Studii: VIA˜A COTIDIAN˚ ÎN O˛˝UL CHI˝IN˚U LA ÎNCEPUTUL ...antim.upsc.md/files/8-Sava.pdfm-au...

LUCIA SAVA Născută la 20 februarie 1976 în localitatea Morozeni, raionul Orhei.Studii: licenţiată în istorie, Specialitatea Istorie şi Limbă Franceză, Facultatea de Istorie Universitatea de Stat din Moldova (1995–2000); magistru în studii Sud-Est Europene, studii de masterat la Cat-edra UNESCO: Studii Sud-Est Europene, Universi-tatea de Stat din Moldova (2000-2001); studii de

doctorat, Catedra de Istoria Românilor şi Antropologie, Facultatea de Istorie şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova (2001 – 2006); doctor în istorie (din 2007).Activitate profesională: lector superior universitar la Catedra de Istorie şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Filologie şi Istorie, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (2000 - prezent).Proiecte de cercetare ştiinţi�că: bursă de cercetare şi documentare acordată de Institutul Cultural Român, Bucureşti, România (iulie-septembrie 2007); bursă de studii avansate „Petre Ţuţea” în cadrul Colegi-ului Noua Europă, Fundaţia Noua Europă, Bucureşti, România (octombrie 2007- iulie 2008); bursă de studii postuniversitare în cadrul Programului Erasmus Mundus External Cooperation la Academia de Ştiinţe Umanistice din oraşul Pultusk, Polonia (iunie 2010 – aprilie 2011).Autoare a peste 20 de studii şi articole. Domenii de interes: istoria modernă şi contemporană a românilor, istoria şi teoria culturii naţionale şi universale, istoria religiilor, culturologie, antrop-ologie culturală.

LUCIA SAVA

LUCIA SAVA

VIAŢA COTIDIANĂÎN O�ŞUL CHIŞINĂU

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUIAL XIX-LEA (1900-1918)

VIA

ŢA C

OT

IDIA

NĂ

ÎN

O�

ŞUL

CH

IŞIN

ĂU

LA Î

NC

EPU

TU

L S

ECO

LULU

I A

L X

IX -

LEA

VIAŢA COTIDIANĂ ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA (1900-1918)

Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova – ANTIM

MonografiiVIII

VIAŢA COTIDIANĂ ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA (1900-1918)

Chişinău – 2010

Coordonatorii seriei:Sergiu MusteaţăAlexandru Popa

Acest volum este editat cu sprijinul financiar al Direcţiei Cultură a Primăriei municipiului Chişinău

Finanţatorul nu poartă răspundere pentru conţinutul lucrării

Lucia SAVA

VIAŢA COTIDIANĂ ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA (1900-1918)

Lucrarea a fost recomandată pentru publicare de către Senatul Universităţii de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul, şedinţa din 25.06.2010, proces-verbal nr. 10

Lucrarea a fost aprobată spre publicare de către Consiliul de Administrare al ANTIM, în şedinţa din 02.08.2010

Recenzenţi:Dr. hab. Nicolae EnciuDr. Gheorghe Negru

Redactor: Tamara OsmochescuTehnoredactare şi prepress: Gabriel Andronic

Coperta: Ruxanda Romanciuc

CZU 94(478-25)”1900/1918”S 28

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Sava, LuciaViaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea (1900-

1918) / Lucia Sava. – Ch.: Pontos, 2010 (F.E.-P. „Tipogr. Centrală”). – 320 p.

500 ex.ISBN 978-9975-51-199-5

94(478-25)”1900/1918”S 28

© ANTIM, 2010© Lucia Sava, 2010

ISBN 978-9975-51-199-5

CUPRINS

Mulţumiri ..................................................................................................................7Cuvânt înainte ..........................................................................................................9Argument................................................................................................................12

Introducere ...........................................................................................................16

Capitolul I. Habitatul urban ...........................................................................49

Capitolul II. Lumea comerţului urban. Venituri şi cheltuieli .............110

Capitolul III. Vestimentaţia ..........................................................................135

Capitolul IV. Alimentaţia ...............................................................................153

Capitolul V. Timpul liber. Divertismentele ..............................................165

Capitolul VI. Moravurile. Lumea interlopă ..............................................184

Încheiere .............................................................................................................199

Summary .............................................................................................................205

Bibliografie .........................................................................................................239

Lista tabelelor .......................................................................................................264Lista schiţelor .......................................................................................................266Lista imaginilor ....................................................................................................267

Anexe ...................................................................................................................268

Indice de nume .................................................................................................315

Familiei mele, soţului Igor și copiilor Leonard și Bianca,care sunt tot ce ammai scump în viaţă.

7Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)

MULŢUMIRI

Finalizarea acestei cercetări a cunoscut un traseu lung şi se datorează mai multor persoane, care au avut încredere în mine, mi-au fost fost alături şi m-au încurajat în momentele uneori contradictorii, alteori istovitoare ale cercetării ştiinţifice. Aş vrea să profit de ocazie şi să-mi exprim profunda mea recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la realizarea acestei lucrări, cât şi la formarea mea ca istoric.

În primul rând, exprim marele meu respect pentru conducătorul ştiinţific, domnul Emil Dragnev, doctor în istorie, conferenţiar universitar la Catedra de Istorie Universală, Universitatea de Stat din Moldova, care a avut răbdare să coordoneze elaborarea tezei de doctorat, materializată în prezenta lucrare.

De asemenea, îmi exprim adânca recunoştinţă referenţilor oficiali ai tezei: domnului Nicolae Enciu, doctor habilitat, conferenţiar universitar, şi domnului Gheorghe Negru, doctor, conferenţiar universitar, pentru efortul depus la examinarea tezei, pentru aprecierile, dar şi pentru sugestiile şi obiec-ţiile făcute, cu scopul de a creşte valoarea lucrării. Un deosebit respect adresez membrilor Consiliului Ştiinţific Specializat DH 30.07.00.02-05, care au examinat şi au apreciat teza, domnului Preşedinte al Consiliului – Ion Eremia, doctor habilitat, conferenţiar universitar, cât şi celorlalţi membri: Alexei Agachi, doctor habilitat, conferenţiar cercetător, Gheorghe Gonţa, doctor habilitat, profesor universitar, Valentin Tomuleţ, doctor habilitat, conferenţiar univer-sitar, Ion Moiseev, doctor, conferenţiar universitar.

Teza a fost îmbunătăţită graţie examinării ei în cadrul Seminarului Ştiinţific de Profil al Universităţii de Stat din Moldova, fapt pentru care le sunt recu-noscătoare membrilor Seminarului, care au citit-o şi au lăsat sugestii preţi-oase privind calitatea ei, adică domnilor Valentin Tomuleţ, doctor habilitat, conferenţiar universitar, Pavel Cocârlă, doctor habilitat, profesor universitar, şi Ion Gumenâi, doctor, conferenţiar universitar. Sincere mulţumiri aduc şi colegilor de la Catedra de Istoria Românilor şi Antropologie a Universităţii de Stat din Moldova, domnilor Ion Eremia, doctor habilitat, conferenţiar universitar, Virgil Pâslariuc, doctor, conferenţiar universitar, şi doamnei Lidia Moldo-vanu, doctor, conferenţiar universitar, pentru bunăvoinţa de a-mi citi teza şi pentru observaţiile exprimate pe marginea ei.

Aş vrea să le mulţumesc, într-un mod aparte, colegilor mei – Virgil Pâsla-riuc, doctor, conferenţiar universitar, şi Igor Caşu, doctor, conferenţiar universitar, pentru că mi-au insuflat încredere şi pentru că m-au susţinut sincer în realizarea demersului meu ştiinţific, cât şi lui Sergiu Matveev, alături de care am parcurs fiecare treaptă din elaborarea tezei.

8 Lucia Sava

Consideraţii deosebite Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova, şi personal, domnului Sergiu Musteaţă, pentru bunăvoinţa de a publica această lucrare în seria de monografii ANTIM, cât şi Direcţiei Cultură a Primăriei Chişinău, pentru sprijinul oferit.

Mă închin în faţa tuturor profesorilor mei de la Facultatea de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova, care pe parcursul celor cinci ani de studii (1995-2000) au ştiut să trezească în mine pasiunea pentru istorie şi curiozi-tatea de a cerceta evenimentele istorice şi care, datorită măiestriei şi profesi-onalismului lor, au reuşit să contribuie la formarea mea ca istoric cercetător. Şi, nu în ultimul rând, mulţumesc din tot sufletul familiei mele, soţului Igor

şi copiilor Leonard şi Bianca, care sunt mereu alături de mine şi mi-au tratat cu încredere frecventele plecări de acasă. Lor le dedic, în semn de recunoş-tinţă şi de preţuire, această carte!

Lucia Sava


CUVÂNT ÎNAINTE

În ajunul anului 2000, ce provocase mai multe agitări şi nelinişti, precum şi alte date rotunde în istoria omenirii, redacţia revistei „Capitala magazin” s-a adresat cu un apel istoricilor pentru un proiect „Adio, secolul XX”, de a prezenta pe paginile revistei, lunar, câte un segment temporal din istoria Chişinăului pe parcursul ultimului secol al celui de al doilea mileniu.

S-a solicitat însă nu atât o istorie politică, a problemelor sociale şi a reali-zărilor economice, ci una a vieţii de toate zilele a chişinăuienilor pe parcursul unui secol, ce le-a adus atâtea perturbaţii şi chiar schimbări ale sistemelor de valori. Desigur, formatul revistei şi auditoriul spre care e deschisă nu impunea o cercetare ştiinţifică riguroasă a subiectului, ci mai curând o popularizare a sa.

Deci, prima surpriză, doar bănuită la început, a fost că nu prea am avut ce populariza. Cu toate că istoria urbei a fost cuprinsă în mai multe sinteze, studii, ediţii enciclopedice etc., care reflectă pagini importante din viaţa poli-tică, socială, economică şi culturală a oraşului, subiectul vieţii cotidiene denotă o absenţă cvasitotală. Astfel, realizarea proiectului a implicat din start apelul la surse. Am ales pe atunci, ceea ce era realizabil, presa periodică de epocă, care păstrează aroma epocilor consumate şi oferă multiple detalii privind viaţa cotidiană.

Cu toată că primisem de la redacţie înştiinţări despre ecourile aprobatorii ale cititorilor, dintre care cei mai vârstnici spuneau că şi-au recunoscut pe paginile revistei Chişinăul tinereţii lor, firesc, am fost conştienţi de superfici-alitatea demersului nostru. Pe atunci, ne gândisem la un proiect temeinic în această privinţă, un fel de istorie totală a oraşului, care va putea oferi răspuns la întrebările: cum trăiau chişinăuienii în cutare sau cutare epocă, cu ce se alimentau, ce purtau, de ce bunuri ale civilizaţiei profitau, cum se distrau, ce gândeau, şi toate acestea expuse pe un vast spectru al grupurilor sociale, profesionale, etnoculturale etc.

Proiectele grandioase întotdeauna suferă de aceeaşi pană – realizarea. Fiind dispersaţi pe subiecte tematice, care nu întotdeauna aveau tangenţe directe cu tema de cercetare preconizată, privirile noastre s-au îndreptat spre cei în devenire, masteranzii noştri, care-şi făceau studiile de specializare la Catedra UNESCO Studii Sud-Est Europene. Aici era şansa ca tinerii cercetători să se orienteze spre o tematică atât de fascinantă.

Însă procesul de formare nu este unul rectiliniu, care ar prevedea o succe-siune a treptelor de ascensiune garantată. Deşi cu începuturi promiţătoare, pe unii discipoli ai noştri în acest proiect viaţa i-a reorientat spre alte tărâmuri. Aceste dezamăgiri (nu de persoane, dar de efectele imperativelor vremii) ne

10 Lucia Sava

fac să trăim cu un plus de satisfacţie succesele celor care au realizat anumite finalităţi. Şi mai ales că aceste finalităţi sunt de certă valoare. E cazul lucrării pe care am onoarea şi satisfacţia să o prefaţez.

Din circumstanţe mai mult obiective, curentele de gândire istorică înnoi-toare produse în secolul încă totuşi destul de recent consumat, care au lărgit simţitor aria de anchetă istorică şi registrul de metodici de cercetare, au ajuns la noi cu destulă întârziere. Chiar şi atunci când obstacolele artificiale au dispărut şi nimic nu ne împiedica să facem cunoştinţă cu tradiţiile istorio-grafiei europene recente, istoricii, mai întâi, s-au avântat să recupereze o altă restanţă, provocată de deformările aduse cunoaşterii istorice de către impu-nerile şi cenzurile ideologiei sovieto-marxiste. Cu toate că mai multe dintre inovaţiile istoriografice europene ale secolului al XX-lea de mai mult timp au trecut peste apogeul său, şi ştiinţa istorică este în permanenta căutare a noilor căi de cunoaştere, suntem convinşi, că „simptomele de criză”, uneori reale, alteori exagerate, ce stimulează reformatarea demersului istoric, nu ne îngăduie nicidecum să sărim peste treptele pe care alţii le-au parcurs cu ani buni în urmă.

Metodica de cercetare şi conceptele istoriografice ale şcolii Analelor, „durata lungă”, „istoria totală”, „imaginarul” etc. au fost studiată şi apreciate la noi pe parcursul anilor ’90 ai secolului trecut, profitându-se de toate bene-ficiile deschiderii, mai puţin însă aplicate. Din această perspectivă, Lucia Sava deschide, de fapt, un cap de serie, într-un proces de „defrişare”, care sperăm că va atinge o amploare binemeritată.

Autoarea probează o posesie temeinică a metodei, fapt relevat de analiza pertinentă a conceptului şi instrumentarului de cercetare elaborat de fonda-torii şcolii Analelor şi de continuatorii lor, pe care o întâlnim în partea intro-ductivă a volumului. Cel mai important fapt este aplicarea metodei, ce oferă cititorului interesat o gamă foarte variată de aspecte ale vieţii urbane din peri-oada anilor 1900-1918.

Doar o enumerare a titlurilor capitolelor şi paragrafelor demonstrează vari-etatea tematică a demersului: Habitatul urban, ce include mai multe comparti-mente, ca, de exemplu, Mediul urban (cu date de ambianţă geografică: structura geologică, relieful, clima, apele curgătoare, flora urbană; zonele urbane: străzi şi cartiere, probleme demografice, diversitatea socială şi etnică, ştiinţa de carte, mişcarea mecanică, mentalitate şi identitate naţională, repercusiunile regi-mului politic asupra vieţii cotidiene, mediul de locuire: spaţiul public, spaţiul privat; localurile publice; circulaţia internă şi externă), şi încă cinci capitole pe care doar le trecem în registru fără a intra în detaliile conţinutului: Lumea


comerţului urban, Vestimentaţia, Alimentaţia, Timpul liber şi divertismentele, Moravu-rile şi lumea interlopă. Toate acestea sunt suplimentate de o bibliografie impresi-onantă, tabele, schiţe şi imagini, indici, care oferă posibilităţi de a continua şi a aprofunda ancheta subiectului, acordă informaţii suplimentare şi facilitează utilizarea volumelor pentru cei care sunt în căutarea unor informaţii concrete.

Avem în faţă o realizare ştiinţifică notorie, care oferă un tablou amplu al vieţii urbane de la începutul secolului al XX-lea până la Marea Unire, dar şi o adevărată „enciclopedie” a vieţii cotidiene din acea vreme, cu farmecul detali-ilor ce conservă aroma epocii. Nu-mi rămâne altceva, decât să felicit eventu-alii cititori (care sunt convins că nu vor fi doar specialiştii în istoria secolului al XX-lea) şi să le urez o lectură captivantă.

Emil Dragnev, dr., conf. univ.

12 Lucia Sava

ARGUMENT

Viaţa cotidiană reprezintă o dimensiune indispensabilă a existenţei umane. Cu toată importanţa proceselor istorice majore, a evoluţiilor politice, sociale, economice, culturale etc. pentru fiecare individ în parte, „marea” istorie deru-lează prin prisma unor necesităţi cotidiene. Fiecare persoană, indiferent de nivelul de instruire, de vârstă, de sex, de confesiune sau de mediul în care trăieşte, are o viaţă personală, care-i influenţează puternic viziunea asupra lumii.

Astfel, viaţa cotidiană, care are drept componentă esenţială viaţa privată, individuală, constituie un domeniu necesar în cercetările istorice, în lipsa căruia percepţia fenomenelor istorice ar fi nu numai incompletă, dar şi defor-mată. Studierea vieţii cotidiene a indivizilor dintr-o societate într-o anumită perioadă istorică ne oferă posibilitatea de a ne crea o viziune mai clară, mai profundă despre particularităţile de evoluţie, precum şi despre nivelul de cultură şi civilizaţie al societăţii respective. Din aceste considerente, cerce-tarea vieţii cotidiene a indivizilor ne ajută să întregim tabloul societăţii din care fac parte, precum şi să descoperim acele elemente ale vieţii sociale pe care în mod obişnuit istoricul nu le poate remarca, studiind istoria socială şi politică de ansamblu a societăţii.

Oraşul Chişinău, capitala actuală a Republicii Moldova, reprezintă unul dintre cele mai importante centre politice, administrative, economice, ştiinţi-fice şi culturale din aria Europei de Sud-Est. De la prima atestare documen-tară (1436) şi până în prezent, oraşul Chişinău a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, ca urmare a cărora se transformă dintr-o simplă aşezare rurală într-un adevărat centru urban (al doilea conform criteriului numărului popu-laţiei din spaţiul românesc, după Bucureşti). O fază importantă în procesul de dezvoltare a urbei a fost, fără îndoială, sfârşitul secolului al XIX-lea, când oraşul înregistrează numeroase schimbări de ordin social, politic, economic, cultural şi demografic, care vor determina extinderea teritoriului, ce va include, de acum înainte, zonele rurale: Buiucani, Hruşca (situată în partea dreaptă a râului Bâc), Visterniceni, Munceşti şi altele, cu timpul devenite suburbii ale capitalei.

Studierea vieţii cotidiene în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea este importantă din considerentul că în această perioadă se intensifică procesul de urbanizare şi de modernizare al urbei, iar Chişinăul apare în viaţa internă a Basarabiei ca un oraş construit după modelul oraşelor europene moderne: cu străzi pavate şi case etajate, cu instituţii şi parcuri de odihnă, elemente distinc-tive ale unui adevărat centru politic, administrativ şi cultural, unde se naşte


o nouă societate – cea urbană. Importanţa studiului este dată şi de faptul că oraşul Chişinău s-a format într-un context economic, social, politic, ideologic şi cultural specific, ca urmare a influenţei mediului rusesc, aspecte care şi-au lăsat amprentele şi asupra evoluţiei vieţii cotidiene în perioada dată.

În acest context, cercetarea vieţii cotidiene a locuitorilor oraşului Chişinău de la începutul secolului al XX-lea (1900-1918), care constituie prerogativa principală a prezentei lucrări, ne poate înlesni înţelegerea manierelor în care chişinăuenii concepeau lumea, dar şi reconstituirea modului de viaţă al locu-itorilor oraşului în perioada sa de afirmare şi de avânt, atinsă de schimbări importante, unele dintre acestea având repercusiuni directe asupra societăţii chişinăuene actuale.

Lucrarea de faţă reprezintă o tentativă de abordare a unor probleme isto-rice care rămân până în prezent puţin elucidate de către istoricii din Republica Moldova şi are la bază teza de doctor în ştiinţe istorice, elaborată sub coor-donarea domnului Emil Dragnev, doctor în istorie, conferenţiar universitar, în cadrul Catedrei de Istoria Românilor şi Antropologie a Universităţii de Stat din Moldova. Completările, realizate în urma cercetărilor ulterioare în cadrul Institutului Cultural Român şi Colegiului Noua Europă din Bucureşti, România (2007-2008), au contribuit la aprofundarea subiectului abordat.

Dat fiind faptul că mai multe dintre realităţile şi trăsăturile specifice actuale ale Republicii Moldova şi, îndeosebi, ale capitalei sale – oraşul Chişinău, îşi au rădăcinile în perioada de început a secolului al XX-lea, ne-am propus drept scop principal studierea vieţii cotidiene în oraşul Chişinău în anii 1900-1918. Fără a pretinde la epuizarea tuturor aspectelor care vizează problematica vieţii cotidiene, care, după cum am remarcat, este foarte complexă, ne-am concen-trat cercetarea spre elucidarea următoarelor obiective:

• Studierea habitatului urban al Chişinăului (mediul urban, localurile publice, circulaţia internă şi externă a oraşului);

• Cercetarea particularităţilor comerţului urban al Chişinăului şi evidenţi-erea corelaţiei dintre venituri şi cheltuieli ale locuitorilor săi;

• Analiza principalelor elemente de vestimentaţie şi a tendinţelor de modă ale locuitorilor oraşului în contextul evoluţiilor ruse şi europene din epocă;

• Stabilirea caracteristicilor esenţiale ale regimului alimentar al populaţiei orăşeneşti de la începutul secolului al XX-lea;

• Caracterizarea principalelor modalităţi de organizare a timpului liber şi de divertisment a locuitorilor oraşului Chişinău;

• Evidenţierea principiilor morale care au stat la baza societăţii chişină-uene la începutul secolului al XX-lea.

14 Lucia Sava

Ţinând cont de limitele acestui studiu, nu am insistat asupra unei radio-grafii exhaustive a societăţii chişinăuene din perspectiva etnică şi socială. În mod firesc, regimul de alimentaţie, vestimentaţia şi alte elemente ale vieţii cotidiene ni se înfăţişează într-o palitră extrem de variată a culorilor tradiţiilor etnice. Fară a ne trasa scopul de a penetra în varietatea acestui bogat material de factură etnologică, care, dat fiind complexitatea sa, ar putea constitui un subiect de cercetare aparte, încercăm în mod special să elucidăm tendinţele generale în viaţa cotidiană la nivelul elementelor menţionate, pentru a estima dinamica procesului de modernizare a oraşului Chişinău.

De asemenea, domeniul vieţii cotidiene se prezintă foarte diversificat şi prin optica structurilor sociale. Alimentaţia, vestimentaţia, divertismentele, etc. au conţinuturi şi consistenţe foarte variate în funcţie de posibilităţile ce le oferă un statut social sau altul. Urmărirea strictă a acestor discrepanţe în consum şi în viaţa de toate zilele ar constitui subiectul unui tratament special în unul dintre studiile ulterioare. În prezenta lucrare, însă, am urmărit schim-bările ce se produc la nivel general şi care afectează, cu toate diferenţele de intensitate, destinul marii majorităţi al populaţiei urbei. În unele cazuri totuşi nu am putut evita evidenţierea unor diferenţe de ordin social, lipsa cărora ar fi pereclitat veridicitatea tabloului general.

Segmentul cronologic al lucrării cuprinde perioada anilor 1900-1918. În perioada evidenţiată, Basarabia cunoaşte o multitudine de evenimente cu caracter social-politic, economic şi cultural, care au consecinţe vizibile asupra capitalei acesteia – oraşul Chişinău, şi, îndeosebi, asupra modului de viaţă al locuitorilor săi. Limita cronologică inferioară este anul 1900, care face trecerea către debutul unui nou secol, cel mai complex dintre toate, „secolul tehnolo-giilor”, care în plan local prezintă perioada de avânt a modernizării oraşului Chişinău. Având în vedere faptul că Recensământul de la 1897 conţine cele mai complete informaţii despre componenţa populaţiei oraşului, pentru apro-fundarea studiului am admis depăşirea cadrului cronologic stabilit, pentru a putea utiliza aceste date, pe care le considerăm totuşi destul de relevante, la o distanţă temporară de doar câţiva ani, ce le despart de perioada cercetată. Limita cronologică superioară o constituie anul 1918, an de o rezonanţă deose-bită pentru istoria românilor, care în plan politic corespunde cu Marea Unire a Basarabiei cu România, consolidarea statului unitar român şi a naţiunii moderne române; consecinţele acestui eveniment istoric sunt evidente şi în viaţa cotidiană a oraşului, care, de altfel, nu s-a schimbat dintr-o dată, brusc, motiv pentru care ne-am permis anumite incursiuni dincolo de limita anului 1918, pentru a utiliza sursele din perioada interbelică într-o manieră retros-


pectivă, valabile încă pentru reconstrucţia unor elemente din viaţa cotidiană a oraşului din cadrul cronologic stabilit în prezenta lucrare.

În ceea ce priveşte cadrul geografic, obiectul cercetărilor noastre este studi-erea vieţii cotidiene în oraşul Chişinău, capitala Basarabiei, care reprezintă nucleul tuturor evenimentelor de rezonanţă istorică, centrul mişcării de elibe-rare socială şi de renaştere spirituală naţională. Anume în Chişinău ritmul vieţii cunoaşte un caracter mai intens, iar viaţa comunitară a locuitorilor oraşului este organizată după modele şi principii complexe. Unele depăşiri ale cadrului geografic stabilit sunt îndreptăţite de faptul că cercetarea problemei vieţii cotidiene din oraşul Chişinău nu poate fi realizată printr-o izolare de realită-ţile provinciei basarabene, precum şi a cadrului mai general al Imperiului Rus, al României vecine, dar şi al spaţiului european în ansamblu. Aceleaşi depăşiri sunt determinate şi de necesităţile unor intervenţii cu caracter comparativist.

În studiul nostru am intenţionat să redăm o viziune amplă şi adecvată despre viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea; fără a da preferinţă detaliilor şi amănuntelor, am încercat să creăm o privire pano-ramică de profunzime despre modul de viaţă al locuitorilor săi, care să conţină deopotrivă informaţii despre viaţa economică, socială, politică, spirituală etc.

16 Lucia Sava

INTRODUCERE

1. Ce este cotidianul? Constituind locul prin excelenţă al gândirii poli-tice şi al gândirii existenţei, „cotidianul” este – în sensul direct al acestui cuvânt – ceea ce, imperceptibil, ne face să percepem totul, ceea ce ne mode-lează privirea şi auzul fără să-i acordăm atenţie, deoarece include tot ceea se întâmplă zilnic, de fiecare zi; tot ceea ce este comun, uzual, de toate zilele. Lumea în care poate să se ivească o problematică a „cotidianului” este lumea în care se retrage, chiar dispare organizarea simbolică guvernată de un anumit număr de figuri sau de instanţe depăşind, dominând şi supraveghind scena existenţei obişnuite1.

Pentru a reliefa complexitatea conţinutului vieţii cotidiene, dar şi pentru a înlătura unele confuzii privind modalităţile de interpretare a ei din punct de vedere ştiinţific, am considerat a fi necesară evidenţierea unor abordări ale cotidianului din perspectiva disciplinelor socioumanistice înrudite cu istoria.

Explicaţii ale „cotidianului” sunt de natură istorică, sociologică, psihanali-tică, antropologică, filosofică etc., însă fiecare dintre aceste ştiinţe umane sau sociale îşi au diferenţa specifică în metoda şi finalitatea decupării lumii vieţii de zi cu zi, în parcelarea raţională a realităţii ca atare şi în interpretarea acesteia din diferite unghiuri de vedere.

Din punct de vedere sociologic, de exemplu, Norbert Elias apreciază că definiţia cotidianului depinde, în mare măsură, de ceea ce nu este el; adică, putem afla mai multe despre el din ceea ce nu este şi din însuşirile pe care le capătă opusul său decât din ceea ce ar trebui să fie „el însuşi”2. Din acest punct de vedere, viaţa cotidiană este o noţiune relativă, variabilă: definiţia ei depinde întotdeauna de cea a corespondentului său, care de fiecare dată poate fi altul, în funcţie de finalitatea procesului de definire şi de criteriul clasificării. Astfel, acesteia i se opune, din punct de vedere temporal, ziua de sărbătoare, de concediu sau de vacanţă, în acest sens, ea desemnează activitatea noastră de toate zilele; dacă opusul ei este viaţa burgheză, de lux, atunci prin viaţă coti-diană înţelegem modul de a fi al muncitorului sau al ţăranului, prins în rutina programului său zilnic; din punct de vedere politic, vieţii cotidiene i se opune viaţa conducătorilor (regi, prinţi, preşedinţi, miniştri ş.a.).

Concepută din alt punct de vedere, viaţa cotidiană desemnează dome-niul de experienţă al vieţii de toate zilele, având ca termen corelativ „marile evenimente” ce populează istoria, ce creează şi constituie istoria. Din această perspectivă, cotidianul poate fi interpretat ca „antiistorie” prin excelenţă, 1 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Cluj-Napoca, 2001, p. 7-8.2 Ibidem, p. 20.


deoarece, dacă istoria înseamnă tot ceea ce e memorabil, demn de păstrare şi de comemorare, cotidianul este materia primă a uitării.

De asemenea, viaţa cotidiană este echivalată cu viaţa privată (familie, copii, intimitate), căreia i se opune viaţa publică sau profesională. Distincţia dintre spaţiul public şi cel privat este foarte dificilă; de exemplu, locuinţa (care înseamnă loc al intimităţii, al reculegerii sau al reflecţiei) poate să apară în egală măsură ca loc al cotidianităţii (somn, masă). De asemenea, strada (traiect rutinier ori, dimpotrivă, ca loc al neprevăzutului, al evenimentului) sau locul de muncă (care poate semnifica rutină sau, dimpotrivă, autodepăşire, realizare de sine).

Acelaşi sociolog defineşte viaţa cotidiană, pe de o parte, ca „sferă de expe-rienţe şi de idei naturale spontane, autentice, nereflectate”, căreia i se opune sfera experienţelor şi ideilor artificiale, iar pe de altă parte, ca „ansamblu de idei şi experienţe ideologice, naive şi false, nereflexive”, căreia i s-ar opune o „conştiinţă corectă, autentică, adevărată”3. Cele două definiţii sunt, deloc aparent, contradictorii: prima definiţie dată de autor vizează reconstrucţia unei comunităţi ideale, bazate pe căldura şi armonia unei vieţi netulburate de „excesul de conştiinţă”; cea de-a doua, însă, vede în cotidian un depozit de prejudecăţi şi de idei false care trebuie suspectat şi abandonat în favoarea „unei adevărate conştiinţe”4.

Un alt sociolog, Alfred Schutz, consideră că realitatea vieţii cotidiene este dată de: 1) o tensiune specifică a conştiinţei ce provine din „deplina atenţie faţă de viaţă”; 2) o epocă specifică, sub forma suspendării îndoielii; 3) o formă prevalentă de spontaneitate, manifestată prin muncă; 4) o formă specifică de experienţă a eului; 5) o formă specifică de socialitate; 6) o perspectivă tempo-rală specifică5.

Pentru Erving Goffman, viaţa cotidiană este un spectacol, iar individuali-tăţile sunt actorii ei. De aceea autorul s-a preocupat să înţeleagă modurile în care individul se prezintă (adică joacă rolul unui personaj) în viaţa cotidiană a organizaţiilor sau în spaţiul public, dar şi în alte „cadre” sociale, mai mult sau mai puţin închise sau ritualizate şi chiar abstrase din normalitatea cotidiană6.

Spaţiul privilegiat al studiilor lui Goffman este cel al „sistemelor închise”, adică al celor cu graniţe bine delimitate, în care se derulează mare parte din viaţa noastră cotidiană. Totuşi, nu închiderea spaţială l-a interesat în mod 3 E. Norbert, Sur le concept de vie quotidienne // Cahiers Internationaux de Sociologie, vol. 99,

Paris, 1995, p. 243.4 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Cluj-Napoca, 2001, p. 7-8.5 A. Schutz, Le chercheur et le quotidien. Phénomenologie des sciences sociales, Paris, 1987, p. 129.6 E. Goffman, Viaţa cotidiană ca spectacol, Bucureşti, Ed. Comunicare. Ro, 2003.

18 Lucia Sava

deosebit pe Goffman, ci tocmai deschiderile pe care interacţiunile noastre sociale le instituie în permanenţa vieţii cotidiene. Iar acestea iau o formă simi-lară spectacolului teatral.

Astfel, potrivit concepţiei acestui autor, lumea vieţii cotidiene reprezintă arhetipul experienţei noastre a realităţii, deoarece lumea viselor, a fantasmelor poate fi considerată ca o modificare a lumii muncii, iar trecerea de la o lume la alta se face tocmai prin intermediul vieţii cotidiene.

Din punct de vedere filosofic, cotidianul este timpul muncii dintre sărbă-tori ori timpul uitat dintre evenimentele istorice; el mai înseamnă rutină, banalitate, din care ieşim, surprinzător, în eveniment şi excepţional. Filosofii îl descriu uneori ca fiind „o parodie a eternităţii”, datorită însuşirilor sale de planitate, elasticitate şi repetitivitate; este un prezent continuu, inform şi neorientat, închizând în sine pe cei preocupaţi de garantarea clipei ce vine, în dispreţ pentru rememorare ori proiectare în viitor7.

Spaţiul cotidian desemnează, de asemenea, locurile cotidiene (casa, strada, locul de muncă ş.a.), fiecare cu închiderile şi deschiderile sale. Fiind un spaţiu negociat între conducători şi supuşii săi, acesta este definit de Michel Foucault drept: „Spaţiul în care trăim, de care suntem atraşi în afara noastră înşine, în care se desfăşoară tocmai erodarea vieţii, a timpului şi istoriei noastre, acest spaţiu care ne roade şi ne brăzdează este şi în el însuşi un spaţiu eterogen. Altfel spus, noi nu trăim într-un soi de vid, în interiorul căruia s-ar putea situa indivizi şi lucruri. Noi trăim în interiorul unui vid care s-ar colora cu diferite umbre şi lumini, trăim înăuntrul unui ansamblu de relaţii care definesc ampla-samente ireductibile unele la altele şi absolut nesuperpozabile”8.

Din punct de vedere istoric, despre viaţa cotidiană putem vorbi în momentul în care apare istoricitatea, înţeleasă ca survenire a problematicii în existenţa umană. Istoria (în dimensiunile sale multidimensionale: economice, politice, culturale) nu ar fi posibilă fără garantarea întreţinerii fizice şi biolo-gice a individului şi a comunităţii prin muncă. Astfel, lumea vieţii cotidiene a existat în istorie dintotdeauna, de când omul a obţinut dimensiunea socială, fiecare generaţie nu face decât să transmită o anumită organizare a lumii, efec-tuată de alţii, dar nu de cineva anume9.

Istoria este posibilă ca istorie a vieţii cotidiene. Tocmai personajul istoric este cel care vine să infirme istoria făcută după norme cotidiene. Ceea ce aduce el, noutatea care-l reprezintă şi consacră este negaţia. Prin negaţie, el

7 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, p. 23.8 M. Foucault, Dits et écrits, vol. IV, Paris, 1994, p. 755.9 Ibidem, p. 108-109.


introduce în istorie evenimentul şi o bulversează, o contestă şi-i pregăteşte noi cadre, neexperimentate, riscante. Evenimentul interesează din punctul de vedere al mobilităţii şi dinamismului istoric. Cotidianul, pe dos, interesează din punctul de vedere al imobilităţii şi conservării. Istoria cotidianului pierde din vedere tocmai ceea ce a adus-o aici şi ceea ce o va trece în alt punct, ce o va nega şi schimba.

Subiectul vieţii cotidiene este identicul, egalul, omogenul. Viaţa definită de cotidian este viaţa repetitivă, viaţa mecanică, viaţa trăită absent, viaţa care trece de la sine, raţiunea vieţii în cotidian o dă plăcerea pe care oamenii o găsesc în repetitivitate. Oamenii vor pur şi simplu să trăiască la fel, cum a fost ieri să fie şi azi, tabieturile să rămână intacte, iar siguranţa zilei de ieri să se perpetueze şi astăzi.

De asemenea, nu putem vorbi despre viaţa cotidiană în solitudine. Viaţa cotidiană implică publicitatea, împărtăşirea lumii şi co-apartenenţa la ea. Orice experienţă cotidiană este o experienţă comună, în sensul în care posibilitatea, realizarea sau interpretarea ei nu se pot face decât într-un cadru social, în prezenţa deplină, materială şi spirituală a celorlalţi.

Cine trăieşte în cotidian? În niciun caz nobilul sau aristocratul care îşi dato-rează nobleţea unor evenimente care nu sunt de ordinul cotidianului. Nobilul îşi primeşte nobleţea de la recunoaşterea caracterului excepţional al unei fapte. El este înnobilat prin ceremonialul şi ritualul care îl scot din ordinar. Muncitorul, dimpotrivă, îşi extrage definirea şi adeverirea profesională din executarea zilnică a unora şi aceloraşi operaţii. El este ca atare tocmai pentru că toate zilele îi seamănă, sunt una şi aceeaşi zi, niciuna nu diferă de alta.

Din această perspectivă, viaţa cotidiană apare când excepţionalul pără-seşte istoria pentru a se ascunde în camerele umbrite şi obscure ale trecutului. Ea apare atunci când subiectul ei, omul simplu, ia locul opusului său: omul excepţional, eroul, regele, prinţul.

De aici rezultă şi caracterul complex, uneori contradictoriu al abordării subiectelor despre viaţa cotidiană, asamblarea anevoioasă a discursului para-istoric, deoarece în demersul său istoricul trebuie să apeleze întotdeauna la unele aspecte ale cotidianului în detrimentul altora.Şi în final, este oare importantă această introducere a vieţii de zi cu zi în

domeniul istoriei? Este ea folositoare? Privită dintr-un unghi îngust de vedere, această „zi de zi” reprezintă fapte mărunte care abia dacă se arată în timp şi spaţiu. Cu cât restrângi spaţiul, ai şansa să te găseşti în chiar mediul înconju-rător al vieţii materiale, de obicei, marile cercuri corespund cu marea istorie. Totuşi, felul în care, la diversele sale etaje, oamenii mănâncă, se îmbracă,

20 Lucia Sava

se adăpostesc sau îşi organizează timpul liber nu este niciodată indiferent. Şi în aceste instantanee, de la o societate la alta, se manifestă, de asemenea, contraste, disparităţi, care nu sunt toate superficiale şi care trebuie să trezească curiozitatea istoricului. Iar „recompunerea acestor imagini – după cum avea să afirme Fernand Braudel – este un joc distractiv şi eu nu îl socotesc inutil”10.

2. Modele şi metode de cercetare. Nimic mai dificil în abordarea subiectelor despre viaţa cotidiană decât stabilirea unor metode sau modele de cercetare. Dificultatea studiului rezultă din faptul că „ne aflam pe un teren neumblat”11, în care există puţini înaintaşi, care au încercat să exploreze în acest domeniu, iar informaţiile, la prima vedere numeroase, sunt împrăştiate în toate părţile, astfel încât prioritatea acordată unora s-ar putea face în detri-mentul altora.

Acestora li se adaugă varietatea şi complexitatea aspectelor problemei vieţii cotidiene. Dat fiind faptul că istoria se referă la om în grup mai curând decât ca individ, că este istorie a societăţilor, a naţiunilor, a civilizaţiilor, chiar a omenirii12, deci, a ceea ce este colectiv, istoricul nu va povesti, de exemplu, masă cu masă, toatele prânzurile şi toate cinele tuturor oamenilor, dar va face referinţă la aceste mese, care împreună alcătuiesc obiceiurile culinare ale unei civilizaţii sau va povesti istoria bucătăriei dintr-o societate de-a lungul secolelor. Dificultatea e cu atât mai mare, cu cât sfera privată şi cea publică se articulează şi se definesc reciproc, de aici, teama de a aluneca spre o istorie a individualismului.

Pe de altă parte, istoria se scrie cu propria personalitate, adică pe baza unui bagaj de cunoştinţe (uneori poate confuze) pe care autorul le-a asimilat pe parcursul vieţii. Această experienţă este transmisibilă şi cumulativă, însă ea nu este o metodă propriu-zisă de cercetare, deoarece fiecare îşi face experienţa după puterea şi voinţa lui. Acest fapt determină caracterul individual al scri-erilor istorice, care împreună cu lacunele documentării şi varietăţii experien-ţelor limitează obiectivitatea istorică.

Definind misiunea istoricului, care constă în ordonarea şi selectarea docu-mentelor, a cercetărilor desfăşurate la nivelul documentului brut, istoricul Marc Bloch precizează că „aceste produse ale unei trude inegale trebuie să le clasifici, ordonezi, compari între ele” şi apoi să construieşti din acest material capelele sixtine ale istoriei.”13.

10 F. Braudel, Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. I, Bucureşti, 1984, p. 16. 11 Ph. Ariès, Duby, G., Istoria vieţii private, vol. I, Bucureşti, 1994, p. 5-6.12 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1999, p. 78.13 M. Bloch, Pledoarie pentru istorie, Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, p. 14.


Referindu-se la analiza istorică, care este indispensabilă în orice cercetare istorică, Bloch menţionează: „Sunt două feluri de a fi imparţial; al savantului şi al judecătorului. Ele au o rădăcină comună: supunerea onestă în faţa adevă-rului. Învăţatul înregistrează, mai mult, provoacă experienţa care va răsturna poate teoriile sale cele mai îndrăgite. Oricare ar fi dorinţa secretă a sufletului său, judecătorul cel bun îi chestionează pe martori fără altă grijă decât de a cunoaşte faptele, aşa cum au fost. Aceasta este în ambele cazuri o obligaţie de conştiinţă, care nu se discută.”14.

Studierea subiectelor despre viaţa cotidiană sau despre mentalităţi se poate face din perspective diferite. Ca şi în abordarea generală a istoriei ca şi ştiinţă socială, în studiile de acest gen sunt la fel de importante comparaţia şi utili-zarea modelelor, metoda cantitativă şi folosirea „microscopului” social.

Comparaţia reprezintă una dintre metodele preferate ale istoricilor, ca şi a sociologilor, antropologilor, psihologilor. Încă Emile Durkheim distingea două tipuri de comparaţii, pledând pentru ambele. În primul rând, compa-rarea societăţilor fundamental similare ca structură, iar în al doilea rând, compararea societăţilor fundamental diferite. Pe de altă parte, unii istorici au avut tendinţa de a respinge comparaţia, pe principiul că sunt interesaţi numai de elementul particular, unic irepetabil15. Semnificativ în acest sens este răspunsul dat în 1914 de sociologul Max Weber istoricului Georg von Below în cadrul unei dezbateri asupra istoriei urbane: „Suntem absolut de acord că istoria trebuie să determine ceea ce este specific, să spunem, oraşului medieval, dar acest lucru nu este posibil decât dacă descoperim mai întâi ce le lipseşte celorlalte oraşe (antic, chinez, islamic).”16.

În cadrul abordărilor istorice, particularizarea şi generalizarea sunt comple-mentare şi depind de comparaţie, fie explicită sau implicită. Istoricul american Jack Hexter împărţea intelectualii în „cei care văd lucrurile în ansamblu” şi „cei care despică firul în patru”, pledând în favoarea celor din urmă17.

O altă problemă o constituie decizia legată de ce se poate compara şi cu ce. Comparatiştii din secolul al XIX-lea, cum ar fi James Frazer18, şi-au concen-

14 Ibidem, p. 159-160.15 Este vorba despre unii istorici, ca: R. G. Collingwood, The Historical Imagination, reluat în The

Idea of History, Oxford, 1946, p. 231-248; G. Elton, The Practice of History, Londra, 1967 ş.a.16 Citatul este preluat din P. Burke, Istorie şi teorie socială, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 33.17 J. H. Hexter, On Historians, Cambridge, 1979, p. 242.18 James George Frazer (1854-1941), antropolog cultural şi social, teolog şi magistrat

scoţian. Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase şi sociale este Creanga de aur (The Golden Bough, 1890), o lucrare în 12 volume dedicată credinţelor şi practicilor religioase ale populaţiilor primitive.

22 Lucia Sava

trat atenţia asupra similitudinilor din trăsături sau obiceiuri culturale specifice, ignorând contextul social al acestor obiceiuri, care era destul de diferit, motiv pentru care ei au fost criticaţi. În schimb, funcţionaliştii (Robert Bellah)19 susţineau că adevăratele obiecte de studiu sunt „echivalentele funcţionale” din diferite societăţi.

Problema comparaţiei devine evidentă în cazul masivului Studiu asupra istoriei elaborat de Arnold Toynbee. Măsura de comparaţie a fost civilizaţia, autorul distingând aproximativ douăzeci de civilizaţii în istoria lumii. Pentru a face posibile comparaţiile între aceste civilizaţii, autorul a trebuit să reducă fiecare civilizaţie la un număr mic de trăsături, creând astfel nişte bariere arti-ficiale între acestea20.

Metodele cantitative utilizate în cercetările istorice se bazează pe analizele de statistici legate de recensăminte, de preţuri, de date, care pot fi utile în studi-erea anumitor forme de comportament uman şi chiar de atitudine umană. Semnificativă este, în acest sens, „istoria serială” (histoire sérielle), „cuanto-istoria” sau „cliometria”, care îmbracă mai multe forme, de la o cercetare totală la cercetarea pe eşantioane. Ea este utilizată în studierea întregului grup, dar este potrivită şi pentru cercetarea elitelor relativ restrânse sau pentru soci-etăţi în care informaţiile nu sunt unitare.

Fără metodele cantitative, anumite tipuri de cercetare istorică ar fi impo-sibilă, îndeosebi cele care vizează evoluţia preţurilor sau mişcarea populaţiei.

Începând cu anii 70 ai secolului al XX-lea, la fel ca şi antropologii sociali, sociologii au acordat mai multă atenţie analizei micro-sociale, iar istoricii – micro-istoriei. Scopul micro-istoriilor este de a alege un exemplu individual care să fie studiat în profunzime, poate să fie determinat de faptul că repre-zintă în miniatură o situaţie despre care istoricul ştie deja că este prevalentă.

În afara domeniului politic, există puţine fenomene importante ale vieţii sociale care ar fi atât de strâns legate vieţii cotidiene pentru a autoriza micro-analize pertinente şi clare asupra aspectelor noi care sunt deja cunoscute într-o altă manieră.

Micro-istoria socială demonstrează că ierarhiile, distanţele sociale, conjunc-tura conflictelor sunt întotdeauna schimbătoare şi în concurenţă la momentul dat al timpului. De asemenea, micro-istoria socială evidenţiază în experienţa colectării datelor, că anume cuvintele folosite pentru a desemna grupurile, pentru a clasa indivizii, pentru a stabili ierarhiile nu au o valoare descriptivă în sine, ci doar în dependenţă de momentul sau de locul utilizării.

19 Robert Neelly Bellah, sociolog american, cunoscut prin operele sale consacrate studi-ului religiei şi moralei din perspectiva legăturilor acestora cu societatea.

20 A. Toynbee, Studiu asupra istoriei, Bucureşti, 1998.


În realizarea cercetărilor, istoricii apelează de multe ori la modele isto-rice. Modelul poate fi apreciat drept „un construct intelectual care simpli-fică realitatea cu scopul de a o înţelege”21. Astfel, modelul este echivalent cu tipul, termen utilizat îndeosebi de Max Weber. În abordarea istorică sunt utilizate două modele contrastive ale societăţii – cel consensual, asociat cu Emile Durkheim, care subliniază importanţa legăturii sociale, a coeziunii sociale; şi cel conflictual, asociat cu Karl Marx, care evidenţiază ubicuitatea contradicţiilor şi a conflictelor sociale. Ambele modele coexistă, deoarece este imposibil ca o societate să existe fără conflicte sau fără o solidaritate.

3. Istoriografia problemei (abordări teoretice ale vieţii cotidiene). Studiile care abordează aspecte ale vieţii cotidiene sunt într-o legătură foarte strânsă cu cele care abordează particularităţile mentalităţilor. De aceea, în cadrul studiului nostru vom face multe referinţe şi la acest subiect, menta-lităţile determinând, de regulă, evoluţia vieţii cotidiene a indivizilor dintr-o anumită societate într-o anumită perioadă istorică.

Acest nou şi incitant domeniu al istoriei, apărut la începutul secolului al XX-lea în cadrul unui curent istoriografic cu un puternic impact în istoriografia contemporană universală (La nouvelle histoire), a inaugurat o perspectivă nouă şi globală asupra trecutului, indicând modul, sau mai degrabă modurile, manie-rele în care oamenii societăţilor din trecut văd, percep şi îşi imaginează lumea care-i înconjoară, cum se văd pe ei înşişi, şi unii pe alţii, precum şi sistemele de valori în funcţie de care îşi modelează atitudini, comportamente, reacţii unii faţă de ceilalţi, ca şi faţă de provocările mediului natural, social sau politic22.

Noul curent istoriografic, orientat spre studiul mentalităţilor şi al imagi-narului din diverse epoci istorice şi în diferite arii de civilizaţie, a revalori-ficat şi ponderea în acest context a istoriei vieţii cotidiene, faţă de care se încearcă o abordare în spirit pluridisciplinar; iar cercetătorii preocupaţi de aceste probleme utilizează în demersurile lor achiziţiile unor ştiinţe social-umane conexe, cum ar fi: psihologia socială, geografia umană, demografia istorică, sociolingvistica, semiotica etc. În acelaşi timp, în centrul investigaţiei istorice este aşezat nu omul abstract şi universal, ci omul concret istoric, mai mult, grupurile umane, colectivităţile, cu particularităţile lor23.

Rădăcinile unei asemenea abordări istorice, pe cât de novatoare şi de capti-vantă pe atât de complexă şi de dificilă, trebuie căutate în istoriografie, încă în secolul al XIX-ea şi la începutul secolului al XX-lea.

21 P. Burke, Istorie şi teorie socială, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 38.22 T. Nicoară, Introducere în istoria mentalităţilor colective, Cluj-Napoca, 1995, p. 3-4.23 Ibidem, p. 5.

24 Lucia Sava

Unele interpretări de acest gen ar putea fi chiar anterioare. Referindu-se la conceptul de istorie văzut ca un concept orientativ modern, Reinhart Kosel-leck menţionează că, încă în 1765, la Gottingen, Christian Kestner ridică problema de a şti: „Dacă utilitatea noii istorii se extinde asupra persoanelor private”. Desigur, menţionează autorul, „istoriograful trebuie să ne înfăţişeze omul în integritatea sa, nu doar în ipostazele rare sau speciale, de dominator al altor oameni sau de dominator al popoarelor şi de cuceritor al unor ţări”24.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, unii dintre istoricii profesionişti germani s-au arătat nemulţumiţi de istoria neorankeană. Printre cei mai activi critici a fost Karl Lamprecht, care a denunţat istoriografia oficială germană pentru accentul pus pe istoria politică şi pe personalităţile istorice. El a cerut o „istorie colectivă”, care să-şi preia conceptele din alte discipline, cum ar fi psihologia socială sau geografia umană. „Istoria, susţinea Lamprecht, este în primul rând o ştiinţă sociopsihologică”25.

Concepţia sa istorică a fost continuată de un alt cercetător german, Otto Hintze, urmaş al lui Max Weber, unul dintre puţinii istorici care au tratat tipul de istorie cerut de Lamprecht drept o „evoluţie dincolo de Ranke”, care susţinea: „Noi dorim să cunoaştem nu numai vârfurile, ci şi poalele munţilor, nu numai înălţimile şi adâncimile suprafeţei, ci toată masa continentală”26.

Evident, încercările lui Lamprecht de a sparge monopolul istoriei poli-tice s-au soldat cu eşec în Germania, dar ele au avut ecouri considerabile în Statele Unite ale Americii şi în Franţa. În jurul anului 1890, istoricul american Frederic Jackson Turner şi-a lansat atacurile împotriva istoriei tradiţionale în aceeaşi manieră: „Trebuie luate în consideraţie toate sferele de activitate umană... Nici un sector al vieţii sociale nu poate fi înţeles în mod izolat.”

Contemporanul său, James Harvey Robinson, a pledat, de asemenea, pentru noua istorie, „o istorie care să se ocupe de toate activităţile umane şi care să-şi preia ideile din antropologie, economie, psihologie şi sociologie.”27.

În Franţa, anii ’20 ai sec. XX au reprezentat perioada unui „nou tip de istorie”, mişcare iniţiată de doi profesori de la Universitatea din Strasbourg, Marc Bloch şi Lucien Febvre. Revista iniţiată de aceştia, Annales d’histoire économique et sociale, a criticat istoricii tradiţionali. La fel ca şi predecesorii lor germani şi americani, cei doi istorici francezi se opuneau prevalenţei istoriei politice, pe care doreau s-o înlocuiască cu „o istorie mai amplă şi mai umană”, o istorie care să includă toate activităţile umane şi să fie preocupată mai puţin 24 R. Koselleck, Conceptul de istorie, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005, p. 78.25 P. Burke, Istorie şi teorie socială, p. 24.26 Ibidem, p. 24.27 Ibidem, p. 25.


de povestirea evenimentelor şi mai mult de analiza „structurilor”, termen frecvent utilizat de istoricii Şcolii de la Annales28.

Atât Febvre, cât şi Bloch doreau ca istoricii să utilizeze în lucrările lor informaţii din disciplinele învecinate: geografie, sociologie, psihologie, antro-pologie etc., încurajând în acest sens cooperarea interdisciplinară şi conferind istoriei o poziţie de hegemonie printre ştiinţele sociale.

Intenţiile autorilor francezi nu erau printre primele. Încă în 1919, isto-ricul olandez Johan Huizinga a publicat lucrarea Amurgul Evului Mediu, un studiu despre cultura din secolele XIV-XV, care se inspira din antropologia socială. De altfel, revista întemeiată de Marc Bloch şi Lucien Febvre includea în colectivul redacţiei, alături de istorici, cercetători din alte domenii, cum ar fi: geograful politic André Siegfried; sociologul Maurice Halbwachs; în pagi-nile revistei au publicat economistul Joseph Schumpeter, sociologul Norbert Elias, antropologul Edward Evans-Pritchard ş.a.29.

Ascensiunea unui discurs comun al istoricilor şi sociologilor, al arheo-logilor şi al antropologilor coincide cu declinul unui discurs comun pentru ştiinţele sociale şi disciplinele umaniste, precum şi în cadrul fiecărei discipline. Chiar şi în cadrul unei subdiscipline cum este istoria socială există tendinţe de divizare, o parte a istoricilor fiind preocupaţi de marile curente, iar cealaltă – de studiile de caz la scară mică. Această separare este vizibilă, în special, în Germania, unde cele două grupări, una – a aşa-numiţilor „istorici ai socie-tăţii”, şi cealaltă – a cercetătorilor „micro-istoriei”, se află în conflict30.

Primele încercări reuşite de instituţionalizare a noii discipline se fac în deceniul trei al secolului al XX-lea, datorită eforturilor şi activităţii istorio-grafice a istoricilor francezi L. Febvre şi M. Bloch, din iniţiativa cărora apare revista Annales d’histoire économique et sociale (Strassbourg, 1929), care în 1946 a devenit Annales, Economies, Sociétés. Civilisation. Încercând definirea noilor direcţii de cercetare istorică, L. Febvre susţine, că fiecărei civilizaţii, fiecărui nivel de cultură şi fiecărei categorii sociale îi corespunde propriul său utilaj mental, care include, în componenţa sa atât noţiunile educative, cât şi cele comportamentale, definite ca “mod de viaţă”31. În concepţia lui M. Bloch, „obiectivul istoriei este omul, care trebuie să fie studiat atât ca individ, cât şi ca factor social”32.

28 P. Burke, The French Historical Revolution: The Annales School, 1929-1989, Cambridge, 1990.29 P. Burke, Istorie şi teorie socială, 1999, p. 27.30 Ibidem, p. 31.31 L. Febvre, Religia lui Rabelais: Problema necredinţei în secolul al XVI-lea, Cluj-Napoca, 1996,

p. 5.32 М. Блок, Апология истории, Москва, 1986, p.17-20.

26 Lucia Sava

Aşadar, Şcoala Analelor, adunată în jurul revistei fondate de Marc Bloch, se opune istoriografiei tradiţionale, care studia prea exclusiv marile evenimente recunoscute ca atare dintotdeauna: ea făcea istorie-tratate-bătălii; rămânea însă de defrişat o imensă întindere de non-evenimenţial, ale cărei limite nici măcar nu le zărim: istoria regională, a mentalităţilor, a nebuniei sau a căutării sigu-ranţei de-a lungul timpului33.

Articolul-program care deschidea primul număr al Analelor expune inten-ţiile fondatorilor. „Socială” şi interdisciplinară, revista îşi propunea „prin exemplu şi prin faptă” şi mai puţin prin „articolele de metodă, dizertaţii teore-tice”, să scoată istoria din făgaşul bătut al istoriografiei tradiţionale încreme-nită într-un academism sterp al manualului sau al cursului universitar „eveni-menţial” şi „pozitivist” al instituţiilor de făcut istorie. Compartimentarea cercetării îşi menţine limitele în câmpul ideal unificat al „istoriei globale”, pentru că integrarea interdisciplinară nu îşi găseşte încă instrumentele, pe care toată lumea le caută totuşi.

„Noi am recunoscut, scria M. Bloch, că într-o societate, oricare ar fi ea, totul se leagă şi se determină mutual; structura politică şi socială, economia, credinţele, manifestările cele mai elementare ca şi cele mai subtile ale mentali-tăţii...” De aici rezultă concepţia revoluţionară a acestor istorici, potrivit căreia „nu există istorie economică şi socială, ci există istorie ca atare în toată inte-gritatea ei.”34

Originalitatea demersului istoricului M. Bloch trebuie căutată în trei carac-teristici: expansiunea pe o durată foarte lungă a studiului unui fenomen, o cercetare desfăşurată concomitent în scop de comparare, în diverse regiuni ale aceleiaşi arii culturale, o lectură nouă a textelor narative şi recurgerea la sursele nescrise pentru identificarea urmelor unui ritual şi ale unei imagini mentale.

Autorul afirmă, pe bună dreptate, că „dacă noi am învăţat că omul s-a schimbat mult în spiritul său şi fără îndoială în cele mai delicate mecanisme ale corpului său, este oare de conceput să se întreprindă studiul schimbării grupurilor sociale în ceea ce priveşte structura lor, fără a observa, mai ales prin intermediul transformării deprinderilor de limbaj, prin subtila, insesiza-bila modificare a sensului cuvintelor, faptele religioase şi legendele, credinţele, viaţa spirituală şi fără a alătura acestei observaţii pe aceea a ceea ce, în exis-tenţa materială, apare mai comun, fără să dezvolte în acelaşi ritm o arheologie a cotidianului, o istorie a uneltei, a gestului, a mâncatului şi băutului, o istorie a corpului?”35

33 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1999, p. 29.34 I. Ţurcanu Bibliografia Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău, 2005, p. 23.35 M. Bloch, Pledoarie pentru istorie, Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, p. 11-12.


Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de colegul său, Lucien Febvre, care considera că „istoria trebuie să se instaleze la răscrucea unde toate influenţele ajung să se întretaie şi să se contopească: în conştiinţa oamenilor care trăiesc în societate. Acolo el va surprinde acţiunile, reacţiile şi va măsura efectele forţelor materiale sau morale care se manifestă asupra fiecărei generaţii; acolo el va vedea atâtea probleme diverse reducându-se la una sau două dezbateri fundamentale şi îndeosebi la jocurile alternante ale posibilului şi necesităţii, ale permanenţei şi ale întâmplării.”36.

Altfel spus, studiile cercetătorilor citaţi mai sus vizează reconstituirea unei istorii totale, care presupune a imprima vieţii materiale, sociale şi politice dimensiunea vieţii mentale şi cotidiene, fără de care prima n-ar fi completă; în acest caz istoricul urmăreşte, după expresia lui F. Braudel, redarea “...istoriei de lungă durată” (l’histoire de longue durée)37.

Istoria totală este definită de R. Aron ca fiind „o istorie a oamenilor, în multitudinea activităţilor şi a universurilor lor, de la felul lor de a se îmbrăca şi de a face schimb până la felul lor de a se ruga”38. Iar un alt cercetător al perioadei, P. Veyne, consemna că: „în zilele noastre istoria şi-a anexat demo-grafia, economia, societatea, mentalităţile şi năzuieşte să devină o „istorie totală”, să domnească peste tot domeniul ei virtual....”39. Altfel spus, redarea unei istorii totale presupune a urmări corelarea structurilor profunde ale vieţii umane cu factorii ei materiali, cât şi cu procesele de transformare a compo-nentelor imaginarului social şi modul acestora de a reflecta ambianţa socială.

Plecând de la cercetările acestor autori, noi generaţii de istorici vor impune problematica cotidianului alături de cea a mentalităţilor în câmpul istoriogra-fiei contemporane. La această etapă, studiile despre cotidian par nedespărţite de cele care vizează mentalităţile. Astfel, R. Mandrou consideră că scopul acestor studii este „reconstituirea comportamentelor, expresiilor şi tăcerilor care pun în lumină concepţiile despre lume şi sensibilităţi colective...”40. În acelaşi context, Jacques le Goff apreciază că „nivelul istoriei mentalităţilor este cel al cotidianului şi automaticului, este ceea ce scapă subiecţilor indi-viduali ai istoriei, întrucât le dezvăluie conţinutul impersonal al gândirii...”41. Un alt istoric al Şcolii Analelor, G. Duby, vorbeşte despre mentalităţi ca despre „un ansamblu de idei gata făcute, pe care indivizii le exprimă spontan, într-un anumit mediu uman şi într-o anumită epocă”42. 36 Ibidem, p. 14-15.37 F. Braudel, Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti, 1994, p. 25.38 R. Aron, Introducere în filosofia istoriei, Bucureşti, 1997, p. 179.39 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, 1999, p. 76.40 R. Mandrou, L’histoire des mentalités// Encyclopedia Universalis, vol.8, Paris, 1968, p. 436.41 J. le Goff, Les mentalités: une histoire ambigue, Paris, 1983, p. 80.42 G. Duby, Histoire des sciences et histoire des mentalités // Revue de Synthèse, 3-ème série,

28 Lucia Sava

Problematica cotidianului este studiată într-un cadru mai complex şi mai profund de istoricul francez F. Braudel. Autorul vede structurile cotidianului la limita dintre posibil şi imposibil, susţinând că „trebuie să existe o legătură între viaţa individului, între asumarea obligată a cotidianului cu ritmurile lui sacadate şi înceata trecere a gândului spre împlinire”43.

Istoricul insistă asupra aspectelor demografice, ce ţin de alimentaţie, costume, habitat etc., care, raportate la viaţa cotidiană, pot explica salariile, preţurile, impozitele, dar şi consecinţele acestora asupra modului de viaţă al individului: scumpetea, foamea, mizeria, mortalitatea etc.

Influenţa lui H. Berr şi a lui L. Febvre îşi are rolul ei în evoluţia spirituală a istoricului F. Braudel, nume emblematic al celei de-a doua generaţii a Şcolii de la Annales, antrenate în „lupta pentru istorie”, „o istorie a oamenilor”, o luptă pentru reprospectarea istoriei ca spaţiu predilect al unei antropologii cvadridimensionale.

Pornind de la rolul, de la „partea mediului” spre „destinele colective” şi, de acolo, spre „evenimente”, F. Braudel pune în evidenţă o triplă valoare a timpului, construieşte o durată cu trei dimensiuni: un timp geografic, aproape structural, timpul geoistoriei, în limitele căruia se organizează rapor-turile dintre om şi mediu, o durată ecologică a istoriei; un timp social, timpul dominat de mişcările ritmate ale economiilor societăţilor, timpul conjunctu-rilor şi, în sfârşit, timpul individual, dominat de evenimente, „o agitaţie de suprafaţă” care nu are nici un sens în afara dialecticii ritmurilor profunde, nespectaculoase, dar fundamentale, sub care se ascund „cele mai lente reali-tăţi structurale”, „echilibrul instabil, dar durabil dintre oameni, climatul şi solul, pământul şi marea, animalele şi plantele, care statornicesc posibilităţile şi limitele civilizaţiilor”44.

Un rol important în realizarea studiilor de acest gen revine izvoarelor isto-rice. Lectura documentului ţine de ceea ce Jacques le Goff numea „promo-varea unei noi erudiţii”, „o nouă concepţie a documentului”, care „nu este nevinovat” şi care trebuie „destructurat pentru a-i dezvălui condiţiile de producere”. În concepţia lui F. Braudel, dincolo de documente sau, dacă ştii să vezi, prin documente şi pe lângă ele istoria, care rămâne o poveste de viaţă, continuă sau, pur şi simplu, există45.

Într-un context asemănător, demersul istoricilor Ph. Ariès şi G. Duby este

nr. 111-112, Paris, 1983, p. 408.43 F. Braudel, Structurile cotidianului, Bucureşti, 1995, p. 289.44 Această apreciere este dată de A. Riza în postfaţa lucrării lui F. Braudel, Structurile cotidia-

nului: posibilul şi imposibilul, vol. II, Bucureşti, 1984, p. 399.45 F. Braudel, Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. II, Bucureşti, 1984, p. 397.


de a reconstitui modul în care oamenii îşi organizează habitatul şi întreaga lor existenţă, comportamentul lor în societate şi în cercul restrâns al familiei; autorii „renunţă la faptul mărunt în favoarea elementului semnificativ, apt să explice schimbările, trecerea de la o societate la alta, transformarea, care a avut loc la toate nivelurile46.

Astfel, cercetarea vieţii private capătă contur şi începe să concureze cu istoria socială şi politică. Importanţa cunoaşterii vieţii private a fost formulată de G. Duby în felul următor: „În aria privată, omul păstrează ce are el mai de preţ, ceea ce nu este decât al lui, ceea ce nu-l priveşte pe altul, ceea ce nu are voie să divulge, să arate, deoarece este prea deosebit de aparenţele pe care onoarea cere să le salvgardeze în public...”47.

Totodată, în concepţia autorilor menţionaţi, aria privată cunoaşte o diver-sificare: de la casă, la domeniul de activitate (atelierul, prăvălia, biroul, uzina), şi, inclusiv, la locurile închise, prielnice complicităţilor şi relaxării, cum ar fi cafeneaua sau clubul48.

Istoriografia germană de după cel de-al Doilea Război Mondial pare să se fi scindat, şi ea, în două: o nouă generaţie de istorici s-au impus împotriva rezistenţei istoriei tradiţionale, împotriva unei istorii naţionale, concentrată pe persoane, grupuri dominante, politica marilor puteri şi partide; această gene-raţie şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce spre istoria socială. Conceptul „istoria societăţii” devine un program care se extinde asupra sociologiei isto-rice a societăţii germane.

Istoria devine o dimensiune a conştiinţei, care include participarea „oame-nilor mici” la constituirea „marii istorii”. În paralel, istoria cotidianului s-a extins în unele universităţi, fiind considerată ca un domeniu de cercetare foarte serios. Acesteia i s-a opus şcoala de istorie socială, ai cărei reprezentanţi tradiţionali şi conservatori menţionau că istoria cotidianului este un fenomen la modă, ne-ştiinţific, ne-gândit, fără fundamente teoretice, incoerent şi iraţi-onal. Astfel, în timpul celui de-al 35lea Congres al Istoricilor de la Berlin, din 1984, Hans-Ulrich Wehler a apreciat că istoria cotidianului nu constituie o completare a marilor structuri ale istoriei sociale decât în unele sectoare separate. Un alt istoric, Jurgen Kocka, l-a susţinut, primind cu scepticism şi rezerve ideea reluării unei problematici etnologice şi sociologice de către isto-riografie, pe care Wehler a respins-o viguros49.

Alf Ludtke, în introducere la lucrarea Histoire du quotidien, menţionează că în 46 Ph. Ariès, G. Duby, Istoria vieţii private, vol. I, Bucureşti, 1995, p. 13.47 Ibidem, p. 7.48 Ibidem, p. 8.49 Histoire du quotidien (sous la direction d’Alf Ludtke), Paris, 1994, p. IX.

30 Lucia Sava

centrul preocupărilor istoriei cotidianului se află „oamenii mici”. Aceste studii abordează munca lor şi timpul lor liber. Ele sunt consacrate manierelor lor de a locui sau de a trăi fără adăpost, de a se îmbrăca sau de a rămâne dezbrăcaţi, de a mânca sau de a fi flămânzi. Istoricul se interesează despre dragoste şi ură, despre certuri şi înţelegeri, despre amintiri, angoase şi speranţe de viitor. Prin intermediul istoriei cotidianului atenţia nu este îndreptată doar asupra faptelor, asupra „celor mari”, adică asupra celor care deţin puterea laică sau religioasă. Mult mai importantă este viaţa şi supravieţuirea celor fără nume în istorie, a grijilor lor cotidiene, cât şi a degajărilor ocazionale50.

În studiile despre muncile cotidiene şi despre sărbători, care se referă atât la bărbaţi, cât şi la femei, la copii şi la bătrâni, aceştia intervin în calitate de actori. Însă, această perspectivă focalizează în egală măsură atenţia asupra victimelor şi a suferinţelor acestora.

Studiile despre cotidian demonstrează modul în care majoritatea germanilor de categorie medie, în tendinţa lor de a se retrage, s-au cramponat de puterea nazistă. Cei care au plătit facturile sunt „alţii”, sunt cei numiţi „sub-oameni” („sous-hommes”), străinii comunităţii, muncitorii străini. Dar cercetarea istoriei cotidianului vizează, de asemenea, explorarea feţei interne a accederii şi insta-lării la putere a naţional-socialiştilor: diferenţa dintre dominanţi şi dominaţi, care contribuie adesea la disculpare.

Astfel, ascensiunea unui discurs comun al istoricilor şi sociologilor, al arheologilor şi al antropologilor coincide cu declinul unui discurs comun pentru ştiinţele sociale şi disciplinele umaniste, precum şi în cadrul fiecărei discipline. Chiar şi în cadrul unei subdiscipline cum este istoria socială există tendinţe de divizare, o parte a istoricilor fiind preocupaţi de marile curente, iar cealaltă – de studiile de caz la scară mică. Această separare este vizibilă, în special, în Germania, unde cele două grupări, una – a aşa-numiţilor „istorici ai societăţii”, şi cealaltă – a cercetătorilor „micro-istoriei”, se află în conflict51.

Majoritatea istoricilor menţionaţi abordează în operele lor aspecte ale vieţii cotidiene în strânsă corelaţie cu cele ale mentalităţii, făcând referinţă la peri-oada Evului Mediu sau la începutul epocii moderne. În pofida segmentului cronologic îndepărtat de cel al epocii pe care ne-am propus s-o studiem în lucrarea noastră, vom ţine cont nu atât de acest element cronologic, suficient de important în tratarea unor probleme istorice, cât de problematica operelor şi de metodologia prezentării conţinuturilor acestora.

Problematica cotidianului, alături de cea a mentalităţilor, constituie în ulti-

50 Ibidem, p. 1.51 Ibidem, p. 31.


mele decenii ale secolului al XX-lea obiectul cercetărilor istoricilor din spaţiul româ-nesc. Istorici români ca: F. Constantiniu, A. Duţu, E. Papu, I. Ţighiliu, A. F. Platon, L. Boia, T. Nicoară, I. Scurtu şi alţii, prin preocupări teoretice şi prin crearea unor instrumente de lucru adecvate circumscriu problematica cotidia-nului în paralel cu cea a mentalităţilor, astfel încât aceste preocupări cuceresc noi domenii de cercetare, impunându-se nu numai în mediile savante, ci şi în conştiinţa publicului larg, cititor şi consumator de istorie.

În perioada anilor ’80 ai secolului al XX-lea istoricul român L. Boia este preocupat de problema istoriei mentalităţilor şi a vieţii cotidiene. Făcând o retrospectivă a problematicii abordate de reprezentanţii Şcolii Analelor, autorul citează pe unii istorici francezi, cum ar fi Jean-Paul Aron, care abordează unele dintre aspectele vieţii cotidiene, ca de exemplu, cel alimentar, susţi-nând, că acesta defineşte alimentaţia, nu numai ca problemă economică, ci şi ca atitudine mentală52. În acelaşi context este citat şi Fernand Braudel, care prezintă aceeaşi manieră de analiză ca şi primul, referindu-se, însă, la evoluţia locuinţelor şi a mobilierului, a costumelor şi a modei. Astfel, conchide autorul, cotidianul şi mentalităţile apar profund integrate în întreg contextul economic şi social, analiza lor nefiind posibilă, dacă le detaşăm de acestea53.

Concepută ca o sinteză complexă a evoluţiei societăţii şi a mentalităţilor în Europa medievală, opera cercetătorului român A. F. Platon este una de analiză profundă a structurilor generale şi particulare ale societăţii europene medievale. Încercând să explice avântul pe care îl înregistrează în ultima peri-oadă de timp studiile dedicate vieţii cotidiene şi mentalului colectiv, autorul consideră drept unul dintre factorii principali ai acestuia declinul ideologi-ilor şi al principiului „procesualităţii dirijate”54. Acesta din urmă presupune încercarea istoricilor din cele mai vechi timpuri şi până la mijlocul secolului al XX-lea în reconstituirea istorică de a evidenţia o evoluţie a istoriei şi de a-i descoperi un sens (numite diferit într-o anumită perioadă istorică: „împlinirea planurilor ascunse ale Providenţei”, „afirmarea Statului”, „impunerea libera-lismului”, sau „biruinţa finală a socialismului”), citate de autor, care însă, sunt depăşite acum prin comutarea centrelor de interes ale explorării trecutului pe „cotidian” şi pe „manierele de gândire”55. Considerăm lucrarea deosebit de importantă şi datorită faptului că ea conţine repere documentare şi bibliogra-fice importante ale problemelor abordate de istoricul ieşean.52 L. Boia, Istoria mentalităţilor (cu privire specială asupra Şcolii de la „Annales”) // Revista de

Istorie, tom 33, nr. 5, Bucureşti, 1980, p. 944.53 Ibidem, p. 944.54 A.-F. Platon, Societate şi mentalităţi în Europa medievală. O introducere în antropologia istorică, Iaşi,

2000, p. 6.55 Ibidem, p. 6.

32 Lucia Sava

Cercetările istoricului român I. Scurtu sunt printre cele mai recente în abor-darea problematicii vieţii cotidiene a românilor în perioada interbelică, fiind foarte importante şi din considerentul că, din punct de vedere cronologic, dar şi în ceea ce priveşte conţinutul, sunt foarte aproape de ceea ce am ţinut să realizăm în paginile lucrării noastre56. Autorul s-a preocupat de existenţa cotidiană, fără a neglija dimensiunea sa publică, determinată de autorităţi prin legi, decrete, decizii, ordonanţe. Istoricul urmăreşte reconstituirea modului de viaţă al diferitor straturi sociale din societatea românească interbelică, peri-oadă extrem de complexă şi dinamică, în care, după părerea sa, românii au cunoscut atât momente grele, cât şi ani de prosperitate, care merită a fi cunos-cute mai temeinic.

Chiar din primele pagini ale lucrării, cercetătorul ţine să evidenţieze scopul acesteia: „...Am dorit ca „individul” să fie prezentat ca „fiinţă socială”, anco-rată în realităţile vremii sale. Pe un plan mai larg, am urmărit reconstitu-irea modului de viaţă a tuturor românilor într-un context istoric dat – anii interbelici.”57. Lucrarea prezintă importanţă şi din punctul de vedere al paletei tematice foarte vaste: ea include aspecte ale mediului de locuire, ocupaţii şi condiţii de muncă, venituri şi cheltuieli, familia, locuinţa, îmbrăcămintea, alimentaţia, igiena şi sănătatea, precum şcoala, biserica, mass-media, timpul liber etc., aspecte care ne determină să insistăm, în plus, asupra diversităţii şi complexităţii problematicii vieţii cotidiene. Concluziile autorului sunt evidente în acest sens. Referindu-se la Marea Unirea din 1918, el susţine că după acest eveniment mediul de locuire s-a modificat, în peisajul statului român fiind integrate oraşele şi satele din Basarabia, Bucovina, Transilvania, fiecare regiune având specificul său58.

În plus, autorul recurge la o gamă largă de date statistice, care au menirea să ofere o imagine totală, complexă a societăţii româneşti, cu părţile ei bune şi rele. Multiplele informaţii prezentate în lucrare, care se referă la o varie-tate de aspecte ale problemei abordate, au fost foarte utile şi pentru lucrarea noastră; permiţându-ne să urmărim unele aspecte ale vieţii cotidiene a locui-torilor oraşului Chişinău în perioada interbelică. Pe de altă parte, prezentarea în paralel a unor aspecte ale vieţii cotidiene din România întregită (care includ informaţii referitoare la Basarabia înainte şi după Unire) şi din alte state ale Europei ne oferă posibilitatea de a compara şi de a stabili standardele de viaţă ale românilor şi cele ale locuitorilor din statele europene.

56 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001.57 Ibidem, p. 8.58 Ibidem, p. 279.


Studierea habitatului urban al Chişinăului ne-a fost favorizată şi de o serie de lucrări care abordează problema evoluţiei oraşelor în spaţiul românesc59. Dintre acestea, de un real folos ne-a fost lucrarea lui E. Emandi60. Deşi nu se referă nemijlocit la Chişinău, ci la oraşul Suceava, lucrarea conţine o serie de infor-maţii preţioase, deoarece se referă la fizionomia şi funcţiile oraşului în general, precum şi la rolul determinant al acestuia în dezvoltarea societăţii, baza metodo-logică a lucrării fiind foarte utilă pentru elaborarea studiului de faţă.

Problema cotidianului, complexă şi destul de variată în ceea ce priveşte conţinutul şi problematica abordată, este un subiect relativ nou, puţin cercetat în istoriografia românească. Cu atât mai puţin a fost abordată problema coti-dianului în istoriografia din Republica Moldova, dovadă este faptul că la ora actuală există puţine studii ce ar viza această problemă. Putem afirma, cu siguranţă, că acest domeniu rămâne încă a fi unul foarte puţin explorat pentru istoricii din spaţiul pruto-nistrean. De acceea, se impun studii aprofundate asupra acestui subiect.

Câteva tentative de abordare istorică din această perspectivă au fost făcute de istoricii E. Dragnev, V. Pâslariuc şi I. Caşu în cadrul Catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene. Aceşti autori au iniţiat în cadrul rubricii „Adio, secolul XX” din paginile revistei Capitala magazin prezentarea evoluţiei societăţii chişi-năuene până în anii ’70 ai secolului al XX-lea61. Adoptând aceleaşi principii de tratare a istoriei, stabilite de Şcoala Analelor, autorii scot în evidenţă particula-rităţile mediului de trai al locuitorilor oraşului Chişinău, punând accentul atât pe progresele înregistrate, cât şi pe problemele cu care se confrunta societatea chişinăueană aflată în plin proces de modernizare.

Referindu-se la Chişinăul anilor 1910-1916, care se asemăna izbitor de mult cu Constantinopolul, „oraş somnoros şi apatic”, autorii afirmă că „Epoca de aur” a culturii europene s-a încheiat odată cu declanşarea celei mai distrugă-toare conflagraţii de până atunci, care a schimbat radical aspectul civilizaţiei noastre”62. Ca urmare a Primului Război Mondial, viaţa cotidiană a locuito-59 Este vorba de o serie de lucrări dedicate evoluţiei istorice a oraşelor româneşti: V. Cucu,

Oraşele României, Bucureşti, 1970; Gh. Curinski, Centrele istorice ale oraşelor, Bucureşti, 1967; E. Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului: Studii de geografie istorică. Suceava în secolele XIV-XX, Iaşi, 1996; Istoria oraşului Iaşi, sub coordonarea lui C. Cihodaru, Gh. Platon, Iaşi, 1980; D. Marcu, Estetica oraşelor şi înfrumuseţarea lor din punct de vedere urbanistic, Bucu-reşti, 1926; P. Păltănea, Istoria oraşului Galaţi: de la origini până în 1918, vol. I-II, Galaţi, 1994; A. Ungureanu, Oraşele din Moldova. Studiu de geografie economică, Bucureşti, 1980.

60 E. Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului: Studii de geografie istorică. Suceava în secolele XIV-XX, Iaşi, 1996.

61 E. Dragnev, V. Pâslariuc, I., Caşu, Adio, secolul XX // Capitala magazin, nr. 2, iulie 2000.62 Ibidem, p. 4-6.

34 Lucia Sava

rilor oraşului este supusă unor încercări grele, cum ar fi: asigurarea cu produse alimentare, transportul public, creşterea criminalităţii etc.

Studiile menţionate nu tratează decât parţial problematica vizată; lipsa unei lucrări care ar analiza evoluţia vieţii cotidiene şi a mentalităţii în spaţiul dintre Prut şi Nistru în secolul al XX-lea în general; şi în particular, în oraşul Chişinău, capitala actuală a Republicii Moldova, se face resimţită cu atât mai mult, cu cât, din secolul al XIX-lea şi până în prezent, Chişinăul rămâne a fi centrul de afirmare şi de manifestare a tendinţelor urbaniste şi moderniza-toare ale societăţii basarabene.

În pofida celor menţionate, există numeroase lucrări63 care, abordând probleme de istorie socială, economică, politică sau culturală ale spaţiului românesc, în general, sau ale Basarabiei, în particular, fac referinţă nemijlocită la capitala acesteia, oraşul Chişinău. Acestea conţin o diversitate tematică şi acoperă un segment cronologic vast, precum sunt diferite opiniile şi metodele de abor-dare ale problemelor trasate. Una dintre lucrările de acest gen, care conţine informaţii de un real interes, aparţine istoricului N. Iorga64. Referindu-se la ţinutul Chişinăului, autorul descrie imaginea de ansamblu a oraşului, străzile, îndeosebi cea principală, Alexandrovskaia, localurile şi varietatea bucatelor, magazinele şi prăvăliile, care apar în viziunea istoricului ca „...un cartier de palate albe, de mari clădiri ale negustorilor. Vitrinele scânteie de o parte şi de alta. Înainte e o mare grădină, o biserică spaţioasă în fundul ei şi un turn cu ceasornicul luminat. Aici e centrul, un centru frumos...”65

Unele aspecte, tangenţiale cu problema abordată în lucrare, au fost preluate din studiile care abordează mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni aflaţi sub stăpânire ţaristă, care cunoaşte un avânt considerabil în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.66 Majoritatea acestor

63 Printre sintezele cele mai semnificative ale istoriei Basarabiei în perioada studiată figu-rează: Z. Arbore, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti, 1898; Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Chişinău, 2001; A. Boldur, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1990; A. Boldur, Basa-rabia românească, Chişinău, 1992; P. Cazacu, Zece ani de Unire. Moldova dintre Prut şi Nistru, Chişinău, 1928; Şt. Ciobanu, Din istoria mişcării naţionale în Basarabia, Chişinău, 1991; Şt. Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Bucureşti-Chişinău, 1992; O. Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1926; N. Iorga, Basarabia noastră (scrisă după 100 de ani de la răpirea ei de către ruşi), Bucureşti, 1912; A. Moraru, Istoria românilor în Basarabia şi Transnistria (1812-1993), Chişinău, 1995; I. Nistor, Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1991; I. Scurtu, D. Almaş, ş.a., Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1918, Bucureşti, 1998.

64 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995.65 Ibidem, p. 77-92.66 I. Negrei, Mişcarea de emancipare a românilor aflaţi sub stăpânire străină (a doua jumătate a seco-


istorici, printre care Gh. Negru67, V. Popovschi68, D. Poştarencu69 şi, mai ales, I. Varta70, susţin ideea că mişcarea de eliberare naţională care a cuprins Basa-rabia la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a cunoscut o amploare deosebită la începutul secolului al XX-lea a fost favorizată de intensificarea luptei pentru apărarea drepturilor naţionale, precum şi de mărirea numărului publicaţiilor periodice ale timpului în limba română, care prin conţinutul lor au contribuit la revigorarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni pe parcursul unui secol de ocupaţie rusească71.

Anul 1918 ocupă un loc aparte în istoriografia românească datorită Unirii Basarabiei cu România, eveniment de importanţă majoră în istoria poporului şi a naţiunii române. Cele mai multe studii şi monografii, având tangenţe cu lucrarea noastră, abordează această problemă a istoriei naţionale, eviden-

lului XIX – începutul secolului XX) // Cugetul, nr. 2, 2001, p. 39-41; Gh. Negru, Conştiinţa naţională a românilor basarabeni în perioada ocupaţiei ţariste // Destin românesc, nr. 3, 1995, p. 26-36; Gh. Negru, Mişcarea naţională în Basarabia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului XX // Destin românesc, nr. 4, 1996, p. 45-50; Gh. Negru, „Curentul româ-nofil” în Basarabia sub ocupaţia ţaristă // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 2 (26), an VII, p. 35-67; A. Stan, Unirea Basarabiei cu România ca proces de recuperare a identităţii // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 7-13; C. I. Stan, Centenarul răpirii Basarabiei // Destin românesc, nr. 2, 1997, p. 52-64; C. I. Stan, Revoluţia rusă din februarie-martie 1917 şi România, // Destin românesc, nr. 2, 2002, p. 42-61; I. Varta, Documente inedite. Marele stat major al armatei ruse şi România // Destin românesc, nr. 2, Chişinău, 1996, p. 73-79; V. Văcăruş, Curente ideo-logice din Basarabia (secolul XIX – începutul secolului XX) // Destin românesc, nr. 3, 2002, p. 25-40; Gh. Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Chişinău, 2000; Suferinţele Basarabiei şi răpirile ruseşti: Antologie (Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului Bucu-reşti), Bucureşti, 1996.

67 Gh. Negru, O preistorie necunoscută a ziarului „Basarabia” // Limba Română. Revistă de ştiinţă şi cultură, nr. 9-12, Chişinău, 2001, p. 174-178; Gh. Negru, Ziarul „Basarabia” (1905-1907): informaţii inedite // Destin românesc, nr. 3, 2001, p. 63-76; Gh. Negru, Inte-lectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 15-38.

68 V. Popovschi, Rolul ziarului „Cuvânt Moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni în 1917 // Destin românesc, nr. 4, 1995, p. 76-85.

69 D. Poştarencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii biografice) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 49-55.

70 I. Varta, Ziarul „Basarabia” – apărător al demnităţii naţionale a românilor basarabeni (90 de ani de la apariţie) // Literatura şi arta, 13 iunie, 1996; I. Varta, Ziarul „Moldovanul” (1907-1908) – o veritabilă publicaţie de limbă română din Basarabia // Literatura şi arta, 27 martie 1997; I. Varta, „Glasul Basarabiei” în apărarea limbii naţionale // Destin românesc, nr. 1, 1998, p. 87-97.

71 D. Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti (secolul XIX – începutul secolului XX), Chişinău, 1992; A. David, Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă (1812-1918), Chişinău, 1934; N. Iorga, Istoria presei româneşti de la începuturi până la 1916, Bucureşti, 1922; C. Mâţu, O necesitate desconsiderată: Presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930; P. Mihail, Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1993.

36 Lucia Sava

ţiind importanţa deosebită pe care a avut-o reîntregirea neamului românesc ca urmare a actului de la 191872. Cercetătorii menţionaţi susţin că, odată cu înfăptuirea Unirii Basarabiei cu România, istoria subscrie o nouă pagină în evoluţia teritoriului dintre Prut şi Nistru, care rămâne a fi idealul românilor până în prezent.

Alt capitol al istoriografiei de referinţă a perioadei cercetate îl înscriu studiile şi lucrările care abordează contribuţia personalităţilor în istoria Basarabiei, a locului şi rolului determinant al acestora în declanşarea şi înfăptuirea unor evenimente istorice. Cea mai mare parte din aceste studii reflectă starea de spirit de epocă a Basarabiei, contextul istoric al oraşului, în care au trăit şi au activat perso-nalităţi marcante basarabene (I. Pelivan, V. Stroiescu, P. Halippa şi alţii), al căror aport este, indiscutabil, considerabil la promovarea valorilor morale şi spirituale ale naţiunii române73. Acestea sunt utile cercetării noastre din consi-

72 I. Agrigoroaiei, Unirea Basarabiei cu România – relatări şi atitudini din presa de la Iaşi (1918) // Destin românesc, nr. 2, 1999, p. 26-34; D. Berindei, Locul unirii Basarabiei în procesul de desă-vârşire a statului unitar român // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 3-7; D. Berindei, 1918 – un an al miracolului naţional // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 3-6; Gh. Cojocaru, Consideraţii cu privire la unirea Basarabiei cu România // Destin românesc, nr. 4, 1996, p. 54-72; Gh. Cojocaru, Contribuţia Basarabiei la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc în primii ani după unire // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 80-102; V. Dumbravă, Cultura populară românească în Basarabia (1918-1940) // Destin românesc, nr. 3, 1995, p. 65-79; M. Iosa, Marea Unire // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 3-18; E. Istrati, Ion Pelivan – un model de slujire a idealului naţional românesc // Destin românesc, nr. 4, 1995, p. 45-53; A. Moşanu, Autodeterminarea Basarabiei reflectată în documente, 1917-1918 // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 39-57; M. Mureşan, D. Mureşan, Marea Unire şi dezvoltarea economiei româneşti // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 23-30; I. Negrei, Biserica din Basarabia pe calea unirii cu Biserica Ortodoxă Româ-nească (1918-1920) // Cugetul, nr. 1, 2000, p. 21-25; I. Negrei, 1 decembrie 1918. Chişinăul salută Alba-Iulia // Cugetul, nr. 3, 2000, p. 57-60; Gh. Negru, Crearea şi începutul activităţii Sfatului Ţării în lumina unor documente // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 1997, p. 18-31; Gh. Palade, Alexandru Boldur – istoric credincios al Basarabiei // Cugetul, nr. 1, 1991; Gh. Palade Din activitatea intelectualilor din Vechiul Regat, Ardeal şi Bucovina în Basarabia anilor unirii (1918-1920) // Destin românesc, nr. 1, 1997, p. 86-100; V. Popovschi, Acţiuni ale populaţiei basarabene în favoarea unirii cu România în anul 1918 // Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1996, p. 91-98; A. Stan, Unirea Basarabiei cu România ca proces de recuperare a iden-tităţii // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 7-13; C. I. Stan, Activitatea lui Vasile Harea în sprijinul înfăptuirii Unirii Basarabiei cu România // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 15-27; I. Agrigoroaiei, Gh. Palade Basarabia în cadrul României întregite (1918-1940), Chişinău, 1993; Gh. Cojocaru, Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923), Bucureşti, 1997.

73 P. Balmuş, Întâlniri de neuitat: N. Iorga – A. Mateevici // Cugetul, nr. 2, 2001, p. 35-39; Gh. Bezviconi, Istoricul Basarabiei – Ion Halippa // Viaţa Basarabiei, an. XI, nr. 2-3, 1942, p. 73-82; Gh. Buzatu, N. Iorga – apostol al unirii tuturor românilor // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 19-38; M. Cimpoi, Fenomenul basarabean sub semnul Păsării Phoenix // Destin românesc, nr. 4, 1995, p. 54-67; E. Danu, Date noi despre activitatea politică a lui Şt. Ciobanu în 1917 // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1-2, 2000, p. 114-118; T. Grati, Al. V. Boldur


derentul că informaţiile pe care le conţin (scrisori, mărturii, acte personale, etc.) oferă o viziune mai amplă despre Basarabia în ansamblu, completând, în cazul nostru, informaţiile ce vizează viaţa cotidiană a capitalei.

Studiile menţionate, chiar dacă nu fac referinţă directă la problematica abordată în paginile lucrării noastre, conţin informaţii preţioase ce comple-tează tabloul general al modului de viaţă şi de gândure al locuitorilor oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-lea. O serie de studii, care abordează aceeaşi problemă, cea a personalităţilor, se încadrează în arealul geografic cercetat, deoarece acestea, fie şi-au desfăşurat activitatea în capitala Basara-biei, fie prin realizările lor, sunt legate direct de oraşul Chişinău, contribuind la transformarea capitalei provinciei într-un centru urban modern74.

Scrierile dedicate în mod special oraşului Chişinău sunt relativ puţine la număr. Încă P. Cruşevan, referindu-se la Chişinăul actual perioadei sale (începutul secolului al XX-lea), remarca faptul că acesta trece prin transformări însem-nate: se extinde din punct de vedere teritorial şi îşi schimbă aspectul estetic: apar noi clădiri şi instituţii publice, sunt construite străzile mai largi, altele sunt pavate, se intensifică viaţa internă a oraşului, schimbări determinante, care fac din acesta unul dintre centrele reprezentative ale Imperiului Rus75.

(1886-1982). Contribuţii la întregirea unui portret // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 71-79; M. Iacobescu, Oameni de seamă dintre Prut şi Nistru: Vasile Stroescu (1845-1926) // Destin românesc, nr. 3-4, 1998, p. 27-33; E. Istrati, Ion Pelivan – un model de slujire a idealului naţional românesc // Destin românesc, nr. 4, 1995, p. 45-53; E. Istrati, Iustin Frăţiman – un promotor al culturii româneşti din Basarabia // Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1996, p. 84-90; E. Istrati, Ion Nistor (1876-1962) // Destin românesc, nr. 1, 1997, p. 77; Gh. Negru, O scri-soare inedită a lui A. Mateevici către I. Pelivan // Destin românesc, nr. 4, 1999, p. 93-96; Gh. Palade, Alexandru Boldur – istoric credincios al Basarabiei // Cugetul, nr. 1, 1991; D. Poşta-rencu, Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii biografice) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 49-55; C. I. Stan, Activitatea lui Vasile Harea în sprijinul înfăptuirii Unirii Basarabiei cu România // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 15-27; C. I. Stan, V. Stroiescu – sursa finan-ciară pentru românii din Transilvania (1910-1914) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 55-63.

74 R. Arabagiu, O figură marcantă a muzicii noastre: compozitorul Gavriil Musicescu (1847-1903) // Glasul naţiunii, nr. 15, 1994; G. Ceaicovschi-Mereşanu, Anastasia Dicescu // Făclia, 18 martie, 1994; I. Colesnic, Vladimir Cristi: Omul care a salvat Basarabia de a fi o gubernie a Ucrainei // Capitala magazin, nr. 12, Chişinău, 2001, p. 8-9; I. Colesnic, C. Stamati-Ciurea: vânător, scriitor, duelant, arhitect, botanist, pictor şi soţ supus // Capitala magazin, nr. 13, Chişinău, 2001, p. 22-23; I. Colesnic, Inima lui Grigore Cazacliu // Capitala magazin, nr. 15, Chişinău, 2002, p. 16-17; I. Colesnic, Gherman Pântea. Primar de Chişinău şi primar de Odessa // Capitala magazin, nr. 28, Chişinău, 2003, p. 17-19; N. Dicusar, G. Enescu în slujba muzicii // Cugetul, nr. 4, 2004, p. 53-57; E. Gavriliuk, Arhitectul Alexei Şciusev // Curierul de seară, 8 octombrie, 1994; L. Năstase, Arhitectul A.I.Bernardazzi (Pagini de biografie şi creaţie) // Destin românesc, nr. 1, 1998, p. 98-105.

75 Бессарабия: географический, исторический, статический, экономический, литературный сборник (Под ред. П. Крушевана), Москва, 1903, p. 413-430.

38 Lucia Sava

Una dintre primele scrieri despre Chişinău aparţine istoricului basara-bean Şt. Ciobanu76. Apărută încă în 1925, această lucrare reprezintă o încer-care destul de reuşită a autorului de a crea o viziune mai amplă asupra capi-talei Basarabiei. Istoricul abordează situaţia geografică şi istoria, populaţia şi cultura oraşului, considerând că Chişinăul este unul dintre cele mai mari oraşe ale Europei77 şi un adevărat oraş „gubernial”78. Descriind perioada de la începutul secolului al XX-lea, el remarcă: „Dar în dosul acestui oraş modern, luxos, construit după tipul oraşelor ruseşti din stepa din noua Rusie, cu un aspect atât de rusesc la centru, la periferiile lui, în suburbiile care zăceau în întuneric şi noroi... se desfăşoară firul altei vieţi....”79. Descrierile istoricului ne oferă posibilitatea de a studia mai aprofundat specificul modului de viaţă al locuitorilor oraşului şi de a evidenţia contrastul existent între centrul capi-talei şi periferii, precum şi polarizarea categoriilor sociale, ale căror venituri şi condiţii de trai erau variate. În pofida faptului că actualmente sesizăm unele inexactităţi în această lucrare, putem considera că opera lui Şt. Ciobanu rămâne una de pionierat în elucidarea istoriei Chişinăului.

Despre aspectul exterior al oraşului Chişinău, precum şi despre fluxul vieţii sale interne, ne relatează Gh. Bezviconi80. Intr-o altă lucrare, autorul analizează modalităţile de conferire a titlurilor nobiliare în Basarabia în peri-oada anilor 1812-1918, elaborând o listă a familiilor nobiliare, care include rangurile şi funcţiile ocupate de aceştia în administraţia Basarabiei, inclusiv a Chişinăului. Printre aceste personalităţi, autorul îl evidenţiază pe Panteleimon Sinadino, nobil de origine greacă, primar al Chişinăului (1905-1910) şi deputat în ultimele trei dume orăşeneşti81.

Lumea comerţului urban al Chişinăului a fost reflectată în paginile lucră-rilor lui V. Jukov82 şi N. Babilunga83. Astfel, V. Jukov susţine că la începutul secolului al XX-lea, oraşul Chişinău era cel mai important centru meşteşu-găresc şi comercial din Basarabia şi unul dintre cele mai reprezentative din

76 Şt. Ciobanu, Chişinăul, Editura Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia din Basarabia, 1925; reeditată, Chişinău, 1996.

77 Ibidem, p. 35.78 Ibidem, p. 37. 79 Ibidem, p. 38.80 Gh. Bezviconi, Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996.81 Gh. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1940.82 Este vorba despre cele două lucrări ale autorului: В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-

1900 г.г.), Кишинев, 1975, şi cea de-a doua – Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бессарабии (1812-1900), Кишинев, 1982.

83 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк капиталистической эволюции, Кишинев, 1985.


Imperiul Rus, plasându-se pe locul al paisprezecelea, din punctul de vedere al numărului populaţiei, în cadrul imperiului84. Lucrarea autorului analizează şi o serie de aspecte particulare ale organizării vieţii urbane, cum ar fi: preţurile pentru ziua de muncă, coraportul dintre veniturile şi cheltuielile orăşenilor, coşul minim de consum pe cap de locuitor etc., aspecte care ne-au permis să urmărim mai detaliat nivelul şi condiţiile de trai ale chişinăuenilor.

În aceeaşi perspectivă de cercetare este lucrarea lui N. Babilunga85. Autorul se referă la dezvoltarea industrială a Basarabiei (şi nemijlocit a Chişinăului) la începutul secolului trecut. Prin lucrarea sa sunt completate cercetările lui V. Jukov; autorul insistă asupra condiţiilor dificile de muncă şi de trai ale muncitorilor şi meşteşugarilor, punând în discuţie coraportul dintre salarii şi preţuri, ca urmare a cărora am putut stabili regimul alimentar şi nivelul de viaţă al populaţiei Chişinăului, în dependenţă de categoria socială, cât şi de ocupaţia permanentă exercitată.

Din aceeaşi perioadă, a anilor ’70-’80 ai secolului trecut, datează lucrările lui V. Zelenciuc86. Acestea includ mai multe date despre vestimentaţia orăşenilor din secolul al XX-lea, autorul insistând cu precădere asupra portului popular, cât şi a costumului scenic moldovenesc. Totuşi, datele şi argumentele recente aduse de cercetătoarele M. Bâtcă87 şi I. Paliţ-Palade88 referitoare la elementele de vestimentaţie şi tendinţele de modă de la începutul secolului al XX-lea sunt convingătoare asupra faptului că costumul popular bărbătesc şi feme-iesc dispăruse din arealul geografic al Chişinăului încă la mijlocul secolului al XIX-lea; unele elemente ale acestuia se purtau de sărbători doar la periferii.

Informaţii utile despre aspectul arhitectonic al oraşului Chişinău – de la străzi, parcuri până la instituţii publice şi locuinţe private, fiecare cu specificul

84 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975.85 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк

капиталистической эволюции, Кишинев, 1985.86 V. Zelenciuc, Costumul scenic moldovenesc, Chişinău, 1988; V. Zelenciuc, N. Kalaşnikova,

Vestimentaţia populaţiei orăşeneşti din Moldova (secolele XV-XIX), Chişinău, 1992.87 M. Bâtcă este autoarea mai multor studii şi lucrări dedicate, îndeosebi, costumului popular

din Basarabia. Menţionăm câteva dintre acestea: Funcţia ceremonială a costumului // Datini, nr. 3-4, Bucureşti, 1994, p. 18-20; M. Bâtcă, Podoabe şi bijuterii populare româneşti // Datini, nr. 2, Bucureşti, 1995, p. 24-25; Marca identitară a costumului popular // Datini, nr. 4, Bucu-reşti, 1998, p. 20-21; Costumul popular femeiesc din Basarabia // Curierul românesc, nr. 5, Bucureşti, 2000, p. 8-9; Costumul popular bărbătesc din Basarabia // Curierul românesc, nr. 5, Bucureşti, 2000, p. 9-10; Tipologia acoperitorilor poalelor cămăşii femeieşti în spaţiul cuprins între Prut şi Nistru // Revista de Etnografie şi Folclor, nr. 1, Bucureşti, 2000, p. 39-54.

88 I. Paliţ-Palade, Portul popular din Republica Moldova, Chişinău, 2003.

40 Lucia Sava

său, include lucrarea lui I. Taras89. Deşi lucrarea se referă la monumentele de arhitectură ale întregii Basarabii, activităţile de urbanizare şi de modernizare ale Chişinăului sunt evidenţiate în mod special. Abordând perioada de la înce-putul secolului, autorul evidenţiază contribuţia celor doi arhitecţi – A. Bernar-dazzi şi A. Şciusev – la reconstrucţia oraşului şi la transformarea sa într-un adevărat centru urban.

Aspectul estetic al oraşului a constituit obiectul de cercetare a numeroa-selor studii şi articole publicate în ultimele decenii în presa periodică chişinău-eană90. Deşi poartă amprentele stilului publicistic, articolele în cauză au scopul de a informa cititorul de astăzi, în bună parte locuitori ai capitalei, despre istoria unor monumente ale Chişinăului, cum ar fi: Cimitirul Central, Catedrala Schimbarea la faţă, Complexul istorico-arhitectural din centrul oraşului şi altele.

Unul dintre autorii acestor articole, J. Veranje, remarcă faptul că clasi-cismul a lăsat o amprentă palpabilă asupra aspectului arhitectonic al capitalei; în multe clădiri, care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, putem observa tendinţa spre efecte clasice grandioase, spre eclectism, ceea ce ne face să rezumăm că, constructorii perioadei au ştiut să îmbine raţionalismul cu decorativismul, accentuând intenţionat orna-mente, forme şi linii reliefate păstrate până în prezent în unele clădiri ale Chişinăului91.

Despre evoluţia simbolurilor oraşului Chişinău, cercetătorul S. Andrieş-Tabac un studiu publicat, dezvăluie mai multe etape în evoluţia heraldicii oraşului. Autorul evidenţiază că, după anexarea din 1812 şi constituirea regi-unii Basarabia cu reşedinţa la Chişinău, conform obiceiului heraldic rusesc, oraşul-capitală a purtat întotdeauna stema provinciei. Astfel, constatăm, că în această perioadă, contrar canoanelor heraldice europene, Chişinăul nu a avut o stemă proprie; aceasta va fi stabilită pentru prima dată în cadrul României Mari92.

Studierea populaţiei urbane a Basarabiei în perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea constituie obiectul preocupărilor

89 Я.М. Тарас, Памятники архитектуры Молдавии (XIV – начало XX века), Кишинев, 1986.

90 V. Jitaru, Aspecte arhitectonice ale Cimitirului „Central” cu Biserica „Tuturor sfinţilor” din Chişinău // Literatura şi arta, 25 martie 1993; T. Rotaru, Interferenţa de stiluri în arhitectura casei moldo-veneşti // Literatura şi arta, 25 martie 1993; J. Veranje, Catedrala Schimbării la faţă // Curi-erul de seară, 21 aprilie, 1994; J. Veranje, Elemente clasice pe străzile Chişinăului // Curierul de seară, 28 aprilie 1994.

91 J. Veranje, Elemente clasice pe străzile Chişinăului // Curierul de seară, 28 aprilie 1994.92 S. Andrieş -Tabac, Simbolurile Chişinăului // Cugetul, nr. 3, Chişinău, 2000, p. 18-22.


istoricului D. Poştarencu93. Autorul abordează mai multe aspecte ale acestei probleme: componenţa etnică, socială, după confesiuni şi după sex a popu-laţiei urbane basarabene, nivelul de instruire al acesteia etc. El menţionează că, deşi istoriografia sovietică moldovenească a adus o oarecare contribuţie la studierea populaţiei urbane a Basarabiei în perioada menţionată, aceasta a pus în circulaţie şi unele interpretări tendenţioase ale problemei, îndeosebi cu privire la datele Recensământului imperial de la 1897. D. Poştarencu se referă şi la procesul lent al urbanizării populaţiei româneşti în raport cu urbanizarea etniilor conlocuitoare din Basarabia. În acelaşi context, referindu-se la nivelul de instruire al populaţiei Chişinăului, conform Recensământului din 1897, autorul evidenţiază că, deşi procentul mediu al ştiutorilor de carte din oraş depăşea de două ori acelaşi indiciu pentru Basarabia, în ansamblu, el era totuşi redus din cauza organizării slabe a învăţământului public, procesul instructiv fiind organizat în mod obligatoriu în limba rusă, ceea ce crea minorităţilor naţionale dificultăţi în obţinerea deprinderilor de citire şi scriere94.

Acelaşi autor a fost preocupat de modificările denumirilor de străzi ale oraşului Chişinău95. El prezintă o serie de schiţe ale oraşului în perioada cerce-tată de noi, divizarea geografică a capitalei, precum şi denumirile de străzi din secolul al XIX-lea şi până la etapa actuală, aspecte care ne-au facilitat studierea modificărilor survenite, cât şi orientarea în aria geografică a oraşului. Intr-o altă lucrare, D. Poştarencu abordează evoluţia serviciului de poştă a Basarabiei, inclusiv a Chişinăului, făcând referinţe la perioada de la începutul secolului al XX-lea96.

O analiză profundă a datelor Recensământului de la 1897 conţin lucrările lui N. Enciu97. Autorul studiază evoluţia populaţiei rurale a Basarabiei în anii 1918-1940, componenţa acesteia în funcţie de sex, vârstă, stare civilă, etnie, confesiune, ocupaţii. Referindu-se la activităţile comerciale de până la 1918, autorul conchide, că majoritatea negustorilor erau de altă origine etnică, decât

93 D. Poştarencu, Populaţia urbană a Basarabiei în recensământul din 1897 // Destin românesc, nr. 1, 2003, p. 104-114; D. Poştarencu, Componenţa etnică şi nivelul de instruire al populaţiei urbane din Basarabia // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 44-58; D. Poştarencu, Componenţa socială, confesională şi după sex a populaţiei urbane a Basarabiei (1850-1917) // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 4, Chişinău, 2005, p. 5-25.

94 D. Poştarencu, Componenţa etnică şi nivelul de instruire al populaţiei urbane din Basarabia // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 55.

95 D. Poştarencu, Străzile Chişinăului: denumiri vechi şi actuale, Chişinău, 1998.96 D. Poştarencu, Poşta Moldovei (File de istorie), Chişinău, 2000.97 N. Enciu, Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică, Chişinău, 1998; N.

Enciu, Populaţia rurală a Basarabiei în anii 1918-1940, Chişinău, 2002.

42 Lucia Sava

cea românească98, fapt îndreptăţit de izvoarele timpului, în care (îndeosebi, în Chişinău) figurează mai mulţi comercianţi evrei, armeni, ruşi şi de alte etnii.

Lucrarea lui A. Dănilă conţine date recente despre apariţia Operei din Chişinău, precum şi despre turneele şi concertele susţinute în oraş de perso-nalităţile locale şi internaţionale ale timpului, cum ar fi corul lui M. Berezov-schi, A. Dicescu, G. Enescu ş.a.99 Informaţiile selectate din această lucrare ne-au permis să descriem mai aprofundat divertismentele locuitorilor oraşului Chişinău. Astfel, am constatat că în oraş exista, cel puţin în rândurile elitei, un gust rafinat pentru muzică şi teatru.

Printre alte modalităţi de organizare a timpului liber al chişinăuenilor figu-rează vizitele la muzeu. Conform opiniei cercetătoarei E. Ploşniţă, la înce-putul secolului al XX-lea, Chişinăul avea deschise mai multe muzee (cel mai important fiind Muzeul Zemstvei), în cadrul cărora erau organizate expo-ziţii cu caracter diferit100. De asemenea, din această lucrare am remarcat, că muzeele aveau un program de lucru accesibil publicului din oraş şi dinafara lui, iar preţurile stabilite erau accesibile unei persoane cu venituri medii; ca urmare, muzeele înregistrează un număr de vizitatori în creştere.

Considerând Chişinăul vatră de cultură şi civilizaţie românească, istoricul basarabean A. Eşanu motivează atenţia în creştere faţă de istoria oraşului prin trezirea conştiinţei naţionale şi a interesului faţă de valorile culturale naţionale şi locale, dar şi prin faptul că Chişinăul de astăzi reprezintă nu numai o aglo-meraţie urbană industrială şi comercială, dar şi un important centru cultural şi ştiinţific al Republicii Moldova101. Studiile sale, bazate pe vaste surse docu-mentare, sunt preţioase din considerentul că autorul prezintă mai multe viziuni istoriografice referitoare la toponimul „Chişinău”, primele menţiuni scrise ale acestuia, precum şi o serie de informaţii despre ascensiunea oraşului Chişinău.

Analiza istoriografiei expuse anterior denotă lipsa unei lucrări dedicate în special temei noastre de cercetare. Deşi această perspectivă de abordare a istoriei, care include problematica cotidianului şi a mentalităţilor, apare încă la începutul secolului al XX-lea în istoriografia europeană, ea rămâne practic inexplorată în Republica Moldova. Studiile despre Chişinău, în majoritatea

98 N. Enciu, Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică, Chişinău, 1998, p. 72.99 A. Dănilă, Opera din Chişinău, Chişinău, 2005.100 E. Ploşniţă, Muzeul Basarabean în fluxul istoriei, Chişinău, 1998; E. Ploşniţă, N. Răileanu,

Pagini de muzeografie basarabeană, Chişinău, 1999.101 A. Eşanu, V. Eşanu, Chişinăul – vatră de cultură şi civilizaţie românească (secolul XV – începutul

secolului XIX) // Destin românesc, nr. 3, 1997, p. 21-39; A. Eşanu, Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998.


cazurilor, conţin elemente sumare despre problema menţionată, tratând într-un context mai amplu şi în limite cronologice mai vaste unele aspecte ale evoluţiei oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-lea. Aceste lucrări nu dezvăluie decât momentele tangenţiale ale problemei, astfel încât viaţa coti-diană în Chişinău, în anii 1900-1918, perioadă în care oraşul înregistrează un proces intens de urbanizare şi de modernizare, necesită un studiu special, care ar scoate în evidenţă particularităţile acestui proces.

Absenţa unei lucrări care ar aborda unul dintre domeniile cele mai complexe ale istoriei spaţiului dintre Prut şi Nistru, cel al vieţii cotidiene, ne-a creat unele impedimente în realizarea studiului nostru. Astfel, în realizarea cercetărilor noastre am pornit de la ideea lui Jacob Burckhardt, potrivit căreia „punctul de plecare a istoriei este acela al singurului centru valabil şi posibil pentur noi – al omului care îndură, năzuieşte şi acţionează, aşa cum a fost acesta întotdeauna”102.

Studiind aspectele vieţii cotidiene în oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea, am oscilat între „posibil” şi „imposibil”, am fost puşi în dificul-tatea de a prezenta coerent „asamblarea anevoioasă a discursului paraistoric, deoarece demografia, alimentaţia, costumul, locuinţa, moneda, oraşele, în mod obişnuit sunt rupte unele de altele, fiind expuse în marginea povestirilor tradiţionale”103.

Ne-am propus „să nu alunecăm spre o istorie a individualismului”104, ci încadrând individul în societate, în colectivitatea din care face parte, să urmărim în ce măsură sfera publică şi cea privată se articulează şi se defi-nesc reciproc. În opinia noastră, istoria vieţii private, cotidiene, nu poate fi cercetată în afara celei publice, deoarece „oricât de mult ar dori să trăiască „izolat de lume”, omul ca „fiinţă socială”, nu se poate sustrage colectivităţii. De aceea, o bună parte a vieţii cotidiene are o dimensiune publică...”105.

În cercetarea noastră am ţinut cont şi de faptul că există întotdeauna o discrepanţă între viaţa publică, care reflectă individul în maniera în care acesta vrea să fie receptat de colectivitate, şi viaţa privată, care ne prezintă individul, în afara constrângerilor sociale şi politice, stabilite de aceasta; iar aceste parti-cularităţi merită o atenţie deosebită din partea cercetătorului.

Astfel, fundamentele studiului nostru au fost puse de principiul obiec-tivismului şi cel al istorismului. Metodele de investigaţie ştiinţifică utilizate pentru elucidarea problematicii propuse au fost: metoda analizei istorice, 102 J. Burckhardt, Consideraţii privind istoria universală, Bucureşti, 1997, p. 11. 103 F. Braudel, Structurile cotidianului, Bucureşti, 1995, p. 3.104 Ph. Ariès, G. Duby, Istoria vieţii private, vol. I-II, Bucureşti, 1995, p. 6.105 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 8.

44 Lucia Sava

metoda istorico-cronologică, metoda istorico-comparativă, metoda analizei critice, retrospectiva, generalizarea, inducţia şi deducţia. În realizarea obiecti-velor tezei am aplicat metoda complexă de studiere a evenimentelor istorice pe baza principiului problematic şi cronologic. De asemenea, în abordarea problematicii propuse, am dat preferinţă principiului de descriere de la indi-vidual la general, astfel încât atunci când am analizat elementele de vestimen-taţie sau regimul alimentar n-am insistat asupra fiecărui individ sau etnii în parte, ci am încercat să stabilim unele puncte comune pentru toţi locuitorii oraşului, indiferent de sex, vârstă, ocupaţie sau etnie.

4. Izvoarele lucrării. Pentru realizarea obiectivelor propuse, care ţin de reconstituirea vieţii cotidiene a locuitorilor oraşului Chişinău, am avut la dispoziţie documentele de arhivă de la începutul secolului al XX-lea, precum şi publicaţiile periodice ale timpului.

Complexitatea sarcinilor propuse, cât şi diversitatea surselor istorice, ne-au determinat să le clasificăm în:

a) Izvoare documentare (documente şi acte oficiale ale perioadei, docu-mente de arhivă inedite şi publicate);

b) Izvoare narative (descrieri ale martorilor, amintiri);c) Izvoare materiale (hărţi, schiţe, imagini, portrete şi fotografii de epocă).d) Presa periodică.

La baza cercetărilor sunt puse unele documente oficiale emise de auto-rităţile orăşeneşti la începutul secolului trecut şi păstrate în Arhivele Naţi-onale ale Republicii Moldova (în continuare – A.N.R.M.), care ne-au dat posibilitatea să evidenţiem principalele momente ale evoluţiei vieţii cotidiene în oraşul Chişinău. Pentru noi prezintă un interes aparte colecţiile de docu-mente păstrate în fondul nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, precum şi în fondurile nr. 5, Бессарабское областное правительство, nr. inv. 1 şi nr. 6, Бессарабское губернское правление, nr. inv. 1,2,3,4,5,6,7,8,10,11,17,18 ale A.N.R.M., care includ principalele decizii şi măsuri ale conducerii oraşului în elucidarea anumitor probleme cu care se confruntă capitala în perioada cercetată.

Din fondul nr. 2 al A.N.R.M. am selectat o serie de documente inedite care conţin informaţii preţioase şi care ne-au permis descrierea unor aspecte parti-culare ale vieţii cotidiene, cum ar fi, problemele discutate în cadrul şedinţelor Adunărilor Nobilimii din Basarabia106, numărul de persoane aflate în detenţie

106 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9437.


în închisoarea din Chişinău pe parcursul anului 1913107, precum şi principiile morale ale locuitorilor oraşului în anul 1917108. Datele selectate din rapoartele şi deciziile autorităţilor oraşului ne-au permis să înţelegem cadrul legislativ şi statistic al perioadei, să precizăm raportul dintr venituri şi cheltuieli, dar şi unele caracteristici ale psihologiei indivizilor.

Printre documentele oficiale, de o importanţă deosebită pentru aprofun-darea studiilor noastre este Recensământul de la 1897109. Deşi depăşeşte limitele cadrului cronologic al temei, acesta constituie sursa cea mai completă şi mai complexă despre componenţa populaţiei oraşului după sex, vârstă, categorie socială, nivelul de studii şi ocupaţii, astfel încât datele care le conţine ne-au înlesnit descrierea structurii populaţiei oraşului.

Multe dintre izvoarele studiate au fost deja publicate. Astfel, actele, dispo-ziţiile şi ordinele emise de Adunările de Zemstvă ale Chişinăului în perioada anilor 1900-1918 au fost publicate în mai multe volume de documente110. Conform acestora, am putut urmări schimbările intervenite în transportul public, construcţia de noi drumuri, poduri, pavarea altora.

Acordul semnat la 2 aprilie 1911 între conducerea orăşenească şi Societatea belgiană anonimă ne-a favorizat studierea despre proiectul de construire a liniilor de circulaţie internă a tramvaielor în oraşul Chişinău, cât şi despre graficul şi condiţiile circulaţiei acestora în acel an111. Acelaşi act conţine informaţii despre liniile de transport din oraş, staţii şi modalităţile de circulaţie în cadrul urbei.

Activitatea Bibliotecii publice orăşeneşti, numărul de cititori şi numărul cărţilor eliberate în perioada anilor 1900-1902 şi în anul 1911, componenţa cititorilor după reşedinţă, ocupaţii, vârstă etc. au fost analizate după informa-ţiile selectate din rapoartele statistice ale instituţiei în cauză112.

107 Ibidem, dosar 9344.108 Ibidem, dosar 9943.109 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905.110 Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской Управы и

постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901; Кишиневское земство. Сборник докладов управы и журналов заседаний за 1903-1908 годы, Кишинев, 1908; Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского Земства, часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914.

111 Концессионный договор заключен 2 апреля 1911 году между Кишиневским Городским Самоуправлением и Бельгийским Анонимным Обществом Кишиневских конно-железных дорог на переустройство электрических железных дорог в городе Кишиневе, Кишинев, 1911.

112 Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1900-1902 годы, Кишинев, 1904; Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1911 год, Кишинев, 1912.

46 Lucia Sava

Pentru a cerceta activitatea sanitară şi a evidenţia măsurile luate de condu-cerea oraşului pentru prevenirea bolilor frecvente cu care se confrunta popu-laţia, am utilizat documentele din sectorul medical113.

De asemenea, o bună parte din deciziile şi hotărârile autorităţilor locale au fost publicate în perioada respectivă de jurnalul oficial al Dumei oraşului, Ведомости Кишиневской Городской Думы. În paginile acesteia, am depistat informaţii despre măsurile întreprinse de autorităţi pentru îmbunătăţirea vieţii sanitare în oraş, fiind vorba mai exact de combaterea tuberculozei, scarlatinei, condiţiile de întreţinere a frizeriilor, păstrarea curăţeniei în tarabele din piaţă, precum şi în localuri gen patiserii, magazine de pâine, de mezeluri etc.114.

Pentru a preveni populaţia asupra posibilelor incendii cauzate de sistemul de iluminări, în vederea prevenirii şi stingerii lor, Duma orăşenească a elaborat în anul 1914 Codul de legi obligatorii pentru locuitorii oraşului Chişinău, care includea măsurile de evitare şi de soluţionare a situaţiilor de incendii: constru-irea ţevilor speciale pentru fum, poziţionarea felinarelor etc., aduse la cunoş-tinţa locuitorilor oraşului prin intermediul aceleiaşi publicaţii115.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de transport public extern, în anul 1914 a fost stabilit Regulamentul privind călătoriile cu trenul, care prevedea respectarea unor reguli generale ce ţineau de transportul public. Accesul persoanelor în vagoane era permis doar călătorilor, în tren erau interzise vânzarea ziarelor şi a altor obiecte sau produse, cerşitul şi călătoria cu animale, iar pentru încăl-carea Regulamentului erau aplicate pedepse prin amenzi aspre116.

În paginile aceluiaşi jurnal sunt expuse periodic preţurile produselor alimentare de primă necesitate, care au constituit sursele de bază pentru întoc-mirea listelor de preţuri expuse în capitolul ce vizează alimentaţia locuitorilor oraşului Chişinău.

De asemenea, informaţii importante pentru cercetarea de faţă conţin fondurile personale. Pe paginile lucrării am folosit fondul R-2987, A. Şciusev (1878-1956), care include informaţii preţioase referitoare la planurile de reconstrucţie şi de modernizare a oraşului în perioada cercetată, precum şi

113 Санитарное Бюро Бессарабской губернской земстве. Врачебная Хроника Бессарабской губернии за 1913 год, Кишинев, 1914.

114 Отчет по торговому отделению Кишиневской Городской Управы за 1912 год // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 63, сентябрь 1913.

115 Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 2, январь 1914.

116 Обязательные постановления о порядке движения вагонов электрического трамвая и пользования таковыми в г. Кишиневе, Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 2, январь 1914.


o serie de proiecte şi schiţe (dosarele 1-5), date despre activitatea arhitec-tului, diferite materiale selectate de autor pentru realizarea schiţelor sale. La fondul personal R-2983, Gh. Bezviconni (1861-1967, am făcut referinţă pentru a descrie amintirile autorului despre oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea; de aici am utilizat şi mărturiile lui P. Sinadino despre Chişinăul anilor 1904-1906, despre renumitele pogromuri evreieşti (cel mai mare având loc în aprilie 1903), despre aspectul oraşului, precum şi despre ritmul vieţii în oraş. De un real folos ne-a fost lucrarea lui P. Sinadino Creditul în Basarabia, care ne-a dat posibilitatea de a înţelege mai profund aspectele activităţii comerciale în oraş, iar fotografiile de epocă ne-au permis să descriem vestimentaţia în perioada studiată.

Fondul personal F-2121, V. Gutor (1891-1957), ne-a fost util pentru a aprecia modalităţile de organizare a timpului liber şi a divertismentelor în capitală; acesta conţine date despre activitatea marelui muzician la Chişinău.

Fondul personal F-791 al negustorului P. Sinadino, care include cartea comer-cială a familiei Sinadino, unde sunt înscrise toate tipurile de activităţi comer-ciale (vânzări şi cumpărări de pământuri, împrumuturi, schimburi etc.) în decursul anului 1910, ne-a facilitat înţelegerea şi reconstituirea lumii comer-ţului urban al Chişinăului.

Fără îndoială, presa periodică a timpului reprezintă sursa esenţială pentru studierea, înţelegerea şi reconstituirea modului de viaţă şi de gândire a locui-torilor oraşului Chişinău în perioada anilor 1900-1918. Problematica abordată în mass-media epocii este foarte complexă şi variată, diferite publicaţii vehicu-lând versiuni contradictorii asupra unora şi aceloraşi evenimente sau aspecte de viaţă cotidiană, cum este şi firesc mai ales în timpul unor mari prefaceri (de exemplu, 1905-1907, 1917-1918). Acestea oscilează între articole cu caracter social sau politic şi informaţii despre viaţa culturală a oraşului, care se referă la trupele de amatori de teatru, cinema, poezie sau muzică până la momente „picante” ale vieţii cotidiene a oraşului Chişinău, cum ar fi, spre exemplu, aventurile extraconjugale, tendinţele de modă sau distracţiile.

In perioada cercetată, în viaţa chişinăueană îşi fac apariţia o mulţime de ziare şi reviste de limbă română: Basarabia, Luminătorul, Făclia ţării, Glasul Basarabiei, Cuvânt Moldovenesc etc., pe paginile cărora cititorul se putea informa despre problemele actuale ale societăţii din care făcea parte. În paralel, la Chişinău apar o serie de publicaţii de limbă rusă, printre care menţionăm: Бессарабец, Бессарабия, Бессарабский вестник, Бессарабская жизнь, Голос Кишинева, Друг, Кишиневские новости, Новый голос Кишинева, Новый кишиневец, Спорт и общество şi multe altele. O mare parte dintre acestea, fiind supuse ideologiilor

48 Lucia Sava

politice ale timpului, nu puteau trece cu vederea doleanţele şi preferinţele cititorilor chişinăueni.

Deşi unele dintre articolele prezentate în aceste publicaţii poartă un caracter tendenţios, deoarece reflectă punctul de vedere al autorilor implicaţi politic, acestea rămân cele mai nemediate, directe, vii surse informaţionale pentru elucidarea unor aspecte ale problemei cercetate, având în vedere faptul că la momentul actual nu există niciun studiu istoric despre viaţa cotidiană a oraşului Chişinău în perioada 1900-1918.

Prin urmare, studierea şi analiza izvoarelor istorice la care am avut acces, ne-au oferit posibilitatea de a aprofunda cercetările şi de a scoate în evidenţă o serie de informaţii inedite, complexe, care au contribuit la completarea bazei istoriografice a problemei.


CAPITOLUL IHABITATUL URBAN

Habitatul urban apare ca „o expresie istorică”, conform afirmaţiei lui M. Sorre117, care se dezvoltă în interiorul unei regiuni date, cu vaste implicaţii într-o reţea urbană bine determinată118.

Cadrul fizic al oraşelor permite conservarea patrimoniului material şi a unei sume de valori care n-ar fi posibilă altfel: identitatea locurilor în care trăim, stabilitatea care dă sens şi relief diferitelor experienţe ale fiecărei gene-raţii, permanenţa unui „centru” care să nu se schimbe la fel de repede ca periferia, unde putem depozita şi pune laolaltă o parte din amintiri, prea grele pentru a fi purtate de fiecare individ în parte. Astfel, cadrul fizic al oraşelor are o influenţă deosebită asupra modului de viaţă, în timp ce posibilităţile de deplasare şi de petrecere a timpului liber se dezvoltă.

În acest context, evoluţia formei fizice a oraşelor, apărute din combina-ţiile cele mai variate ale factorilor geografici şi istorici, compun o paletă de cazuri mult mai diferenţiată decât evoluţiile economice, sociale, culturale, care sunt mai uşor de redus la câteva categorii conceptuale. Dificultatea constă în a reuni într-o singură minte numeroasele date ce sunt, cu siguranţă, prea complexe pentru a putea forma un instrument unic.

Din aceste considerente, rolul oraşului, ca sistem peisagistic opus restului teritoriului, devine, în mod necesar, problematic: cadrul noii proiectări urbane este întregul mediu geografic, iar în acest cadru oraşul îşi regăseşte o nouă defi-niţie. Sunt enunţate funcţiile oraşului: locuirea, munca, cultivarea trupului şi a sufletului, circulaţia. Locuinţa, unde se petrece cea mai mare parte a timpului, devine elementul esenţial al oraşului, dar ea este inseparabilă de serviciu, care constituie prelungirea ei119.

Fizionomia oraşului este foarte complexă; cercetarea acesteia se impune cu atât mai mult, cu cât „orice oraş este o piaţă...”120, iar „atunci când apare oraşul, se deschid porţile istoriei”121. Altfel spus, pe parcursul evoluţiei sale istorice, oraşul s-a dezvoltat de la sine, nu a apărut spontan, ci este în acelaşi timp şi produsul unei regiuni în care s-a născut şi cu care a intrat într-un proces de interdependenţă, de schimburi reciproce122.

117 M. Sorre, Les fondements de la géographie humaine, Paris, 1952, p. 5-6.118 P. Claval, Régions, nations, grandes éspaces, Paris, 1968, p. 321, 373.119 L.Benevolo, Oraşul în istoria Europei, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 196.120 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 266.121 Ibidem, p. 291.122 E. Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului: Studii de geografie istorică. Suceava în secolele

50 Lucia Sava

Procesul de urbanizare, care cunoaşte o amplificare începând cu secolul al XX-lea, presupune creşterea continuă a organizării oraşului dinspre centru spre periferii. De-a lungul timpului, oraşul şi-a amplificat structura funcţi-onală, şi-a lărgit zonele de influenţă, devenind treptat principalul centru de informare, motorul cel mai dinamic al dezvoltării economico-sociale şi cultu-rale al societăţii. În prezent, oraşul constituie un sistem complex, format din componente distincte, legate prin relaţii de intercondiţionare, care definesc structura organizatorică şi compoziţia mediului urban. În această ordine de idei, habitatul urban reprezintă o expansiune a celor două componente (teritorială şi social-economică) şi o devenire complexă a structurii morfo-funcţionale (economică, socială, politică, militară, culturală etc.) ce caracteri-zează existenţa însăşi a comunităţii urbane „a cărei pecete este conferită de o anumită fizionomie şi textură cu trăsături inconfundabile în teritoriu”123.

Confruntarea cu tradiţia, echilibrul dintre sfera publică şi cea privată şi continuarea rolului aristotelic al oraşului124, ca mijloc de atingere a perfecţi-unii existenţei umane într-o lume industrializată –, sunt termenii dezbaterilor culturale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Noua organizare a oraşului, urbanismul permit transformarea planificării într-o combinaţie raţională de interese publice şi private, compatibile între ele, în cadrul regulilor pieţei şi ale competiţiei economice. Astfel, se ţine cont de ansamblul funcţiunilor urbane, de cadrul fizic în care viaţa omului îşi poate dobândi întreaga sa valoare. Aceste aspecte ale evoluţiei oraşului Chişinău în perioada de la începutul secolului al XX-lea vom încerca să le elucidăm în cele ce urmează.

1.1. MEDIUL URBAN

1.1.1. Ambianţa geografică

Oraşul Chişinău – centru politic, administrativ, economic şi cultural al Basarabiei, este plasat, din punct de vedere geografic, la 47o2 latitudine nordică şi 28o50 longitudine estică de la meridianul Greenwich, în partea de sud-est a Podişului Moldovenesc, în zona de silvostepă125.

XIV-XX, Iaşi, 1996, p. 11.123 Ibidem, p. 10.124 Concepţia aristotelică a oraşului vizează crearea unui mediu integrat şi perfectibil, pentru

deplina satisfacere a exigenţelor umane.125 Бессарабия: географический, исторический, статический, экономический, литературный сборник

(Под ред. П. Крушевана), Москва, 1903, c.10; Chişinău. Enciclopedie, Chişinău, 1997,


Structura geologică. Oraşul este situat în partea centrală a unei struc-turi geologice din sud-estul Europei, a cărei bază este formată din plăci din granit dispuse la o adâncime de 1150 m sub nivelul mării. Partea superioară a secţiunii geologice a acestei structuri este reprezentată de roci sedimentare din erele siluriană, devoniană, paleogenului şi neogenului. De la nord la sud oraşul este intersectat de un strat de recife mediosarmatice. Straturile argilo-nisipoase, prezente pe întreg teritoriul oraşului, au o adâncime de la 2 la 30 m. Pe pantele văii râului Bâc sunt terase aluviale cu o lăţime de până la 1,3 m.

Bogăţiile minerale. În perioada cercetată, ca şi în prezent, pe teritoriul Chişinăului şi în împrejurimile lui se aflau numeroase zăcăminte de materiale de construcţiei: var, calcar, piatră brută de construcţie, argilă, nisip, pietriş. De asemenea, erau exploatate cinci zăcăminte de materiale de piatră şi var stins: la Cricova, Mileştii Mici, Chişinău, Făureşti şi Goian. Cărămida şi ţigla, utilizate pe larg în calitate de materiale de construcţie, se produceau din materia primă extrasă la carierele din Bubuieci şi Mileştii Mici, iar nisipul, pietrişul şi prun-dişul – la Cobusca şi Vadul lui Vodă. Rezervele de ape subterane ale Chişi-năului permiteau aprovizionarea parţială a municipiului cu apă potabilă. Din cantitatea totală de apă potabilă folosită de chişinăueni, circa 20 la sută revenea apelor subterane. În straturile acvatice sarmatice erau şi ape minerale126.

Relieful. Teritoriul municipiului şi al periferiilor sale era împărţit în două sectoare: de vest şi de est, care ţineau de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi de nord care se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O compo-nentă importantă a Chişinăului o constituia, ca şi în prezent, valea Bâcului şi pantele ei dezmembrate. Partea cea mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupa trei terase străbătute de câteva vâlcele. În partea de sud a oraşului se afla vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga ocupa două terase, prima cobora spre râu, cea de-a doua avea o altitudine de 60-90 metri. Aici a fost construit cartierul Râşcani. Panta din stânga a văii Bâcului, pe alocuri pietroasă, era întretăiată de mai multe văi şi vâlcele, orientate mai ales de la nord la sud127.

Clima Chişinăului este temperat continentală. Iarna este blândă şi scurtă, în timp ce vara este călduroasă şi de lungă durată. Primele observaţii meteoro-logice referitoare la clima capitalei Basarabiei se făceau încă la sfârşitul seco-lului al XIX-lea la Liceul Real, precum şi la Şcoala de Vinificaţie. Conform informaţiilor furnizate în urma acestor observaţii, cantitatea de precipitaţii

c. 260, 307, 310.126 Ibidem.127 Ibidem.

52 Lucia Sava

atmosferice în Chişinău avea o medie anuală de 455, în timp ce în întreaga Basarabie ea reprezenta 439, 5. Urmărită în funcţie de anotimpuri, media cantităţii de precipitaţii atmosferice era următoarea: iarna – 75, primăvara – 120, vara – 160 şi toamna – 100128.

La începutul secolului al XX-lea, în Chişinău exista o staţiune meteorolo-gică, creată cu scopul de a urmări şi de a prezenta informaţii privind cantitatea de precipitaţii atmosferice înregistrate în oraş (în Basarabia existau 10 staţiuni de acest gen). Datele de care dispunem ne permit să conchidem că observa-ţiile despre starea timpului au fost făcute pe un interval de 20-25 de ani (1888-1912), fiind publicate în Observatoriul de Fizică din Petrograd.

Aceleaşi înregistrări evidenţiază că lumina solară anuală este în perioada studiată de 2215 ore, cea mai puternică şi mai îndelungată fiind înregistrată în luna iulie (329 ore), iar cea mai mică în decembrie – 54 ore. Datele prezentate reflectă faptul că anual sunt 71 de zile fără soare, cele mai multe fiind iarna. În iunie şi septembrie se înregistrează câte o zi fără soare, pe când în iulie-august astfel de zile lipsesc cu desăvârşire. Predomină vânturile din direcţiile de nord şi de nord-vest, iarna, uneori, sunt vânturi din sud-est, rezultate din ciclonul siberian. Viteza medie anuală a vântului oscilează între 2.5 – 4.5 m/s. Iarna durează la Chişinău în medie 78 de zile, iar în unii ani durata ei este de la 31 la 123 de zile. Temperaturile perioadei de iarnă se caracterizează prin instabilitate, în mediu putând scădea până la -5oC în perioada lunilor noiem-brie-martie. Primăvara începe la 1 martie şi durează cam 70 de zile, consi-derându-se că se termină în prima decadă a lunii mai. La mijlocul lunii mai începe vara, deşi venirea ei variază de la un an la altul. Temperatura medie în iulie este cea mai înaltă – de 21,5oC, în anumite perioade atingând 25o, 30o şi 35o. În total, în perioada caldă se înregistrează 87 de zile cu temperatura 25o. Căldurile sunt condiţionate de pătrunderea aerului uscat continental sau a aerului tropical din periferiile de sud sau de vest ale anticicloanelor din Asia Centrală sau Africa de Nord129.

Apele curgătoare din Chişinău fac parte din bazinul Nistrului. Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia de sud-vest – râuleţul Işnovăţ, afluent de dreapta al Bâcului. Malurile râului sunt mlăştinoase, iar odată cu îndepăr-tarea de albie devin mai înalte şi mai nisipoase130.

Flora şi fauna. Conform specialiştilor în domeniul biologiei, la începutul secolului trecut, pe teritoriul Chişinăului erau înregistrate 27 specii de mami-fere, 75 specii de păsări şi 14 specii de reptile şi amfibii. Dintre târâtoare se

128 Basarabia agricolă. Organul Societăţii Agronomilor, filiala Basarabia, 1920-1921, p. 161.129 Ibidem, p. 163.130 Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Chişinău, 2001, p. 60.


întâlnesc încă din timpuri străvechi cârtiţele, aricii, şoarecii de câmp, liliecii, diferite rozătoare, veveriţe, iar dintre animalele de pradă – nevăstuicile, dihorii şi jderii. Pe meleagurile chişinăuene îşi fac cuib 53 de specii de păsări, unele fiind migratoare, altele obişnuiesc să rămână numai în timpul iernii. Printre cele mai des întâlnite în centrul urban sunt: porumbeii, lăstunii, graurii, vrăbiile. Componenţa reptilelor şi amfibiilor nu este prea bogată, dar sunt frecvent întâlnite şopârlele, şerpii, broaştele131.

Deosebit de semnificative pentru mediul geografic al capitalei Basarabiei erau zonele forestiere, folosite atât ca centre de agrement şi odihnă, cât şi în calitate de furnizoare de alimente. Pădurile ocupau în întregime judeţul Chişinău, ajungând până la Orhei şi erau aşezate pe lanţul de munţi Mehur. Specialiştii în domeniul botanicii au stabilit, între altele, că în ocolul silvic al Chişinăului se găseau mai multe specii de plante şi arbori, printre care: scoruşul de munte (Sorbus Aucuparia) şi două esenţe de mesteacăn (Betula Verucoza Ehrl şi Betula Pubescens Ehrl)132.

1.1.2. Zone urbane

Avantajul de a fi capitală. Creaţie a epocii „ţariste”133, din punctul de vedere al formei şi al exteriorului, oraşul îndreptăţeşte pe deplin aprecierile lui A. Toynbee în ceea ce priveşte modalităţile de alegere a capitalelor pe consi-derente de convenabilitate: atât în ceea ce priveşte condiţiile de aprovizionare cu mărfuri, în legătura cu administraţia provinciei şi în menţinerea securităţii, dar şi în alegerea capitalei pe considerente de strategie134. Evoluţia sa ca şi capitală a fost determinată, în mare măsură, de faptul că oraşul Chişinău s-a format într-un context economico-social, politic, ideologic şi cultural specific, ca urmare a influenţei mediului rusesc, aspecte care şi-au lăsat amprentele asupra evoluţiei mentalităţii şi vieţii cotidiene.

Străzi şi cartiere. Ca şi majoritatea marilor oraşe ale Imperiului Rus, Chişinăul ocupa un teritoriu întins, iar clădirile erau despărţite între ele prin străzi, grupate în cartiere. La începutul secolului al XX-lea, Chişinăul ocupa o suprafaţă de aproximativ 4500 desetine de pământ, dintre care 770 erau rezer-vate caselor şi curţilor, iar 2500 erau ocupate de grădini şi vii. În anul 1900, suprafaţa oraşului a crescut cu încă 2088 desetine, prin cumpărarea moşiei periferice Visterniceni, unde va fi construită zona urbană a Râşcanilor135.131 Basarabia agricolă. Organul Societăţii Agronomilor, filiala Basarabia, 1920-1921, p. 151.132 Ibidem, p. 152.133 Şt. Ciobanu, Chişinăul, Chişinău, 1996, p. 35.134 A. Toynbee, Oraşele în mişcare, Bucureşti, 1979, p. 131.135 Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, p. 60.

54 Lucia Sava

În perioada cercetată, oraşul era divizat convenţional în patru sectoare. Conform raportului şefului de poliţie Lazarev din 29 martie 1851 către guver-natorul militar al Basarabiei, general-locotenentul P. Fiodorov, „...planul oraşului a fost întocmit de arhitectul Zauşkevici în limitele lui actuale; a fost făcută o nouă divizare a sectoarelor, au fost denumite străzile şi stradelele, deoarece multe dintre ele nu aveau denumiri sau numere...”136.

Raportul menţionat includea, de asemenea, lista străzilor din fiecare sector, a căror divizare şi denumire va fi păstrată şi în perioada studiată (vezi planul oraşului din schiţa 1):

Sectorul I: Străzile longitudinale: Cauşanskaia, Gostinaia, Moskovskaia, Kievskaia, Podolskaia, Leovskaia, Reinskaia. Străzile transversale: Galbinskaia, Gubernskaia, Seminarskaia, Iaskaia, Buiucanskaia, Meşceanskaia, Nemeţkaia, Moghiliovskaia, Gospitalinaia, Ostrogskaia, Orgheevskaia. Acelaşi sector includea stradelele Poliţeiski, Varfolomeevski şi Fontannîi, cartierele 1-67 şi suburbia Buiucani. În total sectorul 1 avea 18 străzi, 3 stradele, 66 cvartale, 2 biserici şi 24 de clădiri de stat şi instituţii de învăţământ137.

Sectorul II includea Străzile longitudinale: Cauşanskaia, care continua din sectorul I până în sectorul IV, Gostinaia, Moskovskaia, Kievskaia, Podol-skaia, Leovskaia, Reinskaia. Străzile transversale: Galbinskaia, Mihailovskaia, Kupeceskaia, Armeanskaia, Bolgarskaia, Benderskaia, Izmailskaia, Kiliis-kaia, Svecinaia, Kirovskaia, stradela Fontannîi, cvartalele 67-130 şi suburbiile Malina Nouă, Malina Mică şi Schinoasa. În total, acest sector avea 17 străzi, o stradelă, 64 cartiere, o biserică, 4 clădiri de stat şi instituţii de învăţământ138.

În Sectorul III erau concentrate 38 de străzi, 8 stradele, 85 cvartale şi 4 biserici: Străzi longitudinale: Cauşanskaia, Haralampievskaia, Andreevskaia, Ilinskaia, Kiprianovskaia, Fariseevskaia, Evreiskaia, Armeanskaia, Katelinova, Măcărescu, Donici, Salos, Kaţicovoi, Tureţkaia, Konstantinovskaia, Aziat-skaia, Bannaia, precum şi cele care continuau din sectorul I, Gubernskaia, Seminarskaia, Iaskaia, Buiucanskaia, Meşceanskaia, Nemeţkaia. Străzile trans-versale: Minkovskaia, Rîşcanskaia, Maklerskaia, Ceasovennaia, Fontannaia, Sinagogovskaia, Ecaterinskaia, Pavlovskaia, Antonovskaia, Prunculovskaia, Batţavskaia, Inzovskaia, Blagoveşcenskaia, Kamenolomnaia. Stradele: Mîlnîi, Purcelovski, Karaimski, Begucii, Greceski, Greaznîi, Kozaţki, Greculovoi, cartierele 130-215. Aici se găseau Biserica Sf. Ilie, Buna Vestire, Catedrala Veche şi Biserica Armenească139.136 D. Poştarencu, Străzile Chişinăului: denumiri vechi şi actuale, Chişinău, 1998, p. 1.137 Ibidem, p. 2.138 Ibidem, p. 2-3.139 Ibidem, p. 3.


Sectorul IV includea 29 de străzi, 8 stradele, 54 cartiere, 5 biserici şi 5 case de stat şi instituţii de învăţământ, repartizate astfel: Străzi longitudinale: Cauşanskaia, Akimovskaia, Haralampievskaia, Cojuhariskaia, Irinopolskaia, Ostapovskaia, Gorceşnaia, Iakovlevskaia, Voznesenskaia, Salganaia, Kagul-skaia, Belekleevskaia, Stavrievskaia, Balşovskaia, Ogorodnaia. Străzi transver-sale: Tiibaşovskaia, Mihailovskaia, Kupecenskaia, Armeanskaia, Bolgarskaia, Benderskaia, Izmailskaia, Kiliiskaia, Svecinaia, Popovskaia, Serbskaia, Ivanov-skaia, Titovskaia, Gheorghievskaia. Stradele: Sinadinovski, Lancasterski, Obşcii, Mazarachievski, Moldavanski, Vdovii, Kladbieşcenski, Petrovski, cât şi cartierele 215-269, bisericile Sf. Haralampie, Sf. Gheorghe, Înălţarea Domnului, Măzărache, Grecească, podurile Bender, Căuşeni şi Rîşcani şi suburbia Tăbăcăria140.

Prin urmare, în total, conform planului în cauză, oraşul Chişinău era divizat în 102 străzi, 20 stradele, 269 cartiere, care includeau 12 biserici, 35 clădiri publice şi ale instituţiilor de stat, 11 pieţe, 10 bariere, 7 poduri şi 5 suburbii.

Până la Unirea Basarabiei cu România n-au fost înregistrate modificări substanţiale în divizarea oraşului, cu excepţia schimbării denumirilor unor străzi, intervenite în anul 1912. În cadrul şedinţei Consiliului Directorilor al Republicii Moldoveneşti din 15 martie 1918, a fost decisă includerea zonei rurale Râşcanovca în calitate de suburbie a oraşului. După Marea Unire, o bună parte din străzi au fost redenumite, astfel, în perioada interbelică acestea aveau 2-3 denumiri.

1.1.3. Populaţia

Un oraş suprapopulat. Problema demografică era una actuală pentru începutul secolului al XX-lea; aceasta în condiţiile în care Chişinăul era oraşul cu cei mai mulţi locuitori ai provinciei Basarabia şi unul dintre cele mai popu-late oraşe ale Imperiul Rus141.

Ca şi alte capitale, oraşul Chişinau a jucat rolul de creuzet, atrăgând imigranţi din diverse locuri, cu diverse limbi materne, diverse obiceiuri şi moravuri şi din diferite clase sociale. Acest fenomen era unul aparent „normal”, în condi-140 Ibidem, p. 3.141 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 130. Conform afir-

maţiilor istoricului V. Jukov, în anul 1897 oraşul Chişinău se situa pe locul 14 printre oraşele europene ale Imperiului Rus, a căror populaţie depăşea 100 mii de locuitori, după: Petersburg (1,2 milioane), Moscova (1 milion), Odessa (405 mii), Riga (282 mii), Kiev (247 mii), Harkov (174 mii), Vilnius (155 mii), Kazani (130 mii), Saratov (137 mii), Astrahani (113 mii), Rostov-pe-Don (120 mii), Ekaterinoslav (113 mii), Tula (115 mii), Chişinău (108 mii).

56 Lucia Sava

ţiile politicii de rusificare şi de deznaţionalizare, urmărită de autorităţile ţariste. Acestea au atras recruţi eterogeni, în primul rând, din provinciile statului ce se aflau sub stăpânirea guvernului din capitală, dar şi din regiuni de dincolo de frontierele statului. Imigrarea în capitală a fost în unele cazuri forţată, iar în alte cazuri – voluntară, fenomen apreciat astfel de A. Toynbee: „În ambele aceste categorii de imigranţi deveneau rezidenţi indezirabili într-un oraş ai cărui locuitori erau, prin însăşi prezenţa lor, în măsură să influenţeze soarta guvernului ce-şi avea sediul acolo, influenţând în mod indirect soarta celorlalţi supuşi, din toate teritoriile aflate sub stăpânirea acelui guvern”142.

Conform datelor statistice ale perioadei, la 1 ianuarie 1902 populaţia oraşului Chişinău era constituită din 131, 3 mii persoane de ambele genuri, în timp ce judeţul era reprezentat de 182, 5 mii persoane143. Datele cele mai detaliate şi mai exacte despre numărul şi componenţa populaţiei oraşului le conţine Recensământul imperial din 1897. Din aceste considerente, atunci când ne vom referi la acest aspect al problemei, vom face trimitere la docu-mentul menţionat.

La această dată, judeţul Chişinău ocupa o suprafaţă de 3271,9 km², densi-tatea populaţiei reprezenta 85,47 locuitori/km, iar numărul total al populaţiei judeţului era de 279 657 persoane, dintre care 144 625 bărbaţi şi 135 032 femei. În oraşul Chişinău locuiau în total 108 483 persoane – 56 734 bărbaţi şi 51 749 femei, 1 361 fiind locuitori temporari şi 1 813 – străini (conform tabelului 1)144.

Cercetătoarea S. Kustreabova, referindu-se la evoluţia oraşelor Basarabiei în perioada interbelică, atestă mai multe fluctuaţii ale dinamicii populaţiei oraşului Chişinău în anii 1897-1919, determinate de condiţiile social-econo-mice şi politice ale perioadei. Conform afirmaţiilor sale, numărul popu-laţiei oraşului cunoaşte o creştere rapidă în perioada de la începutul seco-lului (în 1902 acesta avea 131000 locuitori), în timp ce în ajunul Primului Război Mondial se înregistrează o scădere a numărului chişinăuenilor până la 125 000145. Totodată, Marea Unire a creat condiţii favorabile pentru sporirea populaţiei, ca urmare, în anul 1919 oraşul Chişinău avea 133 000 locuitori, fiind al doilea oraş (după Bucureşti) în cadrul României întregite146.

142 A. Toynbee, Oraşele în mişcare, Bucureşti, 1979, p. 196.143 Бессарабия: географический, исторический, статический, экономический, литературный сборник

(Под ред. П. Крушевана), Москва, 1903, c. 41.144 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c.1.

145 С. Ф. Кустрябова Города Бессарабии (1918-1940), Кишинев, 1986, c. 26-27.146 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 20.


O diversitate socială şi etnică. Sub acest aspect, oraşul Chişinău era destul de eterogen. Am menţionat anterior în ce condiţii se constituie şi se cristalizează această diversitate etnică şi socială, de regulă, în oraşele-capitală şi, nemijlocit, în Chişinău. Pentru a evidenţia diversitatea populaţiei oraşului în ceea ce priveşte componenţa etnică şi socială, precum şi nivelul de instruire, am apelat la datele Recensământului imperial din 28 ianuarie 1897, iar uneori, pentru a face anumite comparaţii, am apelat la datele Recensământului din 1930, care sunt cele mai complete în această privinţă.

Ritmul vieţii în oraş poate fi studiat după repartizarea populaţiei după criteriul de sex şi de vârstă. Conform datelor extrase din Recensământul de la 1897, populaţia oraşului era repartizată astfel (conform tabelului 2): 2,49% băieţi şi 2,78% fete aveau vârsta mai mică de 1 an, 18,01% băieţi şi 19,95% fete aveau între 1-9 ani, 19,49% băieţi şi 23,62% fete aveau între 10-19 ani, 25,52% băieţi şi 16,60% fete aveau vârsta cuprinsă între 20-29 ani, 12,33% bărbaţi şi 13,27% femei aveau 30-39 ani, 9,54% bărbaţi şi 9,94% femei aveau 40-49 ani. Populaţia de vârstă înaintată a oraşului era redusă din punct de vedere numeric: 6,53% bărbaţi şi 7,36% femei aveau între 50-59 ani, aproximativ 2% din numărul locuitorilor oraşului aveau vârsta cuprinsă între 60 şi 80 de ani, iar 11 bărbaţi şi 9 femei (0,02%) depăşeau vârsta de 100 de ani147.

Acelaşi recensământ conţine informaţii preţioase referitoare la repar-tizarea populaţiei oraşului Chişinău conform criteriului de vârstă şi al situaţiei de familie (tabelul 3): astfel, majoritatea populaţiei oraşului era reprezentată de celibatari, 61 360 locuitori (56,56%), dintre care 60,65% bărbaţi şi 52,08% femei. Cei mai mulţi celibatari, femei şi bărbaţi, aveau vârsta cuprinsă între 20-29 ani (20%). 39 346 persoane (36,27%) trăiau în cadrul familiilor, dintre care 36,33% bărbaţi şi 36,21% femei erau căsătoriţi. Cele mai multe căsătorii reuneau persoane cu vârsta între 20 şi 50 de ani. În acelaşi timp, fetele se căsă-toreau mai devreme decât băieţii: 24 de fete care aveau între 15-16 ani şi 432 cu vârsta între 17-19 ani erau căsătorite, spre deosebire de 18 băieţi care aveau aceeaşi vârstă. 7127 persoane (6,57%) erau văduve: 2,63% bărbaţi şi 10,86% femei; dintre acestea, erau înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani – 42,23%, precum şi a celor care aveau între 50-59 ani – 25,13%. În anul 1897 erau înscrise 233 de cazuri de divorţ (0,215%). Cele mai multe persoane divorţate (48,50%) aveau între 20 şi 29 ani; dar divorţurile erau frec-

147 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния, Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c. 10-11.

58 Lucia Sava

vente şi printre persoanele de vârstă înaintată, 16,31% depăşeau 60 de ani. În rândurile persoanelor divorţate femeile deţineau întâietatea (0,30%), spre deosebire de bărbaţi (0,14%)148.

Astfel, constatăm, că schimbările profunde intervenite la începutul seco-lului al XX-lea în domeniul nupţialităţii au determinat o modificare a struc-turilor familiale, cât şi o diversificare a modului de viaţă. Chiar dacă vârsta persoanei de referinţă şi tipul de locuinţă rămân criteriile determinante ale modului de habitat, totuşi, ar trebui să ţinem cont şi de alte criterii, cum ar fi, starea civilă legală a indivizilor, care permite o diferenţiere majoră a compor-tamentelor în materie de habitat, în cadrul unei categorii definite de menaj: persoană singură, familie monoparentală sau cuplu.

Majoritatea tinerilor îşi părăsesc părinţii pentru a se căsători, divorţurile şi separările fiind mai puţin frecvente, iar viaţa solitară începe în momentul decesului soţului, în cazul în care părintele în vârstă nu este primit de unul dintre copiii săi pentru a locui împreună.

Pentru completare, vom prezenta câteva exemple din epocă. Hélène Yvert-Jalu a realizat un studiu amplu despre interacţiunea dintre dreptul de divorţ, contextul politic şi social şi frecvenţa divorţurilor în Rusia Sovietică. Autoarea evidenţiază că în vechea Rusie căsătoria nu putea fi desfăcută decât de către autoritatea religioasă care o consacrase.

Svod zakonov, act de drept rus apărut în timpul domniei ţarului Nicolae I, specifica patru cauze legale de divorţ:

1. Adulterul din partea unuia dintre soţi stabilit pe bază de dovezi;2. Impotenţa sau sterilitatea anterioare mariajului;3. Degradarea civilă;4. Absenţa timp de 5 ani sau de 10 ani pentru soldaţi149.Aceeaşi autoare menţionează că exista un paralelism între structura fami-

liei şi cea a statului. Tânăra soţie trebuia să se supună atât autorităţii soţului ei, cât şi socrilor. Soţul era investit cu aceleaşi puteri asupra soţiei şi copiilor pe care le avea proprietarul de pământ asupra supuşilor săi150.

Astfel, constatăm că la ruşii ortodocşi se conturează două tipuri de familie, care coexistau: una patriarhală şi arhaică caracterizată printr-o viaţă rudimen-tară, vizibilă îndeosebi, printre ţărani, care constituia în 1913 82% din populaţia totală a Rusiei, şi alta, mai modernă, lăsând loc necesităţilor personale şi vieţii de cuplu, cea a unui număr redus de persoane care aparţineau intelectualităţii.148 Ibidem, p. 26-27.149 H. Yvert-Jalu, L’histoire du divorce en Russie Soviétique. Ses rapports avec la politique familiale et les

réalités sociales // Population, nr. 1, Paris, 1981, p. 41-62.150 Ibidem, p. 43.


Familia este cu atât mai importantă, cu cât viaţa religioasă, economică, juri-dică, politică, morală, viaţa publică şi viaţa privată sunt toate încheiate în jurul acesteia, formând un tot coerent, apărând oamenilor ca un fapt de „drept natural”, o creaţie a divinităţii, o necesitate organică de viaţă151.

Pe de altă parte, familia este cea care formează o treaptă medie şi o insti-tuţie de trecere între individ şi societate. În primul rând, prin creşterea indi-vidului ca pe un viitor membru al societăţii, socializându-l pedagogic, şi în al doilea rând, oferindu-i în tot decursul vieţii lui un sprijin şi un loc de refugiu în lupta pe care acesta o duce pentru viaţa socială. În al treilea rând, prin faptul că familia a fost întotdeauna cea mai directă şi cea mai firească dintre comunităţile umane impuse, în jurul ei s-au închegat o serie de activităţi care ţin de creşterea fizică şi morală a indivizilor.

Datorită condiţiilor de trai diferite, dezvoltării inegale, sau pur şi simplu unei inegalităţi de interese între diverse grupuri familiale, s-a ajuns uneori la o autonomizare a fiecărui grup familial în societate, fapt care a contribuit la consolidarea caracterului lor de unitate socială distinctă.

Totodată, spre deosebire de lumea rurală, în cadrul de viaţă urban, mediul de familie se schimbă: individul este mai izolat, el se prezintă ca unitate econo-mică şi morală de sine stătătoare.

La fel de importantă pentru stabilirea evoluţiei demografice a oraşului Chişinău în perioada cercetată este natalitatea, care depinde de diverşi factori, unii de domeniul biologic, alţii – cu caracter social. Cauzele modificărilor demografice sunt de natură economică şi socială: suprimarea muncii copi-ilor, urbanizarea, creşterea mai rapidă a necesităţilor cotidiene în raport cu nivelul de trai etc. Alte cauze sunt de natură morală sau religioasă: emanci-parea femeii, slăbirea spiritului de familie, reducerea practicilor religioase.

Situaţia natalităţii populaţiei aflată în creştere este evidentă şi în perioada anilor 1909-1912 (tabelul 4)152. Analiza datelor ne permite să constatăm că în decursul celor patru ani (1909-1912) s-au născut mai mult băieţi (28 207, ceea ce constituie 51,44% din numărul total al născuţilor) decât fete (26 630, 48,56%); în acelaşi timp, numărul total al populaţiei de ambele genuri a înre-gistrat o creştere uşoară (câteva sute de la un an la altul).

Studierea comparată a mortalităţii înregistrate în oraş ne permite să conchidem că numărul persoanelor decedate este direct proporţional cu numărul persoanelor care s-au născut, pe primul loc situându-se bărbaţii:

151 X. Costaforu, Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucureşti, 2005, p. 10.152 Санитарное Бюро Бессарабской губернской земстве. Врачебная Хроника Бессарабской губернии за

1913 год, Кишинев, 1914, c. 82.

60 Lucia Sava

23 680 de decese timp de patru ani (53,91% din numărul total de decese) şi 20 247 de cazuri de deces ale femeilor (46,09%)153. Analiza mai profundă a raportului natalitate-mortalitate ne dă posibilitate să evidenţiem că în peri-oada anilor 1909-1912 s-au născut cu 10 910 persoane mai mult decât au decedat, dintre care 4 527 bărbaţi şi 6 383 femei, fapt care ne permite să evidenţiem sporirea naturală a numărului populaţiei în perioada respectivă. Pe de altă parte, rezultatele acestui raport ne demonstrează că longevitatea era mai ridicată în rândul persoanelor de gen feminin (58,51%) decât la cele de gen masculin (41,49%). Diferenţa rezultată se explică, în principal, prin modul de viaţă mai sănătos, mai activ al femeilor comparativ cu cel al bărba-ţilor (cele mai multe vicii: fumatul, alcoolul, războiul etc. se întâlnesc printre bărbaţi).

În acelaşi context, am considerat necesară evidenţierea situaţiei căsători-ilor înregistrate în perioada celor patru ani, 1909-1912.154 Cifrele prezentate nu reflectă situaţia divorţurilor, din aceste considerente, ele nu ne permit să evidenţiem un raport direct al căsătoriilor şi divorţurilor în această perioadă. Aşadar, cele mai multe căsătorii au fost oficiate în anul 1909 (26,96% din numărul total al căsătoriilor înregistrate în perioada celor patru ani studiaţi), când s-au format 3 029 familii noi, în următorii trei ani cifra căsătoriilor înre-gistrate scade nesemnificativ, astfel încât pe parcursul celor patru ani, 1909-1912, au luat fiinţă 11 236 de familii, cifră considerabilă pentru epocă.

Ca urmare, din punctul de vedere al numărului populaţiei, oraşul Chişinău se încadra în parametrii unui adevărat centru urban aflat în ascensiune, ca urmare a mai multor factori, printre care trebuie considerat şi cel al moderni-zării societăţii.

Informaţii referitoare la componenţa etnică şi socială, precum şi la nivelul de instruire al populaţiei oraşului Chişinău au fost selectate din Recensă-mântul din 28 ianuarie 1897. Conform acestuia, la această dată, Basarabia avea 1 935 412 locuitori, dintre care 293 332 (15,2%) erau concentraţi în oraşe, iar 1 642 080 (84,8%) constituiau populaţia rurală. În calitate de centru administrativ al Basarabiei, oraşul Chişinău, care avea 56 734 populaţie de sex masculin şi 51 749 populaţie de sex feminin, se situa pe primul loc155.

Conform aceluiaşi Recensământ, analizând componenţa naţională a popula-ţiei oraşului Chişinău după criteriul limbii materne, situaţia era următoarea: pe primul loc se situau evreii, care reprezentau circa 45, 93% (49 829 indi-

153 Ibidem, p. 82.154 Ibidem, p. 82.155 Ibidem, p. 1.


vizi) din numărul total al locuitorilor oraşului (108 483, pentru comparaţie, în întregul judeţ Chişinău evreii reprezentau doar 19,48% din numărul total al populaţiei, ceea ce înseamnă că în oraş erau concentraţi cu aproximativ 30% mai mulţi evrei decât în judeţ, conform tabelului 5)156. Aceştia erau urmaţi de vorbitorii de limbă rusă (32 722 locuitori, 30,16%, în timp ce în judeţ ruşii, ucrainenii şi bieloruşii constituiau doar 13,81% din numărul total al popula-ţiei) şi abia pe locul al treilea se situa populaţia băştinaşă, moldovenii, care constituiau 17,58% (19 081 locuitori) în oraş şi 62,90% în judeţ. În afara naţi-onalităţilor deja prezentate, în oraşul Chişinău mai locuiau polonezi (2,99%), nemţi (1,17%), bulgari (0,85%), precum şi un număr nesemnificativ de armeni (0,34%), greci (0,28%), ţigani (0,13%), turci (0,03%) etc. (tabelul 5)157. În acelaşi timp, structurată conform criteriului confesiunii religioase (tabelul 6), populaţia oraşului Chişinău era divizată după cum urmează: creştinii ortodocşi şi coreligionarii (edinoverţii, conform Recensământului), reprezentau 46,59% (27 136 bărbaţi şi 23 408 femei) din numărul total al locuitorilor oraşului, în timp ce această confesiune constituia 76,84% în întregul judeţ Chişinău. Creştinii erau urmaţi de evrei la o diferenţă nesemnificativă (46,31%), 24 630 bărbaţi şi 25 607 femei în oraş şi 19,63% în judeţ. Dintre celelalte confesiuni religioase întâlnite în oraş mai consistentă apare cea romano-catolică (3,54%), în mare parte compusă din etnicii polonezi, dar se întâlnesc şi credincioşi de rit vechi (2,05%), luterani (0,89%), armeni gregorieni (0,39%), musulmani (0,18%), cât şi alte confesiuni religioase creştine şi necreştine.158

Aşadar, conform Recensământului din 1897, populaţia majoritară a oraşului Chişinău o constituiau evreii, urmaţi de ruşi (împreună cu ucrainenii şi bieloruşii), şi abia în al treilea rând – de către moldoveni – români. Analiza datelor efectuată ulterior a demonstrat însă că rezultatele Recensământului în ceea ce priveşte componenţa naţională a populaţiei Basarabiei nu reflectau veridic realitatea.

În 1907, V. N. Butovici, care deţinea funcţia de director al şcolilor din Basarabia, a acumulat un bogat material etnografic, publicat în anul 1916, urmărind scopul studierii în continuare a procesului „românizării rapide a populaţiei ne-moldoveneşti, cu precădere a celei ucrainene”159. În baza mate-rialului statistic acumulat, autorul menţionează privind datele înregistrate în timpul Recensământului : „Cea de-a patra naţionalitate, după număr, o repre-156 Ibidem, p. 2-3.157 Ibidem, p. 2-3.158 Ibidem, p. 68-69.159 В. Н. Бутович, Материалы для этнографической карты Бессарабской губернии, Киев, 1916,

c. 3.

62 Lucia Sava

zintă ruşii. În realitate, numărul lor este mai mic decât cel pe care îl indică Recensământul, deoarece împreună cu ei au fost incluse în calcule aproape toate persoanele instruite din gubernie care utilizează limba rusă literară.”160 Aceeaşi idee este susţinută de istoricul basarabean Ştefan Ciobanu, care scria cu referinţă la această problemă, că autorităţile ruseşti „...îi considerau ruşi pe moldovenii care ştiau ruseşte, fiind trecuţi în Recensământ la rubrica ruşi”161.

Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de mentalitatea epocii, marcată de tendinţa marilor aristocraţi de a-şi învăţa copii în mod obligatoriu limba rusă, de a urma şcoala rusă: „Era ambiţia micilor burjui de a înnobila pe această cale o odraslă, de a face din odorul lor o barişnia desăvârşită... Am înţeles de ce aud pretutindeni, pe uliţi tineretul vorbind această dulce limbă... Stăpânirea întreprinse cu viclenie rusificarea mamelor...”162.

Această situaţie se va menţine încă mult timp şi în perioada de după Unire. Într-o cronică din ziarul „Cuvânt Moldovenesc” din 30 octombrie 1929, unul din corespondenţi scria: „Mă aflam întâmplător la examenele de echivalare ce se dădeau la un liceu românesc (din Chişinău, n.n.). Din tot puhoiul de tineret de ambele sexe care aşteptau pe culoare nici măcar unul ca să vorbească româneşte, cel puţin în localul liceului a cărui emblemă arăta că e românesc...” Acest lucru nu este ieşit din comun, având în vedere structura etnică a oraşului163.

În studiul lui S. Bruk şi V. Kabuzan, referitor la componenţa etnică a populaţiei Rusiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, se subliniază că în timp ce Recensământul din 1897 a stabilit cu exac-titate suficientă numărul populaţiei, aceasta nu se poate spune despre compo-nenţa structurii etnice. În viziunea acestor autori nu a fost corect ca indiciu de determinare a identităţii etniei numai alegerea limbii materne, deoarece „în condiţiile evoluării proceselor de asimilare înstrăinarea de propria naţionali-tate începe odată cu dezicerea de limba maternă.”164.

În aceeaşi ordine de idei, analizând recent aprecierile demografiei isto-rice sovietice, istoricul D. Poştarencu susţine că datele Recensământului din 1897 referitoare la structura etnică a populaţiei „doar cu mari rezerve pot fi utilizate”165.

160 Ibidem, p. 23.161 Şt. Ciobanu, Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 31.162 M. Sadoveanu, Drumuri basarabene, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 34.163 Cuvânt Moldovenesc, 30 octombrie 1929.164 С. И. Брук, В. М. Кабузан, Динамика и этнический состав населения России в эпоху

империализма (конец XIX в – 1917 г.) // История СССР, nr. 3, 1980, c. 90.165 D. Poştarencu, Componenţa etnică şi nivelul de instruire al populaţiei urbane din Basarabia //


După 1897, componenţa etnică a populaţiei oraşelor basarabene (inclusiv a Chişinăului) a fost prezentată mai târziu în paginile ediţiei anuale a Comite-tului de Statistică al Basarabiei – Privire generală asupra guberniei Basarabiei pentru anul 1911. Conform acestuia, proporţia evreilor din Chişinău este de 46%, adică cu 0,1% mai mare decât cea stabilită de Recensământ, deşi conform informaţiilor prezentate de acelaşi autor, mulţi etnici evrei au emigrat în urma pogromurilor evreieşti din 1903 şi 1905166.

În ajunul Marii Uniri, în oraşul Chişinău moldovenii constituiau 30%, evreii – 46,6%, ruşii – 9%, ucrainenii – 5,3%, iar celelalte etnii – bulgarii, găgăuzii – 1,5%167.

Din punct de vedere social, în perioada cercetată, populaţia oraşului era divizată în cinci categorii, fiecare dispunând de un statut juridic distinct: nobili (personali şi de viţă), negustorii, grupaţi în trei ghilde, mica burghezie, meşteşugarii şi muncitorii. Spre deosebire de populaţia rurală, cea urbană era mai diversificată după apartenenţa la categoria socială. În afara stărilor sociale menţionate, în componenţa structurală a oraşului mai intrau: cetăţenii de onoare, reprezentanţii clerului, ţărani, colonişti şi supuşi străini, militari, fiecare situându-se în condiţii sociale, economice şi fiscale diferite, fapt care determină caracterul diversificat al modului de viaţă al locuitorilor oraşului Chişinău168.

Urmărită din punctul de vedere al apartenenţei sociale, componenţa popu-laţiei oraşului Chişinău conform Recensământului din 1897 era următoarea: majoritatea orăşenilor era reprezentată de mica burghezie (78 940 persoane, 72,76 %), fiind urmată de ţărănime (14,28%), în timp ce nobilimea consti-tuia doar 6,36 % din numărul total al populaţiei (3,06% erau nobili de viţă şi 3,30% nobili personali). La polul opus se situau supuşii străini (1,67%), clerul (1,55%), negustorii, care alcătuiau 1,54%, precum şi alte categorii sociale (1,82%), (tabelele 7, 8)169.

În ceea ce priveşte repartizarea populaţiei oraşului conform categoriei sociale şi a locului de naştere (tabelul 9) incluşi în toate stările sociale, 54,85% bărbaţi

Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 52.166 Ibidem, p. 52.167 C. Filipescu, C. Giurea, Basarabia: Consideraţiuni generale, agricole, economice şi statistice,

Chişinău, 1919, p. 55.168 D. Poştarencu, Componenţa socială, confesională şi după sex a populaţiei urbane a Basarabiei

(1850-1917) // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 4, Chişinău, 2005, p. 5.169 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c. 2-3, 40-41.

64 Lucia Sava

şi 66,30% femei erau născute în oraş, 12,43% bărbaţi şi 13,73% femei s-au născut în alte judeţe ale Basarabiei, 31,53% bărbaţi şi 19,13% femei s-au născut în alte provincii ale Imperiului Rus, şi doar 1,18% bărbaţi şi 0,93% femei s-au stabilit la Chişinău din alte state170. Din numărul total de nobili de viţă (2,70% bărbaţi şi 3,46% femei) 0,98% bărbaţi şi 1,52% femei erau origi-nari din Chişinău, 0,53% bărbaţi şi 0,64% femei s-au născut în alte judeţe ale Basarabiei, iar 1,17% bărbaţi şi 1,23% femei erau originari din alte provincii ale Imperiului Rus. Cât priveşte nobilii personali şi funcţionarii, 1,21% bărbaţi şi 1,65% femei s-au născut în Chişinău, iar 1,09% bărbaţi şi 1,08 femei s-au stabilit în oraş din alte provincii ale Imperiului Rus171.

Starea civilă a populaţiei după categoriile sociale era, de asemenea, variată (tabelul 10): în rândurile nobililor de viţă şi personali, cei mai mulţi erau celi-batari (3,52%), persoanele căsătorite reprezentau 2,13%, cele văduve 0,68%, iar cele divorţate doar 0,02%. Clerul era reprezentat, conform stării civile, astfel: 1,32% o constituiau celibatarii, 0,16% persoanele căsătorite, 0,07% cele văduve şi, doar un singur caz, o femeie divorţată. Celelalte categorii sociale (cetăţenii de onoare, negustorii, ţăranii etc.) se împărţeau în: celibatari (20,17%), căsătoriţi (27,74%), văduvi (4,97%), divorţaţi (0,16%), nu se ştie (0,33%)172.

În această ordine de idei, nobilimea, deşi redusă numeric, reprezenta cate-goria socială privilegiată. Ea era compusă din nobili de viţă (potomstvennîe dvoreane) şi nobili personali (licinnîe dvoreane). Conform datelor prezentate de Gh. Bezviconi, în perioada anilor 1812-1918, din punct de vedere al titlurilor, nobilimea Basarabiei era împărţită în următoarele categorii: a) nobleţea confe-rită de suveran; b) nobleţea obţinută pentru merite militare; c) nobleţea obţi-nută pentru servicii publice; d) nobilimea imigrantă; e) nobilimea fără titluri173. Nobilii de viţă dispuneau de anumite înlesniri sociale, ei aveau dreptul de a constitui corporaţii, de a ocupa funcţii administrative, ei puteau să se implice activ în viaţa cotidiană a oraşului, beneficii pe care nu le aveau nobilii perso-nali al căror titlu era viager.

Clerul constituia o altă stare socială priviliegiată, scutită de impozitul pe cap de locuitor, de recrutare, cât şi de pedepse corporale174. Deoarece în oraş existau lăcaşuri de cult ale diferitor confesiuni religioase, cu excepţia clerului

170 Ibidem, p. 32-35.171 Ibidem, p. 34-35.172 Ibidem, p. 66-67.173 Gh. Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1940, p. 3.174 D. Poştarencu, Componenţa socială, confesională şi după sex a populaţiei urbane a Basarabiei

(1850-1917) // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 4, Chişinău, 2005, p. 7.


ortodox majoritar, activau slujitori ai bisericilor mozaice, romano-catolice, armeano-gregoriene, luterane etc.

Deşi erau reduşi ca număr, negustorii făceau parte din populaţia de bază a oraşului. Fiind antrenaţi în activitatea economică a oraşului, ei constituiau, de asemenea, o stare privilegiată, fiind scutiţi de impozitul pe cap de locuitor şi de pedepse corporale.

Mica burghezie, categorie socială tipică oraşului, constituia numărul cel mai mare al populaţiei Chişinăului175. Aceasta alcătuia un grup social ierarhic infe-rior, supus impozitului pe cap de locuitor, diferitelor prestaţii şi recrutărilor. Ei se puteau angaja ca salariaţi, puteau practica meşteşugăritul sau comerţul176.

Aşadar, din punctul de vedere al situaţiei sociale, populaţia oraşului Chişinău era foarte diversificată, fapt care şi-a lăsat amprentele asupra modului de viaţă, care varia de la o categorie socială la alta. Ştiinţa de carte. Acest aspect al vieţii sociale a fost evidenţiat în epoca

ţaristă doar în cadrul aceluiaşi Recensământ din 1897, când s-a constatat că numărul ştiutorilor de carte reprezenta 15,6% din populaţia totală a provin-ciei, în timp ce în întregul Imperiu Rus era de 21,1%, iar în guberniile euro-pene ale Rusiei luate în ansamblu era puţin mai ridicat, 22,9%177. Apreciată din punctul de vedere al alfabetizării, Basarabia se situa pe poziţia 45 din cele 50 de gubernii din partea europeană a Rusiei autocrate. Numărul ştiutorilor de carte în cadrul populaţiei urbane a Basarabiei reprezenta 32,8%, în timp ce în oraşul Chişinău aceştia reprezentau 39,3% din numărul total al popula-ţiei oraşului, 49,1% erau bărbaţi şi doar 28,6% constituiau persoanele de sex feminin (în judeţul Chişinău doar 20,4% erau ştiutori de carte)178.

Analizată din punctul de vedere al criteriului de gen, vârstă şi cel al ştiinţei de carte (tabelul 11), populaţia oraşului era divizată convenţional după cum urmează: erau cunoscători de carte – 1 460 băieţi şi 1 046 fete cu vârsta de 5-9 ani; 7 060 băieţi şi 5 661 fete care aveau între 10-19 ani; 9 038 bărbaţi şi 3 475 femei de 20-29 ani; 2 909 bărbaţi şi 1 235 femei de 40-49 ani, 1 787 bărbaţi şi 774 femei de 50-59 ani; 963 bărbaţi şi 357 femei de 60-69 ani, etc.179. Astfel, în total în oraş erau 56 734 bărbaţi (52,30%), dintre care 27 868 (49,12%) ştiutori de

175 Ibidem, p. 12.176 В. И. Жуков, Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бессарабии (1812-1900),

Кишинев, 1982, c. 211.177 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c. 1.

178 Ibidem, p. 14-15.179 Ibidem, p. 14-15.

66 Lucia Sava

carte şi 51 749 femei (47,70%), în rândurile cărora doar 14 803 (28,60%) ştiau să citească şi să scrie.

Repartizată după vârstă, nivelul de studii şi apartenenţa la categoria socială, popu-laţia oraşului Chişinău era, de asemenea, variată (tabelul 12): nobiliii de viţă şi cei personali erau: 0,87% bărbaţi fără studii, 1,27% femei fără studii; 4,84% bărbaţi şi 5,81% femei cu studii, dintre care cei mai mulţi au absolvit insti-tuţii de învăţământ medii (1,92% bărbaţi şi 2,36 femei), majoritatea fiind cu vârsta cuprinsă între 10-30 ani. Printre reprezentanţii clerului, 0,10% bărbaţi şi 0,16% femei erau fără studii; iar 1,39% bărbaţi şi 1,46% femei erau cu studii, majoritatea celor care studiau erau incluşi în instituţii de învăţământ medii (1,18% bărbaţi şi 1,27% femei). Celelalte categorii sociale (cetăţenii de onoare, negustorii, ţăranii etc.) 38,79% bărbaţi şi 61,065 erau fără studii, iar printre 32,50% bărbaţi şi 19,05% femei care studiau 1,55% erau înscrişi în instituţii de învăţământ medii. În ansamblu, în oraşul Chişinău erau fără studii 50,88% bărbaţi şi 71,39% femei; 49,12% bărbaţi şi 28,61% femei aveau studii de diferite nivele: inclusiv, 0,4% în universităţi,0,5% în instituţii superioare speciale şi tehnice, peste 5% în instituţiile de învăţământ medii, 0,05% în instituţii de învăţământ militare etc.180.

Nivelul redus al ştiinţei de carte înregistrat în rândurile populaţiei băşti-naşe a limitat accesul acesteia la viaţa politică şi administrativă a oraşului şi a determinat, în mare măsură, intensificarea procesului de deznaţionalizare şi de rusificare. Aceeaşi situaţie o consemnează şi istoricul Nicolae Iorga: „Cine trece la „gimnaziul întâi” sau la „gimnaziul al doilea din Chişinău” la seminarul din acelaşi oraş, la institute sau orfelinate, acela pierde pe încetul tot simţul pentru limbă. La Universitate, care nici nu se află în Basarabia, ci la Odessa, chiar la Moscova, la Petersburg, înstrăinarea merge mai departe. „Intelighentul” e rus ca limbă, chiar dacă de la un timp încoace începe a se recunoaşte naţionaliceşte ca român...”181.

Informaţiile recente, evidenţiate de D. Poştarencu, arată că, deşi procentul mediu al ştiutorilor de carte din oraş depăşea de două ori acelaşi indiciu pentru Basarabia, în ansamblu, el era totuşi redus, din cauza organizării slabe a învă-ţământului public, procesul instructiv fiind organizat, în mod obligatoriu, în limba rusă, ceea ce crea minorităţilor naţionale dificultăţi în obţinerea deprin-derilor de citire şi scriere. În oraşele basarabene, un nivel mai înalt de instruire aveau germanii, grecii, polonezii, armenii, ruşii, evreii, bulgarii, în timp ce acesta era mai redus la ucraineni şi moldoveni. Nivelul de instruire limitat al populaţiei româneşti este explicat de autor prin următoarele cauze:

180 Ibidem, p. 42-47.181 N, Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995, p. 77-92.


• Intelectualitatea românească din Basarabia era puţin numeroasă;• Studiile nu se făceau în limba română, ci în rusă;• În Basarabia nu exista nici o instituţie superioară de învăţământ, tinerii

fiind nevoiţi să urmeze cursurile universitare în alte centre urbane ale Imperiului Rus182.

În aceste condiţii, ne permitem să concluzionăm că nivelul de alfabeti-zare al populaţiei oraşului Chişinău rămânea cu mult în urmă, comparativ cu alte oraşe ale Imperiului Rus; acest fapt este remarcat, îndeosebi, în ceea ce priveşte populaţia autohtonă, românească, accesul la instruire fiind mai limitat decât al etniilor conlocuitoare din oraş.

Mişcarea mecanică a populaţiei în oraşul Chişinău poate fi urmărită din tabelele 7 şi 13, care conţin datele Recensământului din 1897183. Conform acestuia, majoritatea populaţiei oraşului Chişinău, 65 425 locuitori (60,3%) din numărul total de 108 483, o constituiau persoanele născute în oraş; în acelaşi timp, numărul celor strămutaţi din alte gubernii ale Rusiei (circa 27 789 locuitori, adică 25,61%) depăşea cu mult numărul persoanelor trecute cu traiul aici din alte judeţe basarabene (14 118 persoane, 13,01%), precum şi a celor originare din alte state (1 151 locuitori, 1,06%). Acest lucru se explică prin politica de colonizare dusă de autorităţile ruse în provinciile ocupate, inclusiv în Basarabia, unde oraşul Chişinău în calitatea sa de capitală a guber-niei deţinea un rol important. Semnificativ este faptul că din numărul total al populaţiei oraşului (108 483 locuitori), 54 898 bărbaţi şi 50 438 femei dispuneau de domiciliu permanent în oraş, iar 852 bărbaţi şi 482 femei erau înregistraţi temporar în Chişinău (tabelul 13). În acelaşi timp, comparativ cu întregul judeţ, în oraş numărul supuşilor străini înregistraţi este mai mare: dintre aceştia, 958 bărbaţi din 1 507 şi 828 femei din 1 227 înscrişi pe judeţ trăiau în oraş, având domiciliul permanent, astfel încât raportul oraş-judeţ al supuşilor străini constituie 63,57% pentru bărbaţi şi 67,48% pentru femeile care deţineau domiciliul permanent şi 66,66% pentru bărbaţi, 14,28% pentru femeile cu domiciliul temporar.184 Numărul persoanelor absente temporar din oraş la data efectuării studiului este nesemnificativ: 618 bărbaţi şi 283 femei. Aşadar, 38,79% din numărul total al populaţiei judeţului Chişinău (279 657 locuitori) era concentrată în oraş (108 483 locuitori), majoritatea având domi-ciliu permanent. 182 D. Poştarencu, Componenţa etnică şi nivelul de instruire al populaţiei urbane din Basarabia //

Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 58.183 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния, Издание

Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c. 2-3.184 Ibidem, p. 4-5.

68 Lucia Sava

S-ar părea că aceste modificări ale numărului şi structurii populaţiei oraşului Chişinău de la începutul secolului al XX-lea, care se vor menţine şi după Unire, se datorează, în mare măsură, confruntărilor dintre forţele coer-citive (legate de mediul geografic şi de resursele acestuia) şi forţele elective, determinate social şi cultural, care ţin, îndeosebi, de comportamentele demo-grafice individuale, familiale ori colective185.

Aceste confruntări nu rămân stabile, deoarece interacţiunea între alegere şi constrângere le modifică, determinând caracterul particular; astfel clima, spaţiul şi solul pot fi considerate, în cazul oraşului Chişinău, ca şi în cazul altor centre urbane, relevante pentru dinamica demografică, determinând mobi-litatea şi densitatea populaţiei. Pe de altă parte, tocmai aceste elemente ale spaţiului geografic condiţionează sursele energetice şi alimentare ale popu-laţiei oraşului, influenţând în mod direct regimul alimentar, tendinţele vesti-mentare, cât şi nivelul de trai în ansamblu şi gradul de supravieţuire al popu-laţiei. Ca urmare, apar fluctuaţii ale numărului populaţiei, cum ar fi, creşterea demografică înregistrată de la 108 483 locuitori (1897) la 131 000-1902, cu o scădere în ajunul Primului Război Mondial – până la 125 000 şi o nouă creş-tere în anul 1919 – 133 000 locuitori, urmată de o descreştere până la 117 016 locuitori, conform Recensământului din 1930186.

Aceste fluctuaţii ale dinamicii populaţiei oraşului Chişinău în anii 1897-1930 sunt determinate, în bună parte, de condiţiile social-economice şi poli-tice ale perioadei. De altfel, A. Toynbee stabileşte printre cauzele variaţiilor demografice de acest gen faptul că „oraşele-capitale, ca şi celelalte oraşe, trebuie să-şi plătească importurile de alimente producând mărfuri de export de valoare echivalentă şi că, în cazul când nu mai pot face faţă obligaţiilor asumate, au de suportat soarta inevitabilă a unui oraş nesolvabil: sărăcesc, populaţia lor se reduce ca număr....”187.

Apreciate din acest punct de vedere, transformările demografice pot explica ritmul de viaţă şi rapiditatea cu care se schimbă o societate sau alta într-o anumită perioadă istorică; faptul că numărul locuitorilor oraşului cunoaşte fluctuaţii majore constituie o dovadă că oraşul este supus intensi-ficării procesului de urbanizare şi de modernizare. Pe de altă parte, aceleaşi transformări determină durata generaţiilor şi a vârstei umane, astfel, longe-vitatea este mai întâlnită printre femei decât printre bărbaţi, deşi aceştia se nasc într-un număr mai mare; precum şi ritmul de adaptare la modul de viaţă

185 M. L. Bacci, Populaţia în istoria Europei, Bucureşti, 2003, p. 9.186 С. Ф. Кустрябова, Города Бессарабии (1918-1940), Кишинев, 1986, c. 26-27.187 A. Toynbee, Oraşele în mişcare, Bucureşti, 1979, p. 195.


socială. De asemenea, schimbările de comportament în societate au şi o rele-vanţă demografică, deoarece acestea includ unele elemente particulare, cum ar fi nupţialitatea, care îşi revendică dreptul asupra reproducerii (a naşterilor sau a deceselor, legate de avorturi), regimul alimentar, de care depinde sănă-tatea indivizilor, mobilitatea şi migrările, care influenţează geografia unei zone alese pentru stabilire, precum şi dimensiunile numerice ale acesteia188.

1.1.4. Mentalitate şi identitate naţională

Naţionalismul ca doctrină politică legitimată şi conceptul de identitate etnică ca unul dintre elementele constitutive ale acesteia apar ca rezultat al Revoluţiei Franceze şi coincid cu perioada în care Basarabia este detaşată de la Principatul Moldovei de către Rusia Ţaristă189. Astfel, Basarabia era izolată de restul Europei chiar în perioada când ideea naţională, a identităţii etnice şi a mândriei de a aparţine la o comunitate cu aceeaşi limbă, cultură, tradiţii şi dreptul fiecărei colectivităţi de acest fel de a crea un stat propriu câştiga din ce în ce mai mult teren în Europa. Această situaţie a determinat, în esenţă, apariţia cu întârziere a conştiinţei naţionale la românii basarabeni, în sensul de conşti-inţă politică190. Au existat, de asemenea, alţi factori, care, potrivit concepţiei istoricului I. Caşu, au contribuit la fenomenul menţionat: rata redusă de urba-nizare a populaţiei locale191, analfabetismul în masă, lipsa unei limbi standard de comunicare, lipsa presei în limba română, elemente considerate de unii autori indispensabile pentru apariţia unei „comunităţi imaginate” precum este naţiunea192. Pe de altă parte, un factor care de obicei a declanşat procese de diferenţiere etnică în alte regiuni – colonizarea cu elemente străine – a avut un impact redus asupra basarabenilor. Spre deosebire de alte provincii româneşti

188 M. L. Bacci, Populaţia în istoria Europei, Bucureşti, 2003, p. 11.189 Un studiu interesant despre particularităţile identităţii naţionale a basarabenilor în a doua

jumătate a secolului al XIX-lea au realizat istoricii I. Şarov şi A. Cuşco: Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX //Basarabia: dilemele identităţii, Iaşi, 2002. Autorii îl citează pe A. Pippidi (Identitate etnoculturală în spaţiul românesc. Probleme de metodă... volum îngrijit de Al. Zub, Iaşi, 1996, p 56-79), care identifica mai mulţi factori în definirea identităţii, printre care: 1) numele naţional propriu; 2) limba naţională; 3) comunitatea de religie; 4) apariţia unei istoriografii naţionale; 5) unitatea politică, implicit existenţa unui stat naţional/etnic propriu; 6) o identitate culturală bine definită şi dezvoltată. Totodată, referindu-se la situaţia din Basarabia, istoricii menţionaţi consideră că dacă primii trei factori sunt caracteristici locuitorilor autohtoni ai acestei provincii, despre ultimii trei factori nu poate fi vorba în condiţiile Basarabiei de atunci.

190 I. Caşu, “Politica naţională” în Moldova Sovietică (1944-1989), Chişinău, 2000, p. 118. 191 Şt. Ciobanu, Basarabia: populaţia, istoria, cultura, Chişinău, 1992, p. 25.192 I. Caşu, Op. cit., p. 118.

70 Lucia Sava

înstrăinate (de exemplu, Transilvania), unde exista o diferenţiere religioasă clară, în Basarabia rusească majoritatea coloniştilor – ruşi, ucraineni, bulgari – aveau aceeaşi confesiune religioasă, creştină ortodoxă, fapt care nu a generat din partea populaţiei locale o percepţie acută că cei veniţi erau absolut străini, respectiv, nu prezentau alteritatea absolută193.

De altfel, încă A. D. Xenopol remarcase în legătură cu războaiele ruso-turce că „un singur lucru mai rămăsese de la străbuni: religia, dar pentru nenorocirea ţării, religia ei era identică cu aceea a Rusiei, încât cel puţin din această pricină, ţara nu putea să vadă în ruşi un pericol pentru existenţa sa. Interesul naţional dispăruse; cel religios nu opunea nici o stavilă. De aici se înţelege uşor pentru ce ţara întreagă s-a aruncat cu atâta orbire în braţele ruşilor”194.

În acelaşi context se înscrie opinia exprimată de Leon Casso în 1912, potrivit căreia una din cauzele lichidării autonomiei Basarabiei la 1828 a fost inactivitatea boierilor locali, prea conformişti şi nepunctuali, din care motiv Consiliul Suprem al provinciei nu-şi putea îndeplini prerogativele care îi reve-neau195. Casso citează o descriere a consilierilor moldoveni, care aparţine vice-guvernatorului Basarabiei Vighel: „De obicei se adună pe la ora zece cu o înfăţişare de nemulţumire. După aceea, ascultă cu o mină de plictiseală şi de nepăsare, fiecare cască mai mult de şase ori pe ceas. Când însă bate ceasul douăsprezece, atunci privirile tuturor se îndreaptă spre ceasornicul de pe perete. Când în sfârşit bate ceasul, atunci toţi se ridică cu zgomot, chiar dacă ar rămâne o pagină neascultată din afacerea începută...”196.

Nu există deocamdată date sistematizate referitoare la mentalitatea basa-rabenilor la răscrucea secolelor XIX-XX. Cu toate acestea, străinii care au cunoscut Basarabia curând după 1812 „lăudau simplitatea, statornicia în credinţe strămoşeşti, curajul faţă de moarte şi supunerea faţă de autorităţi”197.

Un martor al perioadei consemnează în presa timpului: „Mă uitam în jurul meu şi mă minunam de buna credinţă, curăţenia şi simplitatea moldovenilor, până când nu trecuse 100 de ani de când ruşii îi stăpâneau, până n-a trecut peste ei vijelia rusificării, cu toate metodele ei de impuneri şi asupriri, aşa erau de curaţi la suflet, aşa erau de nepătaţi în limbă, decât numai că în loc de cuşmă moldovenească purtau şepci ruseşti, atâta putuseră să impună ruşii moldovenilor de la sate...”198.

193 Ibidem, p. 18.194 A.D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâurirea lor asupra Ţărilor Române, Bucureşti,

1997, p. 23.195 L. Casso, Rusia şi basinul dunărean, Iaşi, 1940, p. 323-324.196 Ibidem, p. 324.197 P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918, Chişinău, 1992, p. 102.198 (fără autor), Omul cât trăieşte multe vede sau ceea ce am văzut de la alipire şi până azi în


Schimbările intervenite în mentalităţile timpului ca urmare a politicii ţariste se fac resimţite îndeosebi în zonele urbane, iar oraşul Chişinău, în calitatea sa de capitală, a fost cel mai mult supus acestui proces. Acelaşi autor evidenţiază: „Cu oraşele se schimbase treaba, că moldovenii se căzneau să grăiască cât mai curat ruseşte, şi se râdeau unii pe alţii, că-şi stâlceau limba lor, rusească se înţelege, se batjocureau făcându-se ţigani şi mămăligari unii pe alţii, adică cum îi făceau ruşii mai pe toţi la un loc, şi ca să dovedească că s-au civilizat, mâncau semicichi (seminţe de floarea-soarelui, n.n.) şi beau votcă de 90 de grade, iar la chef cruşon, blinele şi spărgeau paharele, ba mai trăgeau câte odată şi din revolvere ca ruşii...”199.

Conform opiniei martorilor perioadei, conştiinţa naţională a moldovenilor din Basarabia n-a putut să se manifeste liber sub regimul ţarilor Rusiei. Orga-nizarea moldovenilor s-a realizat abia la începutul secolului al XX-lea, când după exemplul altor naţionalităţi din Rusia au început să-şi însuşească meto-dele şi curajul acestora în ceea ce priveşte revendicările politice, naţionale, economice, culturale, sociale şi administrative pentru Basarabia.

Ca urmare, actul Unirii de la Chişinău s-a înscris cu litere de aur în istoria neamului nostru, ca triumful dreptăţii noastre, iar în istoria universală ca un act de aplicare pe teren a marelui principiu pentru care s-a măcelărit lumea în Războiul mondial: dreptul naţiunilor de a dispune de soarta lor200.

Dar, la începutul secolului al XX-lea, numai o minoritate neînsemnată a inte-lectualităţii basarabene conştientizează nevoia unirii Basarabiei cu România; o bună parte dintre aceştia erau foşti absolvenţi ai Seminarului Teologic din Chişinău, care din 1898 beneficiaseră de dreptul de a da examene de admi-tere la unele universităţi din interiorul Imperiului Ţarist201. Studiind la Kiev, Harkov, Moscova sau Petesburg, basarabenii au trăit experienţa aflării departe de casă şi sentimentul de alienare şi au resimţit nevoia de regăsire identitară. În cadrul aceloraşi universităţi ei au avut posibilitatea de a face cunoştinţă cu lucrări valoroase în limba română, inaccesibile în Basarabia, şi au contactat cu reprezentanţi ai unor naţiuni cu un sentiment naţional puternic.

Presa periodică de limbă română a timpului a făcut unele încercări de consolidare a sentimentului naţional. Astfel, revista „Basarabia”, creată cu sprijinul direct al lui C. Stere, şi-a propus să contribuie la răspândirea ideii de renaştere naţională printre basarabeni, însă această revistă a apărut doar în perioada iulie 1906-martie 1907, mai târziu fiind interzisă de autorităţile ruseşti. Între altele, revista aborda o serie de probleme, precum cea a deschi-

Basarabia // Prut şi Nistru, an. II, nr. 7, martie, 1935, p. 6.199 Ibidem, p. 6.200 P. Halippa, Aniversarea Unirii Basarabiei // Viaţa Basarabiei, an. VII, nr. 4-5, 1938, p. 1-7.201 I. Scurtu, Istoria Basarabiei, de la începuturi până în 1998, Bucureşti, 1998, p. 66.

72 Lucia Sava

derii de şcoli naţionale, dreptul basarabenilor la limba şi cultura naţională. Însă aceste iniţiative, cât şi altele, lansate de reviste culturale cu racater asemă-nător nu s-au încununat cu succes.

Totodată, Primul Război Mondial a avut un impact profund asupra întregii Europe, atât în domeniul politic, cât şi în cel economic, social şi cultural: „Războiul a adus o zdruncinare puternică în viaţa popoarelor şi a statelor. El nu numai a făcut mai urgente unele nevoi existente în timp de pace, dar încă a pus în lumină altele noi, izvorâte fie din condiţiile de trai puse de război, fie din năzuinţele fiecărui stat sau neam...”202.

Pentru basarabeni, Primul Război Mondial a însemnat perioada în care s-au produs cele mai profunde schimbări din întreaga lor istorie modernă, îndeosebi în ceea ce priveşte conştientizarea în masă a ideii că ei constituiau o colectivitate distinctă, cu anumite caracteristici speciale ce o deosebea de restul populaţiei din Imperiu.

În momentul în care Sfatul Ţării a votat Unirea cu România, la 27 martie 1918, o parte importantă a basarabenilor era mai mult confuză decât entuzias-mată cu privire la acest eveniment, probabil şi din motivul că România regală nu avea o faimă bună în rândurile basarabenilor203.

Gradul redus de participare politică şi perpetuarea modului de gândire tradiţionalist – convingerea că lucrurile vor evolua spre bine de la sine204, precum şi teama de a nu fi anexaţi la Ucraina sau la Rusa bolşevică au fost printre cauzele principale ale acestei situaţii. Promisiunea guvernului de la Bucureşti de a garanta autonomie locală şi angajamentul de a promova reforme sociale şi economice radicale, au fost alte argumente convingătoare invocate de unionişti. Totuşi, revendicările naţionale au fost eclipsate de cele de ordin economic şi social205. Un alt punct de vedere postulează că atât liderii reacţionari, cât şi cei revoluţionari ai Basarabiei erau împotriva bolşevicilor şi a ideii de unire cu România, deoarece ei se temeau pur şi simplu de instau-rarea unui regim politic diferit de cel existent până atunci206. 202 Este vorba despre un articol semnat de Un român (anonim), Nevoile urgente, publicat în

ziarul Mişcarea din 6 martie 1918.203 O. Ghibu, De la Basarabia rusească la Basarabia românească, vol. I, Cluj-Napoca, 1926, p. 40,

42.204 Această concepţie includea, între altele, ideea percepţiei ciclice a timpului, potrivit căreia

nimic nu se schimbă, totul se repetă, destinul oamenilor se află în mâinile lui Dumnezeu. În acest sens, viitorul nu poate fi influenţat de acţiunile omului. A. Bobeică, Sfatul Ţării – stindard al renaşterii naţionale, Chişinău, 1992, p. 162-163.

205 I.-A. Rus, The roots and Early Development of „Moldovan”-Romanian Nationalism in Bessarabia (1900-1917) // Anuarul Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi, tom. XXXIII, 1996, p. 287-302.

206 I. Caşu, Op. cit., p. 122.


Unirea Basarabiei cu România nu a însemnat schimbarea dintrodată a mentalităţii. În mai multe ziare ale timpului se menţiona, că prin masa popu-laţiei sale româneşti şi prin dreptul istoric Basarabia e românească, „dar nu există încă în sufletul acestei populaţiuni o puternică conştiinţă naţională, care să o apere de orice ademeniri din afară şi să o lege indisolubil de restul popo-rului român.”207. Pentru consolidarea conştiinţei naţionale era nevoie de a se lucra în mai multe direcţii. În primul rând, printr-o sinceră şi larg democra-tică reformă politică-socială, care să lege astfel de faptul unirii un maximum de drepturi politice şi bunăstare economică ale populaţiei şi să consolideze astfel unirea naţională prin identificarea ei cu satisfacţia aspiraţiilor demo-cratice egalitare ale acestei populaţii. Apoi, printr-o vastă operă propriu-zis culturală, care să dea instinctului naţional forma şi amploarea unei conştiinţe naţionale208.

O mărturie importantă referitoare la mentalitatea basarabenilor din anul Unirii aparţine prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman. Aflându-se la Chişinău cu două zile înainte de Unire, acesta scria: „Viaţa începe la ora 11, se lucrează până la 3. Se prânzeşte lung, mult, încet, fumând...” Autorul este uimit că la sosirea sa a văzut „puţină lume pe străzi, se adună numai în faţa hotelului. Nepăsare? Ostilitate?”209

Nicolae N. Alexandri, membru marcant al Sfatului Ţării, scria cu referire la influenţa pe care a avut-o procesul de rusificare asupra mentalităţii basara-beanului: „Geniul slav este geniul care îl caută în permanenţă pe Dumnezeu, reflectat atât de bine în literatura rusă şi care ne-a molipsit şi pe noi. Din aceste considerente, basarabeanul nu mai este român simplu, ci un român complicat.”210.

O altă mărturie despre basarabenii din perioada imediat următoare Marii Uniri aparţine lui Emmanuel de Martonne, profesor la Sorbona. Vizitând Basarabia în 1919, el a apreciat că provincia „este locuită de o populaţie pestriţă, unde mariajele interetnice trebuie să fie des întâlnite, iar noţiunea de rasă (naţionalitate) are un termen nedesluşit”, de vreme ce o persoană care se declară drept găgăuz se aseamănă mai mult cu un malorus, un bulgar – cu un român din Muntenia, iar un rus declarat nu era altceva decât o persoană a cărui tată era moldovean şi mama sa – bulgăroaică211.

207 Ibidem, p. 122.208 C. P., Naţionalizarea Basarabiei // Mişcarea, 8 septembrie 1918.209 A. Marghiloman, Note politice, vol. III, Bucureşti, 1995, p. 123-124.210 I. Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări (studii şi documente),

Chişinău, 1998, p. 288.211 E. de Martonne What I have seen in Bessarabia, Paris, Imprimérie des Arts et des Sports,

74 Lucia Sava

După Marea Unire, unele personalităţi marcante ale perioadei au exprimat doleanţe în ceea ce priveşte aportul fiecărei provincii la propăşirea României. Astfel, N. Iorga în articolul din aprilie 1918, intitulat sugestiv Ce le cerem basara-benilor, scria că „basarabenii ar trebui să dăruie Ţării idealismul care ne lipseşte prea mult.... idealismul hotărât şi fanatic, ireductibilul idealism luptător până la moarte, acela care vede între ideea ajunsă la crez şi între realitatea ei un drum, lung ori scurt, ce are de a face!, dar o linie dreaptă, care e a unei datorii faţă de viaţa, cu tot ce poate să dea familia, cu tot ce are dreptul să reclame cugetarea, cu tot ce ar dori să mai ştie, să mai lege, să mai guste, nu e nimic, idealismul pentru care în vechea noastră patrie Rusia, mii de oameni au murit zâmbind în funia spânzurătorii şi înaintea plutonului de execuţie.”212.

Prin urmare, datorită unor factori subiectivi sau obiectivi, mentalitatea românului basarabean în perioada din ajunul şi de după Unire rămâne încă destul de refractară la opera de culturalizare a statului român şi putem presu-pune că progresul în ceea ce priveşte procesul de conştientizare a identităţii naţionale a fost anevoios sau basarabenii înţelegeau diferit, nu prea entuziast, modul de a-şi afirma apartenenţa la naţiunea română, în orice caz nu prin dragoste prea mare de carte şi „iluminare” naţională. Vicisitudinile perioadei, frustrările acumulate au determinat astfel conservarea, dacă nu chiar accen-tuarea identităţii regionale: „suntem moldoveni mai întâi de toate, şi apoi români”213, în detrimentul identităţii pan-româneşti.

Despre regionalismul basarabean, Gh. Bezviconi aprecia: „Basarabenii sunt regionalişti, dar nu îndrăznesc să se recomande sub această calitate...”214.

Ideologia regionalistă, pe care unii o consideră ca o ideologie îngustă, ancorată în empiric, periculoasă şi distrugătoare de ideal, iar alţii din contra – ca pe o ideologie realistă şi salvatoare, este definită de autor “ca o doctrină care soluţionează, – nu favorizează, – nevoile, dar nu şi aspiraţiile grupărilor regionale”. Totodată, Gh. Bezviconi distinge trei tipuri de regionalism:

1. Regionalismul ambiţioşilor şi al nemulţumiţilor semidocţi. Acesta nu constituie o doctrină politică, ci pasiunea nestăvilită şi periculoasă a unor perso-

1919, p. 9-10.212 N. Iorga Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 170-171.213 Despre acest lucru vorbeşte, indirect, Irina Livezeanu în lucrarea Cultură şi naţionalism în

România Mare, 1918-1930, Bucureşti, 1998, p. 111-157.214 Gh. Bezviconi, Reflecţii asupra regionalismului basarabean // Viaţa Basarabiei, an. VII, nr.

1-7, 1938, p. 111. „Regionalismul este periculos numai atunci când favorizează grupările regionale; el este şi mai periculos când cultivă aspiraţiile regionale, pe când regionalismul care cultivă nevoile locale este eficace şi salvator, fiind o politică de realităţi. Regiunea nu poate avea aspiraţiuni, ci numai nevoi de satisfăcut. Singur neamul are aspiraţiuni şi idealuri la care regiunea trebuie să aspire”, conchide autorul.


nalităţi politice „marcante” care confundă regiunea cu persoana lor. Basarabia nu cunoaşte asemenea cazuri politice patologice. Evenimen-tele politice premergătoare actului Unirii, adică Republica Democratică Moldovenească şi Sfatul Ţării, n-au fost acte politice ce prevesteau un regionalism politic, ci simple acte de strategie politică pentru a integra Basarabia în românism. Amintirea acestor acte politice trădează un „particularism” basarabean, care poate fi o mândrie de independenţă ca om;

2. Regionalismul ca mentalitate sau regionalismul local, natal, destul de puternic în Basarabia; poate fi, în concepţia autorului, periculos, fiindcă poate devia repede de la un regionalism economic şi cultural la un regi-onalism politic. În cazul de faţă, regionalismul nu este determinat de nevoile locale şi de cadrul naţiei, ci constituie o continuitate ereditară. Astfel, românul cu conştiinţa naţiei, care se poate stabili oriunde pe teritoriul Ţării, încearcă să cunoască şi să realizeze local, adică regional, dar numai în contextul necesităţilor locale şi în cadrul naţiei.

3. Regionalismul de realităţi este salvarea economică şi culturală a Basara-biei. El trebuie să stea la orice icoană din Basarabia şi să fie o mândrie pentru orice român basarabean. Acest tip de regionalism presupune cunoaşterea nevoilor locale, satisfacerea lor şi o prodigioasă activitate regionalistă încadrată în românism215.

Mentalitatea îngustă, regionalistă a basarabeanului este evidenţiată de mai mulţi martori ai perioadei. Astfel, N. F. Costenco menţionează cu referinţă la aceasta: „Sub zodia politicianismului de ieri, basarabeanul a trăit zile de cruntă nelinişte şi veninos zbucium sufletesc. Am avut norocul de a cădea victima unei mentalităţi false. Şi nimic nu înrâureşte în rău sau în bine, asupra dezvoltării unui popor ca starea de spirit, mentalitatea. Falsa mentalitate, pentru Basarabia a fost în timpul robiei seculare sub Rusia ţaristă şi de la Unire încoace, prezenţă stihiară, de neînfrânt. Fatalitatea acestui rău a înăbuşit orice aspiraţie omeneşte plauzibilă, a făcut ca basarabeanul să se retragă în noaptea izolării sale...”216.

Pe de altă parte, autorul scoate în evidenţă o serie de particularităţi ale mentalităţii românului basarabean care au determinat caracterul regional al acesteia: „Soarta a făcut ca norodul basarabean să aibă un tipar sufletesc specific, modelat în lupta pentru libertate politică şi dreptate socială pe care au dus-o toate popoarele împărăţiei moscovite împotriva jugului ţarist, precum

215 Ibidem, p. 112-117.216 N. F. Costenco, Era nouă // Viaţa Basarabiei, an. VII, nr. 8-9, 1938, p. 3-7.

76 Lucia Sava

şi în mişcarea intelectualităţii ruse, în misticismul ei fanatic, s-a închegat şi oţelit sufleteşte elita românimii din Basarabia217.

Tiparul sufletesc specific al Basarabiei se rezumă, în concepţia autorului, la următoarele trăsături generale: credinţa aproape mistică într-un ideal social creductibil (remarcat la C. Stere); structura cerebrală aptă pentru abstracţie, şi rigiditatea doctrinară; înclinaţia de a duce tezele până la ultimele lor conse-cinţe logice şi pasiunea neînfrântă în susţinerea şi propagarea convingerilor proprii; încrederea în conştiinţa sa; onestitatea, un dezvoltat sentiment de pudoare; respectul, care reclamă reciprocitate, a proprietăţii şi a individuali-tăţii; naivitatea, cu extraordinară aplecare către idealism; basarabeanul este fiu al paradisului ideilor ireductibile; platonician într-o anumită măsură218.

În aceste condiţii, întâlnirea dintre intelectualul basarabean, cu profilul anterior bine definit, şi intelectualul bucureştean, caracteristica spiritului căruia era elasticitatea, a prilejuit evidenţierea unui contrast izbitor, care a făcut inevitabil conflictul de ideologii şi a determinat caracterul izolator al celui dintâi.

Politica interesată a instituit imediat o serie de stări excepţionale, s-ar putea spune, permanente, uneori sub formă deghizată, oferind basarabenilor prilejul să retrăiască toată exasperarea şi jignirea simţului de demnitate cetăţenească şi omenească, chiar dacă pretindeau mai mult ca orice, libertatea şi dreptul legitim. De aici a rezultat opinia regionalistă, concepţia autonomă de idei; s-a constituit starea de spirit protestatoare şi dorinţa admirabilă, ca prin puteri proprii, să se ridice un spirit oprimat de veacuri, pentru a sta, prin roadele ce le va da cu necesitate, pe picior de egalitate alături de ceilalţi fraţi români.

Mişcarea culturală provincială regională se caracterizează, în cazul basara-benilor, prin retragerea intelectualilor şi organizării lor într-un corp indepen-dent, fără a fi totuşi exclusivist, în scopul de a da putinţă şi imbold capacităţii creatoare a spiritelor băştinaşe să se folosească de mijlocul de a se realiza pe tărâmul universal al culturii219.

Totuşi, idealismul basarabenilor, invocat de N. Iorga, nu s-a manifestat din plin, prin latura sa cea mai bună, şi nu numai din vina basarabenilor. Din contra, s-a arătat acel idealism, ale cărui caracteristici sunt mai mult negative, împrumutat tot de la ruşi şi pe care România îl avea cu prisosinţă, idealismul omului, „care e întotdeauna nemulţumit de orice, care merge neţesălat şi cu injuria pe buze, care scormoneşte fără ca scormonitura să fie o brazdă şi

217 Ibidem, p. 5.218 Ibidem, p. 6.219 Ibidem, p. 3-7.


aruncă înlăuntru o otravă care ar fi în stare să ucidă orice sămânţă; sumbrul idealism de complot şi de conspiraţie care, negăsind sensul pozitiv al vieţii, răspândeşte pretutindeni sepulclara ştiinţă a negaţiei şi neputând muri cu un zâmbet, trăieşte cu un blestem.”220.

Astfel, remarcăm că vremurile tulburi au scos în evidenţă unele trăsături nu prea agreabile ale basarabenilor, apreciate din punctul de vedere al intere-sului naţional, al relaţiei cu celălalt, trăsături care pot fi explicate din punct de vedere uman şi istoric, care s-au accentuat şi au declanşat uneori o anumită apatie, alteori chiar dispreţ pentru apartenenţa la comunitatea politică şi cultu-rală românească nu numai datorită faptului că multe aşteptări n-au fost realizate, dar şi din simplul motiv că natura nihilistă nu poate fi mulţumită cu nimic.

Repercusiunile regimului politic asupra vieţii cotidiene. Schimbarea regimului politic n-a fost întotdeauna primită idilic în viaţa cotidiană. Obişnuit cu un anumit confort psihologic şi social în cadrul unui sistem social-politic rigid, individul reacţionează spontan şi negativ la orice schimbare, chiar dacă, privită în timp, schimbarea regimului politic îşi lasă amprentele asupra menta-lităţii şi a vieţii cotidiene.

Astfel, atitudinea moldovenilor faţă de regimul politic ţarist, instaurat ca urmare a anexării Basarabiei la Imperiul Ţarist în anul 1812, s-a modelat în mare parte sub impactul acţiunilor acestora, fiind o reflectare prin prisma mentalităţii tradiţionale.

Istoricii I. Şarov şi A. Cuşco consideră că „atitudinea faţă de ruşi a autoh-tonilor, şi mai ales a boierimii, a avut un impact considerabil şi asupra evolu-ţiei politice a Basarabiei, în particular asupra lichidării autonomiei. Nu poate fi contestat faptul că organele autonomiei locale basarabene erau privite de autorii ruşi ca un factor de natură să accentueze particularismul basarabenilor în cadrul Imperiului Rus. În perioada existenţei autonomiei Basarabiei nu se putea, evident, vorbi de un naţionalism rus, ci de tendinţa autorităţilor ruse de uniformizare a organizării interne a Imperiului. În aceasta ordine de idei, organele de administrare locală, ca şi o exprimare cât de cât clară a diferen-ţelor în cadrul unităţii organice a Imperiului, era privită anume ca o amenin-ţare la adresa acestei uniformizări221.

Concepţia autorilor citaţi este justificată şi de afirmaţiile lui A. Zaşciuk, care menţionează explicit ostilitatea manifestată de basarabeni (se subînţeleg mai ales boierii) faţă de măsurile ruseşti şi chiar încercările lor de a bloca lucrul

220 N. Iorga Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 170-171.221 I. Şarov, A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX //

Basarabia: dilemele identităţii, Iaşi, 2002, p. 34.

78 Lucia Sava

funcţionarilor ruşi, acesta fiind considerat unul dintre principalele impedi-mente în calea organizării noii provincii de către autorităţi222. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de P. Batiuşkov, care prezintă poziţia autohtonilor faţă de măsurile ruseşti în Basarabia ca fiind nu tocmai favorabilă223.

Constatăm astfel, că reacţia autohtonilor nu purta un caracter organizat, ci unul spontan, doar premisele pe care se sprijineau diferite pături erau diverse: în timp ce boierii invocau obiceiul pământului şi legile locale, ţăranii căutau să-şi conserve situaţia materială şi socială atinsă în trecut. De fapt, consolidarea identităţii autohtonilor ca reacţie faţă de politica guvernului rus era un proces neconştientizat de înşişi subiecţii săi, conchid autorii citaţi mai sus224. Consta-tări similare celor doi autori sunt făcute şi de L. Casso, care are o poziţie nega-tivă faţă de atitudinea moldovenilor: astfel, el arată neîncrederea în autorităţile ruseşti şi tendinţa de a limita amestecul funcţionarilor ruşi în viaţa internă a provinciei şi de a păstra autonomia locală.

Aceeaşi reacţie conservatoare a basarabeanului se va menţine şi după schimbarea regimului politic ţarist. La început, actul Unirii din 27 martie este apreciat „drept un triumf inevitabil al principiului naţionalităţilor, a cărui forţă morală şi politică nu au putut-o înfrânge episoadele militare şi propagandele duşmănoase din răsăritul cotropit sau amăgit, ...drept o manifestare biruitoare a puterii de viaţă, obârşie a încrederii în sine şi în viitor”, „o rază de lumină care mângâie sufletele noastre şi trezeşte nemuritoare speranţe.”225.

Trecerea de la vechile instituţii administrative la noile structuri româneşti, însă, a fost însoţită de un anume disconfort social-psihologic remarcat în epocă: „De unde sub vechiul regim nici un organ de stat nu se ocupa de viaţa patriarhală, ce ducea fiecare moldovean, viaţa lui familială şi gospodă-rească nefiind tulburată de nici o măsură de comunitate cetăţenească, odată cu administraţia românească se începe amestecul organelor de stat, judeţ şi comună în gospodăria proprie pentru a supraveghea raporturile de comuni-tate şi cetăţenie. Conflictul se începe de îndată, între un fel de trai în trecut, când gospodăria cetăţeanului era o curte închisă pentru administraţie, şi între noua viaţă, când gospodăria devine o curte deschisă, o filă numai în cartea armonică a statului civilizat.”226.

222 А. Защук Материалы для географии и статистики России. Бессарабская область. Санкт- Петербург, 1892, c. 83.

223 П. Н. Батюшков Бессарабия. Историческое описание, Санкт Петербург, 1892, c. 150.224 I. Şarov, A. Cuşco, Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX //

Basarabia: dilemele identităţii, p. 34.225 Unirea Basarabiei cu patria-mamă, // Mişcarea, 30 martie 1918.226 Şt. Stelian, Administraţia Moldovei de la Nistru (V) // România administrativă, IV, nr. 6,

1923, p. 64.


Evident, au existat unele disensiuni între administraţia centrală şi popu-laţia autohtonă. Abuzurile funcţionarilor de dincolo de Prut deveneau o temă predilectă a ziarelor timpului. Un martor al perioadei consemna despre aceştia: „După muscali au venit alţi români: jandarmii şi funcţionarii. Jandarmii erau încredinţaţi că vechea administraţie moscovită însemna întuneric, groază, lanţuri, Siberia. Şi aducând blândele şi civilizatele năravuri ale administraţiei din Regat, se socoteau pioneri ai civilizaţiei într-o ţară barbară... I-am văzut pe toţi bine hrăniţi şi cu nasurile rumene, aşa cum îi şade bine unui jandarm, – cunoscând şi exercitând destul de bine funcţia de mici tirani...”227.

Paralel cu introducerea treptată a instituţiilor administraţiei de stat româ-neşti, în Basarabia continuau să existe zemstvele, vechile instituţii publice de autoconducere introduse de către autorităţile ţariste. Profitând de autonomia de care se bucurau în virtutea legilor ruse rămase în vigoare, unele zemstve, în special consiliile orăşeneşti, în care reprezentanţii populaţiei române erau în minoritate, se transformaseră în centre de rezistenţă antiromâneşti228.

Modificările realizate în domeniul administraţiei au fost primite diferit de populaţie. Un martor al perioadei, moş Ştefan, îşi exprimă părerea despre regimul nou al Basarabiei: „Ce să spun? Era destul de bine şi pe vremea ruşilor. Era belşug şi nimene nu ne-avea grijă... Acu vremurile-s mai grele, da tot parcă ni se îmblânzeşte sufletul când auzim pe soldat şi pe slujbaş grăind limba noastră... ”229.

A. Nour, explicând cititorilor din România particularităţile organizării administrative a Basarabiei în cadrul Rusiei, afirmă superioritatea acestei orga-nizări în raport cu modul de administrare judeţean din România, ajungând să declare că „imensitatea Rusiei şi prefacerea basarabeanului într-un tip de mentalitate rusească generală a avut o influenţă bună asupra oamenilor de peste Prut: le-a dat orizonturi largi pentru idei de acţiune, care nu sunt mărgi-nite, încadrate de orizonturile înguste ale unei ţări mici.”230.

În acelaşi timp, autorul preciza că „ceea ce există mai bun în România 227 M. Sadoveanu, Drumuri basarabene, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 67.228 Gh. Cojocaru, Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923), Bucureşti, 1997, p. 66.

Astfel, Consiliul Municipal din Chişinău, condus de primarul A. C. Schmidt, a boicotat măsurile luate de Ministerul Industriei şi Comerţului în vederea contracarării acţiunilor speculaţiilor cu petrol, a ignorat cerinţele de naţionalizare a serviciilor, a protestat împotriva introducerii organelor poliţieneşti de stat în municipiu, fapt care prejudicia interesele naţi-onale. În această situaţie, la data de 4 septembrie 1918 este desfiinţată Duma Orăşenească (Consiliul Municipal), iar la 8 septembrie, prin decret regal, a fost instituită o comisie inte-rimară care să reprezinte şi să administreze oraşul Chişinău până la alegerea noii Dume în frunte cu cunoscutul militant al vieţii politice şi culturale locale Vladimir Hertza.

229 M. Sadoveanu, Drumuri basarabene, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 38.230 A. Nour, Ce este Basarabia, vol. XXXVIII, nr. 7-9, 1915, p. 240.

80 Lucia Sava

faţă de starea lucrurilor din Basarabia e numai din domeniul pur politic: 1) cuvântul absolut liber; 2) dreptul public scris şi întrucâtva şi aplicat; 3) şi ceea ce este mai important – independenţa naţională, integritatea, dezvoltarea, complexul de trai independent, izvorât din însăşi naţiunea românească...O, pentru aceste bunuri supreme aş da şi eu, basarabean, în schimb toate bunu-rile vieţii intelectuale şi social-economice pe care le aveam în Rusia atât de dezvoltate.”231.

1.1.5. Mediul de locuire

Pe parcursul evoluţiei sale istorice, oraşul Chisinau s-a dezvoltat de la sine, nu a apărut spontan, ci este în acelaşi timp şi produsul regiunii în care s-a născut şi cu care a intrat într-un proces de interdependenţă, de schimburi reciproce.

Procesul de urbanizare a Chişinăului, care cunoaşte o amplificare începând cu secolul al XX-lea, presupune creşterea permanentă a organizării oraşului dinspre centru spre periferii. De-a lungul timpului, oraşul şi-a amplificat structura funcţională, şi-a lărgit zonele de influenţă, devenind treptat princi-palul centru de informare, motorul cel mai dinamic al dezvoltării economico-sociale şi culturale al societăţii din care face parte. În perioada cercetată, oraşul constituie un sistem complex, format din componente distincte, legate prin relaţii de intercondiţionare, care definesc structura organizatorică şi compo-ziţia mediului urban. În această ordine de idei, habitatul urban reprezintă o expansiune a celor două componente (teritorială şi social-economică) şi o devenire complexă a structurii morfo-funcţionale (economică, socială, poli-tică, militară, culturală) ce caracterizează existenţa însăşi a comunităţii urbane „a cărei pecete este conferită de o anumită fizionomie şi textură cu trăsături inconfundabile în teritoriu”232.

Spaţiul public reprezintă o introducere în istoria vieţii cotidiene. Casa, străzile, biserica, cârciuma sunt locuri publice sau private care ne dezvăluie detalii importante despre practicile cotidiene, experienţele particulare, soli-darităţile şi luptele care organizează spaţiul, despre „arta de a trăi” alături de ceilalţi233.

Nu putem vorbi despre viaţa cotidiană în solitudine. Ea implică publici-tatea, împărtăşirea lumii şi co-apartenenţa la ea. Orice experienţă cotidiană

231 Ibidem, p. 257.232 E. Emandi, Habitatul urban şi cultura spaţiului: Studii de geografie istorică. Suceava în secoleleXIV-

XX, Iaşi, 1996, p. 10.233 L. Girard, P. Mayol, L’invention du quotidien. Habiter, cuisiner, Paris, 1980, p. 15.


este experienţă comună, în sensul în care posibilitatea, efectuarea sau inter-pretarea ei nu se pot face decât în prezenţa deplină, materială şi spirituală a celorlalţi234. Din acest punct de vedere, viaţa cotidiană poate fi apreciată drept co-prezenţă şi alteritate (celălalt este dat în evidenţa prezenţei zilnice).

Ceea ce este interesant din punct de vedere fenomenologic, în ce măsură prezenţa celuilalt, co-prezenţa ca semnificaţie a cotidianului permite o posi-bilă înţelegere a acestuia din urmă. Acest lucru este posibil în condiţiile în care lumea vieţii cotidiene depăşeşte lumea privată, individuală; ea este comună individului, dar şi aproapelui său, fiind o experienţă comună.

Delimitarea între spaţiul privat şi cel public este destul de dificilă, deoarece de cele mai multe ori aceste sfere se suprapun, în funcţie de grupurile sau de fenomenele sociale la care se referă. De altfel, sfera publică s-a format prin procesul critic pe care persoanele private, folosindu-şi în mod public raţiunea, îl întemeiază împotriva dominaţiei absolutiste; sfera publică devine, astfel, o sferă a socialului235.

În spaţiul social, interacţiunea dintre indivizi se manifestă prin intermediul rolurilor multiple pe care indivizii le joacă în societatea din care fac parte. Normele sunt o obligaţie specifică rolului, constituind regulile care guver-nează conduitele individuale şi colective. Grupurile sociale tind în mod spontan să genereze norme a căror funcţie este crearea unui cadru colectiv de acţiune, bază a consensului. Rolurile şi normele adoptate de către indivizi sunt determinate de contextul şi spaţiul interacţiunii umane236.

Spaţiul privat desemnează libertatea de conştiinţă şi de credinţă asigurată în cadrul societăţii civile. El vizează aspectele dinamice ale spaţiului social axat pe relaţiile umane de convieţuire (bazate pe valori-atitudini, norme-roluri), stabilite în virtutea unor obişnuinţe comportamentale şi de comunicare.

Semnificativă este, în acest sens, afirmaţia istoricilor Şcolii Analelor, Ph. Aries şi G. Duby, potrivit cărora: «În aria privată omul păstrează ce are el mai de preţ, ce nu este decât al lui, ceea ce nu priveşte pe altul, ceea ce nu are voie să divulge, să arate, deoarece este prea deosebit de aparenţele pe care onoarea cere să le salvgardeze în public.”237.

La începutul secolului al XX-lea, în Chişinău, ca şi în alte centre urbane europene, încetul cu încetul, aria privată s-a împărţit în trei: casa, arii de activi-tate, integrate vieţii private (atelierul, prăvălia, biroul, uzina) şi locurile închise, prielnice complicităţilor şi relaxării, cum ar fi cafeneaua sau clubul. 234 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Cluj-Napoca, 2001, p. 80.235 J. Habermas, Sfera publică şi transformarea ei structurală, Bucureşti, 1998, p. 155-156.236 C. Zamfir, L. Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, 1993, p. 559.237 Ph. Ariès, G. Duby, Istoria vieţii private, vol. I, Bucureşti, 1994, p. 7.

82 Lucia Sava

Astfel, sfera privată şi cea publică se articulează şi se definesc reciproc [...]. Natura sferei private este specifică fiecărei societăţi: este produsul relaţiilor sociale şi face parte din definiţia formaţiei sociale analizate238, iar perechile individ/societate, interioritate/exterioritate se suprapun termenilor privat/public ale căror raporturi sunt asimilate unui joc, unei reprezentaţii: dimen-siunea, la fel de socială, a celor doi poli este astfel eliminată în folosul unei dihotomii dintre individ şi societate, care nu-l priveşte pe istoric.

Urmărind schimbările sociale de ansamblu, care implică, la rândul lor, schimbarea de valori şi atitudini, de norme şi roluri, putem aprecia că spaţiul privat deţine un rol important pentru manifestarea diferitor grupuri de indi-vizi. Între conţinutul grup-public-societate, perceput prin prisma valorilor, atitudinilor, normelor şi rolurilor promovate, şi spaţiul individual de mani-festare există o strânsă interdependenţă. E foarte dificil să identificăm sau să definim un grup sau o societate fără a avea în vedere percepţia spaţiului în care acesta se manifestă239.

Considerat ca fiind unul dintre cele mai mari oraşe ale Europei240, dar şi un adevărat oraş „gubernial”241, Chişinăul pare că se asemene izbitor de mult cu Constantinopolul, „oraş somnoros şi apatic”242, unde viaţa cotidiană este supusă de multe ori unor grele încercări, cum ar fi: asigurarea cu produse alimentare, transportul public, creşterea criminalităţii etc.

Viaţa comunitară a locuitorilor oraşului Chişinău era organizată şi condusă la începutul secolului al XX-lea după modele şi principii complexe. Fluxul modernizării pătrunde în oraş şi se resimte în aspectul exterior, precum şi în îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor săi. Dat fiind faptul că oraşul Chişinău s-a consolidat ca centru urban, într-un cadru dominant rusesc, acest aspect a fost determinant în dezvoltarea vieţii cotidiene a locuitorilor săi. Pe de altă parte, în perioada cercetată, oraşul cunoaşte o intensificare a proce-sului de modernizare, care a marcat mentalitatea orăşenilor, astfel încât noul, necesitatea de schimbare apare, inclusiv, în viaţa cotidiană.

Ca şi majoritatea marilor oraşe ale Imperiului Rus, Chişinăul ocupa un teri-toriu întins, iar clădirile erau despărţite între ele prin străzi, grupate în cartiere. Ritmul vieţii cunoaşte un caracter mai palpitant în centrul capitalei, unde erau concentrate majoritatea clădirilor publice reprezentative: primăria, şcoala, catedrala, tribunalul, teatrul, cinematograful, librăria, magazinele, băncile, 238 Ph. Ariès, G. Duby, Istoria vieţii private, vol. II, Bucureşti, 1994, p. 12.239 J. Habermas, Sfera publică şi transformarea ei structurală, Bucureşti, 1998, p. 155-156.240 Şt. Ciobanu, Chişinăul, Chişinău, 1996, p. 35.241 Ibidem, p. 37.242 E. Dragnev, V. Pâslariuc, I. Caşu, Adio secolul XX // Capitala magazin, nr. 2, iulie 2000.


etc., precum şi localuri de agrement: cârciumi, cafenele etc. În această parte a oraşului apar elemente ale modernizării şi ale transformării oraşului într-un adevărat centru urban. La periferii oraşul arăta astfel: cu ulicioare înguste şi întortocheate, cu case mici acoperite cu draniţă şi stuf, împrejmuite cu grădini şi livezi. Acestea erau locuite de păturile cu venit modest şi de cele sărace ale populaţiei orăşeneşti243.

În comparaţie cu marile oraşe europene, unde chiar de la periferie intri în centrul urban, în Chişinău situaţia era cu totul alta244. Ca notă caracteris-tică pentru Chişinău este faptul că în interiorul acestuia puteai urmări toate formele de evoluţie ale civilizaţiei – de la cele mai rudimentare, săteşti până la cele mai luxoase, orăşeneşti. Apreciat din acest punct de vedere, Chişinăul se împărţea în trei părţi distincte: oraşul nou, oraşul vechi şi suburbiile cu unele mahalale245.

Partea nouă a oraşului constituia creaţia epocii „ţariste”, din punctul de vedere al formei şi al exteriorului, fiind construit după modelul oraşelor ruseşti Odessa, Ekaterinoslav etc. Referindu-se la aspectul exterior al Chişinăului în perioada interbelică, istoricul basarabean Ştefan Ciobanu consemnează: „Din cele 106 străzi ale oraşului, abia vreo 30 formează oraşul nou, restul căzând asupra oraşului vechi şi asupra mahalalelor...”246. Acesta, constituind zona mediană a oraşului, era situată între străzile Viilor (sud), Sfântului Hara-lampie (nord), Spitalului (vest) şi pieţele Ciuflea şi Fânăria (est). „De la gară, tramvaiul elegant te duce prin cartierele mărginaşe spre centrul oraşului. La stânga, imediat lângă gară se înalţă deasupra unui rând de crâşme, pe o sprân-ceană de deal, clădirea posomorâtă a şcoalei eparhiale de fete, cu biserica ei, „Muntele Athos”, cum au botezat ingenios seminariştii alma mater a preote-selor basarabene...”247. Strada principală a oraşului purta numele lui Alexandru I, numită din limba rusă şi Alexandrovskaia (actualul bulevard Ştefan cel Mare şi Sfânt)(imaginea 1). Ea se întindea pe o linie dreaptă şi crea impresia că este mai largă din cauza caselor construite într-un singur etaj, care se mărgineau cu salcâmi, arţari sau tei. Strada menţionată continua până în regiunea pieţei comerciale, reprezentată sub forma unei aglomeraţii de prăvălii de diferite

243 A.N.R.M. Fond R-2983, Gh. Bezviconi (1861-1967), nr. inv. 1, p. 15.244 Ibidem, p. 8.245 Şt. Ciobanu, Chişinăul, p. 42-43.246 Ibidem, p. 42. Autorul se referă la aspectul exterior al Chişinăului în perioada interbelică.

Prin introducerea fragmentului citat, care, de altfel, depăşeşte limitele cronologice ale lucrării noastre, intenţionăm să evidenţiem rezultatele evoluţiei urbane până în perioada dintre cele două războaie mondiale.

247 Ibidem, p. 43.

84 Lucia Sava

mărimi, de gherete, rafturi, lăzi uriaşe, pline cu diferite mărfuri, produse în oraş sau importate din afara lui.

Conform martorilor timpului, partea cea mai frumoasă a oraşului începea anume din această parte a străzii Armeneşti248 (imaginea 2). Pe de o parte şi pe alta a acesteia se înălţau case cu unul sau două etaje, foarte rar cu trei, construite cu mult gust, după ultimele tendinţe ale modei. Aici strada Alexan-drovskaia era completată de magazine luxoase, cu denumiri de firme viu colo-rate, precum şi de localuri publice, de la cafenele până la bănci, pe lângă care mişunau oameni de afaceri, dând astfel oraşului o tentă europeană. În această regiune se găsea Banca Urbană (imaginea 3); în apropiere era situată clădirea Primăriei, impresionantă atât prin aspectul ei exterior, cât şi prin magazinele frumoase, biblioteca, dar şi apartamentele administraţiei. Lângă clădirea mitropoliei, reşedinţa arhiepiscopului Basarabiei, se găsea Casa epar-hială (imaginea 4), care avea cea mai frumoasă sală din Chişinău la vremea respectivă. Aceasta deţinea un mic muzeu de arheologie bisericească, dar şi multe întreprinderi comerciale la etajul de jos; în faţa Mitropoliei se afla o grădină mare care înconjura catedrala, situată în apropiere de Grădina Publică a oraşului, considerat cel mai plăcut loc de odihnă al locuitorilor Chişinăului de la construcţia sa până în prezent.

Acelaşi autor (Ştefan Ciobanu) relatează: „De la grădina publică, spre partea opusă gării, strada Alexandru cel Bun îşi schimbă înfăţişarea. Pe vremuri aici erau cartierele liniştite ale oraşului, unde locuiau proprietarii basarabeni. Astăzi şi aici au pătruns câteva întreprinderi comerciale, iar cele mai multe din palatele boiereşti au trecut în mâinile oamenilor de afaceri. Câteva clădiri publice mari, cum este liceul nr. 2 de băieţi, administraţia financiară şi spitalul central, dau acestei părţi a oraşului aspectul unui oraş modern”249. Autorul evidenţiază stilurile arhitecturale întâlnite în construcţiile oraşului: o îmbinare a celui moldovenesc cu cel rusesc, dar şi elemente ale arhitecturii italiene, fapt care ne determină să evidenţiem tendinţele de modernizare din punct de vedere arhitectonic ale oraşului.

Zona, situată între strada Alexandru cel Bun şi cea a Viilor, păstrează acelaşi aspect arhitectonic plăcut, fiind împărţită în cartiere mari, pătrate. În această parte a oraşului Chişinău, străzile erau plantate cu diferite specii de arbori, care îi confereau oraşului o frumuseţe rară în timpul verii, iar casele, majoritatea construite într-un singur etaj, poartă amprentele unui stil sobru şi liniştit. De asemenea, în această zonă a oraşului erau amplasate cele mai

248 A.N.R.M. Fond R-2983, Gh. Bezviconi (1861-1967), nr. inv. 1, p. 13.249 Şt. Ciobanu, Chişinăul, p. 45.


multe dintre clădirile publice reprezentative ale capitalei, cum ar fi: Liceul nr. 1 (imaginea 5), Liceul Dadiani (imaginea 6), Liceul Real, Liceul nr. 3 (imaginea 7), unde îşi avea reşedinţa Sfatul Ţării şi unde s-a votat Marea Unire. În pofida numeroaselor construcţii din perioadă, trebuie să menţionăm că în realitate se construia mult la întâmplare. De altfel, referindu-se la organizarea arhitectonică a oraşului, Ştefan Ciobanu menţiona „Dacă cineva ar încerca să-şi facă o idee despre arhitectura celor 7 994 clădiri ale oraşului, ar fi pus la o încercare foarte grea. În afară de casele ţărăneşti în stil moldovenesc, în afară de o casă în stil rusesc de pe strada Fântânei şi de vreo două-trei case boiereşti, mai mult sau mai puţin stilizate sub influenţa arhitecturii italiene, ...cercetă-torul n-ar găsi decât clădiri de oraş, construite din cărămidă sau piatră, fără multe pretenţii, acoperite cu tablă sau cu olane, „cutii” mici europene, poate comode în interior, dar lipsite de orice estetică.”250.

Partea, denumită convenţional oraşul vechi, era situată între strada Sfântul Haralampie şi Bâc. Aceasta avea aparenţa unui târg de provincie, cu străzi încâlcite, întortocheate, pe alocuri foarte înguste, cu case uneori aflate în ruine, alături de care se înălţau clădiri noi de piatră, cu case intrate în pământ până la ferestre, cu prăvălii mici, gherete strâmbe, hanuri, cârciumi şi pieţe mici prăfuite sau în noroi, cu alte cuvinte, purtând amprentele unei regiuni de provincie. Imaginea este completată şi de populaţia evreiască majoritară săracă, care locuia în această parte a oraşului. În pofida celor menţionate, în această regiune au existat câteva monumente păstrate de-a lungul timpului, care poartă amprentele modului de viaţă românesc, cum ar fi bisericile Măză-rachi, Bunavestire, lăcaşuri, care menţin inscripţii româneşti pe pietrele de mormânt, precum şi icoane moldoveneşti.

Adevărata civilizaţie românească, însă, a fost conservată în mahalalele şi subur-biile oraşului (imaginile 8, 9, 10), care constituiau zonele periferice, mai puţin viabile la elementele noi ale vieţii urbane: Sculeni, Buiucani, Valea Dicescului, Schinoasa, Frumuşica, Malina Mare şi Mică (termenul „malina” a fost preluat din jargonul hoţesc, având semnificaţia de „ascunziş”)251, Botanica (numită şi Grădina Franceză) etc., care au păstrat aspectul unor sate răzeşeşti. În aceste regiuni ale oraşului se întâlneau case ţărăneşti în mijlocul livezilor, fântâni cu cumpănă şi ciutură, coşare pentru animale domestice şi câte o droaie de copii în străzile pline de praf. Impresia imediat creată ca urmare a unei vizite era că viaţa oraşului, cu tot ceea ce e zgomotos şi palpitant, este departe de aceste locuri.

250 Ibidem, p. 46.251 Gh. Bezviconi, Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996, p. 66.

86 Lucia Sava

Odată cu confirmarea în calitate de arhitect principal al oraşului a lui Alexandru Bernardazzi, Chişinăul se transformă într-un adevărat centru urban. Apar primele edificii de proporţii cu aspect modern: blocuri de locuit, instituţii publice. Se pavează străzile şi pieţele principale, se amenajează parcurile şi scuarele, pe arterele centrale se instalează felinare cu gaz lampant. Sub conducerea sa a fost rezolvată parţial problema aprovizionării oraşului cu apă. Din iniţiativa sa a fost construit Turnul de Apă de la intersecţia stră-zilor A. Mateevici şi G. Bănulescu-Bodoni (1892). Arhitectul s-a ocupat şi de reconstrucţia unor clădiri. El a proiectat Grilajul parcului Grădina Publică după schiţele sale la Odessa, după care acesta a fost adus şi donat chişinăue-nilor. Concomitent, în parc au fost amenajate grote pitoreşti, havuzuri, insta-late bănci etc.

În calitatea sa de preşedinte al secţiei de arhitectură, A. Bernardazzi a fost preocupat de diverse probleme, cum ar fi, cauzele şi metodele de combatere a frigului în case. Referindu-se la sarcinile arhitectului, el menţiona: „Acolo unde domină lăcomia nu poate fi creat nimic de admiraţie. Persoana care e animată doar de setea de bogăţie nu-şi va iubi arta niciodată şi nu va fi în stare a înţe-lege frumosul şi a crea ceva ce ar merita gloria şi recunoştinţa oamenilor.”252 Conform afirmaţiilor cercetătoarei L. Năstase, în perioada aflării sale în funcţia de arhitect principal al oraşului Chişinău, A. Bernardazzi a dat dovadă de o voinţă de fier în ceea ce priveşte ritmul şi modalităţile de reconstrucţie a oraşului253. El cerea executarea întocmai a hotărârii Dumei locale, şi nu permitea nici o lucrare fără să fi fost aprobat în prealabil proiectul aces-teia. De asemenea, arhitectul stabilea termenii de desfăşurare a lucrărilor de şantier: nu mai mult de doi ani. A susţinut construcţia gimnaziului „Dadiani”, şcolii reale, a gimnaziului de fete, a seminarului nr. 1 de băieţi. S-a ocupat de pavarea străzilor (Balş şi Gubernială) şi a trotuarelor. Dintre lucrările cele mai importante sunt: case ale unor moşieri la Chişinău – Râşcanu-Derojinski, Donici, Casso, Teodosie; monumentul funerar al lui Markov de la Cimitirul armenesc, paraclisul de pe lângă biserica armenească, complexul spitalului de la Costiujeni ş. a. Una dintre clădirile construite de arhitect este cea a fostului gimnaziu de fete (1900), care a aparţinut principesei Dadiani. În această lucrare autorul a preluat tradiţiile renaşterii italiene (ferestre în stil veneţian, cornişă cu numeroase detalii arhitecturale, în interior – un hol larg, spaţios, cu coloane monumentale), folosind pe larg materialul local, cărămida roşie şi

252 L. Năstase, Arhitectul A.I.Bernardazzi (Pagini de biografie şi creaţie) // Destin românesc, nr. 1, 1998, p. 98-105.

253 Ibidem, p. 99.


piatra pe care le îmbină cu măiestrie. În prezent, această clădire adăposteşte expoziţiile Muzeului Naţional de Arte Plastice. Cu arhitectura gimnaziului de fete se asociază şi cea a capelei de pe strada Puşkin, construită anterior (1895). Îmbinarea reuşită a pietrei calcaroase, cupolele turlelor laterale în formă de bulbi, grilajul perfect – toate acestea privite în ansamblu imprimă edificiului un aer de monumentalism sever. Un alt edificiu creat de A. Bernardazzi la Chişinău a fost cel al fostei judecătorii districtuale şi al Curţii de Apel de pe strada V. Pârcălab, precum şi biserica Sf. Panteleimon, situată la intersecţia străzilor Vlaicu Pârcălab şi 31 August, construită în stil neo-bizantin254.

Acţiunile de modernizare a oraşului au fost completate de către alt arhitect, A. Sciusev, debuturile carierei sale profesionale fiind, de asemenea, legate de oraşul Chişinău255. În primele decenii ale secolului al XX-lea, după proiectele sale sunt înălţate o serie de opere arhitecturale remarcabile atât la Chişinău, cât şi la Moscova, precum şi în alte oraşe ale Rusiei. El este autorul planului de reconstrucţie postbelică a oraşului; conform acestuia, fiecărui monument arhitectural i-a fost repartizată o zonă de ocrotire. Pe când proiecta Piaţa Centrală a capitalei Basarabiei, Şciusev a propus înălţarea unui edificiu în stil clasic care să se armonizeze cu Porţile Sfinte256.

Arhitectul A. Sciusev a avut o contribuţie importantă la constituirea şi modernizarea aspectului urban al Chişinăului. Astfel, în baza unui proiect propriu, el începe în 1897 construcţia unei case pentru Karcevski, fratele soţiei sale, care din 1905 va deveni sediul Şcolii reale nr. 2. Utilizând mate-rialul autohton de construcţie, relieful localităţii, Sciusev creează o minunată operă arhitecturală, care s-a păstrat până în zilele noastre. Puţin mai târziu construieşte, pentru acelaşi M. Karcevski, o altă casă la intersecţia străzilor actuale A.Bernardazzi şi A.Puşkin, folosind motive arhitecturale orientale, neobişnuite pentru Chişinău257.

Trebuie remarcat faptul că autorităţile locale acordau o atenţie deose-bită aspectului estetic al clădirilor şi locuinţelor oraşului Chişinău. Au existat mai multe decizii şi proiecte care vizau modernizarea oraşului. În anul 1912, Direcţia orăşenească a aprobat Regulamentul obligatoriu pentru locuitorii oraşului referitor la construcţii, care conţinea informaţii referitoare la folosirea loturilor de pământ pentru casele individuale de locuit; modalităţile de eliberare a certificatelor pentru efectuarea construcţiilor; construcţia scărilor, acoperişu-

254 Ibidem, p. 100.255 A.N.R.M. Fond R-2987, A. V. Şciusev (1873-1949), nr. inv. 1, dosare 1-4, 5, 27, 34.256 Ibidem, p. 4.257 E. Gavriliuk, Arhitectul Alexei Şciusev // Curierul de seară, 8 octombrie 1994.

88 Lucia Sava

rilor, sobelor şi a subsolurilor etc.258. Regulamentul avea drept scop facili-tarea modalităţilor de construcţie a locuinţelor, cât şi respectarea condiţiilor tehnice de construcţie. În anul următor, 1913, Direcţia Orăşenească a eliberat permise pentru construcţia şi reconstrucţia a 106 imobile, ceea ce ne permite să conchidem că în perioada de până la război ritmul înălţării edificiilor în oraş este în continuă creştere. În acelaşi timp, putem menţiona, că în anul 1914 acesta scade considerabil din cauza războiului, iar mai târziu, în 1916, lucrările de construcţie sunt aproape în întregime staţionate259.

În anul 1914, conducerea orăşenească a aprobat decizia prin care se permitea, între altele, „...desfăşurarea licitaţiilor pentru acordarea dreptului de a deservi tehnic orologiul orăşenesc, funcţie care i-a revenit lui I. Tere-şatov pe un termen de 3 ani”. La certificatul respectiv este anexată fotografia ceasornicului, pe cadranul căruia era însemnat numele meşterului – ceasor-nicar I. Tereşatov260.

Lucrările de reconstrucţie şi de modernizare a monumentelor reprezen-tative ale capitalei continuă. Astfel, prima restaurare a Arcului de Triumf (imaginea 24) a avut loc între anii 1911-1912, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la anexarea Basarabiei la Rusia, după proiectul lui V. Ţîganko (vezi imaginea). Conform datelor prezentate de P. Starostenko, la rugămintea episcopului Serafim, Duma orăşenească a oferit pentru reparaţia Catedralei, Clopotniţei şi Turnului 10 000 ruble, la care se adaugă suma de 16 413 ruble din donaţii261.

Aşadar, la începutul secolului al XX-lea, oraşul Chişinău, din punctul de vedere al aspectului exterior, ca urmare a măsurilor şi acţiunilor întreprinse de unele personalităţi remarcabile ale timpului (A. Bernardazzi, A. Şciusev, V. Ţîganko), capătă trăsăturile unui centru urban modern cu edificii măreţe şi străzi bine amenajate.

Oraşul se modernizează şi în ceea ce priveşte mediul de trai al locuitorilor săi. Spre deosebire de lumea rurală, în cadrul căreia existenţa era monotonă, fără prea mari evenimente, în oraş ritmul vieţii era mult mai agitat, mai palpitant. Acest fapt era determinat, pe de o parte, de aglomeraţie, de mişcarea continuă a populaţiei şi, pe de altă parte, de diversitatea evenimentelor publice, care în capitală erau mult mai resimţite decât în provincie.

258 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского Земства , часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 215.

259 Ibidem, p. 243.260 P. Starostenco, Complexul istorico-arhitectural din Centrul Chişinăului // Cugetul, nr. 2, 2003,

p. 25-32.261 Ibidem, p. 27.


În această ordine de idei, autorităţile publice au încercat să întreprindă măsuri în vederea îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei. Deşi s-au luat multe decizii în vederea îmbunătăţirii mediului de trai262, o serie de probleme rămâneau în vigoare.

Activitatea sanitară în oraş a constituit una dintre direcţiile esenţiale ale poli-ticii conducerii oraşului Chişinău. Numai pe parcursul anului 1912 au fost înregistrate 10 şedinţe ale Comisiei Sanitare, în cadrul cărora au fost abordate atât probleme de ordin general privind activitatea sanitară în oraş, cât şi o serie de aspecte particulare, cum ar fi: măsurile întreprinse pentru combaterea tuberculozei, scarlatinei, condiţiile de întreţinere a frizeriilor, păstrarea cură-ţeniei în tarabele din piaţă, precum şi în localuri de tipul patiserii, magazine de pâine, de mezeluri etc.263 Pentru a menţine igiena şi ordinea sanitară în insti-tuţiile de învăţământ, Duma orăşenească a hotărât, doi ani mai târziu, numirea a doi medici responsabili pentru depistarea cazurilor în şcolile orăşeneşti, iar şcolile particulare urmau să invite lucrători medicali pentru a supraveghea elevii şi a anunţa biroul sanitar despre eventualele cazuri de boli infecţioase. Problemele viitoare privind sănătatea în oraşul Chişinău se află frecvent în vizorul conducerii oraşului şi în anii următori, când se înfăptuiesc o serie de măsuri suplimentare pentru îmbunătăţirea vieţii sanitare în oraş264.

Salubrizarea oraşului era o problemă importantă pentru asigurarea unei vieţi normale în condiţiile aglomeraţiei existente. În Chişinău, ca şi în alte oraşe, exista un serviciu de salubritate, care se ocupa de curăţenia străzilor. Acesta acorda atenţie, îndeosebi, centrului oraşului, unde se făcea ordine aproape zilnic, în zonele periferice se mătura şi se strângea gunoiul doar de 2-3 ori pe săptămână. De menţionat, în condiţiile perioadei respective, transportarea deşeurilor şi a gunoiului se făcea cu căruţele.

O altă problemă frecvent abordată în cadrul şedinţelor Dumei orăşeneşti vizează asigurarea oraşului Chişinău cu apă arteziană265. Încă la data de 15 decem-brie 1892 se dă în folosinţă primul apeduct orăşenesc, numit convenţional Uzina de Apă, construindu-se pe teritoriul fântânii arteziene un bazin, o staţie de pompare cu cazangerie, o sală de maşini, ateliere şi două castele de apă, unul pe strada Negustorilor (astăzi, V. Alecsandri), distrus în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi altul pe strada Livezilor (astăzi, A. Mateevici).

262 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского Земства , часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, p. 115, 125.

263 Отчет по торговому отделению Кишиневской Городской Управы за 1912 год // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 63, septembrie 1913.

264 Ведомости Кишиневской Городской Думы, martie 1914.265 Ibidem.

90 Lucia Sava

Oraşul avea însă de suferit din această cauză, unica soluţie fiind aducerea apei în oraş de la fântâna din preajma Bisericii Măzărachi. Cu timpul, debitul apei se micşorează, astfel încât în anul 1905 pe teritoriul Direcţiei Apă-Canal a mai fost construit un puţ artezian, iar în 1910 – altele două. Canalizarea propriu-zisă a oraşului Chişinău datează din anul 1912, însă aceasta funcţiona doar în partea centrală a oraşului, în regiunile periferice ale capitalei, asigurarea popu-laţiei cu apă era făcută în mare parte de la fântâni sau izvoare. Ca urmare a abordării acestei probleme, în anul 1914 este luată Decizia Comisiei de exper-tiză privind problema proiectării sistemului de canalizare în oraşul Chişinău realizat de firma Vindşild şi Langhelotti, care avea scopul de a asigura locuitorii capitalei cu apă potabilă266.

Prima centrală electrică a oraşului a fost dată în exploatare în anul 1909. Conform informaţiilor de care dispunem, în acest an aceasta a produs 280 000 kWh de energie electrică, iar în anul 1912 a fost extinsă până la 644 000 kWh. Astfel, în anul 1909 la întreprinderile din Chişinău funcţionau 17 motoare cu o putere de 48 cai-putere. Odată cu construcţia primelor centrale electrice a devenit necesară şi iluminarea electrică. Astfel, în perioada de început au fost instalate circa 5000 de lămpi electrice pe străzile principale ale oraşului şi în cele mai importante case particulare. Între anii 1895-1905 sursele timpului atestă existenţa cazurilor de intervenţie a pompierilor pentru stingerea a aproxi-mativ 449 de incendii, iar de 336 de ori au înfăptuit deplasări la alarme267.

Iluminatul străzilor era o problemă importantă pentru locuitori, dar şi pentru conducerea oraşului, pentru asigurarea unei vieţi decente. Acesta avea loc după un grafic stabilit. Conform raportului pentru anul 1912 privind cheltuielile pentru energie electrică, în al patrulea an de exploatare a staţiei electrice orăşeneşti s-a cheltuit suma de 226 000 ruble pe parcursul acestui an268. Modul de funcţionare a felinarelor pe străzile oraşului Chişinău poate fi urmărit din graficul elaborat de conducerea oraşului pentru anul 1912 prezentat în tabelul 14.

Conform acestui grafic, existau două tipuri de felinare: unele care ardeau toată noaptea şi altele din raţiuni economice, erau incluse doar până la ora unu noaptea. Din acelaşi tabel observăm că pe timp de iarnă iluminarea stră-zilor se făcea de un număr mai mare de felinare (până la 470 în lunile decem-brie-februarie), dar şi în mai multe ore, în timp ce vara graficul de iluminare era redus, datorită condiţiilor meteorologice favorabile (în această perioadă a anului în mediu funcţionau între 150-170 felinare toată noaptea şi aproxi-266 Ibidem.267 Ibidem.268 Отчет эксплуатации Кишиневской Городской электрической стации за 1912 год // Ведомости

Кишиневской Городской Думы, nr. 64, сентябрь 1913.


mativ 100 de felinare care ardeau până la ora 1). Aşadar, doar în anul 1912 au fost puse în funcţiune 4388 felinare, dintre care 2 794 (63,67%) ardeau pe parcursul întregii nopţi şi 1 594 (36,33%) erau incluse doar până la miezul nopţii. Luate în ansamblu, cheltuielile statului în acest sens erau corespunză-toare funcţionării lor: pentru întreţinerea unui felinar se achitau 96 ruble 50 copeici269.

Modernizarea oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-lea a fost completată şi de construirea liniilor de comunicare telefonică în judeţul Chişinău270. Astfel, adunarea de zemstvă din 5 octombrie 1905 preconiza deschiderea a 30 de puncte şi a 5 linii de magistrală pe o lungime de 257 verste. Conform datelor deţinute, cheltuielile totale se calculau la 39 277 ruble 06 copeici. Acestora li se adăugau anual pentru reparaţii şi întreţinerea personalului încă câte 400 ruble271.

În acelaşi timp, adunările din 26 octombrie 1906 şi 29 octombrie 1907 au hotărât rezervarea a câte 2 000 ruble pe an pentru dezvoltarea legăturilor telefonice în judeţul Chişinău. Pentru a asigura acoperirea unei părţi din chel-tuielile suportate, adunarea de zemstvă din 2 octombrie 1908 stabilea abona-mentul orăşenilor la suma 10 ruble anual272.

Analizând problema accesului populaţiei urbane din Basarabia la reţelele telefonice, cercetătorul V. Jukov evidenţiază că în 1900, la 10 000 de locui-tori reveneau: 113 aparate telefonice în Suedia, 103 aparate în S.U.A., 97 – în Norvegia, 93 – în Elveţia, 67 – în Canada, 29 aparate telefonice reveneau – în Finlanda şi tot atâtea în Germania, 18 – în Marea Britanie, 9 – în Austria, 7 – în Franţa, 6 – în Spania, 4 telefoane – în Italia şi doar 2 aparate – în Rusia273. În acest context, construcţia liniilor telefonice era cu mult mai limitată în oraşele basarabene, inclusiv în Chişinău.

În pofida unor încercări ale conducerii oraşului de a facilita circulaţia informaţiei în oraş, măsurile întreprinse nu erau suficiente. L. Troianovschi vorbeşte despre lipsa unui serviciu de informare în Chişinău: „[...]veştile tele-grafice din Moldova în Basarabia şi de acolo în Moldova parvin prin Viena, Berlin, Petersburg cu întârziere de 4-5 zile, pe când între Iaşi şi Chişinău nu e un drum mai mult de 2-3 ore ”274.

269 Ibidem.270 Кишиневское земство. Сборник докладов управы и журналов заседаний за 1903-1908 годы,

Кишинев, 1908, c. 233.271 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского

Земства , часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 387-389.272 Ibidem, p. 394.273 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 275.274 L. Troianovschi, Problema specificului naţional în publicistica lui C. Stere // Cugetul, nr. 1, 2002,

92 Lucia Sava

Această problemă va fi soluţionată către sfârşitul perioadei cercetate, abia la începutul anului1918, când Sfatul Ţării a elaborat Legea asupra taxei de expe-diţie a corespondenţei poştale şi a telefoanelor275.

Datele selectate din statisticile şi rapoartele realizate în perioada de la înce-putul secolului al XX-lea ne permit să evidenţiem şi unele caracteristici ale mediului de trai al locuitorilor oraşului Chişinău în cadrul gospodăriilor individuale.

Conform opiniei cercetătorului V. Jukov, la mijlocul secolului al XIX-lea, în oraşul Chişinău, din 3,5 mii de meşteşugari (pietrari, muzicanţi, steclari, sobari etc.) aproximativ 900 nu aveau locuinţă proprie, iar spre sfârşitul seco-lului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea numărul familiilor orăşeneşti depăşea cu 50% numărul caselor de locuit276.

În studiul nostru am urmărit repartizarea populaţiei oraşului Chişinău în cadrul gospodăriilor individuale (tabelul 15) în baza Recensământului de la 1897. Conform datelor acestuia, în judeţul Chişinău erau înregistrate 58 470 gospodării publice şi private, dintre care 19 962 (34,14% din numărul total) aparţineau oraşului277. Majoritatea gospodăriilor orăşeneşti erau alcătuite din 6-10 persoane (26,92%), din 2 persoane (17,14%), din 3-4 – 16,25%, iar mai mult de 11 persoane locuiau în 164 case (0,82%). De asemenea, cea mai mare parte a indivizilor (70,2% bărbaţi şi 82,84% femei) locuiau în cadrul familiilor şi foarte puţini în afara acestora. În ceea ce priveşte gospodăriile care deţineau angajaţi sau servitori, acestea se repartizau astfel: cele mai multe, 2 062 gospo-dării, aveau doar un singur angajat (10,32%), 2-3 persoane angajate aveau 944 gospodării (4,72%), iar proprietăţile care dispuneau de un număr mai mare de servitori nu depăşeau cifra de 1%278.

Un interes aparte prezintă repartizarea populaţiei Chişinăului conform structurii gospodăriilor private şi publice (tabelul 16). Astfel, 665 bărbaţi şi 603 femei locuiesc în gospodării individuale care nu dispun de servitori, iar 1 598 bărbaţi şi 1561 femei aveau angajaţi, cele mai multe gospodării (în număr de 165) având doar o singură persoană. Această situaţie era caracteristică şi pentru întregul judeţ (252 gospodării). În acelaşi timp, 77,57% din numărul instituţiilor publice ale judeţului Chişinău (107) se găseau în oraş (83)279.

p. 12-16.275 V. Popovschi, Proiecte de constituţie ale Republicii Democratice Moldoveneşti (1918) // Destin

românesc, nr. 2, 1999, p. 18-25.276 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, p. 258.277 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, c. 6-7.

278 Ibidem, p. 6-7.279 Ibidem, p. 8-9.


Nivelul de trai al chişinăuenilor în cadrul gospodăriilor individuale este evidenţiat în tabelul 17. Conform datelor prezentate, majoritatea caselor şi a proprietăţilor individuale din cele 247 prezentate erau locuite de 4 persoane (65, ceea ce reprezenta 26,32%), de 5 persoane erau locuite 43 de case (17,41%), în 34 de case locuiau câte 6 indivizi (13,77%), în 30 de case locuiau câte 3 persoane (12,15%) ş.a.m.d. În acelaşi timp, doar 2 case erau populate de o persoană (0,81%) şi în 19 locuinţe trăiau 2 persoane (7,69%). Totodată, în acest an, izvoarele timpului nu atestă existenţa caselor unde ar locui mai mult de 9 persoane280. Din tabelul prezentat anterior reiese clar că predomină casele în care locuiau 4-5 persoane, fapt care ne permite să conchidem că, în general, după mediul de trai al chişinăuenilor, chiar dacă era mai înalt decât în celelalte oraşe ale provinciei, Chişinăul nu putea concura în acest sens cu marile oraşe ale Europei.

Asigurarea unor condiţii de trai ale locuitorilor oraşului, relativ decente, poate fi evidenţiată şi din situaţia aerisirii odăilor. În acelaşi raport, realizat pentru anul 1913, au fost incluse pentru comparaţie mai multe locuinţe, cu un număr diferit de persoane (tabelul 18).

Conform acestor date statistice, din numărul de 41 de case (15,41%), în care locuiau 268 de persoane (20,46%), fiecăruia îi revenea câte 0,1-0,3 metri cubi, cifrele indică un nivel diminuat faţă de normele în vigoare ale timpului; majoritatea populaţiei, 752 de indivizi (57,4%) locuiau în 143 case (53,76%) şi dispuneau de 0,4 cubi, în conformitate cu parametrii perioadei şi doar 290 de persoane (22,14%) care locuiau în 82 de case (30,83%) trăiau în condiţii unde aerul camerei (0,8-5,0) indică un surplus al normelor prevăzute281.

Situaţia iluminatului gospodăriilor individuale era asemănătoare: majoritatea caselor erau iluminate în proporţie de 0,03-0,05 metri cubi, adică de 4-7 ori mai puţin decât prevedeau standardele timpului282.

Aşadar, datele concrete de care dispunem referitoare la mediul urban al Chişinăului ne permit să concluzionăm că viaţa în capitala Basarabiei avea un caracter variat. Chiar dacă Chişinăul rămânea în urmă comparativ cu marile oraşe europene, el era la începutul secolului al XX-lea principalul centru urban al provinciei, precum şi unul dintre oraşele cele mai importante ale Imperiului Rus.

Acest fapt se explică, în primul rând, prin poziţia sa geografică favorabilă. În plus, clima şi relieful, ca şi bogăţiile naturale, l-au plasat în fruntea centrelor 280 Санитарное Бюро Бессарабской губернской земстве. Врачебная Хроника Бессарабской губернии за

1913 год, Кишинев, 1914, c. 172-174.281 Ibidem, p. 174.282 Ibidem, p. 174.

94 Lucia Sava

urbane reprezentative ale perioadei. Totodată, situaţia geopolitică a deter-minat evoluţia sa din punct de vedere demografic şi etnic. În această peri-oadă remarcăm un număr considerabil al populaţiei în cadrul căreia, potrivit Recensământului din 1897, pe primul loc se situează evreii, fiind urmaţi de ruşi, bieloruşi şi ucraineni, în timp ce populaţia băştinaşă ocupa locul trei ca număr, fapt explicabil, ca urmare a obiectivelor politicii de colonizare a auto-rităţilor ruse.

În condiţii social-politice distincte, mediul de trai al populaţiei oraşului Chişinău evoluează după criterii variate şi cunoaşte un proces accelerat de modernizare. Transformarea Chişinăului într-un adevărat centru urban poate fi remarcată atât în ceea ce priveşte aspectul exterior al oraşului (prin construcţia de noi străzi, clădiri, monumente, schimbarea stilurilor arhitecto-nice etc.), cât şi prin îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor săi (crearea şi funcţionarea serviciilor de salubritate, asigurarea populaţiei cu apă potabilă, iluminarea străzilor şi caselor individuale, instalarea reţelelor de comunicare telefonică).

1.2. LOCALURILE PUBLICE

În anul 1906, aflându-se pentru prima dată în vizită la Chişinău, istoricul român Nicolae Iorga descria astfel imaginea oraşului: „Multe clădiri publice măreţe. Tribunal, palat al guvernului, două gimnazii de băieţi, gimnaziu de fete, şcoala eparchială de fete, urcată sus cu o cupolă de biserică, în drum spre gară, orfelinat al nobililor, club al nobilimii, fundaţia bătrânului Balş, mort acum vreo cincisprezece ani, muzeu, care se clădeşte în stil maur cu brâul de smalţ... Ghiceşti o temniţă după acele împrejmuiri totdeauna închise, după acele uşi lăcătuite, după acele fereşti moarte. Pare că acea pajure de sus stă să-şi înfigă ghearele şi în inima ta. Ceea ce s-ar potrivi aiurea, în oraşe mari, deopotrivă de monumentale şi curate, uimeşte şi înspăimântă aici mai mult decât câştigă...”283.

Evident, dincolo de imensitatea de piatră, care l-a „uimit” şi l-a „înspăi-mântat” pe marele istoric, remarcăm în spusele sale faptul că oraşul Chişinău la începutul secolului al XX-lea este cuprins de procesul de modernizare, care îl plasează, din punctul de vedere al construcţiilor publice, alături de marile oraşe ale timpului.

Din această epocă datează o serie de construcţii de utilitate publică ce confirmă afirmarea Chişinăului ca centru urban cu tendinţe de modernizare

283 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995, p. 77-92.


ale aspectului arhitectonic. Printre cele mai impunătoare sunt: Clădirea Băncii Urbane (din 1978 Sala cu Orgă), situată pe actuala stradă Ştefan cel Mare, 81, construcţia căreia a fost începută în 1903 şi finisată abia în 1911, realizată în stil eclectic cu forme neoclasice şi baroce, tendinţe în vogă pentru clădirile publice din această perioadă; în 1902 este construit sediul Societăţii Orăşeneşti de Credite din strada B. P. Hasdeu, nr. 4, construcţie din piatră cu două nivele, cu uşile şi ferestrele din lemn de pin, cu sobe din teracotă, iar scările din metal, care poartă amprentele aceluiaşi stil eclectic (vezi schiţa 1); Clădirea gimnaziului nr. 3 de băieţi, situată în strada A. Mateevici, 111, în care în martie 1918 şi-a ţinut şedinţele Sfatul Ţării, finisată în 1905, clădire care aminteşte de clasicismul francez al combinării volumelor proeminente centrale cu cele laterale prin galerii; Clădirea Dumei orăşeneşti (strada Ştefan cel Mare, 83), construcţia căreia a fost încheiată în 1902 în spiritul eclectic al arhitecturii renaşterii italiene; Clădirea Muzeului Zemstvei (actualmente Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală), situat în strada M. Kogălniceanu, 82 A, terminată în 1905 sub proiectul lui V. Ţîganco, care conţine elemente ale stilului oriental, islamic (vezi imaginea), ş.a.284. Clădiri în stil asemănător au fost construite în perioada cercetată pe tot cuprinsul Imperiului, inclusiv la Petersburg.

Acestora li se adaugă case individuale, vile şi conacuri urbane construite în aceeaşi perioadă, care completează imaginea oraşului: Vila urbană a lui Vladimir Hertza, situată pe strada Ştefan cel Mare, 115, construită în 1905 într-un parter, care poartă amprentele stilului baroc vienez, atrăgând atenţia prin garnitura decorativă bogată a faţadei principale, cât şi prin basoreliefurile şi ornamentele moderne; Vila urbană din strada A. Bernardazzi, 95-97, înăl-ţată încă în 1901 în stil oriental cu influenţe ale modernului; o altă Vilă urbană situată în strada actuală Toma Ciorbă, 5, alcătuită din două case într-un etaj (1912), cu detalii ale neoclasicismului, dar şi cu elemente ale stilului modern; Conacul urban din strada 31 August 1989, 43 A (colţ cu strada Tighina), cu detalii arhitectonice ale stilului eclectic şi elemente reminiscente ale clasicis-mului etc. (vezi schiţele 2-3, 5-7)285.

284 Informaţii referitoare la principalele construcţii ale oraşului în perioada studiată au fost selectate de pe site-ul: www.sit.md: Monumentele de arhitectură în Centrul Istoric al Chişinăului. Site-ul sistematizează informaţiile referitoare la monumentele de arhitectură situate în zona istorică a municipiului Chişinău. Materialul studiat în anii 2003-2006 este stocat într-o bază de date destinată publicului larg şi specialiştilor în domeniu. Lucrarea conţine fotografii, studii grafice, date istorice a 977 de obiective incluse în „Registrul monumen-telor de importanţă naţională şi municipală” aprobat de Primăria mun. Chişinău în ianu-arie 1995.

285 Ibidem.

96 Lucia Sava

În ceea ce priveşte aspectul arhitectural al construcţiilor din oraşul Chişinău, putem evidenţia câteva stiluri şi tendinţe ale epocii. Astfel, Catedrala Schimbarea la faţă a fost construită în anul 1901 de către arhitectul Saraţinski şi reprezintă, până în prezent, unul dintre cele mai frumoase edificii ale Chişi-năului. Ea se distinge printr-o compacitate uluitoare, dar şi prin simplicitate, laconism şi eleganţă286.

De asemenea, la multe clădiri din Chişinăul de la începutul secolului se păstrează elemente ale stilului clasic, sobru, cu tendinţe spre efecte grandioase. În privinţa modalităţilor de construcţie a clădirilor, remarcăm că în această perioadă se construia fără grabă, astfel încât pentru înălţarea unei clădiri era nevoie de ani sau chiar de decenii. Noile materiale şi noile construcţii erau întotdeauna concepute sub aspect estetic şi îmbinate în mod obligatoriu cu elemente vechi. De multe ori, pentru a conferi edificiilor un caracter mai romantic, arhitecţii foloseau raţionalismul în aplicarea betonului armat, a sticlei sau a ceramicii; dar puteau apela, de asemenea, la decorativul capricios, la ornamente, la accentuarea intenţionată a formelor şi liniilor curbe, glisante. În acest sens, ornamentele reliefate, întortocheate, grilajele metalice, mai rar din beton armat sau piatră ale balcoanelor, se îmbinau în interpretarea liberă a stilurilor istorice.

Reprezentativ este în acest sens şi Castelul de pe strada Bernardazzi, nr. 52287. Arhitectura acestuia este simplă, nici urmă de elemente în plus, pe ferestre, pe pereţi sau pe acoperiş. Executarea clasică în formă dreptunghiu-lară a proiectului şi amenajarea, împreună cu alegerea reuşită a materialelor de construcţie, conferă eleganţă şi frumuseţe acestui edificiu. Intrarea în curte este proiectată sub formă de arc. Balconul e împodobit şi el cu elemente arhitecturale. Acestea alternează cu ferestrele dreptunghiulare, care îi conferă castelului originalitate.

Acelaşi stil arhitectonic se menţine în construcţia majoritară a conacurilor urbane boiereşti ale Chişinăului de la începutul secolului al XX-lea. Acestea aparţineau elitei oraşului, care dispunea de resurse financiare impunătoare pentru a-şi putea permite luxul de a înălţa asemenea construcţii. De exemplu, Conacul de pe actuala stradă 31 August, nr. 100, construit în stil clasic, cu elemente ale renaşterii italiene. Sau Conacul urban de pe strada Columna, nr. 30, care avea o suprafaţă de circa 2 289, 7 metri pătraţi şi dispunea de un demisol şi un etaj din piatră albă tencuită. Acesta avea 11 încăperi şi un portal288.

286 Ibidem.287 Ibidem.288 Ibidem.


Localurile publice ale Chişinăului, destul de numeroase în perioada de timp studiată, ar putea fi împărţite în mai multe categorii. În prima categorie putem include clădirile reprezentative ale oraşului, cum ar fi, spre exemplu, primăria, şcoala, tribunalul, catedrala, la care se adaugă cinematograful, teatrul, librăria etc. Acestea erau concentrate în mare parte în zona centrală a oraşului, care era cea mai bine întreţinută, dispunând de toate cele necesare pentru un nivel de trai civilizat.

Conform surselor timpului, la 1900 în întreaga Basarabie existau 25 insti-tuţii de instruire publică, 15 pentru băieţi şi 10 pentru fete289. Oraşul Chişinău deţinea întâietatea în acest sens, deoarece aici se aflau: două gimnazii clasice pentru băieţi, două gimnazii de fete, o şcoală de opt clase „M.A. Nagovski”, o şcoală reală, o şcoală de 7 clase „Karcevski”, o şcoală comercială „Skoro-dinski”, un seminar duhovnicesc, o şcoală eparhială, o şcoală duhovnicească, o şcoală de vinuri, biblioteca obştească orăşenească. În 1902 a fost deschisă o şcoală profesională de opt clase, şcoala particulară de băieţi, şcoala comercială de trei clase, şcoala orăşenească de meserii „Alexandrov”, şcoala orăşenească de desen, trei şcoli de muzică, şcoala profesională orăşenească evreiască de fete „Raşcovici”, şcoala evreiască de meserii pentru băieţi290.

Un moment semnificativ de mare amploare l-a constituit crearea în ajunul Marii Uniri, la 18 februarie 1918, a Universităţii Populare din Chişinău, din iniţia-tiva unui grup de intelectuali basarabeni, printre care P. Halippa, Şt. Ciobanu, I. Pelivan, P. Erhan, E. Alistar, N. Alexandri etc. Această instituţie, care îşi avea sediul în renumita Casă Eparhială, nu echivala cu un aşezământ de învă-ţământ universitar, menirea ei fiind cu totul alta. Astfel, Pan Halippa menţiona despre scopul primordial al acesteia: „Universitatea Populară din Chişinău va fi o instituţie culturală pentru redeşteptarea şi luminarea minţii poporului...” (scopuri de culturalizare, de răspândire a ştiinţei de carte etc.)291.

Pentru a scoate în evidenţă rolul pe care îl deţineau instituţiile publice în procesul de ridicare a nivelului de carte şi cultură al populaţiei orăşeneşti, evidenţiem existenţa Societăţii istorico-literare din Chişinău, creată şi condusă de Iustin Frăţiman (aprilie 1918). Această Societate fondează un muzeu naţi-onal şi deschide o universitate populară, prin intermediul cărora se urmărea propagarea culturii naţionale. În cadrul Universităţii Populare din Chişinău, Iustin

289 Бессарабия: географический, исторический, статический, экономический, литературный сборник (под ред. П. Крушевана), Москва, 1903, c. 62.

290 Ibidem, p. 82.291 V. Popovschi, O. Ghibu şi Universitatea Populară din Chişinău // Cugetul, nr. 1, 2002,

p. 44-46.

98 Lucia Sava

Frăţiman a predat cursul de Istoria bisericii româneşti292. Prin urmare, majoritatea instituţiilor de instruire publică aveau menirea principală de a forma un nivel de cultură locuitorilor oraşului.

Un alt gen de localuri publice îl constituie gospodăriile individuale, care datorită unor împrejurări, precum şi a unor acţiuni de vânzare-cumpărare se transformă în clădiri publice. Vom prezenta în continuare câteva exemple de astfel de localuri publice. A. Sava, unul dintre martorii perioadei, menţi-onează despre Casa paharnicului Toma Stamati, fost serdar de Orhei, şi a fiului său, poetul Constantin Stamati. Această clădire era situată pe strada Sf. Haralampie nr. 126, la marginea de sus a oraşului. Conform informaţiilor prezentate de autor, la început aceasta a constituit o proprietate individuală, iar mai apoi a fost transformată în Casa Statului, unde îşi avea sediul Poliţia din Chişinău. Această construcţie avea o faţadă de un etaj şi jumătate, iar în spate un singur rând şi era acoperită cu scânduri. Ea a fost scoasă în vânzare pentru prima dată în 1836, iar în anul 1896 intră în stăpânirea familiei moldoveneşti a Emiliei Moinescu; din anul 1903, edificiul a avut mai mulţi stăpâni, printre care domnii Uşer Bronfman şi Moise Aron Zilberfarl293.

De altfel, după cum remarcăm din menţiunile lui A. Sava, majoritatea loca-lurilor publice din perioada studiată, pe care le-am plasat în această categorie, îşi schimbă foarte des proprietarii, fiind supuse mai multor acte de vânzare-cumpărare. Câteva exemple sunt indispensabile în acest sens.

Astfel, proprietatea individuală, situată pe strada Sf. Haralampie nr. 116, a avut mai mulţi proprietari: în anul 1900 ea aparţinea unui oarecare Egor Ursul, în anul următor, 1901, trece în posesia lui Seima Vladimirski, care peste numai un an o vinde lui N. Vladimirski. Începând cu anul 1907, aici era sediul Băncii Poltava, care, la rândul ei, o vinde în 1919 familiei Chidel294.

Au existat şi situaţii contrare, când unele localuri publice sunt transferate în urma actelor de vânzare-cumpărare în proprietăţi individuale. Este exemplul casei nr. 120, situată pe aceeaşi stradă, care în 1901 constituia sediul Băncii funciare Tavrida-Basarabia, iar în anii următori a avut mai mulţi proprietari, printre care: în 1902 – pe doamna Litovcenko; în 1912 – F. Lvovski; 1914 – S. Nazarov; în anul 1916 casa a fost trecută în posesia lui F. Lvovski şi în 1918 proprietarii ei sunt I. Protopulos şi Drosulis295.

Printre localurile de acces public se enumără şi cele comerciale: magazine, 292 E. Istrati, Iustin Frăţiman – un promotor al culturii româneşti din Basarabia // Destin românesc,

nr. 1, Chişinău, 1996, p. 84-90.293 A.V. Sava, Trei case din Chişinăul vechi // Arhivele Basarabiei, nr. 3, 1934, p. 263.294 Ibidem, p. 263-264.295 Ibidem, p. 264.


prăvălii, dugheni etc. Conform afirmaţiilor lui Z. Arbore, în anul 1901 oraşul Chişinău poseda: 270 magazine de îmbrăcăminte, 254 depozite, 427 hote-luri, hanuri, cârciumi, 684 prăvălii cu obiecte casnice, 54 magazine cu obiecte industriale; în total în oraş fiind înregistrate 1 912 localuri de acest gen care aduceau venituri capitalei în sumă de 21 553 100 ruble296.

Numărul acestora, pe parcursul perioadei cercetate, este în creştere continuă. Astfel, de exemplu, în anul 1912 în Chişinău existau mai multe magazine în casele orăşeneşti. Dintre acestea – 10 magazine sunt atestate la etajul de jos al blocului vechi situat în centrul capitalei, care au fost date în arendă pentru suma de 9 935 ruble, cu 160 ruble mai puţin decât în anul precedent, 1911; iar alte 14 magazine sunt situate în blocul nou, situat între străzile Alexandrovskaia şi Sinadino, arendate pentru o sumă totală de 20 270 ruble; şi 5 magazine se găseau la Pasaj, colţ cu strada Puşkin297.

Din aceeaşi categorie de local public face parte primul Munte de Pietate (Lombardul) sau aşa-zisa cooperativă orăşenească; deschis chiar la începutul secolului al XX-lea în oraşul Chişinău, acesta se afla pe strada Negustorilor, nr. 58, actualmente, strada Hânceşti298.

Acest eveniment a favorizat situaţia economică a cetăţenilor de condiţie socială medie. În primele luni, sumele necesare pentru acordarea creditelor erau constituite din capitalurile unor oameni bogaţi, plus o parte din mijloa-cele luate din bugetul orăşenesc. Scopul acestei organizaţii era de a ameliora dependenţa oamenilor nevoiaşi de cămătarii lacomi, care dictau celor ce împrumutau bani de la dânşii, condiţii rigide impuse după bunul lor plac. Din chiar primii ani de existenţă, acesta s-a bucurat de o mare popularitate în rândul orăşenilor. Aici erau puse în gaj bijuterii, blănuri, veselă scumpă, încălţăminte etc., oferindu-se în schimb împrumuturi băneşti cu un procent mic, pe un termen stabilit. Încă de la începutul deschiderii, această instituţie funcţiona în baza unui statut, având un document special şi plătind regulat în trezoreria oraşului un anumit procent. În cadrul Muntelui de Pietate lucrau un casier, magazioneri, un cojocar, un dezinfectator. Supraveghetorul banilor acumulaţi era, de regulă, şeful poliţiei orăşeneşti299. Conform datelor timpului, deschiderea Muntelui de Pietate a fost un act justificat, reciproc avantajos, şi pentru fondator, şi pentru clienţi. În Biblioteca Naţională din Chişinău s-au

296 Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Chişinău, 2001, p. 61.297 Отчет по торговому отделению Кишиневской Городской Управы за 1912 год // Ведомости

Кишиневской Городской Думы, nr. 63, сентябрь 1913.298 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9162,

fila 4.299 V. Anikin, Primul Munte de Pietate la Chişinău // Curierul de seară, 6 octombrie 1994.

100 Lucia Sava

păstrat documente referitoare la activitatea Muntelui de Pietate în anul 1913 (al 14-lea an de activitate). Din bilanţul anual făcut de coordonator, devine mai clară activitatea acestei instituţii. Actele consemnează ajutorul acordat de această instituţie la 86,5 mii de oameni, adică câte 320 de cereri pe zi. Menţi-onăm, în această perioadă în Chişinău locuiau nu mai puţin de 90 de mii de oameni. Beneficiile nete ale Muntelui de Pietate (împreună cu plata încasată pentru lucrurile puse la păstrare) au constituit, în anul menţionat, mai mult de 52 de mii ruble. Cheltuielile erau legate de întreţinerea funcţionarilor, plata impozitelor şi alte scopuri300.

Despre numărul impresionant al localurilor comerciale existente în oraşul Chişinău menţionează şi Nicolae Iorga: „Dăm o raită chiar atunci seara prin centru, unde prăvăliile cele mari nu s-au închis încă. Argintăriile sunt foarte bogate, un evreu din Otaci, pe Nistru, care poartă numele rusesc de Ataţchi, vinde frumoase coloane de plăci de argint lucrate mai mult sau mai puţin în Caucaz, dar care poartă hanghere şi litere care amintesc această ţară. Cauca-ziene mai vreau să fie mânere de umbrele, condeie şi câte altele. Dacă arată cineva îndoieli asupra adevărului şi a preţului, Ataţchi se jură în tot felul şi se arată gata să plătească sute şi mii de ruble, dacă a minţit. Vinde şi în România, la Iaşi, altor evrei, schimbă bani austriaci foarte bucuros şi se pricepe a-şi scoate la sfârşit tot preţul lui. Vorbeşte binişor româneşte şi e un tip interesant”301.

Magazinele şi centrele comerciale erau concentrate în partea centrală a oraşului, acolo unde exista o aglomeraţie urbană şi, deci, o piaţă de desfacere a mărfurilor. Deşi, potrivit normelor legale, fiecare clădire putea fi înălţată cu autorizaţia conducerii oraşului, în realitate se construia mult la voia întâm-plării, îndeosebi la periferia oraşului.

Un alt gen de localuri publice sunt cele de agrement, printre care cele mai reprezentative sunt crâşmele. Aici lumea se aduna pentru a servi un pahar şi pentru a discuta diferitele probleme ale vieţii cotidiene, precum şi ultimele ştiri de senzaţie. Un martor al epocii menţionează mai târziu despre acest gen de local: „Nu era crâşmă care să nu geamă de lume...”302. Afirmaţiile sale sunt confirmate de raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului, care susţine: „Cârciuma constituie localul tuturor relelor, al hoţilor, al speculanţilor, care foloseau munca ţăranilor”303.

300 Ibidem.301 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995, p. 80.302 I. Simionescu, Beţia // Foaia plugarului, an. III, nr.8, august 1923, p. 166.303 Raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului din 3 aprilie 1919, Cu privire la rezultatele apli-

cării monopolului asupra alcoolului şi influenţa lui asupra populaţiei // Basarabia economică, nr. 3-4, 1919, p. 44.


Spre deosebire de cafenele, relativ târziu apărute în peisajul urban, cârciu-mile au o tradiţie bogată, în special pentru clasele de jos, dar nu numai. Conform presei periodice a timpului, cârciumile erau localuri fără îngrădiri de acces, centre de comunicare pentru toate păturile sociale şi astfel atractive şi pentru cei care doreau să dea acolo un spectacol pentru a câştiga un ban. Aici îşi puteau rezerva masa meşteşugari şi negustori pentru a lua prânzul sau pentru a se odihni după o zi de muncă. Mult mai pasionale decât cafenelele, cârciumile erau un spaţiu predilect al confesiunilor, dar şi al injuriilor. Din aceste considerente, ordinea publică era pusă, de multe ori, la grea încercare.

Între saloane şi cârciumi, cafenelele, cu mirosul îmbietor de cafea, tutun şi vorbă ocupă o poziţie aparte. Primele cafenele au aparţinut negustorilor evrei şi armeni. Cafeaua devine elixirul specific, iar ziarele – sursa nenumă-ratelor discuţii. Aici îşi găsesc adăpostul spiritele avangardiste, iar înflorirea acestui gen de local s-a datorat faptului că ele nu au îngrădit libertatea de exprimare a opiniei. Tendinţa spre individualism, dar şi creşterea posibilită-ţilor de distracţie, au determinat o anumită specializare a cafenelelor. Aici se putea bârfi, negocia, ţese intrigi, complota, discuta, citi ziare sau reviste, bea, ba chiar dormi sau şopti cuvinte de amor.

În concluzie, în perioada de la începutul secolului al XX-lea, oraşul Chişinău se caracterizează printr-o multitudine şi o complexitate a localurilor publice, foarte diverse, atât din punctul de vedere al aspectului exterior, al arhitecturii, dar şi în ceea ce priveşte destinaţia acestui tip de construcţie.

În anii 1900-1918 au fost înălţate o serie de edificii: de la locuinţe şi proprietăţi individuale, care aparţineau reprezentanţilor păturilor înstărite ale oraşului, la construcţii şi localuri publice, cum ar fi: bănci, magazine, teatre, cinematografe, librării etc.

Cât priveşte tehnica construcţiilor, aceasta era destul de migăloasă, accentul punându-se pe calitate, pe respectarea stilurilor şi a simetriilor, pe bunul gust al artisticului. Relatările unor martori ai timpului constituie o dovadă certă a existenţei unui amestec al diferitor tendinţe arhitectonice, în dependenţă de preferinţele proprietarului sau ale arhitectului. Luate în ansamblu, acestea au menirea de a schimba aspectul exterior al oraşului, dându-i o tentă de moder-nizare.

Variate sunt şi localurile de agrement. Acestea (saloane, cârciumi, cafenele, berării etc.) variază în funcţie de venituri şi de clientelă. În asemenea tip de local viaţa urbană era mai vie, mai palpitantă. Aici, fără deosebire, aristo-cratul sau cetăţeanul simplu putea să trăiască ritmul vieţii în adevăratul sens al cuvântului; el putea să-şi dea frâu liber trăirilor şi sentimentelor, fără a fi împiedicat de principii sau de prejudecăţi.

102 Lucia Sava

1.3. CIRCULAŢIA INTERNĂ ŞI EXTERNĂ

La începutul secolului al XX-lea, circulaţia în oraşul Chişinău şi în afara acestuia cunoaşte un relativ proces de modernizare. Încă din anul 1889 pe strada principală a oraşului a fost pus în funcţiune tramvaiul cu cai (konka), a cărui înlocuire cu tramvaiul electric, mai târziu, în 1911, avea să stârnească şi unele reacţii negative.

Un „nostalgic” al perioadei (anonim), citat de presa timpului, menţiona: „Era o vreme când aveam tramvaiul cu cai, sau mai exact cu un cal, pentru că o singură gloabă trăgea cutiuţa în care se înghesuiau toţi pasagerii, faţă în faţă, pe două rânduri. Un bici şi câteva expresii neparlamentare ale conducătorului înlocuiau motorul. Tramvaiul cu cai avea atunci un mare avantaj: se oprea unde vreai tu, ba puteai, dacă erai ofiţer, să trimiţi ordonanţa să oprească tramvaiul până ce-şi punea cucoana pălăria.”304.

Despre modalitatea de circulaţie al acestuia, un martor al perioadei, V. Ţepordei, îşi aminteşte mai târziu: „De la gară pornea tramvaiul, care mergea pe strada Alexandru cel Bun până la Spitalul Central. Alte tramvaie urcau pe Puşkin până în strada Viilor, şi pe strada Armeană până la Cimitirul Central. Tramvaiele Chişinăului fusese instalate de o Societate belgiană. Aveau un mers regulat. Când porneau din gară, treceau pe lângă Şcoala Eparhială, iar altul – pe strada Nikolaevskaia.”305. Acest tip de transport va cunoaşte popu-laritate mai ales în perioada interbelică. Până atunci, trăsura sau birja rămânea cel mai important mijloc de transport public în interiorul oraşului, dar şi în afara lui. Deşi preţul unei călătorii cu birja era de 5-6 ori mai mare decât la tramvai306, aceasta era utilizată mai ales de categoriile înstărite, deoarece ea permitea unele facilităţi, cum ar fi faptul că birjarul venea la orice oră, căra bagajele, mergea pe unde îi cerea clientul etc. În plus, plimbarea cu trăsura în zilele de duminică şi de sărbătoare crea o deosebită plăcere pentru persoanele pasionate de cai. În această ordine de idei se cuvine să menţionăm că trăsurile erau de mai multe categorii: acestea variau de la cele de lux, cu scaune tapisate cu catifea la cele cu scaune simple din lemn.

În perioada menţionată, strada, care reprezenta principalul exponent al circulaţiei în interiorul oraşului şi în afara lui, era un adevărat spectacol, mai ales în zona centrală. Aici erau concentrate majoritatea marilor magazine, dar şi principalele clădiri reprezentative ale oraşului. Din aceste considerente, numărul călătorilor şi vizitatorilor acestei părţi a oraşului era destul de mare.

304 Gazeta Capitalei,10 iunie 1926. 305 V. Ţepordei, Chişinăul tinereţii noastre // Literatura şi arta, 3 aprilie 1997.306 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 34.


În amintirile sale despre străzile oraşului Chişinău, Nicolae Iorga menţiona: „Deocamdată îmi dau seama că o stradă largă, lungă de nu-i vezi capătul, se desfăşoară drept înainte, printre căsuţele urâte. Strada nu e pavată cum trebuie, şi brişca evreului tremură pe caldarâmul neregulat. Felinarele de gaz nu sunt aprinse fiindcă sus Crai Nou străluceşte, între altele, şi pentru a lumina Chişinăul.

Casele ce se văd, deşi au în parte două rânduri, şi sunt destul de mari unele din ele, n-au nimic deosebit sau măcar plăcut în ele. Dar de la casele risipite şi joase ale unui sat s-a ajuns la un târg bunişor. Aici felinarele luminează. E cel dintâi pas spre mai bine. Deodată lumina electrică scoate la iveală cu limpezi-ciune un cartier de palate albe, de mari clădiri ale negustorilor. Vitrine scânteie de o parte şi de alta. Înainte e o mare grădină, o biserică spaţioasă în fundul ei şi un turn cu ceasornicul luminat. Aici e centrul, un centru frumos...”307.

Evident, zona mediană, ca toate centrele urbane, reprezenta partea atrăgă-toare a oraşului. În această regiune, străzile erau acoperite cu piatră, frumos aranjată în forme geometrice. „Spectacolul” era cu totul diferit la periferia oraşului, unde străzile pavate lipseau cu desăvârşire, majoritatea fiind înfun-date, casele dărăpănate se întindeau de o parte şi de alta, creând o atmo-sferă mohorâtă. În zilele de vară, uneori primăvara târziu şi toamna, praful se aşternea, formând adevăraţi nori groşi şi înăbuşitori care se înălţau la cer.

Administraţia oraşului a încercat prin intermediul mai multor decizii şi regulamente, să asigure confortul şi siguranţa călătorilor pe străzile oraşului Chişinău. Pentru asigurarea securităţii şi ordinii de circulaţie pe străzi, a fost elaborat de către Duma orăşenească un regulament special de circulaţie cu bicicletele, conform căruia acest gen de transport era posibil doar obţinând o autorizaţie de la conducerea orăşenească, pe anumite străzi şi respectând o anumită viteză de circulaţie308.

Un alt document avea scopul de a iniţia conducătorii de tramvaie în privinţa modalităţilor de utilizare a acestui mijloc de transport, pentru a preveni eventualele accidente rutiere309. Riscul acestora era destul de mare, drept dovadă insistenţa cu care se implică conducerea orăşenească în preve-nirea lor, după decizia din ianuarie, urmează alta, în februarie acelaşi an, prezentată într-o altă informaţie oficială, prin care se confirma că circulaţia cu bicicleta era posibilă doar după înregistrarea acesteia, în continuare era 307 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995, p. 77-92. 308 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 8920,

fila 1.309 Инструкция для вагоно-вожатых Кишиневского трамвая утверждена Думою 20 января 1914

года // Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 5, январь 1914.

104 Lucia Sava

prezentată lista străzilor, unde era permisă circulaţia cu acest gen de trans-port310.

Circulaţia locuitorilor în afara oraşului Chişinău era, însă, mai dificilă, deoa-rece în condiţiile meteorologice defavorabile (toamna, în timpul ploilor sau în perioadele de iarnă) ea devenea destul de anevoioasă. Pentru transportul interurban cel mai frecvent mijloc de circulaţie folosit era trenul.

La începutul secolului, Chişinăul cunoaşte o extindere a acestui tip de trans-port. Oraşul dispunea deja de o reţea de căi ferate şi de locomotive moderne pentru perioada respectivă. Dacă căruţa trasă de cai era cel mai des utilizată pentru călătoriile pe distanţe mai mici, atunci trenul era singurul mijloc de transport utilizat pe distanţe mari.

Pentru îmbunătăţirea circulaţiei cu trenul au fost construite noi drumuri de fier în Basarabia, unul dintre aceste proiecte viza prelungirea drumului de la staţia Leipzig spre Chişinău, Leova şi Hânceşti. Alte două proiecte cuprin-deau direcţii mai îndepărtate, cum ar fi unirea liniei de cale ferată de la staţia Vapnearka cu viitorul port de la Marea Neagră; dar şi construcţia liniei ferate ce urma să unească oraşul Bălţi cu Orhei, Chişinău şi Căinari311.

Un alt tip de serviciu public era îndeplinit de poştă. Deşi instituirea servi-ciului de poştă pentru expedierea corespondenţei particulare din oraşul Chişinău spre alte localităţi ale Basarabiei, cât şi în afara provinciei, şi în sens contrar, a fost discutată în cadrul mai multor şedinţe ale adunărilor de zemstvă, la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în judeţul Chişinău serviciul de poştă de zemstvă se realiza prin intermediul staţi-ilor de poştă ale localităţilor rurale, care aveau obligaţia de a asigura mijloacele de transport pentru deplasarea funcţionarilor statului. Potrivit cercetătorului D. Poştarencu, abia în anul 1905 adunarea judeţeană de zemstvă a decis între-ţinerea poştei de toată populaţia judeţului, iar în anul următor era prevăzută suma de 58000 de ruble pentru întreţinerea staţiilor de poştă din judeţul Chişinău312. Astfel, Chişinăul, ca şi fiecare oraş mare, începe să dispună de un serviciu poştal, care se ocupa de primirea, expedierea şi împărţirea scri-sorilor către destinatari. Prin decizia conducerii oraşului din 26 aprilie 1906, autorităţile capitalei prevedeau utilizarea în judeţul Chişinău a încă 24 cai, 8 armăsari, 8 căruţe pentru îmbunătăţirea acestui gen de serviciu public. Plata anuală pentru fiecare staţie care urma să fie deschisă era calculată la suma de 4 080 ruble, în timp ce plata pentru un cal era de 170 ruble313. 310 О мерах безoпасности порядки движения по улицам. О езде на велосипедах // Ведомости

Кишиневской Городской Думы, Nr. 10, февраль 1914.311 Cuvânt Moldovenesc. 1913-1916, p. 68.312 D. Poştarencu, Poşta Moldovei (File de istorie), Chişinău, 2000, p. 55.313 Ibidem, p. 199-200.


De regulă, întreţinerea poştelor se dădea în arendă prin licitaţii în bază de contract diferitor persoane particulare, care trebuiau să asigure buna funcţio-nare a acesteia. Dat fiind faptul că reprezentanţii instituţiilor publice utilizau frecvent serviciul poştelor de cai, zemstva judeţului a înaintat mai multe demersuri către conducerea statului, care vizau trecerea staţiilor de poştă la bugetul central. Această cerere a fost satisfăcută mai târziu, prin legea din 5 septembrie 1912, potrivit căreia statul se obliga să asigure o parte din cheltu-ielile pentru folosirea poştelor de către fucnţionarii săi314.

În oraşul Chişinău se găsea Districtul Poştal-Telegrafic al întregii provincii Basarabia, care era subordonat Direcţiei Generale a Poştelor şi Telegrafelor, creată încă în 1884, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei. Acesta nu avea un sediu propriu, astfel încât la data de 1 septembrie 1902, când a expirat termen de zece ani de închiriere, şeful Districtului, A. Başuţki, a fost nevoit să prelungească contractul cu proprietara localului (care avea 28 de odăi), văduva generalului Artamonov, pe o perioadă de încă zece ani. În schimb, Oficiul Poştal-Telegrafic Chişinău îşi avea sediul în 1913 la intersecţia străzilor Schmidt (actuala stradă Mitropolit Dosoftei) şi Gogol (Mitropolit Bănulescu-Bodoni)315.

Spre sfârşitul perioadei cercetate, la 5 februarie 1918 Sfatul Ţării a elaborat un proiect de lege, ce prevedea transformarea Direcţiei Districtului Poştal-Tele-grafic Chişinău în Direcţia Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor a Republicii Populare Moldoveneşti, care, conform proiectului prezentat de N. Bosie-Codreanu, urma să fie divizată în două secţii: Poştală şi Telegrafic-Telefonică. De asemenea, transportul poştei pe cale ferată trebuia să constituie o secţie aparte, subordo-nată Secţiei Poştale. Această lege a intrat în vigoare de la data de 1 februarie 1918316.

În primii zece ani ai secolului trecut, în Chişinău se întreprind o serie de lucrări de construcţie şi de îmbunătăţire a circulaţiei în oraş. Astfel, decizia din 29 noiembrie 1904, stabilea construcţia de noi şosele şi lărgirea celor existente în oraş317.

Alte lucrări de îmbunătăţire a circulaţiei prevedeau construirea şoselei Munceşti de către constructorul Blun-Kuniţe. Datele de care dispunem ne permit să menţionăm că acesta a cheltuit 541 ruble 75 copeici pentru construcţia şoselei menţionate, cu o reducere de 5% din suma totală preco-314 Ibidem, p. 55.315 Ibidem, p. 57.316 Ibidem, p. 65.317 Кишиневское земство. Сборник докладов управы и журналов заседаний за 1903-1908 годы,

Кишинев, 1908, c. 65.

106 Lucia Sava

nizată318. În aceeaşi ordine de idei, şoseaua Hânceşti, a cărei construcţie a început încă în 1898 de către Averbuh şi Deleanov, a costat 6 110 ruble. Odată cu finanţarea acestor drumuri au fost construite două poduri (3 475 ruble) şi şoseaua (25 100 ruble) de către Bukşup. Prin actul din 3 februarie 1899 se confirma că acestea au fost presurate cu nisip (pentru această muncă s-au alocat 204 ruble) şi pietriş (100 ruble)319.Şoseaua Sculeni a început să fie construită de negustorul S. Şur în anul

1899, pentru suma de 49 649 ruble. Totodată, cu suportul financiar al aces-tuia, au fost reparate două treceri de lemn peste râul Bâc, pentru care s-a plătit 14 ruble 13 copeici320.

Alt exemplu îl constuie Şoseaua Dubăsari, începută în 1898, odată cu repa-raţia unei părţi de la grădina Andreev până în satul Goian şi construcţia unui pod de piatră în suma totală de 500 ruble plătite de către Zeliman Mahlin (220 ruble) şi Nichifor Covaliov (250 ruble).

Cercetările realizate ne permit să remarcăm că, în majoritatea cazurilor, reparaţia şi construcţia de noi drumuri era realizată cu ajutorul unor negus-tori şi meşteşugari bogaţi, care, pentru a obţine unele înlesniri în activităţile pe care le practicau, sponsorizau o parte din aceste construcţii. Alte proiecte ale aceleiaşi perioade au fost: drumul Bender (5 verste), Vadul-lui-Vodă (2 verste), Ialoveni (5 verste), Hânceşti (4 verste)321.

În acelaşi context a fost reparat drumul de poştă de la hotarele oraşului Chişinău până la începutul judeţului Orhei pe o întindere de 12 verste. Conform informaţiilor, fiecare muncitor a fost plătit cu 75 copeici pentru o zi de muncă, iar în total pentru lucrările de reparaţie ale drumului s-au cheltuit 75 ruble322.

De asemenea, a fost reparat drumul de poştă de la hotarele oraşului Chişinău până la staţia căii ferate Zlotii (Bender) pe o întindere de 27 verste. Conform dărilor de seamă pentru anul 1901, fiecare muncitor, implicat în lucrările de reparaţie, a fost plătit cu 75 copeici pe zi, în total pentru reparaţia acestui drum s-au cheltuit 150 ruble323.

În perioada de la începutul secolului trecut, administraţia orăşenească a

318 Ibidem, p. 67-69.319 Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской Управы и

постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901, c. 104.

320 Ibidem, p. 161-166.321 Ibidem, p. 166.322 Ibidem, p. 24-25.323 Ibidem, p. 28-29.


fost preocupată de studierea situaţiei tehnice a drumurilor şi stabilirea meto-delor care vizau îmbunătăţirea acestora.324 Menţionăm, în această ordine de idei, reparaţia şoselelor Hânceşti, Munceşti şi Sculeni325, construirea podurilor de lemn pe drumul spre Orhei (cheltuielile cărora au fost apreciate cu suma de 254 ruble 68 copeici326, a celor pe râurile Işnovăţ şi Botna pentru care s-au cheltuit 1 233 ruble 67 copeici, precum şi a liniilor de cale ferată Chişinău – Hânceşti – Leova – Bucoveţ – Nemţeni, pentru construcţia cărora în anul 1914 s-au cheltuit 5 000 ruble327.

Problemele legate de posibilităţile de lărgire a liniilor de cale ferată sunt evidenţiate în deciziile Adunărilor de zemstvă din anul anterior, 1913328. Menţionăm, de asemenea, faptul că Adunarea de zemstvă din 27 octombrie 1906 stabilea taxa de lucru a lucrătorilor de cale ferată pentru o perioadă de trei ani. Conform acesteia, un muncitor simplu era remunerat cu 1 rublă pe zi, un muncitor cu cal primea pentru serviciul său 2 ruble pe zi, iar un muncitor cu doi cai primea pentru serviciul prestat 2,5 ruble pentru o zi de muncă. În această ordine de idei, este necesar să evidenţiem că această remunerare era insuficientă având în vedere faptul, că în perioada respectivă, ziua de muncă se calcula de la răsăritul până la apusul soarelui329.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Adunarea de zemstvă stabilea taxa de premiere a persoanelor chemate pentru stingerea incendiilor pădurilor. Conform deciziei acesteia, pentru un lucrător simplu premiul constituia 1 rublă; un muncitor cu cal primea 2 ruble, în timp ce pentru un muncitor cu o pereche de cai erau oferite 3 ruble330.

Călătoriile pe distanţe mari aveau printre alte impedimente şi preţul bile-tului destul de mare. Această afirmaţie se constată din scrisoarea lui V. Mahu către I. Pelivan, care datează din 17 februarie 1912: „Gheorghe mă îndeamnă să plec la Kaukaz-Piatigorsk, dar mulţi bani trebuie – drumul pentru un suflet costă 50 ruble”331.

Pe de altă parte, acest gen de călătorii era complicat şi din punctul de 324 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского

Земства, часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 150-153.325 Ibidem, p. 169-170.326 Ibidem, p. 174-175.327 Ibidem, p. 150-153.328 Докладная записка Бессарабскому Губернскому Земскому Собранию по вопросу железных дорогах

в Бессарабии, Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 73, октябрь 1913.329 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского

Земства, часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 509.330 Ibidem, p. 510.331 Gh. Negru, Intelectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 15-38.

108 Lucia Sava

vedere al inconvenientelor pe care le crea schimbarea mai multor genuri de transport. Scrisoarea lui I. Pelivan către Şt. Stoica din 6 august 1912 este reprezentativă în acest sens: „Dumneavoastră puteţi prea lesne veni la Bălţi după itinerarul următor: Iaşi – Ungheni – Pârliţa. De la gara Pârliţa luaţi un balagul, adică un faeton jidovesc şi în 4-5 ore sunteţi la mine. Plata pentru trăsură e de 7-8 ruble. Aşa că dacă mai găsiţi vreo doi muşterii, atunci plătiţi o treime. De la Pârliţa la Bălţi să fie vreo 55-60 verste sau vreo 75 km. În mijlociu, caii balagulilor fac 12 verste pe ceas...”332.

Prin urmare, decizia de a călători pe o distanţă mai mare era însoţită de o doză mare de curaj şi de riscuri din partea persoanei care se aventura să o realizeze. Din aceste considerente, numărul unor astfel de călătorii era destul de redus în perioadele cu timp instabil ale anului, cum ar fi iarna, primăvara devreme sau toamna târziu, când ploua sau era frig.

Pentru a îmbunătăţi condiţiile de transport public extern, în anul 1914 a fost stabilit Regulamentul privind călătoriile cu trenul, care prevedea respectarea unor reguli generale care ţineau de transportul public, cum ar fi: accesul persoa-nelor în vagoane era permis doar călătorilor, în tren era interzisă vânzarea ziarelor şi a altor obiecte sau produse; se interzicea, de asemenea, cerşitul, nu era permis de a călători cu animale, cu excepţia câinilor mici, de cameră; şi nu în ultimul rând, fumatul era permis doar în spatele vagonului; iar pentru călă-torii „veseli” gălăgia, cântecele şi muzica erau pedepsite prin amenzi aspre333.

În pofida tuturor acestor măsuri întreprinse de către conducerea oraşului Chişinău pentru a îmbunătăţi transportul în interiorul oraşului şi în afara acestuia, pentru a crea un confort şi siguranţă călătorilor, existau încă multe probleme insuficient soluţionate. Ca urmare, în anul 1918, după proclamarea Marii Uniri, în cadrul procesului de reintegrare a Basarabiei în civilizaţia românească, avea să se descopere, printre alte probleme, una destul de acută comparativ cu celelalte provincii româneşti – cea a transportului public.

Astfel, Constantin Negruzzi, inspector general administrativ al Basarabiei, afirma cu referinţă la circulaţia în Basarabia: „Dintre toate provinciile româ-neşti, Basarabia este cea mai lipsită de căi de comunicaţii, cu deosebire de şosele. Zemstvele, care se ocupau cu gospodăria locală, a judeţelor, nu au putut face nimic în această privinţă din cauza opunerii guvernului rusesc. Lipsa drumurilor împiedică dezvoltarea economică a regiunii. Pe timpuri de ploaie şi iarna, comunicarea este aproape întreruptă cu totul. Locuitorii stau 332 Ibidem, p. 15-38.333 Обязательные постановления о порядке движения вагонов электрического трамвая и пользования

таковыми в г. Кишиневе, Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 2, январь 1914.


acasă cum stă ursul în bârlog iarna. Această lipsă de drumuri scumpeşte viaţa. Mărfurile care se scot până la iarmaroacele din ţinuturi se plătesc de 2-3 ori mai mult decât aiurea. Grânele şi lemnele se vând mai ieftin, căci negustorii la facerea preţurilor trebuie să ţină seama de cost până la locul de desfacere sau consumaţie. Pentru a aduce grâul la portul Chilia sau la vreo gară pe zeci de kilometri se pierd zile întregi şi săptămâni. Statistica arată că o tonă de mărfuri costă în medie dusă de oameni 3,30 lei/km, cu caii 0,90 lei/km, şi pe drum bun 0,4 lei/km, iar cu trenul 0, 05 lei/km.”334.

În concluzie, cu toată importanţa pe care o deţinea Chişinăul ca centru administrativ, economic, social şi cultural al Basarabiei, la începutul secolului al XX-lea, mediul de trai al locuitorilor oraşului rămânea în urmă comparativ cu cel al marilor oraşe ale perioadei. Cel puţin, circulaţia internă şi externă a oraşului Chişinău rămânea o problemă nesoluţionată, deosebit de importantă pentru locuitori, dar şi pentru autorităţile oraşului.

334 C. Negruzzi, Drumurile Basarabiei // Foaia plugarilor, an. I, nr. 6, 1 iunie 1921, p. 121.

110 Lucia Sava

CAPITOLUL IILUMEA COMERŢULUI URBAN.

VENITURI ŞI CHELTUIELI

La începutul secolului al XX-lea, lumea comerţului urban al Chişinăului era foarte diversă, iar veniturile obţinute de locuitorii oraşului în perioada menţionată variau în funcţie de averea personală, de serviciu, de situaţia de familie, precum şi de conjunctura economică şi socială.

Lumea vieţii de zi cu zi comportă un caracter practic, iar principala activi-tate în viaţa cotidiană este munca. Categoriile sociale diversificate, existente în oraşul Chişinău, au determinat o varietate a ocupaţiilor locuitorilor săi. În perioada menţionată, industria şi comerţul rămân cele mai dinamice ramuri ale economiei oraşului, determinând o creştere a veniturilor populaţiei locale.

Conform Recensământului din 1897, în industrie erau angajate 9 386 persoane (fără membrii familiilor lor), iar în activităţi meşteşugăreşti – 10 848 persoane (aproximativ 9% din numărul total al populaţiei oraşului)335.

Analizând repartizarea populaţiei oraşului Chişinău după domeniul ocupa-ţiilor, conform aceluiaşi Recensământ (tabelul 19), constatăm, că o bună parte a acesteia era angajată în industria vestimentară (9,20% persoane care deţineau ocupaţie permanentă, împreună cu familiile lor), în construcţii şi reparaţii erau antrenate 3,60%, de prelucrarea lemnului se ocupau 3,16%, iar în industria de prelucrare a metalelor – 1,56% din numărul total al persoanelor înregistrate. Mai puţin dezvoltate erau: prelucrarea ţesăturilor fibroase (0,40%), industria chimică (0,24%), prelucrarea mineralelor (0,10%)336.

În ceea ce priveşte industria, se dezvoltă, îndeosebi, cea de prelucrare a produselor agricole. Oraşul Chişinău, în calitate de capitală, era cel mai mare centru de producere a pastelor făinoase din Basarabia; încă în 1905 în oraş funcţionau 12 mori (11 cu aburi şi una cu aer)337. Prima moară automată din Basarabia, fondată încă în 1883 de T. M. Kogani, era situată pe strada Moghi-liov, în Chişinău; ea a fost reconstruită în 1908, având angajate în anul menţi-onat 54 de persoane. Această întreprindere a realizat activităţi de producere şi de comercializare prospere, fiind cea mai importantă din oraş. Astfel, în anul 1917, moara Kogani avea deja 75 de angajaţi338. Producerea şi realizarea pastelor

335 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 60.336 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,

Издание Центрального Статистического Комитета Министерства Внутренних Дел, 1905, p. 152-153.

337 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 19.338 Ibidem, p. 30.


făinoase erau înfăptuite şi de alte întreprinderi. Conform datelor prezentate de N. Babilunga, în luna iulie a anului 1916, conducerea oraşului a dispus asigurarea celor mai importante întreprinderi de făinoase cu 100 mii puduri de grâu, care au fost repartizate astfel: 40 de mii puduri i-au revenit între-prinderii Kogani, 40 de mii – celei care aparţinea lui Şvarţberg, iar 20 de mii – întreprinderii lui Bogatîri339.

Un loc aparte în industria oraşului ocupa cea a vinurilor şi a celorlalte băuturi spirtoase. Încă în 1898 a fost fondată Asociaţia moscovită de vinuri ruseşti N. I. Şustov, care concura cu vinurile franceze, a cărei activitate a continuat şi în perioada studiată de noi. De asemenea, din 1899 în oraşul Chişinău activa Societatea pe acţiuni de vinuri şi divinuri E. Reidel, care dispunea de aparate şi utilaj în sumă de 4000 mii ruble, având un venit anual de 210 mii ruble340.

Astfel, majoritatea fabricilor din Basarabia erau amplasate în Chişinău; aici funcţionau întreprinderi pentru fabricarea mezelurilor, uleiurilor, dulciurilor, precum şi fabrici de bere, ateliere pentru construcţia butoaielor, cărămizii, ţiglei, articolelor de ceramică etc.341

În anul 1912, 43 ha din suprafaţa totală a judeţului Chişinău erau ocupate de activităţile industriale, în sumă de 4 143 mii ruble. În acelaşi timp, venitu-rile anuale aduse de această ramură a judeţului constituiau 159,1 mii ruble. Cât priveşte nemijlocit oraşul, domeniul industrial era repartizat pe 16 ha, unde în acelaşi an au fost realizate activităţi industriale în sumă de 285 mii ruble, iar veniturile anuale au constituit 33,2 mii ruble342.

La începutul secolului, în oraşul Chişinău, ca cel mai mare centru indus-trial din Basarabia, 70-80% din meşteşugari erau mici întreprinzători inde-pendenţi343. Situaţia meşteşugarilor din oraşul Chişinău, înregistraţi conform Recensământului din anul 1897, era următoarea: în total figurau 10 150 persoane, dintre care locuitori permanenţi ai oraşului fără viză de reşedinţă – 8 100 indivizi, iar înregistraţi temporar pentru perioada valabilităţii paşapoar-telor – 2 983 persoane344.

În rândurile meşteşugarilor erau înregistrate peste 100 de specializări:

339 Ibidem, p. 27.340 Ibidem, p. 100.341 N. Enciu, Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică, Chişinău, 1998, p. 57.342 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк

капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 91.343 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, p. 45.344 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,


112 Lucia Sava

croitori de îmbrăcăminte feminină şi masculină, cizmari, lemnari, sobari, constructori, fierari, măcelari, brutari, blănari ş.a. (imaginile 11-18) În oraşele basarabene (inclusiv în Chişinău) aproximativ jumătate dintre meşteşugari coseau îmbrăcăminte doar 10% coseau încălţăminte, în timp ce la sate situaţia era exact inversă345.

Cea mai mare parte a acestora îşi asigurau existenţa pe seama activită-ţilor comerciale şi meşteşugăreşti. Conform opiniei istoricului V. Jukov, micii întreprinzători pot fi divizaţi, din punctul de vedere al legăturii lor cu piaţa, în trei categorii. Din prima categorie făceau parte majoritatea meşteşugarilor (croitori, cizmari, morari, pielari, brutari, măcelari, etc.), activitatea cărora era cel mai mult legată de piaţă din considerentul că anume aici aceştia îşi realizau mărfurile. În categoria a doua intrau meşteşugarii care lucrau la comandă (pietrari, constructori, tencuitori, tinichigii, etc.). Mai puţin numeroasă era a treia categorie, unde intrau meşteşugarii care deserveau un cerc restrâns de utilizatori, activând, de asemenea, la comandă (strungari, gravori, pictori, giuvaergii, pictori de icoane).

Comerţul constituia una dintre ramurile prioritare ale economiei oraşului. Astfel, în anul 1900, comerţul intern în Chişinău se echivala cu suma de 24 milioane 701 mii ruble346.

Revenind la datele prezentate de Recensământul de la 1897 privind repar-tizarea populaţiei după domeniul ocupaţiilor, remarcăm că aproximativ 23,8% din numărul total al populaţiei înregistrate în oraş era antrenată în activităţi comerciale (tabelul 19)347. Dintre aceştia, cei mai mulţi se ocupau cu comercializarea produselor de uz casnic (7,44%) şi cu vinderea ţesătu-rilor (3,09%). În acelaşi timp, erau dezvoltate: comerţul de cereale (1,9%), de materiale şi articole de construcţii (1,0%), precum şi comerţul general, care includea produse şi mărfuri cu caracter variat (1,22%). O parte considerabilă a veniturilor rezulta din comercializarea băuturilor spirtoase (1,86%), precum şi din comercializarea produselor prin intermediul hotelurilor, motelurilor şi a diferitor cluburi de agrement (1,39%)348.

Conform mărturiilor istoricului Nicolae Iorga, „negustorii sunt mai ales evrei şi greci, în al doilea rând bulgari, ruşi. Evreii nu sunt nicăieri mai pără-siţi în voia murdăriei şi întunecimii... Grecii care în 1812 au fost mai bucu-

345 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 67.346 Ibidem, p. 54.347 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,


348 Ibidem, p. 152-153.


roşi de Basarabia decât de Moldova, sunt căpeteniile evreilor; ei sunt mari negustori şi arendaşii cei mari: grecul Sinadinos e cea mai puternică pungă din Basarabia. Specula pământului se face în cel mai neruşinat chip de tovărăşiile greco-ebraice.”349.

Negustorii îşi completau rândurile din reprezentanţii micii burghezii, nobi-limii, ţăranilor. Nobilimea era categoria socială cu proprietăţile şi veniturile cele mai mari350. Printre reprezentanţii marii burghezii a oraşului figurau negus-torii: A. Grinberg, P. Sinadino, N. Doncev, A. Şilikrut, M. Kogan, I. Şustov, N. Finkeliştein, A. Perper; cât şi nobilii: P. Leonard, M. Donici, E. Ballas, D. şi F. Surucean, D. Krupenski, N. Semigradov, P. Cruşevan, ş.a.351.

349 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 13. Marele istoric se referă la cartea lui S. D. Urusov, Memoriile unui guvernator. Chişinău, 1903-1904, Moscova, 1907. Urusov (guvernator al Basarabiei) se crede chemat la apărarea evreilor basarabeni, şi ca „filosof” şi ca guvernator. Când ajunge la Chişinău, primeşte o deputaţie a prigoniţilor, şi-i răspunde cam aşa: ei sunt „o rasă bogat înzestrată”, cari neapărat biruiesc supt raportul economic pe moldoveni şi ruşi, „blajini şi fără răutate”, lipsiţi de „mobilitate” şi cari „n-au tendinţa de a strânge bogăţii, nici capapcitatea ce trebuie pentru aceasta”; „deşi întâi producători ai bogăţiilor, producătorii lor imediaţi, oamenii de ţară nu ştiu să păstreze nici să le schimbe; îi veţi întrece întotdeauna în această privinţă”; evreii sunt rugaţi apoi să se poarte „cuviincios” cu aceşti nevrâstnici, să cruţe nedestoinicia şi slăbiciunea lor. Autorul analizează în continuare situaţia acestora: „La Chişinău, unde evreii sunt 70 000 la o proporţie de 140 000 de oameni – cresc şi se înmulţesc în suferinţă! – ei îşi răzbună pentru pogrom purtând doliu public, închizând prăvăliile, şi mai ales dând drumul lucră-torilor creştini. Deci, lipsă desăvârşită a exclusivismului de rasă. După discursul cel mare al excelenţei sale, se putea vedea, la plimbare, sâmbătă, „o mulţime compactă de evrei şi evreice gătiţi”; sfioşi şi fricoşi cum sunt, scot de acolo pe creştini, cari, ei au prostia de a se crede stăpânii ţerii din moşi şi strămoşi. La audienţe, guvernatorul abia poate scăpa de gura evreilor, care „exagerează faptele” şi dau amănunte prea din cale-afară ca să le poată crede cineva în totul”. În viaţa de toate zilele, „e de necrezut uşor să prazi pe moldovean, care merge de la sine înaintea jafului”. Cine foloseşte şi cine l-a adus pe în acest hal, pe lângă buna administraţie muscălească, despre care va fi vorba îndată, înţelegeţi; împotriva legii de la 1882, care opreşte pe evrei de a ţine moşii în arendă, bieţii oameni prigoniţi le ţin mai pe toate conrupând administraţia cu 50 copeici, taxă de mită la hectar. Altă lege opreşte aşezarea evreilor în sate... evreii sunt opriţi de a sta la hotare; la Noua Suliţă însă, unde se neguţează cu paşaportul cel ieftin – şi ilegal – de 3 ruble, un evreu face un venit de 15 000 ruble pe an; un bon cu iscălitura acestui stăpân al stăpânirii hotărăşte tot, în schimb, el ţine pe toţi funcţionarii, cu casa, mâncarea, băutura şi toate viţiile.

Evreul basarabean n-are frică de oaste: alt ofiţer, care lovise pe un negustor jidan pentru că-l insultase, e bătut, împreună cu un coleg, de calfele prăvăliilor jidoveşti, care târăsc prin praf şapca împodobită cu cifra ţarului.

Încă o apreciere: evreul are o desăvârşită „indiferenţă pentru latura idealistă a oricărui fel de politică” şi cel mai straşnic revoluţionar se face apărător al ordinii când rublele-i sunt în tejghea (Ibidem, p. 35).

350 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9437.351 A.N.R.M. Fond 791, Главная книга торгового дома П. и А. Синадино за 1910 год, nr. inv. 1.

114 Lucia Sava

Despre nobilii din Chişinău Nicolae Iorga menţionează că aceştia „n-au neam şi aproape n-au lege. Pe moşii culeg dijma târgului[....] Nu dau chitanţă pentru acest venit medieval, şi, dacă vreunul o cere, administraţia-l ia în primire. La Chişinău, muzica e veşnic la clubul nobililor, şi la 8 ceasuri dimi-neaţă, când oamenii ceilalţi şi-au început munca, ea cântă în stradă pentru plecarea triumfală a celor ce au câştigat şi a celor ce au pierdut la jocul de cărţi. Fac planuri şi cheltuieli nebuneşti, ca acel „Adăpost al nobleţei”, clădit de Balş, care a văzut la urmă că nici un „decavat” nu se înjoseşte a veni să locuiască în el. Fură la aşezăminte de binefacere, şi capătă decoraţii împără-teşti în schimb!”352.

Evident, situaţia ţărănimii e privită dintr-o altă perspectivă de marele istoric: „Într-un colţ, excelenţa sa [guvernatorul Basarabiei, S. Urusov, n.n.] a văzut şi pe prostul ţeran care plăteşte şi îngăduie toate acestea. L-a văzut în genunchi, cu jalba pe cap, l-a văzut luat în râs, înşelat, şi totuşi, senin. Şi a socotit atunci că el are înaintea sa un dobitoc nesimţitor, cu faţa singură de om. Nefiind creştin şi neavând pe umeri o mie de ani de apăsare şi suferinţă, n-a înţeles ce zace în inima acestui biet om necăjit, despre care spune totuşi două lucruri: că nu poartă ură nimănui – semn de stupiditate – şi că s-au ridicat cu toţii în ultimul război cu dorinţa pătimaşă de a-şi sluji împăratul pe câmpul de război, străin de ei, al Asiei depărtate, – semn de „lăudăroşie”353.

Analizând componenţa populaţiei oraşului din punctul de vedere al cate-goriei sociale, istoricul V. Jukov menţionează că în anul 1900, în afara oraşului locuiau 14 mii de persoane antrenate în activităţile comerciale ale oraşului; aceste persoane reprezentau mica burghezie, ceea ce constituia 17% din numărul total al reprezentanţilor acestei categorii sociale a capitalei354.

Numărul, în creştere, al burgheziei, eterogenă din punct de vedere etnic, este determinat de consolidarea activităţilor industriale şi comerciale în oraş. Aceasta poate fi divizată, convenţional, în patru categorii:

a) Burghezia economică – industrială, comercială, manufacturieră etc. (care includea negustori, fabricanţi, bancheri, patroni de întreprinderi);

b) Burghezia „intelectuală”, reprezentată de o gamă destul de largă de profesiuni (medici, avocaţi, ingineri, arhitecţi, profesori de toate gradele etc.);

c) Funcţionarii – persoanele angajate în serviciul statului;

352 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1997, p. 37-38.353 Ibidem, p. 37-38.354 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 45.


d) Mica burghezie – denumită şi pătura inferioară a burgheziei, care în calitate de salariaţi, practicau meşteşugăritul şi comerţul cu amănuntul.

Din punctul de vedere al componenţei etnice a populaţiei urbane antre-nate în activităţile comerciale ale oraşului, majoritatea negustorilor erau de altă origine etnică (evrei, ruşi, armeni etc.) decât cea românească355.

Conform afirmaţiilor cercetătorului V. Jukov, în oraşul Chişinău era concentrat numărul cel mai mare de negustori din întreaga Basarabie. Astfel, dacă în anul 1899, 5 601 dintre locuitorii oraşului trăiau din activităţi comer-ciale şi negustoreşti, în 1904 în aceste domenii activau mai mult de 6 000 persoane356.

Prin urmare, cea mai mare parte a veniturilor oraşului rezultau din activi-tăţile comerciale întreţinute (tabelul 20). Astfel, analizând veniturile obţinute în 1897 din acest tip de activităţi, constatăm că, în ceea ce priveşte comerţul de ghildă, cele mai mari venituri ale judeţului în acest an rezultau din reali-zarea produselor farmaceutice (28%), cât şi a celor de papetărie (21%). De asemenea, o parte a veniturilor erau date de comerţul întreţinut în cadrul hote-lurilor, motelurilor, restaurantelor (17%), de vinderea articolelor de bijuterie (17%), dar erau considerabile şi veniturile acumulate din vânzarea mobilei (15%), a produselor de marmoră şi faianţă (15%)357. În ceea ce priveşte veni-turile rezultate din activităţile comerciale în afara ghildei, cele mai mari erau aduse de beciuri, cârciumi (27%), de hoteluri, restaurante (21%), din comer-cializarea produselor de băcănie (18%), precum şi a produselor de galanterie. Situaţie firească, în condiţiile în care industria alimentară şi cea vestimentară ocupau un loc important în economia oraşului.

În oraşul Chişinău erau concentrate cele mai importante afaceri comer-ciale cu pâine, vin, tutun, lână, piei ş.a., fapt demonstrat prin existenţa unui număr în creştere de întreprinderi comerciale. Astfel, firma comercială Blank şi Efruzi, care aparţinea unor negustori locali, realiza vânzarea en gros a cere-alelor şi îndeplinea, în acelaşi timp, funcţii bancare358.

De asemenea, firma comercială Drutman şi Epelibaum din Chişinău vindea articole de galanterie la Moscova, Varşovia, având la începutul secolului un venit de 150 mii ruble. Comerţul de manufactură a negustorului chişinăuean Solomon Nirenberg atingea suma de 125 mii ruble, comerţul cu lemne era realizat de firmele lui I. Grabois, S. Felidman, I. Zonis, I. Braunştein, M. 355 N. Enciu, Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică, Chişinău, 1998, p. 72.356 В. И. Жуков, Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бессарабии (1812-1900),

Кишинев, 1982, c. 135.357 Ibidem, p. 138-140.358 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 156.

116 Lucia Sava

Bujaker359 ş.a., a căror venituri depăşeau, în 1901, suma de 100 mii ruble360. Analizând volumul comerţului permanent al oraşului Chişinău în anul

1903, istoricul V. Jukov constată că acesta constituia 27 milioane ruble361. Pe de altă parte, acelaşi autor evidenţiază faptul că volumul comerţului de prăvălie deţinea cea mai mare importanţă: doar în anul 1901 în Chişinău acesta se egala cu 22,1 milioane ruble (pentru comparaţie, acelaşi tip de comerţ în oraşul Izmail era de 2,3 milioane de ruble din volumul total al comerţului, în Bender şi în Akkerman era de câte 1,9 milioane ruble). De altfel, repartizat pentru un locuitor al oraşului, în anul 1901, volumul comerţului de prăvălie era de 194 ruble362.

În ceea ce priveşte conţinutul comerţului, din volumul de peste 22 mili-oane indicate, cel mai mult revenea vânzărilor en gros şi cu amănuntul ale produselor de manufactură, rochiilor şi încălţămintei (6,2 milioane), după care urmează operaţiile bancare (5,2 milioane ruble), obiectele de uz casnic: băcănie, tutun, cărbune, lemne, veselă, sticlă, mobilă etc. (3,8 milioane ruble), cârciumi, restaurantele, beciuri (1,6 milioane ruble), cerealele (1,2 milioane ruble), realizarea maşinilor agricole, lână, butoaie (0,9 milioane ruble)363.

Analizând raportul dintre comerţul intern şi cel extern, observăm că în anul 1899 comerţul intern al oraşului reprezenta 84% din cel al judeţului Chişinău (în decursul acestui an au fost importate mărfuri în sumă de 8 mili-oane puduri din cele 9,5 milioane înregistrate pe judeţ) (tabelul 21). Au fost importate într-o cantitate mai mare: lemne (2,7 milioane puduri), bogăţii subterane (2,3 milioane puduri) şi produse agricole (2,0 milioane puduri). Cât priveşte comerţul extern al oraşului, acesta reprezenta aproximativ 30% din cel al judeţului. Cele mai multe mărfuri exportate reveneau produselor agri-cole (1,6 milioane puduri)364.

Comerţul extern al oraşului se realiza, de regulă, pe linia de cale ferată Ungheni-Bulboaca (această linie realiza 30% din comerţul extern al zonei centrale a Basarabiei). Printre produsele cele mai frecvent exportate figurează fructele şi legumele, pâinea şi vinurile. Astfel, doar în anul 1901 în judeţul Chişinău au fost produse 4 milioane de căldări de vin, dintre care 0,5 mili-oane – în oraş. Dintre acestea, 20% erau utilizate pe piaţa internă, restul erau

359 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 8977.360 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 201.361 Idem, Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бессарабии (1812-1900),

Кишинев, 1982, c. 142.362 Ibidem, p. 203.363 Ibidem, p. 204.364 Ibidem, p. 194.


exportate. De evidenţiat, preţul unei căldări cu vin de consum curent varia între 15-25 copeici şi până la 2 ruble, iar pentru o căldare de vin maturat se plăteau între 60-80 copeici şi 2-10 ruble. Vinurile din Chişinău erau exportate în unele oraşe ale Rusiei (Podolsk, Herson, Harkov, Petersburg), în Ţările Baltice, precum şi în Franţa365.

De asemenea, un loc important în judeţul Chişinău îl deţinea comerţul cu vite. În anul 1901, în întregul judeţ au fost comercializate 240 mii capete, dintre care 126 mii – ovine. Produsele animaliere (carne, brânză, caşcaval, unt) erau vândute în Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Franţa, Turcia, Belgia, Olanda, Egipt, Italia. Preţul mediu de vânzare a unui pud de carne în Basa-rabia constituia, în mediu, 2,80 ruble, în timp ce la Petersburg era de 4 ruble, iar la Londra – 9 ruble366.

În pofida existenţei unui comerţ intens, cercetătorii acestei probleme remarcă faptul că piaţa de desfacere existentă în Chişinău nu permitea întot-deauna o bună plasare a produselor industriale şi, prin urmare, acestea erau utilizate într-o măsură mai mică de consumatorul intern367, în comparaţie cu alte oraşe europene (în anul 1900, volumul comercial pe cap de locuitor era de 85 ruble, în timp ce în Anglia acesta constituia 420 ruble, în S.U.A. – 380, în Germania – 290, iar în Franţa – 220 ruble)368.

Evoluţia comerţului s-a aflat în strânsă legătură cu activităţile financiar-bancare din oraşul Chişinău în perioada anilor 1900-1918. Remarcăm, acest gen de activităţi sunt foarte frecvente în capitală în perioada studiată, deşi se înregistrează şi unele etape de stagnare sau de regres bancar. De exemplu, în anul 1904, în Chişinău, numărul băncilor s-a redus de la 16 la 8. Conform datelor timpului, capitalul social al acestora era de 263 008, 04 ruble şi apar-ţinea la 3 086 membri369.

În pofida celor menţionate, luată în ansamblu, activitatea comercial-bancară în perioada studiată cunoaşte un ritm relativ constant, iar operaţiile şi tranzacţiile comerciale încheiate nu cunosc fluctuaţii substanţiale. Drept exemplu este activitatea desfăşurată de Banca Statului în perioada anilor 1901-1914 (tabelul 22).

Dacă capitalul pasiv, obţinut de Banca Statului în perioada anilor 1901-1914, rămâne aproape constant, fără a cunoaşte modificări esenţiale (variind între

365 Ibidem, p. 173.366 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 186.367 E. Giurgea, Problemele industriei viitoare a Basarabiei // Basarabia economică, nr. 2-3, 1919,

6-14.368 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 155.369 Basarabia economică, 1919-1920, p. 54.

118 Lucia Sava

4-6 mii ruble), capitalul activ al acestei bănci este în continuă creştere (de la 2 900 ruble în anii 1902-1904), fiind dublat în anul 1910 (până la 6 051 ruble) şi aproape triplat în anul 1914 (14 528 ruble)370. Creşterea rapidă a capitalului activ ne determină să credem că în această perioadă activităţile comercial-bancare realizate de Banca Statului (ca şi celelalte bănci comerciale existente în Chişinău) înregistrează un avânt, care va determina evoluţia veniturilor oraşului. Dezvol-tarea ritmică a activităţilor bancare poate fi urmărită şi din raportul dintre pier-deri şi profit, raport care constituie, de fapt, venitul net obţinut. Vom lua drept exemplu aceeaşi bancă şi vom observa evoluţia veniturilor şi cea a pierderilor obţinute timp de zece ani (1904-1914)(acelaşi tabel)371.

Astfel, venitul net al Băncii Statului pe parcursul a zece ani de activitate a crescut de la 37 mii de ruble la 668 mii de ruble, ceea ce constituie de 18 ori mai mult decât în anul 1904. Banca menţionată acumulează cele mai mari venituri în perioada anilor 1913-1914, în ajunul Primului Război Mondial. Această situaţie se explică prin avântul pe care îl iau activităţile financiar-bancare, prin îmbunătăţirea relaţiilor comerciale, factorii economici fiind determinanţi în schimbarea ritmului şi a modului de viaţă al locuitorilor oraşului Chişinău.

Pe lângă Banca de Stat a Basarabiei, Banca Urbană, activa Banca agrară de stat a nobilimii, transferată la Chişinău de la Odessa la 1 ianuarie 1911. Aceasta avea drept scop menţinerea proprietăţii agrare a nobililor ereditari, prin mijlocul eliberării lor, în numerar, a împrumuturilor contra gajului pământurilor ce le aparţineau, ce se făceau pe termen de până la 66,5 ani. După promulgarea legii din 1906, împrumuturi nu se mai făceau în numerar, ci prin obligaţiuni ale băncii, de 4,5 şi 5% din valoarea lor nominală. La 1 ianuarie 1915 în Basarabia au fost ipotecate 728 moşii, ceea ce însemna 454530 desetine în valoare de 98 milioane de ruble, s-au acordat împrumuturi de 56 milioane ruble.

O altă instituţie de acelaşi gen, Banca ţărănească, stabilită din 15 mai 1910 la Chişinău, avea scopul de a înlesni împrumuturi ţărănimii în condiţii avan-tajoase pentru a-şi cumpăra pământuri prin buna învoială de la vânzători. Aceeaşi lege din 1906 permitea eliberarea de împrumuturi prin titluri de 5% certificate la preţul lor nominal. La 1 ianuarie 1907, la dispoziţia băncii erau terenuri cu o valoare de 2 685 675 ruble, iar la 1 ianuarie 1918 în rezerva băncii se aflau 104 681 desetine de pământ. În afară de cumpărarea pămân-tului, pe care banca o făcea pe cont propriu, ea mai elibera împrumuturi ţăra-nilor pentru cumpărarea pământurilor de la proprietari particulari372.

370 Ibidem, p. 21.371 Ibidem, p. 21.372 Luminătorul. Jurnal Bisericesc, 1909-1918, p. 34.


Activitatea comercial-bancară destul de intensă în Chişinău este susţi-nută şi de faptul că băncile oraşului se bucurau de încrederea locuitorilor oraşului, îndeosebi de reprezentanţii elitei societăţii chişinăuene, care contri-buie la creşterea capitalurilor bancare. Au existat, totuşi, şi situaţii mai „deli-cate” în relaţiile băncilor orăşeneşti cu clienţii lor. Un exemplu de acest gen este mărturia unui martor al timpului, care consemnează: „Mulţi negustori şi bogătaşi din Chişinău şi ţinut îşi încredinţaseră hârtiile lor de preţ băncilor de aici. Iar băncile, de frica bolşevicilor, au trimis cele mai preţioase hârtii ale lor spre îngrijire la Rostov, în Rusia, crezându-le acolo în mai bună siguranţă. Acum vine ştirea că valurile bolşevismului au prădat totul şi au nimicit averile băncilor...”373. Situaţiile de acest gen se încheiau, de regulă, în defavoarea clienţilor, uneori cu pierderi considerabile.

Locuitorii oraşului Chişinău puteau beneficia de serviciile Societăţii de Credit şi păstrare a meseriaşilor şi negustorilor mici, înfiinţată conform ordinului Minis-terului de Finanţe rus, de la 19 ianuarie 1901. Aceasta avea ca scop să dea membrilor săi împrumuturi băneşti. Mijloacele sociale ale ei se compuneau din vărsămintele membrilor, care erau, conform datelor timpului, de cel puţin 10 ruble. Membri ai societăţii puteau deveni cetăţenii de ambele sexe din oraşul Chişinău. Fiecare membru avea un livret de conturi deschis pe numele lui. Împrumuturile se dădeau pe un termen stabilit cu procente de maximum 12% pe an374.

Articolul 63 al statutului prevedea că împrumuturile neachitate la termen se urmăresc prin poliţie sau prin administraţia volostei care sunt obligate la inventarierea averii debitorului sau la a lua alte măsuri de executare după indi-caţia tovărăşiei şi nu mai târziu de 7 zile de la primirea adresei tovărăşiei pentru urmărirea datoriei.

Conform articolului 66, împrumuturile neachitate la termen se urmăresc cu procentele stabilite până în ziua achitării, plus amenda din ziua neachitării, socotindu-se o jumătate de copeică pentru fiecare rublă datorată pe lună şi cheltuielile de urmărire375.

În pofida celor menţionate, Societatea de Credit şi păstrare a meseriaşilor şi negus-torilor mici nu era o societate comercială, ci una mai mult cu caracter civil, cu

373 Extras din Aviz. Nr. 163 al şedinţei de la 25 noiembrie 1919 privind Legea pentru organizarea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale; referatul domnului ministru al muncii şi ocrotirilor sociale Vespian Verbiceanu, către consiliul de miniştri // Buletinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920, p. 79.

374 Ibidem, p. 177.375 M. Chiriţescu, Cooperaţia şi scumpirea traiului// Basarabia economică, nr. 2-3, Chişinău,

1919, p. 177.

120 Lucia Sava

scop de ajutorarea membrilor săi, prin procurarea trebuinţelor lor, de capita-luri mici, cu procent potrivit376.

De altfel, o bună parte a capitalurilor locuitorilor oraşului erau acumu-late cu eforturi minime din activităţi comerciale cu imobile, prin intermediul unor operaţii de expropriere, împroprietărire, vindere în credit sau cu ajutorul împrumuturilor pe gaj a pământurilor377.

Majoritatea teritoriilor, care constituiau posesiunile particulare supuse acţi-unilor comerciale evidenţiate anterior, aparţinea marilor proprietari ai socie-tăţii chişinăuene, adică reprezentanţilor nobilimii. Deşi, aflată într-un număr mai restrâns comparativ cu celelalte categorii sociale, aceasta dispunea, fără îndoială, de o proprietate funciară mai mare, fapt demonstrat de datele furni-zate de informaţiile din epocă378.

Pentru a urmări evoluţia preţurilor de vânzare şi cumpărare a moşiilor nobiliare, am decis să evidenţiem schimbările de preţ fixate pentru posesiu-nile acestora în perioada anilor 1910-1915, perioadă care se caracterizează, pe de o parte, prin faptul că constituie etapa medie a întregii perioade studiate, iar pe de altă parte, ea include şi informaţiile din timpul Primului Război Mondial, ce a adus anumite schimbări şi în acest plan, ajungând până la anul 1915, când încep majoritatea încercărilor de redresare a situaţiei economice şi sociale în cadrul societăţii basarabene în general.

Evaluarea moşiilor nobilimii a fost făcută de Banca Ipotecară pe parcursul celor cinci ani menţionaţi (1910-1915)(tabelul 23)379. Conform datelor expuse, în anul 1910 cele 4 moşii evaluate au un preţ inclus între suma de 205,52 şi 286,76 ruble/desetina de pământ, în anul următor, au fost evaluate 7 moşii, preţul cărora a crescut până la 227,01-352,50 ruble/desetină. Banca Ipotecară prezintă o uşoară fluctuaţie de preţuri pentru anul 1913, când cele 7 moşii au fost evaluate între 218,23 – 412,74 ruble/desetina de pământ fiecare, atestăm o creştere sporită a preţurilor, cauzată de situaţia de criză de la început de război, este apogeul creşterii preţurilor în perioada celor cinci ani pe care ne-am propus să-i studiem; astfel, cele 8 moşii prezentate de această bancă au fost evaluate cu suma care oscilează între 258,36 şi 424,85 ruble pentru o desetină de pământ. În anul următor, preţul moşiilor începe să decadă, deşi trebuie avut în vedere că cifrele pot fi într-o oarecare măsură subiective, dat fiind faptul că au fost evaluate doar 2 moşii pentru preţul de 239,45-263,09 ruble/desetină. 376 A.N.R.M. Fond R-2983, Gh. Bezviconi (1861-1967), nr. inv. 1, p. 121.377 N. Enciu, Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică, Chişinău, 1998, p. 73.378 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 8913,

fila 2.379 Basarabia economică, 1919-1920, p. 68-69.


Pentru comparaţie şi pentru a scoate în evidenţă situaţia reală a preţurilor moşiilor din oraşul Chişinău, considerăm necesară prezentarea comparată a vânzărilor de proprietăţi nobiliare în capitala Basarabiei. Tabloul prezentat în tabelul 24 include trei tipuri de preţuri medii de vânzare a moşiilor nobilimii, şi anume, cel stabilit între particulari, conform datelor extrase de la notarul public din Chişinău, preţul mediu de vânzare a moşiilor prin intermediul Băncii Ţărăneşti, precum şi cel stabilit de aceeaşi bancă, dar prin intermediul acţiunilor de creditare. Din punctul de vedere al cadrului cronologic, am decis să evidenţiem acţiunile de vânzare a moşiilor timp de şase ani, cifrele includ perioada medie cercetată, observând în acelaşi timp specificul perioadei din ajunul război, din perioada sa de evoluţie, dar şi consecinţele acestuia în acest plan după terminarea Primului Război Mondial380.

În primul rând, trebuie să evidenţiem că în toată această perioadă preţul mediu de vânzare al moşiilor între particulari este mai scăzut, în comparaţie cu cel stabilit de către bănci, lucru firesc, în condiţiile în care instituţiile bancare îşi impuneau şi un anumit procentaj al operaţiunilor bancare. Timp de şase ani preţul mediu stabilit de persoanele particulare este în continuă creştere până către anul 1914 (de la 209 ruble în 1910, până la 384 ruble, în 1914), iar în perioada războiului înregistrează o scădere semnificativă. Comparativ cu acesta, creşte şi preţul mediu de vânzare al moşiilor stabilit de Banca Ţără-nească, care include cca 20-30% mai mult decât cel al particularilor, ajungând să fie mai mic în anul 1916 (de la 274 ruble în 1910 la 229 ruble). Pe de altă parte, dacă în anul 1910 preţurile de vânzare a moşiilor prin intermediul creditelor stabilite de Banca Ţărănească erau mai acceptabile (257 ruble), în ajunul Primului Război Mondial, precum şi după încheierea acestuia, situaţia se schimbă (317 ruble). Lucru firesc, în condiţiile în care majoritatea popu-laţiei, aflată într-o stare de criză financiară şi economică crescândă, apelează tot mai mult la creditele oferite de băncile de economii. Cert este faptul că, de exemplu, în anul 1914, anul declanşării Primului Război Mondial, preţurile posesiunilor cresc şi ajung aproape să se egaleze ca şi conţinut între cele stabi-lite de particulari (383 ruble) şi cele oferite pe bază de credit de către Banca Ţărănească (384 ruble)381.

Situaţia variază şi în cazul preţurilor medii stabilite pentru pământurile puse în gaj de către proprietarii de pământuri din oraş. Studiul nostru se concen-trează pe evoluţia sumelor fixate de trei mari şi importante bănci ale timpului. Cifrele includ evaluările făcute de Banca Ţărănească din Chişinău, Banca Zemstvei

380 Ibidem, p. 57-59.381 Ibidem, p. 59.

122 Lucia Sava

din Herson, precum şi de Banca Tavrida-Basarabia. Constatăm, cea din urmă stabileşte, cel puţin pentru perioada celor trei ani (1910-1912), prezentaţi în tabelul 25, sume mai acceptabile, care variază între 200-220 ruble pentru o desetină de pământ gajată. În acelaşi timp, Banca Zemstvei din Herson fixează, poate la un nivel mai oficial, sumele cele mai înalte, între 257-370 ruble pentru desetina de pământ. Dacă urmărim evoluţia pe verticală a preţurilor medii ale pământurilor aflate în gaj, remarcăm, de exemplu, că dacă în anul 1910, Banca Ţărănească din Chişinău stabilea suma de 241 ruble pentru o desetină, peste aproape zece ani această sumă creşte cu aproximativ 100 de ruble, ceea ce constituie o creştere a preţurilor în timpul celor zece ani cu 25%382.

Printre alte activităţi comerciale în care erau antrenaţi locuitorii oraşului Chişinău sunt cămătăria şi arendăşia, a căror necesitate este înregistrată în mijlocul populaţiei orăşeneşti. Înfiinţarea acestora se explică prin ideea că „nevoile de ordin economic ale populaţiei orăşeneşti sunt aceleaşi pentru toate clasele sociale, iar scopul creării bunurilor economice este să satisfacă necesităţile cotidiene”383. Totodată, aceste activităţi au contribuit la sporirea veniturilor din contul proprietăţilor. Conform datelor extrase din Recensă-mântul de la 1897, au obţinut profituri din capitaluri şi proprietăţi, în acel an, 5,39% persoane384. Este cazul arendării pământurilor şi a posesiunilor parti-culare. În tabelul 26 ne propunem să reliefăm câteva aspecte ale situaţiilor de arendă înfăptuite în perioada cercetată385.

Conform datelor, în perioada anilor 1913-1916, preţul mediu de arendă pe termen scurt, obţinut pe baza contractelor încheiate între proprietar şi arendaş (care oscilează între 14,19-12,16 ruble/desetină), este mai mare în comparaţie cu preţul mediu de arendă stabilit pentru un termen mai înde-lungat (17,47-14,90 ruble/desetină)386. Situaţie explicabilă, probabil deoarece arenda pe termen scurt era mai la îndemâna arendaşului, care în multe cazuri nu dispunea de resurse financiare suficiente pentru a-şi permite să arendeze pământul pe o perioadă mai îndelungată; iar pe de altă parte, poate că arenda pe un termen mai mare presupunea şi anumite riscuri legate de condiţiile meteorologice sau capacitatea de muncă, precum şi de alte cauze subiective

382 Ibidem, p. 60-61.383 Ep. Balamace, Din trecutul şi prezentul cooperaţiei în Basarabia// Basarabia economică, nr. 2-3,

Chişinău, 1919, p. 14-15.384 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,


385 Basarabia economică, 1919-1920, p. 62.386 Ibidem, p. 152-153.


sau obiective. În plus, datele prezentate ne determină să remarcăm o scădere a preţurilor de arendă cu aproximativ 10-15% în timpul războiului, perioadă în care se face resimţită o stagnare profundă în toate domeniile economiei oraşului.

Nivelul de dezvoltare şi gradul de civilizaţie al locuitorilor oraşului Chişinău pot fi apreciate şi după direcţiile de investiţii pe care le făceau autorităţile locale. Veniturile şi cheltuielile oraşului erau prevăzute de bugetele anuale, decise de adunările de zemstvă. Acestea erau rezervate principalelor sectoare ale vieţii publice, iar suma alocată fiecărui domeniu varia în funcţie de inte-resele autorităţilor orăşeneşti. De regulă, departamentelor social-economice (educaţia, medicina, lucrările publice, transporturile etc.) li se acorda cea mai mare parte a bugetului anual.

Astfel, conform Listei de cheltuieli ale instituţiei de zemstvă, numai în perioada de la 1 ianuarie până la 1 august 1901, conducerea oraşului a acordat subvenţii în cele zece ramuri economico-sociale ale oraşului în sumă de 68844, 96 ruble, în timp ce cheltuielile efectuate în perioada 1 ianuarie -1 august 1901 repre-zintă 50 719,92 ruble387. Cele mai mari cheltuieli erau făcute pentru întreţinerea funcţionarilor statului (pentru întreţinerea cancelariei au fost acordate 8 200 ruble pentru întregul an 1901, iar până în perioada de la începutul lunii august s-au cheltuit 4 818 ruble 86 copeici; pentru a plăti angajaţii, în conducerea zemstvei a fost preconizată suma de 4 800 ruble, din care la data de 1 august 1901 erau cheltuite 2 850 ruble; în acelaşi timp, pentru achitarea pensiilor şi a altor indemnizaţii personalului zemstvei la aceeaşi dată erau deja acordate 2 941 ruble 52 copeici din totalul de 4 066 ruble 52 copeici prevăzute pentru anul menţionat). Sectorul medical era unul dintre cele în care s-a investit cel mai mult în perioada de la începutul secolului al XX-lea. Potrivit informaţiilor extrase din acelaşi raport, pentru întreţinerea angajaţilor din medicină a fost prevăzută suma de 16 440 ruble pentru întregul an, iar la data de 1 august 1901 erau deja cheltuite 9 400 ruble şi 82 copeici; de altfel, pentru construirea noilor sedii şi pentru repararea celor existente au fost rezervate 7 169 ruble 50 copeici, care la aceeaşi dată erau deja epuizate. În ceea ce priveşte sectorul instruirii publice, indemnizaţiile angajaţilor şi cele ale instituţiilor de învăţă-mânt aflate în bugetul statului în anul 1901 a fost stabilită suma de 5 150 ruble, sumă care la jumătatea anului respectiv era deja cheltuită388.

În ce măsură se implica statul pentru a-şi ajuta cetăţenii să depăşească

387 Ведомость о расходах уездных земских сумм по смете 1901 года (1 января – 1 августа 1901), Кишинев, 1901, c. 64-95.

388 Ibidem, p. 65.

124 Lucia Sava

momentele de criză apărute din diferite cauze, cum ar fi un eventual faliment, un an secetos sau războiul? Deşi o bună parte a acestor situaţii rămânea pe seamă persoanelor afectate, există multe informaţii care constituie o dovadă a faptului că în perioada studiată de noi au fost făcute mai multe încercări ale statului de a se implica în soluţionarea unor probleme financiare.

Conform Raportului Dumei Orăşeneşti privind adăugarea unor cheltuieli suplimentare la bugetul prevăzut pentru anul 1915, sunt menţionate o serie de subvenţii suplimentare, cum ar fi: împrumutul urgent acordat Casei Orăşe-neşti de Credit în sumă de 60 ruble, cu termenul restituirii de până la 1 decem-brie 1915; datoriile de întreţinere ale poliţiei pentru anii 1911-1914, în sumă de 187 591 ruble 06 copeici; indemnizaţiile acordate gimnaziului de băieţi nr. 2 şi liceului real în anul 1914 câte 3 000 ruble, în total 6 000 ruble. În acelaşi raport figurează şi o serie de cheltuieli suplimentare pentru bunurile imobile din oraş în sumă de 500 ruble 31 copeici. În total, doar în anul 1915 au fost acordate subvenţii suplimentare care valorează 254 091 ruble 37 copeici. Aceste chel-tuieli trebuiau suportate din veniturile suplimentare pentru anul respectiv în sumă de 745 431 ruble 44 copeici389.

Printre alte intervenţii ale autorităţilor locale evidenţiem: ajutorul acordat de acestea pentru reparaţia sediului militar, pentru care s-au cheltuit în anul 1901 935 ruble 34 copeici şi alte 256 ruble 34 copeici suplimentar. De asemenea, în acelaşi an, pentru reparaţia sediului Judecătoriei, care a inclus podul, două camere, podeaua, sobele, acoperişul, s-au cheltuit 344 ruble 89 copeici390.

Veniturile oraşului erau completate şi de o serie de impozite, impuse locui-torilor de conducerea oraşului sau stabilite individual între particulari, cu impli-caţii profunde în viaţa cotidiană. De exemplu, impozitele asupra băuturilor.

Sursele oficiale ale timpului ne vorbesc despre faptul că sistemul accizelor asupra băuturilor spirtoase, introdus încă la 1863, a fost mărit în 1901 până la 11 copeici, ajungând în 1914 la 30 copeici. Dacă în anul 1900 se plătea câte 2 ruble vadra de vin de 10% tărie, peste câţiva ani, în anul 1913 această taxă era de 12 ruble. Odată cu introducerea monopolului statului asupra vânzării băuturilor spirtoase venitul asupra acestui obiect a crescut până la 55%. De asemenea, cifrele de care dispunem ne dau posibilitatea să deducem că, în a două jumătate

389 Доклад Кишиневского Городского Головы Ю. Левинского об исправлении сметы 1915 года по замечаниям Губернского по земским и городским делам Присутствия, Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 60 octombrie, 1915, c. 4.

390 Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской Управы и постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901, c. 172-175.


a anului 1914, după interzicerea vânzării vinului în magazinele statului, venitul a scăzut de la 696 milioane cât era prevăzut în 1913, până la 321 milioane391.

Această situaţie a cunoscut modificări esenţiale în perioada care a urmat Unirii Basarabiei cu România, când s-au făcut resimţite unele schimbări în acest plan: situaţia vinurilor recoltate în Chişinău în 1918, constatate de Admi-nistraţiile Financiare, era echivalată la un total de 1 322 938 ruble.

În acelaşi context se înscrie impozitul asupra berii. În anul 1900 acesta era de 40 copeici pe vadră, în anul 1914 pe pudul de malţ se plăteau 3 ruble, iar în 1915 taxele stabilite erau aproximativ de 6-9 ruble392.

În ceea ce priveşte impozitul asupra tutunului, acesta se prezenta astfel: din 1893 a fost introdus un impozit de 2 ruble pentru pudul de fabricaţie al tutu-nului, mărit în 1900 la 4 ruble, care în 1915 va fi dublat la 8 ruble. În ajunul Marii Uniri, Sfatul Ţării a votat introducerea unui impozit de 40 ruble pentru un pud de tutun brut. La 1909 a fost introdus impozitul asupra tuburilor de ţigară şi hârtie tăiată de ţigări în mărime de 2 copeici la suta de tuburi, impozit care a fost mărit în 1914 la 4 copeici393.

O bună parte a veniturilor statului şi cheltuielilor locuitorilor rezulta din strictul necesar indispensabil unui mod de viaţă cât de cât civilizat. Semnifi-cativ este în acest sens impozitul asupra zahărului. Încă anul 1895 această taxă era de 1,75 ruble pe pud, ca peste douăzeci de ani, în anul 1915, să atingă cifra de 4 ruble pe pud, iar peste încă un an, în 1916, vânzarea zahărului a fost monopolizată şi se vindea cu preţul fix de 60 ruble pudul. În anii 1914-1916 impozitul pe acest produs aducea un venit statului de 140-190 milioane ruble394.

Impozitul asupra petrolului a cunoscut, de asemenea, oscilaţii. În anul 1906 accizul a fost fixat la suma de 60 copeici pe pud, iar la 1915 a fost mărit la 90 copeici. Suma veniturilor obţinute de stat de pe urma acestui tip de impozit doar în anii 1914-1916 se ridica la cifra de 66-80 milioane ruble, ceea ce însemna 5% din toate impozitele stabilite şi 31 copeici pentru fiecare persoană.

Un alt gen de impozite îl constituie cel asupra chibriturilor: în anul 1913 acesta era de o copeică pentru cutia cu 75 bucăţi. În anii 1905-1914 acest impozit aducea un venit statului de 17 milioane, iar în anii 1915-1916 – 43 milioane, ceea ce însemna 14 copeici de locuitor395.391 Basarabia economică, 1919-1920, p. 64.392 Ibidem, p. 65.393 Ibidem, p. 66.394 Ibidem, p. 66.395 Ibidem, p. 66.

126 Lucia Sava

Ca urmare, deşi suma totală a acestor impozite pare nesemnificativă la prima vedere, ea reducea substanţial din veniturile lunare ale orăşeanului, punându-l de multe ori în imposibilitatea de a le achita.

Cât priveşte veniturile întreprinderilor, acestea variau în funcţie de direcţia de activitate, de numărul angajaţilor, cât şi de mărimea acestora. Conform datelor, la începutul secolului, venitul mediu anual al unei întreprinderi era de 2 372 ruble, iar din cele 46 de instituţii ale oraşului doar 3 activau fără ucenici, restul aveau între 1 şi 8 muncitori. Venitul mediu săptămânal al proprietarului era de aproximativ 13 ruble şi 78 copeici396.

În anul 1903, în oraşul Chişinău a fot înregistrată creşterea numărului aces-tora până la 59 întreprinderi industriale, care fabricau şi realizau anual produse în sumă de 2 milioane ruble397. Printre cele mai semnificative figurau: ateli-erul de fabricare a teracotei, cărămidei şi altor materiale de construcţie care aparţinea lui R. Kaliveit, deschis încă în 1890. În anii 1900-1901 acesta avea 24 angajaţi care au fabricat materiale de construcţie în sumă de 9,7 mii ruble. Puţin mai mică era întreprinderea lui A Gughel, unde lucrau 15 persoane, care în acelaşi an au realizat produse în sumă de 6,4 mii ruble398.

De asemenea, moara lui M. Kogan avea în aceeaşi perioadă 45 muncitori, care au realizat produse în sumă de 390 mii ruble; moara negustorului I. Ghendrih avea 24 angajaţi şi un venit anual de 131, 3 mii ruble; la fabrica de vinuri a lui A. Zaharin lucrau mai mult de 30 persoane etc.399 Acestora li se adăuga magazinul de galanterie al E. Bakova, care a realizat în anul 1902 mărfuri în sumă de 70 mii ruble, iar veniturile proprietarei în acelaşi an au constituit 8,4 mii ruble400.

Semnificative sunt veniturile şi cheltuielile realizate de Cuptorul de pâine în luna iulie a anului 1915 (tabelul 27)401. Pentru a stabili raportul dintre venitu-rile şi cheltuielile Cuptorului de pâine din Chişinău timp de o lună, pentru asigu-rarea populaţiei oraşului cu pâine am luat în calculele noastre cifrele medii care ţin de cheltuielile suportate pentru întreg procesul: de la coacerea pâinii până la realizarea ei. Majoritatea cheltuielilor erau rezervate coacerii pâinii, cam 80% din suma totală alocată. Astfel, doar pentru coacerea pâinii dintr-un

396 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 132.

397 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 105.398 Ibidem, p. 77.399 Ibidem, 96-99.400 В. И. Жуков, Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бессарабии (1812-1900),

Кишинев, 1982, c. 146.401 Счет прибылей и убытков за июль 1915 г. Кишиневской Городской Хлебопекарнии //

Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 51, august 1915, c. 4.


sac de făină se plăteau 64, 5 ruble. De reţinut, la încălzirea unui cuptor se utilizau 3 puduri de lemne. În acelaşi timp, cheltuielile care vizează munca depusă pentru coacerea pâinii nu constituie nici 10%. Cele mai mari veni-turi se obţineau din vânzarea pâinii, aproape 90% din suma totală obţinută. Aşadar, venitul net al Cuptorului de pâine din Chişinău pentru luna iulie a anului 1915 este de 729 ruble 73 copeici402. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că este vorba de perioada din timpul războiului, când produsele de primă necesitate, în special pâinea, se scumpeau de la o zi la alta. Pe de altă parte, cifrele la care am făcut referinţă sunt acceptabile, deoarece este vorba despre anotimpul de vară, când preţurile sunt în creştere, dat fiind faptul că rezervele iernii se apropie de sfârşit, iar o nouă recoltă nu a fost încă strânsă.

În acelaşi context erau cheltuielile pentru asigurarea locuitorilor cu apă potabilă. Pentru comparaţie, am luat drept exemplu aceeaşi lună iulie a anului 1915. În această lună cheltuielile de apă în oraş au fost următoarele: plătite (pentru o lună) 5 528 148 vedre, dintre care în mediu pentru o zi – 178 327, iar pentru o oră – 7 430 vedre; neplătite – pentru o lună – 981 407, pentru o zi – 31 658, iar pentru o oră – 1 318403. Datele prezentate, care poartă semnătura controlorului V. Saviţki, ne indică suma totală a cheltuielilor privind asigu-rarea locuitorilor oraşului cu apă în luna iulie de 6 509 555 vedre de apă, care reprezintă în mediu pentru o zi – 209 985 vedre, iar pentru o oră – 8 749 vedre de apă404.

Semnificativă este şi taxa pentru lemne: pentru un pud de lemne, material tare, netăiate, aflate la depozite, se achita taxa de 18,5 ruble, iar pentru un pud de lemne din material moale, netăiate, la depozite, preţul mediu era de 16 ruble405.

În ce măsură veniturile obţinute de locuitorii oraşului puteau acoperi chel-tuielile inevitabile din viaţa cotidiană? În continuare ne propunem să eviden-ţiem particularităţile raportului dintre venituri şi cheltuieli ale tuturor orăşe-nilor, în funcţie de categoria socială şi de ocupaţia permanentă exercitată.

În ceea ce priveşte salariile conducătorilor de vârf ai societăţii chişină-uene, acestea erau total diferite de cele ale membrilor obişnuiţi ai comunităţii chişinăuene. Astfel, Ion Inculeţ menţiona despre propria persoană: „Eu, ca Preşedinte al Sfatului Ţării..., pe lângă salariul lunar de bază de 900 ruble,

402 Ibidem, p. 4.403 Расходы воды город. водопр. учтенной по водомерам за июль 1915 г. // Ведомости

Кишиневской Городской Думы, Nr. 53, сентябрь 1915, c. 3.404 Ibidem, p. 3.405 Такса на дрова, утвержденная Г. Бессарабским Губернатором 28 ноября 1915 года //

Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 69, декабрь 1915, c. 64.

128 Lucia Sava

primeam doar o simbolică indemnizaţie pentru că eram persoana care repre-zenta statul” (la data de 24 ianuarie 1918)406.

În ajunul Marii Uniri a Basarabiei cu România, mărimea indemnizaţiei zilnice a deputaţilor basarabeni era de 15 ruble, adică 450 ruble/lunar, pe care aceştia o puteau ridica numai în cazul prezenţei lor la şedinţele în plen ale Sfatului Ţării şi ale comisiilor lui, însă dacă ei „lipseau nemotivat” de la şedinţele în cauză, indemnizaţia pe ziua respectivă le era „reţinută”. În ceea ce priveşte salariile celorlalţi membri ai Prezidiului legislativului, conform infor-maţiilor de care dispunem, acestea erau următoarele: preşedintele Sfatului Ţării – 900 ruble, prim-vice-preşedintele, vice-preşedintele şi secretarul prim – câte 750 ruble. Ceilalţi funcţionari ai aparatului Executivului, începând cu şefii diferitelor servicii şi terminând cu obişnuiţii curieri, primeau un salariu ce varia între 600-150 ruble pe lună. După Unire, indemnizaţia zilnică a deputa-ţilor Sfatului Ţării a crescut până la 30 lei407. Fără a exagera, putem conchide, exista în situaţia veniturilor populaţiei Chişinăului o discrepanţă foarte mare de la o categorie socială la alta, deşi cheltuielile suportate de unii şi de alţii erau în mare măsură aceleaşi, cel puţin dacă ne referim la produsele de strictă necesitate.

Cât priveşte munca intelectualilor, aceasta era remunerată după alte criterii. Revista Luminătorul din august 1912 publica la rubrica Ştiri informaţia conform căreia „Sfatul şcolilor al Preasfinţitului Sinod a alcătuit un proiect de lege prin care să deie din haznaua statului 1 600 000 ruble pentru mărirea lefilor de la şcolile din popor bisericeşti şi 500 00 ruble pentru zidirea altor şcoli bisericeşti cu începere din 1911”.408 Această informaţie ne permite să conchidem, că existau probleme legate de asigurarea acestei categorii sociale cu salarii. Semnificative în acest sens, sunt Rezoluţiile Congresului învăţătorilor din ţinutul Basarabia din data de 11 aprilie 1917, care solicitau:

• leafa învăţătorilor să fie mărită până la 1500 ruble, iar la fiecare 8 ani să crească cu câte 180 ruble – dintre care 2% din leafă pentru pensie;

• după 25 de ani de activitate în domeniul pedagogic să fie oferită o pensie de 1 500 ruble fiecărei persoane;

• învăţătorii solicitau dreptul la 6 luni de certificat de boală, perioadă în care li se achita leafa şi lecuirea409.

406 V. Popovschi, Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) // Destin românesc, nr. 3, 2001, p. 84-94.

407 Ibidem, p. 85-86.408 Luminătorul. 1909-1918, p. 78.409 Şcoala Moldovenească. Revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, 1917,

p. 19-23.


De altfel, nivelul de trai al majorităţii populaţiei oraşului depindea de capa-citatea de cumpărare a strictului necesar în baza salariului lunar al fiecărui locuitor, indiferent de categoria socială sau de îndeletnicire.

Conform datelor statistice ale perioadei, salariul mediu al unui muncitor din Basarabia a variat în perioada dată astfel: în anul 1900 acesta era de 133,21 ruble, în 1905 – de 138,52 ruble, în 1910 – 178,81 ruble, iar în 1913 – de 136,85 ruble410.

Salariul lunar al fiecărui individ varia în funcţie de domeniul de activitate, de instituţie, de sex şi de vârsta persoanei, oscilând între 8 şi 50 ruble. Astfel, salariul mediu anual al unui muncitor angajat în prelucrarea lânii era de 300 ruble, al celui ce prelucra metalele – 185 ruble, în industria chimică – 280 ruble, industria lemnului – 100 ruble, la fabricile de mobilă – 300 ruble, la fabrica de cărămidă – 164 ruble, al unui angajat la moară – de 200 ruble, iar al unuia de la tipografie – de 237 ruble411.

În anul 1913 salariul mediu anual a crescut considerabil în dependenţă de domeniul de activitate al muncitorului: astfel, un angajat din industria lemnului primea în mediu anual 200 ruble, din industria de prelucrare a metalelor – 284 ruble, industria alimentară – 254 ruble, industria chimică – 460 ruble, de la fabrica de cărămidă – 316 ruble, un electric – 630 ruble. De menţionat, dacă în anul 1900 salariul mediu anual în Basarabia era de 180 ruble, crescând în anul 1913 până la 235 ruble, iar către 1914 la 294 ruble, atunci în 1915, din cauza războiului, acesta a coborât la cel din 1900 – de 184 ruble412.

Negustorii şi angajaţii în activităţi comerciale mărunte primeau şi mai puţin. Astfel, venitul mediu anual al acestora nu depăşea 100 ruble. Acesta era mai înalt în cazul fotografilor, brutarilor, ceasornicarilor, giuvaergiilor, fierarii, care primeau în mediu anual un salariu de 250-400 ruble, în timp ce mai puţin remuneraţi pentru munca prestată erau cizmarii, sobarii etc. Femeile primeau un salariu mai mic în comparaţie cu bărbaţii. Astfel, 43,2% din cusătorese primeau mai puţin de 100 ruble anual, iar restul – nu mai mult de 400, 21,7% din spălătorese primeau mai puţin de 100 ruble, iar restul – nu mai mult de 400 ruble, etc.413.

După cum remarcă cercetătorul N. Babilunga, de regulă, salariul săptă-mânal al unui ucenic angajat în atelierele meşteşugăreşti era de 5 ruble 50 copeci; acesta varia între 4 şi 10 ruble, deoarece printre aceştia puteau fi atât 410 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк

капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 126.411 Ibidem, p. 127.412 Ibidem, p. 127.413 Ibidem, p. 127.

130 Lucia Sava

copii, cât şi meşteri calificaţi. Un ucenic primea în mediu anual 50 ruble (fără întreţinere). Cu toate acestea, munca la oraş era mai înalt remunerată decât cea de la sat. Pentru comparaţie, acelaşi meşteşugar, care activa într-un atelier de cizmărie la sat, primea în 1912, între 50-100 şi 200 ruble, un fierar sau un sudor – 30-50 – 200-300 ruble, cusătoresele – între 50-100 ruble, etc.414.

Cât priveşte preţul mediu pentru ziua de muncă în oraşul Chişinău, acesta a evoluat astfel: dacă în 1866 era de 50 copeici, iar în 1901 – 70 copeici, către anul 1904 creşte până la 90 copeici415.

Preţul muncii depuse de un simplu locuitor al oraşului Chişinău timp de o zi este şi mai mic (conform tabelului 28)416. Datele expuse în tabel includ anii 1913-1916. Mai puţin plătiţi erau copiii, bătrânii şi femeile, adică categoriile vulnerabile ale populaţiei. În schimb, era solicitată munca bărbaţilor sănătoşi, îndeosebi a celor care dispuneau de animale de tracţiune, care valora de 4-5 ori mai mult. Dacă în anul 1913 pentru o căruţă cu doi cai şi conducător era achitată suma de 2-2,5 ruble pentru o zi de muncă, atunci după Primul Război Mondial, în aceleaşi condiţii, acesta era plătit cu până la 25 ruble, ceea ce însemna cam de zece ori mai mult417. În acelaşi timp, rămân aproape neschimbate sumele încasate pentru ziua de muncă de către femei, copii şi bătrâni (copiii erau plătiţi în anul 1913 cu 0,25-0,6 ruble, iar în 1916 – între 0,6-2,5 ruble; bătrânii primeau în mediu în 1913 – 0,35-0,6 ruble, iar în 1916 – 0,6-3 ruble, iar femeile erau remunerate cu 0,4-0,7 ruble în 1913 şi 1-3,5 ruble în 1916)418. Considerăm, că sumele indicate reprezintă de fapt munca fizică prost plătită, deşi aceasta se desfăşura, în majoritatea cazurilor, în condiţii dificile.

Având în vedere faptul că în perioada anilor 1900-1914 preţurile la produ-sele de primă necesitate au crescut cu până la 31%, iar în 1915 cu aproximativ 75,4%419, salariul locuitorilor oraşului Chişinău era cheltuit în cea mai mare parte în această direcţie.

În acelaşi timp, dacă coşul minim de consum în Basarabia constituia la începutul secolului trecut 18 ruble pe lună pentru fiecare persoană, în Chişinău nivelul de viaţă era mai scump. Astfel, în 1904 un pud de pâine

414 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 133.415 Кишиневец, 1909-1910, c. 21.416 Такса на дрова, утвержденная Г. Бессарабским Губернатором 28 ноября 1915 года //

Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 69, декабрь, 1915, c. 6.417 Ibidem, p. 6.418 Ibidem, p. 6.419 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк

капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 127.


costa 2 copeici, un kilogram de carne – 10 copeici, unul de zahăr – 15, 1 litru de gaz lampant – 4 copeici, iar 1 kilogram de sare – 1 copeică. O căldare de vin în judeţul Chişinău costa 70 copeici, un pud de făină – 84 copeici, un kilogram de peşte – 4 ruble 50 copeici, unul de ulei – 13 ruble, lemne – 10 copeici, cărbune – 20 copeici. Suma totală a produselor evidenţiate se ridica la aproximativ 80 de ruble. Aceasta era completată de plata medie lunară pentru un apartament cu o cameră, care era de 40 ruble420.

Deşi salariul mediu lunar al unui reprezentant de categorie medie a popu-laţiei acoperea coşul minim de consum şi chiar îl depăşea, totuşi, în condiţiile în care acesta era nevoit să-şi întreţină familia, banii primiţi de cele mai multe ori nu erau suficienţi pentru a acoperi cheltuielile, astfel încât acesta era de multe ori nevoit să-şi schimbe caracterul ocupaţiei şi regimul de muncă.

Cele mai mari cheltuieli erau preconizate de chişinăueni pentru cumpă-rarea produselor alimentare. Printre acestea, de cea mai mare necesitate era pâinea. În mediu, fiecare orăşean cumpăra anual 12 puduri de pâine. Aceste cheltuieli erau secundate de cele rezervate pentru îmbrăcăminte şi încălţă-minte. În condiţiile în care mentalitatea orăşeanului era de a arăta bine, de a urmări tendinţele vestimentare în vogă ale perioadei, acesta era gata să dea chiar şi jumătate din salariu. Astfel, dacă în Basarabia, în ansamblu, cheltuie-lile pentru mărfurile de această categorie atingeau 11-15%, în Chişinău acestea constituaiu 25%, egalându-se cu produsele alimentare421.

Asigurarea proastă şi nivelul scăzut de trai al majorităţii populaţiei oraşului erau însoţite de condiţiile dificile de muncă. Ziua de muncă dura în mediu 10-12 ore şi chiar până la 16 ore de muncă zilnic, iar uneori şi mai mult, cum ar fi, de exemplu, angajaţii Cuptorului de pâine din Chişinău, care lucrau în mediu 18 ore pe zi422.

Intensitatea muncii, lipsa tehnicii elementare de asigurare şi a sistemelor de ventilare, condiţiile antisanitare se întâlneau practic la majoritatea întreprinde-rilor şi fabricilor. În unul din rapoartele timpului se menţiona că „particularităţile muncii unui fochist nu-i permiteau acestuia, după 12 ore de muncă, în intervalul de trecere de la un schimb la altul, nici să se odihnească, nici să mănânce...”423. La unele întreprinderi şi fabrici condiţiile de muncă erau distrugătoare pentru angajaţi, din cauza umidităţii, murdăriei, lipsa iluminării şi a sistemelor de aeri-sire, cât şi inexistenţa acordării ajutorului medical în caz de necesitate.420 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 80.421 Ibidem, p. 130-131.422 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк

капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 133.423 Ibidem, p. 128.

132 Lucia Sava

În acelaşi context, este descrisă o zi de muncă a unui angajat la fabrica de producere a articolelor de marochinărie: „...o muncă grea, prost plătită, şi, cel mai important, murdară... Mirosul era distrugător, el se îmbiba în îmbră-căminte atât de mult, încât o persoană neobişnuită cu un astfel de miros nu putea rămâne mai mult de 10 minute în atelier...”424.

În afara subvenţiilor băneşti acordate, autorităţile interveneau şi la nivel administrativ pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi de muncă ale locui-torilor oraşului. Astfel, Decretul din 15 noiembrie 1906, publicat în Monitorul oficial din 1906, conţinea o serie de modificări ale condiţiilor de muncă ale diferitor categorii sociale425. Articolul 1894, care se referea la stabilimentele comercialo-industriale şi articolul 1895 referitor la stabilimentele meseriaşilor, prevedeau o serie de modificări privind ocrotirea copiilor, minorilor şi feme-ilor; se introduc în Codul Penal noi articole la acest capitol. De asemenea, decretul menţionat prevedea, între altele, unele pedepse pentru încălcarea regulamentului: „Directorul stabilimentului de meserie sau comercial care va contraveni dispoziţiei legilor şi ordonanţei obligatorii referitoare la durata lucrărilor şi împărţirea lucrului cu privire la copii, minori şi femei, se pedep-sesc cu închisoare până la o lună sau cu amenda pecuniară de 100 ruble.

La acelaşi capitol, al modificărilor cadrului legislativ, trebuie menţionată Legea privind asigurarea contra accidentelor, emisă în anul 1912426. Doi ani mai târziu, la 10 iunie 1914, o nouă lege se referea la condiţiile pentru asigurarea rentelor şi capitalurilor băneşti prin casele de păstrare ale statului. Conform acestei legi, casele de păstrare ale statului puteau primi:

• Asigurări în caz de moarte;• Asigurări la termen stabilite în poliţe de asigurări;• Asigurarea rentei pe tot timpul vieţii.Asigurarea unei rente viagere, urmând a se servi de plata moştenită după

moartea persoanei asigurate. Pentru asigurarea individuală capitalul asigurat pe viaţă nu putea depăşi 10 000 ruble, iar renta viageră – 1 200 ruble pe an de persoană. Pentru asigurările colective era fixată aceeaşi sumă de 10 000 ruble, iar renta viageră nu trebuia să depăşească 2 400 ruble pe an. Suplimentar, legea stipula că asigurarea capitalurilor până la 1 000 ruble şi a rentei ce nu depăşea 500 ruble pe an se încheia cu condiţia că acestea nu vor fi expropriate în nici un caz427.424 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 82.425 Extras din Avizul nr. 178 al şedinţei Comisiei juridice a Basarabiei din 9 decembrie 1919// Bule-

tinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920, p. 210.

426 Ibidem, p. 211-212.427 Ibidem, p. 215.


În acelaşi context a fost adoptat, în anul 1915, Regulamentul obligatoriu de asigurare a odihnei normale în instituţiile de comerţ din oraşul Chişinău428. Potrivit acestuia, comerţul în oraş se desfăşura zilnic de la ora 8 până la ora 20, iar joia şi vinerea – de la ora 8 până la ora 17. În regiunea pieţelor, comercia-lizarea produselor se făcea în perioada 1 aprilie – 1 septembrie, de la ora 6 dimineaţa până la 18, iar de la 1 septembrie – 1 aprilie – de la ora 7 până la ora 19. Drept zone de piaţă erau considerate străzile Şmidt, Bender, Alexan-drovskaia şi Armeană, pentru piaţa nouă; Ecaterinskaia, Fontanskaia şi Cahul, pentru cea veche; iar pentru piaţa Ilinskaia, strada Ilinskaia, care se situa între strada Antonovskaia şi Ecaterinskaia (pentru denumirea veche şi cea actuală a străzilor vezi tabelul 39). În acelaşi regulament se stipula că persoanele care activau în domeniul comercial dispuneau de o întrerupere a regimului de muncă de două ore, pentru a servi prânzul. Iar angajaţii întreprinderilor comerciale, care aveau vârsta până la 17 ani, erau eliberaţi de la serviciu între orele 8-11, pentru a merge la şcoală429. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă se prevedea ca în zilele de sărbătoare instituţiile comerciale să dispună de un regim special, prescurtat, cu excepţia zilelor de Crăciun, Paşti şi Sf. Treime, când orice activitate comercială era interzisă.

Marea Unire a Basarabiei cu România a însemnat o nouă etapă în evoluţia comerţului urban, deoarece acest eveniment istoric a determinat realizarea mai multor schimbări, printre care modificarea cadrului legislativ, modificări care includeau adaptarea legilor existente la contextul legal românesc, precum şi elaborarea unor legi noi pentru a facilita procesul de integrare a Basarabiei în cadrul României întregite. Guvernul României ia o serie de măsuri care vizează domeniul economic al Basarabiei. Cele mai importante decizii sunt:

– Decretul 901 din 16 aprilie 1918 fixează cursul rublei la 1 leu 60 bani.– Legea 1122 din 23 mai 1918 – puterea legii vămilor se extinde şi asupra

Basarabiei.– Legea 3262 din 5 octombrie 1918 prevedea organizarea Administraţiei gene-

rale a finanţelor statului, a legii contabilităţii publice şi a legii pentru consta-tarea şi perceperea contribuţiilor.

– Prin Legea 3449 din 16 octombrie 1918 se aprobă impozitul de 2,5 % asupra tuturor veniturilor.

– Potrivit Legii 3581 din 7 decembrie 1918, la casele publice din Basarabia nu se va accepta decât leul ca monedă de circulaţie internă.428 Обязательное постановление об обеспечении нормального отдыха сужающих в торговых

заведениях, складах и конторах г. Кишинева // Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 57, сентябрь, 1915.

429 Ibidem, p. 4.

134 Lucia Sava

– Legea 189 din 7 februarie 1919 a oprit importul monedelor de hârtie – rubla rusească, coroana austriacă şi leva bulgară.

– Legea 1354 din 26 martie 1919 prevedea ca de la 14 aprilie 1919 toate impozitele din Basarabia să fie transferate din ruble în lei, echivalentul unei ruble fiind stabilit la un leu şi patru zecimi430.

În concluzie, remarcăm în perioada anilor 1900-1918 mai multe modifi-cări legale, ale căror necesitate se impunea autorităţilor de la Chişinău pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi de muncă ale locuitorilor oraşului. Pentru a ţine sub control situaţia comerţului urban, a fost introdus în Basarabia de la data de 1 ianuarie 1917 impozitul progresiv pe venit, care, totuşi, ocupa un loc modest în bugetul oraşului pentru anii 1917-1918. Ca urmare a acestui impozit, veniturile statului erau calculate la suma de 1-1,5 milioane ruble. Introducerea impozitului pe venit a întâmpinat o serie de impedimente, cum ar fi: starea deteriorată a aparatului financiar din timpul revoluţiei, schimbarea administraţiei şi nedeprinderea populaţiei de a-şi îndeplini datoria faţă de ţară fără a fi silit de administraţia fiscală431.

De asemenea, o caracteristică importantă a evoluţiei raportului dintre veni-turi şi cheltuieli ale populaţiei oraşului Chişinău o constituie scăderea puterii de cumpărare a salariilor. Această evoluţie se explică prin creşterea preţurilor la produsele de primă necesitate (drept consecinţă a războiului, cât şi alte cauze economice), dar şi a creşterii numărului populaţiei urbane.

430 T. Ioncu, Reforma financiară // Basarabia economică, nr.3, iulie 1919, p. 68.431 Ibidem, p. 70.


CAPITOLUL IIIVESTIMENTAŢIA

Studiul vestimentaţiei indivizilor dintr-o anumită societate într-o peri-oadă istorică distinctă ne oferă un punct de vedere inedit, care ne permite să observăm ansamblul realităţilor sociale, mediul material, cât şi simbo-lurile, practicile colective sau calculele personale ale acestora în perioada cercetată.

Chiar dacă istoria costumului cunoaşte, pe parcursul evoluţiei sale, o cercetare profundă în operele unor autori, îndeosebi francezi, precum Françoise Piponnier, Yvonne Deslandres, Philippe Perrot, Daniel Roche, A.C.A.Racinet, André Blum, Françoise Bouchet432 ş.a., istoricii şi antropologii descoperă noi aspecte de investigaţie, care le permit aprofundarea cunoştin-ţelor despre cultura, dar şi despre procesul de comunicare non-verbală a indi-vizilor unei societăţi, deoarece „costumul reprezintă arta de a trata un subiect în întregul adevăr istoric”433.

În studierea vestimentaţiei trebuie să ţinem cont de ţesătură, detaliile croielii, reutilizarea anumitor piese, confecţionările tradiţionale, preţuri, precum şi de circumstanţele în care este utilizată. Aceste elemente fac distincţia între situ-aţia socială, preferinţele şi gusturile indivizilor, constituie un element al indi-vidualismului sau, dimpotrivă, îi încadrează în colectivitate.

Îmbrăcămintea trebuie considerată ca „un fapt social total”, deoarece ea este un „fenomen social total”, ce implică în acelaşi timp posibilităţile tehnice, economice şi culturale ale unui grup, cât şi aspiraţiile sale, care determină gesturi şi practici individualizate: ipostaze, schimburi, vise.

Din aceste considerente, vestimentaţia nu reprezintă o investiţie financiară a cărei utilitate ar fi de natură tehnică; ea pune în evidenţă, înainte de toate, diferenţierea socială, făcând vizibilă ierarhia de averi şi de ranguri sociale. Deoarece ea afirmă inegalitatea, este atât o problemă tehnică şi economică, cât şi politică. Numărul pieselor vestimentare purtate, noutatea şi originali-tatea formelor şi a culorilor, tipurile de ţesături, gradul lor de uzură constituie indicii practicilor sociale diferenţiate. Cu siguranţă, mijloacele financiare ale 432 Este vorba de cercetători francezi consacraţi studiului istoriei costumului: F. Piponnier,

Costumes et vie sociale. La Cour d’Anjou XIV-XV-ème siècles, Paris, 1970; Y. Deslandres, Le costume, image de l’homme, Paris, 1976; Ph. Perrot, Les dessus et les dessous de la bourgeoisie. Une histoire du vêtement au XIX-ème siècle, Paris, 1981; D. Roche, La culture des apparences. Une histoire du vêtement XVII-XVIII-ème siècles, Paris, 1989; A.C.A. Racinet, Le costume historique, Paris, 1988; A. Blum, Histoire du costume, les modes aux XVII et XVIII-ème siècles, Paris, 1988; F. Boucher, Histoire du costume, Paris, 1985.

433 Concepţie expusă de către iluminiştii francezi.

136 Lucia Sava

unui individ sau ale unui grup social definesc un anume nivel de viaţă, dar utilizarea lor este selectivă şi vorbeşte despre un anumit mod de viaţă434.

Astfel, moda rămâne încă un domeniu care aduce în discuţie nume-roase probleme fără răspuns: ritmul şi natura schimbărilor sale, legăturile cu alte trăsături ale organizării sociale, mecanismele de inovaţie, răspândire şi împrumut.

Moda a intrat întotdeauna în sfera preocupărilor umane, îndeosebi a celor feminine. Tendinţele modei şi elementele de vestimentaţie mereu schimbă-toare, uneori chiar derutante, poartă amprenta vieţii cotidiene, influenţând direct mentalitatea indivizilor din orice perioadă istorică. Ceea ce putem spune însă în permanenţă despre fiinţa umană este că actul de a se îmbrăca, de a se împodobi este o trăsătură specifică umană care îi determină ritmul vieţii435.

Cercetătorii preocupaţi de această problemă au insistat asupra semnifica-ţiei sociale a costumului: conform opiniei acestora, a accepta să te îmbraci înseamnă a intra în societatea oamenilor. Astfel, de exemplu, A. Condorcet spunea că veşmântul e semnul care separă omul de animal, iar Auguste Comte vedea în haine marca civilizaţiei, dovada supremaţiei raţiunii asupra simţu-rilor436.

Relaţia omului cu costumul său în viaţa cotidiană, în fiecare perioadă isto-rică, în fiecare ţară şi pentru orice categorie socială, este reflectată în memorii, corespondenţe, piese de teatru, romane. Descrierile întâlnite în literatură pot îmbogăţi cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiei vestimentaţiei. Refacerea tablo-ului vestimentar din perioada anilor 1900-1918 este posibilă şi datorită foto-grafiilor existente, ce ne oferă o imagine clară a tendinţelor modei. De la începutul secolului al XX-lea, acest nou domeniu al artei, fotografia, care s-a adăugat cinematografiei, a facilitat posibilitatea vizionării în mişcare a costu-melor prin faptul că acestea erau îmbrăcate şi prezentate de manechine şi actori. Astfel, propagarea tendinţelor de modă a beneficiat de această publi-citate indirectă; ca urmare a acestei publicităţi, toate clasele sociale au putut vedea cum se îmbracă persoanele-tip, actorii în vogă437.

Locuitorii oraşului Chişinău de la începutul secolului al XX-lea n-au neglijat acest capitol al vieţii cotidiene şi al gusturilor estetice, fiind adepţii concep-ţiei, potrivit căreia funcţia primordială a veşmântului ţine de asigurarea secu-rităţii şi a confortului fiecărei persoane. În concepţia chişinăuenilor, expri-

434 Ibidem, p. 89.435 A. Nanu, Artă, stil, costum, Bucureşti, 1976, p. 81.436 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999, p. 142.437 J. Besson, La mode à travers les siècles, Paris, 1994, p. 32.


mată temeinic în presa periodică a timpului438, a avea un costum înseamnă a te conforma obişnuinţelor societăţii în care trăieşti. Totodată, dorinţa de a seduce, inerentă atât femeilor, cât şi bărbaţilor, a constituit unul dintre princi-palele motive ale transformărilor vestimentaţiei, precum şi ale tendinţelor de modă remarcate la locuitorii capitalei basarabene.

Îmbrăcămintea chişinăuenilor varia în funcţie de situaţia materială, de mentalitatea individului sau a colectivităţii din care făcea parte şi unde acesta îşi desfăşura activitatea zilnică. Dacă pentru unii indivizi îmbrăcămintea avea rolul de a răspunde unor necesităţi fizice, pentru alţii ea reprezenta un simbol al bogăţiei şi al modernităţii.

Din punct de vedere etnic şi social, este evident că comportamentul oame-nilor epocii respective este strâns legat de costum, de portul şi de obişnuinţele acestora. Pe de altă parte, veşmintele se impun şi dintr-o voinţă de diferen-ţiere, de evidenţiere a ierarhiei clasei sociale, dar şi a individualităţii umane.

Cercetătorii aspectelor vestimentare ale perioadei remarcă faptul că la începutul secolului al XX-lea costumele tradiţionale sunt abandonate în viaţa cotidiană, fiind înlocuite cu haine europene, ce poartă amprentele spiritului pe care le-au împrumutat.

De altfel, în perioada evidenţiată, la Paris au fost înfiinţate numeroase case de modă conduse de femei, doar niciuna nu a reuşit să-şi impună marca. Moda propusă în revistele de specialitate şi costumele păstrate demonstrează un caracter de moderaţie şi de conservatorism burghez, deoarece elementul poetic care adaugă hainelor o notă de iraţional lipseşte acestor modele439.

Devenită instrument al seducţiei şi al confortului, vestimentaţia locuito-rilor oraşului Chişinău a variat la începutul secolului al XX-lea, aflându-se în permanenţă sub influenţa elementelor modei franceze, engleze sau ruse440. Evidenţierea unor aspecte ale vestimentaţiei europene în perioada dată ne-ar permite prezentarea adecvată şi înţelegerea particularităţilor de evoluţie ale îmbrăcămintei, a tendinţelor şi a gusturilor vestimentare ale locuitorilor oraşului Chişinău.

În plan european, Parisul era considerat centrul principal de inovaţii şi realizări privind tehnicile şi tendinţele vestimentare. Conform unor opinii, în capitala franceză exista o clientelă formată nu numai din femei de la curte, ci şi din femei aparţinând marii burghezii, precum şi din vizitatoare străine. Acestora li se adaugă americancele, care, dornice de a fi în ritm cu moda şi 438 Este vorba de o serie de ziare şi reviste ale perioadei, printre care evidenţiem: Бессарабец,

1897-1903, 1910-1911, 1914; Бессарабская жизнь, 1904-1917; Друг, 1905-1914.439 A. Nanu, Artă, stil, costum, p. 81.440 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, p. 142.

138 Lucia Sava

dispuse să cheltuiască bani grei pentru aceasta, devin cele mai bune cliente ale marii industrii de haute couture441. Spre deosebire de acestea, locuitoarele oraşului Chişinău erau mult mai modeste, acceptând, uneori, doar posibilită-ţile pe care le ofereau veniturile corespunzătoare.

Dacă femeile destul de bogate pentru a-şi putea cumpăra haine cu marca unei case celebre au fost întotdeauna puţine, un public mult mai numeros se inspira din propunerile făcute prin aceste modele. Revistele de modă propagau aceste propuneri, iar industria de confecţii copia unele iniţiative ale caselor de modă, este adevărat, cu un mic decalaj de timp. Magazinele cu haine prêt-à-porter nu jucau vreun rol în crearea noutăţilor, ele propuneau în schimb substitute de bună calitate ale veşmintelor marilor case, ale căror forme le imitau.

Demne de remarcat sunt transformările din modă survenite între anii 1855 şi 1900, schimbări care au dus la crearea unui stil complicat (denumit conven-ţional style tapissier), cu abuz de franjuri, de pompoane şi de garnituri, care continua să facă din femeia elegantă un obiect împodobit şi fastuos şi prin definiţie imobil442.

În perioada cercetată de noi se evidenţiază activitatea şi inovaţiile aduse de Paul Poiret (1879-1944), modelierul care a avut meritul de a crea la înce-putul secolului trecut silueta femeii moderne, cel care a simţit că toaletele fastuoase pe care Casa Worth continua să le propună bogatelor sale cliente din întreaga lume nu mai corespundeau gusturilor femeii moderne. Sensibil la această schimbare de atmosferă, Paul Poiret şi-a deschis propria casă de modă la sfârşitul anului 1904. El a reuşit să-şi elaboreze rapid propriul stil, propunând clientelei sale, formate din femei avide după noutăţi, rochii de un stil absolut inedit. Noile rochii erau inspirate atât din moda cu accente antice din perioada Directoratului, când liniile erau drepte şi rochiile aveau doar o legătură sub sâni, cât şi din costumele tradiţionale orientale, ale căror motive decorative Poiret le imitase. Acestea nu puteau fi purtate decât fără corset, pentru că doar astfel se putea ghici linia naturală a corpului. După câteva ezitări, majoritatea femeilor au acceptat schimbarea; totuşi, multe dintre ele au continuat să mai poarte un timp şi centurile înalte443.

Între anii 1912-1913, Poiret face un turneu în Europa pentru a-şi prezenta modelele: turneul său include cele mai mari oraşe europene – Berlin-Varşovia-Praga-Viena.444 Ca urmare a acestui turneu, precum şi a altora care au urmat, 441 J. Besson, La mode à travers les siècles, Paris, 1994, p. 131.442 C. Beaton, Cinquante ans d’élégance et d’art de vivre, Paris, 1988, p. 115. 443 Ibidem, p. 116-117.444 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999, p. 85.


aceste tendinţe inovatoare lansate de către modelierul francez în moda euro-peană vor pătrunde şi în alte regiuni europene, ajungând inclusiv în oraşul Chişinău, fiind preluate şi utilizate de către locuitoarele capitalei în confecţio-narea vestimentaţiei lor.

În acest context, trebuie să remarcăm faptul că Paul Poiret rămâne, totuşi, responsabil pentru o etapă majoră a istoriei costumului feminin: întoar-cerea la un veşmânt simplu, croit pe lângă corp şi sfârşitul modei ornate şi al modei corsetului, ce domnise timp de patru secole. Acest creator a fost, de asemenea, primul care şi-a dus modelele în străinătate pentru prezentarea creaţiilor proprii, care au supravieţuit modei efemere, depăşind spaţiul vesti-mentar francez445 (imaginile 19-23).

Primul Război Mondial şi consecinţele avute de acesta în plan economic şi social au determinat modificări substanţiale în domeniul vestimentar; acest eveniment a distrus, pur şi simplu, această modă (denumită, convenţi-onal, moda din La Belle époque). Din pudoare, femeile rămase acasă fără soţi, chemate să-şi asume responsabilităţi sociale, au adoptat un costum adaptat noului mod de viaţă, care le permitea să iasă fără scandal în public. În anul 1915, rochia acoperea genunchiul, dar nu ajungea până la glezne446. Trebuie remarcat faptul că această schimbare, care era în concordanţă cu toaletele de stil taior fără ornamente complicate, a fost atât de natural impusă de circum-stanţe, încât ea n-a avut deloc un caracter revendicativ sau provocator. De altfel, modificarea vestimentaţiei este strâns legată de schimbarea mentalităţii femeilor, precum şi a aceleia faţă de femeile care începeau să poarte aceste toalete.

Unul dintre aspectele vestimentare importante este cel al mărimilor. La începutul secolului trecut se acorda mai puţină atenţie mărimilor standard, orice model vestimentar fiind făcut cu anumite rezerve, pe care croitorii le lăsau special pentru a se potrivi mai multor categorii de oameni. În acest mod, un costum standard putea fi îmbrăcat de oameni cu staturi destul de diferite, deoarece el păstra anumite toleranţe de câţiva centimetri, fiind accesibil mai multor persoane. Dacă în ţările europene, unde moda luase deja un avânt, cum ar fi, de exemplu, în Franţa, doamnelor şi domnişoarelor li se cerea să trimită firmei un corsaj care le venea bine pentru a li se găsi o haină potrivită taliei lor, în Basarabia, şi, respectiv, în Chişinău, lucrurile păreau mult mai simple, deoarece majoritatea reprezentanţilor elitei orăşeneşti dispuneau de croitori personali care se ocupau de vestimentaţia acestora. Abia după anul

445 C. Beaton, Cinquante ans d’élégance et d’art de vivre, Paris, 1988, p. 98.446 Ibidem, p. 101.

140 Lucia Sava

1920 cataloagele de modă au început să indice talia, aleasă în funcţie de peri-metrul bustului, iar pentru copii în funcţie de vârstă. Fiecare ţară va avea acum propriul sistem de cotare a măsurilor, acestea fiind indicate pe etichete şi putând fi uşor preluate de croitorii locali447.

În cele ce urmează ne propunem să evidenţiem principalele trăsături şi elementele esenţiale ale vestimentaţiei locuitorilor oraşului Chişinău la înce-putul secolului al XX-lea. Ca şi în alte oraşe, în Chişinău îmbrăcămintea era variată, deoarece şi stratificarea populaţiei era accentuată. Nu vom insista pe specificul vestimentar al vreunei categorii sociale sau al etniilor conlocuitoare din oraş, ci vom încerca o generalizare a portului vestimentar, indiferent de aceste aspecte. Viaţa mondenă a capitalei, cu ritmul ei furtunos, a impus simplificarea tendinţelor vestimentare, precum şi crearea unei diversităţi în funcţie de activităţile desfăşurate de orăşeni şi de ocaziile pentru care aceştia trebuiau să se îmbrace.

Prin urmare, remarcăm în vestimentaţia chişinăuenilor încercarea de a o modifica, de a o adapta, de a o face să devină mai simplă, mai comodă, mai practică, determinând o mai bună adaptabilitate a acesteia la diferite situaţii (activităţi casnice, serviciu, plimbare, festivităţi etc.) cărora li se expunea zilnic orăşeanul, indiferent de etnia din care făcea parte448.

Din aceste considerente, în studiul nostru nu ne propunem să eviden-ţiem particularităţile vestimentare tradiţionale ale fiecărei etnii conlocuitoare a oraşului, ci dimpotrivă, pornind de la particular, să insistăm, generalizând, asupra tendinţelor vestimentare ale locuitorilor oraşului din punctul de vedere al categoriei sociale căreia aparţinea individul.

În continuare vom prezenta principalele elemente ale vestimentaţiei masculine specifice capitalei Basarabiei. Făcând referinţă la acest aspect, putem spune că bărbaţii (cel puţin reprezentanţii înaltei societăţi) purtau, de obicei, un costum rigid, cu guler şi manşete de catifea, cu poale lungi, la vestă monoclu, baston din bambus şi la ceasul purtat la brâu. Ca majoritatea popu-laţiei, bărbaţii au tendinţa de a-şi simplifica vestimentaţia şi de a se adapta la haine mai comode; cum ar fi, de exemplu, costum, pantofi sau ghete, pălărie sau căciulă, în dependenţă de anotimp şi ocazie. Căciula tradiţională putea fi înlocuită uneori cu pălăria de stofă (în timpul iernii) sau cu pălăria confecţio-nată din paie de grâu (în perioada de vară).

O semnificaţie aparte o aveau sărbătorile şi ceremoniile cu diferite ocazii. În asemenea zile, bărbaţii îmbrăcau cunoscutul smoking, cămaşă albă, papion,

447 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999, p. 117.448 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 186.


sau mai rar, cravată, iar pe cap îşi puneau pălăria dreaptă şi înaltă, numită joben449.

Analizând vestimentaţia din perioada de la începutul secolului al XX-lea, istoricul român I. Scurtu remarcă faptul că reprezentaţii sexului masculin, din punctul de vedere al gustului vestimentar, puteau fi divizaţi în două categorii. În primul rând, sunt evidenţiaţi unii bărbaţi care, de altfel, ca şi reprezen-tantele sexului frumos, erau pătrunşi de spiritul sensibil al modei, de încer-carea de a se adapta tendinţelor capricioase ale acesteia. De regulă, aceştia erau preocupaţi de model, de calitatea stofei, de modul în care aceasta era prelucrată şi asortată. Într-o altă categorie se situau cei care refuzau să se supună întru totul exigenţelor mereu novatoare ale modei. Aceştia din urmă dădeau preferinţă veşmintelor simple, dar practice, comode, fără a ţine cont de armonia culorilor şi de aspectul estetic al hainelor. Autorul prezintă şi unele exemple de situaţii, când pentru unii bărbaţi, purtând o barbă neglijentă şi costume rar călcate sau scrobite, era un adevărat chin pregătirea către o ceremonie sau o sărbătoare450.

Acasă, bărbaţii dispuneau de un alt gen de vestimentaţie, mai comodă, mai lejeră. Ei puteau să poarte halate lungi, din mătase sau stofă, în dependenţă de anotimp, iar în picioare papuci comozi. Pentru noapte era nelipsită pijamaua, alcătuită din două piese: pantaloni şi bluză. Toate aceste piese ale vestimen-taţiei sunt caracteristice pentru reprezentanţii înaltei societăţi, la care gustul pentru lux şi comoditate era nelipsit.

Vestimentaţia masculină a persoanelor cu venituri mai modeste era mult mai simplă şi mai aproape de portul tradiţional (vezi imaginea). Ea se carate-rizează prin croială simplă şi prin foarte puţine ornamente, care, de regulă, se întâlnesc la hainele de sărbătoare. Cămăşile erau cusute din pânză de cânepă, bumbac sau lână de oaie, având croiul drept. Acestea erau lungi până la genunchi şi se îmbrăcau de asupra iţarilor. De asemenea, cămaşa avea guler şi o despicătură adâncă în faţă care se încheia sub guler cu o sfoară răsucită din bumbac. În ceea ce priveşte ornamentele, întâlnite îndeosebi la hainele naţionale de sărbătoare, acestea erau de forme geometrice, mai rar, puteau fi întâlnite şi motivele florale. La periferiile oraşului se întâlnea o altă varietate a cămăşii, care avea în loc de guler o bentiţă împodobită cu ornament, iar în jurul despicăturii de pe piept era aplicată o decoraţie geometrică. Partea infe-rioară a mânecii era încreţită şi prinsă cu manşetă. Cercetătorii costumului din această perioadă constată, că la începutul secolului al XX-lea, când au intrat

449 Ibidem, p. 187.450 Ibidem, p. 188.

142 Lucia Sava

în uz pantalonii de tip clasic, cămăşile se făceau mai scurte, pentru a putea încape în pantaloni451.

Partea de jos a corpului la bărbaţi era acoperită de pantaloni. Cel mai vechi tip de pantaloni erau iţarii şi izmenele. Iţarii erau cusuţi din pânză de cânepă, lână sau bumbac fiind purtaţi la sărbători, dar şi în fiecare zi; ei aveau de la genunchi în jos croiala strâmtă, pentru a putea fi strânşi în partea inferioară în mai multe încreţituri. Spre deosebire de iţari, izmenele erau largi, ele vor fi purtate mai târziu ca piese de lenjerie. În perioada cercetată, remarcăm trecerea la pantalonii clasici nu doar la reprezentanţii categoriilor înstărite, ci şi la bărbaţii din rândurile păturilor simple ale societăţii chişinăuene452. În afara pieselor vestimentare menţionate, nelipsit din portul masculin (îndeo-sebi, cel de sărbătoare) era brâul, purtat pe deasupra cămăşii. Acesta putea fi împodobit cu ornamente: dungi orizontale, negre, roşii, verzi, galbene sau cu motive geometrice. Deasupra cămăşii erau purtate diferite haine, cum ar fi: jaletca, în timpul verii, sau cojoacele, mantalele, sumanele în perioada de iarnă453.

De altfel, iarna, atât bărbaţii, cât şi femeile purtau haine din blană sau din postav ţesut de lână. Cele mai răspândite erau cojoacele şi pieptarele, dar şi sumanele. Acestea aveau croiala dreaptă, uşor ajustată în talie, lungimea cărora acoperea genunchii. Decorul se făcea din şiret de culoarea sumanului cusut astfel încât să contureze figurile geometrice, plasate pe borduri, de-a lungul tăieturii din faţă, la poale şi în extremitatea inferioară a mânecii. Pe timp de iarnă, bărbaţii purtau mantaua dreaptă, lungă până la glezne cu guler şi glugă, iar pe cap pălăriile de pâslă454.

Interesantă este şi coafura masculină în primele decenii ale secolului al XX-lea. De regulă, bărbaţii trebuiau să se tundă şi să-şi radă barba o dată sau de două ori pe săptămână. Dar puţini dintre ei mergeau la frizer, majoritatea se îngrijeau în condiţii casnice. Pentru aceasta ei aveau la îndemână şampoane, soluţii şi parfumuri special concepute pentru îngrijirea părului455.

Cât priveşte vestimentaţia feminină, gravurile şi fotografiile de epocă ne demonstrează că aceasta era mult mai complicată şi mai capricioasă.

Într-o societate în care femeia este destinată să nască copii, nu este deloc surprinzător faptul că vestimentaţia reflectă foarte exact locul pe care ea îl are în viaţa cotidiană. Această imagine a femeii a fost caracteristică pentru toată 451 I. Paliţ-Palade, Portul popular din Republica Moldova, Chişinău, 2003, p. 7.452 Ibidem, p. 7.453 V. Zelenciuc, Costumul scenic moldovenesc, Chişinău, 1988, p. 5.454 Ibidem, p. 5.455 Бессарабская жизнь, 1905.


perioada secolului al XIX-lea. Cel puţin, gravurile de modă ale epocii arată femeile acasă la ele, în vizită, la bal, în grădină, iar fiecare aspect al modei este legat de imaginea femeii ideale456.

Costumul feminin pare a fi suferit o transformare mai puţin radicală decât cel masculin, căci el şi-a păstrat trăsătura dominantă: rochia lungă, purtată de secole. Noutatea era că rochia începea să fie croită mult mai aproape de corp şi cu un decolteu mai adânc, mergând încet până la umeri, descoperind gâtul şi începutul bustului. O centură plasată sub sâni alungea fusta. Pe palmă cădeau volane care o acopereau până la mijloc. Mânecile erau de mai multe feluri: largi, atârnând, cu colţuri sau cu franjuri. Mai exista un tip de rochie, cel numit corset; această rochie, care începe să fie utilizată mai rar, era decoltată rotund şi închisă în faţă cu şireturi457.

De regulă, reprezentantele genului frumos se îmbrăcau în dependenţă de vârstă, mai lejer în tinereţe şi mai sobru după patruzeci de ani. Astfel, vesti-mentaţia doamnelor în vârstă era reprezentată de tradiţionalele rochii lungi până la glezne, înzorzonate cu diferite accesorii: dantele, funde etc., nelipsită era pălăria cu boruri mari, şi ea, la fel de încărcată, cu diferite pene viu colo-rate, agrafe, care aveau menirea să-i confere bogăţie şi măreţie.

Femeile tinere încercau să fie în permanenţă în pas cu moda occidentală, îndeosebi cu cea de la Paris. Rochiile acestora erau mai scurte, uneori chiar până la genunchi. Talia cădea peste şolduri, având scopul de a scoate în evidenţă corpul. Uneori, la confecţionarea hainelor era folosit materialul transparent, mai ales, pentru bluze, sub care se puteau întrezări discret sânii. Pălăriile purtate de domniţe erau mai mici, fără a fi asortate din abundenţă cu accesorii.

Încălţămintea feminină era reprezentată de tradiţionalii pantofi cu toc înalt de 4-5 cm, ornaţi cu diferite decoraţii: catarame, bucăţi de piele etc. În timpul verii, doamnele purtau sandale – un gen de încălţăminte mai uşoară şi mai comodă.

Vestimentaţia era armonizată cu diferite podoabe, care îi confereau aces-teia o notă de strălucire, subliniind individualitatea artistică a posesoarei. Podoabele (mărgele, cercei, coliere, lănţişoare, inele etc.) se caracterizează printr-o diversitate a materiilor prime utilizate (aur, argint, aramă, plumb, sticlă, piatră, os), cât şi prin procedeele tehnologice folosite, care diferă de la un material la altul şi de la o categorie categorie socială la alta. Predilecte pentru podoabele şi bijuteriile locuitoarelor oraşului Chişinău erau ornamen-tele geometrice: romburi, pătrate, cruci, iar culorile dominante erau negru, roşu şi albastrul458.

456 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999, p. 125.457 A. Nanu, Artă, stil, costum, Bucureşti, 1976, p. 98.458 V. Zelenciuc, Costumul scenic moldovenesc, p. 7.

144 Lucia Sava

Modelele vestimentare descrise anterior ţin, îndeosebi, de înalta societate, de elita oraşului. În privinţa celorlalte categorii sociale, existau tendinţe vestimentare diferite, adaptate la condiţiile social-economice şi la poziţia socială a acestora.

Astfel, servitoarele, care îndeplineau diverse activităţi în casele marilor aristocraţi, se îmbrăcau îngrijit, purtând, de obicei, rochii de culoare închisă şi bonetă albă pe cap. În zilele de sărbătoare sau de duminică ele îşi schimbau rochiile, dând preferinţă celor viu colorate, se pieptănau cu grijă şi se parfumau discret. Ele încercau să imite înaltele doamne atunci când ieşeau în societate şi respectau bunele maniere459.

La periferii, gustul pentru vestimentaţie şi respectarea tendinţelor de modă erau mult mai reduse, chiar tradiţionale. Poate şi din considerentul că aici locuiau categoriile sociale mai modeste ale populaţiei, care chiar dacă cunoş-teau capriciile modei, nu-şi puteau permite satisfacerea acestora. În plus, femeile din familiile plasate la periferii erau antrenate mai mult în activităţi casnice, fiind obligate mai întâi să-şi îngrijească familia şi gospodăria, apoi să se ocupe de propria persoană şi de ţinuta sa vestimentară.

De obicei, ele purtau rochii din stofă de calitate mai joasă, iar pe cap batiste viu colorate. În zilele de sărbătoare sau de duminică, sau cu ocazia diferitor ceremonii, femeile aveau grijă să îmbrace, atât ele, cât şi copiii, întreaga familie, haine curate. Pentru această categorie socială, cât şi pentru altele, pijamaua era un produs de lux, imposibil de procurat. Pentru noapte, bărbaţii dădeau prefe-rinţă izmenelor şi cămăşii de casă, iar femeile – cămăşilor lungi până la glezne460.

Costumul popular feminin al acestor categorii sociale, purtat îndeosebi în zilele de sărbătoare, era alcătuit din cămaşă sau ie, care putea fi dreaptă sau încreţită la gât, cu ornamente de cele mai multe ori florale şi, mai rar, geome-trice. Gura cămăşii avea forma rotundă răscroită în faţă sau dreptunghiulară şi se încheia pe umărul stâng. De regulă, marginea mânecii şi gura cămăşii erau împodobite cu bentiţe. În perioada studiată, fustele înlocuiesc renumitele fote sau catrinţe; aceste influenţe ale portului urban se extind şi asupra localită-ţilor rurale. Cercetătorii atestă o mare varietate de tipuri de fuste: creaţă, de tip „sarafan”, fusta cu ilic etc., dar şi o diversitate a culorilor – negre, cafenii, albastre închise, mai rar verzi sau vişinii461. Fustele erau prinse cu brâie, înguste de 5-10 cm, ţesute din lână cu lungimea de 4-5 m. Decorarea acestora se făcea cu ornamente geometrice policrome (romb, zig-zag, pătrate, dungi).

Acoperitoarele de cap (ştergare, prosoape, năframe, marame, batiste) erau,

459 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 191.460 Ibidem, p. 191.461 I. Paliţ-Palade, Portul popular din Republica Moldova, p. 5.


de asemenea, foarte variate. Culorile acestora variază de la albe, bej, deco-rate din abundenţă cu ornamente florale sau geometrice; ele puteau fi legate după cap, sub barbă, la modă, în creştet, sau după fantezia persoanei care le purta. Vara femeile îşi puteau acoperi capul cu colţişoare în formă de triunghi, croşetate la margini; iar iarna purtau pe cap şaluri, deoarece, conform tradiţiei, femeile căsătorite nu puteau ieşi cu capul descoperit462.

În timp ce pentru femeile înstărite pantofii cu toc sau cizmele făcute din piele de calitate de meşterii locali erau nelipsite, pentru reprezentantele cate-goriilor medii şi joase ale societăţii sunt tipice opincile din piele de bovine sau porcine, care se încălţau peste ciorapii împletiţi din lână şi se fixau de picior cu nişte cureluşe înguste463.

Cercetătoarea I. Paliţ-Palade, în studiul consacrat portului popular din Republica Moldova, a remarcat faptul că integral costumul tradiţional în împrejurimile Chişinăului nu se purta încă din secolul al XIX-lea.464 Aceeaşi opinie a exprimat-o şi M. Bâtcă, care în unul din studiile sale susţine: „Dispa-riţia costumului popular românesc şi înlocuirea lui cu haine de influenţă orăşenească s-a accelerat şi datorită faptului că stăpânirea imperială lua în derâdere pe cei care se îmbrăcau în portul tradiţional...”, iar „...la 1913 catrinţa ieşise demult din uz... ”465.

Refacerea tabloului vestimentar din perioada anilor 1900-1918 este posibilă graţie publicităţii realizate de presa periodică a timpului. Astfel, la Chişinău este atestată existenţa unui număr destul de mare de magazine variate, private de confecţii care importau îmbrăcăminte şi încălţăminte din oraşele europene, ca de exemplu, magazinele de încălţăminte „Vivodţov”, situat pe strada Puşkin, şi „M.M.Zelyţman”din strada Alexandrovskaia, magazinele de confecţii „N.I.Şciuki”, „K.M.Iakovenko”, „I.A.Lapuhin”466, precum şi saloa-nele de modă „A.E.Şestopolov”, „Klara Şkolinik Nikolaeva”, „Excellence” din strada Puşkin, nr. 47467, sau magazinele de blănuri, cum ar fi: „B. M. Şpetner”, „I.A.Bloterkovki” etc.468. Anunţurile publicitare, selectate din presa periodică a timpului, confirmă existenţa casei comerciale „F. Berkovici”, care realiza arti-

462 Ibidem, p. 6.463 Ibidem, p. 6.464 Ibidem, p. 8.465 M. Bâtcă, Tipologia acoperitorilor poalelor cămăşii femeieşti în spaţiul cuprins între Prut şi Nistru //

Revista de Etnografie şi folclor, nr. 1, Bucureşti, 2000, p. 39-54.466 Бессарабская жизнь, март 1910.467 Idem, iunie 1912.468 Idem, martie 1913.

146 Lucia Sava

cole din piele469, a casei comerciale „Ostrovski”, specializată în fabricarea şi vânzarea articolelor de galanterie470, precum şi a unor saloane de bijuterii471 sau de confecţionare a mobilei şi a oglinzilor472.

Existenţa acestor saloane denotă faptul că vestimentaţia ocupa un loc important în viaţa cotidiană a oraşului Chişinău în perioada cercetată; astfel se explică numărul destul de mare de magazine de modă, care puneau la dispo-ziţia orăşenilor sursele informative necesare pentru exprimarea tendinţelor modei europene. Pe de altă parte, se remarcă încercarea locuitorilor oraşului de a aduce în viaţa chişinăueană moda europeană, de a o adapta la condi-ţiile de viaţă existente în societatea chişinăueană. Drept dovadă este existenţa în paralel cu casele de modă străine a atelierelor de croitorie, cum ar fi, de exemplu, cel situat în strada Gogol sau atelierul „I. Boieri şi H. Olinesi”, care lucrau la comandă după stilul englezesc şi cel rus473. Aceste case de modă şi ateliere de croitorie se întâlnesc în anunţurile publicitare din presa periodică a timpului. Tot în baza informaţiilor din presă, putem deduce că locuitorii oraşului Chişinău nu rămâneau indiferenţi faţă de tendinţele şi de schimbările modei din perioada respectivă, ci dimpotrivă, se implicau activ în transfor-mările acesteia. Mai mult, lor li se oferea posibilitatea să meargă la cursuri de croitorie, pentru a obţine o specializare în acest sens. De exemplu, ziarul Drug publica anunţul referitor la cursurile de croitorie organizate în strada Gogol, unde la un preţ de numai 8 ruble cei interesaţi puteau învăţa elementele prin-cipale de croitorie timp de o lună de zile. Pentru a atrage mai mulţi clienţi, pentru a trezi interesul amatorilor, doritorilor li se ofereau gratis programe de studiu474. În Chişinău, ca şi în întreaga Europă, era imposibil ca femeile să poarte pantaloni; abia în anul 1909, în Europa, femeia a fost autorizată în mod oficial să poarte pantaloni atunci când ieşea la plimbare cu bicicleta sau pentru călărie. Până atunci, femeile care doreau să îmbrace costumul masculin, fără să fie conduse la postul de poliţie, erau nevoite să ceară autorizaţie pentru aceasta. Această nouă etapă a evoluţiei vestimentaţiei feminine, care include accesul la îmbrăcămintea masculină (cea a pantalonilor), marchează schim-barea mentalităţii faţă de condiţia femeii în societate, fapt constatat şi din gravurile de modă de la începutul secolului al XX-lea475.

469 Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 65, сентябрь 1913.470 Idem, nr. 74, octombrie 1913.471 Idem, nr. 87, decembrie 1913.472 Idem, nr. 91, decembrie 1913.473 Бессарабская жизнь, iulie 1913.474 Друг, июль 1910.475 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, p. 145.


Costumelor propriu-zise trebuie adăugate accesoriile vestimentare: lenjeria, pălăriile, mănuşile, ciorapii, încălţămintea. Acestea sunt completate de acce-soriile care se ţineau în mână: evantaie, umbreluţe, poşete, bastoane. Ele erau importante nu atât prin utilitate, cât mai ales prin statutul pe care îl acordau persoanelor care le purtau. Bastoanele, de exemplu, abstracţie făcând de scurta perioadă în care ele ajutau doamnele elegante să-şi menţină echilibrul pe pantofii cu tocuri foarte înalte şi cu vârfuri ascuţite, au devenit apanajul tinerilor bărbaţi cu maniere elegante. Pentru a fi mai chic, puteau fi prevăzute cu un ceasornic încrustat în mâner ori cu mici sertăraşe pentru licori, medica-mente, parfum sau tutun476.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în mare vogă a fost domeniul lenjeriei, cu reclame mai mult sau mai puţin erotice, fapt demonstrat de existenţa la Chişinău a magazinelor specializate şi chiar a depo-zitelor, cum ar fi „Manufactura Tippe şi Ditrich”, situată în strada Puşkin, nr. 46, unde chişinăuenii puteau procura la preţuri acceptabile lenjerie de bărbaţi şi de dame: ciorapi, şosete, cravate etc.477. Conform informaţiilor oferite de presa periodică a timpului, chişinăuencele purtau renumitul chilot cu picior, confecţionat din dantelă, de diferite culori: roz, albastru sau verde.

Cât despre şosete sau ciorapi, aceste obiecte vestimentare au fost prezente încă din cele mai vechi timpuri, făcând parte şi din moda de la începutul secolului al XX-lea. Dacă ciorapii bărbăteşti aveau modele bogate, femeile preferau să poarte pe sub rochiile lor lungi şosete foarte simple. Folosirea frecventă a acestor accesorii de către populaţia oraşului Chişinău este ilustrată de existenţa magazinelor specializate şi chiar a depozitelor de acest gen. Astfel, pe strada Puşkin, nr. 46, se afla un depozit de lenjerie atât pentru bărbaţi, cât şi pentru dame, care oferea chişinăuenilor mărfuri la preţuri acceptabile478.

În secolul al XIX-lea şi chiar la începutul secolului al XX-lea, mănuşile erau considerate accesorii cu conotaţii erotice. O femeie nu apărea niciodată în public fără mănuşi lungi, care nu lăsau să i se vadă mâinile.

Pălăriile, purtate înainte doar de către bărbaţi, au fost preluate ulterior şi de femei, însă ele erau uneori incomode, creând chiar şi situaţii neplăcute (de exemplu, la spectacole acestea puteau trezi nemulţumirea spectatorilor, deoa-rece pălăriile acopereau o parte din scenă)479. Femeile de peste 50 de ani aveau voie să-şi păstreze pălăriile, doar că acestea erau ajustate. Aşadar, pălăriile nu contează doar pe scenă, ci şi în viaţa cotidiană. Conform opiniei specialiştilor 476 А. Дзвконька-Козловска, Женская мода XX века, Москва, 1977, c. 35. 477 Бессарабская жизнь, март 1910.478 Idem, ноябрь-декабрь 1914.479 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, p. 176.

148 Lucia Sava

în domeniu, poţi ghici atitudinea oamenilor, gusturile şi veniturile lor după pălăriile pe care le poartă480.

Coafura feminină a cunoscut, şi la o dezvoltare originală; părul era prins pe tâmple în două cocuri mici, adesea învelite într-o plasă de mătase, căreia i se suprapunea o construcţie complicată din in întărit sau un fel de coif din mate-rial de lenjerie, răspândit mai ales în Ţările de Jos, dar se întâlnesc modele de coafură din păr scurt, tăiat până la umeri. În general, coafura, ca şi vestimen-taţia era adaptată vârstei femeii. De regulă, doamnele în vârstă purtau părul lung, strâns într-un coc la spate, în timp ce unele domnişoare dădeau prefe-rinţă părului scurt, tuns băieţeşte, care le oferea o alură tinerească, modernă. În acest context, cercetătoarea M.Bâtcă susţinea că „pieptănătura cu întregul complex al gătelii capului nu era numai un semn distinctiv al vârstei, ci şi al stării civile...”481.

Faptul că locuitorii oraşului Chişinău acordau atenţie îngrijirii părului este demonstrat de anunţurile din presă ce reclamau diferite şampoane utile pentru îngrijirea părului. Un astfel de exemplu sunt şampoanele de tipul „Părul negru”, care se utilizau la un preţ destul de accesibil, de numai 20 de copeici. Fiind recomandate împotriva mătreţei, şampoanele menţionate, erau expuse în vânzare în farmacii482. În acelaşi context, o importanţă deosebită era acor-dată îngrijirii corpului. Conform informaţiilor de care dispunem, unul dintre produsele de cosmetică frecvent utilizat, săpunul, putea fi procurat la preţuri diferite; cel de categoria I costa 20 de copeici, în timp ce săpunul de categoria II se vindea la preţul de 18 copeici, iar cel de categoria III – 16 copeici483. De reţinut, că în perioada Primului Război Mondial preţul înregistrat de acest produs de cosmetică a cunoscut oscilaţii foarte mari. Astfel, dacă în anul 1913 preţul săpunului varia între 2-3,2 ruble, peste aproape doi ani acest produs putea fi cumpărat cu 7,2-18 ruble, iar în 1916 preţurile au crescut până la 20-40 ruble şi respectiv 26-44 ruble în anul 1917484. Aşadar, dacă în perioada de la începutul secolului preţurile la produsele de primă necesitate (inclusiv cele la produsele cosmetice) sunt relativ stabile, în perioada care include ajunul şi în cea care urmează Primului Război Mondial, acestea cunosc fluctuaţii majore. Aceste fluctuaţii ale preţurilor se datorează condiţiilor de război, care antrenează deficitul unor produse, astfel încât preţurile produselor de primă

480 А. Дзвконька-Козловска, Женская мода XX века, Москва, 1977, c. 83.481 M. Bâtcă, Marca identitară a costumului popular // Datini, nr. 4, Bucureşti, 1998, p. 20-21.482 Друг, iulie 1906.483 Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 50, август 1915.484 Bugetul Directoratelor din Basarabia, aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2197 din 7 iunie 1919 //

Basarabia economică, nr. 2-8, Chişinău, 1919, p. 64.


necesitate variau mult de la o zi la alta, cu atât mai mult de la un an la altul.Este absolut necesar să vorbim şi despre tipul ţesăturilor care au stat la

baza fabricării veşmintelor chişinăuenilor din perioada menţionată. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, oamenii s-au mulţumit cu materialele naturale, considerându-le suficiente pentru fabricarea hainelor. După această perioadă însă, datorită creşterii numărului de locuitori, dar şi a cerinţelor modei, a fost nevoie de căutarea şi inventarea unor noi materiale în domeniul vestimentar.

Ca şi pentru alte oraşe ale Europei de la începutul secolului al XX-lea, pentru Chişinău şi celelalte localităţi ale Basarabiei, lâna era unul dintre mate-rialele cel mai des folosite pentru confecţionarea hainelor din anotimpu-rile reci. Confecţionarea vestimentaţiei conţinea o diversitate cromatică de tonuri naturale: negru, roşcat, maroniu, gri, alb, astfel că nici nu erau necesari coloranţii485.

Pentru tipărirea diferitor tipuri vestimentare erau folosite ţesăturile de bumbac, iar succesul acestora a fost rapid şi s-a extins odată cu utilizarea lenjeriei de corp şi de clasele mai sărace, care nu-şi puteau permite luxul de a le procura pe cele din in, foarte scumpe.

Spre deosebire de lână şi bumbac, mătasea a constituit întotdeauna un material de lux, care era folosit mai puţin decât alte textile. Calitatea excepţi-onală a fibrei a făcut însă ca ea să fie nelipsită din saloanele oficiale şi de gală ale societăţii de elită chişinăuene. În toate timpurile considerată un material preţios, deoarece era şi scumpă, şi frumoasă, mătasea avea şi un aspect sedu-cător, fiind folosită mai ales de către doamnele din societatea de elită. Mătasea naturală concura cu mătasea artificială. Din mătase se confecţionau manşoane şi eşarfe, bluze şi chiar rochii de gală486.

În urma proceselor de tăbăcire şi de argăsire, pielea animală era folosită în vestimentaţie. Cea mai potrivită pentru această transformare era cea a mami-ferelor, a bovinelor (pielea de şarpe, de şopârlă şi de crocodil avea o întrebu-inţare foarte redusă, dat fiind faptul că era foarte scumpă ca preţ).

Fiind un material rezistent, pielea a fost folosită mai ales pentru îmbrăcă-minte şi încălţăminte, care erau necesare pentru a asigura protecţia; platoşe, pantofi, iar mai târziu în fabricarea bluzelor, a mantiilor, rochiilor, a hainelor de sport. Veşmintele de piele erau însă foarte scumpe şi puţin accesibile popu-laţiei majoritare a oraşului Chişinău487.

Datorită fragilităţii lor, penele au fost utilizate mai ales pentru înfrumuse-

485 A. Enăchescu, Portul popular românesc, Bucureşti, 1971, p. 83.486 J. Besson, Les costumes traditionnels, Paris, 1994, p. 53.487 F. Boucher, Histoire des costumes de l’antiquité à nos jours, Paris, 1995, p. 67.

150 Lucia Sava

ţarea acoperămintelor de cap. Vestimentaţia era adesea împodobită cu pene colorate de cocoş, de păun sau de bâtlan. Fiind asortate elementelor de bază ale vestimentaţiei – rochiilor, costumelor, paltoanelor etc., ele au fost utilizate mai ales în tonuri naturale: alb, gri pestriţ şi negru. O inovaţie evidentă a seco-lului al XX-lea sunt evantaiele din pene de struţ colorate în toate nuanţele488, care constituie un element important al toaletei feminine din perioada menţio-nată. Trebuie reţinut faptul că garniturile de pene au devenit mai variate atunci când femeile au început să poarte pălării. Astfel, către anul 1900, unele eleganţe au purtat chiar păsări întregi, fazani sau lăstuni, reconstituite pe capul lor.

Se pare că în Italia a apărut ideea de a se trage fire din pânza albă folosită pentru confecţionarea batistelor şi de a le relua cu acul pentru a crea motive geometrice semitransparente, dând astfel naştere dantelei. Făcută cu acul în Italia şi cu croşeta în Flandra, dantela de in alb de bună calitate va fi întot-deauna un produs scump, datorită timpului lung de execuţie şi a calităţilor pe care trebuia să le aibă muncitoarele489. Până în zilele noastre, dantela a cunoscut o vogă constantă şi a avut multiple întrebuinţări în costum, fiind folosită, bineînţeles, şi de către chişinăuence.

Un capitol deosebit de interesant şi deopotrivă de important în istoria vestimentaţiei este constituit din predilecţiile cromatice. Toate sondajele de opinie făcute publice în presa periodică a timpului arată că albastrul era culoarea preferată a europenilor, situată în topul preferinţelor, cu mult în faţa verdelui şi a roşului. Tocmai datorită acestor preferinţe, nuanţele sale de la albastru-deschis şi până la bleumarin erau foarte utilizate în confecţionarea vestimentaţiei.

La începutul secolului al XX-lea, în Chişinău, ca şi în întreaga Europă, se insista pe înlocuirea culorii negre, dominante în secolul trecut, cu bleuma-rinul, culoare la fel de sobră, dar mai puţin dură şi austeră490.

Dacă copiii mici îşi împărţeau preferinţele între albastru şi roşu, în prefe-rinţele adulţilor albastrul era situat cu mult înaintea oricărei alte culori. Nici capriciile modei nu-l ating, deoarece între veşmintele propuse de modă şi cele purtate cu adevărat pe stradă, în viaţa de zi cu zi, rămâne încă o distanţă consi-derabilă. Se pare că albastrul e culoarea preferată a majorităţii occidentalilor tocmai pentru că e mai puţin marcat simbolic, dar chiar dacă ar avea o mare încărcătură simbolică, faptul că e purtat de atâţia oameni ar duce la slăbirea acesteia. În concepţia locuitorilor oraşului Chişinău, albastrul era o culoare

488 C. Caragea, Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999, p. 142.489 J. Besson, La mode à travers les siècles, Paris, 1994, p. 112.490 Бессарабская жизнь, январь 1910.


care „nu face valuri”491, calmă, pacifică, aproape neutră, care evident că te face să visezi, dar e vorba de o visare melancolică, având ceva anesteziant. Tocmai faptul că albastrul nu agresează, ci linişteşte, face ca el să fie atât de des folosit în confecţionarea vestimentaţiei din perioada menţionată. Nu sunt neglijate şi celelalte culori, care deşi nu pot concura cu albastrul, totuşi, se întâlnesc în gusturile şi preferinţele vestimentare ale populaţiei chişinăuene: verdele, maroul, galbenul, roşul.

Un alt element al modei, complementar într-un fel portului, este universul cosmetic şi al parfumurilor. Am putea spune că parfumul este o altă „îmbră-căminte” a omului, deşi volatilă, dar la fel de senzorială ca şi vestimentaţia.

Formula primei emulsii de „apă de ulei” a fost descoperită în anul 1911 de către un farmacist din Hamburg. Astfel a apărut „Niveea” – „crema pentru frumuseţe”, cum i se spunea pe atunci492.

În perioada cercetată, Franţa deţinea întâietatea şi în domeniul fabricării parfumurilor. În oraşul Grasse din Provence, fabrica Fragonard a amenajat chiar un muzeu al parfumurilor, în care sunt expuse documente, ustensile, instalaţii şi diverse produse, înfăţişând mai bine de două secole de istorie. Tehnica de preparare a acestora era destul de migăloasă şi complicată493.

Locuitorii oraşului Chişinău nu preparau în mod individual aceste substanţe, în schimb le foloseau zilnic în viaţa lor cotidiană. De la începutul secolului datează sticle de parfum ce au formele şi culorile cele mai variate, precum şi arome rare – de la cele florale până la mirosuri greoaie, concepute artificial. Anunţurile publicitare ale presei timpului sunt o dovadă certă a utilizării diver-selor parfumuri de către populaţia orăşenească. Din perioada anilor 1900-1918 datează magazinul de parfumerie de la Chişinău „Mila Fleuris”, care îşi aducea produsele de la Moscova, cât şi magazinele de cosmetice şi parfumerie engleză „N. Rubenştein” şi „B. Ferdman”, situate pe strada Alexandrovkaia, nr. 100494. Acestea vindeau parfumuri engleze şi franceze, creme pentru faţă şi mâini, precum şi diverse săpunuri, şampoane şi balsamuri pentru păr şi pentru corp.

Se ştie, că există o strânsă legătură între stările sufleteşti şi arome, fapt care susţine preferinţele chişinăuenilor de la început de secol. Astfel, calitatea este asociată culorii roz şi parfumurilor care conţin esenţe de iasomie, trandafir, liliac şi extras de aloe; relaxarea e asociată nuanţelor de albastru urmelor de lemn de cedru, vanilie şi liliac; revigorarea e asociată culorii şi esenţelor de rozmarin şi de flori de munte; senzaţia de euforie e asociată culorii portocalii şi parfumurilor ce conţin esenţe de ienupăr, lămâie şi grapefruit495.491 Idem, ноябрь-декабрь 1914.492 C. Beaton, Cinquante ans d’élégance et d’art de vivre, Paris, 1988, p. 115.493 Ibidem, p. 120.494 Друг, июнь 1910.495 J. Besson, La mode à travers les siècles, Paris, 1994, p. 66.

152 Lucia Sava

Deşi parfumurile sunt asociate principiului vieţii, unele arome puternice odorizante se asociază somnului, iar prin aceasta, morţii. Ca şi băuturile, parfumurile pot stimula imaginaţia sau pot alina durerea sufletească. Dacă în Antichitate se ardeau diverse plante sau răşini pentru a parfuma o încăpere în scopuri terapeutice, efectul acestora în perioadele următoare a fost să alunge grijile şi să liniştească persoana. Mai mult, parfumurile creează stări euforice şi pot alunga pesimismul. Tocmai de aceea parfumurile, care în marea lor majoritate erau aduse din Franţa sau din altă parte, erau foarte des folosite, sub diferite pretexte, fie chiar şi din considerentul că acestea erau la modă, fiind de cele mai multe ori asociate cu vestimentaţia purtată496.

Astfel, viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău în perioada de la începutul secolului al XX-lea a fost marcată de o mare varietate a gusturilor în domeniul vestimentaţiei, atât al celei masculine, cât, mai ales, al celei feminine. Fiind asociată bunului gust şi al manierelor, dar şi categoriei sociale, căreia îi aparţinea individul, îmbrăcămintea chişinăuenilor a cunoscut o evoluţie remarcabilă, fiind adaptată împrejurărilor zilnice; ea devine mai practică, mai simplă şi mai comodă. Pe de altă parte, vestimentaţia s-a aflat într-o legătură strânsă cu personalitatea celui care o purta; de aici rezultă varietatea stilurilor, tendinţelor şi a culorilor caracteristice fiecărui individ în parte.

În perioada studiată, locuitorii oraşului Chişinău cunoşteau şi aplicau în viaţa lor cotidiană tendinţele modei europene, îndeosebi a celei franceze, engleze şi ruse, despre care ne relatează presa periodică a timpului; totodată, ei încearcă să introducă şi elemente noi, originale prin intermediul croitorilor şi al magazinelor şi saloanelor de modă autohtone. Acestea preluau mode-lele europene şi le adaptau la condiţiile şi la cerinţele clienţilor locali, repre-zentanţii înaltei societăţi chişinăuene. La polul opus, vestimentaţia categori-ilor modeste ale populaţiei, care locuiau la periferiile capitalei, este mult mai simplistă şi mai puţin permeabilă la capriciile modei.

Fiind completată de o multitudine de accesorii, cum a fi pălării, mănuşi, ciorapi, lenjerie, evantaie, umbrele etc., care îi conferă şarm şi semnificaţii speciale, vestimentaţia perioadei de referinţă este foarte diversă şi din punctul de vedere al predilecţiilor cromatice, în cadrul cărora domină bleumarinul. Tendinţelor cromatice li se adaugă o varietate a produselor de cosmetică şi de parfumerie, care, asociate vestimentaţiei, au menirea de a sublinia rafina-mentul şi gustul pentru frumos al locuitorilor oraşului Chişinău.

496 Ibidem, p. 68-69.


CAPITOLUL IVALIMENTAŢIA

Alimentaţia a jucat întotdeauna un rol primordial în viaţa omului, atât ca individ, cât şi ca fiinţă socială. În condiţiile în care calităţile şi defectele aces-teia influenţează în mod decisiv starea de sănătate a populaţiei, este evident că viaţa cotidiană în orice perioadă istorică este de neconceput fără alimentaţie, de care depinde existenţa omului.

Preferinţele pentru o bună alimentaţie, pentru produse de calitate şi rafi-nament constituie trăsături definitorii ale locuitorilor oraşului Chişinău încă de la începutul secolului trecut şi domină până în prezent. Drept dovadă, existenţa unei varietăţi culinare, cantitatea mare de produse alimentare consu-mate, dar şi calitatea bucătăriei autohtone.

În societatea chişinăueană de la începutul secolului al XX-lea, populaţia oraşului se alimenta în funcţie de venituri, de tradiţii, de mediul de locuire şi de specificul sezonier, dar şi de mentalitatea epocii. In cele ce urmează nu vom insista pe specificul naţional al bucătăriei etniilor conlocuitoare a oraşului, ci vom încerca o sintetizare a gusturilor alimentare ale chişinăuea-nului în dependenţă de nivelul de trai şi de ocazie.

În condiţiile în care alimentaţia ocupa un loc special în viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău, ea reprezenta, pe de o parte, o necesitate fizio-logică, iar pe de altă parte, constituia un prilej de întâlnire într-un cerc restrâns de prieteni, o ocazie pentru o nouă discuţie care putea dura uneori câteva ore în şir.

De cele mai multe ori, locuitorii oraşului serveau masa acasă, în familie, după ce soţul se întorcea de la serviciu. În dependenţă de veniturile familiei şi de ocazie, se serveau unul sau mai multe feluri de bucate. Trebuie menţionat faptul că majoritatea orăşenilor, stabiliţi cu traiul de la sate, păstrează tradiţia de a mânca doar un singur fel de mâncare: cartofi, varză, fasole sau lactate. Cât priveşte regimul alimentar, cea mai mare parte a populaţiei servea masa de trei ori pe zi, uneori „câte ceva” între mese, dar în unele cazuri se mânca doar de două ori pe zi. Ca şi în prezent, masa de bază o constituia prânzul, dimi-neaţa şi seara se serveau bucate mai uşoare. Printre bucatele frecvent folosite în alimentaţia cotidiană a chişinăuenilor se enumără supele sau ciorbele, lacta-tele, legumele şi fructele, şi, bineînţeles, carnea şi pâinea497.

Cât priveşte localurile, în Chişinău, ca în majoritatea oraşelor basarabene, existau restaurante de diferite categorii, de la cele foarte elegante, luxoase şi

497 A.N.R.M. Fond R-2983, Gh. Bezviconi (1861-1967), nr. inv. 1, p. 19.

154 Lucia Sava

scumpe, inaccesibile ca şi preţ decât doar persoanelor cu venituri mari, la localuri umezite, sumbre, destinate populaţiei majoritare a oraşului. În restau-rantele de lux, pe lângă un pahar de vin se puteau consuma şi unele feluri de mâncare, cum ar fi aperitive – heringi delicatese, scrumbii cu ceapă, ochiuri sau omlete; bucate din peşte sau carne – şalău, nisetru prăjit etc., sau pui la frigare, pilaf din pui, fripturi, precum şi bucate special preparate la comandă pentru anumite ocazii. Printre băuturi era comandată şampania şi vinul alb, dar şi roşu sec. De asemenea, în calitate de desert se serveau fructele, prăjitu-rile sau cafeaua. Proprietarii localurilor erau cointeresaţi în menţinerea clien-telei, ne referim îndeosebi la restaurantele de lux, care erau frecventate de elita oraşului. În asemenea tipuri de localuri se serveau mâncăruri alese, bine preparate, băuturi rafinate, iar atmosfera creată era cea a liniştii şi a intimităţii, fiind însoţită de o muzică lină, discretă. În unele cazuri, în astfel de localuri se putea cânta şi dansa498.

Mihail Sadoveanu mărtusea despre varietatea bucatelor din localurile chişi-năuene următoarele: „Pentru cine nu ştie, e necesar să spun că o masă, după moda rusească, cuprinde două părţi: zacusca şi masa propriu-zisă. Zacusca e o gustare, un aperitiv. Domnul jurist (chelnerul, student la drept, conform precizării autorului) aşează delicat dinainte unt, brânzeturi, mezeluri, măsline, sardine şi batog ş-o sticlă de rachiu în care plutesc fire lungi şi încâlcite de coajă de portocală... Guşti din toate aceste felurite bunătăţi şi bei nu numai un păhărel de rachiu foarte tare, – ci un număr de păhărele, care mie mi s-a părut cam arbitrar. Interesant că toţi din juru-mi, de fiecare dată, au aerul că beau primul păhărel, aşa privesc licoarea c-un fel de mirare şi se firitisesc unul pe altul cu gravitate...” Aici masa nu se încheia, căci: „După o lungă şi copioasă zacuscă, – domnul cu ţigara în colţul gurii aduce sticle de vin alb şi negru, vase de gheaţă, alte tacâmuri de argint, farfurii de porţelan, şi anunţă meniul c-o voce mişcată... De la supa cu pateuri fine până la îngheţată, întregul prânz pare o protestare împotriva lipsei şi o revanşă împotriva bucătăriei democra-tice, în mare cinste după anii teribili499.

La polul opus se situau localurile accesibile marii majorităţi a populaţiei oraşului: cârciumile, berăriile, terasele etc. Vizitatorii acestei categorii de local public erau de cele mai multe ori persoanele care căutau un refugiu din proble-mele cotidianului, veniţi aici pentru a se recrea şi a sta la bârfe. Ei se opreau de multe ori la o terasă sau cafenea pentru a servi prăjituri, cafea sau chiar meze-luri. La prânz, aceste localuri erau frecventate pentru a se consuma fripturi la

498 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 201.499 M. Sadoveanu, Drumuri basarabene, Bucureşti-Chişinău, 1992, p. 41.


grătar sau mici cu o halbă de bere. Aici puteau fi servite, de asemenea, diferite feluri de mâncare – de la friptură, pârjoale, mici, macaroane cu brânză, pilaf de pasăre la prăjituri cu fructe. Ambele genuri de local urmăreau crearea unui meniu alimentar cât mai variat, pentru menţinerea şi atragerea unui număr mai mare de clienţi, iar odată cu aceasta, pentru a-şi spori veniturile.

Clientela numeroasă era întreţinută de spoturile publicitare din presa periodică a timpului. Drept argument serveşte anunţul făcut de inginerul A. Holban: „La restaurantul „Unirea”, situat sub hotelul Suisse, unde este angajat renumitul bucătar-şef Ionel Rădulescu, care a lucrat în Paris şi Bucureşti, a fost înfiinţat un grătar special de unde se poate servi la orice oră din zi şi noapte delicioasele-i fripturi. Pe lângă îmbunătăţirea bucatelor, clientela era distrată dimineaţa şi seara de orchestra renumitului maestru Ciolac.”500.

Evident, localurile vizitate de elita oraşului aveau criterii mai exigente în selectarea şi angajarea personalului care deservea această categorie de clienţi. În plus, acestea pregăteau un meniu foarte variat, cu bucate ce reprezentau atât elemente autohtone, cât şi străine.

Istoricul Nicolae Iorga menţionează, cu referinţă la varietatea bucatelor preparate în unele localuri ale oraşului: „Otelul (Hotelul, n.a.) de Sviţera sau Sviţerscaia gostiniţa. Înainte de a merge prin oraş, intrăm în restaurant. E aşa de bine ţinut în acest mare hotel, încât ne ruşinăm de biata noastră îmbră-căminte de pe drum. La o masă iau prânzul un domn blond şi două domni-şoare, care par armence. Şi numele proprietarului, Muracov, sună armeneşte. Armenii moldoveni şi alţii, veniţi pe urmă, au jucat şi joacă un mare rol în viaţa economică basarabeană. Moşii mari sunt ale lor, şi ei au milioane în mână. Cer „ham and eggs”, pronunţând cum se scrie ca să fiu înţeles mai bine, aceasta pune pe gânduri pe chelneri. Ca să ne dovedim creştini buni, cerem şi cotlete de porc...”501. Din fragmentul prezentat anterior, remarcăm, că bucătăria chişinăueană se caracterizează printr-o diversitate a bucatelor pregătite, dar şi o varietate a clientelei care vizitau localurile orăşeneşti, dintre care o bună parte nu este totuşi populaţia autohtonă, ci străinii, stabiliţi aici sau doar simpli călători.

În ceea ce priveşte regimul de funcţionare al localurilor, acesta era foarte divers. Pentru a avea o mai bună organizare a activităţii, Duma Orăşenească a emis mai multe dispoziţii referitoare la programul şi la modul de activitate al localurilor publice. Astfel, prin decizia din septembrie 1915 se stabilea urmă-torul program: restaurantele de categoria I erau deschise de la ora 12 până

500 Răsăritul. Revistă pentru învăţători şi îndemnuri bune, anul I, nr. 7, Chişinău, 1 decembrie 1918.501 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995, p. 77-92.

156 Lucia Sava

la ora 3 dimineaţa. În schimb, localurile de categorii inferioare, cum ar fi cârciumile, berăriile etc., care pregăteau pe loc bucate calde, puteau funcţiona în regimul prevăzut de conducerea oraşului, comerţul în aceste localuri nu trebuia să depăşească 15 ore pe zi. Acelaşi gen de localuri, care nu pregăteau bucate calde, aveau un alt regim de activitate, acestea funcţionau de la ora 10 până la ora 22. În acelaşi timp, patiseriile, cafenelele, precum şi băile publice erau deschise de la ora 8 până la ora 23. Brutăriile aveau un regim de la ora 7 dimineaţa până la 10 seara502. Prin regimul strict, stabilit de conducerea oraşului, se încerca menţinerea controlului financiar asupra acestor localuri, dar şi respectarea ordinii şi curăţeniei interioare.

Aprovizionarea oraşului cu produse alimentare se făcea din localităţile rurale care se aflau în apropiere, prin intermediul târgurilor, băcăniilor sau al magazinelor alimentare existente în oraş. O parte din acestea erau aduse centralizat, de conducerea oraşului, o altă parte – prin intermediul populaţiei rurale, care comercializa pe piaţa oraşului alimente, ca: laptele şi alte produse lactate, carne, ouă, peşte, produse cerealiere, fructe şi legume etc. Majori-tatea produselor alimentare realizate pe piaţa orăşenească se găseau la un preţ convenabil, accesibil chiar şi unei familii cu venituri modeste. La sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, în oraşul Chişinău erau concentrate 85% din produsele alimentare comercializate pe întregul judeţ503.

Pentru confirmarea celor menţionate, prezentăm în continuare situaţia preţurilor medii ale produselor alimentare de primă necesitate extrase din Lista de preţuri... întocmită la 11 iulie 1915 de către Duma orăşenească (tabelul 29)504 Conform acestei liste de preţuri, printre produsele cele mai scumpe era zahărul, care costa între 5 ruble 40 copeici şi 7 ruble pentru un kilogram, fiind urmat de unt, care costa aproximativ 60 copeici, în timp ce produsele din carne şi din lapte, dar şi produsele de panificaţie puteau fi procurate la preţuri mult mai mici şi mai accesibile locuitorilor oraşului.

Alt produs de bază care ţine de alimentaţia zilnică a locuitorilor oraşului Chişinău este carnea. Aceasta oscila ca preţ între 0,17 – 0, 15 ruble pentru un kilogram, în dependenţă de categorie. De obicei, era preferată carnea de pasăre, pregătită şi consumată în diferite feluri – de la ciorbe, la sosuri şi frip-turi. Se consuma frecvent şi carnea de porc, îndeosebi ca friptură sau cotlet, ca mâncare obişnuită sau în zilele de sărbătoare. Carnea de capră sau cea de oaie, 502 Обязательное постановление об обеспечении нормального отдыха сужающих в торговых

заведениях, складах и конторах г. Кишинева // Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 57, сентябрь, 1915.

503 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 170.504 Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 50, август 1915.


mai accesibilă ca şi preţ, este frecvent utilizată de categoriile joase ale popula-ţiei. Peştele era pescuit cu mare măiestrie şi servit cu plăcere de către membrii categoriilor superioare ale societăţii basarabene. Laptele, în primul rând cel de vacă şi mai puţin cel de capră, ocupă un loc aparte în alimentaţie, atât datorită valorii nutritive, cât şi pentru faptul că se găsea la un preţ accesibil categoriilor mai nevoiaşe, iar din el se puteau produce mai multe produse lactate, cum ar fi brânza, caşcavalul, untul sau smântâna. Pentru închegarea laptelui proaspăt erau folosite diferite substanţe vegetale, ca scoarţa de smochin, florile de scaieţi sau seminţele de brânduşă. După ce se închega, laptele era introdus într-un coş împletit de trestie pe care se punea o greutate pentru scurgerea zerului, apoi se adăuga sare505. Ouăle de găină, mai rar de raţă, gâscă, curcă, etc., constituie un aliment valoros, bogat în proteine de calitate superioară şi grăsimi uşor de degerat. Erau folosite frecvent într-o varietate de bucate, dar şi în produsele de patiserie şi cofetărie. Mierea era, de asemenea, des utilizată, în primul rând, ca înlocuitor al zahărului, dar şi în prepararea produselor de cofetărie sau pentru vindecarea unor boli. Fructele erau utilizate din abun-denţă, atât proaspete, cât şi uscate sau conservate. Dintre acestea, strugurii, piersicile, merele, caisele, cireşele etc., constituiau deliciul prăjiturilor făcute acasă sau în restaurantele de lux ale Chişinăului. Deşi erau servite doar de o categorie limitată a populaţiei, măslinele şi smochinele se întâlnesc frecvent în bucatele preparate cu măiestrie de bucătarii timpului.

Conform unei alte Liste de preţuri..., publicată în septembrie 1914, unele din produsele alimentare menţionate mai sus, considerate complementare celor de bază, se vindeau la următoarele preţuri : nucile variau de la 4 ruble 80 copeici la 6 ruble 90 copeici pe un pud, iar cele prăjite costau 6 ruble 40 copeici; stafidele, folosite frecvent în produsele de patiserie şi cofetărie, aveau preţul care varia între 10-11,20 ruble pudul; un alt produs importat, utilizat îndeosebi pentru mesele de sărbătoare, măslinele se găseau la preţul de 10,40 – 11,20 ruble/pud. Nu putem trece cu vederea mirodeniile, care dato-rită componentelor lor erau folosite zilnic în prepararea bucatelor. Ne referim la frunzele de dafin, care costau aproximativ 9, 20 ruble, în timp ce piperul negru ajungea ca preţ să varieze între 12-13,60 ruble pentru un kilogram506.

Trebuie reţinut faptul că, dacă în perioada de la începutul secolului preţu-rile la produsele alimentare de primă necesitate erau relativ stabile, în perioada care include ajunul şi în cea care precede Primului Război Mondial, preţurile

505 Cuvânt Moldovenesc. 1916.506 Bugetul Directoratelor din Basarabia, aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2197 din 7 iunie 1919 //

Basarabia economică, nr. 2-8, Chişinău, 1919, p. 48.

158 Lucia Sava

cunosc fluctuaţii majore. Dat fiind faptul că anume în această perioadă, dato-rită condiţiilor de război, preţurile produselor de primă necesitate variau mult de la o zi la alta, cu atât mai mult de la un an la altul, am considerat nece-sară evidenţierea evoluţiei preţurilor în perioada anilor 1913-1917. O simplă analiză a cifrelor prezentate în tabelul 30 poate fi convingătoare în acest sens:

Tabelul, întocmit pentru perioada anilor 1913-1917, ne permite să comparăm evoluţia preţurilor la produsele de primă necesitate în această perioadă şi să evidenţiem următoarele particularităţi: dat fiind faptul că peri-oada include ajunul Primului Război Mondial, precum şi sfârşitul acestuia, observăm o creştere de trei-patru ori a preţurilor. Astfel, dacă pâinea, care reprezintă produsul cel mai utilizat în alimentaţie, a variat ca şi preţ de la 0,8 – 1,2 ruble în anul 1913, ea putea fi cumpărată la preţul de 3,6 – 5,2 ruble în anul 1917. Spre deosebire de aceasta, uleiul şi zahărul (care în anul 1913 aveau preţul de 3,6 – 4,2 ruble şi, respectiv, 5,2 – 7,8 ruble pentru un kilo-gram) înregistrează un preţ exagerat de mare al vânzărilor care oscilează până la 50 de ruble pentru un kilogram de ulei şi 56 de ruble pentru kilogramul de zahăr. Explicabil, dat fiind faptul că în condiţii de război importul de produse alimentare ca şi de alt gen de produse a scăzut considerabil, iar asigurarea pieţii interne rămânea deficitară. Pe măsura reluării activităţii de producţie şi a diminuării inflaţiei, preţurile la produsele alimentare s-au stabilizat.

Luată în ansamblu, suma medie de bani, care trebuia achitată pentru produsele de primă necesitate evidenţiate în tabel, oscilează între 13,04-18,28 ruble în anul 1913, deci, în ajunul Primului Război Mondial, şi 105,25-170,20 ruble în perioada imediat următoare după încheierea acestuia. Cu alte cuvinte, în perioada anilor evidenţiaţi preţurile au crescut de aproximativ zece ori, timp de cinci ani.

Pe de altă parte, raportată la veniturile pe care le obţineau locuitorii oraşului Chişinău în perioada dată, situaţia era următoarea: astfel, dacă, de exemplu, un muncitor simplu primea pentru o zi de muncă între 0,5-1 rublă în anul 1913 şi 1,5-4 ruble în anul 1916, atunci salariul lunar primit îi ajungea să cumpere aproximativ de două-trei ori produsele de primă necesitate507. Un muncitor care dispunea de căruţă trasă de doi cai era remunerat pentru o zi de muncă cu 2-2,5 ruble în anul 1913 şi cu 5-25 ruble în anul 1916. Munca femeilor, a bătrânilor şi a copiilor, care constituiau păturile vulnerabile ale societăţii, era mult mai prost plătită, fiind redusă la jumătate din salariul achitat bărba-ţilor508. În comparaţie cu această categorie socială, munca intelectualilor şi a

507 Такса на дрова, утвержденная Г. Бессарабским Губернатором 28 ноября 1915 года // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 69, decembrie, 1915, p. 64.

508 Ibidem, p. 64.


persoanelor angajate în sistemul administrativ era plătită mai bine. Astfel, în ajunul Marii Uniri a Basarabiei cu România, mărimea indemnizaţiei zilnice a deputaţilor basarabeni era de 15 ruble, adică 450 ruble/lunar, pe care aceştia o puteau ridica numai în cazul prezenţei lor la şedinţele în plen ale Sfatului Ţării509.

După cum am menţionat la începutul acestui capitol, mesele locuitorilor oraşului Chişinău variau în funcţie de anotimp, dar şi de ocazie. O particulari-tate a alimentaţiei o constituie schimbarea meniurilor alimentare ale chişinău-enilor în perioada de post a marilor sărbători creştine, fie că este vorba despre Crăciun sau despre Paşti.

În modelul cultural al alimentaţiei tradiţionale basarabene, remarcăm implicarea postului, a interdicţiilor alimentare, ca element care face trecerea din sfera profanului cotidian în sfera sacrului sărbătoresc, pătrunzând în viaţa de zi cu zi a oamenilor510. Sensul moral al practicării postului rezultă din inter-dicţiile impuse de autoritatea bisericii, care sunt completate, pe de altă parte, de interdicţiile suplimentare, ale tradiţiei populare, care percepe postul nu numai ca ritual purificator pregătind contrastul cu sacrul din timpul sărbă-toririi, dar, mai ales, ca mod de viaţă, prin includerea lui în ritmul zilnic al existenţei umane.

Ca toţi credincioşii, chişinăuenii concepeau actul alimentar ca un act profan, care satisface necesităţile biologice ale organismului, fiind prezent în viaţa de zi cu zi şi reglementat prin prescripţii şi interdicţii, el însuşi constituind unul dintre ritualurile cotidiene. De altfel, conform opiniei cercetătorilor, gestul abstinenţei alimentare este însoţit de rugăciune, de un comportament social adecvat, cât şi de interdicţii sexuale. Aceasta are ca scop purificarea interioară, în vederea detaşării de profan şi apropierii de sacru511. Prin urmare, remarcăm o atenţie sporită acordată de către chişinăueni postului, care reprezintă, pe de o parte, o revigorare fizică a organismului, iar pe de altă parte, o curăţenie

509 V. Popovschi, Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) // Destin românesc, nr. 3, 2001, p. 86-88.

510 Numeroase scrieri de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, citate de autoare (O. Văduva, Viaţa cotidiană tradiţională (interdicţii rituale) // Anuarul Insti-tutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, tom. 4, Bucureşti, 1993), consem-nează severitatea normelor tradiţionale de respectare a postului. Acceptând principiul cultural al abstinenţei postului, omul apare într-o ipostază nouă, purificat, înnobilat, toto-dată fortificat în exerciţiul de voinţă impus de respectarea interdicţiilor. Iar sărbătoarea ce urmează este trăită mai intens, apare ca o eliberare de constrângeri, ca posibilitate de satisfacere a dorinţelor fireşti ale omului, o compensare a renunţărilor asumate în peri-oada postului.

511 Ibidem, p. 30.

160 Lucia Sava

spirituală, fapt care ne determină să credem că în viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău exista o armonie între corp şi suflet.

La polul opus mesei de post se situează mesele festive organizate cu ocazia anumitor evenimente (sărbători, vizite oficiale, ceremonii etc.). De menţi-onat, meniul în cadrul acestor genuri de ceremonii era mult mai variat decât cel obişnuit. Printre bucatele care ţin de atmosfera de sărbătoare evidenţiem: preparatele din caviar, fileurile din viţel sau curcan, şniţelul, pui şi muşchi la frigare sau cu ciuperci, salate variate din conopidă, sarmalele cu mămăligă. Acestei diversităţi alimentare îi succede o varietate a deserturilor, ca sufleurile de mere, coşuleţele cu fructe, tartele, parfait de ciocolată, dar şi băuturi ca şampania, vinurile albe şi roşii seci sau demi-dulci512.

Un exemplu în acest sens este masa de festivitate organizată cu prilejul înfăptuirii Unirii Basarabiei cu România din anul 1918. Despre hotărârea din 27 martie 1918 ziarul „Timpul” scria: „Şedinţa a fost emoţionantă, un adevărat act istoric... Pe străzi staţiona o lume imensă. Catedrala era ticsită. Serviciul divin a fost oficiat la opt ore de Arhimandritul Gurie. Astă seară mare banchet de 160 de tacâmuri...”513.

In pofida celor menţionate, nu toţi locuitorii oraşului Chişinău îşi permi-teau luxul de a servi bucatele prezentate anterior. Chiar şi atunci când ne referim la mesele de sărbătoare, cum ar fi cele de botez, de nuntă sau de înmormântare, o bună parte din bucatele preparate cu aceste ocazii rămân tradiţionale. Descriind rânduielile şi obiceiurile din Chişinău, Gh. Madan menţionează următoarele: „Masa de botez şi la bogat, şi la sărac este aceeaşi; ea constă din 5-6 feluri de mâncare: răcituri din carne de pasăre şi de porc, sarmale grase, orezoase, iahnie de pasăre sau de porc cu ceapă multă, unde puteau fi puse stafide sau smochine, plăcintă cu brânză sau macaroane cu brânză ori fidea cu zahăr, precum şi pilaf cu bucăţi de friptură de pasăre sau de porc de asupra... ”514.

Autorul constată, că şi la masa de nuntă se servesc, în linii mari, cam aceleaşi bucate: „Masa de nuntă începe cu câte trei rânduri de pahare de rachiu de fiecare mesean, ... după care se servesc: răcituri din porc şi din pasăre, sarmale, iahnie de porc şi de pasăre cu praz sau ceapă, învârtită sau plăcintă cu brânză sau fidea, pilaf din orez cu bucăţele de carne de asupra... La urmă, în dar se dă o găină friptă naşilor...”515.512 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 201.513 I. Agrigoroaiei, Unirea Basarabiei cu România – relatări şi atitudini din presa de la Iaşi (1918) //

Destin românesc, nr. 2, 1999, p. 30.514 Gh. Madan, Văzute şi trăite: Evocări, schiţe, povestiri, Chişinău, 1989, p. 208. 515 Ibidem, p. 243.


Mult mai săracă, poate şi din cauza semnificaţiei pe care o are, este descrisă de acelaşi autor masa de înmormântare, în cadrul căreia se serveau tradiţiona-lele sarmale, pilaful cu friptură şi se bea vin516. În acelaşi context, se menţio-nează că în zilele de post carnea era înlocuită cu peştele517.

De altfel, o serie de articole ale perioadei confirmă, că ”viaţa s-a scumpit într-atât, încât nu e chip de trăit...”518. În condiţiile impuse de consecinţele războiului, în capitală, ca şi în celelalte localităţi, populaţia se ciocneşte cu o serie de probleme de ordinul asigurării cu produse agroalimentare, cum ar fi, de exemplu, pâinea.

In unul din anunţurile presei periodice ale timpului se consemnează:„În Chişinău se făcea şi se mai face o speculă neruşinată cu pâinea. Ea se vinde foarte scump. Ca să vie (vină, n.a.) în ajutor locuitorilor, Ministerul român de război a venit în ajutorul Primăriei făcându-i cu putinţă să deschidă chitării (brutării, n.a.), care să deie pâine bună, dar neasemănat mai ieftină. De trei zile se vinde în Chişinău o pâine nouă de 2 funţi (echivalenţi cu aproximativ 800 grame, n.a.) cu numai 80 de bani (40 copeici). Se coc peste 10 000 de pâini pe zi. Lumea este foarte mulţămită de aceasta...”519.

Evoluţia tehnică a fabricării pâinii de la începutul secolului al XX-lea se caracterizează prin îmbunătăţirea metodelor de fermentaţie, frământat şi prin buna funcţionare a cuptoarelor. Totuşi, lipsa de reglementare a muncii în brutăriile din Chişinău a dus la apariţia unei crize artificiale de pregătire a pâinii încă la începutul perioadei studiate, fapt care a determinat creşterea speculei, care atingea, în primul rând, populaţia nevoiaşă. Conform articolului 6 al Legii din 15 noiembrie 1906, Directoratul de Industrie a numit o comisie care a hotărât orele obligatorii de lucru ale personalului angajat, repaosul duminical, orele suplimentare din motivul aglomeraţiilor, numărul de echipe angajate în fabricarea pâinii, numărul de cuptoare necesare, precum şi greu-tatea pâinii520. Aceste măsuri, luate de conducerea statului, aveau menirea să reglementeze condiţiile de muncă ale angajaţilor în fabricarea pâinii, dar şi asigurarea populaţiei cu produsele agroalimentare necesare vieţii cotidiene.

Existenţa unei diversităţi alimentare, ca şi varietate a bucatelor, dar şi din

516 Ibidem, p. 259.517 Ibidem, p. 208.518 M. C. Arva, Cine poate ieftini traiul // Foia plugarilor, an. I, nr. 2, februarie 1921, p. 22-25.519 Luminătorul. Jurnal Bisericesc, 1909-1918, p. 78. Este vorba despre situaţia oraşului în

primele luni de după Unire.520 Extras din Aviz, Nr. 178, al şedinţei Comisiei juridice a Basarabiei, din 9 decembrie 1919// Bule-

tinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920, p. 210.

162 Lucia Sava

punctul de vedere al rafinamentului şi calităţii, sunt confirmate de apariţia şi funcţionarea în Chişinău a unui număr destul de mare de localuri specializate în pregătirea unui anume tip de produse alimentare.

Potrivit presei periodice a timpului, la 16 august 1915 a fost înregistrată Casa comercială „N. Rozenberg”, care îi avea drept proprietari pe domnii Nuhem Moscov Rozenberg şi Smul Iheli Batiuşko, scopul căreia era producerea şi comercializarea produselor de cofetărie şi patiserie521.

Locuitorii oraşului Chişinău aveau o predilecţie deosebită pentru cafea, dar şi pentru ceai. Ceaiurile se serveau dimineaţa în familie, dar puteau fi băute şi în momentele de relaxare la o discuţie cu un amic. Casa comercială „G.B. Puterman”, care se ocupa cu comercializarea ceaiului, avea scopul de a satisface necesităţile şi gusturile consumatorilor de ceai şi cafea522.

Casa comercială „B. Bairih” a fost deschisă pentru comercializarea unor produse, cum ar fi: prune, nuci, făină şi alte produse făinoase, folosite frecvent în produsele de patiserie şi cofetărie, cât şi în alte feluri de bucate delicioase523.

Vinurile selecte, şampania şi alte băuturi alcoolice, servite în restauran-tele de lux ale Chişinăului, erau asigurate, printre altele, de Casa comercială „V.S. Zadzerskii”, întreprindere specializată în producerea vinurilor şi a produselor gastronomice524.

Vesela era furnizată localurilor din oraş de către Casa comercială „Haikeli Pascari”, ai cărei proprietari, Haikeli Iosi-Saev Pascari şi Iosi-Kopelev Silkisi Vaisleb, erau specializaţi în producerea şi comercializarea produselor de veselă din porţelan, sticlă şi email525.

În unele articole din presa timpului se menţionează frecvent despre proble-mele cu care se confrunta conducerea oraşului526, precum şi măsurile între-prinse pentru asigurarea populaţiei cu produse alimentare527. Totodată, unele anunţuri prezintă informaţii despre existenţa unor localuri foarte frecventate de locuitorii Chişinăului, dar şi unele date privind funcţionarea primei mori automate din Basarabia, fondată încă în 1883 de T. M. Kogani, situată pe strada Moghiliov, în Chişinău; despre funcţionarea Fabricii de macaroane, şi altele, care aveau scopul de a informa publicul orăşenesc528.

521 Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 57, сентябрь 1915522 Idem, Nr. 63, сентябрь 1913.523 Idem, Nr. 81, ноябрь 1913.524 Idem, Nr. 91, декабрь 1913.525 Idem, Nr. 6, февраль 1914.526 Idem, Nr. 10, февраль 1914.527 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского

Земства , часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 23-25.528 Răsăritul. Revistă pentru învăţători şi îndemnuri bune. Anul I, nr. 7, Chişinău, 1 decembrie 1918.


Un martor al timpului, preotul Vasile Ţepordei, îşi aminteşte atunci când vorbeşte despre aprovizionarea locuitorilor oraşului cu produse alimentare: „Piaţa de pe strada Alexandru cel Bun era foarte bogat aprovizionată. Majo-ritatea negustorilor erau ruşi şi evrei. Cu timpul au început să pătrundă şi moldovenii... Printre negustori se aflau armeni şi greci. Fabrica de pâine era condusă de grecii Vaselatos...”529.

Conducerea oraşului a intervenit de mai multe ori şi a întreprins mai multe măsuri, în sprijinul creării unui regim alimentar şi a menţinerii sănătăţii locu-itorilor, printre care evidenţiem impunerea vânzătorilor de lapte şi de alte produse lactate, obligaţia de a trece controlul veterinar înainte de comerci-alizarea produselor530. Conform acestei decizii, laptele şi celelalte produse lactate nu puteau fi comercializate fără a avea acordul medicului veterinar asupra bunei calităţi a produsului vândut.

În aceeaşi ordine de idei, în anul 1913, dar şi în anii următori, Duma orăşenească a luat o serie de măsuri cu scopul de a preveni populaţia asupra posibilităţii îmbolnăvirii de holeră. Aceste măsuri, aduse la cunoştinţă publi-cului, prevedeau impunerea respectării mai multor reguli care ţin de igienă. În dispoziţia emisă se cerea: 1) a te păzi de tot ce poate afecta stomacul; 2) a nu bea apă nefiartă; 3) a respecta cu stricteţe curăţenia; 4) a păstra curăţenia corpului, îmbrăcămintei şi încălţămintei; 5) a întreţine curăţenia în locuinţe; 6) a te feri de răceală; 7) a te adresa medicului la primele simptome ale bolii531. Aceste măsuri generale erau aduse la cunoştinţă publicului prin intermediul ziarelor locale pentru a se evita cazurile frecvente de transmitere a acestei boli.

În acelaşi scop, produsele alimentare erau supuse analizelor de laborator efectuate pe lângă Spitalul orăşenesc. În raportul privind sectorul comercial, realizat de conducerea oraşului în anul 1912, se menţionau rezultatele anali-zelor la produsele alimentare şi apă. Conform acestor date, pentru desfăşu-rarea analizelor chimice ale produselor alimentare în anul 1912, s-a cheltuit suma de 700 ruble. Au fost expuse analizelor următoarele produse: unt, caşcaval, salamuri, peşte, icre, gemuri, pâine şi făină, macaroane, bomboane şi ciocolate, marmeladă şi halva, dulceaţă, zahăr, ceai şi cafea, apă dulce, siropuri şi esenţe, bere, oţet de vin, cvas şi bragă, apă de fântână, îngheţată, struguri, portocale, mazăre, nuci etc.532. Cu alte cuvinte, erau testate toate produsele

529 V. Ţepordei, Chişinăul tinereţii noastre // Literatura şi arta, 3 aprilie 1997.530 Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Киши-

невской Городской Думы, Nr. 2, январь 1914, c. 4.531 Наставление, как уберечь себя от холеры // Ведомости Кишиневской Городской Думы,

Nr. 57, август, 1913. 532 Отчет по торговому отделению Кишиневской Городской Управы за 1912 год // Ведомости

164 Lucia Sava

utilizate în alimentaţia zilnică a populaţiei, fără a se face deosebire între cali-tatea produsului şi funcţionalitatea acestuia.

În concluzie, în perioada anilor 1900-1918, alimentaţia locuitorilor oraşului Chişinău era foarte variată, atât din punctul de vedere al preparării bucatelor, cât şi în ceea ce priveşte localurile publice în care acestea erau servite.

Regimul alimentar al chişinăuenilor era unul tradiţional, care includea, de regulă, trei mese pe zi, prânzul fiind de bază, deoarece la dejun şi la cină erau servite gustări uşoare. Acesta depindea de situaţia materială, dar şi de princi-piile morale ale fiecărei familii.

Localurile publice variau de la restaurantele de lux, vizitate de elita oraşului, la simplele cafenele şi cârciume, unde populaţia majoritară a oraşului putea servi o cină obişnuită, bucate preparate cu anumite ocazii sau, pur şi simplu, pentru a discuta problemele vieţii cotidiene. În acelaşi timp, atestăm în Chişinău, în perioada studiată, funcţionarea unor case comerciale, ale căror proprietari, de cele mai multe ori evrei sau ruşi, se ocupă cu producerea şi comercializarea unui anume tip de produse alimentare (de exemplu, vinuri, produse de patiserie, paste făinoase, ceai, veselă etc.).

Cât priveşte preţurile, acestea par destul de accesibile pentru buzunarul unei persoane cu venit mediu, cu excepţia perioadei care include anii din ajunul şi de după Primul Război Mondial, când, datorită condiţiilor social-economice şi politice cauzate de acest eveniment major, produsele de primă necesitate (pâinea, zahărul, uleiul etc.) puteau fi cumpărate de câteva ori mai scump.

Autorităţile locale au fost nevoite să întreprindă anumite măsuri pentru a crea un regim sanitar adecvat şi a menţine starea sănătăţii locuitorilor oraşului, îndeosebi, în timpul războiului. Astfel, pentru a preveni răspândirea bolilor infecţioase (holeră, tifos, scarlatină etc.) în rândurile populaţiei, s-au realizat numeroase campanii de informare prin intermediul mass-media locală privind pericolele acestor boli, s-au luat o serie de decizii pentru a evita transmiterea lor. În acelaşi scop, majoritatea produselor alimentare folosite în consumul curent erau supuse analizelor la laboratorul deschis în cadrul Spitalului orăşe-nesc.

Кишиневской Городской Думы, Nr. 63, сентябрь 1913.


CAPITOLUL VTIMPUL LIBER. DIVERTISMENTELE

Modul de viaţă al locuitorilor oraşului Chişinău în perioada anilor 1900-1918, cu toată complexitatea aspectelor lui, ar fi de neconceput fără perceperea modalităţilor de organizare a timpului liber şi, prin urmare, a divertismentelor.

Indiferent dacă ne referim la timpul de la sfârşitul orelor de lucru sau chiar de la sfârşit de săptămână, chişinăuenii îşi organizau individual, dar şi în funcţie de mediul social, după bunul lor plac orele de odihnă şi de distracţie. Acestea includeau activităţi destul de variate – de la cititul cărţilor, vizitele la teatru sau cinema, a muzeelor şi a bibliotecilor, la plimbările prin parc, distracţiile în sălile de dans sau de muzică, servirea unei cafele într-un local cu prietenii sau o petrecere în toată regula la restaurant.

Referindu-se la scriitorii basarabeni din perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Ştefan Ciobanu remarca, pe bună dreptate, că în Basarabia n-a existat o tradiţie literară, cel puţin în perioada evidenţiată, iar încercările literare ale unor personalităţi ale epocii au introdus o notă nouă în literatura românească, cea specific basarabeană, influenţată de elementele literaturii ruseşti, care se regăseşte în operele lui C. Stamati şi A. Donici533. Deşi câteva încercări modeste de traduceri şi de poezie românească au fost făcute încă la mijlocul secolului al XIX-lea prin Ioan Sârbu, Alexis Nacco, Gheorghe Păun, Matei Donici etc.; totuşi, chiar şi în jurul anului 1870 aceste încercări literare par izolate la prima vedere, fără nici o legătură cu viaţa de atunci, dar oglindesc situaţia românilor basarabeni, mentalitatea lor, care, după expresia sa, „se zbătea între cele două culturi, acea naţională, veche, înăbuşită, şi cea străină, care încă nu reuşise să copleşească sufletele intelectualilor basarabeni”534. În acelaşi context, Şt. Ciobanu susţine că „de la această dată nu cunoaştem nici un poet basarabean până în timpurile revo-luţiei din 1905 (...această mişcare a scos la iveală şi câţiva poeţi: P. Halippa, I. Buzdugan, T. Roman). Dar aceasta nu însemna că interesul faţă de literatură lipsea; drept dovadă ne serveşte apariţia în jurul anului 1900 a câtorva nuvele româneşti, cum ar fi cele ale lui Vlahuţă, traduse în limba rusă de către Paul Gore în revista Bessarabeţ. De asemenea, fiul lui Costachi Stamati, Nicolae, care locuia la Chişinău, avea un număr însemnat de poezii, pe care, însă, nu le-a publicat pe vremea ţarismului”535. O bună parte din operele autorilor evidenţiaţi rămân a fi puţin cunoscute publicului cititor al epocii; abia la înce-533 Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânire rusă, Chişinău, 1992, p. 153.534 Ibidem, p. 208.535 Ibidem, p. 208.

166 Lucia Sava

putul secolului al XX-lea, poetul A. Mateevici, printr-o serie de poezii, ca: Eu cânt, Mama, În zarea anilor, şi, îndeosebi, Limba noastră, aduce un nou suflu în poezia basarabeană, pătrunzând adânc în sufletul basarabenilor, dar şi al tuturor românilor.

Printre metodele relaxante cele mai frecvente este, fără îndoială, lectura. Fie că ne referim la literatura artistică sau la simpla citire a ziarelor cotidiene, cititul rămâne o ocupaţie plăcută pentru momentele de după o zi istovitoare de muncă. Pe de altă parte, „cartea este un mijoc de depăşire”, deoarece, „... nici un om nu are suficiente experienţe personale pentru a se înţelege bine cu alţii, nici pentru a se înţelege bine cu el însuşi”536.

Presa periodică a timpului conţine o problematică foarte variată, care nu avea cum să nu „alimenteze” setea de informaţie a locuitorilor oraşului Chişinău. O serie de ziare şi reviste, cum ar fi, Basarabia (1906), primul ziar de limbă românească apărut în Basarabia, Moldovanul (1907), coordonat de Gheorghe Madan, cunoscut gazetar şi folclorist cu o anumită experienţă de activitate de creaţie în România, Viaţa Basarabiei (1907), Luminătorul (1908), Glasul Basarabiei (1913) şi altele537, publică pe paginile lor multe poezii, poves-tiri, articole cu conţinut divers, de la ultimele evenimente politice până la momentele cele mai reprezentative ale vieţii cotidiene, dar şi operele lui D. Cantemir, C. Negruzzi, A. Donici, M. Kogălniceanu, G. Coşbuc, M. Sado-veanu şi mulţi alţi autori români, favorizând astfel familiarizarea lor de către cititorul basarabean. În paralel sunt editate mai multe ziare şi reviste de limbă rusă, comportând un caracter oficial, cum ar fi, Kişinevskie eparhialinîie vedomosti, Kişinevskie gubernskie vedomosti, sau periodice informative ca Bessarabskaia jizni, Bessarabeţ, Drug etc. Pe lângă articole cu caracter politic şi social, majoritatea ziarelor conţineau „ştiri din război”, „sfaturi de gospodărie sătească”, „ştiri locale fel de fel”, rubrici „de sănătate şi de literatură”, precum şi „frământări de minte” etc.538

Interesul manifestat de cetăţeni faţă de presa periodică a timpului este evident din corespondenţa timpului. Astfel, scrisoarea poetului Alexei Mate-evici către Ioan Pelivan din 6 octombrie 1906 (din localitatea Zaim, Căuşeni) evidenţia unele aspecte ale situaţiei din ţară „...la noi în Basarabia te iau fiorii

536 T. Nedelcea, Civilizaţia cărţii. Incursiune în istoria cărţii, presei şi a tiparului, Craiova, 1996, p. 13.

537 Informaţii mai detaliate despre presa periodică de limbă română a se vedea în lucrările: D. Coval, Din istoria jurnalisticii româneşti (secolul XIX – începutul secolului XX), Chişinău, 1992; C. Mâţu, O necesitate desconsiderată: Presa românească în Basarabia, Chişinău, 1930; P. Mihailovici, Tipărituri româneşti în Basarabia de la 1812 până la 1918, Chişinău, 1992.

538 Cuvânt Moldovenesc. 1913-1916.


când începi povestea suferinţelor poporului nostru moldovean şi a acelor înjosiri, ce i-au fost scris să îndure... Însă poporul deja se deşteaptă, soarele renaşterii a început să arunce şi asupra românilor basarabeni razele sale stră-lucitoare a propăşirii...”539.

În acelaşi context, al descrierii timpului liber (ne referim la reprezentanţii mediului intelectual chişinăuean), se încadrează scrisoarea lui Sergiu Cujbă către soţia sa Eliza din 27 octombrie 1906: „Seara fac recitaţii, explicări de literatură română. Duminica – lecţii de literatură. Am tradus un cântec din ruseşte şi acum îl cântă un rus cu vorbe româneşte. Să vezi ce frumos este. E o plăcere să ştii că ai făcut ca rusul să cânte româneşte şi apoi să-i şi placă...”540.

Majoritatea informaţiilor sunt foarte convingătoare în ceea ce priveşte faptul că lectura reprezintă o delectare a locuitorilor oraşului Chişinău. De altfel, exista chiar pe paginile ziarelor şi revistelor un gen de reclamă reciprocă pentru a menţine la curent publicul cititor. De exemplu, revista Luminătorul din 1914 publica anunţul: „Cetiţi „Glasul Basarabiei” Gazeta naţională moldove-nească nepărtinitoare, literară şi economică, cu tot felul de veşti din toată lumea, se tipăreşte o dată pe săptămână, plata pe un an 2 ruble 50 copeici, pe jumătate de an 1 rublă 50 copeici. Cu trimiterea prin poştă. Cei mai nevoieşti pot primi gazeta prin poştă pentru 1 rublă 85 copeici, fără a trimite prin poştă 1 rublă 25 copeici, iar un număr costă 3 copeici. Toţi abonaţii pe anul 1914 la gazeta „Glasul Basarabiei” care trimit plata pe un an întreg vor primi în dar Calendariul Basarabiei pe anul 1915 (peste 100 de feţe, cu tot felul de vederi, scrieri alese şi de folos pentru toţi moldovenii ca: învăţături morale, povestiri, poezii, sfaturi folositoare despre sănătate, gospodărie sătească, vorbe înţelepte, zicători şi altele)”541. Din avizul citat este lesne de înţeles că majoritatea periodicelor ofereau anumite înlesniri abonaţilor, pentru a trezi interesul publicului larg, dar şi pentru a mări numărul cititorilor.

În plus, preţul de vânzare al ziarelor era destul de acceptabil, dat fiind faptul că acestea conţineau informaţii foarte variate pentru a satisface setea de cunoaştere a cititorului. Un alt exemplu, abonamentul la revista Şcoala Moldo-venească pentru un an costa 3 ruble, iar în străinătate 10 lei542; preţ destul de atrăgător, pentru comparaţie, V. Stroiescu donează în 1917, 10 000 ruble şi un vagon de hârtie pentru tipărirea cotidianului „Cuvânt moldovenesc” 543.

539 Arhivele Basarabiei. Revistă de istorie şi geografie a Moldovei dintre Prut şi Nistru, an. IV, nr. 2, aprilie-iunie 1932, p. 114

540 Gh. Negru, Intelectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 15-38.541 Luminătorul. Jurnal Bisericesc, 1909-1918, p. 74.542 Şcoala Moldovenească. Revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, 1917, p. 23.543 M. Iacobescu, Oameni de seamă dintre Prut şi Nistru: Vasile Stroescu (1845-1926) // Destin

românesc, nr. 3-4, 1998, p. 27-33.

168 Lucia Sava

În perioada studiată atestăm cazuri când autorităţile se implică pentru a stimula munca intelectualilor, îndeosebi, scrisul. O asemenea situaţie este când zemstva judeţului a dat, la propunerea lui P. Gore, 20 000 ruble, câte un premiu de 1 000 ruble, pentru elaborarea unui Abecedar şi pentru cea mai bună carte moldovenească544.

O bună parte din momentele de lectură aveau loc în sălile Bibliotecii Publice Guberniale din Chişinău, care îşi avea sediul în curtea Dumei chişinăuene, sau în Biblioteca municipală, care pe lângă sala de lectură şi de împrumut la domiciliu dispunea şi de o secţie specializată pentru copii545.

Conform informaţiilor pe care le deţinem, rezultate din rapoartele peri-oadei, statul a făcut încercări pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii personalului angajat în biblioteci, acordând, în acest scop, o serie de subvenţii. Astfel, pentru întreţinerea Bibliotecii orăşeneşti în anul 1912 a fost prevăzută suma de 8 192 ruble şi 55 copeici, din care s-au cheltuit 8 116 ruble şi 15 copeici. Cheltuielile făcute erau repartizate după cum urmează: salarizarea personalului – 4 440 ruble, abonamente la reviste şi ziare – 724 ruble 95 copeici, cumpărarea cărţilor – 842 ruble 32 copeici, copertare – 500 ruble, asigurarea contra incendiilor pe parcursul unui an, de la 4 februarie 1912 până la 4 februarie 1913 – 149 ruble 85 copeici546.

Numărul cititorilor, cu sau fără abonament, precum şi listele de cărţi elibe-rate în conformitate cu solicitările făcute de locuitorii oraşului Chişinău în perioada anilor 1900-1902 pot fi urmărite din tabelul 31547. Conform datelor expuse, în anul 1900, din numărul total al cititorilor de 3 276, cei mai mulţi erau cei cu înscriere, circa 1 723 (52,59%); aceştia au solicitat aproximativ 65 389 cărţi (33,15% din numărul total al cărţilor solicitate pe perioada celor trei ani), dintre care două treimi le-au luat la abonament. În anul următor, numărul cititorilor creşte cu câteva sute, fiind înregistrate 3 632 persoane, care au solicitat 73 930 cărţi, dintre care 45,43% la sala de lectură, iar 54,57% la abonament548.

De reţinut, cifrele din anul 1902 reflectă situaţia parţială a cititorilor bibli-otecii, dat fiind faptul că biblioteca a fost închisă în perioada 1 septembrie 1902 – 27 ianuarie 1903 din motivul transferării sediului acesteia. Din aceste considerente, în acest an la bibliotecă au fost înscrişi 2 675 cititori, adică

544 Şcoala Moldovenească. 1917, p. 23.545 Ведомости Кишиневской Городской Думы, Nr. 68, октябрь 1913, p. 4.546 Idem, nr. 68, octombrie 1913, p. 4.547 Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1900-1902 годы, Кишинев,

1904, c. 19-22.548 Ibidem, p. 19.


27,91% din cei 9 583 cititori prezenţi la bibliotecă în decursul celor trei ani. De asemenea, trebuie să evidenţiem numărul mic al cititorilor femei, care ne determină să credem că printre acestea analfabetismul era mai mare.

Studiaţi din punctul de vedere al apartenenţei la diferite categorii sociale, precum şi în funcţie de activitatea cotidiană desfăşurată, cititorii Bibliotecii publice orăşeneşti se divizau astfel, conform tabelului 32549.

Din punctul de vedere al ocupaţiilor, numărul cel mai mare de cititori ai Bibliotecii publice orăşeneşti în perioada anilor 1900-1902 era reprezentat de muncitori (332 în anul 1900 (22,87% din numărul total şi 316 în anul 1901, care constituie 22,95%), fiind urmaţi de elevi (325 în anul 1900 (22,38%) şi 276 cititori în anul următor, 20,04%), precum şi de negustori, învăţători, studenţi. Un număr mic de cititori se înregistrează printre agricultori şi meşteşugari (între 2,5-4%). În rândul cititoarelor, cele mai multe aparţin clasei intelectua-lilor, învăţătoarelor (în 1900 au fost înscrise 81 persoane (39,9%), iar în 1901-101 cititoare, adică 28,53% din numărul total al cititoarelor), medicilor (câte 20 şi 26 pentru fiecare an menţionat), precum şi elevelor (26, 84). Remarcabil este faptul că începând cu anul 1901 creşte numărul femeilor încadrate în acti-vităţi casnice, care sunt pasionate de lectură. Dacă în anul 1900 datele atestă 14 cazuri (6,9%), în anul următor cifrele cresc până la 44 de femei casnice care frecventează Biblioteca orăşenească (12,43%).

În mediu anual au fost înregistraţi 18 cititori bărbaţi şi 17 femei în anul 1900; în anul 1901, numărul cititorilor creşte până la 30 bărbaţi şi 18 femei, sporind în anul următor la 41 bărbaţi şi 28 femei. Dacă ne referim la numărul mediu al persoanelor care frecventează zilnic biblioteca, acesta pare să fie, în anul 1900 – aproximativ de 91 de cititori, în 1901 – 130, iar în anul 1902, aproape se dublează la 242 cititori, conform datelor prezentate în tabelul 33. În total, pe parcursul celor trei ani, numărul mediu de cititori a fost de 30 – pentru bărbaţi şi 21 – pentru femei, media frecvenţei pe zi a constituit 154 persoane, au fost eliberate zilnic în mediu câte 103 cărţi, iar în mediu anual – câte 18 cărţi pentru fiecare cititor550.

Deşi biblioteca se găsea în centrul părţii de nord a oraşului, în anul 1902 a crescut numărul vizitatorilor, care locuiau în sudul oraşului. Printre cititorii cel mai des întâlniţi din punctul de vedere al categoriilor sociale remarcăm nobilimea, iar din punctul de vedere al ocupaţiilor – angajaţii în sfera de stat şi individuală, în învăţământ şi în comerţ.

Dacă ar fi să analizăm cererile de carte după conţinutul acestora, am

549 Ibidem, p. 20.550 Ibidem, p. 20.

170 Lucia Sava

menţiona, că acestea depindeau de preferinţele cititorilor, dar şi de nece-sităţile de informare în domeniul în care activa orăşeanul. O bună parte a cărţilor solicitate ţineau, probabil, de specializarea cititorului (solicitările de carte ştiinţifică variază între 20,7-29,42%), dar cea mai mare parte o alcătuiesc cererile de literatură artistică (76,25%, 79,30%, 70,58%) pe parcursul celor trei ani studiaţi (tabelul 34)551.

Cifrele prezentate în tabelul menţionat ne permit să conchidem că majo-ritatea cititorilor citeau literatură artistică, şi mai puţini citeau pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în domeniul de activitate, pe de altă parte, se pare, că lectura reprezenta mai mult o plăcere, un divertisment decât o necesitate.

Majoritatea cititorilor preferau să-şi facă abonament pentru întregul an de zile. Astfel, conform rapoartelor bibliotecii, în anul 1902 numărul persoa-nelor abonate la aceeaşi bibliotecă era de 2 717, dintre care 2 093 bărbaţi şi 625 femei, repartizate astfel după categoria socială (tabelul 35)552. Aşadar, în anul 1902, majoritatea cititorilor care dispuneau de abonament pentru Bibli-oteca publică orăşenească sunt reprezentaţi de mica burghezie (981 bărbaţi şi 439 femei, în total 1 420 de persoane, adică 52,26% din numărul total al citito-rilor). Aceştia sunt urmaţi de persoane ale căror categorie socială este nedeter-minată (circa 442 bărbaţi şi 114 femei, în total 556 cititori, 20,46%), precum şi de reprezentanţii nobilimii (153 bărbaţi şi 21 femei, 6,4%). Cifrele prezentate în tabel ne oferă posibilitatea să remarcăm un număr foarte redus de cititori din rândurile clerului, preoţimii locale (doar 4 persoane înregistrate, 0,15%), precum şi printre militari (11 cititori, 0,4%); în ambele cazuri cititori de gen feminin nu sunt înregistraţi, fapt care ne permite să credem că, fie că în peri-oada cercetată foarte puţine femei făceau parte din aceste categorii sociale, fie că cititoarele acestor categorii sociale nu au fost înscrise în anul 1902.

Cât priveşte repartizarea cititorilor Bibliotecii publice orăşeneşti după confe-siune şi reşedinţă, conform raportului din anul 1911 (tabelul 36), aceştia erau divizaţi după cum urmează553: Cifrele extrase din Raportul anual al bibliotecii arată că, din punctul de vedere al confesiunii căreia aparţineau, cei mai mulţi cititori ai acesteia în anul 1 911 erau iudei, în total 1 661 persoane (adică 61,13%), dintre care 1 138 bărbaţi şi 523 femei. Creştinii se situau pe locul al doilea, în număr total de 1056 cititori (38,87%), mai mulţi bărbaţi (954) decât femei (102)554.

551 Ibidem, p. 21.552 Ibidem, p. 21.553 Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1911 год, Кишинев, 1912, c. 12.554 Ibidem, p. 12.


Acelaşi raport ne indică faptul că cei mai mulţi cititori ai Bibliotecii municipale îşi aveau reşedinţa în partea de jos a oraşului Chişinău, raportul instituţiei în anul 1911 înregistrează în total 1 465 de cititori (53,92%) din această parte a oraşului, dintre care 1041 bărbaţi şi 424 femei. În acelaşi timp, în partea de sus a oraşului au fost înregistraţi 1 149 cititori (42,29%), 960 bărbaţi şi 189 femei. Din datele statistice ale perioadei rezultă că la periferiile capitalei aproape că nu se citea, lucru explicabil, în condiţiile în care aici locuiau reprezentanţii categoriilor sociale cele mai joase ale societăţii chişinăuene (3,64% din cititorii înregistraţi)555.

În anul 1911 s-au înregistrat, în mediu, 5 035 cititori, care în decursul anului au frecventat biblioteca de 98 069 ori, pe parcursul cărora au solicitat 132 076 exemplare de cărţi, reviste şi ziare. Pe de altă parte, cititorilor biblio-tecii le-au fost eliberate în mediu zilnic 489 cărţi, reviste şi ziare (tabelul 37)556.

Remarcabil este interesul cititorilor chişinăueni pentru literatura pentru copii. Astfel, în acelaşi an, 1911, au fost înregistraţi 866 de cititori de acest gen (17,2%), care au efectuat pe parcursul anului aproximativ 21 274 de vizite, în decursul cărora au solicitat informaţii pentru copii din 22 789 surse557.

Aşadar, la începutul secolului al XX-lea, în Biblioteca publică orăşenească din Chişinău atestăm un număr considerabil de vizitatori, dintre aceştia mulţi erau cititori activi, cu sau fără abonament, care au solicitat cărţi cu un conţinut foarte variat. Datele extrase din rapoartele anuale realizate de Biblioteca publică orăşenească din Chişinău ne permit să concluzionăm, că lectura era una dintre ocupaţiile cele mai pasionante ale locuitorilor oraşului.

Printre preferinţele chişinăuenilor trebuie menţionat gustul rafinat al aces-tora pentru muzică şi dans. Conform informaţiilor timpului, „Chişinăul era un oraş cu coruri multe şi bune... Cel mai bun cor era al Catedralei, condus de Vladimir Berezovschi. Şcoala Eparhială avea un cor... Majoritatea biseri-cilor aveau corurile lor...”558. Aceste informaţii sunt completate de afirmaţiile martorilor perioadei, care relatează în amintirile lor despre activitatea corului lui Gavriil Musicescu şi cel al lui Mihail Berezovschi, prezente pe scenele din capitala provinciei559. Astfel, potrivit unui anunţ publicat în presa periodică a timpului, „La 21 noiembrie în Chişinău, în Sala Casei Eparhiale va avea loc concertul dat de S. G. Murafa, unde vor lua parte Anastasia Pavlovna Dicescu (soprano), Simion Gheorghevici Murafa (bariton), Ilie Ionescu-Sibianu 555 Ibidem, p. 13.556 Ibidem, p. 35.557 Ibidem, p. 35.558 V. Ţepordei, Chişinăul tinereţii noastre // Literatura şi arta, 3 aprilie 1997.559 P. Mihail, Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1993, p. 109-112.

172 Lucia Sava

(pianist, compozitor, profesor la Conservatorul din Iaşi), Alexandru Teodo-rini (violonist)560. O bună parte a interpreţilor aparţineau muzicii autohtone, cum ar fi Anastasia Dicescu (1885-1945), care a fost cântăreaţă şi pedagog, vedetă a scenei lirice şi director al primului Conservator din Chişinău561.

Descriind contextul apariţiei Operei din Chişinău, A. Dănilă menţionează că în ultimul an al secolului al XIX-lea, compozitorul V. Rebikov, venit curând în capitala Basarabiei, a organizat la Chişinău secţia Societăţii Muzicale Ruse, în cadrul căreia ia fiinţă „o serioasă Şcoală de muzică”562. Un rol important în dezvoltarea muzicală a Chişinăului l-a deţinut şi Şcoala muzicală particulară a lui V. Gutor, care a avut-o ca absolventă pe solista Operelor principale din Petersburg şi Moscova Eugenia Lucezaskaia, mai târziu solistă la teatrele din Cluj şi Bucureşti563.

Aşadar, la răscrucea secolelor XIX-XX, Chişinăul, inclusiv şi datorită aşezării sale geografice favorabile, era considerat unul dintre cele mai muzi-cale centre din gubernie. În această perioadă se deschid clasele de canto ale surorilor C.M. Hrjanovski, iar în anul 1906, în şcoala lui V. Gutor a avut loc primul concert de muzică românească, precedat de o prelegere despre cântecul românesc. În această perioadă îşi desfăşoară activitatea Societatea Armonia, care se integra în Societatea Muzicală Rusă564.

La înviorarea muzicală a Chişinăului au contribuit numeroasele turnee ale trupelor italiene (şi nu numai) de operă cu soliştii M. Batistini, Tina de Lorenzo, D. Tetreazzini, Marcela Sembrich. De asemenea, aici veneau un şir de cântăreţi din Rusia. Au fost prezentate mai multe spectacole de trupele conduse de Şein, Valentinov, ş.a.; au evoluat artiştii: G. Pirogov, L. Sobinov, A. Nejdanova, I. Alcevski, M. Petipa, M. Fokin, T. Karsavina, cărora li s-au adăugat spectacolele trupei ucraineşti de operă şi dramă565. În această peri-oadă, Chişinăul găzduieşte mai multe personalităţi marcante ale muzicii ruse – S. Rahmaninov, F. Şaleapin, A. Skreabin, A. Nejdanova, F. Kreisler, H. Vine-avski ş.a.

În paralel, la Chişinău evoluează diferite formaţii de lăutari, care cântau pe la nunţi şi cumătrii, având un repertoriu foarte variat din folclorul popo-rului român. La începutul secolului al XX-lea, în Chişinău se înregistrează

560 Cuvânt Moldovenesc, 1913-1916, p. 8.561 G. Ceaicovschi-Mereşanu, Anastasia Dicescu // Făclia, 18 martie 1994.562 A. Dănilă, Opera din Chişinău, Chişinău, 2005, p. 11.563 A.N.R.M. Fond F-2121, V. Gutor (1891-1957), nr. inv. 1, fila 3.564 L. Noroc, Dezvoltarea învăţământului artistic în Basarabia interbelică // Destin românesc, nr. 3,

2002, p. 56.565 A. Dănilă, Opera din Chişinău, Chişinău, 2005, p. 11.


o întreagă pleiadă de lăutari, printre care: Costache Marin (1840-1911), Gheorghe Heraru (1853-1920).

Manifestările culturale de acest gen erau susţinute de personalităţile şi autorităţile locale. Conform E. Istrati, de exemplu, Ion Pelivan susţine orice manifestare din viaţa naţională: „La Şcoala de muzică „Gutor” din Chişinău el organizează o serbare cu program de cântece româneşti, iar pe lângă redacţia gazetei Basarabia înfiinţează un cor românesc din elevii Seminarului Teologic, care au răspândit apoi melodiile naţionale în toată Basarabia566.

De asemenea, Ion Pelivan era preocupat de răspândirea muzicii vechi moldoveneşti şi a muzicii naţionale pentru pian, coruri şi orchestre în Basa-rabia. El solicită ajutorul generalului Ştefan Stoica. În scrisoarea din 6 august 1912 el scria: „Apoi ne trebuie foarte multe bucăţi serioase muzicale naţionale pentru piano, coruri şi orchestre. Sunt nişte bucăţi din Caudela, Enescu, Vidu, Porumbescu etc., care sunt în stare să trezească morţii din mormânturi... am ascultat la Slănic „Sârba Eforiei”, cântată de orchestra militară şi aş fi dat pe ea, cât ar fi cerut, dar... nu e „tipărită...”567.

Concertele date la Chişinău se bucurau de un adevărat succes din partea publicului. Din raportul prezentat referitor la activitatea desfăşurată în anul 1915 de Societatea Muzicală din Chişinău evidenţiem următoarele informaţii: ca rezultat al concertului dat la 22 octombrie a acelui an, această societate a acumulat venituri din: bilete – 701 ruble 75 copeici, programă – 27 ruble 50 copeici, donaţii – F. Stanovici – 3 ruble, A. Gudevici -5 ruble, I. Klosovski – 3 ruble şi alţii, în total – 31 ruble 25 copeici. Conform acestor date, suma totală a veniturilor se egala cu 760 ruble 50 copeici. Cheltuielile suportate de soci-etate includeau, între altele, timbre pe bilete – 41 ruble 25 copeici, plus opt conturi, în total 108 ruble 50 copeici. Suma totală a cheltuielilor se echivala cu 149 ruble 75 copeici. Restul de 610 ruble 75 copeici, care constituia venitul net al concertului, era donat după cum urmează: suma de 209 ruble 59 copeici era trimisă la Petrograd Comitetului de îngrijire a prizonierilor de război, iar 407 ruble 16 copeici au fost date centrelor de caritate orăşeneşti.568 Evident, la manifestaţiile muzicale de acest gen participa, de regulă, elita oraşului; pentru categoriile de jos ale populaţiei acestea erau mai puţin accesibile.

Mulţi cântăreţi şi interpreţi vestiţi ai timpului sunt invitaţi la Chişinău din România sau din alte ţări europene. De exemplu, Pantelemon Halippa, 566 E. Istrati, Ion Pelivan – un model de slujire a idealului naţional românesc // Destin românesc,

nr. 4, 1995, p. 45-53.567 Gh. Negru, Intelectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 15-38.568 Отчет по концерту „Музыкального Общества” устроеного 22 октября 1915 года // Ведо-

мости Кишиневской Городской Думы, Nr. 63, октябрь, 1915.

174 Lucia Sava

membru al redacţiei ziarului Basarabia, Chişinău, în scrisoarea din 29 decem-brie 1906 adresată către Sergiu Cujbă, care între timp fusese expulzat de către autorităţile ruseşti din Basarabia şi se afla la Bucureşti, relatează despre mani-festaţia studenţilor tehnologi ce urma să aibă loc la 8 ianuarie 1907 în capi-tala Basarabiei şi dorinţa acestora de a invita „un cântăreţ şi o cântăreaţă din România”569.

Nu putem omite faptul că la începutul anului 1918, la Chişinău se află în turneu, pentru mai multe concerte, compozitorul George Enescu, venit la invitaţia lui O. Ghibu, „să vadă basarabenii, atât moldovenii, cât şi ruşii, că avem şi noi artă şi mari artişti”570. Cel de-al treilea concert al său urma să aibă loc chiar în ziua de 27 martie, ziua Unirii, însă O. Ghibu solicită amânarea acestuia întrucât sala avea să fie ocupată pentru banchetul dat de Sfatul Ţării în onoarea Actului Unirii571. Compozitorul român era prezentat astfel de presa timpului: „George Enescu, neîntrecutul artist, care va da zilele acestea trei concerte la Chişinău, este una dintre cele mai frumoase glorii pe care le-a dat până acum poporul român”572. Numeroasele panouri ale capitalei anunţau programele de concert. Primul, cel din 24 martie, a fost dat în folosul refugiaţilor transilvăneni. S-a cântat Uvertura Oberon de Weber, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaicovski (solist Nicu Caravia), Simfonia nr. 7 de Beethoven şi o piesă de Saint-Saens. În al doilea concert al lui G. Enescu s-a cântat Carnavalul din Paris de Svendsen, Concertul în la-minor pentru violoncel şi orchestră de Klughardt (solist Flor Breviman), Dansul macabru de Saint-Saens (cu Socrate Barozzi la violină) şi Simfonia nr. 5 de Beethoven. Acest program a fost dat în folosul soldaţilor moldoveni morţi în Primul Război Mondial. Recitalul de vioară, care cuprindea Concertele de Ceaicovski şi Saint-Saens, precum şi Simfonia spaniolă de Lalo a fost amânat pentru seara de 28 martie573.

Printre alte divertismente ale populaţiei oraşului Chişinău, în afara lecturii şi a muzicii la care am făcut referinţă, în presa periodică a perioadei studiate sunt evidenţiate spectacolele de teatru şi cinema.

În noiembrie 1897, operatorul francez Felix Mesghis, reprezentant al firmei fraţilor Lumière, filmează la Chişinău primii metri de peliculă cinema-tografică574. Au urmat apoi filme ale operatorilor firmei Pathé şi ale camera-

569 Gh. Negru, Intelectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 15-38.570 A. Dănilă, Opera din Chişinău, p. 14.571 C. I. Stan, Activitatea lui O. Ghibu pentru unirea Basarabiei cu România // Destin românesc,

nr. 1, 2003, p. 114-135.572 A. Cosmovici, George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Bucureşti, 1990, p. 192-203.573 A. Dănilă, Opera din Chişinău, p. 15.574 Друг, июль 1910.


manilor ruşi. În perioada de la începutul secolului al XX-lea, în Chişinău se deschid şi îşi desfăşoară activitatea primele cinematografe, care de multe ori erau numite de populaţie teatre. Cele mai cunoscute erau: „Odeon”, „Orfeum”, „Express”, „Colosseum”, „Clubul Polonez” ş.a., care în anul 1912 aveau în total peste 1000 de locuri. Izvoarele timpului atestă existenţa unui repertoriu destul de variat în ceea ce priveşte tematica prezentată, dar şi genurile abordate: de la drame, comedii, triller-uri, la filme cu caracter istoric etc. Să evidenţiem câteva titluri: „Crâşma sângeroasă”, „Contele de Monte Cristo”, „Arma răzbunării” şi altele575. De exemplu, ziarul Bessarabskaia jizni din iulie 1910 publica anunţul incitant potrivit căruia la cinematograful „Orfeu” chişinăuenii puteau viziona spectacolul „Simţul sclaviei”576. Filmele erau mute şi se rulau pe fundalul unei muzici executate la pian sau de fanfară. Proiectarea filmului se făcea în mai multe părţi, de obicei 3-4, între acestea fiind incluse deseori momente publi-citare, de obicei se reclama un nou film. În ceea ce priveşte preţurile, acestea variau între 20 şi 50 de copeici, în funcţie de genul filmului, dar mai ales de durata acestuia577.

Chiar dacă accesul şcolarilor la vizionarea filmelor era limitat de o comisie de cenzori, autorizată să stabilească dacă conţinutul filmului nu comportă anumite consecinţe negative asupra tinerei generaţii, acestea reprezentau o atracţie pentru spectatorii de toate vârstele. Tot în presa periodică a timpului apar primele reacţii ale conservatorilor împotriva răspândirii cinematogra-felor şi al conţinutului repertoriului acestora. Într-unul din articole se menţi-onează despre influenţa negativă a cinematografelor asupra tinerilor: „Cine-matografele au cunoscut în ultimul timp o largă răspândire. Pe lângă acţiunile de dezvoltare culturală, au şi aspecte negative. Mergând pe străzile oraşelor mari, privind la grupurile de tineri şi adolescenţi, care urmăresc cu lăcomie reclamele cinematografelor, în care atributele esenţiale sunt otrava şi cuţitul, trebuie să vizionezi 2-3 spectacole, pentru a te convinge că acestea consti-tuie un pericol pentru sufletul copilului de educaţiei morale a tinerei gene-raţii. Cinematografele ucid acele elemente ale binelui pe care încearcă să le dea copiilor familia şi şcoala...”578. În continuare, autorul articolului solicită accesul elevilor şi adolescenţilor la filme după un program special sau fiind însoţiţi de părinţi.

În acelaşi context se înscriu şi spectacolele de teatru. Flacăra teatralităţii era 575 Idem, август 1908.576 Бессарабская жизнь, июль 1910.577 Ibidem.578 Борьба с вредным влиянием кинематографов // Ведомости Кишиневской Городской

Думы, Nr. 76, ноябрь 1913, c. 4.

176 Lucia Sava

întreţinută de numeroasele formaţiuni de amatori care pun în scenă piese în limba română. La Chişinău era cunoscut cercul de teatru al lui A. Mavrodiadi, care juca atât piese în limba română, originale, cât şi traduceri. Încă în 1884 în capitala Basarabiei ia fiinţă Societatea Amatorilor de Artă Teatrală.579. Aceasta, cât şi Societatea Amatorilor de Artă dramatică din Chişinău, înfiinţată încă la finele secolului al XIX-lea, urmăreau scopul de a contribui la dezvoltarea tine-relor talente artistice şi cultivarea dragostei spectatorilor pentru arta scenică. Amatorii apelau la creaţia dramatică a clasicilor de origine rusă, cum ar fi: N. Gogol („Căsătoria”, „Revizorul”), A. Ostrovski („Pădurea”, „Ursuza”), L. Tolstoi („Roadele învăţăturii”), A. Cehov („Ivanov”, „Ursul”), M. Gorki („Închisoarea”). Din dramaturgia românească au fost înscenate „Kir Zuliaridi” şi „Cinel-Cinel” de V. Alecsandri. Trupele româneşti care soseau în Basarabia din Vechiul Regat includeau în reprezentaţiile lor şi figuranţi locali. Au văzut lumina şi câteva piese ale autorilor basarabeni de limbă rusă, ca, de exemplu, V. Laşcov, „Foaia agronomică” 580.

După revoluţia rusă din 1905, la Chişinău şi în satele din împrejurimi se încearcă a se juca piese româneşti. Astfel, în 1906, în satul Băcioi, situat în apropierea capitalei, profesorul V. Hartia împreună cu câţiva intelectuali joacă în faţa ţăranilor piesa lui V. Alecsandri „Cinel-Cinel”, iar învăţătorul V. Graur joacă aceeaşi piesă şi „Baba Hârca” în satul Ialoveni581.

În anul 1908 este organizată o trupă de amatori în frunte cu Gh. Madan şi cu sprijinul boierilor basarabeni P. Dicescu, Suruceanu, Cononovici şi al altora; se joacă piese din V. Alecsandri, C. Negruzzi la Chişinău şi Orhei582.

În Neamul românesc din 15 februarie 1908 sub titlul „O serbare românească în Basarabia” găsim descrierea unei reprezentaţii organizate de această trupă de amatori: „În ziua de 4 februarie a fost în Chişinău o reprezentaţie şi un bal, aranjate de către Societatea de binefacere „Bessarabeţ”. De către d-re şi tineri s-a jucat frumosul vodevil al d-lui V. Alecsandri Cinel Cinel. Rolul lui Graur l-a jucat d. Madan, iar al Floricăi, d-ra Sârbu. Au mai luat parte în vodevil d-rele A. Dicescu, I. Dicescu, T. Suruceanu, N. Semigradov, Savoischi ş.a. şi tinerii Popa, Razu, Suruceanu, Popescu, Andronovici, Gumalica, ş.a. O mulţime de ofiţeri şi funcţionari ruşi, guvernatorul Basarabiei, generali, ş.a., au luat parte cu familiile lor. Când s-a ridicat cortina, lumea era parcă fermecată de priveliştea uimitoare: porturi naţionale, grai românesc, tablouri cam uitate, 579 T. Burada, Teatrul în Moldova, Bucureşti, 1975, p. 89.580 Sincronism european şi cultura critică românească, Bucureşti, 1984, p. 184.581 Suferinţele Basarabiei şi răpirile ruseşti. Antologie (Inspectoratul pentru Cultură al Municipiului

Bucureşti), Bucureşti, 1996, p. 152.582 Ibidem, p. 163.


dar scumpe sufletului nostru. Artiştii amatori cu mult drag jucau rolurile lor. Mai cu deosebire d. Madan în Graur a arătat un adevărat talent de artist. S-au cântat mai multe cântece bine aranjate şi executate perfect... Aplauzele îndelungate ale publicului au fost cea mai dreaptă şi mai bună răsplată pentru tinerii artişti”583.

În aceeaşi ordine de idei, în ziua de 31 ianuarie 1909 la Chişinău se dă o altă reprezentaţie teatrală, despre care ziarul ieşean Evenimentul scria: „O frumoasă prezentaţie teatrală şi un grandios bal au avut loc astăzi în teatrul „Blagorodnoe Sobranie” dat de boierii moldoveni din Chişinău. D-na Elena Cononovici şi comitetul organizator telegrafic a invitat pe d. P. S. Alexandrescu să binevo-iască a lua parte la reprezentaţia teatrală în rolul lui Colivescu din „Florin şi Florica”. Sala era mai mult ca plină, că lumea era nevoită să stea şi prin sălile de intrare...

D-ra Serbova-Sârbu în rolul Floricăi era încântătoare, interpretarea dată era uimitoare, gingăşia jocului a fost fascinantă, nenumărate aplauze şi reche-mări au fost răsplata din partea publicului. D. Madan în Florin a fost adevărat actor schimbările ce impun rolul, au fost redate cu mult talent, despre d. P. S. Alexandrescu în rolul lui Colivescu e de prisos să vorbim, căci e prea cunoscut în Chişinău ca artist de valoare, aplauzele în tot timpul actului erau nesfârşite, ca şi chemările. La finele piesei s-au dansat hora, Frumuşica şi Mureşeanca de către toate domnişoarele şi domnii care luaseră parte...”584.

La 9 februarie 1912 această trupă prezintă piesa lui C. Negruzzi „Doi ţărani şi cinci cârlani”în teatrul „Blagorodnoe Sobranie” din Chişinău. În ziarul Mişcarea, un oarecare Rinaldo sub titlul „Impresii”, scrie următoarele despre această serbare: „Se dădea o serbare moldovenească pentru mărirea averii orfelina-tului din Chişinău. Lume multă – elită şi mare însufleţire. Se juca o piesă românească „Doi ţărani şi cinci cârlani” de C. Negruţi. Rolurile de femei au fost susţinute de două d-re din elita Chişinăului, iar rolurile bărbaţilor de d-l Madan, cunoscut ziarist, şi d-l Petre Alexandrescu – pensionar al teatrului din Iaşi – poftit pentru a le da concursul. Vodevilul lui Negruţi, departe de a avea vreo valoare dramatică, are totuşi vorbe de spirit şi unele situaţii nime-rite. Publicul a râs mult şi a aplaudat des. Se juca „moldoveneşte” şi publicul român a fost entuziasmat”585. După ce descrie jocul actorilor, autorul adaugă: „Vodevilul Doi ţărani şi cinci cârlani a fost primit cu entuziastă bunăvoinţă, ceea ce nu se întâmplă acum pe scenele din Regat. Nimerit ar fi să se joace mai

583 Neamul românesc, 15 februarie 1908.584 Evenimentul, 31 ianuarie 1909.585 Mişcarea, februarie 1912.

178 Lucia Sava

des piese româneşti, nevoia se simte şi va fi asigurată izbânda iniţiatorului. Aplauzele, ce ridicau cortina de atâtea ori, îmi trezeau în suflet o caldă, dar stânjenitoare înduioşare”586.

Citatele de acest gen pot fi foarte numeroase. Astfel, de exemplu, „În seara zilei de 25 ianuarie/ 7 februarie 1918, locuitorii oraşului Chişinău au vizionat spectacolul „Răzvan şi Vidra” de B. P. Hasdeu în interpretarea actorilor ieşeni. La sfârşitul spectacolului, deputatul V. Ţanţu, preşedintele Societăţii culturale „Făclia”, a dat citire unei adrese de mulţumire, în care a arătat năzuinţa româ-nilor basarabeni „de a fi şi ei cândva uniţi cu toţi românii şi de a alcătui cu toţii la un loc o Românie nouă...”587.

Fragmentele prezentate mai sus ne demonstrează că, cu toată asprimea regimului ţarist în Basarabia, au existat şi începuturi de teatru românesc. Aceste reprezentaţii, deşi aveau uneori un caracter mai mult sau mai puţin accidental, erau primite cu căldură de publicul chişinăuean.

Primele încercări de creare la Chişinău a unui teatru particular de operă au fost făcute în anul 1910. Ideea aparţinea Bojenei Victorovna Belousova, fiica nobilului basarabean Victor Antonovici Iacubovici. Aceasta era proprietara magazinelor de muzică din Chişinău, care serveau şi în calitate de centre de propagare a artei muzicale şi teatrale588. Pentru organizarea teatrului de operă, ea este ajutată de directorul şcolii de muzică G. I. Seidler, absolvent al Conser-vatorului din Paris (clasa vioară şi teoria muzicii), precum şi de V. S. Karmilov, absolvent al Conservatorului din Moscova, care în scurt timp reuşeşte să creeze nu numai o clasă serioasă de canto solistic, dar să organizeze din nou corul şi orchestra copiilor de la aceeaşi şcoală589. Deşi au fost făcute mai multe efor-turi în această direcţie, primele montări de spectacole de operă apar în 1918, odată cu deschiderea Operei din Chişinău (primul spectacol de acest gen are loc la 6 august 1918).

În pofida încercărilor de teatru înfăptuite, în perioada de la începutul secolului al XX-lea, trebuie remarcat, că adevăratul teatru din Chişinău, şi respectiv, din Basarabia, a fost înfiinţat mai târziu, după Marea Unire. Viaţa teatrală între Prut şi Nistru va cunoaşte un avânt în perioada imediat urmă-toare după Marea Unire, şi anume, în anii 1918-1923. În această perioadă a făcut primii paşi teatrul naţional din Basarabia. O instituţie teatrală cunos-cută în Basarabia era Teatrul Popular din Chişinău, activitatea căruia se va face 586 Ibidem.587 Gh. Cojocaru, Consideraţii cu privire la unirea Basarabiei cu România // Destin românesc,

nr. 4, 1996, p. 54-72.588 A. Dănilă, Opera din Chişinău, p. 17.589 Ibidem, p. 17.


cunoscută abia după anul 1920, când acesta, depăşind dificultăţile de ordin fracţionar, va reuşi să captiveze atenţia publicului chişinăuean590.

Despre acelaşi Teatru Popular, ca şi despre funcţia teatrului în general, se menţiona într-un articol din presa timpului: „Raţiunea de a fi a teatrului este funcţia lui de culturalizare...Nu intrăm în analiza pricinilor pentru care publicul din Chişinău nu frecventează teatrul. Fapt e că teatrul din localitate nu-şi îndeplineşte rolul pe care îl are. Şi dacă publicul nu se înghesuie la teatru, atunci teatrul trebuie să caute publicul, adaptându-se la cerinţele şi condiţiile locale. Teatrul din localitate trebuie să aibă mai mult o funcţie culturală de educaţie a maselor...”591. Cadrul de dezvoltare a teatrului din Basarabia devine favorabil odată cu modificările legislative făcute în acest domeniu al culturii de guvernul României întregite.

Printre alte modalităţi de petrecere a timpului liber pot fi evidenţiate vizi-tele la muzeu (imaginea 25). În perioada de la începutul secolului al XX-lea, în Chişinău, ca şi în alte mari oraşe ale Europei, existau persoane pasionate de obiecte de artă şi valoare, colecţiile cărora vor sta la baza fondării muze-elor private ale epocii. Descriind evoluţia muzeului basarabean din această perioadă, cercetătoarea E. Ploşniţă remarcă faptul că încă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea este organizat Muzeul Zemstvei, iniţial cu profil limitativ de muzeu agricol, apoi cu caracter zoologic, agricol şi de artă casnică, care îşi va lărgi treptat profilul, datorită donaţiilor, devenind un adevărat centru de cercetare locală. Acesta participă la mai multe expoziţii, cum ar fi cea din anul 1901, organizată la Sankt-Petersburg, unde sunt expuse preparate anato-mice, biologice şi embriologice la congresul medicilor şi naturaliştilor ruşi, fiind apreciate de experţii ruşi; sau, cea din 1913, care are loc în acelaşi oraş, unde sunt prezentate prosoape şi covoare moldoveneşti592. Despre organi-zarea unor expoziţii periodice cu caracter agricol la Chişinău menţionează un martor al timpului, P. Mihail593.

Dispunând de un program favorabil, deoarece „vizitatorii particulari din oraş puteau veni între orele 11 şi 14 în zilele de duminică, în timp ce pentru cei veniţi din alte localităţi şi pentru cei în grup vizitarea muzeului se făcea în orice zi la orice oră”, vizita la muzeu devine curând una dintre modalităţile frecvente de organizare a timpului liber a locuitorilor oraşului Chişinău, cât

590 Gh. Cojocaru, Contribuţia Basarabiei la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc în primii ani după unire // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 92.

591 A. Burlacu, Literatura interbelică din Basarabia între regionalism şi unitate spirituală românească // Destin românesc, nr. 4, 1999, p. 67-80.

592 E. Ploşniţă, Muzeul Basarabean în fluxul istoriei, Chişinău, 1998, p. 47.593 P. Mihail, Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1993, p. 113.

180 Lucia Sava

şi a oaspeţilor capitalei. Acest fapt îl consemnează şi numărul în creştere al vizitatorilor muzeului menţionat. Astfel, dacă în primii ani ai existenţei muze-ului numărul vizitatorilor, atât al adulţilor, cât şi al elevilor este notat printr-o cifră comună, începând cu anul 1900 înregistrarea acestora se face separat, motiv care ne permite să conchidem că numărul vizitatorilor creşte. De altfel, conform datelor prezentate de cercetătorii acestei probleme, dacă în anul 1900 numărul vizitatorilor atinge cifra de 2 000, atunci în anul 1911 muzeul a fost vizitat de 14 562 de adulţi şi 11 463 elevi, ceea ce constituie, în total, 26 025 vizitatori ai muzeului594.

Conform afirmaţiilor aceleeaşi autoare, colecţiile din acea perioadă erau eterogene, acestea se găseau în casele bogate din Chişinău, precum şi în cona-curile din provincie. Ele cuprindeau: picturi, sculpturi, piese de mobilier, numismatice, arme, obiecte de podoabă, bijuterii, medalii, obiecte din faianţă, porţelan sau argint595.

Aceste colecţii erau completate cu obiecte aduse din străinătate, îndeosebi, din Franţa, Germania sau Rusia. Semnificative sunt, în acest sens, muzeele particulare, care concentrau pasiunea nobilimii de a acumula curiozităţi ale naturii şi obiecte rare (o colecţie de acest gen a alcătuit încă la mijlocul seco-lului al XIX-lea A. Ruppert, olandez de origine, fost guvernator al Siberiei de Est), care reprezintă primul tip de muzeu privat din Basarabia596.

O altă colecţie de acelaşi fel a fost cea a lui I. Suruceanu, care în anii ’80 ai secolului al XIX-lea conţinea: „3 000 de antichităţi egiptene, un număr enorm de amfore antice, toarte de amfore ştampilate, vase greceşti şi romane, 75 000 de obiecte de sticlă, bronz, argint şi aur, 202 unităţi de cercei şi inele din metale preţioase, 8 000 de monede vechi din aramă, aur şi argint şi o biblio-tecă cu 3 500 volume”. Această colecţie va fi împărţită şi achiziţionată pe părţi de muzeele din Odessa, Herson, Moscova, astfel, încât în anul 1915 din ea rămăsese numai biblioteca, care cuprindea mai multe cărţi în limbile română, franceză, germană, latină şi greacă; încetând a mai exista după anul 1918597.

Demn de evidenţiat este şi faptul că printre colecţionari erau reprezen-tanţi ai diferitor categorii sociale, ca urmare, conţinutul colecţiilor reflectă, pe de o parte, pasiunile personale ale titularului, iar pe de altă parte, realizările ştiinţifice ale perioadei în care acesta a trăit.

Dezvoltarea domeniului muzeal, cât şi creşterea numărului de colecţii ale obiectelor de artă individuale a determinat participarea chişinăuenilor la dife-594 E. Ploşniţă, Muzeul Basarabean în fluxul istoriei, Chişinău, 1998, p. 50.595 Ibidem, p. 33.596 Ibidem, p. 33.597 Ibidem, p. 36-38.


rite expoziţii de artă, cum ar fi cea din 1902 la Sankt-Petersburg sau organi-zarea unor expoziţii locale. În cadrul acestora sunt expuse publicului diferite obiecte de artă care reflectă modul de viaţă al perioadei. Ca urmare, acest gen de manifestaţii culturale se bucură de o atenţie sporită din partea locuitorilor oraşului, cât şi a vizitatorilor străini. Astfel, de exemplu, expoziţia agricolă şi industrială din anul 1903 a fost vizitată de 32 880 de vizitatori cu bilete şi 7 832 de elevi care au asistat la ea gratuit, găsind un bogat material de docu-mentare şi cercetare598.

Faptul că oraşul Chişinău devine un adevărat centru muzeistic599 este susţinut şi de apariţia Muzeului de Istorie (creat de Comisia Gubernială Ştiinţifică a Arhivelor din Basarabia, autor Ion Halippa) şi Muzeul Bisericesc (creat în 1906 de Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Basarabia), care avea trei secţii: numismatică, carte veche şi veşminte bisericeşti.

Aşadar, vizita la muzeu intră în viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău, devenind una dintre modalităţile de organizare a timpului liber, dar şi o posibilitate de a-şi îmbogăţi cunoştinţele despre tradiţiile locale, precum şi cultura generală a vizitatorului.

Percepută mai mult ca o activitate de eliberare a spiritului, morală, decât un divertisment în sensul adevărat al cuvântului, vizita la biserică şi asistarea la slujbele religioase obişnuite sau de sărbătoare reprezintă o preocupare a cetăţeanului simplu, dar şi a elitei societăţii chişinăuene.

În perioada cercetată, Chişinăul poseda o frumoasă catedrală, construită în centrul oraşului, în care se aflau sarcofagele arhiepiscopilor Dumitru Sulima, Antonie şi Mitrofan, precum şi numeroase biserici: Măzărachi, Sf. Arhanghel, Sf. Ilie, Buna Vestire, Sf. Gheorghe, Sf. Haralampie şi altele600.

Potrivit martorilor perioadei, dar şi descrierilor istoricului român N. Iorga, „Chişinăul e un oraş bisericos. Prin toate părţile, pe jos în trăsuri, vezi preoţi chemaţi pentru deosebite pricini la mitropolitul-eshar al ţării, care e astăzi un rus. Ei se înfăţişează neobişnuit pentru noi: pălărie neagră, tare sau moale, fără margini mari, un lung anteriu de culoare cenuşie, pantaloni care se văd dedesubt. Poartă părul împletit în coadă sau răsfirat în viţe neunse care fâlfâie sălbatic. Pe piept le atârnă o cruce argintie prinsă cu un lanţ de grumaz. Merg rău, repede şi nu fac nici o impresie de demnitate cucernică în alergăturile acestea a lor...”601. Descriind în continuare instituţiile de cult basarabene, autorul menţionează: „Bisericile sunt multe, din toate stilurile. Una parcă a-şi 598 Ibidem, p. 43.599 E. Ploşniţă, N. Răileanu, Pagini de muzeografie basarabeană, Chişinău, 1999, p. 33.600 Z. Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, p.61.601 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, p. 85.

182 Lucia Sava

aduce aminte de clădirile moldoveneşti, dar, dacă te uiţi bine, vezi că are în litere de aur, o inscripţie polonă. Altele au tot felul de umflături, turnuleţe, coperăminte verzi. Am văzut chiar un paraclis, la şcoala de fete, care era săpat în piatră, de o deosebită îngrijire. Cui îi place stilul muscălesc, poate să admire: oricum sunt mari, curate şi bine înconjurate...”602.

Referindu-se la rolul religiei în viaţa poporului basarabean, N. Popovschi constată că „religia nu numai a păstrat nevătămate în sufletul lui aceste puteri sufleteşti ale neamului, ci şi a creat acea încordare care poate înlesni mult rezolvarea problemelor mari ale vieţii...”603.

Fire religioasă, dar şi morală în acelaşi timp, basarabeanul îşi organiza timpul liber, fiind preocupat de purificarea sa spirituală, prin acţiuni directe (cum ar fi iertarea păcatelor la biserică), dar şi indirecte, prin activităţi cari-tabile, de ajutorare a aproapelui. În acest sens, la Chişinău apar la începutul secolului al XX-lea o serie de societăţi, având diferite scopuri, care contri-buie la transformarea oraşului în centru urban şi cultural. Astfel, în anul 1911 este înfiinţată Societatea Frăţimea profesorilor de religie din Basarabia, care avea scopul de a uni pe toţi profesorii de religie din şcolile secundare şi medii, de a se ajuta reciproc la realizarea datoriilor pe care le aveau faţă de biserică şi şcoală, de a colabora la predarea religiei şi a educaţiei morale şi religioase a elevilor etc.604. Această societate urmărea, pe de o parte, promovarea valorilor culturale şi ştiinţifice locale, iar pe de altă parte, şi scopuri caritabile, de a ajuta anumite categorii sociale vulnerabile ale societăţii. De exemplu, potrivit surselor timpului, „ca să ajute pe orfanii din Basarabia, s-a înfiinţat încă de curând un comitet la Chişinău, având în frunte pe Preacuvioşia sa părintele Arhimandrit Gurie şi pe domnul Pelivan. Pentru scopul atât de creştinesc, comitetul a primit din România un ajutor începător de 100 000 lei, iar Banca Naţională a României a dat 50 000 lei. Se va urma adunare de daruri şi aici în ţară şi suntem încredinţaţi că fiecare om de inimă va ţinea să fie scris, cu cât poate mai mult în şirul celor ce au dăruit pentru frumosul scop.605 Donaţiile obţinute, atât cele obţinute de la populaţia locală, cât şi cele externe, urmau să fie transferate la orfelinatele din Chişinău şi din alte localităţi ale Basarabiei.

Având acelaşi scop, al carităţii, Congresul eparhial din 1910 înfiinţează din mijloacele personale ale clerului basarabean, provenite din cotizaţiile anuale, două burse a câte 100 ruble fiecare, pe lângă şcoala de fete, pentru copilele învăţătorilor din şcolile bisericeşti, indiferent de clasa socială; de asemenea, 602 Ibidem, p. 85.603 N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 2000, p. 15.604 Luminătorul. 1909-1918, p. 72.605 Ibidem, p. 76.


fixează o sumă anuală în folosul casei de ajutor reciproc a învăţătorilor din şcolile bisericeşti pe calea reţinerii a câte 50 de copeici din cotizaţiile personale ale clericilor şi tot acest congres hotărăşte înfiinţarea, pe seama fabricii epar-hiale de lumânări, mai multe burse pe lângă şcoala eparhială de fete, pentru copilele învăţătorilor din şcolile bisericeşti606.

Timpul liber putea fi „omorât”, de asemenea, prin intermediul plimbă-rilor în parc. Prin grija autorităţilor locale, parcurile şi locurile de agrement erau întreţinute în bună ordine şi curăţenie. Este cunoscută, în acest sens, decizia conducerii oraşului Chişinău referitoare la reconstrucţia şi reamena-jarea parcului central de odihnă, Grădina Publică, care este cel mai vechi parc din oraş, conceput şi amenajat în manieră clasică. Aici, locuitorii oraşului, istoviţi după o zi de muncă, puteau merge la plimbare sau să se aşeze pe o bancă, pentru a asculta muzica locală şi a pentru a da frâu liber imaginaţiei.

De multe ori parcul reprezenta locul de întâlnire cu prietenii, pentru a discuta pe diferite teme sau pentru a juca cărţi. Această pasiune, foarte frec-ventă, a locuitorilor oraşului Chişinău va fi oarecum „legalizată” după Unire. Prin Legea 3843 din 22 decembrie 1918, preţurile la cărţile de joc de la 1 februarie 1919 se fixează 40 lei pentru cărţile de joc pentru cercuri; 20 de lei – cărţile de joc calitatea I; 10 lei – cărţile de joc calitatea II607. De menţionat, prin aceeaşi lege se adăugau la cărţile pentru cercuri şi de calitatea I încă câte 4 lei, iar cele de calitatea II – câte 2 lei, sume care urmau să constituie fonduri de donaţie pentru „Familia luptătorilor”, Societatea invalizilor şi Societatea ortodoxă din Basarabia608.

Prin urmare, concepute în sens larg, divertismentele atestate ca modali-tate de petrecere a timpului liber de către locuitorii oraşului Chişinău în peri-oada de la începutul secolului al XX-lea sunt foarte complexe şi comportă un conţinut foarte divers. De la cele cu o tentă a dezvoltării intelectuale, cum ar fi spectacolele de teatru şi film sau cititul cărţilor, vizitele la muzeu ş.a., la cele care constituie o simplă relaxare, de tipul plimbărilor prin parc sau jocul de cărţi, toate modalităţile de divertisment descrise reprezintă, de fapt, atitudini, comportamente ale vieţii cotidiene şi ale mentalităţii chişinăuenilor în pragul unui nou secol.

606 Şcoala Moldovenească. Revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, 1917.607 Bugetul Directoratelor din Basarabia, aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2197 din 7 iunie 1919 //

Basarabia economică, nr. 2-8, Chişinău, 1919, p. 68.608 Ibidem, p. 68.

184 Lucia Sava

CAPITOLUL VIMORAVURILE. LUMEA INTERLOPĂ

Nivelul de dezvoltare al unei societăţi este privit şi apreciat în strânsă legătură cu principiile morale ale acesteia, cu modul de viaţă stabilit de către membrii săi, cu regulile nescrise primite din strămoşi şi transmise ca moşte-nire din generaţie în generaţie. O societate nu poate fi apreciată la justa ei valoare, dacă nu-i sunt cunoscute şi apreciate valorile şi principiile morale după care se conduce; doar cunoscându-le, putem evidenţia particularităţile de evoluţie ale ei într-un anume cadru cronologic, numai astfel putem explica şi justifica anumite acţiuni ale reprezentanţilor ei.

Studierea modului de viaţă cotidiană şi trasarea unor caracteristici ale mentalităţii locuitorilor oraşului Chişinău ar fi incompletă fără a face refe-rinţă la concepţiile etice, fără a include principiile morale după care aceştia se conduceau în viaţa de zi cu zi.

Ca şi oricare altă societate, cea chişinăueană îşi stabilise la începutul seco-lului al XX-lea regulile de viaţă, în mare parte moştenite de la generaţiile ante-rioare, dar în acelaşi timp completate cu noi trăsături, ca urmare a contextului social-politic şi cultural specific al perioadei.

Centrul de gravitaţie al dezvoltării şi transmiterii moravurilor chişinăue-nilor era concentrat, în primul rând, în sânul familiei, aici, de la naştere, copilul primea de la părinţi educaţia, pe care mai apoi avea să se bazeze pe parcursul întregii sale vieţi. Urmează şcoala, al cărei rol fundamental era de a conso-lida principiile morale de viaţă, obţinute în familie, precum şi de a-l ajuta pe individ să se încadrează în societate.

Viaţa religioasă, economică, juridică, politică, morală, viaţa publică şi viaţa privată sunt toate încheiate în jurul familiei, formând un tot coerent, apărând oamenilor ca un fapt de „drept natural”, o creaţie a divinităţii, o necesitate organică de viaţă609.

Pe de altă parte, familia este cea care formează o treaptă medie şi o insti-tuţie de trecere între individ şi societate. În primul rând, prin creşterea indi-vidului ca pe un viitor membru al societăţii, socializându-l pedagogic, şi în al doilea rând, oferindu-i în tot decursul vieţii lui un sprijin şi un loc de refugiu în lupta pe care acesta o duce pentru viaţa socială. În al treilea rând, prin faptul că familia a fost întotdeauna cea mai directă şi cea mai firească dintre comunităţile umane impuse, în jurul ei s-au închegat o serie de activităţi care ţin de creşterea fizică şi morală a indivizilor.

609 X. Costaforu, Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucureşti, 2005, p. 10.


Prin urmare, datorită importanţei pe care o deţine, familia a ajuns să formeze o unitate perfectă, o reproducere în mic a unei societăţi, cu toate aspectele şi problemele acesteia, dar având un spirit de corp şi o conştiinţă comună mult mai acută610.

Datorită condiţiilor de trai diferite, dezvoltării inegale, sau pur şi simplu unei inegalităţi de interese între diverse grupuri familiale, s-a ajuns uneori la o autonomizare a fiecărui grup familial, ceea ce a dus la consolidarea caracte-rului lor de unitate socială distinctă.

Spre deosebire de lumea rurală, în cadrul de viaţă urban, mediul de familie se schimbă: individul este mai izolat, el se prezintă ca unitate economică şi morală de sine stătătoare, iar aceste aspecte îşi lasă amprentele asupra dezvol-tării sale psihosociale.

În această ordine de idei, trebuie de menţionat că principala deosebire între familia vest-europeană şi cea din sud-estul Europei (sau din Balcani) nu rezidă atât în diferenţele cantitative611, cât în faptul că în Balcani tipul de familie extinsă sau multiplă reprezenta mai des şi pentru o perioadă mai lungă de timp un stadiu de dezvoltare a ciclului de viaţă individual al familiei. Aceasta însemna că, înainte să se separe, generaţiile trăiau împreună o peri-oadă mai îndelungată.

Adepţii teoriei mentalităţilor, care au abordat detaliat aspectele psiho-sociale ale familiei, au considerat că cea de tip mai restrânsă încurajează legăturile afective între partenerii conjugali şi între părinţi şi copii. Astfel, de exemplu, ca şi Ariès, L. Stone acordă o mare importanţă schimbărilor în metodele de îngrijire a copiilor în cadrul familiilor engleze, despre care consi-deră că generează în rândul adulţilor un sentiment de încredere612.

În acest context, relaţiile dintre generaţii s-au modificat în timp. Generaţia mai în vârstă nu mai are foarte mare autoritate în ceea ce priveşte căsătoria,

610 Ibidem, p. 35.611 Aceste diferenţe sunt determinate de densitatea medie a populaţiei, care în a doua jumă-

tate a secolului al XIX-lea era mai mare în Vest, circa 46 locuitori pe km², în timp ce sud-estul Europei avea mai puţin de 15. J. Goody, Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 132.

612 De menţionat, analiza istorică detaliată a familiei din epoca modernă, elaborată de L. Stone, este plasată în contextul mai larg al schimbărilor survenite în mentalitatea timpului. Astfel, vastele şi subtilele schimbări culturale se reflectau în schimbarea modului în care membrii familiei se raportau unul la celălalt în ceea ce priveşte aranjamentele legale, struc-tura, cutuma, puterea, sentimentele şi sexul. Schimbările respective au debutat în Anglia şi cea mai radicală a fost trecerea „de la distanţare, consideraţie şi patriarhat” la „indivi-dualismul afectiv”, pe care autorul o consideră ca fiind cea mai importantă mutaţie în mentalitatea epocii moderne. Ibidem, p. 179-183.

186 Lucia Sava

munca sau rezidenţa care depind de decizia statului (dacă ne referim la şcola-rizare) sau de cea a individului, pe măsură ce el îşi găseşte un loc de muncă şi pleacă de acasă. Sub acest aspect, relaţiile dintre generaţii devin mai puţin tensionate; ele sunt mai distante sub aspect fizic şi social, dar mai apropiat în alte privinţe.

Totodată, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în condiţiile producţiei industriale, munca femeilor se deosebea mult de cea din perioa-dele anterioare, deoarece ea presupunea mult timp petrecut în afara casei. Pentru prima dată, cel puţin pentru majoritatea morală, munca femeii se afla în conflict cu obligaţiile sale casnice. Astfel apare conceptul de „maternitate morală”, care presupunea că îngrijirea copiilor şi administrarea gospodăriei formau cea mai meritorie misiune a unei soţii613.

Revenind la situaţia din oraşul Chişinău în perioada cercetată, izvoarele timpului conţin o varietate foarte mare de articole cu caracter educativ, moral, prin intermediul cărora autorii acestora îşi propun să consolideze principiile unei educaţii sănătoase ce ar permite dezvoltarea unei societăţi armonioase614.

Astfel, autorii unor articole, publicate în presa periodică a timpului încearcă să convingă cititorul despre sacralitatea căsătoriei: „Prin taina cununiei, bărbatul şi femeia se întorloacă pe toată viaţa până la moarte. Pentru aceasta mirele şi mireasa, dorind a se cununa, sunt datori să socoată dacă se plac unul pe altul. Aceasta trebuie să ştie şi părinţii lor. Dar la noi lucrurile se fac fără întrebarea copiilor...”615. În continuare, autorul argumentează necesitatea cunoaşterii celor doi viitori parteneri de viaţă, şi, mai ales, convingerea acestora, fără intervenţia părinţilor, de a lua decizia de căsătorie.

Pe de altă parte, remarcăm în mentalitatea epocii importanţa care se acorda căsătoriei religioase, „căsătoria civilă fără solemnitatea religioasă era privită ca şi concubinajul...”616. Anume ceremonia de oficiere a ritualului reli-gios îi conferea acesteia caracterul divin, îi asigura permanenţa şi armonia viitorului cuplu. În pofida încercărilor autorităţilor, dar şi a întregii societăţi, de a menţine numărul căsătoriilor încheiate, atestăm în presa periodică a timpului, o rată înaltă a divorţurilor printre chişinăueni. Conform unor date, doar în anul 1914, la consistoriul religios din oraşul Chişinău, care constituia organul abilitat pentru desfacerea căsătoriilor, erau depuse mai mult de 100

613 Ibidem, p. 187.614 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9943.615 Luminătorul. Jurnal Bisericesc, 1909-1918, nr. 6, 1910, p. 27.616 Preot Gheorghian, P., Căsătoria ca act civil şi ca taină bisericească // Luminătorul, anul LVII,

nr. 7, 1 martie 1924, p. 15-18.


de cereri, printre care se găseau şi persoane cu vârsta ce depăşea 50 de ani617. În acelaşi context se înscrie cererea înaintată de soţia locotenentului-colonel I. Rutkovski organelor abilitate pentru desfacerea căsătoriei618.

Printre cauzele frecvente ale deciziilor de divorţ sunt menţionate: infi-delitatea, violenţa, beţia unuia dintre soţi etc. În unul din articolele presei timpului se evidenţia: „Cele mai importante motive pentru care căsnicia putea fi desfăcută din cauza bărbatului erau, ca şi în cazul femeii, condamnarea pentru o faptă penală, conspirarea împotriva stăpânirii, infidelitatea, violenţa, patima beţiei. Totuşi, infidelitatea masculină era până la un punct tolerată: căsătoria se desfăcea doar dacă soţul, căzând în dragostea altei femei, nu se va părăsi de aceasta niciodată. În timp ce infidelitatea masculină era privită mai mult ca o cădere în dragoste, cea feminină era privită aspru de societate.”619. Prin urmare, cauza primordială a divorţurilor rămânea a fi infidelitatea. Presa timpului scoate în evidenţă o serie de cazuri de infidelitate; de cele mai multe ori acestea veneau din rândurile bărbaţilor, însă există suficiente cazuri de înşelăciune din partea femeilor, cu toate că acestea erau ascunse de ochii lumii cu mai multă înţelepciune.

Deşi putem vorbi despre existenţa unui cod al bunelor maniere, bazat pe principii ca: bunul-simţ, respectul reciproc, corectitudinea, cinstea, omenia, onestitatea etc., locuitorii oraşului Chişinău sunt puşi de multe ori în situaţia de a alege între aceste principii şi „plăcerile” vieţii.

Una dintre problemele primordiale cu care s-a confruntat moralitatea soci-etăţii chişinăuene la începutul secolului al XX-lea a fost beţia. Acest fenomen, apărut încă în secolul trecut, cunoaşte o amploare deosebită în perioada studiată de noi, fiind răspândit în întreaga Europă. Consecinţele sale asupra vieţii sociale sunt evidente: degradarea personală, dezonorarea familiei, demo-ralizarea societăţii.

Chiar dacă autorităţile (statul, biserica) se implică de nenumărate ori pentru a stopa acest flagel negativ al societăţii, situaţia era cu greu ţinută sub control.

Încă în Raportul Guvernatorului Basarabiei din 12 martie 1897 se menţiona, printre altele, că s-au realizat: „Fapte bazate pe articolul 5, conform căruia introducerea monopolului vânzării vinului a adus populaţiei progres în starea ei socială şi morală...”, ca urmare, „beţia a scăzut şi gălăgia şi bătăile s-au împuţinat. În centrele oraşelor, unde siguranţele erau pline cu beţivi asemenea cazuri sunt rare...”620. În continuare, în raport sunt evidenţiate consecinţele 617 Cuvânt Moldovenesc, 1913-1916, p. 35.618 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9256.619 Cuvânt Moldovenesc, nr. 5, noiembrie 1913, p. 35.620 Raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului din 3 aprilie 1919 Cu privire la rezultatele aplicării

188 Lucia Sava

pe care le-au avut acţiunile întreprinse de autorităţi pentru a controla cazurile de beţie. Totodată, sunt propuse şi o serie de măsuri, cum ar fi: micşorarea numărului localurilor care comercializează vin şi alte băuturi alcoolice; deschi-derea acestora la ore fixe; elaborarea unui regulament de eliberare a băutu-rilor acasă la consumatori numai cu bani numerar; toate aceste măsuri având ca scop final – micşorarea numărului de persoane consumatoare de băuturi alcoolice621.

Aceste măsuri sunt completate prin altele, care au menirea de a pedepsi drastic persoanele implicate, sunt stabilite măsuri punitive, sunt organizate diferite campanii de informare a maselor, dar şi măsuri educative pentru a limita la maximum numărul persoanelor posedate de patima beţiei.

Conform deciziei Dumei orăşeneşti din anul 1914, se interzicea deschi-derea localurilor de comercializare a băuturilor alcoolice în piaţă, în apropiere de instituţiile şcolare, spitale, instituţii judiciare, Grădina Publică, cât şi de către particulari, care nu întruneau anumite condiţii622.

Presa periodică a timpului a menţinut, de asemenea, această campanie împotriva alcoolismului. Într-un articol al timpului citim: „Împotriva alco-olismului şi înainte de război se ridicau glasuri domoale. Era şi nu era un pericol. Azi însă a devenit ameninţarea unei catastrofe. Împrejurările de după război au dat alcoolului intensitate, de distrugere în cârdăşia cu bolile legate de el.”623. Autorul descrie astfel stările provocate de alcool: „În căruţă stau femeile, cu ochii injectaţi, cu obrajii ca coaja de rac fiert, bolborosind cuvinte neînţelese...”624 şi în continuare se întreabă: „Degradare morală? Nu mai e vorba de ea acum, în faţa otrăvirii permisă, constantă, susţinută... Pericolul cel mare e degenerarea fizică...Nu numai beţia prin sine este ameninţătoare, ea merge mână în mână cu sifilisul şi tuberculoza...”625.

Aşadar, numărul considerabil de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi consecinţele alcoolismului, cu toate încercările autorităţilor, rămâneau încă evidente asupra societăţii chişinăuene.

În perioada cercetată au fost elaborate legi şi regulamente care stabileau noi restricţii pentru populaţie. Măsurile de prevenire şi combatere a acestui

monopolului asupra alcoolului şi influenţa lui asupra populaţiei // Basarabia economică, nr. 3-4, 1919, p. 44.

621 Ibidem, p. 46.622 Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Киши-

невской Городской Думы, Nr. 2, январь 1914.623 I. Simionescu, Beţia // Foaia plugarului, an. III, nr.8, august 1923, p. 265-268.624 Ibidem, p. 266.625 Ibidem, p. 266.


viciu al societăţii chişinăuene vor fi aprofundate după Unirea Basarabiei cu România. În acest context, guvernul român a adoptat, între altele, Legea 3261 din 5 octombrie 1918, care fixa taxa de 5 ruble pentru vadra cu vin; de menţi-onat, că această lege intrase în vigoare încă în anul 1917. O alta, Legea 611 din 9 februarie 1919, fixează noi taxe: 10 lei/deca cu vin, 5 lei/ vin taxat, 6 lei vin netaxat626. Astfel, după Marea Unire, lupta autorităţilor şi a întregii soci-etăţi române împotriva degradării morale a individului din cauza alcoolului continuă.

În conformitate cu Raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului din 3 aprilie 1919 „vânzarea alcoolului a trecut sub controlul statului, ceea ce a avut un efect bun asupra populaţiei...”627. În continuare se precizează că „după introducerea monopolului asupra alcoolului, vânzarea rachiului fabricat din pâine a scăzut şi s-au micşorat beţiile.” Ca rezultat al acestor măsuri, putem vorbi despre o îmbunătăţire materială, sanitară şi morală a oraşului Chişinău.

În acest context, referindu-se la ameliorarea situaţiei, autorul raportului subliniază: „cârciuma rămâne a fi localul tuturor relelor, al hoţilor, al specu-lanţilor, care foloseau munca ţăranilor. Odată ce au fost luate toate măsu-rile necesare pentru combaterea situaţiilor cauzate de inspiraţiile lui Bachus, starea de spirit în oraş s-a mai îmbunătăţit. Oamenii vin mai des la biserică, îşi petrec serile unindu-se, iar unii dintre ei citesc...”628.

În strânsă legătură cu beţia, şi fumatul constituie un viciu obişnuit. Această pasiune la modă în Europa nu întârzie să cunoască amploare şi în rândurile populaţiei oraşului.

În unul din articolele perioadei, Ioan Savca, cetăţean de rând al societăţii chişinăuene, povesteşte: „...de la 12 ani am început să fumez..., de la 20 – am fumat în continuu. La 30 de ani aveam dureri de inimă, de cap...”629. Autorul nu uită să menţioneze cheltuielile imense suportate pentru acest deliciu: „Din cauza sărăciei fumam mahorcă, în toată luna fumam mai bine de un funt care ţine 30-35 copeici. Pe hârtie şi sârnici cheltuiam 20 copeici. Aşa în an pe fumare cheltuiam 6 ruble, iar în 30 de ani am fumat 180 de ruble, am fumat nouă puduri de mahorcă, iar în ele au fost vreo două funturi de iad, nicotină,

626 Raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului din 3 aprilie 1919 Cu privire la rezulta-tele aplicării monopolului asupra alcoolului şi influenţa lui asupra populaţiei // Basarabia economică, nr. 3-4, 1919, p. 44.

627 Ibidem, p. 46.628 Ibidem, p. 46.629 I. Savca, Pentru ce am lepădat eu fumarea tiutiunului // Luminătorul, an. VIII, nr. X, 1915,

p. 45.

190 Lucia Sava

o picătură din care îi destul ca să otrăveşti pre cel mai vârtos câine...”630. În continuare, în convingerea de a fi ascultat de persoanele tentate să încerce fumatul, autorul evidenţiază consecinţele negative ale acestui obicei: „Fumatul dăunează inimii, minţii (creierului), ochilor, dinţilor. Dar câte pojare s-a întâm-plat prin case din pricina tiutiunului... Fumarea tiutiunului mai în scurt aduce numai stricăciune, dar răutatea aceasta creşte şi creşte. Fumează şi săracul, şi bogatul, bărbaţii, femeile şi copiii. Nu fumaţi! Jeliţi-vă pe sine! ”631. În pofida acestor îndemnuri destul de convingătoare, numărul fumătorilor din oraşul Chişinău este în continuă creştere, de cele mai multe ori această pasiune se întâlneşte printre bărbaţi, dar sursele timpului ne relatează despre cazuri de fumători printre femei, şi chiar printre copii.

Atestăm la sfârşitul perioadei studiate o serie de măsuri care au menirea de a stabili un cadru legislativ adecvat – de a trece sub monopolul statului rezervele de tutun, precum şi produsele fabricate din acesta. Acţiunile de acest gen sunt continuate şi după Unirea Basarabiei cu România. În perioada menţionată au fost promulgate câteva legi, destul de reprezentative în această direcţie. Astfel, potrivit Legii 1188 din 17 mai 1918, are loc rechiziţionarea tutunurilor din Basarabia632. De asemenea, prin Legea 2059 din 10 august 1918 se stabilea preţul tutunurilor din Basarabia rechiziţionate pentru trebuinţele statului la 200-350 lei/pud. Trebuie evidenţiat faptul că fixarea preţurilor era făcută de către Regia Monopolului de Stat a României. În acelaşi context, prin intermediul Legii 3119 din 24 octombrie 1918 se autorizează menţinerea taxei de 40 ruble/pud tutun din recolta anului 1918633.

Criminalitatea a constituit una dintre problemele majore cu care s-au confruntat autorităţile, dar şi locuitorii de rând ai oraşului Chişinău la înce-putul secolului al XX-lea634. Cronicile timpului ofereau un spaţiu destul de important acestei teme, care reprezenta un interes aparte pentru rubricile ştirilor de senzaţie din oraş. Majoritatea cazurilor se încadrau în infracţiunile mai mărunte, care erau, de regulă, soluţionate de poliţia locală şi puteau fi date publicităţii. Zonele unde era concentrată mai mult lumea interlopă, erau Malina Mare şi Malina Mică, dar se întâlnesc informaţii despre reprezentanţii unor grupări criminale şi la periferiile oraşului.

630 Ibidem, p. 46.631 Ibidem, p. 47.632 Bugetul Directoratelor din Basarabia, aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2197 din 7 iunie 1919 //

Basarabia economică, nr. 2-8, Chişinău, 1919, p. 68.633 Ibidem, p. 68.634 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9162,

fila 1.


Conform cifrelor oficiale oferite de zemstva oraşului, în Chişinău, timp de un an (august 1900 – august 1901), se găseau în arest: după proclamarea sentinţei, pentru a-şi executa sentinţa deja dată, 1 937 bărbaţi şi 302 femei, în total – 2 239 persoane. Numărul persoanelor aflate în reţinere pentru cerce-tare era mai mic, circa 402 bărbaţi, 54 femei, în total – 456 persoane. Aceste persoane urmau să fie cercetate penal pentru a li se stabili sentinţa definitivă, uneori timp de câteva luni635.

Cele mai frecvente cazuri de infracţiuni ale perioadei înregistrate în oraşul Chişinău sunt furturile, jafurile la drumul mare, acte de agresare fizică, dar se întâlnesc şi violuri, omucideri.

În unul dintre ziarele perioadei se menţionează că la data de 12 mai 1910 a fost emisă sentinţa în cazul cercetărilor penale a 32 de persoane, care, dându-se drept slujitori ai bisericii locale, au sustras, timp de 20 de ani, bunuri mate-riale (covoare, prosoape etc.), dar şi sume mari de bani de la locuitorii oraşului şi din alte localităţi ale Basarabiei. 31 de persoane au fost lipsite de avere, fiind private de libertate pentru o perioadă de 2 ani, iar unei persoane i s-a aplicat sentinţa privaţiunii de libertate timp de 1 an, în aceleaşi condiţii636.

Într-un alt articol, preotul F. Petrovici evidenţiază trăsăturile acestor deprinderi ale unora dintre locuitorii oraşului Chişinău: „Furtişagul la noi atâta-i de răspândit, că adeseori el cu îndrăzneală şi fără ruşine se face în ziua amiaza mare. Este un păcat mare... la noi rădăcina patimii se sădeşte încă din copilărie prin nebăgarea de seamă a părinţilor...”637. Autorul încearcă să găsească câteva metode de soluţionare a acestor cazuri, subliniind, că „părinţii trebuie să le insufle copiilor că, e păcat mare, că furt este de acu şi acela care rupt numai o poamă din grădina străinului...”638. În acelaşi timp, el este de părere că „precum pentru lupta cu beţia se întocmesc deosebite obşti, cercuri de trezie, şi aduc mare folos norodului, aşa trebuie pentru lupta cu furtişagul” şi că „marele ajutor în această luptă trebuie să-l aibă şcoala, care trebuie să înveţe pe fiecare elev să fie om cinstit şi creştin adevărat, să nu ieie nimic fără ştirea stăpânului...”639.635 Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской Управы и

постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901, c. 178.

636 A. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, p. V, dosar 9667, fila 1. A se vedea şi Extras din Aviz, Nr. 178, al şedinţei Comisiei juridice a Basarabiei din 9 decembrie 1919// Buletinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920, p. 3.

637 Preot F. Petrovici, Despre lupta cu furtişagul // Luminătorul, an. V, nr. VIII, august 1912, p. 74.

638 Ibidem, p. 74.639 Ibidem, p. 75.

192 Lucia Sava

Despre faptul că infracţiunile erau destul de frecvente în oraşul Chişinău în perioada de la începutul secolului al XX-lea ne demonstrează încercările întreprinse de autorităţile oraşului de a stabili liniştea şi ordinea, de a calma spiritele printre locuitorii capitalei.

Conform raportului din anul 1915 privind activitatea organelor de urmărire penală din oraşul Chişinău, reprezentanţii departamentui vizat au asistat pe parcursul acestui an la manifestările de ordin social din oraş, au supravegheat regiunile suprapopulate, cum ar fi pieţele, gările, teatrele etc., precum şi loca-lurile comerciale (magazine, lombardul ş.a.), au patrulat pe străzile principale ale oraşului, pentru a reduce numărul infracţiunilor şi al furturilor640. Drept urmare, numărul acestora (619 infracţiuni cu caracter diferit) s-a micşorat, comparativ cu anul anterior, 1914, când în oraş au fost înregistrate cu 144 cazuri de încălcare a legii mai mult (tabelul 38). Conform datelor extrase din acelaşi raport, în anii 1912-1915, în oraşul Chişinău cele mai multe infracţiuni le constituie furturile (cifra acestora variază de la 758 în 1912, 816 în 1913, 671 în 1914 şi 566 în anul următor). Numărul agresiunilor fizice este diferit; astfel, în 1912 au fost înregistrate 65 de cazuri, iar în 1915 – doar 10. Cât priveşte jafurile, tâlhăriile, au fost cunoscute 39 de cazuri în 1912, numărul acestora reducându-se până la 19 în anul 1915. În acelaşi sens, escrocheriile, delapidările de bani şi alte infracţiuni de acest gen înregistrate în 30 situaţii în 1912 s-au micşorat ca număr, astfel încât în anul 1915 sunt cunoscute doar 2 cazuri. Comparativ cu infracţiunile, crimele, omuciderele ocupă un număr mai redus (până la 7 cazuri pentru fiecare din cei patru ani evidenţiaţi în acelaşi tabel). În total, în anul 1912 au fost comise 1080 de infracţiuni, în anul 1913 numărul acestora scade până la 986 şi 763 în 1914, în timp ce în anul 1915 au fost deschise dosare penale pentru 619 cazuri641. Şeful Secţiei de cercetare penală, I. Dobrovoliski, constată că cele mai multe infracţiuni au fost comise în sectorul 2 de poliţie al oraşului Chişinău, care era cel mai populat, urmează apoi celelalte sectoare – 3, 1, 4 şi 5. Situaţia furturilor, care reprezentau 94,8% din numărul total al infracţiunilor comise în anul 1915, era diferită de la o persoană la alta; astfel, 11,5% ocupau furturile până la 5 ruble; 18,3% – cele până la 10 ruble, 25% – până la 25 ruble, 21,2% – până la 50 ruble, 11% – până la 100 ruble, 7,7% – până la 300 ruble, 2,8% – până la 500 ruble şi doar 2,5% constituiau persoanele care au comis furturi în sume mai mari de 500 ruble642. Aşadar, majoritatea furturilor înregistrate în capitală în 640 Краткий исторический очерк противо-раскольнической миссии в Кишиневской Епархии с 1813

до 1910 года, Кишинев, 1909, c. 5.641 Ibidem, p. 7.642 Ibidem, p. 8.


anul 1915 sunt cele mărunte, fapt care ne permite să conchidem că acestea nu erau realizate de grupări criminale, ci de persoane individuale care urmăreau însuşirea unor bunuri pe căi mai uşoare. Pe de altă parte, această situaţie ne permite să rezumăm, că furturile mărunte frecvente din oraş ţin de mentali-tatea de epocă a orăşeanului, potrivit căreia era mai simplu şi mai comod să extragi bunuri şi obiecte mărunte de la persoane individuale, decât să jefuieşti bănci.

Problema criminalităţii existente în capitala Basarabiei a constituit subiectul de dezbateri în cadrul mai multor adunări ale zemstvei oraşului, care a încercat să determine cauzele acesteia şi a luat unele măsuri pentru combaterea ei643. Presa timpului evidenţiază unul dintre cazurile, când în urma unei operaţiuni reuşite poliţia a ucis pe unul dintre „autorităţile” lumii interlope, un oare-care Mihail Kudelikin, a cărui grupare era „specializată” în jafuri în suburbiile oraşului Chişinău.

În majoritatea cazurilor, poliţia se confrunta cu o serie de probleme de natură birocratică, cum ar fi: tărăgănarea cazurilor din diferite motive, clasarea cazurilor din insuficienţă de probe etc. Trebuie menţionat faptul că o bună parte a cazurilor de cercetare penală vizau, în primul rând, populaţia de rând a oraşului. Din aceste considerente, de cele mai multe ori, cel care întâm-pina cele mai multe piedici din partea justiţiei era tocmai cetăţeanul obişnuit. Inutilele şi interminabilele adresări către instanţele judiciare îl epuizau fizic şi moral pe cetăţeanul basarabean, el fiind nevoit să-şi cheltuie cele de pe urmă mijloace financiare: „jalea te cuprinde când vezi pe bietul moldovean rupt şi flămând, poate cu o bucăţică de mămăligă rece în traistă, umblând pe uliţele târgului şi căutând „advocaţii” sau „ablacaţii” şi judecătoriile unde el duce cea de pe urmă bucăţică, ruptă din gura copiilor lui flămânzi, lepădaţi acasă, poate cu mama lor bolnavă...”644. Aşadar, încă din perioada de la începutul secolului al XX-lea, întâlnim trăsăturile tipice ale justiţiei actuale, birocraţia, şi, pe de altă parte, corupţia şi mita sunt foarte frecvente, acestea fiind însoţite de incompetenţa specialiştilor în domeniu, precum şi de lipsa de scrupule a unora dintre ei.

Cea mai veche meserie din lume, prostituţia, făcea parte, de asemenea, din viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău. Deşi reprezentau o categorie a marginalilor, fiind excluse din societatea propriu-zisă, din considerentul că acestea promovau valori şi principii de viaţă amorale, prostituatele îşi prac-

643 Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний Кишиневского Земства, часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914, c. 23-25.

644 Glasul Basarabiei, 1913-1914.

194 Lucia Sava

ticau meseria în case de toleranţă sau în mod clandestin. Conform afirmaţiilor istoricului I. Scurtu, o bună parte din ele proveneau din mediul rural, care venite în lumea confuză a oraşului, care nu permitea la fel de bine controlul social al persoanei, şi, în plus, aducea mai uşor şi mai mulţi bani, se dedau acestor practici645.

Pe lângă prostituatele de meserie existau doamne şi domnişoare care, exer-citând diferite funcţii, cum ar fi cea de servitoare, chelneriţă, cameriste de hotel etc., îşi rotunjeau veniturile întreţinând relaţii sexuale cu clienţii646. În cazurile menţionate, prostituţia se practica în hoteluri, băile publice, cârciumi, precum şi acasă la fete.

Dat fiind faptul că prostituţia era practicată mai mult la oraş, decât în mediul rural, se considera, că acesta constituie mediul favorabil dezvoltării imoralităţii, desfrâului, câştigului fără muncă, a unor activităţi care permiteau adunarea unei averi mai mari pe căi mai uşoare. Conform Recensământului de la 1897, în oraşul Chişinău erau înregistrate oficial 125 femei şi 2 bărbaţi care practicau legal propstituţia în oraş647.

Pe de altă parte, consecinţele acestei plăceri, pe lângă remuşcările morale, certurile în familie şi divorţurile nenumărate erau, de asemenea, numărul de boli venerice aflat în creştere. Rapoartele autorităţilor locale ne permit să concluzionăm, că acestea din urmă reprezentau o problemă majoră atât din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere sanitar, medical.

Astfel, conform Raportului zemstvei orăşeneşti privind bolnavii de sifilis în anul 1900, în oraşul Chişinău situaţia era următoarea: bolnavi de această boală pentru prima dată erau 101 persoane; dintre care – 62 bărbaţi şi 39 femei. În raport se menţionează că numărul bolnavilor s-a aflat în scădere comparativ cu anul 1899, când au fost înregistrate 203 cazuri. Raportată la vârsta bolna-vilor, situaţia era cel puţin uimitoare: bolnavi cu vârsta cuprinsă între 25-60 ani au fost depistate 61 cazuri, iar de la 15-25 ani – 25 persoane648.

Doi ani mai târziu, într-un alt raport, sunt evidenţiate o serie de alte boli infecţioase cu care se confrunta populaţia oraşului Chişinău. În raportul privind epidemiile şi sifilisul în judeţul Chişinău în perioada de la 1 ianuarie

645 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p.257.646 Ibidem, p. 257-258.647 Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессарабская губерния,


648 Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской Управы и постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901, c. 19-20.


la 1 mai 1902 sunt făcute publice următoarele date: din cele 413 cazuri de boli infecţioase depistate şi aflate la evidenţă, în 96 de cazuri bolnavii sufe-reau de variolă, dintre acestea s-au înregistrat 8 persoane decedate; din 69 de persoane bolnave de difterie, 8 au decedat; din 59 de persoane care suferă de tuse convulsivă, 2 decedate; iar din 50 de persoane bolnave de vărsat de vânt au decedat 8. Printre alte boli depistate în anul 1902 au fost: 36 de cazuri de dizenterie; 19 persoane bolnave de tifos, din acestea – 2 decedate şi 14 persoane bolnave de scarlatină, 4 persoane decedate649.

Pentru a preveni răspândirea unui număr şi mai mare de boli, precum şi a creşterii numărului de bolnavi, conducerea oraşului ia o serie de măsuri menite să amelioreze situaţia. Astfel, în ziarul oficial Ведомости Кишиневской Городской Думы era făcut public orarul termenilor de izolare în instituţiile de învăţământ, în caz de depistare a unor boli, după cum urmează: pentru bolnavii de scarlatină – 12-14 zile, pentru persoanele care sufereau de vărsat de vânt – 15 zile, pentru persoanele infectate cu rujeolă era fixat un termen de recuperare de 16 zile, pentru cele bolnave de tuse convulsivă – 15-20 zile, iar pentru bolnavii de parotidită – 22 zile650. Acest orar bine determinat trebuia să fie respectat pentru a reduce numărul persoanelor infectate cu cele mai răspândite maladii ale timpului în instituţiile de învăţământ ale oraşului.

În pofida problemelor majore menţionate anterior, putem afirma că soci-etatea rămâne a fi totuşi una morală, având la bază nişte principii şi valori umane sănătoase. Acestea erau dezvoltate prin reprezentaţii săi: familia, şcoala, biserica, statul şi, nu în ultimul rând, fiecare cetăţean în parte.

Despre principiile de organizare a modului de viaţă a locuitorilor oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-lea găsim informaţii numeroase şi diverse în presa periodică a timpului.

Într-unul din aceste articole se menţionează: „Una dintre simţirile care a ajutat la desăvârşita creşterii morale a lumii este blândeţea. Pilda vieţii dove-deşte că omul blând este fericit în orice parte a pământului şi în mijlocul oricărui fel de oameni ar trăi. Prin caracterul său blând va şti să îndrepte asupra-şi nu numai iubirea şi bunăvoinţa prietenilor, ci şi a duşmanilor ”651.

Totodată, acţiunile de binefacere şi faptele de milostenie, de ajutorare a aproapelui erau mult apreciate şi sprijinite de instituţiile de cult ale perioadei. În raportul Dumei orăşeneşti se menţionează despre ajutorul acordat săra-

649 Ibidem, p. 23-25.650 Расписание сроков изоляции учащихся в учебных заведениях // Ведомости Кишиневской

Городской Думы, Nr. 70, декабрь, 1915. 651 F. Sârbu, Despre blândeţe // Luminătorul, an. II, carta 1, 1909, p. 51-55.

196 Lucia Sava

cilor în anul 1912652. Conform datelor prezentate în raport, au parvenit 469 cereri (400 orale şi 69 scrise), dintre care au fost satisfăcute 420, acordând ajutor în asigurarea cu produse în sumă de 283 ruble 94 copeici, închirierea spaţiului locativ – 63 ruble, cumpărarea îmbrăcămintei – 18 ruble, indem-nizaţii de studii – 2 ruble, şi altele. De asemenea, au fost oferite 437 puduri de cărbune şi 273 puduri de lemne şi în timpul sărbătorilor de Paşti au fost asigurate 131 porţii alimentare pentru persoanele sărace ale oraşului.

De asemenea, în mai multe articole din presa timpului găsim o serie de remedii pentru curăţarea sufletului şi a corpului de păcate, şi eliberarea spiri-tuală, cum ar fi, de exemplu, postul, despre care se specifică: „Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos...”653.

Dacă ar fi să analizăm principiile şi valorile morale care guvernau modul de viaţă şi mentalitatea locuitorilor oraşului Chişinău în perioada de la începutul secolului al XX-lea, acestea sunt evidenţiate în mai multe schiţe şi articole ale presei periodice ale timpului. Potrivit unui articol, „sănătatea este darul cel mai preţios, dat omului de Dumnezeu odată cu viaţa, ca să-l păstreze şi să-l înmulţească odată cu viaţa...”654. În acelaşi articol, autorul evidenţiază vrăj-maşii ei, care sunt următorii: „Murdăria, ea aduce toate bolile; aerul stricat, închis: întunericul şi umezeala; frigul; lenea; osteneala; lăcomia; gogoleala, frica; hrana proastă şi neîndestulătoare; beţia. Grozavi sunt dinţii acestui vrăjmaş care rod încet-încet din sănătate, afară că te fac să-ţi risipeşti averea şi să aduci în casă sărăcia; neînfrânarea poftelor trupeşti, care-l scurg de puteri şi aduc boalele; răutatea cu toate surorile ei, mânia, pizma, ura, răzbunarea, care-l aţâţă pe om să-şi verse veninul în altul. Însă până a-l turna în altul, se înveninează singur. Oastea întreagă a bolilor care abia aşteaptă ca vrăjmaşii enumeraţi să le facă loc şi să sară asupra sănătăţii şi s-o dea jos. Mai presus de toate – împăratul lor, întunericul minţii, neştiinţa.”655. Remarcăm faptul că autorul consideră drept cauze primare ale deteriorării sănătăţii fizice şi morale ale omului condiţiile externe ale organismului, cum ar fi murdăria, aerul închis, întunericul, umezeala etc., ca mai apoi să descopere o serie de factori de natură umană, care împiedică dezvoltarea armonioasă a individului, ca: lăcomia, lenea, frica, beţia, neînfrânarea poftelor trupeşti, etc. Însă cauza tuturor relelor este lipsa de cunoştinţe, precum şi absenţa dorinţei de a vrea 652 Отчет по 2-3 уч. Городского Попечительства о бедных за 1912 год // Ведомости Киши-

невской Городской Думы, Nr. 78, ноябрь 1913.653 Diacon Z. Smochină, Despre post // Luminătorul, anul LVII, nr. 7, 1 martie 1924, p. 15-18.654 P.H. Cuvânt despre sănătate // Foia plugarului, an. III, nr. 2, februarie 1923, p. 97-100.655 Ibidem, p. 98.


să urmezi o cale dreaptă. În continuare, autorul evidenţiază şi ceea ce se află la polul opus, adică prietenii sănătăţii: „curăţenia; aerul curat; lumina soarelui; căldura; munca; stăpânirea de sine; cumpătarea; hrana folositoare; înfrânarea; bunătatea, voioşia şi pacea; doftorii; lumina ştiinţei şi învăţătura. Mai presus de toate stă stăpânul a toată lumea, Dumnezeu, care ne va ajuta când ne vom ruga lui cu toată inima şi cu toată puterea sufletului nostru...”656. În finalul acestui articol autorul conchide: „Omul este dator să fie fericit, dacă omul este nefericit, înseamnă că el este de vină.”657.

În acelaşi context al dezvoltării principiilor morale ale vieţii cităm un alt articol al perioadei: „A creşte este pentru viaţă, iar viaţa trebuie să fie cores-punzătoare cu viitoarea menire a omului. Dar omul este zidit pentru desă-vârşire în bine, pentru apropiere către veşnicul izvor al binelui, pentru unirea cu Dumnezeu... Prin urmare, viaţa omului trebuie să corespundă cu această menire...”658.

Pe de altă parte, unii autori încearcă să stabilească în articolele lor un cod al regulilor morale, valabile pentru întreaga societate chişinăueană. În unul din aceste articole citim: „Datoriile oamenilor sunt: a) să cinstim averea altuia; b) să ajutăm pe cei nenorociţi; c) să nu vorbim de rău pe nimeni; d) să ne împru-mutăm unii pe alţii; e) să sfătuim de bine pe cei nepricepuţi şi căzuţi în greşeli; f) să ne ţinem de tocmelile făcute cu alţii; g) să nu ne placă a înşela pe nimeni nici cu cel mai mic lucru; h) să fim curaţi la suflet cu prietenii noştri...”659. Principiile enumerate constituie, în viziunea autorului, regulile de bază după care ar trebui să se conducă fiecare societate în evoluţia ei.

Există o serie de articole care constituie o completare a principiilor eviden-ţiate anterior. În acest sens, într-un alt articol, autorul evidenţiază: „Mijloacele pentru desăvârşirea sufletească sunt realizarea de fapte bune”660, după care, sunt scoase în evidenţă mai multe trăsături care ar trebui să fie caracteristice unui om cu o conduită morală impecabilă, cum ar fi: „cumpătarea; tăcerea; orânduiala; hotărârea; economia; munca; inima deschisă; dreptatea; înfrâ-narea; curăţenia; sângele rece; nevinovăţia trupească; umilinţa.”661.

Majoritatea articolelor selectate din presa periodică a timpului se axează pe principalele trăsături şi principii de viaţă de care trebuie să se conducă fiinţa

656 Ibidem, p. 100.657 Ibidem, p. 100.658 D. Gr., Educaţia creştinească a copiilor // Luminătorul, nr. 13, 1924, p. 46-51.659 C. M., Datoriile oamenilor între dânşii // Cuvânt Moldovenesc. nr. 5, noiembrie 1913,

p. 38-42.660 G. Aslan, Mijloacele pentru desăvârşirea sufletească // Cuvânt Moldovenesc. nr. 2, ianuarie

1914, p. 19-26.661 Ibidem.

198 Lucia Sava

umană pe parcursul întregii sale vieţi. Autorii acestor articole susţin impor-tanţa cunoştinţelor, a ştiinţei de carte, pentru a avea un mod de viaţă moral şi sănătos.

În unul din articole, pentru a convinge românul basarabean de necesi-tatea instruirii tinerei generaţii, autorul (anonim) menţiona: „...Omul cu mintea ascuţită şi înţeleaptă prin învăţătură altfel trăieşte: îşi cunoaşte ţara, cunoaşte mai bine pe Dumnezeu, nu se lasă înşelat la vânzări, la cumpărături, îşi cunoaşte drepturile, datoriile, îi mai chibzuit la trai, îşi caută de muncă mai cu pricepere...”662.

Conştientă de misiunea onorabilă, dar şi de responsabilitatea care îi revine, şcoala încearcă să-şi îndrepte atenţia în instruirea, formarea şi dezvoltarea morală a tinerei generaţii. Astfel, de exemplu, în activitatea didactică, şi în cea educativă a Şcolii Spirituale de băieţi din Chişinău, remarcăm trecerea la aplicarea noilor măsuri de educaţie contemporană. Ca măsuri educative se propun: a permite elevilor să viziteze teatrul, circul, sărbătorile culturale, când direcţia şcolii va găsi aceasta de cuviinţă663. În anul 1908 circulara de la 2-29 iulie a decis înfiinţarea şi organizarea excursiilor în seminarii şi şcolile spirituale. Au fost luate măsuri de pedepsire a faptelor urâte, imorale. Corpul didactic, care cunoştea pe fiecare elev, trebuia să-l treacă sub strictă suprave-ghere, să discute cu diriginţii, cu părinţii sau rudele elevului. De asemenea, erau prevăzute şi o serie de pedepse: observaţii din partea personalului educativ, a dirigintelui, directorului, scăderea notei la purtare, eliminarea pentru un timp sau definitivă a elevului din şcoală664.

În concluzie, la începutul secolului al XX-lea, oraşul Chişinău se confruntă cu o serie de probleme menite să-i afecteze moralitatea, cum ar fi: alcoolul, fumatul, acţiunile de huliganism ale lumii interlope, prostituţia şi altele, care contribuie la degradarea morală şi spirituală a locuitorilor săi.

În pofida existenţei acestor probleme, precum şi a altora de acest gen, soci-etatea chişinăueană în ansamblul ei dispune de principii şi valori morale sănă-toase, drept dovadă ne servesc argumentele aduse de numeroasele articole din presa periodică a timpului. În plus, intervenţiile nenumărate ale statului, argu-mentele Bisericii, educaţia obţinută în familie şi în şcoli contribuie la formarea fizică şi morală sănătoasă a indivizilor săi.

662 Glasul Basarabiei, nr. 43, 1914.663 Luminătorul. 1909-1918, p. 42-47.664 Ibidem, p. 42-47.


ÎNCHEIERE

Analiza izvoarelor şi studierea lucrărilor ştiinţifice accesibile, la care am făcut referinţă în paginile studiului nostru, ne permit să evidenţiem mai multe concluzii referitoare la evoluţia vieţii cotidiene a locuitorilor oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-lea (1900-1918).

În perioada menţionată, oraşul cunoaşte o multitudine de transformări de ordin social, economic, politic şi cultural de amploare, fapt care ne deter-mină să afirmăm că Chişinăul era principalul centru urban al Basarabiei şi unul dintre cele mai importante ale Imperiului Rus. În pofida contextului istoric defavorabil, creat ca urmare a intensificării politicii de rusificare şi de deznaţionalizare urmărită de autorităţile ruse, care aveau interese evidente în Basarabia, evenimentele istorice ale perioadei, revoluţia din anii 1905-1907 şi cea din 1917, şi-au lăsat amprentele asupra poporului român din Basarabia.

Condiţiile istorice complexe au influenţat, de asemenea, viaţa cotidiană a oraşului Chişinău, organizată şi condusă după modele şi principii complexe. Elementele de modernizare, înregistrate la începutul secolului al XX-lea, pătrund în întregul oraş şi se resimt în aspectul exterior, precum şi în îmbună-tăţirea nivelului de trai al locuitorilor săi.

Oraşul Chişinău era construit, în mare parte, după modelul celorlalte oraşe mari ale Imperiului Rus: clădirile erau despărţite între ele prin străzi, grupate în cartiere şi zone urbane. Centrul capitalei era mai aglomerat, deoarece aici erau concentrate majoritatea clădirilor publice reprezentative: primăria, şcoala, catedrala, tribunalul, teatrul, cinematograful, librăria, magazine, bănci, etc., precum şi localuri de agrement: cârciumi, cafenele etc. În această parte a oraşului ritmul vieţii cunoaşte un caracter mai palpitant; aici apar primele elemente ale modernizării şi ale transformării oraşului într-un adevărat centru urban (prin construcţia de noi străzi, clădiri, monumente, schimbarea stilu-rilor arhitectonice). Ca urmare a eforturilor depuse de cei doi arhitecţi princi-pali, A. Bernardazzi şi A Şciusev, în vederea reconstrucţiei oraşului, acesta îşi schimbă aspectul arhitectonic: este reamenajat parcul central, Grădina Publică, sunt construite primele edificii de proporţii cu aspect modern: de la blocuri de locuit la instituţii publice. De asemenea, sunt pavate străzile şi pieţele princi-pale, sunt amenajate parcurile şi scuarele, o parte sunt iluminate etc.

Tehnica de construcţie era destul de migăloasă, accentul punându-se pe calitate, pe respectarea stilurilor şi a simetriilor, pe bunul gust al artisticului. Relatările unor martori ai timpului constituie o dovadă certă a existenţei unui amestec al diferitor tendinţe arhitectonice, în dependenţă de preferinţele proprietarului sau ale arhitectului. Luate în ansamblu, acestea au menirea de a schimba aspectul exterior al oraşului, dându-i o tentă de modernizare.

200 Lucia Sava

Însă, la periferii oraşul arăta altfel: cu ulicioare înguste şi întortocheate, cu case mici acoperite cu draniţă şi stuf, împrejmuite cu grădini şi livezi. Acestea erau locuite de păturile cu venit modest şi de cele sărace ale populaţiei orăşe-neşti. În pofida nivelului de trai scăzut, trebuie să menţionăm, spiritul naţional s-a păstrat nealterat anume în zonele de mahala ale oraşului.

În acelaşi context, viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău la înce-putul secolului al XX-lea cunoaşte deosebiri substanţiale în comparaţie cu cea din alte oraşe ale Basarabiei, cu atât mai mult, ea diferă de cea de la sat. Pe de altă parte, oraşul Chişinău s-a format într-un mediu dominant rusesc, ca urmare a contextului politic al perioadei, fapt care a contribuit la crearea specificului evoluţiei vieţii cotidiene din acea perioadă. Chiar dacă Chişinăul rămânea în urmă comparativ cu marile oraşe europene în ceea ce priveşte organizarea modului şi a nivelului de trai al locuitorilor săi, el rămâne la înce-putul secolului al XX-lea principalul centru urban al provinciei, precum şi unul dintre oraşele cele mai importante ale Imperiului Rus.

Accelerarea procesului de urbanizare şi de modernizare a oraşului poate fi remarcată şi în îmbunătăţirea mediului şi a nivelului de trai al locuitorilor oraşului Chişinău. Astfel, la începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor depuse de autorităţile locale, a fost îmbunătăţită activitatea sanitară în oraş, au fost abordate şi soluţionate mai multe probleme de sănătate cauzate de bolile infecţioase frecvente (scarlatina, tuberculoza etc.) şi au fost luate mai multe măsuri pentru prevenirea lor, dar şi pentru menţinerea igienei şi ordinii sanitare în oraş.

De asemenea, o serie de decizii ale Dumei orăşeneşti prevedeau crearea şi funcţionarea serviciilor de salubritate în Chişinău, care se făcea aproape zilnic în centrul oraşului şi de câteva ori pe săptămână la periferiile sale. Amelio-rarea activităţii acestor servicii era importantă, în condiţiile în care Chişinăul era unul dintre cele mai populate oraşe ale perioadei.

În acelaşi context, a fost îmbunătăţită asigurarea locuitorilor oraşului cu apă potabilă. De la punerea în funcţiune a primului apeduct orăşenesc, în anul 1892, au fost construite mai multe fântâni arteziene, o staţie de pompare cu cazangerie, cu scopul de a asigura populaţia oraşului cu apă potabilă. Deşi canalizarea propriu-zisă a oraşului Chişinău datează din anul 1912, aceasta funcţiona doar în partea centrală a oraşului, în regiunile periferice ale capitalei, asigurarea populaţiei cu apă era făcută în mare parte de la fântâni sau izvoare. Ca urmare a abordării acestei probleme, în anul 1914 este luată Decizia Comisiei de expertiză privind problema proiectării sistemului de canalizare în oraşul Chişinău realizat de firma „Vindşild şi Langhelotti”, fiind, astfel, parţial soluţionată această problemă.


Aceeaşi situaţie cunoaşte şi iluminarea capitalei. Odată cu construcţia primelor centrale electrice a devenit necesară şi iluminarea electrică. În peri-oada cercetată sunt întreprinse mai multe acţiuni, care urmăreau instalarea lămpilor electrice pe străzile principale ale oraşului, cât şi în cele mai impor-tante case particulare, iar funcţionarea felinarelor avea loc după un grafic stabilit de autorităţile capitalei.

Iluminarea străzilor era o problemă importantă pentru locuitori, dar şi pentru conducerea oraşului pentru asigurarea unei vieţi decente. Aceasta avea loc în conformitate cu graficul determinat de conducerea oraşului în depen-denţă de anotimp şi de regiunea urbană. Pe lângă consecinţele pozitive, ilumi-narea oraşului are şi unele repercusiuni negative, cum ar fi, de exemplu, creş-terea riscului şi a numărului de incendii, pentru prevenirea cărora sunt luate noi măsuri, apar societăţi cu caracter particular, care se ocupau nemijlocit de aceste probleme.

Instalarea reţelelor de comunicare telefonică în Chişinău a reprezentat un alt factor al modernizării oraşului. Acesta a contribuit la facilitarea răspândirii informaţiilor în oraş şi în exteriorul acestuia. Însă, la acest capitol rămâneau o serie de probleme nerezolvate, care vor fi depăşite după unirea Basarabiei cu România.

Cercetarea mediului de trai al locuitorilor oraşului Chişinău în cadrul gospodăriilor individuale ne permite să evidenţiem următoarele particulari-tăţi: urmărit din punctul de vedere al numărului de persoane, al nivelului de aerisire şi de iluminare a caselor, acesta era de patru-cinci ori mai redus decât prevedeau standardele perioadei.

Totodată, în anii 1900-1918, oraşul Chişinău se caracterizează prin exis-tenţa unui număr mare a localurilor publice, foarte diverse, atât din punctul de vedere al aspectului exterior, al arhitecturii, dar şi în ceea ce priveşte desti-naţia acestui tip de construcţii. Acestea pot fi divizate, convenţional, în mai multe categorii: de la cele cu caracter social-cultural, cum ar fi bănci, maga-zine, teatre, cinematografe, librării etc., la localurile de agrement. De reţinut, dacă primele comportă un caracter mai oficializat, acestea din urmă (saloane, cârciumi, cafenele, berării) variază în funcţie de venituri şi de clientelă. Totuşi, în asemenea tip de local, viaţa urbană era mai vie, mai palpitantă. Aici, fără deosebire, aristocratul sau cetăţeanul simplu putea să trăiască ritmul vieţii în adevăratul sens al cuvântului; el putea să-şi dea frâu liber trăirilor şi sentimen-telor, fără a fi împiedicat de principii sau de prejudecăţi.

Dat în folosinţă încă în 1889, tramvaiul cu cai „konka” a favorizat circu-laţia în interiorul oraşului, fiind înlocuit, în perioada studiată, cu tramvaiul

202 Lucia Sava

electric. Pentru circulaţia externă, cel mai frecvent mijloc de transport utilizat rămânea trenul. Autorităţile chişinăuene au elaborat mai multor decizii şi regulamente, care aveau scopul de a asigura confortul şi siguranţa călătorilor pe străzile oraşului Chişinău şi în afara lui. Cu toate acestea, în anul 1918, după proclamarea Marii Uniri, în cadrul procesului de reintegrare a Basarabiei în spaţiul românesc, avea să se descopere, printre alte probleme, una destul de acută comparativ cu celelalte provincii româneşti – cea a transportului public.

La începutul secolului al XX-lea, în oraşul Chişinău se intensifică acti-vitatea comercială şi industrială, deşi mai există elemente ale ramurii agrare dominante. Lumea comerţului urban al Chişinăului era foarte variată, iar veni-turile obţinute de locuitorii oraşului variau în funcţie de averea personală, de serviciu, de situaţia de familie, precum şi de conjunctura economică şi socială. În acest context, trebuie menţionat faptul că veniturile locuitorilor oraşului Chişinău erau mai mari decât cele obţinute în celelalte oraşe şi localităţi rurale ale Basarabiei. Lucru firesc, în condiţiile în care acesta reprezenta capitala guberniei. În plus, la oraş rentabilitatea muncii industriale este superioară celei agricole. Modificările legale înfăptuite de autorităţile orăşeneşti aveau scopul de a îmbunătăţi condiţiile de trai şi de muncă ale locuitorilor oraşului. Astfel, pentru a ţine sub control situaţia comerţului urban, a fost introdus în Basarabia de la data de 1 ianuarie 1917 impozitul progresiv al venitului, care totuşi, ocupa un loc modest în bugetul oraşului pentru anii 1917-1918. De asemenea, o caracteristică importantă a evoluţiei raportului dintre venituri şi cheltuieli ale populaţiei oraşului Chişinău o constituie scăderea puterii de cumpărare a salariilor. Această evoluţie se explică prin creşterea preţurilor la produsele de primă necesitate (drept consecinţă a războiului, cât şi alte cauze economice), dar şi a creşterii numărului populaţiei urbane.

Concepută în strânsă legătură cu mentalitatea şi cu modul de viaţă, vesti-mentaţia locuitorilor oraşului Chişinău (feminină, dar şi masculină) în perioada de la începutul secolului al XX-lea a fost marcată de o varietate a gusturilor şi a tendinţelor de modă. De regulă, asociată bunului gust şi al manierelor, dar şi categoriei sociale, căreia îi aparţinea individul, îmbrăcămintea chişinăuenilor a cunoscut o evoluţie remarcabilă, fiind adaptată împrejurărilor zilnice; ea devine mai practică, mai simplă şi mai comodă. În acelaşi timp, vestimentaţia era strâns legată de personalitatea celui care o purta, fapt care a determinat o varietate a stilurilor, tendinţelor şi a culorilor caracteristice cu tentă indivi-duală.

Cercetările efectuate ne-au permis să rezumăm că locuitorii oraşului Chişinău cunoşteau şi se adaptau, în viaţa cotidiană, tendinţelor modei euro-


pene, îndeosebi, a celei franceze, engleze şi ruse despre care ne relatează din abundenţă presa periodică a timpului. Însă, ei încearcă să introducă şi elemente noi, originale prin intermediul croitorilor şi al magazinelor şi saloa-nelor de modă autohtone, care preluau modelele europene şi le adaptau la condiţiile şi la cerinţele clienţilor locali, reprezentanţilor înaltei societăţi chişi-năuene. La polul opus, vestimentaţia categoriilor modeste ale populaţiei, care locuiau la periferiile capitalei, este mult mai simplistă şi mai puţin permeabilă la capriciile modei.

Cât priveşte alimentaţia locuitorilor oraşului Chişinău, aceasta este în peri-oada anilor 1900-1918, de asemenea, foarte variată, atât din punctul de vedere al preparării bucatelor, cât şi în ceea ce priveşte localurile publice în care acestea erau servite. Regimul alimentar al chişinăuenilor comportă un caracter tradiţional, incluzând, de regulă, trei mese pe zi. Complexitatea lui depindea de situaţia materială, dar şi de principiile morale ale fiecărei familii sau individ în parte.

Localurile publice, unde chişinăuenii puteau servi masa, variau de la resta-urantele de lux, accesibile elitei oraşului, la cafenele şi cârciume, frecventate mai des de populaţia majoritară a oraşului. Aici chişinăuenii puteau servi o cină obişnuită, bucate preparate cu anumite ocazii sau, pur şi simplu, se puteau întâlni pentru a discuta problemele vieţii cotidiene. Cât priveşte preţu-rile, acestea par destul de accesibile pentru buzunarul unei persoane cu venit mediu, cu excepţia perioadei care include anii din ajunul şi de după Primul Război Mondial, când datorită condiţiilor social-economice şi politice cauzate de acest eveniment produsele de primă necesitate (pâinea, zahărul, uleiul etc.) puteau fi cumpărate de câteva ori mai scump.

Concepute în sens larg, divertismentele atestate ca modalitate de petrecere a timpului liber de către locuitorii oraşului Chişinău în perioada de la înce-putul secolului al XX-lea sunt foarte complexe şi comportă un conţinut foarte divers. De la cele cu o tentă a dezvoltării intelectuale, cum ar fi spectacolele de teatru şi film sau cititul cărţilor, vizitele la muzeu, la cele care constituie o simplă relaxare, de tipul plimbărilor prin parc sau jocul de cărţi. Toate moda-lităţile de divertisment descrise reprezintă, de fapt, atitudini, comportamente ale vieţii cotidiene şi ale mentalităţii chişinăuenilor în pragul unui nou secol. Acestea erau „alimentate” de deciziile şi de intervenţiile nenumărate ale auto-rităţilor de a îmbunătăţi modul de viaţă materială şi morală al locuitorilor oraşului Chişinău, ca şi al tuturor românilor basarabeni.

La începutul secolului al XX-lea, oraşul Chişinău se confruntă cu o serie de probleme de ordin moral, cum ar fi: alcoolul, fumatul, acţiunile de huliganism

204 Lucia Sava

ale lumii interlope, prostituţia şi altele, care contribuie la degradarea morală şi spirituală a locuitorilor săi. În pofida existenţei acestor probleme, precum şi a altora de acest gen, societatea chişinăueană în ansamblul ei dispune de prin-cipii şi valori morale sănătoase, drept dovadă ne servesc argumentele aduse de numeroasele articole din presa periodică a timpului. În plus, intervenţiile nenumărate ale statului, argumentele bisericii, educaţia obţinută în familie şi în şcoli contribuie la formarea fizică şi morală sănătoasă a indivizilor săi.

Aşadar, în perioada anilor 1900-1918, viaţa cotidiană a locuitorilor oraşului Chişinău cunoaşte modificări substanţiale sub toate aspectele sale primordiale: habitat, vestimentaţie, alimentaţie, venituri şi cheltuieli, modalităţi de divertis-ment, dar şi principii morale, care au avut implicaţii profunde în procesul de urbanizare şi de modernizare a oraşului, dar şi asupra întregii societăţi.


SUMMARY

INTRODUCTION

What is the meaning of „Daily Life”? Making up the place above all the political thinking and the existence thinking,the direct meaning of the term „daily life” would be something which imperceptibly makes us perceive everything that models our glance and hearing without paying attention to it because it includes everything that happens every day; everything that is common, usual, of every day.The world where a problem of „daily life” may show up is the world characterized by an isolated symbolic organization governed by a certain number of figures or instances excessing,dominating and supervising the scene of normal existence.

To emphasize the complexity of daily life content, and also to remove some confusions regarding modalities of its interpretation from scientific point of view, we consider it is necessary to highlight some approaches in terms of daily life from the perspective of social and humanity disciplines related to the history.

The explanations of „daily life” are of historical, sociological, psychoana-lytical, anthropological, philosophical nature, however each of these human or social sciences has its own specific difference in the method and finality of cutting up the world of everyday life, in rational division of the reality as such and in its interpretation from different points of view.

From sociological point of view, for example, Norbert Elias estimates that the definition of „daily life” depends largely on what it is not, that is, we could learn more about it from what doesn’t exist and from the quali-ties that its opposite is getting than from what it should be itself. From this point of view, „daily life” is a relative and variable term: its definition always depends on its correspondent,which could be different each time, in function of ending up the defining process and the one establishing the classifying criteria. In terms of time to daily life are opposed the days of festivity, holi-days and vacation, in this sense, it appoints our every day activity; whether it is the opposite of the bourgeois luxury life, then through daily life we under-stand the worker’s or peasant’s way of being, who is caught by the routine of his everyday programme; from political point of view to daily life is opposed the life of leaders (kings, princes, presidents, ministers, etc.).

Also, the daily life is tantamounted to private life (family, children, inti-macy), which is opposed to public or professional life. The distinction between public and private space is very complex; for example, the dwelling

206 Lucia Sava

(which means the place of intimacy, meditation or reflection) can occur at the same time as a place of the daily life (sleeping, meals). Also, the street (the routine track or, on the contrary, as a place of unforeseen situation or event) or the place of work (which can signify the routine, or on the contrary, self-surpass, self-realization).

Another sociologist, Alfred Schutz, considers that the reality of the daily life is given by: 1) a specific tension of the consciousness that comes out from a fully attention to life; 2) a specific epoch in the form of the exclusion of suspicion;3) a form where the spontaneity,shown by the work, prevails; 4) a specific form of the ego-experience; 5) a specific form of sociality; 6) a specific temporal perspective.

For Erving Goffman, the daily life is a performance, and the personali-ties are its actors. Because of it the author was concerned to understand the ways in which the individual is being presented (that is it plays the role of a character) in the daily life of the organizations or of the public world, but also in other social „frameworks”, more or less closed or ritualized and even abstracted from everyday normality.

Privileged space of Goffman’s studies is that of „closed systems”, namely of those with well delimited borders, in which the great part of our daily life is running. However, not the space closing interested Goffman particularly, but more precisely the openings established in terms of our social interactions by the continuity of the daily life. And these take a form similar to theatrical performance.

From the philosophic point of view the daily life means the labour time among the holidays or the time forgotton among the historical events; it also means the routine, the triviality we surprizingly get out of, eventfully and exceptionally. The philosophers describe it sometimes as being a „parody of eternity”, due to its proportionality, elasticity and recurrence qualities; it is an ongoing present, shapeless and disoriented, closing in itself those concerned with ensuring the upcoming moment, disdaining rememorization or planning in the future.

The daily area also designates the places of everyday ( home, street, place of work, etc.), each of them with its own openings and closings. Being an area negotiated between the rulers and their subjects, Michel Foucault defines it namely as: „The space we live in and are attracted by out of ourselves, where the erosion of our life, time and history takes place; this space which bites and crosses us is in itself also a heterogeneous space. In other words, we don’t live in a kind of vacuum, inside of which individuals and things could be placed.


We live inside of a vacuum which would be colored with various shades and lights, we live inside of a set of relations that define the irreducible locations to each other and are absolutely not super-posable”.

From the historical point of view, we can talk about daily life when its historicity appears , being understood as the occurence of problems in human existence. History (in its multidimensional dimensions: economic, political, cultural) would not be possible without ensuring physical and biological maintenance of the individual and community through work. Thus the world of daily life has always existed througout history, since the man has achieved social dimension, each generation sends only a certain organization of the world, performed by others and not by someone in particular.

The subject of daily life is identical, equal, homogeneous. Life defined by „daily life” is a repetitive, mechanical life, a life lived in absence, a life which is passing by itself, the life reason in daily life is given by the pleasure found by people in repetitiveness .People simply want to live their today’s life as it was yesterday , the habits should remain intact, and the safety of yesterday should be perpetuated today.

Also, we cannot solitary talk about daily life.The daily life involves publicity, division of the people and self-belonging to it. Any daily experience is a common experience, in the sense that the opportunity, its realization or interpretation cannot be achieved without any social framework, in the full material and spiritual presence of others.

Who lives in the daily life? No way the noble or aristocrat who owe their nobility to some events that are not of the daily life’s order. The noble gets his nobility by recognizing the exceptional nature of an action. He is enno-bled by the ceremony and ritual that take him out of the average. The worker, on the contrary, extracts his professional determination and confirmation by carrying out daily one and the same operations. More precisely he is as such because his days are identic to each other, one day is similar to the other one, none of his days differ from the other day.

From this perspective, the daily life emerges when the exeptional leaves the history to be hidden in the shady and gloomy rooms of the past. It occurs when its subject, the simple man takes the place of his opposite: the excep-tional man, the hero, the king, the prince.

From mentioned above results the complex and sometimes contradictory nature to approach the subjects of daily life, the hard assemblage of a para-historic discourse, because in his approach, the historian must always appeal to some aspects of daily life to others’ detriment.

208 Lucia Sava

Models and methods of research. Nothing is more difficult while addressing the daily life’s subjects than establishing some methods or models of research. The difficulty of the study results from the fact that „we are on the untouched field” (Ariès, Ph., Duby, G.), on which there are few forerun-ners, who tried to explore in this domain, and the informations which seem to be numerous at first glance, are spread out in all directions, so that the priority offered to some of them could be done to others’ detriment.

To the mentioned above could be added the aspects of variety and complexity related to the problems of daily life. Due to the fact that history is related to the group of human beings rather than to an individual, because it is the history of societies, nations, civilizations, even mankind (P. Veyne), therefore that what represents a comunity, the historian will not tell, for example meals, all lunches and dinners of all the people, but he will refer to these meals, which together make up the cookery customs of a civilization, or he will tell the history of some society’s cuisine lasting during centuries.The difficulty gets even greater, with the mutual articulation and determination of both private and public spheres,all these brings to fear to be slipped over the history of individualism.

From the other hand, the history is written through its own personality, namely based on a stock of knowledge (sometimes maybe confusing) that the author has gathered during his life time. This experience is transferable and cumulative, however it is not a proper research method because everyone makes his experience taking into consideration his own powers and will. This fact determines the individual character of the historical writings, which limit the historic objectivity together with the documentation gaps and experi-ences’ diversity.

Defining the historian’s mission, which consists of bringing to order and selection of the documents, of the researchers,being carried out on the level of the gross document, the historian

Marc Bloch specifies that „these products of unequal efforts should be classified, ordered, compared to each other” and then out of this material should be built the Sixteen Chapels of the history.”

The study of the subjects describing the daily life or mentalities could be realized from different perspectives. As by the general approach to the history and social science, in such kind of studies are equally important the comparison and usage of models, the quantitative method and usage of social ”microscope”.

The comparison represents one of the favourite methods by the histo-


rians, sociologists, anthropologists and psychologists.Emile Durkheim distinguished two types of comparison pleading for both of them. Firstly the comparison of societies fundamentally similar by structure, and secondly, the comparison of the fundamentally different societies. From the other hand, some historians have tended to reject the comparison, having the principle to be interested only in the peculiar, unique unrepeatable element. In this respect is significant the answer given by the sociologist Max Weber in 1914 to the historian Georg von Below, in terms of some debate on the urban history: „We absolutely agree that the history should determine what is specific to say, to medieval town, but this is not possible unless we discover first the other cities’ lacks (the ancient, Chinese, Islamic).”

In terms of historical approach, the specification and generalization are complementary and depend on the comparison either it is explicit or implicit. Jack Hexter, the American historian divided the intellectuals into „those who see things in ensemble” and „those who split the thread into four”, pleading in favour of those from behind.

The problem of comparison becomes evident in The Study Over the History worked out by Arnold Toynbee. The measure of the comparison was civiliza-tion, whereby the author distinguished about twenty civilizations in the world history. To enable the comparisons among these civilizations, the author had to reduce each civilization to a small number of features, creating this way the artificial barriers among these civilizations.

The quantitative methods which are used in the historical research, are based on the analysis of the statistics related to the censuses, the price data, which may be useful in studying certain types of the human behavior and even human attitude. „The serial history” (histoire sérielle), is significant in this way, it takes many forms, from an entire research to the research on samples. It is used to study the group, but is also suitable for the research or for the rela-tively small elite society where the information is not uniform.

Since 70’s years of the twentieth century, as well as the social anthro-pologists, sociologists have paid more attention to the micro-social analysis, and the historians to the micro-history. The aim of the micro-history is to choose a personal example to be studied in depth, it can be determined in representing in the miniature a situation which the historian already knows that the history is prevalent. Excepting the politics, there are few important phenomens of social life, that are closely related to the daily life, which allow micro-relevant and clear analysis on new issues that are already known in another way.

210 Lucia Sava

The historiography of the problem (theoretical approach of daily life). The studies concerning the aspects of the daily life are in very close connection with those addressing the peculiarity of the mentality. Therefore, in our study we will make several references to this subject, resulting atti-tudes usually progress daily lives of individuals in a certain society of a certain historical period.

This new and exciting field of history, occurred, in the early twentieth-century, historiography in a stream with a strong impact on contemporary universal historiography (La nouvelle histoire) – which inaugurated a new global perspective on the past, showing how, or rather methods, manners of past societies in which people see, perceive and imagine the world around them, as they see themselves and each other, and value the systems according to their shape attitudes, behaviors, reactions toward each other, as challenges to the natural social or political environment.

The new historiography current, oriented on the research of the mentality and the imagination of a various historical periods in different areas of the civilization, revalorificated and shared in this context the history of daily life, trying to be a multidisciplinary approach in the mind; and the researchers concerned with these problems, use their efforts, procurement of related human social sciences, such as: social psychology, human geography, demog-raphy, history, sociolinguistics, semiotics, etc. Meanwhile, in the center of historical inquiry is not situated the abstract and universal human being, but the contrete historical human being, even more the human groups, collectivi-ties, with their peculiarities.

The historical roots of such an approach, innovative and exciting on the one hand, complex and difficult on the other one, must be searched deeply in the history, yet in its nineteenth and early twentieth century.

Some interpretations of this kind could be even earlier. Concerning to the concept of history seen as an indication modern concept, Reinhart Koselleck notes that since 1765, in Gottingen, Christian Kestner raises the question: „If the utility of new history extends to individuals”. Of course, the author mentions, „the historiography we must portray a human being in his integ-rity, not only in rare and special instances, by dominating other people or dominating and conquering peoples of other countries”.

In the late nineteenth century, some German historians have shown neo-ranke unhappy history. Among the most active critics was Karl Lamprecht, who denounced German official historiography to focus on political history and historical figures. He called for a „collective history”, which should take


the concepts from other disciplines such as the social psychology and the human geography. „The history, argued Lamprecht, is primarily a socio-psychological science”.

His conception of the history was continued by another German scientist, Otto Hintze, follower of Max Weber, one of the few historians who have treated the kind of history as required by Lamprecht, evolving beyond Ranke.

Obviously, that Lamprecht’s attempts to break the monopoly of the polit-ical history failed in Germany, but they had significant echoes in the United States and France. Around 1890, the American historian Frederick Jackson Turner launched attacks against the traditional history in the same manner: „It must be taken into the consideration all the spheres of the human activity ... No sector of the social life can be understood in isolation.”

His contemporary, James Harvey Robinson, called also for the new history, a history of dealing with all human activities and to take the ideas from the anthropology, the economics, the psychology and the sociology.

In France, 20th years of last century represented a new kind of the histor-ical period, movement started by two professors at the University of Stras-bourg Marc Bloch and Lucien Febvre. Review initiated by them, Annales d’histoire économique et sociale, criticized the traditional historians. Like their Germans and Americans predecessors, the two French historians opposed to the prevalence of political history, which wanted to replace with „a broader and more human history”, a history that includes all human activities and be less concerned about the story events further „structural analysis”, commonly used within the School of Annales’s historians.

As Febvre and Bloch, historians wanted to use their information in the work of neighboring disciplines: geography, sociology, psychology, anthro-pology, etc.., Encouraging the interdisciplinary cooperation and making this history a position of hegemony among the social sciences.

Trying to define the new directions of the historical research, L. Febvre argues that each civilization, each level of culture and social categories corre-spond to each his own mental equipment, which includes in its structure both, the educational concepts and the behavior. defined as a „life style”. M. Bloch’s conception of history is the objective of human being, which must be studied both as individuals and as a social factor.

Therefore, The Annals School, gathered around the magazine founded by Marc Bloch, opposes the traditional historiography, which study too deep the well known events: it was history-treated-and-battles, but was still clearing a huge expanse of non-occurrence, which limits are difficult to be seen: the regional history, the mentalities, the safety of insanity or search over time.

212 Lucia Sava

M. Bloch’s originality of the history approach must be sought in three features: the expansion of a very long time to study a phenomenon, a research carried out simultaneously for the comparison purposes in the different regions of the same cultural areas, a nine reading of narrative texts and use of the sources unwritten to identify the traces of a ritual and a mental image.

In other words, the researcher’s studies specified above concerns the reconstitution of a total history, which includes print material life, the social and political dimension of the mental and daily life, without which wouldn’t be completed the first one, in this case the historian follows up, according to the expression of F . Braudel, „long term history” (l’histoire de longue durée).

Total history is defined by R. Aron as a history of people, many activities and their worlds from their way of dress and to share their way of praying. Another researcher of the period, P. Veyne, records that: today the history has attached the demography, the economy, the society, the attitudes and aspires to become a full history, to reign over virtually all its field. In other words, reproducing a total history of track correlation involves deeper the structures of the human life with its material factors and processes of the transformation of the social imaginary components and how to reflect their social environment.

Starting from the research of these authors, the new generations of historians will require the daily problems, with the attitudes in the field of contemporary historiography. At this stage, the studies of daily life concerns seem inseparable from those attitudes. Thus, R. Mandrou believes that the purpose of these studies is the reconstruction of the behavior, expressions and silences that shed light on the world views and collective sensibilities. In the same context, Jacques Le Goff maintains that the history of mentalities is automatically, daily and is as individual subjects beyond history, as they reveal the contents of impersonal thought. Another historian Annals School, G. Duby speaks about a mentality as about a ready-made set of the ideas which the people express them spontaneously, in a human environment and in a certain age.

Daily issue is being studied in a more complex and deeply way by the French historian F. Braudel. The author sees the daily limit of possible and impossible structures, arguing that there should be a link between individual lives, from taking the required daily rhythms of slow movement of judder and thought to completion.

The historian insists on the demographic issues related to food, dress, habitat, etc., which reported in the daily life, may explain the wages, the prices,


the taxes, and their consequences on the livelihoods of individuals: avarice, hunger, misery, mortality, etc.

In a similar context, the approach of historians Ph. Aries and G. Duby is to reconstruct how people organize their habitat and their whole existence, their behavior in the society and the inner circle of the family, the authors renounce to that „small” for a significant element, able to explain the change, transition from one society to another, the transformation that took place at all levels.

The German historiography after the Second World War seems to have split, even it in two parts: a new generation of historians were imposed against the traditional history of the resistance against a national history, focusing on the individuals, groups dominating politics powers and parties, this genera-tion has expressed willingness to return to the social history. „The Social History”, this concept is a program that extends the historical sociology of German society.

The History becomes a dimension of consciousness, which includes „young people’s” participation in the formation of the „great history”. In parallel, the daily life history has expanded in some universities, which are considered a very serious area of research. It opposed the school social history, whose representatives noted that the traditional and conservative daily history is a phenomenon in fashion, our science, we thought, not theo-retical, inconsistent and irrational.

Alf Ludtke in the introduction to his work Histoire du Quotidien, indicates that the heart of the young people is the daily history. These studies square up to their work and their leisure. They are devoted to their manners of living or to live without shelter, to get dressed or stay naked, eating or being hungry. The History inquire about love and hate, about arguments and understand-ings about memories, anguish and hope for the future.

Most referred historians to their work reffers to the aspects of daily life in close connection with the mentality of making reference to the Middle Ages or early modern era. Despite the chronological segment faraway from the period we are rearching in our work we study it, we take into account this factor not as chronologically important, enough to treat historical issues, but as methodology works issue and content presentation action.

The daily problems, with the mindset that constitutes the last decades of the twentieth century is the subject of a large research space of Roma-nian historians. Romanian historians as: F. Constantiniu, A. Dutu, E. Papu, I Ţighiliu, A. F. Platon, L. Boia, T. Nicoara, I. Scurtu and others, by the theo-

214 Lucia Sava

retical concerns and by the creating appropriate tools circumscribes issues daily in parallel with that mentality, so that these concerns to conquer the new areas of research and established itself not only in the scholarly circles but also in the public consciousness, history reader and consumer.

The research of I. Scurtu are among the most recent approach to daily life of Romanians in the interwar period, and the recital is very important from the chronological point of view but also in terms of content are very close to what we wanted to achieve in the pages of our work.

Daily problem, complex and varied in terms of the content and coverage, is a relatively new topic, least researched in Romanian historiography. Much less the question of daily life in the Moldovan historiography, evidence is the fact that currently there are few studies that would address this problem. We can certainly say that this area remains not explored very much by the Prut-Dniester’s space historians. That’s why, it requires further studies on this subject.

Several attempts historical approach in this respect were made by histo-rians E. Dragnev, I. Casu and V. Pâslariuc, within the UNESCO Chair in Southeast European Studies. These authors have initiated under the heading „Adio, Secolul XX” in Capital magazine, the presentation of the development of the Kishinev society until 70 years of the twentieth century. Adopting the same principles of treating the history, set by the The Annals School, the authors highlight the features of the living environment of residents of Chisinau, emphasizing both the progress and the problems facing Chisinau’s society, now being modernized.

Notwithstanding the foregoing, there are many works which address issues of the social history, economic, political and cultural space of the Romanian, in general, or of Bessarabia, in particular, make direct reference to its capital, Chisinau. They contain a variety of thematics and cover a wide chronological segment, and different views and approaches of the problems outlined.

Some tangential issues addressed in the paper were taken from studies addressing the national liberation movement of Romanians from Bessarabia, under Tsarist rule, who knew a considerable momentum in the second half of the nineteenth century - early twentieth century. Most of these scholars, including Gh. Negru, V. Popovschi, D. Poştarencu, I. Varta, supported the idea that the national liberation movement which included Bessarabia in the late nineteenth century and experienced a great extent in the early twentieth century, was driven by intensifying the struggle for the national rights and the increasing number of periodicals of the time in the Romanian language,


which by their content, contributed to revival the national consciousness in Bessarabia during the century of Russian occupation.

The 1918, occupies a special place in the Romanian historiography, because the Union of Bessarabia with Romania, a major event in the history of the people and the Romanian nation. Most studies and monographs, touching with our work addresses the problem of the national history, highlighting the importance that the Romanian people had reunification as a result of the act of 1918. The scientists contend that with the implementation of the Union of Bessarabia with Romania, a new page in the history of evolution subscribe territory between the Prut and Dniester, which remains the ideal of the Romanians until now.

Another chapter in the historiography of the researched period, tells us that they entered work and studies addressing the contribution figures in the history of Bessarabia, determining their place and role in the initiation and implementation of historical events. Most of these studies reflect the mood of the era of Bessarabia, the city’s historical context in which lived and worked basarabian personalities (I. Pelivan, V. Stroiescu, P. Halippa and others), whose contribution is undoubtedly significant to promote the moral and spiritual values of the Romanian nation. They are useful to our research due to the fact that they contain information (letters, testimonials, personal documents, etc..) and offer an ample vision about Bessarabia overall filling in our case, information covering the daily life of the capital.

The specifically writings (dedicated writings) especially Chisinau are relatively few. Since P. Crusevan, referring to its period’s Chisinau (the early twentieth century), noted that it goes through significant changes: to expand territori-ally and aesthetic changes: appear new buildings and public institutions, are built larger streets, others are paved, the internal life of the city is increasing, decisive changes that make from Chisinau one of the key centers of the Russian Empire.

One of the earliest writing about Chisinau’s history belongs to the Basara-bian St. Ciobanu. Formed in 1925, this paper represents a fairly successful attempt to create an author’s broader vision of the capital of Bessarabia. The history deals with the geographical situation and history, people and culture of the city, considering that Chisinau is one of the largest cities of Europe, and a true town province. The descriptions of history gives us the opportu-nity to study much more detailed the specific of the inhabitant’s lifestyle and to highlight the existing contrast between downtown and suburbs, and polar-ization of social groups, whose income and living conditions were various.

216 Lucia Sava

Despite to the fact that now were found some inaccuracies in this paper, we consider that the work of St. Ciobanu remains a pioneer in elucidating the history of Chisinau.

About Chisinau’s appearance, as well as the internal flow of its life, tells us more Gh. Bezviconi. In another work, the author examines the way of conferring noble titles in Bessarabia during the years 1812-1918, making a list of noble families, which contains ranks and positions they occupied in the administration of Bessarabia, including Chisinau. Among these figures, shows the author Panteleimon Sinadino, noble Greek origin, mayor of Chisinau (1905-1910) and the last three Duma deputy city.

The world trade city of Chisinau has been reflected in the pages of the works of V. Zhukov and N. Babilunga. Thus, V. Zhukov claims that in the early twentieth century Chisinau was the most important trade and craft center of Bessarabia and one of the most representative of the Russian Empire, placing fourteenth place in terms of the population number in the entire empire. The paper examines a number of the particular aspects of of urban life’s organiza-tion, such as: prices for labor day, townspeople ratio of income and expendi-ture, the minimum consumption per capita, etc., issues which have enabled us to pursue more detailed level and living conditions of Kishinev.

The same period, the years 1970 to 1980 of the last century, dates the work of V. Zelenciuc. These include more about clothes townspeople in the twentieth century, the author mainly focus on folk and on the Moldovan stage costume. However, the most recent data and arguments made by the researchers I. Palit-Palade and M. Batca on clothing items and fashion trends of the early twentieth century, are convincing to the fact that male and female costume disappeared the geographic area of Chisinau still in the mid-nine-teenth century, some aspects of it are worn on holidays, only at the periphery.

The appearance of the town was the subject of numerous research studies and articles published in the periodical press of Chisinau. Although bear prints style of publishing, such items are intended to inform the reader of today, largely residents of the capital, Chisinau history of monuments, such as: Cimitirul Central, Catedrala Schimbării la faţă, Complexul istorico-arhitectural from downtown and others.

Study of urban population of Bessarabia during the late nineteenth century - early twentieth century history is the subject of recent D. Poştarencu’s concerns. The author addresses several aspects of this issue: the ethnic, social, and confessions by the urban population by sex from Bessarabia, its educational level, etc.


N. Enciu’s works contain a deep analysis of Census data from 1897. The author studies the development of the rural population of Bessarabia in the years 1918-1940, constituted by gender, age, marital status, ethnicity, reli-gion, occupation. Referring to commercial activities up to 1918, the author concludes that most merchants had a different ethnic origin than the Roma-nian one, fact pruved by the sources, in which (particularly in Chisinau) appear more traders Hebrew, Armenian, Russian and other ethnic groups others than Romanian.

The above historiography’s analysis shows the absence of dedicated work in our particular research topic. Although this perspective approach to history, which includes daily issues and mentalities, is still in the early twen-tieth century European historiography, it remains practically uncharted in Moldova. The studies about Chisinau, in most cases contain the summary elements on that issue, dealing in a wider context and within broader chrono-logical aspects of the evolution of Chisinau in the early twentieth century. These works reveal only the tangential moments of the problem, like daily life in Chisinau, in the years 1900-1918, the city entered a period of intense urbanization and modernization, requires a special study, which highlights the peculiarities of this process.

The sources of the work. To achieve the objectives, which are the reconstitution of the daily lives of residents of Chisinau, we had available the archival documents from the early twentieth century, and the periodicals of the time. The complexity of the tasks proposed and the diversity of sources, we were determined to classify them in:

a) The documentary sources (the documents and official documents of the period, published and unpublished archival documents);

b) The narrative sources (descriptions of the witnesses, memories);c) The material sources (maps, drawings, pictures, portraits and vintage

photos);d) The periodical press. On the basis of our research are available the official documents issued

by the municipal authorities in the past century, preserved in the National Archives of Moldova, which gave us the opportunity to highlight key the moments in the evolution of daily life in the city of Chisinau. For us the special interest collections of documents held in the fund no. 2 Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1, as well the funds no. 5, Бессарабское областное правительство, nr. inv. 1 and no. 6, Бессарабское губернское правление, nr. inv. 1,2,3,4,5,6,7,8,10,11,17,18 of National Archives of Moldova, including

218 Lucia Sava

the key decisions and the actions of city leadership in the solving specific problems faced in the period studied.

Among the official documents of importance to deepen our studies is the 1897 Census. Although the chronological framework goes beyond the topic, it is the most comprehensive source more complex and city population compo-sition by sex, age, social class, educational level and occupation, so that the data contained in our population structure facilitated the description of the town .

Many of the sources studied have already been published. Thus, provisions, stipulations and orders issued by the Assemblies of zemstvo of Chisinau in the period of 1900-1918, were published in several volumes of documents. According to them, I could track changes in public transport, building new roads, bridges, paving others.

Also, much of local decisions and judgments were published in that period the official journal of the City Duma, Ведомости Кишиневской Городской Думы. In its pages, I found information about the measures taken by health authori-ties to improve life in the city, since this is exactly the fight against tubercu-losis, scarlet fever, conditions for maintenance of hairdressing, keeping clean the stalls in the market, and in places like bakeries, shops bread, sausage, etc.

Also the information important for the research include the personal funds. I used background paper pages R-2987, A. Şciusev (1878-1956), which includes valuable information on plans for reconstruction and moderniza-tion of the city during studied, and a series of drawings (files 1-5), data about the activity of architect, the author selected different materials to achieve its drawings. At the private fund R-2983, Gh. Bezviconni (1861-1967, I made reference to describe the author’s memories of Chisinau in the early twen-tieth century, here we used the testimony of P. Sinadino about Chisinau years 1904-1906, about the famous pogroms Hebrew (the largest taking place in April 1903) about the appearance of the city and about the pace of life in the city. Especially helpful to us was the work of P. Sinadino Creditul în Basarabia which gave us the opportunity to understand the deeper aspects of commer-cial activity in town, and vintage photographs allowed us to describe the clothing of the period studied.

We were useful the private fund F-2121, V. Gutor (1891-1957), to assess how the organization of leisure and the entertainment in the capital, it contains data about the activity of the great musician in Chisinau.

The private fund F-791 of the merchant P. Sinadino, including the commercial book Sinadino’s family, where are listed all commercial activities (sales and


purchases of land, loans, exchanges, etc..) in the year 1910, we facilitated the understanding and reconstruction of world trade city of Chisinau.

Undoubtedly, the periodical press of time is essential source for studying, understanding and reconstruction of thinking and lifestyle of the inhabitants of Chisinau in the period of 1900-1918. The coverage in the media age is very complex and varied publications contained the contradictory versions of some of the same events or issues and daily life, as is normal especially during large transformations (for ex., 1905-1907, 1917 - 1918). They oscillate between a social or political articles and information about cultural life of the city, referring to amateur theater troupes, film, poetry or music to „piquant moments” of everyday life of Chisinau, such as, for example, extramarital affairs, fashion and entertainment trends.

In the period studied, in Chisinau life are appearing a lot of Romanian-language newspapers and magazines as: Basarabia, Luminătorul, Făclia ţării, Glasul Basarabiei, Cuvânt Moldovenesc etc., in pages which the reader could inform society’s current problems to which he belonged. In parallel, Chisinau occur several Russian-language publications, among which we mention : Бессарабец, Бессарабия, Бессарабский вестник, Бессарабская жизнь”, Голос Кишинева, Друг, Кишиневские новости, Новый голос Кишинева, Новый кишиневец, Спорт и общество and more. Most of them, although subject to political ideologies of the time, could not overlook the wishes and preferences of readers of Kishinev.

Despite the fact that some articles in these publications carry a tenden-tious character as reflecting the views of the authors involved politically, they remain the most unmediated, direct, live information sources to elucidate some aspects of the problem investigated, since that currently there is no historical study of daily life in Chisinau during 1900-1918.

Therefore, studying and analyzing historical sources that we have access, we have offered scope for further research and highlights a number of unpub-lished information, complex, which contributed to expanding the base of the historiographical problem.

220 Lucia Sava

CHAPTER I.THE URBAN HABITAT

The Urban Habitat is a historical expression, according to M. Sorre that develops within a specific region, with vast implications in a well-defined urban network. The city allows the physical and material heritage conserva-tion of a sum of values would otherwise be possible: identity of places where we live, respect and stability that gives relief different experiences of each generation, the permanent center is not changing as fast as the periphery, where we can store and put together some memories, too heavy to be carried of every individual. Thus, the physical city has an important impact on life-style, while opportunities for travel and leisure is growing.

The new organization of city, urban, allowing transformation planning a rational combination of public and private interests, compatible with each other, the market rules and economic competition. Thus, taking account of all urban functions, the physical context in which human life can achieve its full value. These aspects of developments in Chisinau during the early twen-tieth century we will try to highlight them below.

1.1. THE URBAN ENVIRONMENT

1.1.1. The geographical environmentChisinau - political, administrative, economic and cultural center of

Bessarabia is geographically located in the north, 28 47 2 50 east of the Green-wich meridian in the south-east of the Moldavian Plateau, steppe zone. In the period studied, as now, the territory of Chisinau and surroundings were numerous deposits of building materials: lime, limestone, building stone, crude, clay, sand, gravel.

The municipality and its periphery was divided into two sections: the west and east, which keeps Codri Hill area, represented by the narrow waters cumpene slopes and slippery ground, also the eastern and northern sectors which Plain bordering the Dniester. The climate is temperate continental Chisinau. Winter is mild and brief, while summer is warm and enduring.

Chisinau rivers are part of the Dniester basin. Bic river flows through Moldova and the south-western outskirts - Isnovat rivulet, a tributary of the right ferry. Riverbanks are wetlands, and with the removal of riverbed becomes higher and more sandy.

Particularly significant for the geographical environment of the capital of Bessarabia forest areas were used as both a recreational and leisure centers, as


well as providing food. Forests occupy the whole county Chisinau reaching Orhei and were placed on the chain of mountains Mehur.

1.1.2. The Urban areasThe advantage to be a capital. The creation of Tsarist era (St. Ciobanu),

in terms of form and outside the city fully justifies the findings of A. Toynbee regarding how to choose the capital on the grounds of convenience: both in terms of conditions supply goods in connection with the provincial admin-istration and in maintaining security but also on considerations in selecting capital strategy. Evolution as the capital was determined largely by the fact that Chisinau was formed in a context of economic and social, political, ideo-logical and cultural specific environment due to Russian influence, issues that have left imprints on evolution of mentalities and everyday life.

Streets and neighborhoods. Like most cities of the Russian Empire, Chisinau occupy a large territory, and the buildings were separated by streets, grouped in neighborhoods. In the early twentieth century Chisinau occupy an area of approximately 4 500 desetine of land, of which 770 were reserved for houses and yards, and 2 500 were occupied by gardens and vineyards. City area in 1900 increased further by 2 088 desetine by peripheral Visterniceni estate purchase, which will be built Rascani urban area. In the period studied, the city was divided conventionally into four sectors, according to the plan drawn up by architect Zauşkevici, Chisinau was divided in 102 streets, 20 streets, 269 districts, which included 12 churches, 35 public buildings and state institutions, 11 markets 10 barriers, seven bridges and five suburbs.

To the Union of Bessarabia with Romania were not recorded substantial changes in dividing the city, except change the names of streets, occurred in 1912. After the Great Union, much of the streets have been renamed, so that in the interwar period they were 2-3 names.

1.1.3. PopulationA wen. The population and the demografic situation was a current

problem for the early twentieth century, it was provided that the Chisinau city with most inhabitants of the province of Bessarabia and one of the most populated cities of the Russian Empire.

Like other capital, Chisinau played the crucible, attracting immigrants from different places with different mother tongues, different habits and manners and in different social classes. This one was apparently normal in terms of Russification and the denationalization policy pursued by the Tsarist authori-

222 Lucia Sava

ties. They have attracted recruits heterogeneous, primarily in the provinces which were under the rule of state government in the capital, but also in areas beyond state borders.

According to statistics of the period from January 1, 1902 population consisted of 131 Chisinau, 3 000 persons of both genders, while the county was represented by 182,5 000 people. Most detailed data and more precise about the number and composition of the population census contained the imperial city in 1897, of these considerations, when we refer to this aspect of the problem, we refer to that document. At this time, Chisinau county occu-pies an area of 3 271.9 km², population density represent 85.47 inhabitants / km and the total county population was 279,657, of which 144,625 men and 135,032 women. In Chisinau 108,483 people lived in total, 56,734 men and 51,749 women, 1361 and 1813 as temporary residents - foreigners.

A social and ethnic diversity. In this regard, Chisinau was quite hetero-geneous. I said what conditions it is and crystallized the ethnic and social diversity usually in capital cities, and directly, in Kishinev.

The Imperial census of 28 January 1897, examining national composition of the population of Chisinau, the mother tongue criterion, the situation was as follows: first lay Jews, representing about 45, 93% of the total number of inhabitants (the entire county Chisinau Jews represented only 19.48% of total population). They were followed by Russian speakers (30.16%, while the county Russians, Ukrainians and Belorussians constituted only 13.81% of total population) and only in third place stood the local population, Moldovans, which constituted 17.58% and 62.90% in the county town. Outside nationali-ties already listed, Poles living in Chisinau in May (2.99%), Germans (1.17%), Bulgaria (0.85%) and an insignificant number of Armenians (0.34%), Greece (0.28%), Roma (0.13%), Turks (0.03%), etc.. At the same time, structured according to the criterion of religious confession, Chisinau population was divided as follows: Orthodox Christians and Jewish (edinoverits, according to Census), representing 46.59% of the total number of inhabitants, while the confession was 76.84% in the entire district of Chisinau. Christians were followed by the Hebrew as a slight difference of 46.31% and 19.63% in the county town. Among other religions found in the city, appears more consistent Roman Catholics (3.54%), largely composed of ethnic Poles, but there are believers of the old (2.05%), Lutherans (.89 %), Armenian Grego-rian (0.39%), Muslim (0.18%) and other Christian and non-Christian reli-gions.

The literacy. This aspect of social life was emphasized in tsarist times


just in the same census of 1897, when it was found that the number of card ştiutorilor represent 15.6% of the total population of the province, while the entire Russian Empire was 21.1 % and the European province of Russia taken together, was slightly higher, 22.9%. Assessed in terms of literacy, Bessarabia is ranked 45 of the 50 governorates in the European part of Russia’s auto-cratic. Reader’s number of books in the urban population constituted 32.8% of Bessarabia, while they were in Chisinau 39.3% of total city population, 49.1% were male and only 28.6% were the people females (only 20.4% in Chisinau county were literate).

1.1.4. Mentality and national identity. Nationalism as a legitimate political doctrine and the concept of ethnic identity as one of its constituent elements occur as a result of the French Revolution and coincide with the period in which parts of Bessarabia by the Russian Empire, the Principality of Moldavia. Thus, Bessarabia was isolated from the rest of Europe even during the national idea, of ethnic identity and pride of belonging to a community with the same language, culture, traditions and rights of each such commu-nities to create their own state gaining more and more land in Europe. This situation resulted essentially delay the emergence of national consciousness in Romanian Bessarabia, in the sense of political consciousness. There were also other factors, which according to historian Igor Casu contributed to that phenomenon: low rate of urbanization of the local population, mass illiteracy, lack of a standard language of communication, lack of Romanian language press, information considered by some authors essential to the emergence of imagined communities, and is the nation. Furthermore, a factor usually triggered ethnic differentiation processes in other regions - the colonization of foreign elements - had little impact on kin. Unlike other Romanian prov-inces disposed (eg, unknown), where there are clear religious differentiation in Russian Bessarabia most settlers - Russians, Ukrainians, Bulgarians - were the same religious denomination, Christian Church, which has resulted from local population an acute perception that the arrivals were clearly foreign, respectively, were not absolute otherness.

There is still no systematic data on the crossroads Basarabians mentality XIX-XX centuries. However, foreigners who have known Bessarabia, shortly after 1812, "boasted simplicity, steadfastness in ancient faith, courage against death and obedience to authority. (P. Cazacu).

According to witnesses period, the Moldovan national consciousness of Bessarabia was not able to express freely under the Russian tsars. Moldovan

224 Lucia Sava

organization was achieved only at the beginning of the twentieth century, when following the example of other nationalities in Russia, began to learn their methods and courage in regard to political claims, national, economic, cultural, social and administrative Bessarabia .

As a result, the Bessarabia’n Union Act was written with golden letters in our nation’s history, the triumph of our justice, and world history as an act of general application field for the principle that people slaughtered in World War: the right of nations to have their fate.

Therefore, due to subjective or objective factors, the Romanians from Basarabia mentality during the eve and after the Union, is still quite unwilling to literacy work of the Romanian state and we assume that progress in the process of awareness of national identity Bessarabia was difficult or under-stood differently, not too enthusiastic, how to assert membership of the Romanian nation, in any case not by too much love of books and national enlightenment. The vicissitudes of the period, the accumulated frustrations caused thereby preserving, if not increased regional identity: „We first of all Moldovan, Romanian and then, at the expense of pan-Romanian identity.”

The political regime’s repercussions on daily life. The political regime change was not always idyllic received in daily life. With a normal psycho-logical and social comfort in a rigid social and political system, individuals react negatively to any change spontaneously, even if seen in time, changing the political regime leaves its fingerprints on the mentality and everyday life.

Thus, the attitude towards the political regime tsarist Moldovans, estab-lished following the annexation of Bessarabia to the Czarist Empire in 1812, was modeled largely under the impact of their actions and reflects the light of traditional attitudes.

Thus found that the natives do not wear a response organized nature, but most spontaneously only premises that support the different strata were different: while the boyars argued customary land and local laws, farmers sought to preserve the material situation and Social achieved in the past. In fact, strengthening indigenous identity politics as a reaction to the Russian government itself was a process neconştientizat of his subjects.

Similar findings are made, and L. Casso, who has a negative position towards the attitude of Moldovans: thus, it shows distrust of Russian authori-ties and officials tend to limit interference in Russian internal life of the prov-ince and to preserve local autonomy.

The Bessarabian same conservative side will continue after the change of political regime Russia. Initially, the Union Act of 27 March is considered as


the periodical press time as an inevitable triumph of the principle of nation-alities, whose moral and political force could not defeat a hostile propaganda episodes of rising military and occupied or deceived,... as a triumphant mani-festation of the power of life and origin of self-confidence in the future”, „a ray of light immortal soothes our souls and awakens hopes.”

The transition from old to new structures Romanian administrative insti-tutions, however, was accompanied by a certain social-psychological distress noted at the time.

1.1.5. The living environment During its historical evolution, Chisinau has developed itself, there has

been spontaneous, but is also the region where the product was born and has entered a process of interdependence, mutual exchanges.

The Urbanization of Chisinau, which is experiencing a boost from the twentieth century, the city organization requires continuous increase from center to periphery. Over time, the city has stepped functional structure, and has expanded its areas of influence, gradually becoming the main informa-tion center, most dynamic engine of economic, social and cultural develop-ment of society which it belongs. In the period studied, the city is a complex system consisting of separate components connected by inter-relationships that define the organizational structure and composition of the urban envi-ronment.

Regarded as one of the largest cities of Europe (Şt. Ciobanu), but a real city and „province”, Chisinau seems strikingly resembled much of Constan-tinople, „sleepy and apathetic city” (I. Caşu, E. Dragnev, V. Pâslariuc), where daily life is often subject to heavy testing, such as providing food, public transport, increased crime, etc.

Like most cities of the Russian Empire, Chisinau occupy a large terri-tory, and the buildings were separated by streets, grouped in neighborhoods. The pace of life known a more exciting in the city center, where they were concentrated most representative public buildings: City Hall, cathedral, court, theater, cinema, library, shops, banks, etc.. And places of entertainment: pubs, cafes, etc. In this part of the city appear elements of upgrading and transforming the city into a true urban center. At city limits look like this: the narrow and winding streets with small houses covered with shingle and reed, surrounded by gardens and orchards. They were inhabited by low-income strata and poor urban populations.

Compared to major European cities, where even in the suburbs come

226 Lucia Sava

into the urban center in Chisinau situation was different. Chisinau note that feature is the fact that inside, you could track all forms of evolution of civi-lization, from the rudimentary to the most luxurious village, town. Appreci-ated in this regard, Chisinau is divided into three distinct parts: the new city, old town with some slums and suburbs.

The pace of life known a more exciting in the city center, where they were concentrated most representative public buildings and recreational premises. At city limits look like this: the narrow and winding streets with small houses covered with shingle and reed, surrounded by gardens and orchards. They were inhabited by low-income social classes and urban poor population.

By confirming the city as the main architect of A. Bernardazzi but through projects carried out by A. Sciusev V. Ţîganko, Chisinau is transformed into a European-style urban center. When the first large buildings with modern look: residential areas, public institutions. It paves the streets and main markets, parks and scuarele be arranged on the central arteries to install kero-sene lanterns.

The city is modernized and with regard to the living of its inhabitants. Unlike the rural world in which there was monotonous, the city was much more intense pace of life. This was caused by congestion, the continuous movement of people, but also the diversity of public events, more frequent in the capital, which they wrote, while a number of issues pertaining to health work, the sanitation of the city, providing residents with water supply, street lighting, and construction of telephone communication lines. However, evidence of background characteristics of people living in households Chisinau (lighting homes, airing the rooms), allows us to conclude that the overall standard of living of Kishinev was several times lower than required time standards.

2.2. THE PUBLIC PLACES

City’s public places and residential properties ranging from individual wealthy strata belonging to representatives of the city, public constructions: banks, shops, theaters, libraries, etc. Among the most impressive are: building the former Urban Bank, established urban Credit Society, Building No. 3 Gymnasium, former Duma municipal building, museum building Zemstvo. Also included are individual houses, villas and urban mansions: Urban Villa Vladimir Hertza, Urban Villa Street A. Bernardazzi, 95, another House district, St. Toma Ciorba, 5, Urban Manor, 31 August str. etc. Among the


premises of public access are listed and trade, concentrated in the central city where there is an urban agglomeration and a market for goods.

The entertainment premises (pubs, lounges, cafes) varies according to income and clientele. Here people gather to enjoy a drink and discuss various problems of everyday life and latest news sensation. Between them, taverns were places without access restrictions, communication centers for all walks of life and thus attractive for those who wanted to give a performance there to win money. Here they were craftsmen and merchants reserve table for lunch or to rest after a day’s work. More passionate than the cafes, pubs were a favorite place of confessions, but the injuries. For these reasons, public policy was made, often to the pressure.

2.3 INTERNAL AND EXTERNAL CIRCULATION

The internal and external movements of the city known also changes. Since 1889 the town’s main street was put into service horse tram (konka), replaced later by electric tram. Following the agreement signed on April 2, 1911 between the city and the anonymous Belgian company, new networks are built for movement of trams in the city are set direction and chart their operation. For intercity transport most commonly used means of movement was the train, which extends from early last century. The city already has a railway network and modern locomotives for the period. Although measures have been taken to improve management Chisinau public transport, there are still many unresolved issues.

CHAPTER II.URBAN WORLD TRADE. REVENUE AND EXPENSES

The world trade was very diverse city of Chisinau and revenue vary by city residents personal property, service, family situation and the economic and social situation. Industry and trade remain the most dynamic economic sectors of the city, boosting local incomes.

Analyzing population distribution by field occupations Chisinau, according to the same census (Table 19), noting that much of it was engaged in the clothing industry (9.20%, persons holding permanent occupation and their families), construction and repairs were drilled 3.60% from 3.16% dealt woodworking and metalworking industry - 1.56% of total number of people registered. Less developed were: the fibres processing (0.40%), the chemicals (0.24%), the mineral processing (0.10%).

228 Lucia Sava

At the beginning, in Chisinau, the largest industrial center of Bessarabia, 70-80% of artisans were small independent entrepreneurs. Craftsmen situa-tion in Chisinau, registered under the 1897 Census, was as follows: in total 10,150 people were present, including permanent residents of the city without a visa for residence - 8100 individuals, and temporary record for the period of validity of passports – 2 983 people.

Among craftsmen were recorded over 100 specializations: male and female clothing tailors, shoemakers, carpenters, sobari, builders, blacksmiths, butchers, bakers, furs, etc. Basarabian cities (including in Chisinau), about half of artisans sewed clothing, while only 10% sewed shoes, while in villages the situation was exactly reversed.

Their most assured presence on account of its commercial activities and crafts. According to historian V. Zhukov, small entrepreneurs can be divided, in terms of their relationship to market in three categories. The first type is most craftsmen (tailors, shoemakers, millers, leather, bakers, butchers, etc..), Whose activity was mostly related to specific market on the grounds that they performed their goods here. The second category fell artisans working in the command (masons, builders, plasterers, roofers, etc.).. Less numerous were the third category, which fell craftsmen serving a narrow band of users, enabling also to control (lathe, engravers, painters, giuvaergii, painters of icons).

The trade is one of priority branches of city economy. According to testimony historian Nicolae Iorga, merchants are especially Hebrew and Greek, second Bulgarian, Russian. Complete their representatives among the merchants of the petty bourgeoisie, nobles, peasants.

The number, increasing the middle class, ethnically diverse, is determined by strengthening industrial and commercial activities in town. It can be divided conventionally into four categories:

a) The economic bourgeoisie - industrial, commercial, manufacturing, etc. (which included merchants, manufacturers, bankers, business owners);

b) The intellectual bourgeoisie, represented by a fairly wide range of professions (doctors, lawyers, engineers, architects, teachers of all grades, etc.);

c) The officials - persons employed in state service;d) The lower middle class - called the lower stratum of the bourgeoisie, which as

employed, practiced crafts and retail trade. Chisinau revenues were higher than those obtained in other cities and

rural areas of Bessarabia. Raportuui variations between revenue and expendi-ture have been pursued in the official city leadership, but also the different social categories such as deputies or employees of the administrative system,


intellectuals or ordinary day laborers employed to perform certain everyday activities.

Low income and fixed expenses and results of official activities, coordi-nated by the State or individuals lay down between the individual, resulting from activities of daily life of the inhabitants of Chisinau: taxes on alcoholic beverages (wine, beer), tobacco, oil , matches, or the bread oven, those related to water supply, etc. To control the situation on urban Bessarabia was introduced on January 1, 1917 progressive income tax, which still occupies a modest place in the city budget for the years 1917-1918.

Also an important feature of the development relationship between revenue and expenditure of the population of Chisinau is to decrease the purchasing power of wages. This trend is explained by the increased prices of basic necessities (as a consequence of war and other economic reasons), but the increasing urban population.

CHAPTER III.THE CLOTHING

The clothing study of the individuals in a given society in a distinct histor-ical period gives us an unique perspective that allows us to observe all the social realities, material environment and symbols, collective practices or personal calculations of these individuals during the researched period.

The clothing should be considered as a total social fact, because it is a total social phenomenon, involving both technical feasibility, economic and cultural group and its aspirations, which determines individual gestures and practices: Faces, exchanges, and dreams.

The men’s and the women’s clothes were marked by a variety of tastes and trends. Being associated with good taste and manners, but also social class he belonged to the individual, clothing Kishinev experienced a remark-able evolution, being adapted to everyday lifestyle, it becomes more practical, easier and more convenient. The Chisinau’s fashion during the researched period, have been under the influence of French fashion items, English or Russian. Kishinev clothing changed depending on financial situation, the mentality of the individual or community which he belonged to and where it operated daily. Traditional costumes are abandoned in everyday life, being replaced with European clothes, bearing fingerprints spirit that lent them.

The fashion picture restoration of the inhabitants of Chisinau, in the period of 1900-1918 is made possible by advertising periodical press time.

230 Lucia Sava

It is proven the existance in Chisinau of a large variety of clothing stores that imported clothing and footwear from European cities such as the shoe stores „Vivodţov”, „M.M.Zelyţman”, the clothing stores „N.I.Şciuki”, „K.M.Iacovenco”, „I.A.Lapuhin”; the fashionable salons „A.E.Şestopolov”, „Klara Şkolinik Nikolaeva”, „Excellence”, the fur shops „B.M.Şpetner”, „I.A.Bloterkovki”, etc. The advertisements selected from periodicals of the time, confirm business house „F. Berkovici”, who make leather goods, the trade house „Ostrovskii”, specialized in the manufacture and sale of hosiery, and jewelry of salons or manufacture of furniture and mirrors.

Supplemented by a variety of accessories, as: hats, gloves, socks, under-wear, fans, umbrellas, etc. Giving special significance and charm, vintage clothing is very diverse and in terms of propensity chromatic supplemented by a variety of products for cosmetics and perfumery, which related to the clothing, underlined the sense of beauty and sophistication.

CHAPTER IV. THE FOOD

The nutrition have always played an important role in human life, both as individuals and as social being. With the qualities and its defects decisively influenced the health of the population, it is clear that daily life in any histor-ical period, is inconceivable without food on which deppends the human existence.

The preferences for good nutrition, product quality and sophistication are the defining features of the inhabitants of Moldova since the beginning of last century and dominated until now. As proof, there is a culinary variety, the quantity of food consumed, and the quality of local cuisine.

The population’s feed of Chisinau is based on income, traditions, environ-ment and specific seasonal housing, but also on the mentality of the era. The food has a special place in the life of the inhabitants of Chisinau, it represents a physiological need and an opportunity to meet a small circle of friends.

The diet of Kishinev was a traditional, which included three meals per day, lunch was basic, at the breakfast and dinner were served light snacks. It depended on the financial situation, but also the moral principles of each family in part. Meals were served at home or in public places of the capital. These diversify from luxury restaurants visited by the city elite, from the simple cafes and pubs; here were served regular dinners, dishes prepared with certain occasions or were discussed everyday life problems. Both types of


local food intended to create a menu as varied as possible, to attract more customers and increase their revenues.

The city food supply was made from nearby rural areas, through fairs, grocery stores or food stores available in the town. A part of the supply was centralized by the municipal government, a part-through people who sell food on the town square. A peculiarity of food is the changing of the Kishinev’s food menu during fasting, and during certain ceremonials, such as weddings, baptisms, funerals.

The existence of a large food variety is confirmed by the large number of specialized places: Commercial House „N. Rozenberg” (confectionery and bakery prod-ucts); Trading House „B. Puterman” (tea, coffee), Commercial House „B. Bairih” (plums, nuts, flour), Commercial House „S.V. Zadzerskii” (wines and gastronomic products), etc.

The Local authorities were forced to take certain decisions to ensure a healthy system for the residents, especially during the war. Also, most food used in current consumption of the population were subjected to laboratory analysis, made at the Municipal Hospital.

CHAPTER V. THE FREE TIME. THE ENTERTAINMENTS

The lifestyles of the inhabitants of Chisinau in the period of 1900-1918, despite the complexity of issues, would be unthinkable without charging arrangements for organizing leisure time and therefore the entertainment.

When we talk about the end of the working hours or weekends, chişinău-ens organize their leisure individualy, as they wanted and according to their social background. These included different activities, from reading books, visits to the theaters and cinemas, museums and libraries to walks in the park, dancing or entertainment in music halls, serving a coffee in a local or a real good party with friends at the restaurant. One of the most common methods of relaxation is reading. From literature to art simply reading the daily newspapers, reading remains a pleasant occupation for the moments after a day of exhausting work. According to statistics, urban public library in Chisinau, have a considerable number of readers, many of whom were active readers, with or without subscription, who requested books with a very varied content. On the other hand, there is in the regular press a very large range of problems, which could not leave „thirsty” of information the inhabitants.

Among the preferences of the Kishinev-ns is refined their taste for music and dance classes open at the singing sisters Hrjanovski C.M. and in 1906 the

232 Lucia Sava

School of V. Gutor held first Romanian music concert, which was preceded by a lecture about Romanian song. During this period worked the Harmony Society who join the Russian Musical Society.

Many famous singers and performers of the time are invited to Moldova from Romania or other European countries. Also, the musical revival of Chisinau have contributed troops to numerous tours such as Italian, Russian, Romanian, Ukrainian. In parallel, different groups of musicians performed in Chisinau, who sang at weddings and cumătrii with a varied repertoire of Romanian folk. In the early twentieth century in Chisinau is an entire host of musicians, such as: Costache Marin (1840-1911), Gheorghe Heraru (1853-1920) etc.

As the population of Chisinau entertainment, outside reading and music, are the theater and cinema. Sources of time prove the existence of a very varied repertoire in terms of topics presented, but Genres: drama, comedy, triller, movies historical data, etc.

In Chisinau, like in other cities of Europe, people were passionate by art and their valuable collections which will form later the basis of private museums. Visiting the museum enters into the daily lives of inhabitants, becoming one of the ways to organize leisure time, but also an opportunity to enrich their knowledge about the local traditions. This is proved by the increasing number of visitors. The fact that Chisinau is a true museum is supported by the existence of Zemstvo Museum, Museum of History (created by the province of Bessarabia Scientific Archives, author Ion Halippa) Church and Museum (founded in 1906 by the History and Archaeological Society Church of Bessarabia) , which had three departments: coins, old books and vestments.

CHAPTER VI. THE MORES (THE VICES). THE UNDERWORLD

The Chisinau’s society established in its early twentieth century, life rules, inherited from previous generations and filled with new features, as a result of socio-political and cultural context specific to the period.

Kishinev mores were grounded in family, child education received from parents, which then had to rely on throughout his life. Attending the school, whose fundamental role is the knowledge accumulation outside, was to strengthen the moral principles of life, achieved family and help the indi-vidual to fit into society. The press time includes a variety of articles, educa-tional, through which, the authors aim to strengthen the principles of sound


education, which would allow the development of the society. When we talk about the existence of a code of good manners, based on principles that: common sense, mutual respect, honesty, kindness, honesty, etc.., Chisinau residents are often placed in a position to choose between these principles and „pleasures” of life earth.

One of the problems which Kishinev morality society faced to, was drunkenness. This phenomenon occurred in the last century, knew a great extent during the study, being spread throughout Europe. Its consequences on social life are clear: personal degradation, dishonor the family, demoralize the society. As a result, punitive measures are established, were organized various mass information campaigns to limit the number of people possessed by addict.

In close connection with drunkenness, smoking is a common defect in the early twentieth century, this fashionable hobby in Europe, took not long time to expand among the population of Chisinau. Authorities are trying to establish an adequate legislative framework, which aims to shift under state monopoly for tobacco stocks, and products made from it.

The crime was one of the major problems faced by the authorities but also ordinary residents of the capital. Chronicles have given a large attention for this important issues, which represented a particular interest for news boxes in the city life. Most cases presented formed part of the lesser offenses, which were handled by local police and could be released. The more concentrated areas underworld were Malina and Malina Mica High, but there are indica-tions of criminal groups and representatives on the outskirts of town. The most common crimes in the period recorded in Chisinau are thefts, robberies on the highway, acts of physical aggression, but also rape, homicide.

The world’s oldest profession, prostitution was also a part of everyday life. While representing a class of marginalized, excluded from the society, on the grounds that they promoted amoral values and principles of life, prosti-tutes practicated their trade in the houses of tolerance or clandestinely. The consequences of this pleasure, besides moral remorse, family quarrels and divorce countless, number of sexually transmitted diseases were also growing. Reports of local authorities allow us to conclude that the latter were a major problem both morally and in terms of health / medicine.

Despite those major problems, the society remains a moral one, based on some important principles and human values. They were developed by its representatives: family, school, church, state, and not least, every citizen in part.

234 Lucia Sava

CONCLUSIONS

The analysis and the study of scientific works accessible sources, we made reference to in our study, allows us to highlight several conclusions regarding the evolution of the daily life of inhabitants of Chisinau in the early twentieth century (1900-1918).

In that period, the city is facing a multitude of transformations of social, economic, political and cultural scale, which leads me to say, that Chisinau was the main urban center of Bessarabia and one of the most important centre of the Russian Empire. Despite unfavorable historical context, created following the intensification of Russification and the denationalization policies pursued by the Russian authorities, who had obvious interest in Bessarabia, historical events of the period 1905-1907 and the Revolution of 1917 years, have left fingerprints for the Romanian people of Moldova.

The complex historical conditions have influenced also the daily lives of Chisinau, organized and led by models and complex principles. Elements of modernization at the beginning of the twentieth century, enter the entire city and are felt in appearance and in improving living standards of its inhabitants.

Chisinau was built largely on the model of other cities of the Russian Empire: the buildings were separated by streets, grouped in neighborhoods and urban areas. Downtown was crowded, as there were concentrated most representative public buildings: City Hall, cathedral, court, theatres, cinema, library, stores, banks, leisure places: pubs, cafes, etc. In this part of the town life’s rhythm is more exciting, here appear the first elements of modernization and transformation of the city into a true urban center (through construc-tion of new roads, buildings, monuments, architectural styles change, etc.).. Following the efforts of the two main architects, A. Bernardazzi and A Sciusev, to rebuild the city, it changed its architectural appearance: Central Park is renovated, public gardens, huge buildings are built first, with modern look: from residential areas to public institutions. They also paved streets and main markets, parks and squares are arranged, some are lighted, etc.

The construction’s technique was very precise, with the emphasis on quality, style and respect the symmetry, on the artistic taste. Reports of witnesses time is definitive proof of the existence of a mixture of different architectural trends, depending on the preferences of the owner or architect. All together, they meant to change the appearance of the city, giving it a touch of modernization.

But the city suburbs show otherwise: the ulicioare narrow and winding, with small houses covered with shingle and reed, surrounded by gardens and


orchards. They were inhabited by low-income strata and poor urban popula-tions. Despite the low living standards, should be mentioned that the national spirit was kept unaltered in certain suburban areas of the city.

In the same context, we note that the life of the inhabitants of Chisinau in the early twentieth century knows substantial differences compared with other cities of Bessarabia, it differs from that of the village. Furthermore, Chisinau was formed under the Russian domination due to the political context of the period, which helped to create specific development of everyday life in that period. Even Chisinau fall behind other major European cities in terms of organization and living standards of the people, he remains in the early twen-tieth century the province’s main urban center and one of the most important cities Russian Empire.

Acceleration of urbanization and modernization of the city can be observed by the improved environmental and living standards of inhabit-ants of Chisinau. Thus, the early twentieth century through the efforts of local authorities, health has improved activity in the city, have been addressed and resolved several health problems caused by common infectious diseases, scarlet fever, tuberculosis, etc. and several measures were taken to prevent them, but also for maintaining hygiene and sanitation policy in the city.

Also, a number of decisions of municipal Duma provides the establish-ment and operation of health services in Chisinau, which was almost daily in the city center and several times per week in its suburbs. Improving the activity of these services was important, due to the fact that Chisinau was one of the most populated cities in the period.

In the same context, was important the improvement of the drinkable water supply. Starting with the first urban water supply in 1892, were built several fountains, a pumping station boiler, in order to ensure the city’s popu-lation with drinkable water. Although proper sanitation Chisinau dates 1912, it only worked in the central part of the city, in the peripheral regions of the city, supplying people with water was done from wells or springs. Due to address the problem, in 1914 Commission decision is taken on the issue of design expertise in Chisinau city sewer system ensured by Langhelotti Vindşild and, partially solved this problem.

The same situation is with the enlightenment of the capital. With the first power plant construction was a big necessityvof the electric lighting. In the researched period, more actions are taken, which sought to install electric lamps on the main streets of the city and the most important private homes and lights functioning occur after a fixed schedule of city authorities.

236 Lucia Sava

The street lighting was an important issue for residents, but also for municipal government to ensure a decent life. This take place in accordance with the schedule determined by municipal government depending on the season and on the urban region. In addition to positive consequences, illumi-nating the city has some negative repercussions, such as the increase of the number of fire risk and to prevent this further steps are taken that leads the appearence of more specific companies, which are directly involved in these issues.

Installing telephone communication networks in Moldova was another factor in modernizing the city. This helped to the dissemination of informa-tion in town and outside it. But in this way a number of issues remained unre-solved, which will be overcome by the union of Bessarabia with Romania.

The research of the environment of the residents, living in Chisinau within households, allows us to highlight the following features: the terms of the number of people, the level of ventilation and lighting of houses, it was four to five times lower than forecast standard period.

However, in the years 1900-1918, Chisinau is characterized by a large number of public places, very different, both in terms of appearance, archi-tecture, but also in terms of destination of such building. These can be divided conventionally into several categories: from the social-cultural, such as banks, shops, theaters, cinemas, libraries, etc. at the premises of entertain-ment. Note, if the first involves a more formalized character, the last one (lounges, pubs, cafes, pubs, etc..) varies pursuant to the income and clientele. However, this type of local urban life was more vivid, more exciting. Here, without distinction, aristocrat or simple citizen, could live the rhythm of life in the true sense of the word, he was able to unleash their emotions and feel-ings, without being hindered by principles or prejudices.

Still placed in 1889, horse tram „konka” favored the movement within the city, being replaced in the researched period by the electric tram. For external traffic, the most common means of transport remained the train. Kishinev authorities have issued several decisions and regulations which were intended to ensure passenger comfort and safety on the streets and outside. However, in 1918, after the proclamation of the Great Union, the reintegra-tion of the Romanian territory of Bessarabia, was to discover, among other issues, a fairly severe problem compared to other Romanian provinces – the public transport.

In the early twentieth century, in Chisinau, commercial and industrial activity intensifies, though elements of the dominant agricultural industry.


World trade was very diverse in the city of Chisinau and townspeople’s revenue vary by personal property, service, family situation and the economic and social situation. In this context, it should be noted that the revenues of Chisinau residents were higher than those obtained in other cities and rural areas of Bessarabia. Something normal, it represents the capital of the province. In addition, the efficacy of the city labor is still higher than in the agricultural industry. Legal changes were performed by city authorities to improve living and working conditions of the inhabitants. Thus, to control the situation on urban Bessarabia was introduced on January 1, 1917 progres-sive income tax, which still occupies a modest place in the city budget for the years 1917-1918. Also an important feature of the development relationship between revenue and expenditure of the population of Chisinau is the low purchasing power of wages. This trend is explained by the increased prices of basic necessities (as a consequence of war and other economic reasons), but the increasing urban population.

Designed in conjunction with the mentality and lifestyle, inhabitant’s clothes of Chisinau (female and male) during the early twentieth century was marked by a variety of tastes and fashion trends. Usually associated with good tastes and manners, also with social class, he belonged to the individual. Kishinev fashion witnessed a remarkable evolution, being adapted to everyday circumstances, it becomes more practical, easier and more comfortanble. At the same time, clothing was closely linked to the personality, which resulted in a variety of styles, trends and colors characteristic of the individual touch.

The research conducted allowed us to conclude that the inhabitants of Chisinau know and adapt to daily life, European fashion trends, especially of the French, English and Russian, tells us about the abundance, periodical press time. But they try to introduce new elements, original by tailors, local shops and fashion shops, which took over European models and adapt them to local conditions and customer demands, customers which were part of the high Kishinev society. Conversely, modest clothing categories of the popula-tion living in the outskirts of the capital, is more simplistic and less permeable to the whims of fashion.

As for feeding the inhabitants of Chisinau, during the years 1900-1918 it was very varied, both in terms of preparing meals, and in terms of public places where they were served. Kishinev involves a diet of traditional char-acter, including, usually, three meals a day. Complexity depends on the situa-tion materially, but also moral principles of each family or individual.

The public places where people could dine in Chisinau, ranging from

238 Lucia Sava

luxury restaurants, accessible just for the elite of the city, cafes and pubs, often frequented by the city’s majority population. Here chişinăuenii could serve a regular dinner, dishes prepared with certain occasions or simply could meet to discuss the problems of everyday life. As for prices, they seem quite affordable for the pocket of middle-income people, except the period before and after the First World War, when due to socio-economic and political conditions caused by this event, the essentials of (bread, sugar, oil, etc.) could be bought several times more expensive.

Designed broadly endorsed as a way of leisure by the inhabitants of Chisinau in the period from the early twentieth century, are very complex and involve a very diverse content. From those with a tinge of intellectual development, such as the theater and film, or reading books, museum visits, etc., to those which are merely relaxing, like walk in the park or playing cards. All entertainment arrangements described are, in fact, attitudes and behaviors of everyday life in Kishinev mentality threshold of a new century. They were „fed” by countless decisions and interventions of the authorities to improve the material and moral life of the inhabitants of Chisinau, as all Romanians from Bessarabia.

In the early twentieth century Chisinau faces a number of moral problems, such as alcohol, smoking, underworld action of hooliganism, prostitution involving a growing number of diseases, and others, contribute to the degra-dation of the morality, spirituality of the people. Despite these problems and other ones, Chisinau society as a whole, have sound moral principles and values, as an argument in this way are the numerous articles in the periodical press time. In addition, many state interventions, church arguments, family and education acquired in schools, contributed to the healthy physical and moral training of its individuals.

Therefore, during the years 1900-1918, the people’s everyday live in Chisinau changed substantial in all its aspects: habitat, clothing, food, income and expenses, entertainment arrangements, but also moral principles, which have profound implications in the urbanization and modernization not just of the city, but also of the entire society.


BIBLIOGRAFIE

IZVOARE

Documente de arhivăA. N. R. M., fond. nr. 2, Канцелярия Бессарабского губернатора, nr. inv. 1,

p. V, dosarele 8913, 8920, 8954, 8972, 8977, 8988, 9162, 9224, 9245, 9247, 9248, 9249, 9256, 9261, 9267, 9271, 9325, 9339, 9340, 9344, 9428, 9437, 9496, 9515, 9667, 9754, 9943.

A. N. R. M., fond. nr. 5, Бессарабское областное правительство, nr. inv. 1;A.N.R.M., fond. nr. 6, Бессарабское губернское правление, nr. inv. 1, dosarele

2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 17, 18.A.N.R.M. Fond R-2983, Gh. Bezviconi (1861-1967), nr. inv. 1.A.N.R.M. Fond R-2987, A. V. Şciusev (1873-1949), nr. inv. 1, dosare 1-4,

5, 27, 34.A.N.R.M. Fond F-2121, V. Gutor (1891-1957), nr. inv. 1.A.N.R.M. Fond 791, Главная книга торгового дома П. и А. Синадино за

1910 год, nr. inv. 1.

Documente publicateAndronache, Gh., Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii,

Chişinău, 1933.Basarabia şi basarabenii, Chişinău, 1991.Bugetul Directoratelor din Basarabia, aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 2197

din 7 iunie 1919 // Basarabia economică, nr. 2-8, Chişinău, 1919.Cartea neamului: Marea Unire din 1918: Documente istorice (Alcătuitor Arimia

V.), Bucureşti, 1993.Ciobanu, Şt., Unirea Basarabiei. Studii şi documente cu privire la mişcarea naţională

din Basarabia din anii 1917-1918, Chişinău, 1993.Extras din Aviz. Nr. 163, al şedinţei de la 25 noiembrie 1919 privind Legea

pentru organizarea Ministerului muncii şi ocrotirilor sociale; referatul domnului ministru al muncii şi ocrotirilor sociale Vespian Verbiceanu, către consiliul de miniştri // Buletinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920.

Extras din Aviz. Nr. 178, al şedinţei Comisiei juridice a Basarabiei, din 9 decembrie 1919// Buletinul Cercului de Studii şi propagandă cooperatistă pentru Basarabia, nr. 2, august 1920.

Raportul Arhiepiscopului Chişinăului şi Hotinului din 3 aprilie 1919, Cu privire la rezultatele aplicării monopolului asupra alcoolului şi influenţa lui asupra populaţiei // Basarabia economică, nr. 3-4, 1919.

240 Lucia Sava

Борьба с вредным влиянием кинематографов // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 76, noiembrie 1913.Ведомость о расходах уездных земских сумм по смете 1901 года (1 января – 1

августа 1901), Кишинев, 1901.Доклад о народном образовании. Бессарабская земская управа, Кишинев, 1904.Доклады Управы и журналы заседания Кишиневского Уездного Земского

Собрания Кишинев, 1904-1906.Доклад о народном образовании Бессарабской губернской земской управы,

Кишинев, 1905.Доклады Бессарабской губернской земской кассы мелкого кредита очередного

собрания за 1911 год, Кишинев, 1912.Докладная записка Бессарабскому Губернскому Земскому Собранию по вопросу

железных дорогах в Бессарабии, Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 73, octombrie 1913.Доклад Кишиневского Городского Головы Ю. Левинского об исправлении сметы

1915 года по замечаниям Губернского по земским и городским делам Присутствия, Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 60 octombrie, 1915. Журналы Съезда депутатов духовенства Кишиневской епархии, Кишинев,

1903.Кишиневское земство. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Уездной Земской

Управы и постановления Уездного Земского Собрания XXXIII очередного созыва 1901 года, Кишинев, 1901. Кишиневское земство. Сборник докладов управы и журналов заседаний за 1903-

1908 годы, Кишинев, 1908.Кишиневское Уездное земство. Сборник постановлений Уездных Собраний

Кишиневского Земства , часть III, 1904-1913 годы, Кишинев, 1914.Концессионный договор заключен 2 апреля 1911 году между Кишиневским Город-

ским Самоуправлением и Бельгийским Анонимным Обществом Кишиневских конно-железных дорог на переустройство электрических железных дорог в городе Кишиневе, Кишинев, 1911.Краткий исторический очерк противо-раскольнической миссии в Кишиневской

Епархии с 1813 до 1910 года, Кишинев, 1909.Краткий отчет о деятельности Кишиневского Сыскного Отделения за 1915

год, Кишинев, 1916.Инструкция для вагоно-вожатых Кишиневского трамвая утверждена Думою

20 января 1914 года // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 5, ianuarie 1914.Наставление, как уберечь себя от холеры // Ведомости Кишиневской

Городской Думы, nr. 57, august, 1913.


Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III. Бессараб-ская губерния, Издание Центрального Статистического Комитета Министер-ства Внутренних Дел, 1905.О мерах безoпасности порядки движения по улицам. О езде на велосипедах,

Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 10, februarie 1914.Обзоры Бессарабской губернии за 1903 год. Издание Бессарабского статистиче-

ского комитета, Кишинев, 1905.Обьяснительная записка к отчету за 1914 год. Кишиневская Уездная Управа,

Кишинев, 1914. Описание празнования столетия Кишиневской духовной семи-нарии, под ред. В. Г. Курдиновского, Кишинев, 1913.Обязательные постановления о порядке движения вагонов электрического

трамвая и пользования таковыми в г. Кишиневе, Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 2, ianuarie 1914.Обязательное постановление об обеспечении нормального отдыха сужающих в

торговых заведениях, складах и конторах г. Кишинева // Ведомости Киши-невской Городской Думы, nr. 57, septembrie, 1915. Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1900-1902 годы,

Кишинев, 1904.Отчет Кишиневской Городской Общественной Библиотеки за 1911 год,

Кишинев, 1912.Отчет по торговому отделению Кишиневской Городской Управы за 1912 год,

Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 63, septembrie 1913.Отчет эксплуатации Кишиневской Городской электрической стации за 1912

год, Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 64, septembrie 1913.Отчет по 2-3 уч. Городского Попечительства о бедных за 1912 год, Ведо-

мости Кишиневской Городской Думы, nr. 78, noiembrie 1913.Отчет по концерту „Музыкального Общества” устроеного 22 октября 1915

года // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 63, octombrie, 1915. Празнование столетнего юбилея Бессарабии к России (1812-1912), Кишинев,

1914.Расписание сроков изоляции учащихся в учебных заведениях // Ведомости

Кишиневской Городской Думы, nr. 70, decembrie, 1915. Расходы воды город. водопр. учтенной по водомерам за июль 1915 г. // Ведо-

мости Кишиневской Городской Думы, nr. 53, septembrie, 1915. Санитарное Бюро Бессарабской губернской земстве. Врачебная Хроника Бесса-

рабской губернии за 1913 год, Кишинев, 1914.

242 Lucia Sava

Сборник обязательных для жителей города Кишинева постановлений // Ведо-мости Кишиневской Городской Думы, nr. 2, ianuarie 1914.Сметные предположения о доходах и расходах Уездной и Губернских Земств

Бессарабской губернии за 1870-1910 годы, Кишинев, 1913.Список личного состава служащих, учителей, инспекторов и директоров Киши-

невской I-й гимназии со времен его основания (1833-1908).Счет прибылей и убытков за июль 1915 г. Кишиневской Городской Хлебопе-

карнии // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 51, august, 1915.Такса на дрова, утвержденная Г. Бессарабским Губернатором 28 ноября 1915

года // Ведомости Кишиневской Городской Думы, nr. 69, decembrie, 1915.

PUBLICAŢII PERIODICE

Arhivele Basarabiei. Revistă de istorie şi geografie a Moldovei dintre Prut şi Nistru, 1932-1934.

Basarabia, 1906-1907, 1996.Basarabia agricolă. Organul Societăţii Agronomilor, filiala Basarabia, 1920-1921.Basarabia economică, 1919-1920.Cuvânt Moldovenesc. Revistă de literatură şi ştiinţă practică, 1913-1916.Evenimentul, 31 ianuarie, 1909.Foaia plugarilor, 1921-1923.Gazeta Capitalei,10 iunie 1926. Gândul neamului. Revistă literaro-ştiinţifică, socială, bilunară de propagandă cultural-

naţională a unui comitet studenţesc creştin, fondată în 1920.Glasul Basarabiei, 1913-1914.L’image de la Bessarabie, 1920.Luminătorul. Jurnal Bisericesc, 1909-1918, 1924.Mişcarea, februarie 1912.Neamul românesc, 15 februarie 1908.Răsăritul. Revistă pentru învăţători şi îndemnuri bune, anul I, nr. 7, Chişinău, 1

decembrie 1918.Şcoala Basarabiei, 1918.Şcoala Moldovenească. Revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, 1917.Viaţa Basarabiei, 1907.Бессарабец, 1897-1903, 1910-1911, 1914.Бессарабия, 1903, 1911-1913, 1914-1916.Бессарабский вестник, 1911-1912.Бессарабская жизнь, 1904-1917.


Бессарабская губернские ведомoсти, 1901-1917.Бессарабская губернская земская управа, 1900-1914.Бессарабские Кишиневские Ведомости, 1905.Ведомости Кишиневской Городской Думы, 1912-1915.Весь Кишинев на 1914 год, 1914.Голос Кишинева, 1913-1916.Друг, 1905-1914.Дружок, 1912.Кишиневские новости, 1909.Кишиневские епархиальные ведомости, 1900-1916.Кишиневец, 1909-1910.Кишиневский листок, 1914.Кишиневские новости, 1909.Колокол, 1906.Народный учитель, 1906-1908.Наше Обьединение, 1910.Новости Кишинева, 1913-1914.Новый голос Кишинева, 1914-1916.Новый кишиневец, 1909-1910.Спорт и общество, 1910.Юбилейный сборник города Кишинева (1812-1912), 1914.

STUDII ŞI ARTICOLE

Agrigoroaiei, I., Unirea Basarabiei cu România – relatări şi atitudini din presa de la Iaşi (1918) // Destin românesc, nr. 2, 1999, p. 26-34.

Andrieş -Tabac, S., Simbolurile Chişinăului // Cugetul, nr. 3, Chişinău, 2000, p. 18-22.

Anikin, V., Primul Munte de Pietate la Chişinău // Curierul de seară, 6 octom-brie, 1994.

Aslan, G., Mijloacele pentru desăvârşirea sufletească // Cuvânt Moldovenesc. Revistă de literatură şi ştiinţă practică, nr. 2, ianuarie 1914, p. 19-26.

Arabagiu, R., O figură marcantă a muzicii noastre: compozitorul Gavriil Musicescu (1847-1903) // Glasul naţiunii, nr. 15, 1994.

Argint, L., Pagini din istoria Gimnaziului nr. 1 de Fete din Chişinău // Destin românesc, nr. 3-4, 2006, p. 123-134.

Arva, M. C., Cine poate ieftini traiul // Foia plugarilor, an. I, nr. 2, februarie 1921.

244 Lucia Sava

Balamace, Ep., Din trecutul şi prezentul cooperaţiei în Basarabia // Basarabia economică, nr. 2-3, Chişinău, 1919.

Balmuş, P., Întâlniri de neuitat: N. Iorga – A. Mateevici // Cugetul, nr. 2, 2001, p. 35-39.

Băluţă O., Femeia idilică din interbelic // România literară, nr. 29, Bucureşti, 2003, p. 25.

Bâtcă, M., Funcţia ceremonială a costumului // Datini, nr. 3-4, Bucureşti, 1994, p. 18-20.

Bâtcă, M., Podoabe şi bijuterii populare româneşti // Datini, nr. 2, Bucureşti, 1995, p. 24-25.

Bâtcă, M., Marca identitară a costumului popular // Datini, nr. 4, Bucureşti, 1998, p. 20-21.

Bâtcă, M., Costumul popular femeiesc din Basarabia // Curierul românesc, nr. 5, Bucureşti, 2000, p. 8-9.

Bâtcă, M., Costumul popular bărbătesc din Basarabia // Curierul românesc, nr. 5, Bucureşti, 2000, p. 9-10.

Bâtcă, M., Tipologia acoperitorilor poalelor cămăşii femeieşti în spaţiul cuprins între Prut şi Nistru // Revista de Etnografie şi folclor, nr. 1, Bucureşti, 2000, p. 39-54.

Bâtcă, V., Ortodoxism şi spiritualitate românească în Basarabia interbelică // Cugetul. Revistă de Istorie şi Cultură, nr. 1-2, Chişinău, 1999, p. 16-20.

Berindei, D., Locul unirii Basarabiei în procesul de desăvârşire a statului unitar român // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 3-7.

Berindei, D., 1918 – un an al miracolului naţional // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 3-6.

Bezviconi, Gh., Istoricul Basarabiei – Ion Halippa // Viaţa Basarabiei, an. XI, nr. 2-3, 1942, p. 73-82.

Bezviconi, Gh., Reflecţii asupra regionalismului basarabean // Viaţa Basarabiei, an. VII, nr. 1-7.

Boia, L., Istoria mentalităţilor (cu privire specială asupra Şcolii de la „Annales”) // Revista de Istorie, tom 33, nr. 5, Bucureşti, 1980, p. 937-953.

Bonvalet, C., Lelièvre, E., Nuptialité et mobilité // La nuptialité: Evolution récente en France et dans les pays développés, Paris, INED, Congrès et Colloques, nr. 7, 1991, p. 54-60.

Buga, I., Unirea Basarabiei cu România – o realizare a dreptului naţiunilor la auto-determinare // Destin românesc, nr. 3-4, 1998, p. 33-36.

Bulimaga, L., Mentalitatea maselor: constituiri, constatări, sugestii // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 2006, p. 48-53.


Burlacu, A., Literatura interbelică din Basarabia între regionalism şi unitate spiri-tuală românească // Destin românesc, nr. 4, 1999, p. 67-80.

Burlacu, A., Viaţa literară în Basarabia interbelică // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 74-88.

Burke, P., The French Historical Revolution: The Annales School 1929-1989, Cambridge, 1990.

Buzatu, Gh., N. Iorga – apostol al unirii tuturor românilor // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 19-38.

Caşu, I., Dragnev, E., Pâslariuc, V., Chişinăul „de altă dată”. O succintă cronică a vieţii cotidiene (1900-1940) pe marginea presei periodice de epocă // Semne identi-tare, Chişinău, 2002.

Ceaicovschi-Mereşanu, G., Anastasia Dicescu // Făclia, 18 martie, 1994.Chiriţescu, M., Cooperaţia şi scumpirea traiului // Basarabia economică, nr.

2-3, Chişinău, 1919.Cimpoi, M., Fenomenul basarabean sub semnul Păsării Phoenix // Destin româ-

nesc, nr. 4, 1995, p. 54-67.Cimpoi, M., Intelectualitatea basarabeană şi Marea Unire // Destin românesc,

nr. 1, 1999, p. 6-8.Ciocanu, V., Ziarul „Basarabia” (90 de ani de la apariţie) // Luceafărul, 23

mai, 1996.Ciurea, D., Noi date pentru istoricul oraşelor din Moldova în secolele XVIII-XIX //

Studii şi cercetări ştiinţifice. Istorie. Anul VIII, fasc. 1, Iaşi, 1957, p. 223-226.Cojocaru, Gh., Consideraţii cu privire la unirea Basarabiei cu România // Destin

românesc, nr. 4, 1996, p. 54-72.Cojocaru, Gh., Contribuţia Basarabiei la îmbogăţirea patrimoniului cultural româ-

nesc în primii ani după unire // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 80-102.Colesnic, I., Vladimir Cristi: Omul care a salvat Basarabia de a fi o gubernie a

Ucrainei // Capitala magazin, nr. 12, Chişinău, 2001, p. 8-9.Colesnic, I., C. Stamati-Ciurea: vânător, scriitor, duelant, arhitect, botanist, pictor şi

soţ supus // Capitala magazin, nr. 13, Chişinău, 2001, p. 22-23.Colesnic, I., Inima lui Grigore Cazacliu // Capitala magazin, nr. 15, Chişinău,

2002, p. 16-17.Colesnic, I., Gherman Pântea. Primar de Chişinău şi primar de Odessa // Capi-

tala magazin, nr. 28, Chişinău, 2003, p. 17-19.Constantiniu, F., Aspecte ale mentalului colectiv sătesc în societatea medievală româ-

nească // Studii şi materiale de istorie medie, VII, Bucureşti, 1974, p. 69-100.Constantiniu, F., Sensibilităţi şi mentalităţi în societatea românească a secolului al

XVII-lea // Revista de Istorie, nr. 1, Bucureşti, 1980, p. 147-157.

246 Lucia Sava

Courson, J.P., Saboulin, M., Ménages et familles, vers de nouveaux modes de vie // Economie et Statistique, nr. 175, Paris, 1985, p. 14-30.

C. M., Datoriile oamenilor între dânşii // Cuvânt Moldovenesc. Revistă de literatură şi ştiinţă practică, nr. 5, noiembrie 1913.

C. P., Naţionalizarea Basarabiei // Mişcarea, 8 septembrie 1918.Danilov, M., Cărţi româneşti în colecţiile Comisiunii ştiinţifice a Arhivelor din Basa-

rabia // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 66-73.Danilov, M., Cărţi de la Bucureşti pentru Basarabia (1918-1920) // Destin

românesc, nr. 4, 2002, p. 79-88.Danilov, M., Bibliotecile parohiale şi protopopeşti din Basarabia secolului al XIX-lea:

între tradiţia românească şi politica ţaristă // Destin românesc, nr. 3-4, 2006, p. 108-122.

Danu, E., Problema autonomiei în contextul vieţii politice din Basarabia în anul 1917 // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, Chişinău, 1997, p. 5-13.

Danu, E., Activitatea Partidului Progresist Moldovenesc (1917) // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1-2, 1998, p. 5-17.

Danu, E., Consideraţii cu privire la legăturile între români în anii primului război mondial // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 1998, p. 5-9.

Danu, E., Rolul studenţilor în mişcarea naţională românească din Basarabia în anii 1917-1918 // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 14-22.

Danu, E., Date noi despre activitatea politică a lui Şt. Ciobanu în 1917 // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1-2, 2000, p. 114-118.

Danu, E., Rolul ostaşilor basarabeni de pe frontul român în mişcarea naţională din 1917 // Destin românesc, nr. 4, 2002, p. 67-78.

Datcu, I., Obiceiuri de nuntă basarabene. Un studiu necunoscut datorat istoricului Ion Halippa // Datini. Revistă de cultură, nr. 3-4 (8-9), Bucureşti, 1994, p. 43

David, A., Teatrul Naţional din Chişinău // Viaţa Basarabiei, nr. 1, 1934.Denize, E., România, Rusia bolşevică şi problema Basarabiei (1917-1919), (III)

// Destin românesc, nr. 3-4, 2006, p. 48-62.Diacon Z. Smochină, Despre post // Luminătorul, anul LVII, nr. 7, 1 martie

1924.Dicusar, N., G. Enescu în slujba muzicii // Cugetul, nr. 4, 2004, p. 53-57.Dovganiuc, I., Castelul de pe strada Bernardazzi (casa nr. 52) // Curierul de

seară, 12 ianuarie, 1994.Dragnev, E., Pâslariuc, V., Caşu, I., Adio secolul XX // Capitala magazin,

nr. 2, iulie, 2000.Duby, G., Histoire des sciences et histoire des mentalités // Revue de Synthèse,

3-ème série, nr. 111-112, Paris, 1983.


Dumbravă, V., Cultura populară românească în Basarabia (1918-1940) // Destin românesc, nr. 3, 1995, p. 65-79.

Duţu, A., Ce aduce nou istoria mentalităţilor? // România Literară, XIII, nr. 14 (3 aprilie), 1980, p. 20-21.

Duţu, A., Imagologia, Herder şi descoperirea culturii populare // România Lite-rară, XIV, nr. 28, 1981.

D. Gr., Educaţia creştinească a copiilor // Luminătorul, nr. 13, 1924.Enciu, N., Populaţia rurală a Basarabiei interbelice în istoriografia sovietică (1918-

1940) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 64-73.Eremia, A., Chişinău. Străzile oraşului // Sport-Turism 1992-1995; Curierul

de seară, 1992-1996.Eremia, A., Chişinăul în vâltoarea secolelor // Cugetul ,nr. 3, Chişinău, 2000,

p. 23-32.Eşanu, A., Eşanu, V., Chişinăul – vatră de cultură şi civilizaţie românească (secolul

XV – începutul secolului XIX) // Destin românesc, nr. 3, 1997, p. 21-39;Eţco, D., Introducerea limbii române în şcoala spirituală de băieţi din Chişinău în

anul 1917 // Cugetul, nr. 2, 2001, p. 32-35.Florov, N., Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Chişinău. Trecutul şi starea

lui actuală // Buletinul Istorie Naturală din Chişinău, nr. 1, Chişinău, 1926, p. 3-15.

Gavriliuk, E., Arhitectul Alexei Şciusev // Curierul de seară, 8 octombrie, 1994.

Giurgea, E., Problemele industriei viitoare a Basarabiei // Basarabia economică, nr. 2-3, 1919.

Goff, J., Histoire des sciences et histoire des mentalités // Revue de Synthèse, 3-ème série, nr. 111-112, Paris, 1983.

Grati, T., Al. V. Boldur (1886-1982). Contribuţii la întregirea unui portret // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 71-79.

Grosu, V., Calea anevoioasă spre întregire (80 de ani de la crearea României Mari) // Destin românesc, nr. 2, 1999, p. 8-18.

Iacobescu, M., Oameni de seamă dintre Prut şi Nistru: Vasile Stroescu (1845-1926) // Destin românesc, nr. 3-4, 1998, p. 27-33.

Ioncu, T., Reforma financiară // Basarabia economică, nr.3, iulie 1919.Iosa, M., Marea Unire // Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 3-18.Istrati, E., Ion Pelivan – un model de slujire a idealului naţional românesc // Destin

românesc, nr. 4, 1995, p. 45-53.Istrati, E., Iustin Frăţiman – un promotor al culturii româneşti din Basarabia //

Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1996, p. 84-90.

248 Lucia Sava

Istrati, E., Ion Nistor (1876-1962) // Destin românesc, nr. 1, 1997, p. 77Jitaru, V., Aspecte arhitectonice ale Cimitirului „Central” cu Biserica „Tuturor sfin-

ţilor” din Chişinău // Literatura şi arta, 25 martie, 1993.Liiceanu, A., Privat-public în construcţia identitară feminină (Rolul femeii în socie-

tate) // Revista de psihologie, nr. 3-4, Bucureşti, 1998, p. 239-252.Lisnic, A., Tipurile mentalităţilor: interpretări istorice şi istoriografice // Revista de

Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 2006, p. 66-69.Mandrou, R., L’histoire des mentalités// Encyclopedia Universalis, vol.8,

Paris, 1968.Micu, G., Basarabia între obiect şi subiect al geopoliticii ruseşti // Destin româ-

nesc, nr. 3-4, 2006, p. 31-48.Moşanu, A., Autodeterminarea Basarabiei reflectată în documente, 1917-1918 //

Destin românesc, nr. 4, 1997, p. 39-57.Mureşan, M., Mureşan, D., Marea Unire şi dezvoltarea economiei româneşti //

Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 23-30.Năstase, L., Arhitectul A.I.Bernardazzi (Pagini de biografie şi creaţie) // Destin

românesc, nr. 1, 1998, p. 98-105.Negrei, I., Biserica din Basarabia pe calea unirii cu Biserica Ortodoxă Românească

(1918-1920) // Cugetul, nr. 1, 2000, p. 21-25.Negrei, I., 1 decembrie 1918. Chişinăul salută Alba-Iulia // Cugetul, nr. 3,

2000, p. 57-60.Negrei, I., Mişcarea de emancipare a românilor aflaţi sub stăpânire străină (a doua

jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX) // Cugetul, nr. 2, 2001, p. 39-41.Negru, Gh., Conştiinţa naţională a românilor basarabeni în perioada ocupaţiei

ţariste // Destin românesc, nr. 3, 1995, p. 26-36.Negru, Gh., Mişcarea naţională în Basarabia în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea – începutul secolului XX // Destin românesc, nr. 4, 1996, p. 45-50.Negru, Gh., „Curentul românofil” în Basarabia sub ocupaţia ţaristă // Revista de

Istorie a Moldovei, nr. 2 (26), an VII, p. 35-67.Negru, Gh., Crearea şi începutul activităţii Sfatului Ţării în lumina unor documente

// Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3-4, 1997, p. 18-31.Negru, Gh., O scrisoare inedită a lui A. Mateevici către I. Pelivan // Destin

românesc, nr. 4, 1999, p. 93-96.Negru, Gh., O preistorie necunoscută a ziarului „Basarabia” // Limba română.

Revistă de ştiinţă şi cultură, nr. 9-12, Chişinău, 2001, p. 174-178.Negru, Gh., Ziarul „Basarabia” (1905-1907) : informaţii inedite // Destin

românesc, nr. 3, 2001, p. 63-76.Negru, Gh., Intelectualii basarabeni (1906-1913) // Destin românesc, nr. 4,

2002, p. 15-38.


Negru, N., Raporturile jurisdicţionale şi culturale dintre Episcopia Huşilor şi Arhi-episcopia Chişinăului între anii 1917-1928 // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 74-81.

Negruzzi, C., Drumurile Basarabiei // Foaia plugarilor, an. I, nr. 6, 1 iunie 1921.

Norbert, E., Sur le concept de vie quotidienne // Cahiers Internationaux de Sociologie, vol. 99, Paris, 1995, p. 243.

Noroc, L., Dezvoltarea învăţământului artistic în Basarabia interbelică // Destin românesc, nr. 3, 2002, p. 54-69.

Palade, Gh., Alexandru Boldur – istoric credincios al Basarabiei // Cugetul, nr. 1, 1991.

Palade Gh., Din activitatea intelectualilor din Vechiul Regat, Ardeal şi Bucovina în Basarabia anilor unirii (1918-1920) // Destin românesc, nr. 1, 1997, p. 86-100.

Palade, Gh., Factori de realizare a propagandei culturale în Basarabia (1918-1928) // Cugetul, nr. 4, 1999, p. 6-12.

Palade, Gh., Dimensiuni ale dezvoltării vieţii spirituale în Basarabia interbelică // Cugetul, nr. 1, 2003, p. 24-31.

Popovschi, V., Însemnări despre viaţa şi activitatea lui Ştefan Ciobanu // Destin românesc, nr. 3, 1995, p. 80-85.

Popovschi, V., Rolul ziarului „Cuvânt Moldovenesc” în trezirea conştiinţei naţio-nale a românilor basarabeni în 1917 // Destin românesc, nr. 4, 1995, p. 76-85.

Popovschi, V., Acţiuni ale populaţiei basarabene în favoarea unirii cu România în anul 1918 // Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1996, p. 91-98.

Popovschi, V., Declaraţia Sfatului Ţării de la 2 decembrie 1917 şi proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti // Destin românesc, nr. 1, 1998, p. 106-114.

Popovschi, V., Proiecte de constituţie ale Republicii Democratice Moldoveneşti (1918) // Destin românesc, nr. 2, 1999, p. 18-25.

Popovschi, V., Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) // Destin românesc, nr. 3, 2001, p. 84-94.

Popovschi, V., O. Ghibu şi Universitatea Populară din Chişinău // Cugetul, nr. 1, 2002, p. 44-46.

Poştarencu, D., Desemnarea târgului Chişinău, la 1812, în calitate de centru admi-nistrativ al Basarabiei //Cugetul nr. 3, Chişinău, 2000, p. 33-

Poştarencu, D., Emanuil Gavriliţă: 90 de ani de la moarte (Contribuţii biografice) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 49-55.

Poştarencu, D., Populaţia urbană a Basarabiei în recensământul din 1897 // Destin românesc, nr. 1, 2003, p. 104-114.

Poştarencu, D., Componenţa etnică şi nivelul de instruire al populaţiei urbane din Basarabia // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 3, Chişinău, 2004, p. 44-58.

250 Lucia Sava

Poştarencu, D., Componenţa socială, confesională şi după sex a populaţiei urbane a Basarabiei (1850-1917) // Revista de Istorie a Moldovei, nr. 4, Chişinău, 2005, p. 5-25.

Poştarencu, D., Vladimir Gusti // Destin românesc, nr. 3-4, 2006, p. 211-219.

Preot Gheorghian, P., Căsătoria ca act civil şi ca taină bisericească // Lumină-torul, anul LVII, nr. 7, 1 martie 1924.

Preot Petrovici, F., Despre lupta cu furtişagul // Luminătorul, an. V, nr. VIII, august, 1912.

P.H. Cuvânt despre sănătate // Foia plugarului, an. III, nr. 2, februarie 1923.Rotaru, T., Interferenţa de stiluri în arhitectura casei moldoveneşti //

Literatura şi arta, 25 martie, 1993.Rus, I.-A., The roots and Early Development of „Moldovan”-Romanian

Nationalism in Bessarabia (1900-1917) // Anuarul Institutului de istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi, tom. XXXIII, 1996, p. 287-302.

Sava, A.V., Trei case din Chişinăul vechi // Arhivele Basarabiei, nr. 3, 1934.Savca, I., Pentru ce am lepădat eu fumarea tiutiunului // Luminătorul, an. VIII,

nr. X, 1915.Sârbu, F., Despre blândeţe // Luminătorul, Jurnal Bisericesc, an. II, carta 1, 1909.Seftiuc, I., Basarabia în arhivele ruseşti // Destin românesc, nr. 2, 1995.Simionescu, I., Beţia // Foaia plugarului, an. III, nr.8, august 1923.Simionescu, P., Particularităţi ale habitatului urban în Ţara Românească şi

Moldova (secolul XVIII – primele decenii ale secolului al XIX-lea) // Revista de Etnografie şi Folclor, nr. 1, 1982, p. 14-30.

Simionescu, P., Pitoresc rural şi extravaganţă orientală în vestimentaţia din târgurile Moldovei // Revista de Etnografie şi Folclor, nr. 2, 1983, p. 132-148.

Stan, A., Unirea Basarabiei cu România ca proces de recuperare a identităţii // Destin românesc, nr. 2, 1998, p. 7-13.

Stan, C. I., Centenarul răpirii Basarabiei // Destin românesc, nr. 2, 1997, p. 52-64.

Stan, C. I., România şi Rusia bolşevică (1917-1918) // Destin românesc, nr. 1, 1998, p. 115-126.

Stan, C. I., Activitatea lui Vasile Harea în sprijinul înfăptuirii Unirii Basarabiei cu România // Destin românesc, nr. 1, 1999, p. 15-27.

Stan, C. I., V. Stroescu – sursa financiară pentru românii din Transilvania (1910-1914) // Destin românesc, nr. 1, 2000, p. 55-63.

Stan, C. I., Revoluţia rusă din februarie-martie 1917 şi România // Destin româ-nesc, nr. 2, 2002, p. 42-61.


Stan, C. I., Activitatea lui O. Ghibu pentru unirea Basarabiei cu România // Destin românesc, nr. 1, 2003, p. 114-135.

Starostenco, P., Complexul istorico-arhitectural din Centrul Chişinăului // Cugetul, nr. 2, 2003, p. 25-32.Şarov, I., Cuşco, A., Identitatea naţională a basarabenilor în istoriografia rusă din

secolul XIX //Basarabia: dilemele identităţii, Iaşi, 2002.Şpac, I., Pagini de istorie a bisericii basarabene. Din revista Arhivele Basarabiei //

Destin românesc, nr. 3-4, 1998, p. 37-48. Troianovschi, L., Problema specificului naţional în publicistica lui C. Stere //

Cugetul, nr. 1, 2002, p. 12-16.Ţepordei, V., Chişinăul tinereţii noastre // Literatura şi arta, 3 aprilie, 1997.Varta, I., Presa românească din Basarabia la începuturile sale // Destin româ-

nesc, nr. 2, 1995, p. 34-47.Varta, I., Problema limbii române şi cea a autonomiei în ziarul „Basarabia” //

Destin românesc, nr. 1, Chişinău, 1996, p. 53-67.Varta, I., Documente inedite. Marele stat major al armatei ruse şi România //

Destin românesc, nr. 2, Chişinău, 1996, p. 73-79.Varta, I., Ziarul „Basarabia” – apărător al demnităţii naţionale a românilor basara-

beni (90 de ani de la apariţie) // Literatura şi arta, 13 iunie, 1996.Varta, I., Ziarul „Moldovanul” (1907-1908) – o veritabilă publicaţie de limbă

română din Basarabia // Literatura şi arta, 27 martie, 1997.Varta, I., „Glasul Basarabiei” în apărarea limbii naţionale // Destin românesc,

nr. 1, 1998, p. 87-97.Văcăruş, V., Curente ideologice din Basarabia (secolul XIX – începutul secolului

XX) // Destin românesc, nr. 3, 2002, p. 25-40.Văduva, O., Viaţa cotidiană tradiţională. Interdicţii rituale // Anuarul Institu-

tului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, tom. 4, Bucureşti, 1993, p. 27-37.

Veranje, J., Catedrala Schimbării la faţă // Curierul de seară, 21 aprilie, 1994.Veranje, J., Elemente clasice pe străzile Chişinăului // Curierul de seară, 28

aprilie, 1994.Yvert-Jalu, H., L’histoire du divorce en Russie Soviétique. Ses rapports avec la poli-

tique familiale et les réalités sociales // Population, nr. 1, Paris, 1981, p. 41-62.Брук, С. И., Кабузан, В. М. Динамика и этнический состав населения России

в эпоху империализма (конец XIX в – 1917 г.) // История СССР, nr. 3, 1980.Гурошева, Н. А., Традиционные девичьи и женские головные уборы и их роль

в свадебной обрядности (середина XIX – начало XX века) // Советская этно-графия, nr. 5,1990, р. 114-126.

252 Lucia Sava

LUCRĂRI SPECIALE

Abraham, D., Introducere în sociologia urbană, Bucureşti, 1994.Academicieni din Basarabia şi Transnistria (a doua jumătate a secolului al XIX-lea

– prima jumătate a secolului al XX-lea), Chişinău, 1996.Adauge, M., (red.), Basarabia sub drapelul Sfatului Ţării: Ghid cronologic,

Chişinău, 1997.Adauge, M., Popovschi, V., Mişcarea naţională din Basarabia: Cronica evenimen-

telor din anii 1917-1918, Chişinău, 1998. Aderov, V., Mentalităţi şi instituţii de cultură în Basarabia în primul deceniu al

regimului sovietic, Bucureşti, 1996.Agrigoroaiei, I., Palade Gh., Basarabia în cadrul României întregite (1918-

1940), Chişinău, 1993.Aldea, C., Pagini dintr-o istorie zbuciumată. Basarabia până în anul 1920, Bucu-

reşti, 1993. Alexianu, A., Mode şi veşminte din trecut, vol. I-II, Bucureşti, 1971.Anestin, I., Schiţă pentru istoria teatrului românesc, Iaşi, 1938.Antip, C., Istoria presei româneşti, Bucureşti, 1979.Arbore, Z., Basarabia în secolul XIX, Bucureşti, 1898.Arbore, Z., Dicţionarul geografic al Basarabiei, Chişinău, 2001.Ariès, Ph., Duby, G., Istoria vieţii private, vol. I-II, Bucureşti, 1995.Ariès, Ph., Omul în faţa morţii, vol. I-II, Bucureşti, 1996.Ariès, Ph., Timpul istoriei, Bucureşti, 1997.Aron, J. P., Le mangeur au XIX-ème siècle, Paris, 1989.Aron, R., Introducere în filosofia istoriei, Bucureşti, 1997.Bacci, M. L., Populaţia în istoria Europei, Bucureşti, 2003.Badinter, E., L’amour en plus: histoire de l’amour maternel – XVII-e – XX-e

siècles, Paris, 1980.Bairoch, P., Cities and Economic Development, Chicago, 1988.Barthes, R., Le système de la mode. Essaye de la sémiologie de la culture, Seul, 1976.Bastié, J., Dézerit, B., La ville, Paris, 1991.281. Bădescu, I., Sincronismul european şi cultura critică românească, Bucureşti,

1984.Beaton, C., Cinquante ans d’élégance et d’art de vivre, Paris, 1988.Belador, M., Istoria teatrului român, Craiova, 1996.Benevolo, Leonardo, Oraşul în istoria Europei, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.Berindei, D., Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură (secolele XVIII-XIX),

vol. I-II, Bucureşti, 1991.Besson, J., La mode à travers les siècles, Paris, 1994.


Besson, J., Les costumes traditionnels, Paris, 1994.Bezviconi, Gh., Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, 1940.Bezviconi, Gh., Profiluri de ieri şi de azi, Chişinău, 1992.Bezviconi, Gh., Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996.Bilciurescu, V., Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Bucureşti, 2003.Bloch, M., Appologie pour l’histoire ou métier d’historien, Paris, 1964.Bloch, M., Regii taumaturgi: Studiu despre caracterul supranatural atribuit puterii

regale, în special în Franţa şi Anglia, Iaşi, 1997.Bobeica, A., Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale, Chişinău, 1993.Boga, L., Lupta pentru limba românească şi ideea unirii, Chişinău, 1993.Boia, L., Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, 1997. Boldur, A., Unirea: Analiza psihologică a evenimentelor, 1918-1928, Chişinău,

1928.Boldur, A., Muzica în Basarabia. Schiţă istorică. Extras din volumul Muzica româ-

nească de azi, Bucureşti, 1940.Boldur, A., Istoria Basarabiei, Chişinău, 1990.Boldur, A., Basarabia românească, Chişinău, 1992.Bon, Gustave, Le., Psihologia maselor, Bucureşti, 1991.Bordet, J.-P., Dupaquier, J., Histoire des populations de l’Europe, vol. I. Des

Origines aux prémices de la révolution démographique, Paris, 1997.Boucher, F., Histoire des costumes de l’antiquité à nos jours, Paris, 1995. Blum, A., Histoire du costume, les modes aux XVII et XVIII-ème siècles, Paris,

1988.Braudel, F., Civilisation matérielle et capitalisme, tom. I, Paris, 1967.Braudel, F., Ecrits sur l’histoire, Paris, 1988.Braudel, F., Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti, 1994.Braudel, F., Structurile cotidianului, Bucureşti, 1995.Bruhis, M., Rusia, România şi Basarabia (1812, 1918, 1924, 1940), Chişinău,

1992.Budac, I., Revoluţia din anii 1905-1907 în Moldova, Chişinău, 1955.Burada, T., Teatrul în Moldova, Bucureşti, 1975.Burke, P., Istorie şi teorie socială, Bucuresti, 1999.Burckhardt, J., Artă şi istorie, Bucureşti, 1996.Burckhardt, J., Consideraţii privind istoria universală, Bucureşti, 1997.Butură, V., Etnografia poporului român: cultură materială, Cluj-Napoca, 1978.Butură, V., Cultura spirituală românească, Bucureşti, 1992.Buzilă, B., Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, Bucureşti, 1996.Castellan, G., L’influence de Constantinople sur la vie quotidienne des villes balka-

254 Lucia Sava

niques (fin du XVIII-e – début du XIX-e siècle): confrontation des models culturels, Bucureşti, 1974.

Caşu, I., “Politica naţională” în Moldova Sovietică (1944-1989), Chişinău, 2000. Caragea C., Istoria vestimentaţiei europene, Bucureşti, 1999.Cazacu, P., Zece ani de Unire. Moldova dintre Prut şi Nistru, Chişinău, 1928.Cernovodeanu, P., Basarabia. Drama unei provincii istorice româneşti în contextul

politic internaţional, 1806-1920, Bucureşti, 1993.Chabot, G., Les Villes, Paris, 1958.Ciobanu, Şt., Cultura românească în Basarabia sub stăpânire rusă, Chişinău,

1992.Ciobanu, Şt., Din istoria mişcării naţionale în Basarabia, Chişinău, 1991.Ciobanu, Şt., Basarabia. Populaţia, istoria, cultura, Bucureşti-Chişinău, 1992.Ciobanu, Şt., Chişinăul, Editura Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţia

din Basarabia, 1925, reeditată, Chişinău, 1996.Civilizaţie medievală şi modernă românească. Studii istorice, Cluj-Napoca, 1985.Chicu, A., Moda, Chişinău, 1995.Chişinău. Enciclopedie, Chişinău, 1997.Claudian, I., Alimentaţia poporului român în cadrul antropogeografiei şi istoriei

economice, Bucureşti, 1939.Claval, P., Régions, nations, grandes éspaces, Paris, 1968.Cojocaru, Gh., Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923), Bucu-

reşti, 1997.Colesnic, I., Basarabia necunoscută, Chişinău, 1993. Colesnic, I., Sfatul Ţării: Enciclopedie, Chişinău, 1998.Colesnic, L., Funcţionarea limbii române în instituţiile de învăţământ laic din Basa-

rabia (1812-1918), Chişinău, 2001.Constantinescu-Iaşi, P., Buiucanii Chişinăului. Istoricul. Biserica. Cimitirul,

Chişinău, 1935.Convergenţe europene: Istorie şi societate în epoca modernă, Cluj-Napoca, 1993.Cosmovici, Alexandru, George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Bucureşti,

1990.Costaforu, X., Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucu-

reşti, 2005.Coval, D., Din istoria jurnalisticii româneşti (secolul XIX – începutul secolului

XX), Chişinău, 1992.Cucu, V., Oraşele României, Bucureşti, 1970.Cucu, V., România: Geografia umană, Iaşi, 1995.Curinski, Gh., Centrele istorice ale oraşelor, Bucureşti, 1967.


Curticăpeanu, V., Mişcarea culturală românească pentru unirea din 1918, Bucu-reşti, 1968.

David, A., Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă (1812-1918), Chişinău, 1934.

Dănilă, A., Opera din Chişinău, Chişinău, 2005.Dăscălescu, N., Revoluţia de la 1917 în Basarabia: Lupta moldovenilor pentru

Limba, şcoala şi cultura naţională: Extras din omagiul lui Constantin Kiriţescu, Chişinău, 1938.

Deslandres, Y., Le costume, image de l’homme, Paris, 1976. Din istoria gândirii social-politice şi filosofice în Moldova, Chişinău, 1970.Dickinson, R.E., The City Region in Western Europe, Londra, 1967.Djuvara, N., Între Orient şi Occident, Bucureşti, 1995.Djuvara, N., Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Bucu-

reşti, 2006.Donici, L., Revoluţia rusă: Amintiri, schiţe şi impresii, Chişinău, 1992.Duby, G., Histoire des mentalités, Paris, 1961.Duby, G. (coord.), Histoire de la France urbaine, 4 vol., Paris, 1980-1983.Duby, G., Arta şi societatea (980-1420), vol. I-II, Bucureşti, 1987.Duby, G., Cavalerul, femeia şi preotul (Căsătoria în Franţa feudală), Bucureşti,

1987.Duby, G., Evul mediu masculin: Despre dragoste şi alte eseuri, Bucureşti, 1992. Duţu, A., Modele, imagini, privelişti. Incursiuni în cultura europeană modernă, Cluj-

Napoca, 1979.Duţu, A., Dimensiunea umană a istoriei. Direcţii în istoria mentalităţilor, Bucu-

reşti, 1986. Ecouri dintr-un secol: pagini din presa periodică moldovenească, Chişinău, 1991.Enăchescu, A., Portul popular românesc, Bucureşti, 1971.Enciu, N., Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi economică,

Chişinău, 1998.Enciu, N., Populaţia rurală a Basarabiei în anii 1918-1940, Chişinău, 2002.Eremia, A., Nomenclatorul străzilor din oraşul Chişinău, Chişinău, 1992.Eremia, A., Străzile oraşului nostru, Chişinău, 1993.Eremia, A., Chişinău. Oraşul vechi şi nou, Chişinău, 1998.Ermandi, E., Habitatul urban şi cultura spaţiului: Studii de geografie istorică.

Suceava în secoleleXIV-XX, Iaşi, 1996.Eşanu, A., Chişinău. File de istorie, Chişinău, 1998.Febvre, L., Religia lui Rabelais: Problema necredinţei în secolul al XVI-lea, Cluj-

Napoca, 1996.

256 Lucia Sava

Filipescu, C., Giurea, C., Basarabia: Consideraţiuni generale, agricole, economice şi statistice, Chişinău, 1919.

Flandrin, J.-F., Families in Former Times: kinship, household and sexuality, Cambridge, 1979.

Florea, A., Muzică şi imagine, Bucureşti, 1997.Florea, M., Scurtă istorie a teatrului românesc, Bucureşti, 1970.Foucault, M., Dits et écrits, vol. IV, Paris, 1994.Foucault, M., Cuvintele şi lucrurile, Bucureşti, 1996.George, P., La ville, Paris, 1952.Ghibu, O., Călătorind prin Basarabia, Chişinău, 1923.Ghibu, O., De la Basarabia rusească la Basarabia românească, Bucureşti, 1926.Ghibu, O., Pe baricadele vieţii, Chişinău, 1992.Ghibu, O., În vâltoarea revoluţiei ruseşti: Însemnări din Basarabia anului 1917,

Bucureşti, 1993.Ghibu, O., Uniunea românească şi chestiunea Basarabiei, Bucureşti, 1995.Ghibu, O., Gânduri despre Basarabia, Chişinău, 1997.Gianini, H., La réflexion quotidienne. Vers une archéologie de l’expérience, Aix-en-

Provence, 1992.Girard, L., Mayol, P., L’invention du quotidien. Habiter, cuisiner, Paris, 1980.Goff, J. le, Les mentalités: une histoire ambigue, Paris, 1983.Goff, J. le, Pentru un alt Ev Mediu. Valori umaniste în cultura şi civilizaţia Evului

Mediu, Bucureşti, 1986.Goffman, E., Viaţa cotidiană ca spectacol, Bucureşti, Ed. Comunicare. Ro,

2003.Goody, J., Familia europeană. O încercare de antropologie istorică, Ed. Polirom,

Iaşi, 2003.Gore, P., Anexarea Basarabiei: Schiţă istorică, Chişinău, 1992.Gorincioi, G., La izvoarele presei de partid şi sovietice din Moldova (1901-1924),

Chişinău, 1982.Greceanu, E., Ansamblul urban medieval Botoşani, Bucureşti, 1981.Grieger, P. P., Caractérologie éthnique. Approche et compréhension des peuples,

Paris, 1961.Gullestad, M., Segalen, M., La Famille en Europe: parenté et perpétuation fami-

liale, Paris, 1995.Habermas, J., Sfera publică şi transformarea ei structurală, Bucureşti, 1998.Halippa, P., Testament pentru urmaşi, Chişinău, 1991.Harea, V., Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri şi comentarii, Bucureşti, 1995.Harea, V., Amintiri din primăvara reîntregirii, Iaşi, 1998.


Heitmann, K., Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german, 1775-1918. Un studiu imagologic, Bucureşti,1995.

Hexter, J.H., On Historians, Cambridge, 1979.Histoire du quotidien (sous la direction d’Alf Ludtke), Paris, 1994.Hlihor, C., Istoria secolului XX, Bucureşti, 1999.Holban, E. Contribuţia Basarabiei la cultura românească. Toponime şi identitate

naţională, Chişinău, 1997.Huizinga, J., Amurgul Evului mediu, Bucureşti, 1994.Inculeţ, I., O revoluţie trăită, Chişinău, 1994.Ionescu, Gh., Istoria arhitecturii româneşti. Arhitectura pe teritoriul României de-a

lungul veacurilor, Bucureşti, 1982.Iorga, N., Femeile în viaţa neamului nostru, Bucureşti, 1911.Iorga, N., Basarabia noastră (scrisă după 100 de ani de la răpirea ei de către ruşi),

Bucureşti, 1912.Iorga, N., Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Iaşi, 1918.Iorga, N., Istoria presei româneşti de la începuturi până la 1916, Bucureşti, 1922.Iorga, N., Istoria comerţului românesc. Epoca nouă (1700-1923), Bucureşti, 1937.Iorga, N., Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, Bucureşti, 1940.Iorga, N., Neamul românesc în Basarabia, Bucureşti, 1995.Istoria oraşului Iaşi, sub coordonarea lui C. Cihodaru, Gh. Platon, Iaşi, 1980.Istoria teatrului în România (1849-1918), vol. II, Bucureşti, 1971.King, C., Moldovenii. România, Rusia şi politica culturală, Chişinău, 2002.Koselleck, R., Conceptul de istorie, ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2005.Ladurie, Emmanuel le Roy, Montaillou, sat occitan, Bucureşti, 1992.Laşcov, N., O sută de ani de la trecerea Basarabiei către Rusia (1812-1912),

Chişinău, 1912.Lavedan, P., Histoire de l’urbanisme, 3 vol., Paris, 1952.Lebrun, F., Essais sur l’histoire de la mort en Occident du Moyen Age à nos jours,

Paris, 1975.Lebrun, F., Istoria Europei, Bucureşti, 2006.Livezeanu, I., Cultură şi naţionalism în România Mare (1918-1930), Bucu-

reşti,1998.Madan, Gh., De la noi din Basarabia, Bucureşti, 1938.Madan, Gh., Văzute şi trăite: Evocări, schiţe, povestiri, Chişinău, 1989.Marcu, D., Estetica oraşelor şi înfrumuseţarea lor din punct de vedere urbanistic,

Bucureşti, 1926.Marian, L., Cultura şi şcoala în Basarabia, Chişinău, 1926.Marinescu, C., Epopeea Marii Uniri, Galaţi, 1993.

258 Lucia Sava

Marghiloman, A., Note politice, vol. III, Bucureşti, 1995.Massoff, I., Teatrul românesc, vol. I-V, Bucureşti, 1961-1970.Massoff, I., Între viaţă şi teatru, Bucureşti, 1985.Martonne de, E., What I have seen in Bessarabia, Paris, Imprimérie des Arts

et des Sports, 1919.Maurois, A., Biblioteca publică şi misiunea ei, UNESCO, 1972.Mâţu, C., O necesitate desconsiderată: Presa românească în Basarabia, Chişinău,

1930.Meurs, W., Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă, Chişinău, 1996.Mihail, P., Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişinău, 1993.Mihailovici, P., Tipărituri româneşti în Basarabia de la 1812 până la 1918,

Chişinău, 1992.Mihăilescu, N., Amintiri şi învăţăminte din războiul pentru întregirea neamului

(1916-1919), Bucureşti, 1936. Mihăilescu, V., Oraşul ca fenomen antropogeografic, Bucureşti, 1941.Mihali, C., Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Cluj-Napoca,

2001.Mihali, C., Anarhia sensului. O fenomenologie a timpului cotidian, Cluj-Napoca,

2001.Militaru, Ion, Filosofia vieţii cotidiene, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2005.Mitterauer, M., Seider, R., The European Family: patriarchy to partnership from

Middle Ages to the present, Oxford, 1982.Moraru, A., Istoria românilor în Basarabia şi Transnistria (1812-1993), Chişinău,

1995.Mumford, L., The City in History, New York, 1961.Nanu, A., Artă, stil, costum, Bucureşti, 1976.Nedelcea, T., Vocaţia spiritualităţii, Craiova, 1995.Nedelcea, T., Civilizaţia cărţii. Incursiune în istoria cărţii, presei şi a tiparului,

Craiova, 1996.Negrescu, I., Universitatea Populară din Chişinău, Chişinău, 1992.Negru, Gh., Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Chişinău,

2000.Nicoară, T., Introducere în istoria mentalităţilor colective, Cluj-Napoca, 1995.Nicoară, T., Nicoară, S., Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile

paradigme ale cunoaşterii, Cluj-Napoca, 1996.Nicoară, T., Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia contempo-

rană, Cluj-Napoca, 2002.Niculiţă-Voronca, E., Datinile şi credinţele poporului român, Bucureşti, 1993.


Nistor, I., Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1991.Paliţ-Palade, I., Portul popular din Republica Moldova, Chişinău, 2003.Papu, E., Barocul ca tip de existenţă, vol.I-II, Bucureşti, 1977.Patrulius, R., Locuinţa în timp şi spaţiu, Bucureşti, 1975.Păltănea, P., Istoria oraşului Galaţi: de la origini până în 1918, vol. I-II, Galaţi, 1994.Pélivan, I., La Bessarabie sous le régime russe (1812-1918), Paris, 1919.Pélivan, I., Le mouvement et l’acroissement de la population en Bessarabie de 1812

à 1918, Paris, 1919.Pélivan, I., Les droits des Roumains sur la Bessarabie: Au point de vue historique,

éthnique, et de l’autodétérmination, Paris, 1920.Pélivan, I., L’état économique de la Bessarabie, Paris, 1920.Perrot, Ph., Les dessus et les dessous de la bourgeoisie. Une histoire du vêtement au

XIX-ème siècle, Paris, 1981.Piponnier, F., Costumes et vie sociale. La Cour d’Anjou XIV-XV-ème siècles,

Paris, 1970. Pirenne, H., Oraşele medievale, Cluj-Napoca, 2000.Platon, A. F., Societate şi mentalităţi în Europa medievală. O introducere în antro-

pologia istorică, Iaşi, 2000.Ploşniţă, E., Muzeul Basarabean în fluxul istoriei, Chişinău, 1998.Ploşniţă, E., Răileanu, N., Pagini de muzeografie basarabeană, Chişinău, 1999.Pop, M., Obiceiuri tradiţionale româneşti, Bucureşti, 1976.Popescu-Sireteanu, I., Siretul – vatră de istorie şi cultură românească, Iaşi, 1994.Popovschi, N., Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi,

Chişinău, 2000.Popovschi, V., Republica Democratică Moldovenească. 1917-1918: (Formarea,

organizarea internă, simbolurile oficiale), Chişinău, 2002.Poştarencu, D., O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940), Chişinău,

1998.Poştarencu, D., Străzile Chişinăului: denumiri vechi şi actuale, Chişinău, 1998.Poştarencu, D., Poşta Moldovei (File de istorie), Chişinău, 2000.Poştarencu, D., Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Chişinău, Chişinău, 2002.Poştarencu, D., Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, vol. I, Chişinău,

2005.Racinet, A.C.A., Le costume historique, Paris, 1988.Rezuş, P., Contribuţii la istoria oraşului Rădăuţi, Bucureşti, 1975.Robinson, J. H., The New History, New York, 1912.Roche, D., La culture des apparences. Une histoire du vêtement XVII-XVIII-ème

siècles, Paris, 1989.

260 Lucia Sava

Ruppert, J., Le costume, Paris, 1996.Rusnac, E., Teatrul românesc în Basarabia (secolul XIX – secolul XX), Teza de

doctor în studiul artelor 17.00.01./ A.Ş.R.M., Chişinău, 1996.Sadoveanu, M., Drumuri basarabene, Bucureşti-Chişinău, 1992.Segalen, M., Sociologie de la famille, Paris, 1981.Schutz, A., Le chercheur et le quotidien. Phénomenologie des sciences sociales, Paris,

1987.Scurtu, I., Viaţa politică din România 1918-1944, Bucureşti, 1982.Scurtu, I., Almaş, D., Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1918, Bucureşti,

1998.Scurtu, I., Buzat, Gh., Istoria românilor din secolul al XX-lea, Bucureşti, 1999.Scurtu, I., Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001.Simionescu, P., Etnoistoria: Convergenţă interdisciplinară, Bucureşti, 1983.Sinadino, P., Creditul în Basarabia, Chişinău, 1929. Sincronism european şi cultura critică românească, Bucureşti, 1984.Solé, J., L’amour en Occident à l’époque moderne, Paris, 1976.Sorre, M., Les fondements de la géographie humaine, Paris, 1952.Stăvilă, T., Arta plastică din Basarabia de la sfârşitul secolului al XIX-lea – înce-

putul secolului al XX-lea, Chişinău, 1990.Stoica, G., Interiorul locuinţei româneşti, Bucureşti, 1973.Suferinţele Basarabiei şi răpirile ruseşti: Antologie, (Inspectoratul pentru Cultură al

Municipiului Bucureşti), Bucureşti, 1996.Ştefănescu, Şt., Demografia, dimensiune a istoriei, Timişoara, 1974.Tezaur etnofolcloric din Moldova, Chişinău-Iaşi, 1992.Toynbee, A., Oraşele în mişcare, Bucureşti, 1979.Toynbee, A., Studiu asupra istoriei, Bucureşti, 1997.Ţighiliu, I., Societate şi mentalitate în Ţara Românească şi Moldova, secolele

XV-XVII, Bucureşti, 1998.Tomuleţ, V., Politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia şi influenţa ei

asupra burgheziei comerciale (1812-1868), Chişinău, 2002.Ţurcanu I., Relaţiile agrare în Basarabia în anii 1918-1940, Chişinău, 1991.Ţurcanu I., Unirea Basarabiei cu România, 1918: Preludii, premise, realizări,

Chişinău, 1998.Ţurcanu I., Bibliografia Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău, 2005.Ungureanu, A., Oraşele din Moldova. Studiu de geografie economică, Bucureşti,

1980.Urusov, S. D., Memoriile unui guvernator, Chişinău, 1903-1904, Moscova,

1907.


Vaussard, M., La vie quotidienne en Italie au XVIII-e siècle, Paris, 1959.Veyne, P., Cum se scrie istoria, Bucureşti, 1999.Vlăduţiu, I., Etnografie românească: istorie, cultura materială, obiceiuri, Bucureşti,

1973.Voinea, A., Prostituţia şi bolile venerice din România, Bucureşti, 1930.Voinea, M., Familia şi evoluţia sa istorică, Bucureşti, 1978.Vovelle, M., Visions de la mort et l’au-delà en Provence du XV au XX-ème siècle

d’après les autels des âmes du Purgatoire, Paris, 1970.Vovelle, M., Idéologies et mentalités, Paris 1985. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Bucureşti, 1993.Zelenciuc, V., Dimitriu, M., Costumul naţional moldovenesc, Chişinău, 1975.Zelenciuc, V., Costumul scenic moldovenesc, Chişinău, 1988.Zelenciuc, V., Kalaşnikova, N., Vestimentaţia populaţiei orăşeneşti din Moldova

(secolele XV-XIX), Chişinău, 1992.Zub, A., A scrie şi a face istorie, Iaşi, 1981.Андрус О., Очерки по истории школы Бессарабии и МССР первой половины

XX-века, Кишинев, 1952.Бабий, А., Формирование молдавской интеллигенции во второй половине XIX

начало XX века, Кишинев, 1971.Бабилунга, Н. В., Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале

XX-века. Очерк капиталистической эволюции, Кишинев, 1985.Батюшков П. Н., Бессарабия. Историческое описание, Санкт Петербург,

1892.Бессарабия: географический, исторический, статический, экономический, лите-

ратурный сборник (под ред. Крушевана П.), Москва, 1903.Блок, М., Апология истории, Москва, 1986. Бутович, В. Н., Материалы для этнографической карты Бессарабской

губернии, Киев, 1916.Брысягин С. К., Культура Бессарабии (1918-1940), Кишинев, 1986.Весь Кишинев с Уездами Бессарабии, Кишинев, 1924.Гольцов, Д., Зевина, А., Исскуство Молдавии, Кишинев, 1967.Дзвконька-Козловска, А., Женская мода XX века, Москва, 1977.Жуков, В. И., Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975.Жуков, В. И., Формирование и развитие буржуазии и пролетариата Бесса-

рабии (1812-1900), Кишинев, 1982. Завтур, А. А., Социальная структура Молдавии, Кишинев, 1977. Захаров, А., Народная архитектура Молдавии, Москва, 1960.Защук А., Материалы для географии и статистики России. Бессарабская

область. Санкт- Петербург, 1892.

262 Lucia Sava

История Кишиневa, Кишинев, 1966. История и современность Кишиневa, Кишинев, 1974. История Молдавии, том I, Кишинев, 1951. История Р.С.С. Молдовенешть, vol. I, Chişinău, 1967.История народного хозяйства Молдавской СССР (1812-1917). Под ред.

Гросул С., Будак И., Кишинев, 1961.Лукьянец, О., Яровая, В., Из истории изучения традиционной пищи молдаван

конец 40-х – 80-х и вв. //Материалы и исследования по археологии и этнографии Молдовы, Кишинев, 1992. Калашникова Н.М., Молдаване: вторая половина XIX – начало XX-вв.

Ленинград, 1980. Кишинев. Энциклопедия. Кишинев, 1984.Котляров, Б., Музыкальная жизнь дореволюционного Кишинева, Кишинев,

1967.Крамаренко К., Элементарный курс географии. Родинeведение. Бессарабская

губерния и Кишиневский уезд, Кишинев, 1913.Крэчун Г., Очерки по истории развития школы и педагогической мысли в

Молдавии, Кишинев, 1969.Крупенский, А. Н., Краткий очерк о бессарабском дворянстве:1812-1912,

Санкт- Петербург, 1912.Крупенский, А. Н., Полный список лиц избранных бессарабским дворянством

на областные губернские должности со времени присоединения Бессарабии к Россий-ской империи по 1912 года, Санкт-Петербург, 1912.Кустрябова С. Ф., Города Бессарабии (1918-1940), Кишинев, 1986.Лашков Н. В., Бессарабия. К столетию присоединения к России, Кишинев,

1912.Лашков Н. В., Юбилейный сборник г. Кишинева, Кишинев, 1913.Лившиц, М., Декор в народной архитектуре Молдавии, Кишинев, 1971.Мартынов, Ф., Очерки о зарубежной музыке (I-ая половина XX века), Москва,

1970.Могилянский, Н. К., Материалы для географии и статистики Бессарабии,

Кишинев, 1913.Рашин, А. Г., Население России за 100 лет (1811-1913 гг.), Москва, 1956.Рожковская, Н., Театральная жизнь Кишинева XIX – начало XX века,

Кишинев, 1979.Сабадырев, И., Большевистская печать о революционных событиях в

Молдавии (1901-1917 годы), Кишинев, 1964. Синадино, П., Наш Кишинев (1904-1906 гг.). Воспоминания, Кишинев,

1911.


Тарас, Я.М., Памятники архитектуры Молдавии (XIV – начало XX века), Кишинев, 1986. Топилина, В. М., Легальная печать Молдавии 1905-1907, Кишинев, 1987.Трубецкой, Б. А., Из истории периодической печати Бессарабии (1854-1916),

Кишинев, 1989.Хачатурян, В., История мировых цивилизаций с древних времен до начало

XX века, Москва, 1998.

SURSE ON-LINE:

chisinaul.blogspot.com/2009/07/istoria-chisinaului-sec-xx-anii-1900.html

www.kishinev.infowww.basarabiaveche.comwww.bcub.rowww.bibnat.rowww.bnrm.mdwww.hasdeu.mdwww.istoria.mdwww.library.nec.rowww.monument.mdro.wikisource.orgwww.sit.md

264 Lucia Sava

LISTA TABELELOR

Tabelul 1. Populaţia Basarabiei (inclusiv, populaţia urbană), densitatea şi numărul ştiutorilor de carte, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 2. Repartizarea populaţiei Chişinăului după criteriul de vârstă, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 3. Repartizarea populaţiei oraşulului Chişinău după criteriul de vârstă şi al situaţiei de familie, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 4. Numărul naşterilor, deceselor şi căsătoriilor înregistrate în oraşul Chişinău, anii 1909-1912

Tabelul 5. Repartizarea populaţiei Chişinăului după limba maternă, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 6. Repartizarea populaţiei Chişinăului după confesiunea religioasă, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 7. Mişcarea mecanicistă a populaţiei Chişinăului, conform Recen-sământului de la 1897

Tabelul 8. Repartizarea populaţiei Chişinăului după apartenenţa la cate-goria socială, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 9. Repartizarea populaţiei Chişinăului după locul de naştere şi al categoriei sociale, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 10. Repartizarea populaţiei oraşului Chişinău după categoria socială şi starea civilă, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 11. Repartizarea populaţiei Chişinăului după criteriul de gen, vârstă şi cel al ştiinţei de carte, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 12. Repartizarea populaţiei oraşului Chişinău după vârstă, nivelul de studii şi apartenenţa la categoria socială, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 13. Mişcarea mecanicistă a populaţiei Chişinăului după gen şi domiciliu, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 14. Modul de funcţionare a felinarelor în oraşul Chişinău, anul 1912

Tabelul 15. Repartizarea populaţiei Chişinăului după gospodăriile indivi-duale, conform Recensământului de la 1897

Tabelul 16. Repartizarea populaţiei după structura gospodăriilor private, conform recensământului de la 1897

Tabelul 17. Mediul de trai al locuitorilor oraşului Chişinău în cadrul gospo-dăriilor individuale, anul 1913

Tabelul 18. Date privind aerisirea odăilor în oraşul Chişinău, anul 1912Tabelul 19. Repartizarea populaţiei oraşului Chişinău după domeniul

ocupaţiilor, conform Recensământului de la 1897


Tabelul 20. Venituri ale judeţului Chişinău din activităţi comerciale, anul 1897

Tabelul 21. Circulaţia mărfurilor în oraşul Chişinău, anul 1899Tabelul 22. Venituri şi pierderi ale Băncii Statului în anii 1901-1914 (în mii

ruble)Tabelul 23. Tablou de evaluare a moşiilor nobilimii din Chişinău, întocmit

de Banca Ipotecară, anii 1910-1915 (în ruble/desetină)Tabelul 24. Preţurile medii de vânzare a moşiilor în oraşul Chişinău, anii

1910-1916 (în ruble/desetină)Tabelul 25. Preţul mediu de evaluare a pământului pus în gaj în oraşul

Chişinău, anii 1910-1912 (în ruble/desetină)Tabelul 26. Preţul mediu de arendă în Chişinău, anii 1913-1916 (ruble/

desetină)Tabelul 27. Venituri şi cheltuieli ale Cuptorului de pâine din oraşul Chişinău

în luna iulie 1915Tabelul 28. Tablou de preţuri pe ziua de lucru în oraşul Chişinău, anii

1913-1916 (în ruble)Tabelul 29. Preţurile produselor de primă necesitate în oraşul Chişinău,

anul 1915Tabelul 30. Preţurile medii ale produselor de primă necesitate în oraşul

Chişinău, anii 1913-1917Tabelul 31. Situaţia prezentării cititorilor şi abonaţilor la Biblioteca publică

orăşenească din Chişinău, anii 1900-1902Tabelul 32. Repartizarea cititorilor Bibliotecii publice orăşeneşti în funcţie

de categoria socială şi de activitatea cotidiană, anii 1900-1902Tabelul 33. Numărul mediu de cititori, cifra medie anuală şi cifra medie

zilnică a cărţilor eliberate de Biblioteca publică orăşenească, anii 1900-1902Tabelul 34. Conţinutul cărţilor solicitate de cititorii Bibliotecii publice

orăşeneşti, anii 1900-1902Tabelul 35. Repartizarea cititorilor cu abonament ai Bibliotecii publice

orăşeneşti după categoria socială, anul 1902Tabelul 36. Repartizarea cititorilor Bibliotecii publice orăşeneşti după

confesiunea religioasă şi după reşedinţă, anul 1911Tabelul 37. Numărul de cititori înregistraţi la Biblioteca publică orăşe-

nească în anul 1911Tabelul 38. Numărul infracţiunilor înregistrate în oraşul Chişinău în peri-

oada anilor 1912-1915Tabelul 39. Denumiri ale principalelor străzi ale oraşului Chişinău

266 Lucia Sava

LISTA SCHIŢELOR

Schiţa nr. 1. Planul oraşului Chişinău la începutul secolului al XX-leaSchiţa nr. 2. Societatea Orăşenească de CrediteSchiţa nr. 3. Vilă urbană (situată pe strada Gospital’naia, 5)Schiţa nr. 4. Vila urbană (situată pe strada Gospital’naia, 7)Schiţa nr. 5. Complex dintr-o vilă urbană (situată pe str. Kuznecinaia, 95-97)Schiţa nr. 6. Casă individuală (situată pe strada Bulgară, 23)Schiţa nr. 7. Conac urban (situat pe strada Kiev, 43 A)

LISTA IMAGINILORImaginea 1. STRADA ALEXANDROVSKAIA (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 2. STRADA ARMENEASCĂ (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 3. BANCA URBANĂ (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 4. CASA EPARHIALĂImaginea 5. GIMNAZIUL NR. 1 DE BĂIEŢIImaginea 6. GIMNAZIUL „N. DADIANI” Imaginea 7. GIMNAZIUL NR. 3 DE BĂIEŢIImaginea 8. PARTEA DE NORD A ORAŞULUI CHIŞINĂU (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 9. PARTEA DE SUD A ORAŞULUI CHIŞINĂU (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 10. PERIFERIA ORAŞULUI CHIŞINĂU (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 11. ARCUL DE TRIUMFImaginea 12. CIZMARImaginea 13. OLARIImaginea 14. VÂNZĂTOR DE BRAGĂImaginea 15. VÂNZĂTOR DE USTUROIImaginea 16. VÂNZĂTOR DE COVRIGIImaginea 17. FIERARImaginea 18. TIPUL EVREULUI CHIŞINĂUEANImaginea 19. TIPUL MOLDOVEANImaginile 20-21. MODELE DE VESTIMENTAŢIE (începutul secolului al XX-lea)Imaginile 22-23. MODELE DE VESTIMENTAŢIE (începutul secolului al XX-lea)Imaginea 24. Modele de coafură, începutul secolului al XX-lea Imaginea 25. Modele de încălţăminte femininăImaginea 26. Accesorii şi elemente de podoabăImaginea 27. ARCA TEATRULUI BLAGORODNOE SOBRANIE Imaginea 28. MUZEUL ZEMSTVEIImaginea 29. TRIBUNALUL DE DISTRICT CHIŞINĂU Imaginea 30. STRADA ALEXANDROVSKAIA (DUMA ORĂŞENEASCĂ) pe coperta


AN

EX

E

Tabe

lul 1

Pop

ulaţi

a B

asar

abie

i (in

clu

siv,

pop

ulaţi

a u

rbană)

, den

sita

tea şi

nu

măr

ul ş

tiu

tori

lor

de

cart

e,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Regiu

nea

Supr

afaţa

Po

pulaţ

ia To

tal

Den

sitat

ea

Locu

itori

tem-

pora

riSt

răin

i Şt

iutor

i de c

arte

B F

Judeţu

l Chişinău

32

71,9

144

625

135

032

2796

5785

,47

2371

2780

20,4

%O

raşu

l Chişinău

56

734

51 7

4910

8483

1361

1813

39,3

%Ba

sara

bia

4009

6,6

991

239

944

173

1935

412

48,2

717

295

2315

715

,6%

În o

raşe

?15

1 23

214

2 10

029

3332

?40

1051

9832

,8%

* Первая всеобщая

перепись населения

Российской

империи

, 189

7 год

, III Бессарабская

губерния,

1905

, p. 1

.

268 Lucia Sava

Tabe

lul 2

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

crit

eriu

l de

vârs

tă, c

onfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Nr.

popu

laţiei

Vâr

sta

Copii

ma

i mici

de

1 a

n1-

9 an

i 10

-19

ani

20-2

9 an

i30

-39

ani

40-4

9 an

i 50

-59

ani

60-6

9 an

i 70

-79

ani

80-8

9 an

i90

-99

ani

100-

109

ani

110

şi ma

i mu

lţi

ani

Nu

se şti

e To

tal

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

Amb gen

.

Judeţul Chişinău

Nr. total

4213

4211

31881

32134

29787

30410

26688

20885

18455

17364

14083

12725

9917

9234

6085

5202

2557

2097

728

559

158

131

30

28

--

43

52

144625

135032

279667

%

2,91

3,11

22,04

23,79

20,59

22,52

18,45

15,46

12,76

12,85

9,73

9,42

6,85

6,83

4,20

3,85

1,76

1,55

0,50

0,41

0,10

0,09

0,02

0,02

--

0,03

0,04

51,72

48,28

100%

Oraşul Chişinău

Nr. total

1416

1440

10222

10326

11058

12260

14479

8591

6997

6871

5417

5144

3705

3811

2183

2089

924

863

247

269

49

65

11

9

--

26

21

56734

51749

108483

%

2,49

2,78

18,01

19,95

19,49

23,69

25,52

16,60

12,33

13,27

9,54

9,94

6,53

7,36

3,84

4,04

1,62

1,66

0,43

0,51

0,09

0,13

0,02

0,02

--

0,05

0,04

52,30

47,70

100%

Coraport oraş-judeţ

(în %)

33,61

34,19

32,06

32,13

37,14

40,31

54,25

41,13

37,91

39,57

38,46

40,42

37,36

41,27

35,87

40,15

36,13

41,15

33,92

48,12

31,01

49,61

36,66

32,14

--

60,46

40,38

39,22

38,32

38,79




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 1

0-11

.


Tabe

lul 3

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei o

raşu

lulu

i Ch

işinău

du

pă

crit

eriu

l de

vârs

tă ş

i al s

itu

aţie

i de

fam

ilie,

co

nfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Vâr

sta

Celib

atar

i %

Căsă

toriţi

%

Văd

uvi

%D

ivorţaţi

%N

u se şti

e%

Tota

l %

Bărb

aţi

Feme

i Bă

rbaţ

i Fe

mei

Bărb

aţi

Feme

i Bă

rbaţ

i Fe

mei

Băr-

baţi

Feme

iBă

r-baţi

Feme

i

Mai

mici

de

10

ani

1163

811

766

38,1

4-

--

--

--

--

--

-11

638

1176

638

,14

10-1

2 an

i34

6937

1811

,71

--

--

--

--

--

--

3469

3718

11,7

113

-14

ani

2215

2310

7,37

--

--

--

--

--

--

2215

2310

7,37

15-1

6 an

i22

2125

097,

71-

240,

06-

10,

01-

--

--

-22

2123

1043

,83

17-1

9 an

i31

3432

5310

,41

1843

21,

14-

80,

111

31,

72-

20,

4831

5336

986,

3220

-29

ani

9660

2614

20,0

047

0356

4326

,30

6021

63,

8728

8548

,50

2833

14,6

314

479

8591

21,2

730

-39

ani

1131

425

2,54

5684

5662

28,8

412

163

710

,64

1611

11,5

945

126

41,0

069

9768

6112

,77

40-4

9 an

i47

118

91,

0846

6338

3621

,60

238

1040

17,9

39

118,

5836

6824

,94

5417

5144

9,74

50-5

9 an

i26

210

50,

6030

8722

0113

,44

328

1463

25,1

36

1810

,30

2224

11,0

337

0538

116,

93+

60

ani

200

600,

4224

4593

08,

5874

522

6442

,23

1028

16,3

114

136,

4734

1432

956,

18N

u se

ştie

82

0,02

99

0,05

24

0,08

7-

3,00

-6

1,45

2621

0,04

Tota

l %

3440

926

951

100%

2060

918

737

100%

1494

5633

100%

7715

6

100%

145

272

100%

5673

451

749

100%

60,6

5%52

,08%

36,3

3%36

,21%

2,63

%10

,86%

0,14

%0,

30%

0,25

%0,

55%

100%

100%

6136

039

346

7127

233

417

1088

4356

,56%

36,2

7%6,

57%

0,21

5%0,

38%

100%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 2

6-27

.

270 Lucia Sava

Tabe

lul 4

Nu

măr

ul n

aşte

rilo

r, d

eces

elor

şi căsăt

orii

lor

înre

gist

rate

în o

raşu

l Ch

işinău

, an

ii 1

909-

1912

*

Nr.

de n

aşter

iN

r. de

dece

seN

r. de

căsă

torii

Anu

lBă

rbaţ

iFe

mei

Tota

l%

Bărb

aţi

Feme

iTo

tal

%To

tal

%N

r. tot

al%

Nr.

total

%N

r. tot

al%

Nr.

total

%19

0969

6551

,89

6458

48,1

113

423

24,4

852

8653

,20

4650

46,8

099

3622

,62

3029

26,9

619

1069

6851

,31

6611

48,6

913

579

24,7

658

1352

,98

5159

47,0

210

972

24,9

828

4625

,33

1911

7040

50,5

668

8349

,44

1392

325

,39

6656

56,1

851

9243

,82

1184

826

,97

2665

23,7

219

1272

3452

,066

7848

,013

912

25,3

759

2553

,04

5246

46,9

611

171

25,4

326

9623

,99

TOTA

L28

207

51,4

426

630

48,5

654

837

100,

023

680

53,9

120

247

46,0

943

927

100,

011

236

100,

0*

Доклад о

распространенности эпидемий

, эпидемиологий и постоянной

медицинской организации и о мерах

борьбы

с эпидемиями

в Бессарабской

губернии

с 19

09-1

912 гг.

Санитарное Бюро

Бессарабского

Губернского Земства. Врачебная

хроника

Бессарабской

губернии за

191

3 год

. Киш

инев

, 191

4,

p. 8

1-11

5.

Tabe

lul 5

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

limb

a m

ater

nă,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Număr

ul tot

al al

popu

-laţ

iei, i

nclus

iv, în

%Ruşi,

ucra

i-ne

ni, b

ielor

uşi

Polo-

nezi

Bu

lgari

Mold

oven

i N

emţi

Grec

i A

lbane

zi

Arm

eni

Ţiga

ni

Evr

ei Tu

rci

Alte

ca

tegor

ii

Judeţu

l Ch

işină

u 27

9657

3862

136

6610

9517

5926

2352

386

1060

718

2654

486

6961

410

0%13

,81%

1,31

%0,

39%

62,9

0%0,

84%

0,13

%0,

004%

0,21

%0,

65%

19,4

8%0,

02%

0,21

%O

raşu

l Ch

işină

u 10

8483

3272

232

4792

519

081

1270

306

1036

914

649

829

3854

010

0%30

,16%

2,99

%0,

85%

17,5

8%1,

17%

0,28

%0,

01%

0,34

%0,

13%

45,9

3%0,

03%

0,49

%*

În B

asar

abia,

evr

eii c

onst

ituiau

228

.168

per

soan

e, di

ntre

car

e 10

9 06

5 lo

cuiau

în o

raşe




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 4

-5.


Tabe

lul 6

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

con

fesi

un

ea r

elig

ioasă,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Numărul total al populaţiei, inclusiv,

în %

Creşt

ini o

rtodo

cşi

şi cor

eligio

nari

Cred. de rit vech convertiţi de la religia ortodoxă

Armeni gregor.

Armeni catolici

Romanoca-tolici

Luterani

Reformanţi

Baptişti

Anglicani

Alte credinţcreştin

Karoimi

Evrei

Musulmani

Alte credinţe necre

Total

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

B, F

BF

Judeţu

l Ch

işină

u

111

561

1033

3012 85

12 6534

935

45

-31

5912 11

11 3384

37

-6

-2

13

612

926

909

2800

119

48

-14

4625

1350

32

76,8

40,

910,

250,

002

1,56

0,71

0,00

30,

002

0,00

10,

003

0,00

819

,63

0,00

7-

100%

Oraşu

l Ch

işină

u

27 136

23 408

11 2411 04

213

214

1-

2822

10 1958

83 73

7-

6-

21

36

128

2463

025

607

190

5-

56 734

51 749

46,5

92,

050,

390

3,54

0,89

0,00

60,

006

0,00

30,

008

0,02

46,3

10,

18-

100%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 6

8-69

.

Tabe

lul 7

Miş

care

a m

ecan

icis

tă a

pop

ulaţi

ei C

hiş

inău

lui,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Nr.

total

al po

pulaţ

iei,

inclu

siv, î

n %

Cu d

omici

liu

perm

anen

t

Din

alte

jud

eţe a

le Ba

sara

b.

Din

alte

gu

bern

ii ale

Im

p. Ru

s

Din

alte

sta

te

După

apar

tenenţa

la ca

tegor

ia soc

ială

Nob

iliCl

erul

Negu

storii

Mica

bu

rghe

zie

Ţăra

nii

Supuşii

străin

iA

lte

categ

.Ju

deţu

l Ch

işină

u27

9657

2221

9824

711

3077

419

7481

1027

4217

0897

132

1618

7327

8053

1210

0%79

,45%

8,83

%11

,0%

0,7%

2,89

%0,

98%

0,61

%34

,73%

57,8

8%0,

99%

1,89

%O

raşu

l Ch

işină

u10

8483

6542

514

118

2778

911

5169

0316

8116

7078

940

1549

418

1319

8210

0%60

,30%

13,0

1%25

,61%

1,06

%6,

36%

1,54

%1,

53%

72,7

6%14

,28%

1,67

%1,

82%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 2

-3.

272 Lucia Sava

Tabe

lul 8

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

apar

ten

enţa

la c

ateg

oria

soc

ială

, co

nfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Categoria socială

Nobili de viţă (inclusiv, familiile

lor)

Nobili personali, funcţionari

Clerul, reprez. Bisericii

Nobili de viţă person. cetăţenii de

onoare

Negustorii (in-clusiv, membrii familiilor lor)

Mica burghezie

Total

Militari

Străini

Finland. Fără apart. categ. socială

Persoane care nu aparţineau categ.

soc. evidenţ.

Persoa ne care n-au indicat categoria

socială

Total

Supuşi străini

Total ruşi şi supuşi străini

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

F

F

B

F

B

F

B

F

B

F

B

BF

B+F

Nr. pop. judeţ, inclusiv %

1877

2203

1929

2101

1364

1378

2184

2140

854

854

48238

48894

86111

15762

20

18

-

2

2

2

368

307

132

137

143079

133798

1546

1234

144625135032

279657

1,30

1,63

1,34

1,56

0,94

1,02

1,51

1,58

0,59

0,63

3335

3621

59,54

11,67

0,01

0,01

-

0,001

0,001

0,001

0,25

0,23

0,09

0,10

98,93

99,09

1,07

0,91

51,7248,28

100

Nr. po. oraş, inclusiv %

1532

1792

1707

1872

844

837

701

592

827

843

38918

40022

10874

4620

18

13

-

2

2

2

234

221

93

104

55750

50920

984

829

5673451749

108483

2,70

3,46

3,01

3,62

1,49

1,62

1,24

1,14

1,46

1,63

6870

7734

19,17

8,93

0,03

0,03

-

0,003

0,003

0,003

0,41

0,43

0,16

0,20

98,27

98,40

1,73

1,60

52,3047,70

100

Tota

l33

2435

7916

8112

9316

7078

940

1549

431

24

455

197

1066

7018

1310

8483

%3,

063,

301,

551,

191,

5472

,77

14,2

80,

030,

002

0,00

40,

420,

1898

,33

1,67

100%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 4

0-41

.


Tabe

lul 9

Rep

arti

zare

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

locu

l de

naş

tere

şi a

l cat

egor

iei s

ocia

le,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Toat

e cat

egorii

le soc

iale

Perso

anele

gosp

odăr

iilor

săteş

ti, ţă

rani

, stră

ini e

tc.

Năs

cuţi

în ju

deţu

l Ch

işină

u

Năs

cuţi

în a

lte

judeţe

ale

Basa

-ra

biei

Năs

cuţi

în a

lte

prov

incii

ale

Impe

riului

Rus

Năs

cuţi

în a

lte

state

Tota

l Năs

cuţi

în ju

de-

ţul C

hişinău

Năs

cuţi

în

alte j

udeţe

ale

Basa

rabie

i

Năs

cuţi

în a

lte

prov

incii

ale

Impe

riului

Rus

Năs

cuţi

în

alte s

tate

Tota

l

B F

B F

B F

BF

B F

B F

B F

B F

B F

B F

Judeţ

1115

4611

0652

1206

712

649

1983

310

941

1179

795

1446

2513

5032

7348

769

572

3891

4448

8683

1706

7056

8613

175

782

%77

,13

81,9

58,

349,

3713

,71

8,10

0,82

0,59

100%

100%

50,8

151

,52

2,69

3,29

6,00

1,26

0,05

0,04

59,5

556

,12

Oraş

3112

034

305

7052

7066

1789

198

9867

148

056

734

5174

915

7718

7117

1314

4575

9113

0211

1710

892

4635

%54

,85

66,3

012

,43

13,7

331

,53

19,1

31,

180,

9310

0%10

0%2,

783,

623,

022,

7913

,38

2,52

0,02

0,03

19,2

08,

96N

obili

de

viţă

Nob

ili p

erso

nali,

funcţio

nari,

inclu

siv, f

amili

ile lo

rNăs

cuţi

în ju

-deţu

l în

care

lo

cuies

c

Năs

cuţi

în

alte

judeţe

ale

Basa

rabi

ei

Năs

cuţi

în

alte

prov

incii

ale

Impe

riulu

i Ru

s

Năs

cuţi

în

alte

stat

eTo

tal

Năs

cuţi

în

judeţu

l în

care

lo

cuies

c

Năs

cuţi

în

alte

judeţe

ale

Bas

ara-

biei

Năs

cuţi

în

alte

prov

incii

ale

Impe

riulu

i Ru

s

Năs

cuţi

în

alte

stat

eTo

tal

B F

B F

B F

BF

BF

B F

B F

B F

B F

B F

Judeţ

780

1045

377

423

706

714

1421

1877

2203

805

981

449

486

667

595

839

1929

2101

%0,

540,

770,

260,

310,

490,

530,

010,

021,

301,

630,

560,

730,

310,

360,

460,

440,

010,

031,

331,

56O

raş

558

786

299

329

662

657

1320

1532

1792

689

854

390

425

621

557

736

1707

1872

%0,

981,

520,

530,

641,

171,

230,

020,

012,

703,

461,

211,

650,

690,

821,

091,

080,

010,

073,

013,

62A

lte c

ateg

orii

socia

le In

clusiv

, sup

uşi s

trăin

i

Năs

cuţi

în ju

de-

ţul C

hişinău

Năs

cuţi

în

alte

judeţe

ale

Basa

rabi

ei

Năs

cuţi

în

alte

prov

incii

ale

Impe

riulu

i Ru

s

Năs

cuţi

în

alte

stat

eTo

tal

Năs

cuţi

în

judeţu

l Chi

-şinău

Năs

cuţi

în

alte

judeţe

ale

Bas

ara-

biei

Năs

cuţi

în

alte

prov

incii

ale

Impe

riulu

i Ru

s

Năs

cuţi

în

alte

stat

eTo

tal

B F

B F

B F

BF

B F

B F

B F

B F

B F

B F

Judeţ

3647

439

054

7350

7287

9777

7926

1087

679

5468

854

946

425

502

167

156

111

138

843

438

1546

1234

%25

,22

28,9

25,

085,

406,

765,

870,

750,

5037

,81

40,6

90,

290,

370,

120,

120,

080,

100,

580,

321,

070,

91O

raş

2829

630

794

4650

4867

9017

7382

640

407

4260

343

450

304

384

7877

9212

051

024

898

482

9%

49,8

759

,51

8,20

9,41

15,8

914

,27

1,13

0,79

75,0

983

,96

0,54

0,74

0,14

0,15

0,16

0,23

0,90

0,48

1,73

1,60




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 3

2-33

-34-

35.

274 Lucia Sava

Tabe

lul 1

0R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei o

raşu

lui C

hiş

inău

du

pă

cate

gori

a so

cială şi

sta

rea

civi

lă,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Nob

ili d

e viţă

şi p

erson

aliCl

erul,

reprez

enta

nţii

insti

tuţii

lor re

ligioa

seCe

libat

ari

Căsă

toriţ

i Văd

uvi

Div

orţaţi

Nu

se şt

ieCe

libat

ari

Căsă

toriţ

i Văd

uvi

Div

orţaţi

Nu

se şt

ieB

F B

F B

F B

F B

F B

F B

F B

F B

F B

F 20

1118

0611

2011

9496

642

413

89

738

689

8886

1861

-1

--

3, 5

2 %

2, 1

3 %

0, 6

8 %

0, 0

2 %

0, 0

2 %

1, 3

2 %

0, 1

6 %

0, 0

7 %

0, 0

1 %

0 %

Cetăţe

nii d

e on

oare

, neg

usto

rii, ţăr

ani ş

i alte

cat

egor

ii so

ciale

ÎN T

OTA

L ÎN

ORAŞ:

Celib

atar

i Că

săto

riţi

Văd

uvi

Div

orţaţi

Nu

se şt

ieCe

libat

ari

Căsă

toriţ

i Văd

uvi

Div

orţaţi

Nu

se şt

ie23

221

647

1498

115

108

1065

4332

5112

511

724

534

409

2695

120

609

1873

714

9456

3377

156

145

272

20, 1

7 %

27, 7

4 %

4, 9

7 %

0, 1

6 %

0, 3

3 %

56, 5

6 %

36, 2

7 %

6, 5

7 %

0, 2

1 %

0, 3

8 %




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 6

6-67

.


Tabe

lul 1

1R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

crit

eriu

l de

gen

, vâr

stă şi

cel

al ş

tiinţe

i de

cart

e,

con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Vâr

sta

Judeţ

Oraş

Vâr

sta

Judeţ

Oraş

Vâr

sta

Judeţ

Oraş

Tota

lŞt

iutor

i de c

arte

Tota

lŞt

iutor

i de

carte

Tota

lŞt

iutor

i de

carte

Tota

lŞt

iutor

i de

carte

Tota

lŞt

iutor

i de

carte

Tota

lŞt

iutor

i de

carte

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

BF

Mai

mici

de

1 a

n 42

1342

11-

-14

1614

40-

-40

ani

2687

3792

700

297

1072

1402

512

247

80 a

ni41

636

626

911

315

920

7

1an

3404

3435

--

1053

1055

--

41 a

ni95

660

830

610

033

822

818

492

81 a

ni26

225

210

143

22

ani

4000

4176

--

1127

1161

--

42 a

ni15

9112

3248

217

359

755

732

515

282

ani

4316

133

1710

103

3 an

i41

6340

80-

-13

2312

69-

-43

ani

1417

855

411

129

527

359

299

113

83 a

ni23

146

412

85

44

ani

3716

3746

--

1222

1169

--

44 a

ni10

8365

938

112

246

231

027

410

184

ani

2913

72

138

51

5 an

i33

5531

4710

211

1118

1011

89-

45 a

ni21

3924

3247

420

678

592

635

516

985

ani

114

7816

546

3714

56

ani

3266

3428

180

100

1107

1192

151

9046

ani

1239

885

388

112

456

346

295

9286

ani

2420

22

1213

22

7 an

i34

2635

7938

327

610

8911

8327

923

647

ani

917

645

303

9538

628

123

085

87 a

ni26

105

211

45

28

ani

3635

3658

689

415

1190

1269

437

344

48 a

ni14

2011

9336

014

148

652

824

811

988

ani

1713

32

510

22

9 an

i29

1628

8582

645

299

310

1750

437

649

ani

634

424

243

7130

820

718

765

89 a

ni10

73

18

63

1

1-9

ani

3188

132

134

2180

1254

1022

210

326

1460

1046

40-4

9 an

i14

083

1272

540

4814

4654

1751

4429

0912

3580

-89

ani

728

559

8632

247

269

6929

10 a

ni36

4236

4611

1267

611

3912

8463

758

650

ani

2800

3263

453

236

848

1211

327

197

90 a

ni10

181

32

3241

22

11 a

ni28

2426

9411

7358

710

4910

1070

749

751

ani

541

416

172

5122

616

312

647

91 a

ni1

3-

--

1-

-12

ani

3661

3558

1415

767

1281

1424

823

668

52 a

ni10

4877

733

095

447

342

241

8092

ani

63

-1

33

-1

13 a

ni28

0828

7511

2362

510

7011

4266

454

853

ani

724

628

217

7631

335

215

966

93 a

ni7

1-

-2

1-

-14

ani

3036

3158

1184

679

1145

1168

742

584

54 a

ni58

246

919

672

246

221

139

6694

ani

61

--

11

--

15 a

ni

2885

2916

1087

599

1089

1128

681

513

55 a

ni16

7517

9430

812

754

167

122

610

595

ani

2219

11

77

-1

16 a

ni29

0134

0411

3193

411

3714

0674

563

756

ani

861

664

246

8835

630

218

680

96 a

ni4

6-

--

2-

-17

ani

2679

2810

1092

603

1080

1228

745

538

57 a

ni59

936

620

558

282

163

150

4397

ani

56

1-

32

1-

18 a

ni31

7032

7310

9872

011

8514

8974

160

558

ani

787

637

201

7131

128

615

358

98 a

ni5

9-

-1

5-

-19

ani

2181

2077

841

550

888

981

575

487

59 a

ni30

222

099

3513

510

080

3299

ani

12

--

-2

--

10-1

9 an

i29

787

3041

011

256

6540

1105

812

260

7060

5661

50-5

9 an

i99

1792

3424

3790

937

0538

1117

8777

490

-99

ani

158

131

54

4965

34

20 a

ni27

9231

5910

2063

110

4613

2867

253

960

ani

2370

2560

331

137

737

1016

250

113

100

ani

1222

--

58

--

276 Lucia Sava

21 a

ni32

5518

7714

5737

227

5068

712

7731

661

ani

2305

171

110

2212

861

9020

101

ani

3-

--

--

-22

ani

3421

2289

1620

529

2304

997

1420

450

62 a

ni51

731

816

841

211

120

122

3510

2 an

i3

1-

--

--

-23

ani

3308

1894

1623

414

2271

800

1454

346

63 a

ni42

126

712

130

161

125

8328

103

ani

3-

--

--

--

24 a

ni29

5018

5915

0143

621

2482

213

5236

864

ani

305

193

9938

135

9370

3210

4 an

i2

21

--

--

-25

ani

2356

2650

940

406

1113

996

711

350

65 a

ni10

7010

0116

453

328

356

117

5010

5 an

i3

3-

-1

1-

-26

ani

2191

1998

861

361

929

824

607

308

66 a

ni34

219

410

431

158

108

7729

106

ani

--

--

--

--

27 a

ni22

5717

4283

530

988

465

955

325

367

ani

295

174

8426

134

8361

2510

7 an

i2

--

-1

--

-28

ani

2472

2275

889

413

911

965

568

333

68 a

ni32

524

184

1613

395

6414

108

ani

1-

--

1-

--

29 a

ni16

8611

4268

524

864

751

342

421

269

ani

135

8344

1358

3229

1110

9 an

i 3

--

-2

--

-

20-2

9 an

i26

688

2088

511

431

4119

4479

8591

9038

3475

60-6

9 an

i60

8552

0213

0940

721

8320

8996

335

710

0-10

9 an

i30

281

-11

9-

-

30 a

ni29

1536

8210

4342

311

6411

3268

836

770

ani

1189

1191

141

4238

446

410

735

109

ani

--

--

--

--

31 a

ni14

8995

360

116

957

236

135

813

471

ani

110

6936

1157

2532

9

TOTA

L G

EN

ERA

L32

ani

1944

1699

795

277

764

674

492

229

72 a

ni18

212

148

1389

6338

1333

ani

1667

1367

634

252

627

591

492

229

73 a

ni16

880

4412

7444

3412

34 a

ni13

5010

8653

021

651

247

437

920

574

ani

9542

247

3725

196

35 a

ni

1986

2764

677

291

782

981

461

246

75 a

ni46

639

372

2014

915

251

17JU

DEŢ

ORAŞ

36 a

ni18

9517

9861

324

867

172

239

220

676

ani

101

6630

1039

2919

7To

tal

Ştiu

tori

de

carte

Tota

lŞt

iuto

ri de

ca

rte37

ani

1846

1362

622

209

657

561

407

182

77 a

ni81

4221

736

2611

6B

F B

F B

FB

F

38 a

ni20

8718

4560

924

777

479

041

321

678

ani

132

7723

549

2715

214

462

513

503

239 78

217 33

756 73

451 74

927 86

814 80

339

ani

1276

808

455

158

474

355

308

134

79 a

ni35

165

210

83

251

,71

48,2

927

,50

12,8

452

,30

47,7

049

,12

28,6

0




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 1

4-15

.


Tabe

lul 1

2R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei o

raşu

lui C

hiş

inău

du

pă

vârs

tă, n

ivel

ul d

e st

ud

ii ş

i ap

arte

nenţa

la c

ateg

oria

soc

ială

, co

nfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Categ

oria

socială

Nob

ili d

e viţă

şi p

erson

ali, f

uncţi

onar

i şi f

amili

ile lo

rCl

erul,

reprez

enta

nţii

insti

tuţii

lor ec

lezias

tice ş

i fam

iliile

lor

Fără

stud

iiCu

stud

ii

Inclu

siv, c

are s

tudia

ză în

:

Fără

stud

iiCu

stud

ii

Inclu

siv, c

are s

tudia

ză în

:

unive

rsităţi

inst.

sup.

spec.

şi

tehni

ce in

st. sp

ec. d

e în

v. me

diiin

st. d

e învăţ

. me

dii

insti

t. su

p. mi

lit.

insti

t. me

dii

mili

t.un

iversi

tăţi

inst.

sup.

spec.

teh

nice

inst.

sp

ec. m

edin

st. d

e în

văţ.

med.

in-

stits.

mi

l.

insti

t. me

d. mi

lit.

Vâr

staB

F B

F B

F B

F B

F B

F B

B B

F B

F B

FB

F B

FB

FB

B

Mai

mici

de

10 a

ni

449

446

215

229

--

--

--

3031

--

5037

2923

--

--

--

98

--

10-1

9 an

i9

1671

865

51

--

-2

352

342

3-

42

252

458

0-

--

--

-49

156

4-

-

20-2

9 an

i16

2744

563

759

45

-11

1913

637

3-

791

112

862

5-

--

-1

113

47-

-

30-3

9 an

i6

2450

855

010

611

201

227

148

244

195

-8

3938

4-

--

21

1826

--

40-4

9 an

i7

3537

138

885

410

19

310

897

360

-11

2420

4-

--

--

149

-1

50-5

9 an

i4

4327

230

259

16

-6

-67

29-

202

1319

193

--

--

-12

3-

-

Pest

e 60

ani

265

217

246

34-

1-

-1

7526

115

111

251

5-

--

--

131

--

Nu

se şt

ie-

--

1-

--

--

--

--

--

--

--

--

--

--

--

-

Tota

l oraş

493

656

2746

3008

344

2042

250

3310

8712

235

273

5683

788

754

21-

--

22

670

658

-1

%0,

871,

274,

845,

810, 61

0,04

0,07

0,00

40,

090,

061,

922,

360,

009

0,48

0,10

0,16

1,39

1, 460, 04

--

-0

01, 18

1, 27--

-

Mai

mici

de

10 a

ni

85 8091 15

10 9976

9-

--

--

-16

34-

-10 17

810 72

014 60

10 46-

--

--

-62

78-

-

10-1

9 an

i35 75

58 2551 25

39 82-

--

-5

1139

541

9-

-39 98

65 9970 60

56 611

--

-10

1815

2714

88-

4

20-2

9 an

i24

6642

9747

6924

5335

43

116

1224

423

3-

254

4151

1690

3834

7510

28

81

3138

540

691

-86

30-3

9 an

i21 05

39 7030 19

11 3118

63

118

1210

180

--

27 5847 52

42 3921 09

132

1923

249

1928

136

81

95

278 Lucia Sava

40-4

9 an

i19

7533

0421

4372

018

14

-8

265

23-

125

0839

0929

0912

3510

95

141

186

200

133

362

50-5

9 an

i15

6126

2913

0240

33

-1

-2

-36

4-

-19

1830

3717

8777

465

18

-12

-12

538

-20

Pest

e 60

ani

1741

2451

981

200

3-

--

3-

238

-1

2050

2796

1364

499

43-

1-

51

118

351

17

Nu

se şt

ie8

79

1-

--

--

--

--

-15

1711

4-

--

1-

--

--

-

Tota

l oraş

2200

831

598

1843

898

5977

1111

252

3788

080

1-

428

866

3694

627

868

1480

345

233

545

125

8228

5328

315

284

%38

,79

61,

0632

,50

19,

050, 14

0,02

0,02

0,0 04

0,09

0,07

1,55

1,55

-0,

007

50,

8871

,39

49,

1228

,61

0, 800,

060

00,

220, 16

5,03

5, 470

0,50




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 4

2-47

.

Tabe

lul 1

3M

işca

rea

mec

anic

istă

a p

opu

laţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

gen

şi d

omic

iliu

, con

form

Rec

ensă

mân

tulu

i de

la 1

897*

Categ

orii

ale

popu

laţiei

Ruşi

Supuşi

străin

i Ruşi şi

supuşi

străin

i împ

reună

Tota

l To

tal p

opulaţie

perm

a-ne

ntă

Inclu

siv

absenţi

tem-

pora

r

Cu d

omici

liu

perm

.

Cu d

o-mi

ciliu

tem

pora

r

Cu d

omici

-liu

perm

.

Cu d

o-mi

ciliu

tem

pora

r

Cu d

omici

liu

perm

-Cu

dom

iciliu

tem

pora

rB

F A

mbele

sex

eB

F A

mbele

sex

eB

F

B F

B F

B F

B F

B F

B F

Judeţu

l Ch

işină

u14

1578

1329

7715

0482

115

0712

2739

714

3082

1342

0413

4204

828

1446

2513

5032

2796

5714

4700

1348

3027

9530

821

626

Oraşu

l Ch

işină

u54

898

5043

885

248

295

882

826

155

856

5126

687

848

356

734

5174

910

8483

5667

751

549

1082

2661

828

3Co

rapo

rt or

aş-ju

deţ

(în %

)38

, 77%

37, 9

2%56

, 64

%58

, 70

%63

, 57

%67

, 48

%66

, 66

%14

, 28

%39

, 03

%38

, 20%

56, 9

0%58

, 33

%39

,22%

38,3

2%38

,79%

39,1

6%38

,23%

38, 7

1%75

, 27

%45

, 20

%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 4

-5.


Tabe

lul 1

4M

odu

l de

fun

cţio

nar

e a

felin

arel

or în

oraşu

l Ch

işinău

, an

ul 1

912*

Tipu

l feli

narel

orLU

NA

III

IIIIV

VV

IV

IIV

IIIIX

XX

IX

IITo

tal

Care

ard

eau

toată

noap

tea

Nr.

270

298

232

169

171

148

169

230

237

244

316

310

2794

%61

,64

63,2

763

,04

60,1

460

,060

,66

60,3

662

,33

63,5

467

,59

70,5

465

,96

63,6

7Ca

re a

rdea

u pâ

nă

la or

a 1

noap

tea

Nr.

168

173

136

112

114

9611

113

913

611

713

216

015

94%

38,3

636

,73

36,9

639

,86

40,0

39,3

439

,64

37,6

736

,46

32,4

129

,46

34,0

436

,33

TOTA

LN

r.43

847

136

828

128

524

428

036

937

336

144

847

043

88%

9,98

10,7

38,

396,

406,

495,

566,

388,

418,

508,

2310

,21

10,7

110

0,0

* Отчет

эксплуатации

Кишиневской

Городской

электрической

стации

за 1

912 год

// Ведомости Киш

иневской

Городской

Думы,

nr.

64, s

epte

m-

brie

1913

.

Tabe

lul 1

5R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei C

hiş

inău

lui d

upă

gosp

odăr

iile

ind

ivid

ual

e, c

onfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Nr.

total

Tipu

l gosp

o-dă

riei

Nr.

total

gosp

od.

publi

ce pr

ivate

În el

e locu

iauN

umăr

ul go

spodăr

iilor

alcă

tuite

din

:D

intre

aces

tea p

ersoa

neG

ospodăr

ii ca

re deţin

ang

ajaţi

sau

servit

ori î

n nu

măr d

e:Ca

re tră

iesc î

n fam

ilii

Care

trăies

c în

afara

fami

liei

Tota

l

Bărb

aţi

Feme

i 2

pers.

3 pe

rs.4

pers

5 pe

rs6-

10

pers

11+

pe

rs.To

tal

Bărb

aţi

Feme

iBă

r-baţi

Feme

i Bă

rbaţ

iFe

mei

1 pe

rs2-

3 pe

rs4-

5 pe

rs6-

10

pers

11 +

pe

rs

Tota

l jud

eţ58

470

1446

2513

5032

9517

10 389

10 346

90 5115 64

025

555

198

1229

8812

3712

83 4472 38

131

332

130

950

2779

1127

196

8617

%10

0%2,

472, 31

16,2

717

,76

17,

6915

,47

26,

740,

4394

,40

85,

0391

,61

5,76

5,36

90,

8096

,97

4,75

1,92

0,33

0,14

0,02

Tota

l oraş

1996

256 73

451 74

934 23

3253

3247

2755

5375

164

1821

739 82

842 87

161 71

60 1145 99

948 88

220

6294

416

067

12

%10

0%2,

842,

5917

,14

16,2

816

,26

13,

8026

,92

0,82

91,2

570

,20

82,

8410

,87

11,

6181

,07

94,

4510

,32

4,72

0,80

0,33

0,06

Oraş-

judeţ

(în %

)34

,14

39,

2238

,32

35,9

631

,31

31,

3830

,43

34,

3664

,31

33,0

032

,38

34,

6573

,95

83,0

435

,02

37,3

274

,19

83,7

681

,63

77,9

070

,58




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 6

-7.

280 Lucia Sava

Tabe

lul 1

6R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei d

upă

stru

ctu

ra g

osp

odăr

iilo

r p

riva

te, c

onfo

rm r

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Gosp

odăr

ii in

dividu

ale

Între

prin

deri

publi

ce,

insti

tuţii

de s

tat

Care

nu d

ispun

de

serv

itori

Care

dispu

n de

serv

itori

sau

anga

jaţi î

n nu

măr d

e:N

umăr

ul go

spodăr

iilor

priv

ate a

lcătu

ite d

in:

Nr.

total

Inclu

siv

Nr.

total

Inclu

siv

Băr-

baţi

Feme

i 1 pers.

2-3

pers.

4-5

pers.

6-10

pe

rs.11

+

pers.

Tota

l2-

5 pe

rs.6-

10

pers.

11-2

0 pe

rs.21

-50

pers.

< 5

0 pe

rs.To

tal

Băr-

baţi

Fe-

mei

Bărb

aţi

Feme

i Bă

r-baţi

Feme

i B

F

Judeţ

1411

1122

252

9622

132

2897

24 1411

369

3721

724

722 58

509

58 363

1364

8713

3873

107

8138

1159

Oraş

665

603

165

5913

41

1598

15 6163

4822

154

152

13 9130

419 87

948 98

850 74

783

7746

1002

Oraş-

judeţ

(%)

47, 1

253

, 74

65,

4761

, 45

59,

0930

, 76

50,

0055

, 16

64,

6655

, 75

69,

5659

, 45

71,

4257

, 14

61,

5361

, 60

59,

7234

, 06

35,

8937

, 90

77,

5795

, 18

86,

45




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 8

-9.

Tabe

lul 1

7M

ediu

l de

trai

al l

ocu

itor

ilor

oraş

ulu

i Ch

işinău

în c

adru

l gos

podăr

iilo

r in

div

idu

ale,

an

ul 1

913*

Nr.

de ca

seN

r. de

pers

oane

care

locui

esc în

ele

1 pe

rs.2

pers.

3 pe

rs.4

pers.

5 pe

rs.

6 pe

rs.7

pers.

8 pe

rs.9

pers.

10 p

ers.

247

20,

8119

7,69

3012

,15

6526

,32

4317

,41

3413

,77

224

9,72

135,

2617

6,88

-0,

0*

Доклад о




борьбы



губернии

с 190

9-19

12 гг

. Санитарное Бюро Бессарабского


хроника



191

3 год

. Киш

инев

, 191

4.


Tabe

lul 1

8D

ate

pri

vin

d a

eris

irea

odăi

lor

în o

raşu

l Ch

işinău

, an

ul 1

912*

TOTA

L

Număr

ul de

case

Număr

ul de

pers

oane

care

locui

esc în

ele

Aeru

l calc

ulat c

are r

evine

fi ecă

rei p

ersoa

ne (m

. cub

i)N

r.%

Nr.

%41

15,4

126

820

,46

0,1

- 0,3

143

53,7

675

257

,40

0,4

8230

,83

290

22,1

40,

8 –

5,0

266

100,

013

1010

0,0

0,1-

5,0

* Доклад о




борьбы



губернии

с 190

9-19

12 гг

. Санитарное Бюро Бессарабского


хроника



191

3 год

. Киш

инев

, 191

4.

Tabe

lul 1

9R

epar

tiza

rea

pop

ulaţi

ei o

raşu

lui C

hiş

inău

du

pă

dom

eniu

l ocu

paţ

iilo

r, c

onfo

rm R

ecen

săm

ântu

lui d

e la

189

7*

Nr.

Dom

eniu

l Pe

rsoan

e car

e deţi

n ocu

paţie

perm

anen

tăM

embr

ii fam

iliei

%D

omen

iul

Perso

ane c

are d

eţin

ocupaţie

perm

anen

tă

Mem

brii

famili

ei%

Bărb

aţi

Feme

i Bă

rbaţ

i Fe

mei

Bărb

aţi

Feme

i Bă

rbaţ

i Fe

mei

1.A

dmin

istraţie

, pol

i-ţie

, ins

tanţ

e ju

decă

-to

reşt

i10

1710

582

1312

2,69

34.

Chiru

rgie,

fi zi

că,

optică

832

5389

0,21

2.D

eser

vire

socia

lă15

012

120

252

0,49

35.

Biju

terii

, jucăr

ii pt

. co

pii

184

396

179

0,43

3.A

ctiv

ităţi

priv

ate

cu

cara

cter

tem

pora

r11

6-

8118

20,

3536

.In

dust

ria v

estim

en-

tară

2771

1418

1918

3870

9,20

4.Fo

rţele

mili

tare

7307

-17

842

07,

2937

.Co

nstr

ucţii

şi re

-pa

raţii

1384

1082

816

813,

60

5.In

stituţii

ecle

zias

tice

orto

doxe

128

124

415

70,

4938

.Co

nstr

ucţii

de

co-

răbi

i75

-34

780,

17

282 Lucia Sava

6.In

stituţii

ecle

zias

tice

creş

tine

neor

todo

xe10

-7

110,

0339

.N

einclu

se în

ac.

cate

gorii

106

179

161

0,32

7.In

stituţii

ecle

zias

tice

necr

eştin

e71

-52

103

0,21

40.

Tran

spor

t mar

itim

6-

2-

0,00

7

8.Sl

ujito

ri ai

bise

ricilo

r, cim

itire

lor

184

214

234

50,

6241

.Tr

ansp

ort f

erov

iar26

556

203

487

0,93

9.E

ducaţie

şi în

văţă

-m

ânt

650

274

435

824

2,01

42.

Tran

spor

t de

cără

-uş

ie82

56

669

1357

2,63

10.

Ştiinţă

, lite

ratu

ră,

artă

5711

1955

0,13

43.

Alte

tipu

ri de

tran

s-po

rt11

7-

7012

60,

29

11.

Med

icină

şi sa

nită

rie32

521

917

134

80,

9844

.Se

rvici

ul d

e poştă,

teleg

rafu

l18

17

9117

70,

42

12.

Inst

ituţii

de

carit

ate

44

35

0,01

45.

Socie

tăţi

de c

redi

t şi

com

ercia

le10

77

104

147

0,34

13.

Serv

icii c

asni

ce39

7648

2416

4633

4912

,72

46.

Com

erţ i

nter

med

iar44

022

431

985

1,73

14.

Profi

turi

din

capi

ta-

luri şi

prop

rietăţi

1188

1284

1171

2205

5,39

47.

Com

erţ g

ener

al36

436

299

626

1,22

15.

Teza

ur p

ublic

, ins

ti-tuţii

obş

teşt

i95

611

1210

221,

9448

.Co

merţ c

u an

imale

133

212

224

90,

47

16.

Pers

oane

priv

ate

de

liber

tate

280

37-

10,

2949

.Co

merţ c

u ce

reale

475

3553

610

161,

90

17.

Agr

icultu

ră

2587

284

2870

495

5,75

50.

Com

erţ d

e pr

od.

Gos

pod.

1971

470

1855

3771

7,44

18.

Api

cultu

ră3

--

10,

004

51.

Com

erţ d

e m

ater

iale

de c

onst

rucţ

ii23

621

276

548

1,00

19.

Zoo

tehn

ie 21

110

250,

0552

.Co

merţ d

e ob

iecte

de

uz

casn

ic14

012

112

238

0,46

20.

Silv

icultu

ră

130

333

102

0,25

53.

Com

erţ d

e ob

iecte

m

etal

102

591

181

0,35

21.

Pesc

uit ş

i vânăt

oare

5-

67

0,02

54.

Com

erţ c

u st

ofe,

ţesă

turi

1028

4280

514

723,

09


22.

Ext

rage

rea

min

era-

lelor

223

2957

0,10

55.

Com

erţ d

e ob

iecte

di

n pi

ele, b

lănur

i17

89

173

306

0,61

23.

Prelu

crar

ea ţe

sătu

ri-lo

r fi b

roas

e86

116

8614

30,

4056

.Co

merţ o

biec

te d

e ar

tă, ş

tiinţă

776

4072

0,18

24.

Prelu

crar

ea p

rodu

se-

lor a

nim

alier

e22

31

177

357

0,70

57.

Com

erţ c

u alt

e pr

o-du

se20

77

194

338

0,69

25.

Prelu

crar

ea le

mnu

lui

1240

773

514

453,

1658

.A

lte a

ctiv

ităţi

co-

mer

ciale

238

4618

539

70,

80

26.

Prelu

crar

ea m

eta-

lelor

727

133

463

41,

5659

.H

otelu

ri, m

otelu

ri,

clubu

ri 51

412

430

556

71,

39

27.

Prelu

crar

ea m

ine-

ralel

or49

630

630,

1460

.Co

merţ c

u bă

utur

i sp

irtoa

se52

838

511

945

1,86

28.

Indu

stria

chi

mică

823

5911

80,

2461

.Cu

răţe

nie şi

igien

a co

rpul

ui14

972

825

237

11,

38

29.

Indu

stria

vin

urilo

r, be

rii10

35

6811

80,

2762

.Pe

rsoa

ne n

einclu

se

în a

ct. m

enţio

nate

355

126

123

307

0,84

30.

Fabr

icare

a bă

utur

ilor

răco

ritoa

re38

534

800,

1463

.Pr

ostit

uţie

212

55

110,

13

31.

Fabr

icare

a ul

eiulu

i70

4342

581

91,

2564

.A

lte a

ctiv

ităţi

nem

enţio

nate

160

229

128

187

0,65

32.

Fabr

icare

a tu

tunu

lui

130

1280

236

0,42

TOTA

L 36

242

1188

220

492

3986

710

0%33

.În

trepr

inde

ri po

li-gr

afi c

e27

59

6518

10,

4933

,41%

10,9

5%18

,89%

36,7

5%




империи

, 189

7 год


губерния,

1905

, p. 1

52-1

53.

284 Lucia Sava

Tabe

lul 2

0V

enit

uri

ale

jud

eţu

lui C

hiş

inău

din

act

ivităţ

i com

erci

ale,

an

ul 1

897*

Acti

vităţ

i com

ercial

eD

e ghil

dăÎn

afar

a gh

ildei

Mii,

ruble

%M

ii, ru

ble%

Act

ivităţi

banc

are

950

2-

-Co

merţ i

nter

med

iar14

915

--

Acţ

iuni

de

trans

port

--

515

Hot

eluri,

rest

aura

nte

628

1740

721

Cârc

ium

i, prăvăli

i-

-6

15Be

ciuri

--

399

27M

anuf

actu

ră, g

alant

erie

5986

877

17Ro

chii

240

1413

515

Blăn

uri

3012

--

Piele

, încălţăm

inte

545

1310

815

Lână

50

1013

15In

-

-30

10Pâ

ine

850

521

39

Sare

4

10-

-Ca

rne,

prod

use

anim

alier

e-

-39

312

Prod

use

din

peşt

e60

10-

Băcă

nie

1364

1053

718

Dep

ozite

en

gros

de

băut

uri s

pirto

ase

254

15-

-Tu

tun

296

662

10Să

pun,

chi

britu

ri34

06

4910

Farm

acii

219

28-

-M

aşin

i 96

1624

10Pr

odus

e di

n m

etal

1123

6-

-St

iclă

--

4415

Arti

cole

de b

ijute

rie19

817

--


Mar

moră,

faianţă

195

15-

-M

obilă

10

515

3415

Lem

ne şi

căr

bune

673

1157

113

Hâr

tie, p

apetăr

ie10

221

1115

Tran

spor

tare

a pr

odus

elor

4010

--

Alte

act

ivităţi

318

112

-TO

TAL

1480

012

3100

14*

Жуков

, В.И

., Формирование

и развитие буржуазии

и пролетариата Бессарабии

(181

2-19

00), Киш

инев

, 198

2, p

. 138

-140

.

Tabe

lul 2

1C

ircu

laţi

a măr

furi

lor

în o

raşu

l Ch

işinău

, an

ul 1

899*

Exp

ortu

l de

măr

furi,

mln

. pud

uri

Impo

rtul d

e măr

furi,

mln

. pud

uri

III

III

IVV

VI

VII

Tota

lI

IIII

IIV

VV

IV

IITo

tal

Judeţu

l Chişinău

5,3

0,2

2,4

0,3

0,1

1,2

0,6

10,1

2,4

0,3

3,0

2,8

0,3

0,2

0,4

9,5

Oraşu

l Chişinău

1,6

0,1

0,2

0,3

0,1

0,7

0,1

3,0

2,0

0,2

2,7

2,3

0,3

0,2

0,2

8

* I –

pro

duse

agr

icole,

II –

pro

duse

ani

mali

ere,

III –

lem

ne, I

V –

bogăţ

ii su

bter

ane

, V- o

biec

te m

eşteşu

găreşt

i, V

I – v

inur

i şi a

lte bău

turi

alco-

olice

, VI –

alte

măr

furi.

Жуков

, В.И

., Города

Бессарабии

(186

1-19

00), Киш

инев

, 197

5, p

. 194

.

286 Lucia Sava

Tabe

lul 2

2V

enit

uri

şi p

ierd

eri a

le Băn

cii S

tatu

lui î

n a

nii

190

1-19

14 (

în m

ii r

ub

le)*

Capit

alul

Bănc

iiA

N I

ITo

tal

1901

1902

1903

1904

1905

1906

1907

1908

1909

1910

1911

1912

1913

1914

Capi

tal a

ctiv

371

029

5529

3829

6248

1033

0033

6238

8943

7160

5182

5712

420

1440

114

528

8795

4Ca

pita

l pas

iv56

1854

1830

6953

8956

4761

9257

5647

5151

7349

6546

2641

2947

2351

8270

638

Tota

l ven

it br

ut?

??

144

226

272

225

215

279

296

317

488

832

902

4196

Tota

l pier

deri

??

?10

711

513

011

788

9782

8512

226

829

415

05To

tal v

enit

net

??

?37

111

142

108

127

182

214

232

366

564

608

2691

* Ta

belu

l a fo

st în

tocm

it de

aut

oare

în b

aza

date

lor e

xtra

se d

in re

vist

a Ba

sara

bia ec

onom

ică, n

r. 4,

aug

ust 1

919,

p. 2

1.

Tabe

lul 2

3T

ablo

u d

e ev

alu

are

a m

oşii

lor

nob

ilim

ii d

in C

hiş

inău

înto

cmit

de

Ban

ca I

pot

ecară,

an

ii 1

910-

1915

(în

ru

ble

/d

eset

ină)

*

AN

II19

1019

1119

1219

1319

1419

15

Nr.

moşii

Preţ

Nr.

moşii

Preţ

Nr.

moşii

Preţ

Nr.

moşii

Preţ

Nr.

moşii

Preţ

Nr.

moşii

Preţ

Minim

Maxim

Minim

Maxim

Minim

Maxim

Minim

Maxim

Minim

Maxim

Minim

Maxim

4

205,52

286,76

7

227,01

352,50

9

242,85

388,61

7

218,23

412,74

8

258,36

424,85

2

239,45

263,09

* Ta

belu

l a fo

st e

labor

at în

baz

a da

telo

r sele

ctat

e şi

sinte

tizat

e de

aut

oare

din

revi

sta

Basa

rabia

econ

omică

, nr.

4, a

ugus

t 191

9, p

. 68-

69.


Tabe

lul 2

4P

reţu

rile

med

ii d

e vâ

nza

re a

moş

iilo

r în

oraşu

l Ch

işinău

, an

ii 1

910-

1916

(în

ru

ble

/d

eset

ină)

*

Ani

iPr

eţuril

e de v

ânza

re a

moşii

lor în

tre

parti

cular

iPr

eţuril

e de v

ânza

re a

moşii

lor Băn

cii

Ţără

neşti

Preţu

rile d

e vân

zare

a moşii

lor cu

inter

venţia

cre

ditulu

i Băn

cii Ţărăn

eşti

1910

209

274

257

1911

228

270

294

1912

333

289

296

1913

264

296

348

1914

384

288

383

1915

295

274

329

1916

248

229

317

Preţ

med

iu a

nual

280,

14

274,

2831

7,71

* Ta

belu

l a fo

st e

labor

at în

baz

a da

telo

r sele

ctat

e şi

sinte

tizat

e de

aut

oare

din

revi

sta

Basa

rabia

econ

omică

, nr.

4, a

ugus

t 191

9, p

. 57-

59. Ta

belul

25

Preţu

l med

iu d

e ev

alu

are

a păm

ântu

lui p

us

în g

aj în

oraşu

l Ch

işinău

, an

ii 1

910-

1912

(în

ru

ble

/d

eset

ină)

*

Ani

iBa

nca Ţă

răne

ască

Banc

a Z

emst

vei d

in C

hers

onBa

nca

Tavr

ida-

Basa

rabi

a19

1024

125

720

019

1125

325

022

019

1229

637

023

0Pr

eţul

med

iu a

nual

263,

3329

2,33

216,

66*

Tabe

lul a

fost

elab

orat

în b

aza

date

lor s

elect

ate şi

sinte

tizat

e de

aut

oare

din

revi

sta

Basa

rabia

econ

omică

, nr.

4, a

ugus

t 191

9, p

. 60-

61.

288 Lucia Sava

Tabe

lul 2

6P

reţu

l med

iu d

e ar

endă

în C

hiş

inău

, an

ii 1

913-

1916

(ru

ble

/d

eset

ină)

*

Ani

iN

r. ca

zuri

Are

nda

pe te

rmen

înde

lung

atA

rend

a pe

term

en sc

urt,

în b

aza

cont

ract

elor

Are

nda m

oşiil

or p

ropr

ietar

ilor

1911

?13

,35

16,4

217

,88

1912

?13

,73

16,2

419

,54

1913

6914

,19

17,4

721

,89

1914

8515

,10

19,3

222

,05

1915

7013

,93

17,0

420

,84

1916

117

12,1

614

,90

15,5

0To

tal

341

13,7

416

,90

19,6

2*

Tabe

lul a

fost

elab

orat

în b

aza

date

lor s

elect

ate şi

sinte

tizat

e de

aut

oare

din

revi

sta

Basa

rabia

econ

omică

, nr.

4, a

ugus

t 191

9, p

. 62.

Tabe

lul 2

7V

enit

uri

şi c

hel

tuie

li al

e C

up

toru

lui d

e p

âin

e d

in o

raşu

l Ch

işinău

în lu

na

iulie

191

5*

Tipu

ri de

chelt

uieli

Suma

(în

ruble

)N

atur

a ven

ituril

orSu

ma (î

n ru

ble)

Chelt

uieli

pen

tru

coac

erea

pâin

ii12

362,

19

Veni

turi

din

vânz

area

pâin

ii13

340,

38

Chelt

uieli

pen

tru

lucr

u 12

49, 2

8 Re

stul

pro

duse

lor

835,

59

Chelt

uieli

de

cond

ucer

e38

4, 2

7 Ch

eltui

eli p

entr

u co

aser

ea sa

cilor

572,

50

Înch

irier

i loc

al23

,00

--

Tota

l 14

018,

74

Tota

l 14

748,

47

Veni

t net

: 729

rubl

e 73

cop

eici

* Счет

прибылей

и убытков за июль 1

915 г. Кишиневской

Городской

Хлебопекарнии

// Ведомости Киш

иневской

Городской

Думы,

nr.

51, a

ugus

t 19

15.


Tabe

lul 2

8T

ablo

u d

e p

reţu

ri p

e zi

ua

de

lucr

u în

oraşu

l Ch

işinău

, an

ii 1

913-

1916

(în

ru

ble

)*

Categ

orii

de m

uncit

ori

A N

I I

1913

1914

1915

1916

Bărb

aţi

0,5

1,0

0,6

1,0

1,0

1,5

1,5

4,0

Fem

ei 0,

4 0,

710,

4 0,

80,

6 1,

01,

03,

5Co

pii

0,25

0,61

0,35

0,6

0,4

0,75

0,6

2,5

Bătrâ

ni

0,35

0,

610,

35

0,6

0,4

0,7

0,6

3,0

Căruţe

cu

doi c

ai şi

cond

ucăt

or2,

0 2,

512,

51

3,5

4,0

5,0

5,0

25,0

Preţ

ul m

ediu

0,70

1,08

0,84

1,30

1,28

1,79

1,74

7,60

* Такса на

дрова

, утвержденная Г.

Бессарабским

Губернатором

28 ноября

1915

года

// Ведомости

Киш

иневской

Городской

Думы,

nr.

69,

dece

mbr

ie 19

15.

Tabe

lul 2

9P

reţu

rile

pro

du

selo

r d

e p

rimă

nec

esit

ate

în o

raşu

l Ch

işinău

, an

ul 1

915*

Prod

usul

Uni

tate

a de

măs

ură

Preţ

ul m

ediu

(în

rubl

e)Ca

rne

– ca

t. I

1 kg

0, 1

7 Ca

rne

– ca

t. II

1 kg

0, 1

5 Ca

rne

de o

aie1

kg0,

12

Fileu

1 kg

0, 2

2U

lei1

litru

0, 1

7U

nt1

kg0,

60

Slăn

ină

1 kg

0,20

– 0

,24

Caşc

aval

1 kg

0,8

– 0,

12O

rez

1 kg

0,13

– 0

,20

Lapt

e1

litru

0,12

Crup

e1

kg0,

8 –

0,14

Mac

aroa

ne1

kg0,

8 –

0,12

Zahăr

1 kg

5,4

– 7,

0Lu

mânăr

i1

buc.

0,40

Chib

ritur

i1

buc.

0,20

Pâin

e (5

cat

egor

ii)1

buc.

0,2

– 0,

3 *

Ведомости Киш

иневской

Городской

Думы,

nr.

50, a

ugus

t 191

5.

290 Lucia Sava

Tabe

lul 3

0P

reţu

rile

med

ii a

le p

rod

use

lor

de

pri

mă

nec

esit

ate

în o

raşu

l Ch

işinău

, an

ii 1

913-

1917

*

Prod

usul

Preţ

ul (î

n ru

ble)

AN

II19

1319

1419

1519

1619

17M

inim

M

axim

Min

im

Max

imM

inim

M

axim

Min

im

Max

imM

inim

Max

imPâ

ine

0,8

1,2

1,0

1,2

2,0

2,8

2,8

4,8

3,6

5,2

Ulei

3,

6 4,

24,

24,

65,

0 10

,010

,4

32,0

10,4

50,0

Zahăr

5,

2 7,

88,

08,

410

,016

,040

,052

,052

,856

,0Sa

re

0,2

0,4

0,5

0,8

0,8

1,6

2,0

5,2

5,2

6,0

Petro

l 1,

21,

41,

51,

62

,03,

25,

4 12

,06,

4 8,

0Să

pun

2,0

3,2

3,6

5,6

7,2

18,0

20,0

40,0

26,0

44,0

Chib

ritur

i 0,

04

0,08

0,08

0,

080,

250,

450,

450,

900,

85

1,0

TOTA

L (în

rubl

e)13

,04

18,2

818

,88

22,2

827

,25

52,0

581

,05

146,

9010

5,25

17

0,20

*

Buget

ul D

irecto

ratel

or di

n Ba

sara

bia, a

prob

at pr

in În

altul

Decr

et Re

gal n

r. 21

97 di

n 7

iuni

e 191

9. A

ceas

tă in

form

aţie

a fos

t rea

lizată d

e T.

Ionc

u, p

ubli-

cată

în re

vist

a Ba

sara

bia ec

onom

ică, n

r. 2-

8, C

hişinău

, 191

9, p

. 64.

Tabe

lul 3

1Si

tuaţ

ia p

reze

ntă

rii c

itit

orilo

r şi

ab

onaţ

ilor

la B

iblio

teca

pu

blică

orăş

enea

scă

din

Ch

işinău

, an

ii 1

900-

1902

*

Ani

iCi

titor

i N

ecesit

ate d

e cărţi

Bărb

aţi

%Fe

mei

%În

scrişi

%

Tota

l %

Sala

de le

ctură

%A

bona

ment

%

Tota

l %

1900

1346

41,0

920

76,

3217

2352

,59

3276

34,1

924

902

38,0

840

487

61,9

265

389

33,1

519

0113

9738

,46

354

9,75

1881

51,7

936

3237

,90

3358

945

,43

4034

154

,57

7393

037

,47

1902

1109

41,5

824

89,

3013

1849

,42

2675

27,9

128

414

49,0

229

551

50,9

857

965

29,3

8To

tal

3852

40,2

080

98,

4449

2251

,36

9583

100,

086

905

44,0

511

0379

55,9

519

7284

100,

0*

Отчет


Городской

Общественной

Библиотеки за

190

0-19

02 гг

, Киш

инев

, 190

4, p

. 19-

22.


Tabe

lul 3

2R

epar

tiza

rea

citi

tori

lor

Bib

liote

cii p

ub

lice

orăş

eneş

ti în

fu

ncţ

ie d

e ca

tego

ria

soci

ală şi

de

acti

vita

tea

coti

-d

iană,

an

ii 1

900-

1902

*

Anii

Bărb

aţi

Feme

iElevi

Studenţi

Învăţător

Medici

Muncit.

Negust.

Agricult.

Meşteş.

Prof. libere

Neatestaţi

Total

Eleve

Studente

Învăţători

Medici

Muncit.

Negust.

Activităţi casnice

Meşteşug.

Profesii libere

Neatest.

Total

1900 %

325

117

122

9433

223

045

4868

7114

5226

381

203

414

151

3620

322

,38

8,06

8,40

6,47

22,8

715

,84

3,10

3,31

4,68

4,89

37,0

612

,81

1,48

39,9

09,

851,

481,

976,

907,

390,

4917

,73

25,2

219

01 %27

613

013

489

316

152

3459

123

6413

7784

810

126

19-

4412

-60

354

20,0

49,

449,

736,

4622

,95

11,0

42,

474,

288,

934,

6535

,15

23,7

32,

2628

,53

7,34

5,37

-12

,43

3,39

-16

,95

43,9

819

02 %20

211

494

4427

115

723

3474

7610

8956

761

137

730

24-

4324

818

,55

10,4

78,

634,

0424

,89

14,4

22,

113,

126,

806,

9827

,79

22,5

82,

8224

,60

5,24

2,82

2,82

12,1

09,

68-

17,3

430

,80

Tota

l %

803

361

350

227

919

539

102

141

265

211

3918

166

1824

359

2911

8851

113

980

520

,50

9,21

8,93

5,79

23,4

613

,76

2,60

3,60

6,76

5,39

100,

020

,62

2,24

30,1

97,

333,

601,

3710

,93

6,34

0,12

17,2

610

0,0

* Отчет


Городской



190

0-19

02 гг

., Киш

инев

, 190

4, p

. 20.

292 Lucia Sava

Tabe

lul 3

3N

umăr

ul m

ediu

de

citi

tori

, cif

ra m

edie

an

uală şi

cif

ra m

edie

ziln

ică

a că

rţilo

r el

iber

ate

de

Bib

liote

ca p

ub

lică

orăş

enea

scă,

an

ii 1

900-

1902

*

Ani

iBă

rbaţ

iFe

mei

Amb

ele ge

nuri

Med

ia fre

cvenţ

ei /

ziCi

fra m

edie

anua

lă a

cărţi

lor

elibe

rate

pent

ru fi

ecare

citito

rCi

fra m

edie

zilni

că a

cărţi

lor

elibe

rate

pent

ru fi

ecare

citito

r19

0018

1735

9116

7619

0130

1848

130

1910

219

0241

2869

242

2013

1În

med

iu, a

nii

1900

-190

230

2151

154

1810

3

* Отчет


Городской



190

0-19

02 гг

., Киш

инев

, 190

4, p

. 20.

Tabe

lul 3

4C

onţi

nu

tul cărţi

lor

solic

itat

e d

e ci

tito

rii B

iblio

teci

i pu

blic

e orăş

eneş

ti, a

nii

190

0-19

02*

Ani

iSo

licită

ri de

liter

atură

artis

tică

Inclu

siv, î

n %

Solic

itări

de li

terat

ură şti

inţifi

că (d

e spe

cialit

ate)

Inclu

siv, î

n %

Tota

lIn

clusiv

, în

%19

0018

329

76,2

557

0923

,75

24 0

3830

,85

1901

2665

979

,30

6961

20,7

033

620

43,1

519

0214

297

70,5

859

5929

,42

2025

626

,00

Tota

l 59

285

76,0

918

629

23,9

177

914

100,

0*

Отчет


Городской



190

0-19

02 гг

., Киш

инев

, 190

4.


Tabe

lul 3

5R

epar

tiza

rea

citi

tori

lor

cu a

bon

amen

t ai

Bib

liote

cii p

ub

lice

orăş

eneş

ti d

upă

cate

gori

a so

cială,

an

ul 1

902*

Categ

oria

socială

Bărb

aţi

Feme

iTo

tal

Nr.

%N

r.%

Nr.

%Pr

eoţi

40,

19-

-4

0,15

Nob

ili

153

7,31

213,

3617

46,

40M

ica b

urgh

ezie

981

46,8

943

970

,24

1420

52,2

6Ce

tăţe

ni d

e on

oare

367

17,5

424

3,84

391

14,3

9M

ilita

ri11

0,53

--

110,

40N

egus

tori

401,

9122

3,52

622,

28Ţă

rani

944,

495

0,80

993,

64A

lte c

ateg

orii

(nein

dica

te)

442

21,1

311

418

,24

556

20,4

6To

tal

2092

77,0

062

523

,00

2717

100,

0

* Отчет


Городской



190

0-19

02 гг

., Киш

инев

, 190

4, p

. 21.

Tabe

lul 3

6R

epar

tiza

rea

citi

tori

lor

Bib

liote

cii p

ub

lice

orăş

eneş

ti d

upă

con

fesi

un

ea r

elig

ioasă şi

du

pă

reşe

dinţă

, an

ul 1

911*

Creşt

ini

Iude

iReşed

inţa

Tota

l Bă

rbaţ

i Fe

mei

Tota

l Bă

rbaţ

i Fe

mei

Tota

l Pa

rtea

de su

s a or

aşulu

iPa

rtea

de jo

s a or

aşulu

iPe

riferi

eN

u est

e prez

enta

t95

410

210

5611

3852

316

6196

0 18

910

4142

487

124

-27

1710

5616

6111

4914

6599

438

,87%

61,1

3%42

,29%

53,9

2%3,

64%

0,15

%10

0,0

* Отчет


Городской



190

0-19

02 гг

., Киш

инев

, 190

4, p

. 12.

294 Lucia Sava

Tabe

lul 3

7N

umăr

ul d

e ci

tito

ri în

regi

straţi

la B

iblio

teca

pu

blică

orăş

enea

scă

în a

nu

l 191

1*

Anu

l19

11Ci

titor

i%

Abo

naţi

deca

t. I ş

i II

%Bi

bliote

ca p

entru

cop

ii „A

. Puş

kin”

%To

tal

Citit

ori î

nreg

istraţi

2717

53,9

614

5228

,84

866

17,2

050

35V

izite

4460

845

,49

3218

732

,82

2127

421

,69

9806

9So

licită

ri de

car

te73

343

55,5

335

944

27,2

222

789

17,2

513

2076

* Отчет


Городской



191

1 год

, Киш

инев

, 191

2, p

. 35.

Tabe

lul 3

8N

umăr

ul i

nfr

acţi

un

ilor

înre

gist

rate

în o

raşu

l Ch

işinău

în p

erio

ada

anilo

r 19

12-1

915*

Tipu

l infr

acţiu

nilor

A N

I I

1912

1913

1914

1915

Nr.

cazu

ri%

Nr.

cazu

ri%

Nr.

cazu

ri%

Nr.

cazu

ri%

Om

orur

i, cr

ime

50,

47

0,7

40,

56

0,9

Jafu

ri, tâ

lhăr

ii39

3,6

292,

916

2,1

193,

2A

gres

iuni

fi zi

ce, c

azur

i de

vătă

mar

e co

rpor

ală65

6,0

484,

918

2,3

100,

2E

scro

cher

ii, d

elapi

dări

de b

ani e

tc.

302,

834

3,5

81,

12

0,3

Furtu

ri 75

870

,281

672

,667

187

,956

694

,8A

lte in

fracţiu

ni18

317

,052

5,2

466,

116

0,6

TOTA

L/A

N10

8010

0,0

986

100,

076

310

0,0

619

100,

0*

Краткий отчет о деятельности Кишиневского

Сыскного

Отделения

за 1

915 год

, Киш

инев

, 191

6, p

. 7.


Tabe

lul 3

9D

enu

mir

i ale

pri

nci

pal

elor

străz

i ale

oraşu

lui C

hiş

inău

*

Nr.

Den

umire

a străz

ii în

peri

oada

ani

lor 1

900-

1918

Den

umire

a ac

tuală

1.St

r. A

leksa

ndro

vska

ia Bd

. Şte

fan

cel M

are şi

Sfân

t2.

Str.

Gog

ol (s

f. se

c. al

XIX

-lea

- Sem

inar

skaia

)St

r. M

itrop

olit

Gav

riil Băn

ules

cu-B

odon

i3.

Str.

Kuz

necin

aia (1

918-

1924

– st

r. B.

P. H

asde

u)St

r. A

. Ber

nard

azzi

4.St

r. Bo

teza

tovs

kaia

Str.

A. B

otez

atu

5.St

r. Po

dolis

kaia,

Impe

rato

ra N

ikol

aia II

Str.

Bucu

reşt

i6.

Str.

Bolg

arsk

aiaSt

r. Bu

lgară

7.St

r. Bu

iuka

nska

ia (1

918-

1924

– st

r. H

aruz

in)

Str.

Mar

ia Ce

bota

ri8.

Str.

Gos

pita

linaia

Str.

Tom

a Ci

orbă

9.St

r. N

ikol

aevs

kaia

Str.

Colu

mna

10.

Str.

Kol

odez

naia

Str.

A. C

orob

cean

u11

.St

r. Sc

hmid

tovs

kaia

Str.

Mitr

opol

it D

osof

tei

12.

Str.

Mih

ailov

skaia

Str.

M. E

min

escu

13.

Str.

Kiev

Str.

31 A

ugus

t 198

914

.St

r. H

arala

mpi

evsk

aia, Z

olot

aiaSt

r. A

lexan

dru

cel B

un15

.St

r-la

And

reev

skaia

Str.

Sf. A

ndre

i16

.St

r. Sa

lovs

chi

Str.

Zamfi r

Arb

ore

17.

Str.

Arm

enea

scă

(191

8-19

24 –

str.

Ceta

tea

Albă)

Str.

Arm

enea

scă

18.

Str.

Sado

vaia

Str.

A. M

atee

vici

19.

Str.

Puşk

inSt

r. Puşk

in20

.St

r. Ir

inop

olsk

aiaSt

r. O

. Gog

a21

.St

r. Ia

kovl

evsk

aia, P

etro

pavl

ovsk

aiaSt

r. A

. Hâjdău

22.

Str.

Ost

apov

skaia

Str.

Avra

m Ia

ncu

23.

Str.

Iliisk

aiaSt

r. Sf

. Ilie

24.

Str.

Juko

vsko

goSt

r. N

. Ior

ga25

.St

r. Pi

rogo

vSt

r. M

. Kogăln

icean

u

296 Lucia Sava

26.

Str.

Inzo

vska

iaSt

r. S.

Laz

o27

.St

r-la

Mar

iinsk

iSt

r. Pe

tru

Maio

r28

.St

r-la

Font

anîi

Str.

V. M

icle

29.

Str.

Eka

terin

skaia

Str.

Arh

angh

elul M

ihail

30.

Str.

Mog

hilio

vska

iaSt

r. Pe

tru

Mov

ilă31

.St

r. A

nton

ovsk

aiaSt

r. A

nton

Pan

n32

.St

r. Si

nadi

noSt

r. V

laicu

Pâr

călab

33.

Str-l

a In

zov

Str.

Colin

a Puşk

in34

.St

r. Pa

vlov

skaia

Str.

Petr

u Ra

reş

35.

Str.

Gol

enişc

eva-

Kut

uzov

aSt

r. Sf

. Ţăr

ii36

.St

r-la

Sţib

ikov

Str.

C. S

tere

37.

Str.

Leov

skaia

Str.

A. Ş

ciuse

v38

.St

r. St

avrie

vska

iaSt

r. Şi

pote

lor

39.

Str-l

a Va

rfol

omee

vski

Str.

Teat

rulu

i40

.St

r. K

iliisk

aiaSt

r. L.

Tol

stoi

41.

Str.

Vozn

esen

skaia

Str.

Gr.

Ure

che

42.

Str.

Schi

dtov

skaia

Str.

Mitr

opol

it Va

rlaam

43.

Teob

aşev

skaia

Str.

A. V

lăhuţă

44.

Str.

Kam

enol

omna

iaSt

r. I.

Zaik

in*

Tabe

lul a

fost

înto

cmit

în b

aza

info

rmaţ

iilor

selec

tate

de

pe si

te-u

l: w

ww

.sit.m

d


PLA

NU

L O

RAŞU

LUI C

HIŞ

INĂ

U (r

econ

stitu

it). S

fârş

itul s

ecol

ului

al X

IX-le

a –

înce

putu

l sec

olul

ui a

l XX

-lea

298 Lucia Sava

SCHIŢĂ A UNUI CONAC URBAN, str. 31 august 1989, 43A

SCHIŢĂ A UNEI VILE URBAN, str. T. Ciorbă, 5

SOCIETATEA ORĂŞENEASCĂ DE CREDITE (schiţă), str. B.P. Hasdeu, 4


COM

PLE

X D

INTR

-O V

ILĂ

URB

ANĂ

(sch

iţă),

str.

Bern

arda

zzi,

95-9

7

300 Lucia Sava

SCHIŢĂ A UNEI CASE INDIVIDUALE, str. Bulgară, 23

SCHIŢĂ A UNEI VILE URBANE, str. T. Ciorbă, 7


STRADA ALEXANDROVSKAIA(începutul sec. XX)

STRADA ARMENEASCĂ(începutul sec. XX)

302 Lucia Sava

CASA EPARHIALĂ

BANCA URBANĂ(începutul sec. XX)


GIMNAZIUL NR. 1 DE BĂIEŢI DIN ORAŞUL CHIŞINĂU (începutul sec. XX)

GIMNAZIUL DE FETE „N. DADIANI”(începutul sec. XX)

304 Lucia Sava

GIMNAZIUL NR. 3 DE BĂIEŢI DIN ORAŞUL CHIŞINĂU

PARTEA DE NORD A ORAŞULUI CHIŞINĂU(începutul sec. XX)


PARTEA DE SUD A ORAŞULUI CHIŞINĂU(începutul sec. XX)

PERIFERIA ORAŞULUI CHIŞINĂU(începutul sec. XX)

306 Lucia Sava

OLARI

CIZMAR


VÂNZĂTOR DE BRAGĂ

VÂNZĂTOR DE USTUROI

VÂNZĂTOR DE COVRIGI

FIERAR

308 Lucia Sava

TIPUL MOLDOVEAN TIPUL EVREULUI CHIŞINĂUEAN

MODELE DE VESTIMENTAŢIE (începutul sec. XX)


MODELE DE COAFURĂ (începutul sec. XX)

MODELE DE VESTIMENTAŢIE (începutul sec. XX)

310 Lucia Sava

MODELE DE ÎNCĂLŢĂMINTE FEMININĂ

ACCESORII ŞI ELEMENTE DE PODOABĂ


ARCUL DE TRIUMF

ARCA TEATRULUI BLAGORODNOE SOBRANIE(începutul sec. XX)

312 Lucia Sava

TRIBUNALUL DE DISTRICT CHIŞINĂU(începutul sec. XX)

MUZEUL ZEMSTVEI


INDICE DE NUMEA

Adauge M., 255Aderov V., 255Agrigoroaiei I., 39, 163, 246, 255Akkerman, 119Aldea C., 255Alecsandri V., 179Alexandri N., 76, 100Alexandrovskaia, 37, 57, 86, 102Alexianu A., 255Alistar El., 100Andrieş -Tabac S., 43, 246Anikin, V., 102Arbore, Z., 37, 56, 102, 184Ariès Ph., 23, 31, 32, 46, 84, 85, 255Aron J.-P., 34, 255Aron R., 30, 255

BBacci M. L., 71, 72, 255Babilunga N. V., 41, 42, 114, 129, 132-134, 264Badinter E., 255Bakova E., 129Bairoch P., 165, 255Balamace Ep., 125, 247Balmuş P., 247Balş, 97Barthes R., 255Basarabia, 15, 17, 35, 37, 39, 41, 72, 111, 114, 121, 134, 137, 143, 152Bastié J., 255Batistini M., 175Batiuşkov P. N., 81, 264Bâc, 15, 54, 55, 88, 109Bâtcă M., 42, 148, 151, 247Beaton C., 141, 142, 154

Beethoven Ludwig van, 175Belador M., 175Bellah R., 25Belousova, Bojena Victorovna, 174Below Georg von, 24Benevolo L., 25Berezovschi M., 45, 174Berindei D., 39, 247, 255Berlin, 94, 141Bernardazzi Al., 43, 89-91, 98, 99, 202Berr H., 31Besson J., 139, 141, 152-154, 256Bezviconi Gh., 39, 41, 50, 67, 77, 87, 88, 156, 256Bilciurescu V., 256Bloch M., 23, 24, 27-29, 256, 264Blum A., 138Boia L., 34, 247, 256Boldur A., 37, 256Bon, G., 256Bonvalet C., 256Botanica, 88Bouchet Fr., 138, 152, 256Braudel F., 23, 30, 31, 46, 256Braunştein I., 118Bruk S., 65Bucureşti, 158, 175Buiucani, 15, 88Bukşup, 109Burada T., 179, 256Bujaker M., 119Burckhardt J., 46, 256Burlacu A., 248Burke P., 24, 26-28Butovici V. N., 64, 264Buzdugan I., 168

314 Lucia Sava

CCantemir D., 169Caragea C., 139-141, 143, 146, 150, 153, 257Caravia N., 177Casso L., 73, 89Caşu, I., 36, 72, 75, 85, 248, 257Cazacu P., 73, 257Ceaicovschi-Mereşanu G., 177, 248Ceaikovski P. I., 177Cehov A. P., 179Cernovodeanu P., 257Chabot G., 257Chicu A., 257Chiriţescu M., 122Chişinău, 15-18, 35, 36, 40, 41, 53, 56, 83, 85, 87, 90, 94-97, 99, 100, 106, 107, 140, 143, 144, 154, 168, 179, 189, 190, 197, 202, 204Ciobanu Şt., 37, 41, 56, 65, 72, 85-88, 100, 168Cimpoi M., 248Claudian I., 257Claval P., 52, 257Coşbuc G., 169Cojocaru Gh., 39, 82, 181, 182, 248, 257Colesnic I., 40, 248, 257Cononovici El., 179, 180Constantiniu Fl., 34, 248Constantinopol, 36Cosmovici A., 177Costaforu X., 62, 187, 257Costenco N. F., 78Coval D., 38, 169Cucu V., 36Cujbă S., 170Cuşco A., 72, 80Cruşevan P., 40, 53, 100, 116

DDanilov M., 249Danu E., 249David A., 38, 249, 258Deslandres Y., 138, 258Diacon Z., 198, 199, 249Dicescu A., 45, 174, 179Dicusar N., 40, 249Djuvara N., 258Doncev N., 116Donici M., 116, 168, 169Donici L., 89, 258Dragnev E., 16, 36, 85, 249Duby G., 23, 30-32, 46, 84, 85, 249Dumbravă V., 39, 250Durkheim E., 24, 26Duţu A., 34, 250, 258Dzvkonika-Коzlovка А., 150, 151, 264

EElias N., 19, 28Enăchescu A., 152, 258Enciu N., 44, 114, 123, 250, 258Enescu G., 45, 177Eremia, A., 258Erhan P., 100Ermandi E., 36, 52, 83, 258Eşanu A., 45, 258Eşanu V., 45

FFebvre L., 27, 28, 30, 31, 258Felidman S., 116, 118Filipescu C., 66, 259Finkeliştein N., 116Fiodorov P., 57Florov N., 250


Foucault M., 21, 259Frazer J., 24Frăţiman I., 100Frumuşica, 88

GGavriliuk E., 40, 90George P., 259Ghendrih I., 129Ghibu O., 37, 75, 100, 177, 259Gianini H., 259Girard L., 83, 259Giurgea E., 120, 250Goff J., 30, 31, 250, 259Goffman E., 20, 21, 259Gogol N., 179Goody J., 188, 259Gore P., 168, 171Gorki M., 179Grati T., 39Graur V., 179Grinberg A., 116Gutor V., 50, 175, 176

H Habermas J., 84, 85Halbwachs M., 28Halippa P., 39, 74, 100, 168, 176, 184Harea V., 179Harkov, 74, 120Hânceşti, 107, 109, 110Heraru Gh., 176Herson, 120, 125Hertza Vl., 98Hexter, J. H., 24, 260Hintze O., 260Holban A., 158Hrjanovski C.M., 175

Hruşca, 15Huizinga J., 260

IIacobescu M., 40, 170Iaşi, 94Inculeţ I., 130, 260Iorga N., 37, 38, 69, 77, 79, 97, 103, 106, 115-117, 158, 184, 260Ioncu T., 250Istrati E., 39, 40, 101, 176, 251

JJitaru V., 254Jukov V. I., 41, 58, 68, 94, 95, 113, 115, 117-119, 129, 133, 135, 159

KКabuzan V. М. 65Kiev, 74Kocka J., 32Klosovskii I., 176Kogani T. M., 113, 116, 129, 165Kogălniceanu M., 169Koselleck R., 27, 260Kreisler F. 175Krupenskii D., 116Кustreabova S. F., 59, 71

LLadurie, E., 260Lamprecht K., 27, 260Laşcov N., 260Laşcov V., 179Lebrun F., 260Leonard P., 116Liiceanu A., 251, 260Livezeanu I., 77, 260

316 Lucia Sava

Lorenzo T., 175Lucezaskaia E., 175Ludtke A., 32, 260

MMadan Gh., 163, 169, 179, 180Mahu V., 110Malina (Mare şi Mică), 88, 193Mandrou R., 30, 251Marghiloman A., 76Marin Costache, 176Martonne E., 76, 260Massoff I., 260Mateevici A., 169Maurois A., 260Mâţu C., 38, 169, 260Micu G., 251Mihail P., 38, 174, 182, 261Mihali C., 19-21, 84, 261Militaru I., 261Moscova, 69, 74, 118Moşanu A., 39, 251Munceşti, 15Murafa S. Gh., 174Mureşan M., 39, 251Mureşan D., 251

NNacco A., 168Nanu A., 139, 140, 146, 261Năstase L., 40, 89Nedelcea T., 169, 261Negrei I., 37, 39, 251Negru Gh., 38-40, 110, 170, 176, 251, 261Negruzzi C., 111, 112, 169, 179, 181Nejdanova A. 175

Nicoară T., 26, 34, 261Nicoară S., 261Niculiţă-Voronca E., 261Nirenberg Solomon, 165Nistor I., 37, 262Norbert E., 20, 252Noroc L., 175, 252Nour A., 82

OOdesa, 69, 86, 121Ostrovski A., 179

PPalade Gh., 39, 252Paliţ-Palade I., 42, 145, 147, 148, 262Papu E., 34, 262Paris, 140, 158Pascari Haikeli Iosi-Saev, 165Păun Gh., 168Pâslariuc V., 36, 85Pelivan I., 39, 100, 110, 111, 169, 176, 262Perrot Ph., 138, 262Petersburg, 69, 74, 94, 120, 184Petrovici F., 194Piponnier Fr., 138Pirenne H., 262Pirogov G., 175Platon A.-F., 34, 262Ploşniţă E., 45, 182-184, 262Popovschi N., 185, 252, 262Popovschi V., 38, 39, 95, 100, 131, 162, 252, 262Poştarencu D., 38, 44, 57, 65-67, 69, 70, 107, 252, 253, 262Praga, 141


RRacinet A.C.A., 138, 262Ranke L., 27Rahmaninov S., 175Rădulescu Ionel, 158Rebikov V., 175Robinson J. H., 27, 262Roche D., 138, 262Roman T., 168Rozenberg Nuhem Moscov, 165Ruppert J., 262

SSadoveanu M., 82, 157, 262Sava A.V., 101, 253Savca I., 192, 193, 253Sârbu I., 168Sârbu F., 198Schinoasa, 88Schumpeter J. A., 28Schutz A., 20Sculeni, 88Scurtu I., 34, 35, 46, 52, 59, 74, 105, 143, 147, 157, 197Segalen M., 263Semigradov N., 179Simionescu I., 191, 253Simionescu, P., 103, 253Sinadino P., 50, 116Sorre M. J., 52Stamati C., 101, 168Stamati T., 101Stan C. I., 38, 39, 177, 253, 254Starostenco P., 91, 254Stere C., 74, 79Stroiescu V., 39, 170Stone L., 188Sulima D., 184

Surucean F., 116, 179, 183

ŞŞaleapin F., 175Şarov I., 72, 80, 254Şciusev A., 43, 90, 91, 202Şilikrut A., 116Şustov N. I., 114, 116

TTaras I., 43Teodorini Al., 175Tereşatov I., 91Tolstoi L. N., 179Toynbee, A., 25, 56, 59, 71, 263Transilvania, 35, 73Troianovschi L., 94, 254Turner F. J., 27

ŢŢepordei V., 105, 166, 174, 254Ţighiliu I., 34, 263Ţîganko V., 91, 98Ţurcanu I., 29, 76, 263

U Ungureanu A., 263Urusov S. D., 116, 117, 263

VVaisleb Iosi-Kopelev Silkisi, 165Varşovia, 118, 141Varta I., 38, 254Văcăruş V., 38, 254Văduva O., 162, 254Veranje J., 43, 254Veyne P., 23, 29, 30, 264Viena, 94, 141

318 Lucia Sava

Vighel F., 73Vineavski H., 175Visterniceni, 15Vlăduţiu I., 264Vovelle M., 264

WWeber M., 24, 26, 27Wehler H.-U., 32

X Xenopol A. D., 73, 264

YYvert-Jalu H., 61, 254

Z Zaharin A., 129Zamfir C., 84Zaşciuk A., 80, 81Zauşchevici, 57Zelenciuc V., 42, 145, 146, 264Zub A., 72

Editura „Pontos”Str. 31 august 1989, nr. 98

MD-2004, Chişinăutel.: (+37322)23 22 18

[email protected]

Tiparul executat la F.E.-P. „Tipografia Centrală”Str. Florilor, 1

MD-2068, Chişinău

Comanda nr.

Studii: VIA˜A COTIDIAN˚ ÎN O˛˝UL CHI˝IN˚U LA ÎNCEPUTUL ...antim.upsc.md/files/8-Sava.pdfm-au...

Documents

Transcript of Studii: VIA˜A COTIDIAN˚ ÎN O˛˝UL CHI˝IN˚U LA ÎNCEPUTUL ...antim.upsc.md/files/8-Sava.pdfm-au...