Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea ...

Data publicarii: 01 Februarie 2012

PROIECTUL “PARTE DE CARTE”

Axa prioritara 2 “Corelarea invăţării pe tot parcursul vietii cu piaţa

muncii”

Domeniul major de interventie 2.2

“PREVENIREA ŞI CORECTAREA PĂRĂSIRII TIMPURII A ŞCOLII”

POSDRU/91/2.2/S/60294

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul

Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului

şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural Raport de cercetare

Sinteză

Bucureşti

2011

Pagi

na 2


Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”

Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii"

Titlul proiectului: Parte de Carte

Număr de identificare proiect: POSDRU/91/2.2/S/60294

Fundaţia Soros România, împreună cu partenerii săi desfăşoară proiectul Parte de

Carte.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 13.853.434 lei, iar perioada de derulare este de

aproximativ 3 ani, în intervalul mai 2011- aprilie 2014. Proiectul este cofinanţat din Fondul

Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–

2013, contract nr. POSDRU/91/2.2/S/60294.

Obiectivul proiectului este prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, prin dezvoltarea unor

servicii socio-educative integrate şi prin creşterea implicării membrilor comunităţilor selectate

în menţinerea în sistemul de educaţie a celor aflaţi în risc de a părăsi şcoala.

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii,

părinţi şi tutori ai elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, tineri care au părăsit timpuriu

şcoala sau care nu au absolvit învăţământul obligatoriu precum şi personalul implicat în

dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii.

Proiectul Parte de Carte îşi propune să realizeze un studiu diagnostic privind situaţia

părăsirii timpurii a şcolii, iar ulterior să dezvolte servicii socio-educative integrate în

comunităţile selectate. Activităţile proiectului includ realizarea de parteneriate şcoală-

comunitate-părinţi, cursuri de instruire a personalului implicat în dezvoltarea programelor

destinate prevenirii părăsirii timpurii a şcolii, schimbul de bune practici în domeniul serviciilor

socio-educative. Proiectul conţine şi o importantă componentă de comunicare şi informare

Pagi

na 3

pentru creşterea gradului de conştientizare a publicului larg, în vederea prevenirii, reducerii şi

corectării fenomenului de abandon şcolar.

Printre rezultatele estimate ale proiectului se află şi cele prezentate în continuare.

Infiinţarea în 21 de comunităţi de servicii socio-educative integrate cu scopul de a

preveni părăsirea timpurie a şcolii.

Minim 420 de elevi aflaţi în risc de a părăsi timpuriu şcoala, precum şi familiile lor vor

beneficia de consiliere şi orientare.

Organizarea de cursuri de instruire şi formare profesională pentru 126 de persoane ce

lucrează cu copii care au părăsit şcoala sau se află în risc de abandon şcolar.

Informarea unui număr de 50000 de persoane asupra importanţei educaţiei în vederea

prevenirii părăsirii timpurii a şcolii.

Proiectul este multiregional şi va include 21 de comunităţi rurale din judeţele Brăila,

Buzău, Călăraşi, Harghita , Neamţ, Prahova şi Suceava, acoperind regiunile de dezvoltare Sud

Muntenia, Sud-Est, Centru şi Nord-Est, identificate ca având un risc mai ridicat de abandon

şcolar faţă de celelalte regiuni de dezvoltare.

Studiul de cercetare socială cu denumirea Studiul-diagnostic privind situaţia

abandonului şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural a fost realizat de un institut

de cercetare şi coordonat de Daniel-Mihail Jurcan. Consultantul de specialitate pentru această

cercetare fiind prof. univ.dr.Vasile Dâncu.

Pagi

na 4

Cuprinsul raportului

1. METODOLOGIE ............................................................................................................... 5 2. COMPONENTA DE DOCUMENTARE .............................................................................. 7 2.1. Definirea abandonului şcolar (perspectivă teoretică) ......................................................... 7 2.2. Cauzele abandonului şcolar în mediul rural, în literatura de specialitate ......................... 12 2.3 Analiza bunelor practici pentru prevenirea abandonului şcolar cu aplicabilitate în mediul rural din România .................................................................................................................... 17 2.4. Prezentarea unor elemente de politici publice naţionale privind prevenirea şi reducerea abandonului şcolar în perioada 2000-2011 .............................................................................. 23 2.5. Prezentarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea şi rezolvarea problematicii abandonului şcolar ................................................................................................................... 24 3. COMPONENTA DE CERCETARE CALITATIVĂ .......................................................... 30 3.1 Cauzele abandonului şcolar şi părăsirii timpurii a şcolii conform rezultatelor cercetării .. 30 3.2. Identificarea nevoilor specifice ale grupului ţintă, a nivelului de instruire a persoanelor implicate în dezvoltarea programelor de prevenire a părăsirii timpurii a şcolii ...................... 37 4. MODALITĂŢI DE ABORDARE INTEGRATĂ A ABANDONULUI ŞI PĂRĂSIRII TIMPURII A ŞCOLII .............................................................................................................. 41 5. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ..................................................................................... 45 6. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ......................................................................................... 49 7. ANEXĂ ................................................................................................................................ 52

Pagi

na 5

1. METODOLOGIE

Culegerea şi prelucrarea datelor

Demersul de cercetare în etapa calitativă a studiului s-a desfăşurat conform caietului

de sarcini. Astfel, au fost realizate 42 de studii de caz pentru cele 42 de localităţi din mediul

rural, selectate de către beneficiar, câte 6 localităţi în fiecare dintre judeţele: Brăila, Buzău,

Călăraşi, Harghita, Neamţ, Prahova şi Suceava.

Instrumentele utilizate în culegerea şi analiza datelor au fost ghidul de interviu (vezi

anexa 1), respectiv o fişă a localităţii (vezi anexa 2), precum şi o fişă a unităţii de învăţământ

(vezi anexa 3). Au fost realizate de către operatorii de interviu 42 de interviuri cu directorii

şcolilor desemnate de către beneficiar (câte un interviu per localitate), 42 de fişe ale

localităţilor (câte o fişa per localitate) şi 42 de fişe ale unităţilor de învăţământ (câte o fişă per

unitate de învăţământ vizată).

Durata etapei de culegere a datelor a fost de 13 zile, din data de 08.11.2011 până în

20.11.2011. În această fază operatorii de interviu s-au deplasat în cele 42 de localităţi

selectate pentru a lua un interviu directorului şcolii identificate de către beneficiar, respectiv

pentru a completa cele două fişe (fişa localităţii şi fişa unităţii de învăţământ).

Etapa de analiză (realizarea studiilor de caz) s-a derulat între 18.11.2011 şi

28.11.2011. Datele au fost prelucrate integrat, cu alte cuvinte în realizarea studiului de caz au

fost incluse şi analizate datele preluate din fişa unităţii de învăţământ, din fişa localităţii,

respectiv din interpretarea interviului obţinut de la directorul fiecărei şcoli vizate. Expertii

implicaţi în realizarea studiului sunt cei care au fost cuprinşi în echipa de implementare a

proiectului prezentată în faza de ofertare, în Formularul 8 din Documentele de calificare.

Dificultăţile întâmpinate

Dificultăţile întâmpinate pe parcursul etapei calitative a „Studiului-diagnostic privind

abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural” au apărut, în cea mai mare

parte, în etapa de culegere a datelor. Operatorii de teren au întâmpinat greutăţi în obţinerea

informaţiilor solicitate prin fişa localităţii. O parte dintre autorităţile locale au refuzat să

colaboreze şi, de aceea, trei fişe ale localităţii au fost completate de către directorul unităţii de

învăţământ. O parte dintre autorităţile locale au solicitat trimiterea materialelor prin e-mail,

Pagi

na 6

de aceea completarea fişei a fost pe alocuri lacunară, întrucât nu a putut fi realizată sau

supravegheată de operator. Cu toate acestea, informaţiile relevante care lipseau au fost

completate fie telefonic, fie din alte surse (Ghidul Primăriilor on-line, site-ul primăriilor,

Planul Strategic Local etc.).

Pagi

na 7

2. COMPONENTA DE DOCUMENTARE

2.1. Definirea abandonului şcolar (perspectivă teoretică)

Fenomenul abandonului şcolar (school dropout, early school leaving) este unul dintre

subiectele de top de pe agenda politică educativă din România şi din Uniunea Europeană.

Validat ca problemă socială gravă în rândul ţărilor subdezvoltate şi în curs de dezvoltare, în

ţara noastră abandonul şcolar a luat amploare în ultimii ani, în special în mediul rural. De-a

lungul ultimilor 10 ani, rata abandonului şcolar în România a înregistrat anumite fluctuaţii: în

anul 2004 se situa la 22,9% după care, în 2008 a scăzut la 15,9 %, urmând ca apoi să crească

la 16,6 % în 2009. La nivelul anului 2009, dintr-un efectiv de 27 de ţări membre ale Uniunii

Europene, România se clasa pe locul 6 în topul ţărilor cu rata cea mai mare de abandon şcolar

(16,6%), cu două poziţii înaintea Bulgariei (14,7%), dar cu mult după Malta, Portugalia şi

Spania, ţări care înregistrau o rată a abandonului şcolar de peste 30% (Commission staff

working paper, Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for

a Council Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 71).

La nivel european, încercarea de a defini fenomenul abandonului şcolar este mai

dificilă datorită numeroaselor şi diferitelor definiţii utilizate. Fenomenul suportă

conceptualizări diferite, astfel încât este destul de dificil a se compara datele culese de diverse

instituţii, din moment ce nu folosesc aceiaşi indicatori. Astfel, rata abandonului şcolar pentru

aceeaşi ţară poate avea valori diferite în funcţie de organismul internaţional care a

monitorizat fenomenul.

În plus, pot apărea întrebări de genul: cât timp trebuie să fi lipsit un elev de la şcoală

pentru a se considera că a abandonat şcoala – câteva săptămâni, câteva luni? Ar trebui sau nu

incluşi şi cei care aleg să intre în câmpul muncii, cei care se reînscriu la cursuri ca şi adulţi

sau cei care nu au capacitatea cognitivă să obţină o diplomă de absolvire a liceului? Având în

vedere că fenomenul migraţiei a luat o amploare din ce în ce mai mare, mai ales în contextul

european al liberei circulaţii a persoanelor, cei care pleacă în altă ţară, continuându-şi

educaţia acolo, sunt înregistraţi în sistemele naţionale ca fiind persoane care au abandonat

1 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlywp_en.pdf, accesat 9 nov. 2011

Pagi

na 8

şcoala? Acestea sunt doar o parte dintre întrebările cărora nu li s-a găsit încă un răspuns

unitar.

Mai mult, ce se întâmplă cu cei care, deşi nu mai învaţă, nu mai acumulează nici un

fel de informaţii, sunt forţaţi să rămână la şcoală – reticenţii (reluctant stayers)? A fi prezent

fizic nu înseamnă în mod automat plus cunoaştere sau dobândire de competenţe (Annexes to

the Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 22)

Tot la nivel de rafinare a conceptului de abandon şcolar se pune şi problema celor cu

rezultate slabe la învăţătură (underachievers) care, în unele sisteme de învăţământ, sunt

forţaţi să aleagă o altă instituţie de învăţământ care să le ofere o calificare ce nu reflectă

neapărat talentul lor (de câte ori nu s-a întâmplat şi în România ca elevii „problemă” să fie

determinaţi să se mute la o şcoală mai slabă sau la o şcoală profesională?) (Annexes to the

Draft Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 33)

Printre organizaţiile internaţionale preocupate de problema educaţiei în general şi,

implicit, de studiul abandonului şcolar, se numără: United Nations Millenium Development

Goals, iniţiativele UNESCO privind programul „Educaţia pentru toţi”, dezvoltarea la nivelul

Uniunii Europene a unor valori de bază în ceea ce priveşte educaţia (prin Strategia Europe

2020, statisticile EUROSTAT), studiile OECD (Organization for Economic Co-operation and

Development) şi studii ale International Association for the Evaluation of Educational

Achievement – IEA.

Măsurarea şi definirea conceptului de părăsire timpurie a şcolii este ambiguă din

cauza faptului că diferite instituţii – naţionale şi internaţionale – operează cu definiţii

distincte. Există două mari categorii de definiţii: definiţii formale şi definiţii funcţionale.

Definiţiile formale se concentrează asupra caracteristicilor formale (a avea o diplomă sau nu,

a fi înscris într-un sistem educaţional sau nu), în timp ce definiţiile funcţionale se

concentrează asupra „funcţionalităţii” persoanei (dacă persoana respectivă a dobândit

competenţe suficiente pentru a funcţiona într-un anumit mediu) (Annexes to the Draft Policy

Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 24).

2 http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic_priorities/en/0052-08_ANNEXES_Early_Education_Leaving.pdf, accesat 5 noiembrie, 2011 3 http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic_priorities/en/0052-08_ANNEXES_Early_Education_Leaving.pdf, accesat 5 noiembrie, 2011 4 http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic_priorities/en/0052-08_ANNEXES_Early_Education_Leaving.pdf, accesat 5 noiembrie, 2011

Pagi

na 9

Aproape toate statele şi organizaţiile internaţionale folosesc definiţia formală, cu

excepţia Olandei care operează conceptul de „calificare de bază (starting qualification)” –

nivel minim de educaţie necesar găsirii şi păstrării unui job.

În ceea ce priveşte terminologia, acelaşi document citat anterior face distincţie între

abandon şcolar (dropout) – termen folosit în Marea Britanie şi alte ţări anglosaxone, care are

conotaţii negative - şi părăsirea timpurie a şcolii (early school leaving) – folosit în restul

ţărilor şi de către instituţiile internaţionale.

Într-un alt document, redactat de către o instituţie canadiană (Youth Action and Policy

Association-YAPA) (Access and Equity manual or working with young people, pag 635) se

menţionează că termenul corect care trebuie folosit este cel de părăsire timpurie a şcolii

(early school leaving), întrucât nu toţi cei care au părăsit timpuriu şcoala au abandonat-o:

poate a fost o decizie raţională să urmărească alte scopuri precum angajarea sau specializarea

în altceva – poate au ales să înveţe o meserie, să facă ucenicie. Într-un document redactat de

Comisia Europeană se menţionează că termenul „părăsire timpurie a şcolii” (early school

leaving – ESL) include toate formele de părăsire a educaţiei şi trainingului înainte de

absolvirea nivelului doi de educaţie conform clasificării ISCED sau înainte de obţinerea unui

certificat vocaţional echivalent, în timp ce termenul de „abandon şcolar” (school dropout) are

un înţeles mai restrictiv, referindu-se la întreruperea unui curs în general sau a educaţiei

vocaţionale (Commission staff working paper, Reducing early school leaving, Accompanying

document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to reduce early school

leaving, pag 56) De cele mai multe ori însă, termenii se suprapun şi se utilizează ca şi

sinonime.

Una dintre cele mai vechi definiţii este cea a lui Morrow (1987:342-355), conform

căruia „elevul care abandonează şcoala este acel elev care a fost înregistrat în sistem, dar care

nu mai este activ, înregistrând mai mult de 15 zile de absenţe nemotivate, care are rezultate

nesatisfăcătoare la învăţătură şi care nu a depus vreo cerere de înscriere în altă formă de

învăţământ public”.

Inventariem în continuare un set de definiţii ale abandonului şcolar date de către

instituţii internaţionale. Se va observa că majoritatea organismelor preferă să nu ofere o

5 http://www.yapa.org.au/openingdoors/early_school_leavers/opening_doors_chapter.pdf, accesat 3 noiembrie 2011 6 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlywp_en.pdf, accesat 4 noiembrie 2011

Pagi

na 1

0

definiţie restrictivă a fenomenului, ci mai degrabă să descrie categoria de persoane care se

încadrează în rândul celor care sunt considerate a fi părăsit timpuriu şcoala:

Definiţia EUROSTAT: cel care părăseşte timpuriu şcoala este o persoană între 18 şi

24 de ani, care nu a primit o calificare la nivelul secundar superior (upper secondary

qualification) şi care nu urmează nici o altă formă de educaţie sau training. Definiţia a fost

acceptată de către toţi Miniştrii Educaţiei statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul

Consiliului din 2003 (UE 15, când Uniunea Europeană încă nu trecuse prin primul val de

extindere) (Early school leaving in Europe guide, pag. 17).

Definiţia OECD: cel care părăseşte timpuriu şcoala este o persoană între 20 şi 24 de

ani care nu are o calificare din nivelul doi de educaţie (lower secondary education) şi care nu

este înscris în nici o schemă educaţională.

Definiţia Comisiei Europene: copiii care părăsesc timpuriu şcoala sunt cei care nu au

absolvit cel de-al doilea ciclu de învăţământ (Council recommendation on policies to reduce

early school leaving, pag. 28), cei care nu au absolvit învăţământul obligatoriu sau nu au

obţinut certificate de calificare (Commission staff working paper, Reducing early school

leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies

to reduce early school leaving, pag. 59).

Prin urmare, cei care au părăsit timpuriu şcoala sunt cei care au absolvit doar ciclul

preşcolar, primar, gimnazial sau mai puţin de 2 ani din liceu (conform clasificării ISCED –

nivelul 0, 1, 2 sau 3c scurt), inclusiv cei care au urmat o educaţie vocaţională care nu a dus la

obţinerea unui certificat de absolvire echivalent celui de terminare a nivelului 2.

Definiţia UNESCO: abandonul şcolar (dropping out sau early school leaving)

presupune părăsirea educaţiei formale (oferite de şcoală), fără a absolvi ciclul sau programul.

Definiţia National Youth Federation (1998): părăsirea timpurie a şcolii reprezintă

decizia voluntară sau impusă de a părăsi şcoala fără a obţine diploma în urma examenelor de

absolvire a ciclului primar (Junior Cycle examination) şi înaintea împlinirii vârstei minime

legale până la care învăţământul este obligatoriu (Characteristics of early school leavers:

results of the research strand of the 8-to 15-year old early school leavers initiative, pag. 310).

7 http://www.eubusiness.com/topics/education/school-leaving.11/, accesat 3 noiembrie 2011 8 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc2268_en.htm, accesat 7 noiembrie 2011 9 , http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlywp_en.pdf, accesat 9 nov. 2011:1 10 http://www.drugsandalcohol.ie/13467/1/CharofESL.pdf, accesat 7 noiembrie 2011

Pagi

na 1

1

Definiţie Irlanda: abandonul şcolar reprezintă non-participarea la învăţământ de către

o persoană care încă nu a împlinit 16 ani (vârsta până la care învăţământul este obligatoriu)

sau înainte să fi absolvit trei ani din ultimul ciclu de învăţământ în care a fost înscris. O altă

definiţie este părăsirea sistemului educaţional înainte de a promova minim 5 examene din

cele trecute în Certificatul de Absolvire sau o calificare echivalentă (Working with Early

School Leavers, section 5.111).

Definiţie Australia: cel care a părăsit timpuriu şcoala este acea persoană care a părăsit

şcoala înaintea absolvirii clasei a XII-a (Access and Equity manual or working with young

people, pag 6312:).

Definiţie Canada: cel care a părăsit timpuriu şcoala este cel care a fost înregistrat în

sistem la începutul unui an, nu mai este înregistrat în sistem la începutul anului următor, nu

are nici o diplomă şi este încă în viaţă, trăind în acelaşi loc. O altă definiţie ar fi aceea că cel

care a părăsit timpuriu şcoala este cel care nu are o diplomă de absolvire a liceului sau de

orice fel de educaţie formală până la vârsta de 20 de ani. (Commission staff working paper,

Reducing early school leaving, Accompanying document to the Proposal for a Council

Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 513).

Una dintre cele mai recente definiţii este cea din recomandarea Consiliului European

din 28 iunie 2011 privind politici de reducere a abandonului şcolar (pentru implementarea

Strategiei Europa 2020), conform căreia sintagma „părăsirea timpurie a şcolii” este folosită în

legătură cu cei care părăsesc sistemul de educaţie şi training absolvind doar nivelul 2 de

educaţie sau chiar mai puţin şi care nu mai sunt în niciun sistem de educaţie sau training.

În ceea ce priveşte definirea fenomenului abandonului şcolar în România părerile

sunt împărţite. Unii specialiştii (Viadero, 2001:22-35; Finn, 1989:117-142) susţin că se

consideră abandon şcolar părăsirea timpurie a şcolii înainte ca elevul să fi atins nivelul de

educaţie obligatoriu, dar şi suficient integrării sale viitoare pe piaţa forţei de muncă. Alţii,

precum Neamţu (2003:15-60), sunt de părere că abandonul şcolar reprezintă conduita de

evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ

11 http://www.youthnetni.org.uk/Site/29/Documents/Section%205%20working%20with%20early%20school%20leavers.pdf, accesat 7 noiembrie 2011 12 http://www.yapa.org.au/openingdoors/early_school_leavers/opening_doors_chapter.pdf, accesat 3 noiembrie 2011 13 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlywp_en.pdf, accesat 9 nov. 2011:1

Pagi

na 1

2

indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificării sau pregătiri

profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.

Definiţia oficială dată abandonului şcolar este detaliată în Regulamentul de

Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, art. 68 alin. (5)

(ROFPREU, 2005, modf. 2011:18 ). Mai exact, conform acestuia, se află în situaţie de

abandon şcolar elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învăţământul

obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective.

Rata abandonului şcolar este definită de către MECTS - Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi Sportului (Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ,

2009:66) ca „reprezentând diferenţa între numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar

şi cel aflat în evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar. Aceasta permite evaluarea eficienţei

interne a sistemului de educaţie, fiind totodată importantă pentru analizarea şi proiectarea

fluxurilor de elevi în cadrul unui anumit nivel de educaţie.”

Pe de altă parte, rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie (Raport asupra

stării sistemului naţional de învăţământ, 2010:59) reprezintă: „proporţia populaţiei în vârstă

de 18-24 ani cu nivel gimnazial de educaţie sau care nu şi-a completat studiile gimnaziale şi

care nu urmează nicio formă de educaţie şi formare profesională, din totalul de vârstă de 18-

24 ani. Indicatorul poate fi considerat şi în categoria celor care vizează participarea la

formarea profesională continuă. ”

Din punct de vedere economic (Neamţu, 2003:15-60), abandonul şcolar reprezintă un

indicator al eficienţei sistemului educaţional astfel încât, dacă indicele de abandon şcolar este

mare, atunci sistemul educaţional este ineficient. În acest sens, abandonul şcolar şi părăsirea

timpurie a şcolii creează condiţiile insuccesului integrării sociale, întrucât reduce şansele

autorealizării profesionale şi limitează integrarea pe piaţa muncii.

2.2. Cauzele abandonului şcolar în mediul rural, în literatura de specialitate

În viziunea experţilor, abandonul şcolar este un proces cu „rădăcini” multiple. (Hunt,

2008:20-22). Pentru a înţelege cu adevărat cauzele şi tendinţele de manifestare ale

fenomenului este nevoie de o abordare interdisciplinară deopotrivă teoretică şi empirică.

Pagi

na 1

3

În documentul elaborat de către Youth Forum Jeunesse (Annexes to the Draft Policy

Paper on Early Education Leaving, Olanda, Rotterdam, pag 514) se inventariază patru factori

comprehensivi care duc la apariţia situaţiei de abandon şcolar:

1. Caracteristicile individuale. Caracteristicile demografice (sex, etnie) joacă un rol

important: bărbaţii şi minorităţile etnice manifestă o predispoziţie ridicată la părăsirea

timpurie a şcolii. Apoi, rezultatele Pisa 2003 sugerează că cei cu abilităţi cognitive reduse (de

exemplu cei care repetă clasele) tind să aibă rezultate scăzute şi sunt mai predispuşi la

abandon din cauza motivaţiei scăzute. Un alt factor îl reprezintă participarea şi identificarea

– participarea la ore duce la identificare; cei care au un nivel scăzut de auto-identificare cu

şcoala, încep să nu le mai placă la şcoală şi termină prin a o părăsi.

2. Caracteristicile familiale. Studiile arată că acei copii care provin din familii cu un

nivel scăzut de educaţie sau care au un status socio-economic scăzut sunt mult mai predispuşi

la părăsirea timpurie a şcolii. Astfel, capitalul uman al familiei de provenienţă contează

foarte mult. Tot la fel, capitalul social al familiei are o mare influenţă: copiii care provin din

familii monoparentale sau care nu au o relaţie foarte bună de comunicare cu părinţii sunt mai

expuşi riscului de abandon şcolar.

3. Caracteristicile şcolii. Acesta este singurul loc în care se poate interveni direct de

la nivel guvernamental; este mult mai puţin probabil ca elevii din şcoli omogene (inclusiv din

punct de vedere etnic) să părăsească şcoala – primesc aceeaşi educaţie şi astfel se simt

„similari”, distanţa socială dintre ei fiind mică.

4. Caracteristicile societăţii. Ori de câte ori s-a înregistrat o creştere economică şi o

lipsă a forţei de muncă, rata abandonului şcolar a crescut. La fel s-a întâmplat şi atunci când

s-au înregistrat foarte multe oportunităţi de angajare pentru forţa de muncă necalificată.

Luând în considerare toţi aceşti factori, s-au identificat trei tipuri de categorii de copii

care au părăsit timpuriu şcoala:

- dispăruţii (the disappeared) – cei care nu reuşesc niciodată să se adapteze şcolii,

copii ai populaţiei nomade sau ai refugiaţilor, dar şi copii care pur şi simplu dispar

din statistici (ai emigranţilor de exemplu) sau copii care, deşi sunt încă în

statistici, nu mai frecventează şcoala;

14 http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic_priorities/en/0052- 08_ANNEXES_Early_Education_Leaving.pdf, accesat 5 noiembrie, 2011

Pagi

na 1

4

- nemulţumiţii (disaffceted) – cei care nu mai sunt motivaţi, care nu mai văd sensul

de a mai merge la şcoală sau pentru care valoarea dată de educaţie lipseşte sau

este neclară;

- dezavantajaţii (disadvantaged) – copiii care intră în sistemul educaţional cu un

dezavantaj economic, social, aparţin grupurilor dezavantajate (copii care lucrează

sau aparţin etniei rome) sau sunt emigranţi.

În Raportul final al Comisiei Europene asupra părăsirii timpurii a şcolii din 2005

(European Comission, 2005:68-118), sunt menţionaţi o serie de factori externi (individului)

care duc la apariţia fenomenului de abandon şcolar, factori care ţin de politicile publice

naţionale în ceea ce priveşte educaţia şi includ: durata învăţământului obligatoriu, raportul

dintre numărul de elevi şi cel al cadrelor didactice, numărul de copii în clasă, costurile

(publice şi private) în ceea ce priveşte educaţia, calitatea şi eficienţa cheltuielilor bugetare

pentru educaţie.

Mai există o serie de factori externi care nu ţin de politicile publice, şi anume: statusul

socio-economic, influenţa părinţilor (circumstanţe problematice din familie – structura

familiei, nivelul de educaţie, statusul privind angajarea), schimbarea şcolilor, etnia, egalitatea

socială.

În acelaşi document sunt amintiţi şi factori interni (personali) care influenţează

părăsirea timpurie a şcolii: comportamentul deviant, bolile fizice sau psihice, sarcina la

adolescente , performanţa şcolară anterioară.

The Youth Research Centre, citat în Raportul Comisiei din 2005 (Dwyer, P., 1966:

[European Comission, 2005: 57]), identifică şase tipuri de categorii de persoane care

părăsesc timpuriu şcoala, fiecare dintre ele având motive şi nevoi specifice:

- Pozitivii (positive leavers) – cei care se angajează, merg să facă ucenicie sau aleg

să urmeze cariere alternative.

- Oportuniştii (opportune leavers) – nu s-au decis asupra unei cariere de urmat, dar

trebuie să îşi găsească un loc de muncă sau preferă o relaţie în loc să îşi continue

studiile. Ulterior, pot avea nevoie de o „a doua şansă”.

- Reticenţii (would-be or reluctant stayers) – nu găsesc oportunităţile de după

şcoală; o îmbunătăţire a relaţiei elev-cadru didactic şi negocierea curriculumului îi

poate salva.

Pagi

na 1

5

- Circumstanţialii (circumstantial leavers) – părăsesc şcoala din motive care nu ţin

de educaţie (de exemplu nevoi ale familiei). Abordări inovative – prezenţă

flexibilă, locuri de muncă part time îi pot ajuta să nu părăsească şcoala.

- Descurajaţii (discouraged leavers) – nu au avut succes la şcoală, au performanţă

şi interes scăzut. Politici şi programe mai flexibile îi pot ajuta.

- Alienaţii (alienated leavers) – au nevoi asemenătoare cu cele ale categoriei

anterioare, dar este mult mai greu să se vină în întâmpinarea acestora. O soluţie ar

putea fi iniţierea unor programe locale post-şcoală.

În altă ordine de idei, potrivit literaturii de specialitate (Voicu, 2010:11), sărăcia este

principala cauză directă şi indirectă a fenomenului. De regulă, costurile legate de educarea

copiilor (rechizitele şcolare, îmbrăcămintea etc.) sunt foarte greu de suportat de familiile

nevoiaşe. Acest fapt îi împinge pe unii elevi să renunţe la şcoală înainte de finalizarea unui

ciclu de învăţământ sau înainte de a obţine o calificare sau o specializare. Ei renunţă timpuriu

la şcoală şi intră pe piaţa muncii (Voicu, 2010:22) pentru a aduce venituri suplimentare

familiei. Nu în puţine cazuri, copiii sunt trimişi de către părinţi să muncească şi să contribuie

la veniturile familiei. Corelată cu sărăcia, starea de sănătate precară (Lawrence, 2008:16-

38) este un alt motiv pentru care unii elevi ajung să abandoneze şcoala. Însă, aceşti copii

revin în sistemul de învăţământ în cadrul programelor de tip „a doua şansă” şi ating un nivel

de educaţie minimal.

Un alt factor care se asociază cu abandonul şcolar în mediul rural este

dezorganizarea familiei (Voicu, 2010:11). Familiile dezorganizate intră într-un cerc vicios

din care nu reuşesc să iasă fară un ajutor specializat. Membrii familiei trăiesc într-o stare de

sărăcie acută şi sunt adesea victime ale alcoolismului şi violenţei domestice, factori care,

conform părerii specialiştilor preced abandonul şcolar.

Modelul educaţional oferit de părinţi (Voicu, 2010:22) este un alt determinant al

abandonului şcolar. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii

în care părinţii nu au mai mult de opt clase. De regulă, aceşti părinţi nu se implică în educaţia

copiilor şi nici nu sunt conştienţi de riscul la care se expun elevii care părăsesc timpuriu

şcoala. Modelul educaţional oferit de fraţi (Voicu, 2010:22) este şi mai influent. Familiile

unde există fraţi mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie tind să reproducă modelul şi în

ce priveşte fraţii mai mici. Apariţia unui copil (Voicu, 2010:23) este, de asemenea, un

puternic determinant al renunţării la educaţie în mediul rural, fiind prin caracteristici mai

Pagi

na 1

6

degrabă un atribut al comunităţii decât un act individual. Dincolo de provenienţa din familii

dezorganizate, sărace, tinerele fete care ajung în situaţia de a deveni mame găsesc de regulă

exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc şi în care este adesea plasată şcoala.

Distanţa foarte mare până la unitatea de învăţământ (Colclough, et al. 2000:5-27)

este, de asemenea, o cauză a părăsirii timpurii a şcolii, în special pentru elevii din mediul

rural unde infrastructura slab dezvoltată şi facilităţile de transport limitate îngreunează

accesul la şcoală.

Unii experţi (Neamţu, 2003:15-60) consideră că încrederea scăzută în educaţie,

precum şi calitatea mai scăzută a educaţiei din mediul rural sunt două dintre cauzele

abandonului şcolar. Pe de altă parte, studiile empirice (UNICEF România şi Centrul Educaţia

2000+, 2009:23) contrazic acest fapt. Potrivit aceluiaşi studiu încrederea scăzută în educaţie

se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate. Este posibil să apară însă o

încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare abandonului şcolar.

Lipsa motivaţiei pentru şcoală a elevilor (Neamţu, 2003:15-60), datorată toleranţei

scăzute la efort intelectual, constituie o altă cauză a abandonului şcolar. Prin urmare, şcoala a

ajuns să fie abandonată pentru ca nu mai este percepută ca valoare în sine. Aceasta se

corelează şi cu atitudinea indiferentă, neglijentă sau ostilă a unor părinţi faţă de actul

educaţional şi fată de evoluţia propriilor copii. De asemenea, migraţia circulatorie (Voicu,

2010:22) nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante de reintegrare a

copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari.

Specialiştii în psihologie susţin că abandonul şcolar este cauzat şi de factori de natură

psihologică cum sunt starea psihologică a elevului şi reacţia acestuia la apariţia

insuccesului şcolar (Neamţu, 2003:15-60) şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de

situaţii, elevii care nu au resursele intelectuale necesare pentru a se mobiliza în vederea

depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii,

părăsind şcoala într-un final.

Apariţia cazurilor de abandon şcolar se datorează şi unor factori sociali la nivel

macro, factori culturali care imprimă copiilor comportamente de gen aflate în incongruenţă

cu obiectivele şcolare. Printre aceştia se numără norma mariajului timpuriu (Voicu,

2010:23) care acţionează ca un factor puternic de stopare a continuării educaţiei mai ales în

comunităţile rurale cu populaţie de etnie romă. De asemenea, în comunităţile rurale există o

normă informală a non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a (Voicu, 2010:23). În

Pagi

na 1

7

aceste comunităţi, doar o mică parte dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a se înscriu în

clasa a IX-a, restul rămânând în sat pentru a duce tradiţia mai departe.

Abandonul şcolar are o etapă premergătoare. Specialiştii (Hunt, 2008:52; Lewin,

2008: 105; Ampiah and Adu-Yeboah, 2009:75) sunt de părere că precursorii abandonului

şcolar sunt absenteismul şi repetenţia; de aceea, elevi care se află într-una din cele două

situaţii ar trebui luaţi într-o evidenţă specială şi observaţi mai îndeaproape.

2.3 Analiza bunelor practici pentru prevenirea abandonului şcolar cu aplicabilitate în

mediul rural din România

Având în vedere că până la schimbarea regimului comunist nu s-a vorbit foarte mult

şi public despre problematica abandonului şcolar, părăsirea timpurie a şcolii a fost semnalată

ca problemă socială în România în anii `90 în presă şi în mediul academic. Evoluţia

fenomenului a cunoscut o creştere semnificativă începând cu anii 2000, fapt care a condus şi

la apariţia unor măsuri de intervenţie în prevenirea şi combaterea problemei pe de-o parte, şi

de asistare a persoanelor în situaţie de risc şi de abandon şcolar pe de altă parte. În perioada

1990-1995, soluţia naţională găsită pentru această problemă a fost garantarea alocaţiei de stat

doar pentru copiii care frecventează învăţământul obligatoriu.

Odată cu agravarea problemei a crescut şi implicarea în combaterea şi prevenirea

fenomenului. În acest context, intervenţia a avut loc la toate nivelurile de acţiune, atât de jos

în sus, cât şi de sus în jos, din partea unităţilor de învăţământ şi a autorităţilor locale.

Intervenţia s-a realizat şi la nivel naţional prin intermediul ministerului educaţiei, dar şi la

nivel european prin strategiile de reducere a abandonului şcolar.

La nivelul unităţilor de învăţământ, au fost implementate bune practici de prevenire şi

de reducere a părăsirii timpurii a şcolii care au constat în activiţăţi educative de creştere a

atractivităţii şcolii şi de creştere a gradului de implicare şcolară a elevilor. Studiile empirice

din România (Voicu, 2010:25-29) şi literatura de specialitate redau câteva bune practici de

prevenire a fenomenului în zonele cu o rată ridicată a abandonului şcolar. Printre acestea se

numără:

• parteneriatele dintre şcoală, familie, comunitate, parteneriate bazate pe

colaborare, implicare, sprijin;

• echipe formate din membri ai comunităţii care intervin în reintegrarea şcolară

a copiilor;

Pagi

na 1

8

• activităţi extraşcolare (excursii, spectacole, vizite la muzee, concursuri

tematice, tabere de vacanţă etc.);

• responsabilizarea la nivelul clasei, relaţii deschise şi de sprijin între colegi;

• valorizarea elevilor aflaţi în dificultate prin activităţi educative

extracurriculare pentru a le creşte ataşamentul faţă de şcoală;

• informarea şi consilierea părinţilor cu privire la nevoile copiilor; creşterea

gradului de conştientizare a beneficiilor aduse de o educaţie corespunzătoare;

• implementarea unor programe educative aleternative de tip „a doua şansă”

pentru cei care au abandonat şcoala;

• activităţi de consiliere şcolară;

• consilierea elevilor şi a părinţilor în vederea accesării fondurilor şi alocaţiilor

legale (burse, alocaţii, rechizite, bani pentru calculator), în vederea obţinerii

actelor de identitate.

Practicile enumerate anterior au o aplicabilitate largă şi pot fi adapate atât în

localităţile din mediul rural cu o incidenţă ridicată a abandonului şcolar, cât şi din mediul

urban. Bunele practici menţionate, în marea lor majoritate, solicită implicarea comunităţii, a

autorităţilor locale, dar cel mai mult implicarea cadrelor didactice şi a părinţilor. Ultimii doi

sunt actorii cheie în implementarea bunelor practicilor, deoarece sunt în permanent contact cu

elevii şi pot atrage atenţia organismelor (autorităţi sau organizaţii non-guvernamentale)

competente asupra eventualelor nevoi de intervenţie.

Pe de altă parte, demersurile de prevenire şi reducere a abandonului şcolar din mediul

rural din România angrenează nu doar autorităţi şi actori cheie de la nivelul fiecărei

comunităţi, ci şi actori transnaţionali, europeni. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană,

României i s-a oferit posibilitatea de intervenţie în prevenirea şi stoparea abandonului şcolar

la scară largă prin proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul

Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Iată câteva astfel de programe implementate sau în curs de implemetare:

„Vreau să termin şcoala şi eu !”

Este un proiect iniţiat de Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie şi este

implementat din 2010 până în 2012 împreună cu inspectoratele şcolare judeţene Cluj, Bihor,

Satu Mare, Alba şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii

Babeş-Bolyai. În cadrul acestui proiect, în jur de 400 de copii care aparţin grupurilor

Pagi

na 1

9

vulnerabile vor fi ajutaţi să nu abandoneze şcoala. Obiectivul proiectului este de a facilita

accesul la educaţie şi de a creşte nivelul de educare a elevilor care provin din medii

defavorizate şi sunt în risc de abandon şcolar sau în risc de eşec şcolar, în vederea viitoarei

includeri a acestora pe piaţa muncii. Activităţile cu copiii se desfăşoară în centrele de zi ale

FRCCF din Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Câmpia Turzii şi Popeşti judeţul Bihor. În

centrele de zi, copiii defavorizaţi sunt îngrijiţi de personal care să îi ajute să treacă peste

greutăţile de acasă şi peste dificultăţile de la şcoală. Astfel, ei vor avea parte de sprijin la

teme, de meditaţii, dar şi de consiliere psihologică şi psihopedagogică, precum şi de o masă

consistentă în fiecare zi, de activităţi de timp liber şi de socializare.

„Şcoala şansa mea!”

Universitatea din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor,

implementează în perioada 01 iulie 2010 – 30 iunie 2012 proiectul cu titlul „Şcoala, şansa

mea!”. Obiectivul major este prevenirea şi corectarea abandonului şcolar. Grupul ţintă îl

constituie elevii cu risc de părăsire prematură a şcolii, precum şi efectele pe termen lung ale

abandonului şcolar în viaţa individului adult. Se vor desfăşura activităţi specifice pentru

promovarea şi îmbunătăţirea abilităţilor sociale ale elevilor cu risc ridicat de abandon şcolar,

în acestă etapă urmând să fie incluşi 100 de elevi din cele 5 localităţi.

„Parteneriatul multiregional pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii”

Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor (FDP) vine în ajutorul copiilor cu risc de abandon

şcolar printr-un proiect care îşi propune să prevină părăsirea timpurie a şcolii în patru regiuni

din România (Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est), şi anume în oraşele

Bucureşti, Dâmboviţa, Cluj şi Galaţi, în perioada 2010-2013. Acest program se adresează

copiilor care fac parte din grupuri defavorizate, dar şi părinţilor acestora. Sunt vizaţi mai ales

elevii de etnie romă sau cei cu o situaţie economică dificilă (venituri scăzute, familii

monoparentale, dezorganizate, părinţii plecaţi la muncă în străinătate). În cadrul programului,

copiii vor beneficia de servicii de orientare şi consiliere, dar şi de burse de studiu. FDP va

iniţia un program de tip „Şcoală după Şcoală” şi va dezvolta parteneriate cu şcoli şi cu

instituţii care se implică în prevenirea abandonului şcolar. În plus, FDP va organiza

caravanele elevilor pentru stimularea participării şcolare, dar şi ateliere de lucru interactive cu

participarea personalului instituţiilor de învăţământ sau care oferă servicii sociale. Proiectul

este cofinanţat de Fondul Social European, în cadrul POSDRU 2007-2013, şi este

implementat de FDP în parteneriat cu filialele sale din Cluj şi Dâmboviţa, DGASPC Sector 3,

Pagi

na 2

0

Inspectoratele Şcolare Judeţene, Fundaţia Inimă de Copii, CDO Opere Sociali (Italia) şi

Organizaţia Sotas (Lituania).

VISE-Valorizarea Inovaţiei în Suportul Sectorial-Centre de Educaţie şi

Producţie Media pentru Prevenirea Abandonului Şcolar.

Proiectul transnaţional a fost lansat în ianuarie 2011, la Colegiul Naţional „Mihai

Eminescu” Constanţa. Proiectul este implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa,

în parteneriat cu partenerii transnationali din Italia si Danemarca.

Obiectivul principal este promovarea şi înfiinţarea de programe educaţionale

inovative pentru a creşte interesul pentru educaţie şi pentru a menţine în sistemul educaţiei

tinerii vulnerabili la abandonul şcolar.

Proiectul va deschide şcolii oportunităţi pentru desfăşurarea de activităţi variate şi

flexibile încât să motiveze grupul vulnerabil în sensul educaţiei şi al învăţării. Prin depăşirea

lipsei de interes faţă de metodele tradiţionale de educaţie şi de instruire, proiectul va spori

participarea şi menţinerea în învăţământul primar a copiilor cu un nivel de trai scăzut datorită

lipsei sprijinului familiei şi al comunităţii. 660 de elevi vor fi asistaţi prin acţiuni de prevenire

a fenomenului de părăsire timpurie a şcolii. Vor fi indentificaţi din şcolile implicate 360 de

şcolari (180 per an şcolar), persoane vulnerabile la abandonul şcolar în ciclul primar de

educaţie care vor urma ateliere creative „şcoala după şcoală” în centrele multimedia şi 300

(150 per an şcolar) în ciclul preşcolar de educaţie care vor urma ateliere de creaţie pilot.

„Alege şcoala!”

Patriarhia Română, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, implemenează

în perioada 2009-2012 proiectul educaţional „Alege Şcoala!”. Acesta este finanţat din fonduri

europene şi se va desfăşura pe o perioadă de 34 de luni, în trei regiuni de dezvoltare:

Bucureşti şi Ilfov, Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) şi Sud

(judeţele Argeş, Călăraşi, Damboviţa, Giurgiu, Ialomniţa, Prahova, Teleorman).

Obiectivul general al proiectului este prevenirea şi combaterea fenomenului de

părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delicvenţei juvenile. Proiectul îşi propune instruirea a

2000 de formatori care, la rândul lor, vor instrui în parohiile lor 1800 de copii. Copiii care

sunt în nevoie cu adevarat vor fi selectaţi şi vor participa în mod gratuit la tabere de creaţie

care vor avea loc în vara anilor 2011 şi 2012. Tot în cadrul acestui proiect, cei mai buni copii

vor fi premiaţi în cadrul unor concursuri de creaţie.

Pagi

na 2

1

„Împreună vom reuşi!”

Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU. Un număr

de 1600 de elevi din judeţele Iaşi şi Cluj incluşi în proiect vor beneficia de burse în valoare

de 150 lei, precum şi câte o masă de prânz, pentru ca astfel să nu mai abandoneze şcoala. De

asemenea, în cadrul proiectului vor fi implementate activităţi remediale de consiliere şi

orientare pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere.

„Să învăţăm împreună!”

Fundaţia „Profesor Coman” lansează proiectul strategic cofinanţat din Fondul Social

European prin programul POSDRU 2007-2013, „Să învăţăm împreună!” implementat în

parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu Fundaţia „Sf.

Dimitrie” şi cu Asociaţia „Institutul pentru Politici Sociale”, pentru o perioadă de 3 ani

(2010-2013).

Obiectivele proiectului sunt: prevenirea abandonului şcolar şi menţinerea în educaţie

a 200 de elevi, cu precădere elevi de etnie romă, din oraşele Slatina, Azuga şi Bucureşti.

Grupul ţintă este reprezentat de 200 de elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii la nivelul

celor trei regiuni de implementare, integrarea socială a elevilor şi părinţilor prin implicarea

acestora în activităţi extraşcolare, dezvoltarea unui mecanism de colaborare între factorii

cheie direct implicaţi în procesul educaţional, respectiv şcoli, instituţii locale, servicii publice

sociale şi de sănătate, ONG-uri şi antreprenori locali.

„Educaţie pentru toţi, educaţia este şansa ta!”

Proiectul este realizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, în parteneriat cu

Universitatea „1 Decembrie 1918” – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, ONG ASMEA,

Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Şcolar judeţean Gorj şi Asociaţia

Pakiv România. Proiectul are ca obiectiv creşterea numărului de elevi menţinuţi şi reintegraţi

în educaţie prin elaborarea şi aplicarea de metode şi instrumente specific educaţiei remediale

în unităţi şcolare care se confruntă cu fenomenul de părăsire timpurie a şcolii. Este un proiect

confinanţat de Fondul Social European prin programul POSDRU 2007-2013.

Grupul ţintă este format din: 1215 elevi (câte 405/judeţ) ai claselor I-X, aflaţi în

situaţie de eşec şcolar sau risc de abandon şcolar provenind din comunităţi dezavantajate

socio-economic şi cu posibilităţi reduse de dezvoltare personală; 146 persoane incluse în

programul „A doua şansă”; 75 de părinţi care vor fi consiliaţi. Beneficiarii vor avea

posibilitatea să înveţe într-un alt mod, abordând metode şi strategii active de învăţare,

Pagi

na 2

2

inclusive şi interculturale, într-un cadru formal şi non-formal tolerant şi primitor, în cele 9

centre CEZAR (Centre Educaţionale de Zi pentru Activităţi Remediale).

Se poate spune astfel că lupta de prevenire şi de combatere a abandonului şcolar în

România este una amplă şi susţinută, realizată la toate nivelele de intervenţie. Actorii cheie

implicaţi în acest demers sunt de la părinţi, cadre didactice, autoriţăţi locale, până la autorităţi

naţionale şi europene. Bunele practici implementate sau în curs de implementare au o

aplicabilitate largă cu rezultate în reducerea abandonului şi creşterea nivelului de educare a

copiilor şi tinerilor, deja vizibile. Aceste rezultate urmăresc atingerea obiectivului general

descris în strategia europeană de reducere a abandonului şcolar, şi anume o rată de abandon

şcolar în Uniunea Europeană sub 10% până în 2020.

Uşor diferite de bunele practici din România de prevenire şi combatere a abandonului

şcolar, demersurile altor ţări din afara spaţiului european în reducerea abandonului şcolar sunt

realizate şi după alţi parametrii. Astfel, prevenţia abandonului şcolar este abordată ca un

proces care trebuie început încă din primii ani ai învăţământului preşcolar, în special în

zonele cu o incidenţă crescută a părăsirii timpurii a şcolii. Un personal profesionist, antrenat

în detectarea şi tratarea unor comportamente educaţionale disfuncţionale, se ocupă de copiii

proveniţi din medii defavorizate. De asemenea, se pune accent pe identificarea timpurie a

copiilor cu o toleranţă scăzută la efort intelectual şi pe încadrarea lor într-un sistem adecvat în

vederea corectării oricăror carenţe care pot afecta adaptabilitatea şcolară ulterioară (Center

for Child and Family Policy Duke University, 2007:14).

În altă ordine de idei, demersul de prevenire a abandonului şcolar al acestor state are

la bază supravegherea atentă a fiecărui elev şi adoptarea unor metode adecvate de intervenţie,

în funcţie de particularităţile şi nevoile acestuia. O astfel de abordare a combaterii

abandonului şcolar este una eficientă şi uşor adaptabilă contextului românesc din mediul

rural. Această bună practică nu numai că poate aduce rezultate în prevenirea părăsirii timpurii

a şcolii, dar ajută şi la creşterea rezultatelor şcolare ale fiecărui elev.

La nivel internaţional, sistemul american de educaţie foloseşte o practică de învăţare

activă prin implicarea elevilor în munca în folosul comunităţii şi în rezolvarea problemelor

comunitare (service learning). Este vorba mai exact despre învăţarea prin intermediul

socializării dintre membrii comunităţii şi prin implicarea activă şi eficientă în rezolvarea unor

problemele de la nivel local. Obiectivul principal al acestei bune practici este de a creşte

ataşamentul şi implicarea elevului/tânărului faţă de şcoală şi faţă de comunitate. Adaptată la

Pagi

na 2

3

contextul social şi cultural din mediul rural din România, această practică ar putea fi o soluţie

integrată în lupta de reducere şi combatere a abandonului şcolar. Specialiştii sunt de părere că

odată cu creşterea gradului de implicare civică a elevilor creşte şi nivelul lor de conştientizare

şi astfel şansa de a urma o educaţie adecvată.

Mentoratul, pe de altă parte, este una dintre modalităţile de sprijin pentru elevii care

întâmpină dificultăţi în adaptarea la viaţa şcolară. Având în vedere că rezultatele şcolare

scăzute şi dificultatea elevului în a se adapta la viaţa educaţională sunt factori determinaţi ai

abandonului şcolar, mentoratul ar putea fi o metodă demnă de aplicat în demersul de

prevenire şi reducere a părăsirii timpurii a şcolii în mediul rural din România. Ar fi bine ca

acolo unde există copii în situaţie de risc de abandon şcolar să existe şi unul sau mai mulţi

mentori/elevi din clasele superioare care să-i ajute la teme şi să petreacă împreună cu ei un

număr de ore pe săptămână făcând activităţi extraşcolare educative (practicarea unui sport

out-door, in-door, vizite la muzeu, la film etc.).

2.4. Prezentarea unor elemente de politici publice naţionale privind prevenirea şi

reducerea abandonului şcolar în perioada 2000-2011

Abandonul şcolar în România este inegal distribuit după mediul de rezidenţă, regiune,

etnie, gen etc. Potrivit unui studiu realizat de UNICEF împreună cu Centrul Educaţia 2000+

(Voicu, 2010:7-16), rata abandonului şcolar este mai ridicată în cadrul ciclului de învăţământ

gimnazial în mediul rural, dar şi în rândul populaţiei şcolare de etnie romă.

Odată cu apariţia şi creşterea fenomenului, autorităţile naţionale au întreprins

demersuri politice de prevenire şi stopare a părăsirii timpurii a şcolii prin programe menite să

sprijine elevii în situaţie de risc sau de lipsuri materiale să se menţină în şcoală până la

finalizarea studiilor sau până la obţinerea unei calificări. Astfel, au fost implementate

programe ce asigură încă de la învăţământul pre-şcolar, până la cel primar inclusiv, un strict

necesar ce constituie pachetul pentru timpul petrecut în sălile de curs.

Numit “Cornul şi laptele”, programul a fost reglementat prin H.G. nr. 932/2002 pentru

aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 96/2002 privind acordarea de produse

lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - IV din învăţămîntul de stat (actualmente

abrogat de HG nr.714/2008 privind actualizarea limitei valorii zilnice pentru produsele

lactate şi de panificaţie acordate pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat,

precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore şi pentru

Pagi

na 2

4

aprobarea conţinutului/specificaţiilor tehnice ale caietului de sarcini pentru procedurile de

atribuire a contractelor de furnizare a produselor lactate şi de panificaţie pentru elevi şi

preşcolari, cu modificarile ulterioare), şi prin H.G. nr. 882/2005 privind actualizarea limitei

valorii zilnice pentru produsele lactate şi de panificaţie acordate pentru elevii din clasele I-IV

din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din gradiniţele de stat cu program normal

de 4 ore, precum şi pentru modificarea si completarea Regulamentului de aplicare a O.U.G.

nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-

IV din învăţământul de stat, aprobat prin H.G. nr.932/2002.

Acestor proiecte li s-au mai alăturat şi altele, cum ar fi: bursele pentru rezultate

deosebite pe parcursul unui an de studiu, banii de liceu, s-au mai oferit ajutoare băneşti şi

pentru achiziţionarea de calculatoare personale pentru elevii cu un venit modest. De

asemenea, în şcolile din mediul rural elevilor li s-au pus la dispoziţie şi mijloace de transport

pentru a nu mai fi un impediment distanţa dintre şcoală şi locuinţele lor. Un altfel de sprijin

pentru a continua studiile este şi oferirea gratuită de manuale şi rechizite şcolare.

Programul “Bani de liceu” este reglementat prin H.G. nr. 1488/2004 privind

aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul

Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu” (M.O. nr. 860/ 21 sept 2004), cu

modificarile si completarile ulterioare, şi prin Ordinul nr. 4975/2005 privind desemnarea

membrilor Comisiei pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 1488/2004 privind aprobarea

criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului

naţional de protecţie socială “Bani de liceu”, cu modificarile ulterioare.

Programul referitor la “Achiziţia de calculatoare pentru elevi” este reglementat

prin Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimularii

achiziţionării de calculatoare, şi prin O.U.G. nr. 28/2005 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării

de calculatoare.

2.5. Prezentarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea şi rezolvarea problematicii

abandonului şcolar Impactul negativ al abandonului şcolar la nivel de comunitate, de ţără, dar şi la nivel

european este unul mare întrucât fenomenul reprezintă o piedică în dezvoltarea economică.

Datele arată că peste şase milioane de tineri din Uniunea Europeană părăsesc sistemul de

Pagi

na 2

5

educaţie şi formare cu calificări de nivel secundar inferior, în cel mai bun caz. Mai mult,

potrivit datelor Comisiei Europene, aceşti tineri se confruntă cu dificultăţi severe în găsirea

unui loc de muncă, sunt mai des şomeri şi depind mai des de sistemul de asigurări sociale.

La nivel comunitar, preocuparea pentru educaţie a fost inclusă în priorităţile Uniunii

Europene, mai ales în contextul în care se constatase că politicile practicate erau depăşite la

nivel macro de contextul globalizării. Agenda de la Lisabona din 2000 a venit în sprijinul

modernizării viziunii europene asupra sustenabilităţii economice şi a stabilit obiectivele de

atins pentru următorii 10 ani conform căreia în 2010 Uniunea Europeană ar fi trebuit să

devină „cea mai dinamică şi competitivă economie din lume bazată pe cunoaştere, capabilă

de o creştere economică durabilă, generatoare de noi locuri de muncă, mai bune, şi

caracterizată printr-o mai mare coeziune socială”. Obiectivele Strategiei de la Lisabona au

fost dezvoltarea unei economii dinamice, bazate pe cunoaştere; intensificarea ratei de

creştere economică; creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă; modernizarea sistemului

de protecţie socială; promovarea dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului.

S-a înţeles că, fără a se investi în educaţie, şi implicit fără politici educaţionale care să

reducă abandonul şcolar, nu se pot aştepta rezultate majore din punct de vedere economic.

Relaţia educaţie – economie a fost surprinsă într-un raport al Open Society Institute din 2007,

unde s-a precizat că anumite constrângeri pentru atingerea unui nivel minim de educaţie de

către cetăţeni ar fi în beneficiul statului, al societăţii/economiei şi al individului.

Constrângerile „educaţionale” (învăţământul obligatoriu până la o anumită vârstă sau până la

un anumit nivel) sunt în beneficiul statului întrucât astfel se creionează un background

comun, un limbaj comun (şi chiar limba în sine) şi ideea de cetăţenie pentru o populaţie

eterogenă, la care se adaugă un set comun de principii, spiritul identităţii şi securităţii

naţionale. Beneficiile aduse economiei şi societăţii includ nevoia de depăşire a abilităţilor

tradiţionale şi de dobândire a unor noi competenţe şi abilităţi astfel încât să existe o mai bună

adaptare la schimbările sociale, ţinându-i ocupaţi pe tineri şi reducând delincvenţa juvenilă.

Beneficiile asupra individului includ dorinţa de a asigura copiilor dezvoltarea intelectuală

necesară şi de a le da ocazia să-şi urmărească propriile idealuri cum sunt fericirea, libertatea,

mobilitatea socială, bunăstarea materială sau participarea la procesul politic.

Pentru realizarea tuturor acestor „beneficii” educaţionale, Strategia de la Lisabona

prevedea coborârea, până în 2010, a procentului pentru rata abandonului şcolar până la 10%.

Având în vedere eşecul Agendei de la Lisabona, în 2009 s-a elaborat o nouă strategie –

Pagi

na 2

6

Europa 2020, în care se identifică trei factori cheie pentru creşterea economică, de aplicat

prin acţiuni concrete la nivelul UE şi la nivel naţional: o creştere inteligentă (promovarea

cunoaşterii, inovării, educaţiei şi societăţii digitale); o creştere durabilă (o producţie mai

competitivă, cu o utilizare mai eficientă a resurselor); o creştere economică favorabilă

incluziunii (o mai mare participare la piaţa forţei de muncă, dobândirea de competenţe şi

lupta împotriva sărăciei). Din nou s-a stabilit ca dezirabil procentul de 10% pentru rata

abandonului şcolar, în condiţiile în care în 2009 media comunitară era, la nivelul UE-27, de

14,4%.

Aferent Strategiei „Europa 2020” s-a stabilit un Cadru strategic pentru cooperare în

domeniul educaţiei şi trainingului (ET 2020), adoptat în 2009 de către statele membre, în care

se menţionează clar o rată a abandonului şcolar de 10% care trebuie atinsă până în 2020,

continuându-se schimbul de experienţă privind bunele practici şi împărtăşirea experienţei în

dezvoltarea de politici publice privind prevenirea abandonului şcolar (Council

Recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 1015).

Conform planului propus pentru reducerea fenomenului părăsirii timpurii a şcolii în

cadrul Strategiei „Europa 2020” (Communication from the Commission to the European

Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the Committee

of the Regions. Tackling early school leaving: A key contribution to the Europe 2020 Agenda,

pag. 6-816) stoparea abandonului şcolar trebuie să pună accent pe elementele de prevenire, de

intervenţie şi pe elementele compensatorii.

• „Prevenirea părăsirii timpurii a şcolii presupune îmbunătăţirea accesului la educaţie

şi la serviciile de îngrijire de calitate destinate preşcolarilor.

• Măsurile de intervenţie se adresează dificultăţilor care apar într-un stadiu precoce şi

vizează să le împiedice să provoace o părăsire timpurie a şcolii. Măsurile de

intervenţie pot fi axate pe ansamblul şcolii sau instituţiei de formare sau se pot adresa

individual elevilor care sunt expuşi riscului de a abandona educaţia sau formarea.

Măsurile la nivelul întregii şcoli vizează să îmbunătăţească climatul şcolar şi crearea

de medii de învăţare care oferă sprijin. Sisteme de alertă rapidă şi o mai bună

cooperare cu părinţii pot constitui o formă eficientă de a-i ajuta pe elevii expuşi

riscurilor. În plus, crearea de reţele cu actori din afara şcolii şi accesul la reţele de

15 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc2268_en.htm, accesat în 7 noiembrie 2011 16 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlycom_en.pdf, accesat 8 noiembrie 2011

Pagi

na 2

7

sprijin locale se dovedesc extrem de eficiente pentru a asigura sprijinul adecvat.

Măsurile axate pe elevi se concentrează pe consiliere şi meditaţii, abordări de învăţare

personalizate, o mai bună orientare şi un sprijin financiar, cum ar fi alocaţiile şcolare.

Autorităţile care răspund de piaţa muncii ar trebui să se ocupe mai mult de orientarea

profesională a tinerilor.

• Măsurile compensatorii oferă oportunităţi de educaţie şi formare pentru cei care au

părăsit timpuriu şcoala. Acestea pot lua forma unui sprijin financiar sau a altui tip de

sprijin. Acestea vizează să contribuie la reintegrarea tinerilor în sistemele tradiţionale

de învăţământ sau să ofere o aşa-zisă „a doua şansă”. Abordările de succes în

instituţiile care oferă a doua şansă diferă, prin urmare, în mod considerabil de cele ale

şcolilor tradiţionale prin abordarea dificultăţilor întâlnite de elevii din învăţământul

general. Cu toate acestea, există dovezi că prevenirea părăsirii timpurii a şcolii are

rezultate mai bune decât compensarea efectelor negative ale părăsirii timpurii a şcolii.

Experienţa eşecului, lipsa de încredere în sine în materie de învăţare şi multiplicarea

problemelor sociale, emoţionale şi educative după părăsirea timpurie a şcolii reduc

şansele de obţinere a unei calificări şi de absolvire cu succes a studiilor.”

(Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the

European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions.

Tackling early school leaving: A key contribution to the Europe 2020 Agenda, pag. 6-

1017).

Unul dintre documentele recente emise pe tema abandonului şcolar este

Recomandarea Consiliului din 7 iunie 2011 (Council recommendation on policies to reduce

early school leaving, pag. 6-718). După o trecere în revistă a tuturor documentelor comunitare

care fac referire la părăsirea timpurie a şcolii din 2003 până în prezent, Consiliul face şase

recomandări statelor membre de care acestea ar trebui să ţină cont în elaborarea politicilor

naţionale în domeniul educaţiei astfel încât, până în 2020, să se atingă dezideratul de 10%

pentru rata abandonului şcolar. Astfel statele membre ar trebui să:

- „identifice factorii principali care duc la părăsirea timpurie a şcolii şi să

monitorizeze caracteristicile fenomenului la nivel naţional, regional şi local pentru

a servi drept fundamentare pentru noi politici publice;

17 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlycom_en.pdf, accesat 8 noiembrie 2011 18 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc2268_en.htm, accesat 7 noiembrie 2011

Pagi

na 2

8

- asigure implementarea unor strategii comprehensive asupra fenomenului

abandonului şcolar până la sfărşitul anului 2012;

- să se asigure că strategiile includ măsuri pentru grupurile aflate în situaţie de risc

major în ceea ce priveşte abandonul şcolar, ca de exemplu copii dezavantajaţi din

punct de vedere socio-economic, emigranţi, copii romi sau cu nevoi speciale de

educare;

- să se asigure că strategiile se adresează în mod coerent şi în egală măsură

educaţiei generale şi vocaţionale;

- integreze măsurile care sprijină reducerea ratei abandonului şcolar în politici

relevante destinate tinerilor şi copiilor; statele membre ar trebui să coordoneze

activităţi din diferite sectoare ale politicilor publice care au legătură cu abandonul

şcolar;

- să asigure implicarea în respectivele măsuri şi activităţi a tuturor factorilor

interesaţi să-i ajute pe cei aflaţi în situaţie de risc de abandon şcolar, recunoscând

rolul cheie pe care îl au cadrele didactice şi alt personal educaţional (Council

recommendation on policies to reduce early school leaving, pag. 6-719)

De asemenea, Recomandarea Consiliului mai cuprinde, în Anexă, un cadru al

politicilor care se doresc a fi dezvoltate la nivel naţional în domeniul prevenirii riscului de

abandon şcolar, al intervenţiei privind creşterea calităţii instituţiilor educaţionale şi în

domeniul politicilor de compensare pentru cei care au abandonat timpuriu şcoala, ajutându-i

să participe la programe de recalificare care să-i ajute să recupereze ceea ce au pierdut

abandonând şcoala.

În ceea ce priveşte încadrarea legislativă românească a abandonului şcolar,

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, art. 68

alin. (5), pag. 18 ROFPREU (2005, modf.2011 ) defineşte fenomenul. Conform acestuia, se

află în situaţie de abandon şcolar elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din

învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective. Tinerii

care au depăşit vârsta şcolară cu mai mult de 4 ani îşi pot completa educaţia de bază, prin

parcurgerea unor programe de tip „a doua şansă”, conform metodologiei Ministerului

Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

19 http://ec.europa.eu/education/school-education/doc2268_en.htm, accesat 7 noiembrie 2011

Pagi

na 2

9

În noua lege a învăţământului se face referire la abandonul şcolar prin prisma

programelor de tip „a doua şansă”. În Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificarile si

completarile ulterioare, Art. 343 alin.(1), se menţionează că centrele comunitare de învăţare

permanentă se înfiinţează de către autorităţile administraţiei publice locale în parteneriat cu

furnizorii de educaţie şi formare. Acestea au rolul de a implementa politicile şi strategiile în

domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii la nivelul comunităţii. Funcţionarea centrelor

comunitare de învăţare permanentă se reglementează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

La art. 344 alin.(1) se menţionează că atribuţiile centrelor comunitare de învăţare

permanentă la nivel local sunt următoarele:

a) realizează studii şi analize privind nevoia de educaţie şi formare profesională la nivel

local;

b) elaborează planuri locale de intervenţie în domeniul educaţiei permanente;

c) oferă servicii educaţionale pentru copii, tineri şi adulţi prin:

- programe de tip remedial pentru dobândirea sau completarea componentelor –

cheie, inclusiv programe educaţionale de tip „a doua şansă” sau programe de tip

„zone de educaţie prioritară” pentru tineri şi adulţi care au părăsit timpuriu

sistemul de educaţie ori care nu deţin o calificare profesională;

- programe pentru validarea rezultatelor învăţării nonformale şi informale.

Conform Legi nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, programele

educaţionale de tip „a doua sansă” sunt programe educaţionale care au ca scop sprijinirea

copiilor/tinerilor/adulţilor care au părăsit prematur sistemul de educaţie, fără a finaliza

învăţământul primar şi/sau gimnazial, depăşind cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare

corespunzătoare acestor niveluri, astfel încât aceştia să îşi poată completa şi finaliza

învăţământul obligatoriu, precum şi să poată obţină o calificare profesională. În art.29 alin.

(4) se precizează că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate aproba

organizarea de programe educaţionale de tip „a doua şansă” în vederea promovării

învăţământului primar pentru persoanele care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei

şi care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învăţământ până la vârsta de 14 ani.

3. COMPONENTA DE CERCETARE CALITATIVĂ 3.1 Cauzele abandonului şcolar şi părăsirii timpurii a şcolii conform rezultatelor

cercetării

Studiul-diagnostic privind abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul

rural, demarat în cadrul proiectului Parte de Carte (contract nr. POSDRU/91/2.2/S/60294

finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane 2007-2013), este o analiză introspectivă a 42 de comunităţi din mediul

rural în care abandonul şcolar are o incidenţă ridicată.

Obiectivul general vizează înţelegerea fenomenului de abandon şcolar în contextul

economic, social şi demografic al respectivei comunităţi. Prin obiectivele specifice se doreşte

identificarea nevoilor grupului ţintă, precum şi a bunelor practici de reducere şi prevenire a

abandonului şcolar utilizate cu succes în comunităţile analizate.

Care sunt cauzele abandonului şcolar? Părăsirea prematură a sistemului de învăţământ

se datorează doar lipsurilor materiale sau este determinată de cauze mai profunde ce variază

de la o comunitate la alta? Se pot implementa metode standard de intervenţie sau este indicată

o abordare diferenţiată adecvată fiecărei comunităţi, familie sau copil?

Acestea sunt interogaţiile principale care au stat la baza demersului sociologic de analiză a 42

de comunităţi din mediul rural din 7 judeţe din România (Buzău, Brăila, Călăraşi, Harghita,

Neamţ, Prahova, Suceava).

Pentru a răspunde la întrebările menţionate mai sus, Fundaţia Soros România a

contractat cu institutul caruia i s-a atribuit contractul ca urmare a unei proceduri de achizitie

realizarea acestui studiu din care face parte şi componenta calitativă a studiului-diagnostic. În

cadrul acestei cercetări au fost analizate în profunzime cele 42 de comunităţi din mediul rural,

stabilite de către Fundaţia Soros, din perspectiva fenomenelor de abandon şcolar şi de

părăsire timpurie a şcolii.

Cercetarea s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni, în perioada octombrie – decembrie

2011.

Astfel, rezultatele demersului sociologic de evaluare a problematicii abandonului

şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii din mediul rural în 42 de localităţi relevă motivele pentru

care unii elevi părăsesc sistemul de educaţie înainte de finaliza ciclul gimnazial sau înainte de

a obţine o calificare adecvată. Din interviurile luate directorilor unităţilor de învăţământ

vizate reies câteva cauze care vor fi prezentate succint în continuare.

• Apartenenţa la o familie dezorganizată. Problemele în familie, de orice

natură ar fi acestea, sunt printre cele mai frecvent menţionate cauze pentru

abandonul şcolar. Acest factor înglobează alţi factori specifici, care vor fi

amintiţi în cele ce urmează.

”... nu este ordine în familia aceea, nu este cine să explice copilului dacă are sau

n-are rost frecventarea şcolii, ce înseamnă frecventarea şcolii şi ce anume îşi

poate însuşi în acei ani de şcoală”. (Director, Şcoala Generală)

„De regulă copiii care au abandonat şcoala au probleme legate de familie, şi

atunci ajung iar la cauze ceea ce vă spuneam mai devreme, sunt familii

dezorganizate, unul dintre părinţi a abandonat familia, şi atunci şi elevul

abandonează şcoala că de regulă rămân cu mama, am avut situaţii în care au

rămas copiii cu tata, şi tot rău, şi tata e un caz de acela care se ţine numai de

băutură, nu dă bani în casă...” (Director, Şcoala Generală)

• Neglijenţa părinţilor. Atunci când părinţii nu supraveghează activitatea

şcolară a copiilor, respectiv atunci când nu îi sprijină pe aceştia şi nu le oferă

condiţiile propice pentru a învăţa, se accentuează riscul de abandon şcolar.

„Părinţii nu se ocupă de copii, sunt unii părinţi care nu se ocupă de copii,

indolenţi în privinţa aceasta, îi lasă la întâmplare.” (Director, Şcoala Generală)

• Apartenenţa la familii monoparentale. Acest factor duce la abandon şcolar

indirect, factorii direcţi fiind lipsa mijloacelor materiale pentru a continua

şcoala sau lipsa autorităţii părintelui în grija căruia este copilul.

• Consumul de alcool al părinţilor. Acest factor este amintit de unii dintre

intervievaţi drept o cauză pentru abandonul şcolar, cu toate că factorii indirecţi

care influenţează acest fenomen sunt neglijenţa sau abuzul psihologic ori fizic

care apar ca o consecinţă a consumului prea frecvent sau excesiv de alcool.

• Lipsa resurselor materiale ale familiei, sărăcia. Acest factor acţionează în

două sensuri în ceea ce priveşte abandonul şcolar: fie copiii nu se pot prezenta

la şcoală datorită lipsei mijloacelor pentru a achiziţiona cele necesare,

respectiv pentru a plăti transportul, fie aceştia sunt nevoiţi să contribuie la

întreţinerea familiei, lucru care nu le mai permite să aloce timp învăţăturii.

„Da, este foarte grav, vreau să vă spun că este foarte grav datorită sărăciei, sunt

unii copii care n-au ce, n-au bani măcar să-şi cumpere un pacheţel, dar nici nu

au ce să mănânce. Noroc că avem acel program cu cornul şi laptele, chiar unii

copii cer: - Mai daţi-mi un corn, mai daţi-mi un lapte.” (Director, Şcoală

Generală)

• Participarea la întreţinerea familiei prin obţinerea unui loc de muncă,

prin desfăşurarea de munci ziliere sau sezoniere sau prin contribuţia la

muncile din gospodărie. Acest factor este o consecinţă a sărăciei cu care se

confruntă familia. În numeroase cazuri, veniturile familiei sunt exclusiv

prestaţiile sociale, alocaţia copiilor sau munca sezonieră. În acest context,

copiii sunt nevoiţi să contribuie la activităţile aducătoare de venit pentru

familie. Conform spuselor intervievaţilor, există copii care sunt exploataţi de

părinţi, fiind constrânşi să depună munci dificile de la vârste fragede. Faptul

că îşi dedică timpul acestor activităţi îi împiedică să participe la cursuri sau să

se pregătească pentru ele. Acest factor determină accentuarea fenomenului de

abandon şcolar cu precădere în cazul băieţilor.

„... sunt copii care, de exemplu, la clasa a VI-a o fetiţă care are 15 ani împliniţi şi

repetă clasa pentru că părinţii ei sunt alcoolici, are o situaţie dificilă acasă,

părinţii ei sunt alcoolici şi ea rămâne frecvent să aibă grijă de o soră mai mică

[...] iar fraţii ei mai mari, unul dintre ei a abandonat şcoala pentru că a trebuit să

plece la muncă; muncesc cu ziua în sat să-şi întreţină familia...” (Director, Şcoală

Generală)

• Participarea la îngrijirea fraţilor mai mici şi la întreţinerea gospodăriei.

În cazul familiilor cu mulţi copii, se întâmplă ca fraţii şi surorile mai mari să

fie nevoiţi să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de munca în

gospodărie, în timp ce părinţii muncesc, fie în ţară, fie în străinătate. Fetele

sunt cele care renunţă mai des la şcoală din acest motiv. Având aceste

responsabilităţi, copiii nu reuşesc să se prezinte la cursuri sau să se

pregătească pentru şcoală.

”Dacă ajung la clasa a IV-a, deja... şi au fraţi de trei ani, de, eu ştiu, la grădiniţă,

îi opreşte acasă pentru a avea grijă de fraţii mai mici” (Director, Şcoală

Generală)

• Nivelul scăzut de educaţie a părinţilor. Atunci când părinţii nu au beneficiat

de educaţie, se creează un precedent pentru ca şi copiii lor să urmeze acelaşi

model. Pe acelaşi fundament există toate datele ca părinţii, precum şi elevii, să

nu vadă beneficiile continuării studiilor. Aceştia pot fi mai înclinaţi să

considere că şcoala nu este o prioritate, copiii trebuind să muncească.

„Deci problema cea mai importantă pe care o spun eu aici este lipsa de educaţie

a părinţilor. Deci eu nu aş pune pe primul loc problemele financiare, sociale... ”

(Director, Şcoală Generală)

„După părerea mea, ei urmează un model. Cel mai important pentru copii este

ceea ce văd. Dacă acasă nici părintele n-are şcoală sau nici ei nu au terminat

şcoala generală, atunci cu siguranţă nici copiii nu vor acorda importanţă şcolii.”

(Director, Şcoală Generală)

• Mentalitatea părinţilor, care nu conştientizează importanţa educaţiei.

Conform spuselor persoanelor intervievate, există părinţi care nu consideră că

este important sau util ca fiii sau fiicele lor să îşi continue studiile. Aceştia

sunt şi părinţii care nu se implică în viaţa şcolară a copiilor şi nu participă nici

la şedinţele cu părinţii.

„În general, cei care abandonează şcoala provin din familii total dezinteresate de

şcoală şi de pregătirea copilului lor şi familii foarte sărace. […] Mai ales că, în

perioada de vară, când încep lucrările câmpului, atunci începe absenteismul, îi ia

pe ei la muncă.” (Director, Şcoală Generală)

• Refuzul părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală. Unii respondenţi

consideră că există şi acei părinţi care folosesc pretexte pentru a nu trimite

copiii la şcoală, cu toate că ar reuşi dacă ar depune eforturi în acest sens. Acest

factor este corelat cu cel menţionat anterior, lipsa conştientizării importanţei

educaţiei.

„În primul rând motivele provin de la aceşti părinţi care refuză să-i trimită la

şcoală, părinţi care nu sunt plecaţi în străinătate. Sunt unii care locuiesc

permanent cu copiii. Refuză pur şi simplu să-i trimită la şcoală pe motive care nu

sunt reale, nu sunt juste, că nu are cu ce să-l îmbrace, că nu are bani cu ce să-i

cumpere caiete, rechizite în general.” (Director, Şcoală Generală)

• Influenţa negativă a anturajului. ”De multe ori influenţa şi chiar şi

influenţa străzii la unii intervine. De ce să mă duc la şcoală? Stau şi bat ţurca

în faţa... Părinţi care nu, eu de, de multe ori îi mai cer voie de la şedinţele cu

părinţii, că nu îi întreabă la clasa a V-a, la a VI-a, de unde vine la ora trei

dimineaţa, sau la două dimineaţa. Cum nu, să nu întrebi copilul tău? Atunci

de ce să te întrebi că o ia razna.” (Director, Şcoală Generală)

• Lipsa motivaţiei elevilor. Atunci când elevilor le este dificil să întrevadă

beneficiile educaţiei, intervine o lipsă de motivaţie, care este accentuată de

lipsa sprijinului în cadrul familiei.

• Plecarea părinţilor în străinătate. Acest lucru determină abandonul şcolar în

unele cazuri deoarece copiii nu mai sunt supravegheaţi sau sunt supravegheaţi

de persoane cu mai puţină autoritate decât părinţii (bunici sau vecini), iar în

altele deoarece uneori copiii îi vizitează pe părinţii lor pentru perioade

îndelungate, lipsind de la şcoală. Mai mult, odată ce părinţii pleacă din ţară,

fraţii mai mari pot prelua rolul acestora în îngrijirea fraţilor mai mici. De

asemenea, există şi situaţii în care pleacă în străinătate întreaga familie, însă

nu sunt făcute formalităţile necesare pentru retragerea elevilor de la şcoală,

ceea ce presupune că, din punct de vedere legal, aceştia au abandonat studiile.

„În ultima vreme s-a mai accentuat abandonul, datorită plecării părinţilor în

străinătate.” (Director, Şcoală Generală)

„apoi am avut situaţie de părinţi plecaţi în străinătate care au uitat de copii, 2-3

copii care au rămas în grija bunicilor. Le trimiteau bani, dar nu era suficient,

grija faţă de copii dacă nu este părintele să se ocupe, foarte greu, rezultatele sunt

slabe.” (Director, Şcoală Generală)

• Lipsa interesului elevilor pentru şcoală. În anumite situaţii, cu toate că ar

avea condiţiile pentru a-şi continua studiile, unii elevi nu doresc să facă acest

lucru, având alte preocupări sau interese. Acestora le distrage atenţia

televizorul sau internetul de la şcoală, precum şi alte activităţi.

„...adică ne lovim de o realitate cruntă, şi anume faptul că mulţi copii nu că nu

vor să înveţe, nu pot să înveţe. şi dacă este să căutăm şi cauzele, consider (că)

sunt televizorul şi calculatorul. Televizorul şi calculatorul sunt două lucruri care,

folosite excesiv, duc la alienarea copilului…” (Director, Şcoală Generală)

• Lipsa comunicării dintre copil şi părinţi. Atunci când părinţii nu stabilesc o

relaţie de comunicare cu copilul lor, când nu sunt interesaţi să îl cunoască,

când nu ştiu care este situaţia sa şcolară sau ambiţiile sale, există riscul crescut

ca acel copil să abandoneze şcoala.

• În cazul fetelor, căsătoria timpurie sau apariţia unui copil pot constitui

motive pentru a abandona şcoala. Nu de puţine ori, există fete care

abandonează şcoala pentru a se căsători sau pentru că urmează să aibă un copil

(în clasele gimnaziale). Aceste situaţii sunt mai frecvent întâlnite în cazul

elevelor de etnie romă.

”În ăştia şase ani am avut un caz, care chiar a rămas însărcinată, minoră fiind.

Mi se pare că în clasa a VII-a...” (Director, Şcoală Generală)

• De asemenea, părinţii fetelor de etnie roma le retrag de la şcoală din

motive de securitate

„Iar familia asta înstărită de romi, care v-am spus eu că nu şi-au mai trimis două

fete la şcoală, nu le lipseşte nimic şi le e teamă să nu le fure băieţii.” (Director,

Şcoală Generală)

• Motive ce ţin de identitatea culturală (tradiţia) în cazul elevilor de etnie

romă. Nu este neobişnuit pentru copiii de etnie romă să se căsătorească la

vârste fragede, aceştia fiind retraşi intenţionat de la şcoală de la un punct,

pentru a putea prelua alte responsabilităţi. Aşadar, în cultura romă nu este

promovat idealul educaţiei, dezirabilă fiind întemeierea unei familii, uneori

chiar de la vârsta de 12 ani.

”Noi suntem convinşi că tradiţiile sunt motivul, faptul că ei la 12-14 ani îşi

întemeiază o familie este o tradiţie, şi din acest moment şcoala nu mai reprezintă

o valoare, deci ei spun doar că e o valoare atunci când ne întâlnim cu ocazia

şedinţelor cu părinţii” (Director, Şcoală Generală)

• Lipsa siguranţei, în localităţile unde există grupări rivale care se pretează

la violenţe asupra copiilor. Există şi exemple conform cărora elevii nu se

puteau deplasa la şcoală de frică, aceştia temându-se că ar putea să fie supuşi

unor violenţe dacă fac acest lucru. În urma absenţelor repetate, unii dintre

aceştia nu au mai făcut faţă şi au abandonat şcoala.

• Dificultatea de a face faţă programei şcolare. Pentru unii elevi este dificil să

facă faţă volumului de informaţii pe care trebuie să îl absoarbă. Performanţa

şcolară scăzută poate duce la sentimente de inferioritate sau la frustrare, motiv

pentru care elevii ajung să abandoneze şcoala dacă nu sunt sprijiniţi.

• Lipsa comunicării dintre părinţi şi cadrele didactice. Atunci când părinţii

nu se interesează de situaţia educaţională sau evită contactul cu cadrele

didactice, care ar putea să îi determine să înţeleagă importanţa continuării

studiilor, respectiv implicaţiile şi consecinţele abandonului şcolar. Este posibil

ca, din aceeaşi cauză, ei să nu realizeze gravitatea situaţiei şcolare a copilului,

decât atunci când este prea târziu.

• Absenteismul şcolar. Indiferent din ce motiv se întâmplă să absenteze,

motivat sau nemotivat, unii elevi pot avea dificultăţi în a recupera materia

pierdută, motiv pentru care pot ajunge să repete o clasă sau să abandoneze

şcoala.

• Lipsa resurselor pentru educarea copiilor cu cerinţe educative speciale

(CES). În unele cazuri, nu există resursele materiale sau umane pentru a

aborda educaţia elevilor cu cerinţe educative speciale (CES), motiv pentru

care aceştia nu pot fi integraţi în sistemul de învăţământ. Respondenţii

amintesc situaţii în care părinţii nu doresc obţinerea unui certificat medical

care să ateste faptul că fii sau fiicele lor au cerinţe educative speciale

considerând că dacă recunosc, copilul va fi stigmatizat. Astfel, nu există

condiţiile formale pentru adaptarea curriculumului sau pentru crearea

serviciilor de care ar avea nevoie aceşti copii. Incapacitatea de adaptare la

cerinţele educaţionale standard conduce la părăsirea timpurie a sistemului de

învăţământ.

• Influenţa unor modele negative din mass media. Respondenţii consideră

faptul că elevii îşi aleg drept modele unele cazuri prezentate de media şi ajung

să considere că educaţia nu este necesară pentru a se descurca în viaţă.

• Frica elevilor de a nu fi stigmatizaţi de colegi din varii motive. Sunt

amintite situaţii în care, în urma unui eveniment traumatizant sau neobişnuit,

elevii refuză să îşi continue studiile pentru a nu fi stigmatizaţi de colegi.

• Lipsa actelor pentru înscrierea la şcoală. În cazul copiilor care nu deţin acte

de identitate (certificat de naştere), înscrierea la şcoală este imposibilă. Cu

toate că aceştia participă uneori la cursuri oricum, există mari şanse ca, de la

un punct să abandoneze.

• Nevorbirea limbii române de către copiii de etnii minoritare. Fenomen

specific populaţiei şcolare de etnie romă, necunoasterea limbii române

conduce la numeroase cazuri de abandon şcolar. În unele comunităţi de romi

copiii sunt înscrişi în sistemul de învăţământ abia la vârsta de 7-8 ani, direct în

clasa a I-a. Necunoscând limba română deoarece în familie copiii vorbesc doar

limba romani, întâmpină dificutăţi majore de adaptare la viaţa şcolară. Pe

fondul insuccesului şcolar, al frustrărilor cauzate, precum şi a imposibilităţii

de a ţine pasul cu ceilalţi elevi, aceştia sfârşesc prin a părăsi sistemul de

învăţământ timpuriu, odată ce au învăţat să scrie şi să citească.

3.2. Identificarea nevoilor specifice ale grupului ţintă, a nivelului de instruire a

persoanelor implicate în dezvoltarea programelor de prevenire a părăsirii timpurii a

şcolii

Grupul ţintă al proiectului se constituie din elevi aflaţi în situaţia de risc de părăsire

timpurie a şcolii, părinţi şi tutori ai elevilor în situaţia de risc, tineri care au părăsit timpuriu

şcoala sau care nu au absolvit învăţământul obligatoriu, unităţile de învăţământ analizate şi

corpul profesoral care profesează în aceste şcoli, dar şi chiar comunitatea cu specificul socio-

economic în care se manifestă fenomenul.

Specificul fiecărei comunităţi variază în funcţie de contextul socio-economic propriu

ceea ce face ca nevoile grupului ţintă să varieze de la o comunitate la alta. Cu toate acestea au

fost identificate şi nevoi profunde comune tuturor localităţilor analizate. La nivelul

comunităţilor cele mai mari probleme cu care se confruntă sunt legate, de resursele financiare

locale limitate şi de lipsa locurilor de muncă fapt care afectează negativ şi performanţa

educaţională a elevilor, demotivându-i să continue studiile liceale sau o şcoală de meserii.

Traiul localnicilor este precar întrucât majoritatea veniturilor provin din activităţi

agricole sezoniere, iar al grupurilor dezavantajate este cu atât mai sărăcăcios deoarece aceste

persoane se întreţin doar din alocaţia copiilor, ajutorul social oferit de primărie şi munci

ziliere sezoniere. În unele comune infrastructura este slab dezvoltată, serviciile medicale fiind

minimale, iar cea mai mare parte a drumurilor sunt doar pietruite. De asemenea, în

majoritatea comunităţilor lipseşte o groapă de gunoi amenajată şi serviciile de salubritate,

cetăţenii depozitând sau arzând resturile menajere în gospodăria proprie. Doar puţine

localităţi sunt racordate la canalizare, reţea de apă şi de gaz, restul aprovizionându-se din

sisteme proprii, fântâni, respectiv lemn sau cărbune.

Lipsurile, în cazul unităţilor de învăţământ, sunt legate de infrastructura şcolară

deficitară şi veche. În unele comunităţi orele sunt ţinute în săli de clasă improvizate în

condiţii neadecvate din lipsă de fonduri pentru reabilitarea clădirilor ori pentru că şcoala a

fost retrocedată, iar construirea alteia este anevoioasă, din acelaşi motiv (lipsa de fonduri). În

ceea ce priveşte actul educaţional, unităţile de învăţământ se confruntă, pe lângă problema

abandonului şcolar, şi cu problema absenteismului şi a neimplicării părinţilor elevilor în

situaţie de risc (elevii care însumează mai mult de 40 de absenţe nemotivate de-a lungul unui

an şcolar) în parcursul educaţional al copiilor lor.

Cât despre formarea cadrelor didactice ce îşi desfăşoară activitatea în cele 42 de

unităţi de învăţământ vizate, din spusele directorilor intervievaţi reiese faptul că cea mai mare

parte a lor sunt calificate şi titulare şi beneficiază de formare continuă, de cursuri de

specialitate finanţate de consiliul local sau din fonduri proprii.

Motivele de nemulţumire în cazul corpului profesoral sunt împărţite. Exceptând

politica de salarizare (factor de nemulţumire menţionat de toţi respondenţii), birocratizarea

excesivă a procesului didactic şi timpul restrâns de realizarea a situaţiilor solicitate la clasă

sunt motivele de nemulţumire menţionate în majoritatea cazurilor.

O parte importantă dintre profesorii care profezează în comunităţile rurale investigate

fac naveta zilnic până la şcoală. Deşi transportul este asigurat de către consiliul local

(microbuz pus la dispoziţia profesorilor sau decontarea abonamentului), în unele şcoli

profesorii trebuie să suporte costurile de transport, fapt care îi nemulţumeşte profund şi îi

determină să renunţe la a mai preda în acea şcoală. Cu toate acestea, din interviuri reiese

faptul că disponibilitatea cadrelor didactice de a se implica în programe educaţionale,

activităţi extracurriculare, precum şi programe de prevenire şi estompare a abandonului

şcolar, este ridicată.

În ceea ce priveşte grupul ţintă al elevilor în situaţie de risc vizaţi în acest studiu,

situaţia este una complexă. Prin demersul calitativ s-a investigat situaţia copiilor de vârstă

şcolară care nu au fost niciodată cuprinşi în sistemul de învăţământ. În acest sens s-a

constatat faptul că în majoritatea comunităţilor rurale vizate de cercetare nu se înregistrează

astfel de cazuri. Acolo unde aceste cazuri sunt luate în evidenta se constată faptul că aceşti

copii nu sunt înregistraţi datorită lipsei actelor de identitate (certificat de naştere şi CI) sau

datorită neglijenţei părinţilor care nu fac demersurile necesare de înscriere a copiilor în

sistemul de învăţământ.

De asemenea, s-a observat faptul că fenomenul de abandon şcolar are o incidenţă mai

ridicată în rândul populaţiei şcolare de etnie romă, în rândul elevilor care aparţin unor familii

dezorganizate în care părinţii nu acordă suficientă atenţie şi implicare vieţii educaţionale a

copilului. Lipsurile materiale sunt un determinant puternic al fenomenului de abandon şcolar

doar în corelaţie cu alţi factori influenţi, cum ar fi: modelul educaţional oferit de părinţii

copiilor, precum şi încrederea scăzută în educaţie în obţinerea unui loc de muncă adecvat în

viitor.

Pe de altă parte sărăcia îi împinge pe unii părinţi să-şi solicite copiii în munci agricole

sau în alte activităţi generatoare de venit sustrăgându-i astfel de la şcoală şi îngreunând

procesul educativ ulterior. În aceste condiţii nevoile elevilor în situaţia de risc de a părăsi

sistemul de educaţie odată ce au deprins cunoştinţe minimale (scrisul şi cititul) sunt variate.

Pe de-o parte nevoia de resurse materiale (rechizite, îmbrăcăminte şi hrană adecvată)

necesare parcursului educaţional; nevoia unui spaţiu adecvat pentru realizarea temelor sau

exerciţiilor şcolare suplimentare; nevoia unei persoane care să asiste elevul în realizarea,

precum şi să supervizeze corectitudinea realizării acestora. Privit altfel, una dintre nevoile

majore ale acestor elevi este legată de procesul de învăţare. Aflaţi în situaţia de absenteism

prelungit elevii nu reuşesc să se adapteze cerinţelor educaţionale, fapt care duce la

dezvoltarea unor frustrări şi la scăderea gradului de atractivitate a şcolii. În acest sens, elevii

sfârşesc prin a părăsi şcoala înaintea finalizării ciclului obligatoriu. Pentru astfel de situaţii,

precum şi pentru a veni în sprijinul eleviilor cu cerinţe educative speciale ar fi oportună

implementarea unor programe de tip: „şcoala după şcoală”, în cadrul cărora copii pot

beneficia de masa de prânz şi de asistenţă şi supervizare în realizarea temelor.

Pe de altă parte, aceşti elevii au nevoie de consiliere, de îndrumare în vederea urmării

unei cariere sau meserii potrivite care să le poată permite încadrarea rapidă pe piaţa muncii.

Totodată ar fi oportună includerea lor în diferite proiecte civice locale coordonate de şcoală

(voluntariat, campanii de curăţenie, vizite la aziluri de bătrâni sau case de copii,

înfrumuseţarea comunei) pentru a le dezvolta spiritul civic, dar şi pentru a spori sentimentul

de apartenenţă la şcoală şi la comunitate.

Unele tradiţii pot determina părăsirea timpurie a şcolii de către unii elevi de etnie

romă. Conform tradiţiei, tinerii, încă de la vârsta de 12-14 ani, trebuie să-şi întemeieze o

familie, fapt pentru care şcoala nu mai constituie o prioritate în ochii părinţilor. Rolul

părinţilor în performanţa şcolară a elevilor este incontestabil foarte mare, de aceea atitudinea

lor ar trebui să fie proactivă parcurgerii unei educaţii temeinice. Pentru realizarea

dezideratului este nevoie ca aceşti părinţi să conştientizeze la ce riscuri îşi supun copii atunci

când îi reţin de la şcoală din diferite motive şi în acelaşi timp ar fi oportun să înţeleagă

beneficiile pe termen lung ale unei educaţii adecvate. În acest sens ar fi oportună realizarea

unor cursuri educative parentale care să sporească gradul de conştientizare a părinţilor şi

implicarea lor în viaţa şcolară a propriilor copii.

4. MODALITĂŢI DE ABORDARE INTEGRATĂ A ABANDONULUI ŞI

PĂRĂSIRII TIMPURII A ŞCOLII

Secţiunile precedente au evidenţiat dificultăţile complexe cu care se confruntă grupul

ţintă analizat în etapa calitativă a studiului, dar totodată şi sistemul de educaţie din mediul

rural. În această parte a lucrării sunt prezentate măsuri integrate de prevenire şi combatere a

abandonului şcolar utilizate cu succes în unităţile de învăţământ din România.

O cercetare întreprinsă de către experţii UNICEF (Duminică, Ivasiuc, 2010: pag.133)

dezvăluie câteva astfel de proceduri de abordare integrată a abandonului şcolar.

• O primă modalitate presupune apelarea la factorul psihologic. Astfel, primul

pas este diagnosticarea cauzelor abandonului în cazul fiecărui copil, urmând

ca apoi să fie luate măsuri de intervenţie, integrate, specifice fiecărui caz (de

exemplu consiliere şi sprijin educativ) (ibidem).

• O altă metodă prezentată în acelaşi studiu este „educaţia remedială” derulată

pe perioada vacanţelor şcolare, în cadrul căreia elevii desfăşoară activităţi

educative atractive, chiar în ideea de a menţine legătura permanentă cu

instituţia şi de a creşte atractivitatea şcolii în ochii elevilor. (ibidem)

• O unitate de învăţământ din judeţul Covasna, pentru a preveni părăsirea

prematură a şcolii, foloseşte recompensarea rezultatelor şcolare foarte bune

printr-o excursie pe timpul verii (ibidem: pag. 134).

• Programele de tip „Şcoala după şcoală” sunt măsuri integrate întreprinse la

nivel local în vederea corectării disfuncţionalităţilor şcolare în cazul elevilor

proveniţi din medii defavorizate. De altfel, menţionate de către majoritatea

directorilor unităţilor de învăţământ analizate în studiul calitativ, sunt printre

cele mai eficiente modalităţi de reducere a fenomenului de nepromovare

şcolară, de creştere a performanţei educaţionale şi, nu în ultimul rând, de

menţinere a elevului în sistemul de învăţământ până la finalizarea ciclului

obligatoriu. Elevii sunt receptivi la acest gen de programe întrucât, pe lângă

sprijinul didactic şi de consiliere, ei pot beneficia de o masă caldă pe zi (o

parte dintre elevi nu au posibilitatea de a comsuma în familie hrana necesară

unei dezvoltări armonioase).

• Potrivit aceleiaşi surse (Ibidem: pag.144) implicaţia mediatorului şcolar în

combaterea abandonului şcolar este una de succes întrucât, acesta este aproape

de elevi şi de părinţi, deopotrivă şi poate semnala în timp util eventualele

probleme apărute.

• Pentru reducerea fenomenului de părăsire prematură a sistemului de

învăţământ, rolul şcolii, al părinţilor şi al autorităţilor locale este unul foarte

mare, de aceea dezvoltarea unui parteneriat activ între cei trei actori

sociali reprezintă una dintre măsurile utilizate cu succes în cazul câtorva

comunităţi rurale analizate.

• Participarea părinţilor, a şcolii, a elevilor şi a autorităţilor locale la

diverse activităţi de informare-formare pe teme variate (de exemplu relaţia

şcoală-familie, şcoală comunitate; rolul familiei în asigurarea succesului şcolar

al copilului), este oportună demersului de estompare a abandonului şcolar (M.

Jigău 2006: pag. 19-20).

• Experţii UNICEF împreună cu Centrul Educaţia 2000+ (Voicu, 2010:26)

menţionează ca soluţie integrată, în demersul de prevenire şi combatere a

abandonului şcolar, desfăşurarea de activităţi extraşcolare (acţiuni de

renovare / înfrumuseţare / curăţire a şcolii, concursuri sportive, acţiuni

/concursuri de creaţie artistică, competiţii de joc ). Obiectivele acestei linii de

acţiune sunt: „creşterea sentimentelor de apartenenţă la spaţiul şcolar,

creşterea atractivităţi şcolii, scăderea probabilităţii de renunţare la educaţie;

creşterea comunicării dintre profesori şi elevi; creşterea sentimentelor de

responsabilitate a profesorilor faţă de destinul elevilor lor; prevenirea

problemelor de integrare, prin creşterea comunicării dintre elevi. ” (ibidem)

• Nu trebuie neglijat efectul pe care îl pot avea taberele şi excursiile cu colegii,

activităţi care, pe lângă caracterul educativ şi de socializare, ajută, de

asemenea, la cristalizarea sentimentului de apartenenţă la şcoală şi,

deopotrivă, duc la creşterea atractivităţii unităţii în ochii copiilor.

• Un alt lucru care se poate face este utilizarea experienţei celor ce au

renunţat la şcoala pentru a preveni scăderea încrederii în educaţie. Astfel,

intrarea în contact a elevilor în situaţie de risc cu tinerii care au renunţat

prematur la şcoală pentru a le afla perspectiva curentă despre şcoală, precum şi

povestea despre cum a decurs viaţa lor post-şcolară, este oportună. (Voicu,

2010: 25-29)

Institututul de Ştiinţe ale Educaţiei împreună cu UNICEF (M. Jigău, 2008:190-195)

recomandă câteva modalităţi de creştere a eficienţei interne şi a calităţii sistemului de

învăţământ, care pot reprezenta măsuri viabile de prevenire şi reducere a părăsirii timpurii a

şcolii.

• O astfel de măsură este „derularea în cazul elevilor de la aceleaşi niveluri de

învăţământ a unor activităţi de informare privind caracteristicile pieţei

forţei de muncă din zonă şi oportunităţile reale de angajare.” (ibidem)

• De asemenea, este menţionată „desfăşurarea, la nivelul şcolii, a unor activităţi

de informare a părinţilor privind rolul şi importanţa educaţiei, drepturile

copilului, normele referitoare la regimul de muncă şi viaţa a elevilor”

(ibidem) etc. ca modalitate utilă în combaterea abandonului şcolar.

• Organizarea unor „activităţii periodice de consiliere a părinţilor, în special

la nivelul claselor VII-VIII, care să permită cristalizarea opţiunilor acestora

privind educaţia şi pregătirea profesională a copiilor” (ibidem) este o strategie

propusă ca soluţie în vederea creşterii participării la educaţia obligatorie, cu

toate acestea măsura poate fi folosită cu succes şi în prevenirea părăsirii

premature a sistemului de învăţământ.

• Dezvoltarea, la iniţiativa şcolii, a unui „parteneriat între şcoala şi familie, în

cadrul caruia părinţii să fie informaţi cu privire la situaţia şcolară a copiilor

(adrese de informare, vizite ale cadrelor didactice la domiciliul elevilor,

discuţii cu părinţii – organizate în cadrul formal al şedintelor cu părinţii sau

în contexte informale), să fie consultaţi în luarea unor decizii importante

pentru şcoală şi în soluţionarea unor probleme ale acesteia, este o altă măsură

oportună în demersul de combatere a abandonului şcolar.” (ibidem)

• Ca prim pas spre reuşită, se recomandă ca aceste activităţi să urmărească:

„ameliorarea percepţiei părinţilor cu atitudini rezervate faţă de şcoală asupra

importanţei educaţiei pentru dezvoltarea profesională şi personală a copiilor,

pentru succesul lor în viata, implicit să conducă la reducerea situaţiilor de

abandon şcolar şi neşcolarizare datorate unor cauze de natură familială.”

(ibidem)

• De asemenea, trebuie să urmărească scăderea numărului de cazuri de

exploatare a muncii copiilor şi chiar a riscului privind starea de sănătate a unor

copii.” (ibidem)

Trebuie menţionat faptul că în demersul de evaluare a fenomenului abandonului

şcolar în cele 42 de comunităţi rurale au fost identificate bune practici integrate utilizate cu

succes în menţinerea în sistemul de învăţământ a elevilor aflaţi în zona de risc. Astfel,

directorul unei şcoli din Judeţul Brăila descrie o măsură întreprinsă în colaborare cu

autorităţile locale, în cadrul căreia, părinţii proveniţi din medii defavorizate participă la

cursuri educative. Prin aceasta se urmăreşte creşterea implicării părinţilor în viaţa şcolară a

copiilor şi a comunicării dintre cele două instanţe. Rezultatele obţinute pe termen lung sunt

satisfăcătoare în opinia directorului instituţiei. El relatează faptul că performanţa şcolară şi

frecvenţa la curs a elevilor în situaţie de risc de abandon şcolar s-a îmbunătăţit.

O altă modalitate integrată inedită este utilizată într-o şcoală din judeţul Suceava. În

această comunitate rurală copiii aparţinând etniei rome sunt înscrişi în sistemul de învăţământ

abia la vârsta de 7-8 ani, fapt care îi privează de învăţământul preşcolar. Această tendinţă care

îngreunează procesul de acomodare la un context nou educaţional, amplificată de faptul că

micuţii nu cunosc nici limba română (în familiei se vorbeşte doar limba romani), este o

piedică însemnată în activitatea şcolară a copiilor şi conduce treptat la părăsirea sistemului de

învăţământ odată ce au asimilat cunoştinţe minimale (scrisul şi cititul). În acest sens şcoala,

împreună cu autorităţile locale, derulează un program educţional de tip: „grădiniţă de vară”

în cadrul căruia copiii de etnie romă care nu au urmat învăţământul preşcolar şi nu cunosc

limba română, se familiarizează cu mediul şcolar şi asimilează cunoştinţe minimale de limba

română. Performanţa şcolară a copiilor s-a îmbunătăţit consistent în urma acestui program.

Monitorizarea îndeaproape a elevilor în situaţie de risc şi intervenţia promptă în

cazul în care aceştia lipsesc nemotivat de la şcoală este cea mai des utilizată modalitate de

prevenire a părăsirii premature a şcolii în majoritatea comunităţilor analizate.

Pe de altă parte, majoritatea directorilor intervievaţi menţionează ca o practică

folosită cu succes în readucerea la şcoală a elevilor în situaţia de absenteism prelungit,

colaborarea cu autorităţile locale privind realizarea unor vizite la domiciliu şi consilierea

părinţilor înspre menţinerea copiilor în sistemul de învăţământ.

5. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Aşa cum s-a putut observa în prima secține a acestei lucrări, definirea abandonului

şcolar în România este mai degrabă dificilă. Din punct de vedere legislativ, un elev se află în

situaţie de abandon şcolar în România doar dacă nu frecventează cursurile de zi ale unei clase

din învăţământul obligatoriu, depăşind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective. Modul

în care cadrele didactice încadrează abandonul şcolar diferă semnificativ. Profesorii definesc

abandonul şcolar prin încetarea elevului de a mai frecventa orele în timpul unui semestru,

respectiv an şcolar, dar şi actul de părăsire a sistemului de învăţământ înaintea absolvirii unui

an şcolar sau a ciclului gimnazial. O parte dintre unităţile de învăţământ sunt de părere că se

poate considera abandon şcolar şi situaţia în care un elev de vârstă şcolară nu se înscrie la

şcoală sau nu se prezintă la nicio oră de curs, deşi este înscris.

Acest lucru certifică faptul că, înainte de orice demersuri de intervenţie, e nevoie să se

stabilească un cadru legislativ complex de definire a abandonului şcolar, cadru universal care

să includă realitatea din unităţile de învăţământ din România şi nuanţele cu care fenomenul

de părăsire timpurie a şcolii se manifestă de la o regiune la alta.

De la creşterea în amploare a fenomenului de abandon şcolar în România, statul

român a făcut demersuri legislative şi de natura politicilor publice pentru a preveni şi pentru a

reduce părăsirea timpurie a şcolii. Aceste programe şi politici s-au axat în primul rând pe

sprijinirea materială a familiilor dezavantajate, aflate în împosibilitatea de a-şi susţine

financiar copiii în sistemul de învăţământ până la obţinerea unei calificări. În al doilea rând,

s-au luat măsuri de reabilitare şi dotare a şcolilor din mediul rural şi de creştere a gradului de

atractivitate a şcolii prin programe şcolare şi extraşcolare interactive.

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, investiţiile în educaţie au

devenit o prioritate majoră. Astfel, au fost implementate sau sunt în curs de implementare

proiecte finanţate sau cofinanţate din fonduri europene, proiecte ce au obiectivul de a reduce

rata părăsirii şcolii înaintea obţinerii unei calificări adecvate care să permită includerea

tinerilor pe piaţa muncii.

Cu toate acestea, în România abandonul şcolar este, încă, o problemă socială cu care

se confruntă cel mai mult comunităţile din mediul rural. În aceste comunităţi, nevoia de

intervenţie este foarte mare. Specialiştii sunt de părere că responsabilitatea soluţionării

problemei abandonului şcolar trebuie asumată de jos în sus, de la nivelul părinţilor, al

cadrelor didactice şi al conducerii şcolii, până la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene şi al

Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Părinţii şi cadrele didactice au impactul cel mai mare asupra copiilor. Tocmai de

aceea şi implicarea lor în reducerea absenteismului şi părăsirii timpurii a sistemului de

educaţie ar trebui să fie mai mare. Este indicat ca ei să desfăşoare activităţi şcolare

atrăgătoare împreună cu elevii pentru a face timpul petrecut la şcoală plăcut şi pentru a creşte

atractivitatea şcolii.

Pe de altă parte, este nevoie ca atât copiii, cât şi părinţii să fie consiliaţi şi informaţi

despre beneficiile unei educaţii corespunzătoare, respectiv despre riscurile la care se expune o

persoană care a părăsit timpuriu sistemul de educaţie. De asemenea, profesorii trebuie să fie

mai atenţi la problemele copiilor cu care lucrează şi să-i sprijine mai mult în înţelegerea

importanţei educaţiei pentru viitorul lor.

Bunele practici în prevenirea abandonului şcolar din afara spaţiului european sunt, de

asemenea, un exemplu de urmat şi în cazul ţării noastre. O abordare centrată pe dezvoltarea

psihosomatică a fiecărui elev în parte, pe nevoile acestuia şi pe ritmul propriu de efectuare a

sarcinilor educaţionale ar aduce un plus, atât sistemului de educaţie în general, cât şi luptei în

reducerea abandonului şcolar, în particular. Cu alte cuvinte, o abordare interdisciplinară care

să folosească un personal bine instruit care să lucreze cu fiecare elev care provine dintr-un

mediu dezavantajat, ar fi o soluţie viabilă în prevenirea părăsirii timpurii a şcolii.

În cazul tuturor acestor bune practici de intervenţie este indicat a se ţine cont de

contextul social, cultural şi economic în care sunt implementate, întrucât strategiile eficiente

de reducere a ratei de părăsire timpurie a şcolii necesită să fie adaptate la condiţii locale

specifice. În plus, ar trebui armonizată toată legislaţia privind drepturile copiilor. Conform

Convenţiei asupra Drepturilor Copilului de la începutul anilor 90, este considerată copil orice

persoană până la împlinirea vârstei de 18 ani. În aceeaşi Convenţie se specifică în mod clar

dreptul copiilor la educaţie.

În ceea ce priveşte rezultatele obţinute în urma demarării studiului calitativ în cele 42

de comunităţi rurale, s-a constatat faptul că situaţia fiecărei unităţi de învăţământ diferă uşor

de a celorlalte. Cu toate acestea, rapoartele calitative individuale conturează câteva elemente

comune sau, cel puţin, adesea regăsite în evaluarea unităţilor de învăţământ.

Directorii instituţiilor tind, în general, să spună că profesorii şi elevii şcolii sunt

mulţumiţi şi atraşi de mediul în care îşi desfăşoară activitatea. Principalele puncte pozitive

care atrag sunt condiţiile bune din şcoli, relaţiile bune cu profesorii în cazul elevilor şi

siguranţa unei surse venit în cazul profesorilor. Deşi faptul că au un loc de muncă şi, deci, un

venit, dascălii din toate instituţiile în care s-a derulat cercetarea sunt nemulţumiţi de politica

salarială, respectiv de reducerile financiare aplicate de Guvern. În anumite cazuri,

profesorilor nu le sunt decontate cheltuielile de transport pentru navetă, fapt care contribuie la

nemulţumirea acestora în ceea ce priveşte viaţa profesională. În ceea ce priveşte

nemulţumirile elevilor faţă de instituţia în care învaţă acestea se rezumă, cel mai adesea, la

programa prea încărcată pe care trebuie să o urmeze şi, în anumite cazuri, la condiţiile

improprii din şcoală.

Profilul elevilor care abandonează timpuriu şcoala este în mare parte comun în toate

cele 42 de localităţi în care s-au realizat interviuri. În multe cazuri, cei care părăsesc prematur

sistemul de învăţământ sunt de etnie romă, dar nu obligatoriu. Condiţiile de viață oferite de

către familie copiilor sunt, de asemenea, determinante pentru parcursul lor şcolar. Unii elevii

care abandonează sistemul educaţional provin din familii dezorganizate sau monoparentale,

cu o situaţie socială şi materială foarte proastă, iar părinţii lor sunt, în multe cazuri, persoane

cu un grad scăzut de educaţie. Situaţia materială proastă a familiei determină adesea

implicarea copiilor în câmpul muncii, folosirea lor la treburile gospodăreşti sau implicarea lor

în îngrijirea fraţilor mai mici. Astfel, mulţi dintre copii abandonează şcoala pentru a-şi ajuta

familia.

Migraţia puternică a forţei de muncă în străinătate are efecte severe asupra

abandonului şcolar. Fie că sunt cazuri în care părinţii pleacă la muncă, lăsând copiii în grija

altor rude, fie că este vorba de migrarea întregii familii către o altă ţară, aceste

comportamente au un impact major asupra parcursului educaţional al elevilor din mediul

rural.

Un caz particular în ceea ce priveşte abanadonul şcolar este cel al fetelor de etnie

romă care se căsătoresc şi îşi întemeiază o familie la vârste fragede, cel mai adesea înainte de

încheierea ciclului gimnazial.

În ceea ce priveşte implicarea părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor, există două

tipuri de comportamente. În general, părinţii ai căror copii au rezultate şcolare bune şi nu

întâmpină dificultăţi pe parcursul vieţii şcolare, manifestă un interes crescut faţă de educaţia

copiilor. Astfel, ei se prezintă adesea la şcoală pentru a monitoriza activitatea copiilor. La

celălalt pol, însă, se află părinţii elevilor cu probleme diverse, părinţi care sunt în foarte mare

măsură dezinteresaţi de parcursul şcolar al copiilor lor.

Astfel, multe din ideile vizând prevenirea abandonului şcolar se referă la o mai bună

comunicare atât între şcoală şi părinţi, precum şi între părinţi şi copii. În multe dintre şcolile

participante la studiu există diferite programe extraşcolare care se derulează în prezent. Cu

toate acestea, mai ales în localităţile în care abandonul şcolar nu reprezintă o problemă gravă,

nu există programe specifice în acest sens. Programele menţionate de mulţi dintre directorii

intervievaţi sunt: „Şcoală după şcoală”, „Toţi la şcoală, toţi în clasa I”, „Cornul şi laptele” şi

”A doua şansă”.

Recomandările sugerate de persoanele intervievate fac referire la nevoia unei

implicări mai crescute din partea părinţilor. Aceştia ar trebui resonsabilizaţi în sensul de a

încuraja educaţia copiilor. În caz contrar, respectiv în caz de abandon, părinţii ar trebui să fie

amendaţi.

Nevoia unei echipe interdisciplinare de experţi (psiholog, mediator şcolar, medic,

expert pe problemele minorităţilor etnice) care să administreze problema abandonului şcolar

este resimţită în majoritatea unităţilor de învăţământ cuprinse în studiu. În acest sens, se

recomandă integrarea acestor experţi în structura personalului didactic de bază care activează

în şcolile cu o incidenţă crescută a abandonului şcolar.

Adesea s-a recomandat şi implicarea altor actori în lupta împotriva abandonului

şcolar, precum autorităţile locale, biserica sau Poliţia.

Astfel, deşi în multe localităţi abandonul şcolar nu reprezintă o problemă gravă, se fac

totuşi eforturi pentru recuperarea elevilor care au ieşit prematur din sistemul de învăţământ.

Cu toate acestea, însă, lipsa fondurilor face ca unele dintre eforturile depuse să nu aibă

rezultatul scontat.

Atragerea unor fonduri europene, respectiv derularea unor programe confinanţate,

este, în opinia managerilor instituţiilor de învăţământ, soluţia cea mai eficientă în prevenirea

şi reducerea abandonului şcolar, dar şi a părăsirii timpurii a şcolii.

6. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Brown, B., (2005), The incorporation of poverty into adult identity over time:

Implications for adult education, International Journal of Lifelong Education, 24.

Cojocaru, Şt., (2004), Designul propunerilor de finanţare, Metodologie, modele de

proiecte, comentarii, Lumen, Iaşi.

Duminică G., Ivasiuc A., (coord.) (2010), O şcoală pentru toţi. Accesul copiilor romi

la o educaţie de calitate. Raport de cercetare. Vanemonde, Bucureşti.

Dwyer, P., & Wyn, J., (2001), Youth, education and risk: Facing the future,

Routledge/Falmer, London.

Finn, J. D., (1989), Withdrawing from school, Sage, Review of Educational Research,

59, no. 2.

Green, A., Wolf, A & Tom Leney, T. (1999) Convergence and Divergence în

European Education and Training Systems, Institute of Education, London.

Hunt, F., (2008), Dropping out from school: A cross-country review of literature în

Create Pathways to Access No 16, Consortium for Research on Educational Access,

Transitions and Equity: University of Sussex.

Jigău M., (coord.) (2008), Învăţământul obligatoriu de 10 ani. Condiţii de

implementare, rezultate şi măsuri corrective Alpha MDN, Bucureşti.

Jigău M., (coord.) (2006 ) Program pilot de intervenţie prin sistemul zone prioritare

de educaţie, Alpha MDN, Buzău.

Jordan, W. A., Lara, J., & McPartland, J. M. (1996), Exploring the causes of early

dropout among race-ethnic and gender groups, Youth and Society, 28.

Mgwangqa, V., & Lawrence, L., (2008), Why do learners drop out of school? Learner

perceptions in the Fort Beaufort District, Eastern Cape, South Africa, Commonwealth Youth

and Development, 6, no. 2.

Morrow, G., (1986), Standardizing practice in the analysis of school dropouts,

Teacher College Record, 87, no. 3.

Neamţu, C., (2003), Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi.

Pop, Luana coord., (2002) Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti în

Neamţu, C., (2003) Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi.

Viadero, D., (2001), The dropout dilemma, Research hindred by lack of uniform way

to count students who quit school, Education Week, February.

Voicu, B., (coord.) (2010), Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire,

Vanemonde, Bucureşti.

Commission staff working paper (2010), Reducing early school leaving,

Accompanying document to the Proposal for a Council Recommendation on policies to

reduce early school leaving, http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlywp_en

.pdf, accesat 4 noiembrie 2011.

Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the

European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions (31.1.2011)

Tackling early school leaving: A key contribution to the Europe 2020 Agenda, COM(2011)

18 final, Brussels, http://ec.europa.eu/education/school-education/doc/earlycom_en.pdf,

accesat 8 noiembrie 2011.

Council recommendation on policies to reduce early school leaving, (07.06.2011)

http://ec.europa.eu/education/school-education/doc2268_en.htm, accesat 7 noiembrie 2011)

European Comission, (2005), Study on access to education and trening, basic skills

and early school leavers, submitted by GHK, Fulham Road, London.

Dwyer, P., (1966) Opting out: Early school leavers and the degeneration of youth

policy. Tasmania: National Clearing house for Youth Studies, in European Comission,

(2005), Study on access to education and trening, basic skills and early school leavers,

submitted by GHK, Fulham Road, London.

Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/10.1.2011, publicată în Monitorul Oficial al

României Nr. 18.

Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar,

(2005), modificat prin OMECTS Nr. 4106/11.06.2011.

Center for Child and Family Policy Duke University, (2007) Strategies for improving

high school graduation rates, A Briefing Report prepared for the North Carolina Family

Impact Seminar.

Early school leaving : definition, prevalence, risk factors, screening, http://www.acsa-

caah.ca/Portals/0/Member/PDF/en/documents/earlyschoolleaving.pdf, accesat 5 noiembrie

2011.

Early school leaving in Europe guide, (2011), http://www.eubusiness.com/topics

/education/school-leaving.11/, accesat 3 noiembrie 2011.

Eivers, E., Eoin, R., & Brinkley, A., (2000), Characteristics of early school leavers:

Results of the research strand of the 8- to 15-year old early school leavers initiative,

Educational Research Centre, Dublin, St. Patrick ‘s College,

http://www.drugsandalcohol.ie/13467/1/CharofESL.pdf, accesat 7 noiembrie 2011.

Maria Lally, Working with Early School Leavers, at Foróige – Blanchardstown

Youth Service,

http://www.youthnetni.org.uk/Site/29/Documents/Section%205%20working%20with

%20early%20school%20leavers.pdf, accesat 7 noiembrie 2011.

Open Society Institute (2007), Monitoring School Dropouts (Albania, Kazakhstan,

Latvia, Mongolia, Slovakia and Tajikistan.

Coordonat de YAPA şi de Access Project Reference Group, (2006) Opening the

doors, A ‘Do It Yourself” Access and Equity manual or working with young people,

produced for the Nepean Better Futures Strategy, http://www.yapa.org.au/openingdoors/early

_school_leavers/opening_doors_chapter.pdf, accesat 3 noiembrie 2011.

Youth Forum Jeunesse (2008) Policy Paper on Early Education Leaving, Olanda,

Rotterdam, http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic_priorities/en/0052-

08_FINAL.pdf, accesat 8 noiembrie 2011.

Youth Forum Jeunesse (2008) Annexes to the Draft Policy Paper on Early Education

Leaving, Olanda, Rotterdam, http://youthforum.org/en/system/files/yfj_public/strategic

_priorities/en/0052-08_ANNEXES_Early_Education_Leaving.pdf, accesat 5 noiembrie,

2011.

7. ANEXĂ GHID DE INTERVIU DIRECTOR UNITATE ÎNVĂŢĂMÂNT Buna ziua. Mă numesc .................. și sunt operator de interviu în cadrul unui institut pentru

evaluare. Sunt aici pentru a discuta împreună cu dumneavoastră despre situația educațională a

elevilor din localitate, despre problemele cu care se confruntă aceștia, dar și problemele cu

care se confruntă unitatea școlară pe care o conduceți. În mod special vom discuta despre

abandonul școlar din mediul rural, despre cauzele acestuia, precum si despre posibile

modalități de soluționare a problemei.

Tot ceea ce vom discuta aici râmâne aici – nimeni din afara acestui proiect nu va avea acces

la date. Nu există „răspunsuri bune” sau „răspunsuri proaste” şi nimeni nu va judeca

răspunsurile pe care le veţi da. Pentru noi este foarte important să aflăm exact ce credeţi

dumneavoastră, care sunt problemele cu care vă confruntaţi şi care ar putea fi soluţiile la

aceste probleme, ca urmare, este foarte important pentru noi să fiţi cât se poate de sincer, să

spuneţi exact ceea ce credeţi.

Deoarece tot ceea ce discutăm este foarte important pentru noi, vă cerem permisiunea de a

înregistra discuţia noastră, pentru a ne fi mai uşor să ne amintim ulterior toate detaliile, pentru

a putea realiza raportul final şi pentru a putea decide ce este mai bine să facem în paşii

următori. Acum vă rog şi pe dumneavoastră să vă prezentaţi.

DESCRIEREA LOCALITĂŢII

Pentru început vă rog să faceţi o scurtă descriere a localităţii.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă aceasta? Dar oamenii din

localitate?

Cum s-a schimbat viaţa/nivelul de trai al localnicilor în ultimii 5 ani?

Cum comentaţi situaţia persoanelor dezavantajate (minorităţi etnice, beneficiarii de

VMG, vârstnici, romi etc.) din comunitate?

DESCRIEREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Ce ne puteţi spune despre unitatea de învăţământ pe care o conduceţi (istoric, dotările

materiale: bibliotecă, laboratoare, internet, săli de sport) ?

Cum este programul de acces al elevilor la aceste dotări (bibliotecă, internet,

laboratoare, săli de sport)?

Care sunt punctele pozitive principale ale unităţii de învăţământ?

Care sunt problemele majore cu care se confruntă şcoala?

Descrieţi câteva proiecte sau programe în care este implicată şcoala pe care o

conduceţi.

CADRELE DIDACTICE: FORMARE, SATISFACŢIE ŞI AŞTEPTĂRI

Vă rog să descrieţi corpul profesoral din această instituţie (calificare, experienţă

didactică, femei/bărbaţi).

Cum a fluctuat numărul cadrelor didactice calificate/necalificate; titulare/netitulare

de-a lungul ultimilor 5 ani şcolari?

GRADUL DE ATRACTIVITATE A ŞCOLII

Cât de atractivă apreciaţi că este şcoala pentru cadrele didactice? Ce anume legat de

şcoală îi mulţumeşte pe profesori? Ce anume îi nemulţumeşte? Detaliaţi.

Cât de atractivă credeţi că este şcoala pentru elevii care învaţă aici? Dar programele

şcolare?

Legat de şcoală, ce credeţi că îi mulţumeşte pe elevi? Ce anume îi nemulţumeşte?

Detaliaţi.

Ce dificultăţi întâmpină profesorii care predau în această unitate de învăţământ?

Dar elevii care învată aici?

ABANDONUL ŞCOLAR: PERCEPŢIE ŞI MANIFESTARE

Prezentaţi pe scurt ce consideră cadrele didactice că este abandonul şcolar.

Cât de gravă este problema abandonului şcolar la nivelul uniţăţii şcolare pe care o

conduceţi?

Cum a evoluat fenomenul pe parcursul ultimilor 5 ani şcolari?

Există diferenţe de gen, etnie, situaţie familială, situaţie materială în cazul copiilor

care au abandonat şcoala? Comentaţi aceste aspecte.

ABANDONUL ŞCOLAR: CAUZE

Care credeţi că sunt motivele pentru care elevii din mediul rural abandonează şcoala?

Comentaţi gradul de adaptabilitate la viaţa şcolară al elevilor care fac parte din

grupuri dezavantajate?

GRADUL DE IMPLICARE A PĂRINŢILOR ÎN VIAŢA ŞCOLARĂ A COPIILOR

Descrieţi implicarea pe care o au părinţii din localitate în viaţa scolară a elevilor

înscrişi în această unitate.

Cât de des contactează aceştia cadrele didactice şi conducerea şcolii pentru a se

informa de situaţia şcolară a copiilor lor?

Cât de conştienţi apreciaţi că sunt părinţii elevilor în situaţia de abandon şcolar de

riscurile la care se expun copiii care părăsesc timpuriu şcoala?

Cum aţi descrie relaţia dintre conducerea şcolii, cadrele didactice şi părinţi?

După părerea dumneavoastră, ce ar trebui să facă părinţii pentru a preveni abandonul

şcolar?

Ce s-ar putea face pentru o comunicare mai bună cu părinţii? Dar pentru a creşte

gradul de implicare a lor în viaţa şcolară a copiilor şi în prevenirea abandonului

şcolar?

PROGRAME, MODALITĂŢI DE PREVENIRE ŞI STOPARE A ABANDONULUI

ŞCOLAR

În şcoala dumneavoastră există programe pentru integrarea în sistemul de educaţie a

copiilor care nu au fost niciodată cuprinşi în sistemul de învăţământ obligatoriu?

Detaliaţi.

Există programe/politici de sprijin al elevilor aflaţi în dificultate (modalităţi de sprijin

material şi pedagogic)?

Descrieţi pe scurt aceste programe/politici. Cui se adresează şi care sunt obiectivele

lor? Când se încheie?

Dar programe/ proiecte destinate preveniri şi stopării abandonului şcolar?

Cine au fost actorii care s-au implicat în implementarea şi derularea acestor

programe?

Referitor la îmbunătăţirea performanţei elevilor şi prevenirea abandonului şcolar, ce

rezultate au fost obţinute în urma acestor programe/politici?

Există şi alte modalităţi prin care unitatea dumneavoastră încearcă să prevină şi să

stopeze abandonul şcolar la nivel local?

DESIGN-UL MECANISMELOR DE SUPORT AL SERVICIILOR SOCIO-

EDUCATIVE

Ce servicii socio-educative care au ca şi principale obiective prevenirea părăsirii

timpurii a şcolii, creşterea nivelului de educaţie şi calificarea copiilor şi tinerilor şi

pregătirea lor pentru încadrarea pe piaţa forţei de muncă aţi dori să se dezvolte în

localitatea dumneavoastră?

Cum ar trebui să funcţioneze ele, ca parte componentă a şcolii sau independent de

şcoală? Argumentaţi.

RECOMANDĂRI

Ce credeţi dumneavoastră că se poate face pentru prevenirea şi stoparea abandonului

şcolar?

Dar pentru asistarea copiilor şi tinerilor care au abandonat şcoala în trecut?

Cine ar trebui să fie reaponsabil de soluţionarea problemei abandonului şcolar?

Ce recomandări aţi dori să faceţi pentru buna derulare şi dezvoltare a mecanismelor

de suport ale serviciilor socio-educative în şcoli?

ÎNCHEIERE

La finele acestei discuţii, credeţi că mai sunt aspecte legate de abandonul şcolar din

unitatea de învăţământ pe care o conduceţi pe care nu le-aţi menţionat şi aţi dori să le

discutăm?

Vă mulţumesc pentru amabilitate şi vă doresc mult succes în viitor!

Pentru informaţii suplimentare vă invităm să contactaţi pe: Doina Olga Stefănescu, expert

monitorizare şi evaluare, Fundaţia Soros, [email protected], 021 212 0733.


Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 2 „Corelarea invăţării pe tot parcursul vietii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii" Titlul proiectului: Parte de Carte Data publicării: 01 Februarie 2012

Editorul materialului: Fundatia Soros

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea ...

Documents

Transcript of Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea ...