39

333... SSSCCCHHHIIIMMMBBBĂĂĂRRRIII CCCLLLIIIMMMAAATTTIIICCCEEE

3.1. CADRU GENERAL. CADRU LEGISLATIV

Cercetările ştiinţifice confirmă faptul că încălzirea globală este un rezultat direct sau indirect al activităţilor umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor etc.), care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă.

Efectul de seră apare datorită absorbţiei selective de către moleculele gazelor cu efect de seră a radiaţiei termice emise de Pământ, şi reemisia ei izotropă, atât în spaţiul extraatmosferic, cât şi spre Pământ.

Prin creşterea concentraţiilor acestor gaze în atmosferă, efectul de seră se intensifică, iar transportul de energie şi umiditate în sistem se perturbă, fapt care determină dezechilibre la nivelul sistemului climatic.

Impactul schimbǎrilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc.

Raportul Agenţiei Europene de Mediu (http://www.eea.europa.eu) subliniază faptul că schimbările climatice ameninţă modificarea radicală a ciclului apei din regiunile alpine la nivel european, întrucât schimbările intervenite în precipitaţii, stratul de zăpadă şi depozitarea apei în gheţari determină schimbarea modului în care apa este transportată. Aceasta se concretizează în mai multe perioade secetoase vara, inundaţii şi alunecări de teren în perioadele de iarnă, precum şi o variabilitate mai mare în rezerva de apă pe parcursul unui an calendaristic. De asemenea, conform datelor publicate de aceeaşi agenţie, resursele de apă pentru populaţia din sudul şi sud-estul Europei se vor diminua în următorii ani, în timp ce clima din nordul şi nord-estul Europei va deveni una mai blândă şi mai umedă decât este în mod normal pentru aceste regiuni.

Potrivit informaţiilor furnizate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), la nivel mondial, eficienţa unor rezervoare naturale de dioxid de carbon, precum oceanele, a scăzut semnificativ în ultimii 50 de ani, ceea ce înseamnă că eforturile umane pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să fie extrem de eficiente pentru a putea menţine cantitatea de dioxid de carbon la un nivel care să nu afecteze stabilitatea atmosferei.

Cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC, disponibil pe www.ipcc.ch/, prezintă rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi observaţiile privind schimbările climatice la nivel global, precum şi previziunile realizate pe baza utilizării unor modele climatice. Concluziile principale sunt următoarele:

temperatura la nivelul Europei a crescut cu aproape un grad Celsius, mai mult decât rata globală de încălzire de 0,74°C;

în prezent, concentraţia gazelor cu efect de seră din atmosferă depăşeşte valorile înregistrate în ultimii 650.000 de ani, iar previziunile indică o creştere fără precedent;

până în anul 2100, temperatura globală va creşte cu 1 până la 6,3 grade Celsius, iar nivelul oceanului planetar va creşte cu 19 până la 58 cm;

s-a intensificat frecvenţa apariţiei şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, tornade, uragane), modelele regionale climatice şi de precipitaţii (valuri de caldură, secete, inundaţii) s-au schimbat, iar tendinţele indică o creştere graduală în următorii ani;

scăderea grosimii şi a extinderii gheţarilor din zona artică (cu 40% în ultimii 30 de ani) şi posibilitatea dispariţiei complete a acestora, pânǎ în anul 2100;

retragerea gheţarilor din zone montane (Munţii Alpi, Himalaya, Anzi) şi posibilitatea dispariţiei a peste 70% din gheţarii continentali;

dezvoltarea unor mutaţii la nivelul biosistemelor: înflorirea timpurie a unor specii de plante, dispariţia unor specii de amfibieni etc;

40

dacă nu se întreprind acţiuni de reducere, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2030 va avea o valoare cu 25 - 90% mai mare faţă de nivelul actual, cele mai importante creşteri provenind din sectorul transporturi;

cel puţin două treimi din creşterea emisiilor la nivel global va proveni din ţările în curs de dezvoltare, emisiile pe cap de locuitor în anul 2030 vor fi semnificativ mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare;

până în anul 2030, scenariile privind reducerea emisiilor pot fi atinse cu un cost care reprezintă doar 3% din PIB-ul global, costurile fiind mai mari după anul 2030;

cei mai cǎlduroşi 15 ani la nivel global au fost înregistraţi în ultimele două decade, anii 1998 şi 2005 fiind reprezentativi.

Raportul recomandă că, pentru limitarea încălzirii globale medii la 2 grade Celsius peste valoarea pre-industrială, este necesară o reducere a emisiilor de gaze cu efect de serǎ de cel puţin 50% faţă de nivelul actual, pânǎ în anul 2050.

La nivelul Uniunii Europene, sectorul transporturilor rămâne în continuare sectorul cu cel mai mare impact asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, având o tendinţă de creştere de 26 % între 1990 şi anul 2007, respectiv 0,5 % între anul 2006 şi 2007, datorate în principal creşterii cererii pentru transportul pasagerilor şi a bunurilor precum şi preferinţa pentru utilizarea şoselelor ca modalitate de transport în schimbul altor modalităţi de transport mai puţin poluante.

Conform datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), contribuţia sectorului „transporturi” în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel european reprezintă 19,3%, excluzând emisiile provenite de la aviaţia internaţională şi transportul maritim (generate de arderea combustibililor maritimi „bunker fuels”). Emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la aviaţia internaţională şi transportul maritim au crescut cu până la 110 %, respectiv 60%, între 1990 şi 2007.

Conform celor mai recente date publicate la nivel european, tendinţa emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturi este de creştere în următorii ani, comparativ cu dinamica creşterii emisiilor generate de sectoare precum cele industriale, rezidenţial sau cel de producere a energiei.

În comparaţie cu creşterea de 54% a emisiilor înregistrate de sectorul aviaţie civilă internă (excluzând emisiile din aviaţia internaţională care nu sunt incluse sub Protocolul de la Kyoto), emisiile generate de transportul rutier au crescut cu 30 %, iar cele din transportul maritim intern cu un procent de 13 %, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră aferente transportului feroviar au scăzut cu 40% în perioada 1990 - 2007.

La nivel mondial, sectorul „aviaţie” contribuie în mod semnificativ la schimbările climatice, fiind sectorul din domeniul transporturilor care înregistrează cea mai rapidă dezvoltare, tendinţa pentru următorii ani fiind una de creştere considerabilă. 10 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial sunt generate de aviaţia internaţională.

Potrivit datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu, deşi emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut la nivel european cu 3 % în perioda 1990 - 2006, emisiile de gaze cu efect de seră generate de sectorul „aviaţie internaţională” au crescut cu aproape 100%.

Raportul Agenţiei Europene de Mediu evidenţiază faptul că emisiile de gaze cu efect de seră din aviaţia civilă internă la nivelul celor 32 State Membre AEM au crescut de la 19,19 milioane tone CO2 la 29,65 milioane tone CO2 între 1990 şi 2007 (54 % )

Nivelul anual al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de aviaţia internaţională indică o uşoară tendinţă de creştere de doar 0,9%, între anul 2006 şi 2007, comparativ cu creşterea de 6,4 % înregistrată între anul 2005 şi 2006.

La nivelulul celor 27 State Membre UE, un raport al AEM arată că, luănd în considerare numărul de kilometri parcurşi, aviaţia civilă rămâne în continuare modalitatea de transport cu cea mai mare creştere: 48 % între anul 1997 şi 2007.

De asemenea, în cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC, sectorul „aviaţie civilă” este descris drept sectorul din transporturi cu cea mai rapidă creştere la nivel mondial. În proiecţiile realizate cu privire la cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul aviaţie şi tendinţele acestora, şi luând în considerare o eficienţă crescută a combustibililor utilizaţi, IPCC consideră că emisiile vor creşte în acest caz, de la 489,29 milioane

41

tone în anul 2002, la 1.247,02 milioane tone în anul 2030. Potrivit aceluiaşi Grup Interguvernamental, presupunînd că tendinţa creşterii eficienţei combustibililor în contextul dezvoltării industriilor se va menţine, emisiile din sectorul aviaţie vor continua să crească, însă la un nivel mai scăzut comparativ cu creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de alte forme de transport.

Chiar dacă tehnologia aeronavelor şi eficienţa de operare a acestora au fost mult îmbunătăţite şi perfecţionate în ultimii ani, acestea nu sunt suficiente pentru a neutraliza impactul pe care îl are un trafic intens asupra creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Dinamica traficului aerian este favorizată în principal de creşterea cererii din partea populaţiei şi disponibilitatea populaţie de a suporta costurile biletelor de călătorie, precum şi creşterea solicitărilor pentru călătoriile realizate exlcusiv în scopuri turistice.

În această situaţie, Comisia Europeană estimează că cerinţele de eficienţă pentru produsele care utilizează diferite forme de energie, includerea activităţilor de aviaţie în cadrul schemei europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la nivel Comunitar (EU ETS), strategia privind limitarea emisiilor de CO2 provenite de la automobile şi noile cerinţele privind calitatea combustibililor utilizaţi, pot contribui semnificativ la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În prezent, acţiunile care se realizează la nivel european, având ca obiectiv reducerea efectelor schimbărilor climatice, se concentrează în principal pe acţiunile de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi pe adaptarea la efectele acestor modificări climatice. Într-un raport recent al AEM se arată că, până în prezent, doar şapte dintre cele 32 de ţări membre ale Agenţiei Europene de Mediu au adoptat măsuri concrete axate pe reducerea efectelor schimbărilor climatice şi au început implementarea Strategiilor naţionale de adaptare la schimbările climatice, bazate pe observaţiile legate de situaţia din fiecare ţară.

La nivel internaţional, şefi de stat şi de Guverne, reprezentanţi ai organizaţiilor şi agenţiilor interguvernamentale şi non-guvernamentale, precum şi reprezentanţi ai mass-mediei s-au reunit la cea de-a XV-a Conferinţă a Părţilor (COP 15) la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), care a avut loc la Copenhaga în perioada 7 - 18 decembrie 2009, pentru a pune bazele cooperării internaţionale viitoare (post 2012) în lupta cu schimbările climatice.

Obiectivul reuniunilor din cadrul COP 15 a fost adoptarea deciziilor care privesc implementarea Convenţiei şi a Protocolului de la Kyoto, evaluarea stadiului alinierii statelor semnatare la prevederile acestor două acorduri, cooperarea tehnologică, precum şi analizarea gradului de îndeplinire a angajamentelor asumate prin ratificarea acestora. Negocierile multilaterale din cadrul COP15 s-au finalizat cu adoptarea acordului politic: „Copenhagen Accord”. Participanţii la Conferinţă au stabilit că negocierile vor continua inclusiv în anul 2010, pentru definitivarea unui cadru juridic internaţional post 2012, urmând ca un acord cuprinzător care să stabilească obligaţiile concrete pentru statele Părţi la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) şi angajamentele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) post 2012 să fie adoptat la cea de a 16-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia UNFCCC - COP 16, care va avea loc în Mexic, în luna decembrie 2010.

Având în vedere schimbările evidente asupra climatului global în ultimii ani, se pune problema majoră de a evalua efectele schimbărilor climatice în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Indiferent de implementarea unor măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, strategiile privind adaptarea la schimbările climatice trebuie regândite, astfel încât acestea să se bazeze pe o analiză sistematică a regiunilor, sectoarelor şi populaţiei vulnerabile/afectate, pentru a contracara impacturile inevitabile ale schimbărilor climatice. Astfel, adaptarea la schimbările climatice şi problemele privind resurselor de apă disponibile trebuie gestionate într-un context mult mai amplu: la nivel local, regional, naţional, european şi internaţional.

Încălzirea globală implică două probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, în vederea stabilizării nivelului concentraţiei acestor gaze în atmosferă, care să împiedice influenţa antropică asupra sistemului climatic şi să dea posibilitatea ecosistemelor naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte, necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice, avându-se în vedere că acestea sunt

42

deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic, indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.

Regândirea şi replanificarea structurilor urbane, promovarea unui transport urban durabil, facilitarea unui consum energetic mai mic pe cap de locuitor, reabilitarea termică a locuinţelor şi a spaţiilor de birouri, transformarea oraşelor în „ecosisteme urbane”, utilizarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul” axate pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, schimbarea comportamentului populaţiei în ceea ce înseamnă crearea şi protejarea spaţiilor verzi sunt doar câteva soluţii viabile şi concrete care pot fi puse în aplicare pentru reducerea efectele schimbărilor climatice şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.

În România, estimarea impactului schimbărilor climatice s-a realizat printr-un studiu al Academiei Române, în care s-au selectat diferite Modele de Circulaţie Generală a atmosferei, care reflectă cel mai bine condiţiile din ţara noastră. În condiţiile dublării concentraţiei CO2 în atmosferă, în următorii zeci de ani se aşteaptă o creştere a temperaturii medii globale cuprinsă între 2,4 şi 7,4°C.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a finalizat, în anul 2009, studiul cu tema: „Impactul schimbărilor climatice în hidrologie şi gospodărirea apelor”, realizat în cadrul proiectului international CECILIA: „Evaluarea impactului şi a vulnerabilităţii la schimbări climatice în centrul şi estul Europei”, la care au participat 12 ţări europene şi care s-a desfăşurat în perioada iunie 2006 - decembrie 2009. Prin proiectul CECILIA s-a realizat evaluarea impactului schimbărilor climatice asupra resurselor de apa, agricultură şi păduri, calitatea aerului şi sănătate, pentru teritoriul din centrul şi estul Europei, de la scară regională la scară locală. Scenariile climatice realizate cu ajutorul unor modele de circulaţie globală (GCMs), precum şi rezultatele modelelor climatice regionale (RegCMs) cu rezoluţie spaţială de 10 Km, pentru două orizonturi de timp, 2021 - 2050 şi 2071 - 2100, reprezintă datele de intrare luate în considerare la realizarea acestei evaluări.

În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti, va determina creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii.

Astfel, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980 - 1990 similare întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:

între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020 - 2029;

între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090 - 2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C şi 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).

Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru perioada 2090 - 2099 secete pronunţate în timpul verii, în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980 - 1990, mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare.

Efecte asupra agriculturii Agricultura reprezintă cel mai vulnerabil sector, studiile realizate evidenţiind

următoarele aspecte:

în cazul culturii de grâu: creşterea producţiei, cu aproximativ 0,4 - 0,7 t/ha; descreşterea sezonului de vegetaţie cu 16 - 27 zile;

în cazul culturii de porumb neirigat: creşterea producţiei de boabe, cu aproximativ 1,4 - 5,6 t/ha; descreşterea sezonului de vegetaţie, cu 2 - 32 zile; descreşterea perioadei de vegetaţie, cu aproximativ 2 - 19%; valorile estimate sunt în funcţie de modelul folosit;

43

în cazul culturii de porumb irigat, rezultatele depind de modelele folosite şi de condiţiile amplasamentelor alese pentru prelevarea datelor;

pentru analiza efectelor asupra productivităţii agricole ale principalelor culturi din România, s-au utilizat mai multe modele agrometeorologice.

Efecte asupra silviculturii Din suprafaţa ţării, 27,1% reprezintă suprafaţa acoperită cu păduri; acestea sunt

distribuite neuniform pe teritoriul ţării (51,9% în zona montană, 37,2% în zona deluroasă şi 10,9% în zona de câmpie). Suprafaţa fondului forestier este de 6.470 mii ha, din care, aproximativ 6.309 mii ha este ocupată de păduri, iar restul suprafeţei este destinată culturii silvice, producţiei şi managementului. În zonele împădurite, joase şi deluroase, se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii temperaturilor şi scăderii volumului precipitaţiilor.

Efecte asupra gospodăririi apelor Consecinţele hidrologice ale creşterii concentraţiei de CO2 în atmosferă, sunt

semnificative. Modelarea efectelor produse de acest fenomen a fost realizată punându-se accent pe principalele bazine hidrografice. Rezultatele modelărilor arată efectele probabile ale modificărilor în volumul precipitaţiilor şi în evapo-transpiraţie.

Efecte asupra aşezărilor umane Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, infrastructurii şi

construcţiilor este legat, în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldura, căderi abundente de zăpadă, furtuni, inundaţii, creşterea instabilităţii versanţilor şi modificarea unor proprietăţi geofizice.

Astfel, planificarea urbană şi proiectarea unei infrastructuri adecvate joacă un rol important în minimizarea impactului schimbărilor climatice şi reducerea riscului asupra mediului antropic. Planificarea teritoriului poate oferi un cadru integrat, ce permite conexiuni între vulnerabilitate, evaluarea riscului şi adaptare, putând conduce la identificarea celor mai eficiente opţiuni de acţiune. Sectoarele industrial, comercial, rezidenţial şi de infrastructură (inclusiv alimentări cu energie şi apă, transporturi şi depozitarea deşeurilor) sunt vulnerabile la schimbările climatice.

Aceste sectoare sunt direct afectate de modificarea temperaturii şi regimului precipitaţiilor, sau indirect, prin impactul general asupra mediului, resurselor naturale şi producţiei agricole. Sectoare precum construcţiile, transporturile, exploatările de petrol şi gaze, turismul şi industriile aflate în zone costiere, sunt afectate de schimbările climatice. Alte sectoare, precum industria alimentară, prelucrarea lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi energie din surse regenerabile, sunt sectoare potenţial afectate.

Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) şi Protocolul de la Kyoto

România a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001, asumându-şi angajamentul privind stabilirea unor măsuri, ţinte şi perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008 - 2012, cu 8% faţă de anul de bază 1989.

România a ratificat Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) prin Legea nr. 24/1994, angajându-se să acţioneze: pentru „stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină perturbarea antropică periculoasă a sistemului climatic, nivel care trebuie realizat într-un interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea economică să se poată desfaşura într-o manieră durabilă”. În cursul anului 2009, au fost implementate o serie de acţiuni având ca scop: îmbunătăţirea inventarului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră şi a capacităţii de

44

raportare a României sub Protocolul de la Kyoto şi UNFCCC, implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, operarea Registrului Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătăţirea cadrului legislativ privind adaptarea la schimbările climatice, participarea la implementarea mecanismelor Protocolului de la Kyoto respectiv Comercializarea Internaţională a Emisiilor (International Emissions Trading), intensificarea activităţilor de conştientizare a publicului cu privire la impactul şi adaptarea la schimbările climatice.

România are, începând cu anul 2008, un Sistem naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon (SNEEGHG), reglementat prin H.G. nr. 1.570/2007. Prin acest cadru legislativ au fost stabilite atribuţiile şi modul de colaborare între instituţiile responsabile pentru furnizarea datelor necesare estimării emisiilor, informaţiile necesare pentru elaborarea rapoartelor, etapele procedurale privind estimarea nivelului emisiilor antropice, raportarea, arhivarea şi stocarea informaţiilor, cu scopul de a asigura transparenţa, consistenţa, comparabilitatea, şi acurateţea Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), în contextul respectării obligaţiilor asumate sub Protocolul de la Kyoto şi/sau prevăzute de legislaţia europeană.

Pe parcursul anului 2009, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi cei ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au participat la diverse acţiuni de conştientizare şi schimburi de experienţă pe tema „Adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, desfăşurate sub forma unor conferinţe, seminarii, simpozioane.

Primul Ghid al României privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice (O.M. nr. 1.170/2008) evidenţiază impactul schimbărilor climatice şi cuprinde măsuri de adaptare pentru fiecare sector afectat

De asemenea, începând cu anul 2009, România beneficiază de asistenţă tehnică din partea Olandei pentru îmbunătăţirea capacităţii de dezvoltare şi implementare la nivel naţional, regional şi local a politicilor de adaptare la schimbările climatice.

3.2. EMISII TOTALE ANUALE DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului UNFCCC, Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor ţărilor (CRF). Inventarul este elaborat pe baza documentului „Liniile directoare revizuite în anul 1996, privind elaborarea inventarelor naţionale de gaze cu efect de seră” elaborat de către IPCC, completat de “Ghidul de Bune Practici şi managementul incertitudinilor” elaborat de IPCC (IPCC GPG 2000) şi pe baza Ghidului de Bune Practici, în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură (LULUCF GPG)1, elaborat de IPCC în anul 2003, în acord cu prevederile naţionale privind SNEEGHG.

INEGES reprezintă un instrument de raportare a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră estimate la nivel naţional, în conformitate cu prevederile UNFCCC şi ale Protocolului de la Kyoto şi ale reglementărilor în domeniu, realizat în cadrul Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon. INEGES conţine tabelele în Formatul Comun de Raportare – „CRF”, Raportul la INEGES – „NIR” şi baza de date de tip „xml”. NIR-ul prezintă detaliat modul în care a fost elaborat INEGES, în conformitate cu cerinţele Protocolului de la Kyoto şi conţine informaţii generale, date specifice fiecărui sector din INEGES şi alte informaţii suplimentare cerute prin Protocolul de la Kyoto.

Cel mai recent Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră al României a fost transmis la începutul anului 2010 şi conţine estimările emisiilor/reţinerilor prin sechestrare a gazelor cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2008.

1 LULUCF este abrevierea de la „utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură” (Land Use, Land-Use Change and Forestry).

45

Conform Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% în perioada 2008 - 2012, considerând nivelul de emisii din anul de 1989 drept nivel de referinţă. Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor, Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură) au scăzut în anul 2008 cu 46,89%, comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989. Bazându-ne pe aceste date, există o mare probabilitate ca România să-şi îndeplinească obligaţiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor.

După cum reiese din graficul următor, declinul activităţilor economice şi a consumului de energie din perioada 1989 - 1992 a determinat scăderea emisiilor totale. Unele industrii energo-intensive şi-au redus semnificativ activităţile, iar acest lucru s-a reflectat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Emisiile au început să crească până în anul 1996, datorită revitalizării economiei. După punerea în funcţiune a primului reactor al Centralei Nucleare Cernavodă (1996) şi în urma reformelor structurale necesare la nivel naţional, emisiile au început să scadă din nou, până în anul 1999. După anul 1999, tendinţa de creştere a emisiilor reflectă dezvoltarea economică, înregistrată în perioada 1999 - 2008.

Tendinţa emisiilor totale anuale de gaze cu efect de seră este prezentată în figura 3.2.1.

Figura 3.2.1 Nivelurile emisiilor totale de gaze cu efect de seră (fără LULUCF)

0

50.000

100.000

150.000

200.000

250.000

300.000

Gg

CO

2 e

ch

ivale

nt

emisii de gaze cu efect de sera

tinta anuala conform Protocolului de la Kyoto

(2008-2012)

Sectoarele pentru care s-au estimat nivelurile de emisii/reţineri prin sechestrare a gazelor cu efect de seră sunt: sectorul energetic, procese industriale, utilizarea solvenţilor şi a altor produse, agricultura, utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură (LULUCF) şi sectorul deşeuri. Nivelurile emisiilor totale anuale ale gazelor cu efect de seră, pentru perioada 2000 - 2008, sunt specificate în tabelul 3.2.1.

Tabel 3.2.1 Nivelurile emisiilor totale anuale de gaze cu efect de seră, în perioada 2000 - 2008, mii tone CO2 echivalent

Anul 2001 2002 2003 2004

Emisii totale (incluzând LULUCF)

101.935,60 110.562,58 117.566,55 119.998,11

Emisii totale (excluzând LULUCF)

140.942,79 147.098,66 153.740,28 155.490,09

46

Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivelul anului 2008 precum şi tendinţele acestora, sunt prezentate în figurile 3.2.2 şi 3.2.3

Figura 3.2.2 Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de

seră, la nivelul anului 2008

Energie68.63%

Procese Industriale

12,84%

Solventi0,09%

Agricultura13,90%

Deseuri4,53%

Figura 3.2.3 Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră pe sectoare, în mii tone CO2 echivalent

-50.000

0

50.000

100.000

150.000

200.000

Energie

Procese industriale

Solventi

Agricultura

Utilizarea terenurilor, schimbarea utilizarii terenurilor si silvicultura

Sectorul Energie este cel mai important sector în ceea ce privesc emisiile de gaze cu efect de seră, fiind responsabil pentru 68,63% din emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate la nivel naţional, în anul 2008. Emisiile din acest sector au scăzut cu 46,85% faţă

Anul 2005 2006 2007 2008

Emisii totale (incluzând LULUCF)

112.344,27 116.978,43 116.529,84 109.501,31

Emisii totale (excluzând LULUCF)

149.525,35 154.178,24 152.644,28 145.915,87

47

de nivelul înregistrat în anul de bază 1989. Contribuţia subsectoarelor la emisiile de gaze cu efect de seră, atribuite sectorului energie, la nivelul anului 2008, este prezentată în figura 3.2.4.

Figura 3.2.4 Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale ale sectorului energie,la nivelul anului 2008

Industria energetica

40%

Ind. Prelucratoare si Constructii

16%

Com/Instit3%

Rezidential18%

Agricultura/ Silvicultura/ Piscicultura

1%Emisii Fugitive -

comb solid2%

Emisii Fugitive -petrol si gaz

natural7%

Transporturi13%

Sectorul Procese Industriale contribuie cu 12,84% la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate în anul 2008. Pentru acest sector, se înregistreazǎ o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 56,20 % faţă de anul bază. Motivul acestei scăderi îl reprezintă declinul sau încetarea anumitor activităţi industriale.

Sectorul Agricultură contribuie cu 13,9% la emisiile totale, generate la nivel naţional, în anul 2008. În cazul acestui sector, nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră a înregistrat o scădere cu 49,28% faţă de anul de bază.

Pentru sectorul LULUCF, cantitatea de gaze cu efect de seră absorbită a crescut cu 12,28% în anul 2008, comparativ cu anul de bază.

Emisiile provenite din sectorul Deşeuri au crescut cu 126,58% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989, datorită creşterii consumului populaţiei, creşterii numărului depozitelor amenajate şi a numărului persoanelor cu locuinţe conectate la sistemele de canalizare. Contribuţia acestui sector la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate la nivel naţional, în anul 2008, este de 4,53%.

3.3. EMISII ANUALE DE DIOXID DE CARBON Cel mai semnificativ gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO2). Scăderea emisiilor de CO2, de la 193.309,45 mii tone în anul 1989, la 103.705,60 mii tone în anul 2008, este cauzată de scăderea consumului de combustibili fosili utilizaţi în sectorul energetic (în special în producţia de electricitate şi căldură din sectorul public şi în sectorul industrial de prelucrare şi construcţii), ca o consecinţă a faptului că amploarea activităţilor din aceste industrii s-a diminuat semnificativ. Nivelurile emisiilor anuale de dioxid de carbon sunt prezentate în tabelul 3.3.1 şi în figura 3.3.1.

Tabel 3.3.1 Nivelurile emisiilor anuale de dioxid de carbon, în perioada 2000 - 2008, mii tone CO2

Anul 2001 2002 2003 2004

Emisii CO2 (excluzând LULUCF)

100.298,02 106.336,32 111.405,66 112.174,55

48

Anul 2005 2006 2007 2008

Emisii CO2 (excluzând LULUCF)

105.874,43 111.118,13 110.860,38 103.705,60

Figura 3.3.1 Nivelurile emisiilor anuale de dioxid de carbon (mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)

3.4. EMISII ANUALE DE METAN Nivelurile emisiilor de metan (CH4), generate în principal de activităţile de extracţie şi distribuţie a combustibililor fosili şi de activitǎţile de creştere a animalelor, au scăzut de-a lungul perioadei 1989 - 2008. Scăderea, faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989, este de 44,63% (Fig. 3.4.1). Nivelurile emisiilor anuale de metan sunt prezentate în tabelul 3.4.1.

Tabel 3.4.1 Nivelurile emisiilor anuale de metan, în perioada 2000 - 2008, mii tone CH4

Anul 2001 2002 2003 2004

Emisii CH4 (excluzând LULUCF)

24.968,02 25.770,14 26.815,34 26.247,83

Anul 2005 2006 2007 2008

Emisii CH4 (excluzând LULUCF)

26.462,00 26.774,38 25.948,03 25.702,96

49

Figura 3.4.1 Nivelurile emisiilor de metan (mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)

3.5. EMISII ANUALE DE PROTOXID DE AZOT Emisiile de protoxid de azot (N2O) rezultă în principal din sectorul „Agricultură - soluri agricole” şi sectorul „Procese Industriale - industria chimică”. Declinul acestor activităţi este reflectat în evoluţia nivelele emisiilor de N2O. Dintre gazele cu efect de seră, nivelul acestor emisii înregistrează cea mai semnificativă scădere: 49.99%, comparativ cu anul de referinţă (Fig. 3.5.1). Nivelurile emisiilor anuale de protoxid de azot sunt prezentate în tabelul 3.5.1.

Tabel 3.5.1 Nivelurile emisiilor anuale de protoxid de azot, în perioada 2000 - 2008, mii tone N2O

Anul 2001 2002 2003 2004

Emisii N2O (excluzând LULUCF)

14.618,90 14.256,97 15.023,10 16.522,70

Anul 2005 2006 2007 2008

Emisii N2O (excluzând LULUCF)

16.563,09 15.585,72 15.134,25 15.839,56

Figura 3.5.1 Nivelurile emisiilor de protoxid de azot (mii tone CO2 echivalent,fără

LULUCF)

50

3.6. EMISII ANUALE DE GAZE FLUORURATE

În tedinţa emisiilor de perflourocarburi (PFC) provenite din producţia de aluminiu (estimate pentru perioada 1989 - 2008) se reflectă foarte sugestiv tipul de proces tehnologic utilizat în producţia de aluminiu primar şi anume astfel: pentru perioada 1989 - 1996 s-a folosit procesul tehnologic SWPB - Side Worked Pre-baked (celule anodice pre-coapte, acţionate lateral) de obţinere a aluminiului primar; pentru perioada 1997 - 2002 s-au folosit în paralel doua procese tehnologice diferite (SWPB and CWPB) în proporţii diferite, aspect evidenţiat şi prin tendinţa descrescătoare a emisiilor de PFC; pentru perioada 1997 - 2008 s-a folosit doar procesul tehnologic CWPB - Centre Worked Pre-baked (Celule anodice pre-coapte acţionate central), tehnologie ce a dus la o scădere semnificativă a emisiilor de PFC.

Emisiile de PFC au fost calculate având la bază producţia anuală de aluminiu primar şi factori de emisie impliciţi, considerând informaţiile aferente tipului de proces tehnologic folosit de-a lungul seriei de timp.

Figura 3.6.1 Nivelul emisiilor de perflourocarburi din producţia de aluminio (Gg CO2

echivalent, fără LULUCF)

Estimarea emisiilor de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorură de sulf (HFC, PFC, SF6) provenite din consumul şi importul de HFC, PFC şi SF6, pentru instalaţiile de răcire, echipamentele de aer condiţionat, echipamentele electrice precum şi alte activitati, s-a realizat pentru perioada 1995 - 2008.

Tendinţa crescătoare a nivelului emisiilor de gaze fluorurate se datorează creşterii producţiei de echipamente care folosesc astfel de gaze în diverse sectoare industriale. Începand cu anul 2003, până în 2008, emisiile actuale de PFC au crescut datorită creşterii consumului de hexafluorura de sulf (SF6) în acest sector, reprezentate în figura. 3.6.2 .

51

Figura 3.6.2 Tendinţa emisiilor de gaze fluorurate generate de consumul şi importul de HFC, PFC şi SF6 (Gg CO2 echivalent, fără LULUCF)

0

100

200

300

400

500

600

700

Gg

CO

2ech

iv.

Emisii Actuale - Consum de gaze F Emisii Potentiale - Import de gaze F

3.7. ACŢIUNI PENTRU REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

3.7.1. Utilizarea mecanismelor prevăzute de Protocolul de la Kyoto Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea de către Părţile semnatare, a trei mecanisme flexibile de cooperare internaţională având ca obiectiv reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră:

Implementarea în comun (JI);

Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM);

Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). Mecanismele Protocolului de la Kyoto sunt „voluntare”, ceea ce înseamnă că fiecare ţară îşi formulează şi aplică propria politică privind utilizarea, sau nu, a acestora. Mecanismele JI şi CDM asigură reducerea de emisii, prin dezvoltarea unor proiecte de investiţii specifice în ţările eligibile în care condiţiile de realizare a proiectelor sunt mai avantajoase.

3.7.1.1 Implementare în comun („Joint implementation”) România s-a implicat cu succes în realizarea proiectelor de investiţii de tip „Implementare în Comun”, prin colaborarea cu diferite state, în vederea realizării transferului de tehnologie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează aceste investiţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Astfel, au fost încheiate 10 Memorandumuri de Înţelegere (MoU) care reprezintă cadrul legal pentru realizarea proiectelor JI cu: Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa, Italia, Finlanda şi Banca Mondială (în cadrul Fondului Prototip al Carbonului - Prototype Carbon Fund). Lista proiectelor JI şi procedura naţională privind utilizarea mecanismului JI respectiv pentru aprobarea proiectelor de către autorităţile pentru protecţia mediului sunt disponibile pe adresa de internet a Ministerului Mediului (www.mmediu.ro). Pentru România, proiectele JI constau în acţiuni de modernizare, reabilitare, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi implementarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul”, pentru:

52

construcţia instalaţiilor de cogenerare sau transformarea unor centrale termice în centrale de cogenerare;

schimbarea combustibilului în instalaţiile de producere a energiei sau în instalaţiile industriale, şi utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de carbon;

reabilitarea sistemelor de încǎlzire centralizată;

promovarea energiei neconvenţionale şi construcţia instalaţiilor de producere a energiei de tip „energie curatǎ”;

recuperarea metanului de la depozitele de deşeuri urbane;

reabilitarea şi eficientizara unor grupuri de termocentrale;

împădurirea şi/sau reîmpădurirea unor suprafeţe de terenuri. Lista proiectelor promovate în cadrul mecanismului de Implementare în Comun care au primit scrisori de susţinere/scrisori de aprobare, precum şi stadiul acestora este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabel 3.7.2 Lista proiectelor promovate în cadrul mecanismului de Implementare în Comun

Nr.crt.

Denumire proiect Stadiu proiect

1. Modernizarea CET Bacău Scrisoare de susţinere

2. Reabilitarea reţelei de termoficare a oraşului Timişoara Scrisoare de susţinere

3. Reabilitarea Centralei Electrice şi de Termoficare CET Centru Timişoara

Scrisoare de susţinere

4. Reabilitarea şi modernizarea Uzinei Electrice Zalău Scrisoare de susţinere

5. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ

Scrisoare de susţinere

6. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de susţinere

7. Proiect de Eficienţă Energetică la Complexul Energetic Turceni

Scrisoare de susţinere

8. Amplasare instalaţie de cogenerare CTZ Cluj-Napoca Scrisoare de susţinere

9. Reabilitarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Iaşi

Scrisoare de susţinere

10. Instalarea unei turbine cu abur (TKL 22) la Uzina Termoelectrica Giurgiu

Scrisoare de susţinere

11. Managementul consumului de energie combinat cu îmbunatăţirea sistemului de termoficare în Reşiţa

Scrisoare de susţinere

12. Eficientizarea activităţii de producere a energiei termice şi electrice prin cogenerare la S.C. Amonil S.A. Slobozia

Scrisoare de susţinere

13. Proiectul de energie eoliana la Peştera şi Valea Dacilor Scrisoare de susţinere

14. Proiect JI pentru reducerea N2O la fabrica de acid azotic II de la S.C. Donau Chem s.r.l. Turnu Măgurele

Scrisoare de susţinere

15. Proiect de reducere a emisiilor de N2O la S.C. Azomureş S.A. Târgu Mureş

Scrisoare de susţinere

16. Fabrica de Biodisel Procera, Fundulea Scrisoare de susţinere

17. Portofoliu de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Scrisoare de susţinere

18. Reducerea Catalitică a N2O în interiorul arzătoarelor de amoniac din cadrul Fabricii de Acid Azotic de la Petrom S.A. – Combinatul Chimic Doljchim

Scrisoare de susţinere

19. 10 MW instalaţi pentru producerea energiei electrice în microhidrocentrale în judeţele Caraş Severin şi Alba

Scrisoare de susţinere

20. Construirea a patru parcuri eoliene de 10 MW în judeţul Constanţa

Scrisoare de susţinere

21. Construire şi exploatare parc eolian în localitatea Mireasa Scrisoare de susţinere

53

Nr.crt.

Denumire proiect Stadiu proiect

judeţul Constanţa

22. Construire şi exploatare parc eolian în satul Fântânele, comuna Cogealac, judeţul Constanţa

Scrisoare de susţinere

23. Reducerea N2O la fabrica de acid azotic III de la S.C. Donau Chem s.r.l. Turnu Măgurele

Scrisoare de susţinere

24. Centrala electrică eoliana cu o putere instalată de 9 MW, Oraviţa

Scrisoare de susţinere

25. Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic de la S.C. Nitroporos s.r.l. Făgăraş, judeţul Braşov

Scrisoare de susţinere

26. Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic de la S.C. Amonil S.A. Slobozia, judeţul Ialomiţa

Scrisoare de susţinere

27. Parcul Eolian Casimcea - Alpha Scrisoare de susţinere

28. Recuperarea biogazului de la depozitele de deşeuri Focşani şi Targu Mureş

Scrisoare de aprobare

29. Imbunătaţirea eficienţei energetice la sistemul de încălzire centralizată din Drobeta Turnu-Severin

Scrisoare de aprobare

30. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ

Scrisoare de aprobare

31. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de aprobare

32. Modernizarea CET Timişoara Centru Scrisoare de aprobare

33. Portofoliul de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Modul 1 JI

Scrisoare de aprobare

3.7.1.2 Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET)

Fiecare stat inclus în Anexa B a Protocolului de la Kyoto are dreptul să emită o anumită cantitate de emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2008 - 2012, în conformitate cu Cantitatea Atribuită stabilită prin Protocolul de la Kyoto. Unităţile cantităţii atribuite - numite AAU-ri2 („assigned amount units”), aşa sum sunt definite de Protocol, sunt înregistrate şi tranzacţionate prin intermediul Registrului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră. Conform datelor din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră transmis Secretariatului UNFCCC în anul 2010, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2008 (145 milioane tone CO2 echivalent) este cu circa 42,99 % mai scăzut decât valoarea ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto în perioada 2008 - 2012. În baza acestor date, România va fi în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor.

În anul 2009 au început demersurile pentru stabilirea cadrului legal privind comercializarea internaţională a emisiilor de gaze cu efect de seră (IET) conform art.17 al Protocolului de la Kyoto (surplusul de AAU-uri). Conform O.U.G. nr. 29/2010 şi H.G. nr. 432/2010, valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto se va face în cadrul „schemelor de investiţii verzi”, instrumente de asigurare a unor beneficii pentru mediu, întrucât prin acestea se va realiza finanţarea proiectelor care generează reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră.

În perioada 2008 - 2010, România are un disponibil minim de 50.000.000 t CO2 echivalent, anual.

Pentru prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto, 2008 - 2012, surplusul de AAU-uri care se comercializează de către Guvernul României este de maximum 300.000.000 de AAU-uri, iar veniturile rezultate din comercializare se constituie în cea mai mare parte în sursă de finanţare pentru investiţiile verzi, precum şi într-un procent

2 un AAU reprezintă 1 tonă de CO2 echivalent, calculată pe baza potenţialului de încălzire globală.

54

de cel mult 2% pentru campanii de informare şi conştientizare şi studii de cercetare în domeniul schimbărilor climatice. Sumele rezultate din comercializarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite se fac venit la Fondul pentru Mediu şi sunt gestionate de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Sumele prevăzute pentru „investiţiile verzi” sunt utilizate pentru următoarele categorii de proiecte:

„tehnologii curate”, incluzând gazeificarea cărbunelui şi cogenerare de înaltă eficienţă, fără a se limita la acestea;

modernizarea şi reabilitatea grupurilor energetice;

creşterea producţiei de energie din surse regenerabile;

îmbunătăţirea utilizării eficiente a energiei în clădiri;

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură;

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin stimularea utilizării autovehiculelor hibrid şi a celor electrice;

împădurirea unor suprafeţe de terenuri, inclusiv a terenurilor agricole degradate;

managementul deşeurilor cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

3.7.2 Implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră3 (numită „EU ETS”), reglementată prin Directiva 2003/87/CE, a fost implementată în România începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, cadrul de reglementare (H.G. nr. 780/2006, O.M. nr. 1.897/2007, O.M. nr. 1.474/2007, O.M. nr. 85/2007, O.M. nr. 296/2008, H.G. nr. 60/2008, O.M. nr. 254/2009, O.M. nr. 1.969/2009), fiind completat şi îmbunătăţit cu o serie de acte normative elaborate în perioada 2007 - 2009. Până în anul 2012, schema se aplică numai pentru emisiile de dioxid de carbon (CO2).

Schema este un instrument creat pentru a sprijini Statele Membre în vederea promovării reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic. Mecanismul are la bază principiul „cap and trade” (limitează şi comercializează), astfel încât operatorii care deţin instalaţii în care se desfăşoară activităţi reglementate de H.G. nr. 780/2006 au posibilitatea de a tranzacţiona certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în situaţia în care aceştia respectă limitele pentru emisiile de CO2 stabilite prin Planul Naţional de Alocare, fie ca urmare a alocăriii certificatelor din Rezerva pentru instalaţiile nou intrate în schemă (RNI).

Guvernul României a aprobat numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel naţional pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, prin H.G. nr. 60/2008 pentru aprobarea Planului Naţional de Alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Prin Decizia din 26 octombrie 2007, Comisia Europeană a decis pentru România reducerea plafonului naţional de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu un procent de 10%, pentru anul 2007, şi 20,7% corespunzător perioadei 2008 - 2012. Pentru a sprijini instalaţiile de tip „green field investments” nou - intrate în schemă în anul 2009, precum şi instalaţiile în care s-au realizat extinderi ce au determinat o creştere a emisiilor de CO2, ca urmare a creşterii capacităţii de producţie a instalaţiilor, a fost aprobată Metodologia pentru alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din rezerva pentru instalaţiile nou intrate pentru perioada 2008 - 2012 (O.M. nr. 254/2009).

Numărul de certificate disponibile în Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate este de 21.731.869 (6% din plafonul naţional), cu posibilitatea de suplimentare numai în cazul închiderii definitive a unor instalaţii existente în schemă, numărul de certificate alocate

3 Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră se defineşte ca titlul ce conferă unei instalaţii dreptul

de a emite 1 tonă de CO2, valabil pentru îndeplinirea scopului schemei

55

acestora fiind transferate în RNI ulterior anului închiderii instalaţiilor. Numărul de certificate alocate din Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate (aprobate de Comisia Europeană), lista solicitărilor depuse de operatori pentru alocarea din RNI, metodologia de alocare precum şi situaţia numărului de certificate aprobate de Comisia Europeană sunt afişate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (www.anpm.ro). La nivelul anului 2009, dintr-un număr de 228 instalaţii participante la schemă (sectoarele: energie, rafinare produse petroliere, producţie şi prelucrare metale feroase, ciment, var, sticlă, ceramică, celuloză şi hârtie), 22 de instalaţii au solicitat şi au primit certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate din Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate, astfel:

9 instalaţii – pentru investiţiile de tip „green-field”;

13 instalaţii – pentru extinderi în instalaţiile existente şi creşterea capacităţii de producţie.

Astfel, în conturile operatorilor care au primit certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate din RNI în anul 2009, au fost generate un număr 3.953.572 certificate. Operatorii care au intrat sub incidenţa H.G. nr. 780/2006 au demonstrat autorităţilor pentru protecţia mediului că s-au conformat4 cu obligaţiile care le-au revenit ca urmare a participării la schemă: au raportat emisiile anuale verificate de gaze cu efect de seră şi au returnat, în conturile din Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (RNGES), un număr de certificate corespunzător emisiilor de gaze cu efect de seră emise de aceste instalaţii în anul 2009.

Cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră generate de instalaţiile EU ETS în anul 2009 a fost de 48.993.089 t CO2, comparativ cu valoarea de 73.704.133, aceasta reprezentând numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate pentru acest an. Comparativ cu emisiile verificate generate de instalaţiile participante la schemă în anul 2008, emisiile s-au redus în anul 2009 cu 23,09 %, scădere determinată de reducerea semnificativă a producţiei şi a consumurilor de combustibil respectiv, materii prime la nivelul instalaţiilor, datorită dificultăţilor economico - financiare cu care s-au confruntat operatorii economici care intră sub incidenţa schemei (Fig. 3.7.2.1).

Figura 3.7.2.1 Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră verificate la nivelul anilor 2008 şi 2009

0

10.000.000

20.000.000

30.000.000

40.000.000

50.000.000

60.000.000

70.000.000

80.000.000

Emisii 2008 Emisii 2009

Emisii verificate [tone CO2] Numar certificate alocate

4 Conformare reprezintă returnarea, în contul din Registrul Naţional, a unui număr de certificate egal

cu cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră generată în anul anterior

56

Ţinând cont de numărul certificatelor alocate instalaţiilor în anul 2009 din Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate, rezultă că, atât pentru instalaţiile existente în NAP, cât şi pentru cele care au primit alocare din această rezervă, emisiile verificate în anul 2009 sunt cu 33,6% mai mici în comparaţie cu valoarea aferentă anului 2008.

Sub aspectul ponderii emisiilor sectoarelor ETS în totalul emisiilor verificate, aferente anului 2009, sectorul energie reprezintă 72,9% din totalul emisiilor, acest sector având şi cel mai mare număr de instalaţii care intră sub incidenţa schemei. Emisiile de CO2, generate de instalaţiile pentru producerea clincherului de ciment, reprezintă 9,9%, în timp ce instalaţiile pentru rafinarea produselor petroliere au o pondere de 6,8%, iar în cazul instalaţiilor pentru producerea şi procesarea metalelor feroase (fontă, oţel), ponderea este de 8,3%. Doar un procent de 1% revine instalaţiilor pentru fabricarea varului. Contribuţiile emisiilor din sectoarele de producere a produselor ceramice şi producere a sticlei reprezintă, fiecare în parte, 0,4 % în timp ce ponderea emsiilor din sectorul de producere a celulozei şi hârtiei este de 0,2%, (Fig. 3.7.2.2).

Figura 3.7.2.2 Ponderea emisiilor verificate (tone CO2)

Din totalul instalaţiilor participante la schema EU ETS, în anul 2009, un procent de

50% sunt de tipul „small emitters” – instalaţii ale căror emisii verificate sunt mai mici de 25.000 tone CO2/an, din care 82 de instalaţii au avut emisiile verificate mai mici de 10.000 tone CO2/an, iar 24 de instalaţii au emis în atmosferă mai mult de 500.000 tone CO2/an, (Fig. 3.7.2.3).

Figura 3.7.2.3 Clasificarea instalaţiilor

1%

73%

0%

10%

0%

8%

1%7%

Ceramica Energie Celuloza si hartie Ciment Sticla Metalurgie Var Rafinarie

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

0-10000 10000-25000 25000-50000 50000-500000 >500000

Nu

mar

inst

alat

ii

Emisii verificate(tone CO2)

57

Din analiza comparativă a numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

alocate fiecărui sector în parte, în anul 2009, şi valoarea emisiilor verificate ale instalaţiilor din aceste sectoare, se remarcă faptul că sectorul de producere a celulozei şi hârtiei a înregistrat, în anul 2009, un nivel redus al emisiilor de CO2, acestea reprezentând 19,3% faţă de numărul de certificate alocate acestui sector. La polul opus se află sectorul energie, emisiile verificate generate de acest sector, în anul 2009, reprezentând 81,3% comparativ cu numărul total de certificate alocate pentru 2009 (Fig. 3.7.2.4).

Fig. 3.7.2.4. Situaţia emisiilor verificate şi numărul de certificate alocate

0

5.000.000

10.000.000

15.000.000

20.000.000

25.000.000

30.000.000

35.000.000

40.000.000

45.000.000

50.000.000

Emisii verificate Numar certificate alocate

Ca o obligaţie care decurge din aplicarea art. 21 al Directivei 2003/87/CE, România

transmite anual Comisiei Europene, Raportul privind implementarea schemei de comercializare, care conţine informaţii detaliate referitoare la: procedurile privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, aplicarea Ghidurilor CE privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, autorizarea instalaţiilor, operarea Registrului Naţionall Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, aspecte privind conformarea operatorilor şi penalităţile aplicate conform prevederilor Directivei, acreditarea organismelor de verificare, utilizarea în cadrul schemei a unităţilor de reducere a emisiilor (ERU) şi a reducerilor de emisii certificate (CER) rezultate din activităţile de proiect prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI şi CDM).

Includerea „aviaţiei” în schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră se realizează începând cu 1 ianuarie 2012; sub incidenţa schemei de comercializare intră sectorul „aviaţie” şi anume: toate zborurile aeronavelor care pleacă de pe un aerodrom situat pe teritoriul unui Stat Membru al Uniunii Europene sau cele care sosesc pe un astfel de aerodrom.

În acest scop, Comisia Europeană a publicat Directiva 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru includerea activităţilor de aviaţie în schema de comercializare (EU ETS) şi Decizia 2009/339/CE de modificare a Deciziei 2007/589/CE pentru includerea Ghidurilor de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a datelor tonă-kilometru din activităţile de aviaţie.

58

O parte din operatorii de aeronave stabiliţi de Comisia Europeană în Administrarea României (publicaţi pe: http://ec.europa.eu/environment/climat/aviation/index_en.htm), au depus la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în cursul anului 2009, planurile de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi planurile de monitorizare a datelor tonă-kilometru, pentru a primi certificate de emisiii de gaze cu efect de seră alocate cu „titlu gratuit” pentru prima perioadă de comercializare privind includerea aviaţiei în schema EU ETS: 1 ianuarie - 31 decembrie 2012.

Informaţiile referitoare la implementarea Directivei 2008/101/CE privind includerea aviaţiei în schema de comercializare EU ETS sunt afişate pe adresa de internet: www.anpm.ro. În luna decembrie 2008, Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ „Energie – Schimbări climatice” prin care, la nivel European, s-a stabilit realizarea a 3 obiective majore pe termen lung:

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;

o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al Uniunii Europene, de 20% până în anul 2020, incluzând o ţintă de 10% pentru biocombustibili, din totalul consumului de combustibili utilizaţi în transporturi;

creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020. S-a estimat că pachetul legislativ va reduce costurile realizării obiectivelor de

reducere a emisiilor de seră la nivelul UE cu aproximativ 8,5 miliarde de euro pe an, iar sistemele de sănătate ale Statelor Memebre ar putea economisi sume de şase ori mai mari pentru sănătatea populaţiei. În plus, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie vor avea ca rezultat reducerea semnificativă a utilizării combustibililor fosili, principalele surse generatoare de emisii de dioxid de carbon.

Directiva 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră face parte din pachetul legislativ, fiind aprobată de Comisia Europeană şi publicată în anul 2009.

Informaţiile privind implementarea Directivei 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS post – Kyoto) şi Directiva 2008/101/CE privind includerea activităţilor de aviaţie în schema de comercializare EU ETS, precum şi activităţile realizate de autorităţile pentru protecţia mediului pentru asigurarea implementării actelor legislative în acest domeniu sunt puse la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi pe adresele de web: www.mmediu.ro, www.anpm.ro şi http://ec.europa.eu/environment/climat/emission.htm (Comisia Europeană).

3.8 SCENARIILE PRIVIND SCHIMBAREA REGIMULUI CLIMATIC ÎN ROMÂNIA PE PERIOADA 2001 - 2030

Pentru simularea caracteristicilor sistemului climatic global şi pentru proiectarea răspunsului sistemului la scenarii ale influenţei unor factori externi (naturali sau antropogeni) se utilizează modelele de circulaţie generală atmosfera-ocean (AOGCM). Modelele furnizează informaţii referitoare la climatul regional şi schimbarea climei la nivel regional. Gradul de împrăştiere a estimărilor obţinute în cadrul unui ansamblu de mai multe AOGCM-uri este utilizat pentru caracterizarea incertitudinilor în proiectarea schimbărilor climatice. O împrăştiere mai mare (atât din punct de vedere al intensităţii schimbării, cât şi al semnului creştere sau descreştere) arată o incertitudine mai mare. Media schimbărilor pe un ansamblu de multi-modele este considerată valoarea optimă (conform Raportului IPCC- 2007).

Datorită complexitaţii, rezoluţia orizontală a componentei atmosferice a acestor modele globale se situează în intervalul de la 400 la 125 km, ceea ce este insuficient pentru

59

necesităţile practice privind studiul impactului schimbărilor climei asupra diferitelor ecosisteme.

Pentru a obtine informaţii la o scară mai fină (downscaling), comparativ cu modelarea AOGCM, există 2 metode care se utilizează, menţionate inclusiv în ultimul Raport IPCC în anul 2007:

metoda dinamică, reprezentată de modelele climatice regionale (RegCM) care sunt cuplate la condiţiile laterale cu modelele climatice globale;

metoda statistică, care se bazează pe relaţii statistice stabilite pe baza datelor de observaţie între variabile climatice la scară locală/regională şi variabile atmosferice la scară mare; în ambele cazuri, calitatea produselor obţinute prin downscaling depinde de calitatea modelelor globale; ambele metode prezintă avantaje şi dezavantaje şi de aceea pentru o anumita regiune, se consideră că este ideal să se utilizeze cele două metode, în vederea unei mai bune estimări a incertitudinilor.

Proiecţiile privind schimbările în regimul climatic din România (temperatura aerului şi precipitaţii atmosferice), pentru perioada 2001 - 2030, faţă de perioada 1961 - 1990, au fost realizate de două metode de downscaling aplicate unor modele climatice globale (AOGCM) sau regionale (RegCM), în condiţiile scenariului IPCC de emisie A1B care presupune o rată ponderată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul 21.

Scenariul A1B presupune un viitor în care creşterea economică va fi rapidă, populaţia globului va creşte până la sfârşitul secolului, după care se va înregistra o scădere şi vor fi puse în aplicare noi tehnologii într-un mod rapid. Acest scenariu prevede un echilibru în ceea ce priveşte utilizarea sursei de energie (combustibili fosili şi energie alternativă), în sensul că nu se va folosi o anumită sursă de energie, întreg lanţul de aprovizionare cu energie beneficiind de niveluri de creştere tehnologică similară. Scenariile climatice prezentate în cadrul acestui material reprezintă o sinteză a unui studiu de cercetare realizat de Administraţia Naţională de Meteorologie şi finanţat de Ministerul Mediului.

Potrivit celui de-al 4-lea Raport de Evaluare al IPCC publicat în anul 2007, diferenţele între scenariile climatice pentru începutul secolului 21, bazate pe diferite scenarii de emisie a gazelor cu efect de seră sunt nesemnificative. Aceste diferenţe cresc pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul secolului 21. Schimbările parametrilor climatici menţionaţi, pentru perioada 2001 - 2030, sunt calculate ca diferenţe între media acestora pe intervalul 2001 - 2030 şi media pe intervalul 1961 - 1990.

3.8.1 Downscaling statistic 1

Temperatura aerului

Pentru perioada 2001 - 2030, faţă de 1961 - 1990, se proiectează o creştere a temperaturii medii lunare a aerului mai mare în lunile noiembrie-decembrie şi în perioada caldă a anului (mai-septembrie), de aproximativ 1oC, valori ceva mai ridicate (până la 1,4oC - 1,5oC) fiind la munte, în sudul şi vestul ţării. În perioada rece a anului încălzirea nu depăşeşte 1oC (Fig. 3.8.1).

Încălzirea medie anuală, la nivelul întregii ţări, este cuprinsă între 0,7oC şi 1,1oC, cele mai mari valori fiind în zona montană.

Schimbările în temperatura medie lunară a aerului la 94 staţii din România, pentru perioada 2001 - 2030, faţă de 1961 – 1990, au fost calculate prin medierea ansamblului obţinut prin proiectarea la scara României a scenariilor climatice globale realizate cu 3 modele (BCM2, INGV, FUB), în condiţiile scenariului de emisie A1B (Fig. 3.8.1).

60

Figura. 3.8.1. Schimbările în temperatura medie lunară a aerului din Romania, pentru

perioada 2001 - 2030, faţă de 1961 - 1990

Ianuarie

Aprilie

Iulie

Octombrie

Regimul precipitaţiilor Modelele statistice de downscaling, calibrate pe perioada de observaţii 1961 - 1990,

au fost aplicate la schimbările în setul de predictori pentru perioada 2001 - 2030, faţă de perioada 1961 - 1990.

În condiţiile scenariului de emisie A1B, pentru perioada 2001 - 2030, se proiectează o scădere a cantităţilor lunare de precipitaţii faţă de perioada actuală 1961 - 1990, îndeosebi în lunile de iarnă (decembrie, februarie), o creştere în luna octombrie, iar în luna iunie se proiectează o uşoară creştere a precipitaţiilor la staţiile de munte şi scăderi la staţiile de deal şi câmpie.

Pentru celelalte luni ale anului există o incertitudine mai mare, iar schimbările în regimul precipitaţiilor nu sunt semnificative.

3.8.2 Downscaling dinamic Calibrarea modelului pentru România Pentru calibrarea modelului pe o regiune centrată pe România, au fost executate de

către grupul de lucru din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie o serie de simulări numerice scurte (în cursul unui an) pentru alegerea domeniului optim de integrare şi a schemei optime de parametrizări fizice.

61

Rezultatele obţinute în acest caz (CAT-adaptiv de testare computerizată) au fost comparate, pentru fiecare serie de experimente, cu analiza de cuplaj (pentru estimarea performanţelor în altitudine) şi cu observaţiile măsurate la suprafată, în scopul minimizării erorilor modelului. Observaţiile folosite pentru calibrare au fost cele din baza de date CRU (Climate Research Unit) şi baza de date deţinută de Administraţia Naţională de Meteorologie, iar compararea a fost efectuată pe regiuni climatice omogene şi pe zonele „pilot”, vulnerabile la risc hidrologic şi pedologic.

Deşi câmpul temperaturii a indicat scoruri foarte bune, chiar pentru regiuni critice (de vulnerabilitate crescută agro-meteorologică), câmpul de precipitaţii, frecvent supraestimat, a impus anumite reglaje ale parametrizărilor precipitaţiilor convective şi stratiforme, schimbului energetic la suprafaţă şi transferului turbulent din stratul limită.

Figura 3.8.2 Rezultatele pentru anul 1990 obţinute în urma calibrării modelului pentru

precipitaţii

a)

b)

Scenariul pentru perioada 2020 - 2030 faţă de perioada actuală 1961 - 1990 Schimbările în temperatura medie a aerului la distanţa de 2 m faţă de sol şi cantităţile

de precipitaţii (mm/zi) s-au calculat ca diferenţe absolute (în cazul temperaturii) sau normale (pentru precipitaţii) dintre mediile (anuale sau anotimpurile) obţinute din simulările acoperind intervalele: 2020 - 2030 în cazul scenariului şi 1965 - 1975 pentru simularea de control.

Pentru valorile anuale, rezultatele se pot sintetiza astfel:

temperatura medie anuală creşte cu un gradient orientat spre sud-estul ţării, unde încălzirea maximă medie anuală atinge 0,8°C; vestul ţării are o încălzire medie nesemnificativă între 0 şi 0,2°C;

în cazul mediilor anule a cantităţilor de precipitaţii cumulate în 24 ore, calculate ca diferenţe normate, se remarcă pentru perioada 2020 - 2030 un uşor excedent în nord-estul extrem şi un deficit în sud-est şi sud-vest;

pentru temperatura aerului, se proiectează o răcire în timpul iernii şi verii aproape în toată ţara, mai pronunţată iarna în regiunile extracarpatice (până la 1,5°C) şi mai scăzută în regiunile montane; vara, în sudul extrem, se proiectează o uşoară încălzire (până la 0,2°C) în aproape toată ţara, îndeosebi în zona de sud;

în timpul primăverii este proiectată o încalzire semnificativă în toată ţara, mai pronunţată în est (până la 1,8°C), iar toamna, în aproape toată ţara, se indică o uşoară încalzire (de aproximativ 0,5°C) în Subcarpaţii Meridionali şi sud-estul extrem;

în cazul precipitaţiilor, se proiectează un uşor excedent vara în aproape toată ţara, ce poate atinge 40% în nord-estul şi vestul extrem, excepţie fiind sudul ţării, cu un uşor deficit până la 40%, pe arii restrânse în sud-est;

62

toamna indică un excedent de precipitaţii în est, sud şi centru (pe arii restrânse în sud-est, atingându-se un procent de până la 60%) şi un deficit până la 30% în vest;

variabilitatea maximă faţă de climatologia de „control 1965 - 1975” la nivelul ţării este proiectată pentru sezonul de primăvară, cu tendinţe de deficit de precipitaţii, pe arii extinse extra-Carpatice, şi de excedent în centrul ţării;

iarna se semnalează, în general, deficit de precipitaţii (îndeosebi în est şi jumătatea sudică cu până la 40% în est şi nord-est, excepţie facând vestul, nord-vestul şi sud-estul care indică un uşor deficit (cu până la 20%, pe arii restrânse cu până la 40%).

În urma realizării proiecţiilor schimbările în regimul climatic pentru România, folosind modelele CMIP3 („coupled model intercomparation project phase 3”), s-au constatat următoarele:

ansamblul de 16 modele relevă creşterea temperaturii medii lunare deasupra României în toate lunile, cea mai mare diferenţă între scenariu şi rularea de control fiind în iulie (1,31°C); este interesant de menţionat că, şi în cazul precipitaţiilor, reducerea cea mai mare a lor (de aproape 6%), în orizontul de tip 2001 - 2030, are loc tot în iulie;

schimbarea în cantităţile de precipitaţii lunare, în orizontul de timp 2001 - 2030, pentru teritoriul României, este diferită pe parcursul ciclului sezonier; astfel, se înregistrează o creştere în lunile de primăvară, cu un maxim de aproximativ 4% în martie; în lunile de vară şi toamnă, mediile ansamblului de 16 modele indică o descreştere, cea mai importantă fiind în luna iulie (aproximativ 6%); în lunile de iarnă, în cazul precipitaţiilor, nu apare un semnal clar.

O explicaţie ar putea fi legată de dependenţa precipitaţiilor de iarnă de variabilitatea oscilaţiei nord-atlantice, relevată şi de datele de observaţie, la care se adaugă efectul variabilităţii naturale al unor factori locali, precum temperatura apei Mării Negre la suprafaţă.