1

PRIMA CONTRIBUŢIE NAŢIONALĂ LA ELABORAREA

STRATEGIEI UNIUNII EUROPENEPENTRU REGIUNEA DUNĂRII

Strategia UE pentru Regiunea Dunării

1. Context european 1.1. Obiectivele strategiei europene pentru macro-regiunea Dunării

1.2. Organizaţii internaţionale şi iniţiative de cooperare

1.3. Programe de finanţare

1.4. Contextul particular al României şi participarea la proiectele transfrontaliere şi transnaţionale

2. Regiunea Dunării 2.1. Prezentare - Dunărea element structurant la nivel european

2.2. Analiza situaţiei existente a regiunii Dunării, din perspectiva României

2.2.1. Aspecte sociale şi culturale

2.2.2. Aspecte economice

2.2.3. Infrastructura

2.2.4. Aspecte de mediu

3. Strategia UE pentru regiunea Dunării 3.1. Viziune pentru regiunea Dunării

3.2. Metodologie pentru Strategia UE pentru regiunea Dunării

3.3. Obiective generale

3.4. Axe prioritare

3.4.1. Conectivitate şi accesibilitate

3.4.2. Protecţia mediului, prevenirea şi gestionarea riscurilor

3.4.3. Dezvoltare socio-economică

3.5. Mecanismele de implementare şi monitorizare ale strategiei

3.5.1.Mecanisme instituţionale generale

3.5.2. Mecanisme şi măsuri de promovare la nivel naţional

3.5.3. Cadrul legislativ

3.5.4. Mecanisme de finanţare

2

1. Context european 1.1. Obiectivele strategiei europene pentru macroregiunea Dunării Comisia Europeană (COM), prin intermediul Direcţiei Generale pentru Politici Regionale (REGIO), va elabora o Strategie UE pentru regiunea Dunării, până la sfârşitul anului 2010. Aceasta va consta într-o Comunicare şi într-un Plan de Acţiuni ce vor cuprinde obiectivele prioritare şi proiectele identificate la nivel naţional de fiecare stat riveran în parte, precum şi proiecte transfrontaliere, bi şi multilaterale. Strategia UE pentru regiunea Dunării va reprezenta un cadru de cooperare coerent, ce va contribui, pe de o parte, la atingerea ţintelor de dezvoltare ale UE şi pe de altă parte la promovarea valorilor şi principiilor comunitare în statele terţe din regiune. Noua Strategie va sprijini implementarea de noi tehnologii privind dezvoltarea, întreţinerea, monitorizarea şi protecţia fluviului, astfel încât Dunărea să devină o magistrală fluvială modernă, atractivă din punct de vedere comercial şi compatibilă cu mediul înconjurător şi ecosistemele existente. Valoarea adăugată a Strategiei va consta în întărirea cooperării interregionale, transfrontaliere şi transnaţionale, precum şi în promovarea, corelarea şi armonizarea numeroaselor iniţiative şi proiecte disparate care au fost deja iniţiate sau care sunt în curs de implementare în regiunea Dunării. Dimensiunea externă a Strategiei va oferi prilejul unei colaborări concrete, constând în derularea unor proiecte comune, cu statele terţe, candidate sau potenţial candidate la statutul de membru al UE. Totodată, se va urmări ca Strategia regiunii Dunării să se subsumeze noului concept promovat recent la nivel comunitar privind a treia dimensiune a politicii de coeziune a UE, coeziunea teritorială, care poate fi definită ca expresie a dezvoltării echilibrate, coerente şi armonioase a teritoriului, sub aspectul activităţilor economice, sociale, al dotărilor, al accesibilităţii şi al calităţii mediului, al existenţei unor condiţii de viaţă şi de muncă echitabile pentru toţi cetăţenii, indiferent de locul în care se află, prin punerea în valoare a specificităţii fiecărei categorii de teritoriu, contribuind astfel la realizarea unei Europe prospere, durabile din punct de vedere economic, social şi ecologic. Strategia UE pentru regiunea Dunării va fi subsumată priorităţilor lansate cu ocazia dialogului Comisiei Europene cu statele membre asupra Strategiei UE 2020. Aceste priorităţi vizează creşterea economică bazată pe cercetare, inovare şi ştiinţă, o societate incluzivă, cu o rată mare a ocupării forţei de muncă, o economie competitivă şi durabilă bazată pe tehnologii avansate şi sisteme ecologice.

1.2. Organizaţii internaţionale şi iniţiative de cooperare La nivelul regiunii dunărene există mai multe formate de cooperare interguvernamentală, unele instituţionalizate, dintre care cele mai reprezentative sunt Comisia Dunării şi Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea, iar altele neinstituţionalizate, cea mai importantă fiind Procesul de Cooperare Dunăreană. Procesul de Cooperare Dunăreană (PCD) a fost lansat oficial la Viena, la 27 mai 2002, pe baza unei iniţiative comune a Guvernelor României şi Republicii Austria, a Comisiei Europene şi a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). Participanţii la PCD sunt statele din bazinul Dunării (România, Republica Austria, Bosnia şi Herţegovina, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Croaţia, Republica Federală Germania, Republica Moldova, Republica Serbia, Republica Slovacă, Slovenia, Ucraina şi Republica Ungară), la care se adaugă Comisia Europeană şi Consiliul Cooperării Regionale(CCR), continuatorul PSESE, existând, de asemenea şi câteva state cu statut de observator (Republica Franceză, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii). Comisia Dunării este o organizaţie interguvernamentală internaţională înfiinţată pentru implementarea Convenţiei despre regimul navigaţiei pe Dunăre (Convenţia de la Belgrad), Convenţie care reglementează navigaţia pe Dunăre şi garantează liberul acces al navelor pe Dunăre. Comisia Dunării (CD) este constituită din următoarele state membre: Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Federală Germania, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Republica Serbia, Republica Slovacă, Ucraina şi Republica Ungară şi din următoarele state cu statut de observator: Regatul Belgiei, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Elenă, Republica Franceză, Republica Muntenegru, Republica Turcă şi Regatul Ţărilor de Jos. Comisia Dunării adoptă reglementări cu caracter de recomandări tehnice privind execuţia lucrărilor în interesul navigaţiei, asigură schimbul de informaţii între administraţii necesare navigatorilor şi altele, ceea ce nu a permis acţiuni comune din partea statelor membre în politica de dezvoltare a unui sistem unitar de transport pe Dunăre. Având în vedere politica europeană actuală privind dezvoltarea transportului pe căile navigabile interioare, statele membre au iniţiat procesul de revizuire a Convenţiei de la Belgrad. Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) este o organizaţie internaţională, înfiinţată în temeiul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (Convenţia

3

pentru protecţia fluviului Dunărea). Membrii ICPDR sunt: Republica Austria, Bosnia-Herţegovina, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Federală Germania, Republica Ungară, Republica Moldova, Republica Muntenegru, Republica Serbia, România, Republica Slovacă, Slovenia, Ucraina, Comunitatea Europeană. ICPDR urmăreşte asigurarea utilizării durabile a apelor, accesul echitabil la resursele de apă de-a lungul bazinului Dunării, utilizarea raţională şi conservarea resurselor de apă. ICPDR este unul dintre cele mai active organisme internaţionale în domeniul prevenirii şi controlului poluării transfrontaliere. La propunerea statelor dunărene şi sub auspiciile ICPDR, la 29 iunie se sărbătoreşte Ziua internaţională a Dunării (dată ce marchează semnarea Convenţiei). Se organizează manifestări în vederea conştientizării şi participării cetăţenilor statelor dunărene la conservarea fluviului Dunărea. Trebuie menţionată şi importanţa Comisiei pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării (BSC) instituită prin Convenţia pentru Protecţia Mării Negre Împotriva Poluării, al cărei depozitar este România. În anul 1997 ICPDR şi BSC au semnat un Memorandum de înţelegere prin care a fost parafată cooperarea dintre cele două comisii în vederea stopării degradării ecosistemului Mării Negre cauzată de Dunăre şi, totodată, a fost înfiinţat un Grup de lucru tehnic comun (Joint Technical Working Group). De asemenea, cooperarea dintre statele dunărene are drept scop promovarea dezvoltării economice, transportului, dezvoltării regionale, turismului, culturii, ştiinţei şi protecţiei mediului. 1.3. Programe de finanţare Din punct de vedere al cooperării, un rol important este reprezentat de aportul programelor de cooperare teritorială europeană prin finanţarea unor proiecte specifice comune între regiuni sau ţări aflate în aria de parcurs a Dunării şi care vizează domenii de intervenţie importante, cum ar fi: accesibilitatea, mediul şi situaţii de urgenţă, dezvoltarea economico-socială. De asemenea, prin intermediul programelor operaţionale sectoriale/regionale implementate în România în perioada 2007-2013, precum Programul Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Transport, Programul Operaţional Sectorial Mediu şi Programul Operaţional Regional, pot fi implementate proiecte relevante cu impact strategic la nivelul regiunii Dunării. 1.4. Contextul particular al României şi participarea la proiectele transfrontaliere şi transnaţionale În perioada de programare 2007-2013, România participă în programe de cooperare teritorială europeană care permit finanţarea unor proiecte comune specifice între regiuni sau ţări aflate în aria de parcurs a Dunării vizând domenii de intervenţie importante, precum: accesibilitatea, mediul şi situaţii de urgenţă, dezvoltare economico-socială (antreprenoriat). În acest moment date privind proiectele aflate în implementare pot fi funizate informaţii doar pentru Programul Operaţional de Cooperare Transnaţionala Sud-Estul Europei 2007 – 2013 (SEE) şi Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria. Astfel, există un număr total de 15 proiecte în implementare ( finanţate din FEDR şi IPA) grupate pe domenii după cum urmează:

• Integrare socio – economică – dezvoltare economică, educaţie şi cultură: 5 proiecte, • Conectivitate – transport şi energie: 4 proiecte. Dintre acestea, trei proiecte au beneficiari leaderi de

proiect din România. • Mediu – calitatea apei, biodiversitatea, prevenirea şi managementul riscului: 6 proiecte. Dintre

acestea, 1 proiect are beneficiar leader de proiect din România. Din punct de vedere al statutului organizaţiilor cu rol de lider de proiect sau partener în proiecte, rezultă următoarea situaţie:

• autorităţi publice (ministere, consilii judeţene, primării, consilii locale): 26 • institute de cercetare (institute, universităţi): 20 • alte entităţi: Camere de Comerţ centrale şi teritoriale, ONG-uri, agenţii pentru dezvoltare regională:

18 Prin intermediul acestor proiecte se urmăreşte atingerea următoarelor obiective:

• crearea de reţele naţionale şi transnaţionale de management şi planificare şi respectiv parteneriate transnaţionale

4

• crearea de structuri permanente pentru probleme de protecţia mediului, inclusiv dezvoltarea de soluţii eficiente pentru rezolvarea problemelor de mediu

• reabilitări reţele de apă de distribuţie de apă potabilă şi reabilitări de infrastructură • îmbunătăţirea capacităţii administraţiilor locale din zonă pentru dezvoltarea şi implementarea de

proiecte eficiente din punct de vedere energetic

2. Regiunea Dunării

În contextul strategiei europene pot fi utilizate mai multe criterii pentru delimitarea regiunii Dunării: statele riverane Dunării, Regiunile (NUTS 2/3) riverane Dunării sau întreg bazinul Dunării.

2.1. Prezentare - Dunărea element structurant la nivel european Dunărea – cel mai mare fluviu ce străbate UE şi al doilea mare fluviu al Europei după Volga, cu o lungime de (2.857 km, dintre care 2.415 km navigabili, reprezintă legătura dintre Europa Centrală şi Marea Neagră şi, prin aceasta, de Zona Transcaucaziană şi Asia Centrală. Regiunea Dunării are un potenţial de creştere economică insuficient exploatat. Fiind declarată parte a Coridorului Pan-european de transport VII al UE, Dunărea reprezintă o cale navigabilă importantă, care face legătura, prin canalul Rin-Main-Dunăre, între portul Constanţa, centrele industriale din vestul Europei şi portul Rotterdam. Bazinul Dunării cuprinde state şi regiuni care ar putea beneficia în viitor de accesul direct la Marea Neagră, iar importanţa conectării UE cu Zona Transcaucaziană şi Asia Centrală a fost deja consimţită de Comisia Europeană prin noua iniţiativă de cooperare regională a UE denumită „Sinergia Mării Negre”. Evaluarea situaţiei existente în regiunea Dunării, din perspectiva României, este prezentată în continuare, iar în anexă se află o listă a priorităţilor naţionale (realizată pe baza contribuţiilor primite de la ministerele care fac parte din Grupul de lucru inter-ministerial privind Strategia UE pentru Dunăre). 2.2. Analiza situaţiei existente a regiunii Dunării, din perspectiva României Pe teritoriul României, Dunărea are o lungime de peste 1075 km şi cuprinde 4 sectoare distincte, cu următoarele caracteristici:

1. sectorul Baziaş – Porţile de Fier II, 212 km lungime, caracterizat prin relief muntos, cu un potenţial deosebit pentru turism. Din punct de vedere hidrologic regimul de curgere al Dunării este în retenţie datorită celor două sisteme hidroenergetice şi de navigaţie Porţile de Fier I şi II.

2. sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi, 488 km lungime, caracterizat prin relief de câmpie cu zone inundabile. Potenţialul economic este deosebit datorat forţei de muncă din regiune cât şi terenurilor agricole întinse. Din punct de vedere hidrologic, Dunărea se află în regim de curgere liber.

3. sectorul Călăraşi – Brăila, 200 km lungime, este situat integral pe teritoriul României. Are potenţial economic şi turistic. Din punct de vedere hidrologic Dunărea se află în regim de curgere liber.

4. sectorul Brăila – Marea Neagră, pe canalul Sulina, 175 km lungime. Din punct de vedere, hidrologic, Dunărea se află în regim de curgere liber. Pe acest sector au acces navele maritime de până la 25.000 tdw, descărcate parţial, având în vedere adâncimea şenalului navigabil de minim 7,32 m la niveluri minime navigabile. Legătura dintre Fluviul Dunărea şi Marea Neagră s-a realizat prin două canale navigabile:

- Canalul Dunăre-Marea Neagră, situat între Portul Constanţa-Sud-Agigea, la km 0 al canalului, şi Dunăre în zona km 293, km 64,410 al canalului;

- Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari în lungime de 27,500 km, situat între portul Midia, km 0 al canalului, şi confluenţa cu Canalul Dunăre-Marea Neagră, la km 29 + 41 al acestuia, inclusiv bifurcaţia în lungime de 5,5 km, parte integrantă a Canalului Poarta Albă - Midia - Năvodari, care de la km 3 al acestuia face legătura cu portul Luminiţa.

Conform clasificării CEE – ONU: - sectorul românesc al Dunării face parte din clasa a VII-a - Canalul Dunăre-Marea Neagră face parte din clasa a VI-a - Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari face parte din clasa a V-a

5

2.2.1. Aspecte sociale şi culturale Regiunea Dunării este o zonă eterogenă din punct de vedere cultural şi social, în zona de vest a regiunii, respectiv Germania şi Austria, se înregistrează creşteri ale populaţiei (datorate fenomenului de imigrare), iar în partea de est (regiunile din România, Bulgaria, Ungaria) populaţia este în declin, înregistrându-se tendinţe de migrare către alte regiuni ale aceleiaşi ţări sau emigrare. În ceea ce priveşte România, în zona vizată se înregistrează scăderi ale populaţiei în special în zonele rurale şi ale oraşelor mici datorate în principal fenomenului de migrare către oraşele mari în special către Bucureşti sau către alte state. În afară de municipiul Bucureşti (cu 8088 locuitori/kmp) densitatea regională are valori de la 179loc./kmp în judeţul Ilfov la 139loc./kmp în judeţul Galaţi, 39loc./kmp în judeţul Caraş-Severin şi 30loc./kmp în judeţul Tulcea. Structura pe grupe de vârstă este caracterizată prin îmbătrânirea demografică a populaţiei, lucru datorat în principal scăderii natalităţii, determinând scăderea absolută şi relativă a numărului populaţiei tinere (0-14 ani) şi creşterea numărului populaţiei vârstnice (60 ani şi peste). Regiunea dunăreană se caracterizează prin diversitatea sa lingvistică şi culturală, creată prin influenţe şi confluenţe istorice stratificate, care s-au concretizat atât prin varietatea obiectivelor de patrimoniu cultural imobil şi mobil, cât şi prin apariţia de modele creative ce au iradiat în tot bazinul Dunării. 2.2.2. Aspecte economice În ceea ce priveşte dezvoltarea economică, regiunea Dunării este caracterizată prin disparităţi majore, atât între state cât şi între regiunile din interiorul statelor. Regiunile mai puţin dezvoltate predomină în noile state membre, unde se înregistrează şi disparităţi regionale mai pronunţate. În România, principala disparitate este cea dintre Bucureşti şi celelalte regiuni. Cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, dezvoltarea economică a celorlalte regiuni a urmat o direcţie descrescătoare vest–est, zonele subdezvoltate fiind concentrate de-a lungul Dunării. Această subdezvoltare este corelată cu şomajul şi, de asemenea, cu prevalenţa activităţilor rurale şi cu incapacitatea de a atrage investiţii străine directe. a) Restructurarea industrială a afectat nu numai oraşele industriale mici ci şi pe cele mari. Dar, având activităţi economice cu o structură mai diversificată, oraşele industriale mari au utilizat forţa de muncă disponibilizată din industrie în sectorul serviciilor. Regiunea Bucureşti-Ilfov are un mare potenţial de dezvoltare reprezentat de economia diversificată şi de rolul de centru polarizator al Bucureştiului (infrastructura universitară, de servicii etc). În 2004, în Bucureşti erau 21% din numărul total de întreprinderi înregistrate în România şi 20% din întreprinderile mari din ţară. Relativ la zona dunăreană ponderea celor înregistrate în Bucureşti era de 48% . După Bucureşti, locul secund este ocupat de judeţul Constanţa, ce deţine 10,1% din numărul total de întreprinderi din zona dunăreană românească. Judeţul Galaţi deţine 6,3% (toate celelalte judeţe din această regiune înregistrează valori cuprinse între 2% şi 4%.). b) Agricultura constituie o sursă majoră de venituri pentru populaţia riverană Dunării. În sectorul românesc, cu excepţia câtorva judeţe (ex. Constanţa, Ilfov), agricultura reprezintă încă una dintre activităţile principale Astăzi reprezintă şi o sursă de poluare, atât din cauza utilizării fertilizatorilor şi a pesticidelor cât şi a fermelor nemodernizate de animale.

c) Cercetare-Dezvoltare(C-D) Între 1999-2004, totalul personalului ocupat în activitatea de C-D în zona dunăreană românească a avut următoarea evoluţie: crescătoare în regiunea Bucureşti-Ilfov (de la 2,4 la 2,71% în total ocupare) şi în regiunea de Vest (de la 0,38% la 0,42%), descrescătoare în regiunea Sud Muntenia (de la 0,64% la 0,29%), Sud-Vest Oltenia (de la 0,63% la 0,27%) şi Sud-Est (de la 0,37% la 0,17%), valorile mai mari înregistrându-se în judeţe nordice ale regiunilor respectiv cele mai scăzute în judeţele riverane Dunării, excepţie făcând judeţele Constanţa, Galaţi Brăila. Institute naţionale de cercetare-dezvoltare importante: Bucureşti, Constanta, Tulcea atât în domenii legate direct de cercetarea ştiinţifică în domeniul mediului, dar şi în domenii conexe acestuia (medicina, biologie, ştiinţe socio-economice, transporturi)". d) Turismul Prin poziţia sa geografică, regiunea deţine un mare potenţial turistic, având resurse naturale şi culturale foarte diversificate, care fac posibile numeroase tipuri de turism: montan, litoral, balnear, cultural, eco-turismul etc.

6

În partea de vest a regiunii româneşti, turismul este mai puţin dezvoltat decât în alte zone, din cauza densităţii reduse a populaţiei, a unui acces slab la infrastructură şi a masivei migraţii a populaţiei. Dar această parte vestică are un potenţial turistic extraordinar prin diversitatea formelor de relief şi a punctelor de atracţie unice. Partea estică este mult mai dezvoltată, dar activităţile sunt concentrate pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării, de exemplu regiunea Dobrogei centrale este foarte puţin dezvoltată deşi are un mare potenţial. Un rol important îl are şi turismul cu nave de croazieră care a înregistrat o evoluţie ascendentă în ultimii ani. Pentru dezvoltarea acestei activităţi este necesară diversificarea ofertelor turistice din zonele adiacente porturilor fluviale. Analizând structura locurilor de cazare din România se constată următoarele: cel mai mare procent de structuri turistice se află pe litoralul Mării Negre (42,6%); urmat de Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ(excepţie Tulcea) şi de staţiunile balneare, montane şi Delta Dunării. Se constată un număr foarte mic de unităţi de cazare în zonele rurale, precum şi în oraşele mici (excepţie - litoralul Mării Negre). Este necesară creşterea capacităţii de cazare în special în zonele rurale, prin crearea unor noi unităţi de cazare, iar în oraşele mici, prin reabilitarea spaţiilor de cazare existente şi crearea unora noi. 2.2.3 Infrastructura

Transporturile şi telecomunicaţiile În mod tradiţional, Dunărea şi braţele secundare ale acesteia au reprezentat una dintre căile de transport ale României. Deşi ponderea transportului pe căile navigabile interioare este redusă comparativ cu celelalte moduri de transport, acesta are un potenţial de dezvoltare foarte mare, nefiind utilizat la întreaga capacitate. Transportul pe căile navigabile interioare reprezintă un mod de transport eficient, economic, pentru distanţe mari şi cantităţi mari de marfă, dar şi un mod de transport mai puţin poluant. Fluviul Dunărea şi canalele Dunăre - Marea-Neagră şi Poarta-Albă – Midia – Năvodari, conform acordului AGN, fac parte din reţeaua de căi navigabile interioare. Din această reţea vor face parte râul Prut, canalul Siret – Bărăgan cu conexiune la Dunăre pe râurile Siret şi Ialomiţa, canalul Dunăre – Bucureşti prin amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa, râul Olt (până la Slatina), canalul Bega şi râurile Mureş (până la Alba Iulia) şi Someş (până la Dej). Dunărea, pe sectorul românesc, potrivit parametrilor tehnici de navigaţie, de la Brăila km 175 şi până la Marea Neagră, pe braţul Sulina, permite accesul navelor maritime de până la 25.000 tdw (descărcate parţial) în porturile Sulina, Tulcea, Galaţi şi Brăila. De la Brăila în amonte parametrii tehnici de navigaţie permit accesul navelor de navigaţie interioară în 29 de porturi, dintre care cele mai importante sunt: Moldova Veche, Orşova, Drobeta Turnu Severin, Calafat, Bechet, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă. Porturile româneşti sunt conectate la reţelele naţionale sau europene de drumuri şi de căi ferate iar facilităţile portuare existente şi cele care vor fi dezvoltate permit ca acestea să fie transformate în noduri principale logistice pentru transportul multimodal. Astfel în perimetrul studiat, constituit din regiunile NUTS 3 adiacente Dunării (judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa), la care se adăugă Regiunea Bucureşti-Ilfov şi alte 5 judeţe puternic legate funcţional de regiunea Dunăreană (Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova), avem: coridoare de transport rutier, din care autostrăzi 261 km, drumuri naţionale circa 6.650 km, drumuri judeţene circa 14.850 km, 6 Coridoare TEN-T (lungime totală circa 1650 km) şi coridoare de transport feroviar: TEN-T(lungime totală circa 1000 km), căi ferate electrificate (lungime totală circa 1225 km), căi ferate neelectrificate (lungime totală circa 3700 km). În ceea ce priveşte punctele de traversare a Dunării pe sectorul românesc, acestea sunt: podul Giurgiu – Ruse, punct de trecere a frontierei România –Bulgaria (rutier şi feroviar), podurile Feteşti – Cernavodă (rutier şi feroviar), podul Calafat – Vidin, în curs de execuţie (rutier şi feroviar) podul Giurgeni-Vadul Oii (rutier) şi barajul Porţile de Fier I (rutier), punct de trecere a frontierei între România şi Serbia. Totodată, se are în vedere realizarea a două poduri rutiere peste Dunăre, între România şi Bulgaria, la Bechet – Oreahovo şi Călăraşi – Silistra şi un pod rutier şi feroviar la Brăila. Un alt mod de trecere a Dunării este realizat prin traversarea cu bacul/ferry-boatul: la Moldova Veche, Şviniţa şi Orşova între România şi Republica Serbia, la Calafat, Bechet, Turnu Măgurele, Giurgiu, Olteniţa şi Călăraşi între România şi Republica Bulgaria şi pe teritoriul României: Chiciu, Brăila, Galaţi şi Tulcea. De asemenea, se are în vedere realizarea unei traversări între România şi Ucraina la Isaccea. Acoperirea reţelelor GSM (atât pentru telefonie cât şi pentru transfer de date) este necesar a fi extinsă; în prezent încă mai există areale şi chiar unele localităţi care nu deţin servicii de acest tip. Accesul la internet broadband este încă insuficient dezvoltat în partea românească a regiunii.

7

2.2.4 Aspecte de mediu Bazinul Dunării, care adăposteşte peste 2000 de specii de floră şi 5000 specii de faună, reprezintă un ecosistem complex, cu subsisteme variate (râuri repezi de munte, râuri de câmpie cu cursuri meandrate, dune de nisip, mlaştini, meandre părăsite, insule, lacuri şi delta) ce necesită o utilizare durabilă şi un sistem de protecţie integrat. Delta Dunării este unul dintre cele mai întinse ţinuturi umede din lume în stare naturală şi are triplu statut de protecţie internaţional: Sit al Patrimoniului Natural şi Cultural Universal, desemnat de UNESCO, Zonă Umedă de Importanţă Internaţională (Convenţia Ramsar) şi Rezervaţie a Biosferei în cadrul Programului UNESCO“Omul şi Biosfera“. Alte arii protejate aflate în partea românească a regiunii Dunării, clasificate în mai multe categorii, sunt: Situri Natura 2000 (Situri de importanţă comunitară: 68 dintr-un total de 273 în România, Arii de protecţie pentru păsări şi faună 60 dintr-un total de 108 în România), parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii etc., situate parţial sau total pe Valea Dunării: Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, iar cele situate în zone limitrofe văii Dunării: Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului, Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, Parcul Naţional Domogled –Valea Cernei, Geoparcul Munţii Mehedinţi, Parcul Natural Comana, Parcul Naţional Munţii Măcin, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului, Lacul Techirghiol, Vama Veche - 2 Mai etc. Pentru reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului acvatic din bazinul Dunării şi atingerea obiectivelor Directivei Cadru Apă, este necesară modernizarea şi extinderea infrastructurii de mediu, în special a celei referitoare la alimentarea cu apă potabilă, canalizare şi epurare a apelor uzate şi management al deşeurilor, precum şi reducerea sau eliminarea descărcărilor de ape uzate industriale şi promovarea de noi practici în agricultură, care să respecte standardele europene de mediu. Totodată, trebuie să se acţioneze pentru îmbunătăţirea conectivităţii laterale si longitudinale a cursului principal al fluviului Dunarea, în scopul refacerii biodiversităţii şi îmbunătăţirii condiţiilor hidromorfologice pentru fauna şi flora acvatică. În ceea ce priveşte reducerea riscurilor, este cunoscut faptul că regiunea Dunării este expusă riscului de inundaţii, secetă şi alunecări de teren. Dezvoltarea acestei Strategii va constitui o nouă bază pentru promovarea măsurilor de reducere a acestor riscuri, inclusiv a celor cu caracter transfrontieră.

3– Structura strategiei UE pentru macroregiunea Dunării

3.1. – Viziunea pentru regiunea Dunării În urma implementării strategiei pentru Regiunea Dunării, coroborat cu celelalte acţiuni de la nivelul Statelor Membre riverane, beneficiind de programele cu finanţare nerambursabilă, regiunea va deveni dinamică, competitivă, în cadrul căreia cooperările transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale vor conduce la limitarea disparităţilor sociale şi economice, atât între vest şi est, de la „izvoarele” Dunării şi până la vărsare, cât şi a celor intraregionale, promovându-se astfel o dezvoltare echilibrată, prin încurajarea specificului local. Dunărea va reprezenta nu doar o axă de transport ci şi un element coeziv, ce structurează zona şi favorizează puternice interacţiuni culturale, educaţionale şi de afaceri. Dunărea va evolua, dintr-un element limitativ - barieră naturală, un element ce favorizează dezvoltarea durabilă şi coeziunea. Totodată, se vor crea condiţii pentru reabilitarea, protecţia si conservarea mediului, ceea ce va conduce, în final, la asigurarea unei utilizări durabile a resurselor naturale. Din perspectiva României, strategia oferă posibilitatea dezvoltării judeţelor din sudul ţării prin diversificarea funcţiilor economice, dezvoltarea reţelei de localităţi, diversificarea ofertei turistice, dezvoltarea reţelelor de transport, inclusiv prin crearea unor noduri intermodale, asigurarea infrastructurii necesare protecţiei mediului, în general şi protecţiei împotriva riscurilor naturale, în special, valorificarea patrimoniului natural şi cultural, sporirea dotărilor sociale. În mod special, regiunea riverană Dunării va deveni astfel competitivă, atractivă, limitându-se migrarea forţei de muncă, atât în alte zone din ţară cât şi în alte ţări. Un element important în asigurarea dezvoltării este consolidarea relaţiilor între localităţi prin crearea de parteneriate funcţionale de tip urban-urban, urban-rural şi rural-rural, cum ar fi constituirea polului de creştere Galaţi-Brăila şi a unor poli de dezvoltare prin cooperare transfrontalieră. Realizarea strategiei pentru regiunea Dunării va constitui pentru ţările implicate oportunitatea de a beneficia de exemple de bune practici, facilitând schimburi între specialişti, decidenţi şi locuitori.

8

3.2. Metodologia de elaborare a strategiei

În elaborarea strategiei va fi luată în considerare atât macro-regiunea Dunării, în tot ansamblul său cât şi zonele componente ce vor fi analizate şi tratate în funcţie de specific, de similitudinea elementelor de cadru natural, de limitele funcţionale, nu doar în cadrul limitelor administrative. Strategia va cuprinde informaţii şi prevederi cu privire la: 1. Încadrarea în contextul european, unde, în cadrul politicilor de coeziune teritorială, a fost identificată oportunitatea realizării acestei strategii. Astfel, vor fi menţionate statele implicate în elaborarea strategiei şi se va face o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă şi ce rol şi ce potenţial reprezintă Dunărea pentru continentul european. Este necesar de asemenea a fi specificate obiectivele de la nivel european pentru regiunea dunăreană şi, nu în ultimul rând, prezentate iniţiativele de colaborare deja existente pe Dunăre, identificate programele cu finanţare europeană ce pot fi accesate pentru elaborarea viitoarelor proiecte. 2. Analiza situaţiei existente, subliniind problemele şi oportunităţile, mai întâi în mod sectorial, finalizându-se printr-un diagnostic ce reprezintă o sinteză integrată, o imagine succintă a regiunii dunărene în prezent. Analiza se va elabora atât pentru întregul teritoriu cuprins în regiunea Dunării cât şi pe diferite zone ce prezintă aceleaşi caracteristici, spre exemplu – teritoriul din România va fi structurat în 5 zone distincte: Baziaş – Porţile de Fier II, Porţile de Fier II – Călăraşi, Călăraşi – Brăila, Brăila – Marea Neagră, pe canalul Sulina şi Canalele Dunăre - Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia – Năvodari. 3. Formularea unei viziuni, a unui obiectiv general pentru întreaga regiune dunăreană şi a unui set de obiective strategice din care rezultă direcţiile de acţiune aferente. Pentru îndeplinirea acestor obiective strategice au fost stabilite trei axe prioritare din perspectiva României. 4. Planul de acţiuni şi proiectele prioritare care vor fi implementate în vederea atingerii obiectivelor strategiei, în sensul abordării coerente a regiunii Dunării pentru reducerea disparităţilor existente, pentru favorizarea fluxurilor de dezvoltare dinspre vest înspre est, avându-se în vedere ceea ce reprezintă Dunărea pentru continentul european. Pentru prioritizarea investiţiilor se va utiliza un model de tip matrice care să aibă în vedere atât domeniile de intervenţie cât şi teritoriul, prin care să se asigure o corelare optimă între priorităţi sectoriale şi dimensiunea teritorială. Din punct de vedere formal, Strategia UE pentru regiunea Dunării ar trebui să se concretizeze printr-o comunicare a Comisiei Europene însoţită de un Plan de acţiune, similar procedurii utilizate pentru Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice. 3.3. – Obiective generale

• Crearea unei regiuni dunărene dinamice, competitive şi prospere. Obiective strategice

• Dunărea – axă de transport ecologic şi conectivitate la nivel european; • Diminuarea disparităţilor economice şi sociale, inter-regionale şi intra-regionale; • Susţinerea dezvoltării localităţilor urbane ca motoare ale dezvoltării teritoriale; • Protecţia mediului şi valorificarea adecvată a elementelor de patrimoniu natural şi cultural, inclusiv

prin reducerea riscurilor naturale şi industriale; • Îmbunătăţirea capacităţii administrative, stimularea cooperării educaţionale, culturale, a schimburilor

de bune practici, precum şi a contactelor „people to people” Ca principale direcţii de acţiune: Conectivitate şi accesibilitate

a) Crearea unor sisteme integrate de transport inclusiv prin crearea nodurilor intermodale; b) Consolidarea şi extinderea reţelelor transeuropene şi transfrontaliere; c) Dezvoltarea infrastructurii de căi navigabile interioare şi promovarea transportului pe căile navigabile

interioare.

Protecţia mediului şi prevenirea riscurilor d) Reabilitarea, protecţia şi conservarea resurselor naturale; e) Dezvoltarea infrastructurii de mediu;

9

f) Reducerea riscurilor naturale, prin dezvoltarea capacităţii de prognoză şi intervenţie şi a infrastructurii specifice.

Dezvoltare socio-economică

g) Diversificarea activităţilor economice; h) Dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice; i) Dezvoltarea policentrică a reţelei de localităţi prin promovarea relaţiilor de parteneriat urban-urban,

urban-rural şi rural-rural; j) Favorizarea cooperării verticale şi orizontale în regiunea Dunării. k) Intensificarea cooperării în domeniul educaţiei şi cercetării.

3.4. – Axe prioritare 3.4.1. – Conectivitate şi accesibilitate Transporturi Asigurarea unui sistem de transport modern pe Dunăre reprezintă una dintre priorităţile României şi o bază pentru dezvoltarea economică a zonelor riverane. Este nevoie de creşterea atractivităţii prin dezvoltarea accesibilităţii, prin continuarea extinderii şi modernizării infrastructurii portuare şi de căi navigabile, aeroportuare, sistemului rutier şi feroviar, prin crearea unui sistem de centre logistice inter-modale. Dunărea trebuie să devină o adevărată magistrală fluvială modernă, în vederea asigurării rolului de axă majoră la nivel european. Realizarea graduală a proiectelor pe Coridorul VII european ce contribuie la asigurarea condiţiilor de navigaţie optime în condiţii de maximă siguranţă pe tot parcursul Dunării, dar şi întreţinerea acestora, reprezintă o condiţie obligatorie pentru succesul strategiei. La aceasta se adaugă modernizarea infrastructurii portuare şi de căi navigabile. Porturile constitui baza creării de centre logistice care să fie integrate în sistemul de transport inter - modal. În plus trebuie modernizată toată infrastructura de acces, rutieră şi feroviară, aferentă acestor porturi. Priorităţile din acest domeniu sunt legate de: asigurarea continuă a condiţiilor minime pentru navigaţie, modernizarea infrastructurii portuare existente şi crearea de noi terminale, modernizarea serviciilor portuare cu respectarea standardelor de siguranţă si protecţie a mediului; asigurarea inter-modalităţii prin transformarea porturilor în centre logistice pentru transportul inter-modal; dezvoltarea serviciilor de informare fluvială (RIS-River Information Services), dezvoltarea legăturilor dintre terminale şi centrele urbane cu sistemele naţionale şi internaţionale de transport (inclusiv realizarea de centuri), prin dezvoltarea diferitelor modalităţi de transport pentru reducerea timpului de transport şi creşterea siguranţei traficului, cu menţinerea şi protejarea factorilor de mediu. Modernizarea şi asigurarea accesului în zonele rurale pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă în mediul rural şi pentru a susţine activităţile economice si turistice, modernizarea reţelelor de drumurilor judeţene si locale reprezintă alte aspecte complementare importante. Este nevoie şi de creşterea mobilităţii în zonele urbane, prin modernizarea liniilor de transport public urban şi dezvoltarea transportului multi-modal, în scopul creşterii gradului de confort şi siguranţă al pasagerilor şi reducerea poluării, reprezentând o condiţie în asigurarea dezvoltării socio-economice. Crearea infrastructurii necesare transportului nepoluant reprezintă o altă oportunitate ce trebuie valorificată de-a lungul cursului Dunării. De asemenea este evident nevoie de implementarea unui plan de măsuri economice şi financiare de sprijin a sectorului, care să aibă printre obiective şi asigurarea unor facilităţi pentru modernizarea flotei fluviale. Societatea informaţională şi de telecomunicaţii Este nevoie de sprijinirea competitivităţii economice şi promovarea interacţiunilor dintre sectorul public şi întreprinderi/cetăţeni prin valorificarea potenţialului tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC) şi a aplicaţiilor sale, dezvoltarea infrastructurii informaţionale şi de telecomunicaţii şi facilitarea accesului la serviciile IT, dezvoltarea infrastructurii „broadband”, crearea de servicii informatice moderne, susţinerea sistemelor inovatoare în procesul administrativ şi nu în ultimul rând asigurarea unei baze de date comune care să conţină un set de indicatori de la nivelul fiecărui stat din regiunea Dunării. Este necesară stimularea creării de aplicaţii specifice pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), de sprijinirea autorităţilor publice/IMM-urilor pentru realizarea de proiecte specifice locale, inclusiv construirea de tele-centre. Facilitarea schimbului de informaţii, de bune practici între localităţile aflate în macro-regiunea Dunării reprezintă o prioritate în dezvoltarea echilibrată de-a lungul fluviului.

10

Dezvoltarea capacităţilor energetice în bazinul Dunării, indiferent de forma de producere a energiei (hidro, nucleară, combustibili fosili, solară, alte forme de energie regenerabilă) trebuie să se bazeze pe o analiză atentă a realizării unor condiţii optime din toate punctele de vedere pentru ca mediul să fie protejat. Printre priorităţile legate de dezvoltarea capacităţilor energetice putem enumera: dezvoltarea şi extinderea infrastructurii energetice (reţele de transport şi capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice); stimularea investiţiilor în domeniul exploatării durabile a rezervelor neregenerabile de energie; promovarea producerii energiei din surse regenerabile (centrale eoliene, celule foto/voltaice, combustibili bio etc.); continuarea programului de energetică nucleară şi îmbunătăţirea standardelor de siguranţă; creşterea capacităţii de inovaţie şi dezvoltare tehnologică; susţinerea implementării programelor de reabilitare termică. De asemenea, România are un interes deosebit în dezvoltarea unei pieţe regionale de energie, fiind cel mai mare producător de energie din Balcani, cu un important potenţial de export şi singura ţară din regiune în care funcţionează un operator ce administrează o piaţă internă angro de energie electrică. În acest context poate fi analizată posibilitatea includerii proiectului Comunităţii Energetice Sud-est Europene în cadrul Strategiei UE pentru Dunăre. Se preconizează că funcţionarea unei pieţe regionale integrate de energie pentru gaz şi electricitate, integrate în piaţa europeană de energie va avea un impact deosebit pe dimensiunile securităţii energetice, de protecţie a mediului şi dezvoltare a energiilor regenerabile şi la nivelul economic şi social. 3.4.2. Protecţia mediului, prevenirea şi gestionarea riscurilor În contextul asigurării coeziunii teritoriale la nivelul regiunilor europene, valorificarea şi protejarea patrimoniului natural prin activităţi durabile reprezintă un factor esenţial la nivelul axei dunărene, avându-se în vedere diversitatea elementelor naturale în regiunea Dunării. Crearea unui sistem de gestiune şi control al factorilor de mediu (inclusiv înlăturarea efectelor negative asupra mediului în caz de catastrofe naturale, îmbunătăţirea generală a factorilor de mediu prin protejarea bio-diversităţii, păstrarea şi extinderea zonelor împădurite, a parcurilor si zonelor verzi din zonele urbane) reprezintă o prioritate în contextul consolidării structurilor ecologice. Alte priorităţi sunt legate de reabilitarea şi extinderea infrastructurii de mediu pentru toate localităţile; prevenirea şi controlul poluării industriale; prevenirea riscului industrial; reducerea poluării apelor de suprafaţă şi subterane cu nitraţi proveniţi din surse agricole în toate zonele vulnerabile; aplicarea unui management integrat al deşeurilor, închiderea depozitelor de deşeuri menajere neconforme cu standardele actuale şi realizarea de depozite ecologice, care să deservească toate localităţile; reducerea eroziunii solului şi a eroziunii costiere pentru partea de sud a litoralului românesc; promovarea politicilor de mediu ale UE în scopul protejării şi valorificării patrimoniului natural; menţinerea ariilor protejate existente şi promovarea acestora în scopuri de cercetare ştiinţifică şi turistice. De asemenea, este necesară implementarea măsurilor prevăzute în Planurile de management (realizate conform cerinţelor Directivei Cadru Apă) pentru asigurarea atingerii obiectivelor de mediu pentru toate resursele de apă. O atenţie specială va fi acordată şi schimbărilor climatice, având în vedere impactul acestora asupra apelor din punct de vedere cantitativ şi calitativ. În acest sens, o abordare integrată schimbări climatice- managementul apelor este absolut necesară din punct de vedere al protecţiei apelor interioare, utilizării durabile a apei în diverse scopuri, precum şi al protecţiei fenomenelor extreme. Protecţia resurselor de apă şi a calităţii aerului nu sunt doar cerinţe esenţiale pentru asigurarea protecţiei mediului, ci şi elemente foarte importante pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea atractivităţii zonelor rurale. Îmbunătăţirea/extinderea reţelelor de alimentare cu apă/canalizare şi epurare a apei uzate, precum şi a unor activităţi tradiţionale pot contribui la eforturile comune de asigurare a dezvoltării durabile în comunităţile din arealul Dunării. Realizarea unei infrastructuri rurale adecvate contribuie în mod esenţial la dezvoltarea activităţilor economice în spaţiul rural, la creşterea ponderii serviciilor şi, implicit, a numărului de locuri de muncă. Având în vedere interesul asupra Deltei Dunării (turistic, al protecţiei mediului şi ariilor naturale, al observării habitatelor naturale, al valorificării potenţialului cultural, al tradiţiilor şi al sănătăţii, securităţii şi siguranţei cetăţenilor – atât localnici cât şi turişti români sau străini), trebuie avut în vedere segmentul de prevenire a riscurilor, segment puţin dezvoltat datorită condiţiilor naturale de accesibilitate, în multe locaţii, exclusiv utilizând căi de comunicaţii fluviale (inclusiv canale, gârle) sau aeriene. De asemenea, trebuie avute în vedere măsuri de prevenire a consecinţelor expunerii frecvente la riscuri naturale (inundaţii, secete, cutremure, etc.), la riscuri tehnologice şi antropice (de exemplu, incendierea stufului pe suprafeţe mari din Delta Dunării) care au consecinţe dramatice asupra protejării mediului, habitatelor naturale, ariilor naturale protejate. În consecinţă, se impune realizarea unor proiecte care să prevadă îmbunătăţirea capacităţii de prevenire şi gestionare a incendiilor şi situaţiilor de urgenţă de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă în perimetrul Deltei Dunării şi în alte judeţe riverane Dunării. O importanţă majoră trebuie acordată riscului industrial, în special amplasamentelor de tip Seveso, unde se depozitează sau prelucrează substanţe periculoase, care în caz de accident pot genera consecinţe grave

11

pentru mediul antropic şi cel natural. Prin urmare, se vor stabili măsuri de prevenire a riscurilor industriale inclusiv în documentaţiile de amenajarea teritoriului şi de urbanism. 3.4.3. – Dezvoltare socio-economică Diversificarea activităţilor economice şi susţinerea mediului de afaceri Implicarea mediului de afaceri în dezvoltarea proiectelor legate de Strategia UE privind regiunea dunăreană este esenţială. Există un potenţial de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) în diverse domenii conexe legate de dezvoltarea durabilă a macro-regiunii dunărene. Un aspect important îl reprezintă crearea condiţiilor favorabile pentru localizarea de noi investiţii şi întărirea potenţialului celor existente prin dezvoltarea sistemului de utilităţi si al serviciilor de calitate destinate întreprinderilor, prin simplificarea, transparenţa şi accelerarea procedurilor administrative şi pentru obţinerea autorizaţiilor şi crearea condiţiilor de creştere a productivităţii întreprinderilor prin utilizarea de produse şi procese inovative. Este nevoie de o piaţă a muncii flexibilă, în care oferta de muncă să devină capabilă a se adapta permanent cerinţelor angajatorilor, prin promovarea culturii antreprenoriale, a societăţii informaţionale şi a noilor servicii, în contextul unei dinamici accelerate a integrării activităţilor economice în spaţiul european şi internaţional. IMM-urile trebuie sprijinite pentru: creşterea productivităţii şi pentru reducerea consumului de energie; investiţii în tehnologii inovatoare în vederea protecţiei resurselor naturale şi în sectorul reciclării şi reutilizării deşeurilor; crearea, extinderea, modernizarea infrastructurii incubatoarelor si a altor centre de afaceri (spaţii de producţie pentru IMM-uri, relocalizarea IMM-urilor in aceste structuri de afaceri); dezvoltarea, promovarea şi internaţionalizarea activităţilor economice; crearea de produse de marcă si pentru respectarea standardelor internaţionale de calitate; achiziţionarea de echipamente şi tehnologii moderne pentru activităţi de producţie, servicii, inclusiv accesul la Internet. Susţinerea parteneriatelor public-privat reprezintă o prioritate în realizarea unor obiective ce vizează creşterea economică şi dezvoltare urbană. Legislaţia comunitară, creşterea standardizării în domeniile comercial şi al educaţiei antreprenoriale, parteneriatele de tip public-privat reprezintă câteva elemente esenţiale pentru o creştere semnificativă a dezvoltării economice în regiunea bazinului dunărean. Educaţie şi cercetare Educaţia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea durabilă a regiunii prin contribuţia sa esenţială la dezvoltarea capitalului uman. În acest sens, promovarea de iniţiative în domeniu, capabile să contribuie la consolidarea cooperării regionale şi la elaborarea de politici integrate în vederea continuării construcţiei europene, cât şi dezvoltarea sistemului de educaţie la nivel regional reprezintă obiective pe termen lung în domeniu. Priorităţile în domeniul educaţiei sunt următoarele: îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie, adaptarea curriculum-ului şi structurarea sistemului educaţional şi de pregătire profesională în conformitate cu cerinţele pieţei muncii, sprijinirea cooperării în domeniul educaţiei, prin programele existente şi prin mecanismele de mobilitate în scop educaţional, cu accent pe promovarea colaborării directe între instituţiile de învăţământ superior O altă prioritate în domeniu este reprezentată de promovarea proiectelor de educaţie ecologică şi a altor iniţiative majore în domeniu, în cadrul unor parteneriate transnaţionale finanţate din surse interne şi europene. Obiectivele strategicei in domeniul cercetării sunt: 1. Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf. 2. Creşterea competitivităţii economiei prin inovare cu impact la nivelul agenţilor economici şi transferul cunoştinţelor în practica, 3. Creşterea calităţii sociale prin dezvoltarea de soluţii, inclusiv tehnologice, care să genereze beneficii directe la nivelul societăţii. economică. Cultură Dunărea constituie un important catalizator al creativităţii şi al dialogului intercultural, sursă de inspiraţie şi punte de legătură de-a lungul timpului, ce a asigurat comunicarea între culturi şi civilizaţii dezvoltate sub influenţa relaţiilor comerciale, sociale şi culturale prilejuite de proximitatea sa. Cultura şi protejarea patrimoniului naţional constituie o importantă arie de cooperare, facilitând schimburile dintre experţi, mobilitatea artiştilor şi iniţiativele de parteneriat. Un factor important îl reprezintă crearea identităţii culturale regionale, prin valorificarea diversităţii culturale a regiunii dunărene şi a potenţialului deţinut de patrimoniu ca factor de creştere a calităţii vieţii. Din această perspectivă, este necesară integrarea dimensiunii culturale în cadrul altor politici ce contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii dunărene, întrucât cultura este un domeniu de acţiune care favorizează sinergiile, asigurând conectarea variatelor domenii de acţiune.

12

Prima coordonată, aprofundarea cooperării în domeniul patrimoniului vizează atât acţiuni de cercetare, conservare, protejare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului mobil şi imobil, cât şi programe de cercetare şi activităţi educative care să inter-relaţioneze principalele obiective din regiunea Dunării (monumente istorice, centre regionale specifice de formare profesională, dar şi reţele muzeale şi ecomuzeale). În ceea ce priveşte creaţia contemporană, susţinută prin organizarea de manifestări culturale inovatoare, dar şi prin revitalizarea festivalurilor şi târgurilor consacrate, posibilităţile de dialog includ artele vizuale, muzica, teatrul, dansul, filmul şi cultura scrisă. În acest cadru, o prioritate o reprezintă dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii culturale (instituţii de spectacol, biblioteci, muzee, cinematografe). Punctăm totodată relevanţa digitizării conţinuturilor culturale, care permite un acces mai larg la fenomenul cultural. De asemenea, este importantă promovarea turismului cultural ca factor de vitalitate economică, ţinând cont de valorizarea patrimoniului material şi imaterial, dar şi a potenţialului deţinut de evenimentele culturale în atragerea turiştilor. Mai multe detalii despre dezvoltarea turismului sunt prezentate în capitolul următor. Diversitatea culturală a oraşului Sulina (ultimul port al Dunării înainte de a se vărsa în Marea Neagră) poate genera o serie de acţiuni emblematice care să pună în valoare istoria comun a ţărilor dunărene, consfinţită şi prin istoricul act al Comisiei Europene a Dunării înfiinţată în 1856. Dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice O prioritate în regiunea dunăreană românească reprezintă dezvoltarea turismului şi valorificarea patrimoniului natural şi a moştenirii cultural-istorice prin dezvoltarea infrastructurii specifice şi intense acţiuni de promovare. Strategia regională vizează creşterea atractivităţii regiunii prin dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă, ca urmare a valorificării moştenirii culturale şi resurselor naturale şi a îmbunătăţirii calităţii infrastructurii de cazare si de agrement Câteva dintre priorităţile identificate sunt reabilitarea şi promovarea elementelor de patrimoniu turistic care ar putea conduce la creşterea interesului turistic pentru judeţele dunărene şi punerea în valoare a acestora; dezvoltarea infrastructurii turistice la Dunăre şi în judeţele dunărene în general; atragerea unor noi „tour-operatori” pentru organizarea unor croaziere până în Delta Dunării şi convingerea celor care deja operează să mărească numărul escalelor pe malul românesc prin diversificarea ofertei turistice; studierea oportunităţii şi posibilităţilor de introducere a unor curse regulate de pasageri pe Dunăre, între porturi dunărene care să permită vizualizarea celor mai reprezentative şi atrăgătoare sectoare ale Dunării; dezvoltarea a noi forme de turism tematic – religios, de pescuit sportiv, de vânătoare, rural, pentru practicarea sporturilor nautice, odihnă şi recreere, etc. Dezvoltare rurală, politica agricolă şi de pescuit Modernizarea sectorului agricol si diversificarea activităţilor economice altele decât agricultura, prin valorificarea resurselor ambientale, naturale (patrimoniu piscicol, silvic, bio-diversitatea etc), a patrimoniul cultural imaterial (tradiţii si experienţe profesionale acumulate), prin dezvoltarea capitalului social si crearea de noi specializări, reprezintă o prioritate importantă. O altă prioritate este susţinerea unor noi forme de parteneriat urban-rural sau rural-rural pentru creşterea atractivităţii în mediul rural. De asemenea, susţinerea dezvoltării durabile a zonelor pescăreşti şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone, crearea oportunităţilor pentru realizarea veniturilor alternative ale locuitorilor din zonele pescăreşti, dezvoltarea infrastructurii specifice, pregătirea personalului calificat, asigurarea dotării cu echipamente de exploatare şi prelucrare specifice, precum şi încurajarea constituirii parteneriatelor sunt acţiuni importante în noua strategie. Unul din aspectele cheie ale strategiei pentru dezvoltare rurală se referă la facilitarea transformării şi modernizării structurii duale a agriculturii şi silviculturii, precum şi a industriilor procesatoare aferente, pentru a le face mai competitive şi pentru a contribui la creşterea economică şi convergenţa veniturilor din spaţiul rural (acolo unde este posibil), în paralel cu asigurarea condiţiilor de trai şi protecţia mediului din aceste zone. Astfel, o atenţie deosebită se acordă, în principal, modului de abordare şi atenuare a dezavantajelor structurale din sectorul agricol şi cel forestier, în vederea modernizării, consolidării şi restructurării, care să permită atingerea unui nivel ridicat de competitivitate şi durabilitate din perspectiva protecţiei mediului. O importanţă primordială este acordată şi situaţiei particulare a zonelor defavorizate, care vor beneficia de compensaţii financiare, pentru menţinerea utilizării continue a terenurilor agricole, ca un factor de conservare a peisajului şi mediului. Se acordă sprijin pentru utilizarea practicilor agricole care promovează biodiversitatea, protecţia apei, solului şi aerului. Totodată, sunt avute în vedere măsuri care au scopul de a creşte valoarea de mediu a terenurilor agricole, prin împăduriri care vizează susţinerea luptei împotriva schimbărilor climatice şi prevenirea dezastrelor la nivel naţional, (inundaţii, secetă) şi îmbunătăţirea

13

condiţiilor de mediu, precum şi plăţi Natura 2000. Schema Natura 2000 se adresează fermierilor din zonele cu habitate cu valoare naturală ridicată. Alături de aspectele economice şi de mediu, nu trebuie ignorată dimensiunea socială a spaţiului rural având în vedere că perspectivele de dezvoltare a mediului rural sunt afectate de infrastructura existentă, de scurt circuitele în furnizarea serviciilor, de oportunităţile de angajare insuficient exploatate în activităţile non-agricole şi de lipsa facilităţilor de pregătire profesională. Direcţiilor strategice menţionate anterior li se adaugă abordarea LEADER, care este destinată să ajute populaţia rurală să-şi cunoască mai bine nevoile de dezvoltare, resursele naturale şi potenţialul de care dispune în vederea adoptării unor decizii colective pentru dezvoltarea pe termen lung. Implementarea strategiilor integrate de dezvoltare locală, care asociază agricultorii, silvicultorii şi alţi actori din spaţiul rural, poate pune în valoare patrimoniul local prin promovarea produselor locale şi a turismului. De asemenea, unul din criteriile de selecţie a proiectelor in cadrul GAL, va ţine cont de soluţionarea problemelor de mediu. Implicarea actorilor locali în dezvoltarea zonelor pe care le reprezintă prin identificarea nevoilor locale şi stabilirea priorităţilor va contribui la îmbunătăţirea guvernanţei locale. Prin promovarea potenţialului endogen al teritoriilor, LEADER va duce la creşterea calităţii şi atractivităţii spaţiului rural, la stimularea proiectelor comune între autorităţile locale şi cele de la nivel naţional sau european şi va îmbunătăţi imaginea şi coeziunea teritoriilor româneşti. Exploatarea durabilă a resurselor acvatice prin practicarea pescuitului raţional reprezintă o necesitate pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile de pescari, conservarea şi refacerea stocurilor de peşte, perfecţionarea şi profesionalizarea forţei de muncă şi crearea unor oportunităţi ocupaţionale alternative. Refacerea zonelor de reproducere şi creştere pentru speciile de peşti migratori şi alte acţiuni similare sunt imperios necesare pentru managementul durabil al pescuitului. Sunt oportune investiţii în infrastructuri comune pentru reabilitarea rutelor de migraţie ale sturionilor pe Dunăre. Acvacultura durabilă trebuie stimulată prin realizarea unor studii la nivel regional şi prin adaptarea şi dezvoltarea noilor tehnologii. Mai mult, investiţiile în acvacultură trebuie să facă subiectul evaluării impactului asupra mediului, cu luarea în considerare a efectului potenţial al acestei activităţi asupra diversităţii biologice. Siguranţă publică Priorităţile din acest sub-domeniu sunt înlocuirea actualului sistem de control pe fluviul Dunărea, bazat pe efectuarea controlului în portul de destinaţie, cu un sistem ce are în vedere instituirea controlului specific de frontieră în puncte de intrare/ieşire în/din viitorul spaţiu Schengen, clar stabilite; întărirea cooperării cu celelalte instituţii de aplicare a legii, precum şi cu autorităţile locale, din statele riverane Dunării; dotarea cu echipamente de detecţie fixe şi mobile, cu echipamente de comunicaţii performante, precum şi cu mijloace de mobilitate navale eficiente; protejarea ecosistemului Dunării prin implementarea unui concept eficient de prevenire a braconajului piscicol şi cinegetic, a degradării fondului forestier, precum şi a poluării voluntare sau accidentale; asigurarea securităţii transporturilor de mărfuri, precum şi a bunurilor manipulate sau depozitate în porturi. Reţeaua de localităţi Din perspectiva României, priorităţile din acest domeniu sunt configurarea sistemului urban Galaţi-Brăila ca pol de creştere, în scopul structurării teritoriului parcursului fluviului şi conturării unor localităţi urbane competitive, în scopul limitării hipertrofierii capitalei la nivel naţional, precum şi pentru dezvoltarea zonală. Susţinerea parteneriatelor transfrontaliere dintre oraşele din sudul ţării cu cele din Bulgaria reprezintă o altă prioritate: Calafat-Vidin, Turnu-Măgurele-Nicopole, Zimnicea-Belene, Giurgiu-Ruse, Călăraşi-Silistra, care, prin coroborare să instituie o abordare policentrică a sistemului de localităţi din România şi Bulgaria care să conducă la o dezvoltare teritorială echilibrată. Nu în ultimul rând o prioritate este instituirea unor parteneriate de tip rural-rural în zonele profund rurale. 3.5. Mecanismele de implementare şi monitorizare ale strategiei 3.5.1. Mecanisme instituţionale generale Strategia UE pentru regiunea Dunării poate fi implementată cu ajutorul instituţiilor şi a cadrului legislativ naţional şi comunitar deja existente, nefiind necesară elaborarea unor noi mecanisme, la nivel comunitar. Pentru substanţierea documentului final, acesta va fi completat de un Plan de acţiuni ce va conţine proiecte concrete, propuse de statele riverane în procesul de consultare cu Comisia, precum şi obiectivele pe termen mediu şi lung urmărite prin implementarea Strategiei.

14

Astfel, atribuţiile Comisiei Europene se vor putea concentra asupra coordonării, raportării, monitorizării şi asupra instituirii mecanismului de „follow-up”, cu respectarea principiilor adiţionalităţii şi subsidiarităţii. De asemenea, Comisia ar putea să stabilească o structură permanentă care aibă atribuţii speciale pentru menţinerea dialogului cu statele riverane şi care să urmărească implementarea strategiei la nivel regional. Consiliul UE, în diferitele sale formate, şi Consiliul European vor fi informate periodic asupra evoluţiei implementării strategiei, precum şi asupra oportunităţilor de extindere a domeniilor prioritare la alte activităţi sau programe de cooperare. Statele riverane vor putea menţine dialogul într-un forum anual, organizat pe niveluri de competenţă, şi la care vor participa reprezentanţii tuturor autorităţilor implicate, de la nivel comunitar, regional, naţional şi local. De asemenea, în cadrul forumului, vor fi consultate mediile de afaceri, mediile ştiinţifice şi academice, precum şi societatea civilă. Coordonatorii naţionali din statele riverane vor organiza o reţea de dialog permanent şi schimb de informaţii, asigurând, în acest fel, armonizarea poziţiilor naţionale asupra principalelor elemente ale Strategiei, precum şi menţinerea unei implicări active a statelor membre riverane; Summit-ul celor 14 state care fac parte din Procesul de Cooperare Dunăreană poate menţine relaţia cu statele terţe riverane. 3.5.2. Mecanisme şi măsuri de promovare la nivel naţional În plan intern, contribuţia României la elaborarea strategiei este un rezultat al colaborării dintre următoarele instituţii guvernamentale: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Naţional, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ministerul Afacerilor Externe asigură coordonarea inter-instituţională pentru participarea la elaborarea acestei strategii. Au fost organizate o serie de evenimente în vederea promovării Strategiei, astfel: la 2 decembrie 2009, s-a desfăşurat la Bucureşti cea de-a 13-a Conferinţă privind navigaţia turistică pe Dunăre, organizată de Asociaţia turistică Die Donau din Austria în parteneriat cu Ministerul Turismului din România, eveniment care a subliniat importanta relansării turismului în regiunea Dunării, ca parte a pilonului Strategiei privind dezvoltarea socio-economică; la 15 ianuarie 2010, MAE a organizat un seminar cu participarea reprezentanţilor administraţiei publice şi ai mediului academic , în cadrul căruia a fost lansat dezbaterea publică la nivel naţional privind Strategia UE pentru regiunea Dunării; la 20 ianuarie 2010 a avut loc Conferinţa internaţională „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării – o nouă provocare în contextul coeziunii teritoriale din spaţiul Sud Est European”, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul Programului Transnational de Cooperare pentru Europa de Sud-est. În continuare este prevăzută organizarea de către MAE a unui seminar pe teme culturale şi educaţionale, precum şi participarea la Conferinţa pe tematica dezvoltării economico-sociale şi Summitul Dunării (Budapesta, 25-26 februarie 2010), Conferinţa organizată la Viena şi Bratislava cu focalizare pe domeniul conectivităţii, (20-21 aprilie 2010), şi organizarea Conferinţei de închidere a procesului de consultare publică, 10-12 iunie 2010, Tulcea şi/sau Constanţa).

Finalizarea elaborării Strategiei UE pentru regiunea Dunării este prevăzută pentru luna decembrie a acestui an, moment care va fi marcat de publicarea, de către Comisia Europeană, a unei Comunicări şi a unui Plan de Acţiuni, care va cuprinde obiective, acţiuni prioritare şi proiecte strategice regionale. 3.5.3. Cadrul legislativ Pentru implementarea strategiei vor fi utilizate instrumentele legislative existente şi vor fi luate în considerare priorităţile naţionale prevăzute în politicile de dezvoltare durabilă aflate în derulare. a. Cadrul legislativ comunitar Acquis-ul comunitar va sta la baza programelor şi proiectelor ce vor fi lansate şi implementate în cadrul Strategiei UE a Dunării. Politicile şi instrumentele UE relevante în procesul elaborării strategiei sunt următoarele:

• Politica de coeziune şi Cartea Verde a coeziunii teritoriale • Strategia Lisabona pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă

15

• Strategia pentru dezvoltare durabilă • Integrarea dezvoltării durabile în politicile UE - COM (2009)400 final din 24.07.2009 • Politica de mediu • Al 6-lea program comunitar de acţiune pentru mediu, programul privind protecţia civilă, instrumentul

LIFE, programul NATURA 2000 • Cartea verde: Către o strategie europeană pentru securitatea furnizării de energie • Cartea albă: Politica europeană de transport pentru 2010: Este timpul de a decide • TEN-Ts • Piaţa internă • Dezvoltarea rurală – Regulamentul Consiliului 1698/2005 • Politica comună în domeniul pescuitului (CFP) • Programul cadru FP7 • Strategia pentru o Societate Informaţională Europeană

b. Cadrul legislativ naţional La nivel naţional sunt elaborate documentaţii de amenajarea teritoriului aprobate prin lege şi documente strategice, ale căror prevederi vor trebui avute în vedere în elaborarea Strategiei Dunării. Documentaţia de amenajarea teritoriului aprobată prin lege la nivel naţional este:

- Planul de amenajare a teritoriului naţional (PATN) cu cele 6 secţiuni aprobate prin lege – căi de transport, ape, zone protejate, reţeaua de localităţi, zone de risc natural şi zone turistice.

Pentru perioada financiară 2007-2013 sunt în derulare următoarele planuri şi programe naţionale (documente strategice):

• Planul Naţional de Dezvoltare • Cadrul Strategic Naţional de Referinţă • Programele Operaţionale Sectoriale/Regional pe cele 7 domenii stabilite la nivel naţional • Planul Naţional de Dezvoltare Rurală • Programe Operaţionale sub obiectivul CTE, la care participă România.

3.5.4. Mecanisme de finanţare Mecanismele de finanţare ale strategiei se vor împărţi în trei surse principale:

• Fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene care finanţează atât statele membre cât şi statele terţe, candidate sau potenţial candidate: Fondul european de dezvoltare regionala (FEDR); Fondul European de Dezvoltare Rurală; Fondul Social European (FSE); Fondul de Coeziune; FEADR; Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat, Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare; Fondul de solidaritate al UE; Programul FP7; Instrumentul financiar pentru mediu LIFE+ etc.

• Fondurile alocate prin intermediul bugetelor naţionale sau locale, precum şi cele atrase prin parteneriate public-private;

• Alte instrumente financiare: BEI, BERD.

16

Anexă

Priorităţi ale României în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării

Pilierul 1 - Conectivitate şi comunicaţii

1. Asigurarea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, coridorul european VII, în perioadele cu ape scăzute, pe tot parcursul acesteia;

2. Modernizarea porturilor fluviale şi a infrastructurii adiacente acestora; transformarea porturilor în centre logistice şi integrarea lor într-un sistem de transport inter-modal, asigurarea legăturilor între localităţile urbane aflate pe cursul Dunării;

3. Reanalizarea proiectului conectării Bucureştiului de Dunăre prin regularizarea râului Argeş;

4. Conectarea oraşelor Bucureşti şi Constanţa la reţeaua feroviară de mare viteză Paris -Strasbourg - Bratislava – Budapesta;

5. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale şi de comunicaţii, în special „broadband";

6. Dezvoltarea proiectelor de transport şi stocare a gazului şi petrolului în regiune (PEOP, Nabucco); energia nucleară.

7. Interconectarea transfrontalieră a reţelelor de energie;

8. Crearea unei reţele care să faciliteze schimbul de informaţii şi experienţă.

Pilierul 2 - Protecţia mediului şi managementul riscurilor

1. Conservarea si protectia ariilor naturale protejate din regiunea Dunării, în primul rând a Deltei Dunării Exemple de proiecte:

o Implementarea unui sistem integrat de comunicaţii şi aplicaţii în scopul menţinerii stării favorabile de conservare a habitatelor şi speciilor, precum şi a unui management eficient al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;

o Dezvoltarea şi implementarea de Strategii transnaţionale pentru conservarea patrimoniului natural al fluviului Dunărea. Reţeaua de arii protejate ale Fluviului Dunărea.

2. Dezvoltarea sistemelor de monitorizare a factorilor de protecţie a mediului şi a biosistemelor

Exemple de proiecte: o Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor-WATMAN o Utilizarea GIS în stabilirea pentru ecosistemele din Regiunea Dunării a încărcărilor critice

provenite prin depuneri din emisiilor de poluanţi atmosferici cu efect de acidifiere şi eutrofizare şi de formare a ozonului troposferic.

3. Asigurarea calităţii apei Dunării prin realizarea unor sisteme moderne de epurare a apelor uzate şi de

depozitare a deşeurilor, precum şi prin aplicarea altor măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu aferente resurselor de apă Exemple de proiecte

o Realizarea şi extinderea sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate în municipiile Bucureşti, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Giurgiu, ş.a.

o Asigurarea surselor de apă prin lucrări hidrotehnice pe cursurile de apă interioare o Realizarea sistemelor integrate de management al deşeurilor la nivelul tuturor judeţelor din

România o Modernizarea sistemului de monitoring hidrologic şi hidrogeologic al zonei adiacente

tronsoanelor Dunării între Călăraşi şi Tulcea, Baziaş şi Pristol

4. Dezvoltarea, între România și Bulgaria, de proceduri şi planuri comune de intervenție rapidă în cazul unei poluări industriale, inclusiv prin dotarea cu echipamente şi materiale specifice intervențiilor: spill-sorb, baraje plutitoare, şalupă pentru intervenție rapidă în procesul de întindere a barajelor plutitoare Exemple de proiecte

o Dezvoltarea şi modernizarea programului de montoring hidrologic şi păstrarea calităţii Dunării;

17

o Gestionarea integrată a poluării industriale pe sectorul româno-bulgar 5. Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi gestionare a incendiilor şi a situaţiilor de urgenţă produse în

perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării;

6. Înfiinţarea şi asigurarea condiţiilor pentru funcţionarea, în perimetrul Deltei Dunării, a unui centru de pregătire şi perfecţionare a personalului şi specialiştilor din domenii variate, din ţări ale Uniunii Europene, a căror conlucrare, prin activităţi teoretice şi practice în teren, este vitală pentru protejarea regiunii respective sau a altora, similare, dar de mai mici dimensiuni, pe segmentul de prevenire a riscurilor;

7. Înfiinţarea Centrului Internaţional de Cercetare Delta Dunării, în zona Deltei Dunării care se va axa pe dezvoltarea cunoştinţelor, a proceselor de modelare şi simulare a fenomenelor din Delta Dunării, a celor de la interfaţa Delta Dunării - Marea Neagră, inclusiv al riscurilor potenţiale din aceasta zonă şi impactul acestora asupra activităţilor socio-economice din regiune. Activităţile desfăşurate în acest centru vor fi derulate de cercetători români şi străini şi se vor axa pe priorităţile de cercetare ale ţărilor riverane Dunării, în context European, inclusiv de suport ştiinţific acordat politicilor UE în domeniile aferente. De asemenea, se vor avea in vedere activităţi din domeniul educaţiei, în special studii doctorale si post-doctorale.

8. Dezvoltarea turismului ecologic Exemplu de proiect:

o Dezvoltarea turismului ecologic prin realizarea unui sistem de marcare a traseelor de bicicletă în regiunea Porţile de Fier şi identificarea potenţialelor spaţii de cazare certificabile cu etichetă europeană EU

9. Creşterea capacităţii de prognoză şi intervenţie în caz de inundaţii, secete sau poluări accidentale şi realizarea unui sistem de alertă rapidă în caz de accidente cu impact transfrontalier (early warning system)

Exemple de proiecte: o Sistem integrat de monitorizare a poluării accidentale şi de simulare a transportului de

poluanţi pe sectorul românesc al Dunării; o Sistem de prognoză hidrologică de medie şi lungă durată pe Dunăre.

10. Dezvoltarea şi diversificarea surselor regenerabile de energie (hidro, eoliană, solară, bio);

11. Protecţia apelor subterane împotriva riscului la poluare Exemplu de proiect:

o Protecţia resurselor de apă subterană din regiunea de graniţă româno - bulgară

12. Integrarea riscului la inundaţii în planificarea dezvoltării teritoriului Exemplu de proiect:

o Amenajarea cursurilor de apă şi punerea în siguranţă a lucrărilor hidrotehnice în bazinele hidrografice ale afluenţilor Dunării

o Estimarea riscului la inundaţii adaptată diverşilor utilizatori din lunca inundabilă a Dunării

13. Redimensionarea economică şi ecologică a Luncii Dunării Exemplu de proiect:

o Redimensionarea ecologică şi economică a luncii Dunării inferioare pe sectorul românesc al Dunării (REELD)

Pilierul 3 - Dezvoltarea socio-economică

1. Crearea unei identităţi culturale regionale, prin valorificarea diversităţii culturale a regiunii dunărene şi accentuarea rolului deţinut de cultură ca factor de dezvoltare durabilă.

2. Aprofundarea cooperării în domeniul patrimoniului;

3. Promovarea şi dezvoltarea tehnicilor şi materialelor tradiţionale, indispensabile pentru viitorul patrimoniului; informarea şi sensibilizarea publicului pentru ocrotirea patrimoniului încă de la vârsta şcolară şi implicarea sa în punerea în valoare a acestuia, promovarea muzeelor vii;

4. Conservarea, revitalizarea, stimularea şi punerea în valoare a patrimoniului imaterial al comunităţilor şi al minorităţilor naţionale, de exemplu prin stimularea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale şi a unor ocupaţii specifice;

18

Exemple de proiecte concrete: o Dezvoltarea sinergiilor transnaţionale prin acţiuni coordonate de marketing şi cercetare cu privire la

siturile istorice, patrimoniu cultural şi itinerarii culturale (conservarea patrimoniului prin digitizare şi facilitarea turismului cultural prin consultarea de itinerarii virtuale )

o Dezvoltarea unei reţele regionale de formare profesională în domeniul protejării patrimoniului cultural mobil

o Valorificarea moştenirii culturale comune (limesul roman danubian)

5. Aprofundarea cooperării în domeniul creaţiei contemporane (arte vizuale, muzică, teatru, dans contemporan, film, cultură scrisă);

Exemple de proiecte concrete: 1. Festivalul Teatrelor Dunărene (cooperare culturală şi turism cultural) 2. Participare românească la festivalul Donumenta, organizat în Regensburg (festival de artă

contemporană dedicat ţărilor dunărene) 3. Expoziţia „Arhitectura vernaculară” (România – Croaţia)

6. Extinderea programului Proetnicultura, iniţiat de România şi dedicat comunităţilor şi minorităţilor naţionale, la alte state din regiunea Dunării

7. Diversificarea ofertelor turistice, promovarea turismului cultural ca factor de vitalitate economică;

8. Identificarea şi lansarea cu parteneri din alte ţări dunărene a unor programe culturale, sportive şi turistice transfrontaliere.

9. Sprijinirea IMM-urilor pentru creşterea productivităţii şi scăderea consumului de energie;

10. Reabilitarea marilor ansambluri industriale, regenerarea zonelor urbane degradate;

11. Sprijin acordat parteneriatelor de tip public-privat în dezvoltarea de proiecte integrate;

12. Diversificarea economiei rurale prin diversificarea activităţilor non-agricole, sprijin pentru crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, încurajarea activităţilor agroturistice;

13. Îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie prin modernizarea şi dotarea instituţiilor de învăţământ de toate nivelurile;

14. Promovarea proiectelor de educaţie ecologică şi a altor iniţiative majore în domeniu, în cadrul unor parteneriate transnaţionale, cofinanţate din surse interne şi internaţionale;

15. Creşterea relevanţei şi adaptarea ofertei educaţionale şi de pregătire profesională la cerinţele pieţei muncii.

16. Promovarea mobilităţilor în scop educaţional şi sprijinirea cooperării directe între instituţiile de învăţământ superior.

17. Îmbunătăţirea infrastructurii medicale şi dezvoltarea structurilor de sănătate până la nivel de unitate administrativ teritorială de bază;

18. Dezvoltarea unor reţele de centre de cercetare şi transferul de tehnologie către firme productive.

19. Modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii cu apă din Dunăre, concomitent cu consolidarea digurilor, şi a structurilor hidrotehnice, precum şi cu echiparea staţiilor de pompare cu instalaţii pentru prevenirea preluării puietului de peşte din bazinele acvatice şi în special din Delta Dunării;

20. Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural prin dezvoltarea serviciilor de bază pentru populaţie, renovarea si dezvoltarea satelor, conservarea patrimoniului rural;

21. Dezvoltarea economică durabilă a fermelor şi a exploataţiilor forestiere prin utilizarea durabilă a terenurilor agricole şi forestiere;

22. Susţinerea dezvoltării localităţilor urbane ca mijloc de dezvoltare teritorială, instituirea parteneriatelor de tip urban-urban, urban-rural, rural-rural.

23. Creşterea capacităţii de intervenţie a poliţiei pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică pentru turiştii şi comunităţile locale din bazinul Dunării.