Sistemul electoral și alegerileTipuri de sisteme electoraleAlegerile: semnificaţia, funcţiile şi clasificarea

Sistemul electoral și alegerile sunt obiectul de stidiu al politologiei din următoarele considerente:

1. sistemul electoral, alegerile sunt unul din criterii ale democrației, vorbim despre un regim politic democratic, în condiția respectării

a) dreptului și accesului populației adulte la votare pentru alegerea candidaților în instituțiile reprezentative (parlament, președinte, administrația publică locală);

b) periodicității, prescrise în legislație; c) dreptului cetețeanului la asociere și la înaintarea candidaturii proprii sau ai unei

alteia la una din funcțiile eligibile (deputat, președinte, consilier local); d) mandatele de deputat (ales local) urmează să fie obținuta ca rezultat al

concurenței politice; e) campania electorală urmează a fi realizată în baza normelor legale și a

principiilor onestității și echității; f) dreptului cetățenilor la alegeri libere, prin sufragiu universal, egal, direct, secret

şi liber exprimat, rezultatele vor fi totalizate și difuzate în mod transparent și cinstit, iar cei aleși vor exercita mandatele obținute pînă la expirarea acestora și organizarea următoarelor alegeri.

2. Sistemul electoral și alegerile pe de o parte asigură legalitatea, legitimitatea și autoritatea organelor puterii în stat, pe de altă parte demonstrează atitudinea adecvată a populației față de politica guvernamentală

3. Anume sistemul electoral, or modalitate de comportate în cursa pentru obținerea puterii politice, influențează direct dezvoltarea pluralismului politic, concurenței politice și a sistemului politic în ansamblu. Astfel în dependență de formula electorală utilizată vorbim despre majorarea sau micșorarea numărului de partide politice reprezentate în organul legislativ suprem (parlament), despre calitatea relațiilor dintre partidele parlamentare și extraparlamentare.

4. Sistemul electoral determină caracterul și anvergura comportamentului electoral al populației, implicarea cetățenilor în alegerea puterii, influențarea reală asupra rezultatelor scrutinului.

5. Sistemul electoral este o expresie a tehnicilor de luptă politică.

Guvernarea Programul guvernului

Legitimitate puterii

PARTIDELE PARLAMENTARE

SISTEMUL ELECTORAL și ALEGERILE

PARTIDELE POLITICE

POPULAȚIA (alegătorii)

Tipuri de sisteme electoraleConceptual sistemul electoral poate fi definit ca o totalitate de proceduri pentru

desemnarea reprezentanților populației în organele puteri centrale și cele locale. Sistemul electoral cunoaște diferite particularități de la o țară la alta, de la o etapă de dezvoltare a societății la alta, este acea formă pe care o iau alegerile, în situațiile concret istorice, politice și geografice. Astefel, sistemul electoral este totalitatea normelor și regulilor prin care este reglementată desfășurarea alegerilor în toate aspectele sale. Rezultatele și funcționalitatea alegerilor depind direct de sistemul electoral.

Noțiunea de sistem electoral nu se reduce doar la formula alegerilor parlamentare, este important de reținut că această noțiune include normele și regulile care reglementează și alegerile locale, precum și formula referendumurolor. Sistemul electoral este compus din patru componente semnificative – organizarea alegerilor, desfășurarea campaniei electorale, desfășurarea alegerilor, stabilirea rezultatelor alegerilor.

La baza sistemului electoral se află o lege electorală (în Republica Moldova – Codul electoral) pe fondul modelator al Legii Supreme – Constituția, care stabilește cadrul general al sistemului electoral. Legea electorală concretizează modalitatea de desfășurare a operațiunilor electorale, care cuprind: modalitatea de alegere a corpului electoral, alcătuirea listelor electorale, eligibilitatea și incopatibilitatea, desfășurarea operațiunii electorale propriu-zise.

Procedura electorală are ca scop asigurarea sincerității consultării corpului electoral, ușurința exercitării dreptului la vot, posibilitatea ca alegătorul să-și exercite votul în cunăștință de cauză. Pentru a înțelege mai bine caracteristicele sistemelor electorale este necesar să trecem în revistă pe scurt cele mai importante noțiuni.

Circumscripția electorală entitatea teritorial-administrativă în ale cărei limite se organizează, se desfăşoară alegerile şi referendumurile și se stabilesc rezultatele alegerilor. Statul poate fi divizat în mai multe circumscripții electorale, sau într-o singură circumscripţie electorală naţională (cazul Republicii Moldova la alegerile parlamentare), acest lucru va depinde de sistemul electoral aplicat într-o țară concretă. Circumscripțiile

electorale pot fi uninominale (cînd se va alege doar un singur candidat) și plurinominale (vor fi aleși mai mulți candidați).

Drept electoral este un drept exclusiv politic și reprezintă dreptul constituţional al cetăţeanului de a alege, de a fi ales şi de a-şi exprima prin vot atitudinea privind cele mai importante probleme ale statului şi ale societăţii în ansamblu şi/sau în probleme locale de interes deosebit. Acest drept este divizat în două categorii: dreptul electoral activ – dreptul de a vota, de a fi alegător; dreptul electoral pasiv – posibilitatea de a fi ales, capacitatea de a candida, de a-și înainta candidatura în alegeri.

Realizarea drepturilor sus-numite este condiționată de satisfacerea unor anumite cerințe, numite censuri electorale - limitări prin lege ale dreptului la vot. Censele electorale pot fi divizate în democratice și nedemocratice; se mai deosebesc și prin reglementarea a dreptului electoral activ sau pasiv.

a) Censul de vîrstă presupune anumite limite pentru cei care votează – în 109 state ale lumii (inclusiv și în Republica Moldova) dreptul la vot este oferit cetățenilor care au 18 ani împliniți pînă în ziua alegerilor inclusiv, în alte state persoanelor care sunt mai învîrstă de 19-21 de ani (Japonia, Elveția ș.a.), în astfel de state ca Brazilia, Cuba, Nicaragua dreptul de vot activ este aplicat de la 16 ani. De regulă, censul de vîrstă în reglementarea dreptului electoral pasiv este mai înaintat, astfel, spre exemplu pentru a fi ales în calitate de Președinte a Republicii Moldova candidatul care are 40 de ani împliniți, pentru președintele SUA – 35 de ani, în Italia – 50 de ani.

b) Censul cetățeniei (naționalității) presupune că dreptul la vot aste aplicat în exclusivitate față de cetățenii statului respectiv, deși ultimii ani se observă fenomenul permesiunii (mai cu seamă în Statele memmbre ale UE) de a participa la alegerile locale și a persoanelor, care nu au cetățenia statului, dar locuiesc în localitatea respectiv unde va fi aleasă administrația publică locală.

c) Censul de trai sedentar (de reședință), reglementează durata temporară de trai într-o localitate (țară) pentru a fi inclus în listele electorale, deci pentru a putea realiza dreptul electoral activ. Acest cens este aplicat și la dreptul electoral pasiv, de exemplu pentru a candida la funcția de Președinte al Republicii Moldova este necesar să fie respectată cerința, care spune ”a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani”, în SUA – 14 ani.

d) Censul de sex, este un cens evident nedemocratic și nu este aplicat în statele democratice, inclusiv nu-l observăm nici în Republica Moldova. Dar menționăm că posibilitatea femeilor de a participa la alegeri este partea componentă a luptei pentru obținerea drepturilor politice egale pentru ambele sexe. Astfel femeile din SUA au obținut acest drept în 1919, Rusia – 1917, Franța – în 1944, Olanda – 1922, Marea Britanie – 1918, Belgia – 1948, Danemarca – 1915, Grecia – 1952, Italia – 1946, Spania – 1977, Elveția – 1971.

e) Censul lingvistic, este aplicat pentru dreptul electoral pasiv și impune necesitate cunoașterii limbii de stat (oficiale), or candidatul la o funcție electivă este obligat să cunoască fluent limba statului, spre exemplu această condiție este prevăzută pentru a fi ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

f) Censul religios, este valabil în statele religioase și presupune că pot participa la alegeri doar cetățenii care sunt purtători ai religiei de stat. Actualmente acest cens este răspîndit în statele musulmane, spre exemplu pentru a fi ales și a a lege în Iran este necesar să fii musulman.

g) Censul averii, la fel ca cel sus-menționat este unul nedemocratic, dat fiind faptul că dreptul electoral este aplicat cetățenilor cu un anumit nivel (de obicei destul de înalt) de venituri. Censul averii de rînd cu cel social care presupune dreptul politic doar unor anumite pături sociale (doar aristocrația) nu sunt aplicate în statele democratice.

h) Suspendarea dreptului activ și pasiv este prevăzută în statele democratice, dar numai în stricta corespundere cu legislația națională, care va prevedea suspendarea drepturilor electorale motivată de o interdicție din cauză de boală mentală sau din cauza unor condamnări penale pentru delicte grave și impusă numai prin hotărîrea specială a instanței de judecată.

Dreprul electoral activ poate fi realizat în condiția înregistrării cetățeanului cu drept de vot în calitate de alegător. Listele alegătorilor, mai numită lista electorală (a nu se confunda cu lista candidaților la funcția electivă) reprezintă o bază de date care conține informația despre alegătorii din țară, listă ce cuprinde toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază sau îşi au reşedinţa în raza unei secţii de votare. De rînd cu lista electorală principală (de bază) mai este și lista electorală suplimentară – întocmită de organul electoral, în care se înscriu persoanele care nu au fost înscrise  în listele electorale principale, lista în care alegătorul se înregistrează individual.

Organele electorale - organe colegiale, care organizează desfăşurarea alegerilor parlamentare sau locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor, au natură permanentă cum ar fi Comisia Electorală Centrală în Republica Moldova, precum și ad-hoc - consiliile electorale de circumscripţie, birourile electorale ale secţiilor de votare.

Concurenţii electorali reprezintă actori politici implicați în cursa electorală cu scopul obţinerii funcţiilor eligibile. Ei sunt de două tipuri – candidaţii individuali şi candidaţii-organizaţii (formaţiunile politice). Pentru a deveni concurent electoral este necesar de a satisface anumite cerinţe. Candidaţii individuali trebuie fie să prezinte la autorităţile electorale un anumit număr de semnături, fie să depună un anumit gaj electoral (o sumă de bani), fie o îmbinare a acestor două modalităţi. Pentru ca formaţiunile politice să devină concurenţi electorali, de regulă, este necesar ca acestea să activeze legal, adică să fie înregistrate. În acest caz ei doar prezintă o cerere la autoritatea electorală. În unele state, partidele politice pot participa la alegeri în baza calificării. Calificarea presupune acumularea la alegerile anterioare a unui anumit număr de voturi sau prezentarea unui anumit număr de semnături în susţinerea sa.

Campanie electorală- perioadă de activitate care se desfăşoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-şi exprime voturile pentru alegerea unui sau altui concurent electoral şi care începe, pentru fiecare concurent electoral, la data înregistrării acestuia de către organul electoral competent (Comisia Electorală Centrală – în cazul alegerilor parlamentare, sau de consiliul electoral de circumscripţie – în cazul alegerilor locale) şi se încheie la data excluderii concurentului electoral din alegeri sau în ziua votării.

Proces electoral – activitate a tuturor subiecților implicați în cursa electorală (organele electorale specializate, partidele politice, candidații independenți, mass-media ș.a.), reglementată prin acte normative, pentru pregătire și desfășurarea alegerilor, este compus din mai multe etape consecutive – stabilirea datei alegerilor; constituirea circumscripțiilror electorale; constituirea secțiilor de votare; constituirea organelor electorale; definitivarea listelor electorale; înregistrarea concurenților electorali; agitația electorală; votarea; stabilirea rezultatelor finale ale alegerilor.

În reglementarea desfăşurării procesului și campaniei electorale două sunt aspectele semnificative – finanţarea campaniei electorale şi accesul concurenţilor electorali la mass-media. Sursele de finanţare a concurenţilor electorali sunt cel proprii, cele din partea statului, cele din partea societăţii civile. Relaţia dintre aceste trei surse a finanţării diferă de la stat la stat. În unele, statul nu se implică în finanţarea concurenţilor electorali, în altele statul joacă un rol semnificativ în finanţarea concurenţilor. Accesul la mass-media este reglementat îndeosebi cu referire la televiziune şi radio. Accesul concurenţilor electorali la mass-media se face fie contra plată, fie prin acordarea timpului de antenă gratuit de către stat. Aceste două modalităţi de acces al concurenţilor electorali la mass-media pot fi îmbinate în diverse moduri – de la existenţa numai a accesului contra plată (SUA) până la utilizarea doar a timpului de antenă acordat de către stat (Marea Britanie, Republica Franceză).

Prag electoral (pragul minim de reprezentare) - procentajul minim din voturile valabil exprimate pentru un partid politic, o alianta politica sau electorala, candidat independent, necesar pentru a intra in procesul de distribuire a mandatelor. Acest prag oscilează de la 1% pînă la 8%, (de exemplu în Statul Israel este de 1%, 3% în Spania, 6,9,11 (4%) pentru un partid în Republica Moldova , 5% -în Germania, Romania, Rusia).

Scrutin - Votare, alegere făcută cu bile sau cu buletine care se introduc într-o urnă; constatarea rezultatului unei astfel de alegeri.

Componenta de bază a sistemului electoral îl constiuie modul de scrutin - modalitatea de transformare a voturilor în locuri sau modalitatea de a stabili rezultatele alegerilor. Există trei tipuri de sistem electoral – majoritar, proporţional şi mixt.

Sistemul majoritar este cel mai vechi mod de scrutin. El poate utiliza cele 3 tipuri majorității simple – mai mult ca ceilalţi; majorității absolute – 50%+1 vot din numărul alegătorilor şi majorității calificate – un anumit număr de voturi stabilit, de regulă mai mare ca majoritatea absolută, dar uneori poate fi şi mai mic. Scrutinul majoritar poate fi utilizat atît în circumscripţii uninominale, cît şi în cele plurinominale. Există o largă diversitate de scrutine majoritare. Cel mai des utilizat și clasic este sistemul majorității uninominale cu un tur şi cu două tururi. De obicei scrutinul cu două tururi este utilizat în sistemul majorității absolute, pentru că nu toți candidații reușesc în primul tur să acumuleze numărul de voturi care constituie o majoritate absolută a alegătorilor. Sistemul majorității relative (cu I tur este utilizat în statele anglo-saxone:Marea Britanie, SUA –la alegerea Congresului, Canada), cel de-al doilea tip în Franţa pentru alegerile parlamentare şi în alegerile prezidenţiale şi locale într-un şir de alte state.

Scrutinul majoritar uninominal cu un tur presupune existenţa unui număr de circumscripţii electorale egal cu numărul reprezentanţilor necesar de ales. Deci, de la fiecare circumscripţie se alege un singur reprezentant (deputat, primar etc.). Alegătorii votează pentru persoane, aceasta nu semnifică că candidaţii sunt independenţi, ei reprezintă formaţiunile politice, participarea candidaţilor în mod independent la alegeri nu este o practică răspândită. Scrutinul majoritar uninominal cu un tur utilizează majoritatea simplă. În cadrul circumscripţiei câştigă acel candidat care acumulează cele mai multe voturi. Voturile acordate celorlalţi concurenţi sunt pierdute şi prin aceasta este un mod de scrutin dur.

Scrutinul majoritar uninominal cu două tururi în ceea ce priveşte candidaţii şi circumscripţiile este identic cu precedentul mod de scrutin cu careva deosebiri. Acest mod de scrutin utilizează majoritatea absolută. Dacă în primul tur nimeni cu acumulează

această majoritate, se organizează turul doi la care participă primii doi candidaţi cu cele mai multe voturi acumulate în primul tur.

Mai există și varianta de scrutin majoritar cu votul alternativ în ordinea descrescătoare a preferințelor. Este utilizată majoritatea absolută doar cu un singur tur. Turul doi se evită prin faptul că alegătorii trebuie să claseze candidaţii în buletinele de vot în conformitate cu preferinţele sale. Iniţial numărul de voturi se calculează după prima preferinţă, dacă nimeni nu a acumulat majoritatea absolută, candidatul cu cele mai puţine voturi este exclus şi voturile (buletinele) sale sunt transmise candidaţilor rămaşi conform preferinţei următoare. La fine vor rămâne doi candidaţi, unul dintre care va acumula majoritatea absolută. Astfel nu se pierd voturile alegătorilor care nu l-au vota ințial pe cel care cîștigă cursa.

Scrutinele majoritare plurinominale actualmente sunt puţin utilizate. Cel mai reprezentativ este scrutinul majoritar plurinominal utilizat în alegerile prezidenţiale din SUA.

În scrutinele majoritare actorii principali sunt persoanele şi nu partidele politice. Printre avantajele acestor moduri de scrutin se numără faptul că ele asigură o relaţiei dintre alegători şi reprezentanţii aleşi, condiţionează formarea unei majorităţi parlamentare şi existenţa unei stabilităţi guvernamentale, simplitatea, contribuie la formarea sistemului bipartidist. Dezavantajul cel mai important este nereprezentativitatea, partidele mici fiind subreprezentate sau deloc reprezentate.

Sistemul electoral proporţional sau reprezentarea proporțională se caracterizează prin aceea că acordă fiecărei formațiuni politice aflate în competiție electorală un număr de mandate proporțional cu importanța sa reală în viața politică a unei națiuni. Ca urmare a aplicării scrutinului proporțional, parlamentul va reflecta, la scară mică, diversitatea de opinii a corpului electoral, permite nu doar reprezentarea majorităţii, ci şi a minorităţilor. Sistemul electoral proporţional, care transformă voturile în mandate are două versiuni: 1) scrutin cu candidaturi individuale; 2) scrutinul de liste – cel mai des realizat (la alegeri parlamentare) și utilizat ca sinonim al reprezentării proporționale. In cazul scrutinului de listă, voturile se transformă în mandate prin două metode - metoda resturilor celor mai puternice și metoda celei mai puternice medii.

Pentru a stabili în mod proporţional rezultatele alegerilor este necesar de a apela la formule matematice. Din acest considerent sistemele proporţionale sunt mai complicate de cît cele majoritare.

Repartizarea mandatelor se efectuează în două etape. În prima etapă se repartizează mandatele formaţiunilor politice, în cea de-a doua etapă are loc atribuirea personală a mandatelor. Există două tipuri de formule matematice utilizate pentru a transforma voturile în locuri în cadrul primei etape – metodele prin coeficient şi metodele prin divizorii. În metodele prin coeficient se calculează coeficientul care reprezintă numărul necesar de voturi pentru acordarea unui mandat.

Coeficientul(Q) cel mai simplu este cel obţinut prin raportul dintre numărul de voturi valabil exprimate în fiecare circumscripţie (V) şi numărul de locuri acordat (L). Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare. Alţi coeficienţi utilizaţi sunt coeficientul Hagenbach-Bischoff (Q=V/(L+1)), coeficientul Droop (Q=V/(L+1)+1) şi coeficientul Imperiali (Q=V/(L+2)). Ulterior numărul de voturi acumulate de fiecare concurent electoral este împărţit la coeficientul electoral. Numărul rezultat reprezintă

numărul de mandate atribuite. După stabilirea coeficientului se alege o metodă pentru atribuirea locurilor neacordate prin coeficient.

Metodele prin divizori presupun că numărul de voturi obţinute de fiecare listă din circumscripţie va fi divizat succesiv printr-o serie de numere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor în ordinea numerelor cele mai mari obţinute după această operaţie. Astfel este des utilizat divizorul propus de juristul şi matematicianul belgian Victor D'Hond și-i poartă numele. Varianta respectivă presupune o serie de divizori care este formată din numere întregi: 1, 2, 3, 4….n. (pînă la numărul de mandate ce urmează a fi acordate, ex. pentru Parlamentul Republicii Moldova acest n este 101). Partidul care obţine cea mai mare medie obţine mandatul. Rezultatul este favorabil partidelor mari şi defavorabil celor mici. Metoda matematicianul francez Sainte-Lague, utilizează ca divizori 1, 3, 5, 7 ... n., este una oportună pentru repartizarea locurilor unei adunări în cadrul unităţilor geografice (state federale, departamente) pentru că nu defavorizează unităţile mici.

Atribuirea personală a mandatelor se realizează în conformitate cu listele de candidaţi prezentate de către concurenţii electorali. În linii generale, există liste rigide sau blocate şi cele libere (parțial deschise și deschise). Listele rigide (blocate) presupun că lista este constituită de către formaţiunea politică în ceea ce priveşte componenţa şi ordinea candidaţilor. Alegătorii o pot accepta sau nu, ei ne putând opera careva modificări în lista candidaţilor. Listele libere conferă alegătorilor un rol activ în selectarea candidaţilor. Lista prezentată de formaţiunea politică poate fi modificată, prin intermediul preferinţelor, de către alegător în ce priveşte ordinea candidaţilor. Mandatele în cadrul listei se atribuie candidaţilor care au acumulat cele mai multe preferinţe.

Scrutinele proporţionale, pentru a asigura stabilitatea sistemului politic, utilizează pragul electoral. Pragul electoral este numărul minim de voturi care trebuie acumulat de către concurentul electoral pentru a avea dreptul de a participa la repartizarea mandatelor. Pragul electoral este o barieră în calea fragmentării excesive a instituţiei eligibile şi micşorează proporţionalitatea sistemului electoral.

Sistemul electoral mixt reprezintă o îmbinare în diferite proporţii şi în diferite forme ale scrutinelor majoritare şi ale celor proporţionale. În scrutinele mixte alegătorul, de regulă, are două voturi şi respectiv există două categorii de deputaţi – cei aleşi în circumscripţii uninominale şi cei aleşi pe liste de partid. Scopul utilizării scrutinelor mixte este îmbinarea aspectelor pozitive ale tipurilor de scrutin tradiţionale. De la scrutinul majoritar se preia existenţa relaţiei dintre alegător şi reprezentant, stabilitatea guvernamentală, de la scrutinul proporţional corectitudinea reprezentării.

Pornind de la diversitatea modurilor de scrutin, nu putem desemna un mod de scrutin optimal, cel mai bun. Modul de scrutin eficient pentru o societate şi sistem politic poate fi contraindicat unei alte societăţi, în caz contrar riscând să provoace cataclisme sociale şi politice. Fiecare societate şi sistem politic îşi selectează modul de scrutin după necesităţile şi scopurile pe care doreşte să le atingă.

Alegerile: semnificaţia, funcţiile şi clasificarea

Alegerile reprezintă o modalitate de selectare şi desemnare a actorilor ce concurează pentru obţinerea funcţiilor publice politice. Alegerile sunt o emergenţă a libertăţii. Pentru democraţiile contemporane alegerile reprezintă o metodă de guvernare şi

o modalitate de constituire a instituţiilor puterii. Alegerile sunt indispensabile democraţiei, in particular, democraţiei reprezentative.

La baza alegerilor stau câteva principii fundamentale acestea sunt: sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret, direct, organizate în mod periodic. Dar manifestarea acestor principii este condiționată de existența unei alternative, or acesta este la fel un principiu de bază, lipsa căruia transformă alegerile democratice în ficție.

Alegerile există în toate cele trei tipuri de regimuri politice. În regimurile totalitare alegerile se utilizează pentru a demonstra legitimitatea puterii, în special în aspect extern, dar alegerile au şi un impact intern. Pe lângă faptul că servesc pentru demonstrarea susţinerii populare a regimului, ele reprezintă un ritual care serveşte la promovarea valorilor totalitare. Cetăţeanul participând la alegeri, trebuie să justifice într-un anumit mod comportamentul său. Astfel, cetăţeanul după participarea electorală mai uşor va ajunge la concluzia că acceptă regimul existent şi va găsi argumente în favoarea acestei poziţii.

În regimurile autoritare alegerile, de regulă, la fel sunt o farsă care au aceleaşi scopuri şi funcţii. Spre deosebire de regimurile totalitare, în cele autoritare alegerile se pot finisa cu victoria opoziţiei şi pierderii puterii partidului/persoanei dictatoriale.

În regimurile democratice alegerile joacă un rol central şi funcţiile acestora sunt total altele. Funcţiile alegerilor, în regimurile democratice, sunt următoarele:

1. Exprimarea voinţei poporului – alegerile, chiar şi în situaţia unei foarte vagi interpretări a noţiunii de „voinţă a poporului”, racordează sistemul politic la necesităţile şi interesele societăţii civile. Alegerile sunt cele care asigură realizarea articulării şi agregării intereselor, aceasta având efecte instituţionalizate.

2. Controlul instituţiilor puterii – corelată cu precedenta funcţie, controlul instituţiilor puterii se manifestă prin acceptarea sau refuzarea prelungirii mandatului guvernării. În primul caz, alegătorii acordă un mandat de încredere în cel de-al doilea o penalizează. Alegerile sunt una din puţinele modalităţi de influenţare reală a puterii de către cetăţeni.

3. Constituirea instituţiilor puterii – prin intermediul alegerilor se constituie principalele instituţii ale statului, ale puterii politice. Varietatea utilizării alegerilor ca modalitate de constituire a instituţiilor este destul de mare. Exigenţele democratice impun utilizarea acestor modalităţi, cel puţin în cazul parlamentului şi al instituţiilor autoadministrării locale. La fel, alegerile pot fi utilizate la desemnarea şefului statului, inclusiv şi a primului ministru, în cadrul partidelor politice etc.

4. Legitimarea sistemului politic – alegerile sunt una din principalele mijloace de a legitima sistemul politic, deoarece presupun libertatea cetăţenilor de a-şi desemna reprezentanţii, semnifică participarea cetăţenilor la guvernare. Participarea la alegeri este un indice al legitimităţii sistemului. Scăderea ratei participării electorale indică scăderea legitimităţii sistemului politic existent.

5. Transferarea conflictelor politice în albia instituţională de soluţionare – conflictele sunt iminente şi indispensabile comunităţii umane. Alegerile permit soluţionarea civilizată şi corectă a conflictelor dintre grupurile sociale. Aceasta se manifest la două nivele. La primul nivel, în care arbitru sunt alegătorii, conflictele apărute se vor judeca prin vot. La cel de-al doilea nivel, care este o expresie a alegerilor, intereselor grupelor aflate în conflict, reprezentate în instituţiile politice, vor putea fi soluţionate în cadrul instituţional (în parlament, consilii etc.)

6. Formarea voinţei politice unice – alegerile stabilesc scopurile şi priorităţile dezvoltării acceptabile pentru majoritatea cetăţenilor. Prin alegeri se depistează majoritatea, astfel este pus în aplicare unul din principiile fundamentale ale democraţiei – principiul majorităţii. Majoritatea, în aspect practic poate fi unipartidistă şi pluripartidistă (guvernul de coaliţie).

7. Recrutarea elitei politice – în alegeri se selectează din totalul candidaţilor electorali persoanele ce vor ocupa funcţiile publice. Calea spre majoritatea funcţiilor publice politice din stat trece exclusiv prin alegeri. Partidele politice, grupurile sociale doar pot susţine şi înainta candidaţii, alegătorii vor decide asupra oportunităţii investirii lor în funcţii.

8. Renovarea sistemului politic – alegerile presupun concurenţa. Concurenţa se realizează între programele electorale ale concurenţilor, între credibilitatea acestora în a realiza cele promise. În această ordine de idei, programele electorale vor conţine scopuri, mijloace şi metode inedite care după alegeri vor fi utilizate în activitatea politică.

Funcţiile normale ale alegerilor pot fi exercitate doar în cazul satisfacerii de către acestea a unor exigenţe, a criteriilor democratice. Funcţionalitatea democratică a alegerilor se asigură prin: periodicitatea şi regularitatea alegerilor – ceea ce presupună că alegerile se desfăşoară la anumite perioade de timp şi aceste perioade sunt strict fixate. Acest criteriu se asigură prin caracterul limitat al mandatului; alegeri cu alegere – alegerile oferă alegătorilor posibilitatea de a selecta între diferiţi concurenţi electorali, alegerile au un caracter concurenţial; egalitatea concurenţilor electorali – toţi concurenţii electorali au aceleaşi drepturi, iar deosebirile de resurse dintre ei se află în limite raţionale; ne implicarea statului în campania electorală – implicarea statului în campania electorală duce la apariţia la unii concurenţi electorali a resurselor administrative. Resursele administrative semnifică utilizarea de către partidul de guvernământ a resurselor statului. Resursele administrative pun pe picior de inegalitate partidele politice, ori resursele statului oricând vor fi cu mult superioare resurselor tuturor partidelor politice şi capabile să sugrume orice partid politic; votul universal – condiţiile înaintate pentru deţinerea dreptului de vot sunt minimale, ca consecinţă dreptul de vot îl deţin absoluta majoritatea a cetăţenilor; votul egal – puterea votului (capacitatea de a determina rezultatele alegerilor) este identică la toţi alegătorii; votul direct – alegătorii desemnează instituţia eligibilă fără intermediar; votul secret şi liber exprimat – votul este confidenţial şi este exercitat în absenţa oricăror presiuni.

Clasificarea alegerilor pot fi făcută în conformitate cu o serie de criterii. În dependenţă de corespunderea alegerilor criteriilor democratice există alegeri democratice şi nedemocratice. Delimitarea acestor două tipuri uneori este dificilă din cauză că este greu de apreciat cu precizie matematică pragul democraticităţii alegerilor. Dese ori parametrii alegerilor democratice nu sunt respectaţi în totalitate, dar nici nu sunt neglijaţi.

După caracterul relaţiei dintre alegători şi instituţia eligibilă deosebim alegeri directe, indirecte şi în mai multe trepte. Alegerile directe (votul direct) presupun că instituţia eligibilă este desemnată nemijlocit de către alegători. În alegerile indirecte şi în cele în mai multe trepte alegătorii desemnează instituţia eligibilă prin intermediul intermediarilor, procesul desemnării desfăşurându-se în două etape. La prima etapă alegătorii aleg instituţia care va desemna instituţia eligibilă. La cea de-a doua etapă instituţia intermediară desemnează instituţia eligibilă. Deosebirea între alegerile indirecte

şi cele în mai multe trepte constă în caracterul instituţiei intermediare. În primul tip de alegeri ea este provizorie şi are unica funcţie de a alege instituţia eligibilă, în alegerile în mai multe trepte instituţia intermediară are un caracter permanent şi funcţia de intermediar între popor şi instituţia eligibilă nu este unica, ea având şi alte funcţii.

Un alt criteriu al clasificării alegerilor este raportarea lor la mandat. Alegeri ordinare sunt numite cele alegeri care au loc la expirarea mandatului instituţiei eligibile. Alegerile anticipate se desfăşoară înainte de termenele expirării mandatului instituţiei eligibile. Alegeri repetate – acele care sunt petrecute ca urmare a declarării, de către organul abilitat, a alegerilor ordinare nevalabile.

Alegerile mai pot fi generale – se petrec pe întreg teritoriul țării și la care participă alegătorii tuturor unităților administrativ-teritoriale (ex. alegeri parlamentare) sau parţiale sunt atunci când se aleg doar o parte din reprezentanţii din instituţia eligibilă (alegerea în cadrul unei localități).

Mai putem evidenția și alegeri naționale; regionale; locale. În baza criteriului – numărului de mandate cîștigate în circumscripția electorală, evidențiem alegeri uninominale (un mandat) și cele plurinominale (mai multe mandate). Dacă criteriul este numărul de tururi de scrutin – vorbim despre alegeri cu un singur tur sau alegeri cu două sau mai multe tururi.

În dependență de puterea aleasă vorbim de alegeri parlamentare, prezidențiale, sau ai puterii locale (consilieri, primari).