ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 11 ~ 

NIVELUL DE RENTABILITATE SI PRET IN SECTORUL DE SERVICII DIN

ROMANIA

Stan Constantin – Lucian Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,

Facultatea De Ştiinţe Economice Şi Gestiunea Afacerilor

Rezumat: Activitatea economica este supusa principiului rationalitatii. Prin rationalitate se intelege dorinta agentilor

economici de a-si atinge scopul propus cu un efort cat mai mic, eficienta economica fiind forma concreta pe care o imbraca rationalitatea in domeniul activitatii economice.

Ca urmare, pentru a se dezvolta si a supravietui in conditii de concurenta, firma trebuie sa desfasoare o activitate rentabila, care sa se soldeze cu rezultate financiare (Rf) favorabile cat mai mari. 1. Introducere

În prezent asistam la nivel global, la trecerea la un nou tip de economie, bazat pe preponderenta activitatilor tertiare în crearea avutiei natiunilor, pe o dezvoltare masiva a tehnologiilor informationale, a sistemelor de comunicare, al inovatiilor.

O privire de ansamblu asupra diferitelor sectoare ale activitatii economice contemporane ne conduce la constatarea ca serviciile de toate genurile reprezinta partea esentiala a sistemelor de productie si de utilizare a produselor.

Din dorinta agentilor economici de a-si atinge scopul propus cu un efort cat mai mic, a luat nastere pricipiul rationaliatii, forma concreta pe care aceasta o imbraca in domeniul activitatii economice fiind eficienta economica.

Drept consecinta, pentru a se dezvolta si a supravietui in conditii de concurenta, firma trebuie sa desfasoare o activitate rentabila, care sa se soldeze cu rezultate financiare (Rf) favorabile cat mai mari. Rezultatele financiare, respectiv eficienta economica, reprezinta diferenta dintre venituri (V) si cheltuieli (Ch). Astfel:

1. daca V > Ch => Rf = V - Ch > 0 => profit sau beneficiu; 2. daca V < Ch => Rf = V - Ch < 0 => pierdere. Firma trebuie sa-si stabileasca strategia si tactica astfel incat, prin masuri sistematice pe termen scurt, mediu si

lung, sa actioneze asupra cresterii veniturilor (a incasarilor) si asupra reducerii cheltuielilor. Pentru orice produs achizitionat, fie ca este vorba de un automobil, un computer sau de un covor, costurile

propriu-zise de productie sau de fabricatie sunt de cele mai multe ori inferioare pragului de 20-30% din pretul final al acestor produse, o pondere de 70-80% revenind costurilor aferente punerii în functiune a sistemului complex de servicii ce intervin pana la consummator.

Astfel, serviciile devin indispensabile în procesul de realizare a produselor de baza. Premisa cresterii sustinute a activitatilor de servicii, atât în interiorul sectorului traditional de servicii, cât si în cadrul celorlalte sectoare economice se regaseste în însasi evolutia tehnologica, economica si sociala contemporana.

Dat fiind faptul ca traim în era computerelor si a telecomunicatiilor, informatia ca atare a devenit element de sustinere a numeroase activitati de servicii. Economia serviciilor este o realitate în tarile dezvoltate, caracterizându-se prin aceea ca sectoare ale serviciilor (precum sectorul serviciilor financiare, asigurarile, transporturile, telecomunicatiile, serviciile de întretinere si reparatii etc.) se dezvolta în mod nelimitat, iar majoritatea activitatilor desfasurate în cadrul agriculturii si a industriei prelucratoare sunt potentate de activitati de servicii. 2. Profitul – notiune, constituire, intrebuintare

Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind impozitul pe venit. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform prevederilor lui privind acumulările şi consumurile.

La nivelul unei societăţi comerciale, profitul se determină ca diferenţă între suma veniturilor şi suma cheltuielilor efectuate cu activitatea economică, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi accizele percepute la vînzarea mărfurilor.

Veniturile (încasările) obţinute din activitatea economică cuprind: - veniturile din vînzarea mărfurilor (cu ridicata sau cu amănuntul) la preţul care include adaosul comercial; - veniturile din alte activităţi (producţie, prestări de servicii); - veniturile financiare (încasările din dobînzi pentru sumele din conturile bancare, încasările de dividende pentru acţiunile deţinute la alte societăţi, diferenţa de curs valutar); - veniturile excepţionale (valoarea bunurilor valorificate prin dezmembrarea unor fonduri fixe casate, penalizări încasate, provizioane neutilizate).

Cheltuielile efectuate pentru activitatea economică includ: - costul mărfurilor vîndute (costul plătit furnizorului);

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 12 ~ 

- cheltuielile pentru alte activităţi (costul produselor sau serviciilor realizate complementar activităţii de bază); - cheltuielile de circulaţie; - cheltuielile financiare (cu dobînzile bancare, pierderi din creanţe, respectiv din participaţii sau împrumuturi acordate, diferenţa de curs valutar); - cheltuielile excepţionale (despăgubiri, amenzi, valoarea debitelor prescrise sau a debitorilor insolvabili, pierderi din calamităţi)

Prin scăderea din venituri a cheltuielilor se obţine profitul brut sau impozabil. Asupra acestuia se aplică impozitul pe profit sub forma unei cote procentuale reglementată prin lege, obţinîndu-se profitul net. Acesta capătă destinaţiile prevăzute în statutul de funcţionare a societăţii. Din contul fondului de acumulare se finanţează: - lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi; - lucrări de organizare a producţiei; - de modernizare a utilajului; - de reechipare tehnică;- de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi;- se măreşte volumul activelor curente; - se achită datoriile pe termen lung;- se plătesc dobânzi aferente acestor datorii; - se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi - fiice; - se acoperă unele cheltuieli şi consumuri.

Profitul se formeaza din profit obisnuit, normal sau ordinar, iar uneori si din supraprofit sau profit de monopol. Profitul obisnuit (normal sau ordinar) este considerat, de orice agent economic, a fi suficient pentru a-si continua activitatea, in timp ce supraprofitul sau profitul de monopol este considerat a fi peste cel normal. Dupa cum bine stim, monopolul este o situatie specifica agentilor economici care dispun de anumite conditii naturale sau economice, folosindu-se de acestea pentru a obtine un profit mai mare decat cel normal, printr-o concurenta imperfecta.

Ca si celelalte forme de venit, profitul se constituie pe baza unui proces care face legatura intre factorii de productie si rezultatele obtinute prin folosirea lor.

Acest proces, prin natura sa, face si legatura intre doua piete distincte: piata rezultatelor (iesirilor), in cadrul careia firmele care obtin bunuri si servicii participa ca ofertanti ce se intalnesc cu cererile clientilor, si piata factorilor de productie (intrarilor), in care aceleasi firme actioneaza ca purtatori ai cererii, intalnindu-se cu ofertantii de factori.

Astfel, agentii economici, posesori de factori de productie, prin utilizarea factorilor obtin produse (bunuri sau servicii) in functie de cererile clientilor. Prin vanzarea acestora, din rezultate obtine un venit proportional contributiei sale in activitatea economica respectiva. Veniturile astfel formate, prin intermediul preturilor pietei, sunt folosite de catre agentii economici, direct sau indirect, pentru cumpararea de mijloace de productie sau de consum, reluandu-se astfel ciclul.

Alături de dorinţa investitorului de a obţine un cîştig, profitul este motivat şi ca o recompensă a riscului ce însoţeşte investiţia în economie, unde acţionează şi factori aleatori, iar piaţa nu recunoaşte utilitatea oricărei activităţi.

Cu toate că managementul cuprinde acţiuni de anticipare a evoluţiei economice şi există forme instituţionale de asigurare a riscului, nu poate fi omisă prezenţa insuccesului sau a falimentului în activitatea oricărei societăţi economice, evitarea lor avînd loc tocmai pe seama efortului fiecărei firme spre o rentabilitate permanentă.

Pe seama profitului se asigură autofinanţarea dezvoltării economice, cointeresarea salariaţilor în rezultatele activităţii lor şi, prin mărimea dividendelor acordate acţionarilor, interesul publicului pentru cumpărarea de acţiuni şi, deci, de creştere a capitalului unei firme.

Profitul comercial este, în cea mai mare parte, forma proprie de valorificare a factorilor de producţie din interiorul comerţului. Anumite condiţii conjuncturale de piaţă, rezultatele obţinute de alte unităţi economice unde o societate comercială poate deţine acţiuni, diverse măsuri de politică economică a statului pot influenţa însă mărimea profitului. Se disting astfel trei tipuri de profit: profitul cîştigat prin iniţiativa proprie a fiecărui întreprinzător, profitul primit datorită unor împrejurări favorabile în activitatea acestuia şi profitul admis, stabilit potrivit unor reglementări ale puterii publice. 3. Eficienta Serviciilor si principalii indicatori de exprimare ai eficientei

Eficienta activitatii agentilor economici este atat rezultatul conditiilor de formare a ofertei - concretizate in costurile de productie si in calitate -, cat si al raportului cererii fata de oferta pe piata - concretizata in nivelul si evolutia preturilor de vanzare si veniturile consumatorilor.

Eficienta economica agregata sau totala se imparte in eficienta tehnica si eficienta de alocare. Eficienta tehnica este echivalenta cu notiunea de productivitate partiala sau totala si se calculeaza ca raport

intre nivelul iesirilor (output-uri) si volumul intrarilor (input-uri). Eficienta de alocare presupune combinarea optima a factorilor de productie (mixul de input-uri). Combinarea

factorilor de productie utilizati de catre agentii economici, trebuie sa asigure obtinerea bunurilor sau serviciilor necesare cu consumuri minime de factori de productie. Eficienta combinarii si utilizarii factorilor de productie depinde, printre altele, si de abilitatea intreprinzatorului, si este o conditie importanta datorita caracterului relativ limitat al factorilor de productie si al scumpirii acestora.

Eficienta serviciilor are si anumite efecte: efecte directe (sunt asociate fiecarei componente a activitatii sau fiecarui factor de productie utilizat), efecte multiplicatoare sau indirecte (presupun influentarea pozitiva sau negativa a activitatii altor sectoare sau unitati economice) si efecte mediate (determinate, in principal, de contributia si implicarea utilizatorilor).

Desi evaluarea eficientei in sectorul serviciilor este greu de realizat datorita caracterului imaterial, toate deciziile luate, atat la nivel micro, cat si macroeconomic trebuie fundamentate pe analiza diagnostic a rezultatelor

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 13 ~ 

inregistrate. Astfel, principalele criterii de evaluare a eficientei in sectorul serviciilor, din punct de vedere economic si social, sunt: A) rentabilitate; B) nivelul costurilor; C) eficienta utilizarii factorilor de productie; D) eficienta investitiilor; E) eficienta sociala. 3.1. Rentabilitatea

Tinand cont de faptul ca profitul constituie ratiunea de a fi a unei firme, in economia de piata, rentabilitatea este data de raportul dintre preturile cu care sunt vandute marfurile / prestate serviciile si costul de obtinere al acestora.

Rentabilitatea reprezintă criteriul fundamental de apreciere a eficienţei activităţii comerciale, în mărimea ei reflectîndu-se toate raporturile dintre eforturile depuse şi rezultatele obţinute de societăţile comerciale. Tocmai acest conţinut de sinteză motivează abordarea ei în finalul criteriilor de evaluare a eficienţei.

O activitate se dovedeşte rentabilă (profitabilă, avantajoasă) dacă veniturile (încasările) pe care le aduce acoperă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea ei şi asigură un excedent de valoare reprezentat de profit.

Gradul de rentabilitate este diferit pe societăţi comerciale şi pe ramuri de comerţ, datorită specificului distribuţiei din fiecare ramură (a felului circuitelor de mişcare a mărfurilor), a particularităţilor mediului economico-social în care îşi desfăşoară activitatea fiecare agent economic şi a modului în care ei îşi gestionează resursele.

Pentru acoperirea cheltuielilor de circulaţie şi asigurarea profitului, fiecare întreprinzător comercial aplică la valoarea mărfurilor cumpărate de la furnizori un adaos comercial, de mărimea căruia depinde preţul cu care îşi vinde produsele. Nivelul preţurilor este însă supus concurenţei, astfel că pentru o anumită ramură de activitate el tinde să se apropie de cele mai mici costuri de producţie şi de circulaţie, determinînd astfel indirect mărimea cotelor de adaos ce pot fi practicate. O cotă de adaos prea mare poate să ducă la lipsa de competitivitate a produselor datorită creşterii preţului de vînzare.

Rentabilitatea este exprimata prin doi indicatori de baza (marimea absoluta si marimea relativa). Marimea absoluta a rentabilitatii este reflectata prin profit, iar cea relativa prin rata rentabilitatii.

Cele două elemente determinante ale profitului - veniturile şi cheltuielile - definesc starea de rentabilitate ca fiind expresia comportamentului raţional al agenţilor economici de maximizare a rezultatelor în condiţiile folosirii unor resurse economice limitate. Profitul creşte pe măsură ce sporesc veniturile, folosindu-se aceleaşi resurse sau resurse sporite într-o proporţie mai mică decît creşterea activităţii economice.

Pentru a determinarea rentabilitatii este importanta cunoasterea pragului minim al rentabilitatii, respectiv punctul in care nu se mai obtine profit, rentabilitatea transformandu-se in pierderi. Pragul minim (punctul de echilibru) al rentabilitatii este dat de egalitatea dintre volumul incasarilor firmei din activitatea depusa si volumul costurilor efectuate pentru obtinerea incasarilor respective.

Rentabilitatea este exprimata prin doi indicatori de baza (marimea absoluta si marimea relativa). Marimea absoluta a rentabilitatii este reflectata prin profit, iar cea relativa prin rata rentabilitatii.

Cele două elemente determinante ale profitului - veniturile şi cheltuielile - definesc starea de rentabilitate ca fiind expresia comportamentului raţional al agenţilor economici de maximizare a rezultatelor în condiţiile folosirii unor resurse economice limitate. Profitul creşte pe măsură ce sporesc veniturile, folosindu-se aceleaşi resurse sau resurse sporite într-o proporţie mai mică decît creşterea activităţii economice.

Calculele de rentabilitate se utilizeaza atunci cand la numarator avem profitul brut sau net, iar la numitor cheltuieli aferente acestuia (profitului brut sau net). Prin analiza structurala a rezultatului exercitiului se intelege descompunerea acestuia in elemente componente, in timp ce pentru profit analiza poate fi efectuata din mai multe puncte de vedere. ● rezultatul exploatarii, care se determina ca diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare:

unde: Re - rezultatul exploatarii; Ve - venituri din exploatari; Che - cheltuieli de exploatare. ● rezultatul financiar, se calculeaza ca diferenta intre veniturile financiare si cheltuielile financiare:

unde: Rf - rezultatul financiar; Vf - venituri financiare; Chf - cheltuieli financiare. ● rezultatul curent al exercitiului, se obtine insumand rezultatul exploatarii cu rezultatul financiar:

sau se poate obtine ca diferenta intre veniturile curente si cheltuielile curente:

unde: Rc- rezultatul curent al exercitiului; Vc- venituri curente; Chc - cheltuieli curente. ● rezultatul exceptional al exercitiului, este un rezultat intamplator, neavand caracter de regularitate si se determina ca diferenta intre veniturile exceptionale si cheltuielile exceptionale ale perioadei: R exc = V exc – Ch exc unde: Rexc - rezultatul exceptional al exercitiului; Vexc - venituri exceptionale; Chexc - cheltuieli exceptionale.

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 14 ~ 

In aceasta categorie se includ veniturile si cheltuielile legate de capital (cedare de active) si cele de gestionare incorecta a bunurilor (amenzi, penalitati, donatii - incasate sau platite). ● rezultatul brut (rezultatul exercitiului inaintea impozitarii), este format din rezultatul curent si cel exceptional al exercitiului: Rb = Rc + Rexc sau se poate determina ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale aferente acestora: Rb = Vt - Cht unde: Rb - rezultatul brut; Vt - venituri totale; Cht - cheltuieli totale. ● rezultatul net (rezultatul impozabil sau fiscal), se determina cu relatia: Rn = Rb – Ipr (-alte deduceri) unde: Rn - rezultatul net; Rb - rezultatul brut; Ipr - impozit pe profit. ● marja comerciala (adaosul comercial), este diferenta intre cifra de afaceri aferenta vanzarii de marfuri si costul de cumparare al marfurilor vandute: Mc = Vzmf - Chmf unde: Mc - marja comerciala; Vzmf - cifra de afaceri aferenta vanzarii marfurilor; Chmf - costul de cumparare al marfurilor vandute.

Se calculeaza la firmele cu activitate de comert: ● productia exercitiului, masoara volumul global al activitatii desfasurate: ● valoarea adaugata, este redata de diferenta dintre volumul global al activitatii (productia exercitiului) si consumurile intermediare ale acesteia: ● excedentul brut al exploatarii, care reflecta rezultatul brut al firmei determinat numai de activitatea de exploatare, el nefiind influentat de sistemul de amortizare, de aprovizionare, de politica fiscala sau de modul de distribuire a dividendelor. Acesta este redat de formula:

In ceea ce priveste indicatorii relativi, acestia sunt mai expresivi si se refera la rata rentabilitatii care poate fi: ● rata rentabilitatii economice, care este definita ca fiind raportul dintre rezultatul exercitiului inainte de impozitare si capitalul permanent. ● rata rentabilitatii financiare, este data de raportul dintre profitul net si capitalul propriu. ● rata rentabilitatii resurselor consumate, stabilita ca raport intre rezultatul aferent cifrei de afaceri si costul productiei vandute. ● rata rentabilitatii comerciale (rentabilitatea veniturilor), este data de raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri si cifra de afaceri.

Rentabilitatea activitatii economice, prin intermediul tuturor factorilor de productie utilizati si consumati pentru realizarea sa, exprima eficienta acesteia. 3.2. Nivelul costurilor

Agentii economici, in procesul de productie, se bazeaza pe utilizarea factorilor de productie. Astfel, costul de productie se obtine prin consumul de factori de productie implicat de obtinerea bunurilor si serviciilor necesare pietei.

Marimea costului de productie poate fi privita pe intreaga productie pe care o realizeaza o firma (de exemplu, costul total al produselor culinare dintr-o unitate de alimentatie publica) sau pe unitatea de produs (de exemplu, costul ce revine pe o camera de hotel).

Marimea costului pentru intreaga productie se determina ca produs intre costul unitar si cantitatea de produse obtinute, respectiv servicii prestate; in timp ce marimea costului pe unitatea de produs se determina ca raport intre costul intregii productii si cantitatea totala de produse.

Din punct de vedere al diferitelor cheltuieli de productie, in conditiile economiei de piata, costurile pot fi clasificate astfel:

● costul global, presupune ansamblul costurilor corespunzatoare unui anumit volum al productiei, si care se imparte in:

● costul fix (CF), reprezentat de totalitatea cheltuielilor care sunt independente de volumul productiei (chirii, dobanzi, asigurari, cheltuieli de intretinere, amortizarea capitalului fix etc.);

● costul variabil (CV), defineste totalitatea cheltuielilor care variaza in functie de cantitatea de produse obtinute.

Unele cheltuieli variabile se modifica strict proportional cu productia, altele nu se modifica strict proportional cu productia.

● costul total (CT), definit ca suma costurilor fixe si variabile (CT = CF + CV). ● costul marginal (Cmg), desemneaza suplimentul de cost necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare

de produs sau prestarii unui serviciu:

unde: Cmg - costul marginal; CT - costul total; Q - cantitatea de produse obtinute. ● costurile medii sau unitare, reprezinta costurile pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util si se

calculeaza pentru CF, CV, CT.

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 15 ~ 

3.3 Eficienta utilizarii factorilor de productie Eficienta utilizarii factorilor de productie este redata de catre PRODUCTIVITATE. Productivitatea reprezintă eficienţa sau randamentul prin care sunt combinaţi şi utilizaţi factorii de producţie în

activitatea de obţinere a bunurilor şi serviciilor. Randamentul factorilor de producţie se apreciază cu ajutorul nivelului productivităţii.

Aceasta poate fi determinata la nivel de firma, ramura economica si economie nationala. Cat de mare este rodnicia, randamentul factorilor de productie, se apreciaza cu ajutorul nivelului

productivitatii. Nivelul productivitatii se determina ca un raport intre rezultatele obtinute de producator (productia) si efectele

depuse pentru a obtine aceste rezultate (cantitatea de factori de productie utilizati). Astfel, W = Q/F, unde: W – Nivelul productivitatii Q – Volumul bunurilor economice produse, exprimat, dupa caz, in unitati fizice (kg, m, bucati, etc.) sau unitati

monetare (lei, dolari, euro, etc.), ca valoare a productiei. F – Factorul (factorii) de productie utilizat(i), exprimat si el, dupa caz, in unitati fizice sau monetare ca valoare. O productivitate mai mare are o importanta economica deosebita, pentru ca astfel:

- se reduce costul total mediu - este atenuata tensiunea dintre nevoi si resurse - se mareste competitivitatea produselor - se poate mari salariul fara a genera inflatie - se pot diminua preturile si se poate mari salariul real - se asigura cresterea bunastarii, a standardului de viata

In teoria si practica economica contemporana sunt consacrate doua forme de determinare si analiza a acesteia: productivitatea partiala si globala.

Productivitatea partiala reflecta productivitatea obtinuta prin utilizarea unui singur factor de productie, acest fiind considerat ca aflandu-se la baza activitatii respective.

- Productivitatea partiala medie: Wx = Q/L - Productivitatea partiala marginala: Wmgx = ΔQ/ΔL

Productivitatea globala indica productivitatea obtinuta prin utilizarea tuturor factorilor de productie implicati. Aceasta arata performanta de ansamblu a factorilor de productie din a caror combinare a rezultat efectul util.

- Productivitatea globala medie: Wg = ∑Q/∑L+∑K+∑Q (L-munca, K-capital, P-pamant - Productivitatea globala marginala: Wgmg = ΔQ/ΔL+ΔK+ΔP

Productivitatea marginala exprima variatia rezultatelor obtinute prin modificarea cu o unitate a unuia, mai multora sau a tuturor factorilor de productie. Ea fundamenteaza decizia producatorului privind oportunitatea si viabilitatea modificarii (cresterea sau scaderea) cantitatii de factori de productie utilizati. Pe scurt, reprezinta eficienta ultimei unitati din factorul de productie atras si utilizat in activitatea economica.

In cadrul acestor forme ale productivitatii, cea mai importanta este a muncii. Ea reprezinta factorul activ si determinant al oricarei activitati economice.

Exista numerosi factori care conditioneaza nivelul productivitatii muncii, cei mai importanti fiind: - gradul de organizare si conducere al activitatii; - gradul de motivare al factorului munca;- conditiile tehnice ale

productiei- conditiile naturale- climatul social si conditiile de munca- nivelul de cointeresare al factorului munca. Productivitatea in sens general insa, este influentata de urmatorii factori.

- Factori naturali: conditii pedoclimatice, concentratia de zacamant mineralier, resursele de apa; - Factori tehnici: tehnica si tehnologiile utilizate, combinarea factorilor de productie, organizarea productiei; - Factori sociali: gradul de calificare al lucratorilor, relatiile de sindicate si patronat - Factori psihologici: motivatia muncii, climatul la locul de munca, climatul familial - Factori internationali: relatiile economice cu partenerii externi, nivelul productivitatii in celelalte tari.

3.4. Eficienta investitiilor In orice societate, economiile si investitiile joaca un rol deosebit de important înactivitatea economica, atât la

nivel macroeconomic, cât si la nivelul fiecarei persoane fizicesau juridice - agent economic. Eficienta investitiilor analizeaza investitiile din prisma efectelor multiple de orice natura pecare le genereaza

procesul investitional. Sunt multe investitii care au ca efect imbunatatireaclimatului de munca, respectarea legislatiei privind protectia mediului, etc. Efectele nu suntde natura economica iar in cazul eficientei economice a investitiilor se evalueaza numaiefectele economice pe care le genereaza si resursele economice pe care le implica.

Efectele economice obtinute, in functie de caracterul investitiei pot fi : - reducerea costului de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si reparatii) peseama investitiei de inlocuire a masinilor si utilajelor; - diminuarea cheltuielilor cu forta de munca, obtinute mai ales pe seama investitiilor demodernizare si de aplicare a inovatiilor; - sporirea rentabilitatii activitatii firmei , prin investitii de expansiune, care conduc lacresterea capacitatii de productie sau/si la adaugarea unui nou produs gamei existente; pebaza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele dinmicsorarea costurilor;

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 16 ~ 

- obtinerea unor efecte indirecte la investitii de interes general . Ex: cheltuieli facute pentru sistemul antipoluant dintr-o uzina, care au efecte economice sisociale pe un plan mai larg.

Modele de evaluare a eficientei economice a investitiilor Din punct de vedere al investitiilor intelegerea eficientei se bazeaza peurmatoarele consideratii metodologice

fundamentale: 1. Eficienta reflecta calitatea, volumul si structura avantajelor anticipate si costurilornecesare precum si influienta factorului timp pentru diferite variante de proiect. 2. Calitatea pregatirii proiectelor influienteaza avantajele, costurile si parametrii de timpcare la rindul lor determina formarea eficientei. 3. Eficienta difera de la un proiect la altul de unde necesitatea gasirii unei solutii optime. 4. Alegerea variantei optime de proiect presupune o evaluare complexa din punct devedere economic, financiar, social si ecologic. 5. Caracterizarea efecientei proiectelor de investitii presupune o abordare din 3 punctede vedere: a) Compararea costurilor cu avantajele pe fiecare varianta de proiect, estiminduseefecienta economica absolute; b) Compararea diferitelor variante de proiect intre ele, estimndu-se eficientaeconomica relative; c) Stabilirea nivelului de exigenta dorita ( se realizeaza inainte de evaluarea efectiva aproiectului prin fixarea parametrilor de control si reglare). 4. Sectorul de servicii din Romania – nivelul de rentabilitate si pret

Intreaga dezvoltare economica dar si sociala contemporana sta sub semnul evolutiilor din sfera serviciilor, acestea reprezentand o componenta determinanta a economiilor mondiale. Serviciile sau tertiarul au ca si coordonate de baza informatia care este actualmente indispensabila din orice proces de producere, furnizare sau prestare de servicii. Aceasta include si elemente adiacente cum sunt imaginatie, creativitate, cunoastere, informatie, activele intangibile precum si proprietatea intelectuala, acestea fiind si principalele sale surse si resurse de valoare.

Piata mondiala a serviciilor s-a dezvoltat extrem de mult in ultimii douazeci de ani datorita, pe de o parte a diversificarii ofertei, iar de cealalta parte a modificarii comportamentului consumatorului. Aceasta ascensiune se datoreaza in mare parte dezvoltarii noilor tehnologii in materie de telecomunicatii si informatica, ce sunt necesare dar mai ales indispensabile furnizarii serviciilor, lucru care a atras dupa sine cresterea exigentelor consumatorilor.

Se poate remarca acum ca acestia fiind influentati de factorii de mediu mai mult ca niciodata devin din ce in ce mai exigenti, mai pretentiosi in alegerea unui anumit serviciu dar in egala masura si tot mai greu de satisfacut. Diversificarea gusturilor, a ofertei ii face sa constientizeze ca traiesc intr-o lume dominata de o concurenta crescuta si ca ei sunt tinta tuturor demersurilor care se intreprind in acest sens.

Serviciile sunt responsabile pentru cresterea nivelului de trai, ele sunt cele care contribuie la ridicarea calitatii fortei de munca, iar acest lucru se realizeaza prin cresterea gradului de calificare, a nivelului de pregatire a personalului, de aceea putem spune ca serviciile au in mare masura un rol economic. Insa se cuvine mentionat si rolul social al serviciilor, cum ar fi de exemplu cresterea calitativa a fortei de munca, aceasta fiind o caracteristica principala a României in momentul de fata.

Dupa ce rolul serviciilor a fost, pentru o perioada lunga de timp, puternic contestat, acestea fiind asociate în mod empiric, cu simple activitati „neproductive” si restrânse ca dimensiuni cantitative, în ultimele trei decenii acest mod de abordare s-a modificat semnificativ, importanta sectorului de servicii începând sa fie tot mai mult recunoscuta, acesta substituindu-se din ce în ce mai mult industriei în calitate de motor al cresterii economice în cadrul economiilor nationale.

Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic, sunt utilizati o serie de indicatori care exprima atât marimea si ponderea resurselor atrase în acest sector, cât si volumul si contributia efectelor produse de activitatile de servicii la propulsarea economica si sociala de ansamblu.

Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor si interdependentelor sectorului de servicii în economia si societatea româneasca, se poate evalua stadiul actual al realizarilor acestui sector si se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea lui de perspectiva.

Tinând cont de contributia notabila a factorului uman la productia serviciilor, unul dintre cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului tertiar este reprezentat de ponderea populatiei ocupate în acest sector în totalul populatiei active a României.

Deşi ponderea populaţiei ocupate în servicii nu înregistrează modificări semnificative (media fiind de 33,96%) se ovservă că sectorul primar continuă să absoarbă o mare parte a forţei de muncă- tendinţă care nu poate fi considerată însa normală pentru o economie modernă. Putem totuşi justifica acest fenomen prin restructurarea sectorului industrial şi a modelului economiei centralizate de utilizare a fortei de munca.

În România, serviciile destinate consumului populatiei au avut si continua sa detina o pondere relativ scazuta: 32% din totalul cheltuielilor banesti de consum, în anul 2008. Totusi, exista un progres comparativ cu anul 1998 când serviciile reprezentau doar 21,8% din cheltuielile banesti de consum ale gospodariilor.

Pentru evidentierea mai clara a locului detinut de serviciile destinate consumului populatiei în cazul tarii noastre, consideram utila prezentarea veniturilor alocate pentru plata serviciilor în totalul cheltuielilor de consum ale gospodariilor: astfel 25,7% din sumele totale cheltuite de gospodariile de salariati la nivelul anului 2008 sunt destinate pentru plata serviciilor, 22,1% din totalul cheltuielilor de consum realizate de gospodariile de someri, 20,8% în cazul

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.1/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 17 ~ 

pensionarilor si doar 9,4% în cazul gospodariilor de agricultori. Comparativ cu anul 2006, putem observa o evolutie pozitiva a cheltuielilor de consum ale gospodariilor destinate pentru plata serviciilor: o crestere cu 1,7% în cazul gospodariilor de salariati, o crestere cu 2,7% pentru someri, o crestere de 1,4% pentru pensionari si o crestere cu 1,5% în cazul gospodariilor de agricultori.

Complexitatea si diversitatea serviciilor pentru populatie impun, pentru o cunoastere mai exacta a dimensiunii si structurii lor actuale, aprofundarea analizei pe principalele categorii: servicii de piata prestate populatiei si servicii finantate de la buget.

Locul si amploarea serviciilor pentru populatie, ritmurile evolutiei, orientarile structurale sunt rezultatul evolutiei de ansamblu a economiei, fiind influentate de numerosi factori specifici (cum sunt, produsul intern brut, veniturile reale ale populatiei, rata somajului, rata inflatiei, dotarea cu bunuri de folosinta îndelungata, gradul de urbanizare, marimea timpului liber etc.).

Dezvoltarea serviciilor în economia naţională poate contribui la realizarea obiectivului de relansare a procesului de creştere economică. În acest sens, „Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013” al României are în vedere ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea de nivelurile de competitivitate din ţările UE.

Experienta acumulata de România în anii de tranzitie furnizeaza suficiente argumente cu privire la rolul serviciilor în dezvoltarea economica a tarii noastre, si anume: expansiunea activitatilor de servicii poate contribui la redresarea dezechilibrelor economice fundamentale si, respectiv, la reducerea fluctuatiilor economice severe care afecteaza economia pe parcursul procesului de ajustare. Economia României, dupa o lunga perioada de regres a început sa semnaleze, dupa anul 2000, o oarecare înviorare, în conditiile revigorarii procesului investitional si a exportului. Totusi, se mentin înca o serie de dezechilibre macroeconomice reflectate în marirea deficitului bugetar si a balantei de plati externe.

Ca urmare a progreselor lente în directia formarii unor structuri economice moderne, România se confrunta si în prezent cu o serie de dificultati în satisfacerea cererii pentru o gama larga de servicii de înalta calitate, reclamate de procesul reconstructiei si consolidarii pietei. Aceasta situatie afecteaza în mod negativ functionarea pietei, care este indisolubil legata de disponibilitatea de servicii moderne si performante, corespunzatoare standardelor occidentale. Totodata, sectorul industrial si agricol sunt private de diversitatea input-urilor de servicii, atât de necesare în procesul de adaptare la exigentele pietei externe. Gradul redus de realizare a investitiilor straine directe în economie se datoreaza si lipsei unor facilitati infrastructurale si de servicii moderne, indispensabile desfasurarii activitatilor de afaceri si racordarii la retelele de operare de anvergura globala. 5. Concluzii: În urma analizei de ansamblu a sectorului terţiar, rezultă faptul că, reconsiderarea locului serviciilor în strategia dezvoltarii economice a tarii noastre, se impune cu stringenta. Prin urmare, demersurile promovate în sfera serviciilor trebuie sa se fundamenteze pe întelegerea rolului strategic al fluxurilor de servicii în cadrul procesului relansarii si dezvoltarii economice durabile a României, al modernizarii economiei si al integrarii acesteia în structurile economice europene si mondiale. 6. Bibliografie: 1. Angelescu, Coralia; Jula, Dorin; Cetina, Iuliana, Dezvoltarea serviciilor pentru populatie si timpul liber, Ed. Politica, Bucuresti, 1989 2. Bitran, Gabriel; Hoech, Johannes, The Humanization of Service: Respect at the Moment of True, Management Reviw, Winter 1990 3. Dumitrescu, Luigi, Marketingul serviciilor, Editura Imago, Sibiu, 1998 4. Ghibutiu, Agnes, Serviciile si dezvoltarea. De la prejudecati la noi orizonturi, Ed. Expert, Bucuresti, 2000 5. Grönroos, Ch., A Service Quality Model and its Marketing Implications, European Journal of Marketing, 18 April 1984 6. Ioncica, Maria; Minciu, Rodica; Stanciulescu, Gabriela, Economia serviciilor, Ed. Uranus, Bucuresti, 1997 7. Ioncica, Maria; Minciu, Rodica; Probleme-Proiecte-Teste, Ed. Uranus, Bucuresti, 1997 8. Flipo, J.P., Marketing des Services: un mix d'intangible et de tangible, Revue Francaise du Marketing, no.121/1989 9. Jivan, Alexandru, Servicitate. Mai mult decât productivitate în economia de serviciu, Ed. SEDONA, Timisoara, 2000 10. Jivan, Alexandru, Managementul serviciilor, Editura de Vest, Timisoara, 1998 11. Palmer, Adrian, Principles of Services Marketing, Mc. Graw-Hill Book Company, London, !994 12. Stanciulescu, Gabriela, Tehnica operatiunilor de turism, Ed. All Educational, Bucuresti, 1998