Steaua de la Betleem

Mareste imaginea.

"Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au

venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la

Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." (Matei 2; l-2)

Steaua de la Betleem reprezinta un simbol asociat pentru totdeauna cu Nasterea Domnului. A

fost supusa studiului atat oamenii de stiinta, cunoscuti astronomi, cat si de Parintii Bisericii si

renumiti teologi.  De-a lungul timpului s-au dat numeroase interpretari stelei amintite de

Evanghelistul Matei, aceasta fiind privita fie ca un eveniment astronomic pe linia legilor fizice,

fie ca fenomen miraculos.

Steaua de la Betleem - Ce spune stiinta?

Oamenii de stiinta au sustinut trei ipoteze in cazul stelei din Betleem: cometa, stea noua sau

nova si conjunctie a unor planete. Niciuna dintre izvoarele cunoscute si traditiile pastrate, nu

mentioneaza insa nimic despre o cometa sau o stea noua in lumea mediteraneeana, in jurul

anului 1 d.Hr . Doar ultima ipoteza a fost confirmata ca fiind posibila in contextul spatio-

temporal evanghelic.

Aceasta a fost emisa la anul 1606 de cunoscutul astronom Johannes Kepler. Oamenii de stiinta

au vazut deopotriva in aceasta ipoteza cheia problemei privind anul nasterii Mantuitorului.

Dupa Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe

Pamant o tripla conjunctie a planetelor Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor: aliniate una

peste alta, cele doua planete, avand in fundal constelatia Pestilor, dadeau impresia unei stele

cu o stralucire aparte.

Conjunctiile simple ale celor doua planete sunt destul de dese. O tripla conjunctie se produce

insa la intervale de sute de ani. Ori, asa cum a stabilit Kepler, o astfel de tripla conjunctie - si

inca perfect vizibila, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H.

Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maxima stralucire): la 23 mai, la 3 octombrie si

la 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiforma pe o tablita de lut ars, provenind de la scoala

astronomica din Sippur, langa Babilon, confirma faptul ca "steaua" magilor a fost observata

vreme de 5 luni in anul 7 i.H.

Kepler a presupus ca magii, fiind astrologi (cititori in stele) din Babilon, au observat aceasta

tripla conjunctie de la bun inceput. A doua maxima, cea din octombrie, i-a determinat sa

porneasca imediat la drum in cautarea Celui a Carui nastere o vestea "steaua". Au plecat, deci,

din Babilon la inceputul lui octombrie si, dupa o calatorie de aproximativ o luna si jumatate, au

sosit la Ierusalim. Reaparitia "stelei", pe cand magii tocmai plecasera de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar

fi fost de fapt a treia maxima, cea din 4 decembrie, a triplei conjunctii amintite.

Ipoteza lui Kepler a facut adepti nu numai printre astronomi, ci si printre teologi, care

considera ca anul 7 inaintea erei crestine este, de altfel, o data perfect verosimila pentru

evenimentul Nasterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi nascut candva intre anii 7-5 inaintea erei

crestine.

Trebuie sa tinem seama insa de faptul ca tot ceea ce sustine Kepler ramane totusi o simpla

ipoteza.

Steaua de la Betleem - Ce spun Sfintii Parinti?

Foarte important este sa vedem insa si perspectiva Sfintilor Parinti ai Bisericii. In primul rand,

difera in mod radical modul de abordare al acestei probleme. Sfantul Ioan Gura de Aur

comentand pasajul evanghelic in care se aminteste despre calauzirea magilor de catre stea

afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugaciuni, ca sa putem interpreta textul

acesta, sa aflam cine erau acesti magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a facut sa vina si

in sfarsit ce e cu steaua aceasta." Asadar, Bisericii  ii este proprie viziunea duhovniceasca

asupra lucrurilor si evenimentelor.

Sfantul Ioan Gura de Aur merge mai departe aratand ca steaua aceasta nu a fost una din

multele stele ale cerului si ca aceasta, mai mult, nu s-a aratat potrivit legilor care guverneaza

creatia vazuta: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, dupa parerea mea,

n-a fost nici stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul loc din

mersul ei. Nu este vreo stea care sa mearga pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca

si soarele si luna si toate celelalte stele merg de la rasarit la apus; steaua aceasta, insa,

mergea de la miazanoapte la miazazi, ca asa se afla Palestina fata de Persia. In al doilea loc, si

din timpul in care s-a aratat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu

se vedea noaptea, ci ziua in amiaza mare pe cand stralucea soarele; putere pe care n-o au nici

stelele, nici luna; ca luna depaseste in stralucire pe toate celelalte stele, dar cand se ivesc

razele soarelui, se ascunde indata si dispare. Steaua aceasta, insa, prin marimea stralucirii

sale, a biruit si razele soarelui; stralucea mai tare decat ele; lumina mai puternic, desi era

atata lumina. In al treilea rand, se vede ca nu era una din celelalte stele, pentru ca aparea si

apoi iarasi disparea. 

Pe drumul pana in Palestina steaua se arata conducand pe magi; cand au ajuns in Ierusalim s-a

ascuns; apoi iarasi, cand magii au parasit pe Irod, dupa ce-i spusesera pricina pentru care

venisera si au plecat, steaua iar s-a aratat; si acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei

stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea

cand magii trebuiau sa mearga; cand stateau ei, statea si ea; slujea tuturor celor de trebuinta.

Era ca stalpul cel de nor din pustie: oprea si scula tabara iudeilor atunci cand trebuia. In al

patrulea rand, se vede bine ca nu era o stea precum celelalte din chipul in care a aratat locul

unde s-a nascut Pruncul. Ca n-a aratat locul ramanand sus pe cer - de altfel nici nu putea sa le

arate locul de ramanea sus -, ci l-a aratat pogorandu-se jos. Stiti doar ca locul era atat de mic

cat putea incapea o coliba, dar mai bine spus, cat putea incapea trupul unui prunc; iar o stea

obisnuita nu putea sa arate un astfel de loc pentru ca o stea sta la o inaltime foarte mare si nu

poate sa arate un loc atat de mic, nici sa-l faca cunoscut celor care vor sa-l gaseasca.  

De lucrul acesta poti sa te incredintezi uitandu-te la luna; desi este cu mult mai mare decat

stelele, totusi pare ca este aproape de toti locuitorii lumii raspanditi pe o intindere atat de

mare de pamant. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua sa arate locul asa de ingust al ieslei

si al colibei de n-ar fi parasit inaltimea aceea, de nu s-ar fi pogorat jos si n-ar fi stat chiar

deasupra capului Pruncului? Acest lucru il lasa evanghelistul sa se inteleaga cand spune: "Si

iata steaua mergea inaintea lor, pana a venit si a stat deasupra unde era Pruncul".

Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur faptul ca magii au urmat steaua si au crezut ii plaseaza in

antiteza cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, desi le vorbisera in urechile lor." El afirma in

continuare: "Dupa parerea mea, lucrul acesta nu se datoreste numai stelei, ci si lui Dumnezeu,

Care a pus in miscare sufletul lor, asa precum a facut si cu imparatul Cir determinandu-l sa

elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a facut asta nimicindu-le libera lor vointa. La fel si cu

Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a facut cunoscut si harul Sau, dar si

ascultarea lui Pavel.”

Ce este steaua sau a fi "stea"?

Nu trebuie neaparat sa vedem o contradictie intre explicatia stiintifica a stelei magilor, ca un

fenomen astronomic repetabil - chiar daca, asa cum am spus, la distante temporale foarte

mari - si interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Nasterea

Fiului Sau pe ambele cai, atat printr-un eveniment astronomic, cat si printr-o minune.

Interesant este faptul ca mult mai multe intrebari si-au pus oamenii de-a lungul timpului cu

privire la stea, decat au facut-o, probabil, magii. Despre ei stim ca "au vazut si au crezut”. Nu

cunoastem daca au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este ca datorita acesteia,

ei s-au invrednicit a se inchina Pruncului dumnezeiesc.

Steaua de la Betleem poarta cu sine peste timp o mare taina. Acest aspect este surprins si in

colindele traditionale romanesti:  "Steaua sus rasare/Ca o taina mare". Nimeni nu va cunoaste

adevarata ei natura. Sensul ei adanc ni se dezvaluie insa  in Biserica, prin talcuirile Sfintilor

Parinti, iar nu prin cercetari si calcule stiintifice.

Acest lucru este pus in evidenta de urmatoarele cuvintele ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Asa

a facut si cu magii (Dumnezeu); a vrut sa-i cheme prin aratarea unei stele, ca sa-i inalte cu

mintea mai sus de propria lor gandire. Pentru ca, dupa ce i-a condus si i-a calauzit si dupa ce i-

a adus langa iesle, nu le mai vorbeste prin stea, ci prin inger. Asa au ajuns incetul cu incetul

mai buni."

Cu acelasi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor crestinilor pana la sfarsitul timpului: sa

devenim mai buni. Atat de buni, incat prin lumina  care suntem, sa ne asemanam stelei de la

Betleem care povatuia odinoara pe pagani catre aflarea lui Dumnezeu, dupa cuvantul

Scripturii: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele

voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).

Radu Alexandru

Colindatul, o forma fara fond?

Mareste imaginea.

Nu cred ca exista romani nascuti in familii crestine, la sat sau la oras, pentru care perioada

colindelor sa nu fie una bogata in amintiri scaldate in bucurie si lumina. Care dintre noi nu a

invatat in viata sa macar un singur colind? Cine nu a mers niciodata la colindat? E cineva,

dintre romani, care sa nu fi primit niciodata bunavestire a colindatorilor? Indraznesc sa spun ca

foarte putini, daca nu chiar nimeni.

Cu toate acestea exista romani care parca au uitat toate aceste experiente atunci cand afirma

ca din colindat nu a mai ramas astazi decat o simpla forma fara fond. Pe drept cuvant, de la

colindul “savant”, ce isi gaseste expresia in concertele de colinde, atat de familiare noua, pana

la cealalta extrema, colindatul ca prilej de cersit, tot atat de familiar noua in prezent, toate

acestea erau straine peisajului sarbatorilor de iarna din vechime.

Nu doar “vesnicia s-a nascut la sat”, ci si colindul crestin

Nu putem decat sa fim de acord cu Lucian Blaga atunci cand afirma ca “vesnicia s-a nascut la

sat”. Am fi putut sa nu impartasim aceeasi parere daca Hristos nu s-ar fi nascut intr-o pestera.

Insa acest adevar al credintei noastre, ne arata ca locurile smerite, trecute cu vederea, uneori

considerate chiar “umilitoare”, pot primi si plamadi nu doar realitati mai presus de ele, ci insasi

vesnicia, ba chiar pe "Cel fara de ani". Iar daca la sat s-a nascut vesnicia, nici  colindul crestin

nu se putea naste - si dobandi expresia cea mai curata si autentica – in alt loc decat in sanul

comunitatilor satesti traditionale.

De-a lungul timpului colindele crestine s-au afirmat ca un adanc de taina al neamului

romanesc. In satele de odinioara existau numeroase colinde crestine precum si forme variate,

particulare, pe care le lua obiceiul colindatului de la o regiune la alta – uneori chiar de la o

localitate la alta – insa, nu exista decat un singur motiv pe care se intemeia acest demers:

bunavestire a Nasterii Domnului. Raspandirea acestui mesaj oferea totodata un bun prilej in

care comunitatea sateasca isi putea manifesta continuitatea cu trecutul prin pastrarea cu

sfintenie a datinilor mostenite de la inaintasi.

In prezent, nu mai exista doar un motiv pentru care se colinda, ci multiple si diverse motive.

Aceasta este una dintre cauzele care au facut ca mersul cu colindul sa nu mai fie un eveniment

intru totul autentic, insa, nu putem afirma ca este unul si lipsit de fond.

Nici macar scoaterea colindului din contextul sau originar, lumea satului, si pastrarea sa in

mediul urban nu fac din colind o realitate lipsita de fond. E drept, la oras colindatul sufera o

serie de mutatii si de lipsuri, dar din fericire nu “sufera” o pierdere a esentialului.

“Hristos Se naste, slaviti-L!”, auzim intr-una din catavasiile Nasterii Domnului. Or, tocmai acest

lucru se intampla astazi in preajma sarbatorilor de iarna. Ca si in Betleemul Iudeii, Hristos se

naste, in “armonii” de cantari ingeresti si omenesti. Precum odinoara, si astazi, crestinii

intampina Nasterea lui Hristos cea minunata, inaltand colinde.

Memento pentru colindator

Ce nu ar trebui sa uite colindatorul de astazi este faptul ca in demersul sau se alatura nu

numai ingerilor si pastorilor din relatarea biblica, ci, mai mult, se aseamana prorocilor Vechiului

Testament si stelei care au calauzit omenirea spre Hristos. 

Nasterea Domnului este un eveniment deopotriva prevestit si vestit. Prevestit prin proroci si

prin stea, si vestit de ingeri si pastori, dupa ce ni s-a nascut Mantuitorul. Aceste aspecte, reies

din textele multor colinde romanesti care, pe de-o parte, “prorocesc” ca “ni se va naste

Hristos”, iar pe de alta, binevestesc ca “astazi s-a nascut Hristos”. Indiferent de multimea

motivelor pentru care colindatorul purcede astazi a slavi Nasterea lui Hristos, el ramane totusi

“proroc” si “misionar”.

Memento pentru cel colindat

Ce nu ar trebui sa uite cel colindat este faptul ca trebuie sa ramana “gazda buna”, “boier”,

precum vestesc versurile multor colinde. De asemenea, nu ar trebui sa uite ca aparitia

colindelor a avut loc intr-o vreme in care un eveniment nu putea fi aflat din mass-media. O

vreme in care vestea era raspandita prin rostirea “fata catre fata”.

Chiar daca noua ne este astazi mai usor sa ascultam colinde la televizor sau calculator, iar

despre Nasterea Domnului sa citim in ziar, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca obiceiul

colindatului ne ofera ocazia de a constientiza ca bucuria Nasterii Domnului se cere impartasita

cu altcineva. Colindatul trebuie sa ramana un eveniment interpersonal, viu. Or, in mare parte,

si de cel colindat tine acest lucru.

Este trist ca, de multe ori, atitudinea noastra, atat a colindatorului cat si a celui colindat, nu

este pe masura mesajului si bucuriei pe care colindele ni le pot oferi. Pana la urma, colindatul

nu se reduce la - si nu se contorizeaza in - buzunare goale si usi inchise, cat la inimi pline si

suflete deschise.

Radu Alexandru