SUBIECTUL 55

Aspecte de eticasideontologieprofesionala in medicinadentara

Eticadentarăeste un domeniu destudiu complex şifoarteîntins, cu multe

ramurişisubdiviziuni, care şi-a dezvoltatun vocabularpropriu, specializat, ce se

structureazăîn principal peproblem generate de practicastomatologică.

Eticadentară a generatapariţiaunorcodurietice care variază de la o ţară la

alta, avînd o serie detrăsăturicomune, cum ar fi:

obligaţiilestomatologului de a plasainteresulpacientuluimaipresus de al său, de a nudiscriminapacienţiiînfuncţie de rasă,religiesaualtedrepturi, de a protejaconfidenţialitateadatelorşiinformaţiilorpacientului etc.

Uneledintreprincipiileetice sebazeazăpedocumenteacceptateoficial

întoatălumea, darîn special peDeclaraţiaUniversală a Drepturilor

Omului careproclamăsupremaţiafiinţeiumanefaţă de intereselesocialeşi

colective.

La fundamentul etic al medicine dentaresuntplasatetreiprincipii [12]:

principiilebeneficiuluişiautonomieipacientuluidarşiprincipiiledreptului

social.

În plus faţă de acesteprincipii, eticadentarărecunoaşte o serie

devalori orientate specific spreîngrijireasănătăţiiorale, precum: compasiunea,

competenţaşiautonomiasauautodeterminarea

I.Compasiuneaînpracticadentară

Compasiuneaesteesenţialăînpracticastomatologică. Medicul

practiciantrebuiesăidentificesimptomelepe care le prezintăpacientul,

cauzelelor, sămanifesteînţelegereşigrijăpentruproblemele sale medicaleşi

să-şiajutepacientulprinoferireaopţiunilorterapeutice.

S-a constatatcăpacienţiirăspundmaibine la tratamentdacămediculapreciază

problemelelor, individualizeazăabordareapacienţilorşi nu îitratează

impersonal, cape o simplăfişămedicală.

Compasiunea se bazeazăperespectful faţă de demnitateaşivaloareapacientului,

dareapoatesămeargămaideparteprinînţelegereaşirăspunsulfaţă de

vulnerabilitateapacientuluiînfaţabolii,în special la durereadentară. Dacă

pacientulsimtecompasiuneamediculuidentist, el vaînţelegecăacesta

acţioneazăîninteresullui, îivaaprobadeciziileşiva fi compliant la tratamentul

prescris, ceeacevacontribuiîn maremăsură la procesul de vindecare.

II.Competenţaînpracticadentară

Datorităprogresului rapid alcunoştinţelormedicale, dentiştiitrebuie,

prinstudiucontinuu, să-şimenţină lastandarderidicategradul de competenţă.

Nu este etic pentrupopulaţieîn generalsăconsiderămcătoţidentiştiisunt

instruiţi la fel, au acelaşi grad decompetenţăşi pot practicastomatologia

înacelaşi mod.

Competenţaprofesionalăreprezintăvaloareaintrinsecă a medicului dentist,

fiindprevăzutăcaobligatorieînCodul dedeontologiemedicală [16]. În plus,

mediculstomatologtrebuiesăaibăcompetenţasă se integrezeînsistemul

naţional, darşiinternaţional de sănătate

Lipsacompetenţeimediculuiterapeutse reflectăasuprapacienţilor, determinând

consecinţe grave înprimulrândpentrusănătatealororală, darşiasupra

psihiculuişiintegrăriilorsociale.

La polul opus, înprezent, încondiţiilepracticiidentareliberale, în care raportul

medic-pacientcapătă un conţinutcontractual şicreşterăspundereapentru

rezultatul final al manoperelorefectuate,se ajungedeseori la practicareamedicinei

defensive (deşimediciistomatology posedăcunoştinţe conform datelor

actuale ale stomatologiei), datorităfriciifaţă de riscurişiresponsabilitatejuridică.

Înacestesituaţii, eticadentarăpoateoferisoluţii de profilaxie.Spredeosebire de alţipracticieni dindomeniul medical, medicul dentist arelibertateaabsolută a prescripţiilorşi

actelormedicalepe care le considerănecesare, înlimitelecompetenţei sale, şi

esterăspunzătorpentruacestea.

Stomatologultrebuiesă fie conştientcăobligaţiilecompetenţeiprofesionale se

extindşiasupraechipei sale. Deşicolaborareadintremedicul dentist şi

tehnicianuldentar se bazeazăpe uncontract de prestări de servicii, eitrebuie

săconlucrezeînalegereaceleimaibunesoluţiiproteticeînacord cu opţiuneaşi

interesulpacientului.

III. Autonomiaînpracticadentară

1.Autonomia (autodeterminarea)medicului dentistrezultă din specificul

profesiunii sale. În mod tradiţional,stomatologii s-au bucurat de un mare

grad de autonomieclinicăprivindloculşimodulîn care îşipracticăprofesia.

Facilitareaşiextindereacabinetelorprivate permit castomatologiisă fie

liberisăhotărascăstandardeleeducaţieilorprofesionale, darşimodulîn care

trebuiesălucreze, avândlibertatea de aalegetehnicileşimaterialele cu care se

simtînsiguranţă, asupracărora aucompetenţă. Totuşi, autonomiamedicului

dentist nu înseamnăcă el se poateerijaînjudecător al valorilorpacientului, că

hotărăştesingurconduitaterapeuticăşi oimpune.

2.Autonomiapacienţilor a fostacceptată de stomatologii din toate

colţurilelumiişi se referă la faptulcăamenii au control asupraproprieivieţişi

suntcapabilisăiapropriiledecizii, fărăinfluenţaaltora. Înconsecinţă, pacientul

artrebuisăoptezeasupramediculuicurantşisădecidăasupracursului

tratamentului, bazatpeinformaţiileclarefurnizate de dentist, acesta din urmă

avândobligaţia de a respectadeciziapacientului.

3.Acordul/consimţământulpacientuluireprezintăacceptareavoluntară a

tratamentuluistomatologicpebazaînţelegeriinaturii, scopului, consecinţelor

acestuia. Astfel, medicul dentist trebuiesăexplicepacientuluimotivelepentru

carepropune un anumittratament,riscurileşibeneficiilepe care le implică

darşitratamentele alternative.

Consimţământulinformat alpacientului se bazeazăpedouăprincipii

etice: înprimulrând, dreptulsău de agândi independent de părereaaltoraşi de

aluasingurdeciziaşi, în al doilearând,obligaţiamedicului de a acţionaîn

interesulpacientului, reprezentândexpresiarespectăriiautonomieiindividuale.

Dorinţapacienţilor de a fi informaţişiimplicaţiînluareadeciziilorterapeutice

devine din ceîncemaifrecventăînpracticastomatologică, creind o serie de

obligaţiieticepentrumedicifaţă deperioadeleanterioare.

O situaţieaparteesteîngrijireacopiilor, care pot suferiprobleme

psihologicecauzate de afecţiuniodontologice. Înastfel de cazuridecizia

finalătrebuieluată de familie, bineinformatăşi, eventual, consiliată de alţi

specialişti.

Confidenţialitateaesteesenţialăpentrucâştigareaîncrederiipacientului,

fiind parte a codurilor de etică de-alungulistoriei, începând cu Jurământul

luiHipocrat. Acestjurământ antic a fostmodificatprinDeclaraţia de la Geneva

[18], care prevedecămediculvarespectasecretele care îisuntîncredinţate, chiar

dupădecesulpacientulului.

Relaţia medic - pacient se bazeazăpeîncredere, iarstomatologul nu vadivulga

cătrealtepersoaneinformaţiidesprepacienţifărăpermisiunealor, această

obligaţieextinzându-se şiasupraechipeisale. Pacientultrebuieprotejat de posibila

stigmatizareşidiscriminarecauzate dedivulgareainformaţiilor cu caracter

personal. Unprivilegiu al stomatologuluieste de a puneîntrebăripacientului de

naturăconfidenţială, darînacelaşitimp,el are obligaţia de a păstraaceste

informaţiiconfidenţiale