Shell__1_

5
1 Royal Dutch Shell Plc (pe scurt Shell) este entatea-mamă a grupului Shell, unul dintre liderii mondiali în industria de petrol şi gaze, acţiunile companiei fiind tranzacţionate pe bursele din Europa şi SUA. Grupul Shell este un grup internaţional care reuneşte mai multe companii din domeniul energiei şi petrochimiei care acvează în peste 70 de ţări şi are aproximav 92.000 de angajaţi. Afacerile Grupului Shell includ explorarea şi producţia de ţei şi gaze naturale, GPL, producţia de energie electrică, transportul şi comercializarea produselor petrochimice. Acvitatea operaţională a companiei este organizată pe 3 segmente: Upstream (explorarea şi extracţia ţiţeiului şi a gazelor naturale), Downstream (rafinarea, transportul şi comercializarea ţiţeiului la nivel global, producţia şi comercializarea produselor petrochimice către clienţii industriali), şi Corporate (îndeplineşte funcţiile cheie administrave la nivel central). În anul 2013 Royal Dutch Shell a înregistrat venituri de peste 404 mld. USD, cca. 39% din venituri fiind generate de operaţiunile derulate în Europa. În scopul de a se diferenţia de competori, compania a acordat multă atenţie inovaţiilor şi tehnologiilor noi asel că Shell a efectuat în ulmii 6 ani invesţii anuale de peste 1 mld. USD pe partea de cercetare-dezvoltare. PROFILUL COMPANIEI (+) cel mai valoros brand pe piaţa energetică mondială (+) integrarea pe verticală a operaţiunilor (+) fluxuri de numerar operaţionale consistente şi posibilităţi de creştere a dividendelor (+) tehnologii performante de explorare (+) investiţia în combustibili bio moderni (+) dispune de un portofoliu diversificat de produse pe ambele segmente de business (upstream şi downstream) (+) asocierea într-un parteneriat de lungă durată cu un alt brand de mare notorietate: Ferrari (-) încălcarea legiilor privind anticorupţia (-) îngustarea marjelor de rafinare în locaţiile din Asia, Europa şi Australia (-) procesele în care este implicată societatea datorită deversărilor de petrol din Nigeria (-) riscurile geopolitice (în special privind exploataţiile din Iran şi Siria) Evaluare cantavă Mulplii evaluare Curent Medie 5 ani Medie Sector Medie ţară P/E m 13.5 10.8 14 16.4 Forward P/E 8.0 10.5 13.1 Price/Cash Flow 5.6 6.5 5.8 12.2 Price/Free Cash Flow 451.5 254 15.8 21.4 Dividend Yield 5.5% 5.1% 3.5% 2.9% Price/Book 1.2 1.3 1.2 1.7 Price/Sales 0.5 0.5 1.4 1.8 Puncte tari/Oportunităţi Puncte slabe/Ameninţări Sursa: portal Reuters SHELL Royal Dutch

description

shell

Transcript of Shell__1_

  • 1Royal Dutch Shell Plc (pe scurt Shell) este entitatea-mam a grupului Shell, unul dintre liderii mondiali n industria de petrol i gaze, aciunile companiei fiind tranzacionate pe bursele din Europa i SUA.

    Grupul Shell este un grup internaional care reunete mai multe companii din domeniul energiei i petrochimiei care activeaz n peste 70 de ri i are aproximativ 92.000 de angajai. Afacerile Grupului Shell includ explorarea i producia de tiei i gaze naturale, GPL, producia de energie electric, transportul i comercializarea produselor petrochimice.

    Activitatea operaional a companiei este organizat pe 3 segmente: Upstream (explorarea i extracia ieiului i a gazelor naturale), Downstream (rafinarea, transportul i comercializarea ieiului la nivel global, producia i comercializarea produselor petrochimice ctre clienii industriali), i Corporate (ndeplinete funciile cheie administrative la nivel central).

    n anul 2013 Royal Dutch Shell a nregistrat venituri de peste 404 mld. USD, cca. 39% din venituri fiind generate de operaiunile derulate n Europa.

    n scopul de a se diferenia de competitori, compania a acordat mult atenie inovaiilor i tehnologiilor noi astfel c Shell a efectuat n ultimii 6 ani investiii anuale de peste 1 mld. USD pe partea de cercetare-dezvoltare.

    PROFILUL COMPANIEI

    (+) cel mai valoros brand pe piaa energetic mondial

    (+) integrarea pe vertical a operaiunilor

    (+) fluxuri de numerar operaionale consistente i posibiliti de cretere a dividendelor

    (+) tehnologii performante de explorare

    (+) investiia n combustibili bio moderni

    (+) dispune de un portofoliu diversificat de produse pe ambele segmente de business (upstream i downstream)

    (+) asocierea ntr-un parteneriat de lung durat cu un alt brand de mare notorietate: Ferrari

    (-) nclcarea legiilor privind anticorupia

    (-) ngustarea marjelor de rafinare n locaiile din Asia, Europa i Australia

    (-) procesele n care este implicat societatea datorit deversrilor de petrol din Nigeria

    (-) riscurile geopolitice (n special privind exploataiile din Iran i Siria)

    Evaluare cantitativ

    Multiplii evaluare Curent Medie 5 ani Medie Sector Medie arP/E ttm 13.5 10.8 14 16.4Forward P/E 8.0 10.5 13.1Price/Cash Flow 5.6 6.5 5.8 12.2Price/Free Cash Flow 451.5 254 15.8 21.4Dividend Yield 5.5% 5.1% 3.5% 2.9%Price/Book 1.2 1.3 1.2 1.7Price/Sales 0.5 0.5 1.4 1.8

    Puncte tari/Oportuniti

    Puncte slabe/Ameninri

    Sursa: portal Reuters

    SHELLRoyal Dutch

  • 2Din punct de vedere al vnzrilor Royal Dutch Shell este a II-a cea mai mare companie petrolier din ntreaga lume, dup Exxon Mobil. Conform estimrilor specialitilor din domeniu, brandul Shell era evaluat la sfritul anului 2013 la cca. 29 miliarde dolari, i ocup locul al 12-lea n topul celor mai prestigioase 500 de branduri din lume, fiind totodat cel mai valoros brand al unei companii din sectorul energetic la nivel mondial.

    Unul dintre atuurile Shell l reprezint rezervele de petrol i gaze, la sfritul anului 2013 rezervele dovedite ale grupului Shell erau estimate la 13,9 mld. boe. De asemenea, compania beneficiaz de competene i expertiz dobndite pe parcursul ultimelor decenii n sfera activitilor de explorare i producie. Resursele financiare uriae aflate la dispoziia sa i ofer companiei Shell o plaj larg de oportuniti la care majoritatea productorilor de petrol i gaze nu ndrznesc s aspire (spre exemplu: explorarea nisipurilor petrolifere sau forajul n oceanul Arctic).

    Datorit rezultatelor slabe din ultimii ani directorul general a companiei, d-l Peter Voser, a fost nlocuit la sfritul anului 2013 cu d-l Ben van Beurden, fostul director al diviziei Downstream. Aceast nlocuire a fost urmat de o schimbare a strategiei de business a companiei, noile obiective fiind orientate spre reducerea cheltuielilor de capital i accelerarea vnzrii de active neprofitabile (fiind vizate n primul rnd activele din America de Nord) n scopul creterii competitivitii i a randamentului capitalului angajat.

    n viziunea analitilor schimbarea directorului general va ajuta la mbuntirea imaginii companiei n ceea ce privete respectarea normelor privind protecia mediului, i va facilita ntr-o oarecare msur dobndirea de noi contracte cu mai puina opoziie. n plus, este de ateptat ca noul CEO s acorde n continuare o atenie sporit i un control mai riguros la nivel de costuri combinat cu lansarea unor noi programe de rscumprare de aciuni.

    Dei compania Shell prezint o condiie financiar foarte bun, o continuare a tendinei de scdere a preului petrolului pe plan internaional va pune presiune pe rezultatele companiei n trimestrul IV al anului 2014. De altfel, la momentul actual toat atenia este

    concentrat pe urmtoarea edin OPEC, care va avea loc la finalul lunii noiembrie 2014, fiind de ateptat o decizie referitoare la nivelul produciei de petrol.

    Cele mai recente tiri indic faptul c nu exist unanimitate ntre rile membre i este dificil de prognozat ce decizie vor lua liderii la aceast ntlnire. Un nou val de scdere a preurilor barilului de petrol va afecta i mai mult veniturile companiei.

    Politica de dividend

    Royal Dutch Shell este o companie cu un istoric bogat n privina distribuirii de dividende iar n ultima perioad a recurs i la operaiuni de rscumprare de aciuni proprii.

    Pentru intervalul 2014-2015 conducerea companiei i-a fixat ca int s recompenseze acionarii societii cu o sum de cca 30 mld dolari, constnd n dividende (22 mld. USD) i rscumprri de aciuni n valoare de pn la 8 mld. USD.

    Avnd n vedere poziia financiar robust i nivelul bugetat al cheltuielilor de capital pe termen scurt sunt anse mari ca aceste inte s fie atinse.

    Factori de risc

    Profitabilitatea i fluxurile de numerar ale companiei Shell depind n mare msur de nivelul produciei de petrol i gaze i sunt strns corelate cu evoluia cotaiilor internaionale pentru iei i gaze.

    n ipoteza n care trendul descendent al preurilor din ultimele luni se va menine pe termen lung ar eroda randamentul capitalului investit n condiiile n care proiectele noi care vor intra n producie nu vor fi capabile s genereze rezultatele economice preconizate.

    Grupul Shell este recunoscut datorit investiiilor uriae efectuate pentru descoperirea i dezvoltarea cmpurilor sale de producie, ns costurile suplimentare neplanificate i/sau nefinalizarea la timp a lucrrilor sunt n continuare factori de incertitudine.

    Shell opereaz o serie de perimetre cu zcminte n regiuni cunoscute ca fiind instabile politic iar conductorii sau cetenii acestora pot manifesta o atitudine ostil fa de activitatea firmelor energetice Occidentale.

    CONSIDERAII PRIVIND OPORTUNITATEA INVESTIIONALSSIF BROKER SA

    Rata profitabilitate Curent Medie 5 ani Medie sector Medie arRentabilitatea financiara (ROE) 8.9% 13.8% 10.8% 13.5%

    Rentabilitatea activelor (ROA) 4.5% 6.5% 5.0% 6.1%

    Venituri/Angajat (mii USD) 5.00 4.50 1.50 0.20

    Sursa: portal Reuters

  • 3Shell a anunat rezultate peste ateptri la ultima raportare financiar trimestrial, profitul net ajustat nregistrnd o cretere cu 24% n trimestrul al III-lea 2014 pn la 5.26 mld USD. Per ansamblul primele 9 luni din 2014 profitul net cumulat realizat de companie a urcat cu 2% pn la cca 14.9 mld USD, susinut de evoluia rezultatelor pe segmentul de upstream. O evoluie favorabil s-a nregistrat i la nivelul fluxurilor de numerar operaionale cu o cretere de 3% n primele 9 luni din 2014 pn la peste 35.4 mld USD, n timp ce dividendul trimestrial declarat a fost majorat cu 4% la 0.47 USD/aciune, ceea ce se traduce ntr-un randament brut anual al dividendului de cca 5.3% la cotaiile actuale. Conform declaraiilor conducerii, n primele 9 luni din 2014 Shell a returnat acionarilor cca 11.3 mld USD, din care 8.9 mld USD reprezentnd dividende i 2.4 mld USD prin rscumprarea de aciuni proprii care vor fi anulate.

    Trendul pozitiv al rezultatelor din ultimele 3 trimestre, mbuntirea percepiei analitilor asupra companiei odat cu schimbarea managementului, creterea eficienei operaionale printr-un control mai riguros al costurilor i marjele nalte ale proiectelor noi puse n funciune i nivelul ridicat al randamentului din dividende (5.3%) sporesc atractivitatea aciunilor Royal Dutch Shell i ofer o perspectiv pozitiv de evoluie n urmtoarele luni.

    REZULTATE FINANCIARESSIF BROKER SA

    Rate de cretere 1-An 3-Ani 5-Ani 10-AniVenituri -4.6% 6.7% 0.1% 8.6%

    Profit operaional -32.6% -0.1% -5.1% 4.9%

    Profit net -39.0% -7.4% -9.4% -13.4%

    Dividende -13.8% -11.0% -2.2% Valoare contabil 3.2% 5.9% 6.6% 16.0%

    Rentabilitatea total a aciunii 21.5% 8.5% 11.5%

    Sursa: portal Reuters

    Pentru o imagine mai bun asupra performanelor financiare i nivelul evalurii companiei Royal Dutch Shell, am prezentat o serie de date cu privire la principalii competitori ai companiei pe piaa european (British Petroleum i Total SA).

    ANALIZ COMPARATIV

    Companie (Simbol)Capitalizare (mld USD)

    Venituri (mld USD)

    EBITDA(mld USD)

    Profit net (mld USD)

    Royal Dutch Shell (Amsterdam: RDSA) 218.8 438.0 48.0 16.0

    BP Plc (Londra: BP) 124.8 373.8 32.3 9.2

    Total SA (Paris:TOTF) 130.3 212.7 32.9 11.6

    CONCLUZIE

    Sursa: portal Reuters

    Companie (Simbol) P/E ttm Fwd P/E P/S P/B Divid. YieldRoyal Dutch Shell (Amsterdam: RDSA) 13.5 8.0 0.51 1.2 5.5%

    BP Plc (Londra: BP) 13.7 10.0 0.33 1.0 5.6%

    Total SA (Paris:TOTF) 10.7 9.9 0.60 1.3 5.3%

    Sursa: portal Reuters

    Rata de profitabilitate ROE ROA Marja EBITDA Marja bruta Marja netaRoyal Dutch Shell (Amsterdam: RDSA) 8.9% 4.5% 11.8% 15.6% 3.7%

    BP Plc (Londra: BP) 7.2% 3.1% 8.0% 12.1% 2.5%

    Total SA (Paris:TOTF) 12.2% 5.2% 16.3% 28.9% 5.5%Sursa: portal Reuters

  • 4SSIF BROKER SA

    Evoluie 1-lun 3-luni 6-luni 12-luni YTDRoyal Dutch Shell (Amsterdam: RDSA) 1.7% -7.0% -4.3% 12.5% 6.5%

    BP Plc (Londra: BP) 0.8% -8.3% -14.9% -10.7% -11.5%

    Total SA (Paris:TOTF) 3.2% -3.7% -12.4% 3.5% 2.4%

    Sursa: portal Reuters

  • 5SSIF BROKER SA

    Denegarea responsabilitii legale

    Acest raport nu este destinat pentru a fi distribuit sau utilizat de catre orice persoana sau entitate care este cetatean sau rezident, situat in Romania sau in orice alta jurisdictie, in cazul in care o astfel de distributie, publicare sau utilizare ar fi contrara unei legi sau regulament, sau care ar putea face obiectul unui litigiu cu SSIF Broker SA. Toate materialele prezentate in acest raport, cu exceptia cazurilor indicate distinct, sunt in conformitate cu drepturile de autor ale SSIF Broker SA. Niciunul dintre materialele, sau continutul acestora, sau orice copie a acestora, nu pot fi modificate, transmise, copiate sau distribuite pentru orice alta parte, fara permisiunea scrisa a SSIF Broker SA. Toate marcile comerciale, marcile de servicii, si logo-urile utilizate in acest raport sunt marci comerciale sau marci de servicii sau marci comerciale inregistrate ale SSIF Broker SA.

    Materialele ce contin recomandari de investitii realizate de catre SSIF Broker SA au un scop informativ, SSIF Broker SA nu isi asuma responsabilitatea pentru tranzactiile efectuate pe baza acestor informatii. SSIF Broker SA nu isi asuma nici un fel de obligatie pentru eventualele pierderi suferite in urma folosirii acestor informatii. Datele obtinute pentru redactarea materialului au fost obtinute din surse considerate de incredere, corectitudinea si completitudinea lor neputand fi totusi garantata. Materialul poate include informatii publicate de societatea emitenta prin diferite mijloace (rapoarte ale companiei, comunicate de presa, hotarari AGA) si date obtinute de pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti. SSIF BROKER SA si angajatii sai, pot detine instrumente financiare prezentate in acest raport si/sau pot avea relatii contractuale cu emitentii prezentati sau SSIF Broker SA ar putea actiona ca formator de piata pentru acestea.

    Informatiile cuprinse in acest raport exprima anumite opinii legate de o clasa de valori mobiliare. Decizia finala de cumparare sau vanzare a acestora trebuie luata in mod independent de fiecare investitor in parte, pe baza unui numar cat mai mare de opinii si analize. SSIF Broker SA si realizatorii acestui raport nu isi asuma niciun fel de obligatie pentru eventuale pierderi suferite in urma folosirii acestor informatii. De asemenea nu sunt raspunzatori pentru veridicitatea si calitatea informatiilor obtinute din surse publice sau direct de la emitenti. Daca prezentul raport include recomandari, acestea se refera la investitii in actiuni pe termen mediu si lung. SSIF Broker SA avertizeaza clientul ca performantele anterioare nu reprezinta garantii ale performantelor viitoare. Istoricul rapoartelor publicate si a recomandarilor formulate de SSIF Broker SA se gaseste pe site-ul www.ssifbroker.ro., sectiunea analize. Rapoartele de analiza se pot actualiza sau modifica pe parcurs, la momentul la care SSIF Broker SA considera necesar. Data la care se publica sau se modifica un raport este identificata in continutul acestuia si/sau in canalul de distributie folosit.

    SSIF Broker SA aplica masuri de ordin administrativ si organizatoric pentru prevenirea si evitarea conflictelor de interese in ceea ce priveste recomandarile, inclusiv modalitati de protectie a informatiilor, prin separarea activitatilor de analiza si research de alte activitati ale companiei, prezentarea tuturor informatiilor relevante despre potentiale conflicte de interese in cadrul rapoartelor, pastrarea unei obiectivitati permanente in rapoartele si recomandarile prezentate. Investitorii sunt avertizati ca orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degraba forme de estimare si nu pot garanta un profit cert. Investitia in valori mobiliare este caracterizata prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

    Autoritatea cu atributii de supraveghere a SSIF Broker SA este Autoritatea de Supraveghere Financiara, sectorul instrumentelor si investitiilor financiare, www.asfromania.ro. Aceste informatii sunt prezentate in conformitate cu Regulamentul CNVM 15/2006 privind recomandarile pentru investitii in instrumente financiare.

    Preluarea materialelor oferite de ctre SSIF Broker SA, fara mentionarea sursei este interzisa si se pedepseste conform legilor in vigoare. Pentru informatii suplimentare despre piata de capital si investitiile in instrumente financiare, va invitam sa vizitati pagina de internet: www.ssifbroker.ro.

    Abrevieri utilizate

    P/E - Pre/Profit net pe aciune n ultimele 12 luni;Capitalizare - Pre*Nr total aciuni;Price/Cash Flow - Pre/Fluxuri de numerar nete;Dividend Yield - Randament brut din dividende; Price/Book - Pre/Valoare contabil Price/Sales - Capitalizare/Vnzri; ROE - Profit net/Capitaluri proprii; ROA - Profit impozabil/Total active;ROI - Profit net/Capital investit;Marja EBITD - Profit nainte de taxe, impozite i amortizri/Vnzri; EPS - Profit/aciune;