Servitutea Moderna

7/28/2019 Servitutea Moderna

http://slidepdf.com/reader/full/servitutea-moderna 1/9

filmul: http://youtu.be/s35VTr7NDCk

Capitol I: Epigraf

“Optimismul meu se bazeazã pe certitudinea cã aceastã civilizatie se va prãbusi. Pesimismul meu vine din tot ceea ce

face aceastã civilizatie pentru a ne antrena în propria-i prãbusire.”

Capitol II: Servitutea voluntara

«Ce epocã îngrozitoare, aceea în care idiotii îi conduc pe orbi.»

William Shakespeare

Servitutea modernã este o servitute voluntarã,consimtitã de multimea de sclavi care se târãsc pe suprafata

pãmântului.Ei îsi cumpãrã toti, la fel, mãrfurile care îi aservesc tot mai mult.Ei aleargã toti cãtre o muncã tot mereu mai

alienantã, care li se oferã printr-un consimtãmânt generos,dacã sunt suficient de cuminti. Ei însisi aleg stãpânii pe care îi

vor servi. Pentru cã aceastã tragedie amestecatã cu absurditate sã poata fi pusã în practicã,a trebuit mai întâi ca sã li se

extirpe membrilor acestei clase,orice urmã a constiintei legate de exploatarea si alienarea ei. Iatã deci straniamodernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din Antichitate, de serbii din Evul-Mediu sau de muncitorii

primelor revolutii industriale, ne aflãm astãzi în fata unei clase total aservite, dar care nu stie acest lucru,sau care mai

degrabã nu vrea sã-l stie. Prin consecintã, ei nu cunosc revolta,care ar trebui sã fie singura reactie legitimã a celui

exploatat. Ei acceptã fãrã crâcnire viata jalnicã ce le-a fost construitã. Renuntarea si resemnarea sunt sursele nefericirii

lor.

Iatã visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspirã, în final, decât sã se lase prinsi în hora macabrã a sistemului de

alienare.

Opresiunea se modernizeazã întinzându-si pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea conditiei de sclav.A

arãta lucrurile asa cum sunt ele în realitate si nu cum sunt prezentate de cãtre putere reprezintã subversiunea sub formaei cea mai autenticã.Numai adevãrul este revolutionar.

Capitol III: Planificare teritorială şi locuinţe

«Urbanismul reprezintã aceastã luare în posesie a mediului natural si uman de cãtre capitalism care, dezvoltându-se logic

într-o dominatie absolutã, poate si trebuie sã refacã acum totalitatea spatiului,ca propriul sau decor.»

Guy Debord, Societatea spectacolului.

Pe mãsurã ce-si construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vortrebui sã trãiascã. O lume sordidã, fãrã gust si miros, ce poartã în ea mizeria modului de productie dominant. Acest

decor este într-o constructie fãrã sfârsit. Nimic nu e stabil aici. Reflectia permanentã a spatiului care ne înconjoarã îsi

gãseste justificarea în amnezia generalizatã si în insecuritatea în care trebuie sã trãiascã locuitorii sãi. Totul trebuie

refãcut în asa fel încât sã reflecte cât mai bine imaginea sistemului:lumea devine pe zi ce trece tot mai murdarã si mai

zgomotoasã, precum o uzinã. Fiecare parcelã din aceastã lume apartine statului sau unui particular. Apartenenta

excusivã a pãmântului,acest jaf social, se gãseste materializat în omniprezenta zidurilor de demarcatie,a portilor,

gardurilor, barierelor si frontierelor...Sunt urmele vizibile ale acestei separatii care invadeazã totul. Însã în paralel,

unificarea spatiilor conform intereselor culturii de piatã este marele obiectiv al tristei noastre epoci. Lumea trebuie sã

devinã o imensã autostradã, optimizatã la extrem pentru a facilita transportul mãrfurilor. Orice obstacol, natural sau

uman, trebuie distrus. Habitatul în care se înghesuie aceastã masã servilã este imaginea vietii fiecãruia din ei:acesta se

aseamãnã cu custile,cu închisorile, cu cavernele. Dar spre deosebire de sclavi sau detinuti, exploatatii timpurilor moderne

trebuie sã-si plãteascã cusca pe care o locuiesc.

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fyoutu.be%2Fs35VTr7NDCk&h=dAQFIEPuK&s=1





«Cãci nu este omul cel ce a devenit anormal, ci lumea în care trãieste.» Antonin Artaud

Capitol IV: Mărfuri

«O marfã poate pãrea, la prima vedere,un lucru trivial, ce se întelege de la sine. Analiza noastrã a arãtat, din contrã, cã

este un lucru foarte complex, plin de subtilitãti metafizice si de justificãri teologice»Karl Marx, Le Capital, capitol I, carta 4.

În aceastã locuintã strâmtã si lugubrã sunt înghesuite noile mãrfuri care ar trebui, conform mesajelor publicitare

omniprezente, sã-i aducã fericirea si împlinirea. Dar, cu cât acumuleazã mai multe mãrfuri,cu atât posibilitatea ca într-o zi

sã atingã fericirea se îndeparteazã de el.

«La ce-i foloseste unui om sã posede totul,dacã îsi pierde sufletul»

Marc 8 ; 36

Marfa, ideologicã prin esentã, deposedeazã de muncã sã pe cel ce a produs-o si deposedeazã de viata sa pe cel careo consumã. În sistemul economic dominant, nu cererea este cea care conditioneazã ofertã, ci oferta cea care determinã

cererea. În acest fel, de o manierã periodicã, noi nevoi sunt create, pentru ca rapid acestea sã fie considerate nevoi

vitale de imensa majoritate a populatiei: a fost radioul la început, apoi al masina, televizorul, calculatorul, iar acum

telefonul celular.

Toate aceste mãrfuri, distribuite masiv într-un interval de timp foarte limitat, modificã în profunzime relatiile umane:

ele servesc, pe de o parte, de a izola un pic mai mult oamenii de semenii lor, iar pe de alta parte sunt folosite pentru a

difuza mesajele dominante ale sistemului. Lucrurile pe care le posedãm sfârsesc prin a ne poseda.

Capitol V: Hrănire

«Ceea ce este hrana pentru unul este otravã pentru altul.» Paracelse În special momentele din zi când sclavul modern se hrãneste ilustreazã cel mai bine starea de decrepitudine în care

acesta a ajuns. Dispunând de un timp mereu mai limitat pentru a-si prepara si îngurgita hrana, el este redus la consumul

gen "hai-repede-repede" al produselor industriei agro-chimice. El rãtãceste prin supermarketuri în cãutarea hranei de

calitate tot mai îndoielnicã, pe care societatea falsei abundente consimte sã i-o dea. Dar chiar si aici, posibilitatea lui de

a alege este numai o iluzie. Abundenta produselor alimentare nu ascunde decât degradarea si falsificarea acestora. Nu

este vorba, evident, decât de produse modificate genetic, un melanj de coloranti si conservanti, de pesticide, dehormoni si alte inventii ale modernitãtii. Plãcerea imediatã este regula modului de alimentatie dominant, ca de altfel

regula tuturor formelor de consum. Iar consecintele ne sunt la îndemânã pentru a ilustra aceastã manierã de a se

alimenta.

Dar mai ales în fata sãraciei unui mare procent din populatie, omul occidental se bucurã de pozitia sa si de consumul

sãu frenetic. Cu toatea acestea, mizeria este prezentã peste tot unde domneste societatea totalitarã de piatã. Lipsurile

reprezintã reversul medaliei falsei abundente. Iar într-un sistem care defineste inegalitatea drept un criteriu de progres,

chiar dacã productia agro-chimicã este suficientã pentru a hrãni totalitatea populatiei mondiale, foamea nu va trebui

niciodatã sã disparã.

«Ei au fost convinsi cã omul, specia cea mai pãcãtoasã din toate, dominã creatia. Toate celelalte creaturi n-ar fi fost

create decât pentru a-i furniza hrana, blãnurile, pentru a fi martirizate, exterminate»

Isaac Bashevis Singer



Cealaltã consecintã a falsei abundente alimentare este generalizarea uzinelor concentrationale si exterminarea masivã

si barbarã a speciilor care servesc la hrãnirea sclavilor. Acolo se gãseste esenta însãsi a modului de productie dominant.

Viata si umanitatea nu rezistã în fata dorintei de profit a câtorva.

Capitol VI: Distrugerea mediului

«Este foarte trist când ne gândim cã natura vorbeste iar omul nu o ascultã» Victor Hugo

Jefuirea resurselor planetei, productia abundentã de energie si de mãrfuri,gunoaiele si alte deseuri ale consumului

ostentativ afecteazã grav sansele de supravietuire ale Pãmântului si ale speciilor care îl populeazã. Dar pentru a lãsa

libertate totalã de desfãsurare capitalismului sãlbatic, cresterea nu trebuie sã se opreascã niciodatã. Trebuie sã

producem, sã producem si iar sã re-producem.

Iar astãzi, aceiasi poluatori se prezintã drept salvatorii potentiali ai planetei. Acesti imbecili ai show-business-ului

subventionati de firmele multinationale încearcã se ne convingã cã o simplã schimbare a obiceiurilor noastre de viatã va

fi suficientã pentru a salva planeta de la dezastru. ªi în timp ce ne culpabilizeazã, ei continuã sã ne polueze fãrã încetaremediul înconjurãtor si spiritul. Aceste biete teze pseudo-ecologiste sunt reluate în cor de toti politicienii verosi, precum

un slogan publicitar. Dar ei se feresc totdeauna de a propune o schimbare radicalã în sistemul de productie. Ca

întotdeauna, este vorba de a schimba câteva detalii pentru cã totul sã poatã rãmâne neschimbat, ca înainte.

Capitol VII: Muncă

Munca, Travail (fr.), din latinul "Tri Palium":"trei piloni", vechi instrument de torturã

Dar pentru a intra în hora consumului frenetic este nevoie de bani, iar pentru a avea bani, trebuie sã muncesti, adicã

sã te vinzi. Sistemul dominant a fãcut din muncã principala sa valoare. Iar sclavii trebuie sã munceascã tot mereu maimult pentru a-si plãti, pe credit, viata mizerabilã. Ei se epuizeazã muncind, pierd marea parte a fortei lor vitale si se

supun celor mai rele umilinte. Îsi risipesc întreaga viatã fãcând o activitate obositoare si plicticoasã, pentru profitul

câtorva.

Somajul modern a fost inventat pentru a ne înfricosa sau pentru a multumi fãrã încetare puterii de a se fi arãtat

generoasã cu noi. Ce ne-am face fãrã aceastã torturã care este munca? Fãrã aceste activitãti alienante ce ne sunt

prezentate ca o eliberare. Câtã degradare si câtã mizerie!

Sub presiunea permanentã a cronometrului, fiecare gest al sclavilor este calculat în scopul cresterii productivitãtii.

Organizarea stiintificã a muncii constituie esenta însãsi a deposedãrii muncitorilor pe de o parte de fructul muncii lor, iarpe de alta parte de timpul pe care-l petrec cu producerea în mod automatic a mãrfurilor si serviciilor. Rolul angajatilor se

confundã cu cel al masinilor din uzine, cu cel al ordinatoarelor din birouri. Timpul plãtit nu se mai întoarce.

Astfel, fiecãrui angajat îi este atribuitã o sarcinã repetitivã, fie intelectualã, fie fizicã. El este specialist în domeniul sãu

de productie. Aceastã specializare se regãseste, la nivelul planetei, în cadrul diviziunii internationale a muncii.Se concepe

în occident, se produce în Asia si se moare în Africa.



Capitol VIII: Colonizarea din toate categoriile de viaţă

«Omul, în ansamblul sau, este conditionat comportamentului productiv prin organizarea muncii, iar în afara uzinei el îsi

pãstreazã aceeasi piele si acelasi cap.» Christophe Dejours

Sclavul modern ar fi putut sã se multumeascã cu servitutea sa la lucru, dar pe mãsurã ce sistemul de productie

colonizeazã toate sectoarele vietii, "dominatul" îsi pierde timpul sau liber în distractii, divertismente si vacante organizate.

Nici un moment al cotidianului sãu nu scapã dominãrii sistemului. Fiecare clipã a vietii sale este invadatã. Este un sclav la

timp plin.

Capitol IX: Comerciale medicament

«Medicina te face sã mori lent.» Plutarh

Degradarea generalizatã a mediului sãu, a aerului pe care îl respirã si a hranei pe care o consumã, stresul conditiilor

de muncã si ansamblul vietii sale sociale sunt la originea noilor boli ale sclavului modern.El este bolnav de conditia sa

servilã si nici o medicinã nu va putea vreodatã remedia acest rãu. Singurã, doar eliberarea completã de conditia în care

se gãseste prins îi poate permite sclavului modern sã se elibereze de suferintele sale. Medicina occidentalã nu

cunoaste decât un singur remediu în fata durerilor de care suferã sclavul modern: Mutilarea. Pacientii medicinei de piatã

sunt tratati prin chirurgie, antibiotice sau chimioterapii. Se atacã doar consecintele rãului,fãrã a-i cãuta niciodatã cauza.

Un lucru este înteles, odatã ce este explicat:o atare cercetare a cauzelor ar duce inevitabil cãtre o condamnare fãrã drept

de apel a organizãrii sociale în ansamblul ei.

Tot asa cum a transformat toate detaliile lumii noastre în marfã, sistemul actual a fãcut din corpul nostru tot o marfã,un obiect de studiu si de experientã pentru ucenicii vrãjitori ai medicinei de piatã si ai biologiei moleculare. Astfel,

stãpânii actuali ai lumii sunt deja pregãtiti pentru brevetarea viului, a vietii. Descifrarea completã a ADN-ului genomului

uman reprezintã punctul de plecare pentru o nouã strategie pusã în practicã de cãtre putere. Decodarea genomului

uman nu are ca scop decât amplificarea considerabilã a formelor de dominare si control.

Corpul nostru, la rândul lui, dupã multe alte lucruri, ne-a scãpat de sub control.

Capitol X: Ascultarea ca o a doua natura

«Prin supunere se dezvoltã reflexele de servitute.» Anonim

Ce-i mai bun din viata sa îi scapã, dar el continuã tot asa cãci are dintotdeauna obisnuinta de a se supune. Supunerea

a devenit a doua sa naturã. El se supune fãrã a sti de ce, ci pentru simplul fapt cã stie cã trebuie sã se supunã.

Supunere, productie si consum, iata tripticul care-i dominã viata. El se supune pãrintilor, profesorilor, sefilor, patronilor,

comerciantilor. El se supune legii si fortelor de ordine. El se supune tuturor puterilor, cãci el nu stie sã facã nimic altceva.

Nesupunerea îl înspãimântã mai tare decât orice, cãci nesupunerea înseamnã risc, aventurã, schimbare. Dar asa cum

copilul se panicheazã când îsi pierde din vedere pãrintii, tot asa sclavul modern este pierdut fãrã puterea care l-a creat.

ªi atunci continuã sã se supunã.

Frica este cea care face din noi sclavi si tot ea ne mentine în aceastã conditie. Ne înclinãm în fata stãpânilor lumii,

acceptãm aceastã viatã plinã de umilinte si de mizerie doar de fricã.



Si totusi dispunem de forta numericã în fata acestei minoritãti care guverneazã. Forta lor nu vine de la politia care-i

serveste ci din consimtãmântul nostru. Ne justificãm lasitatea în fata înfruntãrii legitime a fortelor care ne oprimã printr-

un discurs plin de umanism moralizator. Refuzul violentei revolutionare este bine ancorat în spiritele celor ce se opun

sistemului în numele valorilor pe care chiar sistemul ni le-a inoculat.

Însã puterea nu ezitã niciodatã de a utiliza violenta atunci când se pune problema de a-si conserva suprematia.

Capitol XI: Aplicarea şi monitorizarea

«Sub un guvern care aresteazã si închide pe nedrept, locul omului cinstit este,de asemenea, în închisoare.» Henry David Thoreau, Nesupunerea civilã.

Exista totusi, încã, indivizi care scapã controlului constiintelor. Dar acestia sunt sub supraveghere. Orice formã de

rãzvrãtire si de rezistentã este automat definitã ca activitate deviantã sau teroristã. Libertatea nu existã decât pentru cei

care apãrã imperativele societãtii de piatã. Opozitia realã contra regimului dominant este, de acum înainte, complet

clandestinã. Pentru acesti opozanti, represiunea este regula de bazã. Iar tãcerea majoritãtii sclavilor în fata acesteirepresiuni este rezultatul campaniilor politice si de media care neagã existenta conflictulului din societatea realã.

Capitol XII: Bani

«Iar ceea ce fãceam odinioarã din dragoste pentru Dumnezeu, facem acum din iubire pentru bani, adicã din iubire

pentru ceea ce ne dã sentimentul celei mai înalte puteri si a unei constiinte curate.» Nietzsche, Aurora

Tot asa precum fiintele oprimate ale istoriei, sclavul modern are nevoie de misticã si de Zeul sãu pentru a anesteziarãul care-l invadeazã si suferinta care-l striveste. Însã acest Zeu, cãruia si-a vãndut sufletul, nu este nimic altceva decât

neant. O bucatã de hârtie, un numãr care are sens numai pentru cã toatã lumea a decis ca sã-i dea unul. Pentru acest

nou Zeu el studiazã, munceste, se luptã si se vinde. Pentru acest nou Zeu el abandoneazã orice valori si este gata sã

facã orice. El crede cã posedând multi bani se va elibera de constrângerile în care se simte închis. Ca si când posesia ar

merge mânã în mânã cu libertatea. Eliberarea vine dintr-o ascezã care vine din stãpânirea de sine, din dorinta si din

vointa de a actiona. Eliberarea se aflã în A FI, nu în A AVEA. Dar pentru aceasta e nevoie de hotãrârea de a nu mai servi,

de a nu mai fi supus. Trebuie sã rupã cu o obisnuinta pe care nimeni, se pare, nu îndrãzneste sã o discute.

Capitol XIII: Nu există nici o alternativă la organizarea socială dominantă Acta est fabula

Sclavul modern este convins cã nu existã alternativã la organizarea prezentã a lumii. El se resemneazã sã ducã o

astfel de viatã, cãci crede cã nu poate exista o alta pentru el. În aceasta stã forta prezentei dominãri: în întretinerea

iluziei ca acest sistem care a colonizat întregul glob reprezintã sfârsitul istoriei. Clasa dominatã a fost fãcutã sã creadã cã

a se adapta la ideologia puterii este echivalent cu a se adapta lumii asa cum este si asa cum a fost dintotdeauna. A visa

la un alt fel de lume a devenit o crimã condamnatã unanim de cãtre toate media si toate puterile. Criminalul este de fapt

cel ce contribuie, constient sau nu, la dementa structurii sociale dominante. Nu este nebunie mai mare decât cea a

sistemului actual.



Capitol XIV: Imaginea

«ªi chiar dacã nu ne va scãpa, stiut sã fie de tine, oh, rege, cã noi nu vom sluji dumnezeilor tãi si înaintea chipului de aur

pe care tu l-ai asezat nu vom cãdea la pãmânt!» "Vechiul Testament", Daniel 3 :18

În fata dezolantei lumi reale, sistemul trebuie sã colonizeze în totalitate constiinta sclavilor. Asa se face cã, în sistemul

dominant, fortele de represiune sunt precedate de santaj care, încã din copilãrie îsi indeplineste misiunea de formare a

sclavilor. Ei trebuie sã-si uite conditia servilã, închisoarea si viata mizerabilã. E de ajuns sã vezi aceastã multime

hipnotizatã conectatã la toate ecranele ce îi insotesc pas cu pas în viata cotidianã. Ei îsi deturneazã insatisfactia

permanentã prin reflexul manipulat de a visa la o viatã luxoasã, la câstiguri de bani fabuloase, la glorie si la aventurã.

Dar visele lor sunt tot atât de lamentabile ca si viata lor de mizerie.

Existã imagini pretutindeni, pentru orice si pentru oricine. Ele poartã în ele mesajul ideologic al societãtii moderne si

servesc ca instrument de unificare si de propagandã. Ele se înmultesc tot mai mult pe mãsurã ce omul este deposedat

de lumea si de viata sa. Copilul este prima tintã a acestor imagini, caci libertatea trebuie sufocatã încã din leagãn. Acesta trebuie sã devinã un idiot, sã i se înãbuse orice formã de reflexie si de criticã. Toate acestea se fac, desigur, cu

complicitatea deconcertantã a propriilor pãrinti, care nu pot opune vreo rezistentã fortei cumulate de lovire a tuturor

mijloacelor moderne de comunicare. Cumpãrã chiar ei însisi toate mãrfurile necesare aservirii propriilor copii. Ei abdicã

din rolul de educatori ai propriilor copii, livrându-i pe acestia în bloc sistemului de abrutizare si de mediocritate.

Existã imagini pentru toate vârstele si pentru toate clasele sociale. Iar sclavii moderni confundã aceste imagini cu

cultura si chiar cu arta. Pentru a epuiza stocurile de mãrfuri se face apel la instinctele cele mai josnice. Iar femeia este, o

datã în plus, cea care plãteste cel mai scump pret, dublu sclavã în societatea de consum. Ea este redusã la conditia de

simplu obiect de consum. Revolta însãsi a devenit o imagine care se vinde pentru a-i distruge mai eficient potentialul

subversiv. Imaginea este întotdeauna forma de comunicare cea mai simplã si cea mai eficace. Cu ajutorul ei se

construiesc modele, se abrutizeazã si se mint masele, li se creazã frustrari. Ideologia de piatã se difuzeazã prinintermediul imaginilor, cãci se urmãreste mereu acelasi obiectiv: SÃ SE VÂNDÃ. Modele de viatã sau de produse,

comportamente sau mãrfuri, nu are importantã ce, important este SÃ SE VÂNDÃ!

Capitol XV: Divertisment

“TV a brutalizat pe cei care privesc, nu cei care sunt”

Patrick Poivre d’Arvor

Acesti sãrmani oameni se distreazã, dar acest divertisment serveste doar pentru a distrage atentia de la adevãratul

rãu care îi striveste. Acesti sclavi si-au lãsat viata pe mâna altora, pentru a face ce vor cu ea si se prefac chiar cã sunt

mândri de acest lucru. Încearcã în van sã-si arate satisfactia, cãci nu pot pãcãli pe nimeni. Nu reusesc sã se pãcãleascã

nici chiar pe ei însisi când îsi privesc reflexia de gheatã din oglindã. Astfel îsi pierd ei timpul privind la niste imbecili care

încearcã sã-i facã sã râdã, sã cânte, sã viseze sau sã plângã. Prin canalele de sport sclavul modern este fãcut sã simtã

succesul si esecul, fortele si victoriile pe care nu le-au experimentat niciodatã pe viu,în viata lor de zi cu zi. Ei trãiesc prin

procurã, prin împrumut, o viatã de mâna a 2-a în fata televizorului. În timp ce odinioarã, împãrãtii Romei antice

cumpãrau supunerea poporului cu pâine si cu circ, în ziua de azi tãcerea sclavilor este cumpãratã cu divertisment si

consum de vid.



Capitol XVI: Limbă

«Credem cã stãpânim cuvintele, dar de fapt cuvintele sunt cele care ne stãpânesc pe noi.»

Alain Rey

Dominarea constiintelor trece, în mod esential, prin folosirea viciatã a limbajului de cãtre clasa dominantã economic sisocial. Fiind proprietara ansamblului mijloacelor de comunicare, puterea difuzeazã ideologia de piatã prin sensuri fixe,

trunchiate sau amestecate atribuite cuvintelor. Cuvintele sunt prezentate ca a fi neutre, iar definitia lor cã a fi

evidentã. Însã, sub controlul puterii limbajul desemneazã mereu alte lucruri decât realitatea vietii. Este, înainte de

toate, un limbaj al resemnãrii si al neputintei, limbajul acceptãrii pasive a lucrurilor asa cum sunt si cum trebuie sã

rãmânã. Cuvintele sunt lacheii sistemului dominant de organizare a vietii. Însusi simplul fapt de a le folosi limbajul puterii

ne condamnã la neputintã. Rezolvarea problemei limbajului se aflã în centrul luptei pentru emanciparea omenirii. Nu

este doar o simplã formã de dominatie ce se adaugã altora, ci este însãsi inima proiectului de aservire al sistemului

totalitar de piatã.

Numai printr-o re-apropiere a limbajului si a comunicãrii reale între persoane este posibilã producerea unei schimbãrireale. Doar în acest mod proiectul revolutionar întâlneste proiectul poetic. În efervescenta popularã, cuvântul este

reinventat de cãtre grupuri numeroase de oameni. Creativitatea spontanã se aflã în fiecare din noi si reprezintã forta

care ne uneste.

Capitol XVII: Iluzia de vot şi a democraţiei parlamentare

«A vota înseamnã a abdica.» Élisée Reclus

Cu toate acestea, sclavii moderni sunt convinsi cã sunt buni cetãteni. Ei cred cã îi voteazã si decid liber pe cei care îi

vor conduce. Ca si cum ar avea posibilitatea de a alege cu adevãrat. Alegerea lor nu este de fapt decât o iluzie. Credeti

cã este vreo diferentã fundamentalã între proiectele societãtii în care veti trãi atunci când trebuie sã alegeti între PS si

UMP în Franta, între democrati si republicani în SUA, între laburisti si conservatori în Anglia? În fapt, nu existã opozitie

realã, cãci partidele politice dominante sunt într-un total acord în ceea ce priveste esentialul: conservarea societãtii de

piatã existente. Nu existã partide politice, succeptibile de a acceda la putere, care sã punã în discutie dogma societãtii de

piatã. Iar aceste partide dominante, cu complicitatea mass-mediei, monopolizeazã scena politicã. Ei se ceartã pe detalii

fãrã importantã, în timp ce tot restul rãmâne neschimbat. În fapt ei îsi disputã scaunele si functiile oferite de cãtre

sistemul parlamentar de piatã. Aceste certuri penibile sunt difuzate pe toate canalele media în scopul de a distrage

atentia de la adevãrata dezbatere asupra alegerii societãtii în care dorim sã trãim. Superficialitatea si trivialitatileeclipseazã profunzimea înfruntãrilor de idei. Toate acestea nu se aseamãnã, nici pe departe, cu democratia.

Democratia reala se defineste, înainte de toate, prin participarea masivã a cetãtenilor la gestionarea treburilor cetãtii.

Ea este directã si participativã. Ea îsi gãseste expresia cea mai autenticã în adunarea popularã si în dialogul permanent

asupra organizãrii vietii în comun. Forma reprezentativã si parlamentarã, care uzurpã numele de democratie, limiteazã

puterea cetãtenilor la simplul drept de vot, adicã la nimic, atâta timp cât alegerea între gri deschis si gri închis nu

reprezintã o veritabilã alegere. Scaunele parlamentare sunt ocupate, în imensa lor majoritate, de cãtre clasa economicã

dominantã, fie ea de dreapta sau de pretinsã stângã social-democratã.

Puterea nu trebuie cuceritã, ci de distrusã. Ea este tiranicã prin natura sa, fie cã este exercitatã de un rege, de un

dictator sau de un presedinte ales. Singura diferentã, în cazul "democratiei" parlamentare, este cã sclavilor le este creatã

iluzia ca îsi aleg ei însisi stãpânul pe care îl vor servi. Votul a fãcut din ei complici ai tiraniei care îi oprimã. Ei sunt sclavi

nu din cauzã cã existã stãpânii, ci exista stãpâni pentru cã ei au ales sã rãmânã sclavi.



Capitol XVIII: Comerciale sistem totalitar «Natura nu a creat nici stãpâni, nici sclavi, Iar eu nu doresc nici sã dau, nici sã primesc legi.» Denis Diderot

Sistemul dominant se defineste, deci, prin omniprezenta ideologiei sale de piatã. Aceasta ocupã, rând pe rând, întreg

spatiul si toate sectoarele de activitate. Iar ea nu spune, în esentã, nimic altceva decât: «Produceti, vindeti, consumati,

acumulati!» Ea reduce ansamblul raporturilor umane la raporturi de piatã si considerã planeta noastrã drept o simplã

marfã. Datoria pe care ne-o impune este munca servilã. Singurul drept pe care-l recunoaste este dreptul la proprietate

privatã. Singurul Dumnezeu pe care-l venereazã este banul.

Monopolul aparitiilor în media si spatiul public este total. Tribuna, scena, ecranul apartin oamenilor si discursurilor

favorabile ideologiei dominante. Critica acestei lumi, a sistemului, este înnecatã în torentul mediatic care determinã ce

este bine si ce este rãu, ce putem vedea si ce nu.

Ommiprezenta ideologiei, a cultului banului, monopolul aparitiilor publice, partidul unic sub masca pluralismului

parlamentar, absenta opozitiei vizibile, represiunea sub toate formele sale, vointa de a transforma omul si lumea. Iatã

chipul real al totalitarismului modern numit «democratie liberalã» cãruia acum trebuie sã-i spunem pe adevãratul sãu

nume: Sistemul Totalitar de Piatã.

Omul, societatea si întreaga planetã servesc acestei ideologii. Sistemul totalitar de piatã a realizat, deci, ceea ce nici o

altã formã de totalitarism nu a putut face înaintea lui: dominarea întregii lumi de cãtre o singurã ideologie. Astãzi exilul a

devenit imposibil.

Capitol XIX: Perspective

Pe mãsurã ce opresiunea acapareazã toate sectoarele vietii, revolta ia forma unui rãzboi social. Manifestatiile reapar,

anuntând revolutia ce va veni.

Distrugerea societãtii totalitare de piatã nu este o chestie de optiune, ci este o necesitate, într-o lume care se stie

condamnatã. Deoarece puterea este pretudindeni, ea trebuie combãtutã oricând si oriunde.

Reinventarea limbajului, revolutionarea permanentã a vietii cotidiene, nesupunerea si rezistenta reprezintã elementele

cheie ale revoltei împotriva ordinii stabilite. Dar pentru ca din aceastã revoltã sã ia nastere o revolutie, trebuie ca

subiectivitãtile sã se uneascã într-un front comun.Trebuie sã lucrãm la unirea tuturor fortelor revolutionare. Asta nu se poate face decât pornind de la constiinta

esecurilor noastre trecute. Nici reformismul steril, nici birocratia totalitarã nu pot reprezenta solutii la insatisfactia

noastrã. Este necesar sã inventãm noi forme de organizare si de luptã.

Autogestiunea angajatilor si democratia directã la nivelul comunei constituie bazele acestei noi forme de organizare,

care trebuie sã fie anti-ierarhicã, atât în formã, cât si în continut.

Puterea nu trebuie cuceritã, ci trebuie distrusã.



Capitol XX: Epilog

«Oh, Domnilor, timpul vietii este scurt... Iar dacã trãim, o facem pentru a cãlca pe capete de regi.» William Shakespeare (http://www.delaservitudemoderne.org)

filmul: http://youtu.be/s35VTr7NDCk

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.delaservitudemoderne.org&h=KAQHQFOrw&s=1




http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.delaservitudemoderne.org&h=KAQHQFOrw&s=1

Servitutea Moderna

Documents

Transcript of Servitutea Moderna