Sistemul respirator asigura patrunderea aerului in organism cu un continut optim de oxigen, necesar intretinerii vietii. Aerul inspirat ajunge prima data in caile respiratorii superioare, apoi in cavitatea bucala si nazala. Cavitatea nazala este captusita cu par moale si atât epiteliul cavitatii nazale cât si cel al cavitatii bucale este acoperit de mucoasa.

Caile respiratorii se continua cu un organ scurt, activitatea laringelui, care se continua cu traheea. Aceasta se desparte in bronhiile principale intrând in plamâni se ramifica in fiecare lob pulmonar in bronhii lobare.

La respiratie participa muschii intercostali si muschiul dintre cavitatea abdominala si torace, diafragma. Pentru ca aerul sa intre in plamani este necesar ca presiunea din ei sa fie mai mica decat cea de afara. La inspirare diafragma se contracta si muschii intercostali imping coastele in fata, mai sus marind capacitatea plamanilor, in urma presiunii mai mari, aerul umple spatiul disponibil din plamani. Inspiratia si expiratia sunt involuntare, controlate de un grup de celule nervoase, aflate in bulbul rahidian.

Plamanii sunt doua organe moi de culoare roz, asezate in cavitatea toracica. Fiecare plaman este acoperit de pleura. Pleura este alcatuita din doua foite, intre care se afla cavitatea pleurala, in care se gaseste o mica cantitate de lichid care ajuta la miscarile plamânilor in timpul respiratiei. Plamanul stang este mai mic decat cel drept, deoarece in partea stanga se afla inima.

El este impartit printr-un sant adânc in doi lobi, iar plamanul drept este impartit de doua santuri in trei lobi. Lobii sunt impartiti in lobuli. Ultimele ramificatii ale bronhiilor se transforma in bronhiole, care patrund in lobulii pulmonari. Acinii pulmonari sunt unitati morfo-functionale ale lobulilor pulmonari.

O alveola pulmonara are forma de cupa si reprezinta unitatea functionala a plamanilor. Este formata dintr-un epiteliu unistratificat si este inconjurata de o retea de fibre elasice, in care se afla numeroase capilare. Caile aeriene sunt:1. Fosele nazale- conducte care comunica cu faringele prin 2 orificii denumite coarne sicu exteriorul prin alte 2 orificii-nari.Sunt captusite la interior cu 2 mucoase:-mucoasa olfactiva-in portiunea superioara -respiratorie -in portiunea inferioara-este bine vascularizata- prezinta glande care

secreta mucus si prezinta numerosi cili.Aceasta structura ajuta la incalzirea si purificarea aerului inspirit.2. Faringele-are forma unei palnii cu peretii musculo-membranosi si este situat in continuarea cavitatii bucale.3. Laringele- are un dublu rol-in respiratie si in vorbire. Este format din numeroase cartilaje iar la interior este captusit cu mucosa ce prezinta 2 perechi de cute denumite coarde vocale. Intre cele 2 perechi de coarde exista un orificiu denumit glota care in timpul deglutitiei se acopera cu un capacel denumit epiglota.4. Traheea este un tub lung de 18-20 cm format din inele cartilaginoase in forma de potcoava cu partea moale orientate spre esofag. Acest lucru face posibila inaintarea bolului alimentar spre esofag. La interior traheea este captusita cu o mucoasa in grosimea careia se gasesc glande care produc mucus, si prezinta de asemenea numerosi cili. Inainte de a intra in plamani, traheea se ramifica in 2 bronhii care au aceeasi structura cu a plamanilor.Plamanii sunt organe pereche asezate in cavitatea toracica,;la exterior sunt acoperiti cu o membrane dubla denumita pleura. Una din foitele pleurare adera la suprafata plamanului iar una adera la suprafata interna a coastelor.Intre cele 2 pleure se gaseste o cantitate mare de lichid,denumit lichid pleural. Cei 2 plamani sunt inegali ca marime in sensul ca plamanul drept este mai mare si este strabatut de 2 santuri care-l impart in 3 lobi. Plamanul stang este strabatut de un sant care il imparte in 2 lobi.Fiecare lob este format din unitati mai mici denumiti lobuli. Lobulul reprezinta unitatea morfofunctionala a plamanului. Daca facem o sectiune prin plaman, vom observa ca bronhia, dup ace patrunde in plamani,se ramifica in�,lipsite de inele cartilaginoase denumite bronchiole.Fiecare bronhiola se termina la un capat cu un fel de saculet denumit sac pulmonal sau acid pulmonar. Peretele acidului pulmonal, prezinta nite formatiuni in forma de semicupa denumite alveole pulmonare

Respiratia este functia prin care se asigura continuu si adecvat, atat aportul de oxigen din aerul atmosferic pana la nivelul celulelor care il utilizeaza, cat si circulatia in sens invers a dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase, din aerul atmosferic si organism, constituie aparatul respirator.

Componentele aparatului respirator sunt: cavitatea nazala, faringele, laringele, traheea, bronhiile principale, caile pulmonare si plamanii. In alcatuirea plamanului, se disting doua componente structurale si functionale: arborele bronsic si tesutul pulmonar propriu-zis.

Arborele bronsic este format din caile respiratorii extra- si intrapulmonare, constituite dintr-un sistem de tuburi care servesc pentru tranzitul aerului.

In interiorul tesutului pulmonar (parenchim), bronhiile principale se ramifica progresiv in bronhii lobare, segmentare, interlobulare din care se formeaza bronhiolele terminale din care iau nastere bronhiolele respiratorii, care se continua cu canalele alveolare ai caror pereti prezinta dilatatii in forma de saci -saci alveolari- in care se deschid alveolele pulmonare (figura de mai jos).

Traheea si bronhiile extralobulare, au in peretii lor inele cartilaginoase, cu rolul de a mentine deschise caile respiratorii in conditiile variatiilor de presiune din inspiratie si expiratie. Bronhiolele terminale si respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, contin un strat muscular dezvoltat, regland astfel circulatia aerului in caile respiratorii intrapulmonare.

Respiratia la nivel celular

Fiecare dintre celulele corpului este afectata de calitatea respiratiei dvs. Atunci cand sunteti activ, vi se face foame. Celulele organismului reactioneaza similar: cu cat lucreaza mai mult, cu atat au nevoie de mai multa hrana. In timpul lucrului au loc reactii de oxidare, in decursul carora se genereaza scantei electrice si, astfel, curentii electrici sunt trimisi prin tot corpul. Textele orientale descriu acest proces ca stand la baza ki-ului. Produsul final, sau reziduul oxidarii, este bioxidul de carbon. Pentru ca sa aveti idee despre modul de desfasurare a acestui proces, imaginati-va un foc arzand si pe dvs. aruncand cenusa. Tot asa cum un foc nu poate arde fara oxigen, la fel celulele corpului nu pot consuma elementele nutritive fara oxidare. Cand scanteia ki-ului activeaza energia potentiala sau stocata in fiecare celula, trupul este capabil sa se miste si sa ramana cald, intrucat o treime din energia produsa este folosita pentru desfasurarea unor actiuni, iar celelalte doua treimi se transforma in energie termica.

Atunci cand sunteti angajat intr-o activitate fizica, in corp se genereaza mai mult carbon si se elibereaza mai mult hidrogen, ceea ce duce la accelerarea proceselor

din centrul respirator; inspirand si expirand rapid, tineti pasul cu solicitarile de energie. Daca, pe durata activitatii fizice, va opriti respiratia, retineti un exces de bioxid de carbon care se raspandeste in tot organismul.

Ori de cate ori va tineti respiratia, se acumuleaza bioxid de carbon, ceea ce determina producerea de contractii in diferite parti ale corpului datorita actiunii nervilor vasoconstrictori, constituind astfel o frana pentru intregul organism. Pentru un nivel de energie care sa asigure o functionare lina, ki-ul din interiorul trupului trebuie sa receptioneze un flux constant de oxigen, bioxid de carbon, sange si limfa. Respiratia neregulata face ca trupul sa sufere niste incetiniri si activari repetate care, cu timpul, duc la micsorarea considerabila a ki-ului.

Invers, atunci cand respiratia lina si ritmica devine o obisnuinta, ea genereaza un nivel ridicat al energiei si vitalitatii, usurand relaxarea profunda si somnul adanc. Acest tip de respiratie ajuta, de asemenea, digestia si excretia si va reintinereste intregul organism.

Trebuie stiut ca organismul uman este alcatuit din diferite feluri de celule: osoase, musculare, glandulare, nervoase, sanguine sau cerebrale. Toate acestea trebuie sa aiba in permanenta cantitatile corespunzatoare de hrana, altfel nu vor supravietui.

Ele trebuie sa aiba proteine, hidrati de carbon, acizi grasi si oxigen pentru a-si putea indeplini functiile de refacere a trupului, de producere a caldurii precum si de sustinere a activitatii mintii si corpului. Atunci cand va simtiti obositi sau vlaguiti, motivul principal este faptul ca celulele nu pot capata toata hrana de care au nevoie.

DIFUZIUNEA SI SCHIMBARILE DE GAZE DE LA NIVELUL MEMBRANEI ALVEOLO-CAPILARE.

      La nivelul plamanului are loc, in permanenta, un schimb de gaze intre  aerul din alveole si gazele dizolvate  in sangele venos ce ajunge la acest nivel pe calea vaselor capilare.Schimbul de gaze se realizeaza la nmivelul membranei alveolo-capilare prin procesul de difuziune; acest proces defineste tendinta unui gaz de a se deplasa dintr-o zona in care concentratia lor este mai mare catre o zona in care concentratia este mai mica, pina in momentul in care concentratia gazului se uniformizeaza in ambele zone. Viteza cu care are loc procesul de difuziune a dioxidului de carbon si oxigenului la nivelul plaminului este conditionata de o serie de factori :

o Gradientul de presiune partiala a gazelor din aerul alveolar si din singele capilarelor venoase.

o Suprafata de difuziune este reprezentata de marimea suprafetei prin care aerul vine in contact cu membrana alveolo-capilara si este direct proportionala cu viteza de difuziune.

o Distanta de difuziune, foarte mica, pe care o au de parcurs gazele favorizeaza procesul de difuziune crescindu-I viteza.

o Coeficientul de difuziune este o valoare constanta care depinde de solubilitatea gazului si de greutatea lui moleculara.

TRANSPORTUL GAZELOR IN SANGE

         TRANSPORTUL OXIGENULUI. Oxigenul este transportat in sange sub doua forme :

o dizolvat  in plasma; desi in cantitatea mica,oxigenul transportat subb aceasta forma are un rol functional deosebit, reprezentindforma intermediara obligatorie in transferul de oxigen intre aerul alveolar si hemoglobina din eritrocit sau intre hemoglobina eritrocitara si celulele catre care oxigenul este eliberat.

o legat de hemoglobina; reprezinta forma principala de transport a oxigenului, sub aceasta forma sunt transportati aproximativ 20 ml. oxigen in fiecare ml. de plasma, fiecare gram de hemoglobina legind 1,34 ml. oxigen. La fiecare atom de Fe din structura moleculei de hemoglobina se leaga labil cite o molecula de oxigen. 

Capacitatea hemoglobinei de a lega oxigenul este conditionata nu numai de presiunea partiala a oxigenului dizolvat ci si de concentratia ionilor de hidrogen din  plasma si de temperatura.Cresterea temperaturii si a concentratiei ionilor de hidrogen scade capacitatea hemoglobinei de a lega oxigenul care este cedat tesuturilor.      TRANSPORTUL  DIOXIDULUI  DE  CARBON. Dioxidul de carbon  format la nivelul tesuturilor este transportat in diferite moduri;

o dizolvat in plasma, ca si in cazul oxigenului, o parte din dioxidul de carbon, care difuzeaza dinspre tesuturi prin lichidul interstitial, in singe este transportat dizolvat in plasma.

o legat de anumite grupuri ale anumitor proteine o cantitate de aproximativ de dioxidd de carbon la 100ml.singe se  leaga la nivel unor grupari ale proteinelor plasmatice, inclusiv la nivelul hemoglobinei, fiind transportat sub aceasta forma.

o sub forma de bicarbonat; sub aceasta forma se transporta restul de dioxid de carbon din singe.Dioxidul de carbon difuzat de la nivelul tesuturilor in plasma, patrunde in interiorul eritrocitelor unde sub influienta unor enzime anhidraza carbonica, se 

hidrateaza dind nastere acidului carbonic. Acidul carbonic disociaza rapid iar anionul bicarbonic rezultat difuzeaza din nou, in cea mai mare parte in plasma unde leaga ionul Na pozitiv cu care formeaza bicarbonatul de sodiu.