Sistemul bancar al României

Sistemul bancar reprezintă un segment indispensabil al ansamblului economic al

oricărui stat, respectiv al ansamblului economic mondial.

Ansamblul economic naţional sau mondial considerăm că este format din totalitatea

agenţilor economici, (a unităţilor economice), a instituţiilor publice locale, statale, a altor

organisme şi a relaţiilor ce se stabilesc între acestea în vederea schimbului de valori, a

coordonării, a armonizării sau a asigurării cadrului necesar desfăşurării proceselor

economice, baza existenţei societăţii omeneşti.

În cadrul economiei de piaţă, relaţiile economice sunt cuantificate, în cea mai mare

măsură, cu ajutorul semnelor valorii, adică cu ajutorul banilor.

Sistemul bancar constituie liantul elementelor componente ale ansamblului economic,

reprezentând, la rândul său, un element primordial al acestuia fără de care existenţa sa ar fi

de neconceput.

Segmentul organizatoric al ansamblului economic care se specializează în activităţile

de punere în circulaţie a semnelor monetare, de mobilizare a resurselor băneşti temporar

neutilizate de agenţii economici şi de populaţie, de punere a lor la dispoziţia persoanelor

fizice sau juridice în expansiune economică sau a celor care resimt anumite goluri

temporare de lichidităţi şi de efectuare a decontărilor şi plăţilor între agenţii economici şi

alte verigi componente, este sistemul bancar. Din aceste considerente apreciem că sistemul

bancar este cel care cimentează variatele componente ale ansamblului economic

organizatoric naţional sau mondial.

Sistemul bancar este format din totalitatea băncilor care fiinţează în aria de referinţă

precum şi din relaţiile de conlucrare între ele pe de o parte, iar pe de altă parte şi din

relaţiile acestora cu celelalte elemente ale ansamblului economic care reprezintă clientela

bancară.

Printre principalele funcţii ale băncilor amintim:

- funcţia de emisiune şi control a circulaţiei băneşti;

- funcţia de mobilizare a resurselor băneşti, temporar disponibile;

- funcţia de plasare a resurselor băneşti mobilizate, sub forma finanţării şi creditării;

- funcţia de încasări şi plăţi cu şi fără numerar, de decontări între agenţii economici

etc.

1

Pentru realizarea dezideratelor mai sus menţionate, se înfiinţează bănci cu anumite

competenţe rezervate, reprezentând componentele de bază a sistemului bancar.

Componentele de bază ale sistemului nostru bancar sunt formate din:

- Banca Naţională a României, reprezentând banca centrală, sau banca băncilor, cum

este denumită uneori, având rezervată ca principală funcţie aceea de emisiune monetară şi

de control al circulaţiei băneşti, de control al celorlalte bănci;

- băncile comerciale prin care se realizează celelalte funcţii ale sistemului bancar (de

mobilizare şi de plasare a resurselor băneşti proprii şi a celor temporar disponibile, de

încasări şi plăţi etc.), şi alte instituţii financiare specializate.

Băncile comerciale au denumiri variate, iar numărul lor este in continua creştere.

Unele dintre bănci au fost înfiinţate cu capital autohton, iar altele cu capital mixt sau

străin.

Indiferent de forma de proprietate sau a capitalului toate trebuie să se supună legilor

româneşti, atât din punct de vedere funcţional cât şi organizatoric, inclusiv contabil.

Deşi băncile comerciale au denumiri variate, datorită cărora s-ar putea crea impresia că

desfăşoară activităţi bancare specializate pe ramuri, ele însă sunt universale, adică pot să

desfăşoare toate activităţile bancare legale.

Expresia de bănci comerciale se datorează, pe de o parte, faptului că acestea

comercializează bani, adică îi cumpără la un preţ (dobândă) mai mic şi îi vând, sub formă

de credite, la un preţ (dobândă) mai mare, iar pe de altă parte datorită faptului că urmăresc

obţinerea de profit din activitatea desfăşurată, izvorul acestuia fiind diferenţa de dobândă

şi comisioanele pentru servicii bancare.

O poziţie centrală în cadrul sistemului bancar este ocupată de Banca Naţională a

României la care trebuie să-şi deschidă conturi de disponibil fiecare dintre băncile

comerciale.

Băncile comerciale deschid conturi curente clientelei prin care pot să efectueze

încasări şi plăţi însă nu pot să efectueze astfel de operatii pentru alte bănci comerciale.

Operaţiile de decontări cu alte bănci şi pentru clienţii acestora se realizează doar prin

conturile curente ale societăţilor bancare deschise la banca băncilor (Banca Naţională a

României). Inclusiv pe această cale Banca Naţională a României exercită control asupra

operaţiunilor efectuate de băncile comerciale.

2

Băncile comerciale pot să deschidă de asemenea conturi de credite, de împrumuturi

atât pentru clientelă cât şi pentru ale societăţi bancare, precum şi conturi pentru alte

operaţiuni speciale.

Reţeaua bancară

Banca Naţională a României dispune de unităţi de lucru în întreaga ţară, adică de

sucursale zonale şi în capitală, aceasta reprezentând reţeaua sa prin care se realizează

politica monetară a ţării, controlul privind circulaţia monetară, controlul asupra băncilor

comerciale şi a unităţilor acestora.

Societăţile bancare la rândul lor sunt interesate să aibă o reţea bancară care să acopere

întreaga suprafaţă a tării, precum şi unităţi în ţările cu care există relaţii economice mai

intense.

Una din caracteristicile societăţilor bancare puternice o constituie răspândirea

teritorială cât mai amplă a unităţilor sale pentru a fi cât mai aproape de clienţi şi de

interesele lor. Printre altele, reţeaua bancară cât mai cuprinzătoare scurtează perioada

necesară a decontărilor între clienţi, aceste operaţiuni efectuându-se pe calea decontărilor

intrabancare. Acele societăţi bancare care dispun de o reţea bogată sunt avantajate în

cadrul competiţiei cu alte societăţi bancare, în ceea ce priveşte atragerea clienţilor, baza

existenţei lor.

Reţeaua oricărei societăţi bancare structurată pe împărţirea administrativă a ţării se

compune din următoarele:

- centrala băncii;

- sucursale judeţene şi sucursala municipiului Bucureşti;

- sucursale de rangul al doilea funcţionând în oraşele mai importante ale ţării sau în

cadrul unor municipii, subordonate organizatoric şi funcţional sucursalelor judeţene sau

municipiului Bucureşti:

- agenţii, reprezentând unităţi de lucru subordonate sucursalelor.

Fiecare societate bancară dispune de autonomie funcţională, reprezentând persoană

juridică, organizată ca societate comercială pe acţiuni.

Atributele specifice personalităţii juridice sunt exercitate de centralele băncilor, care

pot delega unele competenţe unităţilor de lucru. Centralele îndeplinesc funcţia de

coordonare a întregii activităţi bancare desfăşurate de sucursale şi agenţii.

3

Sucursalele şi agenţiile sunt unităţile sau subunităţile prin care se realizează activităţile

directe cu clientela bancară. Ele nu au autonomie funcţională deplină, în schimb exercită

operaţiuni bancare reglementate de lege, în limita competenţelor delegate de centralele

bancare, pe baza aprobărilor consiliilor de administraţie.

Sucursalele au doar autonomie operativă şi de gestiune limitate, însă prin ele şi

subunităţile lor se realizează operaţiunile de finanţare, creditare, decontări şi de casă, în lei

şi în valută, controlul preventiv al operaţiunilor efectuate în contul titularilor, precum şi

alte operaţiuni.

Clientela bancară

Fiinţarea băncilor ca afaceri este nemijlocit legată de existenţa clientelei bancare.

Client al băncii reprezintă, în general, cel ce are un cont la bancă, însă aceştia pot fi

clasificaţi după mai multe criterii. Astfel din punct de vedere juridic se clasifică în două

categorii: persoane juridice şi persoane fizice. Persoanele juridice sunt în general cele

înfiinţate pe baza unor hotărârii judecătoreşti sau prin măsuri administrative şi înregistrate

ca atare, cum sunt: societăţile comerciale, societăţile non profit, instituţiile etc.

La rândul lor, persoanele juridice se clasifică în funcţie de anumite caracteristici

printre care:

- forma de proprietate

- forma juridică de organizare

- felul activităţii economice desfăşurate

- componenţa capitalului (indigen sau străin)

- rezidenţa societăţii etc.

O categorie distinctă, în cadrul acestei clasificări, o constituie clientela financiară care

este formată din unităţile angajate în piaţa de capital şi alte tipuri de unităţi care

manevrează valori băneşti, printre care: fondurile mutuale, agenţiile de valori mobiliare,

societăţile de investiţii financiare, holdingurile etc.

Clasificarea clienţilor bancari după criteriile arătate prezintă importanţă pentru

introducerea unei anumite ordini în evidenţa şi analiza complexă a serviciilor prestate de

bănci.

Pentru clienţii lor băncile prestează, în general, trei mari grupe de servicii, iar de la

caz la caz mai prestează şi unele servicii speciale.

Cele trei grupe de servicii sunt:

4

1) Deschiderea de conturi bancare de diferite tipuri, printre care:

- conturi curente - la vedere - în lei şi în valută prin care titularii pot efectua operaţiuni

de încasări şi de plăţi

- conturi de depozit - pentru care titularii beneficiază de anumite rate ale dobânzii, mai

mari decât cele pentru disponibilităţile din conturile curente, acestea reprezentând

plasamente de fructificare ale clienţilor, pe termen scurt şi mediu

- conturi de credite acordate de bancă clienţilor săi, în lei şi în valută

- conturi de creanţe ale băncii, din dobânzi, respectiv de datorii ale clienţilor

- conturi blocate pentru anumite scopuri, din care sumele pot fi utilizate pentru

anumite scopuri precizate prin convenţie etc.

În ceea ce priveşte clientela financiară pot fi deschise conturi de împrumuturi primite

de bănci de la acestea şi strâns legate de acestea, conturi de datorii ataşate provenind din

dobânzi datorate.

Potrivit planului de conturi clienţii băncilor şi conturile acestora sunt grupaţi după

criteriile arătate, iar conturile sintetice şi analitice au simboluri şi denumiri adecvate,

permiţând în felul acesta gruparea afacerilor în vederea unor analize complexe şi detaliate.

2) Facilităţi de creditare. Băncile pot acorda credite, cu prioritate clienţilor săi

persoane fizice şi juridice, pentru finanţarea afacerilor acestora. Aceste facilităţi trebuie să

fie solicitate de viitorii beneficiari, iar clienţii plătesc un anumit comision pentru

analizarea de către bancă a oportunităţii acordării creditului şi dobândă pentru cele efectiv

acordate. Toate acestea reprezentă venituri ale bancii.

3) Transferul fondurilor (disponibilităţilor) dintr-un cont într-altul. La cererea

clienţilor, băncile fumizează servicii privind plăţile fără numerar, prin transferul sumelor

din contul plătitorului în contul beneficiarului, operaţii pentru care băncile percep

comisioane, care reprezintă de asemenea venituri ale băncii.

În afară de aceste servicii cu caracter general băncile mai pot presta unele

servicii speciale în beneficiul clienţilor săi printre care amintim:

- consultanţă de specialitate

- schimb valutar pentru călătorii în străinătate, pentru plata unor bunuri sau servicii,

pentru care se percep comisioane

- cecuri de călătorie, care reprezintă cele mai cunoscute şi mai optime servicii pentru

cei care călătoresc în străinătate, în vederea plăţii unor bunuri sau servicii în valută. La

nevoie aceste cecuri pot fi preschimbate oricând in numerar.

5

- consemnări de depozite, cu rol de garanţie

- casete (boxe) pentru păstrarea valorilor. În schimbul unui comision, clienţii îşi pot

lăsa spre păstrare articole de valoare etc.

Organizarea contabilităţii bancare

Sarcinile contabilităţii bancare sunt indisolubil legate de specificul activităţii

desfăşurate de acest segment organizatoric al economiei, la nivel central, şi în funcţie de

competenţele delegate pe unităţi şi subunităţi. Aşa cum, principalele operaţii ale băncilor

constau în atragerea şi plasarea banilor existenţi pe canalele de circulaţie, adică comerţul

cu bani, sarcina contabilităţii bancare este de a reflecta sumele atrase, în conturile clientelei

prin operaţiuni de încasări şi constituiri de depozite, împrumuturi şi pe alte căi, precum şi a

plăţilor din contul clientelei, reflectarea plasamentelor de disponibilităţi sub forma

creditelor, a afacerilor cu titluri etc. Strict legate de acestea apar datoriile şi cheltuielile

băncii provenind din dobânzi la disponibilităţi, depozite şi împrumuturi precum şi creanţe,

respectiv venituri, din dobânzi la creditele acordate, comisioane şi altele.

Toate acestea trebuie reflectate pe clienţi, pe surse de provenienţă, pe destinaţii şi alte

detalii necesare în procesul informaţional-decizional.

Prin contabilitate bancară, în general, vom înţelege atât contabilitatea Băncii Naţionale

a României cât şi contabilitatea societăţilor comerciale bancare, între acestea existând atât

valenţe cât şi unele deosebiri, uneori substanţiale.

Una dintre asemănările celor două tipuri de bănci o constituie faptul că atât prima cât

şi celelalte bănci operează cu semne monetare pe care le pun în circulaţie, respectiv

efectuează operaţiuni de finanţare, creditare şi decontare privind propria clientelă şi alte

servicii cu specific bancar. Însă, în timp ce clientela societăţilor comerciale bancare o

constituie agenţii economici, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice, pentru care

se efectuează servicii adecvate activităţii acestora, clientela Băncii Naţionale a României o

formează societăţile bancare cu specificul lor, asupra cărora se efectuează operaţiuni de

control şi supraveghere, pe lângă care mai desfăşoară operaţiuni de emisiune monetară şi

de retragere a monetarului din circulaţie, precum şi alte operaţiuni specifice unei bănci

centrale.

O altă asemănare între cele două tipuri de bănci o constituie organizarea contabilităţii.

Astfel, atât în cadrul Băncii Naţionale a României cât şi în cadrul societăţilor bancare

contabilitatea este descentralizata la nivelul sucursalelor judeţene şi a municipiului

6

Bucureşti, iar în cazul societăţilor bancare contabilitatea poate fi descentralizată şi pe

filiale şi agenţii bancare.

Amploarea descentralizării poate să fie variată. Astfel descentralizarea contabilităţii la

sucursalele judeţene se realizează până la balanţa de verificare, ceea ce înseamnă că aceste

unităţi operative reflectă în contabilitatea lor toate operaţiunile privind serviciile efectuate

clientelei precum şi operaţiuni de gospodărire, de interes general propriu. Balanţele de

verificare se transmit centralei1, care printr-o însumare specifică realizează contabilitatea

centralizatoare, de unde s-ar putea trage concluzia că descentralizarea contabilităţii se

realizează potrivit unor reguli general valabile, ceea ce nu este întru totul adevărat,

deoarece există şi unele trăsături specifice.

Printre trăsăturile specifice ale descentralizării contabilităţii societăţilor bancare am

putea menţiona faptul că soldurile conturilor curente ale unităţilor bancare comerciale,

deschise la sucursalele Băncii Naţionale a României, debitoare sau creditoare, se transmit

zilnic centralelor bancare. Adică aceste conturi se soldează la sfârşitul fiecărei zile.

În dimineaţa fiecărei zile, sucursalele judeţene şi eventual agenţiile societăţilor

bancare comerciale îşi încep activitatea cu un sold zero, în contul 111 "Cont curent la

Banca Naţională a României." De aici rezultă că centralele societăţilor bancare exercită,

printre altele, şi un control zilnic asupra sumei încasărilor şi plăţilor efectuate de

subunităţi.

Existenţa sau inexistenţa de lichidităţi respectiv solvabilitatea se poate aprecia zilnic

doar la nivelul societăţii bancare, prin centralizarea datelor de la sucursale.

În afara remiterii zilnice a soldurilor conturilor curente, sucursalele judeţene şi a

municipiului Bucureşti raportează centralelor, periodic (săptămânal, decadal, chenzinal) şi

alţi indicatori, în funcţie de fluxurile stabilite în cadrul fiecărei societăţi bancare. Toate

acestea culminează cu balanţele lunare ale conturilor şi alte raportări lunare, trimestriale şi

anuale.

În conformitate cu prevederile legale băncile trebuie să ţină o evidenţă contabilă

generală şi de gestiune.

Contabilitatea generală, denumită şi financiară, se desfăşoară pe baza unor norme

unitare privind organizarea şi conducerea sa, care au caracter obligatoriu pentru toate

băncile. Obiectivul principal al acestei contabilităţi îl constituie înregistrarea, prelucrarea şi

1

7

fumizarea informaţiilor generale privind patrimoniul băncilor, mişcarea şi transformarea sa

valorică în cadrul afacerilor de specialitate, precum şi rezultatele acestora.

Beneficiarii şi utilizatorii informaţiilor fumizate de contabilitatea financiară sunt:

conducerea societăţilor bancare, asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, organele fiscale

şi de control bancar, precum şi alte persoane fizice sau juridice.

Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare societate bancară în funcţie

de necesitate şi de specificul propriu, organizatoric şi activitate. Principalele obiective ale

acesteia pot fi schiţate după cum urmează: reflectarea cheltuielilor, veniturilor şi

rezultatelor pe fiecare unitate, reflectarea, urmărirea şi controlul modului de realizare a

bugetului de venituri şi cheltuieli pe subunităţi şi activităţi şi altele.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, potrivit prevederilor legale,

revine administratorului care trebuie să asigure condiţiile pentru realizarea tuturor

lucrărilor de contabilitate începând cu întocmirea documentelor justificative şi culminând

cu întocmirea şi publicarea bilanţului în Monitorul Oficial al României.

8

Bibliografie:

Rotaru, Constantin – Sistemul bancar românesc, Ed. Expert, Bucureşti, 2000

www.bnr.ro

9