Singuratatea la copiiSinguratatea este o problema importanta care poate avea consecinte nefaste pe termen scurt sau lung asupra copiilor. Deseori copiii care se simt singuri au esecuri in situatia relationarii de la egal la egal si astfel se simt mai degraba insingurati, nefiind in masura sa se simta la acelasi nivel cu prietenii. Adesea se simt exclusi traire care le poate scadea stima de sine. In plus, se pot asocia trairi ca: tristete, indispozitie, plictiseala si instrainare. Conjuncturile din copilarie care isi aduc contributia la trairea singuratatii pot fi un factor de predictie privind fenomenul singuratatii la varsta adulta. Asadar, copiii care se confrunta cu singuratatea la varste fragede sunt mai expusi riscului de a rata acele multiple ocazii de interactiune cu cei de o seama cu ei si de deprindere a unor abilitati utile pe parcursul vietii. Data fiind importanta atribuita beneficiilor interrelationarii si prieteniilor intre copiii de aceeasi varsta pentru dezvoltarea acestora, eventuala absenta intr-o proportie sau alta a interactiunilor la acest nivel naste multe ingrijorari si preocupari pentru cei care lucreaza cu copiii de varsta frageda. Exista cativa factori care contribuie la instalarea sentimentului de insingurare la copii. O parte din factori au sursa in exteriorul scolii si genereaza situatii conflictuale acasa; mutarea la o noua scoala sau/si intr-un nou cartier; pierderea unui prieten; pierderea unui obiect, proprietati sau a unui animal de companie; divortul parintilor; decesul unui animal de companie sau a unei persoane speciale pentru copil. In mod egal, este semnificativa actiunea unor factori dispusi in interiorul scolii: a fi respins de cei de aceeasi varsta; abilitati sociale insuficient dezvoltate ce contribuie la esecul formarii unor relatii de prietenie; sau prezenta unor trasaturi personale (de exemplu: timiditate, anxietate si stima de sine scazuta) ce favorizeaza aparitia unor dificultati in a lega relatii de prietenie. Copiii de gradinita care sunt victime ale celor de aceeasi varsta cu ei(sunt, de exemplu luati peste picior, ironizati sau atacati fizic sau verbal) prezinta in mai mare proportie trairi de insingurare, depresive si atitudini negative raportate la scoala decat copiii nonvictimizati. Un prim pas spre analiza singuratatii la copii il reprezinta observarea atenta a acestora. Pe parcursul observarii va puteti concentra pe aspecte care pot conduce catre semnele indicatoare ale singuratatii: Pare copilul timid, anxios, nesigur de sine sau trist? Prezinta copilul o lipsa de interes pentru activitatile din jur? Pare a fi respins de partenerii de joaca? Evita copilul deliberat pe ceilalti copii? Ii lipsesc copilului abilitati sociale care il pot impiedica sa initieze si sa mentina interactiuni cu ceilalti? Poseda copilul abilitatile sociale necesare, dar este retinut in a le aplica? Este copilul victimizat de cei de varsta lui? Aparenta insingurare a copilului este ea o stare stabila pe perioade mari de timp sau este, mai degraba, un fenomen recent aparut? In plus, avand in vedere ca singuratatea la copii nu poate fi intotdeauna detectata(de pilda: sunt copii care par a avea prieteni, insa marturisesc ca se simt singuri), este bine sa alocati timp pentru a dialoga cu copilul. Ii putei intreba pe copii: "Ce inseamna a fi trist si singur?"; "Te simti singur si trist?" sau "Ce te-ar face mai fericit. Pe parcursul observarii si evaluarii copiilor este important sa fim receptivi la si constienti de capacitatile lor de dezvoltare si de inclinatiile personale. De exemplu, s-a sugerat ca acei copii care obisnuiesc sa se joace singuri sunt supusi unui risc crescut de aparitie viitoare a unor probleme in plan social si cognitiv. Cu toate acestea, un numar mare de prescolari si copii de gradinita se implica in activitati individuale care sunt predictori ai unor capacitati insemnate. De aceea, de-alungul timpului este nevoie sa observati interactiunile copiilor cu cei de aceesi varsta si sa comunicati cu copiii despre sentimentele lor.Cercetarea in sprijinul metodelor de asistare a copiilor care se confrunta cu singuratatea la scoala nu este deloc ampla, puteti lua in considerare cateva mijloace de interventie care vor fi adaptate fiecarui copil in parte. Copiii care sunt agresivi prezinta mai multe semne ale insingurarii si ale lipsei de satisfactie in viata sociala. Copiii sunt respinsi din mai multe motive si trebuie aflate acele cauze care duc la respingere. Se poarta copilul agresiv cu ceilalti? Are copilul dificultati in a se integra intr-o activitate de joc in desfasurare si de a se adapta la aceasta? Intampina copilul dificultati in exprimarea propriilor nevoi si dorinte? Din momentul identificarii problemei puteti sprijini copilul in modificarea situatiei. Este bine sa evidentiati efectele conduitei copilului asupra celorlalti, sa-i aratati copilului cum sa se adapteze unui joc in desfasurare, sau sa-l ajutati sa-si comunice cu claritate trairile si dorintele. Acei copii care sunt sprijiniti, ingrijiti si pretuiti au sanse reduse sa fie respinsi si au sanse mari de a interactiona sub bune auspicii cu cei de aceeasi varsta. De asemenea, copiii care sunt neglijati sau retinuti prezinta semne ale insingurarii, desi intr-o mai mica proportie fata de cei agresivi. Deoarece acestor copii le lipsesc, de regula, in mare masura abilitatile sociale ei se confrunta cu dificultati in interrelationarea cu ceilalti copii de varsta lor. Acesti copii pot fi, de asemenea, destul de timizi, inhibati si anxiosi si le lipseste in mare masura increderea in sine. Daca ii lipsesc copilului multe abilitati sociale, puteti insista pe a oferi confirmari, sugestii si idei pe care copilul le poate prelua. Acei copii care poseda abilitati sociale adecvate, dar sunt retinuti in a le utiliza pot fi pusi in situatii de interactiune cu copii mai mici. Aceste exercitii ii ofera copilului mai mare ocazia de a aplica deprinderile sociale si de a-si creste increderea in fortele proprii. Acei copii care sunt victimizati de ceilalti vad scoala ca pe un loc nesigur si amenintator si de regula isi exprima dispretul pentru scoala. In plus, acesti copii prezinta semne perpetue ale insingurarii si dorinta de a evita scoala, chiar si daca victimizarea dispare. Aceste descoperiri indica importanta implementarii unor strategii imediate de interventie pentru reducerea victimizarii. Profesorii pot actiona cu influentari ferme dar ajutatoare la adresa agresorului. De exemplu, profesorii vor ghida si ii vor asista pe copii in deprinderea abilitatilor sociale necesare, cum sunt respectul fata de ceilalti si fata de sine, in implicarea in rezolvarea de probleme, in munca in echipa asupra abilitatilor si sarcinilor care necesita cooperare si in exprimarea emotiilor si sentimentelor in moduri adecvate. Profesorii pot reflecta asupra modalitatilor prin care un copil insingurat poate fi ajutat prin intermediul programei scolare. Unii copii pot beneficia de ocaziile de a-si exprima tristetea si singuratatea prin intermediul manevrarii obiectelor, prin desen, miscari, muzica sau activitati creative. Amenajarea spatiului de activitati teatrale cu ajutorul recuzitei poate sa ii ajute pe unii copii sa-si exprime prin joc dramatic trairile si sa castige o senzatie de control. Prezentarea unor lecturi atent selectionate copiilor, poate constitui o contributie la favorizarea sanatatii lor emotionale. Copiii care sunt capabili sa-si exprime clar ingrijorarile, preocuparile vor fi deschisi in a vorbi despre tristetea lor. Cultivarea de relatii apropiate cu copiii si comunicarea cu cei care ii ingrijesc indeaproape pot oferi profesorilor indicii de valoare. In cazul in care profesorii afla ca sursa insingurarii unor copii se gaseste in mijlocul unei crize familiale, atunci isi pot oferi sprijinul in mai multe moduri. Alocarea de timp suplimentar de ascultare poate fi de ajutor, cu efect linistitor pentru unii copii. Sugestii adresate parintilor, cum ar fi: invitarea unui copil de aceeasi varsta acasa poate fi o idee buna si il poate ajuta pe copil sa puna bazele unei relatii de prietenie. De asemenea, se poate consulta cu parintii copilului pentru a afla ce anume l-ar ajuta sa se simta in largul sau la scoala si pot impartasi parintilor surse utile de informare, cum sunt: diverse lecturi sau cercurile de discutii intre parinti. Aspectele ce descriu singuratatea erau odata asociate doar cu viata adolescentilor si a adultilor. Studiile arata ca aceasta realitate psihica a fost gresit abordata si ca o mica dar insemnata parte a copiilor de varsta mica traiesc intr-adevar sentimentul insingurarii. Ca rezultat, consecintele negative imediate sau pe termen lung asociate singuratatii la copii au devenit vizibile iar necesitatea de a-i supune pe copii observarilor si de a initia si a implementa strategii de interventie reprezinta adevarate urgente.