S-a născut în anul 1816, în satul Calapodesti, din județul Bacău, într-o familie de clerici. La Botez a primit numele de Alexandru-Luchian. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obștea mănăstirii Căldărușani. Aici va ramane timp de 2 ani, dupa care va pleca la Sfântul Munte, dornic de desăvarșire.În Athos se va opri la Schitul Lacu, unde va fi tuns călugăr. Acest schit era renumit pentru asprimea vieții idioritmice pe care o duceau monahii. În această rânduială va petrece și Cuviosul, în inima lui creștea încontinuu dorința de desăvarșire. Ca urmare, după 15 ani de viețuire la acest schit, Cuviosul se va muta la mănăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. Aici va sta timp de patru ani, perioadă în care el va primi marele și îngerescul chip, sub numele de Antim. Tot în această perioadă, Antim va fi hirotonit diacon. Astfel, după aproape două decenii de la sosirea sa în Athos, Antim ajunsese cunoscut ca un părinte îmbunătățit, mare sihastru și iubitor al Rugăciunii lui Iisus. Nedorind slava și lauda oamenilor, în 1860, luând binecuvântare, părăsește Athosul și se reîntoarce în Moldova, viețuind în mănăstirile din preajma Iasului. Aici insa nu va rămâne multă vreme, datorită tulburărilor provocate de mulțimile de credincioși care auziseră despre el și veneau la el, cerând ajutor și sfat. Va pleca spre ținuturile Rusiei, și va poposi la Lavra Pecerska, ce era pentru credincioșii ruși un nou Ierusalim. De aici va merge în nord, iar în anul 1865 va poposi la mănăstirea Valaam, unde se va și stabili, văzând buna randuială de aici. Aici va petrece timp de 17 ani, perioadă în care s-a învrednicit și de harul Preoției, datorită și multelor sale calitați duhovnicești. Numele și faptele sale minunate se vor raspândi cu repeziciune în nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect mulțimi de credincioși veniți în pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va învrednici și de daruri minunate, precum cele ale profeției și vederii cu duhul. Dupa o îndelungată viață petrecută în nevoințe calugărești, ieroschimonahul Antipa iși va da viața în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de

ani, și va fi înmormântat în gropnița de obște a mănăstirii.Datorită faimei sfințeniei, de care Cuviosul se bucura înca din viață, un ucenic al său, ieromonahul Pimen va scrie în 1883 Viața Cuviosului Antim.  În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuvios, l-au trecut pe acesta în rândurile sfinților, în cărțile lor de cult. Acest fapt are pentru noi o semnificație deosebită, deoarece el este singurul călugăr atonit român care a fost trecut în rândul sfinților printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veșnice, ceea ce constituie și un temei pentru recunoașterea sfințeniei sale de către biserica stramoșeascaă. Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost un mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos, un iscusit lucrător al Rugăciunii inimii și un ales ostaș al lui Hristos. Prezența lui în calendar cinstește în același timp și poporul și Biserica noastră, pentru care el s-a rugat, povățuindu-i pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi. Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în anul 2010,Preacuviosul Părinte Arhim Clement Haralamb a adus o părticică din moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos spre închinare cinstire și evlavie credincioșilor din ținutul eparhiei