spondiloza proiect

8/3/2019 spondiloza proiect

http://slidepdf.com/reader/full/spondiloza-proiect 1/38

I. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

La om, scheletul este format din 208 oase, dintre care 34 alcătuiesc

coloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia.Scheletul se împarte în patru păr ț i:

•coloana vetebrală

•toracele osos

•oasele capului

•oasele membrelor.

Coloana vetebrală este o lungă coloană mediană și posterioarănumită şi rahis, formata din suprapunerea celor 33-34 pieseosoase,vertebrale.Urmărită de sus în jos,vertebrele răspund: gâtului,toracelui, regiunii lombare si pelvisului.

Vertebrele poartă diferite numiri imprumutate de la regiunea respectivă:

• vertebrele cervicale răspund gâtului, sunt in numar de 7 şi senotează de la C1 la C7- coloana cervicală.

• vertebrele toracale răspund toracelui, sunt in numar de 12, senotează de la T1-T12 şi formează coloana toracală.

• vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior alabdomenului) sunt in numar de 5, se notează de la L1 la L5 şi formează

coloana lombară.



Vertebrele coloanei cervicale, toracale si lombare sunt oase mobileşi independente, ele se mai numesc şi vertebre adevarate.

• vertebrele sacrale sunt in numar de 5 şi vertebrele coccigiene

sunt in numar de 4-5 şi răspund pelvisului. Ele se sudeaza dând naşterela 2 oase: sacrul respectiv coccigele, fiind oase sudate intre ele se mainumesc şi vertebre false.

Vertebrele cervicale

• corpul vertebrei este mic şi alungit transversal

• procesul spinos este scurt şi are vârful bifid

• procesele articulare sunt orientate pe un plan orizontal. Vertebrele toracale

• corpul vertebrei este uşor alungit antero-posterior, prezinta douascobituri superioare şi doua scobituri inferioare cate una de fiecare partea corpului vertebrei.

• procesul spinos este prismatic triunghiular, el descinde oblicinapoi şi in jos.

• procesele transversale prezinta pe faţa lor anterioară o feţişoaratransverso-costala care se articuleaza cu tuberculul coasteicorespunzatoare.

• procesele articulare sunt verticale şi dispuse in plan frontal.Vertebrele lombare

• corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal

depăşeşte pe cel antero-posterior.

• procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat, are odirecţie orizontală fiind orientat dinainte inapoi.

• procesele costiforme sunt resturi de coasta, procesele sunt mar işi turtite dinainte inapoi, pot fi confundate cu procesele transversale.

Adevăratele procese transversale sunt de fapt mici proeminenţesituate pe faţa posterioară a proceselor costiforme,lângă rădăcina

acestora din urma şi poartă denumirea de procese accesorii.



În medie lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la barbat şide 63 cm la femeie, reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală acorpului.

Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este baza sacrului unde măsoară11 cm. De aici merge descrescând atât in jos cât şi in sus.

Coloana vertebrală nu este rectilinie, prezintă două feluri de curburi în plan sagital şi în plan frontal.

• curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte şi senumesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi şi se numesc cifoze.

La coloana vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru :

a) curbura cervicală cu convexitate înainte

b) curbura toracală cu convexitate înapoi

c) curbura lombară cu convexitate înainte

d) curbura sacrococcigiană cu convexitate înapoi.

În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură

curbură cu convexitate înapoi. La nou-nascut, coloana vertebralăprezinta un unghi lombosacral ce separacifoza cervico-toracală de ceasacrococcigiană. Lordoza cervicală apare in lunile 3-5 şi este rezultatulridicării capului de catre sugar.Dupa cum se observă, curburile sagitalesunt dobândite in cursul vieţii.

• curburile în plan frontal sunt mai puţin pronunţate ca cele în plansagital. În mod obişnuit întâlnim:

a) curbura cervicală cu convexitate în stânga

b) curbura toracală cu convexitate la dreapta

c) curbura lombară cu convexitate in stânga .

Curbura toracala este primară fiind determinată de tracţiuneamuşchilor mai dezvoltaţi la membrul superior drept, celelalte 2 curburisunt compensatorii având scopul de a restabili echilibrul corporal.



Coloana vertebrală prezintă o faţa anterioară, una posterioară şi douăfeţe laterale:

• faţa anterioară este formată de o coloană cilindrică rezultată dinsuprapunerea corpurilor vertebrelor;

• faţa posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoasecare formeazacreasta spinală.

Procesele spinoase se pot explora mai ales în timpul flectăriitrunchiului. La limita dintre coloana cervicală şi cea toracală sevizualizează procesul spinos al vertebrei C7 (vertebră proeminentă). De

fiecare parte a crestei spinale se găsesc şanţuri profunde numite şaţurivertebrale, ce adapostesc muschi ce acţioneaza asupra coloaneivertebrale.

•fetele laterale prezintă vârful proceselor transversale, pediculiivertebrali, găurile intervertebraleşi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transversal al atlasului poate fi palpat imediatsub procesul mastoidian.

Canalul vertebral este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. El secontinuă in sus cu cavitatea neurocraniului, iar in jos se deschide prinhiatul sacral şi urmăreste toate inflexiunile coloanei vertebrale.

Diametrele canalului vertebral variaza: sunt mai mari in regiuneacervicală şi lombară in raport cu mobilitatea coloanei vertebrale, inregiunea toracală unde mobilitatea coloanei este mai redusă, diametrelecanalului vertebral sunt mai mici.



1.1Importanţa functională a coloanei vertebrale

Coloana vertebrală caracterizează vertebrele şi indeplineste 3 funcţ ii:Protectia măduvei.

În canalul vertebral se găseşte măduva spinării învelit în meninge. Este

evident rolul protector al coloanei vertebrale, formată anterior de cătreputernicele corpuri vertebrale, iar posterior de arcurile vertebralesuprapuse. În unele cazuri, fracturile coloanei vertebrale pot interesamăduva sau/şi meningele.

Rolul static.

În ortostatism coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susţinecapul, trunchiul şi membrele superioare, ea trasmite apoi greutatea la

pelvis şi la membrele inferioare. Coloana prezintă şi curburi patologiceca urmare a exagerării curburilor normale. Aceste curburi patologice potfi ereditare sau dobândite

Rolul biomecanic.

Coloana vertebrala este antrenată în mişcări numeroase şi ample, graţieacestora corpul are o mare mobilitate.

1.2 Articulaţia corpilor vertebrali



a) suprafeţele articulare sunt date de feţele superioară şi inferioară,uşor concave ale corpilor vertebrali.Între aceste suprafeţe osoase seregăsesc discurile intervertebrale.

b) discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibro-cartilaginoasealcătuite dintr-o porţiune fibroasă periferică (inelul fibros) şi o porţiunecentrală(nucleul pulpos) . Discul intervertebral incepe să se constituieincă de la embrionul de 40 mm. Rezistenţa inelului fibros creşte spreperiferie.

Inelul fibros este format din lame de fibre conjuctive care se inseraprofund pe zona compactă osoasă.

Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apă şi işidiminuează fluiditatea în raport direct cu compresiunea ce se exercitaasupra lui.

1.3 Rolul discurilor intervertebrale

- contribuie prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei ;

- favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupăterminarea miscării;



- transmit, in toate direcţiile, greutatea corpului diferitelor segmente alecoloanei;

- amortizează socurilesau presiunilela carefiecaresegment este supus în

mod specialîn cursul mişcărilor şi eforturilor.Menajarea discurilor intervertebrale faţă de solicitările inerte

reprezintă o obligativitate faţă de corpul nostru. Chiar şi în şederea pe unscaun, când speteaza este înclinata înapoi, lordoza lombară normalădispare, articulaţia coxo-femurală se extinde şi solicitarea discurilor intervertebrale este mai mare.În mod corect, se şade astfel incât lordozalombară să se menţină, ceea ce atrage o mai bună echilibrare a coloaneivertebrale. În toată lungimea coloanei vertebrale se întind 2 ligamente:

- ligamentul vertebral comun anterior pus în tensiune în timpul extensieicoloanei, pe care o limitează,

- ligamentul vertebral comun posterior pus în tensiune de mişcarea deflexie a coloanei pe care o limiteaza.

1.3.1 Articulaţiile apofizelor articulare

Aceste articulaţii sunt plane şi permit doar o simplă alunecare asuprafeţelor articulare una pe cealaltă.



1.3.2 Articulaţiile lamelor vertebrale

Acestea nu sunt articulaţii propiu-zise, ele sunt unite prin ligamentespeciale, numite ligamente galbene , care prin structura lor, permit

apropierea şi depărtarea lamelor vertebrale una faţă de alta.

1.3.3 Articulaţiile apofizelor spinoase

Apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente:ligamente interspinoase (între două apofize spinoase) şi ligamentulsupraspinos(pe toată lungimea coloanei vertebrale ). In regiuneacervicală posterioară, ligamentul are rolul de a menţine pasiv capul si

gâtul, pentru a nu se flecta înainte.

1.3.4 Articulaţiile apofizelor spinoase

Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse .

1.3.5 Articulaţia occipito-atlantoidă

Este o diartroză bicondiliană. Suprafeţele articulare sunt, pe de oparte, cei doi condili occipitali care privesc în jos, înainte şi în afară şi auo forma convexă şi pe de altă parte, cele două cavităţi glenoide aleatlasului, care privesc in sus, înainte şi înăuntru şi au formă concavă.Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire decartilaj hialin şi sunt unite între ele printr -o capsulă,întărită de două ligamente, anterior şi posterior.

II.MUŞCHII COLOANEI VERTEBRALE

Segmentul motor al coloanei vertebrale este alcătuit din:

• discul intervertebral,

• găurile de conjugare,



• articulaţiile interapofizare,

• apofizelespinoase cu ligamentele lor.

Partea anterioară a segmentului motor este mai puţin mobilă, mai

solidă , are rare inserţii musculare şi susţine pasiv coloana. Parteaposterioară a segmentului motor are multe inserţii musculare şi este principalul element al coloanei vertebrale .

2.1 Muşchii gâtului

Sternocleidomastoidianul situat pe faţa laterală a gâtului, pe submuşchiul pielos al gâtului şi îndreptat de sus în jos, dinapoi înainte şi din afară înăuntru. Proximalse inserape apofiza mastoidăa osului temporal,

iar cel distal se inseră prin două capete: capătul sternal şi capătulclavicular .



Acest muşchi flectează capul pe coloană, îl înclinălateral de partealuişi îl rotează îndreptândbărbiaîn partea opusă.

Scalenii ﴾anterior, mijlociu şi posterior)se întindde la apofizele

transversealeultimelor şase vertebrecervicale la primele două coaste.Când iau punct fix pecapetele distale, inclină de partea lor coloanavertebrală cervicală .Când iau punct fix pe capetele proximale, devinmuşchi inspiratori.

2.2Muşchii prevertebrali se găsescpe faţa anterioară a coloaneivertebrale.

Dreptul anterior al capului se insera proximal pe osul occipital,

înaintea găurii occipitale; se împarteîn patru fasciculeşi se inseradistalpetuberculii anterioriai vertebrelorcervicale 3, 4 , 5 , 6 . Esteflexor alcapuluipe coloana cervicală.

Micul drepta nterior al capului situat imediat înapoia precedentului,se inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi peapofizele transverse ale atlasului. Flectează capul pe coloană.

Lungul gâtului se intinde de la tubercululanterioral atlasului pâna la

corpiivertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator alcoloanei vertebrale cervicale .

2.3 Muşchii abdominali antero-laterali

Marele drept al abdomenului , cele trei fasciculeale salese inseraproximalpe cartilajelecostaleale coastelor 5, 6, 7.Distal, se inseră pemarginea superioaraa pubisului .

Când ia punct fix pe coaste,flectează bazinulpe torace. Prin contracţia lui ajută împreună cu ceilalţi muşchi la comprimarea viscerelor şi expulzarea conţinutului acestora (micţiune,defecaţie, vomă ).

Marele oblical abdomenului (obliculextern ) este unmuşchisuperficial. Se inseră proximal pe ultimele 7 – 8 coaste, iar distal ,pe margineacrestei iliace, pespina iliacăantero- superioară, pe margineaanterioară a osului coxal, pe pubis şi pe liniaalbă care este o bandăconjuctivă rezistentă care se întinde pe linia medianăde lapubis la

apendicele xifoidşi rezultă din încrucişarea aponevrozelor muşchilor largiai abdomenului.



Când ia punct fix pe bazin coboară coastele, flectează toracele pebazinşi comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, esteun flexor al bazinuluipe torace. Cândse contractă de o singurăparte,este un rotator al coloanei vertebrale .

Micul oblic al abdomenului (oblicul intern)este situatsub mareleoblic. Se inserădistal,pe spina iliacăantero-superioară,pe creasta iliacă ,pe apofizeletransverseale primei vertebre sacrateşi ale ultimelor vertebrelombare. Are acţiune asemănătoarecu cea a marelui oblic.

Transversul abdomenului , fasciculele lui pornesc de la ultimelecoaste, apofizele transverse ale coloanei lombare, marginea internă acrestei iliace. Anteriorele formează o aponevrozălargăce se inseră pe

linia albă, la care participă. Comprimă viscerele abdominale, iar secundar este muschi expirator.

2.4 Muşchii lombo-iliaci închid posterior cavitatea abdominală.

Pătratul lombelor situat pe laturile coloanei lombarecu trei grupede fascicule: ilio-costale, ilio-transversale şi costo-transversale, de lacoasta a 12 a la creasta iliacă .

Psoasul iliac situat în partea posterioară a abdomenului, în fosailiacă interăşi în partea anterioară a coapsei.Este format din douăporţiuni: psoasul şi iliacul.

Ambele porţiunise inseră distal, printr -un tendon pe micul trohanteral extremitaţilor superioare ale femurului.

Are acţiuni foarte importante:

- flectează coapsa pe bazin

- flectează coloana vertebrală şi bazinul pe coapsă

- flectează trunchiul pe bazin

- rotator al coloanei .

Împreună cumuşchii abdominali, cu ceiai spatelui şi cu ischio-gambierii,asigură echilibrul trunchiului pe coapsă.

2.5 Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale sunt în număr mare :



Trapezul , prin baza lui se inseră pe linia mediană de laprotuberanţa occipitală externă, pe ligamentul cervical posteriorşi peapofizelespinoase ale vertebrelorcervicaleinferioareşi ale celor dorsale.Prin vârful lui se inseră pe cele două oase ale centurii scapulare

(clavicula, acromion, spina omoplatului ).

Rolul lui: mobilizează centura scapulară şi umărul ridicându-leşiapropiind omoplatul de coloană, înclină capul lateral, înclină coloanacervicală lateral şi inclină coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşiparte.

Marele dorsal , prin bazalui se inserăpe ultimele 4 coaste , pe apofizelespinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi lombare şi pe buza externă a

crestei iliace. Rolul lui: este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntrual braţului; tracţionează coastele, tracţioneaza asupra trunchiului sprebraţ (ca în mişcarea de căţăraresau atârnar ).

Romboidul este situatpeparteainferioară a cefeişi în parteasuperioară a regiunii dorsale.

Rolul lui: trage omoplatulinăuntru şi îlbasculează, apropiind vârfulomoplatuluide coloană; trage coloanaspre omoplat.

Unghiularu l este situat pe partea laterala a cefei. Proximal, seinsera pe apofizeletransverse ale primelor 5 vertebrecervicale, iar distal,pe unghiul supero- internal omoplatului .

Rolul lui, este de a trage omoplatulin sus, înclină lateralcoloanacervicală pe partea lui.

Micul diţat postero-superior , situat sub romboid. De la apofizele

C5-D3 până pecoastele 2-5 . Este un muşchi inspirator .Micul dinţat postero-inferior , de la apofizele spinoase D11 – L3

pâna pe ultimele 4coaste. Este un muşchiinspirator.

Muşc hii cefei situaţi sub trapez, romboid şi micul dinţat, deasupraunghiularului, sunt în numar de 8. Cel mai importanteste muschiulsplenius. Sunt muşchide extensie, înclinaţielateralăşi de rotaţie a capului.

III.Biomecanica coloanei vertebrale



Mişcările coloanei vertebrale indiferent de amplitudinea lor, suntmişcări complexe în care intervin mai multe segmente vertebrale.Ele serealizează prin cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebralecare au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul

articulaţiilor. Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor şiarticulaţiile intervertebrale şi de gradul de compresibilitate a ţesutuluifibrocartilaginos din care este compus discul. Ştim că nucleul pulpos,prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente,are propietatea de a fi elastic

Datorită acestei propietaţi sunt posibile mişcarile coloanei şi sunt înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale şocurilor

de rahis. Într-o atitudine de flexie forţată, are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parţială adiscului în jumătatea lui anterioară şi prin împingerea uşoară a nucleuluipulpos posterior. În extensie, lucrurile se petrec invers.Mişcările suntposibile prin rolul integral pe care-l joacă discul intervertebral careformeaza un organ unitar.

3.1 Goniometria – coloanavertebrala prezintă mişcări complexerezultate din micromişcările cumulate ale tuturor articulaţiilor

intervertebrale: flexia, extensia, înclinare laterală, rotaţia şi circumducţia. Amplitudinile medii normale pe segmente şi în totalitate, sunt redate deurmatorul tabel:

Segmentul Flexia Extensia Inclinare Rotatia

cervical 70˚ 60˚ 30˚ 75˚

dorsal 50˚ 55˚ 100˚ 40˚

lombar 40˚ 30˚ 35˚ 50˚ total 160˚ 145˚ 165˚ 120˚

Flexia şi extensia se determina în poziţia ortostatică, plasându-segoniometrul în plan sagital, pe faţa laterală a trunchiului cu baza distal şiperpendicular pe axa lungă a coloanei. Nivelul unde se plasează bazagoniometrului depinde de segmentul care urmează sa fie studiat.



Pentru studiul coloanei în întregime şi pentru coloana lombară,baza goniometrului, se aşeaza în dreptul primei vertebre sacrate, pentrucoloana toracică în dreptul primei vertebre lombare, pentru coloanacervicală în dreptul primei vertebre toracale.

Indicatorul goniometrului este plasat la 90 grade pe semicerculgradatşi urmăreşte flexia sau extensia, orientându-l cu vârful spre primavertebra a segmentului studiat.

Când se determină amplitudinea coloanei în totalitate, vârfulindicatorului va urmări articulaţia atlanto-occipitală. Înclinarea laterală sedetermină în mod asemănător, dar goniometrul se va plasa frontal pefaţa posterioară a trunchiului, cu baza distal şi penpendicular pe axa

lungă a coloanei şi cu indicatorul orientat în poziţie de start, vertical.



Rotaţia se poate determina, aşezând subiectul în decubit ventral peo masă, cu segmentul vertebral de studiat în afara planului mesei, iar celelalte segmente fixate la masă.

Goniometrul se plasează în plan transversal, pe creştetulsubiectului, perpendicular pe axa lungă a coloanei, cu baza în jos şiindicatorul la zenith, în dreptul şirului apofizelor spinoase. Prima apofizăspinoasă a fiecărui segment vertebral este reparată şi punctată cucreionul dermatograf. Determinarea începe cu segmentul cervical, celtoracal şi cel lombar.

Indicatorul urmăreşte deplasarea apofizei spinoase a primeivertebre cervicale. Se trage apoi în afara planuluimesei şi segmentul

toracal, cel lombar şi trenul inferior rămânând fixat pe planul mesei, iarindicatorul urmăreşte deplasarea apofizeispinoase a primei vertebretoracale.

În ultima etapă se trage tot trenul superior în afara planului mesei,rămânând fixate la masă numai bazinul şi trenul inferior. Indicatorulurmăreşte rotaţia coloanei lombareşi vârful apofizei spinoase a primeivertebre lombare, dar şi pentru rotaţia coloanei în totalitate.

3.2 Testarea coloanei dorsolombare.

Aprecierea exactă este posibilă doar prin radiografii, caz în care sepoate măsura corect componentele dorsală şi lombară.

Corectitudinea unei măsuratori cu goniometrul este mai mult decâtindoielnică, chiar dacă se utilizeaza hidrogoniometrul Geigy pentru flexieşi extensie:

- flexia măsoara 80-90˚, din care 50 ˚ din coloana dorsală şi 40˚ dincea lombară.

- extensia este mult mai limitată (20-30˚) şi aproape imposibil demăsurat clinic

- lateralitatea, apreciată la 20-35˚, poate fi masurată, cu pacientul inortostatism.



- rotaţia măsoară 30-45˚ pe fiecare parte şi se apreciază prinunghiul format între linia umerilor (care se mişca) şi linia bicretă apelvisului.

Considerând rahisul în ansamblu, mişcările maxime pe care lepoate realiza sunt:

-flexie 110 - 135˚

-extensie 50- 75˚

-lateralitate 60- 80˚

-rotaţie 75-105˚

Poziţia de funcţiune a coloanei corespunde pozitiei zero, cu coloanafăcând curburile fiziologice- cervicală(36˚), dorsală(35˚), lombară(50˚),calculate radiologic pe baza inclinării platourilor vertebrale.

3.2.1 Tonusul muscular

Starea de contracţie statică sau de tensiune permanentă amuşchiului relaxat, se menţine prin mecanism reflex şi influenţeazăpropietatea muschiului. Are rol de stabilitate articulară, metabolică sitermoreglare. Variază in funcţie de vârstă, stare de sănătate, sex şiantrenament.

Hipotonia şi hipertonia musculară, ţn limite fiziologice nu producmodificări importante.

3.2.2 Bilanţul muscular

Bilanţul muscular apreciază forţa unui muşchi sau grup de muşchi

cu ajutorul unor tehnici de examinare manuală. Cel mai folositsistemeste cel care utilizează o scară de la 5-0.

Scopul acestui bilanţ este multiplu: ajută la elaborarea atât adiagnosticului complet funcţional, cât şi la precizarea nivelului lezional(măduvă,plex) al bolii neurologice; determină tipul unor intervenţiichirurgicale de transpoziţii tendomusculareşi conturează deseoriprognosticul funcţional al pacientului.



Forţa 5( normală)atunci când se poate efectua o mişcare împotrivagravitaţiei pe toată amplitudinea .

Forţa 4(bună) capacitatea de a deplasa antigravitaţional un

segment împotriva unei rezistenţe mici.Forţa 3(acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este

deplasat împotriva gravitaîiei, fără altă rezistenţă. Reprezintă pragulfuncţional minim necesar pentru a deplasa diferit segmentul.

Forţa 2 (mediocră) permite mobilitatea, dar numai dupa eliminareagravitaţiei.

Forţa 1(schiţată) nu permite deplasarea segmentului, dar la palparese percepe contracţia.

Forţa 0 (absentă)când nu se percepe nici o contracţie

IV SPONDILOZA CERVICALĂ

4.1 Definiţie şi generalităţi

Spondiloza cervicală este o afecţiune degenerativă a coloaneivertebrale, localizată la nivelul vertebrelor cervicale şi a discurilor

intervertebrale.

Survine în general la persoanele cu vârsta peste 40 ani şievoluează în timp, deşi afectează ambele sexe în mod egal, la bărbaţisurvine mai devreme decât la femei. Apare în urma uzurii discurilor şiarticulaţiilor intervertebrale, e adesea însoţită de reacţii de reparare(osteofite) la presiuni exercitate asupra nervilor spinali.Spondilozacervicală poate comprima una sau mai multe rădăcini nervoase ale

coloanei vertebrale cervicale. Poate fi considerată o boală legată deprofesie sau chiar o boală profesională .



Statul prelungit pe scaun (in faţa calculatorului) cu adoptarea uneipoziţii vicioasepentru coloana cervicală cu capul flectat timp îndelungat,mişcari bruşteşi repetitive ale coloanei cervicalecare este solicitatănefiziologic în timpul desfăşurării activităţilor profesionale este doar una

din cauzele acestei afecţiuni supărătoare. Suprasolicitarea cronică amuşchilor şi ligamentelor din regiunea cervicală, în timpul liber sau întimpul desfăşurării actului profesional, determină compresiuneastructurilor nervoase senzitive cu apariţia diferitelor sindroame clinice.

4.2 Semne si simptome

Simptomatologia este dominată de durerea aparută la nivelcervical, care poate fi acută sau cronică, continuă sau intermitentăculocalizare la nivel cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul nerviloradiacenţi .

Durerea cervicală poate fi însoţită de un sindrom vertiginos(ameteli), scăderea forţei musculare şi parestezii la nivelul membrelor superioare (pacientul acuzând dificultăţi la ridicarea greutăţilor),manifestări auriculare şi vizuale.

În unele cazuri datorită iritaţiei nervilor şi a ganglionilor vegetativipot apare stări de oboseală, palpitaţii, dureri şi parestezii la nivelulmembrului superior stângcu iradiere pâna la nivelul degetelor însoţite de

dureri precordiale care imită un sindrom coronarian.



Majoritatea acestor manifestări sunt declanşate sau accentuate deefectuarea unor miscari bruste de flexie, extensie, mişcări de înclinarelaterală a gâtului sau rotire bruscă a capului.

Tratamentul durerii cervicale constă în reeducarea durerii cuaplicarea de gheaţă şi medicamente, îmbunătăţirea mobilităţii şiflexibilităţii cervicale cu ajutorul exerciţiilor sau a fizioterapieişi evitareaproducerii unor noi traumatisme prin schimbarea activităţilor şi a poziţieicorpului, cum ar fi cele adoptate în timpul somnului;aplicarea unei pungicu gheaţă la nivelul muşchilor dureroşi pe o perioadă cuprinsă între 24-48 ore.

În cazul în care durerea e localizată în zona umerilor sau în porţiunea

superioară a spatelui, trebuie aplicată o pungă cugheaţă pe parteaposterioară a gâtului. La preferinţa pacientului, se poate încerca masajulcu gheaţă. Pentru aceasta se masează zona dureroasă cu gheaţă timpde 2 -7 minute, perioadă suficientă pentru a atenua durerea.

Purtarea unui colier moale pentru stabilizarea gâtului poate fibenefică în primele 72 de ore. Mielopatia spondilozica cervicală apare carezultat al mai multor factori fiziopatologici. Aceştia sunt statico-mecanici,

dinamic- mecanici, ischemia măduvei spinării şi leziunile asociateintinderilor.

4.2.1 Factori de risc

Vârsta: spondiloza cervicală este o boala observată mai ales lapersoanele în vârstă. Printre cei sub 40 de ani, 25% au boala de discdegenerativă şi 4% au stenoza foramenului. Pe lânga vârsta şi posibilsex au fost propuşi câţiva factori de risc pentru spondiloza cervicală,

poate contribui şi trauma ocupaţională repetată. Au fost raportate cazuri familiale, deci un factor genetic este posibil. Fumatul poate

constitui un factor de risc.

Condiţiile care contribuie la instabilitatea segmentală şi mobilitatesegmentală excesivă:coloana fuzionată congenital, paralizie cerebrală,sindrom Down pot fi factori de risc pentru boala spondilozică.

4.2.2 Complicaţii



Mielopatia cervicala poate determina dizabilităţi care sunt împărţiteastfel:

- gradul 0 -semne ale afectării rădăcinilor, fără evidenţa afectării

măduvei- gradul I -semne ale afectării măduvei spinale, dar greutatea

pacientului este normală

- gradul II-este prezentă afectarea greutăţii usoară,

- gradul III-anomaliile greutăţii

- gradul IV-ambulatia este posibilă doar cu asistenţă

-gradul V-pacientul este legat de cărucior sau ţintuit la pat.

Alte complicaţii cuprind: paraplegia, tetraplegia, infecţii respiratoriirecurente, escare

4.2.3 Evolutia bolii poate fi lentă şi prelungită, iar pacienţii potrămâne asimtomaticiisau cu durere cervicală uşoară. Perioadele lungi dedezabilitate nonprogresive sunt tipice, iar în câteva cazuri conduitapacientului se deteriorează.

Morbiditatea variază de la durerea cronică de gât, durereradiculară, cefaleepâna la disfuncţie sfincteriană, în cazurileavansate.

4.2.4 Diagnosticul diferenţial se face cu următoarele afecţiuni:capsulita adezivă, sindrom Brown –Sequard, sindrom de tunel carpian,sindrom medular central, boala de disc cervicală, neuropatia diabetică,scleroza multiplă, osteoporoza,artrita reumatoidă, nevralgia occipitală.

4.3 Examenul clinic

Radiografia cervicală simplă este o rutină pentru fiecare pacientsuspect de spondiloză cervicală. Această investigaţie evalueazăarticulaţiile feţei vertebrale, foramenul, spaţiile intervertebrale şiformaţiunile osteofitice. În anumite condiţii este necesară flexia coloaneicervicale pentru a detecta instabilitatea. Radiografia arată colabareaspaţiului intervertebral, osteofitoză, pierderea lordozei cervicale,

diametrul canalului vertebral.



Mielografia cu scanare computer tomografică completă este ţesutulimagistic de elecţie pentru a evalua stenoza spinală şi a foramenului.Mielografia aduce informaţii anatomice în evaluarea spondilozei. Esteutilă pentru vizualizarea rădăcinilor nervoase.

Scanarea CT cu sau fără contrast intratecal este folosită pentru aestima diametrul canalului. Scanarea poate demonstra osteofite mici,laterale şi opacităţi calcificate în mijlocul corpurilor vertebrale

Rezonanţa magnetică este de real ajutor în diagnosticareaspondilozei cervicale. Prezintă avantaje precum: imagistica directă înplanuri multiple, definire mai bună a elementelor neurale, creştereaacurateţii ,neinvazivitatea.

Electromiografia este utilă în evaluarea radiculopatiei cauzată despondiloză, dar este de valoare limitată în evaluarea mielopatiei. .

4.4 Profilaxia spondilozei cervicale

Măsurile profilactice în artroze constau în tratamentul tulburărilor endocrine şi al bolilor de nutriţie concomitente (obezitate,diabet), înprimul rând printr-un regim dietetic care să evite creşterea în greutate. Odată produsă artroză trebuie evitată agravarea procesului de uzură

cartilaginoasă, prin evitarea eforturilor şi a microtraumatismelor în



articulaţia respectivă. Îndepărtarea focarelor de infecţie bucale, digestive,respiratorii va putea face să se evite complicarea procesului prinfenomenele inflamatoare care pot apărea, deoarece artroza progreseazămai ales prin crize de artrită-artroză.

4.5 Tratamentul

Tratamentul spondilozei cervicale în medicina tradiţională vizeazărestabilirea oxigenarii şi a metabolismului local, eliminarea rezidurilor şi atoxinelor acumulate, eliminarea micro-fragmentelor de musculatură şiresorbţia osteofitelor.

Tratamentul ortopedo-chirurghical- intervenţia chirurgicală esteindicată pentru pacienţii cu radiculopatie cervicală cu durere persistentă.

Tratamentul medicamentos actionează împotriva durerii cervicale, însă efectele lui sunt de scurtă durată şi uneori pot fi agresive pentrupersoanele cu probleme gastrice (de aceea antiinflamatoarele seasociază cu medicaţie de tip pansament gastric).Această medicaţie se iacel mult 15 zile iar efectele ei sunt, asa cum spuneam, limitate deoarece

se tratează efectul (durerea) şi nu cauza. Se administrează medicaţieantalgică minoră, analgezică, decontracturantă, medicatie iodică cuaplicaţii în sezonul cald.

Tratamentul igieno-dietetic. Regimul alimentar trebuie să fiehiposodat, când bolnavului i se prescrieantiinflamatoare. Evitareaabuzului de alcool este benefică pentru evoluţia bolii.Bolnavului trebuiesă i se explice că boala lui nu este gravă,să accepte un tratament complex care poate fi de mare ajutor, să coopereze cu asistenţii pentru

refacerea sa.

Tratamentul balneofizioterapeutic .Balneofizioterapia este ramuramedicinei generale care foloseşte în scop terapeutic agenţi fizici, naturalişi artificiali. Metodele cele mai folosite în balneofizioterapie sunt:electroterapie, hidroterapie, termoterapia.

Fizioterapia asociată cu masajul terapeutic acţionează împotrivadurerii cervicale, având efecte antialgice ajutând la creşterea troficităţii



zonelor adiacente coloanei vertebrale şi la decontracturarea musculaturiiparavertebrale cervicale.

4.5.1 Electroterapia este un tratament medical bazat pe acţiunea

curenţilor electrici. Electroterapia este folosită sub diferie forme: curenţidiadinamici, băi de lumină parţiale generale, ionogalvanizăricunovocaină, histamină, clorură de calciu.

Baia de luminăparţială se aplică în regiunea cervicală, bolnavuldezbrăcat se aşează pe pat în decubit ventral, asezându-i-se baia delumină în regiunea cervicală. Pentru a crea un spaţiu închis, se acoperăbaia împreună cu un cearceaf şi o pătură, fără a se uita de compresarece care trebuie aplicată pe frunte. Bolnavulva sta în baie 20 minute, iar

după expirarea timpului se aplică bolnavului o procedură de răcireparţială (spălare cu apă la 22 grade).

Curentul diadinamic este o formă derivată din curentul de 50 Hz,care a suferit o serie de modificări. Tratamentul cu curenţi diadinamici înspondiloză cuprinde:diafazat- tratament preliminar obligatoriu cu efectspasmolitic şi analgezic temporar;perioada scurtă -traumatismearticulare, vasculopatii, nevralgii, perioada lunga folosit în atrofii ale

musculaturii netede. Efectele curentului diadinamic sunt : vasodilatator,decontracturant şi antiinflamator. Aplicaţii pe zona dureroasă : peregiunea de tratat se aplică un strat hidrofil bine îmbibat, bine stors şifără asperităţi, peste el se aplică electrodul ce trebuie să fie neted, fărătăieturi sau îndoituri şi mai mic decât stratul hidrofil. Acestea sunt fixatecu ajutorul unor săculeti de nisip.Durata unei şedinţe este de 6-8 minute,număr de şedinţe 6-10 sedinţe pe serie,electzrozii sunt din plumb,aluminiu.

Curentul galvanic. Prin curentul electric înţelegem o deplasare desarcini electrice dealungul unui conductor (un corp prin care poate sătreacă un curent electric continuu, adică o scurgere de electroni).

Dacă sensul de deplasare al electronilor este acelaşi menţinându-se la o intensitate constantă este vorba despre un curentcontinuu.Efectele fizico- chimice ale curentului galvanic:efect termic,efect termoelectronic, efect magnetic ,electroliza şi electroforeza.



În tehnica de aplicare a procedurilor de electroterapie trebuie săavem în vedere:

- bolnavul şi regiunea de tratat (coloana vertebrală)

- aplicarea electrozilor şi legătur a cu sursa

- manevrarea aparatului

Bolnavul va sta în decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea decauciuc îmbrăcată cu cearşaf curat. Electrozii vor fi aplicaţi întotdeauna,fie numai prin intermediul unui strat hidrofil îmbibat cu apă (tifon, pânză,flanelă, burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei în cazul băilor electrice (baia generală Stranger; baia galvanică completă).

Nu se va aplica niciodată electrodul de metal sau de cărbune directpe tegument sau mucoase. Intensitatea curentuluitrebuie să ajungă lapragul de toleranţă al bolnavului. Durata 30 min.,zilnic sau la două zile.

4.5.2 Hidroterapia este o metodă fizioterapeutică care utilizeazăaplicarea sub diferite forme a apei pe piele, în scopul creşterii rezistenţeiorganismului, normalizării funcţiilor sale alterate şi combaterii anumitor manifestări din patologia umană.Toate procedurile din cadrulhidroterapiei sunt indicate să fie efectuate înainte de masă şi folosireaunei comprese reci pe frunte.

Compresele sunt proceduri hidroterapice care constau în învelireaunei părţi sau întregi suprafeţe a corpului cu o ţesătura umedă, acoperităla rândul ei cu alta, rău conducătoare de căldură, cu scopul de a menţinecât mai mult timp reacţia iniţială. Compresele reci, actionează prin conducţie, temperatura apei fiind de 1˚C cu bucăţi de gheaţă în ea.

Durata de menţinere a compresei 2- 20 minute.Din cadrul hidroterapiei fac parte: împachetări uscategenerale, baiakineto, baia cu iod, împachetări cu parafină.

Impachetările cu parafină.

Acţiunea parafinei provoacă o supraîncălzire profundă şi uniformăa ţesuturilor. Tehnica de aplicare: se topeşte într -un vas o cantitate deparafină. Cu ajutorul unor manşoane prevăzute cu orificiu prin care setoarnă, cu ajutorul unei pâlnii, parafina topită. Peste stratul de parafină



se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu o pătură. Durataeste de 30-60 minute. Împachetarea cu parafină se mai indică şi înspondiloza dorso-lombară.

Baia kineto baie caldă, la care se asociază mişcări în toatearticulaţiile bolnavului. Se efectuează într -o cadă mai mare, care seumple ¾ cu apă la temperature de36-37˚ C. Se începe cu degetelemembrului inferior de partea opusa, apoi pe rând se imprimă mişcări şicelorlate articulaţii, se trece apoi la membrul inferior de aceeaşi parte.Manevrele se continuă apoi la membrele superioare, întâi cel de parteaopusă, apoi cel de aceeaşi parte. Toate aceste mişcări se execută timpde 5 minute, iar durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul

este şters şi lăsat să se odihnească.Băi medicinale

Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic. Băi cu ingredientechimice – temperatura apei 35-37 ˚C, durată 10-20 minute.

Baia cu iod – se face în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu opătura în aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru aevita acţiunea nocivă a vaporilor de iod.

Modul de actiune: iodul micşorează vâscozitatea sângeluiprovocând vasodilaţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte putereade apărare a organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şi organelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.

4.5.3 Termoterapia este folosită ca factor terapeutic folosindtemperatură cu valori cuprinse între 40-80˚ C cu medii diferite, apă, aer

încălzit, nisip, băi de soare şi nămol. Obligatoriu se aplică comprese recipe frunte, ceafă, precordialse aplică înainte de masă, apoisunt urmate deo procedură de răcire. Nu se vor aplica mai multe proceduri pe zi şifoarte important e supravegherea continuă a pacientului.

4.6. Masajul este o metodă terapeutică care face parte din ramuramedicinei balneofizioterapiei şi constă dintr -o serie de manevreexecutate pe suprafaţa organismului, într -o anumită ordine în funcţie deregiunea pe care o avem de masat, de afecţiunea pe care o are bolnavul

şi de starea generală a acestuia. Efectele masajului sunt împărţite îndouă grupe şi anume:



• acţiuni locale

• acţiuni generale

Acţiunile locale sunt:

• acţiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic, musculare sauarticulare;

• acţiune hiperemiantă locală, odată cu aceasta apare şi o încălzire ategumentului;

• acţiunea de înlăturare a lichidelor interstiţiale de stază cu accelerareaproceselor de resobţie în regiunea masată.

Acţiunile generale sunt: stimularea funcţiei aparatului circulator şirespirator, creşterea metabolismului bazal, alte efecte favorabile asuprastării generale a bolnavului sunt: îmbunătăţirea somnului, îndepărtareaoboselii musculare.

4.7 Terapia ocupaţională

Este o metodă de reeducare activă folosind diverseactivităţiadaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scoprecreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchiirămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuindastfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixeazabolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentrudiverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională laefort.

Principalele efecte pe care le urmărim pr in aplicarea terapieiocupaţionale sunt:

• mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;

• dezvoltarea forţei musculare;

•restabilirea echilibrului

4.8 Prevenirea spondilozei nu este mereu posibilă.



Totuşi, reduce riscul apariţiei spondilozei cervicale

•evitaţi efortul fizicîn urma căruia aveţi dureri cervicale

•efectuaţi regulat exerciţiile pentru a menţine forţa şi elasticitatea

musculara ca şi mobilitatea coloanei vertebrale cervicale .

•faceţi pauze când conduceţi, vă uitaţi la televizor sau lucraţi lacalculator pentru a evita menţinerea capului într -o poziţie fixă mai multtimp .

•executaţi zilnic mişcări de gimnastică antagonică de extensie,flexie şi rotaţie a capului pîna la dispariţia durerilor musculare şinevralgice.

V. SPONDILOZA DORSO-LOMBARĂ

5.1 Generalităţi

Spondiloza dorso-lombară, reprezintă localizarea procesuluidegenerativ sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsaleşi lombare, atât în sectorul discosomatic cât şi interapofizar; pot exista şila acest nivel manifestări de osteofitoză difuză.

Spondiloza dorsolombară localizată frecvent la nivelul articulaţiilor diartrodialemobile care prezintă cartilajul articular ca un elementimportant al articulaţiei. Evoluează în final spre impotenţă functională

articulară.

Este cea mai frecventă suferintă reumatică, incidenţa ei crescând cuvârsta, femeile între 40-60 ani fiind des afectate decât bărbaţii.

Spondiloza dorso-lombară face parte din reumatismul cronicdegenerativ, bolnavii afectaţi de această boală nu se mai vindecă, doar se încearcă o stabilizare a stării lor de sănătate. Artroza interapofizarădorso-lombară poate avea un răsunet clinic important datorită vecinităţii



unui element anatomic important, rădăcina nervoasă, de aicifrecvenţanevralgiilor determinate de atroza interapofizară.

5.2 Etiopatogenie

Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale

articulaţiilor şi discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate alerahisului dorso-lombar.

O pondere mai mare în etiologie o au :

• tulburări de statică rahidiană (poziţii gresite în munca profesională)

• traumatisme vertebrale majore sau minore

• vârsta înaintată

• obezitatea

• solicitări sportivede performanţă.

Procesul de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atâtdiscul intervertebral, determinând o discartroză sau artrozămeniscosomatică, cât şi articulaţia interapofizarăproducând o artrozăposterioară.

Artroza dorso-lombară este o artroză de origine statică, complicândo cifoză dorsală fiziologică.Dezvoltarea osteofitelor limitează mişcările



coloanei ,la subiecţii tineri,atroza dorso-lombară suvine pe o cifozăconsecutivă epifizitei vertebrale (boala Scheuerman), la femeia dupămenopauză complică cifoza cu hiperlordoza lombară, iar la vârstinici se

întâlneşte cifoza senilă.

5.3 Examenul clinic – semne subiective şi obiective

Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective şi obiective.Manifestările se concretizează în sindroame locale şi radiculare.Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii şi un grad variatde impotenţă funcţională.

Rareori ele pot determina unele complicaţii dintre care cele mai

frecvente sunt sindroamele radiculare.Durerile vertebrale sunt difuze, de tip mecanic, vag localizate, cu

debut insidios, evoluţie îndelungatăşi intensitate moderată,sunt mai viidimineaţa la mişcări sau către seara, după oboseală.

Ele se accentuează în ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele şi lucrul prelungit la birou. Aceste manifestări algiceiradiază de obicei spre regiunile fesiere sau sacru, iar alterori pe membru

inferior,subformaunei sciatici şi nevralgii crurale.Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus, în poziţia de

decubit pe un plan dur. Punctele cele mai dureroase sunt cele de lanivelul lui L4-L5 şi L5- S1. Uneori spondiloza dorso-lombară se poateasocia cu jenă respiratorie şi hipertrofie compensatoare a musculaturiiinterscapulare. Sunt posibile de asemenea iradieri dureroase precordialecare se localizează frecvent. Simptomatologia este cronică, elementuldominant este durerea care se repercutează negativ asupra

comportamentului staokinetic al bolnavului.

Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloză dorso-lombară, esterelativ sărac. Se recomandă o oarecare limitare a mişcărilor coloaneivertebrale. La palparea coloanei , care se va efectua atât dealungul linieiapofizelor spinoase se va constata prezenţa unor puncte dureroasemediane sau latero-verticale.

Bolnavii cu spondiloza dorso-lombară au o stare generala bună,sunt normo- sau chiar hiperponderali. Pentru acest examen, bolnavul va



fi pus în decubit ventral în pozitie şezândă sau în picioare. Palparearemarcă zone de sensibilitate, de contractură limitată sau atrofii alemuşchilor paravertebrali.

Tot examenul clinico-funcţional precizează modificărilefiziopatologice:

• reducerea elasticităţii ţesuturilor moi

• reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sauscăderea coordonării lor, cu disfuncţii de transfer şi mers.

• reducerea mobilităţii coloanei vertebrale.

5.4 Investigaţii paraclinice

Examenele biochimice indică prezenţa de enzime proteolitice îninteriorul discului, cum ar fi colageneza, gelatinaza, elastaza cu roldegenerativ.

Examenul radiologic constitue principalul mijloc de evidenţiere aartrozelor intervertebrale.Spondiloza dorso-lombară se caracterizeazăprin prezenţa de osteofite care prezintă o concavitate externă crescutăorizontal.

Radiografia coloanei poate evidenţia şi unele anomalii precum şianumite leziuni discale răspunzatoare de unele nevralgii rebele.Explorarea radiologică este principalul argument de diagnostic. Tabloulradiologic este dominat de diminuarea în înălţime a interliniei articulare,de osteocondensare şi de osteofitoză marginală.

Alte modificări radiologice constau în:

• calcificări ale nucleului

• artroza interapofizară

5.5 Evoluţie şi prognostic



Evoluţia şi prognosticul sunt benigne. Spondiloza dorso-lombară are oevoluţie lentă, leziunile degenerative ale coloanei vertebraleaccentuându-se odată cu vârsta.

Prognosticul e în general favorabil. Una din complicaţii o constituieşi sindroamele de compresiune medulară, care se traducla nivelulmembrului inferiorprintr-o diminuare a sensibilităţii profunde, iar la nivelulmembrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.

5.6 Tratament balneofiziokinetic

Tratamentul profilactic.

Kinetoprofilaxia primară este indicată indiferent de vârstă, sex saupregătire fizică anterioară. Obiectivele specifice sunt legate depredispoziţia unor persoane pentru afectarea patologică a coloaneivertebrale în general (obezi, femei gravide).

Scopul tratamentului constă în:

• scăderea greutăţii corporale,

• tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale.

• corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea deposturi corecte şi aliniament al corpului. Tratamentul este adaptatformelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice,medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.

Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat în puseurilede acutizare.În stadiile de remisiune se recomandă evitarea unor mişcăricontraindicate. Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a

programului de recuperare.Tratamentul medicamentos vizează:

• combaterea durerii

• combaterea inflamaţiei periradiculare

• combaterea contracturii musculare

• sedarea pacientilor.



Se administreaza :

• antiinflamatoare nesteroidiene în posologii diferite (oral,supozitoare sau intramuscular)

• medicaţie antalgică la nevoie (Algocalmin)

• medicaţie decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan.)

• terapie sedativă cu tranchilizante, barbiturice

Medicaţia condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul degenerativ.

Tratamentul ortopedic este indicat foarte rar. Se pot practicaosteotomii, artrodeze.

5.6.1 Principiile şi obiectivele tratamentuluibalneofizioterapeutic

Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele maieficiente rezultate. Aproape că nu există contraindicaţii din punctul de

vedere strict al bolii artrozice,excluzând binenţeles numai formelecomplicate

Mijloacele fizicale cele mai folosite sunt dindomeniulelectroterapiei, termoterapiei şi balneoterapiei.

Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor deasuplizare a coloanei, de armonizare a curburilor fiziologice şi detonifiere a musculaturii paravertebrale. Crearea unui comportament

igienic şi ergonomic va proteja coloana, preintâmpinând progresiaproceselor degenerative şi aparaţia puseurilor acute.

Înaplicarea posibilităţilor medicale de recuperare vor trebui luate înconsiderare:

• Tipuri de leziuni, anumite deficienţe, infirmităţi sau diformităţi potfi hotărâtoare în perspectivele individului în ceea ce priveşte orientareasa profesionala, cât şi gradul său de recuperare.



• Înteresarea sau nu a sistemului nervos central.Aceasta priveştecapacitatea de participare active a procesului de recuperare.

• Precocitatea tratamentului. Este de la sine înţeles că recuperarea

este cu atât mai uşoară şi mai favorabilă cu cât tratamentul este începutmai devreme, după instalarea deficienţei. Pe de altă parte, acest lucru vapreveni instalarea atrofiilor musculare, a redorilor articulare şi atulburarilor psihice; pe de altă parte procesul de refacere, decorectaresau de recuperare funcţională, este mai uşoară în primele faze.Bolnavii care apelează la serviciile medicale de recuperare pot fi impărţiţi

în trei categorii:

• bolnavi, deficienţi fizici în urma unui accident sau al uneo boli care

dupa un tratament chirurgical, ortopedic sau medicamentos, au nevoiede recuperarea integrităţii funcţionale cu mijloace fizico-terapice.

• bolnavii care au o infirmitate stabilizată,congenitală sau din timpul vieţii extrauterine. Acestia sunt beneficiarii recuperării funcţionale motoriişi a serviciilor psihologice, de învăţământ, profesionalizare

• bolnavii cu afecţiuni evolutive ce trebuie să apeleze larecuperarea medicalăfuncţională în mod regulat şi inter mitent.

Obiectivele recuperării sunt:

• combaterea durerilor

• combaterea retracturilor şi a redorilor

• stabilizarea procesului de artroză

• recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale

•promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei

• armonizarea cur burilor fiziologice

• tonifierea musculaturii paravertebrale

• crearea unui comportament igienic şi ergonomic pentru a protejacoloana.

• electroterapie



• termoterapie

• balneoterapie .

5.6.2 Tratamentul prin hidro-termoterapie .

Îndicăm impachetarile uscate generale cu sticle calde, 30-60minute.

Impachetările cu parafină.

Tehnică de aplicare: se topeşte într -un vas o cantitate de parafină.Cu ajutorul unor manşoane prevăzute cu orificiu prin care se toarnă,cuajutorul unei pâlnii, parafină topită. Peste stratul de parafină se pune o

bucatăde flanelă şi se acoperă regiunea cu patura.Durata este de 30-60minute.Acţiunea parafinei provoacă osupraincălzire profundă şi uniformăa ţesuturilor.

Baia kinetoterapeutică este o baie caldă, la care se asociazămişcări în toate articulaţiile bolnavului. Se efectuează într -o cadă maimare, care se umple ¾ cu apă la temperatură de36-37 grade C. Se

începe cu degetele membrului inferior de partea opusă, apoi pe rând seimprimă mişcări şi celorlate articulatii, se trece apoi la membrul inferiorde aceeaşi parte.Manevrele se continuă apoi la membrele superioare,

întâi cel de partea opusă, apoi cel de aceeaşi parte. Toate acestemişcări se executa timp de 5 minute, iar durata baii este de 20-30minute, după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.

Băi medicinale

Modul de acţiune: factorul termic, chimic şi mecanic. Băi cuingrediente chimice – temperatura apeide 35-37 grade C, durata 10-20minute.

Băi cu iod – se fac în căzi de lemn acoperite cu capac sau cu opătură în aşa fel ca numai capul bolnavului să rămână afară, pentru aevita acţiunea nocivă a vaporilor de iod.

Modul de acţiune: iodul micşoreaza vâscozitatea sângelui provocândvasodilataţie şi scăzând tensiunea arterială, măreşte puterea de apărarea organismului determinând reacţii locale la nivelul ţesuturilor şiorganelor contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii.



Impachetările cu nămol

Materiale necesare:pat sau canapea, pătură, pânză impermeabilă,cearceaf. Se pregăteşte nămolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte

până se realizează o masă vâscoasă. La temperatura indicată înprescripţie se aplică nămolul pe cearceaf în grosime de 2-3 cm, pesteacest strat de nămol se aşează regiunea de împachetat a bolnavului, seaplică nămolul pe părţile laterale şi anterioare ale corpului evitândregiunea precordială.

Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pefrunte. Durata este de 20-40 minute,după terminare se practică oprocedură de curăţire. Aceste împachetări au acţiune: termică, chimică,

mecanică

Băile cu abur

Se foloseşte căldură umedă sub formă de vapori. Ele aduc un aportmare de căldură ridicând într -un timp relativ scurt temperatura corpului.Pentru ca băile de abur să fie mai uşor suportate se pleacă de la otemperatură iniţială de 38-42 de grade C şi se urcă treptat la 50-55 gradeC. Durata lor variază în raport cu boala şi rezistenţa organismului, de la 5

la 30 minute, iar daca dorim să mărim transpiraţia dăm bolnavului 250 -500 ml ceai sau apă.

În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inimă. Baiade abur se termină cu o procedură de răcire, baiesau duş rece. Băile deabur pot fi complete sau parţiale.

5.6.3 Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este folosită sub diferite forme : • galvanizări

• ionizări cu novocaină,histamină

• curenţi cu impulsuri

• curenţi diadinamici

• curenţi interferenţiali de medie frecvenţă



• curenţi de înaltă frecvenţă (ultrasunetul, ultrascurte)

Ionizarea este o procedură prin care introducem în organism, cuajutorul curentului electric diferite substanţe medicamentoase cu acţiuni

farmacologice.Tehnică de aplicare: pentru a putea face o ionizare avem nevoie de

aparatură folosită în galvanizare, folosind substanţe medicamentoase ca:Clorura de calciu , xilina .

Ultrasutetul

Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduriale fizioterapiei, în care este vorba de transmiterea vibraţiilor mecanicependulare pe o frecvenţă deosebit de mare, produse de un generator deultrasunete. Efectele lor sunt deosebite faţă de cele ale diverselor formede curenţi electrici (faradic, galvanic). Ultrasunetul este un curent de

înaltă frecvenţă care are calităţile de a fi fibrinolitic şi decontracturant.

Tehnică de aplicare:pe regiunea de tratat se aplică unguent(indometacin) se face mişcarea capului (emitator ) încet şi lipit pesuprafaţa receptivă.

Efecte: efect termic, efect de difuzie, efect analgezic, efect antiinflamatorşi efect vascular.

Curenţii interfereţiali sunt indicaţi pentru efectul lor miorelaxant,trofic, analgezic .

Efecte: • decontracturant • miorelaxant • trofic .

Tehnica de aplicare:

Curentul interferenţial rezultă din încrucişarea a doi curenţi demedie frecvenţă cu amplitudini constante, dar cu frecvenţe diferite. Înzona de întâlnire a celor doi curenţi cu frecvenţe diferite se produce uncâmp electric.

Există două tehnici de aplicare: statică sau cinetică.

Statica – electrozii se menţin în timpul procedurii în acelaşi loc şi

asupra lor se exercită o presiune constantă



Se folosesc două tipuri de electrozi:electrozi clasici – cei placăşielectrozi pernită – constau dintr-un suport de material plastic pe caresunt fixaţi 2-4 electrozi utilizaţi.

Roentgen terapia

Este indicată pentru efectele sale analgezice şi antiinflamatorii, dar aplicată numai în cazul în care durerile nu cedează la tratamentulantiinflamator şi analgezic.

5.7 Tratamentul prin masaj

Pentru masaj bolnavul este aşezat în poziţie ventrala pe un pat demasaj, întotdeauna se pune o perna sub abdomen pentru camusculatura şi coloana să fie cât mai relaxante. Se începe cu netezire cuambele palme pornind de la partea inferioară a feselor, muschiiparavertebrali,lombari pîna la coastele false, iar a doua netezire se facepe părţile laterale cu terminaţia T12. După netezire urmează frământarea

– se porneşte de la coccis cu mâna peste mâna, urmărind şanţulsuperior al fesierilor pâna la creasta iliacă. Tragem apoi palmele mulânddin nou pe coastele false catre T12, după care se întorc mâinile la 180de grade şi mulăm din nou pe coastele false pâna la creasta iliacă, de la

care ne tragem mâinile pe linia superioară a fesierilor către coccis de 5-6ori. Urmează frământarea, cu o mână se porneşte de la partea inferioarăa feselor pe paravertebrali, apoi direcţia 2 pe pătratul lombar şi direcţia 3pe partea laterală a fesierilor şi a psoasiliacului iliac şi o parte din dinţaţi.Pe aceeaşi direcţie se face şi frământarea cu două mâini şi contratimp.Geluirea se execută cu doua degete depărtate, pornind de la coccis peşanţul superior al fesierilor pâna la creasta iliacă. Urmează fricţiunea, peaceleaşi direcţii cu geluirea, care se execută cu degetele apropiate

pornind de la coccis la crestele iliace. Se mai face fricţiunea peparavertebralii lombari.

5.10 Cura balneară

Spondiloza dorso-lombară beneficiază de mult tratament balnear. Alegerea staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţiede vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca şi de bolile asociate.

Putem să indicăm



– apele termale simple, uşor radioactive de tipul Felix; apele sărate- iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; heliotermale de la Sovata şiOcna Sibiului, apele sulfuroase termale de tipul Herculane şi celeatermale de la Govora, Olănesti, Pucioasa, nămolul de tipul celor de la

Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului.

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic,fizic (mecanic) şi chimic.

•Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;

• Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacurisărate);

•Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);

•Govora (nămol silicos şi iodat);

• Geoagiu (nămoluri feruginoase)

Pentru nămol temperaturaeste de 40-44 grade Celsius, durata 30-40 minute. Se asociază cu proceduri fizioterapeutice şi helioterapeutice,de la caz la caz.

spondiloza proiect

Documents

Transcript of spondiloza proiect