S COALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA

STATUL S I ADMINISTRATIA PUBLICA N SOCIETATEA MODERNA - Suport de curs -

Prof. univ. dr. Ioan VIDA

BUCURESTI

1

2

MODULUL 1 : NOTIUNI GENERALE DESPRE STAT S I DREPT .....................................................8 1. Consideratii generale ......................................................................................................................8 2. Obiectul Teoriei Generale a dreptului .........................................................................................11 3. Teoria Generala a Dreptului si stiintele juridice particulare.........................................................13 MODULUL 2 : NORMA JURIDICA .....................................................................................................15 1. Definitia si trasaturile normei juridice ..........................................................................................15 2. Structura normei juridice. .............................................................................................................17 3. Clasificarea normelor juridice ......................................................................................................20 4. Actiunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor ...............................................22 2. Ies irea din vigoare a normei juridice ...........................................................................................27 3. Caracterul activ al normei juridice ..............................................................................................33 MODULUL 3 : IZVOARELE DREPTULUI.......................................................................................... 38 1. Izvoarele reale ale dreptului..........................................................................................................38 2. Izvoarele formale ale dreptului.....................................................................................................43 A. Legile constitutionale..................................................................................................................51 B. Legile organice............................................................................................................................52 C. Legile ordinare ............................................................................................................................55 D. Alte categorii de legi...................................................................................................................56 MODULUL 4 : SISTEMUL DREPTULUI ............................................................................................ 58 1. Institutia juridica. Ramura de drept ..............................................................................................58 2. Sistemul legislatiei........................................................................................................................60 3. Sistematizarea legislatiei ..............................................................................................................60 MODULUL 5 : REALIZAREA DREPTULUI ....................................................................................... 70 1. Conceptul realizarii dreptului .......................................................................................................70 2. Aplicarea dreptului .......................................................................................................................71 MODULUL 6 : INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE............................................................. 75 1. Felurile interpretarii dreptului......................................................................................................75 2. Metodele interpretarii dreptului...................................................................................................76 MODULUL 7 : RAPORTUL JURIDIC.................................................................................................. 82 1. Definitia si trasaturile raportului juridic ......................................................................................82 2. Elementele structurale ale raportului juridic.................................................................................84

3

Informat ii generale Date de identificare a cursuluiCursul Statul si adminiostratia publica n societatea moderna se adreseaza studentilor din anul I ai programului de studii universitare de licenta, nvatamnt la distanta, al Facultatii de Administratie Publica din cadrul SNSPA.

Date de contact ale titularului de curs: Nume: Prof.univ.dr. Ioan VIDA Telefon : 021/318 08 97 E-mail : ioan.vida@ccr.ro Consultatii: marti, orele 16-18, sediul Facultatii

Date de identificare curs si contact tutori: Curs: Statul si adminiostratia publica n societatea moderna Anul, Semestrul: anul I, sem. I Tipul cursului: obligatoriu

Conditionari s i cunostinte prerechizite Data fiind sustinerea acestui curs n semestrul I, anul I din programul de studii universitare de licenta ID, pentru o mai buna ntelegere a notiunilor ce sunt prezentate, se recomanda parcurgerea unei bibliografii minimale din domeniul dreptului constitutional si institutiilor publice s i relationarea fireasca cu alte discipline, cum ar fi: Bazele constitutionale ale administratiei publice, Drept civil . Descrierea cursului Cursul de Statul si adminiostratia publica n societatea moderna pentru studentii anului I ai are drept obiectiv general:

programului de studii universitare de licenta

, nvatamnt la distanta ,

familiarizarea cu principalele notiuni ale teoriei generale a dreptului, conceptele, categoriile, principiile s i notiunile esentiale n baza carora dreptul poate fi gndit si explicat, precum: dreptul, norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic etc. Prezentarea notiunilor si conceptelor este realizata printr-o abordare sintetico-analitica si n acelasi timp, complementara, fata de celelalte discipline juridice, studiate, n paralel, n semestrul I al anului I. Prezentul curs si propune asadar, nsusirea de catre studenti, din perspectiva formarii lor ca viitori functionari publici, a institutiilor fundamentale ale teoriei generale a dreptului.

4

Organizarea temelor n cadrul cursului

Cursul este structurat n sapte module, care trateaza notiunile si conceptele fundamentale ale teoriei generale a dreptului, ca disciplina fundamentala care pune bazele necesare studierii tuturor celorlalte discipline juridice. Modulele faciliteaza ntelegerea, att din punct de vedere teoretic, ct si practic a notiunilor de baza, cu ajutorul consultarii regulate a bibliografiei minimale recomandate. Formatul si tipul activitatilor implicate de curs Cursul de Statul si adminiostratia publica n societatea moderna este structurat n cele sapte module,

dupa cum am mai precizat, si este unul interactiv bazat pe de-o parte, pe prezentarea notiunilor si conceptelor n cadrul ntlnirilor prevazute n calendarul activitatilor, iar pe de alta parte, pe munca individuala a studentilor. De asemenea, consultatiile reprezinta o alta forma de sprijin a studentilor n procesul de nvatare activa, prin participarea la discutii pe tematica specifica cursului sau cu privire la realizarea lucrarilor de verificare. Materiale bibliografice obligatorii Sursele bibliografice sunt stabilite astfel nct sa ofere posibilitatea ntelegerii cu mai multa usurinta a temelor abordate si sunt att, referinte bibliografice obligatorii, ct si facultative. Recomandam ur matoarele materiale bibliografice obligatorii: Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005. Teoria generala a dreptului , Editura

Dan Claudiu Danisor, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, C.h.Beck, Bucures ti, 2006.

De asemenea, la finalul fiecarui modul, se vor regasi trimiteri bibliografice facultative, pe care studentii le pot consulta pentru completarea cunostintelor sau n vederea realizarii lucrarilor de verificare. Calendar al cursului Pe parcursul semestrului I la aceasta disciplina sunt programate doua ntlniri cu studentii, n vederea solutionarii eventualelor nelamuriri legate de continutul temelor. De asemenea, n cadrul ntlnirilor, studentii pot sa solciite titularului de curs sau tutorilor sprijin pentru pregatirea lucrarilor de verificare, n calendarul disciplinei, regasindu-se termenele la care trebuie transmise aceste lucrari, aferente modulelor. Politica de evaluare si notare

5

Evaluarea finala se va realiza pe baza unui examen scris, sinteza (2 subiecte) desfasurat n sesiunea de examene. Nota finala se va compunde din: testul sinteza (60%, adica 6 puncte) si aprecierea celor patru lucrari de evaluare (40%, adica 4 puncte). Lucrarile de verificare vor fi transmise titularului de curs sau tutorelui, conform graficului stabilit n calendarul disciplinei. Elemente de deontologie academica Urmatoarele aspecte vor fi luate n considerare: Studentii ale caror lucrari se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptati la examinarea finala. Orice tentativa de frauda sau frauda propriu-zisa depistata e parcursul examinarii finale va fi sanctionata prin nepromovarea examenului sau alte tipuri de sanctiuni, conform pozitiei Facultatii de Administratie Publica n ceea ce priveste combaterea si sanctionarea drastica a furtului ori a sustinerii incorecte a examenului, prin utilizarea oricaror forme de fraudare. Rezultatele finale vor fi puse la dispozitia studentilor, prin afisarea lor n clasa virtuala. Studentii cu dizabilitati Una din prioritatile noastre o reprezinta asigurarea accesului egal al tuturor studentilor la activiatile de predare-nvatare, precum si la cele de evaluare. n vederea acordarii de sanse egale tuturor cursantilor, indiferent de nevoile speciale ale acestora, titularul de curs si manifesta disponibilitatea de a adapta continutul, metodele de transmitere a informatiilor, precum si modalitatile de evaluare, atunci cnd se impune. Strategii de studiu recomandate Pentru a obtine rezultante performante, se recomanda studentilor parcurgerea fiecarui modul si rezolvarea n termen a lucrarilor de verificare, participarea la cele doua ntlniri, studierea bibliografiei minimale si o planificare atenta a studiului individual.

I. Suportul de curs propriu-zis: Organizarea modulelor : Cursul este organizat pe 7 module distincte, dupa cum urmeaza: MODUL 1 Teoria generala a dreptului n sistemul stiintelor juridice 1. Consideratii generale 2. Obiectul Teoriei generale a dreptului 3. Teoria generala a dreptului si stiintele juridice particulare 6

MODUL 2 Norma juridica 1. Definitia si trasaturile normei juridice 2. Structura normei juridice 3. Clasificarea normelor juridice 4. Actiunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor MODUL 3 Izvoarele dreptului 1. Izvoarele reale ale dreptului 2. Izvoarele formale ale dreptului

MODUL 4 Sistemul dreptului 1. Institutia juridica. Ramura de drept 2. Sistemul legislatiei 3. Sistematizarea legislatiei MODUL 5 Realizarea dreptului 1. Conceptul realizarii dreptului 2. Aplicarea dreptului MODUL 6 Interpretarea dreptului 1. Felurile interpretarii dreptului 2. Metodele interpretarii normelor juridice MODUL 7 Raportul juridic 1. Definitia si trasaturile raportului juridic 2. Elementele structurale ale raportului juridic: Subiectele raportului juridic 3. Continutul 4. Obiectul

7

MODULUL 1 : NOTIUNI GENERALE DESPRE STAT SI DREPTScopul modulului: familiarizarea studentilor cu notiunile de baza ale studierii teoeriei generale a dreptului.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa defineasca conceptele de stat s i drept Sa precizeze obiectul de studiu al teoriei generale a dreptului Sa argumenteze locul teoriei generale a dreptului n sistemul stiintelor juridice

1. Consideratii generale n rndul disciplinelor juridice, Teoria generala a dreptului are o aparitie de data relativ recenta.1 Pna la aparitia acestei discipline stiintifice, problematica teoriei dreptului era abordata de stiintele privitoare la ramurile sale, fiecare disciplina facnd, n introducere, o adevarata teorie a normativitatii juridice din respectiva ramura de drept. n anul 1934, Hans Kelsen publica Teoria pura a dreptului (Reine Rechtslehre), n anul 1951 apare n Franta lucrarea lui P.Roubier, Thorie gnrale du droit; la Bruxelles apare n 1948, lucrarea lui J.Hapsert, Thorie gnrale du droit. Acestora li se adauga alte asemenea lucrari, scrise de Jean Dabin, F.Friedman, J.L.Bergel etc. Teoria generala a dreptului este o disciplina necesara n studierea dreptului, ea ofera o introducere generala n problematica dreptului, fara de care studiul stiintelor particulare ale dreptului nu ar fi posibil si nu ar asigura studentului o viziune de ansamblu asupra fenomenului juridic. Studierea Teoriei generale a dreptului este un imperativ care se impune si n ideea asigurarii crearii si aplicarii dreptului, a receptarii dreptului international n dreptul intern si a gasirii cailor prin care statul romn poate contribui la armonizarea dreptului intern cu dreptul international, inclusiv prin instituirea unor tehnici de control asupra introducerii dreptului comunitar n dreptul intern. Din acest punct de vedere, o teorie a dreptului, astazi, nu poate face abstractie de ceea ce reprezinta dreptul n ansamblul sau, n conditiile n care el trebuie sa integreze n continutul sau tot mai multe prevederi ale dreptului international, iar n viitor, sa accepte prevederile dreptului comunitar, n conditiile n care1

Su rsele primare ale Teoriei Generale a Dreptului au radacini seculare. n anul 1275 Wilhelm Durantes publica "Speculum juris", prima lucrare n care analiza dreptului este facuta din punct de vedere enciclopedic. Dar despre o veritabila trecere de la Enciclopedia Dreptului la Teoria Generala a Dreptului se realizeaza abia n sec.XX .

8

Romnia va deveni membra a Uniunii Europene. Esenta acestor trasaturi, preponderent economice si politice, nu poate sa nu se reflecte n spatiul actiunii dreptului, continutul acestuia urmnd a fi adaptat la imperativele asimilarii dreptului comunitar, prin suprematia reglementarilor sale n raport cu reglementarile interne si prin integrarea ex oficio a regulamentelor si directivelor n dreptul intern. Cu alte cuvinte, Teoria Generala a Dreptului trebuie sa ofere o viziune generala asupra fenomenului juridic, ea trebuie sa constituie pentru cel care studiaza dreptul un cadru national menit sa asigure trecerea de la general la particular n studiul de caz s i sa revalorifice datele realitatii dreptului si ale practicii juridice n procesul elaborarii si aplicarii dreptului. Pornind de la aceste obiective, este necesar sa precizam, nainte de toate, obiectul Teoriei Generale a Dreptului. Pentru a proceda la un asemenea demers este necesar sa definim principalele concepte cu care operam. Se impune, astfel, sa aratam ca utilizarea cuvntului drept este facuta n doua sensuri: unul extrajuridic si altul juridic. Utilizarea cuvntului "drept" n limbaj extrajuridic are n mod preponderent o valoare etica, el fiind folosit pentru a desemna o anumita apreciere asupra conduitei umane. Atunci cnd oamenii spun ca o sanctiune este dreapta sau cnd apreciaza ca o judecata este dreapta ori cnd atribuie unui judecator calificativul "drept", ei utilizeaza adjectivul drept si variantele sale pentru a evalua din punct de vedere moral un om, un comportament sau o stare de fapt. Spre deosebire de aceasta semnificatie comuna a cuvntului drept, pe plan juridic asistam la trecerea de la cuvnt la concept, asistam la trecerea substantivului drept n concept juridic, apt de a2

dobndi sensuri distincte, care acopera realitati de sine statatoare. Astfel, din punct de vedere juridic, termenul drept este utilizat pentru a desemna dreptul obiectiv, dreptul pozitiv, dreptul subiectiv, dreptul natural, dreptul intern, dreptul international sau stiinta dreptului. 1.Prin drept obiectiv vom ntelege ansamblul normelor juridice emise ntr-o societate data. n viziunea lui Jean-Louis Bergel, dreptul obiectiv reprezinta ansamblul regulilor care reglementeaza viata sociala s i a caror respectare este garantata de puterea publica. 3 2. Dreptul pozitiv este o parte componenta a dreptului obiectiv si el cuprinde totalitatea normelor juridice care sunt n vigoare la un moment dat ntr-o anumita societate. Dreptul pozitiv, mpreuna cu partea pasiva a legislatiei dintr-o anumita societate, respectiv cu acele norme juridice care si-au ncetat aplicabilitatea, fie datorita abrogarii, fie datorita caderii n desuetudine, formeaza dreptul obiectiv.4

2

A se vedea Jan-Louis Bergel, Thorie Gnrale du Droit, edition 3e , Dalloz, Paris, 1999, p.62. 3 A se vedea Jan-Louis Bergel, op.cit., p.2 4 Hans Kelsen arata ca dreptul care formeaza obiectul stiintei juridice este dreptul pozitiv, fie ca este vorba de dreptul unui anumit stat ori de drep tul international. Aceasta sentinta normativista respinge de plano introducerea n obiectul s tiintei juridice a ntregului drept obiectiv, ct si a metafizicii juridice, a dreptului natural.

9

3. Dreptul subiectiv reprezinta o facultate sau o prerogativa umana protejata de lege. Dreptul subiectiv este consecinta interactiunii dintre dreptul obiectiv, care prin normele sale, statueaza drepturi s i obligatii si posibilitatile reale ale individului de a beneficia de aceste prevederi abstracte ale normei de drept. n esenta sa, dreptul subiectiv este un procedeu juridic de ocrotire a intereselor umane ce cad sub incidenta dreptului pozitiv. n deplin acord cu Ihering, putem spune ca dreptul subiectiv este un interes ocrotit de lege. Existenta interesului depinde nsa de starea de fapt a persoanei fizice sau juridice. Cu alte cuvinte, legea (dreptul pozitiv) reglementeaza dreptul de proprietate, n sensul de stapnire de bunuri n virtutea prerogativelor care vizeaza ius utendi, ius fruendi si ius abutendi. Pe

aceasta dispozitie a dreptului pozitiv se naste dreptul subiectiv al persoanei care detine un bun n proprietatea sa. Dreptul subiectiv se refera astfel la protejarea abilitatilor persoanelor de a actiona n societate. Sunt, astfel, drepturi subiective: dreptul de proprietate, dreptul de mostenire, dreptul la concediu de odihna etc., n masura n care ne raportam la o persoana care se afla ntr-o situatie de fapt care este ocrotita de o norma de drept n vigoare (este proprietar, este mostenitor, este salariat etc.). 4. Dreptul natural reprezinta o conceptie doctrinara care sustine ca exista o ordine a relatiilor umane, distincta de dreptul pozitiv, superioara, absolut valida si justa, datorita faptului ca emana de la natura, din ratiunea umana ori din vointa lui Dumnezeu. n virtutea acestei conceptii, vointa divina este identica cu natura si n masura n care natura este creatia lui Dumnezeu, legile naturale sunt o expresie a vointei divine. 5 Aceasta definitie, desi este data de un adversar al dreptului natural, are meritul de a pune n evidenta adversitatea conceptiei normativiste s i a celei a dreptului natural. Cu toate acestea, Hans Kelsen respingnd ideea dreptului natural, n formula sa divina, o admite n cele din urma ntr-o maniera proprie. El respinge ideea potrivit careia dreptul pozitiv are ca sursa dreptul natural, dar admite ca la baza dreptului pozitiv sta "norma fundamentala", o alta entitate transcendenta, situata dincolo de legiuitor si de dreptul pozitiv. 5. Dreptul intern este dreptul obiectiv al unei colectivitati juridice. Prin colectivitate juridica vom ntelege o grupare sociala care se bucura de o autoritate care instituie sau sanctioneaza norme juridice si le garanteaza realizarea practica. Aceasta colectivitate poate fi anterioara crearii statului sau poate dispune de o autoritate statala. 6. Dreptul international reprezinta s i el dreptul obiectiv creat pe baze consensuale ntre

subiectii dreptului international. Sursele formale ale dreptului international sunt cutuma, tratatele, acordurile, pactele, conventiile s i alte asemenea acte bilaterale sau multilaterale, care creeaza drepturi si obligatii pentru partile semnatare.

5

A se vedea H.Kelsen, Thorie gnrale du droit et de l'tat, Bruylant, L.G.D.J., Paris, 1997, p.60. 10

7. Stiinta dreptului sau s tiint ele juridice reprezinta dimensiunea cognitiva a fenomenului juridic. Prin intermediul stiintei dreptului, fenomenul juridic este studiat si pus n evidenta, el este definit si raportat la realitatile sociale s i naturale n care se nasc si exista, influentndu-le si suportnd influentele acestora. Asupra conceptului de drept s-au aplecat nu numai juristi, ci si filosofii, teologii, sociologii si chiar politologii. Ansamblul acestor viziuni ne determina sa apreciem ca n spatiul relatiilor sociale reglementate de drept, pozitiile exprimate se rezuma la existenta unor norme general-obligatorii a caror respectare este garantata de o autoritate publica. n aceasta definitie, dreptul este un concept universal, care prives te ordinea de drept instituita n ansamblul statelor lumii. Din acest punct de vedere, dreptul este un fenomen universal, care are numeroase forme de manifestare la nivel statal si international, ntro continua evolutie istorica. Sincronismul si diacronia acestor stari ale dreptului ne da semnificatia statutului individual al cetateanului n spatiul statal al existentei sale.

2. Obiectul Teoriei Generale a dreptului l constituie o mare diversitate de aspecte sub care dreptul se manifesta. nainte de a stabili care este obiectul Teoriei Generale a Dreptului este necesar sa stabilim ce ntelegem prin drept. As a cum am aratat mai nainte, cuvntul drept este susceptibil de o multitudine de ntelesuri. Atunci cnd avem n vedere obiectul Teoriei Generale a Dreptului, atentia noastra se ndreapta nu att asupra sensurilor juridice particulare ale notiunii de drept, ct mai ales asupra ntelegerii sale universale ca fenomen social distinct, ca parte a normativitatii sociale evidentiata de imperativul instaurarii unei anumite ordini sociale prin intermediul unei puteri constrngatoare pentru membrii societatii, evident n limitele acceptate de acea societate. n literatura de specialitate, Teoria Generala a Dreptului a fost privita ca o disciplina care reprezinta un studiu preliminar de orientare, nfatisnd o sinteza ct mai strnsa s i pe ct posibil mai ordonata a ntregii stiinte a dreptului 6 . Pornind de la aceasta ideea generoasa, ilustrul autor al primului tratat de Teoria Generala a Dreptului cade n capcana identificarii teoriei cu forma si a stiintelor juridice particulare cu partea reala, concreta a dreptului. n acest sens, este edificator faptul ca M.Djuvara afirma ca obiectul enciclopediei juridice, careia i-a dat denumirea de Teorie Generala a Dreptului, l constituie studiul permanentelor juridice, expresie preluata de la juristul francez Edmond Picard, si care o utilizeaza n sensul de constante juridice, fiind preluata n limba romna sub denumirea de constantele dreptului7

Restrngerea obiectului Teoriei Generale a Dreptului la constantele dreptului reprezinta o limitare excesiva a obiectului de studiu al acestei discipline stiintifice, dictata de imperativele vremii M. Djuvara, Teoria Generala aDreptului, Editura All, Bucuresti, 1995, p.5. 7 A se vedea I.G. Maurer, Cuvnt nainte, n Studii s i Cercetari Juridice, nr.1/1954. 116

care ordonau teoreticianului studiul conceptului n sine, fara vreo legatura cu substratul sau real, din a carui abstractizare provenea. Desigur, n zilele noastre, Teoria Generala a Dreptului nu se poate limita la studiul constantelor dreptului s i nici la latura formala a realitatii juridice. De aceea, obiectul de studiu al Teoriei Generale a Dreptului l constituie realitatea juridica, prin prisma generalizarii fenomenelor juridice particulare, a abstractizarii si a formularii unor concepte, categorii, principii sau constructii juridice. Din acest punct de vedere, produsele gndirii juridice sunt n buna masura constante ale dreptului, dar s i elemente perisabile n timp. Totodata, obiectul Teoriei Generale a Dreptului are limitele sale temporale si teritoriale, chiar n conditiile n care sistemele nationale de drept se intersecteaza, au elemente comune sau tind spre unificare. Tinnd seama de ansamblul acestor aspecte, Teoria Generala a dreptului din punct de vedere stiintific este s tiinta juridica aflata n vrful piramidei stiintelor juridice, al carei obiect de studiu l constituie ansamblul fenomenelor juridice sau, cu alte cuvinte, realitatea juridica. Ea nu se limiteaza la cunoasterea conceptuala abstracta ci, n generalizarea pe care o practica, include constante construite prin subsumarea unei varietati complete de cazuri particulare si de situatii opozabile acestora. n plus, realitatea juridica nu reprezinta un fenomen static, restrns la constantele dreptului, ci un fenomen dinamic ale carui circumstantieri tin de obiectul Teoriei Generale a Dreptului. n acest sens, J.L. Bergel apreciaza ca aparitia unor trebuinte s i a unor noi raporturi sociale necesita reforme sau noi constructii juridice, care nu se nasc nsa s i conceptele deja cunoscute.8 n acest sens, n literatura de specialitate se precizeaza ca Teoria dreptului (ca teorie juridica generala) cuprinde acel set conceptual prin care stiinta dreptului judeca si explica realitatea juridica. Ea cauta sa surprinda caracterele proprii s i permanente al fenomenului juridic, spre a-l defini s i a-i contura spatiul n cadrul sistemului socio-istoric din care face parte9

ex nihilo , ci au drept baza modelele

.

Din aceste imperative decurge chiar necesitatea existentei Teoriei Generale a Dreptului. Din punct de vedere practic, aceasta disciplina juridica reprezinta primul ghid al elaborarii si aplicarii normelor juridice. Creatorul de drept nu poate face abstractie de conceptele juridice pe care le utilizeaza Teoria Generala a Dreptului fara sa afecteze unitatea sistemului de drept. Pe de alta parte, cel care aplica dreptul este obligat sa recurga la Teoria Generala a Dreptului pentru a putea identifica norma juridica aplicabila ntr-un caz concret, pentru a-i deslus i semnificatia si pentru a elabora un act de aplicare legal.

A se vedea J.L. Bergel, op. cit., p.6. 9 N.Popa, Teoria Generala a Dreptului, Editura All Back, Bucuresti, 2002, p.9. 128

3. Teoria Generala a Dreptului s i s tiint ele juridice particulare Daca Teoria Generala a Dreptului si propune sa studieze dreptul n generalitatea sa, stiint ele juridice particulare sunt discipline stiintifice care au ca obiect de studiu fenomenul juridic specific unei anumite ramuri de drept. Vom ntlni astfel attea discipline s tiintifice particulare cte ramuri de drept exista. Mai mult, stiintele juridice particulare pot ngloba n ele institutii juridice specifice mai multor ramuri de drept, cum ar fi stiinta dreptului afacerilor, stiinta dreptului mediului etc. ntre Teoria Generala a Dreptului si s tiintele juridice particulare exista o strnsa legatura. Aspectele ridicate de stiintele juridice particulare se ntemeiaza pe conceptele Teoriei Generale a Dreptului, dupa cum si acestea stau la baza fundamentarii conceptelor stiintelor particulare. Pentru a face deosebirea dintre Teoria Generala a Dreptului si stiintele juridice particulare este necesar sa precizam ca Teoria Generala a Dreptului are ca obiect de studiu ansamblul dreptului, ansamblul realitatii juridice. Aceasta realitate juridica, respectiv dreptul, este divizata n grupari de norme juridice, realizate pe baza unor criterii pe care le vom examina mai departe, n ramuri de drept. Astfel de ramuri de drept sunt: dreptul civil, care se ocupa de reglementarea raporturilor patrimoniale si nepatrimoniale dintre subiectii de drept, dreptul penal, care se ocupa de represiunea faptelor antisociale, dreptul constitutional reprezinta fundamentarea juridica a exercitiului puterii politice n societate, dreptul administrativ care este dreptul serviciilor publice, dreptul international care reglementeaza drepturile s i obligatiile statelor suverane, organizatiilor internationale sau indivizilor n raporturile juridice care au un element de extraneitate etc. O categorie distincta de stiinte care studiaza fenomenul juridic o constituie stiintele

juridice istorice. Aceste s tiinte s i propun sa investigheze istoria dreptului la nivel global (istoria generala a dreptului) sau a fenomenului juridic dintr-o anumita tara (istoria dreptului national). Istoria dreptului prezinta o deosebita importanta pentru punerea n evidenta a procesului evolutiei fenomenului juridic, a relevarii constantelor sale, ca si a elementelor de discontinuitate ce caracterizeaza acest proces. Un loc aparte n sistemul stiintelor juridice revine stiintelor auxiliare , care fara a fi

determinante prin continutul lor normativ, au o deosebita importanta n cunoasterea fenomenului juridic. n aceasta categorie intra: criminologia, criminalistica, medicina legala, statistica judiciara, logica juridica etc. 10

10

A se vedea N.Popa, op.cit. p.8.

13

Bibliografie de referinta Obligatorie Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului , editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2005.

Optionala Dan Claudiu Danis or, Ion Dogaru, Gheorghe Danisor, Bucuresti, 2006. Teoria generala a dreptului , Editura C.h.Beck,

ntrebari de autoevaluare

Definiti conceptul de drept s i identificati acceptiunile juridice ale acestui termen Precizati care sunt legaturile care se stabilesc ntre teoria generala a dreptului si celelalte elemente ale sistemului stiintelor juridice

14

MODULUL 2 : NORMA JURIDICAScopul modulului: familiarizarea studentilor cu conceptul de norma juridica, ca nucleu al oricarui sistem de drept.

Obiectivele propuse: La finalul acestui modul, studentii trebuie sa: Sa precizeze conditiile de fond si conditiile de forma ale unei constitutii Sa enumere modalitatile de adoptare si de revizuire ale unei consitutii Sa caracterizeze constitutia cutumiara si constitutia scrisa Sa argumenteze suprematia constitutiei

1. Definit ia si trasaturile normei juridice Norma juridica - norma sociala Norma juridica sau regula de drept reprezinta o prescriptie juridica adresata conduitei umane. Norma juridica ne apare astfel ca o regula de conduita care coexista cu alte norme sociale (morale, religioase etc.). Normele sociale sunt prin definitie obligatorii, generale s i abstracte. Fiecare norma sociala raspunde unei nevoi sociale, unui imperativ de a carui realizare depinde soarta colectivitatii sociale care a dat nastere normei. Raspunznd unor asemenea finalitati, normele sociale dicteaza sau impun o anumita conduita n anumite mprejurari date. Ele cer oamenilor sa se supuna imperativului pe care norma l indica. Acest imperativ le poate cere oamenilor sa se abtina de la savrsirea unei anumite fapte sau, dimpotriva, i ndeamna sa aiba o anumita atitudine, sa urmeze o anumita conduita ntr-o situatie concreta. Caracterul general si abstract al normelor sociale rezida n faptul ca ele se adreseaza unui numar nedefinit de persoane. Normele sociale se pot adresa membrilor unei comunitati locale, familiale, statale, religioase, culturale etc. n cazul n care o prescriptie sociala se adreseaza unei persoane determinate, nu ne gasim n prezenta unei norme sociale, ci a unei prescriptii individuale sau personale. Caracterul general al normei sociale este dat de faptul ca prescriptia acesteia este impersonala. Totodata, caracterul general al normei sociale rezida n indeterminarea cazurilor ce se afla sub incidenta normei. Astfel, norma sociala nglobeaza n generalitatea ei un numar de situatii sau de cazuri particulare. Bunaoara, norma juridica ce interzice furtul, are n vedere orice bun ce poate 15

constitui obiect al furtului. Nu exista norme distincte pentru furtul din buzunar, pentru furtul din biserici sau pentru furtul de mas ini. Caracterul general al normei rezida n faptul ca ea se raporteaza la o clasa de evenimente similare11

. Din acest punct de vedere, norma juridica nu se poate confunda cu

actul juridic individual, care se raporteaza la conduita unui individ ntr-o situatie concreta, determinata. n sfrsit, o norma sociala este generala datorita aplicarii sale continue n timp. Sub acest aspect, norma sociala este generala, deoarece ea nu se aplica o singura data, ci ori de cte ori este necesar n perioada n care ea coexista cu faptele ce cad sub incidenta ei. Unele norme sociale pot fi permanente, dar pot fi s i norme temporare, care se aplica o anumita perioada de timp. Aceste trasaturi caracterizeaza ansamblul normelor sociale. n acest ansamblu deosebim norme morale, religioase, politice, juridice, tehnice, de convietuire sociala etc. Ele fac parte dintr-un sistem, n sensul ca se afla ntr-o strnsa independenta, n cele mai multe cazuri actionnd n mod sinergetic: o norma sociala potenteaza realizarea alteia prin motivatia care sta la baza conduitei umane. Acest sistem poarta denumirea de sistem al normelor sociale. n esenta, normele sociale pot indica aceeas i conduita umana. Astfel, norma morala, care ne impune sa fim cinstiti, are acelasi continut normativ ca si norma religioasa ori norma juridica care ne interzice sa mintim. Dincolo de aceste asemanari, normele sociale cunosc si anumite deosebiri, unele de ordin formal, altele de ordin substantial, care le identifica s i le circumstantiaza actiunea. Astfel, deosebirile de ordin formal privesc creatorul, modul de instituire si autoritatea care garanteaza aplicarea acestora. Din acest punct de vedere, unele norme sociale sunt anonime, ele izvorasc din etosul popular, a carui determinare n timp s i spatiu este greu de definit. Normele morale sunt de acest gen. Ele au fost create de existenta sociala si si-au consolidat actiunea prin utilitatea existentei lor pentru colectivitatea sociala care le-a dat nastere. n aceeasi categorie intra normele de convietuire sociala, unele dintre ele avnd reflexe pe plan juridic, ori regulile de politete etc. n schimb, normele religioase, cele juridice sau cele tehnice au n spatele lor un creator care poate fi cu usurinta identificat n biserica, stat, autoritati specializate n domeniile s tiintifice etc. n fine, normele sociale se deosebesc prin modul n care respectarea lor este garantata. Astfel, normele morale au ca factor asigurator al respectarii lor opinia publica ea condamna ncalcarea normei morale; normele religioase inspira teama de a fi ncalcare prin Judecata de apoi; normele juridice sunt garantate n realizarea lor de forta publica.

11

A se vedea, H.Kelsen, Thorie gnrale du droit et de l'tat, L.G.D.J., Paris, 1997, p.88. 16

Trasaturile specifice normei juridice. n cadrul normelor sociale, norma juridica are anumite trasaturi specifice, pe care nu le ntlnim la celelalte categorii de norme. Aceste trasaturi specifice individualizeaza si permit identificarea normei juridice n cadrul normelor sociale.

a. Respectarea normei juridice este asigurata de coercitia statala.

Spre deosebire de

celelalte norme sociale a caror respectare vine din interiorul fiintei umane sau prin intermediul altor institutii sociale (familie, grup social etc.) supunerea fata de comandamentul normei juridice este impusa din exterior. Respectarea normei juridice este generata de interventia fortei coercitive a puterii publice. Daca scopul normei juridice este de a constitui o ordine juridica, apararea acestei ordini revine celui care a creat norma juridica, respectiv statului sau altei autoritati publice. n cadrul acestei ordini juridice, cetatenii au anumite drepturi, iar pentru apararea lor recurg la justitie. Pe baza hotarrii judecatoresti care le-a recunoscut dreptul ncalcat, ei cer executarea silita s i sunt repusi astfel n drepturile anterioare, iar norma juridica devine un reazem al apararii intereselor membrilor colectivitatii statale. b. Norma juridica are o finalitate proprie. Normele sociale au finalitati proprii. Astfel, normele religioase si propun sa induca n comportamentul uman comandamente care vin de la Dumnezeu. Normele morale vizeaza realizarea perfectiunii umane. n schimb, normele juridice si propun sa instituie o buna organizare a vietii sociale, care sa dea satisfactie imperativului apararii drepturilor si intereselor particulare, fundamentul esential al nfaptuirii justitiei. n pofida deosebirilor dintre normele juridice si celelalte norme sociale, adeseori actiunea lor este complementara sau identica. De altfel, sincretismul normelor sociale, actiunea lor concentrata reprezinta o garantie a realizarii unei ordini sociale coerente.

2. Structura normei juridice. Norma juridica este alcatuita din ipoteza, dispozitie si sanctiune. Aceste trei elemente se afla ntr-o strnsa interdependenta, ceea ce face ca ele sa fie considerate elementele structurale ale normei juridice. 1. Ipoteza este acel element structural al normei juridice care stabileste mprejurarile n care actioneaza norma juridica, respectiv dispozitia si sanctiunea. Legiuitorul, atunci cnd formuleaza o norma juridica, el stabileste un ansamblu de mprejurari, n prezenta carora trebuie urmata o anumita conduita. n cazul n care aceasta conduita nu este respectata, urmeaza a se aplica sanctiunea normei juridice.

17

Ipoteza normei juridice poate fi determinata de legiuitor sau urmeaza a fi determinata de catre cel care aplica legea. La aceste elemente stabilite de legiuitor, judecatorul nu poate adauga alte mprejurari, ceea ce face ca aceasta ipoteza sa fie determinata. n cazul ipotezei relativ determinate, cel care aplica norma juridica are posibilitatea sa aprecieze daca n cazul concret intra sau nu o anumita mprejurare. 2. Dispozit ia normei juridice ordona o anumita conduita n mprejurarile stabilite n ipoteza. Se poate spune ca dispozitia normei juridice stabileste regula de conduita propriu-zisa pe care subiectele de drept urmeaza sa o urmeze n conditiile date. Dispozitia normei juridice poate fi, la rndul ei, expresa sau subnteleasa. n cazul n care dispozitia normei juridice este consacrata expres, ne aflam n prezenta unei dispozitii determinate. Astfel, potrivit art.998 C.civ., orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. n aceasta norma juridica, dispozitia o constituie comandamentul pe care legea l da de a repara prejudiciul produs altuia. 3. Sanct iunea normei juridice reprezinta consecinta pe care o produce nerespectarea dispozitiei. n cazul infractiunii de furt, sanctiunea normei juridice o constituie o pedeapsa privativa de libertate sau o amenda penala. Sanctiunea juridica este un element indispensabil pentru norma juridica, deoarece prin intermediul acesteia, legiuitorul urmareste sa determine o conduita umana dezirabila n cadrul mprejurarilor prevazute de ipoteza. De aici nu trebuie trasa concluzia ca toate normele juridice au, n mod obligatoriu, o sanctiune. Dimpotriva, exista norme juridice care nu au n structura lor o sanctiune, cum ar fi multe din normele dreptului constitutional. Aceasta nu nseamna, nsa, ca aceste norme juridice nu sunt obligatorii si nici ca sanctiunea ar determina caracterul obligatoriu al normei. n toate cazurile norma juridica este obligatorie, n virtutea faptului ca este o norma sociala. Asigurarea realizarii sale, a derularii conduitei umane n conformitate cu dispozitia normei, se asigura n virtutea sanctiunii, dar si a unei constrngeri psihologice12

pe care nerespectarea normei o are asupra subiectilor

de drept, constrngere care are drept sursa autoritatea cu care o nzestreaza cel care o instituie - puterea publica. Pe acest fond se poate constata ca respectarea legii este impusa de aceasta constrngere psihologica, iar aplicarea sanctiunii o potenteaza. De aceea se impune a se observa faptul ca norma este respectata de un numar nedeterminat de subiecte, iar aplicarea sanctiunii vizeaza doar cazuri determinate, numarabile si, ca atare, limitate.

12

A se vedea H.Kelsen, op.cit., p.73 si urm. 18

Clasificarea sanct iunilor. n structura normei juridice, sanctiunile difera de la o ramura de drept la alta. Astfel, n functie de apartenent a normei juridice la o anumita ramura de drept, distinge ntre sanctiuni civile, sanctiuni penale, sanctiuni administrative, sanctiuni financiare si sanctiuni disciplinare. n conformitate cu criteriul naturii lor , sanctiunile pot viza patrimoniul, persoana, actele juridice sau drepturile. n rndul sanctiunilor privitoare la patrimoniu intra confiscarea, amenzile etc. n schimb, privarea de libertate este o sanctiune care se refera la persoana. Nulitatea relativa sau absoluta este o sanctiune care prives te actele juridice. Sanctiunile privitoare la drepturi au n vedere restrngerea exercitiului cestora, decaderea etc. n raport cu gradul de determinare, sanctiunile pot fi determinate s i relativvom

determinate . n primul caz, sanctiunea este stabilita cu toate elementele sale de identificare de catre legiuitor, fara a lasa la ndemna celui care aplica legea vreo posibilitate de manevra. De exemplu: nulitatile. Acestea sunt sanctiuni determinate prin vointa exclusiva a legiuitorului. Cu alte cuvinte, sanctiunea stabilita de legiuitor si cea aplicata de judecator sunt identice. n cazul sanctiunilor relativ determinate, legiuitorul se margineste sa stabileasca doar anumite coordonate ale sanctiunii, urmnd ca n cadrul acestor limite, cel care aplica legea sa circumscrie sanctiunea aplicata. Astfel, n cazul amenzii contraventionale, limitele minime si maxime sunt stabilite de legi, iar cel care aplica legea va stabili cuantumul amenzii pentru contraventia savrsita. Un alt criteriu de clasificare a sanctiunilor

are n vedere caracterul alternativ sau cumulativ al sanctiunilor. Sunt sanctiuni alternative acele sanctiuni care dau posibilitatea celui care aplica norma juridica sa aleaga ntre doua sau mai multe sanctiuni. De regula, sanctiunile alternative se ntlnesc n dreptul penal si n dreptul contraventional. Astfel, n cazul unei infractiuni, legea penala poate lasa judecatorului posibilitatea sa aleaga ntre pedeapsa privativa de libertate s i amenda penala. Sanct iunile cumulative sunt acele sanctiuni care intervin n cazul n care norma juridica prevede pentru ncalcarea dispozitiei sale doua sau mai multe sanctiuni. Astfel de sanctiuni ntlnim n cazul normelor penale sau contraventionale care pentru aceeasi fapta prevad o (amenda) si contraventiei). Definit ia normei juridice. Prin norma juridica se ntelege o regula de conduita obligatorie, cu caracter general si abstract a carei respectare este asigurata de puterea publica. sanct iune principala

una complementara (confiscarea bunului care a fost produs prin savrsirea

19

3. Clasificarea normelor juridice Normele juridice sunt diferite de la o ramura de drept la alta si chiar n cadrul aceleasi ramuri de drept pot fi ntlnite norme juridice diferite. De aceea, clasificarea acestora este un exercitiu logic ce permite o mai buna ntelegere a specificului acestora. Un prim criteriu de clasificare l constituie apartenenta normelor la una sau alta din

ramurile dreptului. Din acest punct de vedere, vom distinge norme juridice civile, norme juridice penale, norme juridice de drept constitutional, norme juridice de drept administrativ etc. Unul din cele mai importante criterii de clasificare a normelor juridice l constituie tehnica de imperative,

redactare dispozitiei normei juridice. n raport cu acest criteriu distingem norme juridice permisiune si supletive .

n cazul normelor juridice imperative, dispozitia acestora impune o conduita univoca n mprejurarile stabilite n ipoteza. Daca aceasta conduita univoca obliga la savrsirea unei actiuni suntem n prezenta unei norme juridice onerative. Astfel, potrivit art.30 C.fam., "Sotii sunt obligati sa contribuie, n raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei." Opusul normelor onerative l constituie normele juridice prohibitive . n aceasta situatie,

dispozitia normei juridice interzice o anumita conduita n mprejurarile stabilite de ipoteza. Sunt norme prohibitive normele dreptului penal care interzic savrsirea unor fapte penale, cum ar fi omorul, violul, tlharia, calomnia, tradarea etc. Dar norme juridice prohibitive vom ntlni si n dreptul constitutional (Cetateanul romn nu poate fi extradat sau expulzat din Romnia - art.19 alin.1), n dreptul civil (Este oprit judecatorului a se pronunta, n hotarrea ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse - art.4 C.civ.), n dreptul familiei art.5 opreste barbatul sau femeia casatorita sa se casatoreasca. Normele permisive reprezinta o categorie distincta de norme juridice care lasa la latitudinea subiectului de drept alegerea conduitei n mprejurarile date n ipoteza. Sub aspect tehnic, normele permisive au dispozitia redactata ntr-o formulare neunivoca, el lasa la ndemna subiectilor de drept o alternativa, acestea putnd opta pentru una sau alta din variantele de conduita posibile, desigur n cadrul reglementarilor juridice n vigoare. Astfel, potrivit art.87 alin.(1) din Constitutie, "Presedintele Romniei poate lua parte la sedintele Guvernului n care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului ministru, n alte situatii." Aceasta norma juridica este permisiva deoarece dispozitia acesteia lasa la latitudinea Pres edintelui Romniei ca, n mprejurarile date, sa participe sau nu la sedintele Guvernului. Dispozitia nici nu-l obliga, nici nu-l opreste. De aici decurge si caracterul permisiv al normei juridice. Norme permisive ntlnim nsa mai cu seama n dreptul civil si n dreptul familiei. Astfel, potrivit art.40 al 20

Codului Familiei, n caz de divort, partile se pot nvoi n legatura cu numele pe care l va purta dupa desfacerea casatoriei sotul care a preluat numele celuilalt. Normele supletive sunt norme juridice apropiate de cele imperative n sensul ca dispozitia acestora este la fel de univoca, numai ca ele intervin chiar n cazul n care partile nu s i-au manifestat optiunea n situatia n care trebuiau sa dea curs unei norme permisive. Astfel, tot potrivit Codului familiei, n cazul n care partile nu si-au exercitat dreptul de a cadea de acord asupra numelui pe care sa-l poarte dupa divort, intervine norma supletiva, n virtutea careia instanta judecatoreasca este obligata sa se pronunte s i n legatura cu numele sotilor dupa desfacerea casatoriei. Un alt criteriu de clasificare a normelor juridice l constituie criteriul structurii normei

juridice. Dupa cum vom gasi sau nu n structura normei juridice toate cele trei elemente - ipoteza, dispozitie s i sanctiune, vom avea norme juridice complete sau incomplete. Normele juridice complete

sunt acele norme care au n redactarea lor data de legiuitor att ipoteza, ct si dispozitie si sanctiune. Normele incomplete sunt acele norme care nu au toate elementele structurale. n cazul unor astfel de norme, lipseste un element structural. n categoria normelor incomplete ntlnim trimitere si norme n alb. Normele de trimitere sunt acele norme al caror element structural absent din textul legislativ l vom gasi n alta parte a actului normativ sau n alt act normativ. De regula, n cazul normelor de acest gen, trimiterea se face la un alt articol sau la alt act normativ n care este prevazuta sanctiunea normei juridice respective. n cazul normelor n alb, legiuitorul urmeaza sa completeze norma juridica cu un element ce va fi cuprins ntr-un act normativ ce va fi adoptat la o data ulterioara. Dupa tipul de sanctiune, normele juridice pot fi punitive sau stimulative. Normele juridice norme de

punitive sunt acele norme care au o sanctiune juridica cu efecte negative asupra subiectului de drept. Normele stimulative sunt acele norme juridice care cuprind n sanctiunea lor masuri de stimulare a conduitei subiectilor de drept. Un alt criteriu de clasificare a normelor juridice are n vedere gradul de generalitate al

acestora . n raport cu acest criteriu se disting norme generale, norme speciale si norme de except ie. Normele juridice generale reprezinta acea clasa a normelor juridice care au cea mai larga sfera de aplicare. Aceste norme juridice formeaza, de regula, nucleul unei ramuri de drept. n unele cazuri chiar ramura de drept constituie dreptul comun ntr-o anumita materie. Delimitarea normelor generale poate fi facuta nsa numai prin raportare la normele speciale. Aceasta categorie de norme juridice se distinge de cea a normelor generale. n unele cazuri chiar legiuitorul opereaza aceasta distinctie. Astfel, n cuprinsul unor acte normative, n special a unor coduri, ntlnim o parte generala s i o parte speciala. Importanta acestei distinctii are n vedere faptul ca normele generale influenteaza si ghideaza procesul 21

de aplicare a normelor speciale. Atunci cnd ne raportam la sistemul legislatiei, n functie de perspectiva din care se abordeaza selectia normelor, distinctia dintre norme generale s i norme speciale este relativa, n sensul ca o norma juridica poate fi speciala n raport cu alta, dupa cum poate deveni generala ntr-o alta perspectiva. De regula, se considera ca normele dreptului civil sunt norme generale n raport cu normele n raport cu normele dreptului comercial, dreptului muncii si protectiei sociale, dreptului familiei s.a. Normele juridice de except ie constituie o categorie distincta de norme juridice, ele

caracterizndu-se prin faptul ca prin raportare la o norma generala sau la una speciala, instituie un regim derogator. n sfrs it, o categorie distincta de norme o constituie normele organizatorice. Aceste norme se abat de la normele juridice complete, norme care au ipoteza, dispozitie si sanctiune. Aceste norme, de regula, enunta regulile privitoare la nfiintarea, organizarea, functionarea, obiectul de activitate, competentele sau scopurile unei autoritati publice, organizatii sau institutii. 4. Act iunea normei juridice n timp, n spatiu s i asupra persoanelor Norma juridica se refera la conduita umana, element legat inexorabil de trecerea timpului. Ca si obiectul sau, norma juridica este legata de un nceput, de o durata n timp si de un sfrsit. De aceea, timpul pentru norma juridica are o tripla semnificatie: 1. exista un moment al nceperii actiunii sale n timp; 2. o durata a actiunii n timp si 3. ncetarea actiunii normei juridice n timp. Primul moment este marcat pe plan juridic de intrarea n vigoare a normei juridice, al doilea de perioada activa a normei13

juridice si al treilea de iesirea din vigoare a normei juridice 1. Intrarea n vigoare a normei juridice

.

n principiu, norma juridica poate intra n vigoare la data publicarii sale n mijlocul de publicitate oficiala al statului. n situatia n care, n cuprinsul actului normativ, se prevede o data diferita de cea a publicarii pentru intrarea n vigoare a legii, lato sensu, norma juridica din acest act

normativ intra n vigoare la acea data. Intrarea n vigoare a normei juridice semnifica faptul ca norma n cauza este valida si dobndes te forta juridica, este obligatorie pentru toti cei carora li se adreseaza, adica ncepe sa produca efecte juridice si poate fi dusa la ndeplinire cu sprijinul fortei de constrngere a puterii publice. Din acest punct de vedere, exista state n care intrarea n vigoare a legii are loc la data publicarii acesteia n actul oficial al statului sau la o data ulterioara, valabila pentru toate actele normative sau13

n opinia unor autori de specialitate, referirile se fac la lege, ceea ce este de natura sa restrnga cmpul aplicarii normei juridice, prin diminuarea incidentei altor izvoare formale de drept. Evident, optiunea noastra pentru act iunea normei juridice n timp vizeaza att actul normativ n ntregul sau, ct si orice referire la partile sale constitutive ori la identificarea normei juridice n orice alt izvor formal de drept.

22

numai pentru anumite tipuri de asemenea acte ori la o data prevazuta expres n actul normativ, care nu poate fi dect posterioara publicarii acestuia14

.

Regula de baza care domina acest proces de intrare n vigoare a actelor normative si pe cale de consecinta a normelor juridice rezida n aceea ca obligatiile sau drepturile prescrise pentru subiectii de drept nu pot fi exigibile nainte ca acestia sa poata afla continutul acestora. n virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem se instituie obligatia autoritatilor publice de a aduce la cunostinta membrilor societatii obligatiile si drepturile care le sunt conferite printr-o noua lege. Ca atare, legea nu poate intra n vigoare nainte de aducerea acesteia la cunostinta populatiei, n zilele noastre acest lucru facndu-se prin comunicarea textelor normative, pe cale editoriala, ntr-o publicatie oficiala. Pentru a se da expresie acestei fictiuni juridice, n virtutea careia autoritatile publice presupun cunoasterea legii de catre toti cei carora li se adreseaza, data intrarii n vigoare a normei juridice trebuie sa fie o data certa, diferita de data publicarii actului normativ sau poate fi o data expres reglementata si ulterioara acesteia. Pna la data de 29 octombrie 2003, n Romnia, intrarea n vigoare a normelor juridice cuprinse ntr-un act normativ (lege, ordonanta, hotarre a Guvernului etc.) avea loc la data publicarii acestora n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, sau la o data ulterioara cuprinsa n textul actului normativ. Dupa aceasta data, Constitutia Romniei introduce, prin art.78, o noua regula, potrivit careia Legea se

publica n Monitorul Oficial al Romniei si intra n vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta n textul ei . Ca atare, n raport cu aceasta data, vom avea, pentru trecut s i pentru viitor, doua reguli diferite de intrare n vigoare a actelor normative: cele publicate anterior datei de 29 octombrie 2003, care nu prevad o data ulterioara pentru intrarea lor n vigoare, devin valide de la data publicarii lor n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I; cele publicate ulterior datei de 29 octombrie 2003, care nu prevad o data certa pentru intrarea n vigoare devin obligatorii la 3 zile de la publicarea lor n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. Exista, de asemenea, situatii tranzitorii n virtutea carora o lege publicata n Monitorul Oficial naintea intrarii n vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei a prevazut un termen de intrare n vigoare, posterior datei de 29 octombrie 2003, caz n care legea anterioara, n virtutea principiului neretroactivitatii normelor juridice, va intra n vigoare la data prescrisa n textul sau, chiar daca aceasta este ulterioara momentului n care Legea de revizuire a Constitutiei a devenit obligatorie.

14

Un exemplu n aceasta materie l constituie Franta, stat n care legea intra n vigoare dupa o zi efectiva nteleasa ca termen ce curge ntre orele 0 si 24 n cazul Parisului, termen ce se mareste n functie de destin at ia la care urmeaza sa ajunga publicat ia oficiala. De exemplu, n provincie, legea intra n vigoare dupa o zi efectiva de la primirea Jurnalului Oficial la sediul arondismentului. Astfel, daca la prefectura din Rhne, Jurnalul Oficial, care apare pe 1 aprilie, este primit pe 2 aprilie, legea va intra n vigoare pe raza prefecturii Rhne la 4 aprilie ora zero. A se vedea H. Roland, L.Boyer, Introductin au droit , Litec, Paris, 2002, p.201

23

Cu toate acestea, desi aducerea la cunostinta publica a legii si a altor acte normative se face prin intermediul publicatiilor oficiale ale statului, exigentele principiului nemo censetur ignorare legem, n

virtutea caruia nimeni nu poate invoca necunoasterea legii n propria aparare, ramn la nivelul unui deziderat n lumea de azi, caracterizata printr-o adevarata inflatie legislativa. Legislatia, n ntregul sau, nu este cunoscuta nici de specialisti, nicidecum de oamenii simpli, care asimileaza comandamentele normelor juridice doar n cazurile n care acestea au si o ncarcatura morala corespunzatoar e (sa nu ucizi, sa nu furi, sa fii cinstit etc.) n aceste conditii, principiul simpla fictiune juridica. Pentru a se reduce efectele negative ale acestei fictiuni juridice, n statele democratice, legiuitorul nu mai ia prin surprindere destinatarul normei juridice si prevede intrarea n vigoare a actului normativ la o data ulterioara aducerii acestuia la cunostinta publica, prin publicarea lui n actul oficial al statului. Pentru a da expresie acestei exigente, la revizuirea Constitutiei din anul 2003 s-a tinut seama de aceste imperative s i a fost prevazuta expres o data ulterioara publicarii actului normativ pentru intrarea acestuia n vigoare. Pe aceasta cale nu se valideaza prezumtia cunoas terii legii, ci se instituie doar o premisa a acesteia, respectiv posibilitatea cunoas terii legii nainte de intrarea ei n vigoare, care se cere a fi corelata cu obligatia oricarei persoane de a respecta legea (art.1 alin.(5) din Constitutie). Publicarea legii n Monitorul Oficial al Romniei se face n virtutea decretului Pres edintelui Romniei de promulgare a legii. Mentionam ca un astfel de decret nu are nici un efect direct asupra intrarii n vigoare a legii, el fiind doar actul prin care seful statului constata ca procedura legislativa a luat sfrsit, legea este adoptata cu respectarea procedurii constitutionale s i se instituie obligatia publicarii legii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. Ca atare, data intrarii n vigoare a legii nu rezulta din decretul prezidential de promulgare, ci din cuprinsul legii sau din aplicarea dispozitiilor constitutionale. O problema distincta o reprezinta intrarea n vigoare a ordonantei de urgenta, a ordonantelor emise n baza unei legi s i a celorlalte acte normative. Art.115 alin.(5) din Constitutie stabileste ca, n cazul ordonantei de urgenta, aceasta intra n vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere, n procedura de urgenta, la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei n Monitorul Oficial al Romniei. Cele doua reglementari diferite privind intrarea n vigoare a doua acte normative primare pun problema justificarii acestor deosebiri de tratament constitutional. O prima ipoteza are n vedere faptul ca din modul de redactare a art.115 alin.(5) nu pare a exista vreo contrarietate ntre cele doua texte constitutionale. Astfel, potrivit art.115 alin.(5) al Constitutiei, ordonanta de urgenta intra n vigoare dupa publicarea n Monitorul Oficial al Romniei, inducnd ipoteza ca si n acest caz prevederile art.78 sunt aplicabile, n sensul ca ordonanta de urgenta intra n 24 nemo censetur ignorare legem devine o

vigoare la 3 zile de la publicare. Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie, se pleaca de la faptul ca dispozitiile art.78 din Constitutie au n vedere notiunea de lege lato sensu - , prin lege ntelegndu-se orice act normativ care se publica n Monitorul Oficial al Romniei. ntelegem sa achiesam la aceasta posibila interpretare, mai ales, tinnd seama de faptul ca nu este de conceput ca legea sa intre n vigoare la 3 zile de la publicare, iar un act normativ subordonat legii ordonanta, hotarre a Guvernului, ordin sau instructiune a ministrului sau a altui conducator al unei autoritati a administratiei publice de specialitate sa produca efecte juridice de la data publicarii sale n Monitorul Oficial al Romniei. Cu toate acestea, art.11 al Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative stabileste ca actele normative prevazute la art.10 alin.(1), cu exceptia legilor s i a ordonantelor, intra n vigoare la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, daca n cuprinsul lor nu este prevazuta o data ulterioara. Aceste dispozitii ale Legii nr.24/2000 sunt criticabile, deoarece admit aplicarea dispozitiilor constitutionale doar n cazul legilor si ordonantelor emise de Guvern n baza unei legi de abilitare, exceptnd de la aceasta regula celelalte acte normative.15

Aceasta concluzie ar putea fi nsa criticata si pentru faptul ca dispozitiile art.78 fac parte din Sectiunea a 3-a Legiferarea a Capitolului I Parlamentul al Titlului III al Constitutiei, ceea ce lear face inoperabile n cazul actelor normative emise de alte autoritati publice. O asemenea solutie, ntro interpretare sistematica, nu poate fi primita, datorita faptului ca prevederile art.78 se coroboreaza cu cele ale art.15 alin.(2) din Constitutie, potrivit carora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Pe un plan general, este evident ca actul dat n executarea legii nu poate avea un alt termen de intrare n vigoare dect actul pe care se bazeaza. Pe de alta parte, este evident ca atunci cnd legiuitorul face referire la legea contraventionala mai favorabila, are n vedere nu numai legea emisa de Parlament, prin care se stabilesc contraventii, ci orice act normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor (ordonante, hotarri ale Guvernului etc.) n aceste conditii, acolo unde exista identitate de motive, solutiile juridice nu pot fi diferite. Nu se poate accepta ca legea adoptata de Parlament, prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii, intra n vigoare la 3 zile de la publicare, iar hotarrea Guvernului cu acelasi obiect de reglementare devine valida chiar n ziua publicarii. Cu toate acestea, aplicarea dispozitiilor art.78 din Constitutie si n cazul ordonantelor de urgenta nu este posibila, deoarece ordonantele de urgenta sunt justificate pe plan constitutional de existenta unei situatii a carei reglementare nu poate fi amnata. Aceasta justificare este de natura sa ne duca la concluzia ca dispozitiile art.78 din Constitutie nu sunt aplicabile n cazul ordonantei de urgenta, a carei intrare n vigoare este derogatorie, n sensul ca ea15

Cu privire la aceasta problema a se vedea s i Corneliu-Liviu Popescu, Data intrarii n vigoare a actelor normative, n lumina dispozitiilor constitutionale revizuite , n Dreptul, nr.4/2004 p.23 s i urm.

25

opereaza de la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, dupa ce aceasta a fost depusa la Camera Parlamentului, care este prima competenta sa examineze ordonanta de urgenta. n fine, este de mentionat ca termenul de 3 zile prevazut pentru intrarea n vigoare a legii se calculeaza pe zile calendaristice, fiind exclusa posibilitatea calcularii sale pe zile libere16

. Astfel, daca o

lege se publica n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, pe data de 28 decembrie, ea va intra n vigoare pe 31 decembrie, daca n cuprinsul legii nu este prevazuta o alta data pentru intrarea acesteia n vigoare. De altfel, potrivit art.11 al Legii nr.24/2000, termenul de 3 zile se calculeaza pe zile calendaristice, ncepnd cu data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, si expira la ora 24 a celei de-a treia zi de la publicare. n acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala, aratnd ca atunci cnd este vorba de termene care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice, acestea nu se calculeaza pe zile libere, n masura n care nu se prevede altfel n mod expres.17

n opinia

noastra, intrarea n vigoare a legii tine de sfera dreptului public si este supusa regulii n virtutea careia termenele, n acest domeniu, se calculeaza pe zile pline, n sensul ca se include n termen si ziua n care el ncepe sa curga si ziua n care el se mplineste n raport cu aceasta decizie a Curtii Constitutionale, care se raporteaza la un caz concret, referitor la raporturile dintre Parlament si Presedintele Romniei, n ceea ce priveste respectarea termenului de 2 zile, prevazut n cazul legilor adoptate de Parlament n procedura de urgenta, pentru a se ocroti dreptul opozitiei parlamentare de a sesiza Curtea Constitutionala, consideram ca aplicarea acesteia si n raporturile dintre autoritatile publice si cetateni este mai mult dect imperioasa. Motivele care concura la aceasta ultima interpretare sunt dirimante. Termenele constitutionale sunt termene legate de un interes public s i privesc procesul electoral, validarea mandatelor de parlamentari, functionarea autoritatilor publice Presedintele Romniei, Guvernul, consiliile judetene, consiliile locale, primarii. La toate acestea participa, direct sau indirect, corpul electoral sau autoritatile publice, n cadrul unui calendar al serviciilor publice care nu admite derogari. Ca atare, imediata lor aplicare este o dispozitie de ordine publica, n virtutea careia se determina organizarea si functionarea continua a autoritatilor publice. Intrarea n vigoare a legii cunoaste n practica si alte moduri de manifestare. Astfel, exista legi care stabilesc intrarea progresiva a acestora n vigoare. Un exemplu l constituie Legea nr.7/1996 a

16

ntr-o alta opinie, care pleaca de la argumente extrase din domeniul dreptului privat, se apreciaza ca termenul de 3 zile ar trebui calculat pe zile libere, numai astfel fiecare zi fiind utila pentru cunoasterea efectiva a legii. A se vedea I. Deleanu, Revizuirea Constitut iei, n Dreptul nr.12/2003, p ag.23. As a cum am mentionat deja ntr-o nota anterioara, termenul de 3 zile nu este un termen pentru cunoas terea legii, ci pentru a se lasa cetat ean ului posibilitatea de a nu fi luat prin surprindere de aparit ia unei noi legi. Cunoasterea este un act care intervine ulterior aparitiei legii s i presupune o manifestare de vointa n acest sens. 17 A se vedea Decizia Curt ii Constitutionale, nr.233 din 20 decembrie 1999, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.638 din 28 decembrie 1999.

26

cadastrului si a publicitatii imobiliare

18

, care stabileste ca intrarea sa n vigoare are loc la 90 de zile de

la publicarea n Monitorul Oficial al Romniei. Cu toate acestea, doar unele dispozitii cu caracter organizatoric ale acestei legi intra n vigoare la aceasta data, dispozitiile de continut ale legii urmnd a intra n vigoare la data finalizarii lucrarilor cadastrale si a registrelor de publicitate imobiliara pentru ntreg teritoriul administrativ al unui judet, data la care se abroga, pentru acel judet dispozitiile n vigoare. Este o solutie greu de acceptat sub aspectul rigorii termenelor de intrare s i ies ire din vigoare a legii, care n lipsa unei date certe, devin incontrolabile. n cazul normelor juridice a caror validitate se afla ntr-un alt izvor de drept, acestea intra n vigoare n conditii specifice. De exemplu, norma juridica prin care se declara neconstitutional un text dintr-o lege sau dintr-o ordonanta, cuprinsa ntr-o decizie a Curtii Constitutionale, intra n vigoare la data publicarii deciziei n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, iar textul normativ respectiv iese din vigoare la 45 de zile de la aceasta data, pe aceasta perioada aplicarea acestuia fiind suspendata. De asemenea, o norma juridica instituita pe calea unei decizii a naltei Curti de Casatie si Justitie, n cazul unui recurs n interesul legii, intra n vigoare la data publicarii acestei decizii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.

2. Iesirea din vigoare a normei juridice Norma juridica iese din vigoare, n sensul ca nceteaza sa mai produca efecte juridice, prin abrogare, ajungere la termen, cadere n desuetudine19

sau ca urmare a unei decizii a Curtii

Constitutionale prin care se proclama neconstitutionalitatea acesteia. a. Abrogarea este operatiunea de asanare a sistemului legislativ de "ramurile uscate" ale acestuia. Prin abrogare sunt scoase din sistemul legislatiei acele reglementari juridice care au cazut n desuetitudine sau pentru ca n locul lor apar noi norme juridice, cu un continut diferit fata de cele anterioare. Aceasta putere de abrogare reprezinta un act de vointa al autorului actului normativ. Romanii spuneau, n acest sens: cujus est condere legem ejus est abrogare . n virtutea acestui principiu, numai cel care face legea o poate abroga. Cu privire la functiile abrogarii, n literatura noastra de specialitate au fost exprimate doua opinii, de catre I. Mrejeru si V.D.Zlatescu, care nu se deosebesc dect prin modul lor de formulare. Astfel, n ambele cazuri, se considera ca rolul institutiei abrogarii este de a contribui la armonizarea legislatiei. Pe acest fond, abrogarea ndeplineste urmatoarele functii: a) nlatura textele de conflict ntre actul nou si vechea reglementare; b) nlatura eventualele paralelisme n legislatie; c) nlatura1819

Publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.61 din 13 martie 1996.

A se vedea n acest sens N. Popa, Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck, Bucures ti, 2002, pag. 165; Gh. Bobos, Teoria Generala a Dreptului, Ed itura Argonaut, Cluj-Napoca, 1999, pag.294 s i urm.; I Craiovan, Teoria Generala a Dreptului , Editura Olimp, Bucuresti, pag.154 si urm.

27

discrepantele si necorelarile; d) ajuta la degrevarea fondului legislativ de anumite acte devenite desuete, prin lipsa unei cerinte de aplicare, ca urmare a transformarilor petrecute n societate.20

n opinia noastra, functiile abrogarii rezida n: 1) eliminarea antinomiilor n drept; 2) suprimarea redundantelor din reglementarile juridice; 3) trecerea n fondul pasiv al legislatiei a unor acte normative care au fost nlocuite cu noi reglementari juridice sau care au cazut n desuetudine. Abrogarea s i realizeaza prima dintre functiile sale - eliminarea antinomiilor n drept - prin scoaterea din vigoare a unor dispozitii normative care se afla n contradictie cu altele. Legiuitorul, atunci cnd introduce n sistemul dreptului o noua reglementare juridica, este dator sa asigure corelarea acesteia cu restul elementelor ce compun sistemul de drept. Pentru a ndeplini aceasta functie, legiuitorul va suprima din reglementarile juridice existente pe cele care intra n contradictie cu noua reglementare juridica. Modalitatea de realizare a acestei functii specifice legiuitorului o constituie abrogarea expresa directa sau indirecta. n cazul abrogarii exprese directe, legiuitorul declara ca se abroga anumite categorii de acte normative identificate prin titlu, numar si an al adoptarii, data publicarii si numarul Monitorului Oficial n care au fost publicate. n cadrul enumerarii actelor normative abrogate sau a unor parti constitutive ale acestora, se trec n ordine legile organice, legile ordinare, ordonantele de urgenta, ordonantele emise n temeiul unei legi de abilitare si hotarrile Guvernului. n cazul abrogarilor care se fac prin lege, enumerarea sau abrogarea expresa directa se opreste la nivelul hotarrilor emise de Guvern, urmnd ca actele normative subordonate acestora sa fie abrogate prin acte ale organelor emitente, avnd n vedere ncetarea efectelor actului ierarhic superior n baza caruia au fost emise. n ceea ce priveste ierarhia actelor normative, este necesar sa precizam ca un act normativ ierarhic inferior nu poate abroga un act normativ ierarhic superior. Astfel, printr-o hotarre a Guvernului nu pot fi abrogate ordonante sau legi ori dispozitii ale acestora, dupa cum printr-o ordonanta emisa n baza unei legi de abilitare nu pot fi abrogate ordonante de urgenta care reglementeaza materii rezervate legilor organice si nici legi organice. n schimb, prin legea de aprobare a unei ordonante a Guvernului pot fi acoperite viciile de neconstitutionalitate ale acesteia sau pot fi introduse reglementari noi, care tin de domeniul rezervat legilor organice cu conditia ca legea respectiva sa fie votata cu respectarea regulilor privitoare la majoritatea absoluta. Aceasta solutie este justificata chiar de delegarea legislativa si mai ales de controlul parlamentar asupra legislatiei delegate. n aceasta activitate, Parlamentul este suveran n a aproba, cu sau fara modificari, ordonantele guvernamentale ori de a le respinge, pur s i simplu.

20

A se vedea I. Mrejeru, Tehnica legislativa, Editura Academiei, Bucuresti 1979, p.126 si V.D. Zlatescu, Introducere n Legistica Formala , Editura Romp it Bucuresti, 1995, p.99.

28

n opinia noastra, dispozitiile unei legi organice care cuprind reglementari ce nu tin de domeniul legii organice nu pot fi abrogate printr-o lege ordinara sau printr-o ordonanta a Guvernului emisa n temeiul unei legi de abilitare.21

Aceasta solutie, care nu a fost agreata de Curtea

Constitutionala, are n vedere faptul ca, n materie legislativa, dispozitiile de continut ale legii nu pot anihila imperativele procedurale cerute de Constitutie. Astfel, daca o lege organica cuprinde si norme de natura legii ordinare, ea extinde exigentele legii organice si asupra acestor dispozitii legale, deoarece votul final al legii nu face nici o distinctie ntre normele specifice legii organice si cele apartinatoare legii ordinare. Aceasta regula este valabila si n cazul modificarii, completarii, suspendarii sau abrogarii unor dispozitii dintr-o lege organica, chiar daca este vorba de dispozitii care tin de domeniul legii ordinare. Realizarea functiei abrogarii de eliminare a antinomiilor juridice se realizeaza deopotriva si prin abrogarea expresa indirecta. Daca n cazul abrogarii exprese directe legiuitorul identifica si individualizeaza reglementarile juridice care pot intra n contradictie cu noua reglementare juridica, scotndu-le din vigoare printr-o decizie nemijlocita, n cazul abrogarii exprese indirecte, el se multumeste sa nscrie la sfrsitul noului act normativ for mula "orice dispozitie contrara se abroga". n cazul abrogarii exprese indirecte, legiuitorul nu mai identifica actele pe care intentioneaza sa le abroge expres, ci lasa aceasta operatiune, adeseori extrem de complicata, la ndemna organului de stat abilitat sa aplice legea. Abrogarea tacita sau implicita este foarte apropiata de abrogarea expresa indirecta n sensul ca, si n acest caz, constatarea abrogarii unor reglementari juridice se face de catre autoritatea care aplica legea, n virtutea contradictorialitatii a doua texte legislative, aparute la date diferite sau la nivele ierarhice diferite. n lipsa unei manifestari exprese de vointa a legiuitorului, organul de aplicare a legii este dator sa elimine aceasta antinomie juridica, pentru a putea identifica textul legal ce urmeaza a fi aplicat ntr-un caz dat. Pentru aceasta, el are la dispozitie principiul Lex posterior derogat prior si

principiul Lex superior derogat inferior. n virtutea acestor principii, atunci cnd exista doua texte legislative contradictorii emise la date sau niveluri diferite, textul cel mai recent sau cel cu forta juridica superioara este n vigoare, iar cel anterior ori cu forta juridica inferioara este considerat abrogat. n astfel de cazuri, se prezuma ca vointa ultima a legiuitorului este cea valabila, ea incluznd si intentia de a abroga dispozitiile contrare. Principiul Lex posterior derogat prior se aplica si n cazul

abrogarii exprese indirecte, abrogare care se deosebeste de cea tacita doar prin faptul ca, n primul caz,

21

A se vedea n sens contrar Decizia Curt ii Constitutionale nr.53 din 18 mai 1994, publicata n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.312 din 9 noiembrie 1994; Dispozitivul acestei decizii a fost reiterat n Decizia nr.88/1998 si Decizia nr.206/2001 .

29

legiuitorul se simte obligat sa atraga atentia celui care aplica legea ca exista reglementari juridice ce se afla n contradictie cu noua reglementare. n cazul abrogarii tacite sau implicite, aceasta atentionare lipseste, ceea ce nu-l scuteste pe cel care aplica legea sa se confrunte cu astfel de situatii. Uneori abrogarea expresa directa este nsotita de abrogarea expresa indirecta. n astfel de cazuri, legiuitorul nu reuseste sa identifice toate textele care pot intra n contradictie cu noua reglementare juridica, iar pe cele pe care le identifica le scoate din vigoare printr-o abrogare expresa directa, multumindu-se, cu privire la celelalte, sa atraga atentia celor interesati ca ele exista s i sunt abrogate n masura n care pot fi identificate. n astfel de cazuri, n cadrul formulei de abrogare se enumera actele supuse abrogarii exprese directe, iar dupa epuizarea enumerarii se adauga "precum s i orice alte dispozitii contrare". n activitatea de legiferare este preferabila, n toate cazurile, abrogarea expresa directa. Numai pe aceasta cale se face o delimitare clara ntre normele juridice care sunt n vigoare si cele care sunt abrogate prin vointa legiuitorului, evitndu-se orice neclaritate sau confuzie n aceasta materie. Realizarea functiei de eliminare a redundantelor din reglementarile juridice se realizeaza

n exclusivitate prin abrogarea expresa directa. Exista numeroase cazuri n care legiuitorul se vede obligat sa preia n noua reglementare o serie de dispozitii care sunt deja n vigoare. Aceasta preluare se impune fie pentru a se asigura caracterul complet al noii reglementari juridice, fie pentru a se articula organic diferitele prevederi ale noului act normativ, fie din alte motive. Pentru a se evita ca astfel de dispozitii sa figureze, n acelasi timp, n noua reglementare si n acte normative anterioare, legiuitorul va recurge la abrogarea elementelor redundante si a altor texte care fara a fi identice ndeplinesc aceleas i functii juridice att n vechiul act normativ, ct si n cel nou. n sfrs it, functia de trecere n fondul pasiv al legislatiei a unor acte normative care au fost

nlocuite cu noi reglementari juridice sau care au cazut n desuetudine se realizeaza numai prin intermediul abrogarii exprese directe. Prin aceasta operatiune se trec, din fondul activ al legislatiei n fondul pasiv al acesteia, actele normative care si-au ncetat aplicabilitatea fie ca urmare a nlocuirii lor, fie datorita caderii lor n desuetudine. ndeplinirea acestei functii intra, cu precadere, n sarcina Consiliului Legislativ, care n temeiul art.154 alin. 2 din Constitutia Romniei ,"n termen de 12 luni de la data intrarii n vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislatiei cu prezenta Constitutie si va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului, propuneri corespunzatoare." n opinia noastra, aceasta sarcina de asanare a legislatiei de "ramurile ei uscate" este o sarcina permanenta a Consiliului Legislativ, termenul de 12 luni fiind unul de recomandare, legat de urgenta asigurarii concordantei legislatiei cu Constitutia dupa momentul aparitiei acesteia. Caracterul permanent al acestei sarcini a Consiliului Legislativ deriva si din faptul ca el este o autoritate publica responsabila de sistematizarea si unificarea ntregii legislatii a Romniei, ceea ce l obliga la operarea unei delimitari clare ntre legislatia n vigoare s i cea aflata n fondul pasiv. n acest sens, art.63 alin.(2) 30

al Legii privind normele de tehnica legislativa, stabileste ca "n cadrul operatiunilor de sistematizare si unificare a legislatiei se pot elabora si adopta acte normative de abrogare distincte, avnd ca obiect exclusiv abrogarea mai multor acte normative." n activitatea desfas urata de Consiliul Legislativ n acest sens, au fost elaborate mai multe proiecte de acte normative, care au fost promovate si au scos din fondul activ al legislatiei mii de acte normative abrogate tacit, prin contrarietatea lor cu Constitutia sau cu alte legi ori care au cazut n desuetudine. Consacrarea n Constitutie a termenului de 12 luni pentru asanarea legislatiei de actele normative abrogate tacit, ajunse la termen, cazute n desuetudine ori declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, este desigur o problema care a devenit caduca n anii care au trecut de la adoptarea Constitutiei pna la prima sa revizuire. n opinia noastra, cu acest prilej, dispozitiile art.150 alin.(2) din Constitutie, devenit prin renumerotare si republicare art.154 alin.(2), ar fi trebuit modificate, prin instituirea sarcinii permanente a Consiliului Legislativ de a examina conformitatea legislatiei cu Constitutia, aceasta modificare fiind reclamata de orice revizuire a Constitutiei, inclusiv cea din anul 2003. b. Ajungerea la termen a normei juridice reprezinta o modalitate de iesire din vigoare

aplicabila n cazul normelor juridice temporare. n multe cazuri legiuitorul nu stabileste norme juridice cu o durata nedeterminata. El instituie norme juridice care se aplica o perioada determinata de timp, o luna, un an etc. Aceste norme juridice ies din vigoare la data pe care legiuitorul o stabileste pentru ncetarea efectelor juridice ale acestora. Exemplul clasic n materie l constituie legile bugetare, care au o durata anuala, exceptie facnd cazul n care noua lege bugetara nu este adoptata nainte de data de 31 decembrie a anului bugetar. n astfel de cazuri, caracterul temporar al normei juridice se proroga, ea fiind mentinuta n vigoare n virtutea unei norme constitutionale care stabileste ca daca bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat nu au fost adoptate prin lege, cu cel putin 3 zile nainte de expirarea exercitiului bugetar, bugetul de stat s i bugetul asigurarilor sociale din anul precedent se aplica n continuare, pna la adoptarea noilor legi bugetare. Si n acest caz, Constitutia se exprima inadecvat, deoarece aceste prevederi legale nu au n vedere momentul adoptarii legii, ci intrarea acesteia n vigoare. n sfrsit, exista s i situatii n care caracterul temporar al normei juridice rezulta din continutul actului normativ, acesta viznd evenimente care se epuizeaza la anumite intervale de timp (de ex. actul normativ se aplica salariatilor disponibilizati n anumite conditii). c. Caderea n desuetudine reprezinta o alta modalitate de ies ire din vigoare a normelor

juridice. Aceasta modalitate intervine atunci cnd ipoteza normei juridice a ncetat sa se mai raporteze la relatii sociale vii. Atunci cnd realitatile sociale ce cad sub incidenta normei juridice nceteaza sa mai existe, norma juridica ramne fara obiect si si nceteaza aplicabilitatea. 31

Sunt si ramn cazute n desuetudine dupa Revolutia din 1989, bunaoara, normele juridice referitoare la relatiile cu autoritatile publice ale fostei puteri politice, care au fost desfiintate de noua putere politica. De asemenea, normele privitoare la relatiile dintre unitatile socialiste au cazut n desuetudine o data cu privatizarea acestora, cu introducerea economiei de piata si cu aparitia unor noi relatii economice. d) Deciziile Curtii Constitutionale prin care se declara neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonant e ori a unor dispozitii ale acestora. Potrivit art.147 alin.(1) din Constitutia

Romniei, dispozitiile din legile s i ordonantele n vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, si nceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, n acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Acelasi alineat precizeaza ca pe durata acestui termen de 45 de zile, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. Aceste dispozitii constitutionale ale alin.(1) al art.147 se cer a fi corelate cu cele ale alin.(4) al aceluiasi articol, n virtutea caruia Deciziile Curtii Constitutionale se publica n Monitorul Oficial al Romniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Din aceste texte constitutionale este necesar sa tragem noi concluzii. Prin consacrarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, n materie de constitutionalitate a legilor, ordonantelor si regulamentelor, se elimina confuziile anterioare, n virtutea carora deciziile Curtii Constitutionale ar fi avut forta obligatorie doar cu privire la partile aflate ntr-un litigiu inter partes litigantes n care s-a ridicat exceptia de neconstitutionaliate. Cea de a doua concluzie pe care o reafirma aceste noi texte constitutionale are n vedere faptul ca deciziile Curtii Constitutionale, luate n cadrul controlului nainte de promulgarea acestora, nu mai pot fi invalidate de Parlament. A treia concluzie are n vedere faptul ca proclamarea de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii unor dispozitii din legi, ordonante sau regulamentele parlamentare, are ca efect ncetarea imediata a aplicarii acestora, respectiv de la data publicarii deciziei n Monitorul Oficial. Termenul de 45 de zile, prevazut de art.147 alin.(1) din Constitutie, care stabileste ca aceste decizii si nceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, nu are nici o relevanta asupra datei de iesire din vigoare a dispozitiilor legale, ale unei ordonante sau ale unui regulament, declarate neconstitutionale, deoarece acest termen este opozabil doar Parlamentului sau Guvernului. n acest interval de 45 de zile aplicarea dispozitiilor declarate neconstitutionale este interzisa. Termenul de 45 de zile obliga aceste autoritati publice sa-si modifice textele declar ate neconstitutionale. Ele pot adopta un text constitutional n locul celui declarat de catre Curte ca fiind 32 a priori exercitat asupra legilor

neconstitutional. n cazul n care nu opereaza aceste modificari, vidul legislativ creat opereaza de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale. 3. Caracterul activ al normei juridice ntre momentul intrarii n vigoare si cel al iesirii din vigoare, norma juridica este valida, ea trebuie respectata de cei carora li se adreseaza si produce efecte juridice. Jean Carbonnier arata, n acest sens, ca norma juridica este un soare care nu apune niciodata 22 . n aceasta perioada de timp, norma juridica este n vigoare s i actioneaza numai pentru viitor23 . Pentru actiunea n timp a normei juridice este caracteristic faptul ca ea actioneaza, n principiu, numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, norma juridica noua nu se poate aplica si situatiilor petrecute nainte de intrarea sa n vigoare, ceea ce pe plan juridic da expresie principiului neretroactivitatii legii. De asemenea, norma juridica veche nu se poate aplica faptelor care se petrec sau sunt ulterioare iesirii din vigoare a normei juridice. n cele mai multe cazuri, actiunea unei norme juridice are n vedere momentul n care ea intra n vigoare si momentul n care si nceteaza aplicabilitatea. Dar, faptele ori situatiile juridice nascute sub imperiul legii vechi continua sa existe si sub imperiul legii noi. Moartea legii vechi nu determina si moartea drepturilor, faptelor sau situatiilor juridice nascute sub vechea lege. Cu toate acestea, este posibil ca noua lege sa aduca o noua reglementare juridica n aceeasi materie. Principiul neretroactivitatii legii, nscris n Codul civil romn si n Codul penal romn reprezentat doar o partiala solutionare a problemelor pe care le ridica neretroactivitatea legii, deoarece el constituia doar o piedica pentru instantele judecatoresti, n calea aplicarii retroactive a legii. Aceasta opreliste nu actiona si n cazul legiuitorului, care avea posibilitatea sa adopte legi cu efecte retroactive. Pe acest fond al inexistentei unei obligatii constitutionale a legiuitorului de a respecta principiul neretroactivitatii legii, au fost admise patru categorii de legi care pot avea efecte retroactive: a. legile care proclama expres retroactivitatea lor; b.legile interpretative; c. legile penale mai ,a

favorabile s id. legile declarative de drepturi sau confirmative. n decursul timpului, aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile a fost adeseori criticata, deoarece nu era de conceput ca ceea ce era neretroactiv pentru judecator sa poata fi retroactiv pentru legiuitor. n acest context, Puterea Constituanta a Portugaliei a decis nscrierea n Constitutie, pentru prima data n istoria omenirii, a principiului neretroactivitatii legii. Bazndu-se pe acest exemplu, constituantul romn a generalizat exceptia din Codul civil si a extins la nivelul tuturor autoritatilor publice principiul neretroactivitatii legii.

2223

A se vedea J. Carbonnier Flexible droit , 6 e , LG.D.J, Paris, p.51. A se vedea N. Popa, op.cit , pag.161.

33

Pentru aceste motive este necesar sa se faca o neta distinctie ntre ceea ce i este permis legiuitorului, pe de o parte, si ceea ce i se poate recunoaste judecatorului sau celui care aplica legea, pe de alta parte. n ceea ce-l priveste pe legiuitor, acesta, potrivit dispozitiilor art.15 alin.(2) din Constitutia Romniei, este obligat sa dea curs prevederilor n virtutea carora cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Legea dispune numai pentru viitor, Nerespectarea lui constituie ncalcarea

unei norme constitutionale, persoanele pe care legea le mputerniceste putnd sesiza Curtea Constitutionala cu privire la prevederile cu caracter retroactiv. Act iunea normelor juridice n spat iu Actiunea normelor juridice n spatiu are n vedere teritoriul asupra caruia norma juridica este valida. n principiu, norma juridica este teritoriala, n sensul ca ea este obligatorie pe teritoriul statului sub a carui autoritate s-a nascut. Teritoriul statului desemneaza ntinderile de uscat si apa, ca si subsolul si spatiul aerian aflate n interiorul granitelor statului respectiv. Teritorialitatea determina att procesul de creare a dreptului, ct si limitele obligativitatii dreptului national. Dreptul creat de stat este izvort din realitatile nationale, din datele esentiale ale fenomenelor economice, sociale si politice care se desfasoara n limitele teritoriului national. Sub aspectul obligativitatii, dreptul national vizeaza persoanele, bunurile, actele, situatiile juridice si faptele juridice care se petrec pe teritoriul national. De la aceasta regula a teritorialitatii actiunii normei juridice n spatiu ex