Un loc semnificativ în cercetările psihopedagogice de ultimăorărevine examinării

stilului de învăţare [83, 217, 220]. De fapt, stilul de învăarenu este altceva decât o variantă

particularizatăa stilului cognitiv,raportat la student, pentru a evidenia modalităile

prefereniale ale procesării informaiei în cadrul învăării. Studiile dedicate acestul subiect au

scos în evidenăun ir de modele(Tabelul 2.2.).

Tabelul 2.2. Modele ale stilului de învăţare

Modele D. Kolb P. Honey, A. Mumford R. LinksmanBaza identificării

Perceperea şi prelucrarea informaţiei

Comportamentul cognitiv

Receptarea informaţiei şi procesarea ei

Tipologie Stil convergent Stil divergent Stil asimilator Stil acomodator

Stil activ Stil reflexiv Stil teoretic Stil pragmatic

Stil auditiv Stil vizual Stil tactil Stil kinestetic

Un alt model este cel al lui P. Honey şi A. Mumford [217] – savanţi britanici, specialişti

în domeniul managementului dezvoltării şi învăţării, care analizând studiile lui D. Kolb, au

dezvoltat propria teorie a stilurilor de învăţare. Preferinţa oamenilor pentru un anumit stil de

învăţare a fost examinatăprin intermediul unui chestionar elaborat de P. Honey şi A. Mumford.

Autorii au identificat căpersoanele manifestăîn timpul învăţării/instruirii comportamente

diferite, pe care le-au grupat în patru stiluri distincte:

Activul – preferăsăacţioneze şi este bine echipat pentru a experimenta

(experimentatorul).

- Reflexivul – preferăsăstudieze date şi este bine echipat pentrua revedea, a trece în

revistă, a analiza (analizatorul).

- Teoreticul – are nevoie săordoneze, săaranjeze pentru a ajunge la răspunsuri, soluţii şi

este bine echipat pentru a face concluzii, sinteze (generalizatorul, sintetizatorul).

- Pragmaticul – îi plac lucrurile practice şi este bine dotat pentru a planifica

(planificatorul).

Cercetătorii menţioneazăcăînvăţarea are loc prin intermediul tuturor acestor patru tipuri

de experienţe de învăţare, una dintre ele rămâne însă preferenţială.