PROIECT

Profesor: Diculescu Anca

2008

Tema proiectului

SIBIU

Cuprins

Memoriu justificativ………………………………………………………………...….. 1Capitolul I……………………………………...………………………………...……….. 2

Asezare geografica………………………………………………………………….2

Capitolul II………………………………………………………………………………… 4 Istoric………………………………………………………………………………..…4 Evenimente importante în istoria Sibiului.......................................................... 7

Capitolul III………………………………………………………………………………. 9 Potential turistic si natural…………………………………………………………. 9

1. Relief…………………………………………………………………….…... 92. Clima…………………………………………………………………………103. Hidrografia…………………………………………………………………. 134. Vegetatia…………………………………………………………………….145. Flora si fauna………………………………………………………………..16

Flora…………………………………………………………….. 16 Fauna…………………………………………………………….17

6. Solurile si resursele de subsol…………………………………..……….. 18 Solurile………………………..………………………………………… 18 Resursele de subsol……………………………………………………18

7. Rezervatii naturale………………………………………………………....19

Capitolul IV………………..………………………………………………………….…. 21 Potential turistic si antropic…………………………………………………….… 21 1. Turnul Sfatului………………………………………………………..….…. 21 2. Tunul Archebuzierilor……………………………………………………… 22 3. Biserica Romano – Catolica………………………………………………. 22 4. Turnul Dulgherilor………………………………………………………….. 23 5. Piata Mare………………………………………………………………….. 24 6. Pasajul Scarilor…………………………………………………………….. 25 7. Casa Arterelor……………………………………………………………….25 8. Catedrala Evanghelica……………………………………………………. 26 9. Capela Sfintei Cruci……………………………………………………….. 26 10. Bustul lui Octavian Goga………………………………………………… 27 11. Turnul Scarilor…………………………………………………………….. 28

Bucataria sibiana………………………………………………………………………. 29

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………… 33

Memoriu justificativ

De sute de ani, cetatea Sibiului s-a situat în calea invaziilor din Evul Mediu, al conflictelor şi războaielor. De aceea, în acele vremuri tulburi oraşul îşi întâmpina vizitatorii cu ziduri de apărare solide şi porţi închise. O legendă spune că acum 800 de ani fondatorii oraşului au trasat locul viitoarei aşezări cu două săbii. Aceste arme se pot vedea astăzi doar în stema istorică a oraşului. Săbiile din Evul Mediu au dispărut de mult şi oraşul şi-a deschis larg porţile spre lume şi a devenit adăpost pentru oameni de culturi diferite, care vorbeau limbi felurite şi împărtăşeau credinţe diferite. Secolele în care au trăit paşnic laolaltă pe aceste meleaguri au adus tot mai aproape diversele comunităţi etnice, până la modelul de convieţuire din ziua de azi. Sibienii sunt oameni calzi şi ospitalieri. Ei îşi primesc vizitatorii cu braţele deschise fie că aceştia vin să-şi stabilească o afacere aici sau vin ca turişti dornici să cunoască mai bine moştenirea noastră culturală şi să petreacă clipe de destindere. Numit dupa raul Cibin care strabate Sibiul Nagyszeben Hermannstadt 155.000 locuitori;a reusit sa armonizeze spectaculoase elemente ale epocii medievale cu cele ale noului. Unul dintre cele mai importante sapte orase sasesti dateaza din secolul al-XX lea. Centrul vechiului oras pastreaza un aspect pronuntat sasesc asemanandu-se mult cu un oras din sudul Germaniei sau cu unul austriac. In present Sibiul are unele dintre cele mai frumoase muzee si un nr crescand de restaurante si o viata de noapte intense. Oricine viziteaza orasul Sibiu se va convinge ca aceasta are un system de relatii publice bine pus la punct ,mai bine organizat decat al multor altor orase din Romania. Cand a fost desemnat Capitala Europeana pentru 2007,s-a declansat un puternic process de constructii,renovari si promovari,mai rar intalnite in Romania. In octombrie 2006 gara era greu de strabatut din cauza gramezilor de moloz si a pasagerilor care isi croiau drum printre acestea. Desi rezultatele nu sunt clare pana la acest moment,amploarea schimbarii este impresioanata.Cu siguranta este un moment prielnic pentru industria constructiilor din Sibiu. In 2007 mai sunt multe lucrari care asteapta sa fie terminate .

1Capitolul I

Asezare Geografica

Judeţul Sibiu este situat in centrul Romaniei la rascrucea drumurilor comerciale dintre est şi vest, dintre Balcani şi Europa Centrală. Suprafată de 5.422 km pătrati, reprezintă 2,3% din teritoriul tarii, se intinde intre 45 28' si 46 17' latitudine nordică şi intre 26 35' şi 24 57' longitudine estică.

Refieful judeţului, cu inaltimi cuprinse intre 2.535 m - Vf. Negoiu şi 28 m - lunca raului Tarnava Mare, este caracterizat printr-o mare varietate de forme naturale. Aproximativ 30% din suprafata este acoperită de Muntii Fagaras, Lotru şi Cindrel, 50% este acoperit de platourile Tarnave, Hartibaci şi Secase stabatute de văi adînci. Cursurile de apa sunt egal distribuite pe toata suprafata judeţului şi includ raurile, cele mai importante: Olt, Tarnava, Cibin şi Hartibaci, lacurile naturale - glaciare şi sărate - şi lacuri artificiale pentru irigatii, hidroenergie şi recreere. Datorită locatiei şi reliefului său, judetul Sibiu are un climat continental moderat caracterizat prin ierni moderate şi veri răcoroase. Temperatura medie anuală este de 22° C. Dintre resursele naturale ale judetului gazele naturale sunt cele mai importante. De mare calitate şi alcatuite aproape exclusiv din gaz de puritate inalta. Un depozit de marmura a fost descoperit şi se află in exploatare in Valea Porumbac, in timp ce judeţul mai are resurse de nisip, argilă, pietriş, etc, folosite ca materiale de constructii. Alte resurse naturale sunt padurile, care acopera 37% din suprafaţa judetului, păsunile, faneţele, terenurile agricole cu floraşi faună bogate. Bogatul patrimoniu natural al judetului Sibiu este reprezentat de şase rezervatii naturale de mare valoare ştiintifica şi turistică: Lacul fară Fund de la Ocna Sibiului, depozitele de calcar de la Cisnadioara şi Turnu Roşu, rezervaţia din Valea Sarbă, şi lacurile Balea şi Iezerele Cindrelului. Municipiul Sibiu are 156.854 locuitori. Costituie cel mai important centru

2cultural,politico administrativ şi industrial. Este unul din cele mai importante din ţară cu o insemnată pondere in industria constructoare de maşini şi textilă: municipiul Mediaş,68.448 loc Cisnadie 21.114 loc,Agnita 13.992 loc,Dumbrăveni 9.635 loc;Ocna Sibiului 4.997 loc.

Din cele 55 comune opt comune au intre 5000 şi 10000 locuitori,iar Avrig peste 10.900 locuitori.Pe lăngă activităţi specifice agricole,un numar insemnat de centre il deţin şi activităţile industriale( Tălmaciu,Săliste,Sadu) unele dintre ele intrunind condiţiile de a fi promovate in categoria oraşelor agroindustriale (Miercurea Sibiului,Sadu,Axente). La aceasta se adaugă aşezările care detin funcţii balneoclimaterice: Bazna, Miercurea Sibiului.

3Capitolul II

Istoric

Situat deasupra asezarilor neolitice, si pastrand urme ale asezarii romane Cedonia, Sibiu este mentionat in documente incepand cu secolul al XII-lea sub numele de Cibinium. Cand saxonii s-au stabitit aici, populatia romana era organizata, ca in intraga Transilvanie, in propriile sale forme politice. Saxonii au numit asezarea Hermannsdorf si apoi Hermannstadt, in timp ce populatia romana ia dat numele amintind de cel original: Sibiu.

În proximitatea Sibiului, la Cedonia (cartierul Gusterita) a existat o cunoscuta asezare romana, înca necercetata sistematic. Este de notorietate în literatura de specialitate Donariumul de la Biertan (sec. IV d. Chr.) a carui inscriptie latina, Ego Zenovius votum posui (Eu, Zenovius am pus aceasta ofranda), atesta existenta unei populatii romanizate pe teritoriul Daciei, dupa parasirea ei de catre romani (271 d. Chr.). Aceasta populatie a supravietuit epocii migratiunii, în conditii vitrege, populând vaile Oltului, Cibinului, Hârtibaciului sau Târnavelor pâna în zilele noastre. Prima mentiune documentara referitoare la tinuturile sibiene dateaza din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea confirma existenta prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitura care si-a avut sediul la Sibiu. Documentul se refera la organizarea bisericeasca a colonistilor (numiti în documentele din 1191-teutonici ecclesia Theutonicorum Ultransilvanorum, în 1192-1196, document cu referire la prepozitul Sibiului, flandrenzi, iar în 1206 - saxoni), sositi în provincia Sibiu în timpul domniei regelui Géza al II-lea (1141 - 1162) si organizati într-o prepozitura în timpul domniei regelui Béla al III-lea (1172 - 1196). Bula de aur a regelui Andrei al II-lea din 1224 reconfirma colonistilor germani o serie de privilegii (mentinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar pâna în anul 1876), în 1302 este semnalat începutul organizarii sasilor în scaune, Sibiul fiind primul scaun mentionat, iar în 1355 este atestata provincia Sibiului cu cele sapte scaune. Mentionat înca sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumatate a secolului Sibiul obtine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localitatii prima data sub forma Hermannstadt. Spre sfârsitul

4secolului al XV-lea se formeaza institutia numita Universitatea saseasca, aflata în fruntea ierarhiei administrative a tuturor sasilor, condusa de un jude regal, mai târziu comite al sasilor. Jurisdictiei Universitatii sasesti i-au fost subordonate ulterior si sate românesti asa numite scaune-filiala în care nu locuiau sasi (T. Nägler).

Perioada medievala se caracterizeaza în Sibiu printr-o dezvoltare economica continua, marcata de activitatea breslelor. Primele statute ale acestora (1376) enumereaza 19 bresle cu 25 meserii; în secolul al XVI-lea existau bresle (ca cea a cizmarilor), din care faceau parte si mesteri care activau în Tara Româneasca sau în Moldova. Numarul breslelor a crescut treptat, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea existând 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40, într-o perioada în care deja crescuse considerabil rolul manufacturilor. In prima jumatate a secolului al XV-lea o noua amenintare si-a facut aparitia in Transilvania - pericolul otoman. Primul atac asupra Sibiului a avut loc in 1432, dar fara succes. Alte atacuri s-au repetat in 1437, 1438 (un asediu timp de 8 zile), 1442, anul in care Iancu de Hunedoara a reusit sa-i infrânga pe turci in batalia de lânga Sibiu din primavara, unde Mezid, beiul din Vidin si fiul sau au cazut pe câmpul de lupta. Noi pericole au pândit orasul in 1460 si 1466. In 1493, dupa jefuirea localitatilor din jurul Sibiului, in timpul retragerii spre defileul Oltului, turcii au fost infrânti la Turnu Rosu de cetele de români inarmati, din satele marginene, sprijiniti de un detasament al sasilor sibieni condusi de primarul Georg Hecht. Dezastrul regatului maghiar survenit la Mohács în anul 1526, ocuparea capitalei Buda (1541) si întemeierea principatului Transilvaniei au plasat comunitatea saseasca, si implicit cea sibiana, în fata unei situatii noi în care a fost nevoita sa practice o politica duplicitara, când cea fireasca filohabsburgica, având în vedere afinitatile etnice si culturale, când prootomana. Din aceste motive orasul va fi asediat de mai multe ori, de catre ambele parti; cu toate acestea Sibiul îsi pastreaza privilegiile. Concomitent, cu începere din 1543, sasii au adoptat reforma religioasa, trecând “în corpore” la confesiunea luterana pe care, în marea lor majoritate, o marturisesc si în prezent. Secolul al XVI-lea a fost marcat de consolidarea pozitiei turcilor in Transilvania dupa dezastrul de la Mohács din 1526 si conflictul dintre taberele filohabsburgica si cea filoturca, Sibiul având in general o pozitie filohabsburgica. Sosirea lui Mihai Viteazul in Transilvania i-a tinut pe sibieni deoparte de lupta cu Andrei Báthory, dar dupa moartea marelui voievod, generalul Basta a fost primit cu onoruri in cetate (12 august 1601). În anii 1601-1603 Sibiul este supus asediului trupelor lui Sigismund Báthory, conduse de Stefan Csáky care a ars si cladirile existente în fata incintelor fortificate. Peste mai putin de un deceniu (1610) Sibiul este ocupat de armata principelui Gabriel Báthory. În 18 februarie 1614, când noul principe Gabriel Bethlen restituie cheile orasului, în oras mai existau doar 53 de gospodari.Ultimul asediu asupra orasului a avut loc in august-septembrie 1658 de turcii comandati de marele vizir Mehmed Köprülü, care dorea sa impuna ca principe pe Acatiu Barcsai in locul lui Gheorghe Rákóczy al II-lea, insa sibienii au rascumparat asediul. In 18 decembrie au fost primiti in cetate nobilul Barcsai, vizirul Ali Beg si unitati turcesti, unde vor fi asediati aproape 6 luni de catre principele detronat.Tot turcii au despresurat orasul, insa Acatiu Barcsai a fost ucis la Floresti, lânga Cluj

5Odata cu infrângerea turcilor sub zidurile Vienei (1683), a urmat pentru Transilvania ofensiva habsburgica. In 8 februarie 1687 generalul austriac Karaffa a intrat cu trupele in oras, iar in 30 decembrie contele Veterani a fost primit cu fast ca general comandant al Transilvaniei, ocupatia Transilvaniei devenind un fapt implinit.

Sibiul a devenit, din 1692, capitala Transilvaniei si sediul guvernatorului pâna in anul 1791.Dupa armatele imperiale au sosit in Sibiu ordinele calugaresti ale iezuitilor (1691), franciscanilor (1716), ursulinelor (1728) cu rolul de a consolida noua stapânire, in special in politica de catolicizare si recatolicizare a locuitorilor. La Sibiu au venit de mai multe ori si delegatiile taranilor rasculati sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan (1784-1785) pentru a cere dreptate guvernatorului Samuel Brukenthal, insa rezultatul este cunoscut. In 1745 se inaugureaza linia postala Viena-Sibiu care efectua curse de doua ori pe luna. In prima jumatate a sec. XIX un nou val de colonisti, landlerii, se aseaza in Sibiu, mai precis in Neppendorf. Ei proveneau din Austria din zona Salzburg. Treptat prezenta populatiei românesti este tot mai vie, Sibiul devenind spre mijlocul secolului al XIX-lea, centrul spiritual al luptei pentru emanciparea acestei natiuni. În cadrul luptei de eliberare nationala a românilor, la Sibiu este redactat de catre Simion Barnutiu manifestul - proclamatie catre români citit la Blaj, si tot la Sibiu îsi va avea sediul Comitetul national permanent român sub presedintia episcopului Andrei Saguna. În 1863 îsi deschide aici lucrarile Dieta Transilvaniei care voteaza legea privind egala îndreptatire a natiunii române si a confesiunilor sale. Din Sibiu activeaza Partidul National Român din Transilvania, care declanseaza cea mai ampla miscare social-politica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea - Miscarea memorandista în conditiile în care, începând cu 1867 Transilvania a fost anexata Ungariei în cadrul Imperiului austro-ungar. Sibiul a oferit adapost, in timpul revoltei condusa de Tudor Vladimirescu (1821) multor refugiati veniti din Tara Româneasca: boieri, panduri, arnauti, eteristi, speriati de evenimentele in desfasurare si de teama de o interventie turceasca. Nici revolutia de la 1848 nu a ocolit Sibiul, trupele generalului Bem ocupând orasul in 11 martie 1849. De aici s-a lansat in 28 decembrie 1848 primul manifest catre români intocmit de Simion Barnutiu, au avut loc intâlniri, cum a fost cea din 28 decembrie 1848, când 250 de intelectuali, preoti ortodocsi si greco-catolici au protestat contra unirii Transilvaniei cu Ungaria. Odata cu instaurarea regimului liberal in Imperiul Habsburgic (1860-1867), la Sibiu s-au desfasurat, in 1861 si 1863, conferintele nationale ale românilor, care au stabilit tactica de urmat pe tarâmul luptei nationale, in spiritul programului Adunarii de la Blaj. Tot in 1861 s-a infiintat in Sibiu Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Româna si Cultura Poporului Român (ASTRA), ce va avea un rol deosebit in dezvoltarea culturala a poporului român. Dieta de la Sibiu din anii 1863-1864, prin legile votate, a marcat momentul finalizarii luptei românilor transilvaneni pentru recunoasterea legislativa a natiunii române, a limbii si confesiunilor sale. Instaurarea regimului dualist austro-ungar (1867-1918) a dus la anularea legilor votate de dieta de la Sibiu si la o noua politica de maghiarizare a populatiei nemaghiare. Din 1869, odata cu intemeierea la Miercurea Sibiului a Partidului National Român, Sibiul devine centrul miscarii nationale române. Aparitia cotidianului Tribuna, in 1884, sub conducerea lui Ioan Slavici, a impulsionat miscarea memorandista, care a afirmat cu putere dorinta de libertate a românilor din Transilvania.

6 A doua jumatate a secolului al XIX-lea si primul sfert al secolului XX sunt caracterizate de o dezvoltare economica si sociala fara precedent în Sibiu.Suprafata construita se extinde mult în afara zidurilor: deja în 1841, pe lânga cele 1117 case din interiorul zidurilor, în afara acestora existau înca 869. Daca în 1857 numarul locuitorilor era de 13872, dinamica cresterii populatiei este urmatoarea: în

1868 - 18 998, 1890 - 21 434, 1900 - 26 643 (intramuros - 16 643 din care 15 553 germani). La inceput de secol XX, Sibiul este un oras vibrant in pas cu vremea: este al 3-lea oras din Imperiul Austro-Ungar iluminat cu curent electric si al doilea in care se introduce tramvaiul electric. Primul cinematograf se deschide in 1909 si apar primele WC-uri publice in 1910. Dezvoltarea urbanistica, economica si sociala de care se bucura Sibiul la inceputul sec. XX, este franata de izbucnirea primului razboi mondial. Dupa primul razboi mondial si Unirea Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918), consemnam urmatoarele date demografice: in 1920 erau 32 748 locuitori iar in 1925 in Sibiu locuiau 44 643 suflete din care 23 199 germani. Unirea din 1918 a deschis noi perspective orasului, care a devenit pentru un an si jumatate sediul Consiliului Dirigent. Dupa 1919 Sibiul a ajuns si un insemnat centru didactic românesc, aici organizându-se cel dintâi Inspectorat al Ardealului condus de prof. I. Bratu, pe lânga cel de centru al invatamântului si culturii germane din România. Sibiul a ramas un important centru economic si in perioada interbelica, dovada fiind zecile de intreprinderi industriale care-si desfasurau activitatea aici, numeroasele ateliere mestesugaresti, precum si multimea de magazine care vindeau cele mai diverse produse. Denumirea orasului se schimba oficial in Sibiu in 1919, iar strazile primesc denumiri romanesti. Al Doilea Razboi Mondial care a adus multa suferinta, a fost urmat de instalarea noii puteri „democrate”, care a luat binecunoscutele masuri antidemocratice in toate domeniile vietii social-politice si economice. Odata cu rasturnarea regimului comunist in decembrie 1989 si instaurarea democratiei, in Sibiu s-au petrecut multe schimbari pe toate planurile, schimbari care continua si azi, când se fac eforturi pentru a reface si a pastra mostenirea trecutului, respectiv a vechilor fortificatii si cladiri. In 1945, dupa al doilea razboi mondial, incepe deportarea sasilor spre URSS. 2800 persoane de etnie germana au fost deportati, multi dintre ei nu s-au mai intors niciodata.Sistemul comunist cu mici exceptii nu s-a atins de orasul vechi, iar Sibiul devine resedinta judetului cu acelasi nume in 1968. La 21 decembrie 1989 incep la Sibiu demonstratiile anticomuniste continuate in 22 decembrie, soldate cu 89 morti si sute de raniti. Sibiul a fost al doilea oras, cronologic dupa Timisoara, care s-a ridicat impotriva dictaturii comuniste.

Evenimente importante în istoria Sibiului: 1292 - A fost deschis primul spital de pe teritoriul actual al României. 1300 - Intr-un document se aminteste existenta Bisericii Sf. Elisabeta. 1350 - La Sibiu se infiinteaza prima monetarie din Transilvania.

7

1380 - A fost documentată prima şcoală de pe teritoriul actual al României. 1494 - Prima farmacie de pe teritoriul actual al României. 1534 - Prima fabrică de hârtie de pe teritoriul actual al României. 1544 - A fost tipărită la Sibiu prima carte în limba română. 1551 - Primul experiment cu rachete din lume, realizat de Konrad Haas.

1671 - A fost descoperit gaz metan lângă Sibiu. 1782 - Franz Joseph Müller a descoperit elementul chimic teluriu. 1788 - Primul teatru de pe teritoriul actual al României. 1795 - Primul paratrăsnet din Sud-Estul Europei este instalat în Cisnădie. 1797 - Samuel von Hahnemann deschide primul laborator homeopatic din

lume. 1817 - Primul muzeu din România, Muzeul Naţional Brukenthal este deschis la

Sibiu. 1861 - Se înfiinţează societatea ASTRA. 1896 - Prima prima linie electrică din Sud-Estul Europei. 1904 - Al doilea oraş din Europa şi al treilea din lume în care este utilizat

tramvaiul electric. 1928 - Prima gradină zoologică din România. 1989 - Al doilea oraş participant la Revoluţia din 1989. 2007 - Capitală Culturală Europeană 2007

8

Capitolul IIIPotential turistic si natural

Relief

Suprafata judetului este acoperita in cea mai mare parte de munti, acestia ocupand circa 30% din teritoriul judetului. Zona muntoasa include varfuri ce depasesc altitudinea de 2.000 m in Muntii Fagarasului, Cindrelului si Lotrului. In Muntii Fagarasului inaltimile depasesc 2.500 m in Vf. Negoiu - 2.535 m si Vf. Vanatoarea lui Buteanu - 2.508 m. Muntii Cibinului si Muntii Lotrului ating peste 2.200 m in masivele Motru si Steflesti. Acestia mai pastreaza ulrmele eroziunii din cuaternar, fiind caracterizati de vai adanci si lacuri glaciare.

Dincolo de munti urmeaza zona de podis, respectiv Podisul Hartibaciului, Podisul Secaselor si Podisul Tarnavelor, care ocupa aproximativ jumatate din suprafata judetului, avand altitudini de pana la 700 m. Zona depresionara ocupa 20% din suprafata judetului si este reprezentata de depresiunea fagarasului si Depresiunea Sibiului. Muntii, care ocupa 30% din suprafata judetului, apartin Carpatilor Meridionali si sunt reprezentati prin masivele Fagaras, Cindrel si Lotru Desi au o alcatuire geologica asemanatoare, acesti munti prezinta totusi deosebiri morfologice si peisagistice. Versantul nordic al Muntilor Fagaras , este situat in sudul judetului Sibiu si reprezinta cea mai inalta treapta de relief Din punct de vedere geologic, sunt alcatuiti, in cea mai mare parte, din sisturi cristaline Au altitudini mari care depasesc 2500m, cum sunt: Negoiu (2535m), si Vanatoarea lui Buteanu (2508m). Muntii Cindrel ocupa o suprafata de 900kmp, sunt delimitati de vaile Frumoasa, Sebes, Sadu, depresiunile Sibiu si Saliste si de Podisul Secasului Sunt formati dintr-o culme principala in partea de sud-vest, unde se intalnesc varfuri inalte de peste 2000m – Cindrel (2244m), Serbota (2006m), Frumoasa (2160m) Muntii Lotrului apartin judetului Sibiu numai prin extremitatea lor nordica Culmea Steflesti este in general joasa (1700-1800m), fiind dominata de cateva varfuri de peste 2000m: Serpu (2144m), Steflesti (2285m).

9 Depresiunile ocupa aproximativ 20% din suprafata judetului, unitate reprezentata prin depresiunile Fagarasului, Sibiului, Salistei si Apoldului Depresiunea Fagarasului este situata intre Muntii Fagaras si Podisul Hartibaciului; este strabatuta de raul Olt Depresiunea Sibiului , situata intre Muntii Cindrel si Podisul Hartibaciului este strabatuta de raul Cibin Depresiunea Salistei este o unitate restransa ca spatiu,

situata in continuarea Depresiunii Sibiului, in nord-vestul acesteia, de care se leaga prin Cheita Orlatului Depresiunea Salistei este cea mai mica dintr depresiunile de contact, este strabatuta de Paraul Negru Depresiunea Apoldului (sau Secasului) este o depresiune intracolinara situata in continuarea Depresiunii Salistei si strabatuta de paraul Secas ( afluent al Muresului). Podisurile cu relief deluros reprezinta unitatea de relief cea mai intinsa din cadrul judetului, cuprinzand aproape 50% din suprafata acestuia. Podisul Hartibaciului ocupa partea centrala, nord-estica si estica a judetului, fiind strabatut de raul Hartibaciu Se intinde intre Tarnava Mare (la nord), Visa (la vest si la sud) si Valea Oltului Dealurile din cadrul acestei unitati au inaltimi cuprise intre 500-700m. Podisul Secaselor este situat in nord-vestul judetului, intre valea Visei si depresiunea Apoldului Dealurile ating aici 500 m inaltime, iar ca elemente caracteristice ale reliefului sunt cuestele Podisul Tarnavelor (sau Dealurile Mediasului) ocupa extremitatea nordica si nord-estica a judetului intinzandu-se in bazinul Tarnavei Mari si Tarnavei Mici. Cele mai joase altitudini sunt caracteristice luncii Tarnavei Mari, respectiv 28m.

Clima

Judetul Sibiu este caracterizat de un regim climatic continental - moderat cu influente oceanice, avand diferente de temperatura intre zonele muntoase si verile racoroase. Temperaturile medii anuale oscileaza intre 9° C in Depresiunea Apoldului si 0° C in zona muntilor inalti Pe creasta Muntilor Fagaras, temperatura medie anuala este de- 2° C, pe cand in depresiunile de contact aceasta atinge 8° C. In Bazinul Tarnavelor temperaturile sunt mai ridicate iar precipitatiile cad in cantitati reduse, favorizand cultivarea cerealelor, plantelor tehnice si vitei de vie. In muntii ce

10depasesc altitudini de 2.000 m, zapezile sunt abundente si se pastreaza minim sase luni pe an. Datorita locatiei si reliefului sau, judetul Sibiu are un climat continental moderat caracterizat prin ierni moderate si veri racoroase. Temperatura medie anuala este de 22° C, cu luna iulie cea mai calda si ianuarie cea mai rece, cu

precipitatii neuniforme, cu predominarea vanturilor locale: brizele, Vantul mare, vanturile de vest si sud-vest.

Teritoriul judeţului Sibiu aparţine în proporţie de cca 75% sectorului cu climă continental-moderată (ţinutul cu climă de dealuri) şi în proporţie de cca 25% sectorului cu climă de munte. Mediile anuale ale temperaturii aerului oscilează în jurul valorii de 9,0 0C, în partea joasă a judeţului (9,4 0 C la Boiţa şi 8,9 0 C la Sibiu), coboară sub 5 0 C, pe pantele munţilor mijlocii (4,30 C la Păltiniş) şi sub 0,0 0 C pe culmile munţilor înalţi. Cantităţile medii anuale ale precipitaţiilor atmosferice totalizează 652,9 mm. Vânturile sunt predominante din NV şi SE şi au o viteză medie anuală care oscilează între 1,8 şi 4,5 m/s la Sibiu şi 1,5 şi 6,5 m/s la Păltiniş.Temperaturile medii ale lunii iulie au valori intre 18° C in zona dealurilor si depresiunilor si 8° C in zona muntilor. Temperaturile medii ale lunii ianuarie au valori de -4° C in Depresiunea Fagaras si in valea Tarnavei Mari si intre -6° C si -8° C in munti ( pe varfurile inalte ating chiar -10° C) Datorita pozitiei sale, Depresiunea Fagaras are o aerisire mai slaba, ceea ce face ca pe fundul ei sa se localizeze iarna aer rece, favorizand inversiunile termice. Temperaturile minime incep sa se inregistreze inca din septembrie( ninge in munti), mentinandu-se pana in mai Temperaturileminime absolute atinse au fost de -31° C (Sibiu, 1928), -33,8° C (Depresiunea Fagaras, 1943), iar maxima absoluta a fost de 37,6° C (la Boita, in 1946). Precipitatiile medii anuale, distribuite in raport cu relieful, scad de la sud spre nord: Paltinis ( 910mm), Saliste ( 709mm), Sibiu ( 662mm), Medias ( 625mm). In

11Muntii Fagaras, cantitatea anuala de precipitatii este de 1300-1400mm. Cele mai multe precipitatii cad in sezonul cald, lunile iunie- iulie fiind cele mai ploioase. Cele mai putine precipitatii cad in lunile ianuarie- februarie. Valoarea medie a precipitatiilor medii anuale este de 662mm, inregistrandu-se in anul 2001 un excedent de 69,5mm la Sibiu, de 105,4 mm la Boita, de 209 mm la Paltinis, de 244,4 mm la Balea Lac. Durata medie a zilelor cu ninsoare este de 115-120 In zona muntilor ninge circa 10

luni pe an, zapada fiind spulberata si adapostita in caldarile glaciare. Numarul zilelor cu inghet este de 190-200 anual. Zona Transilvaniei, din care face parte si Sibiul, iarna este supusa unor invazii de aer rece si umed, venit din nordul si nord-vestul Europei, din vecinatatea insulelor Islanda si Groenlanda( aer polar- oceanic) care aduce zapada si ger.

Vanturile dominante, cu frecventa cea mai mare, sunt cele din nord- vest Vantul care bate dinspre Mures se numeste local „ Muresan”. Vanturile locale sunt brizele de munte si Vantul mare (Mancatorul de zapada) care se manifesta la inceputul primaverii, in special in depresiunile de la poalele muntilor. Fiind un vant fohnic, este cald, topeste zapezile, avand importanta pentru activitatile agricole. Ca o consecinta a corelatiilor dintre componentele climatice si caracteristicile geomorfologice ale spatiului geografic sibian, in zonele depresionare de la contactul cu muntele, se manifesta inversiuni de temperatura, in special in perioadele reci si calme ale anului. Se ajunge uneori ca temperatura din depresiuni sa fie egala cu cea de pe varfurile montane, iar portiunea mediana a versantului ramane mai calda In urma masuratorilor efectuate de Statia Meteo Sibiu, in ultimii zece ani s-au inregistrat inversiuni de origine termica, dinamica si frontala; anual se produc in jur de 100 de inversiuni termice, frecventa cea mai mare revenind celor de natura termica (cca 70,2 zile/an). In momentul producerii fenomenelor climatice mentionate, in zonele montane vremea este frumoasa, in schimb, in arealele depresionare, aceasta este inchisa si nefavorabila deplasarilor turistice. Vara mai bate si Austrul ( dinspre sud-vest) Un alt vant predominant bate dinspre nord - este insa el este inlocuit cu o miscare a aerului, canalizata pe culoarul Visei dinspre depresiunea Sibiului. Vara predomina vanturile oceanice umede din vestul Europei, care determina ploile bogate din acest anotimp Mai rare sunt reversarile de aer polar

12oceanic, care provoaca o racorire temporara a timpului, ploi reci, iar in munti chiar lapovita si ninsoare.

Hidrografie

Este formată în principal de râul Olt şi afluenţii săi de pe tronsonul aval confl. Ucea- aval confl. Vadu, între care important este Cibinul. La aceasta se adaugă sectorul median al râului Târnava Mare şi o mică suprafaţă din bazinul hidrografic al Sebeşului, prin izv. Râurilor Secaş şi Dobra.

Densitatea reţelei hidrografice variază între 1,4 km/km2 pe versantul nordic al M. Făgăraş, până la 0,4 km/km2 şi chiar sub această valoare în Depresiunea Sibiu. Râul Olt străbate teritoriul judeţului pe o lungime de 56 km, Cibin 80 km, Hârtibaciu 88km, Târnava Mare 75 km, Sadu 45 km. Lacurile naturale sunt de tip glaciar, fiind amplasate în Munţii Făgăraş (Podragul, Podrăgelul, Bâlea, Doamnei, Avrig) şi Munţii Cindrel (Iezerul Mare, Iezerul Mic, Jujilea). Dintre lacurile antropice se menţionează cele 15 lacuri instalate în vechile exploatări de sare din zona localitaţii Ocna Sibiului (Lacul Avram Iancu este cel mai adânc lac de ocnă din ţara - 126 m). De evidienţat sunt lacurile artificiale de acumulare Negovanu-Sadu pe Sadu, Gura Râului pe Cibin, Brădeni I şi Brădeni II pe râul Hârtibaciu şi Ighiş. In general straturile acvifere sunt cuprinse intre 1,2 si 10 m cu debite care variaza – dupa zone – intre 0,2 si 8 litri/sec. Caracteristicile panzei freatice din judet sunt influentate de urmatorii factori:

- cantitatea de precipitatii cazuta in bazinul de colectare;- interactiunea intre nivelul panzei freatice si nivelul raului in bazinul caruia se

afla panza. Din punct de vedere al chimismului apei freatice, acesta variaza in functie de doi factori :

- rocile in care se afla panza;

13- impurificarea artificiala datorata actiunii antropice

Vegetatie

Configuraţia reliefului şi diferenţele altitudinale imprimă etajarea clară a vegetaţiei (etajul pădurilor de foioase, etajul pădurilor de molid, etajul subalpin şi etajul alpin). De asemenea se întâlneşte şi vegetaţie azonală (vegetaţie de luncă dezvoltată în lungul Oltului, Hârtibaciului, Cibinului, Secaşelor şi Târnavelor).

Principalele formaţii forestiere şi tipuri de pădure caracteristice condiţiilor staţionale ale judeţului Sibiu, vor fi prezentate în desfăşurarea lor altitudinală pe principalele componente. În cuprinsul zonei forestiere montane se diferenţiază existenţa a 3 subzone de vegetaţie.Subzona molidului - este localizată în partea superioară a pădurilor şi constituie în multe cazuri, limita forestieră către golul alpin. Ele formează o fâşie compactă situată imediat sub rariştile subalpine, continuă sau întreruptă, care se întinde altitudinal între 1850 şi 900 m.Sub aspectul compoziţiei speciilor, predomină molidul, care formează arborete pure pe suprafeţe foarte mari. În mod sporadic apare scoruşul, paltinul de munte sau salcia căprească. Arbuştii şi ei puţini, sunt reprezentaţi prin socul roşu, caprifoiul, cununiţa, tulichina ş.a., plantele ierboase sunt reprezentate prin: Oxalis acetosella, Soldanella Montana, Homogyne alpine, Luzula sylvatica, ferigi, muşchi ş.a.La limita inferioară, molidişurile se întrepătrund cu bradul sau fagul, iar pe văi cu aninul alb (Munţii Făgăraş). Principalele tipuri de pădure întâlnite frecvent în această subzonă sunt: - molidişul de limită, de stâncărie sau de soluri schelete; - molidişul cu muşchi verzi; - molidişul cu Vaccinium, Oxalis, Luzula sylvatica etc,: - molidişul normal cu floră de mull ş.a.

14

Subzona pădurilor de amestec de molid, brad şi fag se localizează de regulă sub cel al molidişurilor pure şi se întinde altitudinal între 800 şi 1300 m, uneori chiar la 1400 m. În compoziţia lor, în partea superioară amestecul are loc între molid şi fag sau molid şi larice (mai rar) iar mai jos între brad şi fag sau între molid, brad şi fag, în

proporţii foarte variate.Cele mai frecvente tipuri de pădure sunt: - molideto – făgete normale, cu Lazula, Oxalis, Vaccinum ş.a.; - amestecuri de molid, fag şi brad cu Festuca, floră de mull sau de stâncărie; - molideto – brădet cu floră de mull; - brădetofăgete cu Festuca sylvatica, Luzulla, Vaccinium, de stâncărie sau pe soluri schelete; - făgete montane cu Luzula, Vaccinium, Festuca, Carex ş.a.; - aninişuri pe soluri gleizate sau anin alb pe aluviuni: - molideto – laricet (în bazinul Bâlea). Subzona făgetelor montane este constituită din arborete pure cât şi din amestecuri cu alte specii (în special cu răşinoase). Arboretele pure de fag din această subzonă au o amplitudine ecologică mare şi se întind în cadrul a trei subzone de vegetaţie: molidişuri, amestecuri de răşinoase şi foioase şi făgete propriu zise. Altitudinal ele se întind  de la poalele munţilor la cca. 700 m şi până la 1200 sau chiar 1300 m. În anumite staţiuni fagul participă la constituirea vegetaţiei forestiere de limită, atât superioară cât şi inferioară.Specia predominantă este fagul (Fagus sylvatica) la care se mai asociază în proporţii reduse sau diseminate paltinul de munte, teiul, frasinul, carpenul, gorunul sau bradul (uneori sorbul).Principalele tipuri de pădure întâlnite în această subzonă sunt: - făget normal cu floră de mull (cele mai productive); - făget montan cu Rubus hirtus; - făget montan pe soluri schelete de stâncărie, de eroziune, etc.; - făget montan cu Luzula, Festuca, Vaccinium ş.a.; - făgeto-cărpinete; - anin negru pe aluviuni (sau anin alb). Vegetaţia forestieră de dealuri şi podişuri este predominantă de prezenţa cvercineelor care constituie arborete pure sau în amestec, atât între speciile de stejar, dar mai ales cu alte specii de foioase sub forma şleaurilor: cu fag, carpen, tei, ulm, paltin, cireş, frasin, plop, mesteacăn ş.a, cuprinzănd următoarele subzone:Subzona făgetelor de dealuri este constituită în general din făgete pure, cu anumite interferenţe de specii, în punctele de contact cu alte formaţii forestiere. În componenţa pădurilor se mai întâlnesc gorunul, carpenul, teiul, paltinul, frasinul, plopul, mesteacănul ş.a.În subzona gorunetelor şi a şleaurilor cu gorun, gorunul reprezintă specia cea mai răspândită. El constituie arborete pure, amestecuri cu stejar sau cu alte specii de foioase, sub forma şleaurilor în care mai participă carpenul, fagul, jugastrul, teiul, frasinul, paltinul, cireşul, plopul, mesteacănul ş.a. Pădurile, de gorun – pure sau în amestec – sunt destul de dispersate şi sunt înconjurate de terenuri agricole, mai rar de alte formaţii forestiere.

15

În aceste condiţii se pot distinge câteva tipuri mai reprezentative:- gorunete şi şleauri situate la altitudini peste 650 m, pe versanţi abrupţi, stâncoşi, pe soluri superficiale, în condiţii grele de vegetaţie, cu floră acidofilă şi productivitate inferioară, gorunete cu arbuşti pitici acidofili, gorunete de stâncărie cu Luzula,

gorunete de coastă cu graminee, Luzula, Festuca etc. (cele menţionate peste 700 m);- gorunete situate pe platouri sau în depresiunile de la poalele munţilor, la altitudini de 4-600 m, formate din arborete de gorun cu floră de mull, goruneto-făgete cu floră de mull, şleau de deal cu gorun şi fag, gorunete cu cărpiniţă, Luzula, Festuca, graminee, Carex ş.a. de productivitate mijlocie şi superioară;- gorunete de podiş, instalate pe versanţi cu pante moderate, pe coame sau platouri, la altitudini de 380-600 m, care realizează productivităţi superioare: gorunete cu floră de mull, goruneto-făgete cu floră de mull, şleau de deal cu gorun şi fag, gorunete pe sol rendzinic, goruneto-stejărete, gorunete de coastă cu graminee, Luzula, Festuca, Carex etc., şleau de deal de gorun şi stejar etc. În această subzonă se întâlnesc şi cele mai multe arborete derivate de carpen. Subzona stejăretelor şi a şleaurilor cu stejar ocupă suprafeţe restrânse din fondul forestier al judeţului: În componenţa stejăretelor pure (stejarul pedunculat) mai participă în mod diseminat gorunul (la limita superioară), carpenul, teiul, cireşul, frasinul, paltinul, plopul, mesteacănul, jugastrul ş.a. Cu toate că în general vegetaţia se încadrează în ansamblul celei central-europene, există totuşi unele elemente specifice numai acestei provincii, motiv pentru care o parte a florei este protejată prin lege. Sunt întâlnite patru mari etaje vegetale, fapt datorat dispunerii reliefului în trepte, etajate de la 2500 m până la sub 400 m, de la pajiştile alpine, până la palierul stejărişului. Principalele tipuri de pădure mai frecvente în această subzonă sunt următoarele:

- stejar de terase joase şi lunci, de coastă, platouri, stejărete pure ş.a.- şleau de stejar, stejereto-goruneto-şleau de productivitate superioară, şleaul

de deal cu stejar pendunculat ş.a. Aceste situaţii iau aspectul unor mozaicuri de păduri, ca expresie a complexităţii şi varietăţii condiţiilor staţionale locale. Dintre acestea amintim: - şleaurile de ceret de deal cu gorun (O.S. Sibiu); - amestecuri de gârniţă, cer şi gorun pe soluri schelete de productivitate inferioară (O.S. Mediaş, Sibiu); - arborete pure de stejar pufos sau amestecuri cu gorunul (Ocolul Mediaş – pe cale de dispariţie datorită efectului distructiv al poluării industriale de la Copşa Mică). Se mai menţin dispersate în UP XI, Petiş (O.S. Mediaş); - arborete de mojdrean – pe anumiţi versanţi însoriţi, cu sau fără stâncă la suprafaţă.

Flora si faunaFlora

Extinderea suprafeţelor agricole şi de păşunat în detrimentul celor împădurite, vânatul excesiv, dezvoltarea transporturilor şi implicit intensificarea circulaţiei umane, sunt doar câteva elemente, principale, care au influenţat în mod negativ evoluţia faunei (în special a celei de interes cinegetic), în sensul scăderii

16dramatice a speciilor şi numărului de animale. În acest context a fost extrem de utilă adoptarea unei legislaţii care să ocrotească fauna şi flora naţională, multe dintre animalele întâlnite pe teritoriul judeţului Sibiu fiind declarate monumente ale naturii.

Cuprinde peste 5500 de specii de plante, dintre care 2345 specii de cormofite (67% din speciile din flora României). Peste 40 de specii sunt endemice pentru Munţii Carpaţi, dintre care menţionăm: romaniţa de munte (Achillea schurii), căldăruşa (Aquilegia transsilvanica), cornutul (Cerastium transsilvanicum), mixandrele (Erzsinum transsilvanicum) etc.

Alte specii sunt extrem de rare în România: pătlagina uriaşă (Plantago maxima), amăreala siberiană (Polygala sibirica), angelica de baltă (Angelica palustris), coada zmeului (Calla palustris) etc.

Fauna

   Este bogată şi diversă, reunind aproape jumătate din fauna de mamifere a ţării (ex: capra neagră, ursul brun, cerbul carpatin, căpriorul, marmota, lupul, vulpea, liliacul mare, etc.) şi 54% din avifaună: 168 de păsări identificate, cel puţin 5 specii prezintă importanţă ornitofaunistică naţională: pescăruşul asiatic (Laurus ichthyaetus) şi pescăruşul de gheţuri (Larus hyperboreus), specii rare, care până în prezent sunt întâlnite accidental în fauna României: piciorongul (Himantopus himantopus), inarita (Carduelis flammea), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis). Sibiul deţine numeroase trofee cinegetice de excepţie, printre care recorduri mondiale la capra neagră, la ursul carpatin. Un muzeu unicat în România, Muzeul Armelor şi Trofeelor de Vânătoare, din municipiul Sibiu este rodul acestor tradiţii cinegetice. Judeţul Sibiu dispune de 15 arii naturale protejate, din care 3 parcuri naturale, 7 rezervaţii naturale şi 5 monumente ale naturii. Etajul alpin este domeniul păsărilor mici: fâsa de munte (Athus spinoletta spinoletta), brumăriţa (Prunella collaris collaris), mierla gulerată (Turdus torquatus alpestris), sturzul de piatră (Monticola saxatilis), ciocârlia de munte (Eremphila alpestris), potârnichea (Perdix perdix perdix). În etajele forestiere mai apar: cojoaica de munte (Tachodroma muraria), forfecuţa (Loxia), gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes), ciocârlia de pădure (Lulula arboreea), scorţarul (Sitta europeea), ciocănitoarea, mierla, sturzul, cocoşul de munte (Tetrao urogallus) şi ierunca (Trestates bonasia). În fine, apele râurilor şi lacurilor sunt populate de păstrăv, biban, clean, crap, ştiucă, şalău şi mreană.

17Solurile si resursele de subsol

Solurile

Solurile, care reflectă particularităţile condiţiilor de formare, sunt repezentate mai ales de podzoluri, soluri brune-podzolite, brune tipice si argilice, podzolice argilo-iluviale pseudogleizate, soluri aluviale, iar pe versantul nordic al văii Târnavei Mari, în dreptul localităţii se întâlnesc regosoluri (soluri erodate). Fragmentarea puternică a reliefului, ca şi diversitatea acestuia (munte, dealuri, arii depresionare, culoare de văi), la care se adaugă condiţiile variate de climă şi vegetaţie au dus la formarea unei game largi de soluri în limitele judeţului. În lunca Oltului se întâlnesc soluri hidromorfe, lăcovişti şi semilăcovişti iar peste Olt, în hotarul numit "Brătanu", predomină podzolul. "Dealu Morii", "Dealu Şăghişului", "Humele" şi "Arinii ăi Mari", sunt formate din soluri argiloase, reci, improprii agriculturii deoarece favorizează băltirea apei în perioadele ploioase iar în cele secetoase se zvântă repede. Sunt larg răspândite solurile brune şi brune-roşcate de pădure, formate sub vegetaţia pădurilor de foioase. Aceste soluri se întâlnesc în "Butinei", "Coprine", "Căldare" precum şi pe "Valea Lupului" şi "Racovicioară".Fragmentarea puternică a reliefului ,ca şi diversitatea acestuia(munte,dealuri,arii,depresionare,culoare de văi)la care se adauga şi vegetaiţie au dus la formarea unei game largi de soluri in limitele jud astfel,in podişul Tîrnavelor solurile brune potzolice şi solurile potzolice argiloiluviale,frecvent pseudogieizate alternează cu solurile date. În depresiunea Fagăraş apar dominant soluri potzolice brune potzolice şi soluri brune acide.Din totalul fondului financiar 498,2 mii ha cca 48000 ha sunt in pericol de alunecări iar 322 sunt cu pericol de eroziune.

Resursele de subsol

Dintre resursele naturale ale judetului gazele naturale sunt cele mai importante. De mare calitate si alcatuite aproape exclusiv din gaz de puritate inalta. Un depozit de marmura a fost descoperit si se afla in exploatare in Valea Porumbac, in timp ce judetul mai are resurse de nisip, argila, pietris, etc, folosite ca materiale de constructii. Alte resurse naturale sunt padurile, care acopera 37% din suprafata judetului, pasunile, fanetele, terenurile agricole cu flora si fauna bogate. Bogatul patrimoniul natural al judetului Sibiu este reprezentat de sase rezervatii naturale de mare valoare stiintifica si turistica: Lacul fara Fund de la Ocna Sibiului, depozitele de calcar de la Cisnadioara si Turnu Rosu, rezervatia din Valea Sarba, si lacurile Balea si Iezerele Cindrelului. Pe teritoriul judeţului Sibiu se găsesc cam ¼ din structurile gazifere ale Transilvaniei (de ex. anticlinalul Ruşi, Copşa Mica, Nou Săsesc, Bazna etc.). Roci utile şi materiale de construcţii se întâlnesc în zona montană şi anume calcare cristaline marmoreene (lângă Porumbacu de Sus, Poplaca, Sibişel etc.), calcare tectonice pentru var la Cristian etc. In zona sedimentară sunt prezente argilele comune la Dumbrăveni, Mediaş, Bazna, Agnita etc., nisipuri şi pietrişuri în albia minoră şi majoră a râurilor Olt, Cibin, Hârtibaciu, Sadu.

18Rezervatii naturale

Lacul fara fund de la Ocna Sibiului - Rezervatia geologica este situata in statiunea balneara Ocna Sibiului si ocupa o suprafata de 0,20 ha. Lacul s-a format pe locul unei mine de sare. Masivul de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1300 m, si axa mica de 600 m. Zacamintele de sare au fost exploatate inca din timpul romanilor, continua exploatare a acestora ducand la excavarea unor puturi si aparitia unor mari goluri subterane, care prin prabusirea lor au format lacuri. Astfel s-au format 10 lacuri cu apa sarata si 4 lacuri cu apa dulce, dintre care a fost ocrotit "Lacul fara fund", denumit si "Lacul Francisc". Lacul are o adancime de 34,5 m, cu un diametru de 50 m, forma ovala si a luat nastere din prabusirea unei ocne parasite in anul 1775. O trasatura specifica lacurilor sarate este stratificatia apei, salinitatii si temperaturii. La suprafata lacului se gaseste o panza de apa dulce permanenta, iar la adancime statul de apa sarata care acumuleaza permanent caldura. Apele lacului sunt populate de o fauna specifica mediului salin, iar pe mal se dezvolta o flora bogata. Diferenta de temperatura si salinitate este folosita in scopuri terapeutice. O suprafata de 2.000 m a fost declarata rezervatie naturala, ca urmare a valorii sale stiintifice.

Iezerele Cindrelului - Este o rezervatie mixta, geomorfologica, hidrografica de flora si fauna. Arealul comunei Gura Rului, pe versantul nordic al platoului Frumoasei, aproape de varful Cindrel (2244 m). Cuprinde doua vai glaciare, cu lacurile Iezerul Mare (1999 m alt., 3 ha si 13,30 m adncime) si Iezerul Mic (1946 m alt., 1,7 m adncime). Reliefului alpin I se adauga elemente floristice si faunistice interesante: salcia pitica, degitaret, ridichioasa, capra neagra, prundarasul de munte pasare alpina. Se intinde ntre 1750 2205 m si 2205 m altitudine.

19 Lacul si golul alpin Balea - M-tii Fagaras - Starea de conservare a Rezervatiei naturale Golul Alpin si lacul Balea (de tip complex) a avut de suferit dupa construirea Transfagarasanului si intensificarea turismului; covorul vegetal s-a redus

datorita numarului mare de autovehicule si turisti care campeaza in zona, iar o serie de specii de animale s-au refugiat in vaile din imprejurimi. Se inregistreaza si aici practicarea unui turism neecologic si a pescuitului in lac. Calcarele de la Turnu Rosu - Se afla la poalele Muntilor Fagaras, in comuna Turnu Rosu, in apropierea defileului Oltului. Calcarele de aici au facut obiectul a numeroase lucrari stiintifice, ca urmare a bogatei faune fosile care numara aproximativ 180 de forme (peste 60 de specii de rechini) si diverse exemplare de moluste. Calcarele de la Turnu Rosu au fost puse sub ocrotire, o suprafata de 26,4 ha fiind declarata rezervatie naturala.

20Capitolul IV

Potential turistic si antropic

Turnul Sfatului

Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului Sibiu. Are acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324 (Piaţa Mică Nr. 31, azi refăcută). In forma sa actuală, turnul Sfatului se ridică pe înălţimea a şapte etaje retrase succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. La parter are o amplă trecere boltită. Accesul în interior este posibil printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare. Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii, fiind supraînălţaţ şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat, probabil, doar nucleul ridicat până la înălţimea primului etaj.

Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. In şanţul de apărare al acestei incinte, în urma unui recent sondaj arheologic care a relevat şi existenţa unui zwinger (dublare a zidurilor la o distanţă de cea. 11 metri), a fost descoperită o monedă emisă de Andrei al II-lea (1205 -1235). Turnul Sfatului este cu puţin ulterior edificării şanţului de apărare. Lucrări ample de reconstrucţie s-au efectuat în anii 1586 - 1588, după ce în 17 februarie 1585 s-au prăbuşit etajele superioare, în timp ce pictorul Johann David zugrăvea bolta. După ce a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, turnul Sfatului a suportat intervenţii radicale în partea superioară. Acoperişul piramidal, prevăzut cu patru turnuleţe fiale în colţuri, redat de pictorul Franz Neuhauser junior în acuarela sa Târgul anual de la Sibiu, a fost înlocuit în 1824 cu cel actual. In ceea ce priveşte reliefurile cu lei, încastrate în contraforturile fortificaţiei, atribuite anterior repertoriului romanic, trebuie să precizăm că tratarea volumelor şi mai ales realizarea realistă a detaliilor pledează pentru încadrarea celor două sculpturi în perioada renaşterii (ultima treime a secolului al XVI-lea).

21

Turnul Archebuzierilor

Este cel mai sudic dintre cele trei turnuri. Forma sa actuală este a unei prisme ortogonale cu partea superioară ieşită în afară, sprijinită, la fel ca majoritatea turnurilor sibiene, pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. Meterezele de la primul nivel, în formă de gaură de cheie, sunt realizate special pentru posibilitatea executării focului de archebuze. Materialul de construcţie este piatra (până la înălţimea de circa 1 metru), iar de aici în sus, exclusiv cărămida. Poziţia turnului faţă de zid permitea oarecum flancarea, cinci din laturile sale fiind situate în exteriorul acestuia. Coroborând toate elementele cunoscute, putem considera actualul turn ca o transformare şi supraînălţare a unui turn mai vechi.

Biserica Romano Catolica

Printre cladirile din secolul 18 situate in Piata Mare din Sibiu, biserica catolica ocupa un loc important. Cu toate ca a fost ridicata relativ tarziu, aceasta cladire construita intr-un stil baroc neostenativ, se incadreaza armonic in contextul arhitectural al orasului. Dupa ce Sibiul a aderat la Reforma orasul a ramas aproape 150 de ani fara biserica catolica.

Ca urmare a Diplomei Leopoldine din 1691, si in Sibiu au intrat trupe ale

22Imperiului Austriac, impreuna cu care au venit si preoti militari catolici. Pentru soldati ,

s-a ingaduit celebrarea slujbei catolice in asanumita Hala a Croitorilor in Piata Mare, aproximativ in locul in care se afla astazi biserica catolica. Cu timpul , ofiterii si functionarii administrativi s-au stabilit in oras, asa incat s-a format o mica comunitate catolica. Dupa tratate indelungate si anevoioase cu sfatul protestant al orasului, s-a putut incepe incepe construirea unei biserici parohiale catolice. In data de 4 iulie 1726 s-a pus piatra de temelie, si in 13 septembrie 1733, biserica a fost sfintita de catre episcopul ardealului, baronul Georg von Zorger. Initial, interiorul biserici nu era pictat, si geamurile aveau sticla incolora, asa incat biserica era probabil mult mai luminoasa decat astazi, cu vitraliile colorate, care au fost inserate de abia la inceputul acestui secol. La inceput, in biserica nu exista decat o singura fresca, cea din spatele altarului principal, cu Maica Domnului incoronata de Sfanta Treime. Aceasta fresca a fost pictata in 1777 de pictorul austriac Anton Steinwald. Altarele laterale dateaza in cea mai mare parte inca din perioada de constructie a bisericii. Altarul Sfantului Iosif nu a suferit nici o modificare, si pictura lui dateaza tot din acea perioada. Demne de mentionat sunt confesionalele baroce cu intarsii care dateaza tot din secolul XVIII. In anul 1904, biserica a fost pictata de pictorul Ludwig Kandler din Munchen. In 1977 - 1978, aceasta pictura a fost curatata si reimprospatata. Orga actuala a bisericii, instalata in anul 1860, a fost construita de constructorul de orgi Karl Hesse din Viena. Casa parohiala, altadata o manastire iezuita, este, ca si biserica, un monument istoric. In anul 1739, manastirea a fost terminata, si cladirea serveste si astazi drept casa parohiala. Ar mai fi de mentionat ca in curtea interioara a casei parohiale se afla statuia Sfantului Martir Johannes Nepomuk, care initial statea in fata bisericii, in Piata Mare. In anul 1948, puterea comunista a indepartat statuia; timp de decenii, aceasta a zacut in curtea Muzeului Brukenthal, pana ce, in anul 1987, in urma insistentelor actualului paroh, a fost restaurata si instalata in curtea casei parohiale.

Turnul Dulgherilor

Este o construcţie care la bază prezintă o formă circulară, delimitată de porţiunea următoare printr-o cornişă pronunţată. De la acest nivel, turnul capătă forma unei prisme octogonale, încheiată în partea superioară prin clasica porţiune ieşită în afară, susţinută de console cu guri de păcură între arce. In ceea ce priveşte datarea turnului, ea este posibilă pe baza elementelor stilistice şi formale doar cu o mare aproximaţie, deoarece astfel de forme se întâlnesc pe parcursul mai multor decenii.

23

Arhitectura militară este de obicei foarte conservatoare faţă de elementele stilistice, fiind de fapt o arhitectură utilitară. Cert este că turnurile incintei a treia, aşa cum le putem cunoaşte azi, erau adaptate armelor de foc (archebuzelor), dar forma lor prismatică (rectangulară sau poligonală) nu asigura cea mai bună protecţie contra artileriei în curs de perfecţionare. Gurile de aruncare au fost şi ele utilizate de-a lungul mai multor secole, pentru contracararea asediatorilor ajunşi la baza zidurilor, aşa că nici ele nu constituie indicii certe de datare. Cunoscând însă anumite referiri documentare despre continuarea lucrărilor de fortificare în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea şi primele decenii ale celui următor, putem încadra şi turnurile de pe strada Cetăţii în acelaşi interval de timp. Chiar dacă prin noi cercetări ar putea surveni precizări privind datarea celor trei turnuri, este sigur faptul că cea de a treia incintă, după ce a suportat o serie de reparaţii şi reamenajări, pe la începutul secolului al XVI-lea era dominată de astfel de turnuri, evident mult mai numeroase decât cele păstrate până în prezent. Conform specialiştilor, fapt relevat şi de planurile oraşului Sibiu, "Oraşul de sus" era înzestrat cu un număr considerabil de turnuri, deşi planurile de epocă nu menţionează eventualele turnuri de pe strada Centumvirilor, iar planul realizat de Bobel consemnează doar 19 turnuri.

Piata Mare

Aici este centrul istoric al Sibiului, prima data mentionata in 1411 ca piata de cereale, piata exista din anul 1366 odata cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificatii a orasului. Incepand din sec. 16 Piata Mare a devenit centrul vechii cetati. Timp de sute de ani a fost denumita Der Grosse Ring sau Grosser Platz, intre razboaie s-a numit Piata Regele Ferdinand, comunistii au denumit-o Piata Republicii, iar dupa 1990 s-a revenit la denumirea originala.

Latura de sud a pietii este declarata monument arhitectural datorita stilului medieval unic care este mentinut aici. De mentionat 'ochii orasului', cum sunt cunoscute ferestrele din acoperisuri, care aici se pot observa cel mai bine. Steagurile de vant erau nelipsite de pe acoperisurile caselor si indicau fie anul

24

cosntructiei, fie semnul breslei. Piata are lungimea maxima de 142 m, iar latimea de 93 m.

Pasajul Scarilor

Acest pasaj construit in sec.XIII , face legatura dintre orasul de sus si orasul de jos prin doua ramificatii de scari si arcade care inconjoara zidurile cetatii din jurul Bisericii Evanghelice. Latura din dreapta a Pasajului este construita dintr-un zid de fortificatie care-l dubla pe cel de deasupra care a apartinut celei de-a doua centuri de fortificatii. Inspre partea superioara a pasajului, cele doua ziduri se intalnesc. La capatul superior, pasajul se continua pe langa un zid de fortificatie paralel cu strada Al Odobescu. Astazi, la acest pasaj se lucreaza pentru reconditionarea zidurilor fiind unul dintre obiectivele cele mai reprezentative ale Sibiului.

Casa Arterelor

Cladirea cu 8 arcade, construita in sec. XV a avut mai multe destinatii. Prima data adapostind foarte multe macelarii a si fost denumita Casa Macelarilor. Mai tarziu etajul a apartinut postavarilor iar in sec. XVIII a fost depozit de cereale, si pentru scurt timp sala de spectacole. Cu ocazia lucrarilor de restaurare din anul 1787 a fost amplasata pe fatada cladirii stema orasului. In prezent adaposteste Muzeul Civilizatiei Transilvane ASTRA.

25

Catedrala Evanghelica

Catedrala gotică a fost construită în sec.XIV. Se ştie cu exactitate anul când a fost începută construirea turnului de 73 m: 1371. În 1424 pereţii navei au fost înălţate cu 2,60 metri. Lucrările de modificare au fost încheiate în 1520. Cu toate că o serie de vase de cult din argint aurit, nu sunt accesibile publicului, te uimeste bogaţia pieselor expuse. Aici se află poate cea mai frumoasă cristelniţă de bronz din ţară. Este opera meşterului Leonhardus din anul 1438, este decorat cu o serie de inscripţii gotice, şi se spune că a fost turnată din bronzul tunurilor turceşti capturate de către sibieni în 1437. Orga a fost construită în 1672.

Există mai multe altare, unul se pare că este vechiul altar al bisericii evanghelice, realizat între 1480 şi 1545, amvonul este din a doua parte a secolului al XV-lea. Biserica a servit şi ca loc de înmormântare pentru personalităţi sibiene. În anul 1853 pietrele funerare au fost demontate şi încastrate în zidurile bisericii. O parte din lespezile din marmură roşie sau grii au fost realizate de doi mari sculptori al sec XVI., Elias Nicolai şi Sigismund Moss.Se poate vedea şi piatra funerară a domnitorului Mihnea Vodă cel Rău. În anul 1796 se interzice înhumarea în biserică, se va face doar o excepţie în anul 1803, când baronului Samuel von Brukenthal a fost depus în cripta amenajată lângă amvon. Interiorul bisericii este decorat cu picturi murale din anii 1445 şi 1665 realizate de Johannes de Rosenow Georg Hermann.

Capela Sfintei Cruci

În 1219, când regele maghiar s-a întors sănătos din cruciadă a ordonat construirea unei cruci şi a unei capele în faţa porţii Sibiului, unde în fiecare vineri să se ţină o slujbă. Peste câţva ani de capelă a fost lipită mănăstirea dominicanilor. În anul 1417 Peter Landgen sculptor austriac a realizat o cruce monolitică de 7,3 m care a fost expusă pe altarul capelei. Acest complex situând în afara zidurilor de apărare a fost expus în permanenţă atacurilor inamicilor. A fost distrus de invazia tătarilor, şi cu toate că reconstrucţia nu a durat mult, dominicanii cu aprobarea

26

oraşului în 1474 s-au mutat în interiorul zidului şi au construit o biserică. Mănăstirea şi biserica au fost predate oraşului, care a amenajat acolo un spital pentru leproşi. Complexul a rămas în piciore pînă în anul 1659. Între timp, domnitorul Transilvaniei, Rákóczi György a pornit un război pentru cucerirea tronului polonez, acţiune nereuşită, şi fiincă atacul nu era autorizat de conducerea paşalâcului Rákoczi a fost înlocuit cu Barcsay Ákos. Rákóczi aflând că sunt în pericol şi propietăţile din Ungaria, a pornit atacul împotriva lui Barcsay, care văzând pericolul s-a refugiat cu oastea formată din turci în interiorul zidurilor. Atunci Rákóczi a atacat oraşul. Atunci conducerea Sibiului a hotărât demolarea clădirilor din afara zidurilor, pentru a nu sevi loc de ascunzatoare atacanţilor. Crucea a ajuns sub darâmături. Atacul a luat sfârşit în anul 1660, şi armatele s-au retras. În 1683, la vestea înfrângerii suferite de turci la Viena, primarul Sibiului a dat ordin pentru ridicarea crucii uriaşe. În 1755 a fost construită capela care o acoperea: Capela Sfintei Cruci.

Bustul lui Octavian Goga

   Cântăreţ al sufletului zbuciumat al neamului românesc însetat de libertate şi unitate naţională, poetul Octavian Goga s-a născut la Răşinari în 1881. In Sibiu urmează studiile gimnaziale, avându-1 coleg şi prieten pe Ioan Lupaş, cu care pleacă în 1899, în ultima clasă de liceu, la Braşov, în semn de protest faţă de şovinismul profesorului său de istorie. La Budapesta fundează, alături de alţi studenţi români, revista Luceafărul (1902) care este mutată la Sibiu în 1906 şi în care Goga, devenit secretar al ASTREI şi primul custode al Muzeului Asociaţiunii, va publica majoritatea poeziilor sale reunite în volumele Poezii (1905). Ne cheamă pământul (1909), Din umbra zidurilor (1913). Publicist de mare autoritate, luptător pentru apărarea drepturilor poporului român din Transilvania, redactor al revistei Ţara noastră, Octavian Goga este unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai luptei pentru desăvârşirea unităţii statului naţional român. După 1918, intrat în valurile politicianismului Octavian Goga evoluează spre dreapta, în detrimentul operei literare care 1-a consacrat. Moare la Ciucea în 1938. Bustul său din bronz, realizare din 1973 a sculptoriţei Ada Geo Medrea, a fost aşezat în parcul ASTRA, în galeria personalităţilor sibiene. Astăzi este dispărut.

27

Turnul Scărilor

Turnul Scărilor se ridică pe fundaţiile celui mai vechi element păstrat din incinta de fortificaţii din jurul bisericii existente aici la sfârşitul secolului al XII-lea - începutul secolului al XIII-lea. Elevaţia actuală este total modificată prin refacerile din anii 1542 şi 1862 - 1863; se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă, cu un singur etaj, având la primul nivel o trecere boltită. La etaj a fost amenajată în 1897 o locuinţă. Pe sub acest turn se ajunge la scările care fac legătura dintre "Oraşul de sus" şi cel "de jos" în direcţia străzii Turnului. Până în secolul trecut accesul se realiza prin intermediul unui drum amenajat paralel cu zidurile primei incinte de fortificaţii din direcţia "Pasajului scărilor", care continua prin gangul casei de la nr. 4 din str. Turnului, gang parţial obturat după construcţia scărilor (1860). In acest mod, fostul subsol al casei din Piaţa Huet nr. 3, crama "Butoiul de aur", a devenit parter spre pasajul menţionat.

28

Bucătăria sibiana

Bucătăria românească este una diversă şi bogată în gusturi, culori şi arome, puternic influenţată de istorie şi de tradiţiile străine cu care românii au intrat în contact, precum şi cu feluri de mâncare specifice. Bucătăria românească se identifică cu noţiunea de bucate alese, cu mirosuri atât de îmbietoare, încât chiar şi din fotografiile bucatelor româneşti parcă răzbate aroma lor. Ceea ce individualizează bucătăria românească este faptul că preparatele sunt uşor de realizat, fără să necesite dotări speciale, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui. Cea mai mare influenţă a avut-o bucătăria balcanică, dar şi a altor popoare vecine, cum ar fi cea germană, sârbească şi maghiară. Reţetele poartă aceleaşi influenţe ca şi restul culturii româneşti: de la români vine plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul iniţial al termenului latin placentă, turcii au adus ciorba de perişoare şi baclavaua, grecii musacaua de la bulgari există o largă varietate de mâncăruri cu legume, cum ar fi zacusca, iar şniţelul vine de la austrieci.

Unul din cele mai obişnuite feluri de mâncare tipic româneşti este mămăliga, o fiertură de făina de porumb, considerată multă vreme mâncarea săracilor, dar care recent a devenit mult mai apreciată. Principalul fel de carne folosit de români este carnea de porc, dar se consumă şi carne de vită, pui, oaie sau miel, contând mult şi regiunea geografică. Anumite reţete sunt preparate în legatură directă cu anotimpul sau cu sărbătorile. De Crăciun, fiecare familie taie de obicei un porc şi se prepară o largă varietate de mâncăruri din carnea şi organele acestuia: cârnaţi, caltaboşi (sau cartaboşi), cârnaţi cu ficat (lebăr), înveliţi în intestine de porc; piftie, o gelatină făcută cu părţi dificil de folosit, cum ar fi urechile, picioarele sau capul, puse în aspic; sarmale, amestec delicios de cărnuri în foi de varză, vită, ştevie...;

29

tochitură, un fel de tocană servită cu mămăliga şi vin; iar ca dulce cozonacul tradiţional, pâine dulce cu nucă, rahat sau cacao.

De Paşte, se mănâncă miel, iar felurile specifice sunt: mielul prăjit; drobul, un amestec copt de organe, carne şi legume proaspete, în special ceapă verde;

iar ca desert pască, o plăcintă specifică, cu brânză şi stafide.

Principala băutură este vinul, remarcabil prin forţă şi buchet cu o tradiţie locală de peste două milenii. România este al nouălea mare producător mondial de vinuri, iar recent piaţa de export a început să crească. Se produce o mare gamă de soiuri locale:

30

Feteasca; Grasa; Tamaioasa;

dar şi universale:

Riesling; Merlot; Sauvignon blanc; Cabernet Sauvignon; Chardonnay;

Muscat Ottonel.

Berea este şi ea consumată pe scară largă, venită sub influenţe germane. România este al doilea mare producător mondial de prune şi aproape întreaga

31

producţie de prune este folosită pentru a produce ţuică, un rachiu de prune obţinut prin distilare.

32

BIBLIOGRAFIE

[1] Mihaela Dinu colectivul de autori şi redactori, Sibiu 700. Pagini din trecut şi de azi, Întreprinderea Poligrafică Sibiu 1969.

[2] Mihaela Dinu, Geografia turismului in Romania

[3] Ioana Petan, Geografia tuismului in Romania

[4] Octoihul Mic - Sibiu, 1991

[5] Arsenie, Dumitru Ioan, Gura Râului. Sat din Mărginime, Editura Universităţii "Lucian Blaga", 2000

[6] Bărbulescu, Ioana, Şura Mică. Micromonografie, Editura Tribuna, Sibiu, 2005

[7] Gândilă, Cecilia, Păuca. Vatră de istorie şi legendă, Editura Bucura, Sibiu, 1997

[8] Grecu, Victor V., Turnu Roşu. Repere ale evoluţiei : Sinteză monografică, Editura Etape, Sibiu,

[9] Popa, Constantin, Sliminic, străveche aşezare din ţinutul Sibiului, Sibiu, 2000

[10] Rusu, Vasile, Românii din Marpod. Schiţă monografică, Editura Imago, Sibiu

[11] www.sibiu.ro

[12] www.sibiu2007.ro

[13] ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu

[14] www.sibiul.ro

33