STILUL BRANCOVENESC

Elevi: Vizitiu Geanino, Zamfirescu Andreea, Comsa

Roberto, Stan Lorena

CUPRINS

Caracteristicile stilului brâncovenesc

Brâncoveanu, ctitor de biserici si constructor

neobosit

Palatul de la Mogosoaia (1702)

Mănăstirea Hurez (1692)

CARACTERISTICILE STILULUI

BRÂNCOVENESC

Printre caracteristicile stilului brâncovenesc se numără: planul

simetric, arcadele trilobate, coloanele cu balustrade, baze, fusuri și

capiteluri înflorate, toate fiind efecte ale înrâuririi artei

occidentale. De asemenea, foișorul și cerdacul sprijinit pe coloane

spiralate au constituit constante ale stilului brâncovenesc.

Pretutindeni întâlnim o adevărată invazie vegetală în piatră.

Motivele florale (viță de vie cu struguri, rozete, trandafiri, știulete

de porumb), zoomorfe (păsări, șerpi, dragoni) sau antropomorfe

(sfinți, îngeri, serafimi) din cadrul cărora nu lipsesc aproape

niciodată vulturul cu crucea în cioc (stema brâncovenească),

dispuse în forme, poziții și cadre diverse și originale dau o notă de

neconfundat stilului brâncovenesc.

Construcțiile laice de tip brâncovenesc erau în general clădiri din piatră cu un singur etaj: jos locuiau slujtorii, iar sus domnitorul, familia și invitații. Pe una din laturile clădirii, de obicei către o deschidere largă - câmp sau lac, se afla loggia, de inspirație venețiană, sprijinită pe stâlpi bogat sculptați. Pereții erau împodobiți pe dinăuntru cu stucaturi cu ornamentări florale sau cu picturi cu temă religioasă, mitologică sau istorică. Tipurile de coloane utilizate, care vor deveni caracteristice pentru întreaga arhitectură a vremii domnitorului Constantin Brâncoveanu, sunt două: coloane cu capiteluri de forme geometrice îmbrăcate cu o decorație vegetală și zoomorfă și coloane cu capiteluri cu caracter vegetal inspirate de ordinele corintic sau compozit. Paralel cu intervenția decorației sculptate, în arhitectura vremii lui Brâncoveanu își face loc o decorație în stuc, întâlnită în palatul de la Potlogi și biserica Fundenii Doamnei, inspirată de miniaturile persane. De asemenea, un ornament floral pictat subliniază elementele arhitecturale ale fațadelor tencuite.

BRÂNCOVEANU, CTITOR DE BISERICI SI CONSTRUCTOR

NEOBOSIT

Constantin Brâncoveanu a desfășurat o largă inițiativă

ctitoricească, construind numeroase biserici în Țara

Românească, precum și dincolo de Carpați, la Făgăraș,

Poiana Mărului și Sâmbăta de Jos. La fel procedează

membrii familiei sale și o seamă de boieri. Un loc important

în arhitectura vremii îl ocupă și ctitoriile spătarului Mihail

Cantacuzino: bisericile de la Râmnicu Sărat, Sinaia,

Bodești, Colțea-București. Producția arhitecturală vastă

permite noilor procedee să se dezvolte și să se

desăvârșească.

Constantin Brâncoveanu reface curțile domnești de la Brâncoveni și Târgoviște, pe care le înconjoară cu un nou zid de incintă și construiește altele noi la Potlogi (1698) și Doicești (1706). Incintele palatelor vremii lui Brâncoveanu își pierd caracterul de fortificație, păstrându-și rolul de delimitare a teritoriului curții domnești. Ele includ, adesea, ample spații plantate, organizate după principiile grădinilor italienești.

La București, palatul vechi al curții domnești, restructurat și mărit de meșterii domnitorului Constantin Brâncoveanu, era edificiul cel mai de seamă al capitalei acelei vremi. Antonio del Chiaro ni-l descrie cu mare laudă, spunând că ”era cu totul din piatră, cu scara principală de marmură”, cu săli mari și boltite, dintre care una, sala tronului, avea în mijloc un rând de coloane, că de la parter la etaj se putea ajunge în interior printr-o scară monumentală de marmură. Sălii tronului îi urmau ”camera audiențelor”, spătăria, iatacele doamnei și al domnului și alte multe încăperi. În jur palatul avea o grădină mare, pe care același del Chiaro o socotea ”foarte frumoasă, de formă pătrată, desenată după bunul gust italian”. În mijlocul grădinii se găsea un foișor ”pentru odihna și uneori pentru prânzul lui Vodă”. Palatul de la București a dispărut, din păcate.

PALATUL DE LA MOGOȘOAIA (1702)

Exemplul cel mai interesant de palat brâncovenesc,

singurul dealtfel care ne-a rămas întreg, este cel de la

Mogoșoaia, de lângă București. Situat, ca și cel de la

Potlogi, în mijlocul unei vaste curți dreptunghiulare,

mărginită la început pe trei laturi de ziduri înalte de piatră,

latura dinspre apus fiind lăsată liberă, cu vedere largă către

un întins lac în apele căruia își oglindește fațada, palatul

cuprinde un subsol, un parter și un etaj.

La subsol, cu intrare din curte, se găsește o vastă și

monumentală pivniță, despărțită de un masiv stâlp de

zidărie în patru compartimente acoperite fiecare cu câte o

cupolă pe pendentivi.

La parter, în jurul pivniței, se găsesc diferite camere de locuit, pentru slujitori. La etaj, unde se ajungea numai pe o scară exterioară – cu ocazia ultimei restaurări, parterul a fost legat cu etajul și printr-o scară interioară -, se găsesc camerele care au format locuința domnească: două apartamente, unul al domnului, altul al doamnei, situate de o parte și de alta a unui vestibul central.

Meșterul constructor al acestui palat a folosit schema tradițională a casei boierești. O atenție deosebită a fost acordată în special elementului nou introdus în planul tradițional, o încăpere cu un perete de arcade croită în genul cunoscutelor loggii venețiene, care a fost plasată în mijlocul fațadei dinspre lacul către care grădina coboară în largi terase. ”Valoros ca plan, echilibrat ca volum și bine proporționat, palatul este nespus de prețios și prin elementele sale arhitecturale și decorative: foișorul intrării, mărginit cu arcade trilobate și acoperit cu o cupolă pe trompe, pictată, loggia cu bolți, balconașele care încadrează această loggia, precum și toată decorația sculptată și pictată care însoțește aceste elemente”, scrie Gheorghe Curinschi Vorona, în ”Istoria arhitecturii în România”. Ferestrele alungite dădeau clădirii o deosebită maiestate.

MĂNĂSTIREA HUREZ (1692)

În arhitectura ansamblurilor, se precizează preocuparea

pentru ordine, simetrie și echilibru, atât în ceea ce privește

alcătuirea planurilor, cât și în dispoziția volumelor. ”În axa

principală de compoziție a mănăstirii Hurez se află dispuse

biserica și paraclisul, care se exprimă ca dominante atât în

compoziția de plan cât și în compoziția de volume și silueta

ansamblului. Spațiul incintei este delimitat de galerii

suprapuse pe două niveluri cu arcade ridicate pe coloane

de piatră.

Cadrul acesta de galerii suprapuse, sinteză a pocedeelor Renașterii și a tradițiilor arhitecturii populare de prispe și pridvoare, constituie unul dintre exemplele cele mai caracteristice ale arhitecturii mediavale românești”, scrie Gheorghe Curinschi Vorona în lucrarea ”Istoria arhitecturii în România”.

Odată cu construirea mănăstirii Hurez (1692), se va dezvolta în Țara Românească o arhitectură strălucitoare de porticuri, galerii și pridvoare cu stâlpi și coloane de piatră, împodobite cu o decorație înflorată. Întrucât meșterii care au realizat ctitoriile bogate ale lui Constantin Brâncoveanu au recurs pe larg la aceste procedee, orientării arhitecturale pe care o caracterizează i se va spune ”stilul brâncovenesc”.O compoziție simetrică și mai riguroasă o vor căpăta ansamblurile mănăstirilor Antim (1715) și Văcărești (1714-1722), concepute în spiritul arhitecturii brâncovenești.

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Curinschi Vorona, ”Istoria arhitecturii în România”,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1981

2. S. Columbeanu, Radu Valentin, ”Constantin Brâncoveanu și epoca

sa”, Editura Științifică, București, 1967

3. Florentin Popescu, ”Ctitorii brâncovenești”, Editura Sport-Turism,

București, 1976

4. Narcis Dorin Ion, ”Castele, palate și conace din România”,

Editura Fundației Culturale Române, București, 2001

5. Narcis Dorin Ion, ”Mogoșoaia. Trei secole de istorie. 1702-2002”,

Editura Tritonic, București, 2002

Multumim!