SF. GRIGORIE TAUMATURGUL213 - c. 270-275

Viaţa. Din numeroasele izvoare privitoare la viaţa acestui autor (operele sale, Eusebiu, Ieronim, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Socrat, Sozomen, Liberatus, Leonţiu de Bizanţ, Sinodul quinisext s.a.) reiese că el s-a născut pe la 213, la Neocezareea Pontului, dintr-o familie păgână. A primit formaţie retorică şi juridică, iar în jurul anului 233, Sf. Grigorie, care se numea pe atunci Teodor, dorind împreună cu fratele său, Atenodor, să se perfecţioneze în aceste discipline la şcolile vestite din Berit, se îndreaptă spre acest oraş. În cursul călătoriei ei s-au abătut din drum şi s-au oprit la Cezareea Palestinei, unde aveau o soră. Aici, Teodor şi Atenodor au fost câştigaţi de elocinţa şi de ştiinţa lui Origen, care i-a iniţiat în filosofie şi în cunoaşterea creştinismului. Au renunţat la studiile de la Berit şi s-au consacrat cu entuziasm studiilor teologice sub conducerea marelui dascăl alexandrin. Stătură aici cinci ani fără întrerupere. În cuvântul său de adio, numit Panegiric sau Cuvânt de mulţumire adresat lui Origen, în prezenţa acestuia şi a publicului, Sf. Grigorie 1-a calificat pe dascălul şi educatorul Origen drept „paradisul plăcerilor" (duhovniceşti) şi descrie metoda de lucru şi programa analitică a învăţământului superior creştin ce se preda la Cezareea şi Alexandria. Întorşi în patrie, cei doi fraţi au fost făcuţi episcopi. Sf. Grigorie a ocupat scaunul nou episcopal înfiinţat la Neocezareea. El e marele misionar al Pontului, convertind foarte mulţi păgâni. Sf . Vasile , a cărui bunică după tată, Macrina, fusese catehizată de Sf. Grigorie, spune lucruri mari, unele minunate, despre Sf. Grigorie. Când a venit episcop la Neocezareea a găsit numai 17 creştini în această cetate, dar a reuşit să creştineze toată cetatea şi regiunile ţărăneşti din jur. Avea puterea facerii de minuni, cu care schimba cursul râurilor, seca lacurile, alunga demonii, avea darul proorociei şi multe alte daruri, ceea ce îi aducea chiar din partea duşmanilor supranumele de „al doilea Moise". Sf. Vasile îl socoteşte împreună cu Apostolii şi proorocii, marea făclie strălucitoare a Bisericii, trăitor în intimitatea lui Dumnezeu (Despre Sf. Duh 29, 74). Toate aceste fapte făcură să i se dea numele de „Taumaturgul", adică făcătorul de minuni. A trebuit să facă faţă invaziei goţilor şi borazilor. În 264-265, Sf. Grigorie luă parte, împreună cu fratele său Atenodor, la un sinod, la Antiohia, contra lui Pavel de Samosata. A murit sub Aurelian (270-275).

Opera scrisă a Sf. Grigorie nu e prea mare, pentru că el a fost mai mult un om de acţiune decât un speculativ. Critica socoteşte următoarele opere autentice: l ) Cuvânt de mulţumire către Origen, pe care 1-am analizat mai sus. Adăugăm că autorul mulţumeşte lui Dumnezeu, îngerului său păzitor şi marelui său dascăl Origen, care i-a entuziasmat pe cei doi fraţi pentru filosofia creştină; 2) Un Simbol de credinţă, păstrat de Sf. Grigorie de Nyssa în Viaţa Sf. Grigorie Taumaturgul, simbol descoperit autorului de către Maica Domnului şi Sf. Evanghelist Ioan. Cuprinde o expunere scurtă, clară şi precisă a învăţăturii despre Sf. Treime; 3) Aşa numita Scrisoare canonica adresată unui episcop necunoscut cu indicaţii asupra tratamentului penitenţial aplicat creştinilor care s-au făcut vinovaţi de abateri cu prilejul invaziei goţilor şi borazilor. E un document important de drept canonic; 4) Metrafasa la Eclesiast este o transpunere în greaca clasică a versiunii Eclesiastului din Septuaginta. Această lucrare e atribuită în manuscrise Sf. Grigorie de Nazianz, dar Ieronim şi Rufin susţin că ea aparţine Sf. Grigorie Taumaturgul; 5) Către Teopomp, despre nepătimirea şi pătimirea lui Dumnezeu, păstrată în traducere siriacă. Dumnezeu nu e supus suferinţei. Când Fiul lui Dumnezeu a vrut să pătimească, aceasta a fost pentru ca, prin pătimirea Sa, să-i mântuiască pe oameni, învingând patimile şi triumfând asupra morţii, El a arătat nepătimirea Sa. Faptul că Dumnezeu a intrat în moarte fără ca să fie stăpânit de ea, a însemnat moartea morţii. Printre scrierile pierdute menţionăm un Dialog cu Elian şi Scrisorile de care vorbeşte Ieronim (De viris ill. 65). Scrieri de autenticitate îndoielnică: Către Filagriu despre unitatea de esenţă s-a păstrat în greceşte, sub numele Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf Grigorie de Nyssa; în siriacă e sub numele autorului nostru; Cuvânt scurt despre suflet către Tatian. Predici. Neautentice: Credinţa în fiecare din părţile sale; 12 Capitole despre credinţă; Predici, dintre care trei la Buna Vestire şi care se cred a fi ale lui Apolinarie.

Caracterizare. Sf. Grigorie Taumaturgul a fost unul din cei mai de seamă episcopi ai Bisericii răsăritene. El a contribuit mult la progresul creştinismului din epoca sa. Viaţa lui îngerească şi plină de jertfă a fost de timpuriu înfrumuseţată cu auroela minunii. Ca elev şi admirator al lui Origen, el păstrează tradiţia unei utilizări largi a filozofiei greceşti, adaptată punctului de vedere creştin. E un apărător dârz al Sf. Treimi. A fost un mare păstor şi un scriitor de talent.

Bibliografie: Ediţii: Migne, P. G. 10; Ediţii parţiale: la Cuvânt de mulţumire, P. Koetschau, 1894. Istorii literare, studii şi manuale: Eusebiu, Ist. bis. VI, 30; VII, 14, 28; Ieronim, De viris ill. 65; Sf. Vasile cel Mare, Despre Sf. Duh 29, 74; Scrisori: 28, l şi urm.; 204, 2; 207, 4; Sf. Grigorie de Nyssa, Viaţa Sf. Grigorie Taumaturgul: Socrat, Istoria bis. IV, 27; Ad. von Harnack, Geschichte der altchi: Litt. bis. Euseb., Die Ueberlief. u. der Best., pp. 428-436; Idem, op. cit., Die Chronologie... zweiter Band, pp. 95-102; O. Bardenhewer, Les Pères de l'Eglise, I, pp. 309-315; Idem, Geschichte der altkirchl. Lit. II, pp. 315-332; A. Puech, Histoire de la littérat. grecque chrétienne, II, 1928, pp. 490-509; F. Cayré, op. cit. I, pp. 271-273; B. Altaner, op. cit. pp. 127-128.