Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” IaşiFacultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”

Sfântul Sava Gotul.Contextul politic și religios al vremii

Coordonator,

Pr. Dr. Cojocaru Marcel

Masterant,

Lupescu Dumitru-Brăduţ

Iaşi, 2011

CuprinsIntroducere.................................................................................................................2

1.Contextul politic al vremii......................................................................................3

2.Contextul religios al vremii....................................................................................5

2.1.Contactul goțílor cu creștinismul în nordul Mării Negre.................................5

2.2Misionarismul capadocian în Goția...................................................................5

2.3Rolul Scythiei Mici în răspândirea creștinismului peste Dunăre în Dacia........6

2.4Contactul goților cu creștinismul în Dacia........................................................7

2.5Creștinismul arian la goți..................................................................................7

2.6Persecuția lui Atanaric contra creștinilor..........................................................7

3.Izvoarele Istorice asupra vieții și muceniciei Sfântului Sava „Gotul”...................8

3.1Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia , numită și pătimirea Sfântului Sava „Gotul”...........................................................................8

3.2Corespondența Sfântului Vasile cel Mare cu conducătorii Scythiei Minor.....9

3.3Analiza informațiilor scrisorii Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia.............................................................................................................11

4.Portretul sufletesc al Sfântului Sava Gotul...........................................................12

5.Suferințele Sfântului Sava Gotul..........................................................................13

6.Sfântul Sava Gotul și Sfântul Sava Stratilat.........................................................15

7.Concluzii..............................................................................................................16

1

Introducere

Unul dintre cei mai vechi si mai cinstiți sfinți care au suferit martiriul pentru Hristos în

secolul al IV-lea pe teritoriul Patriei noastre este Sfântul Mare Mucenic Sava de la Buzau, numit

uneori „Gotul”, praznuit de Biserica noastră la 12 Aprilie si canonizat în 20 Iunie 1992 cînd

Biserica Ortodoxă Româna a facut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele din 1517 si

1955-56. Alături de sfinții români a trecut în calendar si sfinți din alte neamuri care au predicat

si au fost martirizați în părțile noastre, între care și Sfântul Mare Martir Sava de la Buzau, zis

Gotul.

Sfântul Sava de la Buzău este nu numai un caz unic al istoriei creştinismului nord-

dunărean, ci și un model de viaţă creştină şi o prezenţă nestinsă în conştiinţa neamului românesc,

care s-a sublimat în credinţa ortodoxă şi în cultura daco-romană, mai apoi protoromână şi

română, deopotrivă autohtonii şi străinii stabiliţi pe teritoriul carpato-danubiano-pontic.

Despre acest Sfânt avem informații în special din Scrisoarea Bisericii din Goția către

Biserica lui Dumnezeu din Capadocia,1 în care ni s-a păstrat o minunată descriere a muceniciei

Sfântului Sava „Gotul”. Acest document de netăgăduită autenticitate ne relatează tăria și curajul

cu care acest sfânt mucenic a urcat treptele desăvârșirii creștine, prin suferință, dăruind cu

bucurie duhovnicească, ca sacrificiu suprem,viața sa pământească lui Hristos.

Documentul istorico-literar, hagiografic al martiriului Sfântului Sava Gotul, ca și

dovezile arheologice care se confirmă reciproc, ne conturează viața societății secolului al IV-lea

din țara noastră cu o populație autohtonă și migratoare, păgână și creștină, conviețuind pe același

pământ.2

Un capitol însemnat din istoria creştinismului este creştinarea goţilor, deoarece el

priveşte şi creştinismul daco-roman şi protoromân.

1 Titlu tradus după Pr. Gabriel Coca astfel: „Biserica lui Dumnezeu care este departe , în Goția către Biserica lui Dumnezeu care este departe în Capadocia și tuturor comunităților âmprăștiate pe tot cuprinsul Bisericii Universale” apud Pr. Gabriel Cocora Comemorarea la Episcopia Buzăului la 1600 de ani de la martirizarea Sf. Sava „Gotul” în râul Buzău (18 Aprilie 1972) , în „Glasul Bisericii”, Anul XXXI, 1972, Nr.3-4, p.390.2 Pr. I. Ionescu, Pomenirea Sfîntului martir Sava Gotul, (12 aprilie 372- 12 aprilie 1972), în „Mitropolia Olteniei”, Anul XXIV, 1972, Nr 3-4, p.187.

2

Creștinismul nostru care a venit cu masa de creștini fie ei soldați, coloniști sau negustori

–a fost un creștinism care a avut „un character net popular”- cuvântul evangheliei fiind răspândit

de oameni din popor.3

Creștinismul era prezent la Dunărea de jos, în a doua jumătate a secolului al IV-lea unde

băștinașii daco-romani luaseră cu mult înainte contact cu noua religie, cea creștină, și o

împărtășeau și neamurilor venite peste ei, ca acești goți „barbari”, atrași de bogățiile Imperiului

Roman.

Sfântul Sava nu este izolat în convingerile lui: el trăiește într-o lume în plină frîmântare,

din care avea să apară în sceana istoriei poporul român. De aceea pentru a înțelege atitudinea sa

demnă, precum și împrejurările muceniciei sale socotim că este nevoie să expunem succinct

contextual istoric și religios al vremii.

Contextul politic al vremiiDe pe la mijlocul secolului al treilea ca urmare a crizei economice prin care trecea Imperiul

Roman, Dacia a început să fie părăsită de oamenii de afaceri, iar în anul 271, sub împăratul

Aurelian, a avut loc retragerea administrației romane în sudul Dunării.

În Dacia s-au așezat apoi vremelnic, o serie de populații migratoare: goți, huni, gepizi, avari,

slavi, iar mai târziu pecenegi și cumani.

Ei veneau dinspre Est spre Bărăgan coborând pe văile Mureșului și Oltului spre interiorul

Transilvaniei între anii 300 și 478.4

Cei dintâi care și-au făcut apariția au fost goții, popor de neam germanic originar din

Peninsula Scandinavă și din țările nordice ale Europei Centrale. Începând cu prima jumătate a

secolului al III-lea se cunosc și ciocniri între goți și armatele romane din Dacia și Moesia.

Pe teritoriul țării noastre goții cu cele două ramuri ale lor: Răsăriteană, a ostrogoților sau

greutungilor și apuseană a vizigoților sau tervingilor; s-au putut așeza numai către sfârșitul

secolului al III-lea, iar efectiv numai în secolul al IV-lea, întâi ca foederați sau clienți ai

imperiului. Împăratul Aurelian le ceda goților Dacia, pentru a putea salva provinciile învecinate,

Moesia și Illyricum. Cercetările arheologice au dovedit că stăpânirea gotică asupra fostei

3 Pr. Petre F. Alexandru, Postfață la comemorarea Sfântului Sava Gotul, în „Glasul Bisericii”, Anul XXXI, 1972, Nr.3-4, p.406.4 Pr. Prof.Dr. Milan Seșan, Despre creștinismul vechi carpatic, în „Mitropolia Ardealului”, Anul XIII, 1968, Nr.7-8, p. 519.

3

provincii Dacia a fost mai mult nominală decât reală, ei fiind prezenți mai ales sub forma unor

tabere militare în mijlocul populației autohtone.5

Populația daco-romană, continuă să fie prezentă peste tot, și să intre în legătură cu migratorii

goți, realizându-se o conviețuire liniștită, nemaiântâlnită în alte părți.6

În urma unor conflicte avute cu imperiul roman goții au primit din partea Împăratului

Treebonianus Gallus, făgăduința unor numeroase subsidii și le ceda coaliției geto-carpatice un

teritoriu din estul Daciei, adică Moldova și Muntenia răsăriteană și poate răsăritul Transilvaniei,

în schimbul garanției că nu vor mai devasta posesiunile romane.7

Sub Gallienus în anii 263, 264 și 267 au loc cele mai mari invazii ale triburilor trans-

dunărene, organizate în expediții terestre și maritime, ce vor ajunge până în Marea Egee, în Asia

Mică și în Capadocia, de unde vor aduce ostateci creștini, printre care vor fi fost și străbunii

Sfântului Sava „Gotul”.8

Dacia va fi teritoriul extra imperium acum, în care grupurile importante de autohtoni vor

constitui temelia etnică solidă a neamului nostru și nu elementele migratorii, care au fost o masă

subțire ce va fia absorbită în masa dominantă a autohtonilor daco-romani și care nu putea să

trăiască fără serviciile populației muncitoare locale ce și-au dus mai departe viața ei legată de

agricultură și de creșterea vitelor. Însă această masă etnică daco-romană s-a bucurat prea puțin de

atenția scriitorilor de atunci, care descriau numai faptele elementului dominant, cum au fost

goții, și de aceea Dacia va fi numită când Goția când Slavia sau Gepidia, după numele populației

alogene dominante. Era o intermigrațiune continuă, susținută de Imperiu până în secolul al VI-

lea, iar limba latină era limba de comunicare în amalgamul de popoare, stabilite sau în trecere

prin Dacia.9

Goții nu au rămas mult timp la Dunăre, la sfârșitul secolului al IV-lea ei se vor îndrepta spre

Grecia, iar de acolo spre Italia, sudul Galiei și Spania. În Peninsula Balcanică vor rămâne grupuri

de goți numiți gothi minores, care se vor contopi cu vremea cu populațiile locale ca și cei din

Dacia.10

5 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Creștinismul Daco-Roman în Nordul Dunării în secolul IV, La 1600 de ani de la moartea Sf. Sava„ Gotul” (12 Aprilie 372), în „Mitropolia Ardealului”, Anul XVII, 1972, Nr.3-4, p.191.6 Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Sfântul Sava „Gotul”: La 1600 de ani de la mucenicia sa, în „Glasul Bisericii”, Anul XXXI, 1972, Nr. 3-4, p. 338.7 C. Daicoviciu, Le probleme de la continuite en Dacie, Observations at precisions d or-dre historiqueet arheologique, în „Dacia”, (44), p.486, apud, Ibidem..8 Iordanes, Gettica, XX, p.108-109, apud, Ibidem.9 C. Daicoviciu, Op cit. p.491, apud , Ibidem. p.340.10 Iordanes, Op cit. p. 267, apud , Ibidem. p.341.

4

Contextul religios al vremiiBăștinașii daco-romani luaseră cu mult înainte contact cu noua religie, cea creștină, și o

împărtășeau și neamurilor venite peste ei, ca acești goți „barbari”, atrași spre imperiul roman,

dinspre Bosforul Crimeiean (Crimeea de azi).

Nici daco-romanii, și nici goții din Dacia nu s-au închis în carapacea lor, ci au comunicat

între ei, fapt real atestat de dovezile istorice, au circulat, au trecut Dunărea și mările, ajungând

până în Orient, departe, unde au luat contact, nu numai cu cultura și civilizația greco-latină, ci și

cu credința creștină, care, mai ales după libertatea acordată de împăratul Constantin cel Mare, se

lărgea și se întărea în imperiul roman. Așa se explică pătrunderea devreme și pe nesimțite a

credinței creștine în Dacia, fără misionari cu trimitere specială, fără un botez al vreunei căpetenii

precum Clovis la franci, Boris la Bulgari sau Vladimir la ruși.

Contactul go ț ílor cu creștinismul în nordul Mării Negre.

În expansiunile lor spre ținuturile din nordul Pontului Euxin, ducând cu ei vechile

credințe și datini păgâne germane, triburile goților au luat contact cu coloniile grecești din

această regiune care acum primiseră protectoratul roman.

Goții care n-au evitat niciodată contactul cu populațiile pe care le întâlneau, au putut să

primească credința de la acești coloniști greci, la care spre sfârșitul secolului al II-lea se găsește o

puternică organizare bisericească.11

Ei au cunoscut un creștinism orthodox căci nu apăruse încă arianismul și nici un misionar

eretic nu ajunsese până în aceste părți. Este de la sine înțeles că acest creștinism ortodox

organizat al goților cimerieni își are originea în frecventele lor legături cu populațiile coloniilor

grecești din Nordul Pontului Euxin. Cu care de altfel ca și mai târziu în alte părți, acești

năvălitori vor constitui o simbioză culturală și religioasă. Goții în numeroasele lor expediții au

cunoscut creștinismul și totodată au adus cu ei de acolo mulți captivi între care chiar și clerici și

desigur au suferit influența creștină pe această cale, de la mijlocul secolului al III-lea, înainte de

venirea lor în Dacia Commmodian ne relatează despre creștinii luați captivi de către goți.12

Misionarismul capadocian în Goția.

11 C. Daicoviciu, Problema continuităţii în Dacia, apud I.Ionescu, Op.cit., p. 181.12 Commmodian, Carmen Apologeticum, V, 810, la Zeiller, L art Goths….p.401, nota1, apud , Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p. 343.

5

În timpul împăratului Gallienus, către anul 253, goții invadează Asia mică, până în

Galatia și Capadocia. Istoricul Filostorg ne relatează că în timpul lui Valerian și Gallienus o

mare parte din sciți, adică goții de dincolo de Nistru au trecut teritoriul romanilor, pustiind până

în Galatia și Capadocia de unde au luat mulți prizonieri.13 Acești prizonieri au făcut prin

superioritatea lor culturală și morală un misionarism indirect, ducând credința creștină la goții

cimerieni, cât și la cei ce se scurgeau spre imperiul roman și treceau prin Dacia, unde unii s-au și

stabilit. Prezența și misionarismul acestor captivi orientali creștini de cultură superioară, folosind

limba greacă și latină printre goți și daco-romani, mai ales în Dacia, va face începutul unor

trainice și îndelungate legături bisericești între această provincie numită de acum Goția și

creștinii din Asia mică, mai ales din Capadocia.14 Zelul câtorva capadocieni ca un oarecare

Eutihie despre care ne vorbește Sf. Vasile cel Mare în scrisoarea cu numărul 164; ca Ulfila

apostolul goților, și nu în ultimul rând Bretanion Episcopul de Tomis și Iunius Soranus

guvernatorul Scythiei, despre care se amintește tot cu ocazia pătimirii Sf. Sava; a dus

creștinismul la goți; Cezarea n-a organizat o misiune oficială și organizată, dar ea va purta grijă

de fii ei duși de vitregia vremurilor peste Istru (Dunăre) și chiar după moarte, îi va revendica,

cum va fi cazul Sf. Sava „Gotul”. Așadar răul pe care goții l-au făcut, smulgând captivi din

Capadocia și ducându-i în nordul Mării Negre și al Dunării, a contribuit la răspândirea

creștinismului în părțile noastre.

Rolul Scythiei Mici în răspândirea creștinismului peste Dunăre în Dacia.

Începând cu Constantin cel Mare împărații bizantini vor susține un apostolat creștin

încurajând pe misionarii voluntari care vor fi lucrat și mai înainte, printre goți. Centrele

Episcopale de pe țărmul sudic al Dunării și mai ales din dioceza Marcianopolis, în Moesia

Inferior și de la Tomis din Scythia Minor vor desfășura o activitate misionară în toată libertatea

în Dacia. De la Marcianopolis, unde păstorea episcopul arian Domninus, se trimeteau peste

Dunăre propovăduitori ai arianismului, pe când de la Tomis treceau fluviul numai misionari

ortodocși, deoarece todeauna aici au păstorit zeloși apărători ai dreptei credințe.15

Provincia de la gurile Dunării va fi o pavăză împotriva barbarilor și se va dezvolta continu

în legătură cu capitala imperiului care era și capitala diocezei Tracia din care făcea parte și

Scythia Minor. Poziția acestei Scythia Minor față de capitala imperiului va înlesni legători

bisericești frecvente și directe între creștinii de pe meleagurile noastre și centrul ortodoxiei

răsăritene. 13 P.G. XXXXII, col 638. apud , Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p.34414 Zotu, Sântul Sava Martir Gothu, în „Biserica Ortodoxă Română”, Anul XII, 1883, p.167.15 J. Zeiller, Origines…,p.419, apud , Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p.348.

6

Contactul goților cu creștinismul în Dacia.

Dacă din Crimeea și de la captivii din Capadocia, precum și de la misionarii din Sudul

Dunării și din Scythia Minor, goții au primit credința creștină din Răsărit nu cu mai puțin a

contribuit la intrarea lor în aria creștinismului și contactul cu populația autohtonă romanizată din

Dacia, cu care a conviețuit aproape 165 de ani. În această conviețuire o mică parte dintre goți

rămași în Nord după trecerea celei mai mari părți a populației în Sudul Dunării, s-au contopit cu

Daco-romanii de la care au luat limba și credința creștină.16

Creștinismul arian la goți.

Arianismul o erezie apărută în interiorul creștinismului s-a bucurat de protectoratul unor

împărați romani ca Constanțiu (337-360), fiul lui Constantin cel Mare și Valens (364-378);

accest lucru a cântărit mult în atragerea goților la credința eretică ariană.

Împăratul Valens i-a primit pe goți în Imperiu ca foederați și cautând sa-i atragă la

credința ariană le condiționează ajutorul ce-l va da de primirea credinței ariene. Împăratul goților

de atunci Fritigern a îmbrățișat credința ariană a lui Valens, silind și pe supușii săi să facă la fel,

încât mulți goți au aceptat arianismul din cauza acestui împărat.

Un rol hotărâtor ăn răspândirea arianismului printer goți l-a avut Ulfila un episcop al

goților mituit de către ereticul Eudoxiu pentru a răspândi erezia printer goți.

Persecuția lui Atanaric contra creștinilor.

Pătrunderea creștinismului printre goți nu era pe placul conducătorilor lor, pentru aceștia creștinismul, care venea din Imperiul roman și se răspândea printre barbari prin legăturile acestora cu lumea romană și prin misionari modești dar neânfricați prezenta un mare pericol căci autoritatea imperială care îi susținea, îi folosea mai ales în secolul al IV-lea, pentru ca, prin convertire să înglobeze lumea barbară în destinele romanității.

Creștinarea ca operă de educare a unui popor nestabil până acum și aplecat către războaie

și jaf, părea conducătorilor păgâni că slăbește virtuțile neamului și deci trebuia să i se

împotrivească ceea ce Auxențiu socotește că este o inspirație diavolească manifestată printr-o

persecuție înfricoșătoare. Atanaric „irreligiosuus et sacrilegus iudex gothorum” a pornit prigoana

contra creștinilor pe la anii 348-350.17

16 Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p.349.17 Unii autori așează această primă persecuție a lui Atanaric în anul 355; vezi Fontes,p.113, nota 1, Alții ca E. A Thompson, socotesc că prima persecuție în Goția a fost pe la anul 347-348, iar cea de-a doua între anii 369-372. După J. Zeiller, Origines…, p.420 și 421, nota 2, Ulfila a emigrat în imperiu pe la anul 348 sau 349; a se vedea și J. Zeiller, Le premier etablissement des Goths chretiens dans l`Empire D`Orient, în „Melanges”, G. Schlumberger, I, Paris, 1924, p. 3-11. Data de 348-350 se poate susține și cu cele spuse de Sfântul Chiril al Ierusalimului în cateheza X, P.G.XXXIII, col 867, în traducerea Pr. Prof. D. Fecioru, p. 245, care se zice că: „Mărturisesc perșii și goții pe

7

Persecuția a fost furioasă mulți slujitori ai lui Hristos au pătimit iar alții au fost siliți să

emigreze cu apostolul lor Ulfila peste Dunăre.

Dintre martirii care au suferit în această prigoană sunt menționați în Pătimiri sau

Martirologii: clericii Batusios și Verca, sfântul Nichita Gotul, sfinții Inna, Pina, și Rhima. Ecoul

persecuției a fost notat de Socrate, Sozomen și Sf. Ambrozie al Mediolanului.18

Dar cel mai celebru martir din Goția despre care avem mai multe informații din

corespondența purtată între Biserica din Capadocia și Biserica din Goția, cu ocazia pătimirii

acestui sfânt.

Izvoarele Istorice asupra vie ii i muceniciei Sfântului Sava „Gotul”ț ș

Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia, numită și pătimirea Sfântului

Sava „Gotul”.

Viața și mucenicia Sfântului Sava „Gotul” ne este cunoscută din acel document de mare

valoare istorică, o perlă a agiografiei creștine 19 cum a fost numită și care din fericire, ni s-a

păstrat sub numele Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia. La aceasta se

adaugă corespondența Sfântului Vasile cel Mare cu Iunus Soranus, guvernatorul Scythiei Minor

și cu episcopul Bretanion (Vretanio) din Tomis, adică scrisorile cu numerele 155, 164 și 165, ne

folosesc și relările generale despre persecuțiile lui Atanaric ale istoricilor creștini Socrate și

Sozomen.20

Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia ni s-a păstrat în două

manuscrise:

1.U. Veneția, în limba greacă din secolele al X-lea și al XI-lea , Mineiul pe luna martie și

aprilie, Catalogus Codicum Hagiographicorum Bibliothecae divi Marci Venetiarum 21

2.V. Romae, Bibliotecha Vaticana, text grec nr. 1660 scris în anul 912, Mineiul pe luna

aprilie, la data de 12, folia 205-211; după acest manuscris s-a publicat textul din Accta

Sanctorum, aprilis, II.22

păgâni care au murit pentru Acelea pe care nu l-au văzut…”. Catehezele au fost ținute în anul 348, sau350, apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p.351. Și Mario Girardi, profesor de la departamentul de limbi clasice și creștine a Universității din Bari citând pe unii autori mai vechi scrie despre fuga creștinilor în imperiu(teritoriu roman) pe durata martiriului lui Atanaricus vezi Mario Girardi, Saba il Goto, Martire di Frontera,Ed. Universității „ Alexandru Ioan Cuza” –Iași, 2009, p.89, nota 72.18 † Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Anno Domini 2000, scrieri străvechi din Dacia Carpatică, „Despre pătimirea Sfântului Sava Gotul din părțile Buzăului și scrisorile din anii 372-374în legătură cu cinstitele sale moaște, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău, 2000,p. 29, nota 25.19 H. Delehaye, Saints de Thrace, p. 224, . apud, Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p. 360.20 „An. Boll.”, tom. XIV, p. 188-191. apud, Ibidem, p. 361.21 Ibidem, p.188-191. apud, Ibidem. 22 Vitarum Sanctorum, Romae, 1559, p.72-73, apud, Ibidem.

8

Pătimirea Sfântului Sava „Gotul” sub forma Scrisoarea Bisericii din Goția către Biserica

din Capadocia a folosit ca model pentru formulele de început și de final Pătimirea Sfântului

Policarp, episcopul Smirnei, care este o circulară a Bisericii din Smirna către Biserica din

Filomeliu și către toate comunitățile sfintei și soborniceștiii Biserici.23

Totuși depășind formulele obișnuite, fondul acestei scrisori este cu totul original iar

istorisirea continuă cu un neântrecut accent de sinceritate ceea ce nu se conformează stilului

clasic hagiografic unde predomină elemental miracolului.24

Autorul acestei Scrisori este un om cult deoarece știe să compună cu grijă redarea fidelă a

faptelor. Informațiile le deține de la un martor ocular foarte apropiat, care n-ar putea fi altul de

cât preotul Samsala prins odată cu Sava dar care n-a suferit martiriul; Autorul scrisorii este un

preot din anturajul episcopal, care deținea știrile exacte de la preotul Samsala, cel ce venea

adesea în Romania25, respectiv în Scythia Minor, provincia romană cea mai apropiată de locurile

unde se petrecea mucenicia Sfântului Sava.Autorul nu este un barbar căci vorbește ca unul din

afara cadrului istorisirii pătimirii. Pentru el e greu de crezut că Sfântul Sava „Got” de neam și

trăind în mijlocul unui neam pervers și corupt să poată fie sfânt și martir al lui Hristos.26

Așadar această scrisoare este făurită în stil aghiografic, într-un mediu grec-ortodox, vecin

cu regiunea unde s-au întâmplat faptele și la sugestia, lui Iunius Soranus, guvernatorul provinciei

Scythiei Minor căruia Sfântul Vasile cel Mare îi ceruse prin scrisoarea înregistrată cu numărul

155 să-I trimită rămășițele pământești ale sfântului.

Această scrisoare oficială însoțită și de una particulară cum crede J.Zeiller 27 va fi trimisă

odată cu rămășițele pământești ale Sfântului Sava Sfântului Vasile cel Mare în Capadocia.

Corespondența Sfântului Vasile cel Mare cu conducătorii Scythiei Minor.

Prețioase informații asupra activității Bisericii din Capadocia pentru a întări rezistența

față de prigonirile din afară și de disensiunile interne, provocate de arianism, precum și aluzii la

martirii de origine capadociană, din ținuturile barbare ca Sfântul Sava ne dă și corespondența

Sfântului Vasile cel Mare cu Iunius Soranus și Bretanion episcopul de Tomis.

23 Antologie din literatura patristică greacă a primelor secole, Manual pentru uzul elevilor seminariști și al studenților institutelor teologice , București 1960, p.290, apud , Ibidem.24†. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei, Op. cit.p.23.

25 Numele de Romania pentru Imperiul Roman de Răsărit este folosit pentru prima dată de Auxențiu din Durostorum pe la 380 în opera sa :Epistola de fide et obitu ul filae în „Fontes” p.112,care spunea că acesta „devarvarico pulsus in solo Romanie” , C.Daicoviciu în le probleme de la continuite în „Dacia” p.499 crede că la sfîrșitul sec al III-lea și inc.sec.al IV-lea Romania se întindea și în nordul Dunării și că denumirea aceasta rămâne până în sec al VI-lea., apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit.p.370.26 Ibidem, p. 362.27 J.Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes de l empire romain, Paris,1918,p. 431-432. Apud, Ibidem.

9

Iunius Soranus era capadocian, rudă cu Sfântul Vasile și un frecvent sprijinitor al

ortodoxiei nu numai în provincia sa ci și peste Dunăre la barbari. La fel și Bretanion era tot de

origine capadociană 28 .

Sfântul Vasile cel Mare a trimis scrisoarea numărul 155 prin anul 373, unui compatriot în

care cercetătorii văd pe bună dreptate pe Iunius Soranus, iar destinatarul este un laic tonul fiind

de confidență intimă cu câteva formule uzuale care îi arată stimă pentru că este un susținător al

vechii credințe în părțile de sub oblăduirea lui. Sfântul Vasile continuă scrisoarea, rugându-l pe

Soranus să-i trimită religve ale martirilor căci din informațiile pe care le primise prigoana lui

Athanaric bântuia încă și atunci. Sfântul Vasile intervene ape lângă Soranus știindu-l devotat

cauzei creștine și știind că avea legături cu locurile de unde erau martirii. În urma intervenției

venerabilului său compatriot, Iunius Soranus dăruiește patriei sale un dar slăvit și un rod al

credinței adică relicvele Sfântului Sava cu consimțământul episcopului Bretanion și al

prezbiterului său.29

Scrisoarea cu numărul 165 datată în urma celei cu numărul 164 este adresată după

însemnarea în manuscrise, lui Asholiu episcopul Thesalonicului, dar în realitate destinatarul este

Bretanion episcopul de la Tomis cel care împreună cu Soranus trimite rămășițele Sfântului

Sava.30 Aceste epistole ale Sfântului Vasile după cei mai mulți cercetători se pare că au fost

scrise între anii 373-374. 31

Sfântul Vasile avea în față tabloul sumbru al Bisericii creștine din timpul său, răvășită de

arianismul de diferite nuanțe și de aceea scrie: „Când apar prigonitorii apar și prigoniții,

luptătorii s-au înmulțit și sângele martirilor, stropind bisericile, hrănește și mai mulți luptători

pentru credință cu râvna celor care după ce au primit-o de la înaintașii lor le urmează acestora și

în lupta de acum înainte…căci un martir ni s-a întors acasă de dincolo de Istru (Dunăre) și care

dovedește credința trăită de oamenii de acolo.”32

În continuare Sfântul Vasile arată că s-a bucurat că destinatarul (Bretanion) îi reamintise

de misionarul capadocian Eutihe care cinstea patria ca una ce răspândise învățăturile

creștinismului.

Scrisoarea se încheie cu îndemnul la rugăciune către Domnul și de a aduna pe toți (atleții

lui Hristos) din tot neamul lor, după câte se pare pe toți capadocienii din Scythia Minor, la

28 Pr.Niculae Șerbănescu,1600 de ani de la prima mărturisire documentară despre existența Episcopiei Tomisului,în „Biserica Ortodoxă Română ”LXXVII, 1969, nr.9-10.p.999.Despre Vetranio zice Teodoret al Cirului în Istoria Bisericească,IV,31,în P.G.LXXXII,col.1196 că era împodobit cu toate virtuțile și fiind încredințat să conducă ca arhiereu orașele întregii Scythii și-a aprins mintea cu râvnă și a înfruntat stricarea dogmelor și toate nelegiuirile lui Valens apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit.,p.362.29 H.Delehaye,Saints de thrace,p.228. apud , Ibidem, p. 363.30 P.G.,Tom.XXXII,col.640 și urm., apud, Ibidem. 31 Mario Girardi, Op cit, p.13.32 P.G.,Tom.XXXII,col.640 și urm, apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p.365.

10

rugăciune pentru comunitățile creștine ca, pe cât va mai fi vreme de la Dumnezeu să fie readusă

pacea de la început.

Analiza informațiilor scrisorii Bisericii din Goția către Biserica din Capadocia.

Descrierea pătimirii Sfântului Sava în Scrisoarea Bisericii din Goția este ca o mină de

informații prețioase pentru secolul al IV-lea, pentru istoria poporului got și pentru cunoașterea

mai bună a unor aspecte din viața poporului nostru. Prigoana despre care ne relatează

documentul induce instabilitatea și nesiguranța dar totodată ne evidențiază și buna înțelegere

între populația păgână și creștină, care într-o conviețuire liniștită încrearcă să slăbească și să

întrerupă măsurile luate de către unii șefi de triburi contra adepților lui Hristos.

Astfel cuvântul Biserica lui Dumnezeu nu poate avea aici înțelesul consacrat de

comunitate bine organizată, având în frunte o ierarhie, așa cum autorul avea în față Biserica din

Capadocia, sau chiar cea din Scythia Minor, căci la goți nu există o stabilitate politică și o unitate

statală și deci nu erau condiții de organizare bisericească în adevăratul înțeles al acestei noțiuni.

Existau așezări, sau pâlcuri de creștini autohtoni sau goți, cu preoți, citeți și călugări, care

îndrumau pe creștini ortodocși. Daco-romanii de aici trăiau în orașe și sate iar goții în corturi.

Ortodocșii treceau pentru nevoile lor religioase Dunărea, în Scythia Minor, așa cum va face

preotul Sansala, care vroia să meargă de Paște acolo.

Numele de Goția folosit de scriitorii din sec.IV-V se dă părților sud-estice ale Daciei cu

populație diferită în care un loc primordial îl deținea populația băștinașă romanizată dar care era

stăpânită de goți după retragerea aureliană.33

În scrisoare se accentuează și universalismul creștin ceea ce este o îndepărtată afirmare a

ecumenismului de azi după care cea mai înaltă servire a bisericilor creștine este de a înlătura

prejudecățile si de a-i apropia pe oameni în credința într-un singur Dumnezeu.

Sfântul Sava se născuse și trăia în Goția, între goți, și de aceea era socotit got, deși

originea lui este dintre capadocienii aduși cu mult înainte captivi în această regiune. Faptul

acesta este dovedit de stăruința depusă de Sfântul Vasile ca să aducă moaștele lui în Capadocia.

Nu ar fi făcut acest lucru cu un martir din neamul goților de a cărui credință se îndoia acest ierarh

apărător al ortodoxiei. Chiar și cuvintele scrisorii care spun că Sfântul Sava ne ajută să vedem că

acesta nu era got.

Preotul Samsala este socotit de J.Zeiller un preot indigen, deci un got iar într-un studiu la

noi este socotit primul preot orthodox creștin daco-roman atestat documentar și acel antrenor

33 Pr. I. Ionescu, Op cit. p.180.11

sau îndrumător moral al lui Sava, precum și duhovnicul lui menționat în scrisoarea nr.165 a

Sfântului Vasile.34

Pr.Prof.Vasile Sibiescu consideră însă că Samsala a fost prin originea sa de același neam

cu Sava adică capadocian fapt care a întărit mai mult legătura lor sufletească și sprijinul moral pe

care el l-a dat martirului fiind mereu în centrul tragediei acestuia.35

Pr. Gabriel Cocora îl consideră pe preotul Samsala traco-dac.36 Iar Pr. I. Ionescu merge

mai departe spunând despre Samsala că ar fi primul preot autohton pomenit în documente de la

Nordul Dunării din fosta Dacie.37

Moartea martirică prin lemn și apă păstrează neprihănite semnele mântuirii căci lemnul și

apa amintesc crucea Domnului și botezul creștin mijloace de mântuire.

Actul martiric ne dă importante informații despre istoria Bisericii și al țării noastre, ne

vorbește pentru secolul al IV-lea de orașe în regiunea Buzăului și de sate cu biserici, cu case cu

tavane și grinzi, mărturii de civilizație daco-romană căci goții trăiau de obicei în corturi.

Scrisoarea Bisericii din Goția, care este de fapt actul martiric al Sf. Sava, redactată în

limba greacă este prima lucrare care se păstrează scrisă pe teritoriul țării noastre.38

Textul hagiografic este apreciat de specialiștii patrologi ca un document istoric de rangul

I39; apoi având ăn vedere modul de expunere și însușirile expresive ale pătimirii a fost numită „o

perlă a hagiografiei antice”.40

Portretul sufletesc al Sfântului Sava Gotul

Sfântul Sava s-a născut pe la anul 334; cei ce l-au cunoscut spuneau că „încă din

copilărie, spre nimic altceva nu s-a arătat râvnitor, decât numai spre evlavie faţă de Mântuitorul

şi Domnul nostru Iisus Hristos”41. De aici se poate înţelege că părinţii lui erau creştini şi i-au

insuflat acestuia credinţa cea adevărată. El trăia într-un sat din părţile Buzăului, nu departe de

râul Mousaios 42.

34 J.Zeiller,O.cit,p.431, apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit.p.371.35 Ibidem.36 Pr. Gabriel Cocora, Op. cit.,p.391.37 Pr. I. Ionescu, Op. cit.,p.183. Și Mario Girardi îl citează pe Pr. I. Ionescu , vezi: Mario Girardi, Op cit, p.91, nota 79.38 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Op cit.p.198.39 A. Ehrhardt, în „Byzantinische Zeitschrift, XXII, 1913, p.255, apud, † Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Op. cit. p.5. 40N. Delehaye, Saints de Thrace et de Moesie, în „Analect Bollandiana”XXI, 1912, p. 255., apud, Ibidem .41 Pr. Prof. I. Rămureanu, Actele martirice.( Martiriul Sf. Sava Gotul + 12 aprilie 372) , E.I.M.B.O.R., Bucureşti, 1982, pp. 319-320.42 Pr I. Ionescu consideră hidronimul Mousaios,ca fiind de origine autohtonă ca și antroponimul Samsala., vezi Pr I. Ionescu, Op cit. p.187. Aceiași părere o împărtășește și Pr. Conf. Ștefan C. Alexe, vezi: Pr. Conf. Ștefan C. Alexe,

12

În actul său martiric, alcătuit de un reprezentant al Bisericii din Gothia, din care făcea şi

el parte, se arată că era „drept în credinţă, cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate,

blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă, vorbind tuturor în chip paşnic despre adevăr,

făcând să tacă pe idololatri, nesemeţindu-se, ci purtându-se cum se cuvine celor smeriţi, liniştiţi

şi negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun”43.

Suferin ele Sfântului Sava Gotulț

Goţii, păgânii de sub conducerea lui Atanaric urmăreau să abată pe adevăraţii închinători ai

lui Hristos de la dreapta credinţă, fiind socotiţi totodată „oamenii romanilor”. Ca urmare, goţii

impuneau creştinilor ruperea oricăror legături cu fraţii lor din Romania şi aducerea de jertfe

idolilor. În asemenea încercare, unii păgâni binevoitori ofereau unor rude creştine, în faţa

persecutorilor şi în public, „carne nejertfită în loc de carne adusă jertfă idolilor, spre a feri pe ai

lor neîntinaţi şi a înşela pe prigonitori”44. Printre cei care erau supuşi la această încercare se afla

şi Sfântul Sava. Însă acesta, „simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă”, ferm în credinţa şi în

poziţia sa, „nu numai că n-a mâncat din mâncărurile oprite, ci, mergând în mijlocul lor, a

mărturisit tuturor, zicând: „Dacă cineva va mânca din cărnurile acelea, acesta nu poate să fie

creştin”. „Şi i-a oprit pe toţi, precizează în continuare actul martiric, să nu cadă în cursa

diavolului. Din cauza aceasta, cei ce au născocit această înşelăciune l-au alungat din sat, apoi,

după un timp oarecare, i-au îngăduit să se reîntoarcă”.45

Punându-se din nou la cale o altă ispitire, aşa cum obişnuiau goţii, unii din locuitorii acelui

sat care aduceau jertfe zeilor, voind să-l apere pe cel urmărit, erau gata să jure înaintea

prigonitorului că în acel sat nu este nici un creştin. Dar, Sfântul Sava, curajos şi sincer, venind în

mijlocul adunării, a zis: „Pentru mine să nu jure nimeni, căci sunt creştin”. Atunci, în faţa

persecutorului, locuitorii au jurat că, în satul lor, în afară de Sfântul Sava nu se află nici un alt

creştin.46 Conducătorul păgân, uimit de acest răspuns plin de curaj, a poruncit ca Sfântul Sava să

fie adus în faţa lui. Atunci, prigonitorul a întrebat pe consătenii săi dacă acesta are vreo avere. Iar

ei, răspunzând că nu are nimic decât îmbrăcămintea, întunecatul păgân l-a dispreţuit zicând că un

astfel de om nu poate nici să fie de folos, nici să-i incomodeze. Cu aceste cuvinte, el a poruncit

să-l scoată afară din sat.

1600 de ani de la moartea Sfîntului Sava Gotul, în „Biserica Ortodoxă Română”, Anul XC, 1972, Nr. 5-6, p.568.43 Pr. Prof. I. Rămureanu, Op.cit, p 322.44 Ibidem p.321.45 Ibidem.46 Ibidem, p.320.

13

Între anii 369-372, sub Atanaric, persecuţia împotriva Bisericii lui Hristos este reluată şi, în

acelaşi timp, înăsprită. În aceste împrejurări, în apropierea Sfintelor Paşti din 372, Sfântul Sava,

ştiind că preotul său, Samsala, era plecat din sat, s-a hotărât să meargă în parohia în care slujea

Gutticas, pentru a prăznui învierea Domnului împreună. Şi, după cum este consemnat în actul

său martiric, pe când mergea el pe cale, i s-a arătat un bărbat foarte mare şi luminos la înfăţişare,

care i-a zis: „Întoarce-te şi mergi la preotul Sansalas”, iar sfântul i-a răspuns că Sansalas a plecat

departe47. Într-adevăr, acesta plecase în Romania (Scythia Mică) din pricina persecuţiei. Însă,

nevoind el să se supună poruncii, deodată, deşi la ora aceea era timp senin, a apărut un noian

nesfârşit de zăpadă pe faţa pământului, care astupa drumul şi nu-l lăsa să treacă mai departe.

Atunci a înţeles el că voia lui Dumnezeu este cea care-l împiedică să meargă mai departe,

poruncindu-i să se întoarcă la preotul Sansalas. Şi, binecuvântând pe Domnul, s-a întors. Văzând

pe Samsala, i-a istorisit şi lui şi multor altora vedenia pe care a avut-o pe cale.

În noaptea a treia după sărbătoare, Atharid, a năvălit în satul acela cu o ceată de tâlhari şi,

găsind pe preot dormind în casa lui, a pus să fie legat. De asemenea şi pe Sava, luându-l din pat

l-au legat. Pe preot l-au aşezat într-o căruţă, iar pe Sava l-au dus gol cum se găsea. Şi i-au purtat

prin văi împădurite pe care le arseseră de curând, prigonindu-i şi lovindu-i cu nuiele şi cu bice,

arătând cruzime şi neîndurare faţă de slujitorii lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, care revărsase

harul Său asupra lui, ca oarecând asupra Sfântului Apostol Pavel, i-a mărit mai mult credinţa, l-a

întărit în răbdare, după îndemnul descoperit oamenilor că „prin răbdarea voastră veţi dobândi

sufletele voastre” (Luca 21,19).

Păgânii l-au târât prin cenușă și l-au bătut dar Dumnezeu a îngăduit ca pe trupul sfântului

să nu apară nici o vânătaie. Văzând aceasta prigonitorii în înverşunarea lor, luând o osie de

căruţă şi punându-i-o pe umeri, i-au întins mâinile până la capetele ei; apoi i-au legat şi de

picioare o altă osie şi astfel, întins pe cele două osii, l-au aruncat şi l-au lăsat să zacă pe spate, la

pământ, chinuindu-se aproape toată noaptea. Între timp, pe când aceştia dormeau, o femeie care

s-a sculat dis-de-dimineaţă pentru a pregăti bucatele celor din casa sa, s-a dus şi l-a dezlegat. Dar

el, deşi liber, a rămas pe loc fără teamă, ajutând femeii la lucrul ei. La ziuă, când nelegiuitul

Atharid a aflat acestea, a poruncit să i se lege mâinile şi să fie atârnat de o grindă a casei.

După aceasta barbarii au venit iar la preot și la Sf. Sava cu mâncăruri jertfite idolilor dar

aceștia au refuzat să mănânce din ofrandele diavolești, blestemând pe Atharid. Auzind acestea un

ostaș l-a lovit pe Sfânt cu un druc de fier dar acesta fiind întărit de Dumnezeu n-a simțit tăria

loviturii.

47 Ibidem, p.322.14

Atharid, auzind că Sfântul Sava a înfruntat cu seninătate toate chinurile la care a fost

supus şi că a rămas statornic în dreapta şi adevărata sa credinţă, lăsîndu-l pe preot legat, a

poruncit să-l ducă pe sfânt ca să-l înece în râul Mousaios, astăzi numit Buzău. Ajunși la râu

prigonitorii au vrut să-l elibereze dar Sfântul a refuzat spunându-le: „De ce vorbiţi deşertăciuni şi

nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă

cei ce au venit să mă primească (îngerii)”.48 Atunci au coborât în apă pe cel ce mulţumea şi

preamărea pe Dumnezeu şi punându-i un lemn peste gât, l-au împins spre adânc. După ce l-au

înecat, ucigaşii l-au scos din apă, l-au lăsat neîngropat şi au plecat. Nu s-a atins de el nici un fel

de câine, nici vreo fiară sălbatică, ci trupul lui a fost ridicat de fraţi şi îngropat.49

Sfântul Sava avea în momentul martiriului său 38 de ani și s-a săvârșit în ziua a 5-a a

săptămânii după Paști adică joi cu o zi înainte de Idele lui aprilie,adică 12 aprilie,căci Idele lui

aprilie, în timpul împăraților Valentinian și Valens și sub consolatul lui Flaviu Modest și al lui

Flaviu Arinteu, adică anul 372 al 3-lea an al persecuțiilor lui Atanaric.50

Sfântul Sava Gotul i Sfântul Sava Stratilat. ș

Există unele opinii care aduc în discuție o confuzie dintre Sava Gotul și Sava Stratilat bazându-se pe

unele studii făcute cu migală de către cercetători iezuiți în domeniul aghiografiei creștine din cenaclul

publicației aghiografice Analecta Bollandiana care apare la Bruxelles dintre care cel mai important este

studiul lui Enrice Follieri: Saba Goto și Saba Stratelata.51

Despre Sfântul Sava Gotul avem un document a cărui autenticitate este recunoscută unanim iar pentru

Sfântul Sava Stratilat avem consemnată o viață inedită în Codicele 254 de la sfârșitul secolului al X-lea,

găsit în mărturisirea Sf.Ioan din Patmos și numit ca atare Codex Patmiacus. După această relatare în

pacea Bisericii izbucni persecuția iar creștinii din armată au fost siliți să sacrifice zeii lor. Sava,

comandantul miliției, și pe ascuns creștin putea să viziteze pe creștinii din închisori și să-i ajute. Chemat

la judecată el aruncă brâul care era semnul gradului militar și se declară ostaș al lui Hristos. Sava este

biciuit iar rănile sunt vindecate de îngeri. Aceste minuni fac pe încă 70 de soldați să alunge și ei brâul și

să se declare creștini, fiind judecați au fost imediat decapitați. Refuzând să sacrifice zeilor Sava este supus

unor chinuri groaznice. De aici înainte se urmează aproape ad-literam pătimirea lui Sava Gotul.

48 Ibidem, p.323.49 Ibidem, p.324.50 Pr. Conf. Ștefan C. Alexe, Op cit.p.559.

51 În „ Analecta Bollandiana” LXXX,Fasc.III-IV,Bruxelles 1962 p.249-307 Apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p. 381.

15

Pătimirea Sfântului Sava Stratilat nu a avut loc la Roma căci numele lui nu se găsește în cele mai

vechi martirologii romane. În ceea ce privește originea gotă și vârsta de 38 de ani nu este greu să vedem

că acestea sunt elemente derivate din pătimirea Sfântului Sava Gotul.52

În iconografie se poate urmări transformarea Sfântului Sava Gotul în Sava Stratilat.În calendarul

figurative slav Sava Gotul apare în costum monahal dar tot în același calendar apare în haine militare

Stratilatul.În acest costum tipic pentru sfinții militari Sava Stratilat apare pe frescele din unele biserici din

sec XIII-XIV, însă sfinții militari sunt tineri iar Sfântul Sava are părul și barba potrivite cu vârsta de 38 de

ani notate în pătimirea Sfântului Sava Gotul.

După părerea lui Follieri aghiografii s-au străduit să transforme pe Sfântul Sava Gotul un martir

modest într-un martir militar, așa cum e reprezentat în iconografie creându-I o dublură ireală pe Sfântul

Sava Stratilat care, deci după părerea acestui cerectător nu a existat.53

Concluzii.

Evocarea Sfântului Sava „Gotul” are o mare însemnătate, provocând în sufletele creștine emoție,

deoarece acest sfânt, așa cum psalmodiază o cântare bisericească, „s-a cufundat cu plăcere în apa cea

stricăcioasă a râului ca să bea apa cea nestricăcioasă a bucuriei divine”.54

Contribuția conducătorilor politici și spirituali ai Scythiei Mici, Iunius Soranus și Bretanion, la

transportarea rămășitelor pământești ale Sfântului Sava din Goția în Capadocia, scoate în evidență rolul

acestei provincii și al episcopilor de Tomis în răspândirea creștinismului peste Dunăre, datorită poziției

sale geografice și a legăturilor cu capitala Imperiului Constantinopol.55

P.P.Panaitescu în lucrarea Introducere în istoria culturii române consideră „pătimirea” Sfântului

Sava ca cel mai important document cu privire la viața băștinașilor în Dacia sub stăpînirea goților.56

Faptul că Sfântul Sava nu e de origine gotă ci capadociană ne dovedește și mai mult ortodoxia

credinței creștine pe meleagurile noastre.În acele vremuri îndepărtate alimentată de martiri și de misionari

52 Zotu, Op cit, p. 180.53 E.Follieri,op.cit.p.278 după O.Tafrali:Monuments Bizantins de Curtea de Argeș,Paris 1931,p.165 și 214, apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p. 383.

54 În mineile grecești din Veneția, luna aprilie, ziua 18, anul 1973, p. 69 și în ediția din anul 1818, p. 78, tot la 18 aprilie. Acest distih este tradus și în mineiele românești, București, 1852, și 1910. Apud, Ibidem. p. 336.55 Privitor la jurisdicția acestei regiuni Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol aprecizat că:„ Episcopul de Constantinopol are dreptul de jurisdicție peste întregul Imperiu Roman de răsărit precum și peste Bisericile dintre popoarele barbare cum s-a observat din trecut” deci și peste Goția, vezi Pr. Prof. Dr. Milan Seșan, Despre creștinismul vechi carpatic, în „Mitropolia Ardealului”, Anul XIII, 1968, Nr. 7-8, p.520. 56 P.P.Panaitescu, Introducere în istoria culturii române,București,1969,p.76 Apud Pr. Prof. Vasile Gh. Sibiescu, Op cit. p. 336. și † Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Op. cit, p.25, nota 2.

16

din izvorul curat al marilor dascăli capadocieni în frunte cu Sfântul Vasile cel Mare, care înafară de goți

stăpânii oficiali va fi știut și de strămoșii noștri daco-romani.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române., București, 2001.

17

2.† Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Anno Domini 2000, scrieri străvechi din Dacia

Carpatică, „Despre pătimirea Sfântului Sava Gotul din părțile Buzăului și scrisorile din anii

372-374în legătură cu cinstitele sale moaște, Ed. Episcopiei Buzăului, Buzău, 2000.

3.Alexe, Pr. Conf. C. Ștefan., 1600 de ani de la moartea Sfîntului Sava Gotul,în „Biserica

Ortodoxă Română”, Anul XC, 1972, Nr. 5-6, pp.556-568.

4.Cocora, Pr. Gabriel Comemorarea la Episcopia Buzăului la 1600 de ani de la martirizarea Sf.

Sava „Gotul” în râul Buzău (18 Aprilie 1972) , în „Glasul Bisericii”, Anul XXXI, 1972, Nr.3-4,

pp.389-405.

5.Girardi, Mario, Saba il Goto, Martire di Frontera, Ed. Universității „ Alexandru Ioan Cuza” –

Iași, 2009.

6. Ionescu, Pr. I., Pomenirea Sfîntului martir Sava Gotul, (12 aprilie 372- 12 aprilie 1972), în

„Mitropolia Olteniei”, Anul XXIV, 1972, Nr 3-4, pp. 180-193.

7. Păcurariu, Pr. Prof. Dr., Mircea, Creștinismul Daco-Roman în Nordul Dunării în secolul IV,

La 1600 de ani de la moartea Sf. Sava„ Gotul” (12 Aprilie 372), în „Mitropolia Ardealului”,

Anul XVII, 1972, Nr.3-4, pp.191-200.

8. Petre, Pr. F.Alexandru., Postfață la comemorarea Sfântului Sava Gotul, în „Glasul Bisericii”,

Anul XXXI, 1972, Nr.3-4, pp. 405-409.

9.Rămureanu Pr. Prof., I., Actele martirice, Colecția P.S.B., vol. 11; E.I.M.B.O.R., Bucureşti,

1982.

10. Seșan,Pr. Prof. Dr., Milan Despre creștinismul vechi carpatic, în „Mitropolia Ardealului”,

Anul XIII, 1968, Nr. 7-8, pp.516-525.

11. Sibiescu, Pr. Prof. Gh.Vasile, Sfântul Sava „Gotul”: La 1600 de ani de la mucenicia sa, în

„Glasul Bisericii”, Anul XXXI, 1972, Nr. 3-4, pp. 335-388.

12. Zotu, Sântul Sava Martir Gothu, în „Biserica Ortodoxă Română”, Anul XII, 1883, pp. 167-

180.

18

.

19