Statul Moraviei MariÎn organizarea statală, slavii vor fi influenţaţi de imperiile vecine:bizantin, carolingian şi bulgar. După eşecul asediului întreprins asupraConstantinopolului de o coaliţie avaro slavă, în Boemia şi Moravia,triburile slave se revoltă împotriva hegemoniei avare, sub conducerea negustorului franc Samo, şi întemeiază primul stat slav din istorie. Înalianţă cu Dervan, principele sorbilor, acest principat slav incipient va descuraja inclusiv tendinţele expansioniste ale francilor, învingându-i în bătălia de la Wogatisburg (631). După moartea lui Samo, statul pe care-l fondase se fragmentează. Abia după ce Carol cel Mare a reuşit să suprime „imperiul” avar, s-au constituit în regiune condiţii propice pentru întemeierea statului Moraviei Mari. Mojmir I-ul (830-846), primul principe morav atestat istoric, îşi consolidează poziţia, în calitate de vasal al francilor, după ce-l alungă din Nitra pe un rival al său, numit Pribina. El înglobează în formaţiunea sastatală şi Slovacia. La iniţiativa monarhului franc Ludovic Germanicul, Mojmir e detronat (846). Succesorul său, Rastislav I-ul (846-870) se sustrage o perioadă de timp autorităţii france şi-şi extinde stăpânirea până la Vistula. Pentru a contracara influenţa misionarilor bavarezi, el se adresează basileului bizantin Mihail al III-lea, solicitându-i asistenţăreligioasă în vederea creştinării supuşilor săi. Din Bizanţ sunt trimişi în Moravia Mare călugării Chiril şi Methodiu (863). Cei doi „apostoli ai slavilor” se dedică misiunii de convertire a moravilor şi, în acest scop, traduc textele liturgice în limba slavă. Sub auspiciile respective, ei dezvoltă alfabetul glagolitic şi pun astfel bazele primei limbi literare şi liturgice slave. Methodiu devine chiar arhiepiscop de Sirmium (867), cuasentimentul papei Adrian al II-lea. După moartea sa (885), liturghia slavă e abolită în Moravia. În anul 869, trădat de nepotul său, Svatopluk, Rastislav e capturat de Ludovic Germanicul şi orbit. Trădătorul preia puterea în principatul morav. În 874, la Forchheim, e şi el determinat să recunoască suzeranitatea monarhului franc. După moartea lui Svatopluk (894) statul Moraviei Mari intră în declin. Va fi distrus definitiv de cătremaghiari, după lupta de la Pressburg (907).

în anul 862 sau 863 împăratul bizantin Manuil primea o solie de la cneazul Moraviei Rostislav. Solia avea o importanţă deosebită pentru soarta Moraviei din care cauză era condusă de nepotul lui Rostislav şi urmaşul la tron Sveatopolk. Aceştia au transmis împăratului rugămintea de a trimite în Moravia misionari care ar propovădui şi ar ţine slujbele bisericeşti într-o limbă înţeleasă de populaţia moravă în locul celei latine, de care se foloseau feţele bisericeşti germane. Solii declarau că moravii s-au dezis de păgânism şi se ţin acum de creştinism, dar la moment nu aveau un învăţător care le-ar arăta adevărata credinţă creştină într-o limbă înţeleasă de ei. Statul Morav, constituit la 830, era supus unor mari presiuni din partea germanilor. Anume din această cauză delegaţia este trimisă în Bizanţ, astfel încercându-se o contrapondere unei eventuale coaliţii germano-bulgare. Pe de altă parte, trimiterea unor misionari în Moravia coincidea şi cu interesele Imperiului Bizantin, care îşi dorea extinderea influenţei sale asupra slavilor vestici. Din această cauză împăratul Manuil şi Patriarhul Fotie au salutat iniţiativa lui Rostislav şi au trimis în Moravia pe învăţatul Constantin Filosoful şi pe fratele acestuia Metodiu. Alegerea acestora nu a fost deloc întâmplătoare. Metodiu de mai mulţi ani a fost guvernator al regiunilor slave din imperiu (undeva în zona Macedoniei) şi avea experienţă de lucru cu populaţia. Constantin, la rândul lui, a căpătat o instruire aleasă şi era un mare om de ştiinţă, fiind supranumit în izvoarele scrise Filosoful.

Constantin în anii ‘60 întreprinde o călătorie în hanatul Kazar, unde în scurt timp: învaţă limba iudaică veche. La revenire din hanatul Kazar Constantin începe activitatea de elaborare a alfabetului slav şi traducerea cărţilor bisericeşti în limba slavă. Din mărturiile documentare existente acest lucru a început într-adevăr înainte de venirea soliei morave la Constantinopol. Era imposibil ca într-un timp atât de scurt - între numirea lui Constantin şef al misiunii şi plecarea spre Moravia - să fie elaborat un sistem grafic practic nou, acel vechi slav, şi să mai fie tradusă o serie de cărţi necesare pentru efectuarea slujbelor bisericeşti. Mai mult chiar însăşi traducerea necesita o muncă enormă, deoarece limba slavă, aflată în uz cotidian, acum trebuia adaptată la o funcţie nouă - să acopere traducerea textelor literar-liturgice greceşti. Conform informaţiilor documentare Constantin, cu ajutorul lui Metodiu, a tradus în slavă principalele cărţi de uz bisericesc, cum ar fi Evanghelia, Apostolul, Psaltirea, precum şi o serie de pasaje luate din slujba bisericească. Cât priveşte activitatea nemijlocită din Moravia Mare, Constantin şi Metodiu au început cu instruirea cadrelor autohtone selectate de către Rostislav. Aceştia au fost învăţaţi “tot cinul bisericesc”, adică: оутрьиицА, млсомд, вемернНЬ, плвечечерьницл şi тлиггь cay>kea . Deci se observă că în primul rând. au fost pregătite persoane - viitori preoţi - pentru a asigura mersul slujbelor bisericeşti ,în limba slavă în bisericile din Moravia Mare. Conform Vieţii lui Constantin, fraţii Constantin şi Metodiu s-au aflat în Moravia Mare timp de 40 de luni. In acest răstimp ei s-au ciocnit de o opoziţie dură din partea preoţilor germani, care promovau politica de introducere în biserici a limbii latine, susţinând că numai în această limbă se pot ţine slujbele bisericeşti. Din această cauză Constantin şi Metodiu sunt nevoiţi să întreprindă o călătorie la Roma pentru a obţine sprijinul Papei.

La Roma Constantin şi Metodiu au fost întâlniţi festiv de către înaltele feţe bisericeşti. Prin intermediul acestor învăţaţi, ştiută fiind influenţa lor în rândurile slavilor, Papa Adrian al II-lea a încercat să-şi extindă şi el autoritatea asupra acestui popor. Papa a recunoscut limba slavă în scriere şi liturghie, Constantin şi Metodiu primind de la acesta susţinerea în opera lor, iar ucenicii acestora au fost hirotoniţi ca preoţi. în decursul câtorva zile din porunca lui Adrian al II-lea în\bisericile din Roma serviciul divin s-a dus în limba slavă, însuşi papa săvârşind în una din aceste biserici o liturghie asupra cărţilor bisericeşti scrise în limba slavă. Constantin nu s-a mai întors de la Roma, deoarece s-a îmbolnăvit, murind la 14 februarie 869 la vârsta de 42 de ani. Cu puţin îijainte de moarte Constantin s-a călugărit, luând numele de Chirii - nume cu care a şi fost canonizat de biserica creştină. Metodiu, la rândul iui, se întoarce în Panonia unde îşi continuă activitatea. Papa, dorind să-şi întărească autoritatea în această zonă, constituie în Panonia şi Moravia o episcopie slavă în fruntea căreia este numit Metodiu, fratele învăţatului grec - care avea o influenţă deosebită în rândurile populaţiei. Acest lucru nu i-а împiedicat însă pe preoţii latino-germani să uneltească împotriva acestuia, ca rezultat Metodiu fiind întemniţat pe o perioadă de doi ani şi jumătate. După eliberarea sa Metodiu îşi păstrează titlul de episcop şi se reîntoarce în Moravia unde şi locuieşte din 873. In ultimii ani de viaţă (Metodiu moare în anul 885) acesta, împreună cu ucenicii săi, îşi continuă activitatea, traducând practic toată Biblia (în afară de cărţile Macabeilor), Nomocanonul şi Patericul. Urmaşii lui Chirii şi Metodiu din cauza unor conflicte apărute sunt izgoniţi din Moravia, iar lucrările traduse de aceştia practic sunt toate distruse. Cei mai tineri dintre ucenicii lor au fost vânduţi în robie. Abia mai târziu aceştia au fost răscumpăraţi de ambasadorul bizantin din Veneţia şi trimişi în Bulgaria. Cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Chirii şi Metodiu - Clement, Naum şi Anghelarie - au fost exilaţi din Moravia, găsind o bună primire la curtea ţarului bulgar Boris, unde li s-au creat toate condiţiile pentru munca lor. Se creează o serie de centre culturale care continuă activitatea începută de către Chirii şi Metodiu.

1. Contextul istoric

Pentru a apăra granițele de Est de pericolul slav, conducătorii statului franc reușiseră să-i subjuge pe slavii din Boemia și Moravia, silindu-i să recunoască dominația francă. De asemenea, pentru a-și asigura și influența bisericească, episcopiile de Regensburg și Passau, precum și arhiepiscopia de Salzburg au dezvoltat o importantă activitate misionară în Boemia, Moravia, Nitra (Slovacia) și în Ungaria de Vest. În Boemia nu prea au avut succes, însă în Moravia și Nitra insistența lor a dat destule roade. La aceasta a contribuit și ajutorul de care s-au bucurat din partea conducătorilor locali.

În anul 830, regele Moraviei, Moimir I, a anexat Nitra la regatul său. Succesorul său, Rastislav (846-870), a lărgit și mai mult granițele, creând Moravia Mare, și, încet-încet, a reușit să obțină independența statului morav, eliberându-l de sub stăpânirea francilor. După ce Ludovic Germanul a eșuat în încercarea sa de a subjuga din nou Boemia și Moravia, Rastislav și-a întărit atât de mult poziția, încât intervenea chiar și în treburile interne ale statului franc. În acest sens, i-a luat partea fiului lui Ludovic, Carloman, atunci când acesta din urmă s-a revoltat împotriva tatălui său (861) [1]. Pentru a face față acestui pericol, Ludovic a căutat să încheie o alianță cu regele bulgarilor, Boris. Tratativele din franci și bulgari au durat trei ani (860-863). În cele din urmă s-a ajuns la un acord, care presupunea, pe de o parte, organizarea unei campanii comune împotriva lui Rastislav, iar, pe de altă parte, încreștinarea lui Boris de către franci [2].

Temându-se de această alianță franco-bulgară, Rastislav, după ce a primit răspuns negativ din partea papei Nicolae I, de la care ceruse ajutor, a apelat la împăratul bizantin (862), cu o dublă cerință: încheierea unei alianțe și trimiterea unor învățători ortodocși, care să propovăduiască Evanghelia în limba slavă. Cei trei lideri ai Imperiului Bizantin: împăratul Mihail III (842-867), patriarhul Fotie (858-867) și generalul Várdas, după ce au analizat problema atât din punct de vedere politic, cât și bisericesc, au acceptat propunerile lui Rastislav. Astfel a început activitatea misionară a fraților Constantin și Metodie și a ucenicilor lor în Moravia Mare [3]. La scurt timp, trupele bizantine și-au făcut apariția la granițele bulgare, iar flota bizantină a făcut o demonstrație de forță pe malul bulgăresc al Mării Negre și pe Dunăre. Strâmtorat, Boris a fost nevoit să cedeze în fața puterii bizantine. În 864, poporul bulgar a fost încreștinat de către misionarii bizantini. Însuși Boris s-a botezat, primind numele Mihail (după numele nașului de botez al împăratului Imperiului Bizantin) [4].

2. Identitatea celor doi frați

Alegerea celor doi frați tesaloniceni – Constantin Filosoful și Metodie – pentru a propovădui creștinismul în Moravia nu a fost întâmplătoare. Constantin (826/827 – 869) făcuse studii avansate în Tesalonic, pe care și le-a desăvârșit la renumita Universitate din Constantinopol, lângă profesori iluștri, primind aleasa distincție de «Filosof». În plus, calitățile sale fuseseră deja încercate cu succes în cadrul a două misiuni diplomatice în Arabia și pe teritoriile hazare (860). Ba mai mult decât atât: dovedise că avea darul de a învăța limbi străine într-un scurt interval de timp și de a le mânui cu multă ușurință [5]. Fratele său mai mare, Metodie (815-885), nu avea educația aleasă a lui Constantin, însă lucrase ca aministrator într-un cadrul unui serviciu bizantin de pe teritoriile slave, astfel că dobândise calitățile necesare (deprinderea limbii și obiceiurilor locale) pentru a face misiune în rândul slavilor [6]. De altfel, ca stareț al mănăstirii Polychroníou, venise de multe ori în contact cu slavii, care aveau o prezență puternică în regiunea respectivă (Bitinia – Asia Mică) [7].

Misiunea în rândul slavilor vestici (moravilor) a debutat sub auspicii bune. Cei doi frați au creat alfabetul slav, au făcut traduceri, și-au făcut ucenici și s-au apucat de treabă. Lucrarea lor misionară pe tărâmurile slave a fost una remarcabilă [8]. Cu toate acestea, însă, nu s-a bucurat de aprecierea cuvenită din partea lumii creștine, care, în mod vădit, îi nedreptățește, de vreme ce îi consideră drept simpli predicatori ai Creștinismului în lumea slavă. Este oare satisfăcătoare și conformă cu realitatea această considerație?

Pentru a săvârși Sfânta Liturghie și a propovădui în limba slavă, sfinții Chiril și Metodie trebuiau să dispună de cărți liturgice, precum și de texte patristice și canonice traduse în această limbă. La început, au creat un alfabet capabil să exprime toate sunetele limbii slavone. Este vorba despre «alfabetul glagolitic» (de la rădăcina cuvântului slav «gol», care derivă de la substantivul din limba slavă veche «glagol», care înseamnă cuvânt, și de la verbul «glagolati», care înseamnă a vorbi). Apoi, pornind de la rădăcini slave, dar și grecești, au alcătuit un număr foarte mare de cuvinte și expresii, pentru a putea împărtăși slavilor toată bogăția textelor liturgice bizantine, a pericopelor evanghelice și apostolice, a textelor canonice și patristice, etc. Astfel, limba slavonă, dintr-o limbă nescrisă, a devenit un instrument flexibil, prin care cultura bizantină a fost sădită în lumea slavă.

De asemenea, cei doi frați au pus bazele unei noi literaturi – literatura slavă. Nu numai că au tradus în slavonă texte grecești, dar au și scris opere originale direct în slavonă. Cu siguranță că misiunea lor nu a fost una ușoară, mai ales că nu erau dispuși să facă nici un compromis în ceea ce privește limba liturgică. Cu ajutorul lui Dumnezeu și printr-un efort personal uriaș, au reușit să depășească problema creării unei noi limbi scrise, precum și problema traducerilor. Aveau însă de înfruntat reacția dură a potrivnicilor, adică a celor care contestau practica introdusă de cei doi în Biserica slavilor vestici.

STATUL LUI SAMO (denumire tradiţională)-prima formaţiune politică a slavilor de apus.-fondatorul său, după spusele cronicarului Fredegarius, era un negustor franc ce s-a marcat în cursul răscoalei triburilor slave apusene împotriva dominaţiei avare, după victorie fiind proclamat rege.-noul stat s-a organizat pentru apărarea în faţa dublului pericol: avar şi franc.-îl învinge pe Dagobert I, regele franc în 631.-în timpul lui Samo statul slav era la apogeu cuprinzând triburile slave din Cehia, Moravia, Pannonia, Slovenia, Silezia şi cursul mijlociu al Elbei.-la moartea sa (658) statul se destramă, fărâmiţându-se în formaţiuni politice mărunte (cu organizare tribală).

MORAVIA MARE-triburile slave din bazinul mijlociu al Dunării vor intra sub controlul/influenţa Imperiului carolingian (după eliminarea factorului avar din Pannonia): croaţii şi slovenii, primii, apoi slovacii şi moravii.-după moartea lui Carol cel Mare, anarhia ce a urmat în imperiu în timpul urmaşului său, cneazul morav Mojmir (830 – 846) va pune bazele unei formaţiuni politice slave – statul Moraviei Mari (cuprinzând teritoriul actual al Moraviei şi Sloveniei - 830).-sub urmaşul său, nepotul Rostislav (846 – 870), au apărut dificultăţi externe pe care a trebuit să le contracareze:

· tendinţele feudalilor germani din Bavaria de a-şi extinde influenţa în Moravia, influenţă mascată în haină religioasă – catolicismul.

· din 860 se adaugă şi alianţa franco-bulgară îndreptată împotriva statului slav. Rostislav solicită ajutor Constantinopolului (Imperiului Bizantin) pentru a trimite misionari să creştineze populaţia moravă în rit ortodox. Rostislav dorea încheierea unei alianţe bizantino-morave pentru a o contracara pe cea franco-bulgară.

-misiunea bizantină trimisă (863) era condusă de doi fraţi greci din Thessalonic, Chiril (Constantin) şi Metodiu; încep opera de creştinare în Moravia, stat ce devine teren de dispută pentru statul german, bizantin şi papal.-Rostislav este înlăturat de la putere de către Svatopulk (870) cu sprijinul feudalilor germani, acesta eliberându-se treptat de suzeranitatea germană (870 – 871).-Chiril moare la Roma (869), Metodiu continuă opera (religioasă şi culturală).-perioada de maxim apogeu a statului – politică expansionistă anexează teritorii noi: principatul slav al lui Kocel din Pannonia, teritorii sârbo-croate şi poloneze.-după moartea lui Metodiu (885), la sfârşitul domniei lui Svatopulk, are loc o reacţie catolică violentă în cnezat care s-a terminat cu alungarea discipolilor misionari slavi şi interzicerea liturghiei slave în Moravia Mare.-Mojmir II (894 – 906) → domnie în timpul căreia regiuni întinse din Moravia se desprind: regiuni cehe şi sârbo-croate, restul teritoriilor se fărâmiţează în mai multe principate autonome.-lovitura decisivă o dau maghiarii, care după ce au cucerit teritoriile pannonice, distrug centrul politic al Moraviei Mari în 906, desfiinţând statul.

STATUL CEH-populaţia cehă se desprinde de statul Moravia Mare în 895 în urma răscoalei condusă de fraţii Spythnev şi Vratislav (familia Premysl), punând bazele unui stat propriu.-principalele oraşe cehe devin importante centre meşteşugăreşti/comerciale: Praga, Brno, Nitro – viaţa economică înfloritoare, puternică clasa aristocratică. -Vaclav (921 – 935), după moartea violentă, a fost canonizat devenind „protector naţional”.-apogeul este atins în timpul lui Boleslav I (935 – 967) care ca şi vasal al lui Otto I participă la bătălia de la Lechfeld (955), statul ceh ajungând la maxima întindere: Cehia, Moravia, Silezia, Lusacia şi alte teritorii.-sub Boleslav II (967 - 999) se pierd posesiunile poloneze, luptând împotriva tendinţelor expansioniste ale feudalilor germani.