Studiu

de caz

Conferința

pe

teme

climatice

de la Copenhaga, dec 2009

Some

basics

Strategii pure şi mixte

Stabilitatea

echilibrelor Nash

Utilităţi

transferabile şi netransferabile

Oucome

vs. output; consecinţe neintenţionate şi efecte perverse

Strategii

pure şi mixte

Avantaje ale adoptării unei strategii mixte:

Face mult mai dificilă, pentru oponent, dezvoltarea unei strategii de contracarare, în contexte de negociere distributivă

Poate

oferi acces la noi echilibre Nash (există şi jocuri care au echilibre Nash

doar pentru

strategii

mixte)

Stabilitatea echilibrelor Nash

Un echilibru Nash

într-un joc cu strategii mixte este stabil dacă, în eventualitatea unei modificări nesemnificative a probabilităţilor asociate unui jucător, următoarele două condiţii sunt îndeplinite:

Al doilea jucător nu dispune de o strategie superioară în noul context,

Al doilea jucător beneficiază acum de o strategie uşor inferioară celei iniţiale.

Selectarea echilibrului NashÎn jocurile cu un singur echilibru Nash, acesta va fi selectat

în următoarele condiţii:

Jucătorii vor urmări maximizarea propriului beneficiu

Nu există greşeli în execuţie (jucătorii vor alege întotdeauna varianta maximizatoare corectă)

Jucătorii sunt suficient de inteligenţi pentru a deduce soluţia

Jucătorii cunosc toate strategiile de echilibru ale celorlalţi jucători

Jucătorii consideră că o modificare a propriei lor strategii nu va determina o modificare a strategiilor celorlalţi (independenţă decizională)

Utilitate transferabilă şi netransferabilă

Transferabilă: un jucător poate transfera o parte a propriei utilităţi către ceilalţi

presupune faptul că utilităţile individuale pot fi reprezentate pe o scală comună (ex. utilizarea unei monede comune); atenţie: simplul transfer al unor sume fixe nu garantează transferabilitatea utilităţilor, pentru că sumele respective pot avea utilităţi diferite pentru jucători diferiţi

utilitatea transferabilă e caracteristică jocurilor coaliţionale, în care se presupune că fiecare jucător beneficiază de “utilitatea totală” a coaliţiei, indiferent de modul de distribuire a utilităţilor în cadrul grupului

Convenţia-cadru a ONU cu privire la schimbările climatice

Acord climatic convenit la Rio de Janeiro în 1992, în vederea limitării emisiilor de gaze cu efect de seră

În decembrie 2009 includea 192 de participanţi

Nu are forţă legală, însă prevede încheierea unor protocoale care să impună obligativitatea respectării unor norme/limite de emisie

Cel mai cunoscut –

Protocolul de la Kyoto

Protocolul de la Kyoto

Adoptat în decembrie 1997, a intrat în vigoare în februarie 2005, după ratificarea lui de către Rusia

Până în iunie 2010,

191 de state semnaseră şi ratificaseră

Protocolul

Statele

industrializate se obligă să reducă nivelul emisiilor a patru gaze cu efect de seră cu 5.2% comparativ cu nivelul anului 1990, în perioada 2008-

2012

Introduce

un mecanism de emissions trading

Protocolul de la Kyoto

Participation in the Kyoto Protocol, as of June 2009, where dark

green indicates the countries that have signed and ratified the treaty, grey is not yet decided and red is no intention to ratify.

Protocolul de la Kyoto

Map overview of countries committed to reduction of CO2 emission

in the 2008-2012 Kyoto period Green countries = Committed to reduction Yellow countries = Committed to 0% reduction Red countries = Not committed to any reductionEU-countries like Greece,Spain,Ireland

and Sweden have not committed themselves to any reduction in the internal-EU distribution agreement, while France have been committed not to expand emissions (0% reduction).

Situația

The Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) consideră că o ”schimbare climatică periculoasă” este cea care provoacă o creștere

a temperaturii cu peste 2 grade Celsius în raport cu media temperaturii pre-industriale.

Pentru

evitarea acestei situații, se recomandă ca țările dezvoltate să reducă emisiile poluante cu cel puțin 25% până în 2020 (raportat la nivelul emisiilor din 1990). Ar trebui ca nivelul emisiilor globale să atingă apogeul și să înceapă să scadă până cel târziu în 2020.

Acordul

preliminar de la Copenhaga ”recunoaște” această necesitate, însă nu obligă semnatarii să introducă anumite măsuri. Nu există un termen limită sau un nivel de reducere a emisiilor stabilit de comun acord.

Deşi îşi declarase iniţial disponibilitatea de a-şi asuma un obiectiv mai ambiţios, de reducere cu până la 30% a emisiilor până în 2020, în măsura în care şi alte state dezvoltate îşi asumă obiective similare, UE consideră că acest acord nu oferă motive suficiente pentru asumarea unilaterală a unei reduceri de 30%.

Foarte probabil, și alți

actori importanți

vor alege ținte

ceva mai modeste de reducere a emisiilor.

Situația

Actorii principali au fost SUA și China (așa-numitul

G2). India, Brazilia și Africa de Sud au avut supporting roles, acordând sprijin unei părți

sau alteia. UE a desfășurat o lungă campanie de sensibilizare a principalilor lideri, în perspectiva adoptării unor ținte

și termene ferme, care să continue (și depășească) termenii acordului de la Kyoto.

SUA și China au decis să joace un power game în care ceilalți să nu poată interveni prea mult. În timp ce liderii

europeni au fost anunțați

foarte târziu, consilierii

președintelui

american au făcut eforturi pentru a prezenta participarea acestuia şi acordul convenit cu China drept un

mare succes.

UE ar fi putut refuza semnarea acordului, dat fiind faptul că termenii săi sunt foarte departe de propunerile liderilor europeni, iar gestul ar fi determinat și alte state să facă la fel. În acest fel, însă, probabilitatea negocierii unui alt acord era împinsă într-un viitor indeterminat.

În cele din urmă, UE a decis să semneze. SUA și

China sunt, la prima vedere, câștigătorii

acestui power game.

Situația

Convenția ONU asupra schimbărilor climatice trebuia, teoretic, să implice negocieri multilaterale. Acordul de la Copenhaga a fost însă prezentat liderilor prezenți

sub forma unui take it or leave it. Astfel, liderii erau oarecum forțați să aleagă între un acord nesatisfăcător și

lipsa unui acord.

Acordul semnat pune în discuție

nu doar reprezentativitatea rezultatelor obținute, ci și

statutul și

utilitatea Convenției ONU asupra schimbărilor climatice, ca și a altor convenții

similare (de exemplu, Convenția

ONU pentru

biodiversitate).

În acelaşi timp, acordul reduce dramatic șansele negocierii unui viitor acord care să conțină

obligații juridice de respectare a anumitor ținte de reducere a emisiilor. Această situație

influențează și

soarta unor negocieri similare (biodiversitate, protejarea speciilor, pescuit).

SituațiaConferinta

asupra

climatului

de la Copenhaga

a demonstrat

ca ideea

unui

G2, a unui

“directorat

mondial”

asigurat

de Statele

Unite si

China, este

inca

departe

de realitate, concluzioneaza

analistii

chestionati

de AFP.

Conferinţa a fost

calificata

drept

un esec

de numerosi

observatori, care scot în evidenţă blocajele constante

impuse

de Washington şi, în special, de Beijing, principalii

poluatori

la nivel

mondial.

Americanii

si

chinezii

s-au confruntat

in numeroase

randuri

in capitala

Danemarcei, mai

ales cu privire la

responsabilităţile

care ar

trebui

asumate

de fiecare

stat şi mecanismele de

control

al

aplicării

deciziilor. În ciuda celor două întrevederi bilaterale

(presedintele

Barack Obama -

premierul

Wen

Jiabao), nu s-a putut obţine un acord de substanţă.

Premierul chinez a continuat să susţină că Beijingul

a "jucat

un rol

important si

constructiv“.

Situația

Lansata

in Statele

Unite in 2006, ideea

G2, care isi

propunea

sa

reflecte

noile

date geostrategice

create de cresterea

ponderii

Chinei, a fost

preluata

de Zbigniew

Brzezinski, fost

consilier

pe

probleme

de securitate

nationala

la Casa Alba in administratia

Jimmy Carter, cu ocazia

celei

de-a 30-a aniversari

a relatiilor

diplomatice

bilaterale, la Beijing, in ianuarie

2009.

Reuniunea

G20 de la Londra, din aprilie, unde

a avut

loc prima intalnire

intre

presedintele

chinez

Hu

Jintao

si

omologul

sau

american

Barack Obama, şi care anunta

"o consolidare

a legaturilor

la toate

nivelurile", parea sa sustina aceasta idee.

Situația

Dar neincrederea

subzista, asa

cum a aratat

respingerea

de catre

Beijing a ideii

unor

mecanisme

de control, explica

analistul

Russell Leigh Moses.

"Temerea

ca SUA incearca

sa

controleze

China supravietuieste

inca. Si

exista

si

preocupari

interne. Cum sa

explici

autoritatilor

locale ca nu

vor

fi

supravegheate

doar

de Beijing in materie

de dezvoltare

economica, ci

si

de state straine?", se intreaba

el.

De remarcat

faptul

ca tensiunile

comerciale

dintre

Beijing si

Washington au crescut

in ultima

perioada, ajungandu-se la confruntari in cadrul

Organizatiei

Mondiale

a Comertului. In plus, procesul

dizidentului

chinez

Liu Xiaobo, arestat

in urma

cu un an dupa

publicarea

unui

apel

in favoarea

democratiei

si

in favoarea

caruia

Washingtonul

a intervenit, a furnizat

un nou

pretext pentru

un schimb

de replici

acide

intre

cele

doua

puteri.

Situația

Hillary

Clinton

a menţionat o valoare totală de 100 de miliarde de dolari a ajutorului destinat

ţărilor sărace, în efortul de reducere a schimbărilor climatice. E o cifră rotundă şi atractivă pentru mass-media, însă nu e însoţită de prevederi clare şi angajamente ferme. UE propusese chiar o valoare de 150 de miliarde.

Toate acestea nu pot fi decât estimări vagi, pentru că nu există (1) o procedură de stabilire a costurilor exacte ale schimbării climatice şi nici (2) o procedură neproblematică de distribuire a responsabilităţilor şi a obligaţiilor de plată. Suma reprezintă, mai degrabă, un semnal cu privire la gradul de conştientizare a problemei la nivel mondial.

Situația

În timp ce SUA ar putea contribui cu cca. 20% la acest efort, partea UE ar putea urca până la 50%, însă nu există un acord cu privire la împărţirea costurilor.

Mai mult, care proiecte vor beneficia de prioritate în finanţare şi cine va stabili priorităţile? Cine va determina cât de mult urmează să primească fiecare ţară? Cine va putea obliga ţările dezvoltate să-şi respecte angajamentele?

ActoriiUniunea Europeană:

Eforturi semnificative pentru pregătirea terenului și

impunerea unor ținte

ambițioase

Spațiu

de negociere extins, flexibilitate

Context

politic oarecum nefavorabil (noii membrii ai Comisiei numiți de curând, schimbări majore legate de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona)

Ambiția asumării rolului de lider în combaterea schimbărilor climatice

ActoriiSUA:

Hotărâtă

să-și mențină

rolul de power player

Lobby

corporatist puternic în favoarea menținerii

status quo-ului

Încearcă să reducă un joc multi-player

la unul polar, în vechea tradiție

a superputerii care negociează cu o altă superputere

Situație delicată pentru președinte, care trebuie să împace promisiuni electorale și

deziderate politice ale Democraților

cu un lobby industrial puternic şi cu rezistența enormă a sistemului în a accepta schimbări radicale

Actorii

CHINA:

Își reconsideră rolul geostrategic, evoluând spre poziția

unui power player

Extrem de reticentă în ce privește

adoptarea unor ținte

ambițioase, dat fiind rolul

industriilor poluante în ansamblul creșterii economice

ActoriiBrazilia, India, Africa de Sud:

Nevoia

de a susține

creșterea economică –

nivel ridicat al emisiilor

Unele

industrii poluante, care în statele dezvoltate sunt deja în scădere sau

în curs de înlocuire, sunt aici în plină dezvoltare

Nevoia

de a se alia cu un power player, pentru a-și putea promova

interesele, menţinându-şi în acelaşi timp un spaţiu de manevră – posibile modificări ale alianţelor; China e un aliat firesc, date fiind interesele convergente

Acord

UE Acord

SUAFără

acordContinuarea negocierilor

Acord UE 100, 30 10, 40 10, 40 10,

40

Acord SUA n/a 40, 100 40, 100 40, 100

Fără acord 100, 30 10, 40 10, 40 10,

40

Continuarea negocierilor

100, 30 10, 40 10, 40 30, 50

UE

SUA

AcordSUA

Acord

ChinaFără

acordContinuarea negocierilor

Acord SUA 100, 40 40, 50 40, 50 40, 40

Acord China n/a 40, 100 40, 100 40, 100

Fără acord 100, 50 40, 50 40, 50 40, 50

Continuarea negocierilor

100, 50 40, 50 40, 50 60, 60

SUA

China

Acord

UE Acord

ChinaFără

acordContinuarea negocierilor

Acord UE 100, 20 10, 50 10, 50 10, 50

Acord China n/a 40, 100 40, 100 40, 100

Fără acord 100, 20 10, 50 10, 50 10, 50

Continuarea negocierilor

100, 20 10, 50 10, 50 30, 60

UE

China

Acord Fără

acordContinuarea negocierilor

Acord 100, 100 0, 0 0, 0

Fără acord 0, 0 0, 0 0, 0

Continuarea negocierilor

0, 0 0, 0 50, 50

Player 1

Player 2

Termen lung –

dezavantaje colective majore

Any deal is better than no deal.