7/30/2019 Soluții medicamentoase

http://slidepdf.com/reader/full/soluii-medicamentoase 1/4

Soluții medicamentoase 

1.1.Generalități 

Soluţiile medicamentoase sunt preparate farmaceutice lichide, care conţin una sau mai multe

substanţe active dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de solvenţi şi destinateadministrării interne, externe sau pentru prepararea altor forme farmaceutice. Soluţiile

medicamentoase au ca solvenţi: apa, alcoolul, glicerolul sau uleiuri vegetale.

O altă definire este următoarea: „soluţiile reprezintă amestecuri de două sau mai multe

componente formând ofază omogenă. Se mai numesc şi soluţii adevărate, dispersii moleculare

sau ioniceavând anumite caracteristici şi sunt oficializate în Farmacopeea Română ediţia a X-a”1 

Componenta care determină faza soluţiei (starea sa de agregare) se numeşte „solvent” şi de

obicei se află în proporţia cea mai mare în sistem (deşi sunt şi excepţii, când solventul se află în

 proporţie mai mică, cum este cazul siropurilor, soluţii apoase concentrate de zahăr). Cealaltă

componentă (pot fi mai multe) se numeşte „solvat” sau „solut” şi se află dispersată ca molecule

sau ioni printre moleculele solventului, este deci dizolvată în solvent. Contrar sistemelor 

disperse eterogene, soluţiile se caracterizează prin aceea că multe din proprietăţile fizice ale

substanţei ce urmează a fi dizolvată se pierd odată cu procesul de dizolvare. Spre deosebir e de

alte amestecuri, soluţiile se caracterizează în primul rând printr -o întrepătrunder e reciprocă a

componentelor în urma căreia nu există suprafeţe de separaţie, astfel că în soluţie lipsesc

fenomenele de interfaţă. 

 Noţiunea de soluţie nu se utilizează de obicei în cazul sistemelor gazoase, deoarece gazele sunt

în general indiferente unul faţă de altul şi ca atare sunt miscibile între ele în orice proporţie, iar 

multe din proprietăţile fizice ale amestecului global se pot deduce din cele ale componentelor,

luându-se în consideraţie proporţia lor în amestec. 

 Soluţiile pot fi deci sisteme lichide moi sau solide, solventul fiind componenta care imprimă

sistemului starea de agregare.

În mod obişnuit termenul de soluţie este rezervat pentru sistemele omogene lichide în care

solventul este un lichid, solutul putând fi gaz, lichid sau solid. Aceste sisteme sunt cel mai des

întâlnite şi prezintă importanţă din punct de vedere farmaceutic. De aceea F.R.X (ca de altfel

toate farmacopeile) prezintă soluţiile medicamentoase drept „preparate farmaceutice lichide

care conţin una sau mai multe substanţe active dizolvate într -un solvent sau într-un amestec

de solvenţi; sunt destinate administrării interne sau externe”.

1 Vicaș L. „Tehnologie farmaceutică”, p.35 

7/30/2019 Soluții medicamentoase

http://slidepdf.com/reader/full/soluii-medicamentoase 2/4

Din definiţia dată soluţiilor medicamentoase de farmacopee rezultă o clasificare a acestora, şi

anume după modul (calea) de administrare şi locul de acţiune, respectiv soluţii de uz intern (cu

acţiune sistemică) şi soluţii de uz extern (cu acţiune locală). 

Mai sunt şi alte criterii de clasificare a soluţiilor şi anume: 

  după concentraţie: soluţii diluate şi soluţii concentrate;

  după numărul componentelor: soluţii sim ple (cu o substanţă dizolvată) şi soluţii 

compuse (cu două sau mai multe substanţe); 

  după natura solventului: soluţii apoase, alcoolice, hidroalcoolice, glicerinate, în

solvenţi anhidri: pr opilenglicol, polietilenglicol,uleiuri vegetale;

  după metoda de preparare (mod de obţinere): soluţii obţinute prin dizolvare simplă 

sau prin intermediu, soluţii obţinute prin distilare sau antrenare cu vapori de apă,soluţii obţinute prin amestecare. 

De obicei sunt considerate soluţii medicamentoase soluţiile moleculare sau soluţiile adevărate,

constituite din microunităţi - molecule sau ioni - cu dimensiuni apropiate între ele, în general

cuprinse între 0,1 - 1 nm (< de 10-7 cm) (ex.: apă, alcool, glucoză, ioni, clor, sodiu etc.).

Un caz particular îl reprezintă soluţiile micelare în care faza dispersată este formată din agregate

moleculare sau ionice (micele). În cazul acestor soluţii proprietăţile de claritate şi vâscozitate

sunt asemănătoare cu cele ale soluţiilor adevărate,  dar valorile unor proprietăţi fizice ca

 presiunea de vapori, presiunea osmotică, conductibilitatea electrica şi altele, sunt mult diferite

de ale soluţiilor adevărate. Micelele sunt definite ca agregate polimoleculare sau poliionice care

 pot atinge dimensiuni coloidale, de aceea soluţiile micelare se mai numesc soluţiile asociaţiilor 

coloidale.

Mucilagiile (soluţii de macromolecule naturale, de semisinteză sau de sinteză) conţin solvatul în

dispersie moleculară ca şi soluţiile moleculare, dar diferă de acestea din urmă prin greutateamoleculara mare şi dimensiunea uriaşă a macromoleculelor solvatului (mult mai mare ca a

moleculelor solventului), ceea ce conferă unele proprietăţi diferite acestor soluţii: presiunea

osmotică, vâscozitatea, fenomenul de îmbibare care precede solvatarea. Ele sunt considerate

sisteme disperse ultramicroeterogene, având particulele fazei dispersate de dimensiuni coloidale

(10-7 - 10-5 cm). Deoarece soluţiile micelare şi cele macromoleculare se formează spontan şi

sunt stabile din punct de vedere termodinamic, sunt considerate de unii autori soluţii şi astfel

apare şi clasificarea soluţiilor în 3 categorii: 

  soluţii micromoleculare; 

7/30/2019 Soluții medicamentoase

http://slidepdf.com/reader/full/soluii-medicamentoase 3/4

  soluţii micelare; 

  soluţii macromoleculare. 

Soluţiile medicamentoase prezintă o serie de avantaje comparativ cu alte forme farmaceutice

şi anume: 

  distribuţia uniformă a substanţei medicamentoase în toată masa preparatului; 

  posibilitatea de modificare a dozajului prin diluare;

  înlăturarea acţiunii iritante a unor substanţe medicamentoase asupra mucoasei gastrice

în cazul administrării lor sub formă de comprimate sau capsule; 

  acţiunea  promptă prin rezorbţia rapidă a principiului activ, respectiv o

 biodisponibilitate superioară celorlalte forme farmaceutice administrate pe cale orală; 

  posibilitatea de aromatizare şi îndulcire ceea ce le face recomandabile în special pentru copii şi persoane care nu pot înghiţi uşor preparate farmaceutice solide. 

Dezavantajele principale ale soluţiilor sunt: 

  volumul mare de preparat şi fluiditatea lor, care le fac greu de manipulat şi

transportat;

  stabilitatea redusă, datorită solventului, în majoritatea cazurilor apa, care favorizează

degradările sub influenţa factorilor externi (hidrolize, oxidări, fotolize, contaminări 

microbiologice). O serie de reacţii între componente pot avea loc cu uşurinţă în mediu

apos, în soluţiile compuse survenind o serie de incompatibilităţi. 

 1.2. Formularea soluţiilor medicamentoase 

Principalele componente ale unei soluţii medicamentoase sunt: 

  substanţa activă dizolvată (poate fi una sau mai multe);

 solventul (substanţa auxiliară). 

Alături de acestea se mai pot include în formularea unei soluţii o serie de alte substanţe auxiliare

(aditivi sau adjuvanţi) cu diferite roluri: corectori de gust sau miros, substanţe sau sisteme

tampon, solubilizanţi, conservanţi. 

Substanţele active 

Constituie solvatul unei soluţii şi în majoritatea cazurilor sunt solide. „ Raportul dintre cantitatea

de substanţă dizolvată şi cantitatea de solvent reprezintă concentraţia soluţiei”2 şi ea se poate

exprima în diferite feluri: procentual, cantitate la cantitate (m/m), (v/v), (m/v), părţi soluție

2 Vicaș L. „Tehnologie farmaceutică”, p.37

7/30/2019 Soluții medicamentoase

http://slidepdf.com/reader/full/soluii-medicamentoase 4/4

dizolvate într-un anumit număr de părţi solvent, molaritate (număr de moli solut în 1000 ml

solvent).

Cea mai importantă proprietate a substanţei active, de care trebuie să se ţină seama în formularea

unei soluţii este solubilitatea ei în solventul respectiv.

Solubilitatea unei substanţe într -un anumit solvent reprezintă concentraţia soluţiei saturate asubstanţei respective în solventul dat la o anumită temperatură.

Ea poate fi deci definită prin cantitatea din acea substanţă care se află în soluţie în momentul

când se stabileşte un echilibru între soluţie şi excesul de substanţă nedizolvată. 

Solubilitatea (coeficientul de solubilitate) se mai poate defini ca (sau se poate exprima prin

numărul de părţi de solvent în volume (în ml conform F.R.X) necesare pentru a dizolva o parte

(1 gram substanţă solidă sau 1 ml substanţă lichidă la temperatura de 20±2°C) din 

substanţa considerată. F.R.X menţionează că diferitele solubilităţi pot fi exprimate şi cu ajutorulunor expresii; în acest caz prevederile de solubilitate se referă la temperatura de 20±5°C.

BIBLIOGRAFIE

1.  FICA C. „ Emulsii şi suspensii farmaceutice”  Editura Medicală, Bucureşti, 1973;

2.  FICA C.:  „Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor în farmacie”, Editura

Medicală, Bucureşti, 1983;

3.  GRECU l., ELENA CUREA: „Stabilitatea medicamentelor” , Editura Medicală

Bucureşti, 1994;