Stan Anca Ioana

Gradiniţa ,,Poienita”Cluj-Napoca

“AM NEVOIE DE AJUTOR “

,,Copiii nu-şi vor aminti de tine pentru lucrurile materiale pe care i le-ai dat, ci pentru

faptul că i-ai iubit cu adevărat.”

Lumea este un loc fascinant pentru copiii de 4-5 ani, tot ce e în jurul lor le trezeşte

curiozitatea, sunt plini de energie iar cu ajutorul imaginaţiei, totul este posibil. De aceea le

este de multe ori dificil să distingă între real şi imaginar. Gândirea preoperaţională

caracterizează dezvoltarea lor cognitivă şi limitează gradul în care ei pot gândi logic sau

pot înţelege concepte abstracte. Prin natura lor, preşcolarii sunt egocentrici; ei presupun că

toata lumea gândeşte la fel ca ei. În consecinţă, este foarte dificil, dacă nu imposibil să vadă

lucrurile din perspectiva altei persoane. Au dificultăţi în a înţelege intenţionalitatea şi au

tendinţa de a interpreta greşit comportamentul altora şi de a se comporta nepotrivit în unele

situaţii. Pentru că vocabularul lor emoţional este limitat, ei îşi exprimă de multe ori

emoţiile comportamental. Gândirea concretă, convingerile proprii sau ale părinţilor şi

stadiul dezvoltării emoţionale au un rol deosebit în modul de percepere a unei realităţi cu

care copilul se confruntă la un moment dat.

Copiii care cresc în condiţii speciale (plecarea unui părinte în străinătate) sunt

supuşi unei realităţi ce poate să perturbe echilibrul acestora. Ei percep această situaţie ca pe

o agresivitate, întreg echilibrul lor este perturbat, se simt abandonaţi, lipsiţi de afectivitate,

devin frustraţi, anxioşi sau depresivi, îşi formează credinţe iraţionale care apoi stau la baza

comportamentului agresiv (verbal sau atitudinal) faţă de alţi adulţi (părinte, educator), sau

colegi de grupă.

De cele mai multe ori în momentul în care în familie se iau astfel de decizii, copilul

este pus în faţa faptului “împlinit” fără a-l consilia suficient, astfel convingerile pe care şi le

formează sunt eronate şi ajung să adopte un comportament deviant. Cu astfel de exemple

m-am confruntat în activitatea didactică la grupa mijlocie: doi copii în vârstă de 4 ani au

trăit aceste situaţii traumatizante (plecarea temporară a unui părinte-tatăl, să lucreze în

străinătate). Ambii copii, şi băiatul şi fetiţa, ca repercusiune a faptului că au perceput

situaţia ca pe o demolare a echilibrului lumii lor, şi-au format convingeri iraţionale şi au

devenit agresivi verbal şi fizic (faţă de adulţi), anxioşi cu manifestări somatice (refuzau

mâncarea, ora de odihnă), atacuri de panică, sensibilitate crescută, toleranţă scăzută la

frustrare. Acelaşi tip de comportament mi-a fost semnalat din partea mamelor copiilor.

Speriate acestea mi-au cerut ajutorul şi astfel am fost pusă în situaţia să studiez aceasta

problemă şi să încerc să găsesc soluţii ameliorative. Astfel am ajuns la concluzia că nevoia

de ajutor în astfel de situaţii este multiplă. În primul rând au nevoie de ajutor copiii-din

partea familiei rămasă lângă ei şi din partea educatoarei; mama-din partea educatoarei şi a

consilierului/psihologului, şi nu în ultimul rând educatoarea din partea psihologului, pentru

a conlucra în aplicarea metodelor ameliorative (de recuperare).

Poate cel mai important factor care trebuie avut în vedere este acela că dezvoltarea

cognitivă afectează semnificativ percepţiile. Modul în care copiii percep ceea ce li se

întâmplă depinde de mai mulţi factori:

1. Modul în care a fost expusă problema în faţa lor;

2. Cum abordează ambii părinţi situaţia respectivă;

3. Modul în care parintele de sprijin (cel rămas alaturi de copil) se raportează la

situaţie;

4. Stadiul dezvoltării emotionale a copilului.

Deosebit de importantă este conştientizarea părinţilor (în cazul de faţă a mamelor) de a

se implica în trăirile afective ale copiilor în observarea comportamentului acestora în

diferite medii, situaţii, în relaţionarea lor cu mediul înconjurător, precum şi a impactului pe

care îl are lipsa celuilalt părinte în viaţa de zi cu zi.

În remedierea acestei probleme o importanţă majoră o are punerea accentului pe

dezvoltarea socio-emoţională a copiilor (ex. program educaţional “Da Poţi”, Mikael E.

Bernard).

Credinţele iraţionale ale copiilor sunt principali contribuitori la distresul emoţional care

presupun tulburările datorate toleranţei scăzute la frustrare (Bernard 2004).

Treainingul de toleranţă la frustrare se începe prin Educaţia Raţional Emotivă.

Gândirea raţională este cheia unei dezvoltări sănătoase.

Potrivit teoreticienilor reglării emoţionale, când copiii experimentează emoţii negative

intense ei utilizează trei sisteme sau procese pentru a înţelege şi pentru a reacţiona la

emoţie (ex. Brenner şi Salovey 1999). Aceste procese sunt:

1. Reacţiile fiziologice care include activitatea sistemului nervos;

2. Cogniţiile sau experienţele subiective la răspunsul emoţional – explicaţiile pe care

şi le ofera cineva pentru evenimentele negative pe care le experimentează;

3. Răspunsurile comportamentale – comportamente pe care cineva le prezintă ca

răspuns la emoţiile trăite.

În primi cinci ani de viaţă un copil evoluează gradual de la a se baza în principal pe cei

care au grijă de ei sau pe suportul extern pentru copingul la emoţiile negative intense, la

a învaţa să controleze singur sau să realizeze managementul emoţiilor prin utilizarea

unei varietăţi de abilităţi de coping sau rezilienţa emoţională.

Abilităţile de coping sunt:

1. Eforturile copilului în încercarea de a modifica factorii externi sau

comportamentali, cum ar fi mediul sau comportamentul individual;

2. Eforturile copilului de a încerca să-şi modifice cogniţiile sau experienţele

emoţionale interne.

Modul în care părinţii socializează cu copiii lor şi modul în care îşi exprimă emoţiile

(dacă sunt în general pozitivi sau mai degrabă exprimă în mod constant furie, anxietate sau

depresie) a fost relaţionat cu capacitatea copiiilor de reglare emoţională.

Când viaţa familială este încărcată de tensiune, dispoziţii negative, practice parentale

imprevizibile şi conflict conjugal, capacitatea de coping a copiilor poate fi afectată,

conducând spre o înclinare a copiilor de a utiliza coping prin externalizare şi strategii

dezadaptative. Această situaţie se poate concretiza şi în momentul în care se instalează

dezechilibrul în viaţa copiilor datorită lipsei unuia dintre părinţi. Copiii pot să perceapă

această situaţie ca fiind creată datorită lor şi în mod eronat îşi formează convingeri ce duc

ulterior la dezechilibre emoţionale şi comportamente deviante.

Din punct de vedere al dezvoltării, toţi copiii de vârste mici sunt mai predispusi la

gândire iraţională deoarece gândirea formal abstracta nu începe să se dezvolte decât în

adolescenţa timpurie şi acest proces este foarte gradual. Ca rezultat al gândirilor

distorsionate, ilogice ei pot experienţia un numar de consecinţe semnificative. Eşecul

copiilor de a distinge între fapte şi asumpţii poate rezulta în multiple erori de

comportament. Percepţia timpului la copii este imediată şi când se simt deprimaţi şi fără

speranţă nu este atipic pentru ei să considere ca vor fii aşa pentru totdeauna. Acest mod de

gândire are ca rezultat o varietate de comportamente autodistructive ca modalitate de a

pune capăt suferinţei. Kendall (1993) a notat deasemenea că deoarece autopercepţiile şi

autoevaluările lor reflectă aceste distorsiuni ei au deficienţe şi în rezolvarea problemelor

ceea ce poate afecta toate aspectele vieţii lor.

Iată câteva din consecinţele care derivă din despărţirea temporară a familiei:

- copilul se simte abandonat, părăsit, dorul de părinţi îl face să se însingureze, să se izoleze;

- devine irascibil, convins fiind că i s-a făcut o mare nedreptae;

- nu este atent, refuză să participe la activităţi, nu se concentrează şi rămâne cu sarcini

neterminate.

- simte nevoia să le arate colegilor că nu le este inferior şi încearcă să epateze prin diverse

gesturi;

- lipsa afectivităţii parentale poate avea consecinţe pe termen lung, poate influenţa

dezvoltarea normală a copilului, atât în privinţa dezvoltării fizice, cât şi celei psihice;

- copiii pot ajunge să aibă comportamente deviante sau neconcordante cu vârsta de copil;

- de multe ori s-a întamplat ca familia să se destrame, de aici decurgând o alta serie de

efecte negative asupra copilului.

Aşa cum a precizat şi Hauck (2003) se pot identifica trei cauze pentru depresie:

autoblamarea, autocompătimirea şi compătimirea altor persoane.

Când se evaluează depresia la copii este necesară şi implicarea părinţilor deoarece

copiii de vârste mici au abilităţi cognitive şi verbale limitate. Abilităţile lor verbale şi

dezvoltarea emoţională pot avea un impact asupra reuşitei sau nereuşitei exprimării

simptomelor şi îngrijorărilor şi asupra înţelegerii vocabularului emoţional sau a

conceptelor.

Un prim pas în evaluare este identificarea frecvenţei, intensităţii şi duratei simptomelor.

În teoria Educaţiei Raţional Emotiva asumpţia fundamentală este că modul în care gândeşte

o persoana îi afectează modul în care se simte, astfel că un aspect critic al procesului de

evaluare este componenţa cognitivă.

Tratamentul depresiei pentru copiii mai mici implică în principal copilul dar este de

asemenea importantă includerea părinţilor, familiei şi educatoarei pentru a-i ajuta să

înţeleagă natura depresiei şi cum se manifesta ea la copiii de aceste vârste.

Includera părinţilor in activităţi de consiliere este importanta întrucat astfel se ceează

premisele necesare ca aceştia să înţeleagă care sunt riscurile pe care le presupune alegerea

lor de a lucra în străinătate şi care sunt modalităţile prin care ar putea atenua, macar o parte,

din aceste riscuri.Părinţii:

- vor fi mai informaţi asupra riscurilor la care se supune familia lor în momentul în

care unul sau ambii părinţi decide să plece la lucru în străinătate;

- vor deveni mai responsabili faţă de rolul şi implicarea lor în dezvoltarea copilului;

- îşi vor îmbunătăţi abilităţile de relaţionare cu copii, cadrele didactice, instituţiile

locale;

- vor deveni mai toleranţi şi receptivi la problemele cu care se confruntă copiii;

- vor dezvolta abilităţi de relaţionare cu alte familii aflate în situaţii similare,

dezvoltand sentimental de solidaritate socială;

Cadrele didactice implicate in consiliere :

- îşi vor dezvolta abilităţi de consiliere a copiilor, părinţilor;

- vor dezvolta abilităţi de lucru în echipă;

- îşi vor însuşi noi tehnici de lucru cu copii aflaţi în situaţii de risc;

- vor recunoaşte mai uşor copii cu carenţe afective;

- vor deveni mai receptivi şi toleranţi faţă de copii aflaţi în situaţii de risc;.

Privarea de afecţiunea şi supravegherea părintească îi fac pe aceşti copii să devină

vulnerabili în plan afectiv – motivaţional, devenind indisciplinaţi, diminuandu-şi

performanţele la învăţătură.

Adulţii implicati în recuperarea copilului trebuie să cunoască principiile fundamentale

ale educaţiei raţional emotive astfel încât să poată ajuta copilul să dezvolte noi strategii

pentru managementul stărilor de depresie, disputând convingerile lor distorsionate şi

modificând comportamentele autodistructive.

Luând în considerare prevalenţa şi seriozitatea depresiei la copii Evans (2002) a

recomandat terapia cognitivă comportamentală ca tratament rapid şi eficient. Vernon

(2002) a afirmat acelaşi lucru, susţinând deasemenea că este esenţial de luat în considerare

modul în care nivelul dezvoltării are impact asupra abilităţilor de exprimare a emoţiilor,

asupra abilităţilor de raţionament logic şi asupra capacităţii de a dezvolta strategii eficiente

de coping.

Pentru a descoperi ce există în sufletul copilului şi cum este afectat acesta de situaţia

problemă în care a fost pus, colaborarea eficientă între educator, familie, consilier/psiholog

este extrem de importantă.

Pentru că jocul este limbajul copilului, implicarea acestora în jocuri sau activităţi

simple poate fi o modalitate bună de a stabili o relaţie. Pe măsură ce se folosesc aceste

activităţi este importantă interacţiunea cu copilul, punerea unor întrebări deschise pentru a

obţine mai multe informaţii şi multă răbdare în cazul în care copilul alege să nu destăinuie

prea multe.

Un exemplu de construire a relaţiei cu copilului este jocul: ”La pescuit de sentimente”,

joc ce îi ajută pe copii să îşi facă un vocabular al emoţiilor şi să se autodezvaluie în timpul

sedinţelor de consiliere. Pentru acest joc este nevoie de ecusoane în formă de peşte numite

fericit, speriat, nervos, trist, îngrijorat, entuziasmat. Fiecare peşte va avea o gaură la cap.

Este nevoie de o undiţă cu care se vor pescui peştii pe rând. Odată ce a fost pescuit un

peşte, educatoarea va descrie o situaţie în care s-a simţit aşa. Astfel ea poate modela

dezvăluirea emoţiilor, pentru a fi mai uşor pentru copil să facă acest lucru.

Descoperirea anxietăţii poate fi semnalată consilierului/psihologului atât de către

educator cât şi de către părinte. Astfel, într-o astfel de situaţie este necesară atât consilierea

copilului cât şi a părintelui, pentru a descoperi modalităţi adecvate de raportare la situaţia în

care se află copilul.

Aşa cum nota Wilde (1996) anxietatea nu este cauzată de evenimente ci de percepţia

noastră asupra acestora. La copiii de vârste mici situaţia este destul de complicată de

abilităţile lor cognitive care ar putea interfera cu abilitatea de a percepe evenimentele

corect.

Este foarte important să întelegem că cei mici devin anxioşi pentru că le lipsesc

abilităţile cognitive de a pune lucrurile în perspectivă.

Următoarele intervenţii por fi adaptate pentru a fi utilizate cu copiii cu anxietate.

1. Povestea lui Albert cel Anxios;

2. Dialog interior raţional;

3. Trăieşte-ţi fricile (anexa 1).

Comportamentul copiilor care suferă în urma absenţei unuia din părinţi poate să trădeze

şi instalarea unei depresii. Comportamental copiii depresivi pot fi obosiţi, letargici, inactivi,

retraşi social, şi incapabili să se bucure de lucrurile de care se bucurau înainte.

Seligman (1995) afirmă că depresia are proporţii epidemice la copii şi a afirmat că

gândirea iraţională are o contribuţie majoră la această problemă. El a explicat faptul că

copiii care au un risc mai crescut pentru depresie văd cauzele evenimentelor negative ca

permanente şi nu ca temporare. Copiii cu tendinţă depresivă se gândesc atunci când se

întâmplă lucruri rele că sunt de vină fie alţii fie ei însişi. Ei se vor autoblama pentru orice se

vor simţi deprimaţi, vinovaţi sau ruşinaţi.

Credinţele iraţionale care contribuie la depresie se relationează cu o perspectivă

pesimistă sau negativă despre sine şi viitor.

Următoarele intervenţii se pot dovedi a fi utile în consilierea copiilor:

1. Povestea „Atât de trist”;

2. M-am săturat să fiu supărat;

3. Alungă tristeţea;

4. Poezii vesele. (Anexa 2).

O altă manifestare întâlnită la aceşti copii este furia exagerată.

Furia apare atunci când copiii simt că le este încălcat spaţiul personal, drepturile le-au

fost ameninţate, sau au fost trataţi pe nedrept. Adesea este prezent şi un element de

toleranţă scăzută la frustrare. Natura lor egocentrică contribuie la convingerea lor că ceilalţi

trebuie să acţioneze în acord cu regulile, drepturile şi raţiunea lor. Din această cauză furia

cumulată datorită privării de afecţiune şi atenţie se manifestă uneori exagerat la aceşti

copii.

Furia poate fi îndreptată spre lume, spre sine sau spre ceilalţi. Pentru că furia poate să

conducă foarte usor la comportament de tip opozant, agresiune verbală sau fizică, şi la alte

forme de exteriorizare ale conflictelor emoţionale, este important ca aceşti copii să fie

ajutaţi să identifice convingerile iraţionale care le cauzează furia, şi să fie învaţaţi cum să

reducă intensitatea acesteia.

Exemple de intervenţii pentru înlăturarea furiei:

1. Nu lăsa să sară capacul;

2. Regula este să stai calm;

3. Alarmă pentru furie;

4. Andrei furiosul. (Anexa 3)

Furia şi frustrarea adesea conduc la diverse forme de exteriorizare a conflictelor

emoţionale, cum ar fi izbucnirile de furie, strigatul şi urlatul, lovirea cu pumnul sau

piciorul, agresiunile fizice, furatul, distrugerea proprietăţii sau angajarea în acte de violenţă

şi agresivitate şi mai serioase.

Unii copii folosesc exteriorizarea conflictelor emoţionale ca pe o modalitate de a-i

controla pe ceilalţi sau mediul, învăţând că părinţii ar putea ceda şi să le facă pe plac,

pentru a evita propriul lor disconfort.

La baza majorităţilor formelor de agresivitate sau de exteriorizare a conflictelor

emoţionale ale oamenilor se află convingerile că lucrurile trebuie să se întâmple aşa cum

vor ei, iar ceilalţi trebuie să le dea ce vor – iar dacă nu o fac, găsesc ei o modalitate de a

obţine ceea ce vor.

Următoarele intervenţii pot fi adaptate în funcţie de necesităţi pentru a ajuta copiii să

dezvolte mai mult control asupra comportamentelor de exteriorizare a conflictelor

emoţionale:

1. Izbucniri de furie;

2. Controlarea modului de exteriorizare a conflictelor emoţionale;

3. Acum sau mai târziu. (Anexa 4)

Toate aceste masuri ameliorative privind anxietatea,depresia,furia,exteriorizarea

conflictelor emoţionale,este necesar sa fie aplicate de catre profesionişti prin consiliere, in

colaborare cu ceilalţi factori :educatoarea şi familia.Terapia raţional emotivă şi

comportamentală aplicată de la vârste fragede determină o dezvoltare socio-emotinală

echilibrata ceea ce va fi determinant pentru copil in viitor-pentru succesul in viaţa.

În urma consilierii pot apărea următoarele beneficii:

clarificarea situaţiei de criză;

dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor;

dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme şi de a lua decizii.

De asemenea se vor dezvolta următoarele abilităţi la copii:

- se vor echilibra din punct de vedere emoţional;

- vor avea ocazia să discute despre problemele cu care se confruntă cu persoane

avizate;

- vor învăţa să găsească soluţii creative la problemele cu care se confruntă;

- se vor integra cu mai multă uşurinţă din punct de vedere şcolar şi social în

comunitate;

- vor avea mai multă încredere în forţele proprii;

- vor exersa şi vor dezvolta abilităţi de comunicare cu diferite persoane: părinţi,

educatori, rude apropiate, reprezentanţi ai comunităţii;

- îşi vor îmbunătăţi relaţia cu familia (părinţi, fraţi).

Esenţială pentru toţi factorii implicaţi în consilierea acestor copii este înţelegerea

legăturii dintre gânduri, emoţii şi comportamente (baza educaţiei raţional emotive).

Recunoaşterea faptului că emoţiile se schimbă în funcţie de gânduri este de

asemenea un concept cheie. Aplicarea educaţiei raţional emotive atât în viaţa copiilor cât şi

a părinţilor îi determină să diferenţieze credinţele raţionale de cele iraţionale şi să înţeleagă

cum gândurile afectează emoţiile şi comportamentele.

Atât în cazul copiilor aflaţi în dificultate, cât şi în cazul celorlalţi copii este de

asemenea importantă sublinierea conceptului de acceptare de sine necondiţionată, şi a celui

de stimă de sine.

Învăţarea copiilor să gândească obiectiv, să tolereze frustrarea, să examineze impactul

credinţelor asupra comportamentelor şi să înveţe modalităţi alternative de a rezolva

probleme sunt de asemenea componente critice ale programelor de recuperare.

Aceste scopuri sunt atinse în educaţia raţional emotivă prin învăţarea copiilor să-şi

dispute gândurile iraţionale şi să utilizeze strategii comportamentale mai eficiente.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl înţeleagă cei care apelează la serviciile

profesioniştilor este că - familia ar trebui să fie un mediu în care copilul să se simtă iubit,

să fie în siguranţă, să găsească un model parental şi un model educaţional pe care să-l

aplice în viitor când va fi el însuşi părinte.

Copiii care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate resimt acut lipsa dragostei

acestora. Este adevărat ca, o parte din copiii celor plecaţi, duc o viaţă mai bună datorită

banilor pe care îi trimit părinţii, dar banii nu pot ţine locul afecţiunii.

Cu toate acestea trebuie să recunoaştem că lipsa părinţilor nu poate fi suplinită de

nimeni şi nimic. Ei sunt cei care pot face cu adevărat un copil fericit.

Anexa 1

Povestea lui Albert cel Anxios

Această poveste poate fi folosită cu copii preşcolari pentru a-i ajuta să înveţe cum să

facă faţă anxietăţii.

Timp de mai multe săptămâni grupul de cercetaşi în care era şi Albert a vândut

bomboane şi fructe pentru a strânge bani pentru o excursie la parcul de distracţii. Toţi

băieţii au muncit din greu şi abia au aşteptat să vadă dacă şi-au îndeplinit obiectivul. În

fiecare zi la şcoală ei au vorbit despre ce fel de curse le plac şi care dintre ele erau cele mai

înfricoşătoare. Vestea atingerii obiectivului a fost îmbucurătoare pentru toţi, mai puţin

pentru Albert, care fără a fi observat a ieşit din încăpere. Ajuns la baie cu un sentiment de

disconfort în stomac Albert a auzit cum doi dintre băieţi vorbeau despre noul montagne

russe care se părea că este mult mai înfricoşător decât cel vechi şi ei vroiau să le încerce pe

amândouă să vadă care este mai groaznic. Lui Albert îi era rău pentru că îi era foarte frică,

dar nu vroia să se trădeze faţă de prietenii lui. A auzit că acestea se pot prăbuşi şi credea că

asta i se va întâmpla lui. Nu vroia să moară şi de frică a stat în baie cât de mult a

putut.Când a ajuns acasă gândul la excursie la monopolizat. Era atât de speriat că avea

crampe şi nu putea să doarmă, când în final a reuşit a avut un coşmar că era în parcul de

distracţii şi s-a prăbuşit. S-a trezit tremurând. Datorită fricii ce l-a cuprins îi era groază să

meargă la şcoală şi s-a gândit să găsească o scuză să nu mai meargă la parcul de distracţii

pentru că prietenii îl puteau considera laş. Cu cât se gândea mai mult cu atât era mai

speriat. În seara aceea la cină părinţii s-au oferit să-l ducă cu maşina până în parcul de

distracţii. Acum chiar că nu mai putea renunţa. Tot timpul cinei a fost tăcut şi tatăl lui l-a

întrebat ce era cu el. La început nu a vrut să spună motivul, dar până la urmă i-a spus tatălui

de temerea sa. În loc să râdă, aşa cum a crezut Albert, tatăl său i-a spus că vor trebui să

găsească o modalitate de a-l ajuta: şi mie mi-a fost frică când am fost mic aşa că am făcut

un mic experiment, am stat o jumătate de oră la montagne russe şi m-am uitat la copii. Şti

ce am văzut ? Aproape toată lumea se distra şi acesta nu s-a prăbuşit. Au fost foarte rare

cazurile în care au fost accidente, deci m-am decis ca în urma discuţiei cu lucrătorul de

acolo să încerc şi eu. Când am încercat totul a fost foarte bine şi m-am distrat de minune.

După ce tatăl lui Albert i-a povestit ce a făcut el într-o situaţie similară a luat în

considerare posibilitatea de a încerca el însuşi. Aşa cum a spus tatăl său uneori se pot

întâmpla şi lucruri rele, dar nu trebuia să fie anxios în legătură cu asta şi trebuia să încerce

să se simtă bine.

Până la urmă Albert s-a dat în carusel şi chiar dacă a fost puţin speriat şi-a tot spus că

trebuie să se liniştească şi să nu se mai gândească la ce e mai rău.

Odată ce a făcut asta, el chiar s-a distrat.

Anexa 2

M-am săturat să fiu supărat.

Scop:Atunci când copiii se simt trişti sau deprimaţi pentru perioade mai lingi de timp,

este uşor ca ei să devină descurajaţi. A ajuta copiii să identifice lucruri care să-i ajute să se

simtă mai puţin trişti este o modalitate de a-i ajuta să lucreze mai mult pentru a-şi schimba

emoţiile negative.

Materiale: două păpuşi, un creion, poezia – “M-am săturat să fiu supărat”.

Poezia va fi învăţată pe roluri cu ajutorul păpuşilor.

Una care s-a săturat să fie tristă, iar cealaltă care îi oferă sugestii de a se simţi mai bine.

M-am săturat să fiu supărat

M-am săturat să fiu supărat

Nimic nu-mi e pe plac

Dar oare ce pot să fac

Să fiu mai împăcat?

Ai putea face ceva amuzant:

Joacă-te un joc interesant

Oare pe cine ai putea vizita?

Dar nu sta singur în camera ta.

Anexa 3

Nu lasa să sară capacul

Scop:

Aceasta este o intervenţie concretă ce serveşte drept memento pentru copii, pentru a-şi

ţine furia sub control.

Materiale: un borcan mic de sticlă cu capac, zece-douăzeci de fâşii de hârtie roşie, un

creion.

Proceduri:

1. Când copilul vorbeşte despre furie, educatoarea va nota pe bucăţelele de hârtie tot

ceea ce îl înfurie pe acesta.

2. Educatoarea îi arată borcanul şi îi spune că dacă toate acele furii ar fi adunate acolo,

borcanul ar face bum.

3. Ea îl va ajuta pe copil să găsească modalităţi de a reduce numărul bucăţilor de hârtie

astfel încât să nu mai fie atât de multă furie. Îi va explica că trebuie să înţeleagă că

furia nu se întâmplă pur şi simplu, se întâmplă pentru că el îşi spune că totul trebuie

să fie corect, că întotdeauna trebuie să obţină ceea ce vrea, sau că lucrurile trebuie

să se întâmple aşa cum vrea el.

4. Ea îl ajută pe copil să analizeze fâşiile de hârtie pentru a vedea cum asemenea

pretenţii se regăsesc în situaţiile sale.

5. Copilul trebuie ajutat să dispute fiecare pretenţie, adresându-şi întrebări cum ar fi:

totul trebuie să fie corect?, pot suporta dacă nu se întâmplă asta?, pot întotdeauna să

obţin ceea ce vreau?. Educatoarea îi va explica că atunci când se întreabă astfel

nivelul de furie va scădea.

6. Pe măsură ce analizează fiecare situaţie şi este în stare să renunţe la pretenţii, va

rupe hârtia dacă a scăpat complet de acea furie.

7. După ce a terminat de analizat exemplele şi începe să înţeleagă conceptul renunţării

la pretenţii pentru a reduce furia, educatoarea îi va spune să pună restul benzilor de

hârtie înapoi în borcan, subliniind că acestea nu vor mai face să sară capacul

borcanului.

Anexa 4

Controlarea modului de exteriorizare a conflictelor emoţionale

Scop:

Această poveste ajută copiii să realizeze că îşi pot controla comportamentul,

modificând gândurile care le provoacă furie.

Materiale: Povestea despre controlarea modului de exteriorizare a conflictelor

emotionale.

Controlarea modului de exteriorizare a conflictelor emoţionale

Bogdan era supărat. Îşi dorea foarte mult să meargă cu bicicleta după terminarea orelor

dar mama i-a spus că nu poate să meargă până nu îşi face ordine în cameră. De ce trebuie

să fac asta a strigat Bogdan. Eşti atât de rea. Niciodată nu mă laşi să fac ce vreau eu. Nu

este corect. Întotdeauna o laşi pe Laura să facă ce vrea, ea nu trebuie niciodată să facă ceva,

iar eu trebuie să fac toată treaba şi nu apuc niciodată să mă distrez.

Bogdan era aşa de furios încât atunci când a trecut pe lângă uşa camerei surorii sale i-a

rupt acesteia de pe perete posterul preferat şi l-a făcut bucăţele. Apoi s-a dus în camera lui,

a trântit uşa cu putere şi a început să arunce lucruri prin cameră strigând: nu este correct că

trebuie să-mi fac ordine în cameră, şi nu am voie să fac ce am chef. Lucrurile trebuie să se

întâmple aşa cum vreau eu.

Curând Bogdan o auzi pe mama sa urcând scările spre camera sa. Lasă-mă în pace

strigă Bogdan în timp ce încerca să împingă patul spre uşa pentru a o bloca. Bogdan nu era

suficient de puternic şi mama sa a reuşit să intre în cameră. Stai şi ascultă-mă Bogdan. Nu.

Nu sunt obligat să te ascult. Niciodată nu mă laşi să fac ce am chef. Atunci mama sa l-a pus

să aleagă, fie se va calma, fie o săptămână va fi pedepsit în camera sa. Fără nici o tregere

de inimă Bogdan s-a aşezat pentru a discuta. Mama i-a explicat faptul că uneori lucrurile nu

sunt juste chiar dacă de obicei oamenii încearcă să fie corecţi, că uneori trebuie să facem şi

lucruri care nu ne plac, pur şi simplu că aşa este lumea. Apoi i-a dat câteva exemple

elocvente din viaţa sa. În urma explicaţiei date Bogdan a chibzuit o vreme la acest lucru

însă i-a venit foarte greu să renunţe la ideea că nu poate să facă mereu ceea ce are el chef. I

se părea că este prea greu să facă acest lucru. Mama i-a explicat că întotdeauna este nevoie

de timp pentru a avea loc o schimbare dar dacă te străduieşti puţin câte puţin se poate

realiza. Aşa că Bogdan şi mama sa au făcut o înţelegere. El se va strădui să facă acest lucru,

iar dacă va progresa vor merge împreună cu bicicleta.