UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IASI

MONEDA SI CREDIT

ESEU

Stabilitatea Sistemului European al bancilor centrale in contextul crizei economice 2007-2008

Studenta: Bulgaru Lavinia

Anul: 2, grupa 2322

Specializarea: Management

Stabilitatea Sistemului European al bancilor centrale in contextul crizei economice 2007-2008

Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) a fost creat în conformitate cu Tratatul de la Maastricht și Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene. Este format din Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE.

Eurosistemul cuprinde BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat euro, în prezent, în număr de 17.

Eurosistemul are patru atribuții principale:

aplicarea politicii monetare adoptate de către Consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene derularea operațiunilor valutare deținerea și administrarea rezervelor oficiale ale statelor din zona euro promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ:

BCE a fostînfiinţată în iunie 1998 la Frankfurt peMain și a preluatfuncţiile predecesorului său, Institutul Monetar European (IME). Este o instituţie supranaţională dotată cu personalitate juridică. BCE își desfășoară activitatea în trei sedii în centrul orașului Frankfurt, dar în 2011 se va muta în partea de est a orașului, în noul său sediu care, în prezent, se află în construcţie. Personalul BCE este european în adevăratulsens al cuvântului, provenind din toate cele 27 de state ale Uniunii Europene.

In general, se consideră că rolul băncilor centrale constă în două misiuni:

protejarea puterii de cumpărare a monedei naţionale, menţinerea stabilităţii financiare.

Obiectivul pe care foarte multe bănci centrale îl urmăresc astăzi pare de fapt să fie doar un mijloc pentru atingerea unui scop. Acest scop este de obicei desemnat prin expresia „dezvoltarea economică sustenabilă”.

ORGANELE DE DECIZIE ALE BCE:

Consiliul guvernatorilor BCE este format din membrii Comitetului executiv al BCE și guvernatorii BCN din statele care fac parte din zona euro. Conform Statutului SEBC, Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel puţin zece ori pe an. Datele reuniunilorsunt hotărâte chiar de către Consiliul guvernatorilor, în baza unei propuneri a Comitetului executiv. Exceptând situaţiile în care cel puţin trei guvernatori obiectează, ședinţele pot avea loc și prin teleconferinţă.

Principalele responsabilităţi ale Consiliului guvernatorilorsunt:

• stabilirea politiciimonetare a zonei euro,respectiv luarea de deciziireferitoare la ratele dobânzilorreprezentative ale BCE;

• adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuţiilor încredinţate Eurosistemului.

SUPRAVEGHEREA BANCARĂ:

Responsabilitatea directă pentru supravegherea bancară și stabilitatea financiară revine autorităţilor competente ale fiecăruistat membru alUE, însă tratatul i-a încredinţat SEBC misiunea de „a contribui la buna desfășurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce privește supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit și stabilitatea sistemului financiar”. Îndeplinirea acestei atribuţii presupune trei linii principale de acţiune.

În primul rând, SEBC monitorizează și evaluează stabilitatea financiară la nivelul zonei euro și al Uniunii Europene. Această activitate completează și sprijină activitatea paralelă la nivel naţional, desfășurată de băncile centrale naţionale și de autorităţile de supraveghere în scopul menţinerii stabilităţii financiare în statul respectiv.

In al doilea rând, SEBCoferă instituţiilorfinanciare consiliere cu privire la definirea si revizuirea cerinţelor de reglementare și de supraveghere.Această activitate se desfășoară în mare parte prin participarea BCE la organismele internaţionale și europene de reglementare și de supraveghere relevante, cumarfiComitetul de la Basel pentru supraveghere bancară,Comitetul bancar european și Comitetul european al autorităţilor de supraveghere în domeniul bancar.

În al treilea rând, BCE promovează cooperarea între băncile centrale și autorităţile de supraveghere pe probleme de interes comun (de exemplu, supravegherea sistemelor de plăţi, gestiunea crizelorfinanciare). Aceste activităţi se desfășoară cu asistenţa Comitetului pentru supraveghere bancară (unul dintre comitetele SEBCmenţionate în secţiunea 2.7), care reunește experţi ai băncilor centrale și ai autorităţilor de supraveghere din Uniunea Europeană.

Criza economico - financiara:

Ca urmare a izbucnirii crizei economice globale, guvernele s-au confruntat cu o sarcină dublă. Pe de o parte, trebuia să asigure stabilitatea sistemului financiar prin modalitatea cea mai la îndemână, respectiv prin reglementare, pas pe care reglementatorii, guvernele, băncile centrale l-au făcut cu o anumită întârziere. Pe de altă parte, trebuia să stabilizeze costurile legate de băncile de importanţă sistemică.

Criza din 2007 a infirmat unele elemente ale cadrului convenţional de gândire economică. Având în vedere faptul că ea a izbucnit într-un mediu economic caracterizat prin niveluri reduse ale inflaţiei, prin urmare nivelul redus al inflaţiei nu garantează în mod direct stabilitatea financiară.

În opinia oficialului european, această criză puternică prin care trece Uniunea Europeană şi, în mod special, Zona euro, reprezintă cea mai  mare provocare pentru procesul de integrare europeană, de la crearea Uniunii Europene şi până în prezent. Pentru a depăşi actualele dificultăţi economice, reprezentanţii UE trebuie să-şi stabilească priorităţile şi, în funcţie de acestea, să adopte deciziile de soluţionare a problemelor identificate care afectează milioane de cetăţeni europeni.

La nivelul autorităţilor comunitare se apreciază[1]  că încrederea în construcţia Uniunii Europene poate fi recâştigată prin restabilirea încrederii în moneda euro. De asemenea, un pas important pentru depăşirea problemelor economice comunitare îl reprezintă soluţionarea dezechilibrelor macroeconomice şi menţinerea standardului de bunăstare, precum şi acordarea unor şanse egale tinerilor în căutarea unui loc de muncă.

Criza financiară declanşată în SUA în toamna anului 2007, „a trecut oceanul” în câteva luni şi s-a instalat treptat în UE, profitând de „slăbiciunile” sistemului financiar bancar comunitar: lipsa unor reglementări suficient de unitare şi flexibile, care să poate oferi soluţii adaptabile problemelor induse de criză. Ulterior, declanşării problemelor sistemului financiar comunitar, ansamblul de reglementări financiare din cadrul UE a înregistrat adaptări treptate în încercarea de a ieşi cât mai repede din centrul crizei. Întrucât atenţia tuturor era îndreptată spre „derivative”, indicate de majoritatea analiştilor ca fiind principalul factor declanşator al crizei, la nivelul UE, într-o primă etapă, s-au adoptat o serie de prevederi legislative menite a înlătura acest factor de instabilitate. Pentru a oferi sistemului bancar

european stabilitate, Comisia Europeană a propus o serie de modificări ale reglementărilor în domeniu, concretizate prin aprobarea cadrului Directivei IV a cerinţelor de Capital şi a Regulamentului de Capital, în deplină concordanţă cu acordurile internaţionale încheiate în cadrul BASEL III.

În prezent, este unanim acceptat faptul că sistemul financiar european necesită un cadru adecvat de supraveghere.  Pe baza Raportului De Larosiere, s-au înfiinţat trei agenţii de supraveghere financiară şi un organism de supraveghere pentru Riscuri Sistemice Europene. Începând cu ianuarie 2011, aceste instituţii funcţionează şi cooperează cu autorităţile naţionale pentru supervizarea grupurilor bancare transfrontaliere şi instituţiile financiare naţionale importante.

În plus, statele membre ale Zonei euro au convenit, in cadrul unor serii de „reuniuni la vârf”, că este necesară înfiinţarea Mecanismului European de Stabilitate care a intrat recent în vigoare, înlocuind Fondul European de Stabilitate (EFSF).

La momentul izbucnirii crizei financiare internaţionale, ajutoarele de stat au fost singurul mijloc de soluţionare a crizei pe care statele europene îl vedeau ca necesar şi suficient pentru soluţionarea problemelor.

Principalele măsuri luate pentru combaterea crizei subprime au fost politicile fiscale şi monetare expansioniste. După aproximativ un an în care banii ieftini au condus la creşterea pieţelor financiare, a devenit evident că politicile fiscale expansioniste sunt nesustenabile pe termen mediu. În acest context, ţările dezvoltate cele mai afectate au fost cele de la periferia Uniunii Monetare Europene (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia), ţări cu datorii publice ridicate.