Stilul publicistic al limbii române literare a luat ființă în secolul al XIX-lea, în paginile gazetelor, procesul de diferențiere a elementelor sale specifice putînd fi considerat încheiat în jurul anului 1860.

Presa reflect mai bine decât orice document de epocă, text literar, stiințific, administrative sau de altă natură, frământările extraordinare care s-au petrecut în limba română literară în seculul al XIX-lea. Ziarul este un teren propice pentru tot felul de inovații, cu consecințe profunde, în numeroase cazuri, asupra evoluției limbii literare în general. În paginile presei se dau lupte între tendințe foarte diverse, ceea ce este și mai important, introducerea unor termini noi, cărora li se caută, cu riscul atâtor eșecuri, încadrarea fonetică și gramaticală. Nici sintaxa nu este scutită de presiunea inovațiilor. În acest uriaș laborator, care este presa, nu lucrează întotdeauna meșterii cei mai pricepuți, dar printr-un efort foarte larg, în care putem vorbi de o pină de consecințe colaborare între cel ce scrie și cel ce citește, aici se formează, în mare măsură, un anumit uz care, generalizat devine normă literară.

Nu se vorbește, în presă, de personalități, ca în cazul literaturii sau al științei, ci de o muncă anonimă, privită adeseori doar cu superioară îngăduință. Ne facem, de aceea, o datorie să amintim că printer gazetarii profesionoști din secolul trecut au figurat personalități proeminente ale culturii noastre : Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi, Gheorghe Bariț, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, George Coșbuc . La interferența cu stilul beletristic , în care individualitatea fiecărui autor se manifestă din plin, limba resei românești s-a modelat și sub influența tuturor marilor scriitori menționați.

Pp7 -11