Subiectul I

1.Factorii care au contribuit la dezvoltarea culturii moderne

1.Împrejurările naturale. Natura şi întinderea unei civilizaţii materiale sunt determinate, într-o mare măsură, de resursele naturale disponibile. Climatul, timpul necesar, precum şi numeroase condiţii fizice, sunt factori în evoluţia culturii.

2.Mijloacele de producţie. Cultura nu s-a dezvoltat niciodată în condiţii de sărăcie; răgazul este esenţial progresului civilizaţiei. Indivizii puteau dobândi, fără bogăţia materială, un caracter având o valoare morală şi spirituală, însă o civilizaţie culturală nu poate izvorî decât din condiţii de prosperitate materială care încurajează tihna combinată cu ambiţia.

3.Cunoştinţele ştiinţifice. Aspectele materiale ale civilizaţiei trebuie întotdeauna să aştepte acumularea datelor ştiinţifice. După descoperirea arcului şi a săgeţii, şi după utilizarea animalelor ca forţă motrice, s-a scurs mult timp până ce oamenii au învăţat cum să pună în valoare puterea vântului şi a căderilor de apă, urmate de folosirea vaporilor şi a electricităţii. Totuşi, uneltele civilizaţiei s-au îmbunătăţit lent. Ţesutul, olăritul, domesticirea animalelor şi prelucrarea metalelor a fost urmată de o epocă a scrisului şi a tipăritului.

4.Resursele umane. Mâna de lucru este indispensabilă în răspândirea civilizaţiei. Pe de altă parte, în condiţii egale, un popor numeros va domina civilizaţia unei rase mai reduse. În consecinţă, o naţiune care nu reuşeşte să sporească numărul cetăţenilor ei până la o anumită cifră, se găseşte împiedicată de la realizarea pe deplin a destinul ei naţional, dar, la un punct dat, întreaga creştere suplimentară a densităţii populaţiei devine o sinucidere.

Înmulţirea locuitorilor peste raportul normal oameni-sol conduce fie la scăderea nivelului de trai, fie la extinderea imediată a frontierelor teritoriale prin pătrundere paşnică sau prin cucerire militară — la ocuparea prin forţă.

5.Eficienţa resurselor materiale. Deşi lucrurile depind de înţelepciunea manifestată în utilizarea resurselor naturale, a cunoştinţelor ştiinţifice, a mijloacelor de producţie şi a potenţialului uman, factorul principal al civilizaţiei primitive a fost forţa exercitată de înţelepţii conducători sociali. Oamenii primitivi s-au văzut literalmente cu civilizaţia impusă de către contemporanii lor superiori. Această lume a fost în mare măsură dominată de minorităţi superioare şi bine organizate.

Forţa nu creează dreptul, însă ea creează ceea ce există şi ceea ce a existat din punct de vedere istoric. Doar recent a atins Urantia punctul unde societatea este dispusă să pună în discuţie etica forţei şi a dreptului.

6.Eficacitatea limbajului. Civilizaţia a trebuit să aştepte limbajul pentru a se răspândi. Limbile care dăinuiau şi care se îmbogăţeau au asigurat expansiunea gândirii şi a proiectelor civilizate. În cursul epocilor primitive, au fost aduse importante progrese limbajului. Astăzi, există o mare nevoie de o dezvoltare lingvistică adiţională pentru facilitarea exprimării gândirii în evoluţie.

7.Eficienţa dispozitivelor mecanice. Progresul civilizaţiei este direct legat în dezvoltarea şi în posedarea uneltelor, a maşinilor şi a canalelor de distribuire. Uneltele îmbunătăţite, maşinile

ingenioase şi eficiente, determină supravieţuirea grupurilor rivale în cadrul civilizaţiei care progresează.

8.Caracterul de deschizători de drumuri. Moştenirea socială permite oamenilor să stea pe umerii tuturor celor care i-au precedat şi care au contribuit întrucâtva la suma culturii şi a cunoaşterii. În această lucrare de transmitere a ştafetei culturale generaţiei următoare, căminul va rămâne mereu instituţia fundamentală. Jocul şi viaţa socială vin apoi, cu şcoala pe ultimul loc, dar de indispensabilă într-o societate complexă şi înalt organizată.

.2.Comparati cultura moderna cu culturile epocilor anterioare (stiinta ,arta ,religie ,invatamint)

Epoca modernă,deosebit de importantă prin realizările ei îşi are începuturile însecolul al XVII-lea şi durează până către sfârşitul secolului XIX.Epoca modernă, ca epocă distinctă cultural, a fost impusa istoric în principal, de profundele mutaţii pe care le-a cunoscut una dintre componentele de bază ale culturii,ştiinţa. Încă din secolul XVII, datorită unui impresionant proces de cuceriri şi transformărifundamentale în mai multe ramuri ale ştiinţei, s-a declanşat o adevărată revoluţie ştiinţifică,a doua în istoria umanităţii. Prin opera sa, Isaac Newton a reuşit o sinteză mecanică de mare valoare ştiinţifică asistemului solar. Fundamentând legea gravitaţiei universale pe care o formuleazămatematic, el reuseşte pentru prima dată să stabilească în spiritul rigurozităţii ştiinţifice olege a întregului Univers, valabilă atât pentru macrocosmos,cât şi pentru microcosmos. El reuşeşte astfel să cuprindă întregul Univers – de la stele până la atomi – într-o singură legeşi astfel concepţia sa ne apare şi astăzi ca o superbă realizare a raţiunii umane.

Încă din 1600, în artă se impunestilul barocce domină viziunea artistică timp deaproximativ un secol. El se caracterizează prin excesul de ornamentare complicată, deînflorituri, precum şi (în arhitectură) prin neregularitatea liniilor şi prin monumentalitate.În arhitectură, semnificative sunt bisericile iezuite unde altarul are menirea “maimult sa impresioneze decât să trezească ganduri cucernice” (H.W. van Loon)În pictură, promotorul acestui stil a fost pictorul grec Dominikos Theotokopolus, pecare spaniolii l-au numit El Greco (“Apostolii Petru şi Pavel, “Adoraţia magilor”).La acesta s-au mai adăugat alţi doi mari titani ai picturii universale: Velasquez(“Venus şi Amor”, “Portretul Margaritei”) şi marele Rembrandt (“Întoarcerea fiuluirisipitor” , “Soţia evreică”) ale cărui opere dacă le priveşti, nu-ti vine să crezi că o fiinţăomenească a putut doar cu puţină pânză şi culoare să exprime atât de intens calităţilelăuntrice ale persoanelor. Acesta era numită uneori “Lumina lui Rembrandt” şi esteconsiderată o descoperire a  pictorului, tehnică specială pe care nimeni n-a putut-o imita vreodatată.Barocul este perioada din istoria culturii în care a apărut opera ca manifestaremuzicală specifică. Se pare că în oraşele italiene Neapole şi Florenţa s-au realizat primeleîncercări de acest gen. Apariţia operei a fost favorizată atât de construirea baletului prindespărţirea lui de pantomimă, cît mai ales de dezvoltarea meşteşugului instrumentelor muzicale.Prima sală dedicată spectacolelor de gală a fost Opera din Paris, în care au activatMonteverdi şi Lulli, acesta din urmă fiind primul director care a admis accesul femeilor în balet.În secolul XVII epoca barocului, peim moda operei, a atras atenţia generală asupra muzicii.În pictură, epoca rococo-ului ne-a lăsat pe unul dintre cei mai mari pictoriuniversali, pe Goya, iar în muzică o suită de creatori nepereche, ca Bach, Haendel, Haydn,Mozart si Beethoven.

3.Importanta culturii moderne pentru dezvoltarea culturii si civilizatiei europne in ansamblu.

Secolul al XIX-lea în Europa poate fi considerat un secol al revolutiilor. Fie ca au fost revolutiisociale sau nationale, industriale sau culturale ele au ca rezultat modernizarea statelor europene. Înacelasi timp, secolul al XIX-lea a fost secolul în care s-au cristalizat noi ideologii cu o contributie marcanta la schimbarile majore pe care le cunoaste Europa în secolul al XIX-lea, cu prelungire si însecolul urmator. Societatea europeana a cunoscut în secolul al XIX-lea transformari fundamentale îndomeniile cultural, economic, politic si social prin comparatie cu Vechiul Regim. Acestetransformari poarta generic numele de modernizare. Procesul modernizarii s-a manifestat în viataculturala si sociala a europenilor prin extinderea instructiei scolare, în consecinta prin alfabetizare prin crearea unei culturi omogene, care sa fie liantul societatii de masa ce îsi facuse aparitia în urmaexploziei demografice si a urbanizarii.O altă transformare importantă a avut loc în plan politico-instituţional. Aceasta s-acaracterizat prin procesul de formare a naţiunilor, prin centralizarea statală şi prin apariţia parlamentarismului ca o condiţie a democraţiei. Apariţia birocraţiei şi depersonalizarea puterii aureprezentat alte transformări. Fidelitatea faţă de suveran s-a transformat într-o fidelitateadministrativă faţă de un sistem sau o instituţie reprezentativă. Iar suveranul, prin desacralizarea puterii a devenit un executant al ordinii constituţionale.Una din marile etapeale modernităţii, o reprezintă şi dezvoltarea tehnicii militare şieforturile depuse de state în domeniul militar.Chiar dacă cifra globală scade spre finele epocii, militarismul imperiilor de la cumpăna secolelor XIX-XX se baza pe transferarea dezvoltării tehnicii de vârf în domeniul militar.