Curtea Internaţionalǎ de JustiţieCazul privind activitǎţi militare şi paramilitare în Nicaragua şi contra acesteia

Nicaragua c. S.U.A.(1986)

În 1981, Nicaragua a sesizat Curtea Internaţionalǎ de Justiţie, pe baza declaraţiei unilaterale reglementate de articolul 36 (2) din Statutul Curţii, solicitând instanţei sǎ declare cǎ anumite activitǎţi militare şi paramilitare ale Statelor Unite ale Americii împotriva acesteia erau neconforme cu dreptul internaţional.

Litigiul dintre cele douǎ state s-a nǎscut pe fondul intenţiei Statelor Unite de a rǎsturna guvernul sandinist de la Managua (comunist), care s-a instaurat la putere în anii 1979-1980.

Elementele de fapt care au putut fi probate de Nicaragua (cu mijloace de probǎ precum materiale de presǎ, martori, declaraţii oficiale ale unor demnitari americani) au constat din:

a) Preşedintele S.U.A. a autorizat agenţii guvernamentale sǎ plaseze mine în mai multe porturi ale statului Nicaragua;

b) Aeronave militare ale S.U.A. au survolat teritoriul statului Nicaragua (pǎtrunzând în spaţiul aerian al acesteia);

c) S.U.A. a instituit o blocadǎ economicǎ în raport cu Nicaragua;d) S.U.A. au finanţat, antrenat şi echipat un grup de forţe paramilitare, numite

„contras”, care luptau pentru rǎsturnarea guvernului sandinist. Nicaragua a susţinut cǎ aceste acte reprezintǎ încǎlcǎri flagrante ale Cartei O.N.U., Cartei

Organizaţiei Statelor Americane (O.A.S.) şi a principiilor elementare ale dreptului internaţional. Statele Unite au susţinut, în primul rând, cǎ instanţa nu este competentǎ sǎ judece litigiul,

deoarece o rezervǎ conţinutǎ de declaraţia prin care S.U.A. recunoşteau competenţa Curţii Internaţionale de Justiţie prevedea faptul cǎ instanţa nu va judeca pe baza unui tratat multilateral decât în cazul în care toate pǎrţile la acel tratat declarǎ cǎ vor accepta hotǎrârea Curţii. În decizia pronunţatǎ asupra competenţei sale, Curtea Internaţionalǎ de Justiţie a reţinut cǎ are competenţǎ sǎ judece litigiul, dar nu va putea aplica în speţǎ tratatele multilaterale.

S.U.A. nu s-a prezentat la pledoaria oralǎ, transmiţând Curţii doar memoriul scris.

Statele Unite au susţinut cǎ activitǎţile lor sunt motivate de dreptul colectiv la autoapǎrare. Astfel, S.U.A. au probat cǎ grupuri paramilitare susţinute de statul Nicaragua (în special prin livrarea de arme) acţionau la graniţa cu statul Honduras – ceea ce îndreptǎţeşte S.U.A. sǎ rǎspundǎ, în apǎrarea statului Honduras, cu acţiuni militare legitimate de dreptul la autoapǎrare.

De asemenea, S.U.A. au arǎtat cǎ acţiunile lor sunt motivate şi de un drept de intervenţie democraticǎ, legitimat de faptul cǎ guvernul Nicaraguan s-a angajat, prin Pactul pentru Pace din cadrul O.A.S., sǎ organizeze alegeri libere şi sǎ respecte drepturile fundamentale ale omului.

In ceea ce priveşte forţele „contras”, S.U.A. au arǎtat cǎ acele forţe acţionau independent şi, prin urmare, nu le este imputabilǎ acţiunea acestora.

Ce va decide Curtea în raport cu situaţia de fapt şi argumentele pǎrţilor?

Rezolvare: SUA au incalcat regula cutumiara a interdictiei de a folosi forta sau amenintarea cu forta, prin plasarea de mine, inarmarea trupelor din Honduras si survolarea teritoriului. De asemenea a incalcat regula cutumiara a interdictiei statelor de a se amesteca in treburile interne ale altor state ( tot prin aceleasi fapte, prevazute la lit a, b, c, d). SUA a incalcat

1

si regula cutumiara care prevede egalitatea suverana a statelor. Curtea a spus ca toate aceste principii au valoare cutumiara, deoarece practica acelor reguli este o practica generala, toate statele find parti la Carta ONU. Curtea a considerat ca aceasta practica este si obligatorie, lucru care rezulta din faptul ca multe state au ratificat Carta ONU si toate statele membre ONU au votat pentru adoptarea Rezoltuiei 2625 din 1970 cu privire la principiile fundamentale ale dreptului international.

Curtea a considerat ca dreptul la autoaparare are valoare cutumiara. Aceasta concluzie rezulta din precizarea ca dreptul la autoaparare este un drept inerent al statelor, rezultand din insusi suveranitatea lor. Pentru exercitarea dreptului la autoaparare Curtea a impus 3 conditii:

1. Existenta unui atac armat2. Respectarea principiului necesitatii3. Respectarea principiului proportionalitatii

In cazul autoapararii colective Curtea a mai precizat inca 2 conditi: 1. Statul pentru care se intervine sa fi considerat ca asupra sa a avut loc un atac armat 2. Statul pentru care se intervine sa fi solicitat ajutorulCurtea a echivalat atacul armat cu definitia agresiunii prevazuta de Rezoltuia 3314/1974. Constituie atac armat trimiterea de catre un stat de trupe neregulate sau mercenare care desfasoara acte de folosirea fortei de o asemenea amploare si de asemenea efecte incat sa constituie un atac armat.In ceea ce priveste celelalte 2 conditii (2 si 3), acestea nu rezulta din art 51 din Carta. Raspunsul la un atac armat trebuie sa fie proportional cu acel atac.Curtea a considerat ca nu poate fi invocat dreptul la autoaparare. Raspunsul SUA nu a fost intemeiat, fiind disproportional si nenecesar.Nu exista in fundament in dreptul international pentru interventia democratica.

2