STATUS SOCIAL,

ROL SOCIAL SI PROCESUL DE SOCIALIZARE

A. Definitia notiunilor de status si rol social

Intre cele aproape 1.000 de concepte pe care le foloseste sociologia, multe dintre ele (explicand notiunile acestei stiinte si procesele sociale, cele de statut (status si rol social) sunt deosebiri utilizate pentru a stabili pozitia si responsabilitatile pe care oamenii, luati ca entitati separate il au in grupurile sociale din care fac parte.

Astfel, prin status (statut) social se foloseste totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o anumita persoana dintr-un grup social (persoana numita “focala”), recunoscuta de ceilalti membrii ai grupului, drepturi si obligatii pe care le au in virtutea pozitiei ocupate de persoana in cauza in grupul respectiv.

Prin rol social se intelege acel comportament pe care il asteapta membrii grupului social de la persoana focala intr-o situatie data, comportament care este datorat statutului social de acesta.

Se poate constata destul de explicit ca intre cele doua realitati sociale exista o legatura directa, ele fiind referitoare la aceasi persoana.

In raporturile dintre ele important este sa existe o cat mai mare concordanta.

Status si rolul social depind in mare parte de personalitatea persoanei focale, de calitatile si capacitatile de care dispune aceasta, mostenite genetic, dar mai ales formate in procesul socializarii sale, in timp modificandu-se (uneori) pe parcursul vietii sale.

Daca persoana este posesoarea unor calitati si capacitate superioare statutului si rolului social ocupat, aceasta este frustata, situatia constituind o sursa de tensiune si conflict intre ea si membrii grupului.

In comunitatile complexe, unii indivizi care apartin la mai multe grupuri sociale, au mai multe statusuri si roluri sociale.

In astfel de cazuri individul este detonator al unui status social global.

In literatura sociologica acest status global este clasificat in:

a) status social global consistent (atunci cand din multiplele statusuri sociale particulare se armonizeaza cu cel global);

b) status social global inconsistent, cand intre cele particulare si cel global armonizarea nu exista.

B. Clasificarea statusurilor sociale

Criteriile folosite in acesta clasificare sunt:

modul de acces al individului la status;

modul de recunoastere al statusului.

Potrivit primului criteriu acestea se impart in:

- statusuri atribuite, acestea fiind mostenite sau atribuite datorita unor calitati si capacitate innascute si

- statusuri dobandite - atunci cand acestea sunt dobandite ca o recunoastere a unor eforturi si stradanii ale persoanei.

Aceste categorii de statusuri sunt mai importante pentru sociologie decat cele atribuite. Potrivit criteriului modului de recunoastere ale statusului, acestea se impart in:

- statusuri care sunt obtinute prin concurs, examene, alegere si sunt recunoscute prin acte oficiale de catre conducatorii ierarhici ai grupurilor sociale;

- statusuri informale (sau neoficiale), acestea fiind recunoscute de membrii grupului datorita calitatilor persoanei (carismei individului), statut care a devenit cunoscut si sub numele de leader informal.

C. Conflictul de rol si ambiguitatea rolului

Sunt situatii care apar deseori in grupurile sociale fiind generatoare de tensiuni intre membrii acestora, cele mai cunoscute (conflicte pe acest gen) sunt: conflictele de rol si ambiguitatile rolului. Conflictul de rol apare intre o persoana anume, membra a grupului social numita persoana focala care intrand in relatii cu ceilalti membrii ai grupului, avand un anumit status social si nu reuseste din anumite motive sa joace (sau sa-si indeplineasca) rolul asociat statusului de care-l poseda.

De cele mai multe ori solutionarea conflictului de rol se rezolva prin retragerea statusului detinut de persoana locala.Ambiguitatea rolului reprezinta neclaritatea din partea persoanei focale, care detine un anumit status social in cadrul grupului cu privire la modul in care trebuie sa se comporte.Aceasta ambiguitate, in majoritatea

cazurilor, se datoreaza neinstruirii persoanei focale sau deficientelor in definirea adecvata a rolului persoanei focale.

D. Procesul de socializare

Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce au venit pe lume slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate, posedand un bagaj de idei si deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala.

Procesul de socializare are doua momente:

a) cel de intrare a individului in grupul social;

b) viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai important pentru sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi insuseste (sau respinge) normele de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau nu) la viata si activitatea acestuia.

Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea biologica a omului.

Bazele acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.

Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc instinctele (fata de rudele sale apropiate – maniferele), neputand sa-si construiasca fara sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv pentru care imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai.

Capacitatea omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali determina socializarea omului.Cu toate aceste realitati biologice sociologii sunt unanimi de parere ca alaturi de ele si educatia este determinanta socializarea indivizilor.

Ca argument in acest sens, s-a folosit exemplul copiilor salbatici (sau lupi) care au fost descoperiti in diferite colectivitati de animale salbatice dupa ce din diferite motive fusesera abandonati (sau luati) din familia lor.

Acesti copii, cu toate ca s-a incercat socializarea lor, nu au putut fi niciodata oameni, ei ramanand in privinta obisnuintelor si comportamentului numai la stadiul de animale, fara limbaj (latrand sau grohaind) mergand in patru labe, rupandu-si vesmintele cu care erau imbracati.

Umanizarea acestor fiinte nu a fost posibila, dovedind ca lipsa educatiei nu duce la socializare.

E. Scopurile socializarii

Cu toate ca socializarea oamenilor are continuturi diferite, in functie de specificul grupurilor din care indivizii fac parte, in principal, specialistii au stabilit ca aceasta are urmatoarele scopuri:

1. se impune un comportament disciplinat bazat pe respectarea unor norme de igiena personala, morale si juridice.

2. stabileste aspiratii si cerinte pentru fiecare membru al grupului potrivit statusului pe care-l are, in functie de sex, varsta, afiliere la grup sau a originii familiale.

3. socializarea asigura fiecarui individ identitate in functie de personalitatea fiecaruia pe baza aspiratiilor pe care le aproba sau dezaproba.

4. asigura individului pregatirea profesionala necesara pentru a obtine pe baza ei cele necesare traiului si existentei spirituale a acestuia.

5. socializarea determina invatarea unor roluri sociale si atitudini.

http://www.avocatconsult.net