Ștefan Augustin Doinaș Perioada imediat următoare războiului 1945-1947 se remarcă în România prin impunerea a 3 direcții diferite:1. Poezia contestatară a poeților de la revista „Albatros”. În creația lor, ei exprimă onoarea față de război, dar neagă vechile tehnici poetice, mizând pe dominanta subiectivă și afirmând o poezia a eului.2. A doua direcție a poeziei din perioada 45-47 este poezia suprarealistă, neosuprarealiștii sunt totodată poeți și teoriticieni.3. A treia direcție – Cercul Literar de la Sibiu în care face parte și Ștefan Augustin Doinaș. Textul-program al Cercului Literar de la Sibiu (CLS) e publicat în 1945 și se numește Resurecția baladei. Eseul conține sugestia remodelării poeziei moderne din perspectiva unei estetici a valorilor, în care valorile artistice și cele afective se condiționează reciproc. Poeții acestei direcții a poeziei insistă asupra rigorii formale și al echilibrului stilistic. Ei propun revenirea baladei ca specie literară în care Goethe vedea „suprema formă a poeziei lirice”. În așa fel, autorii insistă asupra elementului liric, a formei indirecte a unei tranvestiri, baladescul însemnînd și prezența dramaticului în poezia lirică. Scriitorii astfel 3 tipuri de baladă cultă: 1. Lamentația baladească- în genul lui Francois B. În care anecdota(fabula lucrării) e simplu pretex generator al stării lirice.2. Legenda/eposul- în care confesiunea lirică e filtrată prin arta de a povesti.3. Balada pr-zisă – în care procedeele dramatice (dialog, replică, conflict etc) trec pe primul plan, obligându-l pe poet să manifeste un fel de obiectivitate față de evenimentele narat. Astfel întoarcerea la baladă reprezintă pt membrii CLS o atitudine polemică de opoziție față de revărsarea abundentă a subconștientului în creația lirică în perioada postbelică, mai ales asupra realiștilor.

Aureliu Busuioc

Aureliu Busuioc este prozator, poet și dramaturg. Prin romanul „Singur în fața dragostei” Busuioc continuă lumea romanului psihologic interbelic de tip Camil petrescian. La el, ca și la George Meniuc, personajul-narator este intelectualul. De aici și divagații largi filosofice, reflecții asupra anumitor probleme actuale din societate, intertextualitate ca modalitate de structurare a discursului, jurnalul personal ca mod de structură, rememorarea. În „Singur în fața dragostei” personajul principal Radu Negrescu povestește/rememoreză momentele principale ale vieții sale și, mai ales, din ultimul timp, cînd este nevoit să activeze în calitate de profesor de matem la o școală din sat. Este un tip ironic, sarcastic, critic, mai puțin autocritic, versat în cultura universală, dar care nimerind în mediul unei școli din sat nu se poate acomoda. Avînd dezamăgiri în dragoste, Radu Negrescu nu crede-n acest sentiment, doar că prof de franc Viorica Vrabie îl face să înțeleagă, mult mai tîrziu, că dragostea există și că omul are nevoie să-și facă un

examen de conștiință uneori. Ca și Vasile Vasilache, Busuioc își exprimă în această lucrare, atît negativă, ironică față de romanul tradiționalist, care mai persista în spațiul basarabean. Personajul său R.N. într-o dispută cu V. Vrabie spune: „ Nu vreau să apar altcineva decît sunt, dar într-adevăr citesc puțină, cum să-ți zic..beletristică. Mă enervează uneori prea multă asemănare cu viața, iar alteori mă scoate din sărite siropul care-mi servește drept viață”. În 1997, în romanul său „Lătrînd la lună” autorul-narator evidențiază starea de lucruri în imaginarul artistic din societate: „Primo: scriu, doar pt mine și numai pt mine. Memoria, chiar cea figurativă, cu care sunt înzestrat, are și ea niște limite. Secundo: nu completez un caiețel cu rețete culinare și sfaturi practice pentru gospodine. Dacă zicea încă mama că ne tragem dintr-o familie aleasă, cu langajul corespunzător, de ce aș neglija acest important aspect... și apoi, dacă am atîtea modele literare, de ce n-aș apela anume la acesta, al dialogului cu un interlocutor imaginar.” În romanul „Singur în fața dragostei”, autorul abordează probleme etico-sociale,dar, mai ales, probleme psihologice, în special necesitatea cunoașterii de sine a individului, conștientizarea entității sale ca personalitate. De aici și cele 2 personaje care exprimă, la început, parcă idei diferite despre educație, morală, responsabilitate, activism social, ca în final să înțeleagă ambii că ceea ce-i unește este dragostea. Modalitatea de caracterizare a personajului V. Vrabie este jurnalul intim și apoi dialogul cu R. Negrescu și cu ceilalți profesori. În ce privește personajul R. Negrescu, modalitatea principală de caracterizare este monologul interior și dialogul-dispută. Cercetătorul Gavrilov A, îl numește pe Negrescu un Antierou, în sensul că, spre deosebire de personajul din romanele precedente care în cele din urmă erau eroi învingători, pe de altă parte el este un antierou și față de sine, pt că este nevoit să recunoască în cele din urmă că realitatea este altfel decît se vede el însuși și că realitățile ori sentimentul de dragoste îl poate schimba.