MĂSURI GENERALE DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA EXECUTAREA LUCRĂRILOR CU FOC DESCHIS

Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă.

Locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Reglementarea de către administratorul operatorului economic/conducătorul instituţiei sau, după caz, de consiliul local a modului de executare a lucrărilor cu foc deschis presupune:

a) stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis, cum sunt topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curăţările prin ardere, precum şi a persoanelor care le supraveghează;

b) stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis;

c) nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu foc;

d) descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştinţă şi păstrare a permisului de lucru cu foc;

e) aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.

Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe timpul programului cu publicul, în instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este interzisă.

Lucrările prevăzute anterior se pot executa în spaţiile respective numai după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.

Lucrările menţionate se execută numai pe baza PERMISULUI DE LUCRU CU FOC.

ANEXA - Model prmis de lucru cu focul

UNITATE EMITENTĂ

PERMIS DE LUCRU CU FOC Nr. __________din _________ Se eliberează prezentul Permis de lucru cu foc dnei/dlui ____________________, ajutat de

dna/dl.__________________, care urmează să execute ________________, folosind_________________ la (în)___________________ . Lucrările încep la data de ____________ ora ____, şi se încheie la data de__________ora ___Premergător, pe timpul şi la terminarea lucrărilor cu foc se vor lua următoarele măsuri:1.Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile din zona de executare a lucrărilor şi din apropierea acesteia, pe o rază de_____metri, astfel:2.Golirea, izolarea, spălarea, aerisirea conductelor, utilajelor sau instalaţiilor, prin:3.Ventilarea spaţiilor în care se execută lucrările se realizează astfel:4.Verificarea zonei de lucru şi a vecinătăţilor acesteia, înlăturarea surselor de aprindere şi a condiţiilor care favorizează producerea incendiilor şi a exploziilor, protejarea antifoc a materialelor din zonă.5.Începerea lucrărilor cu foc s-a făcut în baza buletinului de analiză nr._____din _______, eliberat de ________________________________(acolo unde este cazul).6.Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, specifice tehnologiei de lucru :7.În zona de lucru se asigură următoarele mijloace de stingere a incendiilor:8.Lucrările cu foc deschis nu se execută dacă sunt condiţii de vânt9.Pe timpul lucrărilor se asigură supravegherea acestora de către dna/dl___10.Şeful serviciului public voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă este anunţat despre începerea, întreruperea şi încheierea lucrării.11.Controlul măsurilor de apărare împotriva incendiilor se asigură de către dna/dl_____________12.Supravegherea lucrărilor cu foc se asigură de către dna/dl________________13.Incendiul sau orice alt eveniment se anunţă la ______________prin _______________14.Alte măsuri specifice de apărare împotriva incendiului 15.Personalul de execuţie, control şi supraveghere a fost instruit asupra măsurilor de apărare împotriva incendiuluiResponsabiliNumele şi prenumeleSemnăturaEmitentul Şeful sectorului în care se execută lucrărileExecutanţii lucrărilor cu focServiciul public voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă.

Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii curente şi reparaţii capitale ce se execută cu foc deschis, unitatea executantă trebuie să emită persoanelor care execută astfel de lucrări un PERMIS DE LUCRU CU FOC.

Persoanele care efectuează reparaţii sau alte lucrări, care în mod normal nu lucrează în interiorul zonelor protejate, trebuie să înceapă lucrarea numai după ce au primit o aprobare scrisă de la responsabilul desemnat al utilizatorului în care se precizează data începerii lucrării şi durata ei; pe durata lucrării utilizatorul trebuie sa ia măsuri alternative de apărare împotriva incendiilor.

În toate cazurile prevăzute de utilizare a focului deschis sunt obligatorii instruirea personalului de execuţie, control şi supraveghere asupra măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi informarea serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Permisul de lucru cu foc, se întocmeşte în două exemplare, dintre care unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.

Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi. La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de

către executant emitentului. Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie

etc. în care se execută operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:

a) pregătirea locului; b) instruirea personalului; c) controlul după terminarea lucrării. Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea

lucrărilor cu foc deschis numai echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare.

Toate echipamentele şi aparatele pentru executarea lucrărilor cu foc deschis se întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului.

În timpul executării lucrării trebuie să se asigure: a) supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a

traiectoriilor scânteilor sau particulelor de materiale incandescente şi a intensităţii fluxului de căldură;

b) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip sau cu apă;

c) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă, dacă durata întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;

d) interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de generatoarele de acetilenă;

e) neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau de urcări pe scări, schele etc.;

f) evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioadă mai îndelungată.

După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate, trebuie să asigure următoarele măsuri:

a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor adiacente şi a celor situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata dacă nu s-au creat focare de incendiu: zone incandescente, miros de ars sau degajări de fum etc.;

b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este intactă, şi luarea de măsuri în consecinţă;

c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul nopţii, a situaţiei existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata apropiere a acestuia;

d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite la lucrare;

e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la cel puţin 6 ore de la terminarea lucrării;

f) colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi depozitarea acestora într-un loc special amenajat.

PROCEDEE ŞI SUBSTANŢE DE STINGERE

A INCENDIILOR

Conform standardului SR EN 2/1995 sunt definite 5 clase de incendiu funcţie de materialele care ard, şi anume:

Clasa A: incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror ardere are loc, în mod formal, cu formare de jar;

Clasa B: incendii de lichide sau solide lichefiate; Clasa C: incendii de gaze; Clasa D: incendii de metale; Clasa F: incendii de bucătărie.

 

Combustibili

Clasa A : incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror ardere are loc, în mod formal, cu formare de jar;

Exemple : lemnul, hartia, hainele, gunoiul si plasticul.

Combustibili

Clasa B : incendii de lichide sau de solide lichefiate;

Exemple : gazolina, petrolul, grasimile si vopseaua.

Combustibili

Clasa C : incendii de gaze;

Exemple : gazul metan, propan, hidrogen, acetalina si gazele naturale.

Combustibili

Clasa D : incendii de metale.

Exemple : aluminiul, magneziu, litiu, sodiu, potasiu si aliaje ale acestora.

Clasa F: incendii de bucătărie

Procedee de stingere

Prin procedeu de stingere a incendiilor sau de întrerupere a arderii se înţelege un proces fizic sau chimic, aplicat prin acţiuni succesive, care în final trebuie să conducă la încetarea arderii.

Procedee de stingere: Răcirea zonei de ardere Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul

atmosferic Reducerea continului de oxigen Introducerea de inhibitori în spaţiile în care are loc arderea Reducerea temperaturii substanţelor aprinse prin amestecarea

maselor de lichid aprins Folosirea substanţelor explozive Îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere

Procedee de stingere

Alegerea procedeelor sau procedeelor de întrerupere a arderii depinde de natura, situaţia şi proporţiile incendiului, de proprietăţile substanţelor care ard, de calitatea produselor de stingere, de mijloacele şi personalul care participă la stingere, de gradul de instruire al acestuia, de condiţiile meteorologice sau de alte cauze.

Deşi variantele de soluţionare sunt diferite pe plan internaţional, sunt recunoscute ca elemente de bază trei categorii principale:

elemente de protecţie pasive – elemente şi materiale de construcţie specializate pentru asigurarea protecţiei la foc;

elemente de protecţie active – instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor;

elemente pasiv – active – mijloace destinate intervenţiilor la incendii, acţionate manual.

Substanţe de stingere

APAAPA - este substanţa de stingere cea mai ieftină, uşor de procurat şi cu

o capacitate de răcire considerabilă, fiind cea mai utilizată în caz de incendiu la ora actuală, dar trebuie să fie folosită sub forma cea mai apropriată focarului incendiat.

Proprietăţi ale apei care îi limitează domeniul de utilizare: Densitate relativ mare; Bună conducătoare de electricitate; Reacţionează cu serie de substanţe chimice, care generează după

caz hidrogen sau oxigen; La temperaturi joase, reacţionează cu unele metale (sodiu,

potasiu) cu degajare de căldură (până la 600ºC) şi în unele cazuri cu degajare de hidrogen;

Reacţionează cu carbura de calciu degajând prin reacţie căldură şi acetilenă.

În caz de incendiu apa se poate folosi sub formă de jet compact, jet pulverizat, ceaţă de apă şi abur.

Substanţe de stingere

Procedeele de întrerupere a procesului de ardere prin care apa acţionează asupra focarului de incendiu sunt:

Răcirea zonei de ardere; Izolarea zonei incendiate de aerul atmosferic; Reducerea conţinutului minim de oxigen; Diluarea gazelor din zona de ardere, care pot întreţine şi

dezvolta incendiul. Procedeu de întrerupere a procesului de ardere - un

proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de acţiuni succesive, care trebuie să se finalizeze prin încetarea arderii.

Substanţe de stingere

Particularităţi ale jetului de apă pulverizat Apa pulverizată se foloseşte la: Dispersia în atmosferă a gazelor şi vaporilor combustibili

grei; Precipitarea fumului rezultat din arderea substanţelor

incendiate; Protecţia personalului care acţionează la incendiu, în

zone cu temperaturi mari; Răcirea elementelor de construcţie sau a instalaţiilor; Se foloseşte pentru stingerea incendiilor de lichide

combustibile imiscibile, insolubile în apă şi cu densitatea mai mică decât aceasta, şi care au temperaturi de inflamabilitate superioare valorii de 60º C etc.

Substanţe de stingere

ABURUL Proprietăţile aburului ca substanţă de stingere a

incendiului: Ca substanţa de stingere a incendiului este recomandat

atât aburul saturat (care este cel mai eficient), cât şi aburul supraîncălzit

Aburul, ca substanţă de stingere a incendiului, este recomandat să se utilizeze în instalaţii fixe şi semifixe, în special acolo unde există o sursă permanentă de abur şi care asigură cantitatea de abur necesară funcţionării instalaţiei de stingere.

Substanţe de stingere

Mecanismul stingerii cu abur a incendiilor : Efectul de stingere al aburului se bazează pe reducerea concentraţiei de

oxigen în zona de ardere, până la o limita la care arderea încetează. Pentru aceasta este necesară o concentraţie volumică a aburului în aer de minimum 35%.

Instalaţiile de stingere cu abur a incendiului se prevăd în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare şi pot fi folosite pentru:

stingerea incendiilor declanşate pe suprafeţe mici (prin inundarea incintelor închise cu volume mai mici de 500 m3), precum şi pentru stingerea incendiilor la rezervoare conţinând fluide cu temperatura de inflamabilitate peste 1000C şi un volum mai mic de 5000 m3;

limitarea propagării incendiilor prin crearea de perdele de abur astfel amplasate încât să constituie bariere continue de abur;

prevenirea incendiilor şi exploziilor în spaţii în care pot apare scăpări de fluide inflamabile (explozibile), prin inundarea spaţiilor respective pentru diluarea amestecurilor de astfel de fluide.

Domenii recomandate pentru instalaţiile de stingere cu abur a incendiilor

Instalaţiile de stingere a incendiilor cu abur nu se utilizează în cazurile în care, în spaţiul supus inundării există:

materiale care în contact cu apa ar reacţiona violent; materiale care s-ar topi la temperatura jetului de abur; instalaţii electrice sub tensiune; persoane care nu pot fi evacuate.

Substanţe de stingere GENERATOARELE DE AEROSOLI Generatoarele de aerosoli pentru stingerea

incendiilor sunt recipiente metalice de diverse forme şi mărimi care utilizează pentru generarea aerosolilor o substanţa solidă (tip SBK) ce conţine săruri de potasiu. Fiecare recipient are încorporat un sistem special, propriu, de activare independent al generatorului. Unele tipuri de generatoare de aerosoli pot avea mecanism propriu de absorbţie a căldurii.

Pentru identificarea unei game de produse se pot utiliza o grupare de litere şi cifre având semnificaţii determinate (tip generator, cantitate substanţă, declanşare), şi anume:

generator de aerosoli pentru stingerea incendiilor; cantitatea de agent de stingere (în grame); declanşare manuală.

Substanţe de stingere

Caracteristicile instalaţiilor cu generatoare de aerosoli pentru stingerea incendiilor:

viteza mare de stingere (de ordinul zecilor de secunde şi eficienţa superioară comparativ cu alte sisteme convenţionale);

stocarea agent de stingere în recipiente fără presiune; produse ecologice (potenţial nul de depreciere a stratului de ozon iar

timpul de viaţa în atmosferă al aerosolului, neglijabil); anticorosive; diminuează considerabil daunele materiale (jetul de aerosoli

acţionează strict asupra focarului de incendiu şi nu deteriorează celelalte bunuri aflate în incintă);

netoxice (pentru oameni, animale sau plante); generatoarele de aerosoli sunt autonome şi automate; generatoarele de aerosoli sunt realizate în diferite forme şi mărimi

(utilizabile în funcţie de volumul care trebuie protejat); instalare cu costuri reduse şi rentabile economic.

Substanţe de stingere Din punct de vedere chimic, aerosolul este constituit din microparticule

de compuşi de potasiu şi unele gaze în cantităţi mici.

Particulele de compuşi de potasiu sunt de dimensiuni atât de mici încât rămân în suspensie un timp relativ lung, fiind purtate de curenţii de convecţie naturală generaţi de fenomenul de ardere. Aceasta conduce la creşterea eficienţei agent de stingere.

Timpul maxim de stingere a incendiului cu aerosoli descărcaţi de generatoarele este de 40 secunde (inhibarea are efect şi după timpul de descărcare).

Proprietăţile ecologice ale aerosolului descărcat de generatoarele: potenţialul de distrugere al stratului de ozon (O.D.P.) este nul; potenţialul de încălzire globală a atmosferei (G.W.P.) este nul; timpul de viaţă în atmosferă (remanenţă, A.L.T.): între 30 şi 120 min. Forma şi dimensiunile carcasei generatoarelor de aerosoli sunt realizate

astfel încât să corespundă cerinţelor funcţionale. Carcasele pot fi cilindrice sau paralelipipedice. Funcţie de spaţiul protejat şi de mărimea produsului carcasa se poate realiza din metal, masă plastică sau carton.

Substanţe de stingere Mecanismul stingerii incendiilor Activarea generatorului sub acţiunea focului iniţiază reacţia chimică a agentului de stingere a

incendiului şi generează jetul de aerosoli care conţine azot, apă şi compuşi de potasiu (aerosolul generat stinge incendiul prin inhibarea reacţiei chimice de ardere).

Aerosolul fiind constituit din microparticule de compuşi de potasiu şi unele gaze, cantitatea necesară de material activ pentru stingerea incendiului este mică.

Stingerea incendiului cu jetul de aerosoli se realizează prin două acţiuni: acţiunea fizică şi acţiunea chimică.

- Acţiunea fizică de stingere este determinată de caracteristicile fizico - chimice ale metalelor alcaline (litiul, sodiul, potasiul). Cantitatea necesară de energie de ionizare este furnizată de energia flăcării. Ionizarea potasiului în timpul stingerii este indicată de culoarea violetă a flăcării. În acest fel energia flăcării se reduce în funcţie de potenţialul de ionizare al elementelor respective prezente în ea.

- Acţiunea chimică se bazează pe unele reacţii în succesiune rapidă (cu viteză mare) între atomi şi fragmente de molecule instabile (radicali), care au loc în flacără în timpul arderii. Aerosolii se pot utiliza pentru stingerea incendiilor de tip A, B şi C, precum şi pentru prevenirea exploziei amestecurilor de gaze şi/sau pulberi (praf) cu aerul.

Domenii recomandate Aerosolii sunt recomandaţi pentru stingerea incendiilor de substanţe gazoase, solide şi

lichide, în special a celor care derivă din hidrocarburi (gaze naturale, produse petroliere, combustibili, lubrifianţi etc.) şi a incendiilor la echipamente electrice cu tensiuni până la 24.000 V.

Folosirea aerosolilor este recomandată şi pentru stingerea incendiilor din construcţii civile, de producţie sau depozitare (magazine, depozite, hoteluri, muzee, bănci, birouri, hale, echipamente electrice sau electronice şi altele similare).

Aerosolii pentru stingerea incendiilor nu sunt recomandaţi pentru stingerea incendiilor de metale piroforice şi a substanţelor care ard şi mocnesc în lipsa oxigenului.

Substanţe de stingere SPUMA

Este un agregat de bule umplute cu aer, format dintr-o soluţie apoasă a unui spumant concentrat corespunzător.

Spumantul concentrat poate fi: spumant concentrat proteinic (P); spumant concentrat fluoroproteinic (FP) -; spumant concentrat sintetic (S); spumant concentrat rezistent la alcooli (AR; spumant concentrat care formează film apos (AFFF),; spumant concentrat fluoroproteinic FFFP), care formează un film apos pe

suprafaţa anumitor hidrocarburi.

În concordanţă cu rezultatele obţinute la încercarea de performanţă la foc, spumantul concentrat se clasifică:

pentru performanţele de stingere : în clasele : I, II sau III; pentru rezistenţa la reaprindere, în nivelurile : A, B, C sau D

În funcţie de valorile coeficienţilor de înfoiere realizaţi, spumele se clasifică în: a) spumă de joasă înfoiere : k = 1 la 20; b) spumă de medie înfoiere : k = 21 la 200; c) spumă de înaltă înfoiere : k > 201.

Substanţe de stingere Mecanismul stingerii cu spumă a incendiului Spuma utilizată pentru stingere formează o barieră între substanţa combustibilă

şi oxigenul din aer, separând carburantul de comburant.

Domenii recomandate pentru instalaţiile de stingere cu spumă a incendiilor Spumanţii pentru stingerea incendiilor sunt utilizaţi pentru controlul şi stingerea

incendiilor de lichide inflamabile şi pentru inhibarea reaprinderii. De asemenea, ei pot fi utilizaţi pentru prevenirea aprinderii lichidelor inflamabile şi în anumite condiţii, stingerea incendiilor de solide combustibile.

Spumanţii concentraţi, de fabricaţie, grade şi clase diferite, sunt adesea incompatibili şi nu trebuie amestecaţi, decât dacă s-a stabilit dinainte că nu rezultă o pierdere de eficacitate inacceptabilă.

Spumanţii pot fi utilizaţi în combinaţie cu alte substanţe de stingere, în mod particular cu dioxid de carbon şi pulberi.

Acolo unde spuma şi pulberea pot fi aplicate simultan sau succesiv, utilizatorii trebuie să se asigure că orice interacţiune nefavorabilă nu produce o pierdere de eficacitate inacceptabilă.

Spumanţii sunt adecvaţi pentru aplicarea pe suprafaţa incendiilor de lichide nemiscibile cu apă.

Instalaţiile de stingere a incendiilor cu spumă nu se folosesc în cazurile în care este interzisă prezenţa apei, precum şi atunci când substanţele care ard pot reacţiona cu spumanţii şi pot forma amestecuri toxice sau explozibile.

În instalaţiile de stingere a incendiilor cu spumă, se folosesc numai spumanţi, utilaje şi echipamente conform lrgislaţiei în vigoare.

Substanţe de stingere PULBERI PENTRU STINGEREA INCENDIILOR Proprietăţi: Componentul de baza este bicarbonatul de sodiu care trebuie să fie în conformitate cu norma

europeană EN 615. Alte pulberi mai sunt pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu,

sulf, uree, diferite produse ale borului. Amestecarea diferitelor tipuri de pulbere (ABC şi BC) poate duce la aglutinare şi producerea

de gaz, va creşte presiunea în rezervor la un nivel nesigur. Pulberea recuperată poate să fi fost contaminată anterior şi să fi absorbit umezeală. Dacă

este reciclată, pulberea poate eventual să devină aglutinată şi să întrerupă curgerea, când se utilizează la un incendiu.

Cu cât procentul de bicarbonat de sodiu este mai mare, cu atât capacitatea pulberii ca substanţă de stingere creşte, deoarece restul componentelor au rolul de a ameliora mobilitatea pulberii şi de a o feri de aglomerare la umiditate.

Gaze propulsoare pentru pulberi stingătoare de incendiu sunt folosite pentru vehicularea pulberii stingătoare în conductele instalaţiei de stingere a incendiului.

Cantitatea de gaz propulsor trebuie să fie calculată pentru zona de inundare cea mai defavorabilă hidraulic, astfel încât cantitatea necesară de pulbere să fie descărcată în cel puţin timpul de descărcare minim şi trebuie să fie prevăzută o cantitate suplimentară de gaz propulsor pentru a goli rezervorul cu pulbere şi pentru a permite să fie curăţate conductele de distribuţie la presiunea de lucru pentru o durată de cel puţin 1 min.

Când se utilizează CO2 ca gaz propulsor sistemul trebuie să fie proiectat cu atenţie, pentru a asigura că nivelul concentraţiei de CO2 nu depăşeşte 5% în volum din incinta protejată. CO2 trebuie să fie în conformitate cu norma europeană EN 25923.

Substanţe de stingereMecanismul stingerii cu pulberi a incendiilor Pulberea acţionează la stingerea incendiului prin descompunerea ei în contact cu

temperaturile ridicate dezvoltate în focar, având drept efect primar întreruperea reacţiilor de ardere în lanţ şi ca efect secundar, răcirea şi înăbuşirea focarului.

Domenii recomandate pentru instalaţiile de stingere cu pulberi a incendiilor

Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu pulberi se prevăd, conform reglementărilor tehnice în vigoare şi se utilizează pentru stingerea incendiilor de substanţe combustibile solide, lichide sau gazoase.

In instalaţiile de stingere cu pulberi se utilizează numai pulberi pentru clasele de incendiu definite în standard, verificate de către laboratoare autorizate.

Pulberea stingătoare de uz general având drept componenţi de bază bicarbonaţi sau fosfaţi alcalini, se utilizează la stingerea incendiilor din clasele A, B şi C, precum şi a celor din instalaţii şi aparate electrice sub tensiune. Aceasta pulbere nu se utilizează la stingerea incendiilor din clasa D (ca de exemplu cele provocate de metale pulverulente, piroforice, pentru care se utilizează pulbere specială).

Substanţe de stingereDIOXID DE CARBON

Este recomandat pentru incendii din clasa A,B,C; Dioxidul de carbon (CO2) trebuie să fie fără urme de umezeală, oxigen, sulf sau alte

impurităţi. Dioxidul de carbon nu arde şi nu întreţine arderea. Dioxidul de carbon fiind un gaz incolor şi inodor, se recomandă ca la utilizarea lui să

se prevadă odorizarea cu gaze nepericuloase, cu miros specific. Temperatura critică a dioxidului de carbon fiind de 31,40C, se poate lichefia cu

uşurinţă. Temperatura de fierbere a dioxidului de carbon lichid la presiunea atmosferică

normală, de 760 mm Hg, este de -78,50C. La presiunea de 5,28 bar şi temperatura de –56,20C (la punctul triplu), dioxidul de

carbon poate fi prezent simultan în stare solidă, lichidă sau gazoasă. Sub această presiune, dioxidul de carbon poate fi numai în stare solidă sau gazoasă, această stare depinzând de temperatură.

Daca dioxidul de carbon comprimat într-un recipient de stocare se destinde până la presiunea atmosferică, se obţine CO2 solid, sub formă de zăpadă carbonică.

Ca substanţă de stingere a incendiului, are următoarele caracteristici: - nu distruge obiectele şi materialele stinse; - pătrunde în orificiile materialului aprins (fiind mai greu decât aerul); - este rău conducător de electricitate; - nu se deteriorează prin stocare îndelungată; - nu este sensibil la acţiunea temperaturilor scăzute.

Substanţe de stingere Mecanismul stingerii incendiilor cu dioxid de carbon: acţionează la stingerea incendiilor prin reducerea concentraţiei de oxigen sau

a fazei gazoase a combustibilului incendiat din atmosfera incintei respective, până la o valoare a concentraţiei de oxigen la care combustia (arderea) încetează.

se utilizează la stingerea substanţelor combustibile care prin ardere nu furnizează oxigenul necesar combustiei, sau sunt caracterizate prin ardere de suprafaţă. Dioxidul de carbon nu se utilizează pentru stingerea incendiilor în profunzime.

Efectul de stingere al dioxidului de carbon constă, în principal, în faptul că substituie rapid oxigenul şi alte gaze din aer şi răceşte mediul incendiat.

Efectul optim în acţiunea de stingere a incendiilor cu dioxid de carbon se obţine atunci când se menţine etanşeitatea în incintele închise (încăperi, echipamente, zone etc.) şi concentraţia minimă necesară, în intervalul de timp care permite completa înăbuşire a focarului.

Descărcarea vaporilor de dioxid de carbon nu este eficientă pentru stingerea incendiilor.

Dioxidul de carbon descărcat sub formă de CO2 lichid reprezentând 70 până la 75% din cantitatea totală de dioxid de carbon conţinută în recipienţi (butelii), capacitatea nominală a recipientelor pentru un sistem trebuie să fie cu 40% mai mare decât cea rezultată din calcul.

Substanţe de stingere ARGON Substanţa gazoasă cu denumirea chimică argon (Ar) este folosită ca

substanţă de stingere a incendiului sub indicativul IG–01 Utilizarea argonului ca substanţă de stingere a incendiului este admisă

numai dacă are agrement tehnic. Argonul este un gaz incolor, inodor şi inert din punct de vedere chimic. Proprietăţile chimice principale ale argonului, sunt: - puritatea, în concentraţie volumică, minimum 99,9% - conţinutul de umiditate, în concentraţie masică, maximum 50·10-6 Argonul se dizolvă, ca şi celelalte gaze inerte, în alcool etilic, benzen şi

ciclohexan. Ca substanţă de stingere a incendiului, argonul are următoarele

proprietăţi: - nu distruge obiectele şi materialele stinse; - pătrunde în cele mai mici orificii ale materialului aprins; - are o conductibilitate termică redusă şi este un rău conducător de electricitate; - nu se deteriorează prin stocare (conservare îndelungată); - nu este sensibil la variaţiile de temperatură ale mediului din incinta protejată.

Substanţe de stingereMecanismul stingerii incendiilor cu argon. Argonul acţionează la stingerea incendiului prin reducerea concentraţiei de oxigen sau a

fazei gazoase a combustibilului incendiat din atmosfera spaţiului protejat, până la o valoare a concentraţiei de oxigen de aproximativ 12%, la care arderea încetează.

Domenii recomandate pentru instalaţii de stingere a incendiilor cu argon: Argonul se utilizează la stingerea substanţelor combustibile care prin ardere nu

furnizează oxigenul necesar combustiei, sau sunt caracterizate prin ardere de suprafaţă. Argonul nu se utilizează pentru stingerea incendiilor în profunzime (incendii mocnite).

Efectul optim în acţiunea de stingere a incendiilor cu argon, se obţine atunci când se menţine etanşeitatea în spaţiile închise (carcasele echipamentelor) şi se realizează concentraţia necesară de stingere într-un interval de timp foarte mic (de ordinul secundelor), care permite inhibarea procesului de ardere în atmosferă inertă şi completa înăbuşire a focului.

Timpul teoretic de stingere cu argon este de maximum 22 de secunde pentru incendiu de clasa A şi 17 secunde pentru incendiu de clasa B.

Argonul este folosit eficient pentru stingerea incendiilor la: - echipamentele infrastructurii informaţionale (dulapuri cu servere, dulapuri pentru

stocarea datelor, centre de calculatoare, automate bancare, unităţi de telefonie celulară ş.a.);

- spaţii de producţie şi camere de comandă, sisteme robotice, linii automate de producţie, echipamente şi generatoare electrice, laboratoare, vopsitorii, simulatoare de zbor, control trafic aerian, maritim, fluvial sau rutier etc.;

- spaţii care adăpostesc valori deosebite (tezaure, muzee, biblioteci, galerii de artă, colecţii, arhive etc.).

Substanţe de stingere INERGEN IG – 541

Este un amestec de trei gaze, în următoarele concentraţii volumice:

- azot 52% - argon 40% - dioxid de carbon 8% Utilizarea gazului IG – 541 ca substanţă de stingere a incendiului

este admisă numai dacă are avizele şi agrementele tehnice legale. Alte proprietăţi: este incolor şi inodor; este un gaz nepoluant, ecologic, nu atacă stratul de ozon şi nu este

toxic. Proprietăţile toxicologice ale substanţei IG – 541:

nici un efect advers observabil (NOAEL) la o concentraţie volumică de IG – 541 în aer de 43 %;

cel mai mic efect advers observabil (NOAEL) la o concentraţie volumică de IG – 541 în aer de 52 %;

Substanţe de stingereMecanismul stingerii incendiilor cu IG – 541. Substanţa de stingere IG – 541 acţionează la stingerea incendiului prin reducerea

concentraţiei de oxigen, din atmosfera spaţiului închis, până la valoarea limită la care arderea (combustia) încetează.

Efectul de stingere a incendiului în spaţiul protejat are loc prin reducerea conţinutului de oxigen la aproximativ 12,5%, în timp ce conţinutul de dioxid de carbon creşte la circa 4%.

Timpul de stingere a incendiului cu gaz IG – 541 trebuie să fie de maximum 22 de secunde pentru incendiu de clasa A şi 17 secunde pentru incendiu de clasa B.

Substanţa IG – 541 se utilizează la stingerea incendiilor de materiale şi substanţe combustibile care prin ardere nu furnizează ele însele oxigenul necesar combustiei, sau sunt caracterizate prin ardere de suprafaţa. Substanţa IG – 541 nu se utilizează pentru stingerea incendiilor în profunzime (focuri mocnite).

Domenii recomandate pentru instalaţii de stingere a incendiilor cu IG – 541 - incinte cu tehnică de calcul: (reţele de calculatoare, bănci de suporturi magnetice,

tunele de cabluri, sub pardoselile înalte ale centrelor de calcul etc.); - incinte cu aparatură şi echipamente electronice sau de telecomunicaţii (diagnosticări,

tratamente şi cercetări medicale, centrale telefonice, staţii radio/TV, centre de comunicaţii, staţii de satelit, reţea telefonie celulară, etc.);

- incinte din producţie şi transporturi (camere de comandă, calculatoare de proces, sisteme robotice, linii automate de producţie, echipamente şi generatoare electrice, laboratoare, vopsitorii, simulatoare de zbor, control trafic aerian, maritim, fluvial sau rutier, etc.);

- incinte cu valori: (tezaure, muzee, biblioteci, galerii de artă, colecţii, arhive, depozite etc.).

Substanţe de stingere AZOT (IG – 100)

Are formula chimică N2 şi este folosit ca substanţă de stingere a incendiului. IG – 100 este un gaz inert, incolor şi incombustibil. Proprietăţile toxicologice ale IG – 100 sunt: nici un efect advers observabil (indicele NOAEL) la o concentraţie volumică de

IG – 100 de 43%; cel mai mic efect advers observabil (indicele LOAEL) la o concentraţie volumică de

IG – 100 de 52%.

Mecanismul stingerii incendiilor cu IG – 100. Domenii recomandate pentru stingerea cu IG – 100 a incendiilor:

Efectul IG – 100 de prevenire a aprinderii şi/sau de stingere a incendiului amestecurilor de substanţe combustibile (vapori, gaze sau praf) cu aer este dat de reducerea procentului de oxigen din amestec.

Instalaţiile de stingere a incendiilor cu IG – 100 se prevăd conform reglementărilor tehnice în vigoare şi pot folosi pentru:

inertizarea spaţiilor închise sau a instalaţiilor tehnologice, prin înlocuirea parţială a aerului din spaţiile respective cu IG – 100, diluând amestecurile de combustibili cu aerul;

stingerea incendiilor din instalaţii tehnologice sau spaţii închise; vehicularea pulberilor stingătoare; acţionarea automată a instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu pulberi sau gaze,

etc.