SOCIOLOGIE GENERALĂCURS 14

STRATIFICAREA DUPĂ VÂRSTĂ

1. Îmbătrânirea2. Inegalitatea între vârste

1. Îmbătrânirea

În ultimele decenii s-a constat o creştere a speranţei de viaţă în majoritatea ţărilor europene, astfel intensificându-se fenomenul de îmbătrânire a populaţiei. Acest fenomen aduce cu el o serie de probleme sociale. În sfera profesională, asigurarea folosirii adecvate a tinerilor alături de pensionarea adecvată şi satisfăcătoare a bătrânilor, în special când condiţiile economice se înrăutăţesc, este o dilemă care nu a fost încă rezolvată. Trebuie asigurată o asistenţă medicală adecvată pentru vârstnici, care apelează mult la acest serviciu. Eficienţa sistemului asigurărilor sociale a fost pusă sub semnul îndoielii, deoarece numărul pensionarilor creşte mai repede decât pot salariaţii (cei ce contribuie la sistemul asigurărilor sociale, ţinând cont că, la noi în ţară, o mare parte din indivizi muncesc la negru) să completeze fondul necesar pentru întreţinerea lor.

Relaţiile sociale trebuie menţinute într-un moment în care moartea şi problemele de sănătate reduc reţeaua familiei şi a prietenilor construită de-a lungul unei vieţi. De asemenea, relaţiile între tineri, cei de vârstă mijlocie şi vârstnici se schimbă. Prezenţa bunicilor pe o perioadă mai îndelungată decât în trecut şi nevoia îngrijirii părinţilor vârstnici mai mult timp sunt doar câteva exemple ale schimbărilor care au survenit o dată cu îmbătrânirea populaţiei.

O consecinţă a acestor schimbări în societatea contemporană a fost dezvoltarea domeniului gerontologiei sociale, studiul aspectelor sociale ale îmbătrânirii.

Există o serie de schimbări, biologice, psihologice şi sociale pe care le înregistrează individul o dată cu trecerea la vârsta a treia.

Schimbările biologice. Câteva din schimbările fizice asociate cu procesul de îmbătrânire sunt pierderea greutăţii şi a înălţimii, încărunţirea părului şi zbârcirea pielii. Oasele devin oarecum fragile şi se rup uşor în accidente, iar artrita (şi deseori infirmitatea) sunt frecvente. Tulburări care ameninţă viaţa, cum sunt problemele cardiace, crizele (de apoplexie sau paralizie) şi cancerul, devin mai probabile pe măsura îmbătrânirii. Recent, a crescut preocuparea pentru boala Alzheimer (o tulburare serioasă care duce la pierderea crescândă a memoriei, la dezorientare şi la pierderea unor funcţii fizice importante).

Totuşi, oamenii îmbătrânesc diferit şi nu toţi sunt sortiţi să sufere de o boală care debilitează. Mulţi bătrâni rămân sănătoşi într-un grad rezonabil. De exemplu, în Statele Unite, mai puţin de 1% dintre bătrâni sunt ţintuiţi la pat, iar 70% dintre cei peste 65 ani afirmau că au o sănătate între „bună” şi „excelentă”.

Schimbările psihologice. S-a crezut că vârstnicii suferă aproape totdeauna de deteriorări mentale şi intelectuale progresive şi importante, o dată cu şubrezirea sănătăţii. Dovezile actuale sugerează că şi această situaţie este foarte variabilă. Până recent, de pildă, se presupunea că puterile intelectuale scad începând cu vârsta de 25 ani. Acum pare clar că nu există o asemenea deteriorare universală; de fapt, unele dimensiuni ale inteligenţei pot chiar creşte o dată cu vârsta. Acele aspecte ale inteligenţei care necesită o coordonare fizică sau învăţarea unor materiale noi vădesc un oarecare declin la bătrâneţe (Schaie, 1980). Totuşi, etaloanele care verifică folosirea cunoştinţelor existente nu vădesc aceasta; capacitatea verbală şi abilităţile numerice par, de fapt, să crească o dată cu vârsta (Baltes şi Schaie, 1974).

De asemenea, contrar părerii generale, aparent, personalitatea se schimbă puţin o dată cu vârsta (Neugarten, 1977). Totuşi, vârstnicii par să devină mai introspectivi şi mai preocupaţi de propriile gânduri şi sentimente decât înainte. Dar se pare că nu se produc în mod universal schimbări dramatice ale personalităţii.

Schimbarea culturală şi socială. Pentru mulţi, vârsta aduce pensionare, ceea ce înseamnă o retragere dramatică din activitatea care le-a dat vieţii o direcţie şi un sens. Totuşi, pentru unii, problema este mai puţin pensionarea decât pierderea slujbei, la o vârstă la care este improbabil să mai găsească o altă ocupaţie convenabilă.

Pensionarea sau şomajul forţat deseori provoacă o reducere a venitului. Ajutoarele de la asistenţa socială sunt şi ele limitate, ţinând cont şi de nevoile economice crescute: la această vârstă, mulţi au nevoie de mai multă îngrijire medicală, la costuri din ce în ce mai mari, care nu sunt acoperite în întregime de asigurările de sănătate.

Deşi cei mai mulţi vârstnici continuă să aibă o viaţă socială activă, decesele din sânul familiei şi ale prietenilor deseori reduc cercurile sociale, conducând chiar la izolare socială. De asemenea, pensionarea şi problemele de sănătate pot să-i izoleze pe unii de activităţile sociale. Aceste probleme sunt chiar mai mari pentru cei foarte bătrâni, cei de peste 80 de ani. Celor mai mulţi oameni le este greu să fie singuri; pentru bătrâni, îndeosebi pentru cei care au probleme cu sănătatea, izolarea poate fi foarte demoralizantă. Întrucât femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii şi întrucât multe femei vârstnice din zilele noastre au crescut într-o cultură care susţinea rolul tradiţional al femeii dependente, izolarea socială este chiar mai devastatoare pentru ele.

În ultimii ani, s-a acordat o atenţie deosebită violenţei în familie. Una dintre problemele care au apărut a fost maltratarea bătrânilor de către membrii familiei. Acest comportament abuziv poate lua forma violenţei verbale sau fizice, forma exploatării financiare sau a neglijării. Studiile recente sugerează că, în S.U.A., aproximativ 4% dintre vârstnici sunt maltrataţi, şi aceasta este probabil o subestimare, deoarece persoanele care sunt tratate rău refuză să discute o problemă atât de jenantă cu cercetătorii sau cu autorităţile (Clark, 1986).

Tratamentul abuziv pare să fie mai obişnuit în familiile în care bătrânii stau prost cu sănătatea. Unii oameni, încărcaţi cu grija părinţilor, găsesc că această povară financiară şi psihologică, adăugată la îndatoririle lor faţă de propria soţie (soţ) şi copii, duce la o frustrare considerabilă, care este apoi descărcată prin violenţă asupra părinţilor bătrâni.

2. Inegalitatea între vârste

Discriminarea vârstelor are la bază justificarea tratamentului inegal prin ideea că o categorie de vârstă este inerent inferioară altor categorii de vârstă. Asemenea rasismului şi sexismului, fundamentul pentru această formă de discriminare îşi găseşte originea în caracteristicile fizice.

Desconsiderarea bătrânilor se bazează pe stereotipuri. Se face o mică distincţie între bătrânii care sunt sănătoşi fizic şi mental şi cei care nu sunt. Deseori, aceste stereotipuri sunt subtile. De pildă, deseori mass-media prezintă doar persoane tinere şi sănătoase în reclame. Când în mass-media sunt prezentaţi oameni vârstnici, aceştia vând un produs celor din categoria lor – în general ceva pentru ameliorarea sănătăţii – sau sunt prezentaţi în situaţii hilare, fiind ţinta unor ironii. Punând accentul pe tinereţe şi vitalitate, mass-media sugerează că bătrâneţea şi bătrânii nu sunt doriţi.

Teoria funcţionalistă consideră că inegalitatea între vârste îşi are originea în schimbările produse de industrializare. Aceste schimbări au acordat o mai mare valoare adulţilor tineri datorită puterii şi energiei lor. Bătrânii au fost consideraţi mai puţin utili societăţii industriale.

Un exemplu al acestei concepţii este teoria retragerii (disengagement theory), formulată de Cummings şi Henry (1961), care susţine nevoia ca bătrânii să se retragă treptat din poziţiile

2

de responsabilitate socială. Întrucât toţi oamenii mor, este avantajos ca ei să fie înlocuiţi după o metodă bine rânduită, ca societatea să-şi poată continua mersul în mod liniştit. În felul acesta, statutele şi rolurile în societate pot persista chiar când ocupanţii şi actorii pier.

Cei care susţin această teorie arată că retragerea este avantajoasă şi pentru bătrâni. Pe măsură ce capacităţile lor se diminuează, aceştia ar primi cu bucurie şansa de a scăpa de unele presiuni pe care profesiunile lor le creează. Atunci, ei ar putea participa la activităţile plăcute ale pensionarilor. Criticii acestei teorii arată însă că mulţi vârstnici sunt foarte fericiţi să lucreze şi nu vor să renunţe la acest rol, îndeosebi dacă acesta constituie elementul central al vieţii lor.

Teoreticienii conflictului au o părere cu totul diferită. Ei consideră că inegalitatea între vârste este un alt exemplu de discriminare împotriva unui grup minoritar. Cei în putere, tinerii şi adulţii de vârstă mijlocie, încearcă să-şi menţină avantajul. Societăţile industriale moderne se confruntă frecvent cu şomajul, iar discriminarea vârstelor permite ca anumite categorii de vârstă (bătrânii şi cei foarte tineri) să fie ţinute în afara pieţei forţei de muncă, astfel oferind tinerilor şi adulţilor de vârstă mijlocie o mai mare şansă de a găsi slujbe. De asemenea, bătrânii sunt consideraţi mai puţin productivi şi, astfel, mai costisitori; prin îndepărtarea lor sunt apărate interesele economice ale celor de la putere. Se susţine că în ţările necapitaliste, cele ale căror scop nu este profitul, bătrânii sunt trataţi mult mai bine.

Criticii, ca şi teoreticienii retragerii, susţin că bătrânii trebuie să fie protejaţi iar tinerii trebuie să fie scutiţi de obligaţia de a munci, ca să crească şi să se dezvolte.

O teorie a interacţiunii simbolice. Teoria (substituirii) activităţii (Friedman şi Havighurst, 1954), o alternativă la teoria retragerii, scoate în evidenţă importanţa unui nivel ridicat al activităţii sociale pentru satisfacţia personală şi sentimentul stimei de sine al bătrânilor. Inspirându-se masiv din teoria interacţiunii sociale, teoria activităţii pune accentul pe sentimentul sinelui care derivă din statutele şi rolurile indivizilor în cursul vieţii. Din acest punct de vedere, vârstnicii nu se deosebesc de oamenii tineri, de aceea nu ar trebui să fie trataţi diferit. Susţinătorii acestei teorii pun accentul de diferenţele care există între oamenii bătrâni. Unii vor să se retragă, alţii nu vor. Nu există o acţiune potrivită pentru toţi bătrânii.

Reacţii la inegalitatea între vârste. În ultimii douăzeci şi cinci de ani, bătrânii au devenit un grup mult mai activ din punct de vedere politic. Luând exemplu de la diverse mişcări politice din anii şaizeci şi şaptezeci, s-au constituit mai multe organizaţii pentru a promova interesele bătrânilor. În 1972, în S.U.A., Maggie Kuhn, administratorul unei biserici, a fondat Gray Panthers, o organizaţie compusă din tineri şi bătrâni, care militează pentru schimbarea felului în care sunt trataţi bătrânii de către societate. De asemenea, tot aici activează şi Asociaţia Americană a Pensionarilor care are un buletin distribuit prin abonament şi se bucură de o mare influenţă în politica naţională şi de stat.

Presiunea politică a acestora şi a altor grupuri a fost extrem de eficientă. Guvernul federal şi guvernele multor state au votat legi care interzic pensionarea forţată din cauza vârstei. De asemenea, a fost creat Medicare – un program naţional de sănătate pentru bătrâni. Multe dintre aceste succese sunt rezultatele unei acţiuni directe şi organizate întreprinse de bătrâni.

3