Tema 4: Sistemul monetar naţional:concept, elemente, evoluţie

1. Elementele sistemului monetar naţional: concept, esenţă, conţinut2. Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetalist şi monometalist), al monedei de hârtie.3. Sistemul monetar al Republicii Moldova.

1. Elementele sistemului monetar naţional: concept, esenţă conţinut

Caracterul complex al monedei a făcut necesară instituirea, încă de la apariţia acesteia, a unor organisme

abilitate cu atribuţii în domeniul reglementării emisiunii monedelor naţionale şi al circulaţiei lor la nivel

intern şi internaţional.

Formele actuale de organizare a circulaţiei monetare din diverse ţări, dar şi pe plan internaţional,

reprezintă rezultatul unui proces continuu de transformări şi inovaţii în plan monetar, proces care a constat,

pe de o parte, în disocierea treptata a aurului de la baza sistemelor băneşti, iar pe de alta parte, în

dematerializarea instrumentului monetar.

Pe măsura dezvoltării societăţii, statele au elaborat norme şi au creat instituţii prin care să reglementeze,

să organizeze şi să supravegheze relaţiile monetare.

S-au format astfel treptat, sisteme monetare naţionale.

În literatura de specialitate, sistemul monetar este defînit ca un anumit mod de organizare şi

reglementare a circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.

Cu aceeaşi semnificaţie este utilizată definiţia dată de academicianul Costin Kiriţescu după care sistemul

monetar naţional reprezintă „ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care reglementează,

organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”.

Apariţia sistemelor monetare poate fi plasată, conform aprecierilor istoricilor monetari, atît în perioada

antichităţii cît şi a Evului mediu, însă toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin:

• făramiţare

• simplitate

• deteriorarea monedei.

Făramiţarea , ca trăsătură esenţială, rezultă din descentralizarea baterii monedei şi din lipsa de unitate

a circulaţiei monetare (fiecare monetărie situată în fiecare oraş al Greciei antice, de exemplu, bătea proprie

monedă).

Simplitatea sistemului monetar rezultă din numărul insuficient de elemente ale acestuia (unitate

monetară, paritatea respectivă, titlul metalului pe care îl reprezintă).

Deteriorarea monedei constă în uzura acesteia şi posibilităţile de falsificare (prin reducerea

conţinutului de metal preţios din care erau confecţionate monedele).

La modul general, se consideră că un sistem monetar cuprinde următoarele elemente:

metalul monetar;

unitatea monetară;

baterea şi circulatia monedei cu şi fără valoare intrinsecă;

1

emisiunea si circulatia bancnotelor convertibile, respective a banilor de hărtie;

emisiunea si circulatia monedei scripturale.

Metalul monetar constituie bază a sistemului monetar, în sensul că reprezintă metalul din

care sunt confectionate monedele care circulă în interiorul granitelor unui stat, putând fi reprezentat de aur,

argint sau de ambele metale.

La baza organizării primelor sisteme monetare nationale au stat metalele preţioase (fie aurul, fie

argintul, cum s-a intamplat în condiţiile sistmelor monometaliste, sau ambele metale, cum s-a intamplat în

condiţiile sistemelior băneşti bimetaliste).

Sistemele monetare bazate pe aceste metale monetare se numesc sisteme metaliste, în cadrul cărora se

disting:

Sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar);

Sisteme bimetaliste (bazate pe două metale monetare).

Unitatea monetară - reprezintă, după cum spunea Marx, „uniforma naţională” pe care o îmbracă

banii.

Denumirea unităţii monetare are surse diverse: fie metalul din care era confecţionată moneda (de

exemplu „aureus”), fie greutatea acesteia (de exemplu „tales”, devenit ulterior „dolar” sau „tolar”),

denumirea monedei altei ţări etc.

Orice sistem monetar clasic presupune definirea prin lege a unităţii monetare naţionale, a carei

emisiune reprezintă şi un atribut al suveranităţii naţionale.

Unitatea monetară se caracterizează prin următoarele elemente defînitorii:

valoare paritară

paritate monetară (puterea de cumpărare).

Valoarea paritară reprezîntă cantitatea de metal preţios care se atribuie, prin lege, unei unităţi monetare.

De exemplu, dolarul american a fost definit în anul 1785 printr-un conţinut în aur de 1,50463 grame, iar în

urma devalorizării suferite în anul 1934, continutul sau în aur s-a redus la 0,888671 grame. În conditiile

sistemelor monetare bazate pe aur, autorităţile monetare puteau modifica în mod oficial conţinutul în aur al

monedei naţionale fie în sensul reducerii (devalorizare), fie în sensul majorării aeestuia (revalorizare).

Paritatea monetară reprezintă raportul valoric dintre două unităţi monetare.

De exemplu: dacă în anul 1968, lira sterlină era defînită prin 1 ₤ = 2,13281 gr aur, iar dolarul

reprezenta 1 $ = 0,888671 gr aur, atunci paritatea monetară era dată de raportul:

2,13281 gr aur/₤ / 0,888671 gr aur/$ = 2,39 $/₤

Baterea şi circulaţia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde baterea:

Monedelor cu valoare intrinsecă (confectionate din aur si argint);

2

De exemplu: dacă în anul 1933 un dolar american avea un conţinut în aur de 1,5 grame, o monedă de un

dolar avea aceeaşi greutate, iar una de 10 dolari cîntărea de 10 ori mai mutt, adică 15 grame de aur.

Sistemele monetare naţionale clasice prevedeau baterea liberă a monedelor din aur şi argint. Orice

persoană deţinătoare de metal preţios sub firmă de lingouri avea dreptul sa se prezinte la monetaria statului şi

să solicite preschimbarea cantităţii respective în monede-aur, plătind pentru serviciul prestat un comision.

Monedelor fără valoare deplină (confectionate din aliaje de metale nepretioase, zinc, aluminiu).

Emisiunea şi circulaţia bancnotelor (banilor de hârtie) prezintă importanţă în cadrul unui

sistem monetar prin faptul că de-a lungul timpului, statele au recurs la înlocuirea monedelor cu valoare

integrală şi a bancnotelor convertibile cu bani de hîrtie, neconvertibili, reprezentativi.

Totodată emisiunea şi circulaţia banilor de hîrtie este reglementată la nivelul fiecărei ţări şi vizează

aspecte referitoare la emisiune şi la relaţiile dintre banca centrală şi băncile comerciale, cu scopul

dimensionării corecte a masei monetare.

Emisiunea si circulatia monedei scripturale

2.Evoluţia sistemului monetar (tipuri): metalist (bimetalist şi monometalist), al monedei de hârtie.

În funcţie de elementele componente ale sistemelor monetare, s-au putut identifica, de-a lungul

evoluţiei lor următoarele tipuri:

sisteme monetar metaliste

sisteme monetar nemetaliste.

Sistemele monetare metaliste au la bază metalul monetar, în funcţie de care se poate realiza distincţia

între bimetalism şi monometalism.

Bimetalismul – este un sistem monetar în cadrul căruia etalonul monetar este confecţionat din

două metale, aur şi argint, baterea monedei fiind liberă pentru ambele metale, iar circulaţia lor simultantă şi

paralelă

Bimetalismul a fost adoptat în Anglia în anul 1716 şi a fost menţinut un secol, în Franta în 1803 şi a fost

menţinut până în 1876, iar în România în 1867 fiind mentinut până în anul 1890.

Fundamental, pentru functionarea acestui sistem, era baterea monedelor din două metale: aur si argint, între

care exista un raport legal, fix.

Au existat trei tipuri de bimetalism:

bimetalismul integral;

bimetalismul paralel;

bimetalismul parţial.

Bimetalismul integral (cunoscut şi sub denumirea de varianta monedei duble) se caracteriza prin

faptul ca prin legea monetară se stabilea un raport de schimb fix între cele doua metale monetare aflate în

circulaţie. Acest raport valoare a fost în medie de 1 la 15 sau1 la 15,5. Baterea monedelor din aur şi argint era

liberă, monedele avînd putere liberatorie egala.

3

Dificultatea esenţială a bimetalismului provenea din faptul că pe piaţa liberă nu era obligatorie

respectarea egalităţii 1gram aur = 15,5 grame argint

Iniţial, raportul legal corespundea cu raportul stabilit pe piaţă, însă datorită fluctuaţiilor care interveneau în

cantităţile de aur şi argint disponibile, se produceau modificări în nivelul preţurilor celor două metale.

Dacă, de exemplu, ca urmare a unei producţii sporite, argintul devenea mai abundent pe piaţă, atunci

preţul său în raport cu al aurului se diminua.

Raportul comercial diferea atunci de raportul legal, putînd înregistra, de exemplu nivelul: 1 gram aur

= 17,5 grame argint. În această situaţie, deţinătorii de aur nu aveau interesul de a-l utiliza ca monedă, fiind

mai rentabil să-l cedeze pe piaţă, primind în schimb cantitatea echivalentă de argint.

Astfel, prin vînzarea unui kg de aur se putea obţine o cantitate de argint cu două kg în plus faţă de

raportul legal. Preţul argintului în aur devenea înferior preţului legal, iar aurul manifesta tendinţă de a părăsi

circulaţia monetară.

Stabilirea raportului între ambele metale intră în contradicţie cu schimbarea preţurilor de piaţă ale

acestor metale. Ca urmare, unul dintre aceste metale are un preţ legal mai mic decît preţul de piaţă, iar

celălalt metal – un preţ mai mare.

Dezvoltându-se, această contradicţie duce la eliminarea din circulaţia monetară a metalului cu preţul

legal mai mic decît preţul de piaţă (legea Copernic – Gresham).

Această lege economică obiectivă a fost descoperită de cunoscutul savant polonez Copernic în 1526,

şi a fost formulată defînitiv de fînansistul englez Gresham în 1560. Conform acestei legi, aşa-numiţii “bani

răi” resping din circulaţia monetară “banii buni” în condiţiile cînd este stabilit în legislaţie raportul dintre

metalele monetare.

În decursul primei jumătăţi a sec. al XIX-lea, aurul şi argintul au fost, pe rînd, atît moneda rea, cît şi

moneda bună, fără ca raportul de piaţă să se abată considerabil de la cel legal.

Însă, odată cu descoperirea de noi zăcămînte de aur în a doua jumate a secolului, argintul devine

moneda bună, datorită raportului comercial între cele două metale, care se modifică în favoarea argintului.

Piesele din acest metal au, atunci, tendinţa de a ieşi din circulaţie. Confruntate cu astfel de probleme,

autorităţile ţărilor bimetaliste: Franţa, Italia, Belgia, Elveţia s-au reunit la Paris, în anul 1865 cu scopul

adoptării unor măsuri corespunzătoare: argintul este transformat în „moneda rea”. Ulterior, după crearea

Uniunii Monetare Latine, după 1870 situaţia evoluează în favoarea aurului, ceea ce conduce la un aflux de

argint către ţările membre ale Uniunii.

Avantajul era asigurarea unei oferte suficiente de monedă, precum şi pe acela al stabilităţii valorii

monedelor, care se realize prin procese compensatoare.

Dezavantajul principal consta în faptul că raportul de valoare stabilit prin lege între cele două metale

intra uneori în contradicţie cu cel de pe piţă.

4

În acest caz moneda din metalul mai pretios era retrasă din circulaţie, rămînînd sa îndeplinească funcţii

monetare moneda supraevaluată juridic. Acest fenomen este întîlnit sub denumirea de „legea lui Gresham",

sub expresia « moneda rea scoate din circulatie moneda bună »

Bimetalismul paralel (sau bimetalismul în varianta monedei paralele) s-a deosebit de prima

variantă prin faptul că raportul de valoare dintre doua metale monetare nu era fixat de stat, prin lege, acestea

circulînd independent pe piaţă, fără intervenţia autoriţilor monetare.

Aceasta varianta s-a practicat în Germania, unde monedele din aur şi argint circulau dupa propria valoare

Preţul mărfurilor era exprimat astfel atît în aur, cît şi în argint şi se modifica în principal în funcţie de evolutia

liberă a raportului dintre cele două metale preţioase.

Bimetalismul parţial ( întîlnit şi sub denumirea de bimetalism „şchiop”sau „compozit”) a

reprezentat o varianta a bimetalismului integral şi s-a caracterizat prin faptul ca presupunea utilizarea

ambelor metale ca monede însă baterea era liberă numai pentru monedele din aur. Baterea monedelor

divizionare din argint era controlată de către stat, iar între cele două metale era stabilit un raport oficial. Tipul

clasic de bimetalism în această variantă a fost practicat de către ţările Uniunii Monetare Latine (Franta, Italia,

Elveţia şi Grecia).

Particularităţile bimetalismului au fost:

1. baterea şi circulaţia liberă a monedelor din două metale (aur şi argint)

2. existau două preţuri

3. sistemul a funcţionat în secolelle XVI – XVIII

Monometalismul - comparativ cu sistemul precedent, în cadrul monometalismului, rolul de metal

monetar este îndeplinit fie de aur, fie de argint.

După abandonarea bimetalismului, cele mai multe ţări au folosit etalonul aur ca baza a sistemelor lor

monetare naţionale.

Marea Britanie a adoptat monometalismul în anul 1816, SUA în anul 1853, Portugalia în anul 1854,

Germania în anul 1873, iar Rusia si Japonia în 1897.

Atunci cînd metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint, sistemul a fost denumit

“silver standard”, iar în cazul folosirii aurului ca metal monetar denumirea sistemului a fost “gold

standard” acesta fiind cel mai răspândit sistem monometalist.

Monometalismul aur se va impune în majoritatea ţărilor, deşi unele ţări (China, Indochina ş.a) au

preferat monometalismul argint. În cadrul monometalismului argint, etalonul a fort reprezentat de moneda de

argint, fără ca moneda de aur să circule în paralel, aşa cum au circulat monedele din argint în cadrul

monometalismului aur. În afara monedei de argint, ca moneda principală (moneda etalon), circulaţia

banească din aceste ţări a fost deservită şi de monedele divizionare, confecţionate din alte metale, faţă de care

era stabilit un raport fix de schimb.

Sistemele monetare bazate pe etalonul aur au fost urmatoarele:

5

a) Sisteme bazate pe etalonul aur – monedă se diferentiază de celelalte sisteme prin următoarele

aspecte:

♦ reprezintă forma clasică a etalonului aur;

♦ aurul circulă liber în interiorul ţării sub formă de monede precum şi în relaţiile cu alte state;

♦ baterea monedelor de aur, în cadrul acestui sistem, era nelimitată;

♦ în circulaţie existau bancnote liber convertibile în aur, la pretul stabilit de către stat;

♦ masa monetară se adapta la necesitătile economiei prin baterea monedelor de aur şi tezaurizarea lor.

Insuficienta cantităţii de aur comparativ cu dimensiunile producţiei au condus la renunţarea la acest etalon, în

anii premergători primului război mondial, cu exceptia SUA unde s-a mentinut până în anul 1923.

b) Sisteme bazate pe etalonul aur – lingouri , caracterizate prin următoarele trăsături:

♦ în circulaţie se aflau bancnote convertibile în lingouri (1 lingou = 12,44 kg aur);

♦ convertibilitatea era limitată (erau convertibile numai sumele care aveau valoarea cel putin egală cu a unui

lingou);

♦ aurul era folosit în relaţiile de plată internaţionale;

♦ băncile de emisiune au început să concentreze cantităti importante de aut monetar;

♦ rolul băncilor centrale consta în interventiile prin care se urmărea echilibrarea masei monetare, în functie de

variatia stocului de aur. În perioada crizelor economice, sistemul monetar s-a caracterizat printr-o instabilitate

accentuată;

c) Sisteme bazate pe etalonul aur-devize

Deviză – devize se înţelege valuta acelei ţări, care asigură schimbul liber al banilor de hârtie pe

metal preţios) mijloc de plată exprimat în monedă străină.

Convertibilitate – reprezintă dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor de a schimba moneda naţională

pe altă valută străină prin vînzare-cumpărare, pe piaţă, liber, fără nici o restricţie

Caracteristic acestor sisteme monetare a fost ca moneda aflată în circulatie să fie garantată atît cu

metal pretios (aur) cît şi cu devize.

♦ unitatea monetară a fiecărei tări era definită printr-o anumită cantitate de aur, sau printr-o valută;

♦ în circulatie existau numai bancnote convertibile în devize, care erau, ulterior, convertibile în aur.

♦ o astfel de organizare a generat o stare de dependentă a sistemelor din tările mai putin dezvoltate fată de

cele dezvoltate, prin faptul că acoperirea în aur a monedei unei tări reprezenta si acoperirea în aur a valutei

altei tări;

♦ institutionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat în cadrul Conferintei Monetare si Financiare

Internationale de la Bretton Woods, din 1944, ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar

International. Dintre principiile care au stat la baza SMI retin atentia următoarele aspecte, strict legate de

functionarea etalonului aur – devize:

între valutele diferitelor tări era admisă o oscilatie de maxim ±1% fată de paritatea oficială.

6

Odată cu dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă, monedele confecţionate din metal preţios au

început să se retragă treptat din rotaţie în schimbul apariţiei banilor de hârtie.

Raportul dintre monedele din metal preţios şi banii de hârtie permanent se schimba în direcţia măririi

cotei banilor de hârtie. În S.U.A., Marea Britanie şi Franţa acest raport a constituit 3:1 în 1815, 1:1 în 1860,

1:3 în 1885. În 1913 monedele confecţionate din aur şi argint constituiau numai a şasea parte din masa

monetară a ţărilor din lume, inclusiv monedele din aur – numai a zecea parte.

În timpul crizei economice mondiale (1929 – 1933), şi sub înfluenţa acesteia, au fost lichidate toate

formele monometalismului în toate ţările lumii (Marea Britanie – 1931, S.U.A. – 1933, Franţa – 1936).

De reţinut: În prezent aurul nu mai îndeplineşte funcţii monetare, majoritatea specialiştilor

considerînd că procesul demonetizării sale este ireversibil. Totodată, deprecierea necontrolată a sistemelor

monetare, dezechilibrele şi fenomenele inflaţioniste reclamă, în concepţia altor specialişti, revenirea la

etalonul monetar aur.

Particularităţile monometalismului au fost:

1. baterea liberă a monedelor sau din aur sau din argint)

2. exista un sigur preţ

3. sistemul a funcţionat în secolul XIX

Sistemele monetare nemetaliste. Sistemul monetar de hârtie prevede că în rotaţia monetară se află

instrumentele monetare, valoarea reală a cărora nu coincide cu valoarea nominală.

Sistemele monetare nemetaliste prezintă caracteristica eliminării aurului din definirea unitătii monetare,

respectiv definirea monedelor se realizează fată de valuta altei tări sau fată de o monedă cos (DST), după

cum FMI recomandă tărilor membre, si se află la bazele functionării sistemelor monetare contemporane.

Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este etalonul putere de cumpărare.

Manifestarea puterii de cumpărare, în calitate de etalon monetar, rezultă din contributia diferită a

bunurilor si serviciilor, din cadrul unei economii nationale sub formă de corespondent al monedelor aflate în

circulatie.

Particularităţile sistemului monetar al monedei de hîrtie

1. păstrarea rezervei în aur în băncile centrale şi la persoanele individuale sub forma monedelor,

lingourilor, bijuteriilor

2. trecerea la titlurile de credit, care nu au posibilitatea de a fi schimbate în aur

3. moneda naţională este bancnota emisă de banca centrală

4. emisiunea de bancnotă în circulaţie se datorează creditarii statului către bănci

5. lărgirea emisiunii de bancnotă pentru acoperirea deficitului bugetar

6. dezvoltarea şi menţinerea în cieculaţia monetară a decontărilor prin virament şi în acelaşi timp

micşorarea decontărilor fără numerar

7. crearea şi dezvoltarea din partea statului a mecanismaelor de reglementare monetar-crediatră

7

3. Sistemul monetar al Republicii Moldova

Sistemul monetar contemporan al Republicii Moldova a apărut în noiembrie 1993, odată cu

introducerea în rotaţie a unităţii monetare naţionale. Cadrul instituţional al acestui sistem a apărut în 1991,

odată cu aprobarea de către Parlament a legilor “Cu privire la Banca Naţională de Stat a Republicii

Moldova” şi “Cu privire la bănci şi activitate bancară”.

În baza acestor legi în 1991, în a doua jumătate a anului, a fost creat un sistem bancar din două

niveluri:

1) Banca Naţională a Republicii Moldova;

2) Bănci Comerciale.

La sfârşitul anului 1995 Parlamentul a aprobat două legi noi, care au înlocuit legile bancare din 1991:

“Legea cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova” şi “Legea instituţiile financiare”.

Aceste legi au determinat bazele juridice ale sistemului monetar, precum şi funcţiile BNM în

organizarea circulaţiei monetare şi a sistemului monetar. Totodată aceste legi reglementează într-o măsură

mai mare, faţă de legile precedente, organizarea şi efectuarea rotaţiei monetare.

Scara preţurilor în Republica Moldova s-a stabilit stihiinic (spontan, neorganizat, ne controlat),

mijloacele băneşti se emit în rotaţie de Banca Naţională în baza operaţiilor de credit ale acesteia.

Politica monetară, valutară şi creditară se elaborează de Banca Naţională în comun acord cu

Guvernul.

Sistemul monetar al R.M are următoare elemente:

1. unitatea monetară – leul – este singura unitate monetară legală pe teritoriu RM

2. mecanismul de emisiune – dreptul de emisiune a monedei efective, organizarea circulaţiei

monetare şi retragerea monedei este un atribut al BNM

3. modul de asigurare – leul este asigurat cu toate activele BNM, inclusiv cu aur, HVS;

rezervele băncilor comerciale

4. structura masei monetare – în circuit sunt bancnote şi monede metalice, care au o putere

legală

5. mecanismul reglementării monetar-creditare

6. modul de stabilire a cursului valutar – raportul dintre leu şi moneda străină se detrmină

zilnic- cursul valutar oficial

Sistemul monetar al Republicii Moldova se află în dezvoltare permanentă, în sensul elaborării şi

introducerii în practică a instrumentelor monetare existente în toate ţările dezvoltate (instrumentele de

supraveghere bancară, crearea atributelor pieţei hârtiilor de valoare, implementarea mecanismului contabil

conform principiilor internaţionale, etc.)

8