Sinteza AnalizaEcFin I - spiruharet.ro · Analiza economico-financiară reprezint ă un ansamblu de...
Transcript of Sinteza AnalizaEcFin I - spiruharet.ro · Analiza economico-financiară reprezint ă un ansamblu de...
1
DISCIPLINE OBLIGATORII
ANALIZ Ă ECONOMICO-FINANCIAR Ă (1)
Lector. univ. dr. Loredana Popescu
Lector. univ. drd. Gabriela Crăciunescu
Manualul de referinţă
1. Moroşan, Iosefina, Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2008.
2. Moroşan, Iosefina, Analiza economico-financiară. Probleme
rezolvate, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.
Notă: Cursurile menţionate reprezintămanualele de referinţă pe baza
cărora se rezolvă subiectele teoretice şi practice pentru examen .
BIBLIOGRAFIE Facultativ ă
1. Vâlceanu, Gh., V. Robu, N. Georgescu, Analiza economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
2. Vâlceanu, Gh., Finanţe şi contabilitate. Tematică şi teste grilă,
Editura Economică, Bucureşti, 2004.
3. Mărgulescu D. şi colaboratori. Analiza economico-financiară,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.
4. Işfănescu, A., Ghid practic de analiză economico-financiară,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999.
5. Işfănescu, A. şi colaboratori, Analiză economico-financiară, Editura
Academiei de Studii Economice, Bucureşti, 2002.
2
OBIECTIVE
Prin conţinut şi structura sa, disciplina Analiză economico-financiară
oferă studenţilor cadrul metodologic general de analiză economico-
financiară, structurat pe problematica de bază a activităţii societăţilor
comerciale industriale, agricole, de comerţ şi turism. Abordarea întregii
problematici este subordonată cerinţelor managementului modern al
întreprinderii, care trebuie să utilizeze rezultatele analizei economico-
financiare la fundamentarea actului decizional. În acelaşi timp,
metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare
a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din
sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
3
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1 METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO - FINANCIARE
LECŢIA 1
OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICO –FINANCIARE TIPURI DE ANALIZ Ă ECONOMICO-FINANCIAR Ă
METODE ŞI TEHNICI DE ANALIZ Ă ECONOMICO-FINANCIAR Ă
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cerinţelor managementului modern al întreprinderii, care trebuie să utilizeze rezultatele analizei economico-financiare la fundamentarea actului decizional. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• analiză • rezultate • procedeu • metodă
CONŢINUT
Analiza economico-financiară este o disciplină independentă, cu obiect
şi metodă bine determinate.
Analiza economică cercetează activităţile sau fenomenele din punct de
vedere economic, respectiv al consumului de resurse şi al rezultatelor
obţinute. Esenţial în analiza economică este luarea în consideraţie a relaţiilor
structural-funcţionale, cât şi a celor de cauză-efect. Analiza financiară, o
componentă a analizei economice, are ca scop stabilirea unui diagnostic
4
asupra situaţiei financiare a întreprinderii, utilizând informaţii din bilanţ,
contul de profit şi pierdere şi raportul anual.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte,
metode, tehnici,procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor
interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare
la situaţia economoco-financiară a unei firme, identificarea factorilor,
cauzeleor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a rezervelor interne
de îmbunătăţire a acesteia, din punct de vedere al untilizării eficiente a
resurselor umane, materiale şi financiare.
Analiza economico-financiară se realizează în sensul invers al
evoluţiei reale a fenomenului economic, şi anume: de la rezultatele
procesului cercetat către elemente şi factori.
Conţinutul analizei economico-financiare poate fi conceput în
următoarele etape:
� delimitarea obiectului analizei (fapte, fenomene, rezultate);
� determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat;
� determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomenul analizat,
cât şi a corelaţiei dintre diferiţi factori care acţionează;
� sintetizarea rezultatelor analizei sub forma concluziilor şi
aprecierilor asu-pra activităţii cercetate;
� elaborarea măsurilor pentru sporirea eficienţei activităţii în viitor.
Analiza economico-financiară are o metodă proprie, care constă în
parcur-gerea următoarelor etape:
� diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
� comparaţia;
� determinarea sistemului factorial-cauzal al explicării fenomenului
cercetat;
5
� modelarea fenomenelor economice;
� măsurarea relaţiilor factorial-cauzale;
� generalizarea sau evaluarea rezultatelor.
Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico-
financiară
Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor analizei
economoco-financiare presupune folosirea unui ansamblu de metode,
tehnici şi instrumente, fie specifice, fie împrumutate di alte ştiinţe.
Metoda, într-o disciplină ştiinţifică, reprezintă totalitatea procedeelor
folosite de aceasta în realizarea obiectului său.
Procedeul constă în modul sistematic de a efectua o lucrare.
Totalitatea procedeelor intr-o disciplina stiintifica formeaza tehnica
acesteia.
Metodele de analiză economico-financiară pot fi grupate în:
� metodele analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului,
depistarea legăturilor cauzale;
� metodele analizei cantitative, care au ca obiect cuantificarea
influenţelor factorilor care explică fenomenul.
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Definiţi metodele analizei cantitative. 2. Definiţi metodele analizei calitative. 3. Definiţi metoda analizei economico-financiare. 4. Definiţi procedeul analizei economico-financiare. 5. Definiţi tehnica analizei economico-financiare.
6
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 2
LECŢIA 2 METODE ALE ANALIZEI CALITATIVE
A. OBIECTIVE
Managementul modern al întreprinderii trebuie să utilizeze metodele analizei calitative în vederea aprecierii performanţelor rezultate din activitatea întreprinderii pentru fundamentarea actului decizional.
B. CUVINTE-CHEIE
• modelarea • comparaţia • gruparea • diviziunea • descompunerea rezultatelor
CONŢINUT
Metode ale analizei calitative: modelarea, comparaţia, gruparea,
diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
Modelarea fenomenelor economice. Modelul construit reprezintă
reprodu-cerea simplificată, dar exactă a unor aspecte ale realităţii, în care,
fiind abstracţie de tot ceea ce se consideră neesenţial, se realizează o sinteză
de un anumit fel, o generalizare. În funcţie de forma de reprezentare a
fenomenului, se disting trei tipuri de modele: imitative, analogice şi
simbolice. În analiza economico-financiară prevalează modelele simbolice.
Ca exemplu, se pot avea în vedere:
a) modelele de corelaţie deterministe:
7
s
e
N
P
în care:
Pe – profitul din exploatare;
Ns – numărul mediu de salariaţi.
b) modelele multiplicative:
CA
P
A
CAAP e
eee ⋅⋅=
în care:
CA – cifra de afaceri;
Ae – active de exploatare.
Modelele imitative sunt cele în care proprietăţile caracteristice ale unui
fenomen sunt reprezentate prin ele însele, dar de obicei la o altă
scară.Aceste modele sunt materiale.
Modelele analogice folosesc analogia, respectiv prin intermediul unor
proprietăţi se reprezintă alte proprietăţi. În cazul modeleleor analogice se
utilizează tehnica vizualizării fenomenelor economico- financiare prin
intermediul căreia se permite sesizarea rapidă a derularii evenimentelor
cercetate.Principalele tipuri de grafice utilizate în analiza activităţii firmei
sunt: cronograma, diagrama, hisograma, diagrama geografică.
Cronograma prezintă în sistemul de coordonate evoluţia în timp a unor
indicatori/variabile.
Diagrama se prezintă sub mai multe forme: diagramă cu două
variabile, diagramă sectorială, diagramă cu coordinate polare, diagramă cu
bare;
8
Histograma se foloseşte pentru evidenţierea gradului de extindere a
unui produs, serviciu sau firmă pe o anumită piaţă.
Diagrama geografică evidenţiază potenţialul de consum al diferitelor
zone, gradul de extindere a unui produs într-o zonă geografică.
Modelele simbolice se bazeaza pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea
fenomenelor şi a raporturilor dintre ele.
Ele se divid în:
� modele aditive;
� modele multiplicative;
� modele balanţiere;
� modele de raport;
� modele combinate etc.
Comparaţia permite analiza oricărui rezultat al activităţii firmei prin
raportare la un criteriu de bază sau o baza de referinţă.
Comparaţia constă în studierea fenomenelor, proceselor şi rezultatelor
eco-nomico-financiare prin prisma unui criteriu de referinţă, a unei baze de
comparaţie, cum ar fi: nivelul obiectivelor programate, rezultatele perioadei
precedente, rezul-tatele altor întreprinderi concurente, normative, standarde.
Condiţia esenţială ce determină caracterul ştiinţific al comparaţiei o
repre-zintă comparabilitatea datelor care trebuie să aibă un conţinut omogen,
să fie exprimate într-un etalon unic, să fie determinate după o metodologie
unică.
Gruparea este o metoda de cercetare care presupune impartirea entităţii
studiate în grupe relativ omogene în functie de o anumită caracteristică de
grupare, care depinde de scopul analizei şi de specificul fenomenului
cercetat.
9
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor. Rezultatele, reflectate
prin dife-riţi indicatori ai activităţii întreprinderii, se divid şi se descompun
pentru a se con-stitui un suport concret al analizei. Diviziunea şi
descompunerea rezultatelor sunt de mai multe feluri: diviziunea după timpul
de formare a rezultatelor, diviziunea după locul de formare a lor şi
descompunerea pe părţi, elemente, factori, cauze.
Diviziunea în timp permite evidenţierea abaterilor de la tendinţa
generală de desfăşurare în timp a rezultatului, de la ritmicitatea proiectată
pentru un anumit indicator.
Diviziunea rezultatelor după locul de formare înseamnă stabilirea
concretă a locului de munca unde s-a format un rezultat pozitiv sau sau
negativ concomitent cu stabilirea contribuţiei fiecărui loc la tendinţa
generela a rezultatului.
Descompunerea pe parti componente permite aprofundarea laturilor
esenţiale ale formarii şi dezvoltării fenomenelor economico-financiare,
localizarea rezultatelor favorabile şi nefavorabile, pe categorii de resurse.
C.ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Definiţi diviziunea în timp. 2. Definiţi diviziunea rezultatelor după locul de formare. 3. Definiţi descompunerea pe parti componente.
10
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3
LECŢIA 3 METODELE ANALIZEI CANTITATIVE
A. OBIECTIVE
Analiza cantitativă are rolul de a cuantifica contribuţia factorilor şi a elementelor componente asupra modificării fenomenului analizat şi a evidenţia legăturile cauzale şi factorii cu acţiune mai importanată asupra rezultatelor.
B. CUVINTE-CHEIE
• substituire • factori de influenţă • indici • simulare • benchmark
CONŢINUT
Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia
factorilor şi a elementelor componente asupra modificării fenomenului
analizat şi a evidenţia legăturile cauzale şi factorii cu acţiune mai
importanată asupra rezultatelor.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda
substituirilor în lanţ, metoda balanţieră, metoda ratlor, metoda scorurilor,
metoda grilelor de evaluare, diagrama Pareto, cercetările operaţionale,
metoda analizei regresionale, metoda calculului matricial, metoda calculului
marginal, metoda fluxurilor, metode sociologice, banchmarkingul.
Cele mai utilizate metode sunt:
11
Metoda substituirilor în lan ţ (metoda iterării) , considerată de unii
autori ca fiind metoda analizei, se aplică numai în cazul în care între factorii
de influenţă şi rezultatul analizat există relaţia de produs sau raport.
Aplicarea acestei metode impune respectarea următoarelor principii:
a) construcţia modelului se face pe baza aşezării factorilor în ordinea
de condiţionare economică, ceea ce înseamnă că substituirea se face astfel:
întâi, factorii cantitativi şi după aceea, factorii calitativi (când apar şi factorii
de structură, ei urmează celor cantitativi);
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată
la principiul a;
c) un factor substituit se menţine ca atare, în operaţiile ulterioare.
În expresia cea mai simplă, legătura de condiţionare a factorilor capătă
expresia unei funcţii: Y = f (x). De exemplu, într-o relaţie de trei factori,
rezultatul reprezintă o funcţie exprimată astfel: Y = f(x1, x2, x3).
Folosind valorile din baza de comparaţie şi cele efective, relaţia se
notează astfel:
R0 = a0 · b0 · c0;
R1 = a1 · b1 · c1.
În cazul relaţiei de produs între factorii de influenţă ai rezultatului
economic analizat, aplicarea metodei substituirilor în lanţ se realizează prin
parcurgerea următoarelor etape de analiză:
a) calculul abaterii rezultatului economic faţă de perioada anterioară
sau programată:
∆R = R1 – R0;
b) descompunerea abaterii rezultatului economic pe factorii de
influenţă:
∆R = a1 · b1 · c1 – a0 · b0 · c0;
12
c) calculul influenţei fiecărui factor asupra abaterii rezultatului
economic de la nivelul programat sau cel obţinut în perioada anterioară:
∆R = ∆a + ∆b + ∆c;
– influenţa factorului a (∆a):
∆a = a1 · b0 · c0 – a0 · b0 · c0 = (a1 – a0) · b0 · c0;
– influenţa factorului b (∆b):
∆b = a1 · b1 · c0 – a1 · b0 · c0 = a1 (b1 – b0) · c0;
– influenţa factorului c (∆c):
∆c = a1 · b1 · c1 – a1 · b1 · c0 = a1 · b1 (c1 – c0).
Influenţele modificării factorilor a, b şi c asupra abaterii rezultatului
economic analizat sunt diferite de abaterile înregistrate de factorii de
influenţă de la o perioadă la alta sau faţă de perioada prognozată:
∆a ≠ a1 – a0;
∆b ≠ b1 – b0;
∆c ≠ c1 – c0.
Atunci când un factor nu se modifică (a1 = a0), influenţa acestuia
asupra abaterii rezultatului economic este nulă (∆a = 0).
Dacă relaţia este prezentată pe bază de indici, atunci:
1nn321
100
i...iiiI −
⋅⋅=
în care: I = indicele rezultatului supus analizei i1, i2, ... in = indicele
factorului respectiv
⋅⋅ etc. 100
b
b ;100
a
a
0
1
0
1
În exemplul de faţă, relaţia fiind compusă din trei factori, înseamnă că:
2321
100
iiiI
⋅⋅=
13
Influenţele se calculează astfel:
a) 100(%);–Ir 1000
01 =∆⋅−=∆R
RRr
b) (%);1001002
−⋅⋅=∆ cba iiir
c) ∆r = ∆a + ∆b + ∆c
∆a(%) = i0 – 100;
( )100
100iisau i
100
ii(%)b ba
aba −
−⋅
=∆
( )2
cbaba2
cba
100
100iiisau
100
ii
100
iii∆c(%)
−⋅⋅−⋅⋅= .
În cazul când relaţia determinată se exprimă sub formă de raport,
modelul de analiză în situaţia în care este condiţionat de doi factori se
notează astfel:
;b
aR ;
b
aR
1
11
0
00 ==
∆R = R1 – R0.
Separarea influenţei celor doi factori, când factorul cantitativ se află la
numărătorul raportului, se face pe baza formulelor:
– influenţa factorului a(∆a):
;b
a
b
a∆a
0
0
0
1 −=
– influenţa factorului b(∆b):
0
1
1
1
b
a
b
ab −=∆ .
Dacă relaţia se exprimă prin indici, atunci:
14
100b
bi şi 100
a
ai 100
i
iI
0
1b
0
1a
b
a ⋅=⋅=⋅=
Influenţele celor doi factori, în situaţia de faţă, se stabilesc astfel:
– influenţa factorului a(∆a):
∆a = ia – 100;
– influenţa factorului b(∆b):
.i100i
i∆b a
b
a −
⋅=
În cazul în care factorul cantitativ este la numitorul relaţiei, se va
determina mai întâi influenţa acesteia:
0
0
1
0
b
a
b
ab −=∆
respectiv, pe baza indicilor:
100100i
100100100
b
b1
bb
0
1
−
⋅=−⋅=∆ ;
– influenţa factorului a(∆a):
1
0
1
1
b
a
b
aa −=∆
respectiv pe baza indicilor:
⋅−
⋅=⋅−⋅=∆ 100
i
100100
i
i100
b
b1
100
b
ba
a
abb
a
0
1
0
1
0
1
.
În afara substituirilor în lanţ, în scopul separării influenţei factorilor în
cazul relaţiilor de proporţionalitate directă sau inversă, în literatura de
specialitate se întâlneşte şi metoda determinării izolate a acţiunii factorilor,
15
cu o serie de variante. Potrivit acestei metode se respectă un singur principiu
din cele enunţate anterior, şi anume că substituirile se fac succesiv. Formele
metodei sunt:
∆R = R1 – R0;
– influenţa factorului a(∆a):
∆a = a1 · b0 · c0 – a0 · b0 · c0;
– influenţa factorului b(∆b):
∆b = a0 · b1 · c0 – a0 · b0 · c0;
– influenţa factorului c(∆c):
∆c = a0 · b0 · c1 – a0 · b0 · c0.
În acest caz, ∆R = ∆a + ∆b + ∆c + r, în care „r” reprezintă restul
nedescompus în legătură cu care s-au emis diferite ipoteze de repartizare pe
factori.
Metoda substituirilor in lant (iterarii) se aplică atunci când în
modelul economic, între factorii de influenţă există relaţia matematică de
produs sau raport.
Metoda balanţieră permite evidenţierea cauzelor care au determinat
modificarea unui rezultat, comparând elementele balanţei – valori efective
cu cele din baza de referinţă. Un exemplu al balanţei îl constituie relaţia:
R = a + b – c, întâlnită în practică în exprimarea, de exemplu, a
volumului vânzărilor.
În relaţia de mai sus, influenţele elementelor componente se stabilesc
astfel:
– influenţa elementului a(∆a):
∆a = a1 – a0;
– influenţa elementului b(∆b):
∆b = b1 – b0;
16
– influenţa elementului c(∆c):
∆c = (–c1) – (–c0).
Metoda balantiera se utilizeză pentru determinarea contribuţiei
diferiţilor factori la modificarea fenomenului cercetat, în raport cu o bază de
comparaţie atunci cănd între factori există relaţia matematică de suma şi/
sau diferenţă.
Metoda ratelor
Rata este un raport între două mărimi coerente cu o valoare
informaţională şi operaţională mai mare decat a celor doi indicatori judecaţi
separat.
Ratele de structură exprimă contribuţia părţilor la formarea
fenomenului cercetat.
Ratele de eficienţa reflectă corelaţia dintre efect şi efort.
Ratele echilibrului financiar reflectă corelaţia dintre posturi sau
grupuri de posturi bilanţiere de activ si de pasiv.
Metoda scorurilor reprezintă o me toda bazată pe analiza
discriminantă; cu această metodă se operează frecvent , în mediul extern al
firmei, de regula în bănci.
Metoda grilelor de evaluare se foloseşte preponderent în diagnosticul
mediului concurenţial, al potenţialului intern, precum şi evaluarea şi
poziţionarea globală a firmei într-un mediu dat.
Diagrama Pareto (metoda ABC) propune o analiză selectivă a
componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul
întregului.
Etapele aplicării metodei sunt:
• identificarea fenomwenului şi a parametrului specific acestuia;
17
• stabilirea valorilor parametrului specific;
• ordonarea elementelor componente ale fenomenului în ordinea
descrescătoare a parametrului specific;
• calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
• delimitarea a trei zone A, B, şi C;
• reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe baza
datelor statistice şi curbele reale pe baza informaţiilor din firma
analizată).
Domeniile în care se foloseşte fregvent diagrama Preto sunt:
� analiza stocurilor,
� analiza costurilor,
� analiza cifrei de afaceri,
� analiza furnizorilor.
Cercetările operaţionale reprezintă un ansamblu de metode
matematice care sunt utilizate în adoptarea deciziilor, în cazul în care
intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere.
Metodele utilizate în cercetările operaţionale sunt:
� deterministe: prograsmarea liniară,
� probabiliste: metoda PERT,
� simulative: modelul dinamic al simulării gestonare.
Cercetările previzionale sunt utilizate în analiza previzională.
Benchmarkingul este o metodă de analiză prin care se realizează
comparaţii directe intre procesele funcţionale sau operaţionale ale unor
firme care aparţin unor sectoare diferite, cu scopul de a identifica sursele de
avantaj concurenţial. Acest instrument stimulează activitatea managerilor şi
personalului aflat în căutarea permanentă a progresului, devenind deseori
parte componentă a culturii firmei.
18
Benchmarkingul se desfăşoară în trei etape:
• identificarea proceselor cheie asupra cărora se va concentra studiul,
în funcţie de impactul lor economic, de importanţa lor strategică pentru
viitor şi de receptivitatea salariaţilor la schimbare;
• identificarea celor mai bune performanţe, practici manageriale;
• identificarea posibilităţilor şi mijloacelor concrete de aplicare acestor
practici în firma analizată.
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Definiţi metoda substituirilor în lanţ (metoda iterării).
2. Definiţi metoda balanţieră.
3. Detaliaţi etapele de desfășurare ale benchmarkingului.
4. Definiţi cercetările operaţionale.
5. Definiţi metoda grilelor de evaluare.
6. Definiţi metoda scorurilor.
7. Metoda balantiera se aplica numai in cazul in care intre factorii de
influenta si rezultatul analizat exista relatia de suma si diferenta.
8. Metoda, intr-o disciplina stiintifica, reprezinta totalitatea
procedeelor folosite de aceasta in realizarea obiectului sau.
9. Procedeul consta in modul sistematic de a efectua o lucrare.
10. Totalitatea procedeelor intr-o disciplina stiintifica formeza tehnica
acesteia.
11. Modelele imitative sunt cele in care proprietatile caracteristice ale
unui fenomen sunt reprezentate prin ele insele, dar de obicei la o
alta scara.Aceste modele sunt materiale.
12. Modelele analogice folosesc analogia, respectiv prin intermediul
unor proprietati se reprezinta alte proprietati.
19
13. In cazul modeleleor analogice se utilizeaza tehnica vizualizarii
fenomenelor economico- financiare prin intermediul careia se
permite sesizarea rapida a derularii evenimentelor cercetate.
14. Modelele simbolice se bazeaza pe utilizarea simbolurilor.
15. Cronograma prezinta in sistemul de coordonate evolutia in timp a
unor indicatori/variabile.
16. Comparatia permite analiza oricarui rezultat al activitatii firmei
prin raportare la un criteriu de baza sau o baza de referinta.
17. Gruparea este o metoda de cercetare care presupune impartirea
entitatii studiate in grupe relativ omogene in functie de o anumita
caracteristica de grupare, care depinde de scopul analizei si de
specificul fenomenului cercetat.
18. Diviziunea in timp permite evidentierea abaterilor de la tendinta
generala de desfasurare in timp a rezultatului, de la ritmicitatea
proiectata pentru un anumit indicator.
19. Diviziunea rezultatelor dupa locul de formare inseamna stabilirea
concreta a locului de munca unde s-a format un rezultat pozitiv sau
sau negativ concomitent cu stabilirea contributiei fiecarui loc la
tendinta generela a rezultatului.
20. Descompunerea pe parti componente permite aprofundarea
laturilor esentiale ale formarii si dezvoltarii fenomenelor
economico-financiare, localizarea rezultatelor favorabile si
nefavorabile, pe categorii de resurse.
21. Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contributia
factorilor si a elementelor componente asupra modificarii
fenomenului analizat si a evidentia legaturile cauzale si factorii cu
actiune mai importanata asupra rezultatelor.
20
22. Metoda substituirilor in lant (iterarii) se aplica atunci cand in
modelul economic, intre factorii de influenta exista relatia
matematica de produs sau raport.
23. Metoda balantiera se utilizeza pentru determinarea contributiei
diferitilor factori la modificarea fenomenului cercetat, in raport cu
o baza de comparatie atunci cand intre factori exista relatia
matematica de suma si/ sau diferenta.
24. Rata este un raport intre doua marimi coerente cu o valoare
informationala si operationala mai mare decat a celor doi indicatori
judecati separat.
25. Ratele de structura exprima contributia partilor la formarea
fenomenului cercetat.
26. Ratele de eficienta reflecta corelatia dintre efect si efort.
27. Ratele echilibrului financiar reflecta corelatia dintre posturi sau
grupuri de posturi bilantiere de activ si de pasiv
28. Metoda grilelor de evaluare se foloseste preponderent in
diagnosticul mediului concurential, al potentialului intern, precum
si evaluarea si pozitionarea globala a firmei intr-un mediu dat.
29. Metoda scorurilor reprezinta o metoda bazata pe analiza
discriminanta; cu aceasta metoda se opereaza frecvent , in mediul
extern al firmei, de regula in banci.
30. Cercetarile operationale reprezinta un ansamblu de metode
matematice care sunt utilizate in adoptarea deciziilor, in cazul in
care intervin numerosi factori care sunt avuti in vedere.
31. Modelele simbolice folosesc analogia, respectiv prin intermediul
unor proprietati se reprezinta alte proprietati.
21
32. In cazul modeleleor simbolice se utilizeaza tehnica vizualizarii
fenomenelor economico- financiare prin intermediul careia se
permite sesizarea rapida a derularii evenimentelor cercetate.
33. Diviziunea in timp dupa locul de formare inseamna stabilirea
concreta a locului de munca unde s-a format un rezultat pozitiv sau
sau negativ concomitent cu stabilirea contributiei fiecarui loc la
tendinta generela a rezultatului.
34. Metoda substitutiilor in lant se utilizeza pentru determinarea
contributiei diferitilor factori la modificarea fenomenului cercetat,
in raport cu o baza de comparatie atunci cand intre factori exista
relatia matematica de suma si/ sau diferenta.
22
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
LECŢIA 4 SURSELE INFORMAŢIONALE ALE ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cerinţelor managementului modern al întreprinderii, care trebuie să utilizeze rezultatele analizei economico-financiare la fundamentarea actului decizional. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• managerial • behaviorist • realism • informaţie • utilizatori
CONŢINUT
În literatura de specialitate s-au conturat două teorii ce vizează
obiectivele unei întreprinderi: teoria managerială şi teoria behavioristă.
Pentru teoria managerială, maximizarea profitului nu mai este un
obiectiv esenţial; motivaţiile managerilor converg către maximizarea cifrei
de afaceri, în detrimentul profitului, aceasta asigurându-le atât salariul cel
mai ridicat posibil, cât şi un prestigiu corespunzător. Fiecare dintre modelele
23
elaborate în cadrul teoriei manageriale conţine obiective diverse pentru
întreprindere: maximizarea cifrei de afaceri; maximizarea cifrei de afaceri
sub restricţia unui cost minim; independenţa financiară a întreprinderii;
mărirea cotei de piaţă a întreprinderii.
Din studiul acestor modele rezultă că teoreticienii au dorit să adapteze
analiza economico-financiară la realitatea economică în continuă schimbare.
Din această perspectivă, întreprinderea apare ca fiind formată dintr-un grup
de participanţi la procesul decizional, cu interese diferite. Obiectivele
întreprinderii sunt rezultatul arbitrajului dintre scopurile diverselor grupuri
de persoane participante atât la activitatea acesteia, cât şi la elaborarea şi
fundamentarea deciziilor.
Adepţii teoriei behaviorismului în stabilirea obiectivelor unei
întreprinderi consideră că la baza alegerii acestor obiective trebuie să stea
următoarele ipoteze: analiza problemelor întreprinderii, antrenarea
salariaţilor în rezolvarea acestor probleme, limitarea incertitudinii,
rezolvarea parţială a conflictelor de interese.
Managerii unei întreprinderi trebuie să găsească o poziţie de echilibru
între obiectivele stabilite prin prisma teoriei manageriale şi cele stabilite în
conformitate cu teoria behavioristă. Pentru accelerarea obiectivelor
strategice ale unei întreprinderi se pot utiliza criterii precum: rentabilitatea,
cerinţele de dezvoltare în viitor, realismul financiar.
Funcţiile analizei economico-financiare, instrumentul de bază al
managemen-tului modern al întreprinderii, sunt: descoperirea şi mobilizarea
rezervelor interne; întărirea autonomiei financiare; diagnoza şi reglarea
activităţii întreprinderii.
Fiecare dintre funcţiile analizei economico-financiare contribuie la
funda-mentarea procesului decizional în întreprinderi.
24
Odată stabilite obiectivele, concretizate într-un sistem de indicatori
economico-financiari, întreprinderea va trece la faza de execuţie. În această
fază, analiza economico-financiară cercetează modul în care sunt utilizaţi
factorii de producţie, evidenţiază abaterile, factorii care au generat abaterile
şi aportul acestora.
Complexitatea fenomenelor şi proceselor economice care fac obiectul
analizei economico-financiare a condus la apariţia diverselor tipuri de
analiză, grupate după criterii diverse, în funcţie de scopul urmărit în
activitatea decizională: analiza microeconomică şi macroeconomică, analiza
statică şi dinamică, analiza calitativă şi cantitativă, analiza postfactum şi
analiza previzională, analiza diagnostic, analiza financiară etc.
Informaţia economică—premisă a efectuării
analizei economico-financiare
Informaţia economică reprezintă una din formele de bază ale
informaţiei generale şi este esenţială pentru analiza economico-financiară.
La nivelul firmei, informaţia economică se constituie din următoarele
surse:
� surse externe firmei ca sistem - informaţii privind progresul tehnic în
ramura respectivă, conjunctura pieţei, informaţii oferite de organele
fiscale, bănci, burse de valori, mass-media, târguri şi expoziţii,
simpozioane etc.
� surse interne reflectă stările firmei la un moment dat, fiind asigurate
de sistemul de evidenţă, respectiv de contabilitatea de gestiune şi
financiară.
Informaţia economică poate fi structurată după diverse criterii, în funcţie de
cerinţe multiple, pentru a asigura o percepere cât mai corectă a proceselor pe
care le defineşte.
25
în literatura de specialitate au apărut o serie de clasificări pe baza de criterii
diverse, cum ar fi:
a) după natura lor: informaţii economico-financiare, tehnice,
tehnologice, politice, sociale, juridice etc.;
b) după gradul de accesibilitate: informaţii deschise (largă
accesibilitate), limitate (accesibilitate redusă), închise (protejate);
c) după provenienţă: informaţii interne, externe;
d) din punct de vedere funcţional: informaţie normativă, informaţie
efectivă, de stare a performanţelor economico-financiare.
Indiferent de izvorul lor, în scopul valorificării acestora în procesul de
analiză economico-financiară şi de management, informaţiile trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe fundamentale:
� utilitate pentru managerii firmei în conducerea proceselor eco-
nomice;
� exactitate - prelucrare corectă a datelor;
� profunzime - reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre
fenomenele şi procesele economice pentru a desprinde concluzii
judicioase în vederea adoptării unor decizii raţionale;
� vechimea - poate influenţa nefavorabil reglarea funcţiunii sistemului
în condiţiile în care informaţiile nu au fost actualizate;
� valoarea informaţiei — este determinată de posibilitatea adoptării
unor decizii eficiente pentru firmă;
� costul informaţiei - are un rol hotărâtor în structurarea şi conducerea
unităţilor economice, în condiţii de eficienţă.
Utilizatorii rezultatelor analizei economico-financiare
26
Realizarea obiectului de activitate al firmei se înfăptuieşte prin
desfăşurarea unei multitudini de operaţiuni care au loc sub impulsul
continuu al factorilor endogeni şi exogeni. Ca atare, fiecare funcţie a firmei
reprezintă un ansamblu de atribuţii specializate şi omogene.
Funcţiile firmei (cercetare şi dezvoltare, producţie, comercială, de
personal, financiar-contabilă), indiferent de forma de proprietate, îmbră-
ţişează totalitatea aspectelor activităţii economico-financiare ale acesteia,
fiecare fiind atât o condiţie, cât şi o rezultantă a celorlalte. .
Luând în considerare faptul că obiectivele activităţii oricărei firme se
circumscriu în funcţiunile ei, iar asupra lor se exercită atributele conducerii,
rezultă că analiza se află la confluenţa acestora, constituindu-se într-un
instrument al realizării tuturor atributelor sau chiar într-o funcţie autonomă
cuprinzătoare.
Analiza economico-financiară are un loc bine definit în structurile
funcţionale ale conducerii, reprezentând un instrument al centrelor de
decizie în amplul proces de sporire a eficienţei oricărei activi taţi.
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-
financiară sunt:
� Furnizorii de capital:
� acţionarii şi consultanţii acestora;
� investitorii în obligaţiuni, băncile şi alţi investitori;
� Partenerii de afaceri:
� furnizorii,
� clienţii,
� angajaţii şi organizaţiile sindicale;
� Statul:
� fiscul,
27
� guvernul şi organizaţiile cvasiguvemamentale;
� autorităţile locale;
� Al ţi utilizatori:
� managementul firmei,
� organizaţiile profesionale,
� analiştii şi consultanţii,
� auditorii şi publicul.
Acţionarii sunt interesaţi de performanţele curente ale investiţiei
realizate şi aşteptările privind rentabilitatea viitoare. Băncile şi alţi
investitori sunt o categorie de utilizatori interesată de monitorizarea
capacităţii de plată şi de gradul de îndatorare al firmei.
Furnizorii sunt interesaţi atât în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu
partenerii comerciali, cât şi de securitatea financiară a clienţilor.
Clienţii au în mod tipic cea mai relaxată atitudine in legătură cu standingul
financiar al partenerilor pe linia de amonte. Angajaţii şi organizaţiile
sindicale sunt orientate îndeosebi de securitatea locurilor de muncă şi
negocierea salariilor. Fiscul asigură o parte semnificativă din venituri prin
impozitarea firmelor (profit, valoarea adăugată etc). Guvernul trebuie să
formuleze politicile economice, să conducă economia şi să monitorizeze
anumite zone economice. Autorităţile locale au ca principal interes
industriile care sunt primordiale în zona pe care o administrează având ca
scop emisiunea de obligaţiuni, acordarea de facilităţi, atragerea
investitorilor.
Managementul firmei utilizează frecvent analiza propriilor rezultate
şi performanţe financiare prin raportare la situaţia industriei şi a principalilor
concurenţi pentru a-şi localiza propria poziţie. Monitorizarea performanţelor
28
ramurii influenţează nivelul şi momentul investiţiilor, politica de cercetare-
dezvoltare, politica de marketing-promovare.
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1 .Cum definiţi analiza economico-financiară?
2. Care sunt principalele tipuri de analiză economico-financiară?
3. Care sunt principalele etape ale procesului de analiză economico-
financiară?
4. Care sunt principalele metode de analiză calitativă?
5. Care sunt principalele metode de analiză cantitativă?
6. Care sunt principiile metodei substituirilor în lanţ?
7. Care sunt principalele categorii de rate utilizate în analiza economico-
financiară?
8. Care sunt principalele surse de informaţii utilizate în analiza economico-
financiară?
9.Care sunt principalele categorii de utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară şi ce urmăresc aceştia?
29
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 5 ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI
LECŢIA 5 ANALIZA PERFORMAN ŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE
ACTIVIT ĂŢILOR DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii și prezentării legăturii care există între rentabilitate și riscurile firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• producţie • valoare • global
CONŢINUT
Pentru dimensionarea activităţii de producţie a întreprinderii se
utilizează indicatorii:
� producţia exerciţiului,
� producţia marfă fabricată,
� cifra de afaceri,
� valoarea adăugată.
Producţia exerciţiului sau globală (Qe) este formată din producţia
vândută, producţia stocată şi producţia imobilizată (ultimele exprimate în
costuri de producţie).
30
Indicatorul „producţia exerciţiului” se determină periodic în funcţie de
scopul analizei conomice, iar informaţiile servesc la:
� determinarea capacităţilor de producţie, a numărului de utilaje,
a volumului resurselor de muncă, a dimrnsiunii activelor
circulante;
� determinarea şi analiza volumului de activitate şi a
modificărilor structurale ale elementelor componente;
� reflectarea corelaţiilor cu ceilalţi indicatori valorici ai activităţii
de producţie şi comercializare a firmei;
� determinarea productivităţii muncii.
Producţia marfă fabricată (Qf) reprezintă valoarea produselor
destinate livrării şi cuprinde: valoarea produselor finite şi semifabricatelor
destinate livrării, valoarea lucrărilor executate şi serviciilor prestate.
Scopul producţiei oricărei firme cu caracter industrial este de a ajunge
în situaţia de “producţie marfă”, de a se realiza în conformitate cu exigenţele
pieţei. Comparaţia între indicatorul “producţia exerciţiului“ şi “producţia
marfă fabricată“ este deosebit de relevantă deoarece reflectă gradul în care
rezultatele incluse în producţia exerciţiului au îndeplinit şi cerinţa de
“marfă“ şi măsura în care stocurile s-au diminuat, sau dimpotrivă, au
crescut.
Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma totală a veniturilor din
vânzarea produselor şi mărfurilor într-o perioadă determinată. Cifra de
afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrarea de
bunuri, executarea de lucrări şi prestări de servicii şi alte venituri din
exploatare.
Valoarea adăugată (Qa) exprimă măsura bogăţiei realizate de
activitatea întreprinderii şi se calculează ca diferenţă dintre valoarea
31
producţiei exerciţiului (Qe) şi consumurile intermediare (totalul
consumatorilor de bunuri şi servicii formate de terţi).
Valoarea adăugată reflectă contribuţia unei firme la produsul intern
brut (P.I.B.), reprezentând pe de o parte, un indicator de performanţă
economico-financiară a firmei, iar pe de altă parte, un indicator în sistemul
fiscalităţii.
Pe baza valorii adăugate considerăm că poate fi apreciată adevărata
dimensiune a activităţii unei firme. Spre deosebire de cifra de afaceri, care
include şi valoarea cumpărărilor de materii prime, materiale şi servicii care
se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnzoare, valoarea adăugată
cuprinde numai echivalentul activităţii firmei în cauză.
Diagnosticarea activităţii economico-financiare a firmei presupune
utilizarea raportului static şi dinamic în vederea construirii modelelor
multiplicative de analiză.
Raportul static dintre indicatorii valorici prezentaţi mai sus permite
caracterizarea evoluţiei elementelor care diferenţiază aceşti indicatori. Astfel
elementele care diferenţiază indicatorul cifra de afaceri şi indicatorul
producţia marfă fabricată sunt stocurile de produse finite, precum şi alte
venituri exclusiv cele financiare şi extraordinare.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (42-46).
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Definiţi cifra de afaceri. 2. Definiţi valoarea adăugată. 3. Definiţi producţia exerciţiului. 4. Definiţi producţia marfă fabricată.
32
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 6
LECŢIA 6 ANALIZA CIFREI DE AFACERI
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare a cifrei de afaceri. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• vânzări • contravaloare • cerere • resurse • factori de producţie • valorificare
CONŢINUT
Pentru o apreciere corectă a dinamicii cifrei de afaceri este necesar să
se corecteze cifra de afaceri în preţuri curente cu indicele preţurilor.
Operaţiunile comerciale luate în considerare în determinarea cifrei de
afaceri se referă la:
• vânzări de bunuri;
• vânzări de mărfuri;
• vânzări de produse;
• contravaloarea lucrărilor executate;
33
• contravaloarea serviciilor prestate;
• venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
• alte venituri.
În contextul diagnosticului cifrei de afaceri pe total şi pe produse
prezintă interes examinarea acesteia din punct de vedere al structurii, şi
anume:
a) ca structură a producţiei vândute (cu eliminarea influenţei preţurilor
de vânzare);
b) ca structură valorică pe produse (cu includerea şi a influenţei
preţurilor de vânzare).
Pentru analiza factorială a abaterii cifrei de afaceri faţă de un nivel de
referinţă se poate opera cu următoarele modele de analiză factorială:
1. ∑=
⋅=n
1iii pqvCA
2. T
CA
N
TNsau cahTCA
ss ⋅⋅⋅=
3. fa
fa
M
CA
T
MTCA ⋅⋅=
4. e
e A
CAACA ⋅=
5. faf
fa
c
f
e
ce M
CA
M
M
A
M
A
AACA ⋅⋅⋅⋅=
în care:
CA – cifra de afaceri;
qvi – volumul fizic al produselor vândute;
ip – preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA);
T – timpul de muncă total (fondul de timp);
34
sN – numărul mediu de salariaţi;
cah– cifra de afaceri pe unitatea de timp (oră);
fM – valoarea medie a mijloacelor fixe;
faM – valoarea medie a mijloacelor fixe active;
Ae – valoarea medie a activelor de exploatare;
Ac – valoarea medie a activelor corporale.
Influenţa principalilor factori asupra abaterii cifrei de afaceri se
calculează prin aplicarea metodei substituirilor în lanţ.
Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi
cererea de produse
Principalii factori care dimensionează volumul activităţii unei firme şi
de care depinde mărimea cifrei de afaceri sunt:
� capacitatea de producţie,
� resursele (materiale, umane, financiare),
� cererea de produse (piaţa).
Capacitatea de producţie a firmelor industriale reprezintăproducţia
maximă care poate fi obţinută într-o peroadă dată, într-o anumită structură şi
calitate, în condiţiile folosirii normale – intensive şi extensive a capitalului
fix productiv, potrivit unui regim de lucru eficient.
Capacitatea de producţie este o noţiune care operează în special în sfera
producţiei materiale, în principal în sfera producţiei industriale; această
noţiune poate fi extrapolată şi în domeniul serviciilor sau al producţiei de
informaţii.
Capacitatea de producţie se exprimă prin volumul fizic al producţiei,
folosind în acest scop unităţile fizice de măsură prevăzute în situaţiile
statistice pentru produsul respectiv.
35
Resursele sunt intrările în procesulproductiv, destinate a fi consumate
sau transformate de acesta. Clasicii teoriei economice au împătţit resursele
în trei categorii:
� pământ,
� muncă,
� capital.
Teoriile moderne adaugă la acestea:
� informaţiile,
� antreprenoriatul – care organizează celelalte resurse şi le
dirijează în sensul productiv concret.
Împreună toate aceste resurse poartă numele de factori de producţie.
Mecanismele de reglare dintre elementele “ capacitate- factori- piaţă “,
relativ complexe, încep să se manifeste prin stabilirea situaţiei în care se află
fiecare producător faţă de concordanţa dintre posibilităţile sale de producţie
şi posibilităţile de absorpţie (cererea solvabilă). Această poziţie a
producătorului este apreciată prin analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu
capacitatea de producţie şi cererea; concluziile rezultate din această
analiză se utilizează fie în fundamentarea previziunilor pentru perioada
următoare, fie în fundamentarea programelor investiţionale ale firmelor pe
termen mediu şi lung.
În analiza cifrei de afaceri, în corelaţie cu capacitatea de producţie şi
cerea, se au în vedere următorii indicatori:
� gradul de utilizare a capacităşi de producţie,
� gradul de satisfacere a cererii estimate,
� gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate.
Fundamentarea cifrei de afaceri viitoare, şi pe această bază, întocmirea
programelor concrete de fabricaţie nu se pot finaliza numai pe baza
36
informaţiilor interne. Acestore trebuie să li se adauge informaţii multiple
provenite din investigarea pieţei şi concurenţei.
În cea ce priveşte piaţa, analiza se va orienta în două direcţii:
• analiza calitativă,
• analiza cantitativă.
În legătură directă cu piaţa
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (47-73)
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Cifra de afaceri 10.400 10.264,8 2 Productia marfa fabricata 10.000 10.920 3 Numarul mediu de personal 250 260
Influenta modificarii numarului mediu de personal asupra variatiei cifrei de afaceri este de: a. +4368 lei b. +416,0 lei c. +394,8 lei d. +376,0 lei e. +400,0 lei 2. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Cifra de afaceri 2.040 2.587,2 2 Productia marfa fabricata 2.000 2.640 3 Numarul mediu de personal 50 60
Influenta modificarii gradului de valorificare a productiei obtinute asupra variatiei cifrei de afaceri este de:
37
a. -80 lei b. -96 lei c. -88 lei d. -105,6 lei e. -100 lei
3. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Cifra de afaceri 7.350 8.550 2 Productia marfa fabricata 7.000 9.000 3 Numarul mediu de personal 140 150
Influenta modificarii productivitatii medii anuale, calculate pe baza productiei marfa fabricate, asupra variatiei cifrei de afaceri este de: a. +1470 lei b. +1425 lei c. +1330 lei d. +1500 lei e. +1575 lei
4. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cheltuieli variabile 80.000 82.000 2. Cifra de afaceri 130.000 142.000 3. Indicele preturilor de vanzare - 105% 4. Indicele costurilor variabile - 104%
Influenta cheltuielilor variabile pe unitatea de produs asupra
cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri este de:
a. +22,21 lei; b. +25,45 lei; c. +32,40 lei; d. –24,30 lei; e. –18,75 lei.
38
5. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Numar mediu de salariati 460 400 2. Numar mediu de ore
lucrate 2.200 2.180
3. Cifra de afaceri medie orara
40 42
Influenta fondului de timp asupra cifrei de afaceri este de:
a. +6000 lei; b. +5500 lei; c. –5600 lei; d. –6090 lei; e. +6200 lei.
6. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Numar mediu de personal
150 125
2. Productia exercitiului 20.000 24.000 3. Cifra de afaceri 21.000 22.500
Influenta productivitatii muncii asupra cifrei de afaceri este de:
a. –8000 lei; b. +10000 lei; c. +7700 lei; d. +14000 lei; e. –15000 lei.
7. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt. Indicatori P0 P1
39
1. Numarul mediu de salariati 250 225 2. Productia exercitiului 40.000 48.000 3. Cifra de afaceri 42.000 45.000
Influenta numarului de salariati asupra cifrei de afaceri este de:
a. –5000 lei; b. –7000 lei; c. +6000 lei; d. +4500 lei; e. –4200 lei.
8. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt. Indicatori P0 P1
1. Numarul mediu de salariati 200 170 2. Productia exercitiului 25.190 24.640 3. Cifra de afaceri 24.480 23.276
Influenta gradului de valorificare a productiei exercitiului asupra cifrei de afaceri este de:
a. +520 lei; b. +600 lei; c. –670 lei; d. +720 lei; e. –820 lei.
9. Cifra de afaceri marginala reprezinta variatia veniturilor generata de
modificarea cu o unitate a volumului fizic al vanzarilor?
10. Indicele cifrei de afaceri este de 97%, iar indicele stocurilor de produse
finite 114%. La ce conduce această situaţie?
a) creşterea volumului vânzărilor prin reducerea stocurilor de produse finite;
b) creşterea stocurilor şi încetinirea vitezei de rotaţie a acestora;
c) creşterea stocurilor ca urmare a supraaprovizionării cu materii prime;
40
d) creşterea volumului de activitate a întreprinderii şi o sporire a stocurilor;
e) creşterea stocurilor prin accelerarea vitezei de rotaţie a acestora.
11. Cifra de afaceri reprezinta:
a) veniturile din exploatare;
b) suma totala a veniturilor din vanzarea marfurilor si produselor intr-o
perioada determinata;
c) incasari din vanzari de marfuri si produse;
d) productia marfa vanduta si incasata din activitatea de baza si alte
activitati;
e)productia livrata din activitatea de baza.
12. Relatia: ( )011 hh1S WWtN −⋅ , in care: SN reprezinta numarul mediu de
salariati; t - timpul de munca mediu pe salariat;hW - productivitatea medie
orara a muncii, semnifica:
a)influenta variatiei preturilor medii de vanzare unitare asupra cifrei de
afaceri;
b) influenta variatiei timpului de munca mediu pe salariat asupra cifrei de
afaceri;
c)influenta variatiei productivitatii medii anuale a muncii asupra cifrei de
afaceri;
d)influenta variatiei volumului fizic al productiei vandute asupra cifrei de
afaceri;
e)influenta variatiei productivitatii medii orare a muncii asupra cifrei
de afaceri.
13. Pe baza relatiei: ,Qf
CA
Qf
CA
sN
QfsN
0
0
1
1
1
11
−⋅ in care: SN reprezinta
numarul mediu de salariati; Qf - productia marfa fabricata; CA - cifra de
afaceri, semnifica:
41
a) influenta variatiei randamentului mijloacelor fixe productive asupra cifrei
de afaceri;
b)influenta variatiei gradului de inzestrare a fortei de munca asupra cifrei de
afaceri;
c) influenta variatiei numarului de salariati asupra cifrei de afaceri;
d)influenta variatiei gradului de valorificare a productiei marfa asupra cifrei
de afaceri;
e)influenta variatiei productivitatii muncii asupra cifrei de afaceri.
42
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 7
LECŢIA 7 VALOAREA AD ĂUGATĂ
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare valorii adăugate și analiza valorii adăugate prin prisma legăturii care există între rentabilitate și valoare adăugată în cadrul firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii valorii adăugatge în cadrul întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• valoare adăugată • metoda sintetică • marja comercială
CONŢINUT
Valoarea adăugată exprimă plusul de bogăţie care se obţine prin
activitatea productivă şi comercială a unei firme. Valoarea adăugată reflectă
contribuţia firmei la produsul intern brut (P.I.B.), reprezentând o expresie a
performanţei economice a firmei.
Valoarea adăugată stă la baza calculului unei serii de indicatori de
eficienţă, în primul rând pentru caracterizarea factorilor de producţie
(capitalul, munca etc.). De asemenea, stă la baza calculării taxei pe valoarea
adăugată, cuvenită statului, din partea firmelor.
Valoarea adăugată (VA) poate fi determinată prin două metode:
43
� metoda sintetică;
� metoda de repartiţie (aditivă).
a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii de
producţie şi comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la
terţi.
În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie valoarea
adăugată se determină astfel:
Va = Qe - M
În care: M reprezintă consumurile intermediare de la terţi aferente
activităţii de producţie.
În situaţia în care întreprinderea desfăşoară pe lângă activitatea de
producţie şi activitate de comerţ atunci valoarea adăugată se stabileşte astfel:
Va = (Qe + Mc)-M'
unde:
Mc = marja comercială;
M' - consumurile intermediare de la terţi (pentru producţie şi comerţ).
Marja comercială reprezintă diferenţa dintre valoarea mărfurilor
vândute (contul 707) şi costul lor (contul 607). Consumurile intermediare de
la terţi se preiau din contabilitatea financiară, respectiv din conturile 601 la
628, exclusiv contul 607, care a fost luat în calcul la stabilirea marjei
comerciale, şi contul 621 „cheltuieli cu colaboratorii' , care se regăsesc în
cheltuielile cu personalul.
b) Metoda de repartiţie (aditivă), potrivit căreia valoarea adăugată este
rezultatul însumării următoarelor elemente: salarii şi contribuţii pentru
asigurările şi protecţia socială, amortizare, provizioane aferente exploatării,
dobânzi, impozite şi taxe (exclusiv impozitul pe profit), rezultatul
44
exploatării recalculat (rezultatul aferent cifrei de afaceri din care se scad
dobânzile).
Potrivit abordării valorii adăugate după această metodă, rezultă că ea
este formată din remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali):
salariaţi, acţionari, stat, instituţiile care acordă credite şi firma.
In literatura de specialitate se utilizează ca principali indicatori de
creare de valoare: valoarea economică adăugată (EV A - economic value
added) şi valoarea adăugată de piaţă (MVA - market value added), lansaţi
de cabinetul de consultant STERN şi STEWART.
Valoarea economică adăugată (EVA) este plusul de valoare creat de
firmă pentru acţionari peste costul capitalurilor proprii, fiind o modalitate de
a măsura performanţa internă a firmei.
Valoarea economică adăugată este diferenţa dintre rezultatul
exploatării după impozitare şi suma remunerării capitalurilor angajate în
exploatare.
Analiza factorială a valorii adăugate permite punerea în evidenţă a
factorilor care au determinat modificarea acesteia, precum şi direcţiile în
care trebuie să se acţioneze în viitor.
În acest scop se pot utiliza ca modele de analiză:
1.
−=⋅=
eee Q
M1QVAsau vaQVA
2. vahwtNVAsau Q
VA
T
QTVA s
e
e ⋅⋅⋅=⋅⋅=
3. efa
e
f
faf
Q
VA
M
Q
M
M
T
MTVA ⋅⋅⋅⋅= sau
efa
e
f
fa
s
fs Q
VA
M
Q
M
M
N
MNVA ⋅⋅⋅⋅=
45
4. efa
e
f
faf Q
VA
M
Q
M
MMVA ⋅⋅⋅=
5. efa
e
f
fa
c
f
e
ce Q
VA
M
Q
M
M
A
M
A
AAVA ⋅⋅⋅⋅⋅=
Modelele sunt similare, în cazul valorii adăugate, cu cele aferente
cifrei de afaceri, doar că în loc de producţia exerciţiului (Qe) se foloseşte
cifra de afaceri (CA), iar vaare sens de valoare adăugată la 1 leu cifră de
afaceri şi wh reprezintă cifra de afaceri medie orară.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (73-82)
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Productia exercitiului 83.200 88.000 2. Fondul total de timp de munca (ore) 2.080.000 2.000.000 3. Valoarea medie adaugata la 1 leu
productie a exerctiului (lei) 0,45 0,50
Influenta fondului de timp asupra valorii adaugate este de:
a. –1440 lei; b. +1200 lei; c. –1635 lei; d. +850 lei.
2. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Productia exercitiului 7.776 8.400 2. Fondul total de timp de munca (ore) 432.000 420.000
46
3. Valoarea medie adaugata la 1 leu productie (lei)
0,59 0,60
Influenta productivitatii medii orare asupra valorii adaugate este de:
a. +495,6 lei; b. +670 lei; c. +420 lei; d. –515 lei; e. +600 lei.
3. Pe baza indicatorilor:
lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Productia exercitiului 84.000 89.250 2. Consumuuri intermediare 67.200 68.775
Influenta cheltuielilor cu materialele (consum intermediar) la 1 leu
productie a exercitiului asupra valorii adaugate este de:
a. + 3000 lei; b. + 8000 lei; c. + 4300 lei; d. + 2625 lei; e. + 5600 lei.
4. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia vanduta 3.050 2.735 2 Variatia productiei stocate -150 +25 3 Productia de imobilizari 100 75 4 Consumurile exercitiului provenind de la terti 1.350 1.219,05 5 Timpul total de munca – ore 150 135
Influenta modificarii timpului total de munca (T) asupra variatiei valorii adaugate este de:
47
a. -171 lei b. -173,25 lei c. -179,55 lei d. -167,75 lei e. -165,00 lei
5. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia vanduta 3.600 3.500 2 Variatia productiei stocate -100 +150 3 Productia de imobilizari 200 250 4 Ponderea consumurilor de la terti aferente
productiei exercitiului (%) 38 40
Influenta modificarii valorii medii adaugate la 1 leu productie asupra valorii adaugate a firmei este de: a. -74 lei b. -72 lei c. -70 lei d. -75 lei e. -78 lei
6. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia vanduta 4.400 4.600 2 Variatia productiei stocate -150 +100 3 Productia de imobilizari 200 150 4 Valoarea marfurilor vandute 1.200 1.250 5 Costul marfurilor vandute 900 920 6 Consumurile exercitiului provenind de la
terti (pentru activitatea de productie si de comert)
1.900 2.020,2
Modificarea absoluta a valorii adaugate in perioada analizata a fost de:
48
a. +109,8 lei b. +309,8 lei c. +279,8 lei d. +329,8 lei e. +29,8 lei
7. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia exercitiului 25.000 30.000 2 Consumurile exercitiului provenind de la terti 13.000 15.000 3 Valoarea medie adaugata recalculata la 1 leu
productie - 0,515
Influenta modificarii valorii adaugate la 1 leu productie pe produse asupra variatiei valorii adaugate este de: a. +600 lei b. +1.050 lei c. -450 lei d. -375 lei e. +450 lei
8. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia exercitiului 12.000 12.600 2 Ponderea consumurilor de la terti in productia
exercitiului (%) 45 44
3 Valoarea medie adaugata recalculata la 1 leu productie
- 0,565
Influenta modificarii valorii adaugate la 1 leu productie pe produse asupra variatiei valorii adaugate este de: a. +189 lei
49
b. +180 lei c. -63 lei d. +63 lei e. +60 lei
9. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia vanduta 8.500 8.250 2 Variatia productiei stocate -200 +150 3 Productia de imobilizari 100 100 4 Consumurile exercitiului provenind de la terti 5.040 4.930
Influenta modificarii productiei exercitiului asupra variatiei valorii adaugate este de: a. -60 lei b. +40 lei c. +42 lei d. -63 lei e. +50 lei
10. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia exercitiului 9.200 9.196 2 Consumurile de la terti 4.140 4.230,16 3 Timpul total de munca – ore 460.000 418.000
Influenta modificarii productivitatii medii orare asupra valorii adaugate este de: a. +506 lei b. +451,44 lei c. +496,8 lei d. +459,8 lei
50
e. +484 lei
11. Pe baza indicatorilor:
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia exercitiului 8.096 7.830 2 Ponderea consumurilor exercitiului provenind
de la terti (%) 40 39
3 Timpul total de munca – ore 386.000 337.500 4 Numarul mediu de personal 160 150
Influenta modificarii timpului mediu lucrat de o persoana asupra variatiei valorii adaugate este de: a. -104,4 lei b. -105 lei c. -99 lei d. -108,14 lei e. -100,65 lei
12. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Productia exercitiului 7.020 6.875 2 Ponderea consumurilor de la terti in productia
exercitiului (%) 42 40
3 Timpul total de munca – ore 292.500 275.000 4 Numarul mediu de personal 130 125
Influenta modificarii numarului mediu de personal asupra valorii adaugate este de: a. -153,12 lei b. -159,5 lei c. -165,0 lei d. -156,6 lei e. -168,75 lei
51
13. Influenta modificarii valorii medii adaugate la 1 leu productie asupra
valorii adaugate este: ?
14. Influenta modificarii timpului mediu pe un angajat asupra valorii
adaugate este:
15..Valoarea adaugata se defineste ca fiind:
a) diferenta dintre veniturile de exploatare si cheltuielile de
exploatare;
b)volumul total de activitate al firmei;
c)cresterea (plusul) de bogatie obtinuta prin activitatea tehnico-
productiva a firmei;
d) diferenta dintre productia exercitiului si cheltuielile totale;
e) plusul de incasari din vanzarile firmei.
16. Influenta modificarii structurii productiei exercitiului asupra valorii
adaugate este de „+ 10.000 lei”. Aceasta situatie semnifica:
a)cresterea ponderii produselor cu valoare adaugata la 1 leu productie mai
mare decat media valorii adaugate la 1 leu productie pe intreprindere;
b)scaderea valorii adaugate pe produs;
c)cresterea ponderii produselor cu valoare adaugata la 1 leu productie mai
mica fata de media valorii adaugate pe intreprindere; d)scaderea ponderii
produsului cu valoare adaugata la 1 leu productie sub media efectiva pe
intreprindere;
e)cresterea ponderii produselor cu valoare adaugata unitara mai mare decat
media valorii adaugate pe intreprindere.
17. Pe baza relatiei: valoare adaugata/cifra de afaceri se determina:
a)contributia factorului uman la formarea cifrei de afaceri;
b)contributia factorului uman la formarea valorii adaugate;
c)gradul de folosire a capacitatii de productie;
d)gradul de integrare pe verticala;
53
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8
LECŢIA 8 ANALIZA PRODUC ŢIEI FIZICE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare producţiei fizice și a analizei acesteia și prezentării legăturii care există între rentabilitate și parametrii producţiei fizice a firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii analizei producţiei fizice a întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• coeficient • indice • ritmicitate • punctaj
CONŢINUT
Calitatea producţiei reflectă capacitatea unui bun sau serviciu de a
satisface, prin caracteristicile tehnice, economice, sociale, nevoia pentru
care a fost creat.
Analiza calităţii la nivel de produs se efectuează cu ajutorul
următorilor coeficienţi:
1) coeficientul mediu de calitate pe produs ( )ik , determinat pe baza
indicilor claselor de calitate:
54
100
kgksau
q
kqk ii
ii
iii
∑∑∑ ==
în care: qi – cantitatea fabricată din clase de calitate „i”;
ki – coeficientul clasei de calitate „i”;
gi – structura producţiei fabricate pe clase de calitate;
2) coeficientul mediu de calitate ( )eik , determinat pe baza
coeficienţilor de echivalenţă:
100
kgksau
q
kqk eii
eii
eiiei
∑∑∑ ==
în care: kei reprezintă coeficientul de echivalenţă al clasei de calitate
„i”;
3) preţul mediu de vânzare ( )ip :
100
pgpsau
q
pqp ii
ii
iii
∑∑∑ ==
în care: pi reprezintă preţul unitar al produselor din clasa de calitate
„i”.
La nivel de firmă se utilizează coeficientul mediu generalizat al
calităţii ( )gk :
100
kgk ii
g∑ ⋅
=
în care:
gi – structura producţiei fabricate pe produse;
ik – coeficientul mediu de calitate pe produs.
Analiza ritmicit ăţii producţiei şi a vânzărilor
55
Efectele negative ale nerespectării ritmicit ăţii producţiei şi a
vânzărilor sunt:
• creşterea stocurilor de producţie neterminată şi respectiv a
imobilizărilor de capitaluri în aceste stocuri;
• scăderea gradului de valorificare a producţiei obţinute, destinată
vânzării;
• creşterea gradului de uzură a mijloacelor fixe;
• utilizarea incompletă şi neraţională a potenţialului uman şi material;
• înrăutăţirea calităţii producţiei;
• creşterea costurilor şi scăderea rezultatelor financiare.
În vederea realizării ritmice a programului de producţie şi de vânzare,
trebuie luate măsurile adecvate în funcţie de cauzele care au generat
aritmicitatea.
Analiza calităţii producţiei şi a implicaţiilor economico –
financiare ale acesteia
Calitatea produselor se stabileşte încă din faza de proiectare;
parametrii tehnici de calitate pe care trebuie să-i îndeplinească un anumit
produs pentru a fi corespunzător din punct de vedere al cerinţelor trebuie să
corespundă unor norme prestabilite şi precise, care se numesc standardele
interne şi internaţionale de calitate.
Calitatea poate fi definită ca fiind măsura, gradul în care un produs,
prin totalitatea caracteristicilor tehnice, economice, sociale şi de exploatare,
satisface nevoia pentru care a fost creat.
Procedeele de analiză a calităţii produselor diferă, după cum
produsele pot fi grupate sau nu pe clase de calitate.
Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate
Criteriile care stau la baza grupării producţiei pe clase de calitate
56
sunt:
• calitatea materiilor prime folosite;
• procedeele tehnologice utilizate;
• alinierea la normele interne care reglementează parametrii de
calitate ai produselor respective.
Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate se poate
face pe flecare produs în parte, precum şi la nivel de firmă.
La nivel de produs, analiza calităţii se poate realiza cu ajutorul
următoarelor procedee:
a) coeficientul mediu de calitate pe produs ( ik ) se determină ca
medie aritmetică ponderată între volumul producţiei (qi) sau ponderea fie-
cărui sortiment în totalul producţiei (gi) şi coeficientul clasei de calitate (ki):
100
kgksau
q
kqk ii
ii
iii
∑∑∑ ==
Situaţia este favorabilă pentru firmă când coeficientul mediu de calitate
pe produs tinde către 1 ( ik —»1, simbol al calităţii superioare), prin
descreştere ( ik , < ik 0).
Analiza calităţii produselor nediferenţiate pe clase de calitate
Având în vedere varietatea caracteristicilor prin care se poate aprecia
calitatea produselor, precum şi natura acestora, pentru măsurarea şi analiza
calităţii produselor nediferenţiate pe clase de calitate se impune utilizarea
unui sistem de indicatori, clasificabili în funcţie de mai multe criterii:
• procesele de formare a calităţii (fazele de execuţie ale produselor);
• utilizarea produsului;
• elementele definitorii ale calităţii produsului finit;
• locul de apreciere a calităţii (la producător sau la consumator), în acest
caz, se utilizează următorii indicatori:
57
a) coeficientul echivalenţei tehnice sau al parametrului unic, potrivit
căruia însuşirile unui produs sunt reduse la una singură, şi anume aceea care
îl interesează pe beneficiar;
b) coeficientul de exploatare sau al punctajului (Ke). Acest coeficient
se utilizează în cazul produselor complexe pentru exprimarea sintetică a
nivelului tehnic calitativ al unui produs nou care se înlocuieşte cu altul sau
al unui produs al firmei comparativ cu unul similar al concurenţei. Pentru
determinarea coeficientului de exploatare trebuie parcurse următoarele
etape:
• stabilirea listei însuşirilor calitative ale produsului (randamentul, viteza
de lucru, consumul de materii prime şi materiale în procesul de
exploatare, gradul de finisare etc);
• definirea ordinii de importanţă a fiecărei însuşiri calitative; I aprecierea
fiecărei însuşiri cu un anumit număr de puncte;
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (83-99).
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Productia exercitiului este formata din valoarea produselor destinate
livrarii ?
2. Analiza calitatii la nivel de produs se efectueaza cu ajutorul urmatorilor
coeficienti:
coeficientul mediu de calitate pe produs ( )iK determinat pe baza indicilor
claselor de calitate; coeficientul mediu de calitate ( )ieK , determinat pe baza
coeficientilor de echivalenta; pretul mediu de vanzare ( )ip ?
3. Producţia exerciţiului reprezinta suma totala a veniturilor din vanzarea
produselor si marfurilor intr-o perioada determinata ?
58
4. Productia marfa fabricata reprezinta valoarea produselor finite si
semifabricatelor destinate livrarii, valoarea lucrarilor executate si serviciilor
prestate ?
5. Cum interpretaţi cazul:
– indicele producţiei exerciţiului 102%;
– indicele producţiei marfă 106%;
– indicele cifrei de afaceri 108%.
6.. Influenţa cu semnul plus a modificării structurii producţiei exerciţiului
asupra valorii adăugate presupune:
a) creşterea valorii adăugate totale;
b) scăderea valorii adăugate pe produse;
c) creşterea ponderii produselor cu valoare adăugată la 1 leu producţie mai
mare decât media valorii adăugate pe întreprindere;
d) scăderea ponderii produselor cu valoare adăugată la 1 leu producţie mai
mică decât media valorii adăugate pe produse;
e) scăderea ponderii produselor cu valoare adăugată la 1 leu producţie mai
mare decât media valorii adăugate pe întreprindere.
7. Indicele producţiei exerciţiului = 105%; indicele valorii adăugate =
109%; indicele numărului de personal = 95%. Aceasta înseamnă:
a) creşterea productivităţii muncii şi reducerea ponderii consumurilor inter-
mediare;
b) sporirea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor interme-
diare;
c) scăderea productivităţii muncii şi reducerea ponderii consumurilor interme-
diare;
d) scăderea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor interme-
diare;
e) scăderea numărului de personal şi a productivităţii muncii.
59
8. Coeficientul mediu generalizat al calitatii se determina cu relatia:
(unde: gi reprezinta structura productiei fabricate pe produse (sau pe
clase de calitate); iK - coeficientul mediu de calitate pe produs; Ki -
coeficientul clasei de calitate „i”; Kei - coeficientul de echivalenta al
clasei de calitate „i”; pi - pretul unitar al produselor din clasa de
calitate „i”).
a)100
KggK
ii∑=
b)100
pggK ii∑=
c)100
KeggK ii∑=
d)100
KggK ii∑=
e)∑∑=
i
ii
q
KqgK
60
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.9 ANALIZA CHELTUIELILOR
LECŢIA 9 ANALIZA CHELTUIELILOR TOTALE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii analizei cheltuielilor totale și prezentării legăturii care există între rentabilitate și cheltuielile totale ale firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii analizei cheltuielilor totale ale întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• indicator • rata • medie • eficienţă
CONŢINUT
Orice analiză a cheltuielilor, pe total sau pe categorii de activităţi, se
efectuează în corelare cu categoriile de venituri la a căror realizare
contribuie.
Indicatorul utilizat în analiza cheltuielilor aferente veniturilor este rata
medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuieli la 1000 lei venituri
totale, al cărei model de analiză este următorul:
61
100Rsau 1000 1
ct
1
1∑
∑
∑=
=
=
⋅=⋅=
n
icii
n
ii
n
ii
ct
rg
v
cR
în care:
ctR – rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuieli la 1000
lei venituri totale;
∑=
n
1iic – suma cheltuielilor pe categorii de activităţi (exploatare,
financiare, excepţionale);
∑=
n
1iiv – suma veniturilor pe categorii de activităţi (exploatare,
financiare, excepţionale);
gi – structura veniturilor pe categorii de activităţi
⋅= 100
V
vg
t
ii ;
rci – rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri
⋅= 100
v
cr
t
ici .
ANALIZA CHELTUIELILOR FIRMEI
Obiective:
• înţelegerea mecanismului de formare a costului;
• cunoaşterea metodologiei de analiză a cheltuielilor firmei;
• identificarea cauzelor care au generat economii sau depăşiri de
cheltuieli;
• adoptarea măsurilor de reducere a costurilor.
Consideraţii privind conceptul de cheltuieli
62
In practica economică, pentru evidenţierea consumului de resurse al
firmei se utilizează un sistem de indicatori bazat pe conceptele de
„cheltuieli" şi de „cost".
Conform reglementărilor contabile în vigoare, cheltuielile reprezintă
diminuări ale beneficiilor înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub
formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor care
au ca rezultat diminuări ale capitalului propriu, altele decât cele legate de
sumele distribuite asociaţilor (acţionarilor).
Definiţia cheltuielilor include două tipuri de cheltuieli, şi anume:
• Cheltuieli propriu-zise care apar în cursul activităţilor curente ale
firmelor, regăsindu-se sub forma costului vânzărilor, costului consumurilor
de stocuri, salariilor şi amortismentelor. în concordanţă cu principiile
partidei duble, ele se evidenţiază prin echivalenţă cu ieşirile sau reducerile
de active, cum ar fi: lichidităţile, stocurile, bunurile imobile, utilajele şi
echipamentele. De asemenea, ele se pot înregistra şi prin echivalenţă cu
creşterile de pasiv, ca de exemplu datoriile faţă de terţi, datoriile salariale,
fiscale şi sociale şi alte datorii.
• Pierderile ca reduceri ale beneficiilor economice pot sau nu să apară
în activităţile curente ale firmei. In această situaţie se află pierderile din
calamităţi sau cele din lichidarea activelor imobilizate. De asemenea, se
includ şi pierderile constatate cum sunt cele rezultate din diferenţele
nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clienţilor, pierderile nete
din cumpărarea/vânzarea de titluri de plasament.
Costul reprezintă totalitatea consumurilor de resurse pe care le
efectuează firma pentru realizarea unei unităţi de produs sau unui serviciu,
în expresie monetară.
63
Având în vedere utilitatea cunoaşterii diferitelor categorii de cheltuieli,
clasificarea cheltuielilor include următoarele tipuri de cheltuieli:
� După natura lor, aşa cum sunt regăsite în Contul de profit şi
pierdere:
a) Cheltuieli de exploatare, care cuprind:
� cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
� cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;
� cheltuieli cu personalul;
� cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării;
� alte cheltuieli de exploatare.
b) Cheltuieli financiare, care cuprind:
• pierderi din creanţe legate de participaţii;
• cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
• diferenţe nefavorabile de curs valutar;
• dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciţiul financiar
în curs;
• sconturi acordate clienţilor.
c) Cheltuieli extraordinare, legate de evenimente excepţionale: pierderi din
calamităţi, din debitori diverşi etc.
� După comportamentul faţă de volumul producţiei:
a) Cheltuieli variabile, care sunt dependente de volumul de activitate
şi conţin: cheltuieli cu materii prime şi materiale aferente obţinerii
producţiei, cheltuieli cu salariile personalului productiv, cheltuieli cu
servicii şi lucrări prestate de terţi în scopul obţnerii producţiei.
b) Cheltuieli fixe, care sunt constante, pe termen limitat, în raport cu
volumul de activitate, dar dependente de capacitatea de producţie şi
64
distribuţie; cheltuielile fixe sunt formate, în principal, din amortizare şi alte
cheltuieli indirecte cu caracter fix (materiale, salari ale).
La nivel de produs, comportamentul acestor categorii de cheltuieli se
modifică. In situaţia în care se menţin condiţiile de desfăşurare a activităţii,
costurile variabile unitare vor fi constante. Costurile fixe sunt dependente de
volumul producţiei obţinute, variind invers proporţional cu acesta.
Această grupare a cheltuielilor permite evidenţierea pragului de
rentabilitate, a siguranţei asupra rezultatelor obţinute şi a competitivităţii
firmei în raport cu concurenţa.
� După modul de identificare şi repartizare pe produs:
a) Cheltuieli, respectiv costuri directe, afectate nemijlocit pentru
realizarea unui produs sau pentru activitatea unei unităţi operaţionale
(consumul de materii prime, materiale, salarii pentru personalul direct
productiv);
b) Cheltuieli, respectiv costuri indirecte, efectuate la nivelul întregii
producţii şi repartizate pe produs cu ajutorul unor criterii de repartiţie
(salarii TESA, energie, amortizare, cheltuieli de reparaţii şi întreţinere etc).
Această grupare pune în evidenţă mecanismele interne specifice miei
activităţi de producţie, stând la baza calculului costului complet.
� După conţinutul lor , avem:
a) Cheltuieli materiale, care cuprind consumuri de resurse materiale şi
amortizarea mijloacelor fixe;
b) Cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări şi
protecţie socială).
� După incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie:
a) Cheltuieli monetare, respectiv plătite sau plătibile;
b) Cheltuieli nemonetare sau calculate (amortizările şi provizioanele).
65
Managementul firmei va fi mereu preocupat pentru reducerea relativă
a costurilor, drept pentru care trebuie să abordeze problematica costurilor
utilizând metodele specifice analizei economice.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale
Între venituri şi cheltuieli există o corelaţie strânsă, în sensul că
realizarea unui venit presupune efectuarea unor cheltuieli sau invers. Dar
sunt şi excepţii: de exemplu, cheltuielile financiare nu generează, de regulă,
venituri, iar realizarea acestora presupune cheltuieli. Aceleaşi reguli le au şi
unele cheltuieli şi venituri extraordinare.
În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate
sau de încasat în nume propriu, din activităţi curente, cât şi câştigurile din
orice alte surse.
Analiza cheltuielilor firmei se realizează utilizând informaţiile din
contul de profit şi pierdere. In acest document de sinteză contabilă,
cheltuielile şi veniturile firmei sunt structurate după natura activităţii,
respectiv de exploatare, financiare şi extraordinare.
Veniturile sunt detaliate după cum urmează:
a) Venituri din exploatare, care cuprind:
� venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, executarea lucrărilor şi
prestarea serviciilor. Acest gen de venit poartă denumirea de cifră de
afaceri. Cifra de afaceri este prezentată la valoarea sa netă, prin
eliminarea reducerilor comerciale acordate clienţilor şi a TVA.
� venituri din producţia stocată;
� venituri din producţia de imobilizări;
� alte venituri din exploatare.
b) Venituri financiare, care conţin:
� dobânzi încasate;
66
� venituri din titluri de plasament;
� diferenţe favorabile de curs valutar;
� venituri din participaţii.
c) Venituri extraordinare, care cuprind veniturile cu caracter strict
conjunctural (de exemplu, daunele pretinse de debitorii de poliţe în urma
producerii unor calamităţi).
La rândul lor, cheltuielile de exploatare şi financiare se analizează
pornind de la structura lor.
Cheltuielile de exploatare sunt aferente activităţii de producţie şi de
comercializare şi cuprind următoarele elemente:
� consumurile de materii prime,
� materiale auxiliare,
� piese de schimb,
� obiecte de inventar,
� energie,
� combustibil,
� apă şi altele;
Cheltuielile de exploatare cuprind:
� cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
� cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi;
� cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
� cheltuieli cu personalul;
� cheltuieli cu amortizările şi provizioanele aferente
exploatării;
� alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare cuprind următoarele elemente:
� dobânzile curente aferente împrumuturilor primite;
67
� pierderi din vânzarea valorilor mobiliare de plasament;
� diferenţe nefavorabile de curs valutar, din operaţiunile curente şi
disponibilităţile în devize;
� sconturile acordate clienţilor.
Orice analiză a cheltuielilor, pe total sau pe categorii de activităţi se
efectuează în corelare cu categoriile de venituri la a căror realizare
contribuie. Corespunzător perioadei supuse analizei, se compară, la nivel de
firmă, creşterea în sumă absolută a cheltuielilor cu creşterea veniturilor. Se
continuă analiza la nivelul activităţii de exploatare, financiară şi
extraordinară, atât la capitolul de cheltuieli, cât şi la cel al veniturilor.
La nivelul activităţii totale şi al tipurilor de activităţi sunt relevante, în
procesul de analiză economico-financiară, ratele medii de eficienţă a
cheltuielilor totale şi, respectiv, ratele medii de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare, financiare şi extraordinare.
Iată deci, utilizând rata de cheltuieli ca sursă de informare şi nu
valoarea absolută a cheltuielilor, obţinem informaţii care vor fi valorificate
pentru conducerea activităţii viitoare a afacerii.
Un element specific acestui indicator este faptul că, fiind calculat ca
raport între un efort (un tip de cheltuieli), respectiv un efect (venitul
specific) modificarea ratei prin reducere în dinamică reflectă eficienţa
activităţii firmei, altfel spus, se respectă una dintre corelaţiile economice
fundamentale: Ic < Iv.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale se poate realiza
utilizând rata cheltuielilor totale, al cărui studiu se poate efectua prin metoda
substituirilor în lanţ.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (102-107)
68
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Următoarea formulă: 1000
1
1 ⋅=∑
∑
=
=n
ii
n
ii
ct
v
cR reprezintă…………………
2. Următoarea formulă: 100
R 1ct
∑=
⋅=
n
icii rg
reprezintă…………………
3. Următoarea formulă:
⋅= 100
v
cr
t
ici reprezintă…………………
4. Definiţi conţinutul veniturilor din exploatare.
5. Definiţi conţinutul veniturilor financiare.
6. Definiţi conţinutul veniturilor excepţionale.
7. Definiţi conţinutul cheltuielilor din exploatare.
8. Definiţi conţinutul cheltuielilor financiare.
9. Definiţi conţinutul cheltuielilor excepţionale.
69
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 10
LECŢIA 10 ANALIZA CHELTUIELILOR DIN EXPLOATARE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii și prezentării legăturii care există între rentabilitate și ricurile firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• cheltuieli • exploatare • eficienţă
CONŢINUT
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în totalul
cheltuielilor firmei, deoarece suma lor este în legătură directă cu obiectul de
activitate al firmei.
Aceste cheltuieli fiind generate de ciclul de exploatare, au în vedere
operaţiuni de aprovizionare cu materii prime şi materiale, depozitarea
acestora, folosirea lor în cadrul procesului de producţie, stocarea
semifabricatelor, produselor finite şi vânzarea acestora, precum şi
achiziţionarea de mărfuri şi ambalaje şi vânzarea lor.
Analiza cheltuielilor de exploatare se realizează cu ajutorul următorilor
indicatori:
70
1. Cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare, pe categorii de
cheltuieli:
1000V
cece
e
i1000i ⋅=
2. Rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare:
100
rgRsau 1000
ve
ceR
n
1iceii
cen
1ii
n
1ii
ce
∑
∑
∑=
=
=⋅
=⋅=
în care:
∑=
n
1iice – suma cheltuielilor din exploatare pe tipuri de activităţi;
∑=
n
1iive – suma veniturilor de exploatare pe tipuri de activităţi;
gi – structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activităţi;
rcei – rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri
pe tipuri de activităţi
⋅= 1000
ve
cer
i
icei .
Analiza în dinamică a nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare permite evidenţierea modoficărilor intervenite de la o perioadă la
alta, pe total şi pe categori de cheltuieli care influenţează nefavorabil
asupara ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
Analiza structurală a cheltuielilor de exploatare constă în calcului
ponderii pe care o deţine fiecare element de cheltuială ăn totalul acestora şi
a ratei de eficienţă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare, pe
fiecare categorie de cheltuială în parte.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (108-109)
71
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Analiza factoriala a cheltuielilor fixe la 1000 lei venituri din exploatare se
poate realiza cu ajutorul urmatoarelor modele:
(unde: Cfe reprezinta suma cheltuielilor fixe din exploatare; Ve – suma
veniturilor din exploatare; Cf – cheltuieli fixe; CA – cifra de afaceri;
ICA – indicele cifrei de afaceri).
a) 1000V
CfCf
e
e1000e ⋅=
b) 1000CACf
Cf1000e ⋅=
c) 1000pqv
CfCf1000
e ⋅⋅
=∑
d)CA
10000
1000e I
1CfCf ⋅=
e)CA
100001000
11000e I
CfCfCf ⋅=
2. Definiţi rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
3. Următoarea formulă: 1000V
cece
e
i1000i ⋅= reprezintă…………………
4. Următoarea formulă: 1000
1
1 ⋅=∑
∑
=
=n
ii
n
ii
ce
ve
ceR reprezintă…………………
5. Următoarea formulă: 100
R 1ce
∑=
⋅=
n
iceii rg
reprezintă…………………
72
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 11
LECŢIA 11 ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRA DE AFACERI
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii și analizei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii și prezentării legăturii care există între rentabilitate și cheltuielile firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii analizei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• cifră de afaceri • exploatare • dinamică • structură
CONŢINUT
Cheltuielile la 1000 lei cifra de afaceri (C1000) sunt principala
componentă a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare şi se determină
cu următoarele relaţii:
1) 1000pqv
cqvC1000 ⋅
⋅⋅
=∑∑
2) 100
cgC
1000ii1000 ∑ ⋅
=
în care: qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
73
gi – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţurile de vânzare unitare (exclusiv TVA);
c – costurile complete unitare;
1000ic – cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri pe produse.
În cadrul cheltuielilor de exploatare, partea variabilă (care depinde de
volumul de activitate) este predominantă. Teoria şi practica economică
utilizează noţiunea de dependenţă proporţională, caz în care suma costurilor
variabile se exprimă prin relaţia:
Cv = a · Q
în care: a – suma costurilor variabile pe produs; Q – cantitatea.
În cazul unei dependenţe neproporţionale, suma costurilor variabile se
poate exprima prin următoarea relaţie:
Cv = f(Q).
Analiza dinamicii cheltuielilor variabile se efectuează cu ajutorul
următorilor indicatori:
1) cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
2) cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri.
În ceea ce priveşte analiza structurii cheltuielilor variabile, aceasta
poate viza natura cheltuielilor şi locul lor de formare, iar în cadrul acestora,
structura pe produse.
Cheltuielile fixe sau constante nu sunt în dependenţă proporţională cu
producţia sau vânzările.
Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe se poate realiza cu
ajutorul următorilor indicatori:
1) cheltuieli fixe la 1000 lei venituri din exploatare;
2) cheltuieli fixe la 1000 lei cifra de afaceri.
74
Raportul dintre cheltuielile fixe cele variabile în activitatea practică
caracterizează structura de exploatare şi stă la baza analizei riscului
operaţional, ca o componentă a riscului global al firmei.
Riscul de exploatare sau operaţional se determină cu ajutorul
„indicatorului de poziţie” faţă de pragul de rentabilitate (λ), astfel:
– în mărimi absolute: λ = CA1 – CAcr
– în mărimi relative: 100CA cr
⋅λ=λ′
în care:
CA1 – cifra de afaceri în perioada curentă;
CAcr – cifra de afaceri critică
−=
vcr R1
CfCA .
Riscul de exploatare scade pe măsură ce indicatorul de poziţie este mai
mare decât zero (λ > 0).
Analiza cheltuielilor pe elemente de cheltuieli
Cheltuielile de producţie au un caracter complex şi pot fi clasificate, în
funcţie de natura lor, astfel:
� cheltuieli materiale;
� cheltuieli salariale;
� cheltuieli financiare.
Analiza diagnostic a cheltuielilor materiale
Cheltuielile materiale au, de regulă, o pondere însemnată în totalul
cheltuielilor de exploatare. Ele constau în valoarea consumului de resurse
materiale şi a prestărilor de servicii şi se compun din:
• cheltuieli cu materii prime şi materiale;
• cheltuieli cu combustibil, energie, apă;
• cheltuieli cu amortizarea;
75
• cheltuieli cu obiectele de inventar;
• cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi;
• alte cheltuieli materiale.
Analiza diagnostic a cheltuielilor materiale urmăreşte, atât pe total, cât
şi pe elementele componente, evoluţia acestora şi intervine ori de câte ori se
constată abateri faţă de anumite normative sau prevederi. Reducerea
cheltuielilor materiale se realizează ca urmare a introducerii progresului
tehnic, a folosirii obiectelor muncii cu parametri superiori şi care determină
micşorarea consumurilor specifice. De asemenea, cheltuielile materiale mai
pot fi diminuate prin folosirea unor înlocuitori, mai ieftini, dar fără a afecta
nivelul tehnic şi calitativ al produselor.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (109-121)
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Relatia: 1000pq
cvq1000
pq
cvq
11
01
11
11 ⋅⋅
⋅−⋅
⋅⋅
∑∑
∑∑
in care: q reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse; cv –
costurile variabile unitare; p – preturile medii de vanzare unitare, are
urmatoarea semnificatie: influenta variatiei costurilor variabile unitare
asupra asupra cheltuielilor variabile la 1000 lei cifra de afaceri ?
2. Relatia: 1000pqv
cqv1000
pqv
cqv
00
00
01
01 ⋅⋅⋅
−⋅⋅⋅
∑∑
∑∑
in care: qv reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse; p –
preturile medii de vanzare unitare; c – costurile complete unitare, are
urmatoarea semnificatie: influenta variatiei structurii productiei vandute
asupra cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri ?
76
3. Relatia: 1000pqv
Cf1000
pqvCf
00
0
01
0 ⋅−⋅∑∑
, exprima influenta volumului
fizic al productiei vandute asupra cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de
afaceri?
4. Care sunt factorii ce influenţează nivelul cheltuielilor la 1000 de lei cifră
de afaceri?
5. Cum se interpretează influenţa cu semnul „+” a preţului de vânzare
asupra indicatorului C1000?
6. Cum se interpretează influenţa cu semnul „-” a costului asupra
indicatorului C1000?
7. Care sunt modelele şi factorii de influenţă în cazul cheltuielilor variabile
şi fixe la 1000 lei cifră de afaceri?
8. Relatia: 1000pqv
cqv1000
pqv
cqv
00
00
01
01 ⋅⋅⋅
−⋅⋅⋅
∑∑
∑∑
in care: qv reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse; p –
preturile medii de vanzare unitare; c – costurile complete unitare, are
urmatoarea semnificatie: influenta variatiei costurilor variabile unitare
asupra cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri.
9. Pe baza indicatorilor:
Indicatori P0 P1
– cheltuieli variabile 40.000 41.000
– cifra de afaceri 65.000 71.000
– indicele preţurilor de vânzare – 105%
– indicele costurilor variabile – 104%
Influenţa cheltuielilor variabile pe unitatea de produs asupra
cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri este de:
a) + 22,21 lei;
77
b) + 25,45 lei;
c) + 32,40 lei;
d) – 24,30 lei;
e) – 18,70 lei.
10. Influenta modificarii costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1.000 lei
cifra de afaceri fata de nivelul prevazut este „– 18 lei”. Aceasta reprezinta:
a)situatie pozitiva, datorita cresterii preturilor produselor fata de nivelul
prevazut;
b)situatie negativa, datorita modificarii costurilor unitare in functie de oferta
de pe piata a materiilor prime;
c)situatie pozitiva, datorita scaderii costurilor unitare fata de nivelul prevazut;
d)situatie negativa, datorita scaderii costurilor unitare la majoritatea
produselor fata de nivelul prevazut;
e)situatie pozitiva, datorita cresterii costurilor unitare fata de nivelul prevazut.
11. Modelul utilizat in analiza factoriala a cheltuielilor fixe este
1000pqv
C1000
CA
CC ff
f ⋅⋅
=⋅=∑
,
reprezentand cheltuielile fixe la 1000 lei cifra de afaceri (unde: qv -
cantitatea vanduta; Cf - cheltuieli fixe; p - pretul unitar al produsului).
Ordinea de influenta a factorilor este urmatoarea:
a)qv; p; Cf;
b)qv; Cf; p;
c)p; Cf; qv;
d)Cf; p; qv.
12. Relatia: 1000pq
cvq1000
pq
cvq
11
01
11
11 ⋅⋅
⋅−⋅
⋅⋅
∑∑
∑∑
78
in care: q reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse; cv
– costurile variabile unitare; p – preturile medii de vanzare unitare, are
urmatoarea semnificatie:
a)influenta variatiei structurii productiei vandute asupra cheltuielilor variabile
la 1000 lei cifra de afaceri;
b)influenta variatiei preturilor medii de vanzare unitare asupra cheltuielilor
variabile la 1000 lei cifra de afaceri;
c)influenta variatiei costurilor variabile unitare asupra asupra cheltuielilor
variabile la 1000 lei cifra de afaceri;
d)influenta variatiei factorilor globali asupra cheltuielilor variabile la 1000 lei
cifra de afaceri;
e)influenta variatiei factorilor strategici asupra cheltuielilor variabile la 1000
lei cifra de afaceri.
13. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori
1. Cifra de afaceri din perioada curenta 60.000 2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 52.000 3. din care: variabile 35.800 4. Cifra de afaceri propusa pentru perioada
urmatoare 63.000
Nivelul probabil al cheltuielilor la 1.000 lei cifra de afaceri este de:
a. 853,81 lei; b. 870,20 lei; c. 795,50 lei; d. 820,20 lei; e. 810,15 lei.
14. Pe baza indicatorilor:
lei
79
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cheltuieli variabile 30.000 35.000 2. Cifra de afaceri 70.000 75.000 3. Indicele preturilor de vanzare - 105% 4. Indicele costurilor - 102%
Influenta structurii asupra cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifra de
afaceri este de:
a. +55,22 lei; b. +51,82 lei; c. –49,50 lei; d. –58,37 lei; e. +60,25 lei.
15. Pe baza indicatorilor:
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Cifra de afaceri 55000 58000 2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 50500 52240 3 Indicele preturilor de vanzare - 110% 4 Indicele costurilor - 112%
Influenta structurii vanzarilor asupra cheltuielilor la 1000 lei CA este de: a. -33,57 lei b. +33,57 lei c. -40,20 lei d. +48,20 lei e. -52,35 lei
16. Pe baza indicatorilor:
lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
80
1 Cifra de afaceri 48.000 52.800 2 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 38.400 42.504 3 Indicele preturilor de vanzare - 106% 4 Indicele costurilor - 107%
Influenta costului asupra cheltuielilor la 1000 lei CA este de: a. -43,33 lei b. +52,67 lei c. +38,57 lei d. +42,12 lei e. -57,67 lei
81
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 12
LECŢIA 12 ANALIZA CHELTUIELILOR MATERIALE
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de analiză a cheltuielilor materiale și prezentării legăturii care există între rentabilitatea companiei și cheltuielile materiale. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii cheltuielilor materiale ale întreprinderii prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• materiale • cifră de afaceri • amortizarea • extensiv • intensiv
C. CUPRINS
12.1. Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri 12.2. Analiza cheltuielilor cu amortizarea
CONŢINUT
12.1 Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de
afaceri
82
Cheltuielile materiale au o pondere însemnată în totalul cheltuielilor de
exploatare. Cheltuielile materiale aferente exploatării se pot analiza, ca nivel
la 1000 lei venituri (Cm), cu relaţia:
100
cmgC
n
1iii
m
∑==
în care:
gi – coeficientul de structură al veniturilor (%);
cmi – cheltuielile materiale la 1000 lei venituri, pe categoriile „i” de
venituri.
Cheltuielile materiale la 1000 lei cifră de afaceri (Cm*), care constituie
partea cea mai importantă a veniturilor din exploatare, se analizează cu
relaţia:
1000pqv
cmqvC
n
1iii
n
1i
*ii
*m ⋅
⋅
⋅=∑
∑
=
=
în care: cm*i – cheltuielile materiale pe produsele „i”.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (121-123).
12. 2 Analiza cheltuielilor cu amortizarea
Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe,
inclusă în costul produselor. Amortizarea este un element structural al
costurilor produselor, în general, iar al cheltuielilor materiale, în special.
Creşterea gradului de utilizare extensivă şi intensivă a mijloacelor fixe
se reflectă în realizarea performanţelor economico-financiare ale firmei şi în
reducerea cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri.
Cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe pot fi analizate în două
moduri:
83
a) ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri;
b) ca sumă aferentă veniturilor din exploatare sau cifră de afaceri.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (123-128)
D. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Relatia: 1000
pqv
Cmqv
1000
pqv
Cmqv
11
01
11
11
i
n
1ii
i
n
1ii
i
n
1ii
i
n
1ii
⋅⋅
⋅−⋅
⋅
⋅
∑
∑
∑
∑
=
=
=
=
in care: qvi reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse;
Cmi – cheltuielile materiale pe produse; pi – preturile de vanzare pe produse,
semnifica influenta variatiei cheltuielilor materiale pe produse asupra
cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afaceri ?
2. Care este modelul de analiză a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de
afaceri şi care sunt factorii de influenţă?
3. Factorii directi de influenta a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de
afaceri in ordinea de analiza sunt:
a)cifra de afaceri, structura si pretul materialelor;
b)structura, pretul de vanzare, cheltuielile materiale pe unitate de produs;
c)structura, pretul de vanzare, cheltuielile materiale la 1 leu cifra de afaceri;
d)structura, cheltuielile materiale pe produs, pretul materialelor;
e)volumul productiei, costul materialelor, pretul de vanzare.
4. Relatia: 1000
pqv
Cmqv
1000
pqv
Cmqv
11
01
11
11
i
n
1ii
i
n
1ii
i
n
1ii
i
n
1ii
⋅⋅
⋅−⋅
⋅
⋅
∑
∑
∑
∑
=
=
=
=
in care: qvi reprezinta volumul fizic al productiei vandute pe produse;
Cmi – cheltuielile materiale pe produse; pi – preturile de vanzare pe
produse, semnifica:
84
a)influenta variatiei structurii productiei vandute asupra cheltuielilor materiale
la 1000 lei cifra de afaceri;
b) influenta variatiei cheltuielilor materiale pe produse asupra cheltuielilor
materiale la 1000 lei cifra de afaceri;
c)influenta variatiei preturilor medii de vanzare asupra asupra cheltuielilor
materiale la 1000 lei cifra de afaceri;
d)influenta variatiei coeficientului de structura a veniturilor asupra cheltuielilor
materiale la 1000 lei cifra de afaceri;
e)influenta variatiei factorilor globali asupra cheltuielilor materiale la 1000 lei
cifra de afaceri.
5. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cheltuieli materiale 40.000 46.000 2. Cifra de afaceri 80.000 94.600 3. Indicele preturilor de vanzare - 110% 4. Indicele costurilor (materiale) - 115%
Influenta pretului de vanzare asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei
cifra de afaceri este de:
a. –42,29 lei; b. –52,35 lei; c. +35,30 lei; d. +40,30 lei; e. –37,50 lei.
6. Pe baza indicatorilor:
lei Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 55.000 58.000 2. Cheltuieli aferente 50.500 52.240 3. Indicele preturilor - 110% 4. Indicele costurilor - 112%
85
Influenta structurii asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifra de afaceri este de: a. – 33,57 lei; b. + 33,57 lei; c. – 40,30 lei; d. + 48,20 lei; e. – 52,35 lei.
7. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 48.000 52.800 2. Cheltuieli aferente 38.400 42.504 3. Indicele preturilor de vanzare - 106% 4. Indicele costurilor - 107%
Influenta costului asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifra de
afaceri este de:
a. –43,33 lei; b. +52,67 lei; c. +38,57 lei; d. +42,12 lei; e. –57,67 lei.
8. Pe baza indicatorilor:
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1 Cheltuieli materiale 40.000 46.000 2 Cifra de afaceri 80.000 94.600 3 Indicele preturilor de vanzare - 110% 4 Indicele costurilor (materiale) - 115%
Influenta pretului de vanzare asupra cheltuielilor materiale la 1000 lei CA este de: a. -42,29 lei b. -52,35 lei c. +35,30 lei d. +40,20 lei e. -37,50 lei
86
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 13
LECŢIA 13 ANALIZA CHELTUIELILOR PE ELEMENTE DE CHELTUIELI
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii analizei cheltuielilor pe elemente de cheltuieli și prezentării legăturii care există între rentabilitate și riscurile firmei. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii analizei cheltuielilor pe elemente de cheltuieli prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască activitatea acesteia.
B. CUVINTE-CHEIE
• muncă • personal • cheltuieli cu personalul • cheltuieli cu dobânzile
C. CUPRINS
13.1. Analiza cheltuielilor cu personalul 13.2. Analiza cheltuielilor cu dobânzile
CONŢINUT
13.1. Analiza cheltuielilor cu personalul
Cheltuielile cu personalul cuprind toate cheltuielile firmei privind
remunerarea muncii ca factor al producţiei şi cheltuielile privind protecţia
socială.
Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul
87
Cheltuielile cu personalul cuprind toate cheltuielile firmei privind
remunerarea muncii ca factor al producţiei (cunoscute sub denumirea de
cheltuieli cu salariile) şi cheltuielile privind protecţia socială.
Cheltuielile cu personalul pot fi clasificate după următoarele criterii:
• în funcţie de elementele componente, se disting:
� salarii tarifare (negociate);
� sporuri acordate în funcţie de condiţii concrete de muncă;
� premii;
� cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială.
• în funcţie de cine suportă cheltuielile cu personalul.
� angajator:
• salariile nete,
• contribuţia la asigurările sociale,
• ajutorul de şomaj,
• fondul de sănătate;
� angajat:
� impozitul pe salarii,
� ajutorul de şomaj,
� fondul de sănătate,
� pensia suplimentară.
• în raport cu categoria de personal'.
� conducerea;
� tehnic, economic şi de altă specialitate;
� administrativ şi de deservire;
� muncitori etc.
• după formele de salarizare practicate (în scopul utilizării acelor
forme de salarizare legate direct de rezultatele activităţii desfăşurate);
88
• în raport de modul de includere în costuri este necesară localizarea
rezervelor existente în scopul creşterii eficienţei cheltuielilor cu personalul.
În cadrul analizei cheltuielilor cu personalul pot fi urmărite
următoarele obiective:
� analiza situaţiei generală a cheltuielilor cu salariile;
� analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;
� analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi
dinamica salariului mediu;
� analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile.
Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile
Analiza cheltuielilor cu salariile urmăreşte evoluţia în dinamică şi pe
structură, în mărimi absolute şi mărimi relative. Se evidenţiază contribuţia
fiecărui element la modificarea cheltuielilor cu salariile pe total firmă sau pe
structuri organizatorice (secţii, ateliere) şi se stabilesc cauzele care au
generat economii sau depăşiri de cheltuieli.
Modificarea cheltuielilor cu salariile în mărimi absolute (∆Cs) se
determină astfel:
∆Cs = CS1 — CS0
Partea dominantă a cheltuielilor cu salariile (cea corespunzătoare
personalului direct productiv) are caracter variabil, fiind dependentă de
volumul de activitate. Din aceste considerente, în teoria şi practica
economică se utilizează noţiunea de modificare relativă a cheltuielilor cu
salariile, în sensul de modificare condiţionată de volumul de activitate, care
se stabileşte astfel:
∆CSr = Cs1 - CSa;
unde:
89
∆CSr- modificarea relativă a cheltuielilor cu salariile; CS1 - cheltuieli cu
salariile realizate; CSa - cheltuieli cu salariile admisibile;
Iq - indicele volumului de activitate (cifra de afaceri sau producţia
exerciţiului).
În cadrul analizei cheltuielilor cu personalul pot fi urmărite
următoarele obiective:
A. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile.
B. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica
salariului mediu.
Cheltuielile cu salariile (Cs) pot fi analizate cu ajutorul următoarelor
modele:
1.
cs
V
C
W
N
VNC
e
s
a
s
ess
↓↓
⋅⋅= ; 100
csgcs ii∑ ⋅
=
csh
T
C
t
N
TNC s
sss
↓↓
⋅⋅=
în care:
s
e
N
V – productivitatea medie anuală ( )aw calculată pe baza veniturilor
din exploatare;
e
s
V
C – cheltuielile medii cu salariile la 1 leu venituri din exploatare
( )cs ;
gi – structura veniturilor din exploatare pe produse, lucrări, servicii etc.
90
csi – cheltuieli cu salariile la 1 leu producţie pe produse, lucrări,
servicii etc.
sN
T – numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un an ( )t ;
T
Cs – salariul mediu orar ( )csh .
Devansarea creşterii salariului mediu de către productivitatea medie a
muncii determină realizarea de economii privind cheltuielile cu salariile,
ceea ce se evidenţiază pozitiv la nivelul acestor cheltuieli la 1000 lei cifră de
afaceri şi implicit, în creşterea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale.
Indicele corelaţiei (Ic) dintre creşterea productivităţii muncii şi creştere
a salariului mediu se poate calcula astfel:
wa
csac I
II =
în care:
csaI – indicele salariului mediu anual;
waI – indicele productivităţii medii anuale.
Eficienţa cheltuielilor cu personalul poate fi analizată cu ajutorul
următoarelor modele:
(1) 1000V
CC
e
p1000p ⋅=
în care:
1000pC – cheltuieli cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare
(cifră de afaceri).
În ansamblul cheltuielilor financiare ale firmei, dobânzile deţin o
pondere importantă. Ele reprezintă costuri ale capitalului împrumutat şi
91
cuprind diferenţa dintre dobânzile plătite de firmă pentru creditele primite şi
dobânzile încasate pentru disponibilităţile sale în cont.
13.2. Analiza cheltuielilor cu dobânzile
Obiectul analizei cheltuielilor cu dobânzile îl constituie:
• suma absolută a cheltuielilor cu dobânzile;
• cheltuieli cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri.
Modelul utilizat în analiză pentru determinarea cheltuielilor totale cu
dobânzile este următorul:
100
1DCC îd ⋅⋅=
în care:
Cd – cheltuielile totale cu dobânzile;
D – procesul mediu al dobânzii (%);
Cî – capitalul împrumutat.
Influenţele factorilor care apar la cele trei modele de analiză a
cheltuielilor cu dobânzile la 1 000 lei cifră de afaceri au următoarea
semnificaţie economică:.
� în cazul în care influenţa soldului mediu al activelor circulante
este pozitivă, aceasta se apreciază ca justificată din punct de vedere
economic numai atunci când se respectă corelaţia: 100 <Iac < Ica.
În situaţia în care indicele soldului mediu al activelor circulante
devansează indicele cifrei de afaceri (Iac > Ica), influenţa soldului mediu al
activelor circulante se apreciază ca fiind nefavorabilă deoarece înseamnă o
creştere a cheltuielilor cu dobânzile la 1 000 lei cifră de afaceri, determinată
de încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante;
� dacă semnul influenţei vânzărilor medii zilnice (dz) este „+",
situaţia poate fi considerată ca fiind justificată, deoarece arată cu cât pot
92
fi depăşite cheltuielile cu dobânzile la 1 000 lei cifră de afaceri, în cazul
sporirii cifrei de afaceri, viteza de rotaţie rămânând neschimbată;
� în cazul în care influenţa vitezei de rotaţie a activelor
circulante este „-", ea reflectă o situaţie pozitivă din punct de vedere
economic, deoarece semnifică accelerarea acesteia, în sensul reducerii
numărului de zile necesare efectuării unei rotaţii complete;
� influenţa cotei de participare a creditului Ia acoperirea
activelor circulante cu semnul „+", reprezintă o situaţie nefavorabilă,
adică o scădere a surselor proprii cu efecte nefavorabile asupra
rezultatelor firmei;
� dacă influenţa structurii creditelor este cu semnul „+", aceasta
însemnă creşterea ponderii categoriilor de credite la care s-au prevăzut
rate ale dobânzii mai mari decât rata medie programată pe firmă;
� influenţa ratei dobânzii pe categorii de credite cu semnul „+"
semnifică o creştere a ratelor de dobândă pe categorii de credite
comparativ cu cele programate.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (128-140)
D. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Cum se determină cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei cifră de
afaceri şi factorii de influenţă?
2. Indicele cheltuielilor medii cu personalul este mai mic decat indicele
productivitatii muncii. Aceasta inseamna:
a)consecinte nefavorabile ale utilizarii timpului de munca;
b)cresterea cheltuielilor de exploatare pe seama salariilor;
c)cresterea cheltuielilor variabile cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri;
d)ineficienta utilizarii factorului munca;
93
e)sporirea eficientei utilizarii factorului munca.
3. Pe baza indicatorilor: lei
Nr. crt.
Indicatori P0 P1
1. Cifra de afaceri 70.000 72.500 2. Cheltuieli cu amortizarea 16.250 19.250
Influenţa sumei amortizarii asupra cheltuielilor cu amortizarea la 1.000
lei cifra de afaceri este de: a. –25,15 lei; b. +41,38 lei; c. +50,25 lei; d. –35,12 lei; e. +55,18 lei
4. Definiţi principalele categorii de cheltuieli cu personalul.
5. Definiţi elementele constitutive ale modelului de analiză a
cheltuielilor cu dobânzile.
94
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 14
LECŢIA 14 ANALIZA COSTULUI PE PRODUS
A. OBIECTIVE
Abordarea întregii problematici este subordonată cunoașterii principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii pe produs și prezentării legăturii care există între rentabilitatea firmei și rentabilitatea pe produs. În acelaşi timp, metodologia analizei economico-financiare constituie un cadru de abordare a problematicii analizei costului pe produs prin prisma obiectivelor unor subiecţi, din sfera aceasta, interesaţi să-i cunoască rentabilitatea produselor companiei.
B. CUVINTE-CHEIE
• produs • cost unitar • cost variabil unitar • preţ unitar • consum specific • cheltuieli indirecte • cost marginal
CONŢINUT
Costul unitar pe produs reprezintă unul din indicatorii importanţi ai
activităţii firmei.
Managerii sunt în general interesaţi în adoptarea unor măsuri care să
ducă la scăderea costului pe produs.
Reducerea costurilor unitare reprezintă un obiectiv esenţial în ceea ce
priveşte creşterea competitivităţii produselor, găsirea de noi pieţe de
desfacere, creşterea gradului de utilizare a capacităţii de producţie.
95
Analiza costului pe unitatea de produs urmăreşte explicarea modificării
costului pe fiecare produs, stabilindu-se contribuţia absolută şi relativă a
fiecărei categorii de cheltuieli la modificarea totală a costului pe produs.
Analiza costului pe unitatea de produs vizează următoarele aspecte:
• analiza principalelor categorii de cheltuieli pe unitatea de produs;
• analiza costului pe unitatea de produs în funcţie de gradul de utilizare
a capacităţii de producţie;
• analiza costului marginal;
• analiza consecinţelor modificării costurilor unitare pe produse asupra
performanţelor economico-financiare ale firmei;
• analiza căilor de reducere a costurilor.
Analiza costului pe unitatea de produs vizează următoarele aspecte:
� Analiza cheltuielilor cu materiile prime şi materialele pe
unitatea de produs
Analiza factorială cheltuielilor cu materii prime şi materiale pe
unitatea de produs se realizează pornind de la următorul model:
Chm = cs×p ,
În care:
- cs - este consumul specific;
- p , - este preţul de aprovizionare al materialelor.
Stabilirea contribuţiei fiecărui factor asupra modificării costului
unitar se prezintă astfel:
1) Influenţa modificării consumului specific:
∆Chm(∆c,)=(cs1-cs0)·p0`;
2) Influenţa modificării preţului de aprovizionare:
∆Chm(p`)=cs1(p`-p`)
96
În activitatea practică de analiză se au în vedere, în special, acele
materii prime şi materiale care au o pondere mare în costul produselor. Se
urmăreşte, în primul rând, reducerea consumurilor specific, fără a afecta
nivelul tehnic şi calitativ al produsului.
Preţul de aprovizionare are un rol deosebit în dimensionarea
cheltuielilor şi trebuie să fie rezultatul unor negocieri cu partenerii de
afaceri.
• Analiza cheltuielilor cu salariile directe pe produs
Cheltuielilor cu salariile directe pe produs depind de normele de
muncă şi de tariful pe oră, respectivde productivitatea muncii exprimată
prin timpul consumat pe unitatea de produs(t) şi salariul mediu pe unitatea
de timp(sh).
Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile directe pe produs se
face cu următorul model de analiză:
Chs = t• sh
• Analiza cheltuielilor indirecte pe produs
Cheltuielile indirecte pe produs deţin ponderi importante în structura
costului unitar, ceea ce impune o atenţie deosebită acordată criteriilor de
repartizare a cestora şi posibilităţilor de diminuare.
Cheltuielile indirecte sunt influenţate de volumul fizic al
producţieie fabricate şi de suma acestora:
Chi = q
Ci
Unde:- Ci –suma cheltuielilor indirecte;
- q – volumul fizioc al producţieie obţinute.
97
• Analiza costului marginal
Costul marginal poate fi definit ca fiind costul unei unităţi
adiţionale dintr-un produs şi se calculează prin raportarea creşterii
cheltuielilor totale( Ct∆ ) la creşterea producţiei( q∆ ), utilizăndu-se
următoarea relaţie:
Cmg = q
Ct
∆∆
Unde :
- Ct∆ - creşterea cheltuielilor totale;
- q∆ - creşterea producţiei.
Pentru aprofundare vezi manual analiza pag (140-145)
C. ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Ce exprima relatia: 01
tt
CC01
−−
a)costul mediu;
b)influenta volumului productiei asupra costului mediu;
c)costul marginal;
d)influenta cheltuielilor totale asupra costului mediu;
e)influenta volumului productiei asupra costului marginal
2. Următoarea formulă:
Chs = t• sh reprezintă………….
3. Următoarea formulă:
Cmg = q
Ct
∆∆
98
Unde :
- Ct∆ - creşterea cheltuielilor totale;
- q∆ - creşterea producţiei
reprezintă……………………
4. ∆Chm(∆c,)=(cs1-cs0)·p0` reprezintă influenţa modificării consumului
specific ?
5. ∆Chm(p`)=cs1(p`-p`) reprezintă influenţa modificării preţului de
aprovizionare ?
99
MODELE DE TESTE GRILĂ
Notă: Teste grilă asemănătoare se vor da la examen.
Teste de tipul – alegere multiplă (Multiple choice):
1. Cifra de afaceri critica se determina cu ajutorul relatiei:
(unde: CV reprezinta cheltuielile variabile; Cf – cheltuielile fixe; VR -
rata medie a cheltuielilor variabile).
a)CAcr = CV + Cf
b) Vcr RCACA ⋅=
c)CAcr = CA – (CV + Cf)
d)V
crR1
CfCA
−=
e)CA
CCA V
cr =
2. Cifra de afaceri critica semnifica:
a) cifra de afaceri aferenta ultimei unitati fizice de produs vandute;
b) pretul mediu pe unitatea de produs
c) variatia vanzarilor generata de variatia volumului fizic al productiei
obtinute;
d) cifra de afaceri aferenta pragului rentabilitatii;
e) cifra de afaceri pentru un nivel dat al dividendelor si impozitului pe
profit.
3.Cifra de afaceri marginala reprezinta:
a)venitul mediu pe unitatea de produs;
b)vanzarile firmei care permit atingerea pragului rentabilitatii;
c)vanzarile intreprinderii la nivelul capacitatii maxime de productie;
d)plusul de vanzari fata de consumurile de la terti;
100
e)variatia veniturilor generata de modificarea cu o unitate a volumului
fizic al vanzarilor.
4. Productia marfa fabricata exprima:
a)productia obtinuta si livrata;
b)valoarea produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor
prestate pentru terti;
c)plusul de valoare rezultat ca urmare a activitatii de productie
d)valoarea produselor finite si a productiei in curs de executie;
e)veniturile din operatiunile comerciale curente
5. Influenta modificarii valorii medii adaugate la 1 leu productie asupra
valorii adaugate este:
a)
b)
c)
d)
e)
6. Influenta modificarii timpului mediu pe un angajat asupra valorii
adaugate este:
a)
b)
c)
d)
e)
101
7. Influenta modificarii productivitatii medii orare asupra valorii
adaugate este:
a) ( ) 1hh0 vaWWN01 ⋅−
b) ( ) 1hh11 vaWWtN 01 ⋅−
c) ( ) 0hh1 vaWWT01 ⋅−
d) ( ) 0hh1 vaWWQe 01 ⋅−
e) ( )0111 vavatN −
8. Urmatoarea relatie: t1(sh1 – sh0)
unde: t = timpul consumat pe unitate de produs
sh = salariul mediu orar
Reflecta:
a)scaderea cheltuielilor cu salariile;
b)influenta productivitatii muncii asupra cheltuielilor cu salariile pe
unitatea de produs;
c)influenta salariului mediu orar asupra cheltuielilor cu salariile pe unitatea
de produs;
d)cresterea cheltuielilor cu salariile;
e)modificarea costului pe unitate de produs.
9. Influenta modificarii costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1000
lei cifra de afaceri fata de nivelul prevazut este –18 lei. Aceasta
reprezinta:
a)situatie pozitiva, datorita cresterii preturilor produselor fata de nivelul
prevazut;
b)situatie negativa, datorita modificarii costurilor unitare in functie de
oferta de pe piata a materiilor prime;
c)situatie pozitiva, datorita scaderii costurilor unitare fata de nivelul
prevazut la majorarea produselor;