Austria este o republică federală, formată din nouă landuri.

Fiecare land are propria sa constituţie, parlament şi guvern

propriu.

Responsabilităţile legislative şi administrative sunt împărţite între Federaţie (Bund) şi

landuri, în concordanţă cu prevederile Constituţiei Federale. De fapt, principala atribuţie a

Federaţiei este elaborarea legilor.

în câteva domenii, cum ar fi: ocuparea forţei de muncă, sistemul de taxe şi cel de

apărare, Federaţia are propriul său aparat administrativ. Prin urmare, cea mai mare parte a

atribuţiilor administrative revine landurilor deci în acest caz se poate vorbi despre o

administraţie federală indirectă şi un sistem administrativ descentralizat.

Fiecare land are responsabilitate proprie pentru realizarea propriilor sarcini

administrative şi pentru sarcinile delegate de reprezentanţii administraţiei federale. Practic,

autoritatea landurilor este limitată de instrucţiunile Guvernului Federal, care urmăreşte

întreaga activitate desfăşurată de acestea.

Fiecare nivel guvernamental este împuternicit să stabilească propriul sistem de taxe,

dar şi taxe comune împreună cu instituţii situate pe alte niveluri dar între care există relaţii

potrivit Constituţiei.

Ca rezultat al acestor relaţii a fost conceput un sistem de transfer inter guvernamental,

care permite acoperirea costurilor implicate de funcţionarea sistemului administrativ la

nivelul landurilor şi derularea proiectelor sociale.

în managementul public din Austria se face o distincţie clară între funcţionarii publici

persoane civile angajate pe termen lung printr-un contract (Ernennung) şi personalul angajat

pe bază de contract individual bilateral.

1. Statul

în 1918 Austria a trecut de la monarhia constituţională la republică.

Constituţia din 1920 a încheiat perioada de tranziţie şi a permis organizarea statului ca

o Federaţie.

Statul federal este compus, aşa cum de altfel am precizat mai sus, din provincii

autonome, denumite landuri.

Acestea sunt: Vorarlberg, Tyrol, Salzburg, Styria, Carinthia, Upper, Austria, Lower

Austria, Burgenland şi Viena.

Constituţia Federală din 1920, Tratatul de la Viena şi Legea Neutralităţii Permanente

au constituit baza pentru a doua republică, care este, începând din 1955, Austria.

Fig.nr.l Structura autorităţii administrative în Austria

REPUBLICA AUSTRIA

2. Structura autorităţii

Ca în orice stat democratic, autoritatea se structurează pe cele trei ramuri: juridică,

legislativă şi executivă (vezi figura nr. 1. Structura autorităţii administrative în Austria).

2.1. Autoritatea juridică

Structura Curţii Federale

Toate curţile în Austria sunt Curţi Federale.

în legile civile şi legile penale (care reprezintă o categorie distinctă) există trei niveluri

ale justiţiei.

în funcţie de natura litigiului, în cazul legilor civile, de gravitatea crimei, în legile

penale şi în celelalte situaţii juridice care există, în Austria se disting următoarele

subdiviziuni:

- Curţile la nivel de district;

- Curţile la nivel de land;

- Curţile de juraţi.

Instanţa superioară este Curtea Superioară la nivel de district sau land, iar cea mai

înaltă instanţă este Curtea Supremă din Viena.

Controlul administrativ este realizat de Curtea Constituţională, dacă problemele

respective sunt de natură constituţională sau de către înalta Curte Administrativă şi de

Birourile Administrative Independente (Unabhängige Verwaltungssenate) în fiecare land,

dacă problemele sunt de altă natură.

2.2. Autoritatea legislativă

Parlamentul Federal este format din două Camere: Nationalrat şi Bundesrat. Landurile iau

parte la procesele legislative ale Parlamentului Federal prin Bundesrat. Nationalrat-ul este

format din 183 de reprezentanţi aleşi direct prin vot universal, pentru o perioadă de patru ani.

Membrii Bundesrat-ului, cunoscuţi ca şi deputaţi, sunt aleşi de parlamentele landurilor

(Landtag). Numărul de deputaţi pentru fiecare land este direct proporţional cu numărul

populaţiei, iar numărul total al reprezentanţilor în Bundesrat a fost stabilit la 63 pe baza

rezultatelor evidenţelor populaţiei din 1981.

Ambele Camere sunt împuternicite să examineze activitatea Guvernului Federal, să

intervieveze membrii Guvernului şi să solicite toate informaţiile relevante despre modul în

care este exercitată autoritatea, respectiv puterea executivă.

Fiecare membru al celor două Camere poate adresa întrebări directe membrilor

Guvernului Federal în timpul sesiunilor Nationalrat-ului şi împreună cu cel puţin patru

membri ai Parlamentului poate formula în scris, deci indirect, alte întrebări.

Fiecare land are propriul său parlament ales, care răspunde pentru domeniul legislativ.

Membrii Parlamentului la nivel de land sunt aleşi direct pentru un interval de timp, care

variază cu prevederile constituţionale ale fiecărui land, de obicei aceasta este de cinci ani.

Structurile asociate

Toate propunerile avizate de Parlamentul Federal şi cel al landului sunt studiate de

către Comisiile Parlamentare. Există comisii permanente, care corespund ca profil de

activitate cu cele din structura ministerelor, şi comisii ad-hoc, care au anumite termene de

raportare definite de Nationalrat.

Structura ambelor comisii reflectă puterea relativă pe care partidele politice o au în

Parlament.

La nivel federal, comisiile parlamentare pot invita ministrul titular de resort să

participe la discuţii directe ori prin reprezentanţi.

Constituţia, de asemenea, permite ca Nationalrat-ul să stabilească comisiile de

informare. Curţile şi toate celelalte autorităţi sunt obligate să furnizeze date, dacă sunt

solicitate de către comisiile de informare.

Două comisii au fost create pentru a controla sistemul administraţiei.Acestea

suntComisia de Contabilitate pentru Controlul Financiar şi Comisia Bugetară care să

urmărească bugetul şi reducerea cheltuielilor.

2.3. Autoritatea executivă

In Austria funcţionează un sistem cu "administrare federală indirectă" (mittelbar

Bundesverwaltung),în care ministerele federale sunt responsabile doar pentru planificare,

coordonare, elaborarea ordinelor şi controlul administrativ, respectarea legii si ordinii.

Guvernul federal (central)

Potrivit Constituţiei, Cancelarul Federal, Vice-cancelarul şi ministerele federale sunt

implicate în cele mai importante activităţi administrative ale Federaţiei.

Acestea se constituie ca şi Corp al Guvernului Federal condus de un Şef al Cancelariei

Federale.

Cancelarul Federal este numit de către Preşedintele Federal. El este, de regulă, un lider

al majorităţii partidelor din Parlament. Constituţia nu precizează un cadru al

responsabilităţilor acestuia dar, în fapt, el are o funcţie foarte importantă, aceea de coordonare

a activităţilor implicate de realizarea întregii politici guvernamentale şi are dreptul

constituţional de a propune Preşedintelui Federal numirea sau demiterea miniştrilor.

Cancelarul Federal este considerat "PRIMUS INTER PARES".

Vice-cancelarul este împuternicit să acţioneze ca reprezentant pentru Cancelarul

Federal, în cadrul propriei sfere de responsabilitate.

în cazurile unor coaliţii guvernamentale, Vice-cancelarul provine din rândurile celui de

al doilea partid care formează coaliţia.

Departamentele/Ministerele

Ministerele sunt responsabile pentru conceperea politicii în domeniile proprii. Numărul

ministerelor şi responsabilităţile lor sunt determinate prin acte normative, ultimul în acest sens

este Decretul Ministerelor Federale din 1987.

Cu câteva excepţii, ministerele sunt organizate în departamente şi un număr de agenţii

şi instituţii. în plus, la această structură liniară principală se adaugă grupuri speciale, cum ar fi

cabinetele ministeriale, grupurile de elaborare a politicii, de cercetare etc, pentru susţinerea

procesului de definitivare a politicii.

Ministerele pot fi asistate de secretariatele de stat sau de reprezentanţii ministerelor

care sunt împuterniciţi să acţioneze potrivit instrucţiunilor elaborate la nivel de minister.

Al doilea nivel, al birourilor federale, are, de asemenea, o coloratură politică. Toate

celelalte poziţii din structura ministerelor sunt ocupate de persoane civile angajate pe termen

lung.

în general, administraţia centrală cuprinde :

- Cancelaria Federală

- Ministerele Federale Secretariatele de Stat sau reprezentanţii ministerelor. în

cadrul acestora, există funcţionari publici cu competenţe decizionale specifice care

participă la elaborarea politicii sistemului administrativ. Aceştia sunt:

- Şeful de Departament (Section);

- Şeful de Comisie;

- Şeful de Divizie;

- Şeful de Subdivizie;

- Membrii Diviziilor sau Subdiviziilor.

Guvernele regionale ale landurilor

Guvernul landului este format dintr-un grup de persoane, conduse de un Guvernator

(landeshauptmann).

Atât Guvernatorul ,cât şi Guvernul landului sunt aleşi de către Parlamentul landului.

Guvernul landului exercită puterea executivă în domenii distincte, între anumite limite.

De asemenea, conducerea Federaţiei intervine atunci când într-un anumit domeniu nu există

autoritate federală la nivelul landului respectiv.

Guvernul landului este independent şi liber să-şi stabilească propriile sale atribuţii, dar

în cazul atribuţiilor administraţiei federale indirecte, Guvernatorul urmează instrucţiunile

ministerului şi răspunde în faţa acestuia.

Administraţiile landurilor sunt divizate în districte (Bezirke). Dacă există autoritate

specială la nivel de land, Guvernul landului deleagă cele mai multe din sarcinile sale

administrative către districte.

La nivel de district activităţile administrative sunt realizate de un Guvern oficial

special reunit, condus de aşa-numitul comisionar al districtului şi biroul acestuia.

Pentru toate problemele care trebuie rezolvate de autorităţile de la nivelul districtului,

comisionarul districtului este responsabil în faţa Guvernatorului.

Guvernul local

Comunităţile locale sunt conduse de un consiliu local ales prin vot direct şi de către

Primar (Bürgermeister) care este ales de consiliul local. în comunităţile mai mari, primarul

este asistat de autoritatea locală.

Comunităţile se bucură de un considerabil grad de independenţă în soluţionarea

problemelor locale şi au responsabilitate pentru drumurile locale, asigurarea necesarului de

apă, pentru funcţionarea şcolilor primare, proiectarea lucrărilor de construcţie zonale. în multe

cazuri acestea administrează grădiniţele şi spitalele. Cele mai mari comunităţi oferă o mare

diversitate de servicii care includ activităţi sociale, de asistenţă sanitară şi culturale.

în afara sarcinilor proprii, comunităţile execută anumite sarcini în colaborare cu

Federaţia, cum ar fi alegerile sau cu landurile, cum ar fi acordarea de cetăţenie.

Serviciile comunitare sunt, în general, finanţate din resurse locale, în proporţie de 47,2

procente, şi din transferarea unor sume, aproximativ 45,7 procente de la Guvernul Federal şi

7,1 procente de la nivelul landului. Resursele comunităţii provin din creşterea taxelor pe

pământ, proprietate, băuturi etc. şi din prestarea serviciilor oferite.

BIBLIOGRAFIE

I I Armenia Androniceanu , Management public international,Ed. Economica,2000

■ Alexandru L, Structuri, Mecanisme şi Instituţii Administrative, vol. 1 şi 2, Note de curs,

Sylvi,

Bucureşti, 1996

Andrews K., Toward Professionalism in Business Management, London, 1990.

Bourn C., Public Sector Management, vol. 1, 2, Dartmonth, Brookfield, 1995. Burland A.,

Laufer R., Public Management, Dalloz, Londra, 1990.

Braybrooke D., A Strategy of Decision, Free press, New York, 1980.

Douglas F., Origins, Canadian History to Vonfederation, Harwest House, Toronto, 1988.

Farmer R., McGoun, Advances in International Comparative Management, JAI Press,

Greenwich, Connecticut, vol. I, 1984, vol. II, 1986, vol. III, 1988.