Rolul şi locul Procuraturii într-o societate democratică

Actuala lege cu privire la Procuratură, adoptată la 14.03.2003 întruneşte toate angajamentele asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei.

Acest fapt a fost constatat în cadrul monitoring-ului compatibilităţii acesteia efectuat de către experţii internaţionali.

Potrivit concluziilor acestora, Moldova a respectat Recomandarea Consiliului Europei nr. 19 din 06.10.2000 în ce priveşte structura, rolul, locul, atribuţiile şi relaţiile Procuraturii cu puterile de stat şi organele de drept.

Consiliului Europei prin recomandările sale a propus 2 variante despre locul Procuraturii în cadrul puterilor de stat:

- Procuratura face parte sau este subordonată Guvernului,- Procuratura independentă de Guvern.

În cazul Republicii Moldova Procuratura este independentă în relaţiile cu alte autorităţi publice, fiind reglementate prin lege caracterul şi continuitatea acestei independenţe.

Principalul argument al acestei poziţii este că prin funcţiile şi atribuţiile sale, Procuratura face parte din puterea judecătorească, putere care include toate funcţiile relevante pentru împărţirea dreptăţii, însă nu limitează accesul la actul de justiţie propriu zis.

Aceasta impune identificarea rolului Procuraturii în cadrul sistemului judiciar conform normelor comunitare, ce însă nu presupune automat subordonarea Procuraturii Ministerului Justiţiei.

Mai mult, Procuratura nu poate fi subordonată Ministerului Justiţiei, care face parte din puterea administrativă, deoarece astfel s-ar încălca principiul constituţional al separării puterilor în stat.

Interdependenţa şi subordonarea Procuraturii vre-unui minister sau Executivului în general este de neconceput în mai multe state membre ale Uniunii Europene.

Exemple elocvente în acest sens o constituie organizarea Procuraturii în Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Slovenia, Republica Slovacă şi Malta.

Totodată, în Grecia, Italia, Portugalia, Estonia, Belgia, Olanda există o quasi-interdependenţă a Procuraturii şi Ministerul Justiţiei, potrivit căreia Ministerul Justiţiei are competenţe:

de a solicita informaţii despre politica trasată şi realizată de Procuratură, de a se informa despre rezultatele investigării şi urmăririi cauzelor penale, de a solicita prezentarea datelor statistice, de gestionare şi administrare a bunurilor Procuraturii.

În Franţa, Luxemburg, Germania şi Austria, Procuratura este un organ aparte, având independenţă totală la înfăptuirea justiţiei.

Ministerul Justiţiei în aceste ţări are competenţe doar referitoare la aspectele ce ţin de:

trasarea politicii de cadre, angajarea personalului procuraturii, definirea liniilor directorii a instituţiei, evidenţa statistică, raportarea şi prezentarea activităţii în Parlament şi Executiv.

Concomitent, Ministerul Justiţiei nu este în drept să intervină în urmărirea cauzelor penale şi să intervină pe lângă Procurorul General pentru influenţarea investigaţiilor.

Reieşind din cele expuse, în majoritatea statelor europene există o tendinţă unică de slăbire a rolului Ministerului Justiţiei de intervenţie în activitatea Procuraturii.

Drept motivaţie serveşte organizarea procuraturilor conform principiului subordonării ierarhic-superioare şi de neapartenenţă a acestui organ Guvernului.

In toate Constituţiile statelor menţionate este expres stipulat că Procuratura, este un organ INDEPENDENT.

În cazul Republicii Moldova, conform art.4 al Legii naţionale, Procuratura are o misiune primordială de a contribui la exercitarea justiţiei, păstrându-şi locul în cadrul autorităţilor judecătoreşti în calitate de instituţie independentă.

Aceste prevederi sunt în concordanţă cu recomandările Consiliului Europei, potrivit cărora, în relaţia procuratură – puterile legislativă şi executivă statele membre trebuie să întreprindă măsurile corespunzătoare pentru a le asigura procurorilor posibilitatea de a-şi exercita atribuţiile şi împuternicirile fără vreo imixtiune.

Cât priveşte relaţiile procuratura – puterea judecătorească, au fost întreprinse măsurile necesare pentru ca statutul, competenţa şi rolul procesual al procurorilor să fie definite prin lege în aşa fel, încât să nu poată aduce atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor.

Definirea rolului Procuraturii în sistemul de justiţie are la bază necesitatea ajustării legislaţiei interne cu privire la Procuratură la normele dreptului internaţional, în ce priveşte:

- imunitatea procurorilor, - asimilarea lor cu judecătorii instanţelor judecătoreşti de nivelul respectiv, - promovarea în aceste funcţii fără careva condiţii, - menţinerea şi adaptarea garanţiilor sociale ale procurorilor din Republica

Moldova la garanţiile sociale menţionate în recomandările Consiliului Europei.

2

La fel, această conformare are drept scop asigurarea imparţialităţii şi eficienţei Procuraturii, consolidării capacităţii de administrare instituţională, dealtfel prevăzute ca obiectiv în Programului Naţional de Implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană.

Independenţa procurorului

Potrivit legii cu privire la Procuratură, procurorul este independent, imparţial şi inamovibil.

În contextul dezbaterii locului şi rolului Procuraturii în sistemul organelor de drept, poate fi pusă în discuţie independenţa procurorului ca element al statutului acestuia.

Este de menţionat, că în înţelesul Constituţiei şi al altor legi de referinţă, autoritatea Procuraturii Generale asupra procurorilor este de natură strict administrativă.

În acelaşi timp, control ierarhic superior reprezintă un „filtru de legalitate” pentru sistemul organelor Procuraturii, care asigură posibilitatea procurorului ierarhic superior de a anula din oficiu sau la sesizare orice soluţie, hotărâre, inclusiv procesuală adoptată de procurorul din subordine, asigurând astfel supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului.

Dreptul discreţionar al Procurorului

În contextul conceptului independenţei procurorului se înscrie şi dreptul discreţionar al acestuia.

Prin Recomandarea nr.18 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 1987, s-a recomandat statelor membre de a simplifica procedura judiciară, inclusiv

prin decriminalizarea unor acţiuni. Un şir de state implementând această recomandare, au implementat în

sistemul lor juridic „principiul discreţionar al procurorului”, investindu-l pe acesta cu atribuţii exclusive la pornirea, efectuarea şi finisarea urmăririi penale.

Discreţia în cazul dat presupune flexibilitate şi reprezintă posibilitatea dată procurorului de a decide asupra cazului, reieşind din ceea ce pare a fi just, drept, echitabil şi raţional în circumstanţele stabilite, permite celui care ia decizia să aleagă dintre două sau mai multe variante permise şi să o adapteze la circumstanţele existente.

În practica internaţională problematica este abordată în mod diferit.

Spre exemplu, în SUA, Marea Britanie, în ţările Baltice etc., în anumite cazuri, procurorii decid oportunitatea începerii urmăririi penale şi iniţierea cercetărilor.

La fel, de dreptul discreţionar dispun procurorii din Federaţia Rusă, care pot înceta urmărirea penală în privinţa unei persoane bănuite sau învinuite de săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave.

3

Procedura penală a Republicii Armenia stipulează dreptul procurorului de a nu începe investigaţiile în cazul în care le consideră neraţionale în legătură cu cauzarea unui prejudiciu nesemnificativ sau îmbolnăvirii făptuitorului de o boală incurabilă. Uzând de dreptul discreţionar, aceştia au posibilitate de a nu acuza persoana pentru infracţiuni minore, în schimbul obţinerii unor informaţii importante.

În toate cazurile decizia procurorului este pasibilă contestării de către persoanele interesate, revizuirii de către procurorii ierarhic superiori sau prin intermediul revizuirii judiciare.

Majoritatea deciziilor în condiţiile dreptului discreţionar au la bază luarea de măsuri alternative urmăririi penale:

- tranzacţiile de compromis (de împăcare), - medierea,- cauţiunea, avertizarea sau impunerea anumitor condiţii.

Pornind de la faptul că aceste atribuţii au reflectare în recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi REC (87)18 şi REC(2000)19, practica a impus acordarea unei importanţe sporite dreptului discreţionar al procurorului la nivel naţional.

Puterea discreţionară a procurorului este în legătură directă cu responsabilităţile lui, ceea ce însă nu exclude posibilitatea controlului judiciar al deciziilor luate.

Astfel, procurorul ar trebui să aibă libertatea de a decide mersul şi soarta urmăririi penale, cu posibilitatea de a renunţa la efectuarea urmăririi penale în cazul unor categorii speciale de infracţiuni, cum ar fi cele neînsemnate, cele săvârşite de rude, infracţiunile justificate, când desfăşurarea urmăririi penale ar duce mai mult la încordarea relaţiilor între infractor şi victimă şi nu la destinderea lor.

În sistemul procesual-penal al Republicii Moldova, procurorului îi revine rolul central în cadrul urmăririi penale. Astfel, procurorul controlează mersul verificărilor preliminare şi decide începerea sau refuzul de a începe urmărirea penală.

Deşi noul cod de procedură penală al Republicii Moldova a încercat să mărească puterea discreţionară a procurorului prin includerea unor noi reglementări, cum ar fi de exemplu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, cerinţele dictate de tempoul rapid de dezvoltare a societăţii, de cerinţele impuse de comunitatea internaţională, necesită o mai mare putere discreţionară acordată procurorului, orientată spre decriminalizarea societăţii.

4

Imparţialitatea procurorului

Conform art.2 alin.(3) al Legii cu privire la Procuratură, activitatea Procuraturii este organizată conform principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din atribuţiile Procuraturii, stabilite prin art. 124 alin. (1) din Constituţie şi art.2 alin.(2) din Lege, potrivit cărora Procuratura este independentă în relaţiile cu alte autorităţi publice.

Despre imparţialitatea procurorului, potrivit legii, se menţionează şi în art.25 alin.(1) al Legii cu privire la Procuratură, care reglementează statutul procurorului

Prevederile respective sînt în concordanţă cu pct.11 al Recomandării REC (2000) 19 „Cu privire la rolul Procuraturii în cadrul sistemului de justiţie penală”, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

Asigurarea imparţialităţii Procuraturi este în legătură directă cu un alt principiu prevăzut de art. 2 alin.(3) din Lege, principiul legalităţii.

Principiul legalităţii este specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor.

Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.

Controlul ierarhic

Ca o garanţie a asigurării imparţialităţii Procuraturii şi respectării de către procurori a acestui principiu în activitatea lor, actul legislativ menţionat a prevăzut şi principiul unităţii de acţiune a procurorilor, sub forma controlului ierarhic.

Astfel, prin aplicarea principiului controlului ierarhic, se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, care presupune exercitarea atribuţiilor lor prevăzute de lege, fără discriminare şi fără părtinire.

În virtutea acestui principiu, organele Procuraturii sînt concepute într-un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul Procuraturii.

5

De menţionat, întru aprofundarea acestui principiu, Procuratura Generală a elaborat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Procuratură, care a fost examinat de Parlament în prima lectură (proiectul nr.1473 din 02.05.2006), potrivit căruia a fost stabilită ierarhia procurorilor în funcţie de postul ocupat în sistemul organelor Procuraturii, precum şi în scopul optimizării sistemului.

De asemenea, în scopul asigurării eficienţei Procuraturii şi ajustării cadrului legislativ ce reglementează activitatea procurorilor, la normele dreptului internaţional, proiectul respectiv cuprinde şi un şir de propuneri privind:

atribuirea sarcinii de coordonare a activităţii organelor de urmărire penală, organelor de constatare şi a altor organe care exercită activitatea operativă de investigaţii, în vederea consolidării eforturilor acestora în combaterea fenomenului criminalităţi, precum şi definirea unor linii directorii generale în aplicarea politicii penale. Concomitent, la 28.07.2006 Parlamentul a adoptat Legea nr.264-XVI pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, care a fost elaborată de Procuratura Generală în comun cu alte organe de drept, în scopul asigurării eficienţei activităţii procurorilor.

Potrivit actului legislativ, în scopul ajustării legislaţiei de procedură penală la standardele europene vizând eficientizarea activităţii procurorilor, au fost incluse unele prevederi privind: - atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale: - atribuţiile procurorului teritorial sau specializat, precum şi a adjuncţilor lor, în ordine de control ierarhic, privind;

a) solicitarea de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosarele penale, documentele, acte procedurale şi alte materiale;

b) anularea ordonanţelor ilegale şi neîntemeiate;c) soluţionează autorecuzările sau recuzările procurorilor ierarhic inferiori etc.- modul de contestare a deciziilor procurorului în instanţa judecătorească;

- examinarea plângerilor de către procuror în cadrul urmăririi penale etc. Elaborarea proiectelor respective a fost condiţionată de executarea pct. 36 al Recomandării REC (2000) 19 din 6 octombrie 2000, potrivit căruia pentru a favoriza echitatea, coerenţa şi eficienţa acţiunii Procuraturii, Statele urmează: - să privilegieze o organizare ierarhică fără ca această organizare să ducă la constituirea structurilor birocratice, ineficiente sau paralizante; - să definească linii directoare generale relative la punerea în aplicare a politicii penale; - să stopeze principiile şi criteriile generale ce servesc drept referinţe la deciziile în cazuri individuale pentru a evita totul ce este ilegal în procesul de luare a deciziilor.

6

Apărarea drepturilor omului direcţie prioritară în activitatea Procuraturii

Procuratura este unul din instrumentele tradiţionale prin intermediul cărora sunt asigurate drepturilor persoanei.

Asigurarea securităţii şi protecţia omului de la atentatele criminale este o funcţie prioritară a sistemului judiciar-penal.

Urmărirea penală – este una din cele mai importante componente ale activităţii procurorului în domeniul asigurării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi intereselor omului.

Este vorba despre protejarea intereselor victimelor infracţiunii, părţilor vătămate, părţilor civile, protecţia martorilor, cât şi a persoanelor reţinute, arestate sau aflate în locurile de recluziune.

În procesul penal naţional, procurorul deţine un rol important începând de la etapa depistării infracţiunii, iniţierii urmăririi penale, desfăşurării investigaţiilor, înaintării şi susţinerii acuzării în numele Legii, până la executarea sentinţelor.

Procedura penală acordă participanţilor în proces o gamă largă de drepturi, asigurarea executării şi respectării cărora este esenţială pentru înfăptuirea actului de justiţie, constituind la fel, o importantă atribuţie a procurorului în acest domeniu.

O altă competenţă importantă a procurorului ţine de exercitarea controlului asupra legalităţii aflării persoanelor în instituţiile de reţinere şi detenţiune preventivă, în alte instituţii de executare a pedepselor.

Acordarea acestor atribuţii este motivată prin necesitatea prevenirii violării drepturilor persoanelor bănuite sau învinuite de comiterea infracţiunilor, ale inculpaţilor, persoanelor trase la răspundere administrativă, la fel, are ca scop combaterea fenomenului torturii.

În cadrul procesului civil, potrivit prevederilor art. 71 al Codului de procedură civilă, procurorul participă la judecarea pricinilor civile în procesele pornite de el în condiţiile legii, beneficiind de aceleaşi drepturi procesuale ca ceilalţi participanţi la proces.

Obiecţiile referitoare la eventuala posibilitate a împiedicării de către procuror prin exercitarea atribuţiile sale a accesului la justiţie nu au suport.

Evoluţia protecţiei judiciare a drepturilor omului, indiscutabil, este deosebit de importantă şi eficientă.

Mai mult, îmbinarea reuşită a acestor două forme de asigurare şi protecţie a drepturilor şi intereselor omului, creează un mecanism sigur de apărarea a ordinii de drept.

Procuratura poate intenta acţiuni civile în interesele a anumitor categorii de persoane, precum şi ale statului, însă nu este în drept de a adopta soluţii în procesul civil.

7

Simplificarea procesului penal

Abordarea subiectelor ce ţin de statutul procurorului şi locul Procuraturii în sistemul justiţiei are tangenţă directe la problematica simplificării procesului penal.  

La moment, procedura judiciară penală presupune „dubla instrucţie”, adică administrarea probelor atât la urmărirea penală, cât şi ulterior, în faţa instanţei.

Simplificarea procedurilor vizează infracţiunile uşoare, mai puţin grave, flagrante, cu vinovăţie recunoscută, când se poate trece direct la ascultarea infractorului în instanţă.

Fără o simplificare esenţială a acestor proceduri, nu este posibilă eficientizarea activităţii organelor de resort şi descărcarea carului justiţiei.

Simplificarea justiţiei urmăreşte organizarea unei reacţii sociale represive eficiente, în direcţia promptitudinii intervenţiei şi îmbunătăţirii actului de justiţie.

Activitatea extrajudiciară a Procuraturii.

Este important, că statutul procurorului incorporează activităţile extrajudiciare.

Activitatea extrajudiciară a procurorilor este una ponderabilă şi are tangenţe directe la dezbaterile despre rolul şi locul procuraturii în societatea contemporană.

Activităţile nominalizate nu pot afecta valorile democratice şi nici într-un mod nu limitează accesul cetăţenilor la justiţie.

Totodată, fiind destinate apărării drepturilor persoanei, intereselor statului, aceste activităţi sunt un mijloc eficient de asigurare a ordinii de drept.

Înfăptuirea acestor activităţi are importanţă în domeniile: - reprezentării de Procuratură a intereselor generale ale societăţii; - apărării ordinii de drept, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - exercitării controlului asupra legalităţii aflării persoanelor în instituţiile

de reţinere şi detenţie preventivă, în alte instituţii de executare a pedepselor;- exercitării controlului asupra exercitării legilor în Forţele Armate;- asigurării asistenţei juridice;- examinării şi soluţionării cererilor şi reclamaţiilor cetăţenilor etc.

Volumul existent al atribuţiilor instituţionale este condiţionat de mai mulţi factori – situaţia social-economică a statului nostru, tradiţiile istorice şi de drept.

Incontestabil, caracterul multifuncţional al competenţelor procuraturii nu se află în contradicţie cu standardele statului de drept, mai mult, spectrul larg al împuternicirilor instituţiei contribuie activ la formarea acestuia.

8

Mai mult, Procuratura ar trebui să-şi asume şi să fie abilitată cu competenţe suplimentare cum ar fi:

- conducerea, controlul şi exercitarea activităţii operative de investigaţie,

- coordonarea activităţii organelor de urmărire penală, în vederea consolidării eforturilor acestora în combaterea şi prevenirea fenomenului criminalităţi.

Este important, că dreptul de a adopta hotărâri definitive şi irevocabile în problemele de natură juridică aparţine în exclusivitate instanţei judecătoreşti, care concomitent poate soluţiona şi plângerile împotriva acţiunilor procurorului.

Împuternicirilor bine definite şi limitate ale Procurorului General

Procuratura Generală este condusă de Procurorul General, care potrivit, art.16 alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură, este numit în funcţie de Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, pentru un mandat de 5 ani.

De menţionat că prin acest articol legislatorul a stabilit mai detaliat împuternicirile Procurorului General decât prin Legea anterioară abrogată cu privire la Procuratură nr. 902 – XII din 29 ianuarie 1992.

Delimitarea atribuţiilor Procurorului General este determinată de necesitatea organizării, coordonării şi executării atribuţiilor constituţionale care le revin tuturor organelor Procuraturii, promovarea principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, precum şi excluderea cazurilor de implicare nejustificată în activitatea altor autorităţi publice şi a procurorilor din subordine.

În acest scop legislaţia Republicii Moldova a stabilit împuternicirile bine definite şi limitate ale Procurorului General, similare şi omologilor lui din alte ţări cu o democraţie avansată.

Atribuţiile de bază ale Procurorului General sînt stabilite de Legea cu privire la Procuratură.

Astfel, potrivit art.16 alin. (10) din lege, Procurorul General:a) exercită, direct sau prin intermediul adjuncţilor săi ori al procurorilor

subordonaţi, controlul asupra activităţii procurorilor; b) emite în scris ordine, dispoziţii şi instrucţiuni executorii, aprobă

regulamente; c) revocă, suspendă sau anulează actele emise de procurori dacă acestea

contravin legii; d) stabileşte, în corespundere cu schema aprobată, structura organelor

Procuraturii, repartizează mijloace pentru întreţinerea acestora; e) conferă, în condiţiile legii, procurorilor grade de clasificare şi grade

militare. Gradele de clasificare superioare se conferă de Preşedintele Republicii Moldova.

9

De asemenea, în conformitate cu prevederile actului legislativ menţionat, Procurorul General este abilitat şi cu alte împuterniciri,

de a sesiza Curtea Constituţională pentru ca aceasta să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului;

de numire a procurorilor în funcţie din rândul candidaţilor (art.22), de stimulare a procurorilor (art.26), de aplicare a sancţiunilor disciplinare (art.28), de suspendarea din funcţie a procurorilor (art.29).

La rândul său, experţii internaţionali au menţionat în concluziile sale că suspendarea şi concedierea din funcţie sunt efectuate prin ordinul Procurorului General, care poate fi contestat în instanţa judecătorească, iar procedura contestării, prin urmare, satisface exigenţele prescrise de punctul 5 lit. f) al Recomandării.

Drepturile şi împuternicirile procurorilor în procesul penal, inclusiv ale Procurorului General, sînt clar definite de art.51 şi 52 ale Codului de procedură penală.

Astfel, Procurorul General este abilitat cu împuternicirile:

de a ataca pe căi extraordinare de atac hotărârile judecătoreşti rămase definitive pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate (art.51 alin. (6) Cod de procedură penală);

de a acorda consimţământul la prelungi arestarea preventivă peste termenul 6 luni (art.186 alin. (9) Cod de procedură penală);

transmiterea cauzei penale de la un organ de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală pentru efectuarea unei urmăriri penale mai operative, mai complete şi mai obiective (art.257 alin. (5) Cod de procedură penală).

Potrivit altor acte legislative Procurorul General este împuternicit: să adreseze în judecată o acţiune sau o cerere în apărarea drepturilor şi

intereselor statului şi ale societăţii (art. 71 Cod de procedură civilă); să participe la judecarea pricinilor civile în calitate de participant la

proces dacă el însuşi l-a pornit în condiţiile legii (art. 71 Cod de procedură civilă); să exercite controlul asupra executării hotărârilor cu caracter penal (art.

178 din Codul de executare al Republicii Moldova); depunerea acţiunii în regres împotriva persoanelor a căror activitate, cu

intenţie sau din culpă gravă, a constituit temei pentru adoptarea hotărârii privind plata obligatorie a sumelor stabilite prin hotărâre a CEDO (art. 178 din Legea cu privire la Agentul guvernamental).

10

Istoricul Procuraturii

Noţiunea de procuror este de origine latină, „procurator” însemnând grijuliu, responsabil, administrator.

Instituţia s-a cristalizat şi s-a dezvoltat cu trăsăturile pe care le cunoaştem azi, în secolele XIII-XIV, în Franţa.

„Le procureurs, le gens du Roi” – „oamenii regelui” erau profesioniştii în domeniul dreptului care reprezentau interesele coroanei în procesele judiciare.

Pentru prima dată, statutul şi atribuţiile procurorului au fost reglementate prin ordonanţa din 25 martie 1303, emisă de regele Filip al IV-lea.

Potrivit acesteia, pe lângă fiecare instanţă de judecată funcţiona un procuror general, care intenta acţiunile, urmărea crimele şi delincvenţii, îi aducea în faţa justiţiei, susţinea acuzarea în numele regelui, îndeplinea actele de procedură etc.

După revoluţia din 1789, procurorii au devenit reprezentanţi ai întregii societăţi, ai naţiunii, cu atribuţii extinse în domeniul jurisdicţiei penale, civile, administrative, comerciale etc.

În secolul XIX a fost constituită instituţia franceză a Ministerului Public, care a servit model pentru majoritatea ţărilor, treptat instituindu-se în toate statele civilizate.

În Basarabia, activitatea Procuraturii după modelul existent în Rusia a fost iniţiată prin adoptarea Regulamentului din 23 iulie 1812 privind instituirea administraţiei provizorii în acest ţinut.

Potrivit obligaţiilor sale, procuratorii vegheau ca instituţiile statului să activeze în limita competenţelor atribuite. Ei aveau dreptul de a supune controlului activitatea oricărui organ de stat, iar în cazul depistării încălcărilor, să ceară înlăturarea lor.

Concomitent, procurorii din ţinut erau chemaţi să contribuie la descoperirea infracţiunilor în procesele penale, să reprezinte interesele statului, în calitate de reclamant sau reclamat în procesele civile.

O altă funcţie a procurorilor era cea de exercitare a supravegherii activităţii instanţelor judiciare, beneficiind de dreptul de a suspenda aplicarea hotărârilor luate de judecători în cazul constatării încălcărilor la examinarea dosarelor.

Prin Legea din 26 martie 1862 în Moldova a fost instituit Ministerul Public, alăturat instanţelor de judecată, organizat ierarhic şi condus de Ministrul Justiţiei.

Această reformă judiciară a cuprins şi Basarabia, iar unificarea legislativă s-a produs după 1918.

În consecinţă, a avut loc reorganizarea procuraturilor pe lângă judecătorii, activitatea acestora fiind supravegheată de Ministrul Justiţiei, care concomitent era şi Procuror General.

Parchetele erau absolut independente, iar potrivit structurii organizatorice activau pe lângă Curtea de Casaţie, Curţile de apel şi pe lângă tribunale.

Procurorii erau atribuiţi cu largi prerogative, cum ar fi efectuarea urmăririi penale, controlarea activităţii poliţiei judiciare, întocmirea rechizitoriilor şi sesizarea instanţei, susţinerea acuzării, supravegherea executării sentinţei.

11

În perioada sovietică, la 2 august 1940 a fost creată Procuratura RSSM, cu atribuţiile stabilite prin Regulamentul cu privire la Procuratura URSS din 17 decembrie 1933:

- supravegherea generală; - supravegherea respectării legilor de către instanţele de judecată, - pornirea urmăririi penale şi susţinerea acuzării în judecată; - supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală şi

anchetă preliminară;- supravegherea legalităţii activităţii organelor securităţii, miliţiei şi

instituţiilor de recluziune.Odată cu adoptarea la 30 noiembrie 1979 a Legii cu privire la Procuratura URSS au fost întărite considerabil poziţiile şi rolul Procuraturii:- sunt stipulate principiile de organizare şi funcţionare;- este prevăzută independenţa de oricare alte organe; - sunt extinse considerabil limitele supravegherii exercitate de procuror în

sensul ca toate organele, instituţiile, organizaţiile obşteşti şi persoanele fizice să se conformeze legii.

După proclamarea independenţei Republicii Moldova, în contextul reluării tradiţiilor democratice, aderării la valorile general-umane, legislaţia naţională cu privire la instituţia Procuraturii a cunoscut şi cunoaşte transformări în vederea alinierii la standardele juridice ale ţărilor cu democraţii dezvoltate.

Astfel, în condiţiile Legii cu privire la Procuratură nr.902 din 29.01.92, instituţia prin activitatea sa contribuie la asigurarea supremaţiei legii, executarea ei exactă şi uniformă în scopul consolidării legalităţii şi apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Conform Concepţiei reformei judiciare şi de drept, aprobate la 12 iulie 1994, a fost determinat locul Procuraturii de organ autonom în sistemul organelor judecătoreşti cu următoarele atribuţii:

- exercită supravegherea executării exacte şi uniforme a legilor de către organele administraţiei publice, de către persoanele fizice şi juridice şi asociaţiile lor,

- apără ordinea legală, drepturile şi interesele cetăţenilor, - contribuie la înfăptuirea justiţiei în condiţiile legii.

Mecanismul de perfecţionare a atribuţiilor Procuraturii a evoluat odată cu modificarea la 05 iulie 2000 a art.124 din Constituţia naţională.

Reieşind din angajamentele asumate de Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, a fost adoptată Legea cu privire la Procuratură nr.118-XV din 14.03.2003.

La moment, instituţia este parte autonomă a autorităţii judecătoreşti, reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti.

12

Procuratura în secolul XXI

Procurorii din Europa la întrunirea lor din mai 2000 din Strasbourg şi-au pus de acum întrebarea „Cum trebuie să fie procuratura în Europa în sec. XXI ?”.

Nu există şi nu s-a dat încă un răspuns concret, sigur şi deplin la această întrebare.

Însă inevitabilitatea examinării acestei întrebări rezultă din crearea la 13 iulie 2005 a Consiliului consultativ al procurorilor europeni, în calitate de organ consultativ pe lângă Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

A fost adoptat un program-cadru de acţiuni, care are drept scop studierea problemelor legate de sarcinile şi atribuţiile procuraturii în Europa, atenţia fiind axată nu numai pe cele legate de justiţia penală, ci şi de împuternicirile procurorului în legislaţia civilă, din domeniul protecţiei muncii, cel economic, social etc.

Un compartiment aparte este consacrat garanţiilor de care trebuie să se bucure procurorii în exerciţiul funcţiei, cît şi de raporturile ce trebuie să existe între procuratură şi puterile executivă şi legislativă, cu judecătorii, poliţia.

Acest program prevede acţiuni referitoare la obligaţiile şi responsabilităţile procuraturii.

Pornind de la acest program-cadru, de la programele naţionale de dezvoltare a organelor de drept, de la programele comune ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, de la particularităţile dezvoltării acestui organ în Republica Moldova, de tradiţiile şi specificul naţional şi social, economic al statului nostru, sunt depuse eforturi la crearea unui organ care să îmbine armonios exigenţele internaţionale cu specificul naţional.

Procuratura urmează a fi o instituţie viabilă, aptă să apere interesele generale ale societăţii, legalitatea, ordinea de drept şi supremaţia legii într-un stat de drept şi democratic.

13