SUBREGNUM CORMOBIONTA(CORMOPHYTA)

Sunt plante superior organizate, având corpul format din cele trei organe vegetative – rădăcină, tulpină şi frunze, bine individualizat. Asemenea aparat vegetativ poartă numele de corm.

Sunt mai numeroase decât plantele inferioare şi trăiesc cu precădere în mediul terestru.

Cormul reprezintă generaţia sporofitică, are o structură morfo-anatomică complexă, cu ţesuturi conducătoare adevărate, dispuse într-un cilindru central numit stel, mai mult sau mai puţin evoluat. De aceea se şi numesc plante vasculare.

Organul reproducător femeiesc este arhegonul la cormofitele inferioare (ferigile), iar la restul cormofitelor apare sacul embrionar protejat de diferite învelişuri, iar în acesta se formează embrionul, în urma diviziunilor repetate ale zigotului.

ÎNCRENGĂTURA PTERIDOPHYTA – Ferigile

Plante superioare faţă de briofite, caracterizate prin aparatul vegetativ un corm adevărat

Modul de înmulţire este ascuns (se înmulţesc prin spori şi organele reproducătoare nu sunt vizibile) motiv pentru care se mai numesc „Criptogame”

Organele reproducătoare sunt asemănătoare cu cele ale briofitelor - anteridii şi arhegoane de unde şi denumirea de” Archegoneate”.

Deosebirea esenţială dintre pteridofite şi briofite constă în raportul invers dintre cele două generaţii: la ferigi predomină sporofitul, iar la muşchi – gametofitul.

Sporofitul – planta însăşi – dimensiuni de la câţiva cm, până la forme lemnoase, arborescente de câţiva zeci de m înălţime.

Rădăcinile la formele primitive sunt ramificate dichotomic Tulpina, în majoritatea cazurilor este subterană, numită rizom pe care se

găsesc rădăcini adventive. La alte ferigi este aeriană, plagiotropă sau ortotropă, ramificată dichotomic sau monopodial. Prezintă diferite tipuri de stel.

Frunzele sunt foarte variate din punct de vedere morfologic, anatomic şi funcţional:

1

o Microfile la ferigile inferioareo Macrofile la cele evoluate, cu limbul întreg până la de mai multe ori

divizat sau compus. o Aşezate spiralat sau verticilat

Funcţional: - o trofofile – îndeplinesc numai funcţia de asimilaţie clorofilianăo trofosporofile - îndeplinesc fotosinteza, iar pe faţa inferioară sau pe

marginea limbului poartă sporangii cu spori.o Sporofile – pe care se formează sporii, având rol preponderent în

înmulţireo Există şi ferigi la care aceeaşi frunză este împărţită în două segmente,

unul asimilator, steril, la bază şi altul sporifer, fertil, la vârf (Osmunda regalis, Botrichium lunaria, Ophioglossum vulgatum).

Sporangele este de natură caulinară şi poate fi situat: o în vârful tulpinilor şi a ramurilor (la Rhynia, Asteroxilon), o în spice sporifere formate din aglomerări de sporofile care poartă

sporangi la bază (Lycopodium, Selaginella, Equisetum),o pe dosul frunzei, grupaţi mai mulţi la un loc în formaţiuni rotunde sau

alungite numite sori, acoperiţi sau nu de o membrană numită induzie (la speciile familiei Polypodiaceae din clasa Filicatae).

Sporangele are la exterior un perete uni- sau pluristratificat şi în interior, un ţesut din care iau naştere celule mame ale sporilor, numit arhespor. Celulele mame ale sporilor suferă R! cu formare de tetrade de spori care pot fi:

o izospori – identici morfologic şi fiziologic, iar ferigile se numesc izosporee (Lycopodium)

o homeiospori – identici morfologic, dar diferenţiaţi fiziologic (Equisetum)

o heterospori diferiţi ca mărime şi funcţional, formaţi în sporangi diferiţi, iar ferigile se numesc heterosporee.

Sporii mai mici au potenţă bărbătească, se numesc microspori şi se formează în număr mare în microsporange situat în axila unei microsporofile.

Sporii mai mari sunt de potenţă femeiască, se numesc macrospori şi iau naştere în număr mic (4-1) într-un macrosporange dispus la baza unei macrosporofile (Selaginella).

La ferigile de apă (Salvinia, Marsilia) sporangii sunt diferenţiaţi în micro- şi macro- sporangi, grupaţi mai mulţi la un loc şi înveliţi complet într-o induzie, alcătuind aşa numitele sporocarpii.

2

Pteridofitele heterosporee prezintă importanţă teoretică deosebită pentru explicarea evoluţiei plantelor.

Gametofitul ia naştere din germinarea sporului şi este numit protal. Este foarte redus – câţiva mm până la 5 cm, lamelar, tuberculiform sau filamentos, este totdeauna independent de sporofit, trăieşte în locuri umede şi poate fi verde, asimilator, deci cu nutriţie autotrofă.

Pe protale provenite din izospori se formează anteridii şi arhegoane, iar în cazul ferigilor heterosporee, aceste organe se formează pe protale diferite.

Anteridia este aproximativ sferică, pluricelulară şi formează un număr redus de anterozoizi pluriflagelaţi şi spiralaţi.

Arhegonul este foarte mic, pluricelular, asemănător ca alcătuire cu cel al briofitelor. Conţine o singură oosferă.

Când organele de reproducere ajung la maturitate, anterozoizii eliberaţi din anteridie, înoată cu ajutorul flagelilor prin picăturile de apă până la arhegon. Un singur anterozoid pătrunde prin gâtul arhegonului până la oosferă, pe care o fecundează, rezultând zigotul diploid. Cu acesta începe generaţia asexuată, diploidă, producătoare de spori – sporofitul.

Din zigot, prin diviziuni repetate va rezulta un embrion, apoi o plantulă şi o nouă plantă pe care se formează sporangi cu celule mame ale sporilor care se divid reducţional (R!), rezultă spori şi ciclul se reia.

3

Clasificarea pteridofitelor s-a făcut după următoarele criterii: gradul de organizare modul de înmulţire alcătuirea şi forma sporangilor; în patru clase:

o Cls. Psilophytatae – cele mai primitive, în marea lor majoritate fosile, au trăit în Silurian şi Devonian.

o Cls. Lycopodiatae – Sunt specii actuale şi fosile o Cls. Equisetataeo Cls. Filicatae

Cls. Lycopodiatae – Sunt specii actuale şi fosile, cele actuale ierboase, la care pe lângă tulpină şi frunze se diferenţiază şi rădăcini.

Au tulpini ramificate mai ± dichotomic, frunzele sunt de tip microfilin, uninerve, diferenţiate în trofofile şi sporofile

care nu se deosebesc morfologic. Sporofilele sunt grupate în strobili situaţi în vârful ramurilor şi fiecare din

ele poartă pe faţa adaxială câte un sporange. Sunt izosporee şi heterosporee formând protale mici monoice sau dioice. La

cele heterosporee protalul rămâne închis în sporul din care au luat naştere. Din licopodiatele heterosporee au evoluat plantele cu sămânţă.

Cls. Equisetatae cuprinde forme fosile arborescente si actuale ierboase, singurul ordin cu reprezentanţi actuali Ord. Equisetales.

Sunt ferigi de obicei cu 2 tipuri de tulpini (sterile si fertile), articulate, striate care la noduri prezinta frunze scvamiforme unite într-un manson. La ecvisetatele primitive sporangii se găseau în vârful sporofileleor ramificate dicotomic. La cele actuale, sporofilele peltate sunt grupate în strobili şi poartă sporangii pe faţa lor inferioară.

Sunt ferigi homeiosporee. Anterozoizii sunt policiliaţi.

Cls. Filicatae – ferigile propriu-zise cu corm format din rădăcină, tulpină şi frunze. Tulpina este un rizom subteran pe care se formează rădăcinii adventive, cele normale pierind de timpuriu.

Tot pe rizom se dezvoltă mai multe frunze mari răsucite în stadiu tânăr, circinat (de la vârf spre bază) sau de la o margine la alta. De obicei frunzele sunt sectate, simplu sau dublu penat sectate, mai rar întregi sau de altă formă. Sporangii se formează pe trofosporofile, sunt grupaţi mai mulţi la un loc în formaţiuni numite sori. În sporange se găseşte ţesut sporogen cu celule mame ale sporilor, din care, prin diviziune reducţională, iau naştere spori haploizi izo- sau heterospori.

4

Sporul în condiţii prielnice germinează şi dă naştere unui protal pluricelular, lamelar, verde, fixat de substrat prin rizoizi.

În apropierea scobiturii protalului se formează arhegoanele. Acestea au o parte bazală umflată scufundată în parenchimul protalului în care se găseşte o oosferă şi o porţiune care iese în afara lui sub forma unui gît scurt.

Anteridiile se formează în apropierea rizoizilor, au formă sferică şi conţin mai mulţi anterozoizi spiralaţi şi policiliaţi. Anterozoizii ajung la arhegon prin intermediul picăturilor de apă.

În urma fecundaţiei ia naştere zigotul, care prin diviziuni repetate dă naştere unui embrion din care se va dezvolta o nouă ferigă.

În primele stadii de dezvoltare embrionul şi plantula se hrănesc pe baza rezervelor nutritive din protal. Când acestea s-au epuizat, protalul moare, iar planta se formează prin fotosinteză, formează spori şi ciclul se reia.

Se înmulţesc vegetativ prin butaşi de rizomi, stoloni, frunze, fragmente de protal.

Se împart în trei subclase: Primofilicidae - Sunt ferigi fosile izosporee. Cele mai primitive aveau

tulpinile ramificate dicotomic, pe care se găseau rămurele foarte scurte şi subţiri, verzi , asimilatoare, asemănătoare unor frunze, numite filofore. Sporangii se formau terminal, aveau peretele pluristratificat şi erau lipsiţi de inel de dehiscenţă. Ceva mai evoluate erau filicatele heterofilofore, care pe lîngă filofore aveau şi frunze veritabile, rezultate prin cladodificarea ramurilor. La acestea sporangii erau aşezaţi pe sporofile. Din aceste primofilicide au luat naştere ferigile cu frunze mari, macrofile.

Eusporangiidae - Sunt filicate fosile şi actuale. Sporangele ia naştere într-un grup de celule epidermice şi are peretele format din mai multe straturi de celule. Sporangii se grupează în sori lipsiţi de induziu.

Leptosporangiidae - Cuprinde ferigile propriu-zise, la care sporangele provine dintr-o singură celulă epidermică şi are peretele format dintr-un singur strat de celule. Majoritatea sunt izosporee, foarte puţine sunt heterosporee.

5

ETAPA SPERMATOPHYTAE – plante cu sămânţă

• Sunt cormofite superior organizate, caracterizate prin prezenţa ovulului.

• Din ovul rezultă sămânţa dezvelită, neprotejată la Gymnospermae, sau învelită la Angiospermae.

• La spermatofite apare pentru prima dată floarea, care constă din frunze transformate, de aici denumirea de Anthophyta (anthos - floare).

• Se mai numesc şi Phanerogame (florile şi organele de reproducere sunt vizibile)

• Staminele si carpelele cu ovule provin din frunzele purtătoare de sporangi (sporofilele) ale ferigilor heterosporee (micro şi macrosporofile).

• Floarea cuprinde gametofitul redus, reprezenatat de polen cu două spermatii haploide şi sacul embrionar cu şase celule haploide între care şi oosfera. După fecundarea oosferei, ţesuturile înconjurătoare, aparţinând sporofitului, vor închide în interiorul lor celula ou (zigotul) care se va transforma ulterior în embrion. Astfel rezultă un nou organ de reproducere, sămânţa de unde numele de Spermatophytae.

• O particularitate a spermatofitelor o reprezintă tubul polinic numit şi sifon, care se formează la germinarea granulei de polen şi prin care spermatiile ajung la oosfera din sacul embrionar. (Embriophyta siphonogama).

PHYLUM GYMNOSPERMATOPHYTA

Gimnospermele sunt spermatofite caracterizate prin ovule nude, dezvelite, dispuse pe partea superioară sau laterală a carpelelor, mai rar pe prelungiri ale axei florale.

Sunt plante lemnoase, arbori şi arbuşti cu ramificaţie monopodială sau neramificate. Sunt capabile de îngroşări secundare. Lemnul este format din traheide areolate.

Frunzele, sunt de dimensiuni mici, având formă de ace, solzi, dispuse altern, rar opus sau verticilat.

Florile sunt unisexuate (excepţie Benetitalele) de obicei lipsite de periant, pe indivizi monoici sau dioici.

6

Organul reproducător bărbătesc (floarea bărbătească) constă dintr-un ax scurt pe care sunt inserate staminele (microsporofilele) cu sacii polenici (microsporangi).

Staminele pot avea forme diferite (foliacee - Coniferae, peltate - Taxus, mai mult sau mai puţin ramificate - Benettitales) şi poartă 2 sau mai mulţi saci polenici.

În sacii polenici, din celulele mame iau naştere tetrade de grăuncioare de polen, în urma diviziunii reducţionale.

Grăunciorul de polen este învelit de două membrane, între care se formează, de obicei lateral, doi saci aeriferi. Există şi cazuri când se formează mai mulţi saci aeriferi sau aceştia lipsesc.

Grăunciorul de polen are câteva celule protaliene (protalul ♂ forte redus) şi o singură celulă generatoare (spermatogenă) care va genera 2 gameţi bărbăteşti, de regulă, imobili. La gimnospermele primitive gameţii prezintă numeroşi cili dispuşi în spirală.

Răspândirea polenului este anemofilă.

Organul reproducător femeiesc La gimnospermele actuale (cu foarte puţine excepţii) florile femeieşti sunt

grupate în inflorescenţe. Acestea au un ax principal pe care se inseră, în spirală, bractei, iar la axila acestora se află solzi carpelari purtători de ovule (2 rar 1).

La formele mai primitive, carpela este foliacee şi poartă mai multe ovule pe margine (Cycas).

La Benettitales, organul reproducător femeiesc este o axă scurtă pe care sunt inserate ovulele, mai mult sau mai puţin lung pedunculate, alternând cu solzi sterili.

Ovulul este nud, cu un integument, rar 2, care lasă la partea superioară o deschidere micropilară. Integumentul adăposteşte un ţesut omogen, numit nucelă, din care o celulă, devenită celula mamă a megasporilor, se divide R!, formând 4 spori. Din aceştia unul singur va evolua, creşte, se divide de mai multe ori normal formând un ţesut parenchimatic omologat cu macroprotalul (♀) numit endosperm primar. În acesta se formează spre micropil, mai multe arhegoane cu o oosferă mare şi un gât scurt.

Fecundaţia are loc la destul de mult timp după polenizare.Grăunciorul de polen cade direct pe nucelă, prin micropil. Aici germinează

producând un tub polenic care străbate nucela şi ajunge la sacul embrionar. Din momentul polenizării şi până în momentul pătrunderii tubului polenic în sacul embrionar, în interiorul grăunciorului de polen au loc o serie de modificări, în urma cărora din celula generatoare rezultă doi gameţi bărbăteşti, ciliaţi la formele primitive, sau imobili la formele evoluate.

7

Fecundaţia este simplă, numai o celulă spermatică (gamet ♂) se uneşte cu oosfera, iar cealaltă celulă spermatică se resoarbe.

Zigotul rezultat, prin diviziuni normale formează embrionul care se hrăneşte cu substanţele nutritive din endospermul primar.

Gimnospermele sunt mono până la policotiledonate. După fecundaţie, integumentul din jurul embrionului şi al endospermului primar se lignifică şi devine treptat “o coajă” impermeabilă şi dură. Se costituie astfel, sămânţa liberă, neînvelită de carpelă.

Organele reproducătoare ale gimnospermelor pot fi omologate cu cele de la ferigile heterosporee, din care au evoluat, astfel:

Pteridofite heterosporee Gimnosperme

Organe reproducătoare ♂……………………… Floarea ♂Microsporofila ……………………………. …...Filament staminal Microsporange……………………………...…...Saci poleniciMicrospor………………………………………..Grăuncior de polenMicroprotal …………………………………... .Celule protalieneAnteridie …………………………………….....Celulă spermatogenăAnterozoizi………………………………….......Anterozoizi (celule

spermatice)

Organe reproducătoare ♀………………………. Floarea ♀Macrosporofila ………………………………… Integument Macrosporange……………………………..…... Nucela Macrospor……………………………………... MacrosporMacroprotal ………………………………….. . Endosperm primarArhegoane…………………………………..…..Arhegon Oosferă……………………………..………..…. Oosferă

Cls. Cycadatae - Gimnosperme primitive, care prin unele caractere, anterozoizi ciliaţi şi structură anatomică primară, se aseamănă cu pteridofitele - se mai numesc pteridosperme (ferigi cu sămânţă).

Polenul nu formează, de regulă, tub polenic.Ord. Bennetitales cuprinde numai reprezentanţi fosili de mare importanţă

filogenetică, datorită faptului că la unele dintre ele, a apărut pentru prima dată în regnul vegetal, floarea hermafrodită, prevăzută cu un periant. Axul strobilului era gros, prevăzut la bază cu frunze incolore, socotite ca predecesoare ale periantului.

8

Spre interiorul strobilului se aflau verticile de stamine penate cu numeroşi saci polenici. În stadiu foarte tânăr microsporofilele sunt răsucite. Axa strobilului se termină cu o parte cărnoasă, conică corespunzătoare receptaculului unei flori. Pe acesta se găsesc megasporofilele aşezate în spirală. O megasporofilă era redusă la un filament lung (sporangiofor), iar în vârf prezenta un singur megasporange (ovul). Printre megasporofile se găseau frunze înguste, sterile, lăţite la vârf, cu rol de protejare a ovulelor. Această formaţiune conică în care se găseau ovulele, era prevăzută, la suprafaţă, cu pori, prin care polenul, adus de vânt, ajungea la ovule.

Alte benetitale aveau flori unisexuate, dar asemănătoare cu cele hermafrodite, cu deosebirea că le lipsea unul din sexe.

La maturitatea seminţelor, frunzele sterile dintre ele, se dezvoltau mult, se sudau la partea apicală lăţită, închizând seminţele ca într- un fel de fruct.

Cls. Pinatae – Ord. Cordaitales cuprinde forme fosile, arborescente, cu frunze mici, cu lamina întreagă, aşezate spiralat, altern sau în mănunchiuri. Florile erau unisexuate grupate în inflorescenţe amentiforme. Pe axul inflorescenţei bărbăteşti se prindeau mai multe conuri mici, fiecare la baza unei bractei. Un conuleţ reprezenta o floare bărbătească, formată dintr-un ax scurt pe care se prindeau mai multe filamente staminale, fiecare cu câte 3-6 antere digitiforme în vârf, iar printre stamine se găseau filamente sterile, bracteiforme.

Inflorescenţele femeieşti erau amentiforme, însă mult mai laxe.

Ord. Pinales Sunt gimnosperme fosile şi actuale, cu largă răspândire, Sunt arbori de talie mare sau arbuşti Prezintă ramuri lungi – macroblaste şi scurte – microblaste În scoarţă şi în mezofilul frunzei se găsesc canale rezinifere, secretoare de

răşină. Frunzele sunt mici, aciculare, dispuse fie izolat pe ramuri, fie în mănuchiuri

câte 2-3-5 (Pinus), până la 20-30 (Larix) pe un brahiblast. Frunzele sunt sempervirescente, cad în serie după 7-10 ani, sau în fiecare an

la Larix şi Taxodium. Florile sunt unisexuate, lipsite de periant, grupate în conuri, pe indivizi

monoici.

Floarea bărbătească se prezintă sub forma unui conuleţ de max. 2 cm lungime, pe axul căruia se inseră în spirală numeroase stamine solziforme, fiecare stamină

9

având pe faţa inferioară doi sau mai mulţi saci polenici. Fiecare conuleţ prezintă la bază 2 bractei.

Forma şi structura grăunciorului de polen sunt caracteristice pt. fiecare specie – criteriu pentru determinarea speciilor respective.

Un grăuncior de polen matur are la exterior o exină şi intina la interior. Lateral exina se îndepărtează de intină formându-se, de regulă, 2 saci aeriferi. În interiorul grăunciorului de polen se găsesc o celulă vegetativă mare, o celulă generativă (anteridială) şi rămăşiţele microprotalului reprezentat prin 2 celule degenerate.

Florile femeieşti sunt grupate mai multe pe axa unui con de culoare roşie în stadiu tânăr şi brun la maturitate. Acest con este interpretat ca o inflorescenţă femeiască, iar fiecare floare este alcătuită din 3 elemente:

O bractee sub forma unui solz extern Carpela sau solz carpelar intern, fertil Ovulele 2 sau mai multe.

Fiecare ovul are un integument care lasă o deschidere micropilară, nucela şi endospermul primar, în care se găsesc două sau mai multe arhegoane reduse, fiecare cu câte o singură oosferă mare.

Polenul împrăştiat de vânt ajunge pe ovul, iar prin micropil ajunge în contact cu nucela, germinează şi produce un tub polinic scurt.

Între polenizare şi fecundaţie se interpune o perioadă destul de îndelungată (1-3 ani). În tubul polinic pătrunde mai întâi celula vegetativă şi apoi celula spermatogenă. Aceasta se divide şi formează doi gameţi ♂ neciliaţi numiţi spermatii (nuclei spermatici). Numai unul din aceştia fecundează oosfera unui arhegon şi formează zigotul, iar din acesta un embrion cu radiculă, muguraş şi unul sau mai multe cotiledoane. Ovulul fecundat se va transforma într-o sămânţă, integumentul se întăreşte formând „coaja” seminţei, iar endospermul se măreşte mult şi se încarcă cu substanţe nutritive cu care se hrăneşte embrionul.

La coniferele cu conul lemnos, seminţele prezintă câte o aripă ce provine din exfolierea stratului extern al solzului carpelar.

Cls. Gnetatae – sunt arbori, arbuşti sau liane cu caractere intermediare între gimnosperme şi angiosperme. Nu se cunosc forme fosile.

Florile sunt unisexuate cu tendinţă spre hermafroditism, iar plantele pot fi monoice sau dioice. Florile au un periant bracteoid. Sunt plante anemofile, dar şi unele entomofile.

Florile bărbăteşti sunt alcătuite din 8 până la o singură stamină.Florile femeieşti sunt formate dintr-o singură carpelă cu un singur ovul. Ovulul

prezintă două integumente, cel intern fiind prelungit în afară, analog cu un stigmat.

10

La unele gnetate s-a observat procesul de dublă fecundaţie, proces caracteristic angiospermelor (Ephedra campylopoda). După fecundaţie, din zigot se dezvoltă un embrion cu 2 cotiledoane şi paralel cu acesta se dezvoltă şi un endosperm secundar, iar ovulul devine o sămânţă învelită de bracteele cărnoase care se colorează, lăsând impresia unui fruct.

 ÎNCRENGĂTURA ANGIOSPERMATOPHYTA

Grupul de plante cel mai evoluat şi cu cei mai mulţi reprezentanţi (300.000 de specii din care în flora României se găsesc aprox. 3600), marea majoritate fiind terestre.

Plante ierboase sau lemnoase, anuale bienale sau perene, marea majoritate cu nutriţie autotrofă, foarte puţine cu nutriţie heterotrofă: parazite, semiparazite, saprofite sau carnivore.

Rădăcina normală: cu rol în fixarea plantei şi absorbţia apei şi a sărurilor minerale din sol. Rădăcina normală poate fi de trei tipuri: pivotantă, firoasă (caracteristică gramineelor) şi rămuroasă (caracteristică plantelor lemnoase).

Tulpina poate fi erectă sau târâtoare, ramificată sau neramificată, foliată sau nefoliată.

Cilindrul central este un eustel sau atactostel, iar lemnul este format din vase perfecte, trahee.

Frunzele sunt foarte diferite ca aspect, pot fi simple sau compuse, peţiolate sau sesile, cu marginea întreagă sau cu inciziuni mici sau mari, cu baza şi limbul de diferite forme.

Floarea este organul reproducător al plantei. O floare este formată din:

• învelişuri sterile: caliciu (K) reprezentat de totalitatea sepalelor şi corola (C) reprezentată de totalitatea petalelor. Caliciul şi corola reprezintă periantul florii. Dacă sepalele şi petalele sunt identice, învelişul floral poartă numele de perigon si este format din tepale.

• elemente reproducătoare: bărbăteşti numite stamine a căror totalitate poartă numele de androceu (A), şi femeieşti numite carpele a căror totalitate poartă numele de gineceu (G).

Florile pot fi grupate în inflorescenţe simple racemoase sau cimoase sau inflorescenţe compuse homotactice sau heterotactice.

O stamină este formată dintr-un filament şi o anteră cu 4 saci polenici. În sacii polenici se găsesc celule mame ale grăuncioarelor de polen care R! şi formează un număr mare de grăuncioare de polen. Aceştia au următoarea alcătuire:

11

exina la exterior, groasă, netedă sau cu ornamentaţii caracteristice fiecărei specii.; intina- mai subţire, o celulă vegetativă mare şi o celulă generativă lenticulară mică

Gineceul este alcătuit din una sau mai multe carpele libere sau unite. Carpelele îşi unesc marginile formând ovarul în care se găsesc unul sau mai

multe ovule. Ovulul are de obicei 2 integumente cu deschidere micropilară. Sub

integument se găseşte nucela în care se dezvoltă un sac embrionar cu 7 celule: oosfera la locul dinspre micropil, înconjurată de 2 sinergide, la polul opus se găsesc alte trei celule numite antipode, iar în centru este nucleul secundar al sacului embrionar.

Polenizarea este directă sau indirectă. Grăunciorul de polen ajuns pe stigmat germinează şi produce un tub polenic

în care intră mai întâi celula vegetativă şi apoi celula generativă care se divide în două spermatii. Tubul polenic trece prin stigmat şi stil până la micropilul ovulului, apoi prin nucelă până la sacul embrionar, unde celula vegetativă dispare, iar spermatiile se unesc, una cu oosfera rezultând zigotul, iar cealaltă cu nucleul secundar al sacului embrionar rezultând un zigot accesoriu.

Are loc o dublă fecundaţie. Din zigot se formează un embrion cu 1-2 cotiledoane, iar din zigotul

accesoriu se va forma un endosperm secundar. După fecundaţie, din ovul se formează sămânţa, iar din ovar, fructul. La angiosperme gametofitul (G) s-a redus şi mai mult decât la gimnosperme,

fiind reprezentat prin grăunciorul de polen (lipsit de celule protaliene) şi sacul embrionar.

12