TEORIA GENERALA A DREPTULUI

I NOIUNEA DREPTULUIl. SENSURILE I ETIMOLOGIA TERMENULUI "DREPT". SENSUL FILOSOFIC I SENSUL JURIDIC. Termenul "drept" poate fi neles n dou sensuri, care acoper dou realiti distincte.

a) DREPTUL FILOZOFIC. n limbajul filosofic care sa conturat treptat, pornind de la ideile lui Aristotel i Platon, dreptul este conceput n sensul de justee, echitate. n acest sens, prin drept nelegem ndatorirea de a da sau a recunoate fiecruia ceea ce i aparine sau i se cuvine. Sensul acesta este prezentat i n operele jurisconsulilor romani, n lucrrile lor de baz dintre care amintim: "Instituiile'', ,,Digestele", "Questiones", "Response", "Definiiile''.

b) DREPTUL JURIDIC. Ct privete sensul juridic al termenului i aici va trebui s facem o distincie i s deosebim dreptul obiectiv de dreptul subiectiv. Dreptul: nu este altceva dect ansamblul sau totalitatea normelor juridice, de unde rezult c principalul element, de baza, structurat al dreptului este norma juridic Dreptul subiectiv: const n prerogativa recunoscut de lege titularului unui drept n virtutea creia acesta poate i trebuie s aib o anumit conduit i s cear i celorlali s aib o conduit adecvat dreptului su sub sanciunea prevzuta de lege pentru valorificarea unui interes personal, nscut, direct, legitim i juridic protejat n acord cu interesele generale ale societii

Dreptul obiectiv: reprezint totalitatea normelor juridice impuse la un moment dat n societate a cror nclcare atrage dup sine fora de constrngere a statului

n situaiile de mai sus, cuvintele "obiectiv" i "subiectiv" nu sunt utilizate n sens filosofic, dup care obiectiv este ceea ce exist independent de voina noastr, iar subiectiv este ceea ce depinde de voin. Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprim faptul c ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv.

Sensul cel mai rspndit al termenului "drept'' este cel de drept obiectiv. Din aceast cauz, ori de cte ori se folosete expresia ,,drept" fr un alt atribut se nelege dreptul n sensul lui obiectiv.

Dreptul obiectiv, privit ca un ansamblu de reguli de conduit, este menit s reglementeze viaa oamenilor grupai n societate. i dreptul obiectiv, la rndul lui, poate fi privit sub un dublu aspect: ca un ansamblu de izvoare (acte normative, obiceiuri, practic judiciar), care reprezint aspectul static al dreptului i care presupune cercetarea, descrierea, sistematizarea formelor sub care se prezint regulile de drept pe de o parte, iar, pe de alt parte, formele prin care se realizeaz dreptul precum i autoritile (organele de stat) care sunt competente s utilizeze aceste forme i care reprezint aspectul dinamic al dreptului.

n sfrit, mai amintim c pentru a denumi totalitatea normelor de drept care sunt n vigoare la un moment dat i care se aplic ntro anumit ar se utilizeaz expresia de "drept pozitiv".

Distincia dintre sensul filosofic al termenului "drept'' i sensurile juridice ale lui const n faptul c, pe ct vreme sensul filosofic presupune o aciune intern a ceea ce este just sau injust n sfera afectiv a indivizilor, sensurile juridice nu cer din partea subiecilor crora li se adreseaz dect supunerea la perceptele lor (a normelor) fr a pretinde o adeziune intern, de contiin. Sensurile juridice ale termenului "drept" las individului o libertate de critic a dreptului n vigoare i de eventuale propuneri pentru schimbarea normelor existente sau modificarea lor.

2. DREPTUL CA OBIECT DE STUDIU AL TIINEI. Dreptul, conceput ca totalitate a normelor juridice impuse n societate, face obiectul tiinei dreptului. Privit n contextul general al activitii umane, tiina reflect existena oamenilor. Ea face abstracie de orice apreciere uman subiectiv i de orice valori n afara valorilor de adevr i fals. tiina reprezint un sistem de cunotine despre natur, societate i gndire, format n mod istoric i care se dezvolt pe baza practicii sociale. Exist o multitudine de ramuri ale tiinei: tiine ale naturii (fizica. chimia, biologia etc.), tiine particulare ale omului i ale societii (antropologia, etnografia, psihologia, sociologia, politologia, tiina dreptului, istoria .a.), tiine generale (logica, matematica, cibernetica etc.), tiine ale aciunii (tiine tehnice, medicale, educaionale, organizatorice etc.).

Graniele dintre tiine nu sunt fixe. Adncirea specializrii i necesitatea integrrii rezultatelor cercetrii au dus la apariia unor tiine de grani sau de contact (biochimia, astrofizica, biofizica).

tiina dreptului are i ea mai multe subdiviziuni. Unele dintre acestea studiaz diferite grupuri de norme juridice care au un obiect comun ( tiina dreptului civil, a dreptului penal, administrativ . a.). Altele se refer la organizarea diferitelor organe de stat (dreptul constituional, dreptul administrativ). n normele de drept i gsesc expresie i elemente ale activitii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea constrngerii. Aceste activiti legate de elaborarea i aciunea normelor juridice sunt denumite, de regul, cu un termen mai general, acela de "juridic". Astfel se spune despre un raport social, reglementat de norme de drept, c este "raport juridic''. Despre un act, care produce consecine pe planul dreptului, c este "un act juridic'', sau despre acele evenimente i aciuni care, potrivit normelor de drept, dau natere, modific sau sting un raport juridic c sunt ,,fapte juridice''. Din aceast cauz i diferitele subdiviziuni ale tiinei dreptului se mai numesc i "tiine juridice". ntrun anumit fel i tiinele juridice pot fi privite ca, tiine de grani. Dac pornim de la clasificarea exemplificativ a tiinelor fcut mai sus, unele dintre tiinele juridice se integreaz att n categoria tiinelor particulare ale omului i societii, ct i n categoria tiinelor aciunii, unele ramuri ale tiinelor juridice putnd fi privite ca tiine administrativorganizatorice. De asemenea, unele dintre tiinele auxiliare, dup cum se va vedea, au caracterul unor tiine de contact sau de grani. De exemplu: medicina legal, statistica judiciar etc.

Specificul tiinelor juridice, n comparaie cu alte tiine despre om i societate, const n faptul c ele studiaz att aspectele legate de drept i de cele trei puteri ale statului: legislativ, executiv i judectoreasc, ct i normele de drept cuprinse n actele normative n vigoare.

Dreptul i fenomenele juridice pot fi studiate fie n ansamblul lor, fie n evoluia lor istoric concret, fie pe anumite pri care grupeaz normele, instituiile i ramurile de drept care au anumite trsturi specifice. tiinele juridice se pot mpri n trei categorii: a) cele care studiaz dreptul n ansamblul lui (teoria general a dreptului, filosofia dreptului, sociologia juridic.); b) tiinele juridice istorice, al cror obiect l formeaz studiul dreptului n evoluia sa istoric, concret; c) tiinele juridice de ramur care studiaz diferite categorii ale normelor de drept, grupate pe baza obiectului lor comun.

n afar de aceste trei grupe ale tiinelor juridice se mai disting i tiinele auxiliare ale dreptului.II. DREPTUL SI STATUL.Legaturile dintre stat si drept.Dreptul este strans legat de stat. Termenul de stat circula mai ales in doua sensuri: Intr-un prim sens istorico-geografic, prin stat intelegem populatia organizata pe un anumit teritoriu delimitat prin frontier recunoscute pe plan international. In acest sens notiunea de stat este sinonima cu cea de tara. Un al doilea sens al termenului de stat ar fi cel politico- juridic. Stat = Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este acel sistem de organe competente fiecare n sfera sa de activitate, capabile s emit pe cale unilateral acte obligatorii care la nevoie pot fi aduse la ndeplinire prin fora de constrngere a statului necesare desfasurarii normale a vietii n comun.

In drept intalnim frecvent expresii ca: stat ( Notiunea de stat este cea mai abstracta si poate fi utilizata in orice imprejurare, atat cat este vorba de putere publica, private ca o categorie speciala de oameni investiti cu atributii de putere, cat si atunci cand este vorba de structura, de modul de organizare a puterii publice), aparat de stat (Termenul de aparat de stat este un termen care acopera acelasi continut in sensul lui politico juridic, dar privit numai in mod structural, din punct de vedere al organizarii sale avand un aspect mai concret.) si putere de stat ( Puterea de stat se utilizeaza in imprejurari revolutionare cand nu se poate preciza cu claritate structura si toate formele organizatorice pe care fortele revolutionare, victorioase in revolutie le vor folosii in interesul lor.)a)FORMA DE STAT=PUTERE PUBLICA

Elementele constitutive ale puterii publice, acestea sunt:

I) STRUCTURA DE STAT Desemneaz organizarea puterii publice pe un anumit teritoriu, raporturile specifice care se stabilesc intre elementele alctuitoare ale ansamblului statal precum i legturile specifice dintre ntreg i pri. Din punct de vedere a structurii de stat, statul se poate prezenta sub 1)Statul unitar Spunem despre un stat ca este unitar atunci cnd asupra tuturor indivizilor care populeaz teritoriul, acioneaz un singur rnd de autoriti publice nzestrate cu suveranitate deplina intern i extern.2)Statul federal.Mai este numit stat unional sau compus. Este o uniune statala compusa din 2 sau mai multe state care in limitele i condiiile stabilite prin constituia federaiei dau natere unui stat nou numit stat federal, distinct de statele cel compun, numite state federate. 3)Asociai de state i ierarhi de state Sunt forme agregative asemntoare federaiilor cu deosebirea ca nu dau natere unui stat nou , dintre asociaiile de state se enumera confederaia de state , uniunea personala i uniunea reala.

10 Confederaia de state: Este o compunere de state in care statele membre i pstreaz suveranitatea i calitatea de subiecte ale dreptului internaional i convin s-i creeze unele organe comune i s-i unifice legislaia in anumite domenii.20 Uniunea personala : Reprezint asocierea dintre 2 sau mai multe state caracterizata prin existenta unui sef de stat sau monarh comun, statele membre pstrndu-i plenitudinea suveranitii.30 Uniunea real de state: Este de asemenea o compunere de 2 sau mai multe state care au un sef de stat sau monarh comun i convin s-i creeze unul sau mai multe organe comune(24.01.1859 Al.I. Cuza Tara Romaneasca si Moldova)

4)Ierarhii de state. Asociaiile de state se deosebesc de ierarhiile de state prin faptul c in cazul primelor avem de a face cu suveraniti egale, in timp ce in cazul celorlalte vorbim despre suveraniti limitate. 10 Statul vasal. Spunem despre un stat ca este vasal atunci cnd acesta are o autoritate politica distinct precum i un teritoriu ins are o suveranitate limitat. Statul vasal se caracterizeaz prin aceea c i ia fata de un alt stat numit stat suveran o serie de obligaii care-i greveaz suveranitatea.

In principal 2 sunt obligaiile pe care statul vasal le are in raport cu statul suveran: 1) de ai acorda asistenta militara pe timp de rzboi; 2) de-al sprijini cu fonduri bneti.

La rndul su statul suveran protejeaz i apra statul vasal.

20 Statul protejat, este un stat vasal in forma moderna

30 Dominioanele Britanice , au fost integrate in aa numita comunitate britanic de naiuni (commonwealth of nations), format din fostele colonii ale imperiului britanic , actualmente state independente membre ale O.N.U ( India , Hong Kong, Australia, Canada)

40 Teritoriile sub mandat , sunt foste colonii germane i unele dintre fostele provincii ale imperiului otoman a cror administrare i-a asumat-o in trecut Liga Naiunilor.

50 Statele sub tutela internaionala, au luat locul fostelor teritorii sub mandat, potrivit cartei O.N.U.II) FORMA DE GUVERNMNT modalitatea prin care se exercita puterea, fiind independent de structura de stat. 1)Democraia: este acea forma de guvernmnt in care puterea aparine poporului i o exercita suveran, dup caz, prin corpul sau electoral sau corpul sau referendar. Poate fi: democraia direct , democraia reprezentativ (ultrareprezentativ) , democraia semireprezentativ i democraia semidirect

2) Monocratia este o putere personalizata. Monocratia presupune eventual i prezenta mai multor organe in stat numai ca in acest caz ele au un rol pur decorativ, puterea apartine unui singur om, pricipiilor specifice democratiei i se opune autoritarismul, ortodoxia ideologica i exclusivismul. Tipuri de monocratie: Monocratii clasice (tip istoric) : monarhia absoluta (absolutismul monarhic) , tirania (despotismul) , dictatura; Monocratia populara; Monocratii dictatoriale: dictaturile militare

3) Oligarhia este acea forma de guvernamant in care puterea este detinuta i exercitata de un numar restrans de persoane sau familii. Acestea sunt: guvernamantul pluripersonal , aristrocatia , plutocratia censitara , partitocratia

4)Formele mixte de guvernamant , sunt rezultatul combinarii de diverse elemente apartinatoare celor 3 tipuri fundamentale: democratia , monocratia i oligarhia. Tipuri de forme de guvernamant mixt : Monarhia limitata, Parlamentul dualist, Cezarismul democratic

III) REGIMURILE POLITICE ansamblul institutilor, metodelor i mijloacelor prin care se realizeaza puterea. Dupa cum separatia puterilor in stat e mai conturata sau mai putin conturata, mai stricta sau mai putin stricta, tot asa i regimurile politice sunt variate, realitatea practica depaind orice simple scheme teoretice. Tipologia regimurilor politice are la baza modul de organizare a puterilor in stat precum i interconditionalitatile dintre ele. Cea ce este important in clasificarea regimului politic este pe de o parte stratificarea sociala care reclama diferenta intre clase, respective rivalitatile lor, iar pe de alta parte este locul pe care regimul politic il acorda claselor, fie favorizandu-le, fie defavorizandu-le. Caracterul democratic al unui regim politic rezulta din existenta mai multor partide politice (pluripartism), natura partidelor de guvernamant si natura formei de guvernare. b)LEGATURA DINTRE DREPT SI STAT. In domeniul stiintei dreptului s-a impus sensul politico-juridic, de aceea o posibila definitie a statului ar fi: Este o organizare formata din reprezentati a populatiei de pe un anumit teritoriu care sunt investiti ca atributii de putere ce constau in posibilitatea de a lua decizii obligatorii in numele intregii populatii, decizii care daca nu sunt respectate de buna voie sunt aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului, rezultand legatura dintre stat si drept, pentru ca majoritatea deciziilor obligatorii pe care le iau reprezentatii populatiei sunt de fapt consemnate in norme de drept cuprinse si ele in diverse acte normative pe care le elaboreaza organelle de stat.. Statul nu poate exista fara drept, intrucat el este o organizatie juridica, respectiv organizarea lui ca un aparat unic este reglementata de drept. Daca nu ar exista o reglementare juridica a competentelor s-ar produce un conflictintre organele sale.

Dreptul reglementeaza activitatea statului in raporturile lui cu societatea. Fara drept functiile statului nu se pot traduce in fapt. Din acest punct de vedere statul e un instrument de realizare a dreptului. Dreptul se bazeaza pe constrangerea de stat.

Statul si dreptul se gasesc intr-o dubla relatie: pe de o parte statul influenteaza dreptul, pe de alta parte dreptul actioneaza asuprastatului. Ele nu pot exista unul fara altul si de aceea sunt factori egali .

Daca in mod logic statul precede dreptul, in mod istoric nu e asa. In realitate primul act al statului este cel ce duce la formarea constitutiei si este un act juridic pentru ca creaza dreptul. III. DREPTUL SI STATUL IN CONTEXTUL CIVILIZATIEI SI CULTURII UNIVERSALE

TERMENUL DE CULTURA. In viziunea lui Dimba, cultura cuprinde atitudinile, actele si operele din domeniul spiritului si al intelectului: literatura, muzica, datini, obiceiuri, credinte, filozofie, etc.

Cultura se caracterizeaza prin acumularea de cunostinte si opere, ca obiect de civilizatie, si printr-un ansamblu de procese psiho-socialeproprii subiectilor, care, create in cadrul transformarilor tehnice si economice, constituie treptat un element originar motor propriuunei societati. Cultura reprezinta anumite valori spirituale concretizate in opere literare, muzica, arta, etc, cat si cunostintele umane despre aceste valori. Valorile nou create prin cultura nu duc la renuntarea la cele vechi. Cultura e un tezaur ce se imbogateste mereu, aici nu apare ideea de progres.TERMENUL DE CIVILIZATIE. In viziunea lui Dimba, civilizatia cuprinde mijloacele cu ajutorul carora omul supune mediul inconjuratorin scopul satisfacerii nevoilor sale personale(alimentatie, locuinta, educatie, invatamant)

Civilizatia reprezinta nivelul de dezvoltare al culturii materiale si spirituale a societatii. Ea e caracterizata prin anumite forme ale raporturilor dintre oameni si natura si ale raporturilor sociale ale oamenilor intre ei, in munca, productie, mediu inconjurator. Valorile nou create de civilizatie sunt create pentru a le inlocui pe cele vechi, perimate. Pe masura ce se creaza bunuri materiale noi se renunta la cele vechi. Civilizatia poate fi studiata in cadre bine definite din punct de vedere sociogeografic, astfel pentru a studia societatile civilizatiei industiale Chumbarc arata ca se pot distinge 5 domenii ale societatii institutionalizate:

Primul domeniu se refera la mediul inconjurator, populatie, economie, astfel ca raporturile oameni, natura, societate sunt marcate de concurenta, de lupta pentru viata si spatiu. domeniul raporturilor si structurilor sociale (ex. clase sociale, ramuri profesionale, grupuri etnice) si face sa apara procesul de dominanta. domeniul cunoasterii (ex. patrimoniu, cultura, acumulare de cunostinte) este cel in care puterea este cautata in special sub forma prestigiului. domeniul transmiterii sociale (ex. sisteme sociale, familie, mijloace de comunicare in masa) - dominatia grupurilor aflate la conducere este mentinuta prin reproductie si conservare de la o generatie la alta. domeniul organizarii politice si juridice este cel in care decizia in loc sa fie luata astfel ca sa exprime vointa diferitelor grupuri aflate la conducere da nastere la manipulari care permit o mai usoara acceptare a masurilor luate de grupurile aflate la conducere.GRECIA ANTICA: ORGANIZAREA POPULATIE PE BAZA CRITERIULUI TERITORIAL:Contextul reformelor in Grecia Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: clase si grupuri sociale erau formate din: oameni liberi, semi-liberi si sclavi; dezvoltarea mestesugurilor si comertului in dauna agriculturii; fiecare trib avea propriul teritoriu. Odata cu dezvoltarea comertului au aparut straini de trib care detineau mari bogatii; creste numarul sclavilor si-a discrepantelor dintre saraci si bogati; in orase se intaresc grupurile de mestesugari, comercianti, stapani de sclavi care vor sa ia locul vechilor nobili. In aceasta situatie s-au impus unele reforme. Mai importante sunt cele a lui Solon si ListenePrimul care incearca sa faca o reforma este Solon, reforma lui Solon in Atena are loc in conditiile mai sus mentionate. In aceste conditii apare Solon pe arena politica infaptuind o serie de reforme care au reprezentat defapt un compromis. Reforma lui Solon a insemnat o lovitura data oranduirii primitive, dar a pastrat totusi impartirea societatii ateniene in 4 triburi numite file si in felul acesta nu a inlaturat cu totul oranduirea primitiva.

Cel care a inlaturat definifiv ramasitele oranduirii primitive a fost Listene. El a introdus impartirea populatiei pe baza criteriului teritorial nimicind importanta politica a celor 4 triburi existente anterior. Astfel intreg teritoriul Atenei a fost impartit in 10 file teritoriale iar fiecare fila a fost impartia in 3 criptii. Astfel componenta activelor nu reprezenta o masa teritoriala compacta ci era o unitate a 3 diviziuni teritoriale.

ROMA ANTICA: Contextul reformelor in Roma Antica in perioada dezvoltarii societatii scalvagiste: luptele pentru egalitate intre patricieni si plebei; necesitatea unei legi scrise; necesitatea impartirii pamantului in mod echitabil;necesitatea unei reforme agrare; augmentarea numarului de sclavi; dezvoltarea comertului-in detrimentul agriculturii. In aceste conditii a aparut reforma lui Servius Tullius(509 aChr) si Legea celor XII Table(451-449 a Chr).

Reforma lui Servius Tulius a dus la destramarea vechii organizari primitive accectuand diferenta de avere, grabind in felul acesta procesul de formare al statului sclavagist roman. El a impartit intreaga zona in 4 triburi urbane si 17 triburi rustice.IV. DREPTUL SI STATUL IN CIVILIZATIA SI CULTURA DE TIP ORIENTAL ANTICEGIPTUL ANTIC

Primul legiuitor a fost Menes. El a publicat o lege prin care interzicea luarea unui imprumut fara ca acesta sa fie garantat printr-o mumie iar aceasta nu putea fi ingropata pana la restituirea imprumutului.

In timpul lui Ramses al II-lea (sec XVI aChr) are loc o activitate legislativa importanta, prin care s-a urmarit intarirea armatei si birocratizarea aparatului de stat.

Boholis in sec VIII aChr a elaborat un mare cod de legi de, care contine 8 carti.

BABILON

Codul legilor lui Hammurabi cel mai important monument legislativ al Babilonului care are 282 de articole. Scopul acestuia a fost: usurarea situatia taranilor liberi; temperarea lacomiei camatarilor; intarirea oranduirii sociale in babilon; masuri severe pentru apararea proprietatii asupra sclavilor. Acest cod prevede: procedura de judecata; reglementarea casatoriei; familia; reglementarea proprietatii; ultima parte cuprinde raporturile de muncaINDIA ANTICAAici se intalnesc o serie de culegeri de legi:

Codul legilor lui Manu. E cel mai important, reprezinta o bogata culegere de norme religioase, juridice si etice. Intreaga culegere de legi este impartita in 12 capitole. Dispozitiile cuprinse in cod se pot grupa in 3 categorii:1.Norme care reglementeaza organizarea puterii de stat si corelatia ei cu cetatenii; 2.Norme care se refera la diferite fapte civile si penale; 3.Diferite dispozitii de ordin religios ale brahmanilor

Apastamba

Culegerea lui Narada alta culegere de legi indiene ea contine in mod amanuntit mecanismul judecatii in descrierea procedurii judiciare. Tot aici apar si multe norme ale dreptului civil si penal care cuprind norme ale viitoarelor societati feudale.

CHINA:Codul legendarului imparat Mu -cel mai important cod de legi , acesta este in special un cod penal si cuprinde 3000 de articole

Scoala Legistilor o scoala filosofico-juridica cu activitate legislativa importanta in China sec IV-V aChr. Aceasta scoala a avut menirea sa dezvolte si sa perfectioneze dreptul chinez, deci a jucat un rol progresist.

PUTEREA PUBLICA IN ORIENTUL ANTIC. In ceea ce priveste puterea publica(statul), la popoarele din Orientul Antic, trebuie subliniat faptul ca ea aparut din nevoia de a cultiva pamantul la inceput in cadrul obstilor satesti. Organele puterii centrale erau: imparatul, magistratii-mari dregatori; micii dregatori, aparatul functionaresc si organele justitiei.V. ENCICLOPEDIA SI FILOZOFIA DREPTULUI. Enciclopedia juridica se infatiseaza ca o incoronare a stiintei dreptului, prezentand-o ca un tot unitar. Enciclopedia juridica poate fi materiala(totalitatea cunostintelor din acea materie de studiu) sau formala(extrage ce e esential in gandirea juridica). Pentru ideea de dreptate, careia noi ii subordonam totul, exista ideea de justitie si enciclopedia dreptuluitiina dreptului are mai multe subdiviziuni (drept civil, drept penal, administrativ, etc.). Acesta se mai numesc tiine juridice.n normele de drept i gsesc expresie i elemente ale activitii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea constrngerii.Exist mai multe categorii de tiine juridice:a. cele care studiaz dreptul n ansamblul su (tgd, filosofia dreptului, sociologia juridic);b. tiinele juridice istorice (dreptul roman);c. tiinele juridice de ramur, care studiaz diferite categorii ale normelor de drept;d. tiinele auxiliare ale dreptului.

Teoria general a dreptului ca parte component a tiinelor juridice.Aparitie. O teorie despre drept poate fi tiinific i general n msura n care reuete s fac abstracie de particularitile fiecrei ramuri de drept, pe de o parte, ct i de particularitile naionale ale dreptului din fiecare ar. Aceast tiin a dreptului a fost cunoscut sub patru denumiri: enciclopedia juridic (sau enciclopedia formal); teoria general a dreptului; filosofia dreptului; introducere n studiul dreptului.

Pn n secolul al XIX-lea teoria dreptului a fost o subdiviziune a filosofiei, a religiei, a eticii sau a politicii. Marii gnditori ai dreptului au fost nainte de toate filosofi, oameni ai bisericii sau politicieni. Trecerea decisiv a filosofiei dreptului de la filosofi i politicieni la juriti este de dat relativ recent.

Cu ce se ocupa TDG. Teoria dreptului nu trebuie neleas ca o simpl trecere n revist a normelor i instituiilor juridice, ci ca o explorare n profunzime, cu o tent filosofic, a conceptului de drept. Teoria general a dreptului formuleaz cele mai generale categorii valabile pentru ramurile tiinei juridice. Acestea sunt: norma juridica, izvor de drept,sistem de drept, raport juridic, raspundere juridica

Tipuri de stiinte juridice:

tiinele juridico-istorice. Este vorba despre disciplinele care se ocup cu istoria dreptului.Poate fi istoria generala a dreptului(vorbim de cercetarea dreptului in dezvoltarea lui istorica generala, incluzand majoritatea tarilor care au lasat o urma in organizarea lor juridica) sau istoria dreptului unui popor(studiul dreptului se face numai in cadrul national al unei tari).

tiinele juridice de ramur. Fiecare ramur a dreptului formeaz obiectul d estudiu al unei discipline juridice aparte. Ex: dreptul constituional; dreptul administrativ; dreptul financiar; dreptul civil; dreptul penal; dreptul procesual penal; dreptul procesual civil; dreptul internaional public/ privat, .a.

Ceea ce d o fizionomie distinct unei ramuri de drept sunt: o legislaie cu o problematic unitar, sistematizat adesea sub form de cod; lucrri tiinifice care s-i teoretizeze obiectul reglementrii; o disciplin didactic, inclus n planul de nvmnt al facultilor de drept.

n cele mai multe dintre cazuri, ramurile naionale de drept i ramura tiinei dreptului dintr-o anumit ar au un corespondent n nvmntul juridic universitar sub forma unor discipline didactice.tiinele juridice speciale. Rolul lor este acela de a ajuta activitatea juridic desfurat de unele organe jurisdicionale. Ex: medicina legal;criminalistica;psihologia judiciar;contabilitatea; statistica judiciar.

Filosofia dreptului cerceteaz aadar, originea dreptului, caracterele generale ale dezvoltrii istorice a dreptului, precum i aprecierea acestuia dup idealul de justiie afirmat de raiunea uman. n aceast perspectiv, drumul parcurs de filozofie n existena ei multimilenar, a condus la cristalizarea unor idei cu caracter de permanen privind dreptul, idei ce capt coninuturi tot mai bogate, n funcie de nelesurile cu care sunt vehiculate n fiecare etap istoric, n funcie de noile achiziii teoretice i practice n domeniul de cercetare. Filosofia se afl pretutindeni unde, prin gndire, omul devine contient de sine. Ea este prezent peste tot fr a fi numit ca atare, cci cnd gndete, omul filosofeaz, fie c o face la bine sau la ru, superficial sau profund, n treact sau mai temeinic.

Filosofia dreptului,dup cum o arat i numele, este acea ramur sau parte a filosofiei, care privete dreptul n esena sa universal, spre deosebire de tiina dreptului care studiaz dreptul n natura i caracterele lui particulare. Nici o tiin juridic special din marea familie a tiinelor juridice nu poate s spun ce este dreptul n general, ceea ce are el universal, ci, poate numai s spun ce este dreptul la un anumit popor (de ex., drept anglo-saxon, drept francez, drept german, etc.),ntr-un anumit moment dat. Deci, cercetarea dreptului n general depete competena oricrei tiine juridice, ea fiind apanajul filosofiei dreptului.

Dorind s-i contureze problematica, profesorul Giorgio Del Vecchio arat ntr-o celebr lucrare, Lecii de filosofie juridic, c filosofia dreptului i orienteaz cercetrile n trei planuri: n plan logic, investignd dreptul n totalitatea sa logic(elementele eseniale comune tuturor sistemelor juridice trecnd peste particularitile lor i urmrind conceptul universal al dreptului); n plan fenomenologic, dezvluind c dreptul pozitiv nu e produsul unor cauze speciale i excepionale, ci este un fenomen comun tuturor popoarelor n toate timpurile, cu alte cuvinte , este un produs al naturii umane; n plan deontologic, evideniind faptul c juristul practician se mrginete a nelege i a interpreta n sens propriu normele pozitive, nentrebndu-se dac nu ar putea s existe i altele mai bune. tiinele juridice prin natura lor, se mrginesc s aplice un sistem juridic existent, fr a-i pune n discuie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului, s cerceteze tocmai ceea ce ar trebui s fie n drept, opunnd astfel, un ideal de drept unei realiti juridice date.

Aceste trei direcii de cercetare ale filosofiei dreptului, dei distincte sunt totui conexe ntre ele. Astfel, Del Vecchio ajunge la concluzia c Filosofia dreptului este disciplina care definete dreptul n universalitatea sa logic, cerceteaz originile i caracterele generale ale dezvoltrii sale istorice i l preuiete dup idealul de justiie afirmat de raiunea pur.VI. DREPTUL IN SISTEMUL NORMATIV SOCIAL. Orice activitate social se desfoar pe baza unor reguli , acestea sunt necesare deoarece la desfurarea oricrei activiti particip un numr de persoane diferite ca vrst , sex , profesie , orientare religioas , etc, fiecare contribuind n msura cunotinelor la bunul mers al activiti respective.Norma: este o regul de conduit care ne arat cum anume trebuie s acioneze sau s se comporte membrii societii n anumite condiii determinate pentru ca aciunea lor s fie eficient i apreciat pozitiv.

Caracteristicile normei: normele prefigureaz ntotdeauna un comportament viitor; normele indiferent de natura lor reflect condiiile social economice i politice ale vremurilor, raporturile dintre clasele i grupurile sociale; normele sociale sunt variate, de la norme economice, norme politice, norme religioase, norme sportive, la norme juridice; toate aceste tipuri de norme nu sunt date odat pentru totdeauna, ele modificndu-se n timp datorit dinamismului vieii sociale Normele socialesunt create de oameni i stabilesc conduita uman n cele mai diverse domenii ale vieii sociale. Existena normelor sociale este obiectiv necesar, nici o societate neputndu-se lipsi de ele, o societateanomic, adic fr norme de comportare, fiind de nenchipuit.Sistemul normelor sociale a crescut i s-a dezvoltat pe msura evoluiei i dezvoltrii societii, crescnd deosebit de mult mai ales rolul normelor juridice n societatea contemporan. Dar normele sociale nu li se impun oamenilor n mod mecanic, n mod automat, ci trebuie s treac prin contiina lor, prin liberul lor arbitru. Aceast libertate, acest liber arbitru al oamenilor, este relativ n sensul kantian, adic este libertatea de a permite manifestarea concomitent i a libertii celorlali. Dup filozoful german Kant, norma suprem a dreptului cere s te pori n aa fel nct libertatea ta (expresie a voinei autonome) s se mpace cu libertatea fiecruiaOrdinea sociala se refera la capacitatea societatii de a tine sub control operativitatea indivizilor , asigura coordonarea intregii activitati sociale si faciliteaza continuitatea vietii sociale.

Clasificarea normele sociale (dupa: obiectul, sfera de cuprindere, sanctiunea, autorul ).

-Dupa domeniul de activitate: profesionale; tehnice; economice; politice; stiintifice .

-Dupa gradul de generalitate: generale ; particulare, adica specifice unui grup mai restrans de relatii sociale.

-Dupa continutul lor: prescriptivecare evoca ce trebuie facut; proscriptivecare stipuleaza ce este interzis

-Dupa modul de manifestare: explicite; implicite; intime; colective.

-Dupa modul de aparitie: cu aparitie neorganizata, spontana (obiceiuri, norme morale); elaborate in mod organizat de catre un organism social (norme juridice, ale unor organizatii sociale) .a) .CORELATIA NORMELOR JURIDICE CU NORMELE MORALENorma juridic: este o regul de conduit instituit(impusa/sanctionata) de ctre puterea public si care la nevoie poate fi adusa la indeplinire prin fora de constrngere, coercitiv a statului .

Normele morale sunt propozitii sau enunturi prescriptive(onerative-evoca ce e de facut)prin care se indica ce trebuie sa faca sau nu trebuie sa faca subiectul, cum trebuie sa fie sau sa nu fie subiectul constient in situatii repetabile, pt ca manifestarea lui sa fie apreciata pozitiv. Morala este un ansamblu de reguli recepte, privitoare la bine si la rau, la corect si incorect, just si injust . Preceptele morale au calauzit intotdeauna conduita oamenilor care-si raporteaza astfel comportarea la valorile de bine/rau din care decurge si definirea acelui comportament ca moral/imoral. In literatura de specialiatate se apreciaza ca morala a fost considerate intotdeauna ca o protolegislatie sociala. Moralitatea poate fi considerata ca o insumare de virtuti sociale cum ar fi: justitie, mila, iubire, generozitate, sinceritate, devotament, respect fata de ceilalti. Opusul moralitatii este imoralitatea. Imoralitatea este opusul moralitatii-privita ca o suma a viciilor sociale, cum ar fi: ura, egoism, dispret, rautate. Amoralitatea este o stare neutra , intermediara care exista la granita dintre moralitate si imoralitate si anume, ea reprezinta treapta de jos a moralitatii si cea de sus a imoralitatii, insemnand: indiferenta, individualism, izolare sociala. Asemanarile dintre drept si morala. Relatiile dintre morala si drept sunt asa de stranse incat ambele au acelasi grad de adevar si aceeasi valoare . Att dreptul ct i morala reprezint un ansamblu de norme de conduita; Legatura dreptului cu morala apare mai pregnant din prisma legaturii dintre constiinta juridica si constiinta morala. Legatura cea mai stransa intre drept si morala apare in sfera elementului afectiv. Astfel, oamenii in societate se conduc in marea majoritate a cazurilor dupa regulile morale incetatenite de-a lungul timpului. Ei apreciaza justeea sau injusteea unor fapte cu ajutorul simtului moral comun chiar daca faptele respective sunt prevazute si sanctionate de catre normele juridice . Furtul, talharia, omorul, vatamarea corporala ne apar in primul rand ca fapte reprobabile , simtind injustetea lor mai intai in sfera morala, potrivit regulilor morale si numai apoi ne intrebam cum anume ele au fost prevazute si sanctionate de stat; Legtur strns exist ntre moral i religie, cci religia a sacralizat preceptele etice i unele instituii sociale. Dezvoltarea dreptului a dus la desacralizarea i laicizarea instituiilor, dar procesul este difereniat de la o religie la alta; Numeroase norme cu un coninut identic au att o natur moral ct i una juridic. De exemplu, normele penale care cer persoanelor s aib o comportare de respect fa de viaa, demnitatea i proprietatea altora sunt n acelai timp i norme cu un puternic coninut moral. Fora dreptului se gsete att n justificarea sa logic, raional, ct i n aprobarea i susinerea sa moral. Sau: orice injustiie este implicit imoral; Atat normele morale cat si normele juridice au in vedere relatiile dintre individ si ceilalti mebri ai societatii si ambele categorii de norme se deosebesc de legile naturii, prin aceea ca pot fi incalcate; Deosebiri intre drept si morala Normele morale dintr-o societate nu sunt neaprat unitare. Ele variaz n funcie de grupul social, de colectivitatea naional, social, religioas. Nu exist valori morale absolute, ntruct se schimb dup epoc, dup clase (chiar n aceeai epoc), dup categorii sociale sau profesionale-dreptul n schimb este i trebuie s fie unitar, asigurnd o ordine juridic unic n societate ntr-o ar dat; Normele morale au un caracter spontan n apariia lor normele de drept sunt rezultatul unei creaii contiente i organizate; Din punct de vedere al sanciunii, deosebirea dintre drept i moral este foarte mare. Normele de drept pot fi asigurate prin fora coercitiv a statului, normele morale au ca sanciune: oprobiul public, marginalizarea, desconsiderarea, regretul, mustrarea de contiin. Eficiena sanciunilor morale depinde de profilul moral al persoanei respective; Exist ns i norme morale care n-au relevan juridic (de pild relaiile de prietenie sau relaiile dintre soi pn la un anumit punct), precum i invers (de pild unele norme cu caracter procedural, cele tehnice sau cele organizatorice).

Ele se deosebesc prin aceea ca , in timp ce morala provine din comandamente religioase sau impuse de comunitate , dreptul isi are originea in prescriptiile dictate de autoritatile publice cu atributii legislative. Aceste norme se mai deosebesc si prin sanctiunile pe care le prevad si anume, sanctiuni situate la nivelul constiintei individuale (in cazul celor morale) si sanctiuni garantate etapic (in cazul celor juridice).

n general, sfera de aciune i cuprindere a moralei este mai extins dect cea a dreptului, dar reglementarea este mai puin concret. n concluzie, este obligatoriu s subliniem c dreptul ajut la promovarea principiilor morale, dar i morala i exercit influena asupra elaborrii dreptului, ct i asupra aplicrii sale.b).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE TEHNICE Norma tehnicare n vedere cerina comportamentului uman fa de natur. Normele tehnice se ntemeiaz pe legile naturii i au un caracter obiectiv, deci nu depind de voina omului. Omul nu le poate schimba, dar le poate i trebuie s le cunoasc pentru a le folosi n mod corect. Un exemplu de norm tehnic este prelucrarea pmntului n conformitate cu normele agrozootehnice; sau normele de folosire a unei maini, a unui agregat sau utilaj tehnic. Fr respectarea normelor tehnice nu se poate obine rezultatul dorit. n societatea modern industrializat i computerizat folosirea i respectarea normelor tehnice cu mare cuprindere este foarte important pentru ca activitatea uman s se poat desfura normal i cu un randament deosebit. De aceea, multe norme tehnice au devenit obiect de reglementare juridic, devenind prin aceasta i norme sociale juridice. De exemplu, domeniul ecologic, cel al circulaiei, al transportului i telecomunicaiilor etc.In general, normele tehnice conduc procesul productiv , nerespectarea lor determinand in multe cazuri si consecinte juridice . Avand in vedere ca normele tehnice devin rapid si norme juridice , aproape ca ele nu mai pot fi despartite (normele de protectia bancilor, normele de tehnica contabila, etc ). Un procedeu tehnic devine norma tehnica numai in clipa in care colectivul din una sau mai multe unitati economice s-a convins ca ele corespund necesitatilor concrete si ii generalizeaza aplicarea in activitatea productiva. c).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELOR OBISNUIELNICECutumele (obiceiurile juridice) : sunt reguli de conduit social care dei nu eman de la organele statului competente sa legifereze, ele sunt totui obligatorii , fiind expresia convingerii unei colectiviti umane c aparin sentimentului unanim de justiie, fiind considerate ca obligatorii printr-o practic constant i ndelungat.

Caracteristicile cutumei: exprima dreptul nescris; capata consistenta juridica printr-o practic constant i ndelungata; niciodat cutumele nu vor putea modifica , abroga sau suspenda o norm juridica scris.Rolul cutumelor(dreptului nescris) n raport cu dreptul scris. Cutumele (dreptul nescris) , pot juca n raport cu dreptul scris doar un rol supletiv sau interpretativ. Supletiv atunci cnd exist o lacun de ordin legislativ, atunci o cutum poate veni sa suplineasc acel gol legislativ, iar n ceea ce privete. Caracterul interpretativ acesta apare n momentul n care exist norme juridice dar ele sunt insuficient explicitate. Niciodat cutumele nu vor putea modifica , abroga sau suspenda o norm juridica scris.Moravurile i datinilesau cu un cuvnt obiceiurile sunt o categorie foarte vast de reguli sociale. Ele sunt tot att de vechi ct i existena omului i au constituit primele reglementri n colectivitile umane. Obiceiul se formeaz i apare n mod spontan, ca urmare a aplicrii repetate i prelungite a unei conduite. Obiceiul devine regul intrat n viaa i tradiia colectivitii, pe care oamenii o respect din obinuin sau din deprindere. Obiceiul are, ntr-un anume sens, un caracter conservator. Pe ct de ncet se formeaz obiceiul, pe att de greu sau chiar mai greu nceteaz el de a mai aciona, prin procesul de ieire din uz, de cdere n desuetudine. Ceea ce distinge obiceiul (datina sau tradiia) de moral i drept este natura sa mai puin raional, mai puin contient, natur ce decurge din chiar procesul su de formare spontan, pe cnd dreptul i morala implic un proiect contient, raional urmrit a fi realizat. Obiceiul continu s existe i n societatea modern i contemporan, ns ia form juridic ntr-o msur foarte restrns.d).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE DE CONVIEUIRENormele de convieuire sunt apropiate de obiceiuri i de normele morale. n normele de convieuire sunt incluse normele de bun cuviin, normele protocolare, de politee, de curtoazie, toate fiind foarte numeroase i prezente n viaa de zi cu zi. Astfel, calitatea sau trstura distinct a acestor norme este dat de aprecierea sau preuirea reciproc a persoanelor, preuire exprimat prin stima, consideraia sau respectul ce i-l datoresc una alteia. Aceste norme pot contribui la ntreinerea raporturilor interumane, a convieuirii, dar aportul lor este redus, uneori numai formal, dac nu sunt dublate de motivaii morale puternice. Tot n categoria acestor norme de convieuire sunt incluse i diferite reguli de cultur, igien, de buncuviin i comportament civilizat, formate sub presiunea grupului. Un segment important al normelor de convieuire social este cel aldeontologiei profesionale(ex. n lumea medical sau n mediul cadrelor didactice).Specificul comunal acestor norme este faptul c ele depind mai mult de uzaje dect de moral sau drept, ele se formeaz treptat, spontan i nu sunt creaia imediat a unei organizaii. ns la un moment dat, ele pot fi colectate i nscrise ntr-un statut. n anumite condiii poate interveni o reglementare juridic, printr-un act normativ, astfel nct norma de convieuire social capt i for juridic i devine astfel i o norm juridic.e).CORELATIA NORMELOR JURIDICE SI NORMELE ORGANIZAIILOR NESTATALE. Astfel de organizaii sunt: partidele politice, asociaiile civile, organizaiile apolitice, organizaiile fr scop lucrativ sau cu scop lucrativ, firmele comerciale, societile mixte, organizaiile de tip cooperatist, uniunile profesionale, ligile, asociaiile, cluburile sportive sau de petrecere a timpului liber, organizaiile tiinifice, culturale etc. Normele acestor organizaii sunt tot nejuridice, dar totodat foarte importante, deoarece prin ele se stabilete cadrul de organizare i funcionare, raporturile dintre membri. Organizaiile mai sus amintite i elaboreaz norme cu caracter statutar, instituional i convenional (sunt adunate n statute, convenii, acte de instituire). O categorie de norme nejuridice, dar asemntoare acestora, sunt normele sau regulile jocurilor sportive care se conduc dup principiul corectitudinii, fair-play-ului, cu arbitri judectori n aplicarea lor etc. Normele organizaiilor nestatale sunt asemntoare celor juridice, atrgnd chiar sanciuni pentru nerespectarea lor, ns nu pot fi confundate cu normele juridice, pentru c le lipsete ceea ce este esenial i anume: aprarea i garantarea lor cu ajutorul puterii publice, a forei coercitive a statului. Unii autori le denumesc norme cvasi-juridice. Activitatea organismelor sociale nestatale i actele lor trebuie s fie conforme cu legile rii, s se nscrie n ordinea de drept existent.Iat deci c societatea cunoate numeroase categorii de norme care contribuie la reglementarea relaiilor sociale complexe.VII. SISTEMUL DREPTULUI

1.Conceptul sistemului dreptului. Sistemul de drept e o colectie de elemente legate intre ele prin relatii identificabile, formand un singur tot; este unitatea dreptului si diviziunea lui in anumite parti interdependente-ramuri de drept si institutii juridice. Normele juridice, ca parti ale sistemului de drept, alctuiesc untot unitar, fiind foarte strns unite ntre ele, chiar dac sunt deosebite prin coninut. Ele formeaz un ansamblu coerent i logic, prin urmare se constituie ntr-un sistem. Dreptul unui stat ni se nfieaz nu ca o sum aritmetic dat de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora, organizate, structurate ntr-un sistem pe baza anumitor principii, urmrind o anumit finalitate. Studierea sistemului dreptului are o mare importan teoretic i practic i anume: ajut organele de stat n procesul de elaborare i perfecionare a dreptului pentru a descoperi i completa anumite lacune ale dreptului pozitiv, pentru eliminarea reglementrilor perimate i asigurarea concordanei ntre normele juridice. Sistemul dreptului st la baza sistematizrii legislaiei, contribuie la perfecionarea aplicrii i interpretrii dreptului i st la baza clasificrii tiinelor juridice.2.Componentele sistemului de drept: norma juridica-elementul de baza, structurant al dreptului; instituia juridica-element intermediar; subramura de drept- e alcatuita din totalitatea institutiilor juridice care reglementeaza o categorie mai ampla de relatii sociale si care, de regula le gasim grupate sub forma de coduri; ramura de drept-reprezint o grupare mai larg de instituii juridice i norme juridice unite ntre ele prin obiectul lor de reglementare.a) Instituia juridic in drept este utilizata in doua acceptiuni: Organism cu personalitate juridica(: parlament, guvern, tribunal, spital) si Ansamblul normelor juridice care reglementeaz o anumit grup unitar de relaii sociale, instaurnd astfel o categorie aparte de raporturi juridice. Institutiile juridice se pot impartii in subgrupe, care la randul lor, pot forma institutii juridice(succesiunea: legala si testamentara). Aceste institutii juridice restranse nu trebuiesc confundate cu elementele component ale institutiei de drept(casatoria: incheiere, nulitate, efecte, drepturi si obligatii).

Mai multe instituii juridice se pot grupa ca o subramur care poate face obiectul unui cod, al unui regulament etc. Aa, de exemplu, dreptul maritim, ca subramur a dreptului civil, grupeaz totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile sociale din domeniul transportului maritim. Principalul izvor al acestei subramuri este codul maritim. Un alt exemplu l constituie codul justiiei militare, care este n afara Codului Penal; codul justiiei militare reglementeaz o categorie aparte de infraciuni svrite de militari n legtur cu activitatea lor.Complexitatea dreptului a condus i la alte distincii care s releve mai pregnant unitatea conceptual a dreptului, interdependenele sale de sistem, relaiile de interferen etc. Astfel, n acest sens se disting n mod necesar: categorii juridice, instituii juridice i ordini juridice.Categoriile juridiceexprim ansamble de drepturi, lucruri, persoane, fapte. Ele formeaz materia elementar a dreptului. Categoria juridic permite individualizarea fenomenelor juridice, stabilirea relaiilor dintre ele. Datorit sistemului categoriilor juridice, multiplele trsturi ale faptelor sociale vin s se ncadreze n reguli bine definite, fiind cooptate de drept i primind trsturile simplicitii i ordinii. Categoriile juridice trebuie s fie net distinse de instituiile juridice. Toate instituiile juridice pot fi considerate ca formnd tot attea categorii juridice, dar reciproca nu este valabil, nu orice categorie juridic constituie ns o instituie juridic.Instituiile juridice vizeaz un complex organiccare corespunde unui fascicol de norme de drept. n literatura de specialitate, instituia juridic a fost abordat ca o entitate juridic care i are originea sa n persoan, pe care o depete ns n durat, continuitate, permanen, ca de pild: familia, biserica, naiunea. Deci, instituia juridic este un ansamblu organic care conine reglementarea unui dat concret i durabil al vieii sociale i care este constituit dintr-o ncrengtur de reguli juridice dirijate spre un scop comun.Ordinea juridicreprezint un nou complex n cadrul normativitii juridice, complex format dintr-un ansamblu de instituii juridice. P. Roubier distinge diferite ordini juridice: dup materia vizat: drept penal, drept comercial, dreptul muncii etc.; dup teritoriul n care acioneaz: drept provincial, drept naional, drept internaional, drept francez, drept german etc.; dup grupul social vizat: dreptul economic, dreptul corporaiilor etc.; care vizeaz o anumit epoc: dreptul Romei antice, dreptul vechi francez etc.; dup sursa de la care eman regulile: drept legislativ, drept jurisprudenial, drept cutumier etc.

b) Ramura de drept reprezint o grupare mai larg de instituii juridice i norme juridice unite ntre ele prin obiectul lor de reglementare. Ramurile de dreptnu sunt izolate unele de altele, ci se gsesc ntr-o strns interdependen. n general, ramura de drept reprezint unitatea mai multor instituii juridice legate strns ntre ele prin obiectul lor i prin anumite principii i metode comune.3. Criterii de structurare a sistemului de drept: Criteriul obiectului(criteriu obiectiv, superior criteriului metodei)-gruparea normelor juridice in ramuri de drept; Criteriul metodei(autonomismul, recomandarea, autoritarismul) de reglementare a categoriilor de relatii sociale(criteriu subiectiv) si care face ca anumite norme-desi au un obiect comun-sa se separe intr-o ramura de drept aparte;4. Diviziunile generale ale dreptului. Jurisconsultul Paul imparte dreptul in: drept de exceptie si drept comun. Dupa romani poate fi impartit in drept scris si drept nescris .M. Djuvara distinge ntredreptul intern(norme ce se aplic numai statelor ce le-au elaborat) idreptul extern(cuprinde norme de drept care se refer la raporturile dintre state sau dintre cetenii unor state diferite). Acelai autor distinge ntre dreptul determinator(determin ce trebuie s fac persoanele) idreptul sancionator(cel care organizeaz sanciunile). A treia diviziune abordat de M. Djuvara este aceea care mparte dreptul ndrept publicidrept privat. Deosebirea ntre dreptul public i dreptul privat este foarte veche. Ea este formulat chiar n dreptul roman. Dup cum interesul unei norme juridice privete statul sau un particular, dup cum scopul urmrit de o dispoziie legal este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor, ne vom afla n faa unei norme de drept privat sau n faa unei norme de drept public. Organizarea puterilor publice sau a serviciilor publice ar interesa mai mult statul, pe cnd normele referitoare la familie, la contracte i la responsabilitatea obinuit ntre particulari ar fi de drept privat. Potrivit acestei diviziuni, dindreptul de statsaudreptul publicfac parte: dreptul constituional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual (penal i civil), dreptul internaional public; din grupa dreptului privat celelalte ramuri: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaional privat etc. ns respectarea dreptului sub toate formele sale intereseaz n primul rnd ntreaga societate cci ntreaga societate nu ar putea s existe, dac respectul dreptului nu ar exista. Datorit evoluiei de ansamblu a societii, statul intervine n raporturile persoanelor i organizaiilor particulare n scopul aprrii intereselor generale ale societii. Ca urmare, se nasc o serie de norme i instituii care dup concepia ulpian aparin dreptului privat, dar din punct de vedere al scopului urmrit ele au un caracter public. Nu pot fi ignorate ns interdependenele existente ntre cele dou domenii. Se remarc faptul c dreptul public domin tot mai mult dreptul privat. Pe de alt parte, dreptul privat la rndul su exercit o influen mare asupra dreptului public. Chiar i n interiorul dreptului privat se resimt influene reciproce ntre diferite ramuri. n doctrina contemporan, n orice caz, se pornete nu de la criteriul interesului aprat ci de la cel alformei, al modului n care se asigur aprarea drepturilor subiective; organele statului apr drepturile din oficiu n cadrul dreptului public, respectiv la cerere n cadrul dreptului privat; la aceasta se adaug criteriul clasic, organic, dup care dreptul public intereseaz statul i organele sale, iar dreptul privat pe ceteni n raporturile dintre ei. Dreptul civil este dreptul comun fa de dreptul comercial sau fa de orice ramur de drept privat. Pe de alt parte, dreptul comercial a ajuns la formule mai flexibile dect cele ale dreptului civil, iar n anumite materii i aceste forme i extind influena asupra dreptului civil. Ramurile dreptului nu se influeneaz numai reciproc, ci depind din punct de vedere juridic unele de altele. Creatorul legislaiei ntregi este statul. Dreptul privat nu este dect o excrescen a dreptului public. Ce ar fi, de exemplu, sanciunea dreptului privat dac nu ar fi statul care i asigur execuia? Ce am putea nelege din dreptul privat sau din dreptul civil, dac nu ar exista legea pe care se ntemeiaz, lege care este un produs al dreptului public, pentru c este produs de stat? Dac statul nu poate, sau este mpiedicat s funcioneze, atunci nu mai exist nici drept privat i nici drept intern. Exist, deci, o anumit ierarhie ntre ramurile de drept, chiar dac e relativ. Dup unii, dreptul internaional ar sta la baza dreptului intern: statele se nasc i funcioneaz n relaiile dintre ele pe baza principiilor de drept internaional (suveranitatea, autodeterminarea), iar dreptul intern este expresia suveranitii. Alii susin c dreptul internaional este creaia statelor, manifestarea de voin a acestora; deci, baza o constituie dreptul intern. Din punct de vedere cronologic dreptul intern precede dreptul internaional; n Antichitate, Evul Mediu i epoca modern existau de altfel puine reguli n acest domeniu diplomaia iar statele se creau exclusiv n funcie de raporturi de for, interne sau externe, fiind admise de celelalte tot n funcie de aceasta. E adevrat ns c astzi ele se condiioneaz reciproc: noile state se nasc pe baza voinei poporului sau popoarelor care l compune, dar aceast voin este ea nsi un principiu de drept internaional i trebuie s fie conform cu alte principii (de exemplu respectarea integritii teritoriale a altora); pe de alt parte, e exact c principiile respective ca i alte reguli sunt tot creaia statelor suverane, multe dintre acestea lund natere n afara lor. E inexact ns c nerecunoaterea sau boicotul unui stat ar face ca dreptul intern s nu existe: recunoaterea ca instituie a dreptului intern nu are valoare juridic ci pur politic, de cele mai multe ori neinfluennd nici mcar de facto viaa unui stat; oricum, crearea dreptului intern depinde de ali factori, n primul rnd de voina membrilor societii respective n acest sens sau cel puin de acceptarea lui de ctre ei (fie ea i forat), deci finalmente de autoritatea pe care acel stat o exercit asupra lor. n plan intern dreptul public ar fi baza dreptului privat. n fine, n cadrul dreptului public dreptul constituional ar fi axa n jurul creia graviteaz celelalte ramuri iar n dreptul privat dreptul civil.

5. Ramurile dreptului contemporan romnesc n cadrul dreptului public avem: dreptul constituional, dreptul administrativ, financiar, penal, procesual (penal i civil), internaional public, iar n cadrul dreptului privat avem: dreptul civil, comercial, internaional privat etc. S-a conturat i un drept mixt: familiei, muncii, social, rural etc. n epoca noastr se manifest o tendin de reaezare dar i de apariie a noi ramuri de drept, consecin a nevoilor de dezvoltare a societii: dreptul social, bancar, ecologic sau al mediului, al mrii, agrar (rural), cooperatist, familiei etc.

Dreptul constituional este acela care formuleaz n principii , organizeaz n proceduri i consolideaz n instituii regimul politic al unei ri prin norme juridice adecvate. Este o tiin juridic aparintoare dreptului public i totodat o ramura de drept. Raporturile de drept constituional apar deci n procesul organizrii i exercitrii puterii de stat. Principalul izvor l formeaz Constituia, dar i legile (organice sau ordinare) sau alte acte cu putere de lege ce conin norme de natur constituional.Dreptul administrative. Reglementeaz relaiile sociale ce apar n activitatea administraiei de stat sau n legtur cu aceasta , adic relaiile ntre organele administrative i ntre ele i alte organe de stat, cele dintre administraie i ceteni; principiile organizrii i funcionrii administraiei. Ca i normele de drept constituional, normele de drept administrativ au un caracter imperativ; idem, n aceste raporturi organele statului se situeaz pe poziii de putere fa de cetean, iar raporturile pot s nu se nasc prin consimmntul ambelor pri. Rspunderea pentru violarea unei norme administrative atrage dup ea o sanciune de drept administrativ (contravenional pentru cetean).Dreptul financiar. Reglementeaz activitatea financiar a organelor statului, relaiile care apar ntre diferite organe de stat sau ntre ele i ceteni n legtur cu ntocmirea bugetului, perceperea impozitelor i taxelor, modul de cheltuire a veniturilor statului, asigurrile obligatorii de stat etc.Dreptul civil. Acea ramura a dreptului privat care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate ( este esenta dreptului civil). Nici o parte nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca ceva. Uneori aceast definitie e completata cu precizarea ca normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridical a persoanelor fizice si juridice, in calitatea lor de participant la raporturile juridice civile(normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridica a subiectilor de drept civil).

Dreptul muncii. Reglementeaz relaiile sociale de munc, aprute n legtur cu exerciiul dreptului la munc, condiiile de munc, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea i protecia muncii, jurisdicia muncii etc. Dei la origine raporturile de munc erau raporturi de drept civil i deci marcate de caracteristicile acestuia norme dispozitive, egalitatea prilor la ncheierea contractului i n ce privete desfacerea lui -, ntre timp ele au evoluat nspre o socializare a lor, o apropiere de domeniul dreptului public; fr a se nltura necesitatea consimmntului ambelor pri la ncheierea contractului i posibilitatea de principiu pentru fiecare de a-l desface unilateral, aceast posibilitate este ngrdit pentru angajator i n prezent s-au legiferat i cazuri n care un contract produce efecte i pentru cel care n-a participat la ncheierea lui: de exemplu, contractul colectiv de munc. Acesta se ncheie ntre sindicatul cel mai reprezentativ i organizaia de patronat cea mai reprezentativ la nivel naional, de ramur i de unitate, fiind ns obligatoriu i pentru celelalte, ca i pentru salariaii nesindicalizai sau care se angajeaz ulterior, de asemenea pentru angajatorii neafiliai sau care se nfiineaz ulterior. De asemenea, normele de dreptul muncii sunt n mare msur imperative, neputndu-se stabili prin voina prilor drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin lege, respectiv prin contractul colectiv, n ce-i privete pe salariai.Dreptul familiei. Reglementeaz relaiile dintre soi i cele de rudenie i afinitate, relaii care sunt deopotriv patrimoniale i nepatrimoniale. Instituiile principale sunt: cstoria, rudenia i afinitatea, adopia, filiaia, ocrotirea minorilor i a majorilor incapabili. Importana social a unor aspecte din acest domeniu a fcut s apar i raporturi care se nasc prin voina legii, fr consimmntul prilor, sau raporturi al cror coninut este stabilit prin lege, dreptul familiei ndeprtndu-se astfel de sfera dreptului civil cruia i aparinea.Dreptul penal. Reglementeaz faptele ce sunt considerate infraciuni i sanciunile aplicabile lor, precum i principiile ce guverneaz raporturile nscute n legtur cu svrirea de infraciuni ntre individ i societate.Dreptul procesual penal. Reglementeaz desfurarea urmririi penale, a judecii penale i a executrii pedepselor, activiti care sunt consecina svririi de infraciuni. Raporturile de drept procesual penal reprezint o materializare n plan organizatoric a raporturilor de drept penal. Ca n orice ramur de drept public, normele sunt aproape n totalitate imperative.Dreptul procesual civil. Reglementeaz desfurarea judecii civile i a executrii silite, raporturile de acest tip reprezentnd materializarea n plan organizatoric a raporturilor de drept civil n sens larg.Dreptul internaional public. Reglementeaz relaiile dintre state, organizaii guvernamentale, state i organizaii guvernamentale, precum i dintre acestea i naiuni care i constituie un stat propriu. n aceste raporturi prile apar pe poziii de egalitate juridic iar nerespectarea normelor atrage constrngeri specifice, organizate individual sau colectiv. Spre deosebire de normele interne care nu sunt totdeauna creaia prilor sau a ambelor pri, ci a legii, deci a statului (direct sau indirect), cele internaionale exprim voina statelor pri i sunt obligatorii numai pentru cele ce au participat la elaborarea lor. Dei individul nu e un subiect tradiional al dreptului internaional public, totui se constat n prezent o evoluie sub acest aspect: normele care reglementeaz drepturile i libertile fundamentale sunt elaborate n beneficiul su; n anumite sisteme de drept le poate invoca direct, fr a atepta legi naionale de transpunere; de asemenea, el are acces chiar dac limitat la mecanismele internaionale de control i sancionare a nclcrilor produse n legtur cu drepturile sale. Astfel, el devine, direct sau indirect, subiect de drept internaional public, domeniu rezervat pn nu demult exlusiv statelor.Normele internaionale pot fi cuprinse n acte sau n cutume internaionale.Dreptul internaional privat. Reglementeaz raporturile de drept privat n care pri pot fi i statele dar ca persoane juridice private, precum i organizaiile neguvernamentale cu elemente de extraneitate. Astfel de elemente pot fi: cetenia, domiciliul, locul siturii imobilului etc. Normele sale sunt deopotriv de sorginte intern i internaional, n acest din urm caz de drept scris sau cutumiar.VIII. CONSTANTELE STATULUI SI DREPTULUI (examen)

CONSTANTELE STATULUI. Acestea pot fi urmarite in doua sensuri: intr-un sens istorico-geografic si intr-un sens politico-juridic.Constantele statului d p v istorico-geografic:

1.Teritoriul. Definitie. In domeniul stiintelor juridice prin teritoriu se intelege o suprafata terestra, apele teritoriale, subsolul si spatiul aerian asupra caruia statul isi exercita suveranitatea. Statul este de neconceput fara existenta unui teritoriu asupra caruia sa-si exercite suveranitatea. La randul lui si teritoriul isi spune cuvantul asupra organizarii statale intr-o anumita masura.

Conditie naturala pentru existenta populatiei, adica, din punct de vedere economic, teritoriul funizeaza oamenilor cele necesare traiului. De-a lungul istoriei factorul economic a fost hotarator in stabilirea populatiei pe un anumit teritoriu la fel si pastrarea si apararea lui in fata altor grupuri care ar fi vrut sa se aseze pe acelasi teritoriu.

Teritoriu este un element de continuitate adica o constanta a statului - se poate spune ca simtul apartenentei la o anumita comunitate cum ar fi popor, neam, natiune in anumite imprejurari a fost mai puternic decat cel al apartenentei la o anumita clasa sociala.

Spatiu dereminat prin frontierele de stat- el serveste drept cadru natural unor generatii care se succed in acest spatiu. Frontierele s-au stabilit deregula prin acorduri si tratate internationale incheiate in urma unor razboaie.

Factor care a stimulat unitatea nationala - putem sa spunem ca teritoriul a avut si are un rol important in dezvoltarea statului si a natiunii. El a fixt prin legi si tratate internationale frontierele de stat.

2.Populatia. Factorul uman in domeniul stiintelor sociale este desemnat sub diferite denumiri cum ar fi societate, popor, natiune. Este de remarcat faptul ca termenul popor este mai des utilizat decat cel de natiune. Aceasta explicatie a folosirii cu precadere al termenului popor trebuie cautata in nota de vechime, de continuitate pe un anumit teritoriu.

Constantele statului d p v politico-juridic: Definitie. Statul reprezinta totalitatea institutiilor, regulilor si organelor care au ca scop legitimarea puterii. Organul de stat este format dintr-o categorie de persoane investite cu anumite atributii care le confera posibilitatea de a lua hotarari general obligatorii pentru cei carora li se adreseaza, hotarari care, daca nu sunt respectate pot fi aduse la indeplinire prin forta de constrangere a statului.Aspecte in reprezentarea populatiei de pe un anumit teritoriu. Populatia in acest caz trebuie privita ca o entitate de cetateni organizati care isi aleg organele care sa-i reprezinte, la nivel central si local. Nivelul central de organizare al statului in sens politico-juridic presupune mai multe momente:

Organizarea alegerilor pe baza sistemului electoral Alegerea presedintelui Organizarea celor alesi in sisteme bicamerale adica deputatii si senatorii se constituie in organul legislativ care este parlamentul fomat din adunarea deputatilor si senatul. Numirea guvernului ca organ suprem executiv de catre parlament la propunerea primului ministru Numirea presedintelui curtii supreme de justitie si al celorlalti judecatori ai curtii supreme ca organ judecatoresc supremNivelul local de organizare al statului in sens politico-juridic. Pe plan local in functie de impratirea administrativ-teritoriala populatia din aceste comunitati isi alege organele de conducere (primarii, prefecturi), iar candidaturile pentru aceste functii sunt propuse de partidele politice.Principiul separaia puterilor. Putem vorbi de separaia puterilor n stat cnd toate cele trei puteri (legislativa , executiva , judectoreasca) se afla ntr-un relativ echilibru - realizabil prin distribuirea judicioas a atribuiilor lor, dar i prin nzestrarea fiecreia cu mijloace de control eficiente asupra celorlalte, stvilind astfel tendina inerenta a naturii umane de a acapara puterea i de a abuza de ea.

Statul de drept: este acel stat care organizat pe baza principilor separaiei puterii statului i in care justiia dobndete o reala independenta , promovnd prin legislaia sa drepturile i libertile fundamentale ale omului, asigura respectarea strict a tuturor reglementrilor sale de ctre toate subiectele de drept in ntreaga lor activitate. De la aparitia lui acest principiu a stat la baza organizarii de stat a tarilor moderne si contemporane.Structura de stat.Desemneaz organizarea puterii publice pe un anumit teritoriu, raporturile specifice care se stabilesc intre elementele alctuitoare ale ansamblului statal precum i legturile specifice dintre ntreg i pri. Statul este o instituie de instituii constituit intr-un ansamblu unic i organic articulat(stat unitar si stat federal. Pot fi asociatii de state: Confederaia de state, Uniunea personala, Uniunea real de state; ierarhii de state: Statul vasal, Statul protejat, Dominioanele Britanice, Teritoriile sub mandat, Statele sub tutela internaionala)Forma de guvernmnt Este modalitatea prin care se exercita puterea fiind independent de structura de stat. Principalele forme de guvernmnt(democraia: democraia direct , democraia reprezentativ (ultrareprezentativ) , democraia semireprezentativ i democraia semidirect; oligarhia: guvernamantul pluripersonal , aristrocatia , plutocratia censitara , partitocratia; monocraia: Monocratii clasice (tip istoric) : monarhia absoluta (absolutismul monarhic) , tirania (despotismul) , dictatura; Monocratia populara; Monocratii dictatoriale: dictaturile militare; formele mixte: Monarhia limitata, Parlamentul dualist, Cezarismul democratic; formele specifice statelor socialisteRegimurile politice Reprezinta ansamblul institutilor, metodelor i mijloacelor prin care se realizeaza puterea. Dupa cum separatia puterilor in stat e mai conturata sau mai putin conturata, mai stricta sau mai putin stricta, tot asa i regimurile politice sunt variate, realitatea practica depaind orice simple scheme teoretice. Tipologia regimurilor politice are la baza modul de organizare a puterilor in stat precum i interconditionalitatiile dintre ele(regimuri politice care au la baza confuziunea puterilor: regimul politic dictatorial, regimul politic directorial, regimul politic guvernmntul de adunare; regimul politic care are la baza colaborarea puterilor : regimul parlamentar: dualist i monist, bipartid i multipartid; regim politic care are la baza independenta puterilor : regimul prezidential; regimuri politice mixte : regimul conventional, regimul prezidential, regimul politic intermitent prezidential; regimul politic specific statelor socialisteCONSTANTELE DREPTULUI. Mircea Djuvara spunea ca obiectul enciclopediei juridice-respectiv TGD- este de-a expune si de a studia permanentele juridice. Termenul de permanente juridice sau de constante ale dreptului exprima ceea ce este persistent in orice relatie juridica. Constantele dreptului in perceptia lui Djuvara ar fi in principal raportul juridic cu elementele sale componente (subiectii raportului juridic, drepturile si obligatiile lor, obiectul raportului juridic la care se adauga si tendinta ideala spre o sanctiune juridica)

Constantele dreptului in perceptia lui Anita Naschitz. Vorbind despre constantele dreptului spune ca legiuitorul nu creaza drepturi in mod arbitrar ci trebuie sa tina seama de anumite realitati materiale si spirituale care in filosofia dreptului au luat denumirea de dat in drept sau dat al dreptului. Factori care alcatuiesc ceea ce numim datul in drept:

Relatiile sociale care se stabilesc intre oameni intr-o epoca determinata, acestea sunt realtii economice, culturale, familiale care apar la randul lor sub diverse forme. Aceste relatii contitiuie un dat al dreptului deoarece ele ofera legiuitorului obiectul asupra caruia el trebuie sa actioneze prin reglementarile sale. Omul ca subiect al relatiilor sociale este deasemenea un dat fundamental. In al doilea rand daca relatiile sociale care ofera obiect al reglementarii juridice sunt relatii intre oameni, consecinta este ca omul ca subiect al relatiilor sociale este deasemenea un dat fundamental al reglementarii juridice adica niciun legiuitor nu poate face abstractie in opera de reglementare juridica de natura complexa a omului Legile obiective-un dat fundamental al dreptului. Ele guverneaza nu numai dezvoltarea naturii ci si a societatii si a gandirii. Ceea ce este specific legilor obiective in viata sociala este tocmai faptul ca ele se realizeaza nu in mod spontan asa cum se intampla in natura ci prin intermendiul natiunilor umane constiente. Constantele dreptului in functie de dat-ul in drept Daca admitem existenta unui dat al dreptului atunci existenta elementelor de continuitate trebuie cautata in sfera acestui dat. Cercetand datul in drept observam ca elementele de continuitate pot fi intalnite in domeniul relatiilor sociale, in domeniul legilor sociale sau obiective si un al treilea dat al dreptului este omul cu natura sa complexa produs al relatiilor sociale in societatea in care traieste.

Dreptul constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente cu ajutorul carora oamenii actioneaza asupra orientarii vietii sociale intr-o anumita directie. Dreptul isi poate realiza acest rol numai daca reflecta in mod adecvat legile obiective. Existenta unui dat al dreptului nu duce la concluzia adimiterii unor criterii neschimbatoare valabile pentru toate locurile si toate timpurile. Datul in drept este el insusi variabil si asta explica diferentele ce exista intre dreptul diferitelor societati de civilizatie si cultura. 1