Singuratatea - Poveste despre feciorul imparatului

Traia odata un imparat mare, care stapanea o imparatie, ce se intindea pe mai bine de jumatate din tot pamantul. Si avea el un baietel, unicul lui copil, ce-i era mai drag ca ochii din cap. Imparatul il alinta si-i daruia cele mai scumpe jucarii, care se puteau gasi in lume. Si erau asa de multe, ca ocupau cinci, poate chiar sase camere! Dar iata, s-a intamplat odata o nenorocire. Micutul s-a imbolnavit. Au fost invitati cei mai renumiti medici, pentru a-l vindeca pe print, nimeni nu-l putea ajuta. Nici ceaiurile, nici picaturile, nici pastilele, sau vitamina C, nu i-au ajutat, nici chiar aerul curat, sau baile in mare; toate erau inutile. Imparatul si imparateasa erau tare necajiti si oftau, vazand ca incercarile lor de a-l ajuta pe fiu, sunt zadarnice. Si iata ca odata, cand nefericitii parinti, isi pierdusera deja orice speranta, sfetnicii i-au spus imparatului despre un cizmar intelept si foarte sarac, care locuia in oras si care, ar putea fi in stare sa-l vindece pe print. -Un oarecare cizmar saracacios, sa-mi salveze mie, copilul? s-a mirat imparatul. In timp ce cei mai vestiti medici ridica neputinciosi din umeri? Insa nu a avut incotro si a trebuit sa-l invite pe omul cel intelept. Cizmarul a consultat copilul si a spus: - Copilul este absolut sanatos. Insa sufera cumplit de singuratate. Printul se usuca, la fel ca o floare neudata, deoarece este lipsit de fericirea de a se juca impreuna cu alti copii. - Nu s-a mai auzit asa ceva! Unde s-a mai vazut!? Ce prostie! strigau intr-un glas, cu totii, imparatul, imparateasa, sfetnicii si toti cei de la curtea imparateasca. - Printul marelui imparat sa se joace cu copiii prostimii?! Asta nu se va intampla! Printului i se cuvine sa stea in curtea imparateasca si sa se joace cu cele mai importante jucarii, nu cu toti mucosii, in nisip! Toti s-au retras, iar imaratul a trantit usa, de-a cazut un tablou - bum! Inteleptul a ridicat din umeri si s-a intors la casa lui. Insa din zi in zi printul se simtea tot mai rau. Nu au mai ramas medici la care sa nu se fi adresat imparatul. In zadar! Toate leacurile erau fara niciun folos. Imparatul s-a luat cu mainile de cap: ce-i de facut? Atunci, si-a amintit de sfatul cizmarului si a hotarat, ca trebuie sa incerce propunerea lui. Cizmarul cel intelept a venit la print, l-a luat de mana si l-a scos din palatul imparatesc, ducandu-l in oras. Au ajuns repede la terenul de joaca al copiilor. -Uita-te! i-a zis inteleptul. Sub ochii printului fremata viata. Copiii se jucau veseli, in nisip, construiau turnuri, tunele si drumuri. Ei strigau, erau galagiosi si foarte bucurosi impreuna. La inceput feciorul de imparat a strambat din nas. Copiii i s-au parut murdari, si erau mult mai prost imbracati decat el. Dar, mai ales, el nu stia cum ar trebui sa se comporte cu ei. Deoarece pana atunci el se jucase numai singur. Printul deja voia sa se intoarca la palat, cand cizmarul l-a ridicat in brate si l-a asezat direct in mijlocul copiilor. Ei l-au primit in joaca lor, si si-au impartit jucariile, lopetile si caldarusele. Toti construiau un oras mare si le trebuia un sofer de camion, care transporta nisipul. Printul, nici n-a bagat de seama cand s-a prins in jocul lor. S-a dovedit ca joaca cu copiii era foarte captivanta si interesanta, asa ca, toate bolile si durerile au disparut ca prin minune, de parca nici nu ar fi existat vreodata. In veselia si zgomotul ce-l inconjurau, printul a uitat de tot necazul.

Cand a venit seara el s-a uitat cu dragoste la toti noii sai prieteni. Tare nu vroia sa-i lase, dar tocmai si-a amintit cate jucarii stateau la palat fara ca nimeni sa se joace cu ele. Ele vor fi indeajuns pentru toti copiii din oras, a gandit printul. Intorcandu-se la palat i-a rugat pe imparat si imparateasa, ca a doua zi de dimineata, toate jucariile sale sa fie impartite pe la toate locurile de joaca din oras. Vazandu-si fiul insanatosit, parintii s-au bucurat nespus si au fost de acord cu el. Ei au multumit inteleptului cizmar si chiar i-au cerut scuze ca nu l-au ascultat de la bun inceput. -De-acum incolo am sa ascult orice intelept, chiar daca e cizmar, s-a gandit printul. Si mare sarbatoare a fost a doua zi, in tot orasul, si toti copiii, s-au jucat imparateste!

(De Nadia Rafaeli)

Speranta

de prichindelisor » Mie Apr 14, 2010 9:36 am Unul dintre cele mai mari daruri din lume este speranta. Datorita ei, totul este posibil. Speranta este o decizie si o alegere. Alegerea de a avea incredere in viata. Sa stim in orice moment ca avem resursele necesare pentru a face fata tuturor lucrurilor care vin in viata noastra.

De se sa alegem speranta? Iata cateva motive: 1. Diferenta intre a trai cu speranta si a trai cu teama este ca diferenta intre viata unui erou si viata unui om las. Cei care traiesc in frica refuza sa-si asume riscuri si traiesc o viata mediocra. Cei care traiesc cu speranta ajung acolo unde ii poarta visele si traiesc o viata plina de aventuri.2. Viata este sinonima cu schimbarea. Fiecare suferinta si durere pe care o experimentam va lua sfarsit, iar aceasta este o cauza pentru a avea speranta. Asa cum spunea Jean Kerr : “Speranta este sentimenul pe care il ai atunci cand stii ca sentimentul pe care il ai nu e permanent.” 3. Speranta este visul unui om treaz. A trai fara speranta inseamna sa incetezi sa mai traiesti. Nu este posibil ca cineva sa fie constient de sine si sa nu aiba speranta si bucurie, caci asa cum spune Osho: “ Ignoranta inseamna capacitatea de a ignora. Trebuie ca ignori pasarile, copacii, florile, oamenii. Altfel, viata este extrem de frumoasa, incat daca ai putea sa o vezi asa cum este nu te-ai mai opri din ras si veselie. Ai continua sa canti si sa razi in interiorul tau...Viata nu este plictisitoare, mintea este plictisitoare. Si ne inconjuram de atata minte incat nu mai permitem vietii sa intre in interior. Pune deoparte cunoasterea! Priveste cu ochi simpli si vei afla ca viata este o surpriza constanta .”4. Speranta ne spirjina. Ne da puterea sa cautam solutii sa facem tot ce se poate sau sa acceptam ce nu poate fi schimbat.5. Cand traim cu speranta, vom fi in pozitia sa dam mai departe speranta. Asta este un lucru de nepretuit. 6. Speranta este motorul actiunii. Cand suntem plini de speranta, avem un motiv sa actionam.7. Speranta este steaua care ne calauzeste pe drumul cresterii personale.

8. Cel care nu spera sa castige a pierdut déjà. Omul care are speranta vede succes acolo unde ceilalti vad esec si vede rasarit acolo unde ceilalti vad furtuna. 9. Rabdarea este o cheie catre succes si numai cei care au speranta sunt rabdatori.

Iata cateva moduri de a mentine speranta vie:Sa actionam in ciuda fricilor. Curajul nu este absenta fricii, ci este mai degraba parerea ca altceva este mai important decat frica. Ca sa indeplinesti lucruri mari, trebuie nu numai sa actionezi, ci si sa visezi; nu numai sa planifici, ci sa si crezi. Unde nu este viziune, nu este speranta. Nu spera ca problemele tale sa devina mai mici; spera ca tu sa devii un om mai puternic. Nu spera sa primesti mai mult din ceea ce ai, ci spera sa fii mai recunoscator pentru ceea ce ai acum. O metoda sigura de a sustine speranta este sa sa traiesti intens de ziua de azi. Ingrijorarea nu scuteste ziua de maine de pareri de rau ci fura puterea zilei prezente. St. Francis of Assisi (1181 ~ 1226) are un sfat pretios: a) "incepe prin a face ce e necesar b) fa ceea ce e posibil c) apoi brusc te vei trezi ca faci imposibilul. (sursa: Iris Violet)………..Redau mai jos un fragment din cartea “How to make love all the time”, de Barbara de Angelis, care ne poate ajuta sa realizam cat de groase sunt zidurile pe care le-am construit in jurul inimii noastre si ce putem face pentru a ne umple viata de iubire si bucurie:“ Imagineaza-ti o reprezentare a inimii tale, iubitoare, increzatoare si deschisa. Imaginea poate fi o minunata floare deschisa, sau tu insuti copil fiind, sau o culoare lumina minunat colorata. Relaxeaza-te in senzatia ca ai inima deschisa si plina de dragoste. Rememoreaza o vreme de cand erai tanar, cand inima ta era in acest fel. Aminteste-ti cum te simteai sa fii atat de iubitor si sa ai incredere in dragoste. Acum, aminteste-ti pentru prima data cand ai fost ranit in dragoste si ai pus un zid de protective in jurul inimii tale delicate. Poate ca primul zid a fost pus cand s-a nascut fratele sau sora si tu voiai atentie de la mama, dar ea era prea ocupata sa iubeasca pe altcineva. Poate ca primul zid a fost pus cand taticul tau a plecat de acasa si nu s-a mai intors. Acum, imagineaza-ti celelalte ziduri din jurul inimii tale, care au impiedicat dragostea ta sa zboare si dragostea altora sa te atinga. Cat de multe ziduri vezi? Cand a fost construit fiecare din acestea? Aminteste-ti ce te-a facut sa iei decizia de a te inchide in tine si a goni dragostea. Poate ca unul din ziduri a fost creat cand copiii din cartier ti-au pus porecle si nu au vrut sa se joace cu tine. Poate te-ai indragostit adolescentin de un baietel care statea langa tine in clasa si care, cand a aflat ca il placi, a ras de tine. O alta lovitura, un alt zid.

Pe masura ce anii au trecut, zidurile s-au adunat unul cate unul in jurul inimii tale, facand tot mai greu sa primesti dragostea si tot mai greu sa o oferi cu libertate. Oare zidurile tale au pe ele etichte de genul : “descoperit ca sotul are o aventura” sau “ tata a parasit-o pe mama” sau “seful m-a dat afara” sau “respins cand am dat intalnire cuiva” ??Sunt zidurile tale inalte si groase? Exista vreun mod de a trece prin ele? Observa care dintre ziduri sunt mai vechi si care sunt cele mai noi.Acum, priveste dincolo de toate aceste ziduri si descopera-te pe tine insuti. Imagineaza-te copil fiind, increzator si cu inima deschisa. Cum te simti ascunzandu-te

in spatele tuturor acestor ziduri? Singur? Te temi sa iesi afara? Isi doreste o parte din tine ca cineva sa intre si sa descopere ? (sursa: Iris Violet)…………….