Spania

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexeale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere adisparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupraunor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM,transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formareaprofesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la niveleuropean, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică peredistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre cătreregiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentăreprezintă aproximativ o treime din bugetul UE2).

Majoritate ţărilor, inclusiv cele dezvoltate economic, se confruntă cu problemeregionale şi în consecinţă aplică politici de dezvoltare regională. Aceasta deoarece, anumite părţi din teritoriile naţionale au fost neglijate, sau au cunoscut o anumită întîrziere în dezvoltarea generală, aşa cum este cazul sudului Italiei, sau vestului Irlandei.Există deasemeni, regiuni în declin în raport cu restul ţării ca urmare a unor modificării ale condiţiilor economice. Pe de altă parte alte regiuni cunosc o creştere economică puternică datorită tendinţei de concentrare a unor activităţi economice de vîrf în anumite zone ale ţării.Atunci când aceste disparităţi au atins un nivel considerat inacceptabil, autorităţile publice au căutat, prin diferite mijloace, să neutralizeze atât cauzele cât şi efectele.Politicile adoptate au urmărit, în principal, adopterea unor măsurii în favoarea regiunilor aflate în dificultate.Pentru aplicarea acestor politici este necesar mai întâi, identificarea regiunilor confruntate cu probleme şi adoptarea unei serii de măsuri în domeniul cheltuielilor publice, al infrastructurii, al punerii în valoare a terenurilor, al urbanizării şi al dezvoltării economice în general.

Principalele obiective ale politicilor regionale sunt:

- dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor şi zonelor unei ţări;- ameliorarea cadrului de viată al locuitorilor (servicii pentru populaţie, habitat)- corelarea selectivă a planurilor de dezvoltare sectorială în cadrul planurilor de amenajare a teritoriului, în funcţie de impactul dezvoltării sectoriale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei;- gestionarea resurselor locale şi protejarea mediului;- utilizarea raţională a terenurilor (în special a celor agricole şi forestiere).

Implementare politicilor de dezvoltare regională prin strategii specifice necesită utilizarea unor instrumente economice, juridice şi de altă natură.Principalul instrument al politicilor regionale este dat de volumul resurselor financiare care pot fi mobilizate pentru susţinere programelor de dezvoltare regională.Sursele de finanţare provin din taxe şi impozite locale, respectiv din transferuri de la bugetul central.În privinţa surselor locale se poate remarca faptul că susţinerea dezvoltării regionale doar prin acest tip de resurse înseamnă a intra într-un cerc vicios al dezechilibrelor regionale, întrucât zonele cu activitate economică intensă vor reuşi să colecteze mai multe resurse în raport cu zonele mai puţin dezvoltate şi prin urmare, vor cunoaşte o dezvoltare mai susţinută. Aceasta înseamnă că şansa zonelor mai puţin dezvoltate va depinde de posibilităţile acestora de a atrage investitori acordându-le diverse facilităţi.

La nivelul statelor naţionale, în Europa se disting câteva zone în care realizarea dezvoltării regionale are trăsături comune. Determinarea lor are la bază gradul de dezvoltare a regiunilor, specificul problemelor regionale, scopurile şi sarcinile politicii de dezvoltare regională, instrumentele prin care se realizează. În dependenţă de aceşti factori statele europene pot fi încadrate în cinci grupuri separate, fiecare grup având trăsături caracteristice distincte.

Primul grup este alcătuit din aşa-numitele „state integrate” (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania). Aceste state au un nivel mai slab de dezvoltare în comparaţie cu celelalte state ale UE. De aceea aspectul dezvoltării regionale este inclus în cadrul dezvoltării naţionale.

Grupul al doilea îl constituie Germania şi Italia, care se confruntă cu problema diferenţierii accentuate între nivelele de dezvoltare ale regiunilor italiene din nord faţă de cele din sud şi a landurilor est germane faţă de cele din vest.

Ţările scandinave (Suedia, Finlanda), constituie grupul trei şi sunt caracterizate prin teritorii vaste slab populate şi îndepărtate din punct de vedere geografic.

Grupul patru îl constituie statele Europei de Nord-Vest – Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia, etc., care tradiţional promovează o politică de dezvoltare regională, care are o evoluţie istorică mai îndelungată.

Statele ECE (România, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, etc.) formează grupul cinci, unde promovarea politicii dezvoltării regionale şi dezvoltarea regională propriu-zisă în ultimul timp are o evoluţie continuă atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional.

Pentru „ţările integrate” este caracteristică promovarea dezvoltării regionale în concordanţă cu dezvoltarea economiei naţionale care este la un nivel mai jos de dezvoltare în comparaţie cu economiile celorlalte ţări ale UE. Din acest considerent scopurile dezvoltării regionale sunt secundare şi reies din scopurile dezvoltării economiei naţionale (de exemplu, în Grecia) sau le completează. În Irlanda accentul de bază se pune pe dezvoltarea industriei naţionale, încercându-se a realiza totodată şi o dezvoltare regională uniformă. Scopul principal al dezvoltării regionale în Spania este intensificarea integrării europene. Intensificarea integrării europene presupune existenţa unei economii care să poată concura cu economiile celorlalte state membre. De aceea sarcinile dezvoltării regionale constau în crearea condiţiilor necesare pentru repartizarea uniformă a veniturilor şi crearea unui nivel de dezvoltarea economică echilibrată între diferite zone ale ţării.

Valoarea adăugată a politicii depăşeşte nivelul creşterii economice şi al locurilor de muncă.Politica de coeziune se găseşte într-o relaţie de interdependenţă cu celalte politici comunitare– fi e din domeniul ajutoarelor de stat, protecţiei mediului, transportului, sprijinirii inovaţiei saua societăţii informaţionale. Şi, nu în cele din urmă, îmbunătăţeşte şi modernizează administraţiilepublice pentru a îmbunătăţi transparenţa şi a stimula o administrare efi cientă.Identifi carea nevoilor şi problemelor din Europa nu este sufi cientă. Politica regionalăeuropeană are potenţialul de a transforma provocările comune în oportunităţi. Acestlucru devine evident în cazul a zeci de mii de proiecte realizate împreună de UE, statelemembre şi regiunile acestora. Asemenea proiecte pot fi uşor accesibile.

O mai mare creștere economică și mai multe locuri de muncă pentru toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană – acest mesaj se află în central politicii de coeziune și al instrumentelorsale între 2007 și 2013.

Cea mai mare investiţie făcută vreodată de UE prin politica de coeziune va fi de 347,4 miliarde de euro de-a lungul unei perioade de şapte ani, venind în sprijinul dezvoltării regionale şi stimularea creării de locuri de muncă. Se estimează că instrumentele de coeziune vor stimula creşterea economic în noile state membre cu 6% în medie şi vor crea cca 2 milioane de locuri de muncă.

Decalajele economice şi sociale din Europa sunt substanţiale şi s-au adâncit semnifi cativ odată cu recentele aderări. Luxemburg,cel mai prosper stat membru în termeni de venit pe cap de locuitor, este acum de şapteori mai bogat decât cel mai sărac, România.

Cu toate acestea, întregul teritoriu European face faţă unor noi provocări. Globalizarea,schimbările climatice sau îmbătrânirea populaţiei nu se opresc la graniţele naţionale, instituţionale sau politice. Dincontră, ele au impact direct asupra comunităţilor regionale şi locale, variind de asemenea în intensitate.Competitivitatea Europei nu poate fi realizată numai prin politici UE la nivelul fiecărui stat membru sau la nivel regional.Succesul economic este un proces social care necesită o strânsă cooperare. Politica regională europeană are potenţialul să transforme provocările comune în oportunităţi.Aceasta este concepută astfel încât răspunsurile UE să implice indivizii în conceperea şi implementarea strategiilor de dezvoltare regională şi a proiectelor locale în beneficiul întregii Europe.

SpaniaFonduri alocate2007-2013Total: 35,2 miliarde euroConvergenţă:26,2 miliarde euroCompetitivitate regional și ocuparea forţei de muncă:8,5 miliarde euroCooperare teritorială europeană: 559 milioane euroScopul programelor Crearea de oportunităţi de investiţii și de muncă mai atractive, perfecţionarea cunoașterii și inovării pentru a întări creșterea economica și a contribui la apariţia mai multor și mai bune locuri de muncăObiective Creșterea ratei de ocupare a forţei de muncă de la 63,3 % în 2005 la 70 % până în 2013Creșterea cheltuielilor pentru cercetare și inovare de la 1,06 la 2 % din PIBStimularea reducerii emisiilor de CO2 cu 15 %

Asistarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și atragerea investiţiilor străine sunt modalităţi cheie pe care le sprijină politicile de coeziune pentru favoriza creșterea economiilor regionale.Atragerea investitorilor şi mărirea capacităţii de producţie a regiunilor sunt vitale pentru îmbunătăţirea performanţei lor economice şi asistarea celor care au lacune în procesul de recuperare a decalajului.În fiecare an, aproximativ 1,2 milioane de întreprinderi sunt create în UE – în jur de 10% din numărul total de afaceri. Totuşi, doar jumătate dintre acestea supravieţuiesc în primii cinci ani. Pe lîngă acesta, există diferenţe

mari în spaţiul european – de exemplu,în Italia, Spania şi Marea Britanie, se creează întreprinderi de două ori mai des în comparaţie cu media UE.

Programul Empleaverde, Spania (Fondul social european)

Fundația pentru biodiversitate desfășoară această operațiune națională din anul 2000, lansând cereri anuale de propuneri pentru proiecte care să promoveze o integrare mai bună a aspectelor de mediu în activitățile întreprinderilor, să stimuleze ecoinovarea și crearea de întreprinderi în sectorul mediului.

Printre măsuri se numără cursuri de formare, e-învățare, seminare, campanii de informare și comunicare, consilierea personală și crearea de relații profesionale. Proiectele sunt direcționate în principal către lucrătorii independenți, lucrătorii din întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și întreprinzători. Se acordă o atenție specială lucrătorilor defavorizați, lucrătorilor din sectoare care prezintă riscul de disponibilizare și celor care activează deja în sectorul mediului. Durata proiectelor este de unul sau doi ani. Bugetul total al fiecărui proiect variază între 150 000 și 615 000 de euro. Acestea beneficiază de cofinanțare din partea Fondului social european în proporție de 50-80%.

Autostrada Jerez-Los Barrios, Spania (Fondul european de dezvoltare regională)

Șoseaua cu două benzi pe sens, cu o lungime de 78,5 kilometri, dintre Jerez de la Frontera și Los Barrios din Andaluzia, Spania, a fost denumită prima autostradă „ecologică” din Europa. Proiectul a fost finanțat prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională și ilustrează modul în care măsurile de dezvoltare a infrastructurii și economiei regionale pot integra și obiective de mediu.

Extinderea vechii șosele era vitală pentru dezvoltarea economică a regiunii oferind legături comerciale mai bune pentru porturile Cadiz, Algeciras și Gibraltar. Cu toate acestea, exista riscul unui impact ridicat asupra mediului deoarece șoseaua traversează Parcul natural Los Alcornocales.

O serie de măsuri inovatoare au redus la minimum efectele asupra peisajului natural. Au fost construite viaducte, poduri și tuneluri pentru a reduce numărul barajelor necesare și înălțimea acestora.

Deșeurile de construcție din cadrul proiectului au fost reutilizate aproape în totalitate, evitându-se depozitarea excesivă de deșeuri. Au fost construite pasaje speciale pentru a le permite animalelor să circule liber, precum și bariere de reducere a zgomotului. În același timp, s-au plantat peste 190 000 de arbuști și 6 500 de copaci pentru a reface peisajul caracterizat de pante defrișate.