SITUATIA ACTUALA A AGRICULTURII ECOLOGICE

PE PLAN MONDIAL

Gheorghe Valentin ROMAN, Viorel ION, Lenuţa Iuliana EPURE, Maria TOADER, Alina Maria TRUŢA, Elena Mirela DUŞA,

Adrian Gheorghe BĂŞA

1.1. Situaţia generală a agriculturii ecologice

Agricultura convenţională, în special în formele ei extrem de moderne, modifică

peisajele şi dăunează ecosistemelor, inclusiv biodiversităţii la toate nivelurile.

Astfel, pe plan mondial, dar mai ales în Europa, s-a conturat o cerinţă nouă, destul

de puternică, care s-a transformat într-o adevărată mişcare pentru obţinerea de produse

agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe chimice.

Sectorul ecologic începe să se dezvolte rapid în lume, populaţia manifestând un

real interes privind reducerea riscurilor pe care le-ar putea provoca practicile agricole

asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului. (Sursa: V. Ion, 2003)

Conform ultimelor studii în domeniu realizate de Fundaţia pentru Ecologie şi

Agricultură din Germania (SÖEL, 2007), agricultura ecologică este practicată în peste

120 de ţări, iar suprafeţele cultivate în sistem ecologic sunt în continuă creştere, la nivel

mondial, existând aproximativ 31 de milioane de hectare, fiind înregistrate 633 891 ferme

ecologice. (figura 1).

La nivel de continente, proporţia suprafeţelor ecologice raportate la întreaga

suprafaţă agricolă este mai mare în Australia/Oceania (2,6%), urmată de Europa (1,38%).

Trebuie specificat faptul că în unele ţări din Europa (de exemplu: Austria, Elveţia),

suprafeţele cultivate în sistem ecologic reprezintă peste 10% din suprafaţa agricolă iar în

Uniunea Europeană proporţia înregistrată a fost de aproximativ 4%. (Sursa: SOEL,

2007). (tabel 1)

Figura 1: Suprafeţele ocupate de agricultura ecologică pe plan mondial (Sursa: FiBL-

Survey 2007)

Tabelul 1Suprafaţa agricolă ecologică şi numărul fermelor pe continente

ContinentulSuprafeţele

agricole ecologice (ha)

Proporţia suprafeţelor

ecologice (din suprafaţa agricolă

totală)

Ferme ecologice

Africa 890 504 0,11% 124 805Asia 2 893 572 0,21%

Europa 6 920 462 1,38% 187 697America Latină 5 809 320 0,93% 176 710

America de Nord 2 199 225 0,56% 12 063Australia 11 845 100 2,59% 2 689

Total 30 558 183 0,74% 633 891

Sursa: SOEL-FIBL, 2007

În prezent, ţările care înregistrează cele mai mari suprafeţe sunt: Australia

(aproximativ 11,8 milioane hectare), Argentina (3,1 milioane hectare), China (2,3

milioane hectare), şi S.U.A cu aproximativ 1,6 milioane hectare. (Sursa: www.fibl.org)

(tabelul 2)

Tabelul 2Suprafeţe cultivate ecologic la nivel mondial şi european

ŢARA SUPRAFAŢA (ha)

Australia 11 800 000Argentina 3 099 427

China 2 300 000SUA 1 620 351Italia 1 067 102

Brazilia 842 000Spania 807 569

Germania 807406Uruguay 759 000

Marea Britanie 619 852Canada 578 874Franţa 560 838Bolivia 364 100Austria 360 972Mexic 307 692Grecia 288 255Sudan 200 000

Uganda 182 000Polonia 167 740

Danemarca 145 636Elveţia 117 117

România 87 916Africa de Sud 50 000Federaţia Rusă 40 000

Slovenia 23 499Bulgaria 14 320Japonia 8 109

Luxemburg 3 243Cipru 1 698

Liechtenstein 1 040Serbia/Montenegru 591

Malta 14Total 30 558 183

Sursa: SOEL-FiBL Survey 2007

În majoritatea ţărilor a avut loc o creştere semnificativă a suprafeţelor cultivate în

sistem ecologic, comparativ cu anul 2004, pe cele două continente (America de Nord şi

Europa), aceasta fiind de 500 000 ha pentru fiecare. Pentru America de Nord, acest lucru

constituie o sporire a suprafeţelor cu aproximativ 29 de procente, iar pentru Europa cu

circa 8 procente, ceea ce reprezintă o creştere majoră. Excepţie fac China, Chile şi

Australia, unde numărul suprafeţelor ecologice a scăzut comparativ cu anii precedenţi.

(www.soel.de)

Ca şi în anii precedenţi, Australia rămâne ţara cu cele mai mari suprafeţe agricole

ecologice, urmată de Argentina, care a înregistrat o creştere de aproximativ 300 000 ha şi

de China. (FAOSTAT, 2007) (figura 2)

Figura 2Primele 10 ţări cu cele mai mari suprafeţe în agricultura ecologică

Sursa: SOEL-Survey, 2007Mai mult de jumătate din suprafeţele agricole mondiale exploatate în sistem

ecologic sunt utilizate că păşuni şi pajişti permanente. Aproximativ un sfert din acestea

sunt folosite pentru culturi arabile, iar circa 10% pentru culturi permanente, urmate de

alte culturi. (www.soel.de) (tabel 3)

Tabelul 3Suprafeţe agricole ecologice mondiale, pe categorii de utilizare

Categoria de utilizare Suprafaţa (ha)

Pajişti/păşuni permanente 19 939 595Suprafeţe arabile 4 156 754

Culturi permanente 1 393 595

Alte culturi 1 550 272Altele 289 379

Nu există informaţii 3 228 387

Total 30 558 183

Sursa: SOEL-FiBl Survey, 2007

1.2. Situaţia agriculturii ecologice pe continente

Studiile de specialitate arată că agricultura ecologică este un sector în dezvoltare

în Africa, în special în ţările din partea sudică a continentului. Mai mult de 900 000

hectare sunt în prezent cultivate în acest sistem. Un important factor de creştere al acestor

suprafeţe îl reprezintă interesul ţărilor industrializate pentru produsele ecologice. O altă

motivaţie ar fi creşterea şi menţinerea fertilităţii solurilor afectate de eroziune şi de

degradare. (www.euractiv.ro).

În special în ţările mai puţin dezvoltate ale continentului african, agricultura

ecologică poate contribui la o dezvoltare durabilă semnificativă din punct de vedere

economic şi ecologic. Există un real interes al organizaţiilor neguvernamentale pentru

agricultura ecologică, având ca scop realizarea unei agriculturi durabile şi îmbunătăţirea

securităţii alimentare. De asemenea, acest sistem de agricultură prezintă un interes

comercial, fiind considerat o nişă de piaţă, cu potenţial semnificativ de câştig.

(www.fibl.org)

În prezent, Tunisia este ţara africană ce deţine propriile standarde şi sisteme de

certificare şi inspecţie. Africa de Sud şi Egipt au realizat şi ele progrese în acest sens,

fiind urmate de Kenya, Tanzania şi Uganda. Acestea din urmă încearcă să-şi dezvolte

standarde, iar multe organizaţii private de certificare şi-au stabilit sediul în aceste ţări.

(Bo van Elzakker şi colab., IFOAM, 2003)

În Africa, majoritatea suprafeţelor ecologice sunt utilizate pentru culturi

permanente. Principalele culturi sunt: măslinele (nordul Africii), urmate de fructele

exotice, alune şi cacao.(www.ifoam.org)

În anii precedenţi, în Asia, suprafeţele exploatate în sistem ecologic au fost destul

de reduse, dar, începând cu anul 2004, China a înregistrat o creştere deosebită a

suprafeţelor (aproximativ 3 milioane de hectare), acestea fiind destinate în special

păşunatului. În prezent, suprafaţa ecologică totală care se regăseşte pe continentul asiatic

este de 2,9 milioane de hectare, existând aproximativ 130 mii de ferme ecologice. Printre

cei mai semnificativi producători ecologici se numără China, India şi Rusia. Interesul

pentru agricultura ecologică creşte în continuare, cuprinzând aproape întreaga regiune.

Normele agriculturii ecologice au fost deja stabilite într-o serie de ţări asiatice precum

India, Japonia, Korea, Taiwan şi Tailanda. (Ong Kung Wai, 2007).

Suprafeţele arabile de pe continentul asiatic sunt utilizate pentru obţinerea

cerealelelor şi în special a orezului. Cele mai importante culturi agricole ecologice sunt:

cafeaua, alunele, fructele precum şi strugurii, iar păşunatul extensiv se practică îndeosebi

în China.

Continentul australian cuprinde atât Australia, Noua Zeelandă, cât şi şi unele ţări

mai mici cum sunt Fiji, Papua Noua Guinee, Tangua şi Vanuatu. Astfel, în toate aceste

ţări, mai mult de 11,8 milioane hectare şi 2689 de ferme agricole sunt

ecologice.Majoritatea acestor suprafeţe sunt pajişti unde se practică păşunatul extensiv.

(Willer şi Youssefi, 2007)

Pe continentul australian există sprijin guvernamental pentru practicarea

agriculturii ecologice. Totuşi, nici în Australia şi nici în Noua Zeelandă nu există

subvenţii pentru agricultura ecologică. În anul 2006, Australia a acceptat să adopte

standardele ecologice, care pot fi utilizate de autorităţi pentru a întări piaţa locală de

produse ecologice. (Els Wynen and Seager Mason, FiBL, 2007).

În America Latină, suprafeţele agricole ecologice depăşesc 100 000 de hectare,

şi, având în vedere faptul că s-a pornit de la un nivel mic, rata de creştere este

extraordinară. Suprafaţa totală cultivată în sistem ecologic este în prezent de 5,8 milioane

hectare, iar numărul fermelor ecologice este de circa 176 000. Aproximativ toate ţările

latino-americane deţin un sector ecologic mai mult sau mai puţin dezvoltat. Ţările care

înregistrează cea mai mare pondere a suprafeţelor destinate agriculturii ecologice sunt

Uruguay, Costa Rica şi Argentina. Din cele 3,1 milioane hectare suprafeţe ecologice

deţinute de Argentina, o mare parte e reprezentată de pajişti extensive. Principalele

culturi agricole obţinute în sistem ecologic sunt: cafeaua, cacao, alunele şi fructele

(Willer şi Youssefi, 2007)

În Brazilia, guvernul a instituit un Plan pro-ecologic prin care să stimuleze în mod

oficial producţia ecologică, cercetarea, înfiinţarea de asociaţii, marketingul şi comerţul cu

produse agricole ecologice. Costa Rica şi alte ţări din America Latină dispun de fonduri

pentru cercetare şi educaţie. (Pipo Lernoud, FiBL, 2007).

Deşi sunt cunoscuţi drept comercianţi de produse precum cereale şi ceai „mate”,

suprafeţele ocupate de păşuni se regăsesc în Brazilia şi Chile, pe lângă producţia de fructe

ecologice. Fermele mici, cu suprafeţe sub 100 ha, se regăsesc în ţări ca: Mexic, Peru,

Brazilia şi Bolivia.(M. Siegmund-Schultze şi A. Valle Zárate, 2007)

America de Nord deţine aproximativ 2,2 milioane hectare sub management

ecologic, acest lucru reprezentând 0,6% din totalul suprafeţelor agricole. În prezent,

numărul fermelor ecologice este de peste 12 000. Comparativ cu celelalte continente,

America de Nord a înregistrat cea mai mare creştere a suprafeţelor ecologice

(aproximativ 30%). Prin intermediul standardelor ecologice naţionale ale SUA, sectorul

ecologic poate să garanteze consumatorilor siguranţa că produsele agricole ecologice au

fost obţinute prin practici corespunzătoare. În America de Nord, cea mai mare parte a

suprafeţelor cultivate în sistem ecologic sunt utilizate pentru cultivarea cerealelor.

(www.organic-world.net, 2007)

1.3. Piaţa mondială a produselor agricole ecologice

Consumatorii preocupaţi de calitatea alimentelor sunt tot mai sceptici în ceea ce

priveşte securitatea alimentelor convenţionale ale agriculturii industriale. Folosirea

stimulatorilor de creştere (de exemplu Alar în SUA) a crescut interesul pentru alimentele

ecologice. Criza alimentelor contaminate cu dioxină şi bolile din zootehnie (de exemplu

"Boala vacii nebune" în Europa) au crescut şi mai mult cererea de produse ecologice.

Aceste preocupări au deschis, de asemenea, posibile pieţe pentru ţările

exportatoare în curs de dezvoltare, ducând astfel la o diversificare a acestora şi la o

sporire a profiturilor.(IFOAM, 2007)

Pe baza estimărilor realizate, vânzările mondiale din 23 de ţări europene, SUA,

Canada, Japonia şi Australia au crescut cu 45%, de la 23-25 miliarde dolari (respectiv 17,8

miliarde euro) în anul 2002, la 33 miliarde dolari (25,5 miliarde euro) în anul 2005 şi 40

miliarde de dolari (30,9 miliarde euro) pentru anul 2006.(Rompres şi www.Smart

Financial.ro, 2007)

Chiar dacă agricultura ecologică este actualmente prezentă în majoritatea ţărilor,

cererile de produse ecologice rămân concentrate în Europa şi America de Nord. Deşi

producţia de culturi ecologice este în creştere, vânzările sunt concentrate în zonele

industrializate ale lumii, acest lucru datorându-se suportului venit din partea guvernelor şi

diferitelor organizaţii. Populaţia din multe ţări aflate în curs de dezvoltare (cum ar fi de

exemplu Egiptul), se găseşte sub limita sărăciei, acest lucru făcând dificilă dezvoltarea

pieţelor pentru produsele ecologice, iar alte ţări au început să profite de oportunităţile de

export pe care le oferă agricultura ecologică (de exemplu exporturile de bumbac din

Uganda sau de cafea din Mexic).(Amarjit Sahota, FiBL,2007).

Piaţa africană pentru produse ecologice - atât la nivel naţional cât şi internaţional

- cunoaşte perspective de dezvoltare deşi, cu excepţia Egiptului şi a Africii de Sud, este

încă foarte puţin dezvoltată. În special la tropice, agricultura ecologică reduce riscul

pierderilor şi stabilizează ieşirile astfel încât îmbunătăţeşte securitatea alimentelor pentru

micile familii ale fermierilor. În regiunile aride ale tropicului, solurile cultivate ecologic

au un potenţial ridicat de a înfrunta degradarea acestora şi deşertificarea, de a rezista la

stresul hidric şi pierderea de nutrienţi (Lukas Kilcher şi colab., FiBL – Survey, 2004).

Dezvoltarea slabă a sectorului agriculturii ecologice în Africa se datorează atât

veniturilor scăzute, cât şi unei infrastructuri nedezvoltate pentru sistemul de inspecţie şi

certificare. În ţările africane, majoritatea producţiei ecologice certificate este destinată

exportului, în special către ţările Uniunii Europene. (Bo van Elzakker şi colab., IFOAM,

2003)

În Asia, normele ecologice se regăsesc deja într-o serie de ţări ca: India, Japonia,

Korea, Filipine, Taiwan şi Thailanda. Acestea tind să fie obligatorii pentru ţările

importatoare şi în mod facultativ pentru ţările exportatoare. Dintre ţările asiatice, numai

Israel a câştigat statutul de echivalenţă conform Regulamentelor UE.

Cea mai mare creştere a pieţei de produse ecologice locale, estimată până la 30%,

este înregistrată în China, iar în Indonezia începe să aibă loc de asemenea o sporire

semnificativă a pieţelor ecologice. Totuşi, pe continentul asiatic, una dintre cele mai mari

pieţe rămâne Japonia, cu vânzări estimate la aproximativ 3 miliarde de dolari în 2003,

acest lucru nefiind surprinzător, considerând faptul că are a doua economie ca importanţă

din lume şi este cea mai bogată ţară din regiune. Exportul rămâne principala modalitate

de valorificare a produselor agricole ecologice în Asia, acvacultura înregistrând un interes

general pentru Indonezia, China, Tailanda şi Vietnam. (Sursa: The world of organic

agriculture, 2006)

În Australia, principalele produse obţinute în sistem ecologic sunt: cerealele,

fructele şi legumele, vinul, produsele lactate, carnea de vită şi de oaie şi mirodeniile. În

Noua Zeelandă, producţia primară ecologică este reprezentată de: kiwi, mere, legume

proaspete şi procesate, produse lactate, carne, peşte şi vin. Extinderea pieţelor australiene

în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole ecologice este influenţată de creşterea

cererilor pentru astfel de produse, piaţa de bază pentru export pana în anul 2006 fiind

Europa, în special Marea Britanie, Italia, Elveţia, Franţa, Olanda şi Germania (peste 70%

din exporturile de produse ecologice). În prezent, alte ţări ca Japonia, SUA, Singapore şi

Hong Kong tind să devină viitoare pieţe pentru exportul produselor ecologice australiene

(de exemplu SUA – pentru exportul cărnii de vită) (www.soel.de)

Pentru că cererea de produse ecologice depăşeşte adesea oferta locală disponibilă,

Australia este şi un mare importator de produse ecologice: cafea, ulei de măsline, sosuri

pentru paste, băuturi din soia şi conservanţi, din Marea Britanie şi din SUA. (Willer şi

Youssefi, 2006)

În America Latină, exportul rămâne principala activitate în sectorul agriculturii

ecologice, având o piaţă mică de desfacere a produselor ecologice. Începând cu boabele

de cafea din America Centrală şi până la zahărul din Paraguay şi cerealele şi carnea din

Argentina, comerţul cu produse agricole ecologice este orientat în special către pieţele

externe (de exemplu SUA şi Europa). (Pipo Lernoud, FiBL, 2007)

Conform Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA), piaţa

nord-americană pentru produsele ecologice continuă să se extindă, fiind introduse din ce

în ce mai multe produse agricole ecologice şi crescând numărul agenţiilor de certificare

acreditate.

Încă din anul 1999, industria canadiană a produselor ecologice continuă să-şi

concentreze energia pentru implementarea regulamentelor naţionale ecologice care au în

vedere urgentarea relaţiilor comerciale cu parteneri că SUA, UE şi Japonia. Evaluată la

aproximativ 14,9 miliarde de dolari (11,5 miliarde euro) în anul 2005, piaţa Americii de

Nord a înregistrat 45% din veniturile globale. (Barbara Haumann, FiBL, 2007)

Cerinţele consumatorilor pentru produse ecologice rămân în continuare destul de

ridicate. Conform unei cercetări de piaţă realizate de Euromonitor, se aşteaptă ca, până în

2009, numai vânzările produselor ecologice împachetate să atingă 8,6 miliarde de dolari

faţă de anul 2003 cand s-au înregistrat vânzări în valoare de 5,1 miliarde dolari. În ciuda

creşterii accentuate a pieţei, preţul produselor ecologice continuă să constituie o barieră,

un sfert din consumatori precizând că preţul mare al produselor de natură ecologică îi

împiedică să cumpere mai multe astfel de produse. Majoritatea consumatorilor au relatat

faptul că optează pentru produsele ecologice din cauza prospeţimii acestora, pentru a

evita pesticidele, pentru beneficiile lor nutriţionale şi pentru a evita organismele

modificate genetic. (Euromonitor, www.foodnavigator-usa.com)

Chiar dacă suprafeţele agricole ecologice sunt într-o continuă creştere pe plan

mondial, majoritatea vânzărilor acestor produse sunt restricţionate în lumea

industrializată. Pentru viitor, se aşteaptă că şi pieţele regionale să se dezvolte, iar

fermierii să producă alimente ecologice pentru consumatorii din regiunea lor.