simularea_creativitatii_elevilor

5
EXERCIŢII – EXEMPLE (PRACTICE) PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR Creativitatea poate fi socotită o expresie a personalităţii, dar aceasta nu exclude, ci presupune activităţi îndelungate şi eforturi deosebite. Indiscutabil, cultivarea spiritului creativ al elevului depinde în mare măsură de capacitatea dascălului de a crea o atmosferă propice procesului de învăţământ. El este mijlocitorul dintre copil şi lumea înconjurătoare, deschide posibilităţi de dobândire a unei experienţe proprii, sprijinindu-i în ordonarea şi sistematizarea cunoştinţelor. Produsul de bază în educarea creativităţii este activitatea independentă care se poate pune în practică la toate obiectele de studiu. Angajarea sistematică a elevilor în operaţii de analiză, sinteză, generalizare asigură o gândire creativă, flexibilă. Eficienţa creativităţii la elevi este dependentă de pregătirea ştiinţifică şi pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea elevilor, de a subordona totalitatea mijloacelor didactice obiectivelor propuse. Iată, în continuare, câteva exemple de itemi care vor conduce, cu siguranţă, la stimularea şi dezvoltarea spiritului creator, spirit de care elevii noştri nu duc lipsă. El trebuie doar încurajat, scos la lumină I. Aria curriculară: Limbă şi comunicare 1. Scrieţi o propoziţie în care toate cuvintele sa înceapă cu aceeaşi literă. 2. Alcătuiţi o propoziţie în care să existe un adjectiv situat în faţa substantivului. 3. Ce ar putea vorbi băncile, tabla,catedra…dintr-o sală de clasă în timpul unei vacanţe. 4. Găsiţi utilizări neobişnuite pentru : cheie, mătură, dulap, ochelari … 5. Alcătuiţi o propoziţie în care să existe un pronume personal la persoana a III-a, numărul singular, genul feminin si un pronume personal de politeţe la persoana a III-a, numărul. singular, genul feminin. 6. Formulaţi un dialog dintre: un scaun şi o masă; un medicament şi un microb; dintre o bancnotă de 100 lei şi un

description

o analiza sintetica a principalelor aspecte care vizeaza creativitatea elevilor

Transcript of simularea_creativitatii_elevilor

Page 1: simularea_creativitatii_elevilor

EXERCIŢII – EXEMPLE (PRACTICE)

PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂŢII ELEVILOR

Creativitatea poate fi socotită o expresie a personalităţii, dar aceasta nu exclude, ci presupune activităţi îndelungate şi eforturi deosebite.

Indiscutabil, cultivarea spiritului creativ al elevului depinde în mare măsură de capacitatea dascălului de a crea o atmosferă propice procesului de învăţământ. El este mijlocitorul dintre copil şi lumea înconjurătoare, deschide posibilităţi de dobândire a unei experienţe proprii, sprijinindu-i în ordonarea şi sistematizarea cunoştinţelor. Produsul de bază în educarea creativităţii este activitatea independentă care se poate pune în practică la toate obiectele de studiu. Angajarea sistematică a elevilor în operaţii de analiză, sinteză, generalizare asigură o gândire creativă, flexibilă.

Eficienţa creativităţii la elevi este dependentă de pregătirea ştiinţifică şi pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea elevilor, de a subordona totalitatea mijloacelor didactice obiectivelor propuse.

Iată, în continuare, câteva exemple de itemi care vor conduce, cu siguranţă, la stimularea şi dezvoltarea spiritului creator, spirit de care elevii noştri nu duc lipsă. El trebuie doar încurajat, scos la lumină

I. Aria curriculară: Limbă şi comunicare

1. Scrieţi o propoziţie în care toate cuvintele sa înceapă cu aceeaşi literă.2. Alcătuiţi o propoziţie în care să existe un adjectiv situat în faţa substantivului.3. Ce ar putea vorbi băncile, tabla,catedra…dintr-o sală de clasă în timpul unei

vacanţe. 4. Găsiţi utilizări neobişnuite pentru : cheie, mătură, dulap, ochelari …5. Alcătuiţi o propoziţie în care să existe un pronume personal la persoana a III-a,

numărul singular, genul feminin si un pronume personal de politeţe la persoana a III-a, numărul. singular, genul feminin.

6. Formulaţi un dialog dintre: un scaun şi o masă; un medicament şi un microb; dintre o bancnotă de 100 lei şi un buzunar (portofel); dintre vară şi toamnă; dintre un copil şi un înger.

7. Enumeraţi cât mai multe invenţii inutile. ( de exemplu: ochelari de soare pentru cârtiţe, bibliotecă pentru albine, mijloc de transport pentru păsările călătoare, rochii pentru pomi).

8. Enumeraţi cât mai multe imposibilităţi (de exemplu: să vorbeşti cu tine la telefon, să atingi cu mâna Soarele, Luna)

9. Găsiţi cât mai multe cuvinte cu sens care să facă legătura dintre un aragaz şi un telefon ; un munte şi un om; un televizor şi un ceas.

10. Concepeţi trei propoziţii prin care un profesor să-şi înceapă ora şi care să creeze o atmosferă plăcută în clasă.

11. Cum vă imaginaţi oamenii în anul 2200 ? Cum vor arăta, ce limbă vor vorbi, cu ce se vor deplasa ?

12. Combinaţi 3, 4, 5 litere în aşa fel în cât să obţineţi « cuvinte artificiale ». (deexemplu: ide, jomp, xedas).

Page 2: simularea_creativitatii_elevilor

II. Aria curiculară: Matematică şi ştiinţe

1. Sugeraţi câteva mijloace pentru a trezi oamenii dimineaţa (în afara ceasului deşteptător)2. Ce putem face pentru a apăra natura?3. Cum am putea opri timpul în loc?4. Indicaţi cinci lucruri pe care le-aţi lua cu voi dacă aţi fi pe o insulă pustie 5. Formulaţi un dialog dintre Soare şi Pământ; dintre Dunăre şi Marea Neagră6. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi mereu noapte?7. Ce s-ar întâpla dacă oamenii ar avea aripi ?8. Cum s-ar hrăni o plantă dacă n-ar avea frunze?9. Ce s-ar întâmpla dacă am fi nemuritori?10 Găsiţi asemănări între Soare şi Lună11. Dacă aţi fi extratereştri şi aţi întâlni o cascadă (necunoscând această noţiune) ce aţi crede că reprezintă?

III. Aria curriculară: Om şi societate

1. Scrieţi noi formule de salut.2. Descrieţi un comportament pe care-l faceţi cu o anumită frecvenţă şi la care aţi

vrea să renunţaşi. Imaginaţi 5 mijloace prin care aţi putea să renunţaţi la acest comportament. Descrieţi ce altceva aţi putea să faceţi în locul comportamentului în cauză. Acelaşi exerciţiu pentru comportamentul unui coleg,, al unui prieten.

3. Enumeră 5 fapte pe care le poate face un om care îşi iubeşte patria. 4. Formulează un titlu pentru un text care cuprinde ideea de: sinceritate, bunătate,

credinţă, viclenie, modestie, hărnicie, prietenie, toleranţă.5. Formulează un sfat pentru colegii care nu au răbdare.6. Realizează un tabel în care să notezi trei reguli pe care trebuie să le respectăm

la o aniversare (într-o excursie, într-o sală de spectacol).7. Imaginează-ţi ce gândesc animalele dintr-o gospodărie despre omul care le

îngrijeşte.

IV. Aria curriculară: Arte

1. Desenaţi cât mai multe obiecte pornind de la un cerc.2. Desenaţi cât mai multe obiecte pornind de la două cercuri.3. Desenaţi cât mai multe obiecte sau fiinţe pornind de la cifra 2.4. Reprezentaţi prin desen următoarele idei: liniştea, graba, victoria (sportivă).5. Desenează simboluri pentru: iarnă, primăvară, vară, toamnă; Paşti, Crăciun;

sănătatea, igiena omului; pentru pace, prietenie. 6. Desenează cât mai multe obiecte: verzi, roşii, cenuşii.

V. Aria curriculară: Educaţie fizică şi sport

1. Scrieţi un dialog umoristic intre un campion şi linia de sosire.2. Imaginaţi-vă un dialog umoristic intre piciorul stâng (rănit ) şi piciorul drept

(sănătos) ale unui alergător.3. Ce gândeşte o minge în timpul unui meci de fotbal?4. Ce poţi scrie pe medalia unui campion ?5.Găseşte alte formule de exclamaţie pe un stadion in timpul unui meci.

Page 3: simularea_creativitatii_elevilor

VI. Aria curriculară: Tehnologii

1. Reprezintă noi forme de nasturi, de penare, de căsuţe pentru păsări.2. Enumeră 5 lucruri pe care le-ar putea strica într-o locuinţă un meşter nepriceput.3. Enumeră 5 obiecte pe care le-ar putea realiza un elev şi cu aceste obiecte să-şi

ornamenteze camera.4. Ce gândeşte un obiect realizat de un elev ?

V. „Vorbe înţelepte” despre creativitate

* Creativitatea înseamnă să îţi permiţi să faci greşeli. Arta înseamnă să ştii pe care să le păstrezi.

* Imaginaţia imită, spiritul critic creează.* Elanul creator nu cunoaşte piedici.* Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că acel drum nu duce nicăieri.* Nu-ţi fie teamă că înaintezi prea încet. Numai dacă te opreşti, să-ţi fie teamă.* Învaţă regulile, apoi încalcă vreo câteva.* Izvorul învinge stânca nu prin putere, ci prin perseverenţă.* Deschide, copile, cartea ca să înveţi ce au gândit alţii, închide cartea ca să

gândeşti tu însuţi.* Cine învinge fără greutăţi, triumfă fără glorie.* Fără a visa cu ochii deschişi, nu există nici imaginaţie ştiinţifică, nici fantezie

creatoare, nici intuiţie.

Exemplele practice enumerate mai sus nu ţin strict de aria curriculară în care au fost incadrate, ele putând fi folosite interdisciplinar. Scopul lor, însă, rămâne acelaşi: să stimuleze gândirea creatoare a elevului, să-i pună în faţa unor situaţii inedite pe care să le rezolve în lipsa altor antecedente. Bineînţeles că lista poate fi extinsă şi asta ţine şi de imaginaţia dascălului care le aplică, indiferent de specialitatea pe care o predă.