1

Alegeri în alegerile europene. Surprize şi mize în anul electoral 2014

WHITE PAPER

Rezumat

Aspen Fellows Network, reţeaua de absolvenţi a programului « Young Leaders » al Institutului Aspen România, a organizat în data de 28 aprilie 2014, o discuţie stil Chatham House despre alegerile europene. Invitaţii au fost oameni politici, strategi politici şi sociologi, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi instituţiilor europene. Au fost acoperite două teme principale, interconectate: (i) care sunt strategiile politice și electorale ale anului 2014, (ii) care sunt tendințele economice la nivel european și national, în funcție de rezultatele electorale potențiale1.

În sinteză, cea mai mare parte a participanților a recunoscut interesul scăzut al cetățenilor pentru alegerile europene, slaba promovare a temelor europene de către partidele politice, dar și necesitatea ca aceste partide politice să acționeze ca aparat educativ pentru alegători, promovând importanța Uniunii Europene pentru viața de zi cu zi a oamenilor.

În ceea ce privește modul în care pare să se desfăşoare competiţia electorală, s-a arătat că PSD merge pe maximizarea voturilor alegătorilor PSD; PNL își validează sau invalidează strategia de ieșire din USL; PDL și PMP luptă pentru voturi într-un spațiu închis; PPDD, Forța Civică și Mircea Diaconu pot avea șanse să treacă pragurile impuse de lege pentru partide și candidați independenți.

În ceea ce privește macrostrategiile politice ale campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014, opinia preponderentă a fost că lupta se va polariza între PSD și un candidat prezidențial al PSD versus un candidat sau doi candidați al/ai partidelor de dreapta, care va/vor merge pe ideea că ”nu trebuie ca PSD să dețină toate instituțiile de putere și influență”.

Cu privire la discuțiile despre temele europene și economice ale momentului, participanții au exprimat următoarele opinii majore: (i) necesitatea ca politicienii să vorbească alegătorilor despre probleme sociale și economice concrete, locale de cele mai multe ori, și despre ce s-a făcut/se poate face concret cu banii europeni; (ii) stabilirea unei strategii coerente de acțiune pentru economia României, care să definească spațiul/spațiile de excelență ale societății românești, împreună cu un plan de acțiune pe termen scurt, mediu și lung, care să includă inclusiv consultarea actorilor economici asupra temelor care ar putea fi susținute în Parlamentul European în favoarea mediului economic local; (iii) necesitatea unui aparat tehnic format din specialiști bine pregătiți, care să sprijine politicienii în luarea deciziilor care vizează subiecte complexe, tehnice, specializate.

1 Prezentul document nu reprezintă o poziţie colectivă a Aspen Fellows Network, ci o sinteză a discuţiilor din 28 aprilie 2014 (efectuată de membrii reţelei AFN Corina Murafa şi Bogdan Dima). De asemenea, prezentul document nu reprezintă poziţia oficială a Institutului Aspen România şi nu poate fi asociat cu acesta sau cu membrii săi.

2

I. Predicţii electorale şi teme de campanie

La niciuna din ediţiile alegerilor europarlamentare de până acum, participarea la vot nu a fost mai mare de 30%, tendinţa fiind în continuă scădere. Aşadar, partidele se luptă pe un electorat restrâns – votanţii fideli plus o mică parte de electorat atras de dezbateri politice naţionale conjuncturale. Şi pentru acest an, sondajele măsoară o intenţie sigură declarată de vot destul de scăzută (33% conform INSCOP Research; 28% conform CURS şi Avangarde), în condiţiile în care prezenţa efectivă la urne este mai mică decât intenţia

declarată în faţa operatorilor de sondaj.

Eventuala participare scăzută la alegerile europarlamentare care vine după o prezență redusă la alegerile parlamentare din 2012 (puțin peste 40%) ar confirma un deficit democratic îngrijorător la 25 de ani de la schimbarea de regim.

Deşi 35% din români consideră că statutul de membru al Uniunii Europene le-a adus mai degrabă avantaje,

pe fondul scăderii continue a participării la vot şi pe fondul unei campanii electorale în care partidele par a ocoli în mod voit temele europene în detrimentul unei dezbateri de politică internă pe alocuri tabloidizate se poate vorbi despre riscul unei delegitimări a construcţiei europene în ochii românilor, coroborat cu riscul instalării unui curent eurosceptic.

Alegerile pentru Parlamentul European par a fi “vândute” în spaţiul public de către liderii politici ca fiind un mare sondaj naţional pentru alegerile prezidenţiale „cu adevărat importante” din toamnă. Analiştii avertizează însă că logica celor două tipuri de alegeri (majoritară în cazul prezidenţialelor, proporţională în cazul europarlamentarelor), precum și datele istorice comparate ale acestor două tipuri de scrutine nu confirmă ipoteza de mai sus. Logica alegerilor prezidențiale este total diferită de logica alegerilor pentru Parlamentul European și cifrele electorale obținute în luna mai de partidele politice vor fi mult diferite de cifrele obținute în noiembrie de candidații prezidențiali ai respectivelor partide politice. Explicația este legată și de volumul de alegători mobilizați în condițiile în care numărul celor care se prezintă la alegerile prezidențiale este cel puțin dublu față de ponderea celor care votează la scrutinul europarlamentar. Prin urmare, vorbim despre o depășire totală a bazinelor de votanți fideli care obligă partidele/candidații la o schimbare totală a strategiei și discursului.

Miza alegerilor europarlamentare pare a fi difuză pentru electoratul românesc din cauza implicării reduse a partidelor politice într-o dezbatere politică de substanţă, pe teme europene.

Pentru partidele politice din opoziţie, tatonările şi jocurile de putere în jurul unei eventuale reunificări a dreptei sunt mai relevante decât nevoia de educare a propriilor membri şi simpatizanţi în spiritul temelor şi politicilor europene. Pentru coaliţia aflată la guvernare, majoritatea relativ confortabilă o face să persiste într-o inerţie periculoasă pentru legitimitatea construcţiei europene în România.

Majoritatea analiştilor şi strategilor politici nu prezic mari surprize în ceea ce priveşte rezultatele așteptate ale alegerilor. Alegerile europene sunt îndeobşte un spaţiu de candidatură şi implicit potenţială validare pentru forţe atipice, antisistem sau marginale. Unele analize plasează bazinul electoral antisistem la

3

aproximativ 7% din electorat. Există chiar unele voci care susţin că, în ciuda a ceea ce arată sondajele de opinie, rezultatele din România de la alegerilor europarlamentare 2014 vor fi mai diversificate, permiţând inclusiv unor astfel de mişcări promovarea pragului electoral. O astfel de tendinţă este cu atât mai periculoasă pentru calitatea dezbaterii democratice din România cu cât avem de-a face şi cu o lipsă de coerenţă a mesajelor partidelor politice. Campania este făcuta pentru că « aşa trebuie », iar activitatea din pre-campanie

nu este corelată cu mesajele cu care politicienii ies în campanie.

Sondajele arată că românii asociază în cea mai mare măsura Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulaţie, existând riscul creşterii apatiei vizavi de alegeri în ideea că, oricum, indiferent cine câştigă alegerile europene în România, dreptul acesta rămâne inalienabil. Mai mult decât atât, de fondurile europene beneficiază tot un număr limitat de firme, pe principiul «Europa cu principiile, noi cu sărăcia». Există și percepția extrem de periculoasă pentru democrație că toţi politicienii sunt corupţi şi că politica este

murdară. Impresia că spaţiul european s-a impus numai prin reguli şi constrângeri (birocraţia excesivă), precum şi aceea că impactul României asupra Uniunii Europene este unul mic (inclusiv în cazul dosarelor la care are acces, precum Republica Moldova) contribuie şi ele la confuzia electoratului cu privire la aceste alegeri.

În România, procentul foarte mare de locuitori din mediul rural (dublu chiar faţă de Bulgaria), caracterizat de un nivel economico-educaţional precar dar de o facilă mobilizare pentru vot, face ca partidele electorale să îşi concentreze bazinul electoral aici, în detrimentul opţiunii de consolidare şi profesionalizare a capacităţii de discuta şi implementa politici europene. În acest sens, este de reținut faptul că la alegerile europarlamentare din 2009, ponderea celor care s-au prezentat la vot în mediul rural a fost net superioară celei din mediul urban.

II. Teme şi tendinţe europene dincolo de anul de graţie 2014

În ciuda tendinţelor îngrijorătoare menţionate mai sus, alegerile europene din 2014 sunt totuşi diferite.

Pe de o parte, este pentru prima dată când șefia Comisiei Europene este decisă de rezultatele alegerilor europene, prin urmare sunt relevante rezultatele electorale obținute de familiile electorale europene (formate la rândul lor din partide naționale care propun candidați în aceste alegeri).

Pentru prima dată în istoria construcţiei europene, personalizarea dezbaterii electorale prin prezenţa unor candidaţi individuali ai marilor familii politice europene oferă şansa unei revitalizări a proiectului european. Si în România, propunerea – încă din această fază – a unor nume clare de comisari europeni proveniţi din ţara noastră, susţinuţi de partidele politice competitoare, ar putea funcţiona ca un vector de creştere a interesului electoral pentru temele europene.

Un lucru puţin discutat în România, din cauza luptei electorale foarte strânse între familia politică a popularilor europeni şi cea a socialiştilor, inclusiv pentru Preşedinţia Comisiei, scorurile la europarlamentare ale partidelor politice româneşti ajung să fie mai importante pentru politica europeană decât pentru cea naţională. Prin numărul de mandate pe care îl obţin partidele româneşti, ele au şansa contribuţiei semnificative la înclinarea balanţei către una sau alta din forţele politice europene majore.

4

În acest cadru european mai larg, care din punct de vedere politic îi permite României să conteze cu adevărat la Bruxelles, ţara nu pare să îşi fi găsit încă viziunea comună asupra modelului economic de dezvoltare care să îi ofere şansa ascensiunii pe un loc superior în clasamentele europene. Toate documentele strategice şi programatice din aria politicilor europene, inclusiv cele dedicate fondurilor structurare şi de coeziune, amestecă ţinte, priorităţi şi viziuni, într-un amalgam lipsit de coerenţă. Vrea România să urmeze modelul „fabrică” al Slovaciei de creare a condiţiilor şi infrastructurii pentru atragerea masivă de capital străin? Vrea, dimpotrivă, să se bazeze pe antreprenoriat şi pe crearea unor oaze de specializare în cadrul blocului comunitar? Sau doreşte dezvoltarea unei economii tip reţea, asemenea Irlandei? Niciuna din aceste viziuni nu pare a fi împărtăşită nici la nivelul societăţii româneşti, nici la cel al clasei politice. Nici Uniunea Europeană în sine, nici experienţa statelor membre nu prescriu unul din aceste modele ca fiind ţinta de

urmat. Cu siguranţă însă, atingerea unui consens asupra priorităţilor naţionale de dezvoltare, în spaţiul permis de cadrul european, este de o importanţă deosebită. Iar în acest sens, în cadrul dezbaterilor s-a făcut apel la necesitatea consultării actorilor economici locali asupra temelor care ar putea fi susținute în Parlamentul European în favoarea mediului economic național. Deşi puţin probabilă din punct de vedere a fezabilităţii pe termen

scurt, rarefierea şi concentrarea actualului Acord de Parteneriat într-o listă mai restrânsă de obiective şi priorităţi ar fi de dorit.

Un mare obstacol în definirea unui rol şi unui obiectiv de ţară mai clar al României în cadrul Uniunii Europe îl reprezintă slaba înţelegere a mecanismelor europene în rândul politicienilor români.

Ţinând cont de recentele dezvoltări politice din Estul Europei, indiferent de rezultatul alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din 2014, România ar trebui să iasă din periferia Uniunii Europene şi să devină un stat pivot între Est şi Vest. Îmbunătăţirea parteneriatului dintre mediul economic şi cel politic prin transparenţă, luptă împotriva corupţiei şi creşterea capacităţii administrative a statului sunt esenţiale. Mediul de afaceri din România are mare nevoie de capital și susținere într-un context economic a cărui competitivitate a fost accentuată de criza economică, inclusiv de un nou model economic şi industrial, iar forţele politice naţionale ar trebui să înţeleagă acest lucru, indiferent de miza electorală a anului.