MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII

CULTURA 2020

2013

CONȚINUTUL STRATEGIEI

STRATEGIA DE DEZVOLTARE A CULTURII......................................................................................................0

CULTURA 2020..............................................................................................................................................0

PREAMBUL 3

CADRUL NORMATIV ŞI DE POLITICI AL SECTORULUI.............................................................................5

ANALIZA SITUAŢIEI CURENTE................................................................................................................6

Patrimoniul cultural 6

Participarea culturală 9

Accesul la produsul cultural 11

Calitatea produsului cultural 13

FINANŢAREA DOMENIULUI CULTURII.................................................................................................16

MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR CULTURALE....................................................................................18

RESURSELE UMANE.............................................................................................................................19

ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SECTORULUI CULTURAL........................................................................22

Concluzii generale:..............................................................................................................................24

VIZIUNEA STRATEGICĂ ŞI REZULTATE SCONTATE................................................................................26

MISIUNEA............................................................................................................................................27

VIZIUNEA.............................................................................................................................................27

SCOPUL STRATEGIEI:...........................................................................................................................27

OBIECTIV GENERAL 1: SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL ÎN TOATĂ DIVERSITATEA LUI...............................................................................................................................27

OBIECTIV GENERAL 2: ASIGURAREA CIRCULAŢIEI REALE ŞI VIRTUALE A PRODUSULUI CULTURAL.....29

OBIECTIV GENERAL 3: CREŞTEREA PONDERII ECONOMICE A SECTORULUI CULTURAL ŞI A INDUSTRIILOR CREATIVE.....................................................................................................................30

OBIECTIV GENERAL 4 : CREŞTEREA CONTRIBUŢIEI SECTORULUI CULTURAL ÎN DEZVOLTAREA COEZIUNII SOCIALE.............................................................................................................................32

IMPACTUL ŞI COSTURILE STRATEGIEI.................................................................................................34

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI...........................................................35

Monitorizarea implementării Strategiei 35

RISCURI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE A LOR ÎN PROCESUL DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI...............35

Riscuri financiare 35

Riscuri politico-administrative 35

1

LISTA ABREVIERILOR:

AMTAP – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

APL – Administraţia Publică Locală

AŞM – Academia de Ştiinţe a Moldovei

ARFC - Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova

BATI – Biroul de Audit al Tirajelor şi Internetului

BNS – Biroul Naţional de Statistică

CE – Consiliul Europei

CCIM – Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

CNPCPI - Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial

IMM – înreprinderi mici şi mijlocii

MC – Ministerul Culturii

MEd – Ministerul Educaţiei

MEcon – Ministerul Economiei

MFin – Ministerul Finanţelor

MAEIE – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene

MMPSF – Ministerul Muncii, al Protecţiei Sociale şi Familiei

Min – Ministerul de Interne

MTIC – Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii

MNEIN - Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

MNA - Muzeul Naţional de Artă

MNAIM - Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei

MFP – monumente istorice şi de for public

PC – patrimoniu cultural

PCI – patrimoniu cultural imaterial

PCM – patrimoniu cultural material

PCMN - patrimoniu cultural mobil din cadrul muzeelor naţionale

PIB – Produsul Intern Brut

PUG – plan urbanistic general

RC-N OV- Rezervaţia cultural - naturală Orheiul Vechi

UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization

2

PREAMBUL

Începînd cu 2009, MC a elaborat o serie de acte normativ-legislative, care permit dezvoltarea sectorului cultural şi salvgardarea patrimoniului cultural. Au fost aprobate opt legi şi create instituţii, rolul cărora este asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea durabilă a sectorului cultural.

Totodată, paradigma culturală în Republica Moldova păstrează modelul sovietic de viziune asupra culturii. Impactul moştenirii sovietice creează bariere în calea dezvoltării sistemului cultural. Conform studiilor externe1 trei mari constrîngeri derivă din modelul sovietic instituţional:

- Definirea în continuare a culturii pe baza modelului sovietic (”cultura înaltă” care cuprinde doar sferele teatru, operă, filarmonică, muzee şi arte vizuale academice)- Un sector asociativ (NGO, organizaţii independente) nedezvoltat şi instabil- Un sector privat/economic nerecunoscut şi slab dezvoltat

Definirea culturii în termeni de ”cultură înaltă” promovează un model static şi limitat al dezvoltării sectorului, iar Ministerul Culturii devine monopolist şi privit ca singurul care se ocupă de cultura ”adevărată”. Drept rezultat, instituţiile culturale rămîn a fi dependente de alocaţiile bugetare, sistemul de management al instituţiilor este unul de tip vechi, sovietic, iar resursele umane din sector duc lipsă de un cadru de formare continuă, care ar permite atât creşterea profesională a artiştilor, cât şi îmbunătăţirea calităţilor manageriale şi de marketing ale directorilor instituţiilor culturale. Cultura nu este privită, la nivel de decidenţi politici, ca fiind un domeniu care ar putea contribui la creşterea economică a ţării, sectorul privat şi asociativ este slab dezvoltat şi nu produce impact social sau economic, iar domeniul culturii devine unul masiv, greu de întreţinut şi costisitor, datorită centralizării excesive a instituţiilor culturale. Datele din sondajele recente2 demonstrează că 71% din populaţie sunt nemulţumiţi de activitatea autorităţilor în domeniul culturii. În momentul în care paradigma viziunii asupra domeniului cultural va fi redefinită, sectorul va căpăta pondere vizibilă în economia ţării şi va contribui la dezvoltarea educaţiei cetăţenilor.

Aşadar, necesitatea Strategiei este determinată de cel puţin câteva motive:

Adoptarea de acte legislative şi normative după modelul necesităţii stringente este un mod depăşit de a avea viziune asupra lucrurilor. Strategia devine principalul document de politici în domeniul culturii, care va permite dezvoltarea sectorului şi nu menţinerea acestuia pe linia de plutire.

Dezvoltarea industriilor creative este unul dintre pilonii centrali în societatea bazată pe cunoaştere. Tendinţele sectoarelor culturale din alte ţări sunt dublu orientate: pe de o parte, societăţile îşi prezervă patrimoniul cultural, pe de alta – dezvoltă industriile creative3. Domeniul culturii a fost unul dintre domeniile cele mai influenţate de modul de gândire şi viziunile propagandistice sovietice. În condiţiile în care priorităţile întregii ţări sunt legate de creşterea economică şi de creşterea numărului de locuri de muncă, este necesară o reconsiderare a domeniului din perspectiva valorii economice şi sociale a culturii.

Produsul cultural este privit ca un produs inutil din perspectivă pragmatică, fără o valoare imediată. În epoca economiei de piaţă apare necesitatea promovării produselor culturale pe piaţa naţională şi internaţională. Strategia, prin acţiunile sale, va permite elaborarea strategiilor de marketing ale produselor culturale.

1 Regional Research Report on Cultural Policies and Trends of Eastern Partnership Countries, RMCBU, Eastern Partnership Culture Programme, 2012

2 BOP, noiembrie, 2012, http://www.ipp.md/public/files/Barometru/BOP_11.2012_prima_parte.pdf3 Industriile culturale reprezintă totalitatea activităţilor culturale artistice şi creative, care includ iniţiativele

comerciale, non-profit, cu caracter social, prestate de persoane fizice şi juridice în domeniul muzicii, dansului, teatrului, circului, cinematografiei, patrimoniului cultural, cărţii, artelor plastice, meşteşugurilor artistice, mass-media, publicităţii, divertismentului, modelingului, impresariatului, turismului cultural, etc.

3

Pentru ca sectorul cultural să îşi poată aduce contribuţia la creşterea economică a ţării este nevoie ca industriile creative şi culturale să fie dezvoltate. Necesitatea Strategiei derivă şi din acest deziderat.

Conservarea şi salvgardarea patrimoniului cultural este în atenţia societăţii civile şi a autorităţilor publice centrale de cîţiva ani. Pentru realizarea obiectivului de salvare şi protejare a patrimoniului cultural al ţării, este nevoie de acţiuni concrete, pe care Strategia le va prevedea.

Prin implementarea Strategiei sectorul cultural va deveni un domeniu viabil şi de impact în economia şi viaţa socială a ţării.

Strategia Europe 2020 stabileşte domeniul cultural, pe lîngă cel al educaţiei şi al comunicării ca precondiţii pentru realizarea celor 5 priorităţi ale Uniunii Europene. Documentul determină ariile principale de acţiune în domeniul culturii. În acest sens, sectorul cultural devine unul cheie în dezvoltarea capitalului uman.

În această ordine de idei, Strategia Cultura 2020 prezintă o viziune coerentă de dezvoltare a sectorului cultural al ţării, luînd în considerare atît documentele de importanţă naţională: Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova -2020, Strategia de descentralizare, cît şi documentele europene la care Republica Moldova a subscris.

Beneficiarii direcţi ai Strategiei sunt angajaţii sectorului cultural şi liber profesioniştii din domeniu, precum şi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul de rezidenţă.

Rezultatele Strategiei vor contribui la dezvoltarea educaţiei, la crearea locurilor de muncă şi a modului de viaţă sănătos.

4

CADRUL NORMATIV ŞI DE POLITICI AL SECTORULUI

Cadrul normativ:

Actele normative principale care reglementează sistemul cultural al Republicii Moldova sunt:

– Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994; – Legea culturii nr. 413 din 27.05.1999 – Legea “Cu privire la cinematografie”, nr. 386-XV din 25.11.2004 ;– Legea “Cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice”, nr.1421-XV din 31.12.2002;– Legea “Cu privire la activitatea editorială” nr. 939-XIV din 20 aprilie 2000 – Legea „Cu privire la biblioteci”, nr. 286 din 16.11.1994;– Legea „Privind meşteşugurile populare”, nr. 135-XV din 20.03.2003;– Legea privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, nr. 58 din 29.03.2012 ;– Legea muzeelor, nr. 1596 – XV din 27.12.2002;– Legea privind ocrotirea monumentelor, nr.1530 din 22.06.1993 ;– Legea privind protejarea patrimoniului arheologic, nr.218 din 17.09.2010; – Legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, nr.280 din 27.12.2011;– Legea monumentelor de for public nr.192 din 30.09.2011– Legea învăţământului nr. 547 din 21.07.95.

Cadrul de politici:

Tratate internaţionale

- Convenţia culturală europeană, adoptată la 18 decembrie 1954 la Paris în vigoare pentru RM- 24 mai 1994- Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, adoptată la 16 noiembrie 1972 la Paris, în vigoare pentru RM din 23 decembrie 2002.- Convenţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 10.02.2003, în vigoare Pentru RM din 24 martie 2006. - Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii de expresii culturale, adoptată la Paris la 20 octombrie 2005, în vigoare Pentru RM din 5 octombrie 2006. - Convenţia pentru conservarea patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 03 octombrie 1995, în vigoare din 01 aprilie 2002.- Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, adoptată la Faro la 27 octombrie 2005, Legea de ratificare nr.198-XVI din 26.09.2008- Convenţia europeană privind coproducţia cinematografică, adoptată la 2 octombrie 1992, semnată de RM la 11 ianuarie 2008.- Convenţia peisajului european, adoptată la Florenţa la 20.10.2000, în vigoare pentru RM – 1 martie 2004.

Documente Naţionale de planificare strategică:

– Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova ”Integrarea Europeană – LIBERTATE, DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE, 2011 – 2014, Planul de acţiuni al Guvernului– Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2020

Documente sectoriale de planificare strategică:

5

– Programul naţional de informatizare a sferei culturii pentru anii 2012-2020– Propunerea de politică publică ”Eficientizarea managementului instituţiilor teatral-concertistice”– Propunerea de politică publică ”Eficientizarea activităţii muzeelor”– Strategia de dezvoltare a învăţământului vocaţional – tehnic pentru anii 2013 – 2020– Cadrul bugetar pe termen mediu, 2012 – 2014

ANALIZA SITUAŢIEI CURENTE

Organul central de specialitate în domeniul culturii este Ministerul Culturii. Ministerul are în subordine 16 instituţii teatral-concertistice, 5 muzee naţionale, o rezervaţie cultural-naturală, două biblioteci, două edituri, două combinate editorial-poligrafice, 3 agenţii, şase consilii şi cinci comisii (anexa 1). În afară de instituţiile subordonate, sectorul cultural cuprinde 1228 case şi cămine de cultură cu 2779 meşteri populari, 1383 biblioteci, 119 muzee, 109 instituţii de învăţământ artistic extraşcolar, 35 de direcţii/secţii cultură, 4000 formaţii artistice de amatori, dintre care 788 cu titlul „model”, peste 10000 monumente de patrimoniu cultural imobil, ceea ce constituie un volum enorm de resurse umane şi materiale implicate. Conform datelor BNS, în sectorul cultural (instituţii bugetare) erau angajaţi 7746 persoane (în afară de meşterii populari, formaţiile artistice de amatori). Numărul liberilor profesionişti nu este cunoscut la moment.

Patrimoniul cultural

Patrimoniul cultural naţional cuprinde patru categorii de bază: patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural construit, patrimoniul cultural mobil şi patrimoniul cultural imaterial. În rând cu acestea se ataşează categoria monumentelor de for public.

În Republica Moldova sunt cunoscute peste 10 mii de obiective imobile cu statut de monumente, dintre care doar 5206 sunt incluse în Registrul monumentelor RM ocrotite de stat (Hotărîrea Parlamentului nr. 1531-XII din 22.06.1993). Majoritatea monumentelor de importanţă naţională sunt situate în Chişinău (419) şi raionul Edineţ (380).

Legea privind ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22.06.1993 stipulează că monumentele situate pe teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul cultural şi se află sub protecţia statului. Responsabilitatea ocrotirii monumentelor revine administraţiei publice centrale de specialitate, administraţiilor publice locale şi proprietarilor/gestionarilor monumentelor.

Cadrul legal existent nu a devenit garant al protejării patrimoniului cultural în Republica Moldova. Obiectele cu statut de monument protejat de stat incluse în Registru în majoritate nu dispun de dosare de inventar. Mai mult ca atât, Registrul a rămas practic necunoscut nu doar publicului larg, ci şi autorităţilor publice locale şi centrale, deoarece nu a fost publicat până în februarie 2010. Legea prevede responsabilitatea unităţilor administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova la elaborarea şi adoptarea unor Registre locale de monumente şi adoptarea măsurilor ce se impun pentru asigurarea protejării monumentelor situate pe teritoriul administrat, responsabilitate care continuă a fi în mare parte ignorată. Una dintre carenţele de bază ale Legii privind ocrotirea monumentelor constă în faptul că ea nu a cuprins nici o prevedere referitoare la instrumentele instituţionale ale Ministerului Culturii menite a asigura implementării politicilor statului în domeniu.

Patrimoniul arheologic este prezent în toate zonele Republicii Moldova, în preajma sau în spaţiul localităţilor contemporane, în arii agricole, industriale, forestiere, acvatice etc. Pe plan naţional, către anul 2012 erau cunoscute 7411 situri arheologice, inclusiv 2428 aşezări, 70 fortificaţii de pământ, 135 necropole plane şi 4778 tumuli. Cercetările anuale de teren şi descoperirile întâmplătoare completează în

6

permanenţă lista siturilor arheologice, numărul cărora în decurs de un deceniu poate spori cu peste 30-40 %.

În ultimele două decenii, patrimoniul arheologic naţional, a rămas în afara sistemului de administrare şi protejare din partea statului. În aceste condiţii, desfăşurarea necontrolată a procesului de privatizare a pământului şi a lucrărilor de construcţii noi au condus la distrugerea irecuperabilă a sute de situri arheologice, alte sute de situri fiind supuse unor agresiuni în ascensiune până în prezent.

Un impact extrem de negativ asupra siturilor arheologice din ultimii 15 ani l-au avut activităţile ilicite ale căutătorilor de comori cu utilizarea detectoarelor de metale, care au extras din straturi culturale şi au comercializat zeci de tezaure monetare şi mii de obiecte arheologice mobile de o valoare cultural-ştiinţifică inestimabilă, prejudiciul financiar al statului fiind estimat la zeci de milioane de euro.

În acelaşi timp, patrimoniul arheologic imobil, parte a Registrului monumentelor ocrotite de stat, n-a fost documentat, n-a fost inclus în documentaţia cadastrală şi n-a fost integrat în sfera serviciilor publice. Cercetarea arheologică a suferit de subfinanţare cronică, de lipsa dotărilor minime necesare, de lipsa cadrelor în domeniul managementului, conservării şi restaurării patrimoniului arheologic.

Patrimoniul cultural construit cuprinde aproape trei mii de obiecte: edificii separate, complexe arhitecturale şi zone construite (case de locuit şi edificii administrative, conace urbane şi rurale, biserici, mănăstiri, amenajări tehnice şi industriale, nucleul istoric al Chişinăului etc.) înscrise în registrul monumentelor ocrotite de stat.

Conform Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1531-XII din 22.06.1993, în Republica Moldova sunt luate sub ocrotirea statului 2913 monumente construite. Totodată, în PUG-urile municipiilor Chişinău, Bălţi şi a altor localităţi în mare parte nu s-a ţinut cont de componenta patrimoniului cultural, soluţiile propuse în aceste documente nu ţin cont, iar adesea sunt în contradicţie cu documentele CE şi UNESCO, cu bunele practici internaţionale în domeniul protejării monumentelor.

În acelaşi timp Republica Moldova, în anul 2001 a aderat la Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arhitectural şi Convenţia europeană a peisajului, care au rămas neimplementate.

Din anul 2006, Republica Moldova s-a angajat în Programul Regional „Iniţiativa de la Kiev”, alături alte ţări din regiunea Mării Negre şi a Caucazului de Sud, totodată fiind implicată alături de Consiliul Europei în diverse proiecte, inclusiv în proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşe istorice”(în comun cu Uniunea Europeană).

Analiza realizată de Agenţia de Inspectare a Monumentelor a constat o disfuncţionalitate totală între diverse autorităţi publice la capitolul implementarea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural construit, lipsa precedentelor juridice de tragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de distrugerea sau deteriorarea patrimoniului cultural construit şi incapacitatea organelor de drept de aplica sancţiuni.

Situaţia actuală creată în domeniul protejării patrimoniului material imobil poate fi caracterizată succint prin aprecierile pe care le-a dat Misiunea de experţi a Consiliului Europei în Republica Moldova (5-7 Junie 2012):

-patrimoniu cultural important şi variat, dar aflat în pericol , -viziune ambiţioasă, dar uneori limitată asupra patrimoniului cultural -cadru de reglementare existent, dar cu dificultăţi reale în coordonare -echipe motivate, dar cu puţini angajaţi -societate civilă activă şi plină de aşteptări

7

-necesitate clară în materie de formare profesională

Lipsa în Republica Moldova a unui sistem funcţional de protejare a monumentelor a dus la multe pierderi, adesea irecuperabile, a obiectivelor de patrimoniu cultural imobil, incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat şi în Registrele unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, doar în Chişinău, au fost distruse peste 10% dintre obiectivele protejate, numărul celor afectate de intervenţii degradante sau lăsate intenţionat să se ruineze fiind mult mai mare. Este totalmente ignorată zona de protecţie a acestor obiective, deosebit de importantă din perspectiva vizualizării şi punerii adecvate în valoare a monumentelor.

Metodele practicate de degradare şi distrugere a edificiilor cu statut de monument protejat afectează în primul rând caracteristicile de bază care definesc un monument – autenticitatea (capacitatea obiectului de a reprezenta epoca în care a fost creat) şi integritatea lui. Printre cele mai frecvente se situează: lăsarea obiectului fără întreţinere elementară până la degradare totală; demolare totală sau parţială şi ridicarea în loc a unor edificii noi; supraetajare, respectiv - modificarea volumetriei originare; înlocuirea totală sau parţială a elementelor de tâmplărie, feronerie, de tencuială etc.

Una dintre problemele majore constă în dificultăţile de coordonare/cooperare nu doar între diferite legi şi regulamente, ci, şi între serviciile responsabile pentru aplicarea acestora. Instrumentele legislative ale Ministerului Culturii (Legea privind ocrotirea monumentelor etc.), pe de o parte, şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (Legea privind autorizarea în construcţie etc.), pe de alta, au probleme grave de coordonare, la fel ca şi departamentele lor responsabile (Agenţia de Inspectare a Monumentelor şi, respectiv, Inspecţia de stat în Construcţii). Această lipsă evidentă de coordonare/ cooperare administrativă lasă cale deschisă tuturor abuzurilor faţă de patrimoniul naţional.

O problemă extrem de importantă, este accesul fără restricţii la proiectarea lucrărilor de intervenţie la monumente (conservare, restaurare, reparaţii, adaptări etc.) a unor persoane (arhitecţi şi ingineri-structurişti) fără cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul protejării patrimoniului cultural. În legătură directă cu această problemă se află şi acordarea fără vreo restricţie a dreptului de executare a lucrărilor de intervenţie la monumente unor firme în construcţie fără experienţă practică în domeniu şi neîncadrate cu specialişti (muncitori, şefi de şantier etc.) atestaţi în executarea lucrărilor de conservare/restaurare. Aceste două cauze nu permit dezvoltarea în RM a pieţei de restaurare a obiectelor de patrimoniu cultural, fapt determinat şi de lipsa în piaţă a cererii de cunoştinţe în domeniu.

Problemele principale ale PCI derivă din caracteristica principală a acestuia – caracterul temporal şi de unicat. Deţinătorii şi transmiţătorii valorilor patrimoniale imateriale sunt persoanele fizice. Elementul PCI dispare odată cu dispariţia persoanei fizice în cazul cînd forma de manifestare a elementului patrimonial nu a fost, sau nu poate fi transmisă altei persoane.

În ultimele două decenii, din lipsă de fonduri, instituţiile de cultură şi cele de cercetare nu au întreprins investigaţii de teren pentru a documenta pe viu obiceiurile, procesele tehnice meşteşugăreşti, aplicarea vechilor cunoştinţe în practică. Pierderile sunt irecuperabile, pentru că în această perioadă s-a intensificat procesul de dispariţie al generaţiilor purtătoare de patrimoniu cultural imaterial.

Principalele entităţi purtătoare de PCI sunt comunităţile umane. Lor le revine principalul rol în identificarea, inventarierea, conservarea, valorificarea şi transmiterea către generaţia tânără a elementelor în formele lor originale, neschimbate. În acest context, este necesară desfăşurarea permanentă a acţiunilor de identificare a acelor persoane care, făcând dovadă caracterului excepţional al excelenţei într-un domeniu, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia. Astfel de iniţiative există în lume, fiind chiar susţinute de UNESCO - Programul „TEZAURE UMANE VII – păstrători şi transmiţători ai culturii tradiţionale”.

Principalele provocări derivate din analiză sunt:

8

(I) Degradarea continuă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova(II) Mecanismele legale dezvoltate în ultimii ani nu asigură salvgardarea patrimoniului(III) Absenţa fondurilor pentru cercetarea PC reduc şansa de a păstra identitatea naţională a ţării(IV) Absenţa cadastrelor specializate ale PC

Problemele centrale ale domeniului patrimoniului sunt:

(I) Identificarea mecanismelor eficiente de salvgardare şi protejare a patrimoniului cultural al ţării(II) Lipsa unui cadru instituţional suficient pentru protejarea patrimoniului cultural(III) Lipsa resurselor umane necesare pentru conservarea, restaurarea şi Managementul PC(IV) Valorificarea insuficientă a PC pe plan educaţional, economic şi social(V) Lipsa instituţiilor de pregătire a cadrelor în domeniul protejării PC pe unele segmente ale acestuia(VI) Accesul liber la proiectarea lucrărilor de intervenţie la monumente şi la executarea practică a acestora în teren a persoanelor fără cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul monumentelor(VII) Necesitatea elaborării şi implementării contractelor de gestionare/păstrare a integrităţii patrimoniului cultural cu proprietari/locatari ai edificiilor care constituie patrimoniu cultural

Participarea culturală

Participarea culturală se măsoară în număr de consumatori ai activităţilor culturale, pe de o parte şi pe de alta în cheltuielile de consum medii lunare pe o persoană pentru servicii de agrement.

Documentele europene în domeniul culturii4 consideră a fi cheltuieli în domeniu banii alocaţi lunar pentru cărţi, ziare, cinema, teatre şi concerte, muzee, taxele TV şi radio. De asemenea în categoria de cheltuieli pentru agrement intră şi alocaţiile pentru instrumente muzicale, aparate fotografice, materiale pentru desen sau echipament de cinema. Pentru anul 2011, conform datelor EuroStat ”Statistici culturale” determină ca populaţia europeană cheltuieşte aproximativ 3,9% din venituri pentru activităţile de recreere. Cel mai înalt procent (5%) este determinat în Danemarca, Cehia, Finlanda, iar cel mai mic (3%) – în România, Italia şi Grecia.

În Republica Moldova cheltuielile pentru consumul cultural constituie în mediu 2 % (vezi tabelul Cheltuieli de consum lunare pe o persoană pentru agrement, anexa 2), cu tendinţe de creştere în perioada de vară şi descreştere la începutul anului. În fond, această categorie de cheltuieli este dependentă de veniturile populaţiei. Totodată, rata joasă de cheltuieli pentru cultură vorbeşte despre anumite practici culturale şi despre infrastructură culturală, prezente într-o ţară.

Conform datelor BNS5, consumul cultural în mediu rural se subsumează la 1% din venituri, iar în perioada de vară, acesta scade pînă la 0,5%. Cetăţenii cheltuiesc pe activităţi recreative de la 10 pînă la 35 de lei lunar, în dependenţă de mediul rural/urban şi perioadă a anului.

Datele Barometrului de Opinie Publică6 demonstrează că 58,5% din populaţie nu a citit nimic în ultimele trei luni. Conform datelor UNICEF 26% de cetăţeni ai Republicii Moldova nu deţin nicio carte acasă. Pentru cumpărarea de cărţi, moldovenii cheltuiesc în mediu 2,2% dolari pe an. În aceeaşi ordine de idei, raportul PISA 2009+7 demonstrează că ”43% din elevii noştri sunt competenţi în domeniul citirii, avînd nivel de cunoştinţe, egal sau mai mare decât noţiuni elementare, care le-ar permite să participe efectiv şi productiv la viaţă socială. Marea majoritate a elevilor au un nivel de cunoştinţe care nu depăşeşte pe cel al noţiunilor elementare în citire”8.

4 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-32-10-374/EN/KS-32-10-374-EN.PDF5 http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/aspecte_nivelul_trai/Aspecte_trai_in_2011.pdf6 BOP, 20127 http://www.acer.edu.au/media/acer-releases-results-of-pisa-2009-participant-economies8 http://www.acer.edu.au/media/acer-releases-results-of-pisa-2009-participant-economies

9

Potrivit BNS anual la 1000 de locuitori, 269 cetăţeni vizitează muzeele. Raportat la numărul populaţiei (3.559,500 milioane), reiese că muzeele sunt vizitate anual de 957,506 cetăţeni. Totodată, în urma cercetării efectuate de către Ministerul Culturii (2012) reiese că 56% dintre respondenţi vizitează muzeul de câteva ori pe an, numeric ar fi vorba de 536,203 vizite înregistrate de cetăţenii care vin de câteva ori pe an la muzeu. Dacă presupunem că în medie cei care vizitează muzeele de câteva ori pe an de fapt vin de 2 ori pe an, reiese că cele 536,203 vizite revin aproximativ la 268,101 de vizitatori. Dacă din totalul vizitatorilor sugerat de BNS scădem numărul vizitelor duble, obţinem numărul cetăţenilor care vin o singură dată – 421,302. Astfel, conform calculului prezentat mai sus reiese că muzeele RM sunt vizitate de 689,404 cetăţeni (421,302+268,102), ceea ce constituie 19% din populaţia RM (anexa 3).

Chiar dacă am presupune că muzeele sunt vizitate de 20% populaţie a ţării, acest raport rămâne a fi nesatisfăcător comparativ cu indicatorii etalaţi de ţările europene unde anual aproximativ 50% din populaţie vizitează muzeul.

Mai mult, în 2011 numărul de copii (7-18 ani) constituie 500,800 persoane. Muzeele organizează pentru elevi activităţi extracurriculare. Conform rapoartelor muzeelor pentru primul semestru al anului 2012, la MNA în cadrul atelierului de creaţie au participat 1209 persoane, la MNEIN – 109 persoane au participat în cadrul atelierelor de meşteşuguri populare. În perioada de referinţă MNAIM a fost vizitat de 7786 de elevi şi 1554 de copii de vârsta preşcolară, iar 149 de copii au participat la activităţi extracurriculare. Conform analizelor, muzeele ar putea oferi posibilităţi mai multe pentru realizarea lucrului extracurricular şi curricular cu elevii, dacă ar dispune de spaţii. În prezent, nici un muzeu nu are încheiate contracte de parteneriat cu universităţile şi liceele din ţară pentru a dezvolta acest domeniu de activitate.

Vizita la muzee este esenţială pentru dezvoltarea a o serie de competenţe atît în cazul copiilor, cât şi a adulţilor. Muzeul este locul de multiplicare a memoriei colective a unui stat, prin aceasta, dezvoltînd competenţe cetăţeneşti, printre care şi toleranţa faţă de alte etnii.

În ceea ce priveşte consumul de artă teatrală şi concerte, situaţia pe ultimii trei ani se prezintă în felul următor(anexa 4). Conform calculelor, doar 14,5 % din populaţie merg la spectacole. Observăm de asemenea, că după o creştere considerabilă în 2010 (7 mii de spectatori), numărul acestora scade în 2011 cu două mii. Din analize se poate depista că scăderea se atestă mai degrabă în cazul colectivelor autonome şi a filarmonicii (anexa 5).

În ceea ce priveşte bibliotecile, (anexa 6, 7) din diagramă se poate observa că apare tendinţa de descreştere a numărului de vizitatori ai bibliotecilor, atît în mediul rural, cât şi în cel urban. Este important în acest context că este în scădere atît numărul de vizitatori, cît şi numărul de vizite. Totodată, este de menţionat că numărul de vizitatori în mediul rural rămîne a fi mai ridicat decît din cel urban cu 155.000 în 2011. În acelaşi timp, numărul vizitatorilor virtuali este în continuă creştere. În anul 2012 site-urile bibliotecilor naţionale au înregistrat 93966 vizitatori unici virtuali, iar numărul total de vizite virtuale a constituit cifra de 960.923. Această cifră este în creştere în fiecare ani. Utilizarea serviciilor on-line ale bibliotecilor sugerează că este nevoie de reconsiderarea mijloacelor prin care bibliotecile pot oferi servicii cetăţenilor.

Drept, concluzie, se poate observa că consumul cultural nu este o prioritate pentru cetăţenii republicii. Impactul acestui fenomen este vizibil în alte sondaje realizate de către diferite organizaţii. Spre exemplu, studiul9 Fundaţiei Soros ”Percepţiile populaţiei din Republica Moldova privind fenomenul discriminării: studiu sociologic” realizat în 2011, demonstrează că la nivel de percepţie, respondenţii consideră că cel mai frecvent sunt discriminate în Republica Moldova persoanele cu dezabilităţi mentale şi fizice (respectiv 68% şi 66%), după care urmează persoanele sărace (59%), persoanele HIV pozitive (56%), persoanele în etate ( 50%), persoanele de orientare homosexuală (49%), romii (48%) şi femeile (32%). Doar 83% din cei chestionaţi consideră încrederea în oameni şi respectul pentru cultura altor popoare mai curând importante sau foarte importante pentru ei. Conform aceluiaşi studiu, 80% dintre

9 http://soros.md/files/publications/documents/Studiu Sociologic.pdf10

respondenţi consideră homosexualitatea ca fiind un lucru rău, şi nu îi acceptă nici în calitate de vecini. Aproape la fel stau lucrurile cu rromii (doar 40% din populaţie ar accepta să aibă un vecin rrom). Studiul scoate în evidenţă un grad înalt de stereotipizare al cetăţenilor republicii vizavi de categoriile de persoane discriminate.

La nivel de participare, provocările sectorului sunt următoarele:

(I) Gradul jos de competenţe de lectură face ca o mare majoritate a cetăţenilor să fie incapabili să participe activ în viaţa socială a ţării, iar productivitatea lor în viaţă să fie scăzută, ceea ce se reflectă direct în veniturile populaţiei şi finalmente în creşterea economică a ţării; (II) Consumul cetăţenilor pentru activităţi culturale este extrem de scăzut, în special în lunile de iarnă şi în zonele rurale;(III) Bibliotecile şi muzeele pierd din numărul de vizitatori din motive de învechire a modelelor de prestare a serviciilor şi organizare a timpului liber al cetăţenilor;(IV) Casele de cultură sunt la moment edificii, în care cetăţeanul nu se poate regăsi şi petrece util şi interesant timpul;(V) Gradul înalt de discriminare şi absenţă a toleranţei interetnice este şi rezultatul faptului că cultura nu este prioritate a statului în strategiile naţionale şi nici pentru clasa politică;(VI) În 21 de ani de independenţă, a fost pierdută legătura dintre educaţie şi cultură. Aceste două domenii acţionează separat şi drept rezultat au rezultate disparate şi de impact mic în dezvoltarea capitalului uman al ţării.

Probleme care derivă din analiză:

(I) Consum cultural scăzut per capita(II) Participare în cultură în scădere (III) Lipsa de conexiune dintre politicile educaţionale şi cele cultura

Accesul la produsul cultural

Accesul la produsul cultural este determinat, pe de o parte, de infrastructura reală şi virtuală existentă, iar pe de alta de oferta pieţei în domeniu.

Acces geografic

Distribuţia instituţiilor culturale (Chişinău – 107, Nord – 1024, Centru – 1054, Sud – 556, UTA Găgăuzia - 76) înregistrate pe teritoriul republicii apare ca fiind relativ uniformă la prima vedere (anexa 8). Totodată multe dintre instituţii, în special bibliotecile sunt fie avariate, fie deconectate de la curent electric, căldură şi alte facilităţi, care ar permite funcţionarea normală a instituţiilor. Or, pentru asigurarea accesului cetăţenilor la produsul cultural, infrastructura de calitate este de primă importanţă.

Starea edificiilor

În perioada 2009-2011, cu finanţarea din bugetele APL, de care aparţin de fapt Casele de cultură au fost reparate capital 281 case de cultură. În anii de referinţă, 1174 case au beneficiat de reparaţii curente. Suma totală a cheltuielilor a constituit 145.641,05 milioane lei. Deşi ritmul cu care se investeşte în infrastructură creşte de la an la an, 73 dintre CC sunt încă avariate, iar 536 necesită reparaţii capitale. Totodată, merită să fie menţionat că pur şi simplu reparaţia acestora nu va avea impactul scontat. Pentru ca acestea să devină funcţionale este nevoie o nouă formulă de funcţionare. Adaptarea edificiilor la noile tipuri de activităţi ar putea necesita investiţii suplimentare.

Analiza stării bibliotecilor din republică demonstrează că la moment 759 de biblioteci necesită reparaţii curente, 574 nu au instalate sisteme de încălzire, 51 au nevoie să fie conectate la electricitate. Pentru ca

11

bibliotecile să fie funcţionale 903 au nevoie să fie asigurate cu mobilier, iar 1039 să fie conectate la telefonie fixă. Conform estimărilor, pentru asigurarea condiţiilor minime de funcţionare a bibliotecilor din republică este nevoie de 80 milioane 355 mii lei. Cele mai mari costuri sunt atribuite achiziţiei de cărţi.

În subordinea Ministerul Culturii sunt 9 instituţii de învăţămînt: 3 licee, 5 colegii şi o instituţiei superioară de învăţămînt. Fiecare din ele necesită o reparaţie substanţială a imobilului. Majoritatea instituţiilor se confruntă cu problema deteriorării acoperişului, reţelelor de canalizare, a apeductului, sistemelor de încălzire. Faţada clădirilor cît şi clasele de curs, sălile festive şi de sport se impun a fi reparte şi reutilate. Instituţiile care dispun de cantină se confruntă cu problema utilajului învechit. Uşile şi ferestrele edificiilor se cer a fi schimbate. Pe parcursul anilor fiecare instituţie a încercat să facă faţă reparaţiilor curente însă majoritatea sistemelor sunt învechite şi trebuie renovate. Fiind instituţii de învăţămînt artistic profesionist, unde procesul de studii impune aflarea elevilor în edificiu 8-10 ore pe zi, crearea condiţiilor optime este o problemă primordială. Spre exemplu, la Colegiul de Arte or. Soroca ultimele reparaţii capitale au fost efectuate la căminul nr.1 în anul 2005. Trei dintre instituţii estimează resursele necesare pentru reparaţii la 1 milion 560 mii lei.

Clădirile muzeelor naţionale sunt, în majoritatea lor (patru edificii), considerate a fi patrimoniu cultural al ţării. Repararea edificiilor necesită lucrări de restaurare. Costul estimat al lucrărilor de reparaţie şi restaurare este de 103 milioane 98 mii lei. Începînd cu anul 2006 pînă în 2012, din suma necesară au fost alocaţi 47 milioane 452 mii lei.

Edificiile teatrelor şi a instituţiilor concertistice sunt într-o stare, care nu permite, în unele cazuri funcţionarea în regim normal a acestora. Blocul Teatrului din Cahul este avariat, Teatrul Epic de Folclor ”Ion Creangă” are nevoie de reconstrucţia sălii de spectacole. Totalul necesar pentru lucrările de reparaţie şi reconstrucţie constituie 127 milioane 400 mii lei.

Studioul ”Moldova-Film” avea în 2011, 30.292,12 mii lei patrimoniu net. Dintre aceştia 28.447,94 mii lei constituie capitalul social. «Moldova Film» dispune de un sediu imens, care trebuie întreţinut, şi 6 ha de teren. 2000 m.p. din încăperi sunt date în chirie pentru oficii sau depozite. Comanda de stat a facilitate foarte puţin investiţiile necesare în dotarea studioulului cu tehnică modernă. Mai mult, acordarea de resurse unui singur studiou nu a permis dezvoltarea facilităţilor pe domeniul cinematografie. Drept rezultat,cinematografia din ţară este subdezvoltată, deşi există un potential uman creator în domeniu.

Infrastructura virtuală

Conform datelor BATI, numărul utilizatorilor de internet este în permanentă creştere. Pentru luna decembrie 2012 erau atestaţi 1 615 817 utilizatori internet, cu 56741 mii persoane mai mult decît în luna septembrie a aceluiaşi an. Rata de penetrare este de 54,31%10. În anul 2010, 37% din gospodării deţineau un calculator personal11. Conform datelor MTIC, ponderea gospodăriilor cu calculatoare este semnificativ mai mare în regiunea Centru, faţă de celelalte regiuni. 27% din gospodăriile casnice dispun de acces la Internet. Fiecare a zecea gospodărie este conectată la Internet în bandă largă cu conexiune fixă. Cel mai frecvent, utilizatorii Internet accesează reţeaua globală de la domiciliu, fiecare al patrulea utilizator accesează Internet-ul de la prieteni şi cunoscuţi.

Datele MTIC demonstrează că informatizarea domeniului culturii este relativ slabă şi, totodată, neomogenă. Doar 28% din instituţiile culturale sunt dotate cu calculatoare, 22% au acces la Internet, 10% au locaţie Web şi 8% publică on-line cataloagele lor electronice. Utilizează calculatoarele în activităţile de serviciu 33% din angajaţi, inclusiv 29% folosesc în acest scop resursele Internet.

10 www.bati.md11 http://www.mtic.gov.md/statistica_rom/#indicat

12

În anul 2012 a fost aprobat Programul de informatizare al sferei culturii, care presupune dezvoltarea serviciilor electronice prestate cetăţenilor, dar şi fortificarea infrastructurii virtuale a sistemului cultural. Digitalizarea patrimoniului a avut loc cu eforturile instituţiilor subordonate. Astfel, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a introdus în baza electronică 417 fişe analitice ale pieselor de patrimoniu, 5440 imagini foto, 52 video, 270 colinde şi 14 registre de patrimoniu ale negativelor fotografice din fondul de negative. Biblioteca Naţională a RM a completat fondul colecţiei electronice cu 2898 u.m. La Camera Naţională a Cărţii au fost digitalizate 1371 u.m. Pe parcursul anului baza de date electronice a Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie a Moldovei a fost completată cu 100 mii piese. Muzeul Naţional de Artă a introdus în baza electronică 2518 opere şi a realizat o galerie virtuală 3-D. Nu există însă la moment un soft comun pentru toate muzeele, care ar permite asigurarea calităţii obiectelor digitalizate şi crearea unei reţele comune de tip muzeu virtual.

Accesul populaţiei la serviciile şi produsul cultural este condiţia necesară pentru creşterea consumului cultural şi creşterea venitului instituţiilor culturale. Provocările în acest domeniu sunt următoarele:

(I) Majoritatea infrastructurii culturale trebuie reparată şi ajustată condiţiilor moderne de funcţionare(II) Digitizarea produselor şi bunurilor culturale este o cerinţă a timpului(III) Creşterea numărului de utilizatori ai internetului este o posibilitate bună pentru dezvoltarea serviciilor culturale online

Problemele derivate din analiză ţin de:

(I) Detectarea posibilităţilor de parteneriate public-privat pentru asigurarea funcţionalităţii edificiilor culturale(II) Absenţa softului comun pentru muzee pentru digitizarea colecţiilor(III) Numărul mic de biblioteci în teritoriu conectate la internet

Calitatea produsului cultural

Calitatea produsului cultural se poate măsura în fondul de carte disponibil în biblioteci, fondul muzeistic naţional, numărul de monumente inspectate/salvgardate, cota de contribuţie a sectorului la formarea PIB şi cota de participare a cetăţenilor la evenimentele culturale. Toate acestea contribuie la creşterea impactului social al culturii: creşterea sentimentului de cetăţenie, a coeziunii şi incluziunii sociale, etc.

Contribuţia sectorului la formarea PIB şi exportul serviciilor culturale, informaţia poate fi găsită în subcapitolul Analiza economică a sectorului cultural, datele despre cota de participare sunt analizate în subcapitolul Participarea culturală.

Fondul de carte din biblioteci

Conform rapoartelor, rata medie de înnoire a fondului de carte este în medie de 57 de ani. Conform standardelor UNESCO această rată ar trebui să constituie de la 7 la 10 ani. Cheltuielile medii pe cap de locuitor pentru reînnoirea fondului de carte(anexa 9) o constituie suma de 3,30 lei, iar plafonul stabilit de Ministerul Finanţelor este de 7 lei/cap locuitor. Achiziţiile anului 2011 au constituit 295,8, cu 18,3 mai puţin decât în anul precedent. Achiziţiile per capita sunt de 0,08 cărţi pe cap de locuitor în timp ce recomandarea IFLA/UNESCO este de 0,25. Rata medie de înnoire a fondului de 57 de ani (recomandările IFLA/UNESCO sunt de 7-10 ani) şi cea de circulaţie a fondului de numai 1,2 denotă faptul că resursele info-documentare disponibile în biblioteci sunt foarte învechite şi respectiv nu corespund necesităţilor utilizatorilor, care solicită servicii noi, inovative, mobile, şi uşor de utilizat. Spre exemplu, din totalul de fond de carte al bibliotecilor publice, aproximativ 50% sunt cărţi care corespund cerinţelor cititorilor, restul fiind în grafie chirilică.

13

Se atestă o evoluţie inegală a informatizării în interiorul republicii, diferenţa dintre biblioteci la acest capitol depinzând mai mult de aspectele relaţionale şi de volumul de venituri al unui fondator sau altul, decât de politici şi normative naţionale unice. Astfel din cele 1383 de biblioteci publice care la începutul anului 2011 activau în Republica Moldova doar 17,2 % (238) erau dotate cu computere, conectate la Internet fiind 10,8 % (149) din numărul total de biblioteci sau 62,6 % din numărul bibliotecilor dotate cu computere. Doar 47 (3,4 %) de biblioteci publice dispun de pagină Web, iar diferenţa dintre nivelul de informatizare a bibliotecilor din spaţiul rural faţă de cele din spaţiul urban este alarmantă. Astfel, din cele 1218 biblioteci publice de la sate doar 142 (11,6%) dispun de un calculator, doar 67 (5,5%) din ele beneficiază de conexiune Internet şi doar 12 ( 1%) au pagină web.

Totodată, anumite măsuri în acest sens sunt deja întreprinse. În anul 2010, a fost lansată Biblioteca Naţională Digitală „Moldavica”, care reprezintă baza centrală de texte ale documentelor patrimoniale incluse în registrul Programului Naţional „Memoria Moldovei”. Baza de date este o parte componentă a Bibliotecii digitale Europene. În anul 2012 a fost lansat proiectul - Pilot „Biblioteci Globale” Novateca, care prevede dotarea cu echipament de acces public a 68 de biblioteci din teritoriu. Proiectul va fi implementat etapizat şi presupune transformarea bibliotecilor în Centre Comunitare de informare.

Conform Studiului sociologic „Fişele de raportare a cetăţenilor. Republica Moldova (2011)12” 55% dintre respondenţi sugerează îmbunătăţirea finanţării bibliotecilor, 21% – îmbunătăţirea competenţelor personalului, 14% – organizarea (reorganizarea spaţiilor), 7% accesul la informaţia de calitate, 3% sugerează un comportament mai politicos al personalului. Conform acestui studiu, nivelul de solicitare a serviciilor bibliotecilor publice este de 5,5%, situându-se intre nivelul de solicitare a serviciilor oferite de policlinici/centre ale medicilor de familie 39,3%, care sunt în fruntea clasamentului şi Consiliile raionale cu 1,0%.

Grupurile vulnerabile ale populaţiei au cele mai mari dificultăţi privind accesibilitatea şi calitatea serviciilor oferite de biblioteci. În acest context, serviciile adresate grupurilor vulnerabile devin factori-cheie pentru îmbunătăţirea accesului şi a serviciilor.

Conform sondajelor, doar 7% de respondenţi accesează bibliotecile publice prin internet. O cifră alarmantă pentru biblioteci este numărul extrem de mic al cetăţenilor (3%) care utilizează internetul în bibliotecă. Bibliotecile sunt la acest capitol pe ultimul loc din cele 30 de instituţii care prestează servicii publice. Pentru a contacta serviciile bibliotecii, 94% dintre respondenţi se deplasează la bibliotecă, 9% apelează prin telefon şi câte 4% folosesc poşta electronică sau pagina Web a bibliotecii.

În concluzie, reţeaua de biblioteci publice în republică trebuie să îşi revadă strategiile de atragere a cititorilor. Se impune în primul rînd reînnoirea fondului de carte şi dezvoltarea componentei ce ţine de tehnologiile informaţionale (conectare la internet, digitizare, fond de împrumut interbibliotecar, etc. )

Fondul patrimoniului construit

Conform raportului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a Ministerului Culturii în anul 2012, inspectarea monumentelor a avut loc în 13 raioane şi 3 municipii ale Republicii Moldova. În total au fost inspectate 1563 monumente, biserici, conace, mănăstiri, mori, poduri, case memoriale, etc. Datele principale sunt prezentate în tabel (anexa 10)

În perioada ianuarie 2010 - septembrie 2012, AIRM a efectuat inspectarea Centrului Istoric al Chişinăului, care deţine statut de monument de categorie naţională, şi a celor 977 de edificii cu statut de monument protejat situate aici (înscrise în Registrul Monumentelor ocrotite de stat aprobat prin hotărârea Parlamentului 1531-XII din 22 iunie 1993). S-a constatat că 85 dintre aceste edificii protejate au fost demolate (dintre care 44 au fost demolate în perioada 1995-2006, 41 de edificii au fost demolate recent în perioada 2006 - 2012, dintre care 6 cazuri au fost înregistrate în anul 2011, 2 cazuri au fost

12 http://www.statistica.md/public/files/despre/evaluare_opinii/Fise_raprotare_IPP_detaliat.pdf14

înregistrate în 2012). De asemenea 155 dintre ele au suferit intervenţii structurale care au prejudiciat autenticitatea şi integritatea monumentelor şi a zonelor de protecţie a acestora. 20 dintre edificii se găsesc în proces de ruinare. Astfel cifra totală a edificiilor care au avut de suferit este de 260 de monumente de importanţă naţională şi locală. Edificiile de importanţă arhitecturală şi istorică, îşi pierd autenticitatea şi integritatea, astfel prejudiciindu-se calităţile care au determinat atribuirea către acestea a statutului de monument. În afară de aceasta, se intervine degradant în cadrul Centrului Istoric al Chişinăului, demolîndu-se în fiecare an sute de construcţii istorice si construindu-se zeci de construcţii noi străine, ca mod de amplasare in teren, ca volumetrie, stilistică, scară şi înălţime, acestui valoros monument cultural şi urbanistic. Este deplorabilă situaţia în domeniul protejării patrimoniului arheologic al Chişinăului. În fiecare an în oraş se deschis sute de şantiere de construcţie fără nici o cercetare arheologică preventivă, precum prevede legislaţia. Astfel, se distrug irecuperabil mărturii inestimabile ale trecutului Chişinăului, unicele în stare să clarifice etapele şi detaliile dezvoltării istorice ale urbei.

La fel de tristă este situaţia în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil şi în celelalte localităţi ale Republicii Moldova.

Se observă un proces de degradare continuă a patrimoniului cultural construit al Republicii Moldova. Impactul degradării nu este la moment estimat în cifre, la nivel de capital fix. Obiectele cu statut de monument ar putea constitui unul dintre factorii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova, inclusiv drept elemente fundamentale de dezvoltare a turismului intern şi extern, ar contribui la dezvoltarea sentimentului cetăţeniei active. În urma analizelor AIRM şi ale direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii însă se poate observa că pentru moment, calitatea patrimoniului cultural imobil construit este în scădere continuă.

Fondul patrimoniului muzeistic

În anul 2011 fondul de bază al muzeelor naţionale este constituit din 411,813 piese, cu 6146 mai mult decât în 2010. O mare parte din piesele muzeale vine din donaţii, iar o parte au fost procurate din bugetul statului. Este dificil de identificat cât din bugetul statului este prevăzut pentru completarea colecţiilor. Colecţiile sunt completate din contul liniei bugetare procurări mijloace fixe şi mărfuri şi servicii neatribuite altor aliniate. (anexa 11) Datele se prezintă după cum urmează:

Sumele indicate pe aceste linii bugetare sunt derizorii şi ne-nominale, nefiind foarte clar cât exact investeşte statul în completarea colecţiilor de patrimoniu, care reprezintă un tezaur naţional, valoarea adăugată a căruia creşte de la an la an. Lipsa liniilor bugetare pentru completarea colecţiilor scoate în evidenţă rigiditatea sistemelor contabile care aplică acelaşi standard indiferent de necesităţile/ particularităţile sectoriale. Această particularitate a modului de operare cu programele contabile face dificilă monitorizarea eficienţei gestionării fondurilor prevăzute (neprevăzute) completării colecţiilor de patrimoniu.

La moment, cele 5 muzee în subordinea Ministerului Culturii raportează că din totalul de 526,055 piese, 48,860 (9,3%) necesită restaurare. Concomitent, spaţiile de conservare a colecţiilor nu sunt dotate suficient pentru a asigura condiţiile optime conservării. O problemă importantă este că la nivel naţional nu sunt cadre calificate pentru restaurarea adecvată a unei anumite categorii de patrimoniu de asemenea lipsesc laboratoarele de investigaţii,ateliere dotate cu utilaj corespunzător care ar permite restaurarea pieselor de patrimoniu. Oricum, chiar şi în condiţiile lipsei de utilaje şi specialişti calificaţi muzeele reuşesc să restaureze anual aproximativ 1000 de piese din patrimoniu. În termeni de ani, s-ar presupune în aceste condiţii că muzeele au nevoie de 48,86 ani pentru a restaura doar piesele care necesită reabilitare la zi.

Fondul cinematografic

15

Odată cu accentuarea problemelor economice generate de perioada de tranziţie, industria cinematografică din Republica Moldova a intrat în declin. Chiar dacă odată cu trecerea la economia de piaţă au început să apară studiouri private de producere a filmelor, cum ar fi „SINM“ (1992), „OWH Studio“ (1995) ş.a., în industria filmului nu există un climat investiţional eficient. Însuşi caracterul investiţiilor în film presupune angajamente de lungă durată.

În ultimii douăzeci de ani practic s-a distrus reţeaua de difuzare şi proiectare a filmelor. Unele cinematografe au fost privatizate sau sunt în curs de privatizare iar noii patroni, în mare parte, nu au fost în stare să reamenajeze şi să asigure sălile cu instalaţii cinematografice noi; cinematografele din restul localităţilor rurale / centrelor raionale se află în continuă degradare.

Moldova Film dispune la moment de o arhivă cu peste 700 de filme: 160 de filme artistice, 110 filme de multiplicaţie, 240 de popularizare a ştiinţei, 120 de filme de satiră, şi peste 100 de filme «despre Moldova sovietică». Acestea nu sunt valorificate în aspect patrimonial şi economic. De asemenea nu există o arhivă digital a fondului cinematografic.

Cu toate că în 2004 a fost aprobată Legea cu privire la cinematografie nr. 386-XV din 25 noiembrie 2004 şi Strategia de dezvoltare a cinematografiei Republicii Moldova în perioada anilor 2004-2007 (Hotărîrea Guvernului nr. 1322 din 30.11.2004), documente ce urmau să protejeze şi să dezvolte cinematografia, pînă în prezent nu există o politică definită privind dezvoltarea artei cinematografice naţionale, iar legea nominalizată nu funcţionează.

Piaţa industriilor culturale din Republica Moldova se află în faza incipientă de dezvoltare datorită tranziţiei social-politice prelungite şi contextului economic nefavorabil. În lipsa mecanismului eficace de susţinere a cinematografiei naţionale, multe dintre oferte rămîn la faza de proiect.

Intervenția statului în crearea cadrului pentru asigurarea calității produsului cultural (biblioteci, muzee, patrimoniu material şi imaterial) este obligatorie în aceste condiții. Pentru a reuşi dezvoltarea sectorului cultural în ansamblu, oferirea unei baze materiale decente este o condiție obligatorie.

În ceea ce priveşte calitatea produselor şi bunurilor culturale, provocările sectorului sunt următoarele:

(I) Patrimoniul cultural este în continuă degradare, indiferent de tipul acestuia(II) Bibliotecile nu deţin un fond suficient şi de calitate pentru atragerea cititorilor(III) Repartizarea fondurilor de achiziţii per număr de populaţie este o abordare greşită în condiţiile în care satele devin tot mai depopulate(IV) Industria cinematografică a avut de suferit cel mai mult din domeniul industriilor culturale(V) Patrimoniul cultural material al ţării este în pericol

De aici derivă următoarele probleme:

(I) Absenţa unui mecanism viabil de alocare a fondurilor pentru achiziţie de carte(II) Absenţa fondurilor pentru dezvoltarea colecţiilor în muzee(III) Ineficienţa mecanismelor legale de protejare a patrimoniului mobil şi imobil

FINANŢAREA DOMENIULUI CULTURII

Cheltuielile domeniului Cultură întrunesc activitatea instituţiilor de cultură din subordinea Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei (învăţămîntul artistic) şi autorităţilor administraţiei publice locale din teritoriu, a radiodifuzorilor naţional şi regional – Compania „Teleradio-Moldova” şi Compania „ Teleradio-Găgăuzia”. Cea mai mare pondere de cheltuieli revine APL şi instituţiilor din teritoriu.

16

Analiza cheltuielilor demonstrează că în proporţie de peste 50%, resursele sunt direcţionate spre cheltuieli de menţinere a edificiilor şi spre salarizarea personalului. Pentru dezvoltarea sectorului sunt alocate foarte puţine fonduri (teatre, biblioteci) sau nu sunt alocate (muzee, case de cultură). Problema finanţării sectorului este legată în primul rînd de întreg sistemul bugetar, care nu stimulează performanţa şi nu permite prin aceasta dezvoltarea. Pînă în anul 2010, finanţarea era alocată exclusiv programelor şi proiectelor statului în domeniu. Începînd cu 2010, MC a instituit fondul de susţinere al ONG-urilor din domeniu. Dar acest fond, ca şi întreaga finanţare a sectorului rămîne sub nivelul necesităţilor instituţiilor culturale. Datele demonstrează că piaţa sectorului cultural rămâne a fi subdezvoltată.

Începînd cu anul 2010, documentul principal de politici bugetare în domeniu este Cadrul Bugetar pe Termen Mediu, elaborat pentru trei ani de către Minister, în colaborare cu organizaţiile culturale şi sectorul asociativ din domeniu.

Conform CBTM, Programul în domeniul culturii pe anii 2013-2015 include următoarele subprograme: Subprogramul I. Elaborare a politicii de management în domeniul culturii, Subprogramul II. Dezvoltarea culturii, Subprogramul III. Protejarea patrimoniului cultural naţional, Subprogramul IV. Susţinerea de stat a televiziunii şi radiodifuziunii publice, Subprogramul V. Susţinerea culturii scrise. Distribuţia finanţării pe subprograme se prezintă în anexa 12.

Pe parcursul anilor 2010-2011 subprogramului Dezvoltarea Culturii este repartizată cea mai mare sumă de bani (445,864.4 mii lei pentru anul 2011). Acest lucru se explică, pe de o parte, prin faptul că Dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare şi afirmare a culturii naționale, promovarea sistemului de performanță în managementul cultural este pe locul I în priorităţile sectorului, iar pe de alta pentru că subprogramul include toate instituţiile culturale care sunt atât în subordinea ministerului, cât şi a APL. După cum a fost menţionat deja, majoritatea cheltuielilor din domeniu sunt direcţionate spre instituţii şi cheltuite pe salarii şi menţinerea clădirilor. Mecanismul de finanţare a instituţiilor păstrează modelul sovietic de distribuire a resurselor, în baza numărului de angajaţi şi nu în baza performanţelor. În cazul instituţiilor care fac parte din industria culturală (teatre şi instituţii teatral-concertistice) acest fapt blochează dezvoltarea domeniului şi este un impediment pentru finanţarea altor sectoare importante din cultură.

Totodată, unul dintre subprogramele prioritare şi cu potenţial de dezvoltare Protejarea patrimoniului cultural naţional are cea mai mică finanţare din totalul resurselor alocate domeniului.

Finanţarea rigidă a sectorului, conform regulilor şi procedurilor financiare generale nu permite alocarea de resurse pentru dezvoltarea unei pieţe culturale viabile şi libere. De asemenea, nu există un fond de promovare a mobilităţii artiştilor şi a produsului cultural. Faptul că majoritatea instituţiilor teatral-concertistice sunt în subordinea MC nu permite dezvoltarea acestora. În aceeaşi manieră, instituţiile culturale (muzee, teatre, instituţii concertistice) nu sunt privite de către stat ca potenţiale surse de venituri. Capacitatea acestora de a deveni instituţii antreprenoriale, cu specific de păstrare şi promovare a imaginii ţării nu este luată în considerare. În acelaşi timp, practicile internaţionale demonstrează că sectorul cultural poate genera aproximativ 6% din PIB (UE, Australia, etc).

În mod particular, finanţarea sectorului se confruntă cu următoarele provocări:

(I) Modelul de finanţare inflexibil nu permite alocarea resurselor pentru dezvoltarea pieţei culturale; (II) Centralizarea sectorului face ca instituţiile culturale private să nu aibă acces la suportul statului; (III) La moment nu există programe speciale de dezvoltare a industriilor creative, în afară de un mic suport acordat editurilor printr-un program specializat; (IV) Activităţile culturale nu sunt stimulate cu ajutorul unui sistem fiscal flexibil şi de suport pentru tinerii artişti(V) Sistemul de finanţare nu permite alocarea de fonduri pentru mobilitatea artiştilor şi a produselor culturale.

17

În concluzie, problemele cu care se confruntă domeniul cultural în materie de finanțare sunt:

(I)Mecanismul de finanţare nu generează concurenţa şi nu motivează la dezvoltare(II) Infrastructura reală greoaie produce multe cheltuieli(III) Capacitatea scăzută a managerilor de a gestiona fondurile şi de a genera venituri suplimentare(IV) Centralizarea sectorului, care ar putea deveni o potenţială sursă de venit pentru economia ţării (instituţiile teatral-concertistice).

MANAGEMENTUL INSTITUŢIILOR CULTURALE

Constatăm o criză a administraţiei culturale la toate nivelurile, atât la nivelul Ministerului Culturii, care în condiţiile descentralizării nu dispune de mecanismele necesare pentru susţinerea instituţiilor culturale, cât şi la nivel de instituţii, care nu dispun de abilităţi de gestionare. Intervenţia tradiţională a statului, care se preocupa de toate aspectele încă mai persistă în mentalitatea personalului instituţiilor culturale. Constatăm abilităţi reduse de gestionare a resurselor financiare şi totodată de promovare a produsului cultural dintr-un punct de vedere antreprenorial.

Spre exemplu, studiile sociologice efectuate în anii precedenţi de către muzee indică explicit factorii necesar de modificat în vederea atragerii publicului în muzee. Oricum, abordarea managementului muzeului rămâne a fi una ancorată în stilul sovietic. Muzeele nu sunt privite ca potenţiale instituţii antreprenoriale, care ar putea avea impact economic în stat nici de către administraţia muzeelor. Directorii de muzee sunt numiţi prin ordinul Ministrului culturii pe un termen nelimitat şi nu sunt evaluaţi în funcţie de performanţele prognozate/realizate.

Pentru moment, muzeele din Republica Moldova nu au un plan de promovare a propriului produs cultural, nu prestează servicii de organizare de evenimente culturale şi ştiinţifice şi nu au prevăzută linie de buget sau funcţie, care ar putea fi ocupată. Informatizarea are loc din resursele proprii, diferenţiat de la un muzeu la altul, iar calitatea pieselor digitizate este precară. Astfel, unul dintre cele mai importante instrumente contemporane de atracţie a vizitatorilor este nevalorificat de către muzee. Personalul muzeelor nu este instruit sub aspectul comercial al managementului muzeelor.

Conform rezultatelor sondajului realizat de MC în 2012, referitor la campaniile de informare şi vizibilitatea activităţii muzeelor, din răspunsurile respondenţilor reiese că majoritatea fie că nu sunt interesaţi de muzee (21,3%), fie că aleatoriu intră prin muzeu fără a fi interesaţi de muzee sau evenimente (40,6%). Din totalul respondenţilor doar 38% susţin că vizitează muzeele fiind informaţi despre evenimentele anunţate de muzee. Aceste rezultate sunt susţinute de răspunsurile respondenţilor care sugerează că din totalitatea vizitatorilor 22% au intrat în muzeu având interes pentru o anumită expoziţie, 5% din vizite sunt motivate de cercetare, restul vizitatorilor menţionează că intră să facă cunoştinţă cu conţinuturile muzeului (51,5%) sau să arate muzeul copilului (12,2%), datorită evenimentelor organizate în muzeu 1,9% dintre vizitatori fac cunoştinţă cu conţinuturile expoziţiilor, 7,3% ajung în muzee la insistenţa cunoştinţelor.

Lipsa sistemului de management al instituţiilor teatrale promovate şi aplicate de către Ministerul Culturii într-un document ce stabileşte priorităţile şi cadrul de dezvoltare a teatrului împiedică excluderea poverii statului. Totodată sunt limitate posibilităţile dezvoltării teatrului în industrie culturală, astfel racordându-se la principiile liberale de finanţare a activităţii culturale şi priorităţile europene în domeniul culturii. Conform Legii cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice nr. 1421 adoptată la 31.10.2002 directorul general al teatrului este angajat de către Ministerul Culturii cu sau fără concurs pe termen de 5 ani, iar conducătorul artistic este desemnat prin concurs cu acordul Ministerul Culturii de către directorul teatrului. Concursul de angajare a directorilor este formal sau nu are loc în general. Problemele existente identificate în sistemul actual denotă faptul că managerii nu posedă abilităţi antreprenoriale şi manageriale şi nici nu depun I pentru dezvoltarea acestora.

18

Marketingul teatral este unul dintre cele mai importante părţi în planul de dezvoltare al instituţiei teatrale, atragerea consumatorilor şi asigurarea creşterii indicatorului de audienţă. La moment, teatrele nu prevăd cheltuieli pentru marketing şi comunicare, nu au un plan de marketing, care ar evalua competitorii pe piaţa culturală şi ar stabili obiective clare. Acest fapt limitează posibilitatea atragerii de noi consumatori, menţinerea actualilor, identificarea necesităţilor culturale/valorice a consumatorului de artă, iniţierea unor noi tendinţe, deci dezvoltarea artei teatrale în industrie. Un alt element este lipsa de conştientizare a importanţei liniei de marketing şi comunicare de către directorii de teatru. Vânzările de bilete reprezintă elementul cheie pentru programele de artă, iar instrumentele de marketing asigură acest fapt. Conform analizei însă vînzările din bilete aduc cele mai mici venituri teatrelor (anexa 13).

Situaţia este asemănătoare în toate instituţiile culturale. Fiind derivat direct al modelului rigid şi lipsit de stimulente de finanţare, managementul instituţiilor culturale necesită o schimbare de atitudine şi poziţie atât din partea statului, cît şi a managerilor instituţiilor.

Insuficienţa mecanismului de management al instituţiilor culturale conduce la concluzia că administratorii instituţiilor au nevoie stringentă de formare în domeniul managementului şi marketingului cultural. Directorii de instituţii nu dispun de capacităţile necesare pentru a promova pe piaţă produsul cultural.

Provocările de bază în acest context sunt următoarele:

(I) Criza de administrare este prezentă la toate nivelele; (II) Managerii instituţiilor culturale nu au dezvoltate planuri de management şi marketing al produsului organizaţiei; (III) Directorilor de instituţii sunt angajaţi fiind numiţi de către autorităţi şi nu aleşi în baza concursului; (IV) Instituţiile nu sunt orientate spre antreprenoriat, predomină modelul cultural sovietic moştenit.

Problemele cu care se confruntă sectorul în domeniul managementului sunt:

(I) Capacităţi slabe ale managerilor pentru gestionarea resurselor financiare; (II) Capacităţi slabe ale managerilor de promovare a propriului produs; (III) Capacităţi slabe ale MC şi ale managerilor de fundraising; (IV) Lipseşte mecanismul eficient de monitorizare a instituţiilor subordonate.

RESURSELE UMANE

Remunerarea salariaţilor din sectorul cultural este una dintre cele mai mici, în comparaţie cu alte sectoare ale economiei naţionale. Din tabel (anexa 14) se poate observa o uşoară creştere a ratei în anul 2011 pînă la 1,79% din totalul remunerărilor. De menţionat că în întreg sistemul cultural, salariul mediu al lucrătorului în cultură constituie 1800 lei, iar coşul minim de existenţă pentru anul 2011 a constituit 1503, 0 lei. În comparaţie cu salariul mediu pe economie, care constituia în primele trimestre ale anului 2012, 3583,7 lei, angajaţii din sectorul cultural au fost remuneraţi cu 1580 lei în mediu. Cel mai puţin sunt remuneraţi angajaţii caselor de cultură (900 lei/lună), bibliotecarii 1590 lei/lună) şi muzeografii ( 1584 lei/lună). Putem concluziona că angajaţii instituţiilor de cultură de stat sunt la nivelul coşului minim de existenţă, ceea ce nu motivează spre dezvoltarea sectorului. Din aceleaşi considerente, în anul 2011 cota angajaţilor din instituţiile bugetare, care pleacă din sector este de 144 persoane (din 4059 în 2010). Majoritatea cadrelor care pleacă sunt din domeniul bibliotecilor şi muzeelor. Dacă ritmul de plecare al cadrelor calificate din sector nu va fi stopată, în următorii ani, sectorul riscă să intre în colaps.

19

Pe de altă parte, toate instituţiile au dreptul să utilizeze mijloacele speciale pentru salarizarea angajaţilor. În acest sens, incapacitatea managerială şi de marketing a directorilor de instituţii generează un venit minim şi nu permite creşterea salariilor.

Formarea inițială a cadrelor în sector

În subordinea Ministerului Culturii activează 9 instituţii de învăţămînt artistic cu profil muzică, teatru, coregrafie, arte plastice: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, 5 colegii şi 3 licee, cu un potenţial didactic de 895,2 profesori şi contingent de 3044 elevi/studenţi în mediu, 3195 efectiv la 31 decembrie 2012. Instituţiile de învăţămînt din sector sunt dublu administrate: pe de o parte, de MC şi pe de altă parte de Ministerul Educaţiei, care stabileşte cadrul normativ-reglatoriu pentru toate instituţiile de învăţămînt din ţară.

Din bugetul MC sunt alocate în mediu 41,7% anual pentru cele 9 instituţii de învăţămînt artistic. Alocaţiile bugetare cresc în fiecare an. În anul 2011 cheltuielile instituţiilor au crescut cu 4338,5 mii lei.

Creşterea alocaţiilor poate fi explicată prin creşterea cheltuielilor medii per student în instituţii. Astfel, de exemplu, în anul 2011, cheltuielile medii pentru un student la AMTAP a constituit suma de 27378 mii lei, cu 322,4 lei mai mult decât în anul 2010. Este interesant de menţionat că studiile în colegii sunt mai costisitoare pentru stat cu 721,4 lei, ceea ce apare ca fiind un paradox. De asemenea, media pe ţară, atribuită cheltuielilor per student în instituţiile de învăţămînt superior în 2009 a constituit 6802 lei, iar în AMTAP – 25847, 5 mii lei13. Această diferenţă este vizibilă şi în costurile unui student de colegiu. La nivel de ţară, în 2009, aceste costuri constituiau suma de 8.709 lei, iar în colegiile de profil artistic 18016,6 mii lei. Discrepanţa de costuri pentru un student este determinată şi de specificul pregătirii profesionale în domeniul artistic.

La compararea costurilor pentru diferite nivele de învăţămînt, instituţiile de învăţământ artistic sunt compatibile cu tendinţele întregului sistem educaţional. Costurile per elev, ale instituţiilor de învăţământ mediu de specialitate (36480,5 lei pentru anul 2013) sunt mai mari decât costurile per student din învăţămîntul superior (35805,1 lei pentru anul 2013).

În afară de finanţarea de la bugetul de stat (componenta de bază), instituţiile de învăţămînt pot acumula mijloace speciale, provenite majoritar din banii din contractele de studii. Studiul 14 Sistemul de învăţămînt din Republica Moldova în contextul Procesului de la Bologna 2005-2011, realizat de Fundaţia Soros demonstrează că, în funcţie de sursa de finanţare, rata de creştere/descreştere a cheltuielilor instituţiilor diferă. Astfel, în cazul AMTAP, se înregistrează o creştere lentă a cheltuielilor provenite din mijloace speciale (pentru anii 2005-2010, aceasta constituie 119,34%15). Din tabel se poate observa că cifra provenită din mijloace speciale este foarte mică în cazul instituţiilor artistice. În cazul colegiilor, pentru anul 2012, cheltuielile provenite din mijloace speciale au constituit 8,8% din totalul cheltuielilor, iar în cazul AMTAP – 17%.

Pentru anul 2010, ponderea cheltuielilor din mijloacele speciale ale AMTAP este de doar 12,40%. În acest sens, universitatea poate fi calificată drept una care depinde de fondurile bugetare.

În comparaţie cu alte instituţii din ţară, instituţiile de învăţămînt artistic, având un specific, nu pot asigura prezenţa unei cantităţi mari de contracte de studii (cum ar fi cazul ASEM, USM de exemplu, sau colegii de specialitate economică, informatică sau drept).

13 Educaţie vocaţională la răscruce: o analiză a deciziilor de politici în sistemul învăţământului mediu de specialitate, Sergiu Lipceanu, IDIS Viitorul, 2010

14 http://www.soros.md/files/publications/documents/StudiuProcesulBologna2005-2011.pdf15 Idem, pg. 47

20

În condiţiile în care învăţămîntul superior din Republica Moldova a devenit autonom financiar începînd cu ianuarie 2013, se poate pune problema, la un moment dat, a închiderii singurei instituţii de învăţămînt superior în domeniul artistic. În acelaşi timp, costurile de instruire ale studenţilor, sunt la AMTAP cele mai mari, în comparaţie cu alte universităţi, chiar şi în raport cu USMF Nicolae Testemiţeanu.

La 31 decembrie 2012, în învăţămîntul artistic erau incadraţi efectiv 319516 de studenţi, pe toate formele şi nivelele de învăţămînt. 1909 dintre aceştia sunt studenţi ai AMTAP. Din figură (anexa 15) se poate observa că numărul studenţilor în învăţămîntul superior din domeniu scade în fiecare an. Acest lucru este îngrijorător pentru menţinerea şi dezvoltarea sistemului cultural din republică.

Scăderea numărului de studenţi este determinată pe de o parte de lipsa locurilor de muncă, sau de salariile extrem de joase din domeniul culturii (în mediu 1850 de lei/lună), dar şi de incapacitatea instituţiilor de a fi flexibile la cererea de pe piaţă şi la necesităţile de instruire ale tinerilor. Spre exemplu, AMTAP nu participă în programele de mobilitate, pe care le presupune şi încurajează aderarea la Procesul de la Bologna al Republicii Moldova şi documentele europene în domeniul culturii.

Dezvoltarea capacităților angajaților în sectorul cultural

Pentru moment, în Republica Moldova nu există o concepţie sau structuri de dezvoltare a capacităţilor cadrelor din domeniu. În discuţiile cu angajaţii din diferite domenii (teatru, muzică, case de cultură, muzee) necesitatea formării continue în domeniu este stringentă.

Alocarea surselor bugetare pentru menţinere şi nu dezvoltare are drept consecinţă capacitatea redusă a administrației instituțiilor culturale de a menține şi dezvolta nivelul de profesionalizare a angajaților prin implicarea acestora în stagii de formare continuă. Lipsa specialiştilor în domeniul restaurării anumitor categorii de patrimoniu, precum şi lipsa fondurilor pentru contractarea specialiştilor din străinătate care ar efectua astfel de lucrări de asemenea contribuie la menţinerea unei rate scăzute de restaurare şi respectiv atractivitate diminuată a expoziţiilor. Chiar dacă specialiştii din muzee sunt înalt calificaţi, drept rezultat al salarizării extrem de joase, angajaţii se concediază, astfel muzeele pierd anual angajaţi valoroşi.

Rapoartele internaţionale17 specifică importanţa dezvoltării capacităţilor managerilor şi a angajaţilor sectorului cultural, pe fiecare domeniu în parte. Subiectele sugerate de către experţii internaţionali ţin de: elaborarea strategiilor de dezvoltare a sectorului/domeniului/instituţiei; advocacy, fundraising, dezvoltarea parteneriatelor; realizarea cercetărilor de marketing şi creştere a participării; managementul proiectelor, planificare a afacerii şi leadership; comunicare şi relaţii publice; dezvoltarea abilităţilor în domeniul tehnologiilor informaţionale. De asemenea, experţii specifică domeniile în care este nevoie de dezvoltarea capacităţilor angajaţilor: patrimoniu cultural (protecţie, prezervare, restaurare); muzee, biblioteci, cinema, casele de cultură.

Pentru a dezvolta un domeniu cultural viabil, în domeniul formării resurselor umane se impune nevoia reformării şi modernizării învăţămîntului artistic şi crearea condiţiilor pentru formarea continuă a cadrelor manageriale şi a angajaţilor în cultură.

Sectorul cultural este singurul din RM, care are un specific – prezenţa liberilor profesionişti. În plan internaţional, aceştia sunt asiguraţi social şi stimulaţi fiscal. În Moldova nu există o concepţie clară privind statutul artistului liber profesionist şi sistemul de asigurare profesională.

Resursele umane sunt baza dezvoltării sectorului. La acest nivel, provocările sectorului sunt următoarele:

16 www.statistica.md17 Regional Research Report on Cultural Policies and Trends of Eastern Partnership Countries, RMCBU, Eastern Partnership Culture Programme, 2012

21

(I) Formarea profesională iniţială în domeniul artistic nu corespunde cerinţelor timpului(II) Formarea continuă a cadrelor este subdezvoltată(III) Salariile extrem de mici generează plecarea masivă a artiştilor şi angajaţilor în sector(IV) Educaţia artistică nu se raliază la standardele şi tendinţele Procesului de la Bologna(V) Costurile mari per student fac ca instituţiile de învăţămînt să rămînă la nivelul de subzistenţă

Problemele identificate:

(I) Exodul cadrelor calificate din domeniu din cauza salarizării extrem de jos(II) Absenţa centrelor de formare continuă pentru manageri şi pentru angajaţii diferitor instituţii(III) Structura învăţămîntului artistic este învechită şi nu permite asigurarea calităţii formării cadrelor în domeniu

ACTIVITATEA ECONOMICĂ A SECTORULUI CULTURAL

Analizele de ţară demonstrează faptul că creşterea economică a Republicii Moldova se bazează pe modelul de consum, care este prezent şi în instituţiile culturale. Conform datelor raportului Cultural Policy Lanscapes18, cheltuielile pentru cultură formau 1,20% din PIB în 2009. Conform datelor BNS, activităţile recreative şi culturale contribuie la PIB cu 0,3 % în 2011, ceea ce e comparabil cu sectorul sănătate şi învăţămînt. Drept concluzie, la moment, sfera serviciilor culturale are un impact neobservabil în economia ţării, atât la nivel de creare a locurilor de muncă, cât şi în plan pur financiar. Acest lucru determină ca serviciile culturale să fie privite ca o activitate de ordin secundar. Totodată, conceperea sferei culturale ca fiind sfera exclusivă a culturii înalte (teatru, operă, filarmonică, biblioteci) nu permite calcularea reală a contribuţiei sectorului cultural la formarea PIB.

În Republica Moldova sunt înregistrate peste 1000 de întreprinderi care au ca scop prestarea de servicii sau bunuri culturale. Majoritatea dintre ele nu formează o reţea, care ar permite statistici relevante în domeniu. Această problemă face ca un calcul real al contribuţiei sectorului culturii la PIB să fie imposibil.

Dintre întreprinderile care au prezentat rapoarte la BNS, au fost înregistrate următoarele rezultate pentru vînzări cu amănuntul.

Vînzările de cărţi, ziare şi reviste înregistrează o scădere de 2210,3 mii lei (anexa 16) în raport cu 2010. Acest lucru demonstrează pe de o parte, interesul scăzut al populaţiei pentru lectură şi carte, iar pe de alta, este determinat de capacitatea scăzută de cumpărare de care dispun cetăţenii.

Pe de altă parte, vînzările de antichităţi cresc în anul 2011 cu 740,5 mii lei, în raport cu 2010 şi cu 1474,8 mii lei în raport cu 2009. Creşterea numărului de vînzări în domeniul antichităţilor despre deschide perspectiva dezvoltării afacerilor în domeniu (anexa 17).

Serviciile de piaţă prestate populaţiei în domeniu au constituit pentru 2011 suma de 779 574,6 mii lei şi sunt în creştere în comparaţie cu anul 2010 cu 255 554,3 mii lei. Deşi aria de servicii culturale şi recreative nu poate fi comparată cu contribuţia sectorului integral de servicii per ţară, considerăm că această creştere permite dezvoltarea sectorului de servicii culturale prestate populaţiei.

Contribuţia IMM din domeniu la formarea activităţilor economice pentru anul 2011 este de 33,6% din total, înregistrînd o creştere de 1,3 % în raport cu 2010.

Activitatea agenţilor economici din domeniul publicităţii este reglementată de Legea cu privire la publicitate, adoptată la 27 iunie 1997. În ultimul timp, acest domeniu se dezvoltă într-un ritm dinamic, numărul agenţiilor de publicitate crescând anual cu 25-40%. Astfel, în prezent, mai mult de 200 de agenţii prestează servicii de publicitate.

18 Cultural Policy Landscapes, ERSTE Stiftung Studies, 201222

Deocamdată există puţine agenţii cu branduri multinaţionale, dar ritmul de creştere a pieţei şi a veniturilor este un fapt încurajator pentru oamenii de afaceri de peste hotare.

În anul 2006 volumul afacerilor în publicitate a constituit peste 14 milioane de dolari. 80% din circuitul financiar publicitar din R. Moldova reprezintă finanţe din afara ţării, aduse de agenţiile de publicitate, bani din care se plătesc impozite, se creează locuri de muncă, mărindu-se astfel capacitatea pieţei de consum. Cu toate acestea, în ţara noastră domeniul publicităţii rămâne în urma nivelului atins de ţările vecine România şi Ucraina.

Activitatea meşterilor populari (ceramica populară, împletitul din paie, ţesutul artistic, prelucrarea artistică a pietrei, pielii, lemnului, croşetare, confecţionarea instrumentelor populare, împletitul din fibre vegetale ş.a) ar putea contribui semnificativ la dezvoltarea afacerilor în domeniul culturii.

Cu toate că în conformitate cu legislaţia autorităţile publice locale sunt obligate să acorde meşterilor populari, organizaţiilor lor şi întreprinderilor din domeniul meşteşugurilor artistice facilităţi fiscale, dezvoltarea acestui segment nu marchează progrese semnificative.

Cele mai dificile obstacole în practicarea meşteşugurilor populare în Republica Moldova sunt legate de lipsa pieţei de desfacere, importul materiei prime, aprecierea incorectă a valorii artistice a lucrărilor, includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător, fără diferenţierea specificului acestei activităţi, lipsa unui mecanism de atribuire a titlului de „meşter popular“.

Dezvoltarea meşteşugăritului şi a producţiei de artizanat este nemijlocit legată cu dezvoltarea anumitor segmente de turism receptor, şi în primul rînd, de cel rural. Cu toate acestea, agenţiile turistice, pensiunile din mediul rural, dar şi instituţiile culturale nu manifestă iniţiativă de colaborare eficientă cu meşterii populari.

Se cere şi crearea unui cadru stimulatoriu pentru dezvoltarea meşteşugurilor populare, cum ar fi: susţinerea procesului de creare şi funcţionare atelierelor specializate pentru artizanat şi meşteşuguri populare, includerea acestora în circuitele turistice, crearea unor structuri de comercializare a obiectelor de artizanat prin diverse reţele de magazine şi instituţii de cultură.

Perioada de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă a condiţionat reformarea sistemului instituţional de arte plastice. A scăzut numărul de comenzi, în special cele care veneau pe filiera Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici, au crescut preţurile de întreţinere a atelierelor de creaţie, plasticienii obţin tot mai greu un atelier, din motivul că astfel de construcţii specializate nu se mai realizează.

Lipsa unei pieţe de desfacere în republică a dus la migraţia masivă a plasticienilor şi a operelor lor peste hotare. Astfel, arta profesionistă a scăpat de sub dominaţia ideologică, dar a ajuns sub presiunea factorului economic. Numărul de lucrări vândute şi câştigurile obţinute de pe urma lor sunt derizorii. Procesul de liberalizare economică, dispariţia cenzurii ideologice şi a interdicţiilor administrative au contribuit la diversificarea formelor de asociere a artiştilor plastici.

Contribuţiile indirecte ale sectorului cultural sunt formate în mare măsură din activităţile din turism. Conform datelor BNS, din cei 10,8 mii de turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în anul 2011 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 54,6% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, ceea ce constituie 11748 turişti-zile. Numărul participanţilor la turismul intern în anul 2011 s-a cifrat la 37,8 mii de turişti, cu 6,1% mai mare comparativ cu cel înregistrat în anul 2010. Dacă am presupune că turiştii externi au beneficiat de cazare măcar o noapte la un preţ de 250 lei, veniturile instituţiilor de cazare ar constitui pentru anul 2011 – 1 468 500 lei. Dacă aceşti turişti ar lua masa în fiecare zi în sumă de 200 lei, venitul restaurantelor ar constitui 2 349 600 lei.

23

La moment însă impactul sectorului cultural în economia ţării nu este calculat. În acest sens se impune o reconceptualizare a datelor statistice în domeniu şi o revizuire a modalităţii de calcul a veniturilor din domeniul cultural. În toată lumea, sectorul industriilor culturale este considerat unul important pentru economia ţării. Industriile culturale cuprind industriile teatral-concertistice, publicitatea, editarea de cărţi, ziare şi reviste, meşteşugurile populare, designul, arhitectura, new-media. Din cauza paradigmei învechite sovietice şi a intereselor politice de moment, industriile creative în Moldova sunt dispersate şi nu pot fi privite ca sistem, care aduce contribuţie la dezvoltarea economică a ţării.

În acelaşi context, exportul19 bunurilor culturale cuprinde o serie întreagă de servicii. Analiza datelor (anexa 18) demonstrează o creştere a exportului pentru anul 2011 cu 5161,7 mii dolari în raport cu 2010 şi cu 17 491,1 mii dolari în comparaţie cu 2009. Creşte în special exportul obiectelor de patrimoniu cultural. Conform datelor provenite de la MNEIM, în anul 2011, au fost prezentate spre expertizare pentru a fi exportate 10.000 de covoare autohtone moldoveneşti. Exportul icoanelor şi a altor obiecte de patrimoniu este în continuă creştere.

În concluzie, deşi imposibil de calculat la moment, impactul serviciilor culturale şi recreative, precum şi a întreprinderilor în domeniu este în creştere atît la nivel de venituri, cît şi ca pondere în exporturi. Tendința de creştere determină ideea că odată cu dezvoltarea industriilor culturale, contribuția sectorului la formarea PIB va creşte şi cu aceasta şi impactul domeniului asupra creşterii economice a țării.

Pentru activitatea economică a instituţiilor culturale sau artiştilor liber profesionişti au fost detectate următoarele provocări:

(VIII) Impactul culturii în economia ţării nu poate fi calculat pentru că nu există un sistem de baze de date, care ar permite sintetizarea datelor(IX) Industriile culturale în Republica Moldova sunt definite în mod limitativ, neincluzînd serviciile de publicitate, design, arhitectură, industrii de frumuseţe, televiziunea(X) Impactul indirect al culturii în turismul intern şi extern nu se ia în considerare la analiza economică a culturii(XI) Industriile culturale pot şi trebuie să fie dezvoltate pentru asigurarea dezvoltării sectorului şi a contribui la creşterea economică a ţării

Probleme cu care se confruntă sectorul în domeniul economic sunt:

(I) Impactul mic al sectorului la constituirea PIB(II) Subdezvoltarea industriilor creative(III) Influenţele politice în definirea industriilor creative

Concluzii generale:

În concluzie, întreg sectorul cultural are nevoie de o redimensionare. Sunt necesare intervenţii atît la nivel de administrare a sectorului, de finanţare, cît şi în schimbarea coraportului dintre stat şi cultură. Prin definiţie, sectorul cultural este productiv şi eficient numai în cazul în care este liber şi nu este subsumat anumitor interese ideologice. Acest lucru s-a reuşit pe parcursul a 21 de ani de independenţă a ţării. Totodată, mecanismele de administrare a culturii, repartiţia dintre cultură de oraş şi cultura în teritoriu, absenţa unei viziuni sinergice asupra dezvoltării sectorului şi ralierea acestuia la standardele

19 Servicii de poştă şi telecomunicaţii, Servicii de difuzare a a programelor, Servicii de emisie prin reţeaua de staţii de televiziune, Servicii comerciale neincluse în alte categorii, Servicii în domeniul cinematografiei, radioului, televiziunii şi alte servicii anexe activităţilor recreative, Servicii în domeniul radiodifuziunii şi televiziunii, Alte servicii anexe activităţilor recreative (servicii în domeniul activităţilor de concertare, teatrale, de opera, balet şi circ, Servicii ale agenţiilor de informare, Servicii ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi ale altor instituţii social-culturale

24

internaţionale pentru beneficiul cetăţenilor şi al ţării în ansamblu rămîn a fi o provocare pentru autorităţi. Drept rezultat al analizei SWOT (anexa 19), au fost identificate cîteva probleme de sistem:

Management:

(I) Mecanismul de finanţare nu generează concurenţa şi nu motivează la dezvoltare(II) Infrastructura reală greoaie produce multe cheltuieli , infrastructura virtuală este subdezvoltată(III) Competenţele manageriale ale administratorilor sunt subdezvoltate (IV) Impactul culturii şi instituţiilor culturale este puţin vizibil în plan educaţional, social şi economic(V) Sectorul cultural este centralizat, iar mecanismele de monitorizare a instituţiilor la nivel local este imperfect

Produs cultural:

(I) Nu există o bază de date, registru al instituţiilor culturale publice şi private (II) Domeniul cultural în ansamblu este privit ca unul care cheltuieşte banii statului şi este incapabil să producă valori economice(III) Patrimoniu cultural degradat(IV) Produse culturale puţin atractive(V) Marketing cultural neorientat spre grupuri-ţintă(VI) Piaţă culturală nedezvoltată

25

VIZIUNEA STRATEGICĂ ŞI REZULTATE SCONTATE

Strategia Naţională de Dezvoltare Moldova 2020 pune accent pe schimbarea paradigmei de dezvoltare a ţării prin atragerea investiţiilor străine şi locale, dezvoltarea activităţilor de cercetare-inovare şi a industriilor exportatoare. De asemenea, documentul accentuează că paradigma de dezvoltare poate fi schimbată promovarea unor "reforme instantanee”. În cadrul celor 7 priorităţi stabilite de Strategia Naţională 2020 sectorul cultural se aliniază la realizarea următoarelor acţiuni:

(I) Crearea şi facilitarea unui climat favorabil pentru artişti şi angajaţi ai sectorului cultural (II) Descentralizarea sectorului cultural şi diminuarea costurilor finanţării prin intensificarea concurenţei în domeniul cultural (III) Ameliorarea şi dezvoltarea climatului de afaceri în sectorul cultural (IV) Salvgardarea patrimoniului cultural naţional în toată diversitatea lui

În acest context, Strategia identifică următoarele teme-cheie pentru dezvoltare:

(I) Diversificarea serviciilor instituţiilor culturale statale şi private(II) Salvagrdarea patrimoniului cultural naţional(III) Elaborarea cadrului pentru dezvoltarea industriilor creative

Membrii unei societăţi sunt cei care împărtăşesc anumite modele culturale. Cultura defineşte gradul de toleranţă al societăţii (sensibilitatea interculturală), generează proiecţia unui anumit tip de viitor (planificarea şi investirea în viitor), orientarea spre performanţă (importanţa excelenţei şi a îmbunătăţirii calităţii vieţii) şi orientarea spre oameni (încurajarea empatiei, a grijii faţă de celălalt). În afară de impactul economic, sectorul cultural are un impact important social. Prin implementarea Strategiei se urmăreşte, pe de o parte, maximizarea impactului culturii asupra capitalului uman al ţării, iar pe de alta, creşterea ponderii sectorului în dezvoltarea economică a ţării. Pentru realizarea obiectivelor Strategiei, este nevoie de o reformă calitativă a sectorului, atât pe dimensiunea finanţării, a administrării, a protejării patrimoniului cultural, cît şi la nivel de descentralizare a instituţiilor culturale şi creşterea pieţei de consum cultural.

Modernizarea sectorului cultural presupune reconfigurarea raporturilor dintre Stat şi Cultură. În acest sens, Strategia prevede asigurarea de către stat a creşterii ponderii sectorului liber şi a celui nonformal în totalul activităţilor culturale prin accesul organizaţiilor asociative şi a artiştilor liber profesionişti la finanţare. Pentru dezvoltarea domeniului artelor vizuale şi a literaturii vor fi elaborate politici publice speciale.

În ideea asigurării calităţii educaţiei artistice, vor fi restructurate instituţiile de învăţămînt artistic, prin specializarea acestora şi racordarea la standardele internaţionale, recomandate de UNESCO. Inclusiv, se prevede reconceptualizarea traseelor de formare profesională, ajustarea curriculumului la necesităţile pieţei forţei de muncă şi îmbunătăţirea calităţii cadrelor didactice.

Pentru profesionalizarea continuă a cadrelor în domeniu vor fi create condiţii pentru formarea lor continuă. Este important ca fiecare domeniu din sectorul cultural să dispună de Centre de formare continuă. În acest sens, sectorul cultural are o practică bună care priveşte bibliotecile. Abolirea distincţiei dintre rural şi urban în abordarea culturii presupune şi formarea continuă a lucrătorilor din cultură din ţară în domeniul managementului, marketingului cultural şi a identificării de fonduri suplimentare (fundraising).

Patrimoniul cultural devine, prin Strategie, o prioritate naţională. Diversitatea patrimoniului cultural permite dezvoltarea turismului intern şi internaţional şi poate configura o altă imagine a ţării. Strategia

26

prevede acţiuni concrete pentru salvgardarea patrimoniului naţional. În ceea ce priveşte monumentele şi edificiile considerate patrimoniu cultural, vor fi elaborate contracte-tip de gestionare/păstrare a patrimoniului cultural. Institutul monumentelor va fi una dintre instituţiile-cheie în salvgardarea patrimoniului cultural, care constituie bunăstarea publică a ţării.

Crearea unei reţele virtuale de servicii şi bunuri culturale este o prerogativă a timpului. Pe acest motiv, Strategia urmăreşte realizarea obiectivelor Programului de informatizare în domeniul culturii. Angajaţii din cultură vor fi instruiţi să presteze servicii în regim on-line, va fi creat un portal naţional de promovare a artiştilor şi a produselor culturale, prin care se urmăreşte lărgirea accesului populaţiei la produsul cultural.

Realizarea obiectivelor Strategiei ţine de crearea de parteneriate cu autorităţile publice centrale din domeniul educaţiei, construcţiilor, tineret şi sport, economiei şi finanţelor. De asemenea este importantă crearea parteneriatelor cu autorităţile publice locale şi Biroul pentru Relaţii cu Diaspora. În condiţiile în care numărul migranţilor este unul extrem de mare, este importantă menţinerea conexiunii cetăţenilor cu ţara, păstrarea tradiţiilor şi a sensului de identitate naţională. Prin implementarea programelor specifice pentru migranţi, acest lucru este posibil.

În baza prezentei Strategii vor fi elaborate, la necesitate, strategii, programe sau politici pe domenii culturale.

MISIUNEA Strategiei este ca întreg sectorul cultural să fie asigurat cu un cadru de politici coerent, eficient şi pragmatic, pornind de la priorităţile desemnate în document. Strategia va fi sensibilă la nevoile sectorului si a capitalului uman din domenii, va fi flexibilă şi va permite creşterea naturală a unor domenii culturale şi reducerea altora. Politicile trasate în prezenta strategie formează cadrul pentru elaborarea şi implementarea politicilor lipsite de ideologii, dogmatizare sau centralizare a statului asupra sectorului cultural.

VIZIUNEA

Către 31 decembrie 2020, Republica Moldova va fi o ţară cu un sector cultural puternic, independent şi creativ şi un patrimoniu cultural salvgardat şi valorificat în dezvoltarea regională, în strategiile educaţionale şi în turismul şi branding-ul de ţară, care conectează comunitatea şi contribuie la dezvoltarea socio-economică a ţării

SCOPUL STRATEGIEI:

Asigurarea unui cadru de politici coerent şi eficient pentru dezvoltarea mediului cultural viabil, prin formarea unui sistem funcţional de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural, promovarea creativităţii, dezvoltarea industriilor culturale, eficientizarea managementului cultural, în scopul creşterii calităţii vieţii cetăţenilor, a spiritului de toleranţă şi coeziune socială.

OBIECTIV GENERAL 1: SALVGARDAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL ÎN TOATĂ DIVERSITATEA LUI

Obiectiv specific 1: Formarea unui sistem de documentare şi evidenţă a patrimoniului cultural, astfel încât către anul 2020 obiectele de patrimoniu naţional să fie inventariate, documentate, expertizate şi clasate în proporţie de 80 %.

27

Acţiuni prioritare:

(I) Inventarierea şi documentarea patrimoniului cultural naţional;(II) Expertiza şi clasarea patrimoniului cultural naţional;(III) Formarea Registrelor patrimoniului cultural naţional;(IV) Formarea Cadastrelor patrimoniului cultural imobil şi memorial; Rezultate scontate:

(I) Inventar al patrimoniului cultural naţional creat;(II) Patrimoniu cultural naţional documentat;(III) Patrimoniu cultural naţional expertizat şi clasat;(IV) Sistem de evidenţă a patrimoniului cultural naţional creat;(V) Registre ale patrimoniului cultural naţional create;(VI) Cadastre ale patrimoniului cultural imobil şi memorial create;

Obiectiv specific 2: Crearea unui sistem de conservare şi protejare a patrimoniului cultural, astfel încît către 2020, obiectele de patrimoniu cultural să fie protejate şi restaurate/revitalizate în proporţie de 50 %.

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea cadrului legal adecvat pentru conservarea şi protejarea patrimoniului cultural naţional;

(II) Crearea sistemului instituţional de conservare, restaurare a patrimoniului cultural naţional; (III) Formarea/dezvoltarea sistemului de inspectare şi monitorizare a patrimoniului cultural naţional;(IV) Dezvoltarea colecţiilor naţionale de patrimoniu cultural mobil;(V) Asigurarea accesului la proiectarea şi la restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural doar a specialiştilor atestaţi (arhitecţi-restauratori, ingineri-restauratori, muncitori-restauratori) în domeniul protejării patrimoniului cultural

Rezultate scontate:

(I) Cadru legal şi normativ pe domeniu elaborat;(II) Sistem de conservare, restaurare a patrimoniului cultural naţional creat;(III) Sistem de inspectare, monitorizare a patrimoniului cultural naţional creat;(IV) Sistem instituţional de protejare şi restaurare a patrimoniului cultural funcţional;(V) Patrimoniu cultural revitalizat şi salvgardat;(VI) Comunităţi/persoane purtătoare de patrimoniu cultural imaterial identificate, stimulate şi

protejate;(VII) Colecţii publice de patrimoniu mobil dezvoltate şi securizate;(VIII) Cadre calificate în domeniul proiectării şi restaurării patrimoniului cultural.

Obiectiv specific 3: Valorificarea şi integrarea patrimoniului cultural în politicile publice, astfel încât către anul 2020, 30% din patrimoniul cultural să fie valorificat în activităţi de dezvoltare durabilă: educaţionale, sociale, economice, turistice şi de mediu.

Acţiuni prioritare:

(I) Integrarea patrimoniului cultural în sistemul naţional de educaţie;

28

(II) Integrarea patrimoniului cultural în politici publice, planuri de amenajare a teritoriului şi dezvoltare durabilă, în activităţi sociale, economice şi de mediu naţionale şi comunitare;

(III) Valorificarea turistică a patrimoniului cultural naţional;(IV) Elaborarea şi publicarea Repertoriilor/atlasurilor ale patrimoniul cultural naţional

Rezultate scontate:

(I) Sistem educaţional naţional axat pe valorile patrimoniului cultural naţional;(II) Patrimoniu cultural naţional integrat în proiecte şi programe de dezvoltare naţională şi

comunitară; (III) Patrimoniu cultural naţional integrat în politici de mediu şi de dezvoltare durabilă; (IV) Patrimoniu cultural naţional integrat în proiecte de dezvoltare turistică;(V) Repertorii/atlasuri ale patrimoniul cultural naţional elaborate şi publicate;

OBIECTIV GENERAL 2: ASIGURAREA CIRCULAŢIEI REALE ŞI VIRTUALE A PRODUSULUI CULTURAL

Obiectiv specific 4 : Dezvoltarea infrastructurii instituţiilor culturale, astfel încît, anual cîte 3% din instituţii pe întreg teritoriul republicii să devină centre comunitare, multifuncţionale

Acţiuni prioritare:

(I) Realizarea studiilor de oportunitate şi fezabilitate a instituţiilor culturale(II) Reabilitarea tehnică şi modernizarea instituţiilor culturale (III) Implementarea reformei Caselor de Cultură şi transformarea acestora în Centre comunitare(IV) Implementarea reformei sistemului bibliotecar prin transformarea bibliotecilor în centre info-documentare(V) Asigurarea cadrului legislativ-normativ adecvat pentru instituţiile de cultură de nivel local (VI) Promovarea parteneriatelor public-privat pentru reţeaua de instituţii culturale

Rezultate scontate:

(I) Instituţii culturale asigurate tehnic, reparate şi modernizate(II) Casele de cultură transformate în centre comunitare(III) Biblioteci transformate în centre de prestare de servicii populaţiei(IV) Parteneriate public-privat create

Obiectiv specific 5: Crearea reţelelor virtuale ale instituţiilor şi produselor culturale astfel încît către anul 2020 toate colecţiile muzeelor şi fondurile bibliotecilor să fie digitizate, şi reţeaua naţională a bunurilor culturale să fie funcţională

Acţiuni prioritare:

(I) Digitizarea patrimoniului cultural (II) Formarea sistemului informaţional unic al domeniului culturii (III) Formarea Muzeului Virtual (IV) Digitizarea fondurilor bibliotecilor şi asigurarea reţelei de împrumut digital interbibliotecar(V) Formarea Bibliotecii virtuale

29

(VI) Crearea e-serviciilor în domeniul culturii(VII) Instruirea angajaţilor instituţiilor culturale în domeniul IT(VIII) Formarea portalului informaţional „Cultura Republicii Moldova”

Rezultate scontate:

(I) Sistem informaţional e-Patrimoniu creat(II) Sistem informaţional e-Cultura creat(III) Portal naţional „Cultura Republicii Moldova” creat(IV) Colecţii muzeale digitizate (V) Muzeu Virtual Unic creat(VI) Bibliotecă virtuală funcţională(VII) E-servicii în cultură implementate(VIII) Angajaţi instruiţi în domeniul IT şi a prestării de servicii electronice

OBIECTIV GENERAL 3: CREŞTEREA PONDERII ECONOMICE A SECTORULUI CULTURAL ŞI A INDUSTRIILOR CREATIVE

Obiectiv specific 6: Asigurarea cadrului de management bazat pe performanţă în toate instituţiile culturale finanţate de către stat, astfel încît către anul 2020, în toate instituţiile culturale să fie implementat sistemul de management bazat pe performanţe

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea cadrului legislativ şi a regulamentelor referitoare la managementul bazat pe performanţă în instituţiile culturale

(II) Elaborarea caietelor de management pentru fiecare tip de instituţie culturală(III) Evaluarea capacităţilor de management şi marketing cultural a administratorilor instituţiilor de

cultură(IV) Dezvoltarea abilităţilor de management şi marketing cultural a administratorilor cultural(V) Reorganizarea învăţămîntului artistic pentru asigurarea calităţii formării profesioniştilor în domeniu

Rezultate scontate:

(I) Managementul bazat pe performanţă implementat în toate instituţiile finanţate de stat(II) Centru de formare continuă în domeniul culturii şi patrimoniului creat(III) Manageri/administratori instruiţi şi motivaţi pentru dezvoltarea propriei instituţii(IV) Învăţămînt artistic racordat la cerinţele pieţei forţei de muncă

Obiectiv specific 7: Dezvoltarea modelelor de finanţare flexibile pentru susţinerea politicilor culturale şi a priorităţilor timpului, astfel încît ponderea instituţiilor independente din sector, care primesc finanţare din buget să crească cu 3% anual, iar în 2020 să constituie 21% minim.

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea cadrului legislativ şi a regulamentelor pentru finanţarea în bază de proiecte şi priorităţi ale sectorului

(II) Stabilirea parteneriatelor viabile între autorităţile publice locale şi MC în vederea identificării fondurilor suplimentare

30

(III) Identificarea mecanismelor pentru creşterea numărului de parteneriate cu mediul de afaceri (IV) Elaborarea unei strategii de comunicare cu instituţiile independente din domeniu(V) Monitorizarea continuă a raportului dintre resursele utilizate şi veniturile instituţiilor culturale,

pentru a asigura sustenabilitatea acestora(VI) Modificarea modului de finanţare al ITC(VII) Introducerea granturilor multianuale pentru ITC şi pentru industria cinematografică

Rezultate scontate:

(I) Instituţii independente puternice şi de impact în domeniul social(II) Sectorul cultural are o pondere crescută în rezolvarea problemelor comunităţii şi a ţării(III) Modele de finanţare ajustate cerinţelor pieţei culturale şi a timpului

Obiectiv specific 8: Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea antreprenorială a culturii şi a industriilor culturale, astfel încît ponderea culturii la formarea PIB să constituie 3% în anul 2020

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea cadrului legislativ şi de politici în domeniul industriilor creative şi culturale(II) Crearea bazei de date a instituţiilor cu potenţial economic(III) Elaborarea mecanismelor fiscale de protecţie a întreprinderilor care prestează servicii în domeniul

industriilor culturale(IV) Elaborarea unui studiu cu privire la piaţa culturală din ţară(V) Promovarea exportului serviciilor şi a bunurilor culturale(VI) Facilitarea afacerilor în domeniul cultural prin crearea de parteneriate cu Ministerul Economiei(VII) Crearea conexiunilor dintre meşterii populari şi diaspora moldovenească pentru promovarea

produsului în ţările europene(VIII) Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea industriei filmului în ţară(IX) Identificarea produselor potenţiale care să constituie brand de ţară prin crearea de parteneriate

cu autorităţi, artişti şi firme de design(X) Identificarea mecanismelor de suport pentru promovarea excelenţei în domeniul meşteşugurilor(XI) Promovarea produsului cultural prin instituirea a diverse premii la nivel de Guvern şi promovarea

excelenţei în plan naţional

Rezultate scontate:

(I) Creşterea ponderii afacerilor culturale în formarea PIB(II) Industrii culturale dezvoltate şi de impact economic(III) Creşterea numărului de locuri de muncă în sectorul cultural(IV) Număr de afaceri cu specific cultural crescute (V) Mecanisme legale de dezvoltare a industriilor culturale aprobate şi implementate(VI) Numărul artiştilor/instituţiilor care au stagii de mobilitate/turnee/expoziţii e crescut(VII) Industrie cinematografică dezvoltată(VIII) Produsele de ţară identificate şi promovate(IX) Reţea de instituţii teatral-concertistice reorganizată(X) Mecanism de suport pentru promovarea excelenţei în domeniul meşteşugurilor identificat şi

implementat(XI) Premii pentru diverse produse culturale instituite şi promovate

31

OBIECTIV GENERAL 4 : CREŞTEREA CONTRIBUȚIEI SECTORULUI CULTURAL ÎN DEZVOLTAREA COEZIUNII SOCIALE

Obiectiv specific 9: Creşterea progresivă a participării culturale a cetăţenilor, astfel încît către anul 2020, rata de participare să fie de cel puţin 40% din populaţie, iar consumul cultural să crească cu 1% anual.

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea Strategiei de promovare a cărţii şi lecturii(II) Promovarea acţiunilor organizaţiilor nonguvernamentale din domeniul culturii care să sporească

participarea culturală(III) Diversificarea serviciilor oferite de muzee, biblioteci, teatre şi instituţii concertistice(IV) Încurajarea participării tinerilor la acţiunile culturale şi la luarea deciziilor în stabilirea priorităţilor

locale (V) Recunoaşterea forţei industriilor creative în educarea tinerilor (muzică, film, publicitate) şi

promovarea acestora la nivel local(VI) Creşterea recunoaşterii impactului social al culturii la nivel de Guvern şi decidenţi politici(VII) Stimularea educaţiei artistice non-formale şi a schimbului de bune practici la nivel regional şi local(VIII) Realizarea studiilor de monitorizare a participării culturale(IX) Creşterea gradului de informare al populaţiei cu privire la serviciile culturale locale, regionale şi

naţionale(X) Creşterea mobilităţii artiştilor şi a formaţiilor artistice la nivel local(XI) Cartografierea potenţialului cultural şi a resurselor la nivel local şi naţional(XII) Dezvoltarea dialogului şi a cooperării locale prin dezvoltarea unui parteneriat constructiv în factorii

de decizie (XIII) Identificarea unui sistem eficient de colectare şi diseminare a informaţiei şi statisticii referitoare la

activităţile culturale şi participarea cetăţenilor

Rezultate scontate:

(I) Servicii culturale diversificate şi flexibile pentru toţi cetăţenii(II) Strategie de promovare a cărţii şi lecturii elaborată şi implementată(III) Creşterea consumului cultural per capita(IV) Reducerea gradului de intoleranţă al cetăţenilor (V) Potenţialul cultural şi de resurse cartografiat(VI) Creşterea gradului de participare al cetăţenilor la activităţile culturale şi de recreere

Obiectiv specific 10: Maximizarea beneficiilor sociale ale culturii, astfel încît gradul de intoleranţă al cetăţenilor din republică să scadă cu 2% anual şi cu 14% minim în 2020

Acţiuni prioritare:

(I) Elaborarea unui Plan de acţiuni pentru promovarea incluziunii sociale prin cultură, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei

(II) Dezvoltarea parteneriatelor de incluziune socială cu şcolile, autorităţile publice locale şi organizaţiile culturale

(III) Implicarea organizaţiilor independente în promovarea egalităţii prin cultură(IV) Realizarea unei evaluări a contribuţiei artei la diminuarea şi prevenirea criminalităţii(V) Dezvoltarea, în comun cu Ministerul de Interne, a unui program de prevenire a criminalităţii prin

artă(VI) Creşterea numărului de evenimente culturale, cu atragerea voluntarilor din localităţi

32

(VII) Măsurarea şi raportarea progresului de reducere a excluziunii culturale bazate pe discriminare în bază de etnie, apartenenţă religioasă, factori economici sau educaţionali

(VIII) Promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi cu ajutorul artei şi a patrimoniului(IX) Elaborarea, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a unui program de educaţie artistică pentru elevi

Rezultate scontate:

(I) Plan de acţiuni pentru promovarea incluziunii sociale prin cultură elaborat şi implementat(II) Parteneriate între diferiţi actori sociali create(III) Program de prevenire a criminalităţii prin artă elaborat şi implementat(IV) Număr de persoane tolerante crescut(V) Incluziune socială promovată, evaluată şi recunoscută(VI) Şcoli-pilot pentru protecţia patrimoniului cultural şi a dezvoltării artistice în întreaga republică

identificate

Obiectiv specific 11: Stabilirea şi dezvoltarea conexiunilor cu diaspora moldovenească astfel încît anual, să fie organizate cîte 2 proiecte comune cu diaspora din diferite ţări

Acţiuni prioritare:

(I) Stabilirea parteneriatului cu Biroul pentru Relaţii cu Diaspora(II) Identificarea celor mai importante comunităţi de conaţionali în ţările lumii(III) Elaborarea unui plan de promovare a tradiţiilor şi patrimoniului cultural în ţările în care este

prezentă diaspora (IV) Promovarea învăţării specificului naţional, al tradiţiilor şi limbii în diaspora(V) Colaborarea cu reprezentanţii diaspora în proiecte comune(VI) Organizarea în comun a evenimentelor internaţionale

Rezultate scontate:

(I) Reţea de comunicare cu diaspora realizată(II) Promovarea culturii şi artelor tradiţionale în mediile diaspora(III) Şcoli non-formale de studiere a tradiţiilor naţionale create(IV) Imaginea ţării promovată prin evenimentele comune organizate

Obiectiv specific 12: Consolidarea cooperării internaţionale în domeniul culturii, astfel încât 10 artişti să participe anual la programe comune culturale, un proiect cultural internaţional să fie finanţat anual

Acţiuni prioritare:

(I) Crearea brand-book-ului de ţară, în parteneriat cu alte ministere ale Guvernului(II) Promovarea Moldovei ca locaţie de filmare (III) Identificarea surselor de finanţare a programelor de mobilitate pentru artişti (IV) Crearea mecanismului de circulaţie liberă a operelor de artă(V) Dezvoltarea relaţiilor cu organismele internaţionale în privinţa dezvoltării industriilor culturale, a

protejării patrimoniului cultural şi a promovării diversităţii culturale(VI) Crearea şi asigurarea asistenţei necesare centrelor culturale şi informaţionale în ţările cu care sunt

încheiate acorduri de colaborare bilaterală (VII) Susţinerea tinerilor talente din domeniului culturii şi artelor, finanţarea burselor de studii în ţara şi

exterior, acordarea premiilor şi diplomelor laureaţilor concursurilor internaţionale şi festivaluri(VIII) Extinderea colaborării la nivel multilateral şi asociativ pentru integrarea la nivel regional (European)

Rezultate scontate:

33

(I) Brand-book de ţară creat şi promovat(II) Surse de finanţare a mobilităţii identificate şi utilizate(III) Mecanism de circulaţie liberă a artiştilor şi a operelor de artă funcţional creat(IV) Centre culturale susţinute(V) Premii şi burse anuale acordate

IMPACTUL ŞI COSTURILE STRATEGIEI

În prezenta Strategie, rezultatele sunt măsurate în termenii specifici politicilor publice cu specific cultural:

Calitatea produsului artistic este privită ca măsură a activităţilor creative inovatoare şi exprimată în:

(I) Ateliere de artă contemporană create(II) Număr de instituţii culturale cu infrastructura modernizată

Accesul la produsul cultural este privit ca măsură a participării la activităţile culturale şi exprimat în:

(I) Număr consumatori ai produsului cultural pe domenii artistice

Impactul produsului cultural, ca măsură a impactului social al culturii asupra transformărilor sociale, rezultante din activităţile economice culturale, exprimat în:

Valoarea produsului cultural, ca măsură a valorii economice a culturii şi a valorizării culturii în societate, măsurată în termeni de:

(I) Cheltuielile per capita lunare pentru serviciile culturale şi recreere(II) Creşterea investiţiilor în cultură(III) Creşterea numărului de monumente istorice salvate

Drept rezultat al implementării Strategiei, Republica Moldova va dispune de20:

(I) consum cultural crescut (II) sistem cultural dezvoltat şi independent (III) patrimoniu cultural protejat (IV) o societate tolerantă şi diversă cultural (V) infrastructură reală şi virtuală pentru producerea, distribuirea şi consumul produsului cultural (VI) industrii culturale dezvoltate

Costurile implementării Strategiei sunt estimate şi prezentate în Planul de Acţiuni pentru implementarea Strategiei.

Costurile implementării vor fi acoperite din:

Bugetul de stat, în limita CBTM Bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, pentru realizarea obiectivelor ce ţin de dezvoltarea infrastructurii locale şi susţinerea acţiunilor culturale locale Contribuţii ale sectorului privat Sponsorizări, proiecte tehnice de suport din partea organizaţiilor internaţionale

20 Indicatorii de performanţă sunt prezenţi în Planul de Acţiuni al Strategiei34

MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI

Monitorizarea implementării Strategiei

Monitorizarea implementării Strategiei revine Ministerului Culturii, care urmează să informeze în mod constant societatea despre rezultatele obţinute, probleme nesoluţionate şi perspectivele de dezvoltare.

Pentru eficientizarea procesului de monitorizare urmează a fi creat un grup de monitorizare şi evaluare, constituit atît din funcţionari publici din administraţia publică centrală şi locală, cît şi din reprezentanţi ai societăţii civile, conducători ai instituţiilor de cultură.

Activitatea de monitorizare se va realiza prin:

Monitorizarea şi raportarea semestrială şi anuală către organul ierarhic superior a progresului în implementarea Strategiei Evaluarea opiniei publice faţă de măsurile întreprinse în procesul implementării Strategiei Raportarea finală a realizării obiectivelor strategiei

Pentru implementarea eficientă a Strategiei, este necesară crearea unei comisii de monitorizare, formată din reprezentanţi ai instituţiilor societăţii civile, care au participat, au examinat şi au vizat proiectul Strategiei în perioada de elaborare a acesteia. Comisia se va întruni cel puţin o dată la doi ani, pentru:

evaluarea rezultatelor conform Planului de acţiuni; identificarea cauzelor oricăror reţineri în implementarea stipulărilor Planului; elaborarea recomandărilor spre a fi prezentate Guvernului Republicii Moldova în vederea implementării prezentei Strategii; elaborarea unor versiuni înnoite a Strategiei.

RISCURI ŞI MĂSURI DE PREVENIRE A LOR ÎN PROCESUL DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI

Riscuri financiare

Unele proiecte prevăzute de Strategie presupun alocaţii financiare, fără care realizarea acestor proiecte va fi imposibilă. Din această categorie fac parte – dotarea cu tehnică de calcul şi produse soft a structurilor administrative şi a instituţiilor de cultură, normalizarea procesului de constituire şi menţinere la nivel adecvat a colecţiilor muzeelor şi bibliotecilor, revitalizarea lăcaşelor de cultură în localităţile unde acest proces este rentabil şi benefic comunităţii. Prevenirea acestui risc se poate face prin identificarea surselor externe (donator, proiecte de asistenţă europene), precum şi sporirea eficienţei cheltuielilor din sistem

Riscuri politico-administrative

Din această categorie de riscuri fac parte inerţia funcţionarilor publici responsabili de implementarea integrală sau sectorială a Strategiei, lipsa de continuitate în implementare în caz de schimbare a factorilor de decizie şi diminuarea de către politicieni a importanţei mediului şi procesului cultural pentru dezvoltarea ţării.

35

Ca şi oricare inovaţie, Strategia va avea de confruntat bariere în procesul de implementare, cauzate de cunoaşterea slabă a cadrului legislativ şi normativ, metodele depăşite de lucru a funcţionarilor publici, cunoaşterea redusă a tehnologiilor informaţionale, lipsa de motivare personală şi iniţiativă în realizarea proiectelor prevăzute de Strategie etc. Acest risc va fi prevenit prin consolidarea capacităţilor tuturor factorilor implicaţi în implementarea strategiei.

O rezistenţă considerabilă poate să genereze proiectul de atribuire Autorităţii naţionale pentru protejarea şi salvgardarea patrimoniului cultural a unor drepturi de constrângere, de aplicare a amenzilor persoanelor fizice şi juridice care încalcă prevederile legislative de protejare a monumentelor cu valoare cultural-istorică.

Pentru prevenirea riscurilor de rezistenţă a actorilor implicaţi, în special în zona în care vor avea loc reforme, Strategia prevede un plan de acţiuni comunicative, realizat în cîteva etape: etapa de pre-implementare a strategiei, etapa primară de implementare (elaborarea documentelor legislative-normative), etapa de realizare a reformelor, etapa de finalizare a implementării. Pentru fiecare etapă sunt prevăzute campanii online şi offline cu reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor de cultură şi a sectorului asociativ din domeniu.

36