SUMAR / CONTENTS 6/2009 06_2009... · 2009-06-26 · 6 Romanian Statistical Review nr. 6 / 2009...

Revista Română de Statistică nr. 6 / 2009

SUMAR / CONTENTS 6/2009

REVISTA ROMÂNĂ DE STATISTICĂwww.revistadestatistica.ro

ISTORIC ŞI MODERN ÎN EVALUAREA CONTABILĂ 3 HISTORY AND MODERNITY IN BOOKKEEPING ASSESSMENT 11 Prof. univ. dr. Ana MORARIU Lector univ. dr. Cornel Dumitru CRECANĂ Asist. univ. dr. Flavia STOIAN Academia de Studii Economice, Bucureşti

EDUCAŢIA SANITARĂ A POPULAŢIEI, SONDAJ ŞI ANALIZĂ STATISTICĂ 18

POPULATION HEALTH EDUCATION – SURVEY AND STATISTICAL ANALYSIS 28

Profesor univ. dr. Tudorel ANDREI Academia de Studii Economice, Bucureşti Profesor univ. dr. Bogdan OANCEA Universitatea Artifex, Bucureşti Profesor univ. dr. Stelian STANCU Lector univ. dr. Claudiu HERŢELIU Academia de Studii Economice, Bucureşti

EXPORTUL ROMÂNIEI - EVOLUŢII ÎN ANII 1991-2008 36 EVOLUTION IN THE EXPORT OF ROMANIA 1991-2008 46 Conf. univ. dr. Eugenia HARJA Universitatea din Bacău, Direcţia Judeţeană de statistică Bacău

DEZVOLTAREA CARIEREI PROFESIONALE ÎN FUNCŢIA PUBLICĂ 55

CONSIDERATIONS ON CAREER DEVELOPMENT IN PUBLIC FUNCTION 61

Conf. univ. dr. Nicu MARCU Lector univ. dr. Daniela GIURESCU Universitatea din Craiova

ANALIZA REZULTATELOR CERCETĂRII PILOT PRIVIND MODUL DE INTERACŢIUNE ŞI ADAPTARE A CETǍŢENILOR ÎNTR-UN MEDIU MULTICULTURAL 66

RESULTS OF THE SURVEY CONCERNING THE CITIZEN’S INTERACTION AND ADAPTATION TO A MULTICULTURAL ENVIRONMENT 78

Prof. univ.dr. Mihaela MUREŞAN Lector univ.dr. Emilia GOGU Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti

ÎNVĂŢĂMÂNTUL STATISTIC DE NIVEL MEDIU DIN ANII ’50. EVENIMENTE – PROMOŢII DE ABSOLVENŢI 86 Ion CONSTANTIN Grigorie GRAMA Ioan B. GÂLCEAVĂ Societatea Română de Statistică

80 de ani de la naşterea prof. univ. dr. GHEORGHE VASILESCU (1929-2004) 92

Romanian Statistical Review nr. 6 / 20092

Revista Română de Statistică, editată de Institutul Naţional de Statistică, este unica publicaţie de specialitate din ţara noastră, în domeniul teoriei şi practicii statistice. Articolele publicate se adresează oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor, precum şi utilizatorilor de date şi informaţii statistice interesaţi în lărgirea şi aprofundarea orizontului cunoaşterii prin asimilarea noţiunilor de specialitate, abordarea de noi lucrări şi studii de referinţă pe care să le aplice ulterior în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Prin prezentarea unor lucrări ştiinţifi ce şi de promovare a culturii statistice, necesară în economia de piaţă funcţională, revista se doreşte a fi un spaţiu propice schimbului de idei şi, totodată, o provocare. Orice studiu sau opinie care poate contribui la dezvoltarea gradului de înţelegere a statisticii ca ştiinţă este binevenit.

The Romanian Statistical Review, published by the National Institute of Statistics is the only specialized statistical publication in Romania in the fi eld of statistical theory and practice.The articles published apply to the scientists, researchers, and users of data and statistical information, interested in enlarging the knowledge horizon acquiring specialty notions, approaching new work papers and reference studies, to apply them further in their own fi eld. Through the presentation of some scientifi c paper works and statistical culture promotion, necessary for a functional market economy, the review wishes to be a favorable space for exchange of ideas and a challenge at the same time. Any study or opinion that can contribute to the development of the understanding degree of the statistics as a science is welcome.

La Revue Statistique Roumaine, editée par l’Institute National des Statistiques, est l’unique publication de spécialité de notre pays dans le domaine de la théorie et de la pratique statistique. Les articles publiés s’adressent aux scientifi ques, aux chercheurs, ainsi qu’aux utilisateurs de données et d’informations statistiques, interesés de développer leur horizon de conaissances avec des notions de spécialité, avec de nouveaux travaux et études de référence qu’on les applique ultériorement dans le domaine dans lequel ils déroulent leur activite. Par la présentation des certaines ouvrages scientifi ques et de promotion de la culture statistique, nécessaire dans l’économie de marché fonctionelle, la Revue se désire etre un espace propice pour l’échange des idées et en meme temps, une provocation. Chacune étude et opinion qui peut contribuer a la développement du degré de compréhension de la statistique comme science est bienvenue.

Revista Română de Statistică nr. 6 / 2009 3

Istoric şi modern în evaluarea contabilă Prof. univ. dr. Ana MORARIU Lector univ. dr. Cornel Dumitru CRECANĂ Asist. univ. dr. Flavia STOIAN Academia de Studii Economice Bucureşti

Abstract: Sunt prezentate limitele şi valenţele a două baze de evaluare care îşi

dispută întîetatea în evaluarea elementelor structurilor situaţiilor fi nanciare.

Nu se pot emite judecăţi de valoare dacă nu cunoaştem evoluţia în timp a

evaluării elementelor componente ale situaţiilor fi nanciare. Costul istoric şi

valoarea justă fac obiectul articolului.

Cuvinte cheie: cost istoric, valoare justa, valoare de utilitate.

*** Evaluarea patrimoniului întreprinderii a început din momentul în care comercianţii au dorit să cunoască mărimea averii lor din cadrul unităţilor economice şi întreprinderilor, sau ce părţi din proprietatea lor au fost vândute, donate, moştenite sau supuse impozitării. O analiză a istoriei evaluării nu a fost făcută încă până în prezent. Evaluarea patrimoniului întreprinderilor şi a părţilor din patrimoniul întreprinderii se putea sprijini pe documentele contabile ale vremii. În contabilitatea antichităţii, averea materială a societăţii era separată şi independentă de creanţele şi obligaţiile aferente, care aparţineau direct proprietarului şi, în cazul unei vânzări-cumpărări rămâneau tot în seama acestuia. Obiectul schimbării proprietăţii îl constituiau numai elementele materiale ale patrimoniului. Baza de calcul pentru stabilirea preţului unităţii economice, o constituia suma valorilor individuale ale elementelor patrimoniale, exprimate în formă bănească. Pentru a calcula acest preţ, bunurile aparţinând unităţilor economice respective erau inventariate pe sortimente şi calităţi, centralizate în liste, valorifi cate individual şi însumate pentru a obţine valoarea totală.Valorile bunurilor economice s-au modifi cat de-a lungul timpului din cel puţin trei cauze:

Economie şi fi nanţe


• valoarea bunurilor a fost infl uenţată de situaţia diferită a cererii şi ofertei de pe piaţă; • modifi carea unităţii de măsură, a banilor, ca urmare a defl aţiei sau infl aţiei; • modifi carea cheltuielilor de procurare, magazinare sau producere. Nici în zilele noastre, evaluarea nu se poate efectua decât într-o anume „zi de referinţă”. Valoarea întreprinderii era considerată egală cu valoarea elementelor materiale de patrimoniu. Vânzarea-cumpărarea întregului sau a părţilor de întreprindere era făcută similar cu vânzarea mărfurilor, cu adaosuri sau reduceri, preţuri mai mici sau mai mari, din diverse motive, dintre care puterea de cumpărare economică a partenerului de contract sau garanţiile legate de încasarea preţului, erau cele mai importante.

În evul mediu, în Orientul Islamic, spre deosebire de ţările din vestul Europei, se cunoşteau preţurile medii pentru toate mărfurile care corespundeau valorii de circulaţie actuale. Acestea aveau caracter de preţuri de piaţă, deoarece formarea lor era urmarea acţiunii cererii şi ofertei. În ţările europene ale evului mediu valoarea era orientată în principal spre costurile aferente. Dintre factorii care concurau la formarea preţurilor era luat în calcul şi câştigul pierdut prin vânzarea bunului economic. Normele de drept din secolul al XV-lea prevedeau: “cine deţine o

marfă, pe care o poate utiliza singur cu folos şi pe care, la cereri insistente,

era nevoit s-o vândă, poate să introducă în preţ şi câştigul pe care 1-ar

pierde, fără însă a lua în considerare foloasele, peste medie, pe care le are

cumpărătorul de pe urma mărfi i.”

Pentru fi ecare marfă care făcea obiectul stabilirii preţului, se diferenţiază folosul vânzătorului de cel al cumpărătorului. Vânzătorul nu va avea voie să introducă în preţ foloasele, peste medie, obţinute de cumpărător. La sfârşitul evului mediu, comercianţii au trecut de la evidenţa contabilă în partidă simplă la cea în partidă dublă, creanţele şi obligaţiile fi ind ataşate persoanei juridice, adică unităţii economice, ceea ce a constituit un mare pas înainte pentru evaluare. Cu ajutorul evidenţei contabile în partidă dublă s-a calculat valoarea întreprinderii, atât sub aspectul mărimii capitalului propriu, cât şi sub cel al bunurilor materiale aferente. Valoarea era dată de modifi carea capitalului propriu sub forma mărimii câştigurilor sau pierderilor. Capitalul propriu a devenit o mărime de pornire a evaluării. Divizările de patrimoniu au contribuit la dezvoltarea şi perfecţionarea metodelor de evaluare. După dreptul românesc, o societate trebuie desfi inţată



dacă un asociat ieşea din cadrul ei. Încă din anul 1861, în “Codul comercial german” se prevedeau: • “la întocmirea inventarului şi a bilanţului, elementele patrimoniale şi creanţele vor fi înregistrate la valoarea din ziua de referinţă”; • “creanţele incerte trebuie evaluate la valoarea lor probabilă”. Peste mai bine de un secol, Uniunea Europeană a uniformizat evaluările folosite în evidenţa contabilă pentru întocmirea bilanţului, prevăzând ca posturile bilanţiere să poată fi evaluate la preţurile “zilei de referinţă”. La evaluarea patrimoniului întreprinderii, interesele acţionarilor corespund parţial cu cele ale creditorilor, în sensul că se doreşte să se afl e dacă suma depusă de ei a rămas intactă, ce fel de câştiguri va asigura acest capital în anii următori. În vederea satisfacerii acestor deziderate trebuiau dezvoltate metode substanţiale de evaluare, care să ofere informaţii referitoare la: m ce s-a făcut cu plasamentele de capital (investiţii) în trecut; m ce capacităţi productive au avut aceste plasamente în trecut; m care sunt speranţele de viitor. Valoarea obţinută prin metoda substanţială reprezintă evaluarea la zi a capitalului propriu sau a patrimoniului net. Numai o parte din elementele patrimoniale sunt necesare activităţii productive, motiv pentru care este necesar ca acestea să fi e evidenţiate în mod separat în vederea evaluării. Începând cu secolul al XVII-lea, averea personală s-a despărţit defi nitiv de averea societăţii. Pentru vânzarea-cumpărarea unei participări la o întreprindere, evaluarea cuprindea prima oară, atât patrimoniul, cât şi capacitatea de randament aferentă. O infl uenţă deosebită asupra evaluării a avut-o mobilizarea şi împărţirea capitalului propriu în acţiuni şi, începând cu secolul al XlX-lea, a capitalului atras, pe perioadă lungă, în titluri cu dobândă fi xă. De atunci, participaţiile la capitalul propriu şi la capitalul atras pe termen lung al întreprinderii au putut fi negociate pe piaţa de capital, conducând la formarea preţurilor de piaţă. Din antichitate, Mencius susţinea că: „Valoarea inegală a lucrurilor stă chiar în natura lor” (“Cartea Cărţilor”). După aproape două milenii şi jumătate putem afi rma că inegalitatea valorii lucrurilor este dată de metoda de măsurare sau de evaluarea acestora, pentru că indiferent dacă ne referim la cost istoric, cost actual, valoare de piaţă, valoare realizabilă, valoare actualizată, valoare justă etc., toate acestea conduc, evident, la rezultate distincte. De aceea, determinarea bazei de evaluare pentru diferitele elemente patrimoniale constituie una dintre cele mai stringente probleme în contabilitate. O



parte din producătorii şi utilizatorii (francezi, germani) de informaţii contabile consideră că cea mai utilă metodă de prezentare şi evaluare a elementelor contabile este cea a costului istoric, metodă utilizată încă de la primele evidenţe contabile, acest cost reprezentând o valoare de referinţă în raport cu eventualele evaluări ale aceloraşi elemente. La începutul istoriei contabilităţii nu se ţinea cont de noţiunea de infl aţie, evaluarea în funcţie de puterea de cumpărare sau alte noţiuni de această natură, deşi ele făceau obiectul unor studii economice, în contabilitatea clasică, principiul de bază ce se aplică tuturor rubricilor de cheltuieli, este cel al contabilizării la preţul de revenire. Conform principiului „partidei duble”, un fl ux înscris în contul de rezultate angajează contrapartida sa, cel puţin temporară, în bilanţ. Exemplu: achiziţia unei mărfi este luată în considerare în contul de rezultate, dar ea apare provizoriu şi în activul bilanţului, la rubrica „stocuri”, la valoarea de cumpărare. Regula preţului de revenire se aplică şi imobilizărilor, care sunt prezenţe mai durabile în conturi, iar costul istoric al lor nu pare să mai constituie ulterior justa valoare. În ultimii ani, apare tot mai des problema contabilizării unor cheltuieli, în special cele privind imobilizările, la valoarea estimată a fl uxurilor pe care le poate raporta întreprinderea, “mărimea recuperabilă” sau “valoarea de acoperire” şi nu numai la costul lor istoric, mai ales atunci când durata de proprietate asupra imobilizărilor este mare. În continuarea acestei concepţii s-a luat în considerare şi preţul de revânzare posibil al unui bun. Tendinţa generală de evaluare şi prezentare a unui activ este cea de contabilizare a încasărilor viitoare decât a cheltuielilor trecute, fi ind una din cele mai importante mutaţii în gândirea contabilă. Deşi în ceea ce priveşte imobilizările s-au introdus corecţii în scopul modifi cării în timp a mărimii costului istoric al activelor, acestea s-au dovedit a avea un caracter rigid şi artifi cial - cele de tipul amortizărilor, precum şi cu o aplicabilitate limitată, în sensul că puţine unităţi economice constituie provizioane pentru depreciere. Alt context ce a pus metoda costului istoric sub semnul întrebării este cel al contabilităţii de infl aţie, pentru care s-au formulat o serie de metode de contabilizare, dintre care „metoda contabilizării indexate (bazată pe conversie) presupune transformarea valorii elementelor patrimoniale exprimate în costul istoric într-un cost exprimat în puterea de cumpărare generală din momentul închiderii exerciţiului fi nanciar. Acest tip de contabilizare este prezent în anexa la bilanţ în anii ‘80, în SUA. Metoda este de fapt o reevaluare a trecutului, plecând de la mărimea preţului constatat în condiţiile actuale, fi ind actualizat costul istoric. Utilizarea costului istoric ca bază de evaluare presupune ca moneda de cuantifi care a faptelor şi fenomenelor să se menţină stabilă (constantă) în



cursul unei perioade de gestiune. Totuşi, practica infi rmă aceasta, deoarece o monedă îşi schimbă valoarea (puterea de cumpărare), în plus sau în minus, de la o perioadă la alta, mediul economic contemporan confruntându-se cu o mulţime de factori de risc şi incertitudine, cu o puternică instabilitate monetară. În condiţiile deprecierii unităţii monetare, utilitatea informaţiilor fi nanciar-contabile scade foarte mult în urma utilizării costului istoric, apărând unele lipsuri de informaţii cu privire la valoarea reală de cumpărare. Informaţia contabilă în puteri de cumpărare ale momentului de intrare devine ulterior incorectă şi distorsionată. Acest fenomen a determinat căutarea unor baze de evaluare care să permită prezentarea informaţiei contabile în puterea de cumpărare a unităţii monetare sau la costul curent din momentul utilizării. Una dintre formele de evaluare din ce în ce mai utilizată în limbajul contabil este cea de valoare justă, în ultimii 32 de ani constatându-se tendinţa de înlocuire a costului istoric cu valoarea justă, ca urmare a extinderii activităţii bursiere, pieţele fi nanciare promovând ideea de creare a valorii pentru acţionari, conturată încă din anii ‘80, în Statele Unite şi în alte ţări anglo-saxone. Ideea a condus la transpunerea conceptului de creare a valorii în contabilitate şi, în special, la evaluarea activelor întreprinderilor cotate pe pieţele fi nanciare americane la valoarea justă. Alt context ce a pus metoda costului istoric sub semnul întrebării este cel al contabilităţii de infl aţie, pentru care s-au formulat o serie de metode de contabilizare, dintre care “metoda contabilizării indexate (bazată pe conversie) presupune transformarea valorii elementelor patrimoniale exprimate în costul istoric într-un cost exprimat în puterea de cumpărare generală din momentul închiderii exerciţiului fi nanciar”. Această metodă este de fapt o reevaluare a trecutului, plecând de la mărimea preţului constatat în condiţiile actuale, actualizându-se costul istoric. IASC introduce noţiunea de „valoare justă”, în anul 1995, prin IAS 32, referitoare la instrumentele fi nanciare în care se precizează: “justa valoare reprezintă preţul la care un activ ar putea fi tranzacţionată sau decontată o datorie între două părţi competente, neavând nici o legătură de dependenţă între ele şi care acţionează în deplină libertate “. În acelaşi timp, valoarea justă corespunde şi “valorii de piaţă care desemnează preţul pe care ar putea să-1 obţină vânzătorul (sau pe care ar putea să-1 plătească cumpărătorul) pentru un instrument fi nanciar tranzacţionat pe o piaţă activă”. Ambele defi niţii ale valorii juste corespund unei evaluări la un moment dat, însă prima apare în situaţia unei tranzacţii negociată de bună voie, pe când a doua presupune existenţa unei pieţe organizate. Valoarea justă a fost introdusă şi în Normele contabile româneşti,



prin O.M.F.P nr.1752/2003 privind reglementările contabile din România conforme cu directivele europene. Elaborarea tuturor normelor privind utilizarea valorii juste contribuie la punerea în aplicare a ceea ce s-a numit „contabilitatea viitorului”, această trecere de la evaluarea la cost istoric la evaluarea la valoarea justă putând să constituie o adevărată revoluţie contabilă.

*** Încă de la începuturile contabilităţii, evaluarea tuturor cheltuielilor şi a posturilor de imobilizări se face la cost de intrare. Acest cost rămânea ca valoare de referinţă în raport cu eventualele evaluări ulterioare ale aceloraşi elemente contabile. Contabilitatea în forma ei clasică, nu poate fi disociată de evaluarea în costuri istorice. Ea este fundamentată pe o viziune asupra timpului conform căreia acesta este defi nit de regularităţi şi repetitivităţi, conforme unui mediu stabil, în care viitorul este considerat previzibil, dacă nu chiar cert. Evaluarea în costuri istorice se bazează pe ideea conservării structurilor bilanţiere la valorile lor de intrare, care sunt de fapt valori istorice (cost de achiziţie, cost de producţie, valoarea de utilitate). O astfel de evaluare este bazată pe ipoteza unităţii monetare stabilă şi pe nominalismul monetar. Totuşi, parametrii economici contemporani nu încetează să evolueze (puterea de cumpărare, rata dobânzii, profi tabilitatea etc.). Pe de altă parte, alegerea unei unităţi monetare ca unitate de măsură creează un limbaj omogen, însă este sortită să nu poată ţine cont de toate evenimentele sau informaţiile. Costul istoric prezintă, în comparaţie cu alte baze de evaluare, o serie de avantaje, dar şi limite. O evaluare în costuri istorice are garanţia fi abilităţii – acestea pot fi verifi cabile şi sunt considerate obiective. Această afi rmaţie, în mod paradoxal de netăgăduit în mediul contabil românesc, este vehement contestată de Jacques Richard: „Obiectivitatea costului istoric este mai mult aparentă decât reală, deoarece: - Nu toate activele sunt cumpărate; - Costul de achiziţie implică o alegere în privinţa modului de prelucrare a cheltuielilor accesorii; - Decuparea activităţii în exerciţii implică recuperarea valorică în timp a unor bunuri (amortizările); - Conceptele de cheltuială, venit şi rezultat, prin esenţa lor, sunt subiective”. Contabilitatea în costuri istorice este una orientată spre trecut, pe care îl descrie prin distincţia fl ux-stoc (Cont de profi t şi pierdere – Bilanţ). Contul de profi t şi pierdere se exprimă prin agregarea fl uxurilor între două



momente. Dimpotrivă, bilanţul este constituit din diferite variabile de stare surprinse valoric la o dată fi xă. Deşi, într-o perioadă de stabilitate, unde viitorul este previzibil, cel puţin din punct de vedere teoretic, inexistenţa informaţiei previzionale nu poate fi resimţită ca o carenţă gravă, contabilitatea nu trebuie să se limiteze la a furniza doar informaţii retrospective cu privire la poziţia fi nanciară şi la performanţele întreprinderii, ci trebuie să permită formularea de previziuni, întrucât mediul în care acţionează întreprinderea se bazează pe ireversibilitatea timpului şi pe incertitudine. Philippe Lorino remarca: „Mariajul ireversibilităţii cu incertitudinea este evident purtător de riscuri. Ori, scurgerea timpului este însoţită în general de achiziţia continuă de informaţii care să reducă incertitudinea “. În ultimii ani, o idee a devenit din ce în ce mai actuală: aceea de a contabiliza anumite elemente (mai ales imobilizări) la valoarea estimată a fl uxurilor viitoare de trezorerie pe care acestea le pot aduce întreprinderii, şi nu la cost istoric (evaluare care să se facă cel puţin de la un anumit moment, ulterior dobândirii elementelor respective). Pentru a reprezenta valoric un activ, se tinde mai mult spre a contabiliza veniturile viitoare decât cheltuielile trecute. În consecinţă, a apărut necesitatea utilizării altor baze de evaluare decât costul istoric, cea mai recentă şi cea mai disputată fi ind noţiunea de valoare justă, extinderea aplicării acesteia bazându-se pe dezvoltarea activităţii bursiere în ultimii 25 de ani. Conform referenţialului contabil internaţional, valoarea justă reprezintă suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie de bună voie, între două părţi bine informate, care negociază în mod independent în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv. Avantajele utilizării valorii juste se resimt din analiza lacunelor sistemelor contabile bazate pe cost istoric şi se pot sintetiza în următoarele calităţi: Utilitatea evaluării la valoare justă decurge din capacitatea ei de a informa utilizatorii de informaţii fi nanciare privind fl uxurile viitoare de trezorerie. Prin metoda clasică de determinare a valorilor contabile se lua în considerare costul bunului evaluat. Totuşi, investitorii, managerii, băncile etc., ar dori să cunoască valoarea bunului în discuţie în funcţie de ce va „aduce” în viitor.

Concluzii

Comparând costul istoric cu valoarea justă putem ajunge la următoarele avantaje ale utilizării valorii juste: • Rigiditatea scăzută. Se poate afi rma că evaluarea în cost istoric este foarte rigidă, în timp ce valoarea justă are o rigiditate mai scăzută. Această



calitate trebuie privită în corelaţie cu ceea ce înseamnă obiectiv, deoarece o rigiditate scăzută implică şi o obiectivitate scăzută. Putem afi rma că obiectivitatea costului istoric este mai mare decât a valorii juste. • Coerenţa gestiunii active a riscurilor fi nanciare. Valoarea justă este adaptată gestiunii active a riscurilor fi nanciare, prin care se poate refl ecta mai fi del realitatea economică. Gestiunea activă a riscurilor de preţ utilizează instrumente derivate care ajută la evitarea diminuării valorilor de activ şi a creşterii elementelor de datorii. • Previzibilitatea - valoarea justă reprezintă cea mai bună bază de previziune a fl uxurilor fi nanciare viitoare, fi ind fondată pe estimările acestora. • Pertinenţa - valoarea justă furnizează o evaluare mai pertinentă pentru cash-fl ow-urile viitoare decât costul istoric, fi indcă poate să permită distingerea între două active generatoare de cash-fl ow-uri în perioade diferite, totuşi, evaluarea la valoarea justă este delicată atâta timp cât cash-fl ow-urile viitoare sunt incerte. • Integralitatea - valoarea justă permite contabilizarea totală a valorilor. Prin aplicarea costurilor istorice nu se contabilizau decât elementele care aveau un cost, iar produsele fi nanciare derivate, nefi ind contabilizate, nu erau luate în considerare pentru determinarea cash-fl ow-urilor viitoare. • Neutralitatea - derivă din faptul că valoarea justă face apel la date externe întreprinderii, nefi ind infl uenţată de aceasta şi de conducerea ei sau de data operaţiilor, de natura instrumentelor utilizate. Există un inconvenient: marea majoritate a instrumentelor fi nanciare nu sunt cotate şi nu dispun de pieţe organizate, evaluarea lor bazându-se pe modele interne, caracterizate prin parametri estimaţi cu diferite grade de incertitudine legate de riscul de lichiditate, de volatilitate, de model etc.

Bibliografi e

- Ariton D., Chirilă L., Filoti C. - The importance of the Accounting

Information in the Transition Economy, METU Conference in Economics ID, 8-11 septembrie 1999, Ankara, Turcia - Barre, R. - Economie politique, Ed Themis, ediţia H, Ed. Paris 2006 - Blaug M. - Teoria economică în retrospectivă, Editura Adevărul, Bucureşti, 2005 - Bounfour A., Damaskopoulos P. - Managing Organisational Capital in

the New Economy: Knowledge Management and Organisational Design, E- work and E-commerce Conference, Veneţia, octombrie, 2001, Vol.1 - Capron M. - Contabilitatea în perspectivă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994



HISTORY AND MODERNITY IN BOOKKEEPING ASSESSMENT

PhD. Univ. Professor Ana MORARIU PhD. Univ. Lecturer Cornel Dumitru CRECANĂ PhD Asistant Univ. Flavia STOIAN Acadedmy of Economic Studies, Bucharest

Abstract Our purpose was to disclose the limits and the valences of two assessment

bases competing the top position in the evaluation of fi nancial records structural

elements. No value judgement can be done if not being aware of the developments in

the assessment of fi nancial records structural elements. The historical costs and the

right value are subject to this paper.

Key words: historical costs, right value, usefulness

The assessment of enterprises patrimony began when traders wanted to know their wealth size within economic units and enterprises or which share of the assets have been sold, donated, inherited or taxed. No analysis of assessment history was carried out so far. The assessment of enterprises patrimony and of its parts could be based on the bookkeeping records of that time. In antiquity bookkeeping the material wealth of the enterprise was separated and independent of outstanding debts and related liabilities, directly pertaining to the owner and which, in case of sale – purchase were still belonging to him. The object of ownership changes consisted solely in the material components of the patrimony. The computation basis used for setting out the economic unit’s price was the sum of patrimonial components, expressed in money. In view to compute this price, the assets belonging to the respective economic units were inventoried by assortment and quality, centralised in lists, individually turned into account and summed up in order to obtain the total value. The economic assets values have changed over time due to three reasons, at least: • the assets value was infl uenced by different conditions of demand and supply on the market; • the change in measurement unit, meaning the money, as consequence of defl ation or infl ation; • the change in procurement, storage or producing expenses. For these reasons, the assessment may be carried out, even nowadays, only in a certain “reference day”. At that time, the enterprise’s value was considered as being equal with the value of material patrimonial components. The sale – purchase of the whole enterprise or of its parts was similar to commodities sale, with trade margins or discounts, at

Economics and Finances


lower or higher prices, due to several reasons among which the economic purchasing power of the partner or the guarantees related to price cashing were the most important ones.

During the Middle Age, in the Islamic East, unlike Western Europe countries, average prices were established for all the commodities corresponding to the current merchandise traffi c value. Their nature was the one of market prices, since their establishment depended on the demand and supply. In the European countries of the Middle Age the value was mainly oriented towards the related costs. Among the factors which determined the prices setting up, the potentially lost earnings due to the economic asset sale were also taken into account. The laws in force during the XVth century stipulated that: “the owner of

a commodity that he could have used alone benefi cially, but which he was forced

to sell, further to insistent requests, could also include in the price the potentially

lost earnings, without taking into account, however, the over average benefi ts the

purchaser could have, entailed by the respective commodity.”

As far back as that time, the seller’s benefi ts are distinguished of the purchaser’s ones, for each merchandise subject to price setting up. The seller was not entrusted to include in the respective price the over average benefi ts of the purchaser. By the end of the Middle Age, the traders have switched from the one entry bookkeeping to the two entries one, the outstanding debts and liabilities being attached to the legal person, namely the economic unit, this being a great step forward for the assessment. The two entries bookkeeping was helpful for calculating the enterprise’s value, both in terms of own capital size and of related assets. The value was given by the change in the own capital, in the form of gains and losses size. Thus, the own capital became a measure for the assessment starting up. The patrimony breakdowns contributed to the development and improvement of assessment methods. According to Romanian laws, a company should have been suppressed if a stakeholder leaved it. Even since 1861, the “German commercial code” stipulated that: • “when carrying out the inventory and the balance sheet, the patrimonial components and the outstanding debts should be recorded at their value on the reference day”; • “the doubtful debts should be assessed at their likely value”. Over more than a century, the European Union has levelled the assessments used in bookkeeping records for drawing up the balance sheets, so that the balance items could be assessed at the prices in force on the “reference day”. When assessing the enterprise’s patrimony, the stakeholders interests partly correspond to the ones of creditors, in the sense they would like to know if their deposits are intact and what sort of gains would be entailed by this capital during next years. Substantial assessment methods have had to be developed in view to meet these grievances, providing information related to:



m the use of capital investments; m the productive capacities entailed by these investments; m expectancies. The value obtained through the substantial method is the current assessment of the own capital or of the net patrimony. Only part of the patrimonial components is necessary for the productive activities and therefore these should be separately recorded for assessment purposes. Since the XVIIth century, the individual wealth was defi nitively separated from the company’s wealth. Thus, for the sale – purchase of shares in a company, the fi rst assessment comprised both the patrimony and the potential yield. The assessment was particularly infl uenced by the breakdown of the own capital into shares and, beginning with the XlXth century, by the breakdown of the capital taken over for a long term into fi xed interest securities. Since that time, the above mentioned shares could have been negotiated on the capital market, thus leading to market prices formation.

In the antiquity, Mencius ascertained that: “The unequal value of things reside just in their nature.” (“Book of books”). After about two millennia and half, one could ascertain that the inequality of things value is given by the measurement method or by their assessment, since no matter if speaking about historical costs, current costs, market value, achievable value, updated value, right value, etc., all these are obviously leading to distinct results. Therefore, the setting up of assessment basis for the various patrimonial components represents one of the most stringent issues in bookkeeping. Part of accountancy information providers and users (French, German) consider that the most useful method for the presentation and assessment of accountancy items is the one of historical costs, a method used from the very beginning of bookkeeping records, these costs representing the reference value in relation with eventual assessments of the same elements. The beginning of bookkeeping history the infl ation, the assessment depending on purchasing power or other notions of same nature were not taken into account, though being subject to various economic studies. In the classical bookkeeping, the basic principle applied to all expenditure items is the one of recovery prices. According to the “two entries” principle, a fl ow recorded in the output account entails its counterpart, at least temporary, in the balance sheet. For example: the purchase of a commodity is taken into consideration into the output account, but it is also provisionally recorded in the credit account, within “stocks” heading, at its purchasing value. The rule of recovery prices also applies to tangible assets, with a longer presence in accounts, while it seems that their historical costs will no further represent the right value. During recent years, the issue of recording certain expenses, particularly related to tangible assets, at the estimated value of fl ows that could be reported by the enterprise, the “recoverable value”, not only the historical costs, especially when the ownership lag is a high one, occur more often. As a follow up to this concept, the possible reselling price of an asset was also taken into consideration. Thus, the general



trend of assessing and presenting an asset is to record future cashing rather than past expenses, this being one of the most important change in bookkeeping reasoning. While corrections were introduced related to tangible assets in view to change the historical costs of the assets over time, these proved to have a rigid and artifi cial nature – such at writing off, as well as a limited applicability, in the sense that only few economic units represent provisions for depreciation. Another context that made questionable the historical costs method is the infl ation related bookkeeping, for which a series of accountancy methods have been developed, among which “the method of indexed bookkeeping” (based on conversion) supposes the conversion of patrimonial elements value, expresses through a historical cost, into a cost expressed at general purchasing power when closing the fi nancial year. This type of bookkeeping occurred in the USA annex to balance sheets, during the ‘80s. In fact, this method is a revision of the past, the starting point being the current prices size, thus updating the historical costs. The use of historical costs as assessment basis supposes the stableness (steadiness) of a currency during a fi nancial administration period. However, the practice invalidates it, since a currency changes its value (purchasing power), either lower or higher, from one period to another, the contemporary economic environment facing a number of risk and uncertainty factors, with a strong instability of the currency. Under the conditions of currency depreciation, the usefulness of fi nancial – bookkeeping information strongly decreases as consequence of using historical costs, due to missing information about the real purchasing value. In other terms, the bookkeeping information in purchasing power at opening further becomes inaccurate and distorted. This phenomenon entailed the seek for other assessment bases, that allow for expressing bookkeeping information in the purchasing power of the currency or in the current cost at the moment of using it. One of the assessment forms more and more used in the accountancy language is the right value one, since during the last 32 years the trend of replacing historical costs with the right value was noticed, as consequence of stock – exchange activities expansion, the fi nancial markets promoting the idea of value formation for the stakeholders, an idea which occurred during the ‘80s both in the USA and in other Saxon countries. This idea has led to the introduction of value formation concept in bookkeeping, when evaluating the assets of enterprises with stock – exchange quotations on the American fi nancial markets at their right value. The IASC introduces the “right value” concept in 1995, through IAS 32, referring to the fi nancial instruments, stipulating that: “the right value is the price at which an asset could be subject to a transaction or at which an outstanding debt could be settled up between partners with no dependency relationships and which are acting entirely free”. At the same time, the right value also correspond to “the market value, that is the price the seller could receive (or that the purchaser could pay) for a transactional fi nancial instrument on an active market”. Both defi nitions of the right value are appropriate fort the assessment at a certain moment, but the fi rst one occur in the case of a transaction freely negotiated,



while the second one supposes the existence of an organised market. The right value was also introduced in the Romanian bookkeeping norms, through the Order of Public Finance Minister no.1752/2003 on Romanian bookkeeping regulations, complying with the European directives. The drawing up of all the norms on right value use contributes to putting in place the so called “future bookkeeping”, while this shift from the assessment on historical costs bases to the right value one could represent a real accountancy revolution.

*** From the very beginning of bookkeeping, the assessment of all expenses and tangible assets items is done at input costs, as a reference value in relation with eventual further assessments of the same bookkeeping items. In its classical form, the bookkeeping cannot be dissociated from the assessment at historical costs. It is substantiated on a time perception according to which time is defi ned by regularities and repetitions, in accordance with a stable environment, where the future is seen as predictable, or even certain. The assessment based on historical costs is based on the idea of preserving the balance sheets structure at their input values, which are in fact historical values (purchasing cost, production cost, usefulness value). Such assessment is based on the hypothesis of stable currency and of currency nominalism. The contemporary economic parameters, however, are subject to a continuous evolution (purchasing power, interest rate, profi tability etc.). On the other hand, the selection of a currency as measurement unit generates a homogenous language, but cannot take into account all the events or information. As compared to other assessment bases, the historical costs show both a series of advantages and limitations. Thus, an assessment at historical costs has a guaranteed reliability – these could be checked and are considered as objective. This statement, paradoxically indubitable in the Romanian bookkeeping environment, is emphatically litigated by Jacques Richard: „The objectivity of historical costs is rather apparent than real, because: - not all the assets are purchased; - the purchasing cost involves a choice of accessories expenses treatment; - the breakdown of activities into exercises involves the redemption over time of certain assets values; The expenditure, income and output concepts are basically subjective”. The bookkeeping at historical costs is oriented towards the past that is described distinguishing between fl ows and stocks (Profi t and loss account – Balance sheet). The profi t and loss account is expressed by the aggregation of fl ows at two moments in time. Unlike it, the balance sheet consists of various variables whose value was assessed at a fi xed date. Though during a stableness period, where the future is predictable, at least from theoretical standpoint, the lack of forecasts cannot be considered as a serious defi ciency, bookkeeping should not be limited to the provision of retrospective



information related to the fi nancial situation and to the performances of the enterprise, but it should allow for forecasting, since the environment where the enterprise carries out its activity is based on time irreversibility and uncertainty. In this sense, Philippe Lorino stated: „The marriage of irreversibility with uncertainty is obviously entailing risks. Or, as the time goes by, the information is continuously acquired in view to diminish uncertainty”. During last years, an idea became more and more topical: the one of recording certain items (particularly tangible assets) at the estimated value of future treasury fl ows they could bring to the enterprise, not at the historical costs (assessment which should be done at least from a certain moment on, after acquiring the respective elements). In other terms, in view to express the value of an asset, the tendency is to record future income rather than past expenditure. As consequence, the need of using other assessment bases than the historical cost occurred, the most recent and disputed being the concept of right value, whose extended application is based on the development of stack – exchange activities during the last 25 years. According to the international bookkeeping reference, the right value is the amount to which an asset could be subject to a transaction or at which an outstanding debt could be freely settled up between two well informed parties, which are independently negotiating a transaction where the price is objectively established. The advantages of using the right value are highlighted by the analysis of lacks in the accountancy systems based on historical bases and could be summarised as follows: The usefulness of an assessment made at the right value is entailed by its capability of informing the users about the future treasury fl ows. The classical method of determining the bookkeeping values, however, has also taken into account the cost of the assessed asset. Nevertheless, the investors, the managers, the banks etc., would like to know the value of the concerned asset depending on future gains.

Conclusions Comparing the historical costs with the right value, one could consider the following advantages of using the right value: • Low rigidity – one could state that the assessment at historical costs is quite rigid, while the right value shows a lower rigidity. This quality should be considered in correlation with objectivity, since a low rigidity also entails a low objectivity. We could ascertain that the objectivity of historical costs exceeds the one of the right value. • The coherence of active management of fi nancial risks. The right value is adapted to the active management of fi nancial risks, by means of which the economic reality is more reliably refl ected. The active management of price risks uses derived instruments helpful in order to avoid the diminution of assets values and the increase in debts. • Predictability – the right value represents the best basis for the forecasts on future fi nancial fl ows, based on their estimates. • Relevance – the right value provides a more relevant assessment of future cash-fl ows than the historical costs, since it could distinguish between two assets



generating cash-fl ows during different periods; the assessment at the right value is, however, a sensitive issue, as long as future cash-fl ows are uncertain. • Completeness – the right value allows for completely recording the values. The use of historical costs allowed only the record of elements which had a cost, while the derived fi nancial products, not being recorded, were not taken into account in view to determine future cash-fl ows. • Impartiality – derives from the fact that the right value makes use of data outside the enterprise, thus being not infl uenced by it or by its leadership, by the date of transactions or by the nature of instruments in use. An inconvenient still exists: the largest share of fi nancial instruments are not subject to quotations and do not dispose of organised markets, their assessment being based by domestic models, characterised by parameters which are estimated with various uncertainty degrees, related to the risk associated to liquidity, volatility, model etc.

Bibliography - Ariton D., Chirilă L., Filoti C. - The importance of the Accounting

Information in the Transition Economy, METU Conference in Economics ID, 8-11 September 1999, Ankara, Turkey - Barre, R.- Economie politique, Themis publishing house, H edition, Ed. Paris 2006 - Blaug M.- Retrospective economic theory, Adevărul publishing house, Bucharest, 2005 - Bounfour A., Damaskopoulos P. - Managing Organisational Capital in the

New Economy: Knowledge Management and Organisational Design, E- work and E-commerce Conference, Venice, October, 2001, Vol.1 - Capron M. - Perspective of bookkeeping, Humanitas publishing house, Bucharest, 1994



Educaţia sanitară a populaţiei, sondaj şi analiză statistică Profesor univ. dr. Tudorel ANDREI Academia de Studii Economice, Bucureşti

Profesor univ. dr. Bogdan OANCEA Universitatea Artifex, Bucureşti

Profesor univ. dr. Stelian STANCU Lector univ. dr. Claudiu HERŢELIU Academia de Studii Economice, Bucureşti

Abstract

Sunt evidenţiate modalităţile de optimizare a sănătăţii individuale şi comunitare precum şi modalităţile de atingere a obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi terţiare. Sunt prezentate o serie de informaţii legate de educaţia în rândul populaţiei pentru prevenirea apariţiei şi agravării unor boli, obişnuinţa persoanelor care au fost internate în spital pentru efectuarea regulată a unor controale medicale ulterioare, contribuţia unor factori (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, unităţile medicale şi mas-media) la educaţia sanitară şi prevenţie a îmbolnăvirii în rândul populaţiei. Articolul are la bază un sondaj statistic realizat în unităţile medicale din Bucureşti. Rezultatele evidenţiază diferenţele în percepţia educaţiei sanitare la nivelul populaţiei urbane şi rurale şi totodata evidenţiază faptul că rolul cel mai important în dezvoltarea programelor de educaţie sanitare îl are mass-media şi se evidenţiază negativ activitatea desfăşurată de ministere pentru dezvoltarea programelor de educare sanitară a populaţiei. Cuvinte cheie: educaţie sanitară, analiză statistică, sondaj statistic

*** Educaţia sanitară a populaţiei are în vedere dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri de populaţie, precum şi mijloacele şi procedeele educativ-sanitare necesare formării unui comportament sanogenic. În conceperea şi implementarea programelor de educaţie sanitară a populaţiei se porneşte de la defi niţia sănătăţii ca fi ind „acea stare de complet bine fi zic,

Statistică medicală


mintal şi social”. Aceasta, precizează OMS „nu constă numai în absenţa bolii sau a infi rmităţii”. Totodată apare o intercondiţionare între educaţie şi sănătate care este fundamentată prin funcţiile majore ale educaţiei pentru sănătate: funcţia sanogenică şi funcţia prevenţională. Pornind de la această concepţie, articolul urmăreşte evidenţierea modalităţilor de optimizare a sănătăţii individuale şi comunitare precum şi modalităţile de atingere a obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi terţiare. În acest context sunt culese o serie de informaţii legate de educaţia sanitară a populaţiei din perspectiva următoarelor aspecte: • Educaţia în rândul populaţiei pentru prevenirea apariţiei şi agravării unor boli; • Obişnuinţa persoanelor care au fost internate în spital pentru efectuarea regulată a unor controale medicale ulterioare; • Contribuţia unor factori (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, unităţile medicale şi mas-media) la educaţia sanitară şi prevenţie a îmbolnăvirii în rândul populaţiei. Articolul prezentat are la bază un sondaj statistic realizat. Pentru culegerea datelor s-a recurs la un plan de sondaj în două trepte. Prima treaptă a fost reprezentată de unităţile sanitare de la nivelul Municipiului Bucureşti (spitale, centre de sănătate, policlinici) care au fost asimilate unităţilor primare de eşantionare. A doua treaptă a fost reprezentată de medicii din cadrul fi ecărei unităţi primare de eşantionare. Volumul eşantionului reprezentativ la nivelul Municipiului Bucureşti a fost de 407 persoane, rezultatele sondajului fi ind garantate cu o probabilitate de 95%, în condiţiile în care exista şi o eroare de reprezentativitate de ±2.5%. Eşantionul a fost repartizat pe trei categorii de personal,: medici de familie (75), medici din spitale (279) şi medici în policlinici (53). Perioada de înregistrare a informaţiilor la nivelul eşantionului a fost de circa două săptămâni, în luna iunie a anului 2007. S-a asigurat comparabilitatea răspunsurilor la nivelul persoanelor incluse în eşantion, în sensul că în această perioadă nu au fost luate decizii majore la nivelul ministerului care să schimbe opinia respondenţilor, majoritatea persoanelor fi ind prezente la locul de muncă.

*** Analiza gradului de educaţie sanitară a populaţiei pentru prevenirea unor boli sau a agravării acestora se realizează separat pentru populaţia urbană şi populaţia rurală. Sunt defi nite caracteristicile A15_1 şi A15_2. Pentru fi ecare caz în parte s-a recurs la utilizarea unei scale de măsură cu cinci valori, defi nite în continuare: Valoarea 1 s-a atribuit în cazul în care medicul are opinia că, majoritatea populaţiei nu acordă importanţă prevenirii apariţiei sau



agravării unei maladii; Valoarea 2, dacă o mare parte a populaţiei nu acordă importanţă prevenirii apariţiei sau agravării unei maladii; Valoarea 3, dacă în jur de jumătate din populaţie se preocupă de acest aspect; Valoarea 4, dacă o mare parte a populaţiei acordă importanţă acestor aspecte; Valoarea 5, dacă majoritatea populaţiei acordă importanţă prevenirii apariţiei sau agravării unei maladii. Valorile seriilor de date pentru cele două variabile primare s-au calculat pe baza răspunsurilor la întrebările de la secţiunea prezentată. Considerând că există un comportament diferit la nivelul populaţiei urbane şi rurale, prin întrebările de la această secţiune s-a măsurat opinia medicilor cu privire la educaţia sanitară a acestor două categorii de persoane. Pentru fi ecare variabilă primară a fost folosită o scală de măsură de asemenea cu câte cinci valori. Includerea acestei secţiuni în cadrul chestionarului, a plecat de la faptul că, o cunoaştere cât mai exactă a nivelului educaţiei medicale a populaţiei reprezintă o sursă importantă pentru conturarea unor programe naţionale în domeniu şi pentru dezvoltarea unor programe la nivelul şcolilor din ţară. Pentru o apreciere globală a educaţiei sanitare a populaţiei din mediul urban şi rural s-a defi nit variabila ESP:

]5,1[: →PESP

Valorile acestei variabile se obţine în urma aplicării operatorului de medie valorilor variabilei ESP înregistrate la nivelul celor două populaţii:

ESPi = E (A15_1i, A15_2i). (1) O valoare ridicată a mediei variabilei arată o opinie favorabilă asupra nivelului educaţiei populaţiei din mediul urban şi mediul rural în prevenirea îmbolnăvirii şi agravării unei maladii. Distribuţia răspunsurilor privind educaţia sanitară a populaţiei Figura 1

0.5

11.8

47.4

24.1

15.2

11

49.9

35.9

7.4 4.91

0

10

20

30

40

50

60

Non răspuns Majoritateapopulaţiei nu

acordăimportanţă

O mare partea populaţieinu acordăimportantă

În jur dejumătate dinpopulaţie sepreocupă deacest aspect

O mare partea populaţiei

acordăimportanţă

Majoritateapopulaţiei

acordăimportanţă

(%)Urban

Rural



În urma prelucrării serie de date a variabilei agregate de nivel unu ce este defi nită pe baza relaţiei (1) rezultatele sunt următoarele: • Nivelul mediu al variabilei egal cu 2,07 arată că o mare parte a populaţiei nu acordă importanţă prevenirii îmbolnăvirii şi agravării unei boli. • Percepţia este relativ asemănătoare la grupele de personal medical defi nite pe baza sexului persoanei, vârstei, categoriei de personal şi a titlului didactic.

Este cunoscut faptul că solicitarea unui control post internare a unui pacient reprezintă o cale de efi cientizare a actului medical. În cadrul chestionarului a fost înserată o întrebare pentru a evalua măsura în care pacienţii solicită un asemenea tratament. Din această perspectivă este evaluat separat comportamentul pacienţilor care provin din mediul urban şi rural. La nivelul celor două populaţii s-au defi nit variabilele A15_1 şi A15_2. Pentru măsurarea opiniei medicilor s-a folosit o scală de măsură cu cinci valori, atribuite după cum urmează: Valoarea 1 în cazul în care, în opinia medicului, numai o mică parte dintre pacienţii care au avut o internare, într-un spital solicită la fi nele perioadei de tratament un nou control medical; Valoarea 2, dacă o parte moderată a pacienţilor solicită un nou control medical de specialitate la fi nele unei perioade de tratament; Valoarea 3, dacă aproximativ jumătate dintre pacienţi solicită un nou control medical la fi nele perioadei de tratament recomandat de medicii spitalului în care a fost internat; Valoarea 4, dacă majoritatea pacienţilor solicită controlul la fi nele unei perioade în care a benefi ciat de un tratament în cadrul unei unităţi medicale; Valoarea 5, dacă, cu mici excepţii, toţi pacienţii solicită controlul medical. Pentru o apreciere globală a practicii pacienţilor care au urmat un tratament să solicite un nou consult de specialitate se defi neşte variabila PCS:

]5,1[: →PPCS

Valorile variabilei sunt obţinute în urma aplicării operatorului de medie celor două valori înregistrate pentru populaţia urbană şi populaţia rurală:

PCSi = E (A16_1i, A16_2i). (2) O valoare ridicată, cel puţin egală cu 3, a mediei variabilei arată un comportament corect al populaţiei care poate reduce costurile actului medical într-un orizont mediu de timp.



Repartizarea răspunsurilor privind solicitarea unui nou control medicalPopulaţia urbană Populaţia rurală(%) C(%) (%) C(%)

Non răspuns 1,5 1,5 3,9 3,9O mică parte dintre pacienţi 13,0 14,5 39,1 43,0O parte moderată dintre pacienţi 32,4 46,9 33,4 76,4Jumătate dintre pacienţi 23,3 70,3 14,3 90,7Majoritatea pacienţilor 28,0 98,3 7,9 98,5Cu mici excepţii, toţi pacienţii solicită 1,7 100,0 1,5 100,0

Caracteristicile variabilei agregate folosite pentru caracterizarea comportamentului pacienţilor de solicitare a unui control medical la fi nele unui tratament sunt prezentate în continuare: • Histograma seriei de date a variabilei defi nită pe baza relaţiei (2). Media variabilei PCS calculată pe baza răspunsurilor completate de persoanele din eşantion este egală cu 2,34, şi abaterea standard cu 0,917. Nivelul mediu al variabilei arată că mai puţin de jumătate dintre pacienţii care au urmat un tratament recomandat de un medic solicită un consult de specialitate la fi nele perioadei. Acest comportament al populaţiei recomandă din partea ministerului dezvoltarea unor programe de educare sanitară a populaţiei.

Reprezentarea grafi că a seriei de date pentru caracteristica PCS

• Opinii diferite cu privire la solicitarea unei consultaţii medicale la fi nele unei perioade de tratament se observă la nivelul grupelor de medici defi nite după vârstă.



Analiza pe grupe de personal a opiniei privind solicitarea unei consultaţiiTotal Sub 30 31-40 41-50 51-60 Peste 60 Statistica F

2,33(0,971)

2,13(0,757)

2,25(0,883)

2,55(0,997)

2,36(0,954)

2,65(0,709)

2,67 (0,02)

Pentru a evalua opinia medicilor privind măsura în care populaţia acordă importanţă sănătăţii prin grija pentru asigurarea alimentaţiei zilnice, a prevenirii şi tratării unor maladii etc. s-au defi nit două variabile, câte una pentru populaţia din mediul urban şi pentru cea din mediul rural. Cele două variabile, A17_1 şi A17_2, sunt defi nite pentru o scală de măsură cu cinci valori întregi de la 1, care se atribuie în cazul în care populaţia nu acordă sufi cientă importanţă sănătăţii lor, la 5, valoare pentru situaţia favorabilă în care populaţia acordă o importanţă foarte mare sănătăţii. Pentru o evaluare globală a măsurii în care populaţia acordă sufi cientă importanţă sănătăţii se defi neşte variabila PAC:

]5,1[: →PPAC

Valorile variabilei se obţin în urma aplicării operatorului de medie celor două valori înregistrate pentru populaţia urbană şi populaţia rurală:

PACi = E (A17_1i, A17_2i). (3) O valoare ridicată, cel puţin egală cu 3, a mediei variabilei arată un comportament al populaţiei care acordă importanţă sănătăţii lor. Acest comportament va determina pe o perioadă medie de timp o reducere la costurile actului medical. Distribuţiile răspunsurilor la întrebările din chestionar referitoare la educaţia sanitară a populaţie sunt prezentate în continuare. Remarcăm ponderea foarte mare (43,0%) a persoanelor din mediul rural care acordă o importanţă redusă propriei sănătăţi.

Repartizarea răspunsurilor privind solicitarea unui nou control medicalPopulaţia urbană Populaţia rurală(%) C(%) (%) C(%)

Non răspuns 0,5 0,5 1,2 1,21 4,9 5,4 27,5 28,72 23,1 28,5 43,0 71,73 44,5 73,0 19,9 91,64 23,6 96,6 7,9 99,55 3,4 100,0 0,5 100,0

Rezulatele obţinute pentru variabila agregată de nivel unu în urma prelucrării seriei de date. Nivelul mediu al variabilei egal cu 2,53 (abaterea standard este 0,780) arată că populaţia acordă o importanţă redusă sănătăţii



lor. Pentru populaţia din mediul urban media este de 2,97 (abaterea standard este de 0,897), în timp ce pentru populaţia rurală nivelul mediu este de numai 2,10 (abaterea standard este 0,914). Pentru calcularea celor trei valori medii au fost luate în considerare numai chestionarele la care au fost completate răspunsurile la cele două întrebări folosite pentru măsurarea nivelului de educaţie al populaţiei. Numărul acestora este de 402. Urmărind rezultatele obţinute rezultă un comportament diferit la nivelul celor două populaţii în raport cu atenţia acordată propriei sănătăţi.

Distribuţia seriei de date a caracteristicii PAC

Prin calcularea statisticii F rezultă că nu există diferenţe la nivelul grupelor de medici defi nite în raport cu diverse caracteristici de grupare, precum sexul persoanei, vârsta în ani împliniţi, categoria de personal şi titlul universitar.

Referitor la opinia medicilor cu privire la contribuţia ministerelor, unităţilor sanitare şi al mass-mediei la dezvoltarea educaţiei sanitare şi de prevenţie a îmbolnăvirii în rândul populaţiei. S-au formulat întrebările din chestionar patru variabile primare A18_1, A18_2, A18_3, respectiv A18_4. Pentru fi ecare caz în parte s-a folosit o scală de măsură tot cu cinci valori, valorile fi ind atribuite astfel: 1, dacă în opinia medicului contribuţia instituţiei la dezvoltarea educaţiei sanitare este nesatisfăcătoare; 2, dacă contribuţia este satisfăcătoare; 3, dacă contribuţia instituţiei este apreciată ca bună; 4 pentru situaţia în care se apreciază că instituţia are o contribuţie foarte bună. În situaţia în care cadrul medical nu are o opinie bine formulată se alege varianta de răspuns „Nu cunosc”.



Pentru o evaluare globală a contribuţiei instituţiilor pentru dezvoltarea programelor de educaţie sanitară şi prevenire a îmbolnăvirii populaţiei s-a defi nit variabila DPE:

],4,1[: →PDPE Valorile variabilei s-au obţinut în urma aplicării operatorului de medie celor patru valori înregistrate pentru variabilele primare:

DPEi = E (A18_1i, A18_2i, A18_3i, A18_4i). (4)

O valoare mai mare ca trei a mediei variabilei arată o contribuţie pozitivă a instituţiilor la dezvoltarea programelor de educaţie sanitară şi prevenire a îmbolnăvirii în rândul populaţiei.

Distribuţia răspunsurilor variabilei DPEMinisterul Sănătăţii

Ministerul Educaţiei

Unităţile sanitare

Mass- media

Non răspuns 0,2 0,7 0,5 0,5Nesatisfăcătoare 40,3 50,1 27,5 30,7Satisfăcătoare 37,8 34,2 38,6 33,4Bună 16,5 10,1 26,8 25,6Foarte bună 4,4 2,2 5,2 8,4Nu cunosc 0,7 2,7 1,5 1,5

• Pentru variabila DPE ce este defi nită pe baza relaţiei (4), în urma prelucrării seriei de date s-au obţinut rezultatele privind nivelul mediu ce este egal cu 1,96 care arată o contribuţie satisfăcătoare. Nivelul mediu al variabilelor primare:

Ministerul Sănătăţii Ministerul Educaţiei Unităţi sanitare Mass media

1,87(0,897)

1,71(0,939)

2,13(0,942)

2,15(1,014)

• Contribuţia cea mai importantă o are mass - media. Se evidenţiază negativ activitatea desfăşurată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru dezvoltarea programelor de educare sanitară a populaţiei.



Histograma seriei de date a variabilei DPE

Pentru a cunoaşte opinia personalului medical cu studii superioare privind dezvoltarea de noi programe de educaţie sanitară şi de prevenţie în rândul populaţiei s-a defi nit variabila UDP prin folosirea unei scale de măsură cu cinci valori, atribuite astfel: 1, dacă acţiunea nu este utilă; 2, dacă acţiunea este utilă într-o mică măsură; 3, dacă acţiunea este utilă într-o mare măsură; 4, dacă acţiunea este utilă într-o foarte mare măsură; 5, dacă acţiunea este indispensabilă. Pentru seria de date defi nită pe baza răspunsurilor la întrebarea respectivă în urma prelucrării seriei de date se obţin rezultatele următoare: • Aproximativ 47,0% dintre persoanele intervievate consideră indispensabilă măsura ministerului pentru dezvoltarea de noi programe de educaţie sanitară şi de prevenţie în rândul populaţiei. O pondere mică, de sub 4% din persoanele intervievate, consideră că aceste programe sunt utile, numai într-o mică măsură. • Media variabilei UDP egală cu 4,18 (abaterea medie pătratică este 0,955) rezultând importanţa mare pe care o poate avea dezvoltarea unor programe noi de educaţie în rândul populaţiei pentru o mai bună folosire a resurselor sistemului public de sănătate şi îmbunătăţire a nivelului de sănătate al populaţiei.

Concluzii

Prin cercetarea efectuată şi articolul prezentat s-a urmărit evidenţierea modalităţilor de optimizare a sănătăţii individuale şi comunitare precum şi modalităţile de atingere a obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi



terţiare. S-a utilizat un sondaj statistic în două trepte efectuat în unităţile medicale din Bucureşti. A fost analizat gradul de educaţie sanitară a populaţiei pentru prevenirea unor boli sau a agravării acestora, separat pentru populaţia urbană şi populaţia rurală, masura în care pacienţii solicită un control post internare ca o cale de efi cientizare a actului medical, modul în care populaţia acordă importanţă sănătăţii personale şi rolul unor instituţii în dezvoltarea de programe pentru educaţie sanitară. Rezultatele evidenţiază faptul că o mare parte a populaţiei nu acordă sufi cientă importanţă educaţiei sanitare pentru prevenirea unor boli sau a agravării acestora, în special în mediul rural. De asemenea se constată că mai puţin de jumătate dintre pacienţii care au urmat un tratament recomandat de un medic solicită un consult de specialitate la fi nele acestei perioade. Acest comportament al populaţiei necesită dezvoltarea unor programe de educare sanitară. În legatură cu contribuţia ministerelor, unităţilor sanitare şi al mass-mediei la dezvoltarea educaţiei sanitare şi de prevenţie a îmbolnăvirii în rândul populaţiei se constată contribuţia importantă pe care o are mass-media.

Bibliografi e

-Andrei T., Matei A., Oancea B., Simultaneous Equations Models Used in the Study of Some Issues Related to the Corruption and Performance of Services in the Public Health System, Theoretical and Applied Economics, 1(530), 2009. - Andrei, T., Stancu, S., Nedelcu M., Matei, A., Econometric Models Used for the Corruption Analysis, Economic Computation and Economic Cybernetics, Number 1-2/2008, vol. 43. - Andrei T., Bourbonnais, R., “Econometrie”, Editura Economica, Bucureşti, 2008. - Baltagi, B.H., “Econometrics”, 4th Edition, Springer, 2008. - Hausman, J., „Specifi c Tests in Econometrics”, Econometrica, 46, 1978. - Lambsdorff J. G., “Transparency International Corruption Index. Responding to the Challenges of Corruption”, Act of the International Conference, Milan, 19-20 November 1999, pp. 257-277. - McCabe, D.L, Trevino, L.K., “Individual and contextual infl uences of academic

dishonesty”, Research in Higher Education, 38, 1997



POPULATION HEALTH EDUCATION – SURVEY AND STATISTICAL ANALYSIS

Ph. D. Univ. Professor Tudorel ANDREI Academy of Economic Studies, Bucharest Ph.D. Univ. Professor Bogdan OANCEA Artifex University, Bucharest Ph.D. Univ. Professor Stelian STANCU Ph.D. Univ. Lecturer Claudiu HERTELIU Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract: This article points out the ways of optimizing the individual and community

health and how to achieve the objectives of primary, secondary and tertiary prevention.

There are presented information on education among the population to prevent the

occurrence and worsening of diseases, the habit of people who were treated in a

hospital to carry out regular medical checks later, the contribution of some factors

(Ministry of Health, Ministry of Education, Research and Innovation, medical units

and media) in health education and prevention of disease among the population. The

article relies on a statistical survey conducted in medical units in Bucharest. The

results highlights differences in the perception of health education at the urban and

rural population and also reveals that mass-media has the most important role in

developing health education programs and the negative work done by the ministries

developing programs of population health education.

Key words: health education, statistical analysis, statistical survey

Health education of the population has in view the development of the health culture of different population groups, as well as in the educational training necessary to form a sanogenic sanitary behavior. Designing and implementing programs for health education of the population is based on the defi nition of health as “the state of complete physical, mental and social wellness”. WHO states that “this is not only in the absence of disease or infi rmity.” There is also an interconditioning between education and health which is based in the major functions of health education: the prevention function and the sanogenic function. Starting from this conception, the article aims at highlight the ways to optimize individual and community health and how to achieve the objectives of primary secondary and tertiary prevention. In this context there were collected information on health education of the population regarding the following aspects: • education of the population to prevent the occurrence and worsening of diseases; • the habit of the people who were treated in a hospital to carry out regular medical checks later; • Contribution of different factors (Ministry of Health, Ministry of Education,

Medical Statistics


Research and Innovation, medical units and media) in health education and prevention of diseases among the population.

This article is based on a statistical survey. We used a two steps survey for data collection. The fi rst step was represented by the health units in Bucharest (hospitals, health centers, polyclinics) that were treated as primary sampling units. The second step was represented by physicians within each primary sampling unit. The representative sample in Bucharest was 407 people, and the survey results being guaranteed with a 95% probability, under the circumstances that there is an error of the representativeness of ± 2.5%. The sample was divided into three categories of personnel: family physicians - 75, physicians in hospitals - 279 and physicians in polyclinics - 53. The time period of recording these information in the sample was about two weeks, in June 2007. Thus, the comparability of responses was ensured for all persons included in the sample, meaning that during this period there weren’t any major decisions taken at the ministry to change the view of respondents, most of people being present at the workplace. The analysis of the degree of health education of population for prevention or aggravation of diseases is carried out separately for the urban and rural population. Thus, the characteristics A15_1 and A15_2 are defi ned. For each case in part we appeal to the use of scale with fi ve values, further defi ned as: Value 1 was attributed if the physician has the opinion that most of the people do not pay attention to prevention or worsening of diseases; Value 2, if a large proportion of the population does not pay attention to prevention or worsening of diseases; Value 3, if about half of the population deals with this issue; Value 4, if a large proportion of the population gives importance to these issues; Value 5, if most people pay attention to prevention or worsening of diseases. The values of the data series for the two primary variables are calculated on the basis of responses to questions from the presented section. Considering that there is a different behavior in the urban and rural population through the questions in this section the opinion of physicians on health education of these two categories of people is measured. A scale with fi ve values is used for each primary variable. The inclusion of this section in the questionnaire, started form the fact that a more precise knowledge of the medical education of the population is an important source for the national programs in the fi eld and for the developing of programs at the schools in the country. For a global assessment of health education of the population in urban and rural areas we defi ned the ESP variable:

]5,1[: →PESP The values of this variable are obtained by applying the average operator to the ESP variable recorded at the two populations: ESPi = E (A15_1i, A15_2i). (1)A high value for the average of the variable shows a favorable opinion on the level

Medical Statistics


of education of population in urban and rural environment in the prevention and worsening of diseases.

The distribution of responses regarding health education of the populationFigure 1

0.5

11.8

47.4

24.115.2

11

49.9

35.9

7.4 4.91

0

10

20

30

40

50

60

Non answer Themajority of

thepopulationdoes not

giveimportnace

A large partof the

populationdoes not

giveimportance

Half of thepopulation

isconcernigabout this

A large partof the

populationis

concernigabout this

A large partof the

populationgive

importance

(%)

Urban Rural

After processing the data series for the fi rst level aggregated variable that is defi ned on the basis of the relationship (1) the results are the following: • The average of the variable equals to 2.07 indicates that a large proportion of the population does not grant importance to prevention or aggravation of diseases. • Perception is relatively similar in groups defi ned by medical staff based on gender, age, staff and faculty title. It is known that the request of an examination after post hospital admission is a way of increasing the medical act effi ciency. In the questionnaire there were included questions to assess the extent to which patients require such a treatment. From this point of view the patients from urban and rural areas are separately assessed. At level of the two populations we defi ned variables A15_1 and A15_2. To measure the opinion of physicians we used a scale with fi ve values, allocated as follows: Value 1 was assigned if, in the opinion of the physician, only a small proportion of patients who had an admission in a hospital requires a new medical examination at the end of the treatment; Value 2 if a moderate proportion of patients require a new medical examination at the end of a treatment period; Value 3, if about half of patients require a new medical examination at the end of a treatment recommended by physicians in hospital where he/she admitted; Value 4, if the majority of patients requires control after a period in which he/she received a treatment in a medical unit; Value 5, if, with few exceptions, all patients requires a medical control. For an overall assessment of the practice of patients who required a new consult after a treatment we defi ned the PCS variable:

Medical Statistics


]5,1[: →PPCS The values of this variable are obtained by applying the average operator to the PCS variable recorded for urban and rural population: PCSi = E (A16_1i, A16_2i). (2)

A high value, at least equal to 3, of the average shows a correct behavior of the population that can reduce the costs of healthcare in a medium time horizon. The breakdown of responses regarding the requaest for a new medical examination.

Urban population Rural population(%) C(%) (%) C(%)

Non answer 1,5 1,5 3,9 3,9A small part of patients 13,0 14,5 39,1 43,0A moderate part of patients 32,4 46,9 33,4 76,4Half of the patients 23,3 70,3 14,3 90,7The majority of the patients 28,0 98,3 7,9 98,5With few exception, all the patients 1,7 100,0 1,5 100,0

The features of the aggregated variable used to characterize the behavior of patients to require a medical examination at the end of a treatment are presented as follows: • The histogram of the data series of the variable defi ned on the basis of the relationship (2). The average of the PCS variable calculated on the basis of responses completed by those persons in the sample is equal to 2.34 and the standard deviation is 0.917. The average value of the variable shows that less than half of patients who followed a treatment recommended by a physician requests a consult at the end of this period. This behavior of the population require from the Health Ministry to develop programs for health education of the population.

The graph of data series for the PCS variable

• Different views on the application of medical consultations at the end of a period of treatment are observed in the groups defi ned by the age of the physicians.

Medical Statistics


The analysis of opinion by staff group regarding the request for a new medical examination

Total Under 30 31-40 41-50 51-60 Over 60 F Statistics

2,33(0,971)

2,13(0,757)

2,25(0,883)

2,55(0,997)

2,36(0,954)

2,65(0,709)

2,67 (0,02)

In order to evaluate the medical opinion on the extent to which people give importance to their health carefully choosing daily food, prevention and treatment of diseases, etc. we defi ned two variables, for the urban and the rural areas. The two variables, A17_1 and A17_2 are defi ned with a scale with fi ve full values from 1, which is awarded if the population does not provide suffi cient importance to their health, to 5, value given in a situation when the population provides great importance to their health. For an overall assessment of the extent to which population provides suffi cient importance to their health we defi ned the PAC variable:

]5,1[: →PPAC The variable values are obtained by applying the average operator for the two values reported for urban and rural population:

PACi = E (A17_1i, A17_2i). (3)

A high value, at least equal to 3, of the average shows a behavior of the population that gives importance to their health. This behavior will cause the reduction of the cost of healthcare on an average time horizon.The distributions of the responses to questions in this section of the questionnaire are presented below. We note a large share (43.0%) of persons from rural area that provides a small importance to their health.

The breakdown of responses regarding a new medical examination

Urban population Rural population(%) C(%) (%) C(%)

No reply 0,5 0,5 1,2 1,21 4,9 5,4 27,5 28,72 23,1 28,5 43,0 71,73 44,5 73,0 19,9 91,64 23,6 96,6 7,9 99,55 3,4 100,0 0,5 100,0

Results obtained following the processing of data series for the fi rst level aggregated variable. The average variable equals to 2.53 (standard deviation is 0.780) shows that the population provides little importance to their health. For the urban area the average is 2.97 (standard deviation is 0.897), while for the rural population the average is only 2.10 (standard deviation is 0.914). To calculate the three values we took into account only the questionnaires that were fi lled in the answers for to two questions from the

Medical Statistics


corresponding section. The number is 402. The results obtained result in a different behavior for the two populations in relation to their health attention.

The breakdown of data series for PAC variable

Calculating the F statistics it results no differences in the defi ned groups of doctors in relation to various characteristics of the group, such as gender, age, the category of personal and academic title.

Regarding the opinion of the physicians about the contribution of ministries, health units and the media to develop health education and prevention of diseases among the population, there were formulated the questions in the questionnaire for four primary variables A18_1, A18_2, A18_3 respectively A18_4. For each particular case we used scale with fi ve values assigned as follows: 1, if the doctor believes the institution’s contribution to the development of health education is poor, 2 if the contribution is satisfactory, 3, if the contribution is appreciated as good, 4 is assigned to the situation when the contribution is very good. When the physician doesn’t have an opinion the answer is “I do not know.” For an overall assessment of the contribution of institutions for development of health education of the population and disease prevention the DPE variable was defi ned:

],4,1[: →PDPE The variable values are obtained by applying the average operator on the four values recorded for the primary variables:

DPEi = E (A18_1i, A18_2i, A18_3i, A18_4i). (4)

A value greater than 3 of the average shows a positive contribution of institutions to the development of health education and disease prevention among the population.

Medical Statistics


Distribution of DPE variable responsesMinistry of

HealthMinistry of Education

Medical units

Media

Non response 0,2 0,7 0,5 0,5

Unsatisfactory 40,3 50,1 27,5 30,7

Satisfactory 37,8 34,2 38,6 33,4

Good 16,5 10,1 26,8 25,6

Very good 4,4 2,2 5,2 8,4

I don’t know 0,7 2,7 1,5 1,5

After processing the data series for the DPE variable there were obtained results regarding: • Average level that is equal to 1.96 showing a satisfactory contribution. Average level of the primary variables:

Ministry of Health Ministry of Education Medical units Media

1,87(0,897)

1,71(0,939)

2,13(0,942)

2,15(1,014)

• The most important contribution has media. The Ministry of Health and Ministry of Education, Research, Innovation has a low contribution to develop the programs for health education of population.

The histogram of the data series for the DPE variable

To know the opinion of medical staff with higher education on the development of new programs for health education and prevention among the population we defi ned the UDP variable using a scale with fi ve values, allocated as follows: 1, if action is not useful, 2, if the action is useful to a small degree, 3 if the action is useful to a

Medical Statistics


large extent, 4, if the action is useful in a very large extent, 5, where the action is indispensable. After processing the data series defi ned on the basis of responses to that question there are obtained the following results: • About 47.0% of respondents considered the ministry measures for the development of new programs of health education and prevention among the population to be indispensable. A small percentage (under 4%) of respondents considers that these programs are useful only to a small degree. • The average of the UDP variable equals to 4.18 (mean square deviation is 0.955) representing the great importance the development of new programs of education among the population could have for better use of the resources of the public heath system and improving the health of the population.

Conclusions In the survey and article presented we aimed to reveal some ways to optimize individual and community health and how to achieve the objectives of primary, secondary and tertiary prevention. We used a two stage statistical survey conducted in medical units in Bucharest. We analyzed the degree of population health education to prevent diseases or their aggravation, separately for the urban and rural population, if patients require post-hospitalization control as a way to streamline the medical action, the way in which people give importance to personal health and the role of some institutions to develop health education programs. The results of this article reveal that a large proportion of the population does not give enough importance to health education to prevent diseases or their aggravation, especially in rural areas. We also found out that less than half of patients who have been treated by a physician requested a new examination at the end of their hospitalization. This behavior of the population requires the development of programs for health education. In connection with the contribution of the ministries, health units and the media to develop health education and prevention programs among the population we also remark the important contribution of the media.

Bibliography - Andrei T., Matei A., Oancea B., Simultaneous Equations Models Used in the Study of Some Issues Related to the Corruption and Performance of Services in the Public Health System, Theoretical and Applied Economics, 1(530), 2009. - Andrei, T., Stancu, S., Nedelcu M., Matei, A., Econometric Models Used for the Corruption Analysis, Economic Computation and Economic Cybernetics, Number 1-2/2008, vol. 43. - Andrei T., Bourbonnais, R., “Econometrie”, Editura Economica, Bucureşti, 2008. - Baltagi, B.H., “Econometrics”, 4th Edition, Springer, 2008. - Hausman, J., „Specifi c Tests in Econometrics”, Econometrica, 46, 1978. - Lambsdorff J. G., “Transparency International Corruption Index. Responding to the Challenges of Corruption”, Act of the International Conference, Milan, 19-20 November 1999. - McCabe, D.L, Trevino, L.K., “Individual and contextual infl uences of academic dishonesty”, Research in Higher Education, 38, 1997.

Medical Statistics


Exportul României evoluţii în anii 1991-2008 Conf. univ. dr. Eugenia HARJA Universitatea din Bacău, Direcţia Judeţeană de Statistică Bacău

Abstract

Se prezintă sintetic evoluţia exportului României în perioada de

tranziţie până la aderarea la Uniunea Europeană, precum şi în primii doi

ani după 2007. Sunt evidenţiate principalele etape în evoluţia exportului,

scoţând în evidenţă locul UE în cadrul relaţiilor de cooperare. Utilizând

reprezentări grafi ce sugestive, au fost reliefate atât tendinţa, cât şi structura

exportului României cu principalii parteneri şi pe principalele secţiuni din

Nomenclatorul Combinat de produse. S-a analizat distinct perioada 2000-

2008, atât pe total export, cât şi pe exportul cu statele membre, fi ind perioada

cu cea mai mare creştere în acest domeniu după anii ’90.

Cuvinte cheie: Export FOB, sistem INTRASTAT, Indice de Concentrare

***

Exportul constituie unul din cei mai importanţi factori de creştere şi dezvoltare economică a unei ţări, exprimând în acelaşi timp nivelul de performanţă economică atins şi de competitivitate a produselor. În analiza elabortă au fost folosite datele ofi ciale defi nitive publicate de Institutul Naţional de Statistică, cu excepţia ultimului an (date provizorii). Este cunoscut că până în anul 2007 datele de export se furnizau de Direcţia Generală a Vămilor, prin centralizarea declaraţiilor vamale. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, acestea se obţin din două surse: sistemul INTRASTAT pentru exportul în cadrul Uniunii şi sistemul EXTRASTAT către statele din afara Uniunii. Intrastat ca sistem de colectare a datelor statistice privind schimburile de bunuri între statele membre ale Uniunii Europene a devenit operaţional la data de 1 ianuarie 1993, odată cu crearea Pieţei Unice, când controlul vamal la frontierele interne ale UE a dispărut. Posibilitatea utilizării datelor din declaraţiile vamale pentru realizarea statisticilor de comerţ exterior s-a modifi cat. A apărut necesitatea ca aceste date să fi e colectate direct de la operatorii economici care realizează schimburi intracomunitare

Statistica comerţului internaţional


de bunuri. Sistemul statistic Intrastat cuprinde numai schimburile de bunuri între statele membre UE (comerţul cu servicii fi ind exclus din acest sistem). Sistemul statistic Intrastat are la bază principiile stabilite prin Regulamentele UE ce se aplică în toate statele membre UE. Este de reţinut că evaluarea statistică a exporturilor se realizează în preţuri FOB (free on board - Liber la bord). Valoarea FOB, sau franco-frontiera ţării exportatoare, reprezintă valoarea mărfurilor exportate la locul şi data când mărfurile părăsesc teritoriul al României (valoare la care mărfurile au fost vândute de exportator, inclusiv cheltuielile de transport, asigurare şi alte cheltuieli pentru aducerea mărfurilor pe mijlocul de transport până la frontiera română şi încărcarea pe vas). Datele de export sunt exprimate şi în Euro, fi ind transformate din lei în Euro la cursul ofi cial al Băncii Naţionale a României la data când s-a făcut tranzacţia. După anul 1990, dar mai ales în partea a doua a etapei de tranziţie, fl uxurile comerciale externe ale României au fost infl uienţate favorabil de implementarea unor politici monetare şi fi scale de stimulare a exporturilor, mai ales cu Statele membre ale Uniunii Europene. Aceasta a debutat prin încheierea Acordului Interimar de Asociere a României cu Uniunea Europeană în 1993, urmată de acordul cu Asociaţia Central-Europeană a Liberului Schimb (CEFTA) la care ţara noastră a devenit membru în 1997. Introducerea deplină a convertibilităţii monedei naţionale, a contribuit în general la relansarea comerţului exterior al României. O caracteristică importantă a evoluţiei exportului o reprezintă creşterea mai rapidă în raport cu produsul intern brut sau cu alţi indicatori macroeconomici. În cei 17 ani analizaţi în doi au existat scăderi ale exportului faţă de anul anterior: în 1992 acesta s-a diminuat cu -3,7% şi în 1998 cu -0,9%. În ceilalţi ani s-au înregistrat creşteri, atingînd nivele maxime în 2000 (+41,3%), în 1993 şi 1994 (+24%). Exportul României s-a relansat după anul 1993 datorită măsurilor luate de stimulare a producătorilor competitivi şi ca urmare a reducerii cererii interne datorită lipsei de lichidităţi ale agenţilor economici.



Perioada de declin economic din anii 1997-1999 a menţinut nivelul exportului relativ constant, iar în ultimii 9 ani s-au înregistrat noi creşteri Dacă în anul 2000 s-a atins nivelul exportului din 1989, în anul 2008, volumul de export exprimat în euro a crescut de 8,5 ori faţă de nivelul anului 1991. Trendul cel mai potrivit pentru evoluţia exportului din ultimii 18 ani este cel exponenţial, acest model matematic explicând variaţia în timp a exportului în proporţie de 99% spre deosebire de modelul linear unde R2 este de 89%. O caracteristică importantă a exportului României în perioada de tranziţie constă în modifi carea orientării geografi ce, în favoarea Statelor membre ale UE. Dacă în anul 1990 principalul partener la export era Federaţia Rusă (22,7% din totalul exportului României), aceasta a ajuns ca în ultimul an să deţină o pondere de 1,4%. Volumul de export către Federaţia Rusă a scăzut la jumătate, în timp ce cu Statele membre ale UE a înregistrat creşteri substanţiale: de peste 25 ori cu Ungaria, de peste 23 ori cu Italia, de peste 19 ori cu Bulgaria, de 16 ori cu Franţa, Spania şi Turcia, de 13 ori cu Germania, de 9 ori cu Austria, Marea Britanie şi Polonia. Dacă în anul 1991 în topul primelor zece destinaţii la export erau şi Iugoslavia (4% din total export), China (3,3%) sau Statele Unite ale Americii (2,9%), locul acestora a fost luat în ultimii ani de Ungaria, Bulgaria, Austria, Spania şi Polonia. Se menţin consecvent pe principalele poziţii Germania, Italia şi Franţa, primele două schimbând din când în când locurile. Între primele 20 de destinaţii la export, doar 6 sunt din afara Uniunii Europene. În anul 2008, din volumul de



export al României, 87,5% era îndreptat către ţări din Europa (70,4% State ale UE), 6,7% câtre ţări din Asia, 3% câtre ţări din America, 2,5% câtre ţări din Africa, şi 0,3% din alte zone.

Exportul României cu Statele membre ale UE Principalul partener al României la export este Uniunea Europeană. Volumul de export cu UE a crescut de 8,5 ori în anul 2005 faţă de 1991 şi de 6,8 ori în 2008 faţă de acelaşi an bază.



Ponderea exportului cu Statele membre în total export al României a înregistrat creşteri constante, de la 37% în 1991, până la un maxim de 72% în 2007 şi 70,4% la fi nele perioadei. Începând cu anii 1993-1994, exportul cu Statele membre a crescut an de an, pe de o parte ca o reacţie la procesul de globalizare şi de integrare europeană, iar pe de alta pentru a suplini pierderea datorată desfi inţării CAER, piaţă fără prea mari pretenţii, acesibilă României. Volumul de export către Statele membre a atins valoarea de aproape 23,7 miliarde euro în anul 2008, dintr-un total de 33,6 miliarde euro. Gradul de concentrare al exportului pe ţări este relativ ridicat, dacă ne referim la de un Indice de Concentrare Gini de 53,1% pentru anul 2007, în creştere la 55,1% în 2008.



Rezultă că 16% din Statele UE deţin 59% din întregul volum de export cu Uniunea Europeană (Germania, Italia, Franţa, Ungaria, Bulgaria şi Regatul Unit) şi două ţări deţin peste 45% din totalul exportului.

Ponderile principalelor secţiuni de mărfuri în 2008 sunt semnifi cative: - maşini şi aparate electrice (24% din total). Din total secţiune, în ultimii trei ani peste 82% au fost exporturi către Statele UE; - metale comune (14,7% din total), din care aproape 60% în Statele U.E. Aproape 50% au fost exporturi de fontă, fi er, oţel, iar 23% produse din fi er, fontă şi oţel; - mijloace de transport (12,4% din total), în creştere în ultimii trei ani. Din total, peste 60% au fost exporturi către Statele U.E.; - produse textile (10,5% din total). Acestea au reprezentat între 21-26% din export în anii 1996-2004, fi ind într-o vizibilă scădere în ultimii 3-4 ani. Exportul către Statele U.E. reprezintă între 90-94% din total ; - produse minerale (9,4% din total export în ultimul an, faţă de 14,5% la începutul perioadei). Dacă ponderea Statelor membre era de 6,9% în 1991, 24% în 1992, aceasta a crescut la 36% în ultimul an. Peste 97% din totalul exportului acestei secţiuni îl reprezintă combustibilii şi uleiurile minerale şi doar 1,4% sare, piatră, var, ciment; - materiale plastice (5% din total export, din acesta 70% fi ind export către Statele membre) ; - produse chimice (4,2% din total export, în scădere de la maximul de 9,7% în 1992). Statele membre, de la 20-25% pondere în primii ani, au ajuns la aproape 50% în ultimul an. Din total secţiune, 34% l-a reprezentat exportul de îngrăşăminte, 23% de produse organice, 16% produse anorganice, 7-8% produse farmaceutice şi uleiuri esenţiale.



Evoluţiile ponderii principalelor secţiuni, cu tradiţie la export este sugestiv reprezentată. Cea mai mare creştere a înregistrat-o secţiunea de maşini şi aparate electrice, în timp ce secţiunea de metale comune a rămas relative constantă, şi la textile a crescut până la un maxim de 26,25 în anul 2001, şi să scadă constant. Exportul în lohn din ultimii ani a înregistrat o tendinţă clară de diminuare datorită creşterii salariilor în această activitate, fi rmele importatoare preferând să lucreze cu state în care forţa de muncă este mai ieftină, aşa cum a fost şi în România în primii ani.



În cazul evoluţiei ponderii exportului cu Statele membre ale U.E. acest aspect este mai evident, rezultând că de la peste 36% pondere a textilelor în exportul României s-a ajuns la doar 14% în ultimul an. Pe de altă parte, a crescut de la 6,4% în primul an la 27,7% în ultimul an ponderea maşinilor şi aparatelor electrice la export, produse cu valoare adăugată ridicată spre deosebire de textile care fi ind în lohn nu adaugă decât manopera, respectiv plata forţei de muncă. Acelaşi aspect se remarcă şi la secţiunea încălţăminte, la care predomină de asemenea exportul tip lohn. O scădere vizibilă a ponderii deţinută în totalul volumului de export s-a înregistrat la secţiunea produse minerale, (4,8% în ultimul an).



La exportul cu Statele membre există o serie de parteneri tradiţionali, care concentrează marea parte a produselor la export. În ultimul an, maşinile şi aparatele electrice s-au exportat în primul rind în Germania (33,7%), Italia (15%), Ungaria (10,9%), Regatul Unit (6%) şi Austria (4,2%); metalele comune s-au exportat în principal în Italia (22,7%), Germania (16,8%), Ungaria (10,5%), Polonia (5,9%), Spania (5,4%) şi Franţa (5,1%); 41,2% din mijloacele de transport s-au exportat în Germania, 15,5% în Franţa şi 8,7% în Italia; 43,2% din produsele minerale s-au exportat în Bulgaria, 15,3% în Ungaria, 7,3% în Franţa şi 6,1% în Grecia; materialele plastice s-au exportat în principal în Germania (18%), Italia (17,7%), Ungaria (11,8%) şi Franţa (11,7%); 21,1% din produsele chimice au fost exportate în Italia, 16,9% în Bulgaria, 16,2% în Germania, 13,7% în Ungaria, 7,4% în Spania; 36,5% din produsele textile în Italia, 21,9% în Germania, 13,2% în Regatul Unit şi 12,2% în Franţa; 66% din exportul de încălţăminte s-a făcut către Italia, 10% către Germania şi 8% către Franţa. Referindu-ne la primii parteneri afl aţi în topul exportului României în ultimul an pe secţiuni, se pot stabili preferinţele acestora pentru produsele româneşti. În totalul exportului către Germania predomină: maşini şi aparate electrice (36,2%), mijloace de transport (18,8%), încălţăminte (16,3%), metale comune (9,5%). În totalul exportului către Italia, cea mai mare pondere o deţin produsele textile (26,9%), încălţăminte (17,4%), metalele comune (12,8%) şi maşinile şi aparatele electrice (16,5%). În cazul Franţei, ponderea la export o deţin metalele comune (25,4%), textilele (19,9%), mijloacele de transport (15,6%). Din totalul exportului către Ungaria, 34,8% a fost reprezentat de



maşini şi aparate electrice, 17,6% de metale comune, 8,2% de încălţăminte, 7,5% de produsele minerale şi 7,2% de materialele plastice. În cazul Bulgariei, 38,1% din export este reprezentat de produsele minerale, 14,8% de metale comune, 10% de produse chimice şi 7,9% de materiale plastice.

Concluzii Exportul României a cunoscut în anii tranziţiei şi, în mod deosebit după anul 2000, o dinamică superioară produsului intern brut şi a altor indicatori macroeconomici, refl ectând mai buna valorifi care a potenţialului, dar şi o creştere a participării economiei la procesul de globalizare. Ca stat membru al Uniunii Europene, România continuă să-şi adapteze structura pe mărfuri şi ţări a exportului, benefi ciind de avantajele oferite de piaţa unică, dar şi în noile condiţii de concurenţă. Potrivit Strategiei Naţionale de Promovare a Exporturilor, îndeosebi de produse cu valoare adăugată ridicată, România va sprijini în continuare exportul pentru a realiza trendul ascendent, care să depăşească trendul importului după 2010. Chiar dacă încă ne despart importante decalaje economice şi sociale de ţările dezvoltate, analiza evoluţiei exportului pe total şi în structură, din ultimii ani, relevă capacitatea economiei naţionale de a-şi mări gradul de deschidere către alte ţări. Investiţiile de capital străin în sectoare productive cu valoare adăugată ridicată au condus la retehnologizarea producţiei şi relansarea exportului de produse tradiţionale: construcţia de maşini, petrochimie, producţie de mobilă, în defavoarea exportului tip lohn care era preponderent într-o recentă perioadă. Noul statut de Stat membru al Uniunii Europene dă şanse sporite României dacă se vor folosi la maxim factorii externi reprezentaţi de instrumentele de coeziune socială, de convergenţă ai Comunităţii.

Bibliografi e selectivă - Octavian Gh. Botez – Comerţul exterior al României în secolul XX, Bucureşti 2000 - Gogoneaţă E., Ivan-Ungureanu C., Stănică M. – Provocările comerţului exterior, Ed.Economică, 2008; - Harja E. – “Statistică aplicată în economie”, MatrixRom, Bucharest, 2005; - Harja E. – “Statistică şi econometrie”, Ed. Alma Mater din Bacău, 2009; - *** “Romanian Statistical Yearbook”, National Institute Statistics,

numbers: 1991, 2008;

- *** http://www.insse.ro/, TEMPO-Online, National Institute Statistics

- Anuarul şi buletinele statistice de comerţ inrternaţional al României, editate de INS



EVOLUTION IN THE EXPORT OF ROMANIA 1991-2008

PhD. Univ. Reader Eugenia HARJA University from Bacău, Bacau statistical direction

The analysis briefl y presents the evolution in the export of Romania in the

transition period until it joined the European Union and although the fi rst two years

after. There were highlighted the main stages in the evolution of export, emphasizing

the place played by the EU in its relations of cooperation. Using suggestive graphic

charts, there were highlighted the trend and also the structure of the export in Romania

by main partners and sections according to the Combined Nomenclature. Each time,

the period 2000-2008 was analyzed separately, both for total exports and distinctly for

exports with the Member States, being the period with the largest increase since the

90s. At the end there were highlighted the main conclusions drawn from the analysis.

Key words: Export FOB, INTRASTAT system, Concentration index

Exports are one of the most important factors of economic growth and development of a country, while expressing the economic performance achieved and the competitiveness of its products. For this reason we consider in what follows analyzing the evolution of Romania’s exports during the transitional period up to the accession to the European Union, and the fi rst two years after integration. The offi cial data used in the analysis have as source the National Institute of Statistics and they are fi nal, except the last year when they are provisional. If until 2007 the export data was obtained from the National Custom Authority, through the centralization of customs declarations, once Romania joined the European Union, these are obtained from two sources: INTRASTAT system, for the export inside the Union, and EXTRASTAT system, for the states outside the Union. Intrastat is a statistical data collector with respect to the intra-community trade with goods and became available on 1 January 1993, along with the creation of the Single Market, when customs control at the internal borders of the EU has vanished. Therefore, the possibility of using the data from the customs declarations for external trade statistics has disappeared. It also appeared the necessity that the data should be collected directly from the economic operators that do the intra-community trade of goods. The Intrastat statistical system refers only to the trades of goods among the member states of European Union, therefore the services trade is excluded from this system. The Intrastat system is based on the principles laid down by the EU regulations that apply in all EU Member States. The statistical evaluation of the exports is expressed in FOB prices (free on board). The value of FOB stands for the value of the exported merchandises at the exact place and date when the merchandises leave the statistical territory of Romania (the value at which the merchandises were sold by the exporter, including the costs of transportation, insurance and other expenses related to the transportation of the

International trade statistics


merchandise in any way until the Romanian border and loading on board). The exports data are also expressed in Euro at the offi cial rate of the National Bank of Romania, being converted from lei to Euro at the time the transaction has been made. After 1990, especially in the second part of the transitional period, the external trade fl ows of Romania were favorably infl uenced by the implementation of monetary and fi scal policies in order to boost exports, especially with the Member States of the European Union. It began by concluding the Interim Association Agreement of Romania with the European Union in 1993, followed by the Central European Free Trade Agreement (CEFTA), which our country became a member of in 1997. In addition, the introduction of full convertibility of the currency, has contributed to boosting the overall external trade of Romania. An important feature of the development of the export is the rapid growth in relation to the gross domestic product or to other macroeconomic indicators. In the 17 analyzed years, only in two there have been recorded drops of the exports as compared to the previous year: in 1992 it decreased with -3,7%, and in 1998 with -0,9%. In all the other years there were registered increases, reaching the highest levels in 2000 (+41,3%), in 1993 and 1994 (+24%). As it can be observed in the graph below, exports were launched after 1993 due to the measures taken to stimulate the competitive producers, and on the other hand as a result of the reduction in the domestic demand due to lack of liquidity of economic agents.

The period of economic decline, 1997-1999, has maintained the level of exports relatively constant, and in the last 9 years they registered new increases. If in 2000 it was reached the level of exports from 1989, in 2008, the volume of exports expressed in euro has increased 8,5 times over the level of the year 1991. As shown in the graph, the most suitable trend for the evolution of exports in the last 18 years is the exponential one, this mathematic model explaining the variation in time of the exports in a proportion of 99%, unlike the linear model, where R2 is 89%.



An important feature of the Romanian exports in this period of transition lies in changing the geographic target, in favour of the European Union member States. If in 1990 the main exports’ partner was the Russian Federation (22,7% from the total exports of Romania), it came in the last years to hold a share of only 1,4%. The volume of exports towards the Russian Federation has dropped at a half, while the one with the EU member States has recorded substantial increases: of over 25 times for example with Hungary, over 23 times with Italy, over 19 times with Bulgaria, 16 times with France, Spain and Turkey, 13 times with Germany, 9 times with Austria, Great Britain and Poland. If in 1991 among the fi rst top ten exports destinations were Yugoslavia (4% of the total exports), China (3,3%) or the Unites States (2,9%), their place was taken in the last years by Hungary, Bulgaria, Austria, Spain and Poland. Germany, Italy and France keep constant on the fi rst places, the two ones changing once in a while the places. As seen in the graph below, among the fi rst 20 exports destinations, only 6 of them are from the outside of the European Union. In 2008, 87,5% of the total volume of Romanian exports was directed to countries from Europe (70,4% States of the EU), 6,7% to countries from Asia, 3% to countries from America, 2,5% to countries from Africa, and 0,3% to other regions.



The main exports’ partner of Romania is by far the European Union. The volume of exports to the EU has increased 8,5 times in 2005 as compared to 1991 and 6,8 times in 2008 as compared to the same base year.

The share of the Romanian exports to the member States has recorded constant increases, from 37% in 1991, to a maximum of 72% in 2007 and 70,4% at the end of the period, as shown in the graph. Starting with the period 1993-1994, the exports to the member States has increased every year, fi rst as a reaction to the process of globalization and European integration, and on the other to replace the loss due to the abolition of the former CAER, a market without much demands, accessible for Romania. The volume of exports to member States reached nearly 23,7 billion euro in 2008, from a total of 33,6 billion euro. The degree of concentration of exports by country is relatively high, if we talk about a Gini index of concentration of 53,1% for 2007, up to 55,1% in 2008.



Thus 16% of EU countries hold 59% of the total volume of exports with the European Union (Germany, Italy, France, Hungary, Bulgaria and the United Kingdom). Moreover, only two hold more than 45% of the total, as can also be seen from the graph structure. The main sections of merchandise for exports in the last year of the analyzed period were: - machinery and electrical appliances (24% of the total). From the total section, in the last three years, over 82% were exports towards EU; - base metals (14,7% of the total), of which almost 60% in the EU States. Almost 50% were exports of Pig-iron, iron and steel, and 23% products of Pig-iron, iron and steel; - vehicles (12,4% of the total), increasing in the last three years. Of the total, over 60% were exports towards EU States; - textiles (10,5% of the total). This stood for between 21-26% of the exports in the period 1996-2004, being in a visible decrease in the last 3-4 years. Exports to the EU represent between 90-94% of the total; - mineral products (9,4% of total exports from last year, compared to 14,5% at the beginning of the period). If the share of the member States was 6,9% in 1991, 24% in 1992, it increased to 36% in the last year. Over 97% of the total exports of this section represents fuel and mineral oils, and only 1,4% salt, stone, lime, cement; - plastics (5% of total exports, 70% of that being exports to the member States); - chemical products (4,2% of total exports, down from a peak of 9,7% in 1992). The member States, from 20-25% share in the early years, rose to almost 50% in the last year. Of a total section, 34% represent exports of fertilizers, 23% of organic products, inorganic products 16%, 7-8% pharmaceuticals and essential oils.



From the graph it can be observed the evolutions of the shares of the main sections, with a tradition in export. The highest growth has recorded the section of machinery and electrical appliances, while the common metals remained relatively constant, and the textiles increased to a maximum of 26,25% in 2001, then decreasing steadily. It is the case of lohn export, which in recent years has recorded a clear trend of decline due to the increase of wages in this activity, the importing fi rms preferring to work with countries where the labor is cheaper, as it was in Romania in the early years.



This aspect is even more obvious in the evolution of export share with the EU member States, where from over 36% share in textile exports of Romania, reached only 14% last year. On the other hand, the share of machinery and electrical appliances for export increased from 6,4% in the fi rst year, to 27,7% in the last year, products with high added value unlike textiles, which being in lohn, add only the manual labor, meaning the payment of the labor force. The same aspect is observed in the footwear, where prevails also the lohn export type. A visible decrease in the share held in total volume of export is recorded in the mineral products, from 235 in the fi rst year to 4,8% in the last year.

In the case of exports to member States there is a number of traditional partners, which concentrates most of the export products. Thus for example, in the



last year, cars and electrical appliances were exported mainly to Germany (33,7%), Italy (15%), Hungary (10,9%), United Kingdom (6%) and Austria (4,2%); common metals were exported mainly to Italy (22,7%), Germany (16,8%), Hungary (10,5%), Poland (5,9%), Spain ( 5,4%) and France (5,1%); 41,2% of the means of transport have been exported to Germany, 15,5% in France and in Italy 8,7%; 43,2% of mineral products were exported to Bulgaria, in Hungary 15,3%, 7,3% in France, and 6,1% in Greece; plastics were exported mainly to Germany (18%), Italy (17,7%), Hungary (11,8%) and France (11,7%); 21,1% of the chemical products have been exported to Italy, 16.9% to Bulgaria, 16,2% to Germany, 13,7% to Hungary, 7,4% to Spain; 36,5% of the textile products were exported to Italy, in Germany 21,9%, 13,2% in the United Kingdom and in France 12,2%; 66% of the exports of footwear was to Italy, to Germany 10% and 8% to France. If we take into account the fi rst partners in Romania’s top export by sections in the last year, there can be established their preferences for Romanian products. Thus for example, from the total export to Germany predominates: machinery and electrical appliances (36,2%), means of transportation (18,8%), footwear (16,3%), common metals (9,5%). From the total export to Italy, the greatest share is held by textiles (26,9%), footwear (17,4%), common metals (12,8%) and electrical machinery (16,5%). In the case of France, the share of export is held by the common metals (25,4%), textiles (19,9%), means of transportation (15,6%). Of the total exports to Hungary, 34,8% is held by the machinery and electrical appliances, 17,6% of common metals, footwear 8,2%, 7,5% for mineral products and 7,2% of plastics. For Bulgaria, 38,1% of the exports is held by the mineral products, 14,8% of common metals, 10% of chemicals and 7,9% of plastics.

Conclusions Romania’s exports have met in the transition years, and especially after 2000, a superior dynamics of the gross domestic product and of other macroeconomic indicators, highlighting the better value of its available potential, and also the increased participation of the economy in the process of globalization. As a member State of the European Union, Romania keeps adapting its export structure by merchandises and countries, benefi ting from the advantages of the single market, but also in the new competitive conditions. According to the National Export Strategy, especially for products with a high added value, Romania will keep supporting the export in order to continue the increasing trend, which should exceed the imports’ trend after 2010. Even though there are important economic and social gaps between our country and the developed ones, the analysis of the evolution of exports and its structure, especially in the last years, show the capacity of the national economy to increase the degree of openness to other countries. Foreign direct investments in productive sectors with high added value have led to a technological production and to export again traditional products (e.g. machinery construction, petrochemicals, furniture production) against lohn type exports which were mainly in the middle analyzed period. Our new country’s status as a member State of the European Union gives great opportunity to Romania if it knows



how to make full use of the external factors represented by the instruments of social cohesion and by the convergence factors of the Community.

Selective bibliography: - Octavian Gh. Botez – Comerţul exterior al României în secolul XX, Bucureşti 2000 - Gogoneaţă E., Ivan-Ungureanu C., Stănică M. – Provocările comerţului exterior, Ed.Economică, 2008; - Harja E. – “Statistică aplicată în economie”, MatrixRom, Bucharest, 2005; - Harja E. – “Statistică şi econometrie”, Ed. Alma Mater din Bacău, 2009; - *** “Romanian Statistical Yearbook”, National Institute Statistics,

numbers: 1991, 2008;

- *** http://www.insse.ro/, TEMPO-Online, National Institute Statistics

- Anuarul şi buletinele statistice de comerţ inrternaţional al României, editate de INS



Dezvoltarea carierei profesionale în funcţia publică- puncte de vedere, defi niţii

Conf. univ. dr. Nicu MARCU Lector univ. dr. Daniela GIURESCU Universitatea din Craiova

Abstract

La nivelul instituţiilor publice, planifi carea şi dezvoltarea carierei profesionale reprezintă activităţi fundamentale atât pentru instituţie, cât şi pentru funcţionari. Este necesar ca planifi carea carierei individuale să se afl e în concordanţă cu planifi carea instituţională a carierei, asigurând în acelaşi timp respectarea aspiraţiilor funcţionarilor, cât şi interesele instituţiei. Cuvinte cheie: carieră profesională, resurse umane, funcţie publică.

*** Conceptul de carieră face obiectul exprimării a numeroase opinii în domeniul managementului resurselor umane, având un conţinut complex care diferă de la un individ la altul (caracterul personalizat al carierei). Pentru fi ecare individ, cariera vizează activitatea profesională şi extra-profesională a acestuia, dezvoltarea profesională, avansările pe treptele ierarhice profesionale şi sociale. Noţiunea de carieră se afl ă într-o corelaţie cu calităţile individuale (competenţă profesională, ambiţie, perseverenţă, dorinţă de progres şi atingere a scopurilor) şi depinde în acelaşi timp de măsura în care instituţia sprijină/este interesată în a dezvolta cariera funcţionarilor care activează în cadrul său. Conceptul de carieră va trebui în acelaşi timp analizat într-un context dat al vieţii economice, sociale, politice şi familiale, ca factor determinant al carierei individuale. Complexitatea conceptului de carieră este demonstrată de tipul defi niţiilor ce îi pot fi atribuite. În acest sens, cariera poate fi defi nită ca o ascensiune în ierarhia

profesională, organizaţională sau socială, respectiv prin ocuparea unor funcţii

Practică managerială


de execuţie sau conducere mai bine salarizate care conferă un statut social sau profesional superior. Cariera – succesiunea de posturi deţinute de-a lungul vieţii: cariera reprezintă suma posturilor deţinute de o persoană pe parcursul vieţii, în cadrul aceleiaşi organizaţii sau în diverse alte instituţii. Cariera obiectivă are la bază creşterea califi cării şi fl exibilităţii (adaptării) personalului şi în consecinţă, creşterea şanselor de promovare sau de deplasare în interiorul/exteriorul organizaţiei. Cariera subiectivă vizează perceperea de sine, recompensele obţinute ca urmare a muncii prestate, rolul muncii de-a lungul carierei profesionale a fi ecărui individ. Conceptul de carieră poate fi defi nit într-o accepţiune mai largă drept o succesiune evolutivă de activităţi şi poziţii profesionale pe care le atinge o

persoană pe durata vieţii active ca şi atitudinile, cunoştinţele şi competenţele

dezvoltate în timp. Cariera defi neşte interacţiunea dintre factorii organizaţionali şi cei individuali, oferind o identitate ocupaţională a individului. Teoria şi practica managerială în domeniu demonstrează faptul că un individ poate avea una sau mai multe cariere, succesiv sau simultan, de mai lungă sau scurtă durată, în funcţie de factorii de infl uenţă instituţionali şi de cei de natură individuală – dorinţa de dezvoltare şi ascensiune profesională, polivalenţa capacităţilor intelectuale, psihice şi fi zice. În cadrul sistemului public, cariera a devenit obiectul unor reglementări legale prin intermediul cărora se încearcă defi nirea unitară a conceptului, statuarea principiilor care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei în funcţii publice, a posibilităţilor şi modalităţilor de carieră în funcţia public. Aceste reglementări particularizează conceptul de carieră a funcţionarilor publici.

Cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse de acestea, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu cu instituţia publică, până la momentul încetării acestui raport în condiţiile legii. Cariera cuprinde o parte din activitatea individului, respectiv perioada de timp pe parcursul căreia un salariat face parte din corpul funcţionarilor publici, până la data încetării raporturilor de muncă între funcţionar şi instituţia publică, indiferent de natura funcţiilor îndeplinite – de conducere sau de execuţie. Căile de dezvoltare a carierei în funcţia publică sunt reprezentate de promovarea într-o funcţie publică superioară (ascensiunea în ierarhia instituţiei); avansarea în gradele de salarizare pe bază de vechime şi competenţă profesională, corespunzătoare funcţiei publice de execuţie exercitate.



La baza organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică sunt statuate un număr de şase principii: competenţa, competiţia, egalitatea de

şanse, profesionalismul, motivarea, transparenţa. l Competenţa. Funcţionarul public trebuie să deţină şi să confi rme cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile corespunzătoare exercitării funcţiei publice pe parcursul întregii perioade de timp în care face parte din corpul funcţionarilor publici. l Competiţia. Se fundamentează pe organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor ca forme practice prin intermediul cărora pregătirea profesională poate fi confi rmată, asigurându-se astfel accesul la exercitarea unei funcţii publice. Principiul competiţiei are aplicabilitate permanentă pentru toţi funcţionarii publici şi se corelează cu performanţa profesională. l Egalitatea de şanse - consacră posibilitatea ca orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale stabilite să acceadă într-o funcţie publică, indiferent de vârstă, sex, religie, etnie - cu condiţia îndeplinirii unor cerinţe legale: cetăţenie română şi domiciliul în România, capacitate de exerciţiu şi stare de sănătate atestate medical, îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea funcţiei publice precum pregătirea şi vechimea, valabilitatea cazierului judiciar. l Profesionalismul - presupune exercitarea funcţiei publice în condiţiile respectării întocmai a prevederilor legale şi implică respectarea principiilor stabilităţii şi continuităţii funcţiei publice. Astfel, fi ecare funcţionar public răspunde disciplinar, material sau penal în caz de nerespectare a procedurilor de lucru stabilite în funcţie de consecinţele faptelor sale. Respectarea principiului profesionalismului necesită o constantă preocupare pentru perfecţionarea pregătirii profesionale dar şi acceptarea restricţiei legale de a nu presta o altă activitate remunerată. l Motivarea. Instituţiilor publice le revine obligativitatea identifi cării şi aplicării în condiţii legale a instrumentelor de motivare morală şi materială a funcţionarilor publici precum şi obligativitatea sprijinirii iniţiativelor privind dezvoltarea profesională individuală a acestora. Principiul motivării urmează să asigure trecerea de la asumarea declarativă la fapte concrete. Factorii demotivanţi – restricţii privind desfăşurarea altor activităţi profesionale şi politice, sunt mult mai puternici comparativ cu factorii motivanţi pentru funcţionarii publici – nivel al salariilor redus, stimulente materiale nesigure. Practica managerială demonstrează că o instituţie cu performanţe deosebite este formată din echipe de foarte buni profesionişti iar cei care deţin resurse umane de acest gen dispun de sisteme de motivare bine structurate şi stabilite în timp, aplicate riguros şi în strictă concordanţă cu performanţa profesională obţinută.



l Transparenţa - declarat pentru numeroase alte domenii din viaţa economică, socială şi politică, principiul presupune obligaţia instituţiilor publice de a pune la dispoziţia celor interesaţi informaţiile de interes public privind exercitarea funcţiei publice. Transparenţa creează posibilitatea de „a şti ce, cum şi în ce condiţii se îndeplinesc activităţile” pentru fi ecare cetăţean interesat. În ţara noastră, managementul carierei în funcţia publică este asigurat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – cu atribuţii în dezvoltarea cadrului legal şi a instrumentelor necesare organizării şi dezvoltării carierei funcţionarilor publici; instituţiile publice, având atribuţii în aplicarea principiilor motivării şi egalităţii de şanse; funcţionarul public –obligat să respecte principiile competenţei şi profesionalismului în scopul dezvoltării profesionale individuale. Cadrul legal deja existent poate fi considerat fundamentul Programelor de

management al carierei funcţionarilor publici. Se impune ca managementul carierei în funcţia publică să asigure progresul funcţionarilor publici precum şi resursele umane de care instituţia are nevoie pentru realizarea obiectivelor stabilite.

*** Dinamica evoluţiei carierei profesionale diferă de la un individ la altul, fi ind infl uenţată de o serie de factori precum nivelul de pregătire şi educaţie; intensitatea manifestării personalităţii, intereselor şi sitemului propriu de valori; mediul social şi organizaţional; interesele şi nevoile instituţionale. Stadiile carierei reprezintă etape cu experienţe similare în cariera individului, cu succese şi insuccese care îşi pun amprenta asupra aspiraţiilor, dorinţelor şi comportamentului individului. Parcurgerea stadiilor carierei reprezintă un proces cu similitudini în stadiile vieţii individului, caracterizată de o continuă evoluţie şi schimbare. Stadiile carierei sunt compatibile cu stadiile vieţii individului, structurate pe grupe de vârstă. Stadiile carierei pot fi corelate cu performanţa, acestea putând fi încadrate în anumite intervale de vârstă. Majoritatea indivizilor parcurg de-a lungul carierei o serie de stadii principale: explorare,

stabilire, mijlocul carierei, eliberare.

Explorarea este stadiul pe parcursul căruia individul încearcă să identifi ce posibilităţile şi posturile avute în vedere, să-şi dezvolte capacitatea de a alege un anumit post, de a-şi exprima opţiunile. În această perioadă individul îşi completează educaţia şi pregătirea profesională, avînd ca principală preocupare identifi carea unui post permanent care să îi asigure un raport convenabil între aspiraţiile şi aşteptările sale, cerinţele şi avantajele pe care postul i le oferă. Accesul la informaţii cât mai realiste privind oportunităţile ocupaţionale constituie un factor esenţial, cu implicaţii pe termen lung asupra



carierei individului. Alegerea în deplină cunoştinţă de cauză a unui post în sistemul administraţiei publice, într-o instituţie publică sau organizaţie privată va permite o integrare rapidă şi activă a individului în grupul profesional respectiv, creând premisele unei concordanţe între aspiraţiile personale şi aşteptările instituţiei. Stabilirea este stadiul care corespunde celei mai importante perioade active din viaţa individului. Pe parcursul acestui stadiu, individul este angajat pe un anumit post, integrat într-o anumită organizaţie sau în grupuri profesionale, ideologice, religioase etc. Este perioada în cursul căreia individul acumulează experienţă profesională, îşi demonstrează competenţa într-un anumit domeniu, îşi formează convingeri proprii cu privire la succesele/insuccesele sale şi la oportunităţile de promovare pe care le urmăreşte. Stabilirea reprezintă un stadiu caracterizat de acumulări, progres şi ascensiune în ierarhia instituţiei pentru majoritatea funcţionarilor publici. Mijlocul carierei este caracterizat prin creşterea sau menţinerea statutului profesional al individului: avansarea poate fi continuată prin primirea unor noi responsabilităţi şi/sau recompense, fi e se înregistrează o menţinere a situaţiei individuale, caracterizată prin reevaluarea obiectivelor şi eliminarea celor considerate nerealiste. Pe parcursul etapei respective, majoritatea indivizilor fi e îşi pregătesc opţiunile fi nalului de carieră, conştientizând crizele apărute la nivelul acesteia, fi e recurg la planifi carea celei de-a doua cariere. Sprijinul organizaţiei în care indivizii activează poate reprezenta un imbold important în sensul stopării declinului celor care conştientizează crizele intervenite pe parcursul carierei. Sprijinul acordat poate avea forme diverse: reproiectarea postului; schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiaşi instituţii; includerea în programe de formare şi pregătire profesională. Eliberarea Constituie stadiul în care se pregăteşte apropierea şi acceptarea ieşirii din activitate, asigurând în fapt încheierea carierei. Indivizii se pot implica în activităţi de consultanţă, pot accepta roluri cu responsabilitate redusă iar cei care au calităţile necesare se pregătesc pentru activităţi noi. Având în vedere faptul că eliberarea din carieră constituie în acelaşi timp schimbarea unui mod de viaţă şi de muncă, se impune ca organizaţia să îşi susţină angajaţii, asigurându-le consultanţă de specialitate în vederea asigurării unei adaptări facile la schimbările majore intervenite. Managementul carierei reprezintă un proces complex care implică multiple interdependenţe funcţionale ale planifi cării carierei individuale, planifi cării carierei organizaţionale şi dezvoltării carierei. Managementul carierei se afl ă în strânsă legătură cu mangementul resurselor umane, activităţile specifi ce managementului carierei derulându-se concomitent cu activităţile specifi ce managementului resurselor umane.



Planifi carea carierei organizaţionale reprezintă un proces ce se desfăşoară concomitent cu procesul de planifi care a resurselor umane datorită unor cauze precum: la nivelul unei organizaţii, cariera se bazează şi se dezvoltă pe posturi pentru care se solicită anumite abilităţi, calităţi, competenţe, experienţă etc.; la nivelul fi ecărei organizaţii este necesară cunoaşterea posturilor vacante la un moment dat şi evoluţia necesarului de resurse umane, având drept scop atât identifi carea necesarului califi cărilor şi condiţiile de îndeplinit de către potenţialii candidaţi la ocuparea posturilor respective, cât şi proiectarea/reproiectarea anumitor posturi; evaluarea performanţelor profesionale are rolul de a fundamenta deciziile legate de salarizarea şi stimularea personalului şi de a inventaria nevoile de pregătire şi dezvoltare a salariaţilor; organizaţiile care practică „formarea continuă” acordă o importanţă deosebită managementului competenţelor; planifi carea carierei individuale nu este posibilă fără integrarea acesteia în politica organizaţională de dezvoltare a carierei şi fără adoptarea unei asemenea politici; scopurile carierei individuale trebuie corelate şi integrate politicii de personal a organizaţiei. Un management defectuos al carierei poate genera difi cultăţi atât la nivelul instituţiilor publice, cât şi al funcţionarilor publici.

Concluzie

Funcţiile publice sunt caracterizate prin permanenţă, stabilitate

şi profesionalism, toate acestea având drept scop îndeplinirea politicilor autorităţilor publice şi aplicarea prevederilor legale. În contextul unei societăţi moderne, managementul defectuos al funcţiei publice poate afecta în mod grav executarea politicilor guvernului, exercitarea autorităţii publice, administrarea fondurilor publice sau prestarea serviciilor publice de interes general.

Bibliografi e selectivă: - Flynn N., Public Sector Management, Prentice Hall, London, 1997; - Manolescu A., Managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti, 2001; - Rusu C., Gheorghe I., Managementul resurselor umane, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004; - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată; - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor

privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.



DEVELOPMENT OF PROFESSIONAL CAREER IN PUBLIC FUNCTION

Points of view, defi nitions

PhD. Univ. Reader Nicu MARCU PhD. Univ. Lecturer Daniela GIURESCU University of Craiova

Abstract In public institutions, planning and career development are fundamental activities for both the institution and the offi cials working inside it. It is necessary for individual career planning to be in accordance with institutional career planning while keeping the aspirations of the offi cials and the interests of the institution. Key words: professional career, human resources, public function

*** The concept of career is the subject of many expressed opinions on human resource management, with a complex content that differs from one individual to another (the custom character of career). For each individual, the career concerns his professional and personal activity, professional development, hierarchical advancement both social and professional. The concept of career is in relationship with individual qualities (professional competence, ambition, perseverance, desire for progress and for achieving goals) but at the same time depends on the extent to which the institution supports/is interested in developing the career of the offi cials working within it. The concept of career will have to be simultaneously analyzed in a given economical, social, political and family context, as a determinant of individual careers. The complexity of the career concept is demonstrated by the type of defi nitions that can be awarded to it. In this sense, the career can be defi ned as an ascent in the of professional, social and organizational hierarchy , namely by occupation of better paid execution or leadership functions which offer a superior social or professional status. Career – the sequence of positions held by a person throughout this lifetime: career is the sum of positions owned by a person during his lifetime, in the same organization or in various other institutions. Objective career is based on the increase of skills and fl exibility (adjustment) of the staff and consequently in the increase of promotion or movement chances inside/outside the organization. Subjective career concerns self perception, the rewards obtained from work, the role of work throughout the professional career of each individual.In a broader sense, the concept of career may be defi ned as an evolutionary sequence

of activities and professional positions that a person reaches during his active lifetime

Management practice


and also the attitudes, the knowledge and the skills developed over time. Career defi nes the interaction between organizational and individual factors providing an occupational identity of the individual. The theory and the practice of management in the fi eld demonstrates that an individual may have one or more careers, successively or simultaneously, for a long or a short period, depending on the infl uence of the institutional factors and of factors of individual nature - the desire for advancement and professional development , the polyvalence of intellectual, mental and physical capacities. Within the public system, career has become the subject of legal rules through which it is tried to defi ne a unitary concept, the statuary principles underlying the organization and career development in public functions, the possibilities and the methods of career in public function. These regulations customize the concept of career for public servants. The career in public function includes all legal cases and their effects, which occur after the date of birth of the service report with the public institution until the end of this report under the law. Career includes a part of the individual’s activity, namely the time during which an employee is part of the body of civil servants, until the end of the employment between the offi cer and the public institution, regardless of the nature of the functions fulfi lled - management or execution. Ways of career development in public function are: promotion in a superior public function (the ascent in the institutional hierarchy); advancement in grades of payment based on age and professional competence, appropriate to the public function of execution carried out. On the basis of organization and career development in public function a number of six principles are stated: competence, competition, equal opportunities,

professionalism, motivation, transparency.

▪ Competence. Under this principle, the civil servant must hold and confi rm his knowledge, skills and abilities appropriate to exercising the public function throughout the period of time when he is part of the body of civil servants. ▪ Competition. This principle is based on the organization and conduct of examinations and competitions as practical forms through which professional training can be confi rmed, thus ensuring access to exercising a public functions. The principle of competition has permanent practicability for all civil servants and is correlated with performance training. ▪ Equal opportunities. This principle establishes the possibility that any person who meets the conditions laid down by the laws to enter a public function, regardless of age, sex, religion, ethnic group, with fulfi lling the legal conditions set out in this regard: Romanian citizenship and residence in Romania, exercise capacity and health medically certifi ed eligibility for civil service employment such as education and age, the validity of judicial record. ▪ Professionalism. The principle of professionalism implies exercising the public function under the strict legal provisions, and the compliance of stability and continuity principles of public function. Thus, every public offi cer is disciplinary,

Management practice


criminally or materially liable for the work procedures set out in the light of its facts. Respecting the principle of professionalism requires a constant concern for improving professional training and acceptance of law’s restrictions of not providing other gainful activity. ▪ Motivation. Public institutions have the obligation of identifying and applying under the law the tools for material and moral motivation of civil servants and the obligation to support initiatives of professional development of the individual. The principle of motivation must ensure the transition from the declarative assumption toconcrete actions. Non motivating factors - restrictions on the conduct of other professional and political activities, are much stronger compared to the factors motivating the civil servants - the low wages, the unsure material incentives. Management practices demonstrates that an institution with outstanding performances is comprised of teams of very good professionals and those who have such human resources have motivational and well-structured systems set in time, that are rigorously applied in strict accordance with the performance of the business produced. ▪ Transparency. The principle of transparency, declared for many other areas of economic, social and political life implies the obligation for public institutions to provide public information to the interested persons on the exercise of public functions. Transparency creates the possibility of “knowing how and what are the activities that meet the conditions” for every interested citizen. Career management in the public function is provided by: National Agency of Civil Servants - responsible for developing the legal framework and the instruments necessary for the organization and career development of civil servants; public institutions with attributions in applying motivation and equal opportunities principles; the civil servant - he is obliged to respect the principles of competence and professionalism in order to develop individual professional. The existing legal framework can be considered the foundation of career

management in the public function. It requires that career management in the public function ensures the progress of civil servants and human resources that the institution needs to achieve its targets.

The dynamics of career development differs from one individual to another, being infl uenced by several factors such as: level of training and education; intensity of personality manifestation, interests and their own value system; organizational and social environment; interests and institutional needs. Career stages represent phases with similar experiences in the career of an individual, with successes and failures that put their print on the aspirations, desires and behavior of the individual. Crossing career stages is a process with similarities in the individual life stages, characterized by a continuous evolution and change. In this sense, career stages are compatible with the individual’s stage of life, structured by age group. Thus, career stages can be correlated with performances, that can be placed in certain age intervals. Most individuals cross the following main stages of career: exploration, establishment, mid-career, release.

Management practice


Exploration. Is the stage during which the individual seeks to identify opportunities and jobs envisaged in order to develop his ability to choose a certain position to express his options. During this period the individual completes his education and professional training, having as main concern the identifi cation of a permanent position that provides a convenient relationship between his aspirations and expectations and the requirements and advantages that such a position offers. Access to information even more realistic for employment opportunities is essential, with long term implications on the individual’s career. Choice in full knowledge of the facts of a position in the public administration system, in a public institution or a private organization will enable a rapid and active integration of the individual in that specifi c professional group, creating the premises of consistency between personal aspirations and expectations of the institution. Establishment. It represents the stage that corresponds to the most important period in the active life of the individual. During this stage of the career, the individual is employed on a particular position, in a specifi c organization or in a professional, ideological, religious, group. It is the period during which individuals gain experience, demonstrate their competence in a given area, form their own belief on their successes / failures and on the promotion opportunities that they pursue. The establishment is a stage characterized by accumulation, progress and advancement in the hierarchy of the institution for most civil servants. Mid-career. This stage is characterized by increasing or maintaining the professional status of the individual: advancement may be continued by receiving new responsibilities and / or rewards, or maintaining the individual situation, characterized by the revaluation and the disposal of unrealistic objectives. During this phase, most individuals are preparing their end of career options, knowing the crises occurred at that level or they are planning a second career. The support of the organization enables individuals by stopping the decline of those who are aware of the crisis occurred during career. Support may have various forms, such as: job redesign; change of job within the same institution; inclusion in training programs and professional training. Release. This stage prepares the closure and the acceptance of release, ensuring the end of the career. During this period, individuals may engage in consulting activities, may accept reduced responsibility roles and those who have the qualities necessary may prepare for new business. Given that the issue of release represents changing a way of life and work, it requires the organization’s support to its employees, giving them a specialist’s advice to ensure a smooth adjustment to major changes occurred. Career management is a complex process involving multiple functional interdependencies of individual career planning, organizational career planning and career development. Career management is closely related to human resources management, career management activities take place in the same time as the specifi c activities of human resource management.

Management practice


Organizational career planning is a process that takes place concurrently with the planning of human resources due to causes such as: - At the level of an organization, the career is based on and develops on positions for which some particular skills, qualities, competences, experience are required; - At the level of each organization it is necessary to know vacancies at any given time and the development of human resources needs, aimed at identifying the skills and conditions required to be met by potential candidates to fi ll those positions and design / redesign certain positions; - Professional performance evaluation is the base for decisions concerning salaries and staff incentives and for the inventory of training needs and development of employees, organizations that practice “continues training” give great importance to skills management; - Individual career planning is not possible without political integration in the organizational career development and without adoption of such policies; - Individual career goals should be linked and integrated to the staff policy of the organization. A bad career management may cause diffi culties to both public institutions and civil servants. Public functions are characterized by permanence, stability and

professionalism, all of them having to meet government policy and law enforcement. In the context of a modern society, the bad management of the public function can seriously affect the performance of government policies, the exercise of public authority, the administration of public funds or the public services of general interest.

Selective bibliography: - Flynn N., Public Sector Management, Prentice Hall, London, 1997; - Manolescu A., Managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti, 2001; - Rusu C., Gheorghe I., Managementul resurselor umane, Editura Tribuna Economic[, Bucureşti, 2004; - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată; - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea

şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

Management practice


Analiza rezultatelor cercetării pilot privind modul de interacţiune şi adaptare a cetǎţenilor într-un mediu multicultural Prof. univ.dr. Mihaela MUREŞAN Lectoruniv.dr. Emilia GOGU Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti

Abstract Sunt prezentate rezultatele Cercetării-pilot organizată în scopul determinării modului de interacţiune şi adaptare a cetǎţenilor într-un mediu multicultural, prin identifi carea elementelor care pot facilita dialogul interculural. Analiza a fost realizată în cadrul Proiectului de cercetare e-Multicult. Scopul urmărit: un portal naţional pentru învăţarea limbilor străine şi formarea abilităţilor de comunicare într-un mediu multicultural. În consecinţă, cercetarea a avut drept ţintă percepţia persoanelor asupra senzitivităţii interculturale şi a modului de comunicare într-un mediu multicultural, articulând perspectiva celor direct implicaţi într-un context multicultural, cu cea a persoanelor care se pregătesc în vederea unei astfel de abordări. Rezultatele cercetării au contribuit la rafi narea modelului educaţional în vederea implementării în spaţiul web. Cuvinte-cheie: mediu multicultural, dialogul intercultural, cercetare calitativă

*** Cercetarea efectuată a fost subordonată obiectivului general al proiectului reprezentat de crearea unei reţele educaţionale şi a unui portal de cunoştinţe bazat pe un model educaţional inovativ, orientat spre asigurarea cunoştinţelor de limbi străine, cât şi de formare a deprinderilor de a interacţiona în mod adecvat într-un mediu social/ organizaţional intercultural. Rezultatele Cercetării pilot obţinute şi interpretarea rezultatelor au contribuit la rafi narea modelului educaţional identifi cat în cadrul primei etape a proiectului, pe baza cunoştinţelor, experienţei şi cercetării teoretice a progresului înregistrat pe plan internaţional în domeniul abordat. Modelul educaţional îmbogăţit prin includerea

Cercetare şi analiză statistică


percepţiei unor subiecţi direct implicaţi în relaţii de interculturalitate constituie baza defi nirii modelului de conţinut digital, atât ca fundament ştiinţifi c, cât şi ca arhitectură generică pe baza căreia să se poată dezvolta unităţile de învăţare integrate în module. Demersul se articulează într-un curs de învăţare a unei limbi străine cu deprinderea unor elemente comportamentale specifi ce acelui mediu cultural, în vederea utilizării în contexte organizaţionale multiculturale. Potrivit obiectivelor proiectului, au rezultat două direcţii majore de acţiune: dimensiunea interculturală şi cea de utilizare a spaţiului web pentru transmiterea de cunoştinţe şi formarea unor abilităţi de comunicare specifi ce mediului intercultural. În primele două etape ale proiectului s-a realizat documentarea, colectarea şi investigarea de date secundare referitoare la evaluarea comparativă a gradului de utilizare a calculatorului, atât din punct de vedere al accesibilităţii la tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie, precum şi din punct de vedere al abilităţilor de utilizare a acestora, pentru a se identifi ca premisele de utilizare a sistemelor educaţionale de tip e-learning în ţara noastră. Analiza s-a efectuat utilizând date statistice furnizate de EUROSTAT şi rezultatele unei investigaţii (sondaj de opinie) realizate de echipa de cercetare în prima etapă a proiectului pentru identifi carea percepţiei asupra modului de folosire a noilor tehnologii şi instrumente în procesele educaţionale. În a doua etapă a proiectului, analiza s-a canalizat pe direcţia dialogului intercultural (o cercetare calitativă) constând în realizarea unui Chestionar obiectiv completat de persoane care lucrau sau nu într-un mediu multicultural. Cercetarea-pilot s-a desfăşurat în perioada 02.12.2008 - 09.01.2009 şi a cuprins 153 de subiecţi (studenţi la facultăţi de limbi străine şi de relaţii economice internaţionale din mari centre universitare din România1, studenţi/ masteranzi români care studiază în străinătate2, angajaţi ai unor companii multinaţionale din România3 şi participanţi la cursuri de formare profesională continuă în scopul învăţării unor limbi străine). Subiecţii aveau vârste, profesii, nivele de pregătire şi ocupaţii diferite, ceea ce a sporit diversitatea percepţiei. Obiectivele cercetǎrii: obiective centrale, care defi nesc problema de cercetat şi obiective secundare, prin intermediul cǎrora se putea urmǎri variaţia obiectivelor centrale în funcţie de criteriile socio-economice şi educaţionale/ culturale relevante. Obiective centrale ale cercetǎrii au vizat cunoaşterea următoarelor aspecte: l Conştiinţa propriei identităţi l Percepţia diferenţelor între propria cultură şi cele ale diferitelor grupuri etnice l Percepţia într-un context multicultural a comportamentului altor persoane



l Gradul de utilitate pe care îl reprezintă cunoaşterea unei limbi străine şi a contextului cultural specifi c comunităţii vorbitoare a acelei limbi l Efi cienţa căilor de comunicare într-o limbă străină l Importanţa cunoaşterii unor elemente specifi ce comportamentale l Importanţa cunoaşterii şi înţelegerii valorilor culturale l Identifi carea elementelor considerate utile în cadrul activităţii într-o companie multinaţinală în care există o anumită cultură dominantă l Cunoaşterea normelor specifi ce şi a unor elemente comportamentale bazate pe anumite valori culturale care pot genera interpretări în diferite contexte culturale l Înţelegerea diferenţelor şi a modului de abordare intercultural care să permită stabilirea unui climat de cooperare bazat pe încredere l Importanţa cunoaşterii elementelor de cultură organizaţională specifi ce unei anumite comunităţi etnice şi a modului specifi c de comunicare scrisă/orală specifi ce unui anumit context cultural l Formarea deprinderilor care permit o bună adaptare la un alt context cultural şi păstrarea propriei identităţi l Identifi carea principalelor elemente necesare învăţării unei limbi străine pentru o activitate într-un mediu multicultural, respectiv utilizarea unor imagini statice/ dinamice care să pună în evidenţă elemente de ţinută şi comportament bazate pe valorile culturale specifi ce, şabloane de comunicare scrisă/ orală l Importanţa prezentării unor interpretări, comparaţii care să ajute la o poziţionare corectă a propriei identităţi culturale faţă de alt context cultural, precum şi identifi carea diferenţelor referitoare la cultura organizaţională Ca obiective secundare, a fost urmǎrită mǎsura în care variabilele relevante variază în funcţie de factorii referitori la: nivelul de pregătire, vârstă, domeniul de activitate, categoria socio-profesională, tangenţa cu mediul multicultural.

Chestionarul Întrebările din chestionar4 au fost formulate clar, fără nelămuriri sau ambiguităţi. Majoritatea întrebărilor au fost închise, ceea ce nu a lăsat loc interpretărilor de ordin personal. În acelaşi timp s-a urmărit ca alcătuirea întrebărilor şi a variantelor de răspuns să permită sistematizarea, centralizarea şi prelucrarea datelor utilizând metode statistice şi programe informatice (Word, Excel şi SPSS). Chestionarul s-a concentrat atât pe determinarea modului de interacţiune şi adaptare a cetǎţenilor într-un mediu multicultural, prin identifi carea elementelor care pot facilita dialogul interculural, cât şi pe acurateţea înţelegerii conceptelor de mediu multicultural.



Întrebările au respectat principiile pentru realizarea unei investigaţii pe bază de chestionar, dar şi succesiunea logică impusă de specifi cul cercetării. Principalele categorii de întrebări cuprinse în chestionar: a) Întrebări de identifi care – cu referire la nivelul de pregătire, vârstă, domeniul de activitate, categoria socio-profesională; b) Întrebări fi ltru – în legătură cu mediul în care activează/trăiesc per soanele, ceea ce a permis o segmentare a persoanelor anchetate pe cele două subeşantioane (loturi): persoanele care lucrează/locuiesc într-un mediu multicultural şi persoanele care nu lucrează/locuiesc într-un mediu multicultural; c) Întrebări referitoare la senzitivitatea interculturală – s-au referit direct la obiectivele cercetării. Întrebările au fost, de regulă, închise cu o singură variantă de răspuns. Metoda/tehnica de intervievare s-a realizat prin: completarea directă, faţă în faţă, prin transmitere pe e-mail sau prin completare online. Prezentăm ipotezele în cadrul studiului efectuat asupra modului de interacţiune şi adaptare a cetǎţenilor într-un mediu multicultural, prin identifi carea elementelor care pot facilita dialogul interculural.: (1) 100% dintre respondeţi au interacţiune directă sau indirectă (prin TV, internet, radio) cu elemente multiculturale; (2) majoritatea intervievaţilor (peste 90%) consideră că senzitivitatea interculturală reprezintă un element crucial pentru comunicarea într-un mediu multicultural; (3) majoritatea persoanelor (peste 90%) au o imagine/părere formată despre identitatea grupului etnic căruia îi aparţin, ceea ce le permite să se adapteze mai uşor într-un mediu multicultural; (4) majoritatea persoanelor (peste 80%) consideră foarte importană cunoaştere unei limbi străine în vederea facilitării dialogului intercultural. În etapa de analiză explorativă, în vederea stabilirii elementelor de percepţie şi comportamentale, eşantionul a fost stratifi cat pe două loturi: lotul A - persoanele care sunt integrate într-un mediu multicultural şi lotul B - persoanele care nu sunt implicate direct într-un mediu multicultural. Gruparea s-a efectuat, conform răspunsurilor la întrebarea 5, referitoare la integrarea într-un mediu multicultural, ceea ce a permis stratifi carea eşantionului pe două subeşantioane/loturi. Din total respondenţi 53% aveau legătură directă cu mediul multicultural, fi e prin activitatea desfăşurată, fi e prin mediul unde trăiesc. Pornind de la ipoteza că multiculturalismul este foarte răspândit în prezent, nu ar trebui să existe diferenţe semnifi cative în percepţia elementelor comportamentale şi a utilităţii cunoaşterii acestor elemente. La întrebarea „Lucraţi/ locuiţi într-un mediu multicultural?” media caracteristicii alternative =0.529, dispersia caracteristicii alternative =0.249,



şi abaterea medie pătratică a caracteristicii 0,499. S-a optat pentru un eşantion eterogen din punct de vedere al nivelului de pregătire, al vârstei, al ocupaţiei sau al categoriei socio-profesionale. S-a urmărit să existe o anumită proporţie între persoanele care activau sau locuiau într-un mediu multicultural şi categoria care nu activează într-un mediu multicultural, astfel încât să se creeze două loturi (subeşantioane). Această ţintă ne-a permis să identifi căm dacă există diferenţe majore între modul de percepţie a elementelor/ fenomenelor de interacţiune şi adaptare într-un mediu multicultural. Din analiza structurii persoanelor intervievate după nivelul de pregătire rezultă că avem o serie eterogenă, deşi se poate considera că există o majoritate reprezentată de persoanele care au cel puţin studii superioare care reprezintă 61,4%, fi ind reprezentaţi de respondenţii cu studii superioare şi postuniversitare. Din punct de vedere al nivelul de pregătire, 53,6% din respondenţi au studii superioare (în cea mai mare parte fi ind masteranzi sau absolvenţi care sunt deja angajaţi); 38,6% au studii medii (această categorie a fost reprezentată de studenţi), iar 7,8% au studii post universitare (cadre didactice). Nivelul de pregătire a celor care activează într-un mediu multicultural este mai ridicat faţă de cealaltă categorie astfel încât 13,6% au studii post universitare faţă de 1,4% din Lotul B.

Categoria de vârstă predominantă a fost de sub 25 de ani cu o pondere de peste 81% urmată de grupa 25-35 ani cu 11,8%. Diferenţa structurală se regăseşte, în gruparea unde intervalul de vârstă 25-35 ani la lotul A este cu 17 procente mai mare decât la lotul B. Majoritatea persoanelor intervievate au fost tineri sub 35 de ani (93,5%), dintre care 53,1% sunt persoane sub 35 de



ani care trăiesc sau lucrează într-un mediu multicultural. Eşantionul a fost la fel de eterogen şi din punct de vedere al domeniului de activitate: 22,2% sunt din domeniul fi nanciar-bancar; 20,3% din domeniul educaţional (activitate cu mare dominantă multiculturală); 11,1% - comercial; 37,9% din alte domenii

Reprezentarea grafi că a structurii răspunsurilor la întrebarea 3, respectiv identifi carea domeniului de activitate, este redată în continuare. Faptul că s-a urmărit o sferă cât mai largă a fenomenului, eşantionul a fost eterogen şi din punct de vedere al domeniului de activitate pe ambele loturi, iar structura loturilor, din acest punct de vedere, a fost echilibrată. Structura intervievaţilor din punct de vedere al categoriilor socio-profesionale se prezintă astfel: 66% sunt studenţi (inclusiv masteranzi la cursuri de zi); 12,4% economişti; 11,1% alte categorii. După analiza factorilor de identifi care, s-au caracterizat loturile din punct de vedere al variabilelor calitative. S-a apelat la: corelaţia rangurilor; compararea a două proporţii şi la compararea a două distribuţii empirice. La întrebarea privind conştiinţa propriei identităţi, respondenţii au considerat că aceasta este reprezentată de: autodefi nire, în proporţie de 53,6%; de acceptarea grupului etnic căruia aparţin, în proporţie de 23,5%; de partajarea valorilor culturale în proporţie de 11,1%; de partajarea normelor comportamentale specifi ce culturii de origine, în proporţie de 11,1%. Structurarea pe loturi păstrează aceeaşi proporţie, ceea ce demonstrează capacitatea de autodefi nire, caracteristică necesară în condiţiile globalizării. Răspunsurile la această întrebare arată că 77% din



respondenţi pot să se autodefi nească, ceea ce confi rmă ipoteza iniţială (3) referitoare la faptul că persoanele au în general o imagine/părere formată despre identitatea grupului etnic căruia îi aparţin. La întrebarea: „În ce măsură consideraţi că există diferenţe între propria cultură şi cele ale diferitelor grupuri etnice cu care interacţionaţi?”, răspunsurile au avut următoarea distribuţie: 34,0% - consideră că există

diferenţe între propria cultură şi cele ale diferitelor grupuri etnice cu care

interacţionează şi acestea sunt întotdeauna pozitive; 32,7%- „sunt mai naţionalişti” considerând că propriile valori sunt mai bune; 24,8% - afi rmă că nu există diferenţe majore, iar 8,5% sunt „sceptici” afi rmând că există

diferenţe dar sunt negative. Pe ansamblu 58,8% din eşantion au fost de părere că interacţionarea cu alte grupuri etnice prezintă doar diferenţe/efecte pozitive. Pe baza datelor s-a obţinut coefi cientul de corelaţie a rangurilor egal cu 0,4. Prin mărimea acestui coefi cient (care prezintă o legătură directă foarte moderată) se poate argumenta că între cele două loturi din punct de vedere al interacţionarii cu alte grupuri etnice există diferenţe semnifi cative. Cei care lucrează într-un mediu multicultural acordă rangul “1” – existenţei

diferenţelor întotdeauna pozitive în timp ce Lotul B – acordă rangul “3”. Privind percepţia/comportamentul altor persoane faţă de intervievat, 64,7% din respondenţi au fost dispuşi să încerce să înţeleagă comportamentul celorlalţi şi semnifi caţia acestuia, iar 25,5% nu erau deranjaţi de comportamentul diferit al celorlalţi. Un procent de sub 10% reprezintă pe cei care arau indiferenţi sau chiar deranjaţi de comportamentul diferit al celor care aparţin altei culturi, Răspunsurile celor intervievaţi la această întrebare, evidenţiază faptul că există o senzitivitate interculturală accentuată, 90,19% dintre cei intervievaţi fi ind preocupaţi de a stabili un dialog intercultural, nefi ind deranjaţi de un comportamnet diferit şi încercând să înţeleagă pe cei care aparţin unei alte culturi. Doar 2,61% au declarat că sunt deranjaţi de un comportament diferit al persoanelor aparţinând unor alte comunităţi culturale, şi 7,19% s-au declarat indiferenţi la un comportament diferit faţă de cel al culturii căreia îi aparţin. În concluzie, se poate afi rma că predomină un „curent pozitiv” privind perceperea şi înţelegerea unui comportament diferit într-un context multicultural. Prin compararea rangurilor, se poate observa că nu există nici o diferenţă între loturi privind perceperea comportamentului altor persoane faţă de intervievaţi. Răspunsurile la întrebările 6 şi 8 se corelează demonstrând că persoanele care au conştiinţa propriei identităţi sunt în general mult mai deschise la un dialog intercultural, acceptând valorile culturale ale altor comunităţi etnice. În acest mod se confi rmă şi ipoteza (2) referitoare la senzitivitatea interculturală, deoarece în proporţie de peste 90% a existat interes pentru a înţelege comportamentul diferit



şi disponibilitate pentru acceptarea altor valori culturale. Din punct de vedere al perceperii propriului comportament de către ceilalţi, există atitudini diferite: 31,4% - au continuat să se comporte fi resc fără să ia în seamă reacţia celorlalţi; 26,8% - au simţit că atât personal, cât şi ceilalţi au făcut eforturi pentru o percepţie corectă reciprocă, deşi perspectivele culturale erau diferite, iar 20,3% - au simţit nevoia să-şi modifi ce comportamentul pentru a se adapta culturii dominante din mediul respectiv. Pe ansamblu se remarcă un amalgam, atitudini şi percepţii referitoare la comportamentul propriu refl ectat prin atitudinea celorlalţi. Interpretarea răspunsurilor la această întrebare relevă preocuparea majorităţii (68,6%) cu privire la modul cum este perceput propriul comportament, numai 31,4% nefi ind interesaţi de reacţia celorlalţi, ceea ce demonstrează dorinţa majorităţii de a comunica şi a benefi cia de o înţelegere corectă într-un mediu multicultural.

Coefi cientul de corelaţie a rangurilor

2.044

12*61

61

33

2

!

!

!"

nn

dr

i

s

,,

calculat pe baza datelor corespunzătoare celor două loturi indică o legătură inversă moderată. Rezultatul era previzibil, întrucât cei care lucrează într-un mediu multicultural sunt mai puţin sceptici privind modul în care sunt percepuţi de către celelalte etnii. Din punct de vedere al percepţiei propriului comportament prin prisma unor persoane/grupuri aparţinând unui alt mediu culturla, cele două loturi indică păreri diferite. Cei care lucrau într-un mediu multicultural (lotul A) acordă rangul “1” întrebării: “aţi simţit nevoia să vă



modifi caţi comportamentul pentru a vă adapta culturii dominante din mediul

respectiv”, iar lotul B acordă rangul “4”. Se observă tendinţa manifestată de cei din lotul A de a face eforturi pentru a se adapta într-un mediu multicultural, necesitate indusă de experienţa practică a acestora.

Cunoaşterea limbii străine este considerată de 97,4% ca fi ind cel mai util element al cunoaşterii contextului cultural specifi c comunităţii, ceea ce confi rmă ipoteza (4). Peste 55% consideră utilă cunoaşterea unor elemente specifi ce comportamentale, iar 50,9% consideră utilă cunoaşterea valorilor culturale. Pe ansamblu gradul de utilitate, pe care cunoaşterea unei limbi străine şi a contextului cultural specifi c comunităţii vorbitoare a acelei limbi îl reprezintă, este de peste 90%. Prin compararea structurilor privind gradul de utilitate pe care cunoaşterea limbii străine îl reprezintă, cele două loturi prezintă mici diferenţe din punct de vedere al utilităţii maxime astfel: l o diferenţa de 13,6 procente în favoarea lotului A, referitoare la cunoaşterea valorilor culturale; l o diferenţă de 7,4 procente în favoarea lotului B, referitoare la cunoaşterea unor elemente specifi ce comportamentale; l din punct de vedere al cunoaşterii limbii străine diferenţa este de doar 2 procente în favoarea lotului B. La stabilirea elementelor considerate utile, în cadrul companiei multinaţionale, în care există o anumită cultură dominantă (întrebarea 11), analiza răspunsurilor a evidenţiat faptul că:



l 44,4% consideră ca fi ind foarte utilă cunoaşterea normelor

specifi ce şi a unor elemente comportamentale bazate pe valori culturale care

pot genera interpretări diferite în anumite contexte culturale;

l 60,1% consideră ca fi ind foarte utilă înţelegerea diferenţelor şi a

modului de abordare intercultural care să permită stabilirea unui climat de

cooperare bazat pe încredere;

l 58,8% consideră ca fi ind utilă cunoaşterea elementelor de cultură

organizaţională specifi ce unei anumite comunităţi etnice;

l 60,8% consideră ca fi ind foarte utilă formarea deprinderilor care permit o bună adaptare la un alt context cultural şi păstrarea propriei identităţi.

În general, nivelul de utilitate este ridicat pentru toate elementele prezentate, peste 90% din respondenţi considerând toate elementele utile şi foarte utile. Analiza pe loturi a gradului de utilitate a elementelor culturale şi de cultură organizaţională a relevat diferenţe majore între cele două loturi, în special cu privire la: l cunoaşterea elementelor de cultură organizaţională specifi ce unei anumite comunităţi etnice, unde lotul A are o pondere de 45,7% faţă de lotul B de 12,5%; l cunoaşterea normelor specifi ce şi a unor elemente comportamentale bazate pe anumite valori culturale care pot genera interpretări în diferite contexte culturale la o diferenţă de aproximativ 20 de procente.



Cunoaşterea normelor specifi ce şi a unor elemente comportamentale bazate pe anumite valori culturale care pot genera interpretări diferite în contexte culturale, este cosiderată fără utilitate deosebită de către 18,1% din lotul B. Respondenţii din lotul A acordă o importanţă mult mai mare cunoaşterii elementelor de cultură organizaţională, a elementelor specifi ce de comunicare scrisă/orală precum şi a valorilor culturale care pot genera interpretări diferite. Pe ansamblu 57,8% din lotul A au acordat utilitate maximă; 39,3% - utilitate medie şi restul de 3% fără utilitate deosebită. Comparativ cu lotul B unde clasifi carea a avut altă structură de: 38,3% pentru „foarte util”; 49,4% - utilitate medie, iar 10,9% fără utilitate deosebită.

În vederea identifi cării principalelor instrumente considerate necesare într-un curs de învăţare a unei limbi străine, pentru facilitarea integrării într-un mediu multicultural, au fost analizate răspunsurile la întrebarea 12. Opinii: l 71,24% - au considerat foarte utile elementele specifi ce de comunicare scrisă/orală; l 47,71% - au considerat foarte utile imaginile statice/dinamice care să pună în evidenţă elemente de ţinută şi comportament bazate pe valorile culturale specifi ce; l 57,52% au considerat că ar fi utile elementele de cultură organizaţională prezentate comparativ pentru diferite contexte culturale. Din analiza răspunsurilor obţinute a rezultat că majoritatea (peste 70%) s-au pronunţat fără echivoc asupra importanţei cunoaşterii unor elemente



specifi ce de comunicare scrisă/orală, pentru adaptarea mai facilă la un context organizaţional multicultural.

Concluzii Analiza efectuată a confi rmat faptul că subiecţii din lotul A, reprezentat de cei care activează într-un mediu multicultural, au ştiut să acorde o mai mare importanţă elementelor calitative referitoare la dialogul intercultural. Având în vedere experienţa directă a celor implicaţi într-un mediu multicultural, aceştia au evidenţiat importanţa componentelor referitoare la cultura organizaţională, la comunicarea scrisă/orală şi la prezentarea comparativă a diferenţelor de percepţie între diferite medii culturale, ceea ce poate facilita înlăturarea ambiguităţilor şi a interpretărilor eronate datorate aplicării unor sisteme diferite de gândire, comportament şi evaluare. Analiza şi interpretarea rezultatelor întrebărilor din chestionar au contribuit la defi nirea modelului educaţional de învăţare a limbilor străine şi de formare a abilităţilor de comunicare interculturală într-un mediu organizaţional transnaţional. A rezultat importanţa articulării modelului educaţional multidimensional cu mecanisme de psihologie cognitivă şi comportamentală care să faciliteze procesul de generare de cunoaştere şi dezvoltare de atitudini şi stereotipuri comportamentale adecvate unei anumite culturi şi în mod special unei anumite culturi organizaţionale.

Note 1. Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Bucureşti; Academia de Studii Eco-nomice, Bucureşti 2. Goethe Universität, Frankfurt am Main, Humboldt Universität, Berlin 3. Oracle România, IBM România, bănci 4. link–ul http://www.surveygizmo.com/s/90725/chestionar-multicultural

Bibliografi e - Anderson L.W and others, (2001), A taxonomy for learning, teaching and assessing – A revision of Bloom’s taxonomy of educational objectives, http://www.comp.rgu.ac.uk, (accessed: 10.11.2008) - Biji M., Biji E., Lilea E., Anghelache C. – Tratat de statistică, Ed. Economică, Bucureşti 2002 - Bloom B.S. (1956), Taxonomy of educational objectives, B.S. Bloom (Ed.) Susan Fauer Company, http://www.odu.edu/educ (accessed: 05.10.2008) - Hallet, W. (2002): Fremdsprachenunterricht als Spiel der Texte und Kulturen. Intertextualität als Paradigma einer kulturwissenschaftlichen Didaktik, Trier: WVT. - Jaba E. – Statistica, Editura Economică, Bucureşti, 1998 - Kern, R. şi Warschauer, M. (2000): Theory and practice of network-based language teaching. În: Warschauer, M. (ed.): Network-based Language Teaching: Concepts and Practice. Cambridge: Cambridge Univesity Press, 1-19. - Lundgren Ü., An intercultural approach to foreign language teaching, http://tntee.umu.se



RESULTS OF THE SURVEY CONCERNING THE CITIZEN’S INTERACTION AND

ADAPTATION TO A MULTICULTURAL ENVIRONMENT

PhD. Univ. Professor Mihaela MUREŞAN PhD. Univ. Lecturer Emilia GOGU Dimitrie Cantemir Christian University, Bucharest

Abstract The articol has as main objective presenting the results of a pilot-research conducted with the purpose of determining the way of interacting and adaptation of

citizens in a multicultural environment, through identifying the elements that could

facilitate intercultural dialogue. This analysis developed within the framework of the e-Multicult research project, which has the main aim of putting together a national portal for foreign languages assimilation and building communication abilities within a multicultural environment. Consequently, the research aimed at the perception of people on intercultural sensitivity and the way of communicating in a multicultural environment, linking the perspective of the people directly and actively involved in a multicultural environment with those which are preparing themselves to this type of approach. The results of the research contributed to the refi ning of the educational module, aiming to implement it in the web space. Key Words: multicultural environment; intercultural dialogue; quality research

*** The completed research was subsequent to the general objective of the project, represented by the completion of an educational network and of a portal of knowledge based on an innovative, educational model, oriented towards profi ciency of foreign languages, as well as developing adequate interaction skills in a social/organizational intercultural environment. The results of the pilot research obtained through applying the questionnaire and interpreting its results contributed to the refi ning of the educational model identifi ed within the fi rst stage of the project, on the basis of knowledge and theoretical research of progress achieved on the international arena in this particular fi eld of interest. Educational model enriched by the inclusion of the perception of directly involved actors in intercultural relations represents the basis for defi ning the digital content model, as scientifi c fundament, as well as generic architecture on the basis of which learning units, integrated within the modules could be developed – linked to a course that involves learning a foreign language, plus acquiring special behavioral skills proper to the respective cultural environment, aiming their usage within multicultural organizational contexts. In conformity with the project’s objectives, there are two main proceeding directions – the intercultural dimension and that of the web space usage for knowledge transmission and communication skills formation, specifi c for the intercultural environment.

Statistical research and analysis


For this purpose, during the fi rst two stages of the project, documentation, collection and investigation of secondary data were conducted, in reference to the comparative evaluation of the degree of computer usage, from the point of view of accessibility to informational and communication technologies, as well as their ability of usage, for identifying the utilization premises of the e-learning systems in our country. This analysis was undertaken using statistical data supplied by Eurostat and the results of the polls conducted by the research team within the fi rst stage of the project, aiming at identifying the perception over the way new technologies and instruments are used in the educational processes. The analysis was continued in a second stage, the focus being placed on the direction of the intercultural dialogue, purpose in which a quality research was developed, by designing a objective questionnaire fi lled by people which might (or not) work in a multicultural environment.

Defi ning Research Objectives Pilot research was conducted during 02.12.2008 - 09.01.2009 and involved 153 subjects. The spectrum of research subjects covers students of foreign languages and foreign economic relations departments from Romanian major academic centres1, MA’s Romanian students which study abroad2, employees of multinational companies in Romania and participants to professional development continuous education courses for foreign languages acquisition3. Age, profession, levels of education and various occupations of subjects increased the diversity of perception. The objectives of the research are: main objectives, that defi ne the research issue and secondary objectives, through which the variation of the main objectives can be traced, considering relevant socio-economic and educational-cultural criteria. The main objectives of the research aim at the understanding of the following aspects: - The conscience of one’s identity - The perception over the differences between one’s own culture and the culture of different ethnic groups - The perception of the behavior of other people in a multicultural context - The degree of relevance of knowing a foreign language and the specifi c cultural context of the community speaking natively that particular language - The effi ciency of communication means in a foreign language - The importance of knowing specifi c behavioral elements - The importance of knowing and understanding cultural values - Identifying elements considered to be of essential within the framework of a multinational company that represents a certain dominant culture - Knowing the specifi c behavioral norms and elements based on certain cultural values that could generate different interpretations in different contexts. - Understanding differences and means of intercultural approach which could allow the establishing of a cooperation climate based on mutual trust - The importance of acknowledging specifi c cultural organizational elements of a certain ethnic group and of the specifi c oral/written communication means of a certain cultural context - Developing skills which allow a proper adaptation to another cultural



context and preserving one’s own identity - Pinpointing to the main necessary elements for the acquisition of a foreign language for an activity in a multicultural environment; respectively using static/dynamic images to refl ect stance and behavior related elements, based on specifi c cultural values, patterns in oral and written communication - The importance of presenting some interpretations, comparisons in order to help a rightful positioning of one’s own cultural identity in another cultural context, as well as identifying differences related to organizational culture. In what secondary objectives are concerned, the measure in which the relevant variables fl uctuate was traced, and the following determining factors were identifi ed: level of education, age, fi eld of activity, socio-professional category, links to the multicultural environment.

Questionnaire development The questionnaire4 was framed, based on the objectives mentioned above. The questions are clearly formulated, so everybody could understand them, without any shadow of a doubt and with no ambiguities. The majority of the questions are closed, not leaving any room for personal subjective interpretation. In the same time, the aim was that the questions and the versions of answers to allow their ordering, centralizing and handling of data using statistical methods and IT programs (Word,

Excel şi SPSS). The questionnaire focused on the determination of the interaction and adaptation manner of citizens in a multicultural environment, through identifi cation of elements which could facilitate intercultural dialogue, as well as the accuracy of understanding of multicultural environment concepts. The questions enclosed in the questionnaire respected basic principles applicable to questionnaire type of investigations, as well as the logical succession imposed by the specifi city of the research. The main question categories enclosed in the questionnaire are structures as follows: a) Identifi cation questions – refer to the level of education, age, fi eld of activity, socio-professional category; b) Filter-questions – refer to the environment in which the subjects live and work; these questions divided the subject on two main segments: those who live and work in a multicultural environment and those who don’t; c) Questions referring to intercultural sensitivity – it refers directly to the research’s objectives. The questions are usually closed, with only one version answer. The method / interview technique was undertaken through: fi ll out, face to face, through e-mail or directly online. The hypothesis within the study on the citizen’s interaction and adaptation means to a multicultural environment, through the identifi cation of the elements which could facilitate intercultural dialogue are: 1) 100% of the respondents interact directly or indirectly (through TV, internet, radio) with multicultural elements; 2) The majority of the interviewed subjects (over 90%) consider that



intercultural sensitivity represents a crucial element for communication in a multicultural environment; 3) The majority of the people interviewed (over 90%) have a favorable image about an activity in a multicultural environment; 4) Over 80% of the subjects consider very important speaking a foreign language for facilitating intercultural dialogue;

Analysis of the pilot research results In the second stage, within an explorative analysis for establishing perception and behavioral elements, the segment was stratifi ed on two lots, as it follows: lot A – people that are integrated in a multicultural environment and lot B – people that are not involved directly in a multicultural environment. This grouping was made based on the answers to question 5, which refer to the integration in a multicultural environment and permitted the stratifi cation on two lots. Out of the total of respondents, 52.9% have a direct link with the multicultural environment, either through their activities or through their living environment. Starting from the hypothesis that multiculturalism is presently very well spread, it shouldn’t be signifi cant the diference between the perception of behavioral elements and the utility of acknowledging them. The average of the alternative characteristc for the question Do you / or not work in a multicultural environment? is 0.529, the dispersion is 0.249 and the standard deviation is 0,499. Aiming at conclusive results, a heterogeneous sample was selected from the point of view of professional group, age, ocupation or socio-profesional group. A certain proportion was intended between the people that do or don’t interact or/and live in a multicultural environment so as to from two lots of subjects. This target allows us to identify the existence of major diferences between the perception of elements/phenomena of interacting and adapting in a multicultural environment. From the analysis of the professional background structure of the interviewed subjects results a heterogeneous segment, although there is a certain majority of 61,4% represented by highly educated subjects. From the point of view of their education, 53,6% of the respondents are college (most of them have graduated and are already hired or hold Master degrees); 38,6% are students or high school graduates, and 7,8% are teachers or hold a post-graduate degree. The educational level of those who are active in a multicultural level is higher than the others (13.6% persons with post tertiary education in lot A, comparing with 1,4% in lot B), as seen in fi gure 1. Dominant age category is under 25, representing 81%, followed by the 25-35 age groups, with 11.8%. Structural difference is found, as expected, in age grouping, where the interval 25-35 for lot A is with 17 points higher than lot B, as seen in fi gure 2. It is interesting to be mentioned the fact that the majority of the people interviewed are young, under 35 years of age (93.5%), out of which 53.1% are under 35 and work in a multicultural environment. With the aim of analyzing largely the phenomena, the lot is heterogeneous as well from the point of view of the fi eld of activity: 22,2% - banking/fi nancing; 20,3% - education (an activity with high multicultural impact); 11,1% - commercial, 37,9% - other fi elds of activity. Graphic representation of the structure of the answers obtained



for question 3, in reference to identifying the fi eld of activity, is displayed in fi gure 3. The structure of the subjects from the point of view of socio-professional categories underlines the following results: 66% are students (including Master degree students); 12.4% economists; 11.1% other categories. Graphic representation of the structure of the lots related to the professional profi le is displayed in fi gure 4. After analyzing the identifi cation factors, the lots were classifi ed from the point of view of qualitative variables. To complete this process rank correlation, comparison of proportions and two empirical data distribution comparisons were conducted. The question referring to the conscience of one’s own identity, the subjects considered that it is represented by: the ethnic group 53,6%; acceptance of their ethnicity 23,5%; sharing of cultural values 11,1%; partaking of behavioral norms specifi c to the culture of origin 11,1%. The lot structuring (fi gure 5) keeps the same proportion, which proves the auto-defi ning capacity, absolutely necessary in the context of globalization. The answers to this question shows that 77% of the respondents can defi ne themselves, which confi rms the initial hypothesis (2) referring to the fact that people have generally an idea/opinion versus the ethnic group they belong to and the intercultural sensitivity is high. To the question: “To what extent you consider that there are differences between your own culture and that of different ethnic groups you are interacting with?” the answers had the following distribution: 34.0% - consider that there are differences, but they are always positive; 32.7% - „are more nationalistic” consider that their values are better; 24.8% - sustain that there are no major differences, and 8.5% are „skeptical” saying that there are differences, mostly negative. All in all 58.8% of the sample agree that interaction with other ethnic groups displays only positive effects/differences. On the basis of the data, we obtained the correlation coeffi cient of ranks equal with 0.4. The value of this coefi cient (which shows a very moderate direct link) can be argumented considering the fact that the two lots are signifi cantly different from the point of view of interacting with other ethnic groups. Those who work in a multicultural environment grant rank “1” – to the positive differences, while lot B grants rank “3”. In reference to the perception/behavior of other people to the interviewed subjects, 64.7% of the respondents are prone to try to understand the others’ behavior and its signifi cance, while 25.5% are not inconvenienced by this difference. Under 10% are indifferent or even disturbed by the unusual behavior of others, that belong to another culture. The answers to this question underline the fact that there is an accentuated intercultural sensitivity, 90.19% being preoccupied to establish an intercultural dialogue not being disturbed by different behavioral types and trying to understand those who belong to another culture. Only 2.61% declared that are disturbed by a different behavior of people belonging to other cultural communities, and 7.19% declare themselves are indifferent to it. In conclusion, we can maintain that there is a positive current / wave regarding the perception and the understanding of a different type of behavior in a multicultural environment, fact displayed in fi gure 6 as well. By comparing ranks, we can notice that there is no difference between the lots in



what perceiving behavior towards other people is concerned. The answers to questions 6 and 8 are correlating demonstrating that people who have the conscience of their own identity are generally more open to an intercultural dialogue, accepting cultural values of other ethnic communities. This way, the hypothesis regarding intercultural sensitivity is confi rmed, because over 90% of the cases, interest was displayed in understanding different behavior and availability to accept other cultural values. From the point of view of the way one’s own behavior is perceived by others, there are various attitudes: 31.4% continued to behave regularly, without noticing the reaction of others; 26.8% noticed that they - as well as the others – put out a lot of effort for a correct mutual perception, although cultural perspectives were different, and 20.3% felt the need to modify their own behavior for adapting to the dominant culture of the respective environment. In general, an amalgam of attitudes and perceptions can be noticed, in reference to the own behavior refl ected in the attitude of others. Interpreting answers to this question underlines the interest of the majority (68.6%) in the way in which their behavior is perceived, only 31.4% not being interested in the reaction of others, which demonstrates the desire of a majority to communicate and benefi t from a proper understanding of a multicultural environment. The rank correlation coeffi cient 2.0

44

12*61

61

33

2

!

!

!"

nn

dr

i

s

,

calculated on the basis of respective data of the two lots indicates a moderate, inverse link. This result was predictable, because those who work in a multicultural environment are less skeptical regarding the way in which they are perceived by the other ethnicities. This way, from the point of view of the perception of one’s own behavior through the eyes of people or groups pertaining to another cultural environment, the two lots indicate divergent opinions. Those who work in a multicultural environment (lot A) grant rank “1” to the question “did you feel the need to modify your behavior

for adapting to the dominant culture proper to the environment”, and lot B grants it rank “4”. It is noticed the tendency manifested by those in lot A to make efforts to adapt in a multicultural environment, necessity inducted by their practical experience. Knowing a foreign language is considered by 97.4% is considered as being the most useful element of understanding the specifi c cultural context of the community, which confi rms the hypothesis (4). Over 55% consider useful the knowledge of specifi c behavioral elements, and 50.9% consider benefi cial acknowledging the cultural values. Overall, the degree of usefulness of the specifi c knowledge related to the foreign language and its cultural context is over 90%. Through comparing the structures that refer to the degree of utility which the knowledge of the foreign language represents, the two lots display small differences in what the maximum utility is concerned as it follows: l a difference of 13.6 points in favor of lot A, referring to the knowledge of cultural values; l a difference of 7.4 points in favor of lot B, referring to the knowledge of specifi c behavioral elements; l from the point of view of knowing the foreign language, the difference is



only of 2 point, in favor of lot B. For establishing the elements considered useful within the multinational company in which there is a culture considered dominant (question 11), the analysis of the answers underlined (fi gure 7) the fact that: l 44.44% consider as being very useful the knowledge of specifi c norms and behavioral elements based on some cultural values which could generate different

interpretationsin different cultural contexts;

l 60.13% consider as being very useful the understanding of differences and

of the way of intercultural approaching which could allow the establishing of a

cooperation climate based on trust;

l 58.82% consider as being very useful the knowledge of cultural organizational

elements specifi c to a certain ethnic communities;

l 60.78% consider as being very useful learning skills which permit a good adaptation to another cultural context and preserving one’s own identity. Generally, over 90% of the respondents considered the level of utility of the cultural elements and the organizational culture useful and very useful. The analysis on lots of the degree of utility of cultural elements and organizational culture highlighted major differences between the two lots, especially in reference to: l knowing of cultural organizational elements, specifi c to a certain ethnic community, where lot A is 45.7%, ahead of lot B, with 12.5%; l knowing specifi c norms and behavioral elements based on certain cultural values which could generate different interpretations in different cultural contexts, at around 20 points diference. Knowing specifi c norms and some behavioral elements based on specifi c cultural values which could generate different interpretations in various cultural contexts is considered of no particular value by 18.1% of lot B. It can be observed that respondents from lot A grant a higher importance to knowing elements of cultural organization, of specifi c elements of oral/written communication, as well as of cultural values that could generate different interpretation. Overall, 57.8% of lot A granted the elements mentioned above maximum utility; 39.3% - medium utility and the rest of 3% no special utility.

For identifying the main instruments considered necessary in a foreign language learning class, for facilitating integration in a multicultural environment, answers for question 12 were analyzed, and the following conclusions have arisen: l 71.24% - consider very useful specifi c oral/written communication elements;

l 47.71% - consider very useful static/dynamic images which could shed light on stance and behavioral elements based on specifi c cultural values; l 57.52% consider to be useful cultural organizational elements presented comparatively for different cultural contexts. The analysis of the results obtained from the answers to this question revealed that the majority (over 70%) declare unequivocally the importance of knowing specifi c oral and written communication elements for a better and easier adaptation to a multicultural organizational context.



Conclusions The conducted analysis confi rmed the fact that lot A (represented by those who are active in multicultural environments) knows to give an increased importance to quality elements referring to intercultural dialogue. Taking into consideration the direct experience of those involved in a multicultural environment, results that components that refer to the organizational culture, to oral/written communication and to presenting comparatively perception differences between different cultural environments are relevant, and could facilitate the elimination of ambiguities and erroneous interpretations due to applying different systems of thought, behavior and evaluation. The analysis and interpretation of questionnaire results contributed to the defi ning of an educational model for the foreign languages acquisition and forming abilities of intercultural communication in a transnational corporate environment. The results demonstrated obviously the importance of the synergy of the multidimensional educational model with mechanisms of cognitive and behavioral psychology, to facilitate the general process of knowledge and attitude and behavioral stereotypes development proper to a certain culture, and especially to a certain organizational culture.

Notes 1. “Dimitrie Cantemir” Christian Universty Bucharest; Academy of Economic Stud-ies, Bucharest 2. Goethe Universität, Frankfurt am Main, Humboldt Universität, Berlin 3. Oracle Romania, IBM Romania, banks 4. link–ul http://www.surveygizmo.com/s/90725/chestionar-multicultural

Bibliography - Anderson L.W and others, (2001), A taxonomy for learning, teaching and assessing – A revision of Bloom’s taxonomy of educational objectives, http://www.comp.rgu.ac.uk, (accessed: 10.11.2008) - Biji M., Biji E., Lilea E., Anghelache C. – Tratat de statistică, Ed. Economică, Bucureşti 2002 - Bloom B.S. (1956), Taxonomy of educational objectives, B.S. Bloom (Ed.) Susan Fauer Company, http://www.odu.edu/educ (accessed: 05.10.2008) - Hallet, W. (2002): Fremdsprachenunterricht als Spiel der Texte und Kulturen. Intertextualität als Paradigma einer kulturwissenschaftlichen Didaktik, Trier: WVT. - Jaba E. – Statistica, Editura Economică, Bucureşti, 1998 - Kern, R. şi Warschauer, M. (2000): Theory and practice of network-based language teaching. În: Warschauer, M. (ed.): Network-based Language Teaching: Concepts and Practice. Cambridge: Cambridge Univesity Press, 1-19. - Lundgren Ü., An intercultural approach to foreign language teaching, http://tntee.umu.se



ÎNVĂŢĂMÂNTUL STATISTIC DE NIVEL MEDIU DIN ANII ’50

EVENIMENTE – PROMOŢII DE ABSOLVENŢI*

Ion CONSTANTIN Grigorie GRAMA Ioan B. GÂLCEAVĂ Societatea Română de Statistică

Instituţiile şcolare au avut, de-a lungul anilor, un rol esenţial împreună cu familia în educarea şi instruirea tinerilor. În opinia noastră, este semnifi cativă pentru toate generaţiile, caracterizarea aparţinând lui Nicolas Georgescu – Roegen (1906-1994) economist american de origine română, cu privire la pregatirea de care a benefi ciat: „ochii minţii mi-au fost deschişi în România întâi de părinţii mei, apoi de învăţătorii din clasele primare. Mai târziu, profesorii din liceu şi de la universitate m-au învăţat treptat, cu dragoste şi cu devotament, să privesc lucrurile mai de aproape şi să-mi organizez sistematic ideile despre ele”. Învăţământul de toate tipurile din ţara noastră – din şcolile şi liceele de cultură generală, învăţământul mediu şi învăţământul superior – a parcurs începând din anii 1945-1950 şi în continuare, perioade difi cile. Din cronologia evenimentelor, facem referire - în linii generale- la condiţiile în care s-a desfăşurat pregătirea elevilor, rolul şi aportul cadrelor didactice, sprijinul modest dar permanent al membrilor familiei, până la încadrarea în activitatea practică imediat după absolvirea şcolilor şi în continuare a facultăţilor, după caz. Starea şi dezvoltarea învăţământului au fost dominate de conjunctura politică, economică şi socială. Au avut loc schimbări în sistemul de învăţământ din România, evidenţiate de documentele timpului. În fapt, pentru generaţiile din anii respectivi schimbările din sistemul de învăţământ au fost determinate cu deosebire de prevederile Reformei învăţământului (1948). Măsurile întreprinse au vizat profi lul, tipul şi numărul unităţilor şcolare, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, structura programelor de învăţământ, programe adaptate la cerinţele şi necesităţile de dezvoltare preconizate pentru toate domeniile de activitate: economic, fi nanciar, social etc. În învăţământul statistic, s-a trecut la un sistem de şcoli cu un grad mediu de pregătire teoretică şi practică unitară prin transformarea unor licee – de regulă comerciale- în Şcoli medii de statistică, înlocuindu-se predarea statisticii în şcoli temporare de pregătire şi în unele licee. Consemnăm faptul că în România, începând cu anul şcolar 1949/1950

* Absolvenţi ai Şcolii Medii Tehnice de Statistică din Bucureşti

Istoria învăţământului statistic


funcţionau ca şcoli de specialitate: Şcoli Medii Tehnice de Statistică în diferite oraşe: Botoşani, Caracal, Târgu Mureş, Timişoara şi în Capitală - repartizate probabil şi după criteriul zonelor geografi ce. Şcolile aparţineau de Direcţia Centrală de Statistică şi îndrumate metodologic de ministerul de profi l fi ind adevărate „pepiniere” de specialişti cu nivel mediu de pregătire, tehnicieni, din care o parte au devenit studenţi, după susţinerea examenelor de admitere în învăţământul superior. Din anii frecventaţi la Şcoala Medie Tehnică de Statistică din Bucureşti aducem în atenţia celor care cunosc parţial situaţia din procesul de instruire şi educaţie, o serie de evenimente: relaţiile profesori- elevi, cerinţele existente, preocuparea şi talentul pentru studiu al elevilor, modestia şi perseverenţa pentru realizări pe linie de învăţământ, concomitent cu celelalte activităţi specifi ce tineretului (sport, muzică, artă etc.). În primii ani după reformă, prin contribuţia cadrelor didactice din şcolile de statistică cu toate difi cultăţile existente au fost create într-o mai mare măsură condiţiile pentru creşterea nivelului de instruire şi specializare în statistică, contabilitate şi fi nanţe considerate de primă însemnătate pentru activităţile din ministere, instituţii centrale, din toate categoriile de unităţi: industriale, agricole, comerciale etc.,în învăţământ, cultură şi alte domenii marcate de o acută lipsă de personal califi cat. Activitatea de instruire s-a derulat după programe cuprinzând materii importante: matematică, statistică teoretică şi economică, contabilitate, geografi e economică, organizarea întreprinderilor şi alte discipline, inclusiv cu prevederi referitoare la efectuarea orelor de practică. Matematica şi statistica teoretică erau materiile prioritare de studiu. Elevii au reţinut şi asimilat multe informaţii, noţiuni, defi niţii importante cu deosebire din domeniul statisticii teoretice, matematicii şi contabilităţii, cât şi al disciplinelor care vizau formarea comportamentului general, al nivelului de cultură: literatura română, istorie etc. Şcoala a infl uenţat într-o proporţie însemnată realizarea unui bun nivel de pregătire teoretică ceea ce a reprezentat din punct de vedere intelectual pentru abolvenţi o bază solidă, o temelie pentru continuarea studiilor în învăţământul superior. Şcoala a funcţionat în clădirea fostului Liceu comercial „Petru Rareş” pe Bulevardul Filantropia (astăzi B-dul Ion Mihalache). Elevii: fete şi băieţi, proveneau majoritatea din familii cu posibilităţi limitate având domiciliul în cartierele Griviţa, Dămăroaia-Chitila, Bucureştii-Noi, Giuleşti şi în alte zone limitrofe. Şcoala a fost desfi inţată nejustifi cat după părerea noastră, funcţionând până în anul 1955 (ultima promoţie de absolvenţi de statisticieni cu studii medii). Pentru matematică, în anii de învăţământ, încă din şcoala generală, era cunoscută publicaţia „Gazeta Matemetică” care publica rezolvări la probleme de algebră, trigonometrie şi geometrie utile la lecţiile predate în Şcoala medie. Profesorul Ţiu, un foarte bun cadru didactic pentru elevii din şcolile generale, a fost mulţi ani

Grup de foşti elevi. Promoţia 1952 (împreună cu unii profesori), după 35 de ani de la absolvirea Şcolii de Statistică din Bucureşti


în Colectivul de redacţie. În decursul anilor, la „Gazeta Matematică” au colaborat statisticieni şi economişti cunoscuţi, printre care Gheorghe Mihoc, Georgescu-Roegen şi mulţi alţii – care ulterior au devenit personalităţi de primă mărime în conducerea statisticii, în activitatea profesional-stiinţifi că, în învăţământul superior. Cunoaşterea şi aprofundarea noţiunilor matematice a facilitat accesul unor elevi şi spre facultăţi cu profi l tehnic la Politehnică şi Academia Militară – pentru a deveni ingineri, ofi ţeri superiori etc. Elevii au avut privilegiul în anii ’50 să benefi cieze în şcoala medie de aportul unor cadre didactice provenite din învăţământul universitar. Lecţiile predate la multe materii nu şi-au pierdut şi nu îşi vor pierde actualiltatea. Ne referim printre alteltele, la statistica teoretică, matematică, geografi e, alte materii. Pe parcursul anilor de studii au predat la Şcoala Medie de Statistică din Bucureşti dascăli remarcabili. Accentuăm faptul că atât pentru activitatea practică de statistică, cât şi a statisticii ca disciplină ştiinţifi că şi de învăţământ, un rol important au avut cadrele didactice din şcolile generale, şcolile medii şi din institutele de învăţământ superior. În anii respectivi, au predat la diferite materii, printre alţii: -Victor Grigorescu – profesor de statistică, doctor în ştiinţe, diriginte, director al Şcolii de Statistică; -Nicolae Mihăilă – profesor de matematică (ulterior, prof. univ. dr. la ASE Bucureşti, adjunct al şefului de catedră, cunoscutul profesor Haralmbie Ionescu) -Spiridion Ghiţescu – profesor de matematică; -Radu Ciurea şi Ecaterina Lucescu – profesori de evidenţă contabilă; -Alexandru Bistriceanu – cercetător la Institutul de lingvistică al Academiei Române; -Alexandru Balaci – academician (scriitor şi critic literar), prof. I. Vasiliu (limba română) -Constantin Moineagu, Dumitru Cerghice şi Ion Marinescu – profesori de statistică teoretică, statistică socială, demografi e şi drept; -Grigore Mihail Cotlaru – fost director al Liceului comercial „Petru Rareş” (cunoscut ca autor de manuale de istorie) şi Iancu Berciu (profesor de istorie); -Jenică Săndulescu – profesor de geografi e (ulterior profesor universitar) şi M. Burcescu – profesoară de geografi e fi zică şi economică. -Octavian Angheluţă – profesor de caligrafi e, renumit pictor – laureat al premiului de Stat; Leon Teodorescu – profesor de sport, ulterior rector al Academiei de educaţie fi zică şi sport; -I. Dutchevici – profesor de contabilitate, cunoscut autor, care a elaborat împreună cu C.G. Demetrescu (din învăţământul superior) un important Manual de contabilitate pentru elevii din liceele comerciale şi pentru studenţi. În anii ’60-’70, unii dintre profesori au avut contribuţii majore în activitatea profesional-ştiiţifi că din cadrul Direcţiei Centrale de Statistică şi în învăţământul superior la ASE Bucureşti: Constantin Moineagu, Nicolae Mihăilă, Ion Marinescu şi alţii. La statistică, Ion Marinescu, a fost iniţiatorul acţiunii de extindere a folosirii metodelor maematice în economie; a coordonat lucrările de interes naţional ale Recensămintelor populaţiei şi locuinţelor din 1966 şi 1977; a publicat importante



articole la „Revista Română de Statistică”, a prezentat interesante şi utile comunicări în cadrul Seminarului Naţional de Statistică „Octav Onicescu”. Desigur că majoritatea colegilor noştri au fost îndrumaţi din ce în ce mai mult de părinţi şi profesori să aprofundeze studiul, documentarea şi cercetarea în continuare- în învăţământul superior pentru a obţine diploma de economişti, statisticieni, ingineri şi informaticieni, ceea ce au reuşit într-o proporţie însemnată în ţară şi străinătate. Au făcut obiectul lecţiilor predate, printre altele noţiunile de statistică teoretică privind metodele statisticii ca ştiinţă; mulţimile generale şi parţiale, recensemintele ca înregistrări totale; sistemul dărilor de seamă statistice; etapele observării statistice; culegerea, gruparea şi prelucrarea datelor; tabelele statistice şi reprezentările grafi ce, cercetările statistice; mărimile medii; Metoda celor mai mici pătrate, alte noţiuni şi termeni din domeniul statistico-matematic. Profesorii din ultimii ani de studii au prezentat variabilele aleatoare independente, inegalităţile, Teorema lui Bernaulli şi alte teoreme. S-au referit, de pildă, la o serie de teoreme valoroase privind legităţile statistice. Numele şi activitatea profesional-ştiinţifi că a lui Adolphe Quetelet (1796-1874), statistician şi matematician belgian, cel care a pus la baza statisticii principiile Legii numerelor-mari erau evocate frecvent la lecţii. Ulterior am afl at că Adolphe Quetelet a avut o contribuţie importantă la organizarea statisticii şi a iniţiat desfăşurarea la Bruxelles a lucrărilor primului Congres Internaţional de Statistică, în anul 1853, principalul eveniment european. Sub îndrumarea cadrelor didactice, în ultimul an şcolar s-au efectuat numeroase ore de practică şi documentare.Practica s-a efectuat la diferite instituţii, unităţi şi direcţii de statistică. La direcţiile teritoriale practica era organizată pentru cunoaşterea specifi cului activităţilor de culegere a datelor şi de prelucrare. Direcţiile teritoriale aveau în subordine inspectorate statistice raionale şi orăşeneşti. Direcţia de Statistică a Oraşului Bucureşti avea în subordine un număr de şase inspectorate. A fost perioada marcată de evenimente considerate istorice de mulţi specialişti, dar în acelaşi timp controversate: Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, introducerea planifi cării în întreaga economie naţională, reorganizarea activităţii ministerelor şi altor instituţii importante, organizarea elaborării dărilor de seamă statistice de stat pentru asigurarea raportării rezultatelor din diferite domenii de activitate. Au intervenit modifi cări în prevederile legislative – inclusiv în domeniul învăţământului mediu şi superior. La Direcţia Centrală de Statistică, reorganizată, au fost stabilite noi atribuţii şi responsabilităţi, fi ind modifi cată structura personalului prin angajarea unor promoţii de absolvenţi: statisticieni, economişti, matematicieni etc. cu studii de nivel mediu şi superior. Era perioada când s-a elaborat Sistemul de raportare a datelor şi informaţiilor de realizări prin dările de seamă statistice curente şi anuale, introdus la toate categoriile de unităţi, cuprinzând indicatori specifi ci (de moment şi de intervale) exprimaţi cantitativ şi valoric. Raportările statistice de stat transmise şi verifi cate prin inspectoratele şi direcţiile teritoriale de statistică aveau la bază principii metodologice unitare de raportare privind sfera de cuprindere şi modul de calcul – datele fi ind agregate şi corelate. Direcţia Centrală de Statistică asigura



întocmirea centralizatoarelor pe total economie. Sistemul dărilor de seamă statistice de stat împreună cu sistemul raportărilor departamentale specifi ce activităţilor ministerelor de profi l, au asigurat fondul de date statistice din breviarele şi anuarele statistice, cuprinse în Caiete/paşapoarte şi Fişe statistice, în rapoartele şi comunicatele ofi ciale ale Direcţiei Centrale de Statistică (până în anul 1989 inclusiv). Un eveniment editorial a fost apariţia Revistei de Statistică (în anul 1952). Ca publicaţie de specialitate, în revistă au apărut numeroase articole din istoria statisticii româneşti inclusiv din învăţământ, au fost evidenţiate serii de date importante din evoluţia economiei, din activitatea profesional-ştiinţifi că desfăşurată în decursul anilor. Direcţia Centrală de Statistică avea sediul pe B-dul Magheru (actualul hotel şi restaurant „Lido”). Elevii au cunoscut activitatea statistcii curente din unele unităţi raportoare de date şi informaţii, cât şi rolul Staţiei de Maşini Mecanografi ce din Splai (Splaiul Unirii nr. 28). Afl ată într-o clădire cu mai multe etaje, amplasată pe malul Dâmboviţei, staţia, demolată ulterior, a găzduit şi studenţi care urmau cursurile Facultăţii de Statistică. În cadrul vizitelor efectuate cu unii dintre profesori ne-am îmbogăţit informaţiile, oarecum limitate, pe care le deţineam atunci privind atribuţiile şi modul de organizare, rolul statisticii în ansamblul instituţiilor statului. Am fost printre elevii repartizaţi pentru efectuarea practicii la importante direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Ploieşti etc. Direcţia Regională de Statistică Bucureşti ocupa împreună cu Direcţia Orăşenească întreaga clădire (parter şi etaj) din Piaţa Romană – vizavi de impunătoarea şi reprezentativa clădire în care a funcţionat din 1913 fosta Academie de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, ulterior Institutul de Ştiinţe Economice şi Planifi care (azi, ASE Bucureşti) unde o parte dintre elevii de la toate şcolile de statistică din ţară au devenit studenţi. La DCS exista propunerea de înlocuire treptată a metodelor de calcul manual cu procesul de calcul efetuat prin mijloace mecanizate. Se discuta cu privire la sistemele de codifi care a datelor, de prelucrare cu mijloacele tehnice de calcul cu cartele perforate (maşini de tabulat, sortat şi maşini de perforat). În Staţia Mecanografi că erau numeroase cartele folosite în procesul de prelucrare a datelor. Deosebit de interesante erau discuţiile privind unii angajaţi ai Staţiei (în Splai) care au rămas pentru totdeauna în memoria elevilor: Georgescu-Roegen, Dumitru Bosch, Tănăsescu Ion, Marin Preda şi mulţi alţii. Într-un cunoscut roman apărut în 1977, scriitorul Marin Preda care a fost încadrat în Splai prin anii ’40, consemna printre altele următoarele amintiri: „... am

primit ştirea să mă prezint la Institutul de Statistică. Aşadar statistica! Fiind angajat,

am coborât în sala de maşini şi m-am prezentat domnului Bosch, care avea biroul

chiar la intrare în sală, în dreapta.

- Ce sunt cifrele astea? am întrebat o domnişoară care mi-a dat o maşină de

calcul şi hârtii. Treaba noastră e să le adunăm şi să le predăm domnului Bosch. Totuşi

mi-a explicat: reprezentăm tot ce există în ţară, de la găini şi vite, până la oameni şi

alte bunuri mobile şi imobile”.

În alte însemnări şi articole aparţinând lui de Gheorghe Dinu, un fost angajat din statistică se preciza: „cele câteva maşini instalate la Institutul de Statistică de



pe Splaiul Unirii uşurează colosal munca ce

ar fi trebuit depusă pentru ca naţiunea să fi e

numărată – aşa cum prevede Decretul – Lege

al Recensământului din anul 1941”. Maşina

număra populaţia cu o viteză de 80.000 de

fi şe pe oră.

Se făcea referire la însemnătatea şi oportunitatea Recensământului României efectuat de Institutul Central de Statistică. Împreună cu dr. Sabin Manuilă şi prof. Octav Onicescu, au avut contribuţii deosebite în efectuarea lucrărilor: prof. C. Rădulescu Motru, Anton Golopenţia, HH Stahl, Roman E. Moldovan, Ion Ivănescu, Corneliu Mănescu, V. Trebici, Roman Cresin, Gheorghe Dinu, Mircea Biji şi alţi specialişti, mii de cenzori. Multe date şi informaţii din istoria statisticii româneşti pot fi , în opinia noastră, mult mai atent cercetate şi valorifi cate. La întâlnirile noastre organizate, în ultimii ani, remarcam micşorarea numărului participanţilor, atât din partea cadrelor didactice, cât şi a foştilor colegi. Am regretat neparticiparea la întâlnirile aniversare unde s-au derulat amintiri din anii de scoală şi de la absolvire când am obţinut diploma de „Tehnician în specialitatea statistică”. În vara ultimilor trei ani la întâlnirile aniversare – la sfârşitul lunii iunie, am fost din nou la şcoală – o parte din promoţiile de elevi, cu deosebire cei care au terminat cursurile în anii 1949-1953. Unul dintre foştii noştri colegi, ne-a reamintit o frumoasă afi rmaţie aparţinând acad. Mircea Maliţa: “Gândurile despre timp nu sunt specifi ce tinerilor. Ele încearcă

mai mult pe omul matur (...) La aniversarea zilei de naştere sau autnci când stai pe

băncile şcolii, cu părul uşor încărunţit după anii de la absolvire, atunci el va spune:

păcat că nu m-am gândi când eram tânăr”.

Am reţinut o participare restrânsă din care au făcut parte: Alexandru Badea, Mihai Buzatu, I.Constantin, I. Păcuraru, Gheorghe Nedelea, Ileana Suciu, Cornel Ştefănescu, S. Valcu-Oprescu, M. Frâncu, N. Păun, F. Neagu (promoţiile 1949-1950); Savu Alpopi Gheorghe Diaconu, Alexandru Luţă, Ion Mihuţ, Iancu Dădălău, G. Grama, Gh. Mandrea, Daniel Stoicescu, Geta Diaconescu, Eugenia Grigoroiu-Filimon (promoţia 1952); M.Amariei, Traian Bobescu, Dan Florescu, I. Gâlceavă, Gheorghe Marinescu, Grigore Nour, Nicolae Negru, Victoria Popescu, Ion Stoicescu, Nicolae Sasu, Mihai Stoicescu, Nicolae Mieluşelu (promoţia 1953) şi alţii.

*** Avem de foarte mulţi ani următoarea constatare: Se discută frecvent, în rândul foştilor elevi, cu privire la necesitatea şi utilitatea formării de statisticieni cu nivel mediu de pregătire în unităţi de învăţământ având la bază un program structurat pe disciplinele strict specializate potrivit activităilor economiei naţionale, a cerinţelor organismelor internaţionale. Realizarea este posibilă, în opinia noastră, prin reînfi inţarea şcolilor de învăţământ statistic de nivel mediu.Este una dintre soluţii pentru rezolvarea lipsei de personal califi cat cu nivel mediu de pregătire în domeniul statisticii ofi ciale.

Promoţia 1953


O viaţă dedicată învăţământului superior statistic, familiei şi sportului

80 de ani de la naşterea Profesorului universitar doctor

Gheorghe VASILESCU(1929 - 2004)

Născut într-o localitate rurală din fosta Regiune Craiova - azi judeţul Dolj, Gheorghe VASILESCU a parcurs în tinereţe etape afl ate sub presiunea evenimentelor istorice din anii 1940 - 1948. A fost copil de trupă la Regimentul Grăniceri-Pază, fi ind declarat veteran de război. Gheorghe VASILESCU îndrăgea sportul şi avea permanent dorinţa de a fi student. A urmat cursurile de învăţământ superior la Institutul de Ştiinţe Statistice din Bucureşti, obţinând, în anul 1953, după Examenul de Stat, diplomă în specialitatea Statistică Industrială. Gheorghe VASILESCU a intrat în rândul cadrelor didactice din învăţământul superior în 1953, la vârsta de 24 ani, debutând ca preparator. S-a dedicat din acel an învăţământului superior statistic la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planifi care, azi A.S.E. Bucureşti şi a devenit asistent în anul următor (1954). A fost lector şi conferenţiar începând din 1962. În anul 1967, Gheorghe VASILESCU a ocupat funcţia de prodecan. A obţinut în învăţământul superior titlul ştiinţifi c de doctor în economie (1968) şi titlul de profesor universitar (1976). În învăţământul superior din ţara noastră, Gheorghe Vasilescu a fost un cunoscut şi apreciat cadru didactic în domeniul statisticii industriale, temele prezentate şi dezbaterile la cursuri şi seminarii erau de strictă importanţă, indicatorii valorici ai producţiei industriale, începând cu producţia globală, fi ind analizaţi până la cel mai înalt nivel. În anii 1972 - 1976, Gheorghe VASILESCU a ocupat, la Facultatea de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, funcţia de decan. A fost primul economist numit decan la o facultate cu acel profi l. A continuat în învăţământ ca profesor titular, fi ind din nou decan din 1991 şi şeful Catedrei de statistică până în anul 1998. Prof. univ. dr. Gheorghe VASILESCU a desfăşurat timp de 46 de ani o prodigioasă activitate profesională în învăţământul superior şi de cercetare ştiinţifi că. A fost un adept al colaborării, un cercetător pasionat, apropiat de


studenţi, de colegii din învăţământ şi din alte domenii. A elaborat, ca autor sau coautor, numeroase lucrări, manuale, articole şi comunicări. Numele lui Gheorghe VASILESCU este înscris pe coperţile unor apreciate lucrări, publicaţii de specialitate. Ne referim la unele dintre ele: „Statistica industrială”/1977, „Statistica”/1980, „Analiza statistico-economică în industrie”/1997, „Analiza statistico-economică şi metode de evaluare a fi rmei”/ 2002 (ultima lucrare), „Analiza infl aţiei prin metode statistice”/2000, „Aplicaţii ale modelării matematice şi analiza seriilor dinamice privind unele procese din transportul feroviar”/1999, „Perfecţionarea metodologiei de elaborare a tabelului intrări-ieşiri”/1996, „Strategii de cercetare a pieţei prin metode statistice”/1999 ş.a. În întreaga sa activitate la A.S.E. Bucureşti a făcut parte din Comisiile Superioare pentru titlul ştiinţifi c de doctor în economie - acordat candidaţilor la doctorat. A îndrumat cadre didactice tinere, cercetători şi specialişti din diferite domenii. Gheorghe VASILESCU – Geo a îndrăgit din tinereţe sportul, fi ind pasionat de fotbal şi şah. A fost în lotul de elită al arbitrilor de fotbal, conducând în anii ’70 unele derby-uri importante ale campionatului. A făcut parte din rândul arbitrilor Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie (F.I.F.A) arbitrând partide cu echipe renumite din diferite ţări: Italia, Olanda, Grecia şi altele. Gheorghe VASILESCU a fost apropiat şi în foarte bune relaţii cu studenţii care practicau fotbalul. Ca o recunoaştere a meritelor sale din tinereţe, lui Gheorghe VASILESCU i s-a decernat medalia “Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. Ulterior, pentru activitatea didactică şi ştiinţifi că desfăşurată, a contribuţiei sale în învăţământul superior statistic, prof. univ. dr. Gheorghe Vasilescu a primit alte distincţii. Menţionăm: „Diploma de excelenţă pentru prodigioasa activitate profesional-ştiinţifi că şi contribuţia la afi rmarea şcolii superioare economice”. Sunt două dintre medaliile şi diplomele acordate lui Gheorghe VASILESCU. S-a pensionat în anul 1999. A fost căsătorit, având doi copii În acest an, 2009, prof.univ.dr. Gheorghe VASILESCU ar fi împlinit, pe data de 3 iulie, vârsta de 80 de ani.

Prof. univ. dr. Vergil Voineagu


Responsabil de număr: Beatrix GERED Echipa logistică: Nicolae IONESCU, Iancu UCEANU,

Gheorghe VAIDA-MUNTEAN, Oana BURDUŞEL, Tiberiu PREDA

Condiţii pentru prezentarea materialelor spre publicare

Lucrările ştiinţifi ce sau tehnice, originale, se pot prezenta redacţiei spre publicare fi e sub formă de articole, fi e sub formă de scurte comunicări în limba română şi în limba engleză (traducere integrală). Precizările privind condiţiile tehnice pentru predarea materialelor se afl ă pe site-ul www.revistadestatistica.ro, secţiunea „Procesul de recenzare”.

Conditions for the articles designated for the Romanian Statistical Review

The original scientifi c or technical works can be sent to be published either under article form or short communications in Romanian and English (complete translation). The technical conditions for the articles to be presented can be found at www.revistadestatistica.ro in the “Peer review” section.

ISSN 1018-046X

Reproducerea articolelor fără acordul Institutului Naţional de Statistică - Editura Revista Română de Statistică este interzisă, iar utilizarea conţinutului acestei publicaţii, cu titlul explicativ sau justifi cativ, în diferite lucrări este autorizată numai cu precizarea clară a sursei.

Redacţia Editurii “Revista Română de Statistică” precizează că punctele de vedere, datele şi informaţiile cuprinse în articolele publicate aparţin autorilor şi nu angajează răspunderea Institutului Naţional de Statistică

SUMAR / CONTENTS 6/2009 06_2009... · 2009-06-26 · 6 Romanian Statistical Review nr. 6 / 2009...

Documents

Transcript of SUMAR / CONTENTS 6/2009 06_2009... · 2009-06-26 · 6 Romanian Statistical Review nr. 6 / 2009...