studiu privind eficienţa executării sancţiunilor în comunitate cuprins

1

STUDIU PRIVIND EFICIENŢA EXECUTĂRII SANCŢIUNILOR ÎN COMUNITATE

CUPRINS

I. INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………2

II. SINTEZA CONCLUZIILOR ŞI RECOMANDĂRILOR………………………………………………………5

III. CONSTATĂRI PRIVIND APLICAREA ŞI EXECUTAREA SANCŢIUNILOR ÎN COMUNITATE

III.1 REGLEMENTAREA LEGALĂ A APLICĂRII ŞI EXECUTĂRII

SANCŢIUNILOR ÎN COMUNITATE…………………………………………………………………….10

III.2 COMPETENŢA ORGANELOR DE PROBAŢIUNE ÎN REPUBLICA MOLDOVA …….11

III.3 REFERATUL PRESENTENȚIAL DE PROBAȚIUNE……………………………………………….13

III.4 PROBAŢIUNEA SENTENŢIALĂ………………………………………………………………………….17

III.5 MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII…………………………………….22

III.6 PREGĂTIREA PENTRU LIBERARE ŞI INTEGRAREA

SOCIALĂ POST - DETENŢIE………………………………………………………………………….……25

III.7 ORGANIZAREA MUNCII CONSILIERILOR DE PROBAŢIUNE…………………..…………30

III.8 APRECIERI PRIVIND EFICIENȚA EXECUTĂRII

PEDEPSELOR ÎN COMUNITATE ……………………………………………………………………..…..32

2

I. INTRODUCERE

În speranța realizării scopurilor pedepselor penale, sistemele corecționale / de executare a

pedepselor sunt tentate de a solicita din ce în ce mai mulți bani publici. În situația de deficit

bugetar, orice Guvern se va întreba nu atât referitor la necesitatea de a acoperi costurile unui

sistem de executare a pedepselor penale (acesta oricum va exista), ci mai mult cum asigurăm ca

resursele să fie utilizate eficient. Abordările statelor în acest sens sunt cele mai diferite, unele

state au încercat a reduce aplicabilitatea unor sancțiuni (în special a detențiilor costisitoare)

promovând măsuri și pedepse alternative detenţiei (în special sancțiunile în comunitate), altele

de a promova mai mult sancțiuni pecuniare, altele de a libera din detenție înainte de termen pe

cei bolnavi sau bătrâni, altele de aplica amnistii (care nu totdeauna sunt și eficiente) etc.

Sistemul organelor de probațiune a fost creat în Republica Moldova în anul 2007. Legea cu

privire la probațiune a fost adoptată în anul 2008. Modelul de probațiune a preluat elementele de

bază ale proiectelor pilot de probațiune implementate de către Institutul de Reforme Penale

începând cu anul 2004. Totuși, de la momentul constituirii până în anul 2013, nu a fost efectuată

o analiză a eficienței executării sancțiunilor în comunitate.

Efectuarea unui studiu privind eficiența executării sancțiunilor în comunitate a fost inclusă ca și acțiune în Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în sectorul Justiției

2011-2016, Pilonul II „Justiţia penală”, Obiectiv specific „Eficientizarea procesului de

investigaţie prejudiciară în vederea garantării respectării drepturilor omului, asigurării securităţii

fiecărei persoane şi diminuării nivelului de criminalitate”, Direcţia strategică 2.5. „Umanizarea

politicii penale şi consolidarea mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor”, Acţiunea 2 –

„Evaluarea eficienţei aplicării şi executării pedepselor penale privative şi neprivative de

libertate”.

Deseori, se încearcă a determina eficiența executării unei sau altei pedepse după rata de recidivă.

Este un indicator, dar nu putem reduce nivelul de eficiență a executării sancţiunii la rata

recidivei, or înafară de eforturile depuse de către specialiști la executarea unor pedepse, mai

există și o multitudine de alte elemente care pot să determine săvârșirea unor infracțiuni de către

cei care sunt condamnați în comunitate. Dacă examinăm primul studiu de victimizare efectuat în

Republica Moldova, vom observa că nici pe departe nu toate infracțiunile sunt raportate

autorităților, și de aici, nu putem vorbi de exactitate nici în determinarea ratei recidivei1.

Atunci când vorbim de eficiența executării sancțiunilor în comunitate, urmează să luăm în calcul

mai mulți indicatori. Or, putem considera rata recidivei ca unul dintre indicatori, pe de altă parte,

un număr considerabil de acţiuni ale consilierului de probațiune trebuie să fie orientate spre

acordarea de asistență și consiliere. Acestea trebuie să ducă la o mai bună integrare în societate

prin găsire unui loc de muncă / continuarea muncii, sporirea capacității profesionale sau a

nivelului educației, relații mai bune cu familia, vecinii, comunitatea în ansamblu și alte aspecte

asupra cărora urmează a se concentra activitatea consilierului de probațiune și a beneficiarului

probațiunii. Aceste variabile sunt greu de evaluat și de delimitat contribuția serviciului de

probațiune la îmbunătățirea vieții în general a beneficiarilor probațiunii.

1 Redpath, Jean, Studiu privind victimizarea şi încrederea publicului: Repere pentru elab. politicilor penale în

Moldova / Jean Redpath; Fundaţia Soros Moldova. – Ch. : "Imprint Plus" SRL, 2010. – 78 p.

http://www.soros.md/files/publications/documents/Victimisation%20Survey.pdf

3

Abordările referitor la eficiența pedepsei au o istorie îndelungată. Astfel, Jeremy Bentham

susținea că valoarea pedepsei nu trebuie să fie mai mică în nici un caz decât ar fi suficient pentru

a suprapondera venitul de la infracțiune. În general, a evalua eficiența unui sistem de pedepse

este suficient de dificil, or, aşa cum spuneam mai sus, există o multitudine de aspecte ce urmează

a fi evaluate şi luate în calcul. Printre acestea se înscriu: existența reglementărilor legale necesare

și suficiente în vederea aplicării și executării sancțiunilor în comunitate, existența unui cadrul

instituțional pentru a pune în executare pedepsele, un nivel adecvat de calificare a personalului

etc. La determinarea eficienței pedepselor trebuie luat în calcul impactul pedepsei asupra

făptuitorului, impactul asupra societății în ansamblu și asupra victimei. În opinia unor

cercetători, evaluarea eficienţei sancţiunilor în comunitate trebuie să ia în calcul experienţa de

viaţă a celui supus supravegherii şi a celor afectaţi de supraveghere, să ia în calcul cultura şi

practicile de supraveghere a specialiştilor şi să ia în calcul un context complex (material, social,

politic, cultural, organizaţional, profesional şi legal) al supravegherii2. O analiză cost-beneficii ar

ţine cont de trei elemente: costul estimativ al intervenţiei, efectul estimat şi valoarea estimată a

efectului3. Aici, pentru a determina ce economii de bani publici se vor obţine de la

implementarea sancţiunilor comunitare versus privaţiunile de libertate, ar putea fi utilizată

următoarea formulă: Costurile Intervenţiei = (Costul anual al intervenţiei * durata medie a

intervenţiei) – (Costul anual al detenţiei * durata medie a detenţiei)4.

Pentru determinarea acestor variabile, urmează a fi utilizată o metodologie complexă. Unele

metode sunt greu de aplicat, or spre exemplu experimentele controlate ridică mari probleme etice

și legale, or există interdicții clare de a face experimente pe seama oamenilor. Se întâmplă uneori

că un program corecțional este apreciat ca fiind unul eficient doar în baza concluziilor a câțiva

specialiști care pretind că acest program corecțional este benefic, având în vedere că

probabilitatea că va produce efecte pozitive este mare, dar nu sunt estimate eventualele riscuri pe

care le implică acel program corecțional.

Oficiului Central de Probaţiune a solicitat iniţial elaborarea unui studiu privind eficienţa

executării sancțiunilor în comunitate. Tradițional, se consideră a fi sancțiuni/măsuri neprivative

de libertate alternative la detenţie munca neremunerată în folosul comunității, amenda,

condamnarea condiționată cu un termen de probă, monitorizarea electronică5. S-a convenit că în

lumina noilor evoluţii în sistemul organelor de probaţiune, urmează a se reflecta situaţia actuală

prin prisma implementării muncii neremunerate în folosul comunităţii, a condamnării cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei precum şi a reintegării sociale post-detenţie.

Scopul studiului aşa precum a fost formulat de către Oficiul Central de Probaţiune este

determinarea, în măsura posibilităţii a factorilor care contribuie la implementarea eficientă a

sancţiunilor în comunitate, aşa încât să fie posibil de formulat concluzii şi recomandări eficiente

în vederea îmbunătăţirii calităţii implementării sancţiunilor în comunitate. Întrebările majore de

cercetare au fost: sunt utile referatele presentenţiale de probaţiune?, sunt suficiente competenţele

legale ale organelor de probaţiune pentru executarea sancţiunilor în comunitate?, ce factori ar

2 In Daems, T., Snacken, S and Van Zyl Smit, D. European penology. Hart Publishing 2013, p. 4.

3 Make justice work: Are short term prison sentences an efficient and effective use of public resources? Matrix

Evidence, June 2009, p. 7. 4 Make justice work: Are short term prison sentences an efficient and effective use of public resources? Matrix

Evidence, June 2009, p. 7. 5 Killias Martin, Villetaz Patrice. The effects of custodial vs non-custodial sanctions on reoffending: lessons from a

systematic review. - Psicothema 2008, vol. 20, nr. 1, p. 30.

4

contribui la o mai bună punere în executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, a

suspendării condiţionate a executării pedepsei precum şi a reintegării sociale post-detenţie?.

În vederea realizării studiului, a fost utilizată în special metoda interviului, or solicitantul

studiului, Oficiul Central de Probațiune, nu a avut capacitate de a pune la dispoziție resursele

necesare pentru utilizarea unei metodologii complexe, care ar include și elemente mai

costisitoare6 (dar şi mai precise) de evaluare a situației actuale în domeniu. În acest context, au

fost utilizate şi rezultatele unor studii credibile efectuate anterior, cea ce a permis a elucida, în

anumită măsură, situația referitor la anumiți indicatori. Printre dificultățile de întocmire a

studiului se enumeră lipsa datelor şi accesul limitat la date, or deseori, statistica ținută de către

instituțiile publice nu este suficient de relevantă în contextul determinării eficienței aplicării și executării sancțiunilor în comunitate.

Studiul poate fi de un real folos în vederea îmbunătăţirii practicilor actuale şi formularea de

politici în domeniu, pentru Parlamentul Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova,

Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi autoritatea judecătorească în ansamblu,

Procuratura Generală a Republicii Moldova, Institutul Naţional al Justiţiei, organizaţiile

societăţii civile, ambasadele, reprezentanţele altor state şi a organizaţiilor internaţionale

guvernamentale acreditate în Republica Moldova şi alţi actori interesaţi.

6 De exemplu, Guvernul Marii Britanii a finanţat un program de 7 mln. lire sterline timp de 7 ani pentru a evalua

eficienţa practicilor de justiţie restaurativă; vezi: Restorative Justice Works, Restorative Justice Council, 2011,

http://restorativejustice.org.uk/restorative_justice_works.

5

II. SINTEZA CONCLUZIILOR ŞI RECOMANDĂRILOR

În speranța realizării scopurilor pedepselor penale, sistemele de executare a pedepselor sunt

tentate de a solicita din ce în ce mai mulți bani publici. În situația de insuficienţă de resurse, se

ridică întrebarea referitor la eficienţa utilizării resurselor. Sistemul organelor de probațiune a

fost creat în Republica Moldova în anul 2007. De la momentul constituirii până în anul 2013, nu

a fost efectuată o analiză a eficienței executării sancțiunilor în comunitate. O asemenea acţiune

a fost inclusă în Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în sectorul

Justiției 2011-2016.

În general, a evalua eficiența unui sistem de pedepse este suficient de dificil, or, există o

multitudine de aspecte ce urmează a fi evaluate şi luate în calcul. Deseori, se încearcă a

determina eficiența executării unei sau altei pedepse după rata de recidivă. Putem considera rata

recidivei ca unul dintre indicatori, pe de altă parte, un număr considerabil de acţiuni ale

consilierului de probațiune trebuie să fie orientate spre acordarea de asistență și consiliere, fiind

greu de evaluat și de delimitat contribuția serviciului de probațiune la îmbunătățirea vieții în

general a beneficiarilor probațiunii. Pentru determinarea acestor variabile, urmează a fi utilizată

o metodologie complexă.

Oficiului Central de Probaţiune a solicitat iniţial elaborarea unui studiu privind eficienţa

executării sancțiunilor în comunitate. S-a convenit că în lumina noilor evoluţii în sistemul

organelor de probaţiune, urmează a se reflecta situaţia actuală prin prisma implementării muncii

neremunerate în folosul comunităţii, a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei precum şi a reintegării sociale post-detenţie. Întrebările majore de cercetare au fost:

sunt utile referatele presentenţiale de probaţiune?, sunt suficiente competenţele legale ale

organelor de probaţiune pentru executarea sancţiunilor în comunitate?, ce factori ar contribui la o

mai bună punere în executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, a

suspendării condiţionate a executării pedepsei precum şi a reintegării sociale post-detenţie?. Este

de menţionat că nu au fost oferite resursele necesare pentru utilizarea unei metodologii

complexe, fiind utilizate astfel şi rezultatele unor studii întocmite anterior.

Legislaţia Republicii Moldova stabileşte expres care sunt scopurile pedepsei, şi anume

restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvâşirii de noi

infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Anaza formulărilor legale

privind competenţa organelor de probaţiune în Republica Moldova ne duce la concluzia că

probaţiunea cuprinde activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală şi să

mărească importanţa conceptului de individualizare a pedepsei penale. Probaţiunea, în sens

larg, este o măsură comunitară ce implică un complex de activităţi de evaluare, asistenţă,

consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în conflict cu legea penală

(învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o integra în societate şi de a proteja comunitatea

de riscul recidivei.

Pentru aplicarea şi executarea eficientă a sancţiunilor în comunitate este important a lua în

considerare particularităţile psiho-sociale ale făptuitorului. Aceste particularităţi se reflectă în

referatul presentenţial de probaţiune, dacă un asemenea referat a fost întocmit. Majoritatea

judecătorilor şi a procurorilor consideră referatele de evaluare psihosocială a personalităţii

făptuitorului utile la individualizarea pedepsei penale, la identificarea perspectivelor de

6

reintegrare în comunitate în cazul aplicării unei pedepse nonprivative de libertate, la stabilirea

măsurii preventive etc. Datele statistice arată că se solicită rar referate de evaluare. Majoritatea

dintre judecători şi procurori au apreciat conţinutul referatelor ca fiind de calitate medie.

Printre cele mai frecvente probleme întâmpinate de către consilierii de probaţiune la întocmirea

referatelor presentenţiale sunt: lipsa mijloacelor pentru deplasarea în teritoriu, termene reduse

cerute de solicitant, lipsa echipamentului şi a altor lucruri necesare (computer, imprimantă,

hârtie). Astfel, se recomandă, inclusiv Oficiului Central de Probaţiune:

Elaborarea metodologiei de estimare a necesităţilor de resurse pentru activitatea de

probaţiune şi dotarea corespunzătoare a organelor de probaţiune cu resursele necesare;

Asigurarea consilierilor de probaţiune cu resursele necesare, stimularea şi

sancţionarea, după caz, a consilierilor de probaţiune în vederea întocmirii în termen

util şi calitativ a referatelor presentenţiale de probaţiune;

Elaborarea unor norme metodologice cu titlu de recomandare în vederea

determinării criteriilor de solicitare şi de întocmire a referatelor presentenţiale de

probaţiune;

Aducerea la cunoştinţă tuturor procurorilor şi judecătorilor a termenelor legale de 14

zile de întocmire a referatelor presentenţiale de probaţiune;

Determinarea oportunităţii acordării asistenţei psihosociale primare de către

consilierii de probaţiune şi adoptarea, după caz, a normelor metodologice de acordare

a unei asemenea asistenţe.

În temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în cadrul probaţiunii sentenţiale în comunitate se exercită

controlul asupra persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei. Consilierul de probaţiune desfăşoară un spectru de activităţi de supraveghere,

asistenţă şi consiliere care au menirea de a integra în societate făptuitorul, de a preveni

săvârşirea de noi infracţiuni şi de a scădea riscul de recidivă, de a creşte gradul de siguranţă

socială. Printre aceste activităţi se înscriu: înregistrarea beneficiarului; înştiinţarea şi convocarea

beneficiarului; pregătirea şi realizarea primei întrevederi; evaluarea necesităţilor sociale şi a

reţelei sociale; întocmirea planului de supraveghere, asistenţă şi consiliere; evaluarea şi

monitorizarea permanentă a cazului, încheierea supravegherii.

Conform datelor statistice, în anul 2012, din 8775 persoane condamnate, 2769 persoane (31,6 %)

au fost condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În 6 luni ale anului 2013,

din 4549 persoane condamnate, au fost condamnate condiţionat 1951 persoane (42,9 %). Astfel,

ponderea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficient de

mare. Din 3347 persoane cu un termen de probă care au fost luate la evidenţă de către organele

de probaţiune în anul 2013, doar 690 au avut stabilite şi anumite obligaţii/condiţii, deci ponderea

condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu stabilirea unor obligaţii/

condiţii este suficient de mică. Stabilirea condiţiilor ar permite o individualizare mai bună a

pedepsei. Astfel se recomandă,

Reevaluarea / diversificarea listei de condiţii ce pot fi impuse la aplicarea

condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Nu doar individualizarea modestă prin nestabilirea condiţiilor / obligaţiilor, ci şi modalitatea de

punere în executare afectează eficienţa acestei sancţiuni în comunitate. Din 2932 persoane cu

termen de probă care au fost scoase de la evidenţa organelor de probaţiune în anul 2013, 141

persoane (4,81 %) au fost scoase de la evidenţă deoarece au comis repetat infracţiuni şi în

privinţa a 79 persoane (2,7 %) a fost anulată condamnarea cu suspendarea condiţionată a

executării, inclusiv datorită încălcării condiţiilor. Astfel, se pare că rata recidivei pe parcursul

perioadei de probă este relativ mică. Printre cauzele anulării condamnării cu suspendarea

condiţionată a executării pedepsei, s-a menţionat: condamnaţii privesc aplicarea art. 90 al

7

Codului Penal ca pe o lipsă de sancţionare / lipsă de control, uneori condamnaţii nu înţeleg în ce

constă aplicarea art. 90 al Codului Penal. În virtutea deficienţelor de implementare identificate,

se recomandă Oficiului Central de Probaţiune:

Excluderea practicilor de supraveghere exclusivă a beneficiarilor şi îndeplinirea

corespunzătoare a tuturor competenţelor organelor de probaţiune (asistenţă,

consiliere şi monitorizare a comportamentului);

Elaborarea şi adoptarea unor programe de lucru individuale şi de grup cu

beneficiarii activităţii de probaţiune în vederea integrării acestora în comunitate

(programele urmează să răspundă nevoilor sociale ale beneficiarilor, identificate prin

instrumente specifice);

Elaborarea instrucţiunilor de activitate în cadrul organelor de probaţiune, prin care s-

ar asigura o abordare uniformă privind modalitatea de clasificare, interacţiune şi

desfăşurare a programelor cu beneficiarii activităţii de probaţiune;

Asigurarea comunicării de către consilierii de probaţiune a drepturilor şi

obligaţiilor beneficiarilor activităţilor de probaţiune prin înmânarea şi explicarea

listei de drepturi şi obligaţii pe care le are persoana, însoţită de mesaje proactive

privind misiunea şi rolul organelor de probaţiune şi stimularea interesului

beneficiarului în asumarea responsabilităţii pentru procesul de integrare în societate;

Desfăşurarea unor cursuri de instruire în domeniul comunicării, care ar permite a

forma abilităţile necesare consilierilor de probaţiune în vederea identificării nevoilor

sociale ale beneficiarilor, dar şi a păstrării unui caracter realist al aşteptărilor

beneficiarilor de la organele de probaţiune.

O mare parte dintre factorii de integrare reuşită a condamnaţilor (menţinerea relaţiilor cu familia,

continuarea studiilor, obţinerea unui loc de trai temporar, angajarea în câmpul muncii,

organizarea timpului liber) ţin de implicarea a varii instituţii din comunitate şi chiar suportul

individual al unor membri ai comunităţii, deci la punerea în executare a sancţiunilor în

comunitate urmează a fi implicate activ instituţiile din comunitate.

Executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către organul

de probaţiune care are următoarele atribuţii: ţine evidenţa condamnaţilor la muncă neremunerată

în folosul comunităţii, explică condamnatului modul şi condiţiile executării pedepsei,

coordonează cu autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie socială la

care condamnaţii execută pedeapsa, controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine

evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi.

Conform datelor statistice, în anul 2012, din 8775 persoane condamnate, 2143 au fost

condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii (24,4 %). În 6 luni ale anului 2013,

din 4549 persoane condamnate, au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul

comunităţii 998 persoane (21,9 %). Astfel, ponderea condamnărilor la muncă neremunerată în

folosul comunităţii este relativ mare. Conform datelor OCP, în anul 2013 au fost scoase de la

evidenţa privind executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii 2253 persoane.

Dintre acestea, 1866 persoane (82,9 %) pe motivul ispăşirii pedepsei, 45 persoane (2 %) au fost

scoase de la evidenţă pe motivul comiterii repetate de infracţiuni şi 199 persoane (8,8 %) pe

motivul înlocuirii pedepsei cu privaţiune de libertate. Astfel, se pare că rata recidivei în

perioada de executare a pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii este suficient

de mică. Aceste date însă nu reflectă dimensiunea comunitară şi de integrare socială durabilă

a persoanelor care au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Există mai multe deficienţe la punerea în executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii

inclusiv colaborarea defectuoasă cu APL, neprezentarea beneficiarilor conform graficului de

8

muncă stabilit, neconştientizarea pedepsei aplicate. Astfel, se recomandă Oficiului Central de

Probaţiune:

Asigurarea explicării de către consilierii de probaţiune a modului de executare a

pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu menţionarea consecinţelor

pentru persoana condamnată în caz de încălcare a condiţiilor de executare;

Consolidarea parteneriatelor oficiilor de probaţiune cu administraţia publică locală

în vederea executării eficiente a sancţiunilor comunitare, inclusiv prin determinarea

persoanei responsabile din cadrul APL de interacţionare cu organele de probaţiune.

Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, care au reparat integral daunele cauzate de

infracţiunea pentru care sunt condamnate, care au participat la executarea şi care nu au refuzat

executarea muncilor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi

a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie li se poate aplica,

în anumite circumstanţe, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa

de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei.

Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate

obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) Cod Penal al

Republicii Moldova în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Organul de probaţiune

întreprinde acţiuni de supraveghere a condamnatului pe durata termenului condiţionat.

Conform datelor OCP, în anul 2013, au fost luate la evidenţă 311 persoane liberate condiţionat

de pedeapsă înainte de termen, 115 persoane (37 %) având stabilite şi anumite condiţii.

Consilierii de probaţiune au invocat că au întâlnit cazuri în care ar fi fost necesare condiţii dar nu

erau impuse şi viceversa. Este necesară:

Analiza practicii de implementare şi determinarea cazurilor în care ar fi oportună

stabilirea/nestabilirea anumitor condiţii, ceea ce ar duce la sporirea eficienţei

măsurii şi activităţii organelor de probaţiune.

O altă problemă este lipsa unor programe de integrare socială post-detenţie. Este evident că

persoanele liberate din detenţie ar trebui implicate în programe psihosociale de adaptare şi de

formare a unor abilităţi care i-ar ajuta să aibă o viaţă socială normală. De aici,

Este imperativ ca serviciul de probaţiune să determine instrumentarul de lucru,

inclusiv programele de integrare socială post-detenţie.

O altă problemă ce apare la integrarea socială post-detenţie este respingerea ex-deţinuţilor de

către membrii comunităţii, totodată la integrarea socială post-detenţie urmează a fi implicate

activ instituţiile din comunitate. Astfel, ar fi oportună:

Formularea de către OCP a unei strategii de comunicare cu publicul şi cu partenerii

săi de activitate şi transmiterea unui mesaj clar despre necesitatea şi avantajele

implicării comunitare în desfăşurarea activităţilor de probaţiune;

Desfăşurarea unui program complex de informare a publicului larg referitor la

beneficiile alternativelor la detenţie (cu prezentarea, în cadrul acţiunilor de

mediatizare şi a bunelor practici, nu doar a cazurilor în care persoanele condamnate la

sancţiuni în comunitate încalcă condiţiile stabilite prin sentinţă);

Dezvoltarea unor programe de mediatizare a problemelor persoanelor liberate din

detenţie în vederea formării atitudinii suportive a membrilor comunităţii, inclusiv

prin prezentarea cazurilor de succes de integrare în societate a persoanelor liberate din

locurile de detenţie;

Elaborarea şi distribuirea materialelor informaţionale (broşuri, postere informative),

destinate publicului larg, privind misiunea şi rolul probaţiunii în asigurarea securităţii

comunitare.

9

În anul 2013, au fost scoase de la evidenţă 418 persoane liberate condiţionat de pedeapsă înainte

de termen, dintre care 302 persoane (72,25 %) pe motivul expirării termenului condiţionat

stabilit, 16 persoane (3,83 %) pe motivul comiterii repetate a unor infracţiuni şi 19 persoane

(4,55 %) pe motivul anulării liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi trimiterea

condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Astfel, se pare că rata

recidivei în perioada de supraveghere a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte

de termen este suficient de mică. Aceste date însă nu reflectă dimensiunea comunitară şi de

integrare socială durabilă a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen.

Selectarea atentă, instruirea adecvată, informarea bună a angajaților sistemului de executare a

sancțiunilor, dotarea cu resursele necesare şi organizarea muncii sunt esențiale pentru eficiența

sistemului de executare a pedepselor. Consilierii de probaţiune au indicat uneori problema lipsei

resurselor şi a condiţiilor adecvate pentru muncă, nu există uniformitate în unele aspecte ale

organizării muncii consilierilor, totodată majoritatea sunt motivaţi să activeze în cadrul

serviciului de probaţiune din cauză că le place domeniul de activitate. Ca metode de evaluare a

muncii consilierilor de probaţiune se folosesc cel mai frecvent atestarea, constatarea rezultatelor

obţinute, modul de punere în aplicare a planului de intervenţie, întocmirea raportului trimestrial

de activitate. Sunt efectuate şi controale periodice, verificarea dosarelor de supraveghere, a

modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu. Astfel, se recomandă:

Revizuirea fişelor de post ale consilierilor de probaţiune şi asigurarea respectării

fişei de post a consilierilor de către şefii birourilor de probaţiune;

Asigurarea instruirii iniţiale şi continue a consilierilor de probaţiune; desfăşurarea

unor activităţi de instruire a şefilor oficiilor de probaţiune în domeniul

managementului resurselor umane;

Elaborarea criteriilor de performanţă în activitatea de probaţiune, evaluarea

obiectivă a consilierilor în baza acestor criterii şi stimularea consilierilor de

probaţiune care au cele mai bune performanţe astfel încât să se diminueze numărul

de cazuri în care consilierii îşi îndeplinesc doar formal atribuţiile de serviciu.

Conform datelor Raportului IRP de monitorizare a activităţilor de probaţiune în Republica

Moldova7, majoritatea beneficiarilor probaţiunii (60%) considerau activitatea consilierilor de

probaţiune ca fiind eficientă faţă de 19% care considerau că aceasta nu este eficientă. Printre

beneficiari exista un nivel relativ scăzut de încredere în capacitatea consilierilor de probaţiune de

a ajuta persoanele condamnate în comunitate la reducerea riscului de săvârşire a noilor

infracţiuni. Majoritatea procurorilor şi judecătorilor considerau activitatea de probaţiune

necesară (89% şi, respectiv, 86%), deşi o bună parte din aceştia o considerau ineficientă (60% şi,

respectiv, 46%).

7 Raportul de monitorizare a activităţilor de probaţiune în Republica Moldova / aut.: Igor Dolea, Victor Zaharia,

Vasile Rotaru [et al.]; coord. ed.: Crsitina Beldiga; Inst. de Reforme Penale. – Ch.: “Bons Offices” SRL, 2011.

10

III. CONSTATĂRI PRIVIND APLICAREA ŞI EXECUTAREA

SANCŢIUNILOR ÎN COMUNITATE

III.1 REGLEMENTAREA LEGALĂ A APLICĂRII ŞI EXECUTĂRII SANCŢIUNILOR

ÎN COMUNITATE

Conform Codului Penal al Republicii Moldova8, legea penală apără, împotriva infracţiunilor,

persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea

constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova,

pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea penală are, de asemenea,

drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni9.

Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare

supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia. Legea penală nu urmăreşte scopul de a

cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului10

.

Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârşit

infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvâşirii de noi

infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie

să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate11

. Executarea

hotărârilor cu caracter penal se efectuează în baza principiilor legalităţii, democratismului,

umanismului, respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane, egalităţii condamnaţilor în

faţa legii, diferenţierii, individualizării şi planificării executării pedepselor penale, aplicării

raţionale a mijloacelor de corijare a condamnaţilor şi stimulării comportamentului respectuos

faţă de lege12

.

Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: amendă;

privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate; retragere a

gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a

distincţiilor de stat; munca neremunerată în folosul comunităţii; închisoare; detenţiune pe

viaţă13

.

Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită

activitate, pedepsei retragerii gradului militar sau special, a titlului special, a gradului de

calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, pedepsei muncii neremunerate în folosul

comunităţii, executarea hotărârilor privind condamnarea cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei, privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, privind

înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, privind liberarea de

pedeapsă a minorilor, privind amânarea executării pedepsei aplicate femeilor gravide şi femeilor

8 Codul Penal al Republicii Moldova nr. 985, 18.04.2002, publicat la 14.04.2009 în Monitorul Oficial nr. 72-74, art.

Nr. 195. 9 Art. 2, Codul Penal al Republicii Moldova.

10 Art. 4, Codul Penal al Republicii Moldova.


12 Art. 167, Codul de Executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24.12.2004, publicat la 05.11.2010 în Monitorul

Oficial nr. 214-220 , art. Nr. 704. 13

Art. 62, Codul Penal al Republicii Moldova.

11

care au copii în vârstă de până la 8 ani, precum şi executarea pedepselor aplicate persoanelor

juridice altele decât pedeapsa amenzii, se asigură de către organul de probaţiune14

. La

executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în

executarea unor hotărâri, inclusiv liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen (art.91

din Codul penal); înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau

închisoare (art.64 din Codul penal); înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu

închisoare (art.67 din Codul penal); anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei sau, după caz, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu

trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei neexecutate (art.90 şi 91 din Codul

penal)15

.

Astfel, fără a aprecia corectitudinea formulării, constatăm că legislaţia Republicii Moldova

stabileşte expres care sunt scopurile pedepsei, şi anume restabilirea echităţii sociale, corectarea

condamnatului, precum şi prevenirea săvâşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor,

cât şi a altor persoane.

III.2 COMPETENŢA ORGANELOR DE PROBAŢIUNE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Organizarea activităţii de probaţiune în Republica Moldova este efectuată de către Oficiul central

de Probaţiune. Activităţile de probaţiune se realizează de către birourile teritoriale de probaţiune.

Oficiul central de Probaţiune şi subdiviziunile sale teritoriale formează organele de probaţiune.

Organele de probaţiune intră în sistemul organelor Ministerului Justiţiei. Regulamentul organelor

de probaţiune se aprobă de Guvern16

.

Conform legislaţiei Republicii Moldova, organele de probaţiune au următoarele funcţii:

a) prezentarea de referate presentenţiale de evaluare psihosocială a personalităţii;

b) aplicarea programelor de corecţie a comportamentului social;

c) coordonarea executării unor anumite categorii de pedepse;

d) exercitarea controlului asupra persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei, a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă penală înainte de termen, a

persoanelor condamnate cu amânarea executării pedepsei, a persoanelor liberate de

răspundere penală;

e) exercitarea controlului asupra aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ;

f) acordarea de asistenţă şi de consiliere postpenitenciară;

g) coordonarea activităţii reprezentanţilor altor autorităţi publice centrale şi autorităţilor

publice locale, organizaţiilor neguvernamentale a căror activitate are legătură directă sau

tangenţială cu probaţiunea;

h) implementarea programelor de corecţie socială a subiecţilor probaţiunii;

i) colaborarea cu penitenciarele în partea pregătirii persoanelor pentru liberare din locurile de

detenţie17

.

Deci, probaţiunea are un rol distinct în toate etapele procesului de înfăptuire a justiţiei penale:

14 Art. 173, Codul de Executare al Republicii Moldova.

15 Art. 469 Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, nr. 122 din 14.03.2003, publicat la 05.11.2013 în

Monitorul Oficial nr. 248-251, art. Nr. 699. 16

Legea cu privire la probaţiune nr. 8 din 14.02.08, publicată la 13.06.2008 în Monitorul Oficial nr. 103-105, art. nr.

389; Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea organelor de probaţiune (aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 827 din 10.09.2010). 17

Art. 16, Legea cu privire la probaţiune.

12

a) presentenţială - evaluare psihosocială a personalităţii bănuitului, învinuitului, inculpatului;

b) sentenţială: în comunitate - activităţi orientate spre integrarea socială a persoanelor liberate

de pedeapsa penală prin asistenţă, consiliere, controlul comportamentului şi supravegherea

respectării obligaţiilor impuse de instanţă şi penitenciară - activităţi socio-educative

desfăşurate în penitenciar în special activităţi de pregătire pentru liberare din locurile de

detenţie;

c) post-penitenciară - acordare de asistenţă persoanelor liberate din locurile de detenţie în

scopul integrării lor în societate.

Personalul organelor de probaţiune se constituie din angajaţii Oficiului central şi ai

subdiviziunilor teritoriale. Activitatea de probaţiune se desfăşoară nemijlocit de către consilierii

de probaţiune. În fiecare subdiviziune teritorială se numeşte câte un consilier de probaţiune

specializat în lucrul cu minorii. La funcţie în organele de probaţiune pot pretinde persoanele care

întrunesc exigenţele Legii serviciului public. Participanţi la probaţiune pot fi şi voluntarii, adică

persoanele care şi-au exprimat voinţa de a lua parte la desfăşurarea activităţilor de probaţiune

(voluntarii îşi desfăşoară activitatea în bază de acord de colaborare, lor li se compensează

cheltuielile pentru transport şi pentru rechizite de birou).

Obligaţiile consilierului de probaţiune

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, consilierul de probaţiune:

a) ţine evidenţa şi exercită controlul persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei, al persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă penală înainte de termen

şi al persoanelor condamnate cu amânarea executării pedepsei;

b) coordonează executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii şi a

pedepsei privării de dreptul de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o anumită

activitate;

c) exercită controlul asupra aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ;

d) întocmeşte referate presentenţiale de evaluare psihosocială a personalităţii, solicitate de

instituţiile competente;

e) transmite referatul către penitenciarul în care este deţinută persoana;

f) ţine dosarele persoanelor aflate în conflict cu legea penală;

g) desfăşoară acţiuni de resocializare şi de reintegrare a subiecţilor probaţiunii;

h) participă la şedinţele de judecată, la solicitarea instanţei, în momentul prezentării referatului

presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii;

i) iniţiază procedura de stimulare sau de sancţionare a persoanelor aflate în conflict cu

legea penală şi expediază demersurile respective în instanţă de judecată;

j) organizează implementarea programelor educative şi de profilaxie în privinţa persoanelor

minore aflate în conflict cu legea şi a celor liberate din locurile de detenţie;

k) întocmeşte rapoarte periodice privind acordarea de consultaţii şi de asistenţă psihosocială,

precum şi privind exercitarea controlului asupra subiectului probaţiunii;

l) în baza activităţii practice şi teoretice, formulează propuneri în vederea dezvoltării

activităţilor de probaţiune;

m) păstrează confidenţialitatea datelor de care a luat cunoştinţă în executarea obligaţiilor de

serviciu, chiar şi după încetarea activităţii de probaţiune, cu excepţia interogatoriilor

efectuate de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată;

n) încheie contracte cu persoane liberate din locurile de detenţie18

.

Astfel, probaţiunea cuprinde activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie

penală şi să mărească importanţa conceptului de individualizare a pedepsei penale.

18 Art. 23, Legea cu privire la probaţiune.

13

Probaţiunea, în sens larg, este o măsură comunitară ce implică un complex de activităţi de

evaluare, asistenţă, consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în

conflict cu legea penală (învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o integra în societate şi

de a proteja comunitatea de riscul recidivei.

III.3 REFERATUL PRESENTENȚIAL DE PROBAȚIUNE

Pentru aplicarea şi executarea eficientă a sancțiunilor în comunitate este important a lua în

considerare particularitățile psiho-sociale ale făptuitorului. Aceste particularități se reflectă în

referatul presentențial de probațiune, dacă un asemenea referat a fost întocmit.

În cadrul probaţiunii presentenţiale, în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului se

întocmeşte referat presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii. Referatul

presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii se întocmeşte la demersul organului de

urmărire penală, al procurorului sau al instanţei de judecată. Referatul presentenţial de evaluare

psihosocială a personalităţii este un document scris, cu caracter consultativ şi de orientare, având

rolul de a oferi organului de urmărire penală, procurorului, instanţei de judecată date despre

persoana bănuitului, a învinuitului sau a inculpatului, despre nivelul de instruire şcolară, despre

comportamentul, mediul familial, cercul de prieteni şi despre factorii care influenţează sau pot

influenţa conduita lui generală. La întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială a

personalităţii se contactează membrii familiei, prietenii, colegii, alte surse de informaţie, cum ar

fi psihologi, cadre didactice, asistenţi sociali, medici, alţi specialişti, precum şi persoanele care

pot contribui realmente la reflectarea tabloului psihosocial al personalităţii bănuitului, a

învinuitului sau a inculpatului. Modul de întocmire a referatelor presentenţiale de evaluare a

personalităţii este stabilit de Ministerul Justiţiei19

.

Referatul de evaluare psiho-socială a personalităţii cuprinde date privind persoana pentru care a

fost solicitat referatul de evaluare (mediul familial şi social, situaţia şcolară, cercul de prieteni),

date privind comportamentul bănuitului/ învinuitului/ inculpatului (trecutul infracţional,

comportamentul persoanei înainte şi după comiterea presupusei infracţiuni), factorii care

influenţează sau pot influenţa conduita generală a persoanei pentru care a fost solicitat referatul

de probaţiune, perspectivele de integrare în societate.

În faza presentenţială, consilierul de probaţiune planifică procesul de evaluare (determină scopul

evaluării, alege metodele, stabileşte sursele de informaţii, repartizează în timp obiectivele de

evaluat), efectuează o evaluare iniţială, stabileşte contactul cu beneficiarul (în baza unui cadru

etic şi valoric), colectează informaţia, analizează informaţia, redactează referatul şi îl remite

solicitantului. De asemenea, în baza evaluării preliminare, consilierul de probaţiune trebuie să

răspundă la nevoile emoţionale şi sociale urgente ale beneficiarilor activităţilor de probaţiune.


Moldova20

, majoritatea covârşitoare a judecătorilor (95%) şi a procurorilor (81%) consideră

referatele de evaluare psihosocială a personalităţii făptuitorului utile.

Judecători:

19 Ordin nr. 560 din 31.12.2008 cu privire la aprobarea condiţiilor şi formei contractului de acordare a asistenţei

psihosociale persoanelor liberate din locurile de detenţie şi a regulilor privind modul de întocmire a referatului

presentinţial de evaluare a personalităţii (Monitorul Oficial, nr. 10-11 din 23.01.2009). 20

Raportul de monitorizare a activităţilor de probaţiune în Republica Moldova / aut.: Igor Dolea, Victor Zaharia,


14

Procurori:

Majoritatea judecătorilor (47%) şi a procurorilor (49%) consideră că referatul poate fi un

instrument util la individualizarea pedepsei penale. Conform procurorilor, referatul ajută la

aplicarea unei pedepse echitabile, deoarece oferă o orientare în ceea ce priveşte personalitatea

făptuitorului, stabilirea circumstanţelor care au dus la săvârşirea infracţiunii, arată atitudinile şi

viziunile făptuitorului. Cam în aceeaşi ordine de idei s-au pronunţat şi judecătorii, care au

menţionat că referatul ajută la stabilirea unei pedepse adecvate personalităţii, inclusiv la

cunoaşterea deplină a personalităţii şi a necesităţilor acesteia, permite sancţionarea adecvată,

deoarece din referat este clar dacă infractorul poate fi reeducat fără privarea de libertate. Din

opiniile acestora, este clar că un mare accent se pune pe personalitatea făptuitorului, alţi factori

importanţi cum ar fi susţinerea familiei, circumstanţele de trai fiind menţionate mai rar.

În al doilea rând, referatul poate servi pentru identificarea perspectivelor de reintegrare în

comunitate în cazul aplicării unei pedepse nonprivative de libertate (23% din judecători şi 29%

din procurori). De fapt, acest răspuns este o variantă a primei opţiuni, deoarece la fel ţine de

individualizarea pedepsei penale.

Interesant că un număr mai mare de judecători (29%) ar avea nevoie de referat şi pentru

stabilirea măsurii preventive. Aceasta indică încă o dată că referatul este perceput de către aceştia

ca un instrument util ţinând cont de faptul că judecătorii sunt acei care aplică măsurile preventive

cele mai aspre. Aceasta se demonstrează şi prin faptul că numai 22% de procurori au ales această

15

opţiune. Procurorii la acest capitol ar avea nevoie de referat pentru motivarea demersului de

arestare.

Judecători:

Procurori:

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2013, au fost înregistrate 36154

infracţiuni, dintre acestea – în 5586 cazuri a fost încetat procesul penal21

, 10149 fiind trimise în

judecată, inclusiv 82 - infracţiuni excepţional de grave, 285 - deosebit de grave, 1920 – grave,

21 Informaţia operativă privind starea infracţionalităţii (fără clasate) pe teritoriul Republicii Moldova pentru 12 luni

ale anului 2013, http://mai.md/sites/default/files/images/internet_1.pdf.

16

4298 – mai puţin grave şi 3564 – infracţiuni uşoare. Conform datelor OCP22

, în anul 2013 au fost

solicitate 855 referate presentenţiale (din acestea 652 în privinţa minorilor). Datele statistice

arată că totuşi se solicită rar referate de evaluare, ceea ce ar putea indica şi faptul că, în opinia

judecătorilor şi procurorilor, calitatea acestora lasă de dorit.

De fapt, fiind întrebaţi direct despre acest lucru, numai 20% din judecători şi 18% din procurori

au apreciat calitatea informaţiei cuprinsă în referate ca fiind înaltă. Majoritatea însă, cum se

vede din tabelele prezentate mai jos, au apreciat conţinutul referatelor ca fiind de calitate

medie.

Judecători:

Procurori:

Printre cele mai frecvente probleme întâmpinate de către consilierii de probaţiune la întocmirea

referatelor presentenţiale sunt: lipsa mijloacelor pentru deplasarea în teritoriu, termene reduse

cerute de solicitant, lipsa echipamentului şi a altor lucruri necesare (computer, imprimantă,

hârtie). Constatăm că problemele principale cu care se confruntă majoritatea consilierilor de

probaţiune constau în lipsa unor resurse elementare (posibilitatea cercetării condiţiilor de trai, a

intervievării persoanelor din anturajul acuzatului, birotică) fără de care nu este posibilă

întocmirea unui referat de calitate. Astfel, ar fi oportună elaborarea metodologiei de estimare a

necesităţilor de resurse pentru activitatea de probaţiune şi dotarea corespunzătoare a organelor

de probaţiune cu resursele necesare; asigurarea consilierilor de probaţiune cu resursele necesare,

22 http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=20

17

stimularea şi sancţionarea, după caz, a consilierilor de probaţiune în vederea întocmirii în

termen util şi calitativ a referatelor presentenţiale de probaţiune; elaborarea unor norme

metodologice cu titlu de recomandare în vederea determinării criteriilor de solicitare şi de

întocmire a referatelor presentenţiale de probaţiune; aducerea la cunoştinţă tuturor

procurorilor şi judecătorilor a termenelor legale de 14 zile de întocmire a referatelor

presentenţiale de probaţiune; determinarea oportunităţii acordării asistenţei psihosociale

primare de către consilierii de probaţiune şi adoptarea, după caz, a normelor metodologice de

acordare a unei asemenea asistenţe.

III.4 PROBAŢIUNEA SENTENŢIALĂ

Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de

la executarea reală, parţială sau totală, a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre a instanţei de

judecată. Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin: condamnarea cu suspendare

condiţionată a executării pedepsei; liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă; liberarea de pedeapsă a

minorilor; liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei; liberarea de la executarea pedepsei

a persoanelor grav bolnave; amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au

copii în vârstă de până la 8 ani23

.

Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile

săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă, instanţa de

judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la

concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune

suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de

probă. Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. În

acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă

pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi, prin comportare exemplară şi

muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor

condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente,

iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.

Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în

cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică. La

adoptarea sentinţei în procesul unui minor, instanţa de judecată urmează să examineze şi

posibilitatea liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile art.93 din

Codul penal sau suspendării condiţionate a executării pedepsei de către minor conform

dispoziţiilor art.90 din Codul penal24

.

În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pot fi stabilite pedepse

complementare. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,

instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: să nu-şi schimbe domiciliul fără

consimţământul organului competent; să nu frecventeze anumite locuri; să urmeze un tratament

în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; să participe la un program


24 Art. 485 Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova.

18

special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent; să acorde o

susţinere materială familiei victimei; să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă25

.

Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărârea privind suspendarea executării pedepsei

organului de probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului. Condamnatul

cu privire la care a fost suspendată executarea pedepsei semnează în instanţa de judecată

obligaţia de a se prezenta, în termen de 5 zile după rămânerea definitivă a hotărârii, la organul de

probaţiune. Organul de probaţiune, în termen de 5 zile, comunică instanţei de judecată despre

luarea la evidenţă a condamnatului. Organul de probaţiune întreprinde acţiuni de supraveghere şi

probaţiune a condamnatului, inclusiv de respectare a restricţiilor stabilite de instanţă, pe perioada

pentru care a fost suspendată executarea pedepsei şi, în cazul survenirii condiţiilor prevăzute în

art.90 alin.(7), (8) şi (9) din Codul penal, înaintează instanţei de judecată demersul respectiv26

.

În decursul termenului de probă, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită

controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,

poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele

noi. Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă, condamnatul cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, a

reparat integral dauna, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul

asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate

pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. La

expirarea termenului de probă stabilit, organul de probaţiune, în termen de 5 zile, comunică

instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea acţiunilor de supraveghere27

.

În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul

termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică, fiind

supus răspunderii administrative, sau, până la expirarea termenului de probă, nu a executat cu

rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată instanţa de judecată, la propunerea organului care

exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate

pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea

instanţei de judecată. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi

stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85 Cod Penal al Republicii Moldova. În cazul în care cel

condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte în termenul de probă o

infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau

menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de

către instanţa de judecată28

.

Astfel, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, în cadrul probaţiunii sentenţiale în comunitate se

exercită controlul asupra persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei. Consilierul de probaţiune desfăşoară un spectru de activităţi de supraveghere,

asistenţă şi consiliere29

care au menirea de a integra în societate făptuitorul, de a preveni

săvârşirea de noi infracţiuni şi de a scădea riscul de recidivă, de a creşte gradul de siguranţă

socială. Printre aceste activităţi se înscriu: înregistrarea beneficiarului; înştiinţarea şi convocarea





29 Instrucţiunea cu privire la activitatea de probaţiune sentinţială în comunitate în privinţa condamnaţilor adulţi şi

minori, aprobată prin Ordinul nr. 92 din 30 mai 2011.

19

beneficiarului; pregătirea şi realizarea primei întrevederi; evaluarea necesităţilor sociale şi a

reţelei sociale; întocmirea planului de supraveghere, asistenţă şi consiliere; evaluarea şi

monitorizarea permanentă a cazului, încheierea supravegherii.

Probaţiunea sentenţială în privinţa minorilor se desfăşoară ţinându-se cont de obligativitatea

respectării interesului superior al copilului şi de scopul protecţiei temporare a copilului aflat în

dificultate, al socializării şi al integrării lui în familia biologică sau adoptivă, în casă de copii de

tip familial, precum şi în comunitate. Acţiunile de probaţiune în privinţa minorilor se axează pe:

asigurarea procesului de reabilitare psihopedagogică a personalităţii; abordarea individuală a

fiecărui caz, cu o atenţie sporită, ţinându-se cont de particularităţile personale şi de

particularităţile vârstei; stabilirea şi menţinerea relaţiilor cu serviciile de protecţie a drepturilor

copilului; monitorizarea situaţiei pre- şi postintegrare a minorului în familie; dezvoltarea

capacităţii familiei şi a comunităţii de a asigura asistenţă minorului şi de a preveni riscul intrării

lui în dificultate; relaţiile cu mass-media în aplicarea măsurilor de probaţiune faţă de minor, în

scopul abordării tuturor problemelor doar prin prisma respectării interesului superior al copilului.

În desfăşurarea activităţilor de probaţiune, personalul organului de probaţiune poate participa: la

elaborarea şi la aprobarea programelor sectoriale, locale în domeniul protecţiei copilului şi a

familiei, la crearea de servicii comunitare de protecţie socială; la elaborarea şi la punerea în

aplicare a sistemului de monitorizare şi de evaluare a serviciilor de protecţie a copilului şi a

familiei; la crearea, la nivel naţional şi la nivel local, a unui sistem informaţional care să includă

date despre copil şi despre familia aflată în dificultate sau în situaţii de risc, precum şi despre

instituţiile de protecţie a copilului şi a familiei; la dezvoltarea şi la promovarea modelelor viabile

de servicii comunitare de protecţie a copilului şi a familiei, de servicii de prevenire a intrării

copiilor în dificultate şi în sistemul rezidenţial de îngrijire şi educaţie, de servicii de asistenţă

socială pentru copiii şi familiile aflate în dificultate sau în situaţii de risc; la elaborarea unui

mecanism de implicare a sectorului privat în soluţionarea problemelor copilului şi ale familiei30

.

Conform datelor statistice, în anul 2012, din 8775 persoane condamnate, 2769 persoane (31,6

%) au fost condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei31

. În 6 luni ale

anului 2013, din 4549 persoane condamnate, au fost condamnate condiţionat 1951 persoane

(42,9 %)32

. Astfel, ponderea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei

este suficient de mare.

Conform datelor statistice33, din 3347 persoane cu un termen de probă care au fost luate la

evidenţă de către organele de probaţiune în anul 2013, doar 690 au avut stabilite şi anumite

obligaţii/condiţii, deci ponderea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării

pedepsei cu stabilirea unor obligaţii/ condiţii este suficient de mică. Stabilirea condiţiilor ar

permite o individualizare mai bună a pedepsei.


Moldova34, judecătorii aplică tot spectrul de condiţii care pot fi impuse condamnatului odată cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Fiind întrebaţi care sunt cele mai eficiente

condiţii, judecătorii în general au afirmat că nu există una eficientă şi totul depinde de la caz la

caz. Cu toate acestea, s-a constatat o preferinţă pentru repararea pagubei materiale. Fiind

30 Art. 13, Legea cu privire la probaţiune.

31 http://www.csm.md/files/Hotaririle/2013/6/149-6.pdf

32 http://www.csm.md/files/Generalizare1semestru.pdf

33 http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=20.



20

întrebaţi dacă ar fi oportună lărgirea spectrului de condiţii care ar putea fi impuse la

aplicarea art. 90 al Codului Penal, 55% dintre judecători au răspuns pozitiv la această

întrebare. Fiind rugaţi să exemplifice ce condiţii ar mai fi de adăugat, judecătorii au menţionat

obligativitatea interviului cu psihologul, stabilirea muncii neremunerate în folosul

comunităţii suplimentar suspendării, obligarea de a frecventa şcoala sau alte instituţii

şcolare, obligaţia de a nu se apropia de o anumită persoană sau victimă, privarea de

anumite înlesniri sociale. Astfel, ar fi oportun a reevalua / diversifica lista de condiţii ce pot fi

impuse la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Judecători:

Se pare că nu doar individualizarea modestă prin nestabilirea condiţiilor / obligaţiilor, ci şi

modalitatea de punere în executare afectează eficienţa acestei sancţiuni în comunitate. Astfel,

printre cauzele anulării condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,

judecătorii au menţionat: condamnaţii privesc aplicarea art. 90 al Codului Penal ca pe o lipsă de

sancţionare / lipsă de control, uneori condamnaţii nu înţeleg în ce constă aplicarea art. 90 al

Codului Penal.

Deseori, s-a invocat că abaterile în perioada de probă (ce duc la anularea condamnării cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi trimiterea condamnatului pentru a executa

privaţiunea de libertate) sunt cauzate şi de multitudinea de probleme sociale pe care le

confruntă beneficiarii probaţiunii. Conform datelor Raportului IRP de monitorizare a

activităţilor de probaţiune în Republica Moldova35

, atât în viziunea consilierilor de probaţiune

(33%), cât şi după părerea persoanelor condamnate (43%), lipsa unui loc de muncă este

problema principală pe care o au condamnaţii, iar soluţionarea acesteia ar duce la o integrare mai

eficientă.

Consilieri de probaţiune:



21


O mare parte dintre factorii de integrare reuşită a condamnaţilor (menţinerea relaţiilor cu

familia, continuarea studiilor, obţinerea unui loc de trai temporar, angajarea în câmpul muncii,

organizarea timpului liber) ţin de implicarea a varii instituţii din comunitate şi chiar suportul

individual al unor membri ai comunităţii.

Din 2932 persoane cu termen de probă care au fost scoase de la evidenţa organelor de probaţiune

în anul 2013, 141 persoane (4,81 %) au fost scoase de la evidenţă deoarece au comis repetat

infracţiuni şi în privinţa a 79 persoane (2,7 %) a fost anulată condamnarea cu suspendarea

condiţionată a executării, inclusiv datorită încălcării condiţiilor36

. Gradul de dezagregare a

datelor este suficient de mic, încât nu e posibil de a identifica cauzele anulărilor condamnării cu

suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi trimiterii condamnatului pentru a executa

36 http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=20.

22

privaţiunea de libertate şi cele ale comiterii de noi infracţiuni37

. Oricum ar fi, se pare că rata

recidivei pe parcursul perioadei de probă este relativ mică. Din perspectiva eficienţei

executării sancţiunilor în comunitate, este important ca toţi factorii care ar putea duce/

contribui la săvârşirea repetată a infracţiunilor să fie înlăturaţi durabil, şi nu doar pentru

perioada de probă. Astfel, din lipsa de date, este imposibil de a estima durabilitatea şi impactul

activităţilor de probaţiune asupra integrării beneficiarilor probaţiunii în comunitate.

În virtutea deficienţelor de implementare identificate, se recomandă Oficiului Central de

Probaţiune excluderea practicilor de supraveghere exclusivă a beneficiarilor şi îndeplinirea

corespunzătoare a tuturor competenţelor organelor de probaţiune (asistenţă, consiliere şi

monitorizare a comportamentului); elaborarea şi adoptarea unor programe de lucru

individuale şi de grup cu beneficiarii activităţii de probaţiune în vederea integrării acestora în

comunitate (programele urmează să răspundă nevoilor sociale ale beneficiarilor, identificate prin

instrumente specifice); elaborarea instrucţiunilor de activitate în cadrul organelor de probaţiune,

prin care s-ar asigura o abordare uniformă privind modalitatea de clasificare, interacţiune şi

desfăşurare a programelor cu beneficiarii activităţii de probaţiune. De asemenea, asigurarea

comunicării de către consilierii de probaţiune a drepturilor şi obligaţiilor beneficiarilor

activităţilor de probaţiune prin înmânarea şi explicarea listei de drepturi şi obligaţii pe care le

are persoana, însoţită de mesaje proactive privind misiunea şi rolul organelor de probaţiune şi

stimularea interesului beneficiarului în asumarea responsabilităţii pentru procesul de integrare în

societate. Desfăşurarea unor cursuri de instruire în domeniul comunicării, care ar permite a

forma abilităţile necesare consilierilor de probaţiune în vederea identificării nevoilor sociale ale

beneficiarilor, dar şi a păstrării unui caracter realist al aşteptărilor beneficiarilor de la organele de

probaţiune. Adiţional, la punerea în executare a sancţiunilor în comunitate urmează a fi implicate

activ instituţiile din comunitate.

III.5 MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului

serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice

locale. În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, munca neremunerată în

folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în

conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii

militare. Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de

ore. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul

comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 2 ore de

muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de

6 luni.

Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca

invalizi de gradele I şi II, militarilor prin contract, femeilor gravide, femeilor care au copii în

vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins

vârsta de pensionare. Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult

18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Militarii

în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii

37 Plus la aceasta, mai existau alte 94 de persoane cu un termen de probă în privinţa cărora încă nu era emisă o

sentinţă în anul 2013, vezi: http://www.probatiune.gov.md/?go=page&p=20.

23

execută această pedeapsă în unitatea militară38

. Muncă neremunerată în folosul comunităţii poate

fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei - în calitate de obligaţie pentru perioada termenului de probă39

.

Executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către organul de

probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului, în conformitate cu

prevederile Codului de Executare al Republicii Moldova, ale Regulamentului cu privire la modul

de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, aprobat

de Guvern40

, şi ale altor acte normative41

.

Instanţa de judecată trimite hotărârea privind munca neremunerată în folosul comunităţii şi

dispoziţia de executare organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul

condamnatul, care, în cel mult 15 zile, asigură executarea pedepsei. Pedeapsa se execută de către

condamnat la obiectele cu destinaţie socială. Munca neremunerată în folosul comunităţii se

execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului activităţii de bază sau de studii. Munca

neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de duminică şi în

zilele de sărbătoare nelucrătoare. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi

executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă risc

pentru sănătatea sau integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor

condamnaţi. Munca persoanei care execută muncă neremunerată în folosul comunităţii se

organizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia muncii42

.

Organul de probaţiune ţine evidenţa condamnaţilor la muncă neremunerată în folosul

comunităţii, explică condamnatului modul şi condiţiile executării pedepsei, coordonează cu

autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie socială la care

condamnaţii execută pedeapsa, controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine

evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi, exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie43

.

Autorităţile administraţiei publice locale determină obiectele cu destinaţie socială la care

condamnaţii execută pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii. Organul de

probaţiune, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, determină locul şi

volumul de muncă pentru condamnat, cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţiilor identifică obiectele

la care poate fi folosită munca neremunerată în folosul comunităţii44

. Administraţia organizaţiei

în care condamnatul execută pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii verifică

calitatea lucrului efectuat de către condamnat, informează organul de probaţiune despre numărul

de ore lucrate sau despre neexecutarea volumului de muncă stabilit45

.

Condamnatul la munca neremunerată în folosul comunităţii este obligat să se prezinte la citare la

organul de probaţiune, să respecte modul şi condiţiile de executare a pedepsei, regulamentul de

ordine interioară a organizaţiei în care este antrenat la muncă, să lucreze conştiincios la obiectele

la care a fost repartizat, să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul

comunităţii, să informeze organul de probaţiune despre schimbarea domiciliului sau despre

imposibilitatea temporară de a presta munca. Dacă persoana condamnată la munca neremunerată



40 Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunităţii (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1643 din 31.12.2003). 41

Art. 189, Codul de Executare al Republicii Moldova. 42




Art. 193, Codul de Executare al Republicii Moldova.

24

în folosul comunităţii nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării, are o conduită

necorespunzătoare manifestată prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea

lor defectuoasă, organul de probaţiune adresează instanţei de judecată un demers privind

înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu o altă pedeapsă46

.

Conform datelor statistice, în anul 2012, din 8775 persoane condamnate, 2143 au fost

condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii (24,4 %)47

. În 6 luni ale anului 2013,

din 4549 persoane condamnate, au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul

comunităţii 998 persoane (21,9 %)48

. Astfel, ponderea condamnărilor la muncă neremunerată

în folosul comunităţii este relativ mare. Conform datelor OCP49

, în anul 2013 au fost scoase de

la evidenţa privind executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii 2253

persoane. Dintre acestea, 1866 persoane (82,9 %) pe motivul ispăşirii pedepsei, 45 persoane (2

%) au fost scoase de la evidenţă pe motivul comiterii repetate de infracţiuni şi 199 persoane (8,8

%) pe motivul înlocuirii pedepsei cu privaţiune de libertate. Astfel, se pare că rata recidivei în

perioada de executare a pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii este suficient

de mică. Aceste date însă nu reflectă dimensiunea comunitară şi de integrare socială durabilă

a persoanelor care au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii.


Moldova50, există mai multe deficienţe la punerea în executare a muncii neremunerate în folosul

comunităţii. Printre impedimentele principale se înscriu colaborarea defectuoasă cu APL,

consilierii de probaţiune menţionând lipsa de responsabilitate a unor reprezentanţi ai APL şi lipsa

unei remunerări a persoanelor responsabile de supravegherea executării muncii neremunerate în

folosul comunităţii51. S-a invocat necesitatea instruirii reprezentanţilor APL în acest domeniu.

Alte dificultăţi majore invocate de către consilierii de probaţiune la punerea în executare a

muncii neremunerate în folosul comunităţii: „neprezentarea beneficiarilor conform graficului de

muncă stabilit; neconştientizarea pedepsei aplicate; neinformarea beneficiarilor despre

consecinţele negative ale eschivării de la executare sau faptul că beneficiarii nu sunt informaţi

suficient în instanţa de judecată despre pedeapsa dată şi nu sunt obligaţi să se prezinte în termen

la organele de probaţiune pentru a le lămuri modul de executare a acestei pedepse; beneficiarii

nu simt această pedeapsă ca o pedeapsă aplicată de instanţa de judecată, ci ca o pedeapsă aplicată


47 http://www.csm.md/files/Hotaririle/2013/6/149-6.pdf

48 http://www.csm.md/files/Generalizare1semestru.pdf



Vasile Rotaru [et al.]; coord. ed.: Crsitina Beldiga; Inst. de Reforme Penale. – Ch.: “Bons Offices” SRL, 2011. 51

Consilierii de probaţiune au menţionat că în primării au fost desemnate persoane care sunt responsabile de

colaborarea cu consilierii de probaţiune. Statutul acestor persoane variază de la specialişti din subdiviziuni până la

vice primari. Colaborarea cu primăriile se exprimă de cele mai multe ori în obţinerea unor informaţii, certificate,

organizarea muncii neremunerate în beneficiul comunităţii. Gradul de colaborare diferă de la primărie la primărie.

În unele cazuri colaborarea se reduce la solicitarea asistenţei necesare. În alte cazuri colaborarea depăşeşte acest

nivel de colaborarea reactivă şi îmbracă mai mult modelul proactiv. Astfel organele de probaţiune şi APL pot avea

întâlniri periodice planificate din timp (într-un caz a fost menţionat de 4 ori pe an) sau întâlniri care se

programează din timp. Într-un caz a fost menţionată organizarea la început de an a unui seminar în cadrul căruia se

stabilesc priorităţile şi modul de colaborare pe parcursul anului. A fost menţionată organizarea comună a unor

seminare, mese rotunde, participarea consilierilor de probaţiune la şedinţele Consiliului Raional, oferirea spaţiulu

în ziarul raional pentru Serviciul de Probaţiune. Mai puţin satisfăcătoare este colaborarea cu APL la nivel de

localităţi rurale. În general, calitatea colaborării depinde de primar. De exemplu în acelaşi raion ar putea fi cazul că

cu unele primării organul de probaţiune are relaţii bune de colaborare, iar cu altele mai puţin.

25

de consilierul de probaţiune şi deseori ignoră executarea acesteia; lipsa transportului de serviciu

pentru supravegherea executării pedepsei”. Astfel, se recomandă Oficiului Central de

Probaţiune: asigurarea explicării de către consilierii de probaţiune a modului de executare a

pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu menţionarea consecinţelor pentru

persoana condamnată în caz de încălcare a condiţiilor de executare; consolidarea

parteneriatelor oficiilor de probaţiune cu administraţia publică locală în vederea executării

eficiente a sancţiunilor comunitare, inclusiv prin determinarea persoanei responsabile din

cadrul APL de interacţionare cu organele de probaţiune.

III.6 PREGĂTIREA PENTRU LIBERARE ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ POST -

DETENŢIE?

În vederea unei bune înţelegeri a activităţii educative cu condamnatul la privaţiune de libertate,

este necesar de a diviza schematic perioada detenţiei în: perioada de acomodare cu regimul

instituţiei; perioada de bază de detenţie; pregătirea pentru liberare şi integrarea socială ulterioară.

În perioada de acomodare, deţinutul urmează un examen medical, îi sunt aduse la cunoştinţă

regimul şi regulile de conduită din penitenciar. În perioada de bază a detenţiei, lucrul cu

condamnatul poate fi eficient doar dacă se cunoaşte de ce are nevoie deţinutul, pentru ai putea

influenţa comportamentul şi personalitatea acestuia. Este necesară o evaluare complexă, care

include aspecte de ordin psihologic, criminologic, educaţional, vocaţional, profesional, a

abilităţilor sociale etc. Aceste informaţii se conţin şi în referatul presentenţial de evaluare psiho-

socială, dacă un asemenea raport (anchetă socială) a fost întocmit. Pregătirea pentru liberare

are drept scop sprijinirea deţinuţilor în vederea unei cât mai bune integrări sociale. În sens

larg, durata perioadei de pregătire pentru liberare este ne-determinată, acest proces începând

odată cu acomodarea la condiţiile regimului stabilit în penitenciar. Altfel spus, prima zi în

detenţie trebuie să fie orientată la prima zi după detenţie. Ideea centrală a pregătirii pentru

liberare este că detenţia constituie doar o etapă din viaţa deţinuţilor, iar aceasta trebuie folosită

cât mai eficient în scopul recuperării sociale.

Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, care au reparat integral daunele cauzate de

infracţiunea pentru care sunt condamnate, care au participat la executarea şi care nu au refuzat

executarea muncilor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi

a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie li se poate aplica

liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera

posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate

fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. Aplicând liberarea

condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să

îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) Cod Penal al Republicii Moldova în

termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se

aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza

propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. Liberarea condiţionată de

pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvârşirii

infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv: cel puţin jumătate din termenul de

pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; cel puţin două

treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; cel puţin trei

pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau

excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de

26

pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost

anulată52

. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă

aceştia au executat efectiv: cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea

unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit

pentru săvârşirea unei infracţiuni grave; cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit

pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. Controlul asupra

comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele

competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv53

.

Instanţa care a judecat demersul în fond trimite hotărârea privind liberarea condiţionată de

pedeapsă înainte de termen organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul

condamnatul sau este dislocat comandamentul militar, după caz, precum şi instanţei care a

judecat cauza în fond. Persoana liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen semnează în

instanţa de judecată obligaţia de a se prezenta la organul de probaţiune în termen de 5 zile de la

data rămânerii definitive a hotărârii. Organul de probaţiune sau, după caz, comandamentul

militar, în termen de 5 zile, comunică administraţiei locului de deţinere sau, după caz, unui alt

organ competent despre luarea la evidenţă a persoanei liberate condiţionat înainte de termen.

Organul de probaţiune sau, după caz, comandamentul militar întreprinde acţiuni de

supraveghere a condamnatului pe durata termenului condiţionat. La expirarea termenului

condiţionat stabilit, organul de probaţiune sau, după caz, comandamentul militar, în termen de 5

zile, comunică instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea acţiunilor de

supraveghere54

.

Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat condamnatul încalcă ordinea publică, pentru

care fapt i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, sau se eschivează cu premeditare de la

îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de

pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului competent, poate

pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi

la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Dacă, în termenul

de pedeapsă rămas neexecutat condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune,

anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de

instanţa de judecată. Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat condamnatul săvârşeşte cu

intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85 Cod

Penal al Republicii Moldova. În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi

infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă

înainte de termen55

.

Conform datelor OCP56

, în anul 2013, au fost luate la evidenţă 311 persoane liberate condiţionat

de pedeapsă înainte de termen, 115 persoane (37 %) având stabilite şi anumite condiţii.

Consilierii de probaţiune au invocat că au întâlnit cazuri în care ar fi fost necesare condiţii dar nu

erau impuse şi viceversa. Este necesară analiza practicii de implementare şi determinarea

cazurilor în care ar fi oportună stabilirea/nestabilirea anumitor condiţii, ceea ce ar duce la

sporirea eficienţei măsurii şi activităţii organelor de probaţiune.






27

O altă problemă este lipsa unor programe de integrare socială post-detenţie57. Este

fundamental pentru un sistem de justiție și corecțional eficient să pună la bază convingerea

precum că făptuitorii sunt responsabili pentru propriul comportament și dispun de potențialul

necesar pentru a respecta legea58. Este evident că persoanele liberate din detenţie ar trebui

implicate în programe psihosociale de adaptare59 şi de formare a unor abilităţi care i-ar ajuta

să aibă o viaţă socială normală. Aceasta cu atât mai mult cu cât în general se consideră că

asistenţa postpenitenciară poate să reducă şansele de săvârşire repetată a infracţiunilor. De

exemplu 38% din reprezentanţii APL consideră asistenţa postpenitenciară ca fiind benefică

pentru toţi condamnaţii, iar 62% selectiv pentru unii60. De aici, este imperativ ca serviciul de

probaţiune să determine instrumentarul de lucru, inclusiv programele de integrare socială

post-detenţie.

APL

57 Pentru a implementa asemenea programe, este necesar ca acestea să fie elaborate în cadrul unor testări, aşa încât

să ia în calcul toate particularităţile mediului extern de implementare a programelor. Implementarea unui proiect

pilot presupune anumite eforturi pregătitoare, inclusiv determinarea cadrului de resurse, inclusiv cele umane care

ar participa la implementarea unor asemenea programe pilot. Din acest punct de vedere, putem constata eventuale

deficiențe atât în ceea ce ține de identificarea specialiștilor care ar participa la implementarea unor programe pilot,

cât și la identificarea actorilor care ar evalua impactul și eficiența acestor programe nou elaborate. Mai mult decât

atât, deseori se consideră că dacă evaluarea programului pilot va indica inoportunitatea și ineficiența acestuia,

atunci însăși pilotarea trebuie considerată ca fiind un eșec și responsabilitatea trebuie să și-o asume cel care a

organizat acel program pilot. O asemenea abordare nu va contribui la identificarea celor mai eficiente modalități de tratare a delicvenței, or, cât de minuțios nu ar fi pregătită pilotarea anumitui program pilot, oricum există teren

suficient pentru manifestară diferită cumulativă a variabilelor, în caz contrar nu are sens să desfășurăm un program

pilot (dacă am avea capacitatea de a evalua impactul unui program prin modelarea teoretică a acestuia, nu ar mai fi

necesară testarea în teren a acestui program pilot).

Dacă vorbim de evaluarea eficienței, atunci probabil urmează a fi luate în calcul activitatea ulterioară a persoanelor

care au fost condamnate în comunitate. Deseori acest lucru se face imposibil, chiar și din simplul motiv că

programele sunt puse în aplicare de către organele de probaţiune care sunt cele mai interesate să vadă dacă

instrumentariul de activitate a lor produce impactul scontat. Evaluările comportamentului ex-beneficiarului

probaţiunii trebuie să determine ce se întâmplă după 2-3 ani de la finalizarea programului corecțional. Ulterior

executării sancțiunii în comunitate însă, instituțiile responsabile de punerea în executare nu mai au competență

legală de a interacționa cu ex-beneficiarul. De aici, probabil evaluarea eficienței programelor de probaţiune

urmează a fi efectuată fie de către instituții specializate, fie de către mediul academic, utilizând o metodologie

adecvată.

La moment însă, e greu de discutat de eficienţa programelor de probaţiune, dacă acestea nu există sau nu sunt

aplicate. 58

Towards improved corrections: a strategic framework; International Centre for Criminal Law Reform and

Criminal Justice Policy, Correctional Service Canada, www.icclr.law.ubc.ca. 59

Legea cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie nr. 297 din 24.02.99;

Hotărârea Guvernului nr. 918 din 05.10.1999 cu privire la crearea Centrului coordonator de adaptare socială a

persoanelor eliberate din locurile de detenţie; Hotărârea Guvernului nr. 331 din 23.04.2009 cu privire la unele

măsuri de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie; Regulamentul Consiliului Centrului

coordonator de adaptare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, aprobat prin decizia Consiliului la

nr.3 din 30.12.08; Ordin nr. 560 din 31.12.2008 cu privire la aprobarea condiţiilor şi formei contractului de

acordare a asistenţei psihosociale persoanelor liberate din locurile de detenţie şi a regulilor privind modul de

întocmire a referatului presentinţial de evaluare a personalităţii (Monitorul Oficial, nr. 10-11 din 23.01.2009). 60



28

O altă problemă ce apare la integrarea socială post-detenţie este respingerea ex-deţinuţilor de

către membrii comunităţii61

. Eficiența sancțiunilor şi măsurilor comunitare depinde de lucrul în

strâns parteneriat cu instituțiile din comunitate pentru a contribui la o societate mai justă, umană

și sigură62

. O mare parte dintre factorii de integrare reuşită a ex-deţinuţilor (menţinerea relaţiilor

cu familia, continuarea/obţinerea studiilor, obţinerea unui loc de trai temporar, angajarea în

câmpul muncii, organizarea timpului liber) ţin de implicarea a varii instituţii din comunitate şi

chiar suportul individual al unor membri ai comunităţii, deci la integrarea socială post-detenţie

urmează a fi implicate activ instituţiile din comunitate. Conform datelor Raportului IRP de monitorizare a activităţilor de probaţiune în Republica

Moldova63, atitudinea publicului faţă de ex-deţinuţi în general este fie negativă, fie lipseşte, unii

conştinetizând spectrul de probleme pe care le confruntă ex-deţinuţii. Din varii considerente,

opinia publică nu este formată clar referitor la rolul sancţiunilor şi măsurilor în comunitate, de

aici şi suportul pentru scopurile sancţiunilor şi măsurilor în comunitate este limitat64. Totodată,

publicul are dreptul să cunoască ce se face în sistemul de executare a pedepselor65.

Membrii comunităţii:

61 Probaţiunea prin esenţă este o activitate care are o legătură strânsă cu comunitatea şi cu membrii acesteia. În

primul rând, comunitatea are resursele pe care le poate oferi serviciului de probaţiune în îndeplinirea sarcinilor

acestuia. În al doilea rând, serviciul de probaţiune are de realizat scopuri care sunt în interesele comunităţii. De

exemplu, oferirea unei siguranţe contra săvârşirii de infracţiuni este o sarcină care poate fi îndeplinită numai dacă

alte instituţii sau alţi actori individuali, care nu fac parte din structura autorităţilor publice, constituie un element al

acestor eforturi. Aceste lucruri nu pot fi realizate fără o interacţiune eficientă între comunitate şi organele de

probaţiune. 62




Vasile Rotaru [et al.]; coord. ed.: Crsitina Beldiga; Inst. de Reforme Penale. – Ch.: “Bons Offices” SRL, 2011. 64

In Daems, T., Snacken, S and Van Zyl Smit, D. European penology. Hart Publishing 2013, p. 6. 65


Criminal Justice Policy, Correctional Service Canada, www.icclr.law.ubc.ca.

29



Astfel, ar fi oportună:

- formularea de către OCP a unei strategii de comunicare cu publicul şi cu partenerii săi

de activitate şi transmiterea unui mesaj clar despre necesitatea şi avantajele implicării

comunitare în desfăşurarea activităţilor de probaţiune;

- dezvoltarea unor programe de mediatizare a problemelor persoanelor liberate din detenţie

în vederea formării atitudinii suportive a membrilor comunităţii, inclusiv prin

prezentarea cazurilor de succes de integrare în societate a persoanelor liberate din locurile

de detenţie;

30

- desfăşurarea unui program complex de informare a publicului larg referitor la

beneficiile alternativelor la detenţie (cu prezentarea, în cadrul acţiunilor de mediatizare

şi a bunelor practici, nu doar a cazurilor în care persoanele condamnate la sancţiuni în

comunitate încalcă condiţiile stabilite prin sentinţă);

- elaborarea şi distribuirea materialelor informaţionale (broşuri, postere informative),

destinate publicului larg, privind misiunea şi rolul probaţiunii în asigurarea securităţii

comunitare.

În anul 2013, au fost scoase de la evidenţă 418 persoane liberate condiţionat de pedeapsă înainte

de termen, dintre care 302 persoane (72,25 %) pe motivul expirării termenului condiţionat

stabilit, 16 persoane (3,83 %) pe motivul comiterii repetate a unor infracţiuni şi 19 persoane

(4,55 %) pe motivul anulării liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi trimiterea

condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Astfel, se pare că rata

recidivei în perioada de supraveghere a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte

de termen este suficient de mică. Aceste date însă nu reflectă dimensiunea comunitară şi de

integrare socială durabilă a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen.

III.7 ORGANIZAREA MUNCII CONSILIERILOR DE PROBAŢIUNE

Selectarea atentă, instruirea adecvată, informarea bună a angajaților sistemului de executare

a sancțiunilor şi dotarea cu resursele necesare sunt esențiale pentru eficiența sistemului de

executare a pedepselor66

.


Moldova, 201167, printre impedimentele principale în îndeplinirea atribuţiilor lor, consilierii de

probaţiune au indicat problema lipsei resurselor şi a condiţiilor adecvate pentru muncă (lipsa

mijloacelor pentru deplasarea în localităţi, lipsa rechizitelor de birou etc.) Mai mult de jumătate

din consilieri au indicat că nu au posibilitatea să intervieveze beneficiarii în condiţii de

confidenţialitate, iar unii din consilieri au menţionat că uneori biroul le este ocupat şi atunci sunt

nevoiţi să discute cu beneficiarii în coridor.


66 Towards improved corrections: a strategic framework; International Centre for Criminal Law Reform and




31

Unii consilieri au indicat că au întâlniri cu beneficiarii afară, în parc. Acesta poate fi şi un

indicator al adaptării tactice a consilierilor la lucrul lor (uneori este bine să te întâlneşti în altă

parte), totuşi menţiuni de tipul „ne întâlnim afară şi vorbim încet” mai degrabă arată că

consilierii o fac de nevoie decât din considerente de tactică. Fiind rugaţi să identifice necesităţi

concrete pe care le au în acest domeniu în ordinea descreşterii, s-a menţionat: lipsa accesului la

internet, lipsa unui mijloc de transport sau a combustibilului pentru acesta, insuficienţa

calculatoarelor (de exemplu, există un calculator pentru câteva persoane), precum şi nevoia de

tot ansamblul de birotică: calculatoare, imprimantă, internet, telefon. Mai puţin, consilierii au

indicat astfel de necesităţi cum sunt abonarea la Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

scaune, blanchete, întreţinerea calculatorului, rechizite de birou, baza de date „Acces”, bază de

date pentru penitenciar, hârtie, timbre poştale etc.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte aspectele profesionale ale consilierilor, cercetarea a relevat

un aspect pozitiv, care constă în atitudinea acestora faţă de munca pe care o prestează. Astfel,

majoritatea (51%) sunt motivaţi să activeze în cadrul serviciului de probaţiune din cauză că le

place domeniul de activitate.


Această atitudine se reflectă şi în atmosfera de lucru existentă în cadrul serviciului.

O altă problemă, semnalată mai puţin de către consilieri este şi managementul ineficient al

organelor de probaţiune. Astfel, nu există o uniformitate în stabilirea criteriilor de repartizare a

sarcinilor şi responsabilităţilor în cadrul activităţii de probaţiune. În majoritatea cazurilor, aceasta

are loc după categoriile de beneficiari, al doilea criteriu fiind fişa de post a consilierului, acesta

fiind urmat de repartizarea teritorială a volumului de muncă.

Nu există uniformitate şi în alte aspecte ale organizării muncii consilierilor. Astfel, de

exemplu, 63% din consilieri au indicat că în cadrul oficiilor în care activează există o clasificare

a beneficiarilor, iar 37% au indicat lipsa unei astfel de clasificări. În ordinea descreşterii, drept

criterii de clasificare a beneficiarilor se aplică clasificarea în funcţie de riscul sporit sau mic al

beneficiarilor, beneficiari cu sau fără antecedente penale, în funcţie de nevoile sociale, în funcţie

de gravitatea infracţiunii şi trecutul infracţional, în funcţie de starea psihologică, nivelul

educaţional şi gradul de recidivă.


32

Îngrijorător este faptul că aproape o pătrime din consilieri consideră că activitatea desfăşurată

de ei nu corespunde fişei de post. Aproape o treime au indicat că această activitate corespunde

parţial fişei de post.


Numărul mare al consilierilor care consideră că sunt nevoiţi să facă lucruri care nu sunt incluse

în fişa de post poate fi explicat fie de faptul că aceştia nu cunosc sau nu înţeleg bine ceea ce este

inclus în fişa lor de post, fie că aceasta lipseşte, fie că într-adevăr sunt nevoiţi să facă ceva ce nu

este inclus în fişa de post. Oricare din aceste situaţii reprezintă un motiv de îngrijorare şi necesită

măsuri pentru remediere.

Ca metode de evaluare a muncii consilierilor de probaţiune se folosesc cel mai frecvent atestarea,

constatarea rezultatelor obţinute, modul de punere în aplicare a planului de intervenţie,

întocmirea raportului trimestrial de activitate. Sunt efectuate şi controale periodice, verificarea

dosarelor de supraveghere, a modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.

Astfel, se recomandă:

Revizuirea fişelor de post ale consilierilor de probaţiune şi asigurarea respectării

fişei de post a consilierilor de către şefii birourilor de probaţiune;

Asigurarea instruirii iniţiale şi continue a consilierilor de probaţiune; desfăşurarea

unor activităţi de instruire a şefilor oficiilor de probaţiune în domeniul

managementului resurselor umane;

33

Elaborarea criteriilor de performanţă în activitatea de probaţiune, evaluarea

obiectivă a consilierilor în baza acestor criterii şi stimularea consilierilor de

probaţiune care au cele mai bune performanţe astfel încât să se diminueze numărul

de cazuri în care consilierii îşi îndeplinesc doar formal atribuţiile de serviciu.

III.8 APRECIERI PRIVIND EFICIENȚA EXECUTĂRII PEDEPSELOR ÎN COMUNITATE

Costurile pe care le suportă societatea în legătură cu infracţionalitatea se compun din costurile

pentru prevenirea infracţiunilor (inclusiv ordinea publică, protecţia individuală, asigurarea

bunurilor pentru cazuri de furt etc.), costurile ca efect al infracţiunii (daunele cauzate sănătăţii,

serviciile de protecţie a victimei, prejudiciul fizic şi psihologic care este greu de estimat etc.) şi

costurile de răspuns la infracţiuni (costurile de urmărire penală, judecare a cauzei, serviciul de

probaţiune şi penitenciar, costurile de detenţie etc.)68

.

Majoritatea studiilor arată o rată mai mică a recidivei în cazul sancțiunilor neprivative de

libertate în comparație cu privațiunea de libertate69

. Detenţia sub un aspect, poate însemna

preluarea de către instituţiile care asigură detenţia a responsabilităţilor cotidiene ale făptuitorului,

respectiv apar deficienţe la integrarea socială post detenţie. Detențiile pe termen scurt de

asemenea se dovedesc a fi ineficiente70

, or sub un aspect făptuitorii nu reusesc să fie

tratați/corectaţi/educaţi71

, însă reusesc să obțină anumite interacțiuni cu infractorii

experimentați72.

Sancțiunile în comunitate implică şi costuri mai mici pentru executare. Spre exemplu, în Olanda,

a fost estimat că detenţia unei persoane timp de 2 luni ar costa între 10800 şi 24000 Euro, în

timp ce implementarea unor sancţiuni comunitare pentru aceeaşi perioadă ar costa între 600 şi

2000 Euro73

. Mai mult decât atât, sancțiunile în comunitate oferă posibilitatea comunităților de a

beneficia de suportul unor persoane care anterior au acționat împotriva acestei comunități, iar

prin aceasta, se obțin și anumite avantaje economice. Este de menționat că unul dintre

argumentele forte și dintre cele mai utilizate în procesul de promovare a alternativelor la detenție

în Republica Moldova a fost anume costurile reduse pe care le implică aplicarea și executarea

sancțiunilor în comunitate, în comparație cu detențiile costisitoare. Sigur, nu trebuie tratat

sistemul de executare a sancțiunilor în comunitate ca o oportunitate de a salva bani publici

pentru lucrări / locuri de muncă care sunt prost plătite sau care care nu sunt efectuate de către

persoane angajate. Acesta este un efect și nu trebuie să constituie un obiectiv.

68 Make justice work: Are short term prison sentences an efficient and effective use of public resources? Matrix

Evidence, June 2009, p. 10. 69

Killias Martin, Villetaz Patrice. The effects of custodial vs non-custodial sanctions on reoffending: lessons from a

systematic review. - Psicothema 2008, vol. 20, nr. 1, p. 29. 70

Response to Punishment and Reform: Effective Community Sentences, Nacro, London, June 2012. 71

Conform datelor statistice ale Departamentului Instituţii Penitenciare, caracteristica după numărul de antecedente

penale, la 01.10.2013 se deţineau în penitenciarele din Republica Moldova 5406 persoane, dintre care 1532 (28,34

%) sunt pentru a doua oară, iar 1595 (29,5 %) sunt pentru a treia oară;

http://www.penitenciar.gov.md/ro/Statistic.html 72

Kuhn, A. Detenus: Combine? Pourquoi? Que faire?. - Bern, Switzerland, 2000. 73

In Daems, T., Snacken, S and Van Zyl Smit, D. European penology. Hart Publishing 2013, p. 2.

34


Moldova74, majoritatea beneficiarilor (60%) consideră activitatea consilierilor de probaţiune ca

fiind eficientă faţă de 19% care consideră că aceasta nu este eficientă.

Beneficiarii serviciului de probaţiune:

Totodată, conţinutul serviciilor prestate de către consilieri de multe ori pare să fie limitat. Astfel,

consilierii de probaţiune au ajutat numai 45% de beneficiari în căutarea unui loc de muncă sau în

găsirea unui loc de muncă. De cele mai multe ori, consilierii de probaţiune, din spusele

beneficiarilor, s-au limitat la discuţii individuale şi sfaturi (56%), la acţiuni de supraveghere

(21%) şi doar în 23% de cazuri aceştia au întreprins acţiuni de ajutorare în soluţionarea anumitor

probleme. În acest ultim caz acţiunile consilierilor de probaţiune de cele mai multe ori constau în

asistenţă pentru perfectarea unor acte, găsirea unui loc de trai sau muncă, implicarea altor organe

în vederea integrării persoanei, sprijin în restabilirea unor relaţii cu persoanele apropiate.





35

De asemenea, printre beneficiari există un nivel relativ scăzut de încredere în capacitatea

consilierilor de probaţiune de a ajuta persoanele condamnate în comunitate la reducerea riscului

de săvârşire a noilor infracţiuni.


n cadrul cercetării, s-a constatat o uşoară nemulţumire a celor ce activează în sectorul justiţiei în

ceea ce priveşte calitatea activităţii de probaţiune cu persoanele condamnate la pedepse

neprivative de libertate. Deşi majoritatea procurorilor şi judecătorilor consideră această activitate

necesară (89% şi, respectiv, 86%), o bună parte din aceştia, după cum se vede din tabelele de mai

jos, consideră această activitate ineficientă.

Procurori:

Î

36

Judecători:

Opinia acestor profesionişti este susţinută şi de reprezentanţii APL. Toţi cei care au avut o opinie

de exprimat în privinţa necesităţii muncii consilierilor de probaţiune au afirmat că aceasta este

necesară. Totuşi o treime din aceştia au considerat că activitatea consilierilor de probaţiune nu

este eficientă.

APL

37

O bună parte (43% dintre judecători şi, respectiv, 46% dintre procurori) consideră că este nevoie

de ridicat nivelul pregătirii profesionale a consilierilor de probaţiune. Totuşi, după cum se vede

din tabelele de mai jos, la îmbunătăţirea activităţii serviciului de probaţiune ar contribui şi

ameliorarea managementului serviciului de probaţiune, precum şi finanţarea adecvată a acestuia.

Judecători :

Procurori:

studiu privind eficienţa executării sancţiunilor în comunitate cuprins

Documents

Transcript of studiu privind eficienţa executării sancţiunilor în comunitate cuprins