Setea

Acum stau fata in fata cu el. Fata in fata cu cel care mia distrus viata si totodata cel care mia daruito. Cel care ma facut ceea ce sunt si cel care a incercat sa distruga ceaa ce am devenit. Ma aflu in fata celui care mia fost un idol, dar pe care am ajuns sal urasc. Imi doresc sal ucid si imi doresc sa o fac lent pentru tot ceea ce mia facut. Trenul se misca, zgomotul de metal incepe sa creasca, incerc sami pastrez echilibrul fara sa ma tin de nimic decat de metalul din mana mea dreapta, metal rece, care parca ma ademenea sal incalzesc, sal eliberez, sasi faca datoria. Metal care emana un miros de moarte, metal care cand scotea din teava ceva ,acel lucru insemna moarte sigura. El sta , sta inmarmurit la capatul vagonului si se uita la mine, se uita parca cu furie si cu dorinta de a trai si de a face orice pentru asta. Se uita cu ochii stransi cu fruntea incruntata si cu gura inclestata. Incearca sa para acelasi om pe care pe multi ia speriat si pe care ia bagat in pamant.

Dar ii era frica, stiu ca ii era frica, puteam sa simt asta. Ii era frica pentru ca eu aveam acum butonul care putea sa decida cine traieste si cine moare. Eu eram la carma acum si nu putea face nimic. Ne uitam doar unul la altul parca vorbind doar din priviri. Era o atmosfera care predestina cea mai mare incaierare pe care ai vazuto vreodata si totusi nimeni nu zicea si nu facea nimic. Stateam amandoi , singuri , uitandune unul la altul ,leganandune uneori de pe un picior pe altul cand trenul lua o curba mai brusca. Eram superior in momentul acela si el era neputioncios, si stia asta. Pentru prima data simnteam cum ca am invins , ca am reusit ceva cu adevarat.