STANDARDIZARE - UTCluj · se aleg acele caracteristici care exprimă mai plenar calitatea...

STANDARDIZARE

ș.l. dr. ing. Alin GRAMA

2

Principalele aspecte ale

standardizării mărfurilor Standardizarea condițiilor tehnice de calitate

Calitatea mărfurilor reprezintă gradul în care acestea satisfac nevoile omului. Pentru

a prescrie în standarde condiţiile de calitate, este necesar să se stabilească

proprietăţile mărfurilor şi nivelul acelor proprietăţi care corespund în cea mai mare

măsură cerinţelor omului. În acelaşi timp, pentru a comensura proprietăţile mărfurilor,

este necesară înscrierea în standarde a

metodelor de analiză şi încercări

regulilor de verificare a calităţii şi de sortare pe calităţi

condiţiile de menţinere a calităţii din momentul fabricării, până la consumarea produsului

Mărfurile se caracterizează printr-un număr relativ mare de proprietăţi, dintre care

sunt

Esenţiale - determină calitatea

neesenţiale - influenţeaza calitatea, într-o măsură mai mică

În activitatea de prescriere a calităţii, Standardizarea nu poate, şi nici nu trebuie, să

utilizeze toate proprietăţile unei mărfi. Din multitudinea de proprietăţi pe care le poate

avea o anumită marfă, Standardizarea alege pentru prescrierea calităţii, un număr

foarte redus de proprietăţi, folosind criterii proprii de selecţie.

3



Criteriile de selecţie

diferenţiate în funcţie de o serie de factori economici şi sociali

sunt specifice diferitelor grupe de mărfuri

Caracterul dinamic, istoriceşte determinat al calităţii, impune alegerea caracteristicilor în vederea

prescrierii, în funcţie de anumite particularităţi economice şi sociale ale perioadei în care se

elaborează standardele, în funcţie de stadiul de dezvoltare al ştiinţei şi tehnicii, ţinând cont de

nevoile sociale şi de resursele materiale disponibile

Sunt selectate unele proprietăţi fizice, mecanice, chimice, microbiologice etc., cu ajutorul cărora

se pot exprima anumite caracteristici funcţionale, de durabilitate şi de fiabilitate. În acelaşi timp,

Standardizarea evidenţiază anumite proprietăţi estetice, organoleptice, ergonomice, ecologice etc.

La alegerea proprietăţilor care vor servi drept criterii de calitate, în scopul prescrierii acestora în

standarde, se va avea în vedere ca acestea să oglindească cât mai exact calitatea.

Numărul de criterii, ce se vor selecta în vederea prescrierii în standarde, trebuie să fie cât mai

redus. Reducerea se poate realiza prin analizarea temeinică a importanţei fiecărei caracteristici în

exprimarea calităţii, folosind în acest scop grilele de comparaţie.

Reducerea numărului de caracteristici prescrise în standarde este justificată atât din considerente

metodologice (evidenţierea caracteristicilor esenţiale), cât şi economice (costul determinărilor)

4



La prescrierea calităţii se va avea în vedere posibilitatea determinării proprietăţilor, înţelegând prin

aceasta existenţa unor metode utilizabile şi standardizabile, care să poată fi aplicate în controlul

curent al calităţii produselor. În stadiul actual al tehnicii şi cercetării, o serie de caracteristici cum

ar fi durabilitatea, fiabilitatea, comoditatea, confortul etc., nu pot fi incluse încă în standarde, din

cauza lipsei unor metode standardizabile de determinare a valorilor acestor caracteristici, sau a

necunoaşterii semnificaţiei acestora în definirea calităţii.

În vederea prescrierii calităţii, se întocmeşte, mai întâi, nomenclatorul tuturor caracteristicilor

produselor şi apoi se procedează la selectarea acelora care se vor înscrie în standard. La început

se aleg acele caracteristici care exprimă mai plenar calitatea produselor, fiind expresia cumulată a

mai multor proprietăţi, o rezultantă a acestora. Astfel, de exemplu, în cazul cerealelor, se va

selecta drept caracteristică sintetică de calitate masa hectolitrică, aceasta integrând mai multe

proprietăţi, printre care: gradul de dezvoltate a bobului, puritatea, conţinutul de umiditate, proporţia

diferitelor componente etc.

Caracteristicile sintetice sunt, de regulă, orientative, cu ajutorul lor putându-se forma numai o

imagine generală asupra calităţii. Aceste caracteristici trebuie să fie corelate cu altele, mai

analitice, pentru a elimina riscul mascării calităţii reduse, prin valorile crescute ale unora dintre

caracteristicile componente

5



La alegerea caracteristicilor trebuie să se ţină seama de necesitatea adaptării produselor la

modificările cerinţelor consumatorilor, pentru a nu frâna diversificarea sortimentelor, modelelor sau

perfecţionarea tehnologiilor. La produsele pentru care cererea sau tehnologiile sunt foarte

dinamice, se vor prescrie numai caracteristicile a căror respectare să nu îngreuneze adaptarea

produselor la necesităţi. În astfel de cazuri, se prescrie un număr mai redus de caracteristici,

parametri generali, urmând ca proprietăţile care individualizează produsele (forma, culoarea,

modelul etc.) să se stabilească pe bază de înţelegere între producători şi beneficiari.

Pentru prescrierea şi exprimarea, cu cea mai mare precizie, a calităţii produselor, este necesar ca

ponderea caracteristicilor care se determină prin evaluări subiective să fie din ce în ce mai redusă,

evident, în favoarea criteriilor comensurabile.

În activitatea practică, se constată existenţa unor relaţii între valorile unor caracteristici ale

aceluiaşi produs, relaţii care pot fi exprimate prin ecuaţii matematice. Astfel de relaţii pot fi

stabilite, de exemplu, între porozitate şi masa specifică aparentă, între conţinutul unor componenţi

chimici şi unele proprietăţi mecanice etc.

În felul acesta, prin prescrierea unei singure caracteristici, putem obţine informaţii şi asupra altora,

printr-un calcul simplu. În astfel de cazuri, se selectează pentru înscriere în standarde, acea

caracteristică ce poate fi determinată mai uşor şi care oferă informaţii mai clare despre produs.

În urma selecţiei, se stabileşte un nomenclator minim de caracteristici care să reflecte plenar şi

fără echivoc calitatea produsului, considerat nomenclator optim.

Valorile acestor caracteristici se analizează prin metode statistice, pentru a stabili valorile medii şi

dispersiile, în vederea înscrierii lor în standarde

6


standardizării mărfurilor Prescrierea nivelului indicilor și stabilirea claselor de calitate

Standardele sunt instrumente care servesc la îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor,

pentru satisfacerea cerinţelor mereu crescânde ale oamenilor

Acest rol al standardelor se realizează şi prin fixarea nivelului calitativ al produselor, prescriindu-

se valori ale caracteristicilor care să reprezinte, pe cât posibil, îmbunătăţiri ale calităţii faţă de

nivelul precedent momentului aplicării standardului. La fixarea acestora se ţine seama, evident, de

posibilităţile de realizare din punct de vedere tehnic.

Se ia în considerare eficienţa economică a standardului, urmărindu-se ca materiile prime, utilajul

şi forţa de muncă să fie folosite raţional.

Nivelul caracteristicii de calitate reprezintă condiţia, exprimată printr-o valoare sau un atribut, pe

care trebuie să o îndeplinească acea caracteristică, pentru a asigura calitatea produsului.

În funcţie de semnificaţia fiecărei caracteristici, în definirea calităţii se pot fixa nivele maxime, care

să nu poată fi depăşite, nivele minime, care, în mod obligatoriu, trebuie să fie realizate, sau se

fixează nivele admisibile, între anumite limite.

Fabricarea în masă a bunurilor materiale, în special a celor de larg consum, şi folosirea unor

materii prime de calitate variabilă, duce, în mod inevitabil, la apariţia în procesul de producţie a

unor produse finite la care nivelul efectiv al unor caracteristici de calitate se abat de la nivelul

mediu. În aceste cazuri, apare necesitatea stabilirii claselor de calitate.

7



La stabilirea claselor de calitate, se pleacă de la nivelul calitativ mediu al produselor existente şi

de la mărimea abaterii faţă de această medie

În cazul în care, la obţinerea unui produs mediu, se foloseşte o singură reţetă şi când abaterile de

la nivelul calitativ mediu sunt mici, se prescrie o singură calitate

Dacă, însă, câmpul de împrăştiere a valorilor principalelor caracteristici ale produselor este mai

mare, iar, din diverse motive tehnologice sau economice, acest câmp nu poate fi restrâns, este

recomandabil să se stabilească mai multe clase de calitate

8



Dacă, însă, câmpul de împrăştiere a valorilor principalelor caracteristici ale produselor este mai

mare, iar, din diverse motive tehnologice sau economice, acest câmp nu poate fi restrâns, este

recomandabil să se stabilească mai multe clase de calitate

Precizarea unui număr prea mare de clase de calitate este nerecomandabilă, deoarece, în acest

caz, produsele s-ar deosebi prea greu între ele. În general, pentru bunurile de consum, se

prescriu trei calităţi:

superioară

calitatea I-a

calitatea a II-a

Un produs este de calitate superioară, atunci când, pentru obţinerea lui, se utilizează materii prime

de bună calitate, procedee tehnologice de prim ordin şi care, practic, este lipsit de defecte

Încadrarea unui produs în clasa de calitate superioară trebuie să se facă numai în cazurile în care

ea este indiscutabil justificată şi nu ca rezultat al comparării cu calitatea imediat inferioară

9


standardizării mărfurilor Standardizarea metodelor de analiză și încercări

Nivelurile prescrise pentru caracteristicile produselor sunt strâns legate de metodele de analize şi

încercări adoptate pentru verificarea acestora. Valoarea unei caracteristici este condiţionată şi

depinde în mare măsură de modalitatea de determinare. Astfel, rezultatul determinării conţinutului

de umiditate dintr-un produs variază mult, în funcţie de temperatura de deshidratare, durata

operaţiei de uscare, de precizia aparaturii de cântărire, etc. De aceea, factorii care influenţează

determinarea valorilor caracteristilor de calitate trebuie standardizaţi, pentru ca rezultatele obţinute

de diferite laboratoare să poată fi comparabile

Importanţa pe care o are stabilirea metodelor de analize la Standardizarea produselor o arată şi

numărul impresionant de mare de standarde naţionale şi internaţionale cu acest obiect.

Ca urmare a progresului ştiinţei şi tehnicii, metodele de analize şi încercări au evoluat şi

evoluează continuu pe linia obţinerii de rezultate mai precise, în timp cât mai redus.

Standardizarea foloseşte realizările obţinute pe plan tehnico-ştiinţific în acest domeniu, numai în

măsura în care aceste realizări sunt utilizabile ca instrumente de lucru în relaţiile curente dintre

producători şi beneficiari.

10



La standardizarea metodelor de analize şi încercări se au în vedere următoarele:

metodele să fie verificate în practică, iar aplicarea lor să fie posibilă cu mijloace existente

într-un laborator obişnuit

metodele să asigure o mare precizie şi constanţă a rezultatelor

metodele care se înscriu în standarde trebuie să fie cele mai simple şi mai rapide dintre

metodele care au precizia cerută de standarde

metodele să fie sensibile şi fidele, respectiv rezultatele lor să fie reproductibile

aparatura şi reactivii necesari aplicării metodelor trebuie să fie accesibile pentru un laborator

cu dotare obişnuită

În general, standardizarea nu se ocupă de metode care se utilizează pentru controlul intern al

fabricaţiei, de metodele utilizate numai pentru detectarea unor eventuale defecţiuni din procesul

de fabricaţie şi nici de metodele de foarte mare precizie, destinate cercetărilor ştiinţifice.

Metodele de analiză şi încercări înscrise în standarde sunt singurele metode oficiale, valabile în

relaţiile dintre părţi şi pentru cazuri de litigii.

În unele cazuri, în standarde se includ şi prescripţiile de prelevare a probelor (lotul de prelevare,

mărimea şi destinaţia probei), de condiţionarea, omogenizarea şi păstrarea acestora.

11



La standardizarea metodelor de analize şi încercări se au în vedere următoarele:

metodele să fie verificate în practică, iar aplicarea lor să fie posibilă cu mijloace existente

într-un laborator obişnuit

metodele să asigure o mare precizie şi constanţă a rezultatelor

metodele care se înscriu în standarde trebuie să fie cele mai simple şi mai rapide dintre

metodele care au precizia cerută de standarde

metodele să fie sensibile şi fidele, respectiv rezultatele lor să fie reproductibile

aparatura şi reactivii necesari aplicării metodelor trebuie să fie accesibile pentru un laborator

cu dotare obişnuită

În general, standardizarea nu se ocupă de metode care se utilizează pentru controlul intern al

fabricaţiei, de metodele utilizate numai pentru detectarea unor eventuale defecţiuni din procesul

de fabricaţie şi nici de metodele de foarte mare precizie, destinate cercetărilor ştiinţifice.

Metodele de analiză şi încercări înscrise în standarde sunt singurele metode oficiale, valabile în

relaţiile dintre părţi şi pentru cazuri de litigii.

În unele cazuri, în standarde se includ şi prescripţiile de prelevare a probelor (lotul de prelevare,

mărimea şi destinaţia probei), de condiţionarea, omogenizarea şi păstrarea acestora.

12



Metodele standardizate de analize şi încercări se caracterizează prin:

1. Justeţea este o caracteristică a metodelor de determinare sau a aparatelor de măsură care

determină mărimile cât mai apropiate de valoarea lor efectivă (adevărată).

Justeţea unei metode de deteminare sau a unui aparat de măsură este cu atât mai mare cu

cât corecţia măsurării este mai mică.

2. Fidelitatea este caracteristica aparatelor de măsură sau a metodelor de determinare care permit

obţinerea aceloraşi rezultate (sau foarte apropiate), la repetarea măsurării în condiţii identice (se

realizează reproductibilitatea sau constanţa rezultatelor).

Fidelitatea scade prin uzarea aparatului (îmbătrânire).

3. Sensibilitatea este caracteristica aparatelor de măsurat şi a metodelor de determinare de a

decela cele mai mici variaţii ale mărimii de măsurat.

Fiecare metodă de determinare şi respectiv fiecare aparat de măsurare se caracterizează

printr-un prag de sensibilitate, care este cea mai mică variaţie a mărimii de măsurat care este

sesizată de indicatorul aparatului sau este evidenţiată prin metoda de determinare.

4. Mobilitatea este caracteristica metodelor de determinare şi a aparatelor de măsurare care au o

inerţie cât mai mică, respectiv care dau un răspuns cât mai rapid pentru o anumită variaţie a

mărimii de măsurat.

5. Precizia este caracteristica metodelor de determinare şi a aparatelor de măsurare care exprimă

cât mai exact rezultatul determinării.

Precizia se exprimă prin eroarea limită sau medie.

13


standardizării mărfurilor Standardizarea prescripțiilor tipo-dimensionale

Prin standarde se fixează gamele tipo-dimensionale şi se prescriu niveluri pentru caracteristicile

esenţiale prin care se diferenţiază diferite sortimente de produse. Evident, gamele de

tipodimensiuni şi valori ale caracteristicilor acestora se aleg în funcţie de o serie întreagă de

factori, printre care: nevoile practicii

nivelul tehnic atins

posibilităţile de realizare.

Pornind de la necesităţile de tipizare şi de interschimbabilitate, valorile diferiţilor parametri

dimensionali nu se aleg la întâmplare, ci pe baza unor metode ştiinţifice. Standardizarea dispune

de un instrument eficace în acest scop şi anume de şirurile de numere preferate.

14



Şirurile de numere preferate oferă o gamă largă nesfârşită de valori care răspund bine

problemelor de standardizare, asigurând completarea permanentă a standardelor în funcţie de

necesităţile practice, permiţând şi utilizarea cu maximum de eficienţă a materiilor prime.

Drept şiruri de numere preferate, care să permită realizarea unei game raţionale, se aleg acelea

care sunt simple şi uşor de reţinut, care sunt nelimitate, atât spre valori mari, cât şi spre valori mici

şi care cuprind toţi multiplii şi submultiplii zecimali, ai oricărui termen din şir.

Chiar de la începutul activităţii de tipizare, s-a căutat să se aleagă, în special pentru dimensiuni,

valori numerice care constituiau şiruri aritmetice de tipul (a, a+r, a+2r, ..., a+(n–1)r cu raţiile r = 2,5

sau 5 sau 10). În acest mod s-a căutat să se limiteze, într-o oarecare măsură, şirul valorilor şi,

implicit, numărul tipodimensiunilor.

Şirurile aritmetice au, însă, dezavantajul că, faţă de nevoile practice, prezintă intervale prea mari

între valorile mici şi intervale prea mici între valorile mari şi nu permit realizarea unei game

raţionale. Şirurile aritmetice mari au şi neajunsul că produsul sau câtul a doi termeni nu aparţin, în

general, şirului. În tehnică se ivesc multe cazuri în care termenii gamei de valori ai unei

caracteristici reprezintă produsul şi câtul celorlalţi termeni.

Şirurile geometrice (de tipul a, a·r, a·r2, ..., a·rn–1) răspund într-o măsură mai mare nevoilor

standardizării, iar termenii respectivi acoperă bine domeniul. Între termenii mici sunt intervale mici,

iar între termenii mari intervale mari.

15


standardizării mărfurilor

16


standardizării mărfurilor

17



Şirurile fundamentale fiind nelimitate în ambele sensuri, numerele din oricare alt interval (0,1-1;10-

100;100-1000 etc.) se pot deduce din numerele intervalului 1-10 prezentat în tabelă, prin înmulţire

cu 10 la o putere (pozitivă sau negativă).

Faţă de şirurile fundamentale, se pot folosi şiruri limitate, derivate, excepţionale sau

combinate.

Şirurile limitate pot avea fixate doar limita inferioară, de exemplu R5 (160...), doar limita

superioară, de exemplu R20 (...355), sau ambele limite, de exemplu R40 (170...355).

Şirurile derivate se obţin din şirurile fundamentale, alegând anumiţi termeni, după criterii stabilite,

de exemplu: din 2 în 2, din 5 în 5 etc.

Şirul excepţional R80 poate fi utilizat în cazul în care intervalele dintre termenii şirului R40 sunt

prea mari. Şirul excepţional R80 se formează înscriind, între fiecare 2 termeni consecutivi ai şirului

R40, media aritmetică a acestor termeni.

18



Şirurile combinate se obţin prin combinarea sau intercalarea a două şiruri cu raţie diferită.

Utilizarea şirurilor combinate este posibilă atunci când gama mărimilor caracteristice

necesare nu poate fi satisfăcută de un singur şir şi, în special, atunci când este necesar să

se prevadă o creştere mai rapidă sau mai înceată decât cea obţinută dintr-o singură

progresie geometrică.

Utilizarea şirurilor numerelor normale este preferată din mai multe motive:a) Şirurile de numere normale acoperă mai complet şi mai raţional dimensiuni şi valori caracteristice, solicitate de practică;

b) Şirurile numerelor normale cuprind o serie de numere şi valori ale unor constante folosite în

practică, la diferite puteri.

Astfel, întâlnim puterile pozitive şi negative ale numărului 10. De asemenea, şirurile conţin, cu

aproximaţii convenabile, puterile întregi (rotunjite) ale cifrei 2, valoarea în mm a ţolului (practic

24,5, aproximativ 25), idem ţolul pătrat, ţolul cub, valoarea e, baza logaritmilor neperieni,

valoarea g, acceleraţia gravitaţiei.

c) Şirurile de numere normale conţin şi numerele 375, 750, 1.500 şi 3.000, de mare

importanţă particulară în electronică (numere de rotaţii în gol ale motoarelor asincrone cu

curent trifazic de 50 perioade). Elementele constructive ale acestor maşini pot fi deduse

prin aplicarea numerelor normale.

19



d) Modificând în mod corespunzător raţia şirurilor fundamentale obţinem şiruri derivate cu

caracteristici distincte. Astfel, raţia şirului derivat R20/3 este 1,4125, aproximativ radical din

2, deci, în acest şir, fiecare termen este dublul celui anteprecedent. Şirul respectiv se

foloseşte dacă se urmăreşte ca şirul obţinut cu pătratele termenilor săi să aibă raţia 2, de

exemplu: spre a se obţine, cu lungimi din şirul respectiv, suprafeţe care se dublează de la

un obiect la altul.

Raţia sirului R10 este 1,2589, aproximativ 32. Şirul R10 se foloseşte dacă se urmăreşte ca şirul

obţinut cu cubul termenilor săi să aibă raţia 2, de exemplu spre a se obţine, cu lungimi din şirul de

numere normale, volume care se dublează de la un obiect la altul.

Raţia şirului derivat R10/3 este 1,9953 aproximativ 2, deci, în acest şir, fiecare termen este dublul

celui precedent.

De asemenea, toate produsele şi câturile numerelor normale, ca şi puterile lor întregi, sunt numere

normale.

Dacă, de exemplu, numerele ce reprezintă laturile unor dreptunghiuri sunt luate dintr-un şir

fundamental de numere normale, numerele care reprezintă suprafeţele lor fac parte din aceiaşi serie

de numere normale. De asemenea, suprafeţele cercurilor, ale căror raze sunt reprezentate prin

numere normale dintr-un şir fundamental oarecare, aparţin şi ele aceluiaşi şir.

20



e) Tabela de numere normale permite, mai uşor, executarea unor calcule, folosind

logaritmii numerelor, sau numerele lor de ordine. De exemplu, produsul a două sau

mai multe numere normale se obţine adunând numerele de ordine ale acestor

numere şi căutând numărul normal care are suma drept număr de ordine. Pe baza

aceluiaşi considerent, câtul a două numere normale se află scăzând din numărul de

ordine al deîmpărţitului pe cel al împărţitorului, iar puterea unui număr normal, prin

înmulţirea numărului său de ordine cu exponentul puterii. În ambele cazuri se află

numerele de ordine ale câtului şi, respectiv, al puterii căutate.

Şirurile de numere normale se utilizează în mod frecvent în practică, de exemplu la diametrele

normale de filete, de chei, alte dimensiuni ca: lungimi, lăţimi, suprafeţe, volume etc., pentru

transformatoare, strunguri, organe de maşini, cuie, formate de hârtie. Tot prin numere normale

se exprimă numărul de rotaţii, vitezele, forţele, puterile, presiunile de funcţionare etc., pentru

maşini de forţă.

Numerele normale se utilizează şi în electrotehnică, rezistenţa materialelor etc., iar stabilirea

mărimii loturilor de produse şi a probelor care se prelevează se face pe baza lor.

Trebuie precizat însă că aplicarea numerelor normale nu reprezintă un scop în sine şi nu se

folosesc şirurile de numere normale dacă, prin aceasta, ar rezulta un număr mai mare de tipuri

de produse.

În cazul în care se aleg şirurile de numere normale pentru reglementarea tipurilor de

produse într-un domeniu, se preferă şirurile fundamentale mai rare (grosiere), faţă de

cele fine (dese), de exemplu R5 faţă de R10, R10 în loc de R20.

21


standardizării mărfurilor Standardizarea prescripțiilor de marcare

Marcarea greşită, neclară sau incompletă creează greutăţi şi chiar litigii în relaţiile dintre

producători şi beneficiari este necesară realizarea unei marcări corecte a tuturor mărfurilor

modul de marcare a căpătat o importanţă deosebită mai ales pentru mărfurile complexe

Se impune ca prin marcare produsele să fie prezentate obiectiv, iar beneficiarii să poată fi

informaţi în mod identic de către toţi producătorii aceleiaşi mărfi, asupra aspectelor şi

proprietăţilor mărfurilor existente pe piaţă. Aceasta uşurează comparaţia între produsele de

acelaşi fel existente simultan pe piaţă.

Este necesară stabilirea unor criterii de marcare, aplicabile uniform şi corect. Aceasta

s-a încercat încă din 1965 când ISO a publicat o recomandare referitoare la Etichetele

de informare.

Principiile stabilite prin recomandare sunt următoarele:1. Toate informaţiile de natură tehnică sau cele referitoare la caracteristicile de întrebuinţare, la compoziţia unui

produs etc., aduse la cunoştinţa beneficiarilor prin marcare sau etichetare, trebuie să se sprijine pe recomandări

oficiale.

2. Reglementările oficiale referitoare la marcare şi etichetare trebuie să precizeze:

lista caracteristicilor standardizate care pot fi şi trebuie să fie prezentate

publicului, ţinând seama de nivelul lui de cunoaştere;

metodele de încercare sau măsurare standardizate, corespunzătoare;

terminologia standardizată privitoare la caracteristicile prezentate şi valoarea

acestora;

un model de etichetă standardizată.

22



În felul acesta, producătorii de mărfuri trebuie să declare obiectiv anumite date valorice ale

produselor, fără a se rezuma însă numai la acelea care le-ar conveni lor

Pe baza recomandării Internaţionale, fiecare ţară a început să reglementeze problemele

referitoare la marcare şi etichetare prin elaborarea unor standarde sau norme sau prin includerea

în standardele complete de produse a unor capitole referitoare la marcare

S-a ajuns la o formă de marcare care să conţină următoarele aspecte şi informaţii:

denumirea produsului;

principalele proprietăţi;

conţinutul unităţii de ambalaj;

elemente de identificare a lotului, şarjei, seriei;

data fabricării produsului;

numărul standardului sau documentului normativ referitor la produs;

unele indicaţii de manipulare şi întrebuinţare;

provenienţa produsului;

unele avertizări.

23



De regulă se indică denumirea standardizată a produsului, iar dacă este

necesar şi denumirea comercială. Denumirea produsului, este însoţită de

simboluri prin care se precizează tipul, mărimea şi calitatea.

Printre caracteristicile produselor care constituie obiectul marcării se

numără şi compoziţia (chimică, fibroasă). Compoziţia se indică în cazul în

care este necesară informarea asupra existenţei unor constituenţi sau

asupra proporţiilor în care aceştia apar în produs. De obicei, informaţia este

necesară atunci când componenţii nu pot fi determinaţi sau se determină

cu foarte mare greutate.

În ceea ce priveşte conţinutul unităţii de ambalaj, acesta se marchează de

obicei sub formă de cantitate nominală (cu abaterile admisibile) pe

ambalajele de desfacere şi sub formă de masă netă, brută pe ambalajele

de transport.

Pentru identificarea lotului, şarjei, seriei se marchează numărul acestora,

care este înregistrat în momentul fabricaţiei, data de fabricare servind

aceluiaşi scop.

24



Pentru înscrierea datei de fabricaţie nu s-a găsit un sistem de marcare care

să îmbine armonios interesele întreprinderilor producătoare, comerciale cu

cele ale consumatorilor. Pe consumator îl interesează termenul de valabilitate, respectiv până la care dată produsul

îşi menţine proprietăţile la nivelul necesar pentru a putea fi folosit în condiţii de siguranţă.

Furnizorul indică însă data fabricaţiei eventual cu termenul de garanţie. Data de fabricaţie

este codificată şi amplasată în locuri greu vizibile (pot citi data numai cei instruiţi în prealabil,

informaţi asupra codului).

Furnizorul şi comerciantul au dificultăţi în desfacerea -comercializarea

mărfurilor cu termenul de valabilitate depăşit sau cărora li s-a prelungit

termenul de valabilitate.

Intervine şi efectul psihologic nefavorabil acceptării de către

consumator a produselor fabricate cu mult timp înainte.

25



Data vânzării precede termenele de garanţie şi cu atât mai mult pe cel de

valabilitate. De asemenea, este necesar ca data consumului să nu

depăşească termenul de valabilitate, putând fi plasat însă, uneori, mult

după termenul de garanţie.

26



Mărcile de fabrică, de comerţ, de serviciu, de conformitate, de calitate care se aplică

pe produs sau ambalaj sunt semne distinctive folosite pentru a deosebi produsele de

cele identice, dar fabricate de alte întreprinderi, de altă origine, de alt nivel calitativ.

Mărcile îl determină pe consumator să dobândească certitudinea că produsul este

cel căutat, cel pe care doreşte să-l cumpere datorită unor calităţi pe care le cunoaşte

şi pe care i le atestă simbolul respectiv.

Apare însă obligaţia morală a furnizorului de a nu înşela încrederea cumpărătorului,

de a menţine cât mai ridicată imaginea produsului marcat, luând măsuri de ridicare

continuă a calităţii mărfurilor.

Celelalte elemente ale marcării, respectiv numărul standardului sau documentului

normativ referitor la produs, indicaţii de manipulare (referitoare la fragilitate,

poziţionare, a se feri de ploaie etc.) sau de întrebuinţare, provenienţa produsului,

avertizări (inflamabil - a se feri de foc, exploziv - a se feri de şocuri etc.) precum şi

alte informaţii speciale nu necesită explicaţii suplimentare sau pot fi explicitate prin

documentaţia tehnică ce însoţeşte produsul.

27



Marcarea se poate face pe produs sau produs-şi-ambalaj sau numai pe ambalaj, pe

locul de depozitare sau pe mijlocul de transport etc., folosindu-se diverse procedee

de marcare, ca de exemplu: pirogravură, şablonare, ştanţare, vopsire, etichetare etc.

Pe baza statutului său, Asociaţia de Standardizare din România certifică

conformitatea produselor şi serviciilor cu standardele naţionale. Produsele respective

pot purta mărcile de conformitate SR sau SR-S acordate pentru conformitatea cu

cerinţele dintr-un standard român (marca SR) sau dintr-un standard român de

securitate (marca SR-S).

Aplicarea mărcilor naţionale de conformitate reprezintă o garanţie că produsele

respective corespund cerinţelor esenţiale de calitate şi securitate, consumatorii, pe

baza informaţiilor obiective asupra nivelului de calitate şi fiabilitate, putând

recunoaşte cu uşurinţă acele produse care le satisfac în cea mai mare măsură

cerinţele. În acelaşi timp, producătorii îşi vor desface mai uşor produsele, în condiţiile

evitării multiplelor evaluări ale procesului de fabricaţie şi încercări repetate a

acestora.

STANDARDIZARE - UTCluj · se aleg acele caracteristici care exprimă mai plenar calitatea...

Documents

Transcript of STANDARDIZARE - UTCluj · se aleg acele caracteristici care exprimă mai plenar calitatea...