Suflet Pierdut Roman (Sample) de Liliana Baciu

Liliana Baciu

SUFLET PIERDUT

ePublisherswww.ePublishers.ro

http://www.epublishers.ro/

http://www.epublishers.info/contact_us

Liliana Baciu are un stil robust şi clar, direct, care te cu-cereşte imediat. Romanul de faţă captivează prin veridicitate şiforţă şi îţi dă sentimentul că drama umană atinge aceleaşi pro-funzimi şi în cazul regelui Lear, ca şi în cazul unei fete simplede la ţară sau al celorlalte personaje care fac posibilă intrigacărţii. Câte femei vor citi propria nefericire în tragedia Liei şi aAnei? Câţi bărbaţi se vor identifica cu (sau vor încerca din răs-puteri să se delimiteze de) boierul Giurgea? Oricare ne-ar fi ca-racterul, nu putem asista impasibili la trăirile acestor personajeextrem de puternice, de pregnante şi de neclintit în hotărârilelor, mereu definitive. Intrăm imediat în rezonanţă cu ele, con-duşi de mâna fermă şi de necontrazis a acestei scriitoare demare talent.

Ceea ce vedeţi acum este numai o parte (o mos-tră) din carte. Pentru a deschide întregul roman, aveţinevoie de cheia de activare.

Dacă aveţi deja cheia de activare, apăsaţi peeBook (stânga sus), apoi pe Activate eBook. Se va des-chide o fereastra de dialog. Introduceţi cheia de acti-vare şi apăsaţi pe Activate. Se va deshide întreagacarte. Lectură plăcută!

Dacă nu aveţi cheia de activare, cumpăraţi-o dinpagina de web a cărţii. Apăsaţi aici.

Salt la Cuprins

Pentru a deschide întreaga carte, cumpăraţi cheia de activare. Click aici!

http://www.coresi.net/_suflet-pierdut-roman-ebook/index.html



Salt la Cuprins

Liliana Baciu

SUFLETPIERDUT

Roman





4

Liliana Baciu Suflet pierdut

Salt la Cuprins


Desenul copertei:MărioaraDumitru.

Coperta: Leo OrmanEdiţie electronică,securizată cu SecureeBook Packager de la

Novisoft.

© 2013 ePublishers. Toate drepturile rezervate.

ePublishers este editura societăţiiWWW.EPUBLISHERS.INFO SRL

[email protected]. ++40212600125

ISBN 978-606-8499-55-0

Printed in Romania

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiBACIU, LILIANASuflet pierdut : roman / Liliana Baciu. – Bucureşti :

eLiteratura, 2013ISBN 978-606-8499-55-0

821.135.1-31

http://www.secure-ebook.com?a_aid=4fae45c5


mailto:[email protected]








Gânduri la apariţia cărţii

De Mărioara Dumitru, care semnează ilustra-ţia de pe copertă, mă leagă o prietenie deose-

bită, de când eram la grădiniţă. Când eramcopii, deoarece eu aveam talent la scris şi eala desen, visam că eu o să scriu cărţile şi ea

o să facă desenele. Vise de copii, spuse cu in-ocenţă şi speranţă, dar care se îndeplinesc

după zeci de ani.

Îţi mulţumesc, Mărioara, pentru că întot-deauna mi-ai fost alături în decursul vieţii, că

ai fost umărul pe care am plâns şi persoanape care am ştiut că mă pot baza oricând şi

mă bucur că în acest moment special pentrumine te am lângă mine. În sfârşit visul copilă-riei noastre s-a îndeplinit: mai bine mai târziu

decât niciodată.

Liliana Baciu

5


Salt la Cuprins



CUPRINS

5 Gânduri la apariţia cărţii8 CÂTEVA CUVINTE DESPRE MINE13 DEDICAŢIE14 PRECIZARE15 SUFLET PIERDUT

15 Lia cobora poteca îngustă21 Vasile stătea pe scaun24 Lia stătea în curte27 Vestea că boierul Giurgea30 De când aflase33 Cele două luni trecură40 Când ieşiră din biserică52 Când se trezi Lia61 După ce-a plecat Giurgea69 Era o zi călduroasă72 Din ziua aceea76 Trăsura urca încet81 Lia stătea lipită de el88 Lia privea casele mici99 Giurgea umbla ca nebun113 Închise ochii sfârşită116 Din păcate avusese dreptate122 Lumina pe care i-o adusese Lia123 În lumea asta crudă128 Giurgea gonea nebun132 Anii trecură143 Din zi in zi, Giurgea

6


Salt la Cuprins



149 Ana intră în bucătărie152 Ana alergă repede157 De câteva minute bune162 Soarele ardea cu putere166 Când intră în bucătărie172 Liniştea care îl învălui184 Deşi trecuse aproape o oră193 Merse mult timp

197 EPILOG

7


Salt la Cuprins



CÂTEVA CUVINTEDESPRE MINE

Mă numesc Liliana Baciu, sunt căsăto-rită şi am doi băieţi, lumina vieţii mele, feri-cirea mea şi raţiunea mea de a fi. Suntconştientă că orice aş realiza în viaţă, oricesuccese aş avea, ei sunt şi vor rămâne mareamea realizare. Locuiesc în comuna Siriu şi lu-crez ca laborant la Hidroconstrucţia S. A.,Siriu.

M-am născut în satul Caşoca, comunaSiriu, judeţul Buzău, un sat pierdut la poalelemunţilor, tăiat în două de pârâul care îipoarte numele. Atunci când eram copil, cur-gea repede şi învolburat, azi a rămas doar unfiricel de apă care se strecoară printre pietrelecare parcă au rămas prea mari pentru el. Co-muna Siriu este o localitate frumoasă, leagănde poveste, ridicată la rang de legendă de ma-rele artist Benone Sinulescu, fiul satului, careprin cântecele sale a făcut-o nemuritoare.

8


Salt la Cuprins



Cine sunt eu? A treia fiică a unei familiisimple de ţăran, un copil sensibil, uneori ne-înţeles, pentru care viaţa a fost destul de ne-dreaptă. Mi-a plăcut să învăţ, să citesc, săscriu, am fost binecuvântată să am profesor

9


Salt la Cuprins


Liliana Baciu şi prietena sa din SUA,Mariana Porneală


de limba şi literatura română un dascăl de-osebit care pot spune că a fost una din per-soanele care mi-au marcat viaţa şi mi-auinfluenţat destinul. Dintotdeauna visul meucel mai de preţ a fost să scriu, să-mi văd nu-mele pe o carte, să devin un scriitor renumit.Din păcate, m-am lăsat purtată de valurilevieţii. M-am căsătorit, am devenit mamă şivisul meu era din ce în ce mai departe şi maigreu de realizat pentru mine.

În urmă cu zece ani m-am îmbolnăvitfoarte grav, singura speranţă de viaţă era sămă operez cât mai repede. În noaptea dinain-tea operaţiei am ieşit afară, m-am aşezat pescările spitalului şi am privit cerul senin plinde stele. Nu m-am putut abţine să nu mă în-treb dacă voi avea şansa să-l mai văd vreo-dată sau e ultima oară. Atunci prin faţaochilor mi-a trecut toată viaţa şi am realizatcă viaţa a trecut pe lângă mine şi eu nu amtrăit-o. Nimic din ce mi-am dorit pentru minenu am realizat, mereu m-am gândit la ceilalţişi mai puţin la mine. Atunci mi-am jurat că,dacă scap, o să mă bucur pentru fiecare di-mineaţă în care mă trezesc, o să-mi trăiescviaţa la maximum şi o să lupt pentru fiecarevis la care soarta m-a făcut să renunţ. Amreuşit să depăşesc cu bine acele momente de

10


Salt la Cuprins



cumpănă şi am simţit că am primit a douaşansă la viaţă şi asta pentru că rolul meu peacest pământ nu s-a terminat. Puţin câtepuţin mi-am recăpătat viaţa mea la care doarvisam şi azi pot spune că sunt mai fericită şimai plină de viaţă ca la douăzeci de ani. Amfăcut o facultate, deşi aveam serviciu, casă,copii. Nu mi-a fost uşor, dar a fost visul meusă am o facultate – şi am reuşit.

Am o prietenă care mi-a fost mai apro-piată decât o soră, care m-a ajutat şi m-a în-ţeles mai mult decât oricine pe lumea asta.Suntem prietene de peste 30 de ani şi, deşiviaţa ne-a dus pe drumuri diferite şi au fostani în care nu ne-am văzut, am simţit-o maiaproape decât pe multe persoane de lângămine. Ea este cea care m-a ajutat întot-deauna, cea pe care m-am bazat mereu şicare m-a acceptat cu bune şi rele şi m-a iubitnecondiţionat. Acum ea locuieşte în America.Mi-a făcut chemare şi am primit viză pentruzece ani. Ea mi-a plătit biletul, ea mi-a asi-gurat cazarea şi tot ce era necesar acolo, cuea m-am plimbat şi am vizitat locuri pe carenici în cele mai îndrăzneţe visuri nu speramsă le văd. Deja am fost de două ori în Ame-rica – şi astfel un alt vis, cel de a călători săvăd lumea, mi s-a îndeplinit. Cum să nu fii

11


Salt la Cuprins



fericit, când viaţa te-a binecuvântat cu ase-menea oameni în jurul tău?

Ce pot eu să mai spun?Viaţa e aşa de frumoasă! Să o trăim cu

intensitate şi bucurie! Fiecare zi e unică. Sănu o lăsăm să treacă pe lângă noi fără să nebucurăm de darul pe care ni-l oferă. Niciodatăsă nu renunţaţi la vise şi la speranţă, nicio-dată nu e prea târziu să o iei de la capăt.Nimic în lumea asta nu e ireversibil, în afarăde moarte. Deci, atâta timp cât trăiţi, totul eposibil. Nu e grav dacă ai căzut, atâta timpcât găseşti puterea să te ridici şi să mergi maideparte.

Acum şi visul cel mai scump sufletuluimeu s-a îndeplinit şi am reuşit să îmi publiccartea. Sper să placă, oamenii să se regă-sească între rândurile ei... Aş dori să maiscriu. Sunt atâtea subiecte! Până la urmă,viaţa fiecăruia e un roman, dacă e bine po-vestită.

Închin aceste rânduri tuturor persoane-lor deosebite care au trecut prin viaţa mea şiau avut un loc special în sufletul meu.

Liliana Baciu

12


Salt la Cuprins



DEDICAŢIE

Dedic acest roman profesorului meu deromână ROŞCOIU DORIN, singurul care a cre-zut în mine şi în talentul meu, care m-a încu-rajat şi m-a învăţat să nu renunţ niciodată şisă-mi duc visul până la capăt.

13


Salt la Cuprins



PRECIZARE

Toate întâmplările şi personajele dinaceastă carte sunt pur imaginare. Pe boierulGiurgea, însă, am încercat să-l clădesc dinfrânturi de amintiri rămase din poveştilespuse de bunica mea. Totul a pornit de la unsâmbure de adevăr, o poveste de dragostedintre un fiu de boier şi o fată simplă deţăran. În tinereţe, bunica mea, copil sărman,a fost dată slugă într-o casă de boieri, undel-a întâlnit pe fiul lor. Între cei doi s-a înfiri-pat o mare iubire interzisă şi distrusă atuncicând a fost descoperită de părinţii lui. Roduliubirii lor a fost mama mea, un copil din flori,un copil condamnat să nu-şi cunoască tatălniciodată, căci marele boier nu a recunos-cut-o şi nu a căutat-o ruşinat de păcatele ti-nereţii lui. Astfel de iubiri au existatdintotdeauna, iubiri între doi tineri din lumidiferite, dar majoritatea s-au stins timpuriu,distruse de intrigi, de interese meschine şirăutatea oamenilor.

14


Salt la Cuprins



SUFLET PIERDUT

Lia cobora poteca îngustă

Lia cobora poteca îngustă cântând cuvocea ei dulce şi clară de răsuna toată pădu-rea. Ducea în spate o legătură de vreascuriuscate, dar nu simţea greutatea pe umerii fra-gili. Avea senzaţia că pluteşte, că toată lumeae a ei. E frumoasă viaţa la şaptesprezece ani.Chiar dacă era săracă şi venea dintr-un bor-dei cu zece copii, era fericită. În toamnă urmasă se căsătorească cu Ionel, un flăcău din sat.Se ştiau de când erau copii şi se jucau des-culţi prin nisipul de pe uliţa satului. Vremeaa trecut şi el s-a făcut o mândreţe de flăcăufrumos şi harnic. Avea casa lui şi o bucatămărişoară de pământ. Ea era săracă, nu aveanici zestre, nici pământ, doar frumuseţea ei,care făcea pentru Ionel, însă, cât toate averiledin lume. Părinţii ei erau oameni harnici şisimpli, munceau din zori în noapte pe la ve-

15


Salt la Cuprins



cini pe un blid de mâncare şi un ciur de mălaidar, când sunt atâtea guri de hrănit, cum săte ajungi? Se bucuraseră că Ionel voia să o iade nevastă şi că nu are pretenţie la zestre, aşascăpau de o grijă şi de o gură în plus de hră-nit...

Deodată rămase locului nemişcată înmijlocul potecii şi ascultă cu atenţie. Se auzeaun galop de cal, crengi rupte şi dintr-odatăapăru în faţa ei din desişul pădurii un bărbatcălare pe un cal negru ca pana corbului. Că-lăreţul trase de hăţuri şi calul se opri tremu-rând neliniştit, lucind de transpiraţie şigâfâind. Lia îl privi încremenită de groază. Eraun bărbat în jur de patruzeci de ani, cu păruluşor încărunţit pe la tâmple. Avea faţa pă-trată cu pielea arsă de soare şi ochii mari şiîntunecaţi. Era înalt şi voinic, cu umeri laţi şide sub cămaşa subţire de i se vedeau muş-chii braţelor puternice, care ţineau hăţurilecalului, care nu părea uşor de stăpânit. Totul,începând de la sprâncenele dese şi încrun-tate, continuând cu privirea rece şi pătrun-zătoare, vedeau o persoană aprigă şiputernică.

„Doamne”, gândi fata speriată, „ăsta eboierul Giurgea” şi simţi cum i se înmoaie pi-cioarele.

16


Salt la Cuprins



– Ce cauţi singură prin pădure, copilă?întrebă el cu voce groasă şi rece. Şi, văzândgroaza care i se citea în ochii aceia mari şi se-nini, continuă cu glasul uşor îndulcit.

– Ştii cine sunt eu?– Da, boierule! şopti fata.Sunteţi boierul

Giurgea.– Ştii ale cui sunt pădurile astea?– Ale domniei-voastre, boierule... veni

stins răspunsul.– Şi tu mi-ai furat lemnele, continuă el

arătând spre vreascurile de care fata de fricăşi uitase.

Lia simţi că îi sare inima din piept şi serugă cu însufleţire:

– Iertaţi-mă, conaşule, am găsit pe mar-ginea potecii câteva vreascuri şi le-am luat cănoaptea e frig şi frăţiorii mei cei mici suntmereu răciţi...

Giurgea o privi cu atenţie. Era o copilăblondă cu două cozi groase, lăsate pe spate,subţirică, dar bine făcută cu forme frumoase,care se ghiceau sub ia înflorată. Avea faţa ro-tundă, obrajii rumeni şi buzele roşii şi căr-noase. Dar cel mai mult îi plăcu boieruluiochii ei mari şi albaştri. Părea că-i citeşte su-fletul simplu şi curat în seninul privirii ei. Seînmuie şi zise cu glas mai blând:

17


Salt la Cuprins



– A cui eşti tu, fată frumoasă?– A lui Vasile Burlacu, boierule, răs-

punse fata repede privindu-l cu ochii rugătoriplini de lacrimi.

– Du-te acasă, acum, te iert, ia şi lem-nele. Într-o zi o să le plăteşti tu cumva... dădupinteni calului şi dispăru în pădure. Lia ră-mase pe loc mult timp, mută de frică. Deşi nurecunoştea, simţea că ultimele lui cuvinte su-naseră ca o ameninţare. Dar ea nu ştia încăce scump avea să plătească legătura aceea devreascuri uscate.

Giurgea goni ca nebun spre casă şi, deşivoia, nu putea să-şi scoată din minte copilaaceea care îi apăruse ca o nălucă pe cărărilepustii ale pădurii. Ajunse la conac şi descă-lecă în fugă. Aruncă hăţurile argatului care îlaştepta în poartă şi se repezi pe scări. Urcăcu paşi mari şi se opri în pridvor. Se rezemăcu coatele de marginea de piatră şi privi învale spre cătunul care se zărea la poalele co-linei. Se înserase. Privea casele mici sărăcă-cioase, cu ferestre slab luminate. Ascultăzarva care se auzea până sus la el şi zâmbi.Niciodată nu privise satul. Îşi ridicase casa luimare de piatră sus la marginea pădurii, de-parte de satul din vale, tocmai pentru a fi des-părţit de prostime. Trăise singur şi niciodată

18


Salt la Cuprins



nu i se păruse casa aşa rece şi pustie caacuma. Intră în cameră şi se trânti în pat, pri-vind tavanul, lăsându-se purtat de gânduri.

Rămăsese singur de tânăr. Părinţii i sestinseseră unul după altul. Muncise şi agoni-sise, dublase, aproape, averea pe care o moş-tenise de la ei. Avea hectare întregi de pădure,fâneţe, arătură. Tot satul muncea pentru el.Avea oi, vaci, cai, o casă mare, pentru primadată nu i se mai părea de ajuns. Îi lipsea ceva,era singur, nu avea soţie, nu avea copii. Cu-noscuse multe femei în viaţa lui, se distrasecu ele, făcea petreceri cu prietenii lui, jucaucărţi, beau până în zori, se dezmăţau cu femeiţărănci sau fete de la oraş, dar nicio femeie,oricât de prefăcută ar fi fost, nu a trezit în su-fletul lui ceea ce a reuşit acea copilă pură şinevinovată. Deodată se auzi uşa şi Gheorghe,argatul lui de nădejde, cu care se sfătuia lanevoie, pe care îl lăsa acasă când pleca cu tre-buri la oraş, intră în cameră, timid cu căciulaîn mâna.

– Sărut-mâna, boierule, nu v-am auzitcând aţi venit...

– Trage-mi cizmele, zise Giurgea, sunt is-tovit de cât am mers azi. Gheorghe se lăsă îngenunchi lângă pat şi trase cu putere de ciz-mele lungi de piele, povestindu-i boierului aşa

19


Salt la Cuprins



cum ştia că trebuie tot ce se întâmplă pestezi. Giurgea îl asculta nepăsător cu gândulaiurea şi zise deodată, întrebându-l pe ţăran:

– Ce-ai zice, Gheorghe, dacă ţi-aş spunecă mă însor?

– Doamne, boierule, de te-ar auzi bunulDumnezeu, că mare bucurie ar fi, e timpul săvă aşezaţi la casa dumneavoastră, să aveţicopii...

– Dar dacă aş lua o fată săracă, ce arzice lumea...

– Ce treabă aveţi cu lumea, zise cu sin-ceritate ţăranul, ce vreţi aia faceţi, de cânddaţi dumneavoastră socoteală la alţii... şi apoiavere ai matale destulă...

– Ai dreptate, de-aia îmi place mie detine, că eşti deştept şi cinstit... am încredereîn tine, în judecata şi în vorba ta... Se ridicăde pe pat şi îl bătu prieteneşte pe umăr, gestpe care nu îl făcea prea des aşa că ţăranul îlprivi uimit. Îl ştia de douăzeci de ani de cândîi muriseră părinţii şi el rămăsese singurulstăpân. Era iute la mânie aprig şi de nestă-pânit când ceva nu îi convenea. Toţi îi ştiaude frică. I se dusese vestea de om afurisit întoate satele din jur şi doar numele lui rostitcutremura lumea.

20


Salt la Cuprins



Vasile stătea pe scaun

Vasile stătea pe scaun lângă fereastramică şi privea pe uliţă cum treceau sătenii dela biserică – bărbaţi, femei, copiii. Era dumi-nică şi putea să stea şi el acasă să se odih-nească. Deodată tresări. Văzu venind pedrum pe primarul satului şi pe notar, alăturide boierul Giurgea şi de arendaşul lui de lacurte.

– Femeie, strigă el, uite-l pe boierulGiurgea. Unde s-o fi ducând prin sat cu pri-mar şi notar?

Femeia intră repede în cameră. Ţinea înbraţe copilul cel mic, iar altul mai mărişor seţinea de poala ei.

– Cine ştie ce mai pune la cale, nu-ilucru curat, şopti ea cu teamă privind pegeam. Doamne păzeşte, ţipă ea, omule vine lanoi, ferească Maica Sfântă, ce nenorocire nepaşte…

– Taci din gura ta spurcată, se răsti băr-batul la ea. Mai bine curăţă pe aici… că omvedea noi ce şi cum o fi. Ieşi repede afară şi seînclină umilit în faţa cinstei pe care i-o făceauvenind la el în curte aşa oameni de vază.

– Sărut-mâna, boierule, mare cinste pe

21


Salt la Cuprins



ograda mea săracă, zise el înclinându-se.– Bună ziua, omule, îi zise cu fală pri-

marul, bucuros de oaspeţi?– Bucuros, bucuros, intraţi şi ne iertaţi

că suntem oameni sărmani cu o casă decopii… Boierul privi ograda sărăcăcioasă şicasa mică, dărăpănată care părea gata să seprăbuşească. Nu-şi închipuise că sunt aşa desăraci. Totuşi acum nu mai putea da înapoi.Intrară în casă şi se aşezară fiecare pe undegăsi. Notarul scoase de sub vestă o sticlă deţuică şi o puse pe masa joasă de lemn.

- Adă şi tu ceva să bem şi să ne ome-nim, să vorbim ca oamenii că nici nu ştii tu ceonoare te aşteaptă!

Omul aduse câteva căni mici de pământ.– Iertaţi-mă, boierule, nu am altceva, se

scuză ruşinat ţăranul.Boierul nu zise nimic, privi la femeia

care încremenise într-un colţ cu copiii pelângă ea. Era frumoasă, blondă cu ochii al-baştri, dar trecută prea repede de atâtea grijişi nevoi. Notarul desfăcu sticla şi turnă încăni apoi zise:

– Ştii, tu Vasile, la ce am venit noi cu bo-ierul la tine?

– Oi şti dacă mi-ţi spune, zise ţăranul cusufletul la gură aşteptându-se la ce e mai rău.

22


Salt la Cuprins



– Tu ai o fată mare, aşa-i?– Am, zise scurt ţăranul, neînţelegând

unde vrea să ajungă notarul.– Ei bine, Vasile, boierul ţi-a îndrăgit fata

şi vrea să-ţi facă marea cinste de a o lua denevastă…

– Nu se poate, murmură femeia din col-ţul ei. Fata noastră e promisă… la toamnăfacem nunta…

– Taci din gură… i-o tăie scurt bărbatulei, ieşi de aici, nebuno. Cine te-a întrebat cevape tine. Aici vorbim noi, bărbaţii…

Femeia tăcu şi ieşi ca o umbră încet cucopii după ea.

– Ei, ce zici, Vasile? întrebă şi primarul.Boierul a venit azi la noi. Am vorbit şi am ho-tărât să venim la tine să punem totul lapunct.

Ţăranul rămase mut de uimire. La oricealtceva se aştepta, numai la asta, nu. Ziseîntr-un târziu cu glas gâtuit de emoţie:

– Fata mea e doar o copilă, are şapte-sprezece ani abia împliniţi şi noi suntem să-raci lipiţi, boierule, nu avem să-i dăm zestre…Nu avem de nici unele… Deşi până acumGiurgea nu zisese nimic, socotind că nu secade ca el, ditamai boierul, să discute cu unţăran, se hotărî să intervină, totuşi…

23


Salt la Cuprins



– Ştiu că sunteţi săraci. Eu nu am ne-voie de femeie cu avere. Vreau o soţie fru-moasă, sănătoasă, ascultătoare, care să-midea moştenitori puternici. N-am nevoie dezestre, ba mai mult, am venit aici cu notarulca să-ţi dau eu ceva…

– Boierule, sunteţi prea bun… se tânguiţăranul.

– Facem hârtie cu ce îţi dau, cu martori,astea îţi vor rămâne ţie pentru totdeauna. Îţidau un hectar de pădure, cinci pogoane de fâ-neaţă, cinci pogoane de arătură, doi cai cu că-ruţă, două vaci, douăzeci de oi…

Lia stătea în curte

Lia stătea în curte, rezemată de gard şitremura toată. Lacrimile îi curgeau în neştirepe faţă. Rămăsese mută de frică atunci cândîi ieşise maică-sa în cale şi îi spusese îngrozităvestea.

– Nu se poate, mamă, să mă mărit cu bo-ierul. E bătrân, e mai bătrân ca tata. E un omrău, ai auzit şi matale câte se spun despreel…

– Ştiu, copila mea, ştiu, dar taică-tusigur o să vrea… Eu am încercat să zic că nu

24


Salt la Cuprins



se poate, dar m-a scos tac-tu afară de num-am văzut… Ce pot face eu, o biată mu-iere…

Deodată un gând rece îi trecu femeii princap. Se întoarse la fata care stătea înlemnităşi o întrebă scurt.

– Dar de unde te ştie pe tine boierul, cădoar nu a venit aşa…

– Acu două săptămâni, când am aduscroznia aia de lemne, m-a găsit în pădure…Am schimbat doar două-trei vorbe cu el…atât a fost…

– Doamne, femeia îşi duse speriatămâna la gură. Nebuno, ţi-am spus să nu temai duci pe acolo… Uite ce ai făcut, cum să tescap acum, cum? Au stat acolo în curte, aş-teptând cu inima cât un purece să vadă ce auhotărât cei din casă şi timpul parcă treceaîncet şi aşteptarea era tot mai grea. Deodatăieşi Vasile în uşă. Avea faţa roşie de băuturăşi fericire.

– Fato, ia-o şi pe mă-ta şi haideţi înăun-tru!

– Uite care e treaba, începu primarulvorba când cele două păşiră în cameră, noiaici am hotărât să te măriţi cu boierul întoamnă. Niciodată n-o să poţi plăti cinstea pecare ţi-o face ţie o biată ţărancă, luându-te de

25


Salt la Cuprins



nevastă. Ba, mai mult, în marea sa bunătates-a gândit şi la părinţii tăi care sunt destul deamărâţi şi le dădu o grămadă de pământ şianimale şi îi scoase din sărăcie…

– Tătucă dragă, strigă fata cu disperare,nu mă da, fie-ţi milă de mine…

– Ai grijă ce zici, amărâto, o repezitaică-su cu răceală. Iertaţi-o, boierule, e o co-pilă fără minte…

Giurgea privi pe sub sprâncenele în-cruntate spre fata care plângea cu deznădejdecu faţa acoperită cu palmele şi zise cu glas in-diferent:

– Vorba, vorbă rămâne. O să aibă timppână în toamnă să înţeleagă cum stă treaba.O să fie nuntă mare, atunci o s-o iau acasă.Nu am altă pretenţie decât să fie cinstită, sămă respecte şi să fie femeie de casă. Săptă-mâna asta o să trimit slugile cu ce am pro-mis. Eu sunt om de cuvânt …

Se ridică de pe scaun şi când ajunse îndreptul fetei Lia îşi descoperi faţa şi îl prividrept în ochi. Preţ de o clipă li se întâlni pri-virea. Ochii ei erau speriaţi, rugători, ai luipătrunzători şi reci luminaţi însă de patimăşi dorinţă. Zâmbi uşor amuzat şi îi şopti

– Ne vedem în octombrie, frumoaso, aigrijă ce faci până atunci…

26


Salt la Cuprins



Trecu apoi pe lângă ea urmat de primar,de notar şi de tatăl ei care nu mai contenea cuplecăciunile.

Vestea că boierul Giurgea

Vestea că boierul Giurgea venise în lo-godnă la Vasile străbătu satul cu viteza ful-gerului. Toţi ţăranii rămaseră muţi de uimire.Aşa ceva nu se mai întâmplase în satul lor ni-ciodată. Fiecare era cu rostul lui. Boierii cuboierii, ţăranii cu ţăranii şi acum… Femeileieşiră cârduri, cârduri pe uliţă şi-şi dădeaufiecare cu părerea.

– O fi grea cu el, zise una, o ia că o fi aş-teptând un copil de la el…

– Fugi de-aici, surată, parcă ar fi primaţărancă pe care o necinsteşte boierul. Ştie olume întreagă ce îi poate pielea… De când arămas singur, de capul lui, numai prosti afăcut… Aţi auzit şi voi câte se spun despre el.

– I-o fi dragă, maică, se băgă în vorbă obătrână mărunţică, e frumoasă foc copila, eusunt bătrână dar fată mai frumoasă ca ea numi-au văzut ochii… parcă e pictată, nualtceva…

– Taci din gură, ţaţă Ileană, ai îmbătrâ-

27


Salt la Cuprins



nit degeaba, zău aşa, se răsti la ea o femeiecare avea acasă trei fete de măritat şi nu-i pi-caseră bine vorbele babei. De parcă de mu-iere frumoasă are nevoie boierul. Lui îi trebuieo femeie cu stare, una de seama lui, că mu-ieri frumoase dacă îi trebuie găseşte el des-tule şi fără cununie. Altceva e la mijloc… Oria înnebunit boieraşul nostru… ori cine ştie cemai pune la cale…

Când zvonurile ajunseră şi la Ionel,acesta înlemni de indignare şi durere. Cumadică, Lia lui se mărită cu boierul? Ea era lo-godnica lui, mersese cu părinţii la ea dupăPaşti şi vorbiseră. Au hotărât nunta, totul, şiacum aude că o dă după altul. Plecă înfuriatla ea acasă şi cum intră pe uşă aproape se re-pezi la gâtul ţăranului care stătea mulţumit lamasă în faţa unei sticle de ţuică şi se cinstea.

– Ce vorbe sunt astea, că o dai pe Lia bo-ierului, strigă el. Mie mi-ai promis-o primul, ea mea.

– E fata mea şi o dau cui vreau eu, zisemândru ţăranul. Nu am să-ţi dau ţie soco-teală.

– Aşa, adică eu nu sunt de nasul luifie-ta. O dai boierului, să te mândreşti că eştisocrul boierului Giurgea… Dar pe ea ai între-bat-o ce vrea, dacă vrea să mă lase pe mine

28


Salt la Cuprins



pentru el?– Ce-mi pasă mie ce vrea ea, e un copil

fără minte! Eu sunt tatăl ei şi ştiu ce e maibine pentru ea…

Ionel se apropie cu pumnii strânşi deţăran, gata să-i sară în cap.

– Ce e mai bine pentru ea? Ce e mai binepentru tine, mai bine zis! Uită-te la ea! i-oarătă pe Lia care stătea într-un colţ şi plân-gea. Ţi se pare că e fericită?

– Eu atât am avut de zis, încheie hotărâtVasile, să nu te mai prind pe aici că îţi rup pi-cioarele şi tu, fată, să nu te mai văd că stai devorbă cu el. Gata! Ce am hotărât, hotărât ră-mâne, altă cale nu mai e acum.

Ionel simţi că îl lasă toate puterile. Seprăbuşi pe un scaun şi începu să plângă cususpine, ca un copil.

– Nu mai plânge, maică, zise cu milămama fetei. Ce puteam noi să facem? Avemnoi putere să ne punem contra boierului?Las-o în pace şi vezi-ţi de viaţa ta de acum…Flăcăul sări îndârjit de pe scaun.

– S-o credeţi voi că mă las aşa uşor dusde nas! Mai bine o omor şi mă omor şi eu,decât să o las să fie a altuia.

– Ieşi din casa mea, smintitule, strigăVasile scos din minţi. Cum îndrăzneşti să-mi

29


Salt la Cuprins



zici aşa ceva. Să nu te mai prind că te apro-pii de fata mea. Piei din ochii mei! Ionel ieşitunând şi fulgerând afară, urlând şi amenin-ţând, striga cât îl ţinea gura pe uliţă şi multtimp se auziră strigătele lui, blestemele şi în-jurăturile.

De când aflase

De când aflase că va fi nevasta boieruluiGiurgea, Lia nu-şi mai găsise liniştea. Se sim-ţea pierdută între două lumi şi nicăieri nu-şimai găsea locul. Când ieşea prin sat, toatălumea se ferea din calea ei parcă era ciumată.O priveau cu invidie şi îi auzea şuşotind înurma ei. Era convinsă că nici în lumea lui nuva fi primită cu braţele deschise şi atunci…unde e locul ei? De multe ori privise de peuliţă casa mare de piatră, care se ridica suspe deal, la marginea pădurii. De fiecare datăo înfiora. Părea mare şi întunecată, pustie şirece. Parcă era un mormânt, mormântul vie-ţii ei fragede. Stătea până seara târziu şi segândea. Ce putea ea să vorbească cu boierul?El era deştept, şcolit, umblat prin lume… Ceputea să spună faţă de el să nu se facă derâs? Avea şi ea patru clase, ştia să scrie şi să

30


Salt la Cuprins



SUFLET PIERDUTRoman de Liliana Baciu

Ilustraţia copertei: Marioara Dumitru

ISBN 978-606-8499-55-0




Suflet Pierdut Roman (Sample) de Liliana Baciu

Documents

Transcript of Suflet Pierdut Roman (Sample) de Liliana Baciu